Povestea lui Harap-Alb

-Basm cult-

Considerată de Titu Maiorescu o capodoperă a prozei fantastice de factură populară,

„Povestea lui Harap-Alb” a fost publicată în anul 1877, în revista „Convorbiri literare” și
aparține genului epic și speciei literare basm cult.
Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică, ce implică fabulosul, numeroase
personaje purtătoare de valori simbolice, întruchipând binele și răul; personajele îndeplinesc
diverse funcții prin raportare la protagonist: antagonist, ajutoarele, donatorii, iar reperele spațiale
și temporale sunt vagi.
Ca o primă caracteristică a basmului cult se referă la organizarea subiectului în jurul
conflictului dintre forțele binelui și ale răului, primul ieșind învingător. Astfel, personajele pot fi
împărțite în două categorii: cele care simbolizează binele – Harap-Alb, calul, Sfânta Duminică,
personajele himerice, crăiasa furnicilor și a albinelor, iar Spânul, Împăratul Roș reprezintă forțele
răului. Pe de altă parte, Ion Creangă preia din basmul popular tipologia personajelor. Chiar dacă
le construiește inedit, include personaje himerice (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-
Lungilă), respectând una dintre aspectele definitorii ale speciei.
Tema basmului este reprezentată de lupta dintre bine și rău, concretizată între Harap-Alb
și Spân. Conflictul dintre cei doi este evidențiat de narator la fiecare probă la care este supus fiul
craiului, mai ales că acesta înțelege intențiile Spânului, dar trebuie să se supună jurământului.
Totodată, o altă temă a basmului se reliefează prin inițierea protagonistului. Astfel, drumul
parcurs de crăișor nu trebuie perceput ca unul fizic, ci ca un traseu inițiatic spre maturizare. În
acest sens, fiul craiului, neinițiat, cade ușor în plasa Spânului. Odată închis în fântână, pentru a-l
lăsa în viață, antagonistul îi cere supunere și loialitate „până va muri și iar va învia”, jurământ de
care îl dezleagă fata Împăratului Roș, cu ajutorul obiectelor magice.
Acțiunea basmului implica prezența fabulosului, adică a elementelor supranaturale. Deși
suprasolicită procedeul compozițional al triplicării în cazul probelor pe care eroul le are de
trecut, Creangă respectă modelul structural al basmului: o situație inițială de echilibru, o parte
pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul inițial, apariția donatorilor și a ajutoarelor,
trecerea probelor, refacerea echilibrului inițial și răsplata eroului. Acțiunea se desfășoară liniar,
secvențele sunt succesive, ordonate cronologic. Cele trei ipostaze ale protagonistului sunt
reprezentate de: etapa inițială, unde Harap-Alb este fiul cel mic și naiv al craiului; drumul
inițiatic îl surprinde pe Harap- Alb ca novice, supus inițierii, iar primirea răsplății îl reprezintă în
ipostaza de inițiat, de împărat.
Însușirile celor două personaje reies din caracterizarea directă. Chiar de la începutul
basmului, naratorul redă naivitatea protagonistului: „Fiul craiului, boboc în felul său la treburi de
aistea, se potrivește Spânului și se bagă în fântână”. Sfânta Duminică îl caracterizează ca fiind
milostiv și generos, dar în același timp îl dezvăluie ca fiind slab de îngeri și fricos. De cealaltă
parte, Spânul este caracterizat direct de către crai, cel care își sfătuiește fiul să se ferească de el,
deoarece îi va aduce necazuri. O altă caracterizare a Spânului vine din partea fetelor Împăratului
Verde care sunt revoltate de comportamentul acestuia. Tot de la acestea aflăm că nu-l sufereau
pe Spân, fiindcă este o persoană rea „Fetele Împăratului însă priveau la verișor cum privește
câinele pe mâță și li era drag ca sarea în ochi”.
Consider că mesajul pe care îl transmite acest basm este ca drumul inițierii
protagonistului în viață, rămâne un exemplu educativ pentru orice tânăr, indiferent de epoca
istorică.