 POEZIA INTERBELICĂ

 SIMBOLISMUL
PLUMB (1916)
DE GEORGE BACOVIA

Poezia SIMBOLISTĂ „Plumb”, de George Bacovia deschide volumul cu același titlu,

apărut în 1916, definindu-l în totalitate. Așezarea sa în fruntea primului volum, publicat de
Bacovia îi conferă calitatea de text programatic.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste: motivul
singurătății apăsătoare, sentimentul inadaptării producând izolarea, înstrăinarea și dorința
de evadare.
SIMBOLISMUL este un curent literar apărut în Franța, în articolul manifest Le
Symbolisme. Curentul literar a fost promovat la noi de Alexandru Macedonski, prin articole
programatice, reviste și cenaclul simbolist „Literatorul”. Publicate în perioada interbelică,
volumele lui Bacovia aparțin unei faze mai târzii simbolismului, cu deschideri spre
modernism.
Poezia „Plumb” se înscrie în ESTETICA SIMBOLISTĂ prin temă și motive, prin cultivarea
simbolului, a sugestiei prin corespondențe decor și cromatică. Tehnica repetițiilor conferă
poeziei muzicalitate inferioară și dramatism trăirii eului liric.
TEMA poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații și
artificială, condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării,
moartea iubirii. Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al morții:
„plumbul”, „cimitirul”, „cavoul”, „somnul”, „vântul”, „frigul”, ele configurând decorul
funerar. De asemenea, acestea se asociază cu stări sufletești sau existențiale, specifice
poeziei simboliste: singurătatea, izolarea, spaima, angoasa , tragicul existențial, disperarea,
inadaptarea, privirea în sine ca într-un străin. Laitmotivul „stam singur” subliniază senzația
de pustietate sufletească. Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță de salvare și de
un tragism asumat cu luciditate.
Imaginarul poetic „Plumb”, înfățișează lumea ca un imens cimitir, tot ce este viu
(„flori”, „amor) fiind împietrit, mineralizat sub efectul metalului toxic.
LIRISMUL SUBIECTIV este redat prin mărcile eului liric: persoana I singular a formelor
verbale și pronominale: „stam”, „am început”, „să strig”, „meu”. În prima strofă, eul apare
în ipostaza singuraticului într-o lume pustie. Condiția poetului reflectă imposibilitatea
comunicării cu lumea exterioară și se amplifică în strofa a doua, în plan interior sufletesc.
Moartea iubirii accentuează sentimentul de singurătate.
Focalizarea simbolului din „Plumb” din TITLU, sugerează apăsarea, greutatea sufocantă,
cenușiul vieții, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de
ieșire. Prin repetare, cuvântul-titlul devine motiv central în text, din cauza sugestiei morții:
lumea exterioară și lumea sufletească sunt supuse mineralizării sub efectul metalului toxic.
Semnificațiile cuvântului plumb se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul
subiectiv-uman și planul obiectiv-material. Simbolul se asociază cu diferite senzații: tactile
(răceala, greutate, duritate), cromatice (gri) auditive (alcătuirea cuvântului din patru
consoane „grele” și o vocală închisă).
În compoziția poeziei este esențial principiul simetriei. Textul este structurat în două
catrene, în care cuvântul „plumb” asigură legătura, fiind repetat de șase ori și plasat în
poziții simetrice, asigurând rima exterioară și interioară.
ÎN PRIMA STROFĂ este descrisă lumea exterioară prin termenii „sicrie”, „cavou”,
„funerar”, „flori”, „coroane”, din câmpul semantic al morții. Vers-incipit „Dormeau adânc
sicriele de plumb”, cuprinde două simboluri ale liricii lui George Bacovia: „sicrie” și „plumb”.
Personificarea „dormeau...sicriele” sugerează ideea morții ca un somn profund. Metafora
„sicriul de plumb” exprimă imposibilitatea comunicării. Cadrul spațial apăsător, sufocant
este înfățișat printr-o enumerație de elemente ale decorului funerar: „flori de plumb”,
„funerar veșmânt”. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumusețe („florile”)
este și ea marcată de împietrire sugerată de metafora „flori de plumb”. Întregul ambient
capătă greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al
„cavoului”, simbolul izolării.
EXPRESIVITATEA TEXTULUI poetic are surse multiple: în plan morfologic, fonetic, lexical
și prozodic. De exemplu, în plan morfologic, verbele la imperfect, dispuse simetric
(dormeau-dormea, scârțâiau-atârnau) plasează confesiunea poetică într-un timp nedefinit.
În ceea ce privește prozodia, poezia „Plumb” are o construcție sobră, riguroasă. Elementele
prozodiei produc muzicalitate prin RIMĂ îmbrățișată, măsura fixă de zece silabe și
alternarea ritmului.
ÎN CONCLUZIE, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a
corespondențelor, prin prezentarea stărilor sufletești de angoasă și de singurătate, poezia
„Plumb” se încadrează în estetica simbolistă. În același timp, aceasta depășește cadrul
simbolismului și realizează trecerea la modernitate.