1

Curs nr. 5

MEMORIA

1. Definiția, rolul și caracteristicile memoriei

2. Memorarea

3. Memoria senzorială și memoria de scurtă durată

4. Memoria de lungă durată

5. Reprezentările

6. Reactualizarea și uitarea

1. DEFINIȚIA, ROLUL SI CARACTERISTICILE

MEMORIEI
 2

! Memoria este procesul psihic cognitiv care realizează întipărirea, păstrarea și

reactualizarea informației.
Memoria are un rol central în viața psihică deoarece stabilește legătura dintre trecut,
prezent și viitor, adică asigură continuitatea vieții psihice. Toate funcțiile psihice utilizează
informațiile stocate în memorie. Memoria este esențială pentru recunoașterea obiectelor
percepute, înțelegere, rezolvarea de probleme, conștientizare etc.
Memoria are un caracter selectiv și activ. Noi nu memorăm toate informațiile
recepționate, și nu reactualizăm informațiile exact așa cum le-am înregistrat. Informațiile suferă
modificări pe perioada păstrării.
Mulți cercetători au făcut experimente pentru a stabili care sunt factorii care selectează și
modifică informațiile înregistrate. Dintre acești factori fac parte limbajul, gândirea și emoțiile.
a. limbajul - denumirile care însoțesc stimulii, întrebările prin care sunt solicitate relatări despre
evenimentele trecute influențează amintirile;
Doi cercetători (Loftus și Palmer) au prezentat subiecților un film cu un accident de circulație și apoi aceștia
au fost întrebați despre ceea ce au văzut. Un grup a fost întrebat: ”Cât de repede mergeau mașinile când s-
au tamponat?” Unui alt grup i s-a pus întrebarea: Cât de repede mergeau mașinile când s-au făcut praf?'
După o săptămână ei au fost din nou întrebați despre film și li s-a cerut să spună dacă au văzut vreun geam
spart (în realitate nu a fost nici unul). Subiecții care după vizionarea filmului au auzit cuvintele ''s-au făcut
praf', au răspuns că au văzut sticlă spartă împrăștiată. Amintirile lor au fost influențate de modul în care a
fost formulată întrebarea.

b. gândirea - memoria modifică amintirile astfel să le facă mai inteligibile și să le pună în

concordanță cu părerile, concepțiile persoanei;
c. emoțiile - de ex. dacă suntem într-o stare depresivă, tristă ne amintim de evenimente triste.
Psihologul Bower a cerut subiecților să noteze timp de o săptămână toate lucrurile plăcute și neplăcute care
li se întâmplă. La sfârșitul săptămânii subiecții au fost hipnotizați. Unora dintre ei li s-a sugerat că sunt într-
o dispoziție bună, altora că sunt deprimați, indispuși. Apoi li s-a cerut să vorbească despre evenimentele
din timpul săptămânii. Cei din primul grup și-au amintit mai multe evenimente plăcute, iar cei din al doilea
grup evenimente neplăcute. (Hayes, Orrell, 1997, p. 167-169; Miclea, 1999, p. 168).

Memoria are 3 faze (etape): memorarea, păstrarea și reactualizarea. În continuare

prezentăm caracteristicile acestor etape.
2. MEMORAREA
Memorarea este prima etapă în care are loc întipărirea (fixarea) informațiilor. Memorarea,
în funcție de absența sau prezența intenției de a memora poate fi memorare involuntară sau
voluntară.
Memorarea involuntară (neintenționată): întipărirea se produce întâmplător, tără stabilirea
prealabilă a scopului de a memora și fără utilizarea unor procedee speciale pentru memorare. Cele
mai multe informații sunt memorate involuntar. Memorăm chiar fără să vrem ceea ce se repetă
frecvent, ceea ce este în legătură cu interesele, dorințele, preocupările noastre, ceea ce ne
impresionează profund.
Memorarea voluntară (intenționată) se caracterizează prin prezența scopului de a
memora, depunerea unui efort voluntar pentru realizarea acestui scop, utilizarea unor tehnici de
memorare (de ex. repetiția).
Memorarea, în funcție de prezența sau absența înțelegerii informațiilor poate fi memorare
logică sau mecanică. Memorarea logică se bazează pe înțelegerea informațiilor memorate.
 3

Cunoștințele memorate logic sunt păstrate mai mult timp și ajută înțelegerea noilor informații.
Pentru ca o persoană să poată memora logic un material este necesar să dispună de cunoștințe
anterioare de care să lege materialul respectiv,
Memorarea mecanică: memorarea are loc fără ca materialul să fi fost înțeles. În acest fel
sunt memorate numele de persoane, numerele de telefon, denumirile geografice, datele istorice,
cuvintele în limbi străine, dar și în aceste cazuri uneori se pot face asociații logice. Tot în acest fel
memorează elevii / studenții definițiile sau lecțiile pe care nu le înțeleg. Memorarea mecanică a
definițiilor, lecțiilor care nu au fost înțelese este ineficientă, deoarece aceste cunoștințe nu vor
putea fi utilizate în viitor, pentru a înțelege noile cunoștințe.

3. MEMORIA SENZORIALĂ SI MEMORIA DE SCURTĂ

DURATĂ
Informațiile memorate sunt păstrate un timp mai scurt sau mai lung. În funcție de durata
păstrării vorbim despre memoria senzorială, memoria de scurtă și de lungă durată. Relațiile dintre
ele sunt prezentat

e în fig. nr. 17.

Stimulii
din mediu

Răspunsul organismului

Fig. 17. Fluxul informațional și sistemul memoriei umane conform

schemei lui Atkinson și Shiffrin (după Baddeley, 1998, p. 15)

Stimulii care acționează asupra analizatorilor produc o stare de excitație care nu dispare
imediat după ce dispare stimulul, ci se menține câteva sutimi de secunde. Această reținere a
informațiilor senzoriale pentru acest interval foarte scurt este realizată de către memoria
senzorială. O parte a informației stocate în memoria senzorială este transmisă memoriei de scurtă
durată (Baddeley, 1998, p. 15, Miclea, 1999, p. 189).

În memoria de scurtă durată se află informațiile pe care le prelucrăm în prezent; din

această cauză ea se numește și memorie de lucru.
 4

Memoria de scurtă durată este partea activă a memoriei și se suprapune parțial cu focarul
atenției și al conștienței. Conținutul memoriei de scurtă durată provine din stimulii recepționați în
prezent și din informațiile extrase din memoria de lungă durată. Aceste informații sunt utilizate
pentru a recunoaște obiectele din jur, pentru a înțelege ceea ce ni se spune sau ceea ce citim, pentru
a rezolva problemele actuale.
Memoria de scurtă durată păstrează informațiile timp de 15-20 secunde. Ea are un volum
limitat. Psihologul G. Miller vorbește despre ”numărul magic 7” arătând că omul adult poate să
rețină deodată 5 - 9 unități informaționale care pot fi litere, cifre, cuvinte, imagini etc. Dacă
elementele sunt grupate, atunci pot fi reținute mai multe elemente, dar numărul grupelor va fi tot
7 ± 2. Deci, dacă elementele sunt asociate, atunci volumul memoriei de scurtă durată crește. În
acest caz sunt utilizate și informațiile stocate în memoria de lungă durată (Miclea, 1999, p. 193;
Baddeley, 1998, p.22).
În intervalul de 15 — 20 secunde informațiile pot fi reactualizate cu ușurință. După acest
interval informația este fie uitată, fie trece în memoria de lungă durată (Miclea, 1999,
p. 197).

4. MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ

Memoria de lungă durată este ”depozitul” care păstrează informațiile timp de câteva
minute, ore, zile, luni sau chiar toată viața. Unii psihologi consideră că memoria de lungă durată
are un volum nelimitat și fixează aproape toate experiențele de viață. Cu toate acestea nu putem
reactualiza totul, deoarece nu putem regăsi toate informațiile. Unele informații pot fi reactualizate
numai în condiții deosebite, de ex. sub hipnoză.
Cosmovici (1996, p. 152) prezintă cazul unui copil din Ucraina care a fost deportat de naziști și apoi lăsat
în Ungaria. El a crescut acolo și deoarece a fost foarte mic atunci când a fost deportat, nu mai știa nici numele
său, nici localitatea unde se născuse, La vârsta de 35 de ani un medic l-a hipnotizat și în această stare și-a
amintit numele, prenumele său și al mamei sale, cât și numele localității de origine. Pe urmă s-a întors în
Ucraina și și-a regăsit familia.
Probabil vi s-a întâmplat să începeți să vizionați un film despre care ați crezut că nu l-ați mai văzut, și
să recunoașteți scenele pe parcurs. Filmul a fost înregistrat în memoria de lungă durată.
Alți psihologi susțin că memoria de lungă durată nu păstrează toate informațiile înregistrate, o
parte dintre acestea sunt uitate (Miclea, 1999, p. 222).

Ce fel de informații păstrăm în memoria de lungă durată?

vă amintiți de învățătoarea care v-a învățat în clasa întâi? Vă amintiți de colegii de clasă din liceu?
Toate aceste informații se referă la trecutul, la biografia Dv.
v-ați făcut planuri pentru zilele următoare sau pentru vacanță? Memoria păstrează și gândurile legate de
planurile pe care ni le facem.
știți ce înseamnă cuvântul galben? Din ce categorie face parte? Memoria păstrează semnificația
noțiunilor, relațiile dintre ele.
Memoria de lungă durată păstrează:
amintirile privind evenimentele prin care a trecut individul. Această parte a memoriei se numește
memorie episodică (biografică); amintirile privind intențiile, planurile de viitor; acestea sunt
păstrate de memoria prospectivă;
semnificațiile noțiunilor și relațiile dintre noțiuni (relațiile de sub- și supraordonare, relațiile de
cauzalitate) se află în memoria semantică.
 5

Aceste informații sunt păstrate în memoria de lungă durată sub forma unor reprezentări.

5. REPREZENTĂRILE
In memoria de lungă durată informațiile sunt păstrate sub forma unor reprezentări. Acest
termen are două accepțiuni: una mai restrânsă și una mai extinsă.
În sens restrâns prin reprezentări înțelegem imaginile mintale ale unor obiecte, persoane,
situații pe care nu le percepem în prezent.
Dacă închideți ochii puteți vedea camera în care locuiți? Cum s-a format această imagine mintală
(reprezentare)? Ați văzut de multe ori camera și în minte s-a fixat o imagine generală a camerei. Unele
imagini care ne-au impresionat în mod deosebit se pot fixa chiar dacă le-am perceput o singură dată.
In formarea imaginilor mintale poate avea un rol predominant memoria. In aceste cazuri
imaginile mintale se formează în urma perceperii efective a unor obiecte, peisaje etc. Aceste
imagini mintale pot fi:
individuale — imaginile unor anumite obiecte, persoane, situații etc., care au fost percepute odată
sau de mai multe ori (casa în care locuim, fratele sau sora noastră, un eveniment deosebit la care
am asistat); generale — imaginile generale ale unor clase de obiecte; noi păstrăm în memorie
imaginile generalizate a numeroase obiecte (copaci, case, câini etc.) deoarece am perceput
exemplare variate ale acestor categorii.
Alte imagini mintale se formează fără ca situațiile reprezentate să fi fost percepute
vreodată. În aceste cazuri imaginația combină reprezentările existente în memorie și creează
imagini noi. In timp ce citim un roman vedem parcă în fața noastră personajele, acțiunile, locurile
descrise de autor.
Cele mai des întâlnite reprezentări (imagini mintale) sunt cele vizuale. auditive și kinestezice
(ale mișcărilor). La unii oameni reprezentările vizuale sunt mai clare, mai precise decât celelalte
reprezentări. Despre acești oameni spunem că fac parte din tipul vizual. La alții sunt mai intense
reprezentările auditive, kinestezice sau cele legate de vorbire. Despre ei spunem că aparțin
tipului auditiv, kinestezic, respectiv verbo-motor.
Este bine să știm cărui tip aparținem, ca să utilizăm aceste însușiri în învățare sau în alte activități. Cei care
aparțin tipului vizual, atunci când învață memorează aspectul paginii, cuvintele cheie subliniate sau schema
pe care au făcut-o. Cel care aparține tipului auditiv învață mai ușor dacă ascultă pe cineva cine îi explică
sau îi citește lecția. Cel care este de tip verbo-motor învață mai ușor dacă explică altora lecția. Cel care are
reprezentări kinestezice dezvoltate are rezultate bune la gimnastică, sport, dans.

Într-un sens mai larg prin reprezentări înțelegem orice transpunere pe plan mintal a
realității externe. In acest sens reprezentările nu sunt doar imaginile mintale, ci și noțiunile și
relațiile dintre noțiuni etc.
Noțiunea sau conceptul este reprezentarea mintală a categoriilor. Fiecare categorie se
referă la un grup de obiecte care se aseamănă prin ceva: categoria creioanelor, câinilor,
florilor, copiilor de 7 ani etc. Noțiunea reflectă însușirile generale și esențiale ale categoriei
respective.
Noțiunea se exprimă de regulă prin cuvânt, fiind semnificația cuvântului (totuși, noțiunea
și cuvântul nu coincid: aceeași noțiune se poate exprima prin cuvinte diferite: zăpadă, nea, omăt,
snow; același cuvânt poate exprima noțiuni diferite: port, mare). Noțiunile se pot exprima și prin
alte semne: gesturile surdo-muților, semnele convenționale folosite la hărți, circulație etc.
 6

Noțiunile folosite de un popor au fost elaborate de societate pe parcursul dezvoltării sale

istorice. Fiecare copil, însușind limba maternă, învață o parte dintre aceste noțiuni.
Cum se însușesc noțiunile de către copil? Cum se formează de exemplu noțiunea de câine? La început,
pentru copil cuvântul ”câine” înseamnă câinele din curte sau cel pe care l-a văzut pe stradă. Pe urmă el vede
câini de diferite mărimi, culori, câini mai mult sau mai puțin prietenoși și se formează imaginea mintală
generalizată a câinelui și noțiunea de câine.
Cum se formează noțiunea de 5? Nu este suficient să numărăm pe degetele copilului până la cinci, să-i
arătăm copilului grupe de 5 obiecte sau să-i arătăm cifra 5 și să-i spunem: aici scrie 5. Copilul trebuie să
acționeze cu obiectele (degete, cuburi, mere): să formeze grupe de 2, 3, 4, 5 obiecte, să le numere, să le
compare, să le adune, să le descompună. Invățarea în general nu este eficientă decât dacă se bazează pe
activitatea copilului.
Formarea noțiunilor (sau procesul de conceptualizare) nu se reduce la preluarea lor pasivă
de la cei din jur. Acesta este un proces îndelungat, în cursul căruia copilul trebuie să comunice cu
cei din jur (mai ales cu adulții), să observe obiectele, evenimentele, să acționeze cu obiecte variate,
să extragă mintal însușirile comune, esențiale, să le generalizeze (adică să le extindă asupra tuturor
obiectelor din categorie). Însușirea unei noțiuni presupune înțelegerea relațiilor dintre acea
noțiune și noțiunile cu care se află în legătură: noțiunile subordonate, supraordonate etc. (de
exemplu, pentru a înțelege noțiunea de dreptunghi, copilul trebuie să cunoască numeroase alte
noțiuni: linie dreaptă, latură, unghi drept, patru, patrulater, figură geometrică).

6. REACTUALIZAREA SI UITAREA
Reactualizarea este etapa în care informațiile memorate și păstrate sunt utilizate. Pentru
aceasta informațiile sunt readuse din memoria de lungă durată în memoria de scurtă durată.
Reactualizarea se poate realiza prin recunoaștere sau reproducere.
Recunoașterea are loc în prezența obiectului sau situației memorate și constă în
identificarea acestuia. Recunoașterea este mai frecventă și mai ușoară decât reproducerea.
Recunoaștem persoanele pe care le-am mai întâlnit, locurile în care am mai fost, lecția pe care
ąm mai citit-o. Reproducerea are loc în absența materialului memorat. Reproducerea implică
gândirea, limbajul, eventual mișcările, desenul.
Uitarea se manifestă prin ”pierderile” care se produc în timpul păstrării. Intre anumite
limite, uitarea este un proces natural și necesar, deoarece memoria se eliberează de informațiile
care au devenit inutile.
Psihologii au căutat cauzele uitării și au găsit diferite explicații. Unii explică uitarea prin
inhibiția supraliminară sau cea de stingere. Uitarea poate fi explicată și prin interferența dintre
cunoștințe. Dacă cunoștințele noi se aseamănă prin ceva cu cele vechi, atunci cunoștințele vechi
îngreunează însușirea celor noi.
Dacă învățăm cuvinte noi într-o limbă străină și cuvintele seamănă cu alte cuvinte învățate anterior, le vom
confunda din cauza interferenței.
Vi s-a întâmplat să aveți emoții foarte mari la o teză și din cauza emoțiilor să nu vă amintiți lecția? În aceste
cazuri cunoștințele însușite au interferat cu starea afectivă negativă, cu anxietatea și cu gândurile neplăcute
produse de această stare afectivă. Toate acestea au produs o inhibiție puternică și au determinat uitarea
lecției.
Teoriile psihanalitice explică uitarea prin mecanismul refulării. Unele evenimente care au
produs psihotraume puternice și a căror amintire ar produce foarte multă anxietate sunt refulate,
reprimate în inconștient, și nu pot fi reactualizate decât în situații deosebite (hipnoză, diferite
metode utilizate în ședințele psihanalitice).
 7

Cea mai gravă formă a uitării este cea determinată de unele îmbolnăviri ale creierului. In aceste
cazuri vorbim despre amnezie.