TEST 1 INFECTIOASE

1.SINDROMUL INFECTIOS SI MENINGIAN SE CARACTERIZEAZA PRIN:

2.SCARLATINA-TABLOUL CLINIC
3.COMPLICATIILE RUJEOLEI

1.Sindromul infecţios şi meningian se caracrerizează prin :

 febră înaltă 39°-40° C; frisoane;
 vărsături;
 cefalee;
 hiperestezie cutanată;
 fotofobie.

Caracteristic pentru sindromul meningian sunt semnele de contractură musculară:

 -rigiditatea cefei (rezistenţă la încercarea de flectare a capului);
 -uneori – opistotonus;
 -atitudine de „cocoş de puşcă" (decubit lateral, ghemuit, cu genunchii la
piept și ceafa în extensie);
 -semnul Kernig- incapacitatea pacientului de a întinde picioarele complet;
flexia trunchiului duce la flexia reflexă a genunchilor;
 -semnul Brudzinscki- flectarea capului duce la flexia reflexă a genunchilor.

2. Scarlatina – Tablou clinic:

Incubaţia: media de 3-6 zile (1-10 zile).
Debutul: brusc, cu febră ridicată 39-40°C, angină, vărsături, cefalee, odinofagie,
stare generală modificată, uneori dureri abdominale.
Perioada preeruptivă durează 24-36 de ore, caracteristic fiind enantemul
scarlatinos, de un roşu intens, „ca flacăra” şi care cuprinde amigdalele, pilierii şi o
parte a valului palatin, unde se delimitează uneori net.
Angina îmbracă aspecte variate, de la angina eritematoasă, eritematopultacee,
până la angina ulceronecrotică în cazurile severe sau extrem de severe,
provocând ulceraţii în profunzime şi chiar perforaţii ale amigdalelor, ale
stâlpilor amigdalieni, ale valului palatin, ale luetei sau ale unor vase de sânge, cu
posibilitatea declanşării unei septicemii.
Există un paralelism între gravitatea anginei şi severitatea scarlatinei.
Limba iniţial saburală, acoperită cu un depozit cenuşiu albicios în prima zi, se
depapilează de la vârf spre bază, realizând la 4-5 zile de la debutul scarlatinei
aspectul de „limbă zmeurie”, cu reepitelizare „limbă lăcuită”, în perioada de
convalescenţă. Această succesiune reprezintă ciclul lingual, care durează 8-9 zile şi
care este atât de specific, încât permite de multe ori stabilirea diagnosticului de
scarlatină.
Faciesul este tipic, descris ca “masca lui Filatov”, cu paloare peri-buco-
mentonieră, hiperemie intensă a buzelor prin contrast „buze carminate” şi cu
congestia pomeţilor obrajilor.
Perioada de erupţie a scarlatinei începe odată cu exantemul scarlatinos, cu
debut la baza gâtului şi pe faţa anterioară a toracelui, ulterior se generalizează
rapid, în 24 ore până la 2 zile, fără a afecta faţa. Erupţia este micropapuloasă pe
fond eritematos roşu intens, stacojiu, dispare la vitropresiune şi cu senzaţie aspră la
palpare. 
La nivelul plicilor de flexie ale membrelor, mai ales la plica cotului, erupţia ia un
aspect caracteristic hemoragic, de linii echimotice, situate transversal, din cauza
microtraumatismelor produse de mişcarea membrelor, semn descris de Grozovici
şi Pastia. Semnul persistă una sau mai multe zile şi după stingerea erupţiei, fiind
util în diagnosticul retrospectiv al scarlatinei.
În scarlatina hipertoxică exantemul poate fi pal, trecând neobservat sau alteori
este cianotic, realizând aspectul de „scarlatină albastră”.
Angina persistă şi este însoţită de adenopatii cervicale şi submaxilare, cu
ganglioni măriţi în volum, sensibili la palpare, dar fără fenomene supurative.
În cazul bolnavului de scarlatină febra se menţine ridicată, scăzând la
normal  în  2-3 zile de la introducerea penicilinoterapiei. În formele severe,
toxice ale scarlatinei, apar:

 modificări cardio-circulatorii (tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace,

hipotensiune arterială);
 colaps;

 hepatomegalie (uneori însoţită de subicter);

 nefrita în focar sau un grad de nefroză (oligurie, azotemie,albuminurie,

cilindrurie);

 simptome neuro-psihice (agitaţie, delir, convulsii, meningism, comă);

 artralgii toxice.

Perioada de descuamaţie  în scarlatina netratată se caracterizează prin

descuamaţie furfuracee la nivelul feţei, al trunchiului şi lamelara sau în lambouri,
la nivelul palmelor şi al plantelor. Descuamaţia durează 2-3 săptămâni şi
permite diagnosticul tardiv al scarlatinei. În scarlatina tratată cu antibiotice
descuamaţia este de obicei discretă.
3.Complicaţiile rujeolei:

Dintre complicații, cele mai comune sunt reprezentate de:

 infecții otice – este una dintre cele mai frecvente complicații întâlnite la
pacienții cu rujeolă;
 bronșită și laringită;

 pneumonie;

 diaree;

 convulsii;

 complicații în timpul sarcinii - rujeola în timpul sarcinii poate determina

un avort spontan, naștere prematură sau nou-născuți cu greutate mică la
naștere.

Complicațiile mai puţin comune, dar posibile, sunt:

 hepatita – în special când se asociază administrarea medicamentelor

hepatotoxice;
 strabism – afectarea mușchilor ocular;

 encefalită – 1 din 1000 de persoane cu rujeolă este afectat de această

complicație ce reprezintă inflamația creierului și se manifestă clinic prin
vărsături, convulsii, comă și chiar deces;

 edem cerebral;

 trombocitopenie – scăderea numărului de trombocite, ceea ce poate duce la

hemoragii cu diverse localizări;

 complicații cardiace;

 nevrita optică – inflamarea nervului optic;

 nevrită retrobulbară;

 panencefalită scelrozantă subacută – este o afecțiune rară, însă fatală, a

sistemului nervos central; apare la 7-10 ani după ce o persoană a suferit de
rujeolă.