2.2. Relaţii între instituţii şi organizaţii.

Din definiţiile date instituţiilor şi organizaţiilor rezultă o similaritate remarcabilă ambele

oferă cadre structurale pentru iniţierea şi desfăşurarea interacţiunilor umane. Aceasta înseamnă
că o interacţiune oricare ar fi ea se constituie nu numai într-un cadru instituţional (în economie sau
educaţie) ci şi de regulă într-o organizaţie (firmă sau şcoală) mai ales în condiţiile de expansiune
a societăţii organizaţiilor.
În timp ce prin instituţii se formulează regulile sau cadrul normativ al interacţiunilor,
organizaţiile sunt principali actori colectivi care modelează strategii şi promovează acţiuni şi
interacţiuni în contextul instituţional dat. Organizaţii precum cele politice (partide, parlamente,
consilii) economice (firme, uzine, firme, cooperative agricole), culturale (teatre, cinematografe,
atenee) sau educaţionale (şcoli, universităţi) sunt grupuri de oameni care desfăşoară activităţi
specializate, pentru atingerea unor scopuri comune.
A analiza astfel de organizaţii înseamnă a detecta modurile lor de conducere, de
participare şi control social, strategiile subiective de acţiune şi interacţiune ale oamenilor,
nevoile motivatorii ale acestora, generarea şi rezolvarea conflictelor. Trebuie să reliefăm faptul
că practica socială a arătat în mod clar că, structura normativă instituţională oferă baza de
construcţie a organizaţiilor.
Relaţiile dintre instituţii şi organizaţii iau astfel următoarele trei forme:
1.Instituţiile constituie baza generativă a organizaţiilor, în sensul că prin sistemul lor
normativ oferă oportunităţi şi funcţionare organizată a agenţilor colectivi, dar şi constrângeri
(in)formale asupra variabilităţii profilurilor şi performanţelor organizaţiilor. Unui sistem
normativ instituţional dat îi corespund anumite organizaţii şi nu altele întrucât instituţiile
generează tipuri de organizaţii. De exemplu sistemului instituţional al politicii democratice îi
corespund anumite organizaţii politice.
2.Prin funcţionarea lor tinzând să-şi realizeze obiectivele fixate, organizaţiile devin
agenţi ai schimbării instituţionale. Viaţa socială din organizaţii este sursa instituţională, adică
a procesului de guvernare sau schimbare instituţională.
3. Trăsătura principală a instituţiilor este reproductivitatea dar organizaţiile sunt
cadrul în care se derulează atât instituţionalizarea cât şi dezinstituţionalizarea, altfel spus
organizaţiile reproduc instituţiile, dar le şi schimbă, prin efectele emergente, aleatorii ale
instituţionalizării pe care o facilitează. Acestea cu atât mai mult cu cât organizaţiile nu sunt

1
dependente doar de oportunităţi şi constrângeri instituţionale ci şi de oportunităţi şi
constrângeri ce ţin de dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică, de distribuţia oamenilor şi
orientarea preferinţelor politice.