Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

-Roman-

În anul 1930 apare romanul camil petrescian „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război”. Astfel, Camil Petrescu propune un roman subiectiv, în care analiza psihologică redă
direct totalitatea trăirilor interioare ale personajului principal.
Romanul este unul modern-subiectiv de analiză psihologică, deoarece sunt evidențiate
frământările, tensiunile, traumele vieții anterioare a lui Ștefan Gheorghidiu, prin intermediul
monologului interior și al introspecției. Întreg romanul prezintă modul în care percepe Ștefan
cele două experiențe fundamentale pe care le trăiește, ultima noapte de dragoste, respectiv întâia
noapte de război.
Tematica romanului se constituie în două părți. Tema primei părți este iubirea care se
impune încă de la începutul romanului. În contextul unei discuții între ofițeri, Ștefan dezvoltă o
teorie a iubirii. Pentru el, iubirea este un amalgam de sentimente, o contopire a două suflete, între
bărbat și femeie, iar o ruptură între ei ar însemna moarte. A doua parte a romanului surprinde
experiența absolută a războiului. Ștefan participă la război pentru a-și dovedi personalitatea.
Întreaga parte surprinde realist tragismul confruntării cu moartea. Eroismul soldaților este
înlocuit cu teama de moarte, având doar instinctul de supraviețuire.
Acțiunea romanului este plasată atât în mediul citadin (București- Câmpulung), cât și pe
front, și cuprinde evenimente care se petrec cu doi ani și jumătate înainte de izbucnirea Primului
Război Mondial. Timpul și spațiul se regăsesc doar în confesiunile personajului principal, într-un
prezent al trăirilor și al frământărilor interioare. Capitolul I pune în evidență alte două planuri
temporale: timpul narării ( prezentul trăit pe front) și timpul narat, reprezentat de povestea de
iubire dintre Ștefan și Ela. Astfel, în anul 1916, la popota ofițerilor, Ștefan asistă la o discuție
despre dragoste și fidelitate, discuție care declanșează memoria afectivă, trezind amintirile legate
de căsnicia cu Ela. Următoarele capitole surprind o retrospectivă a evenimentelor din timpul
relației celor doi, iar spre final, sunt relatate trăirile de pe front, în care Ștefan Ghiorghidiu își
schimbă perspectiva asupra vieții și a iubirii. Ultimul capitol este cel care anunță eliberarea de
gelozie și pierderea iubirii pentru Ela.
Portretul lui Ștefan Gheorghidiu este realizat prin caracterizare indirectă. Caracterizarea
directă este creionată de alte personaje, precum Ela, în timpul excursiei la Odobești, Nae
Gheorghidiu „N-ai spirit practic”. De asemenea, romanul surprinde și autocaracterizarea „Eram
alb ca un om fără globule roșii”. Pentru observarea trăirilor interioare se utilizează introspecția,
autoanaliza lucidă, monologul interior.
Consider că mesajul romanului transmite o soluționare a crizei omului modern, care
poate fi regăsită în trei tipuri de cunoaștere, precum afirma și Ștefan Gheorghidiu: de ordin
științific, prin iubire ideală, dar și prin exteriorizare.