INTRODUCERE

Artiştii, oamenii de ştiinţă, gânditorii, în general cei nativi ca nivel de

inteligenţă, au fost atraşi încă din antichitate de curţile princiare bogate şi cu
intenţii de mecenat. În zilele noastre, acest fenomen numit ″brain-drain″,
cunoaşte o dezvoltare continuă şi a căpătat dimensiuni impresionante. Printre
elementele favorizante se numără: tendinţa de globalizare, concentrarea
capitalurilor, dorinţa de acaparare a pieţelor, avansul înaltei tehnologii, apariţia
unor blocuri economice. Expansiunea sistemelor economice pe orice direcţie are
ca suport principal cercetarea, inovarea, digitalizarea, robotizarea care conduc
către creşterea performanţelor.
Realizarea obiectivelor nu se poate face decât cu sprijinul specialiştilor,
care sunt atraşi fără scrupule din orice colţ al lumii, generând o migraţie a
inteligenţei către ţările bogate. Exodul amintit nu poate fi contestat şi este uşor
de argumentat. Tinerii dotaţi caută un mediu care să le ofere garanţia calităţii
procesului de instruire şi educare cu recunoaşterea internaţională a calificărilor
obţinute. Nu este de neglijat perspectiva stimulentelor materiale superioare şi
posibilitarea promovării celor mai competenţi în: instituţii de învăţământ, de
cercetare sau în cadrul unor companii transnaţionale puternice. Ţara receptoare
beneficiază de un efect de capitalizare a inteligenţei din alte ţări, fenomen
cunoscut sub numele de ″brain-gain″. Dacă specialiştii nu se mai întorc în ţara
de origine, exodul inteligenţei duce la irosirea potenţialului de valoare adăugată
pe care ar fi putut să-l genereze pentru dezvoltarea societăţii. De obicei, aportul
adus de creierele care se repatriază este superior în mod semnificativ în
comparaţie cu cel adus de restul populaţiei.
Scurgerea de inteligenţă afectează tot mai mult România, care a intrat în
grupul ţărilor donatoare. Sectoare întregi ale economiei sunt în suferinţă datorită
lipsei specialiştilor şi prăpastia se adânceşte în fiecare moment. Nimeni nu ştie
sau nu poate să reducă dimensiunile pierderii de inteligenţă, chiar dacă au apărut
unele măsuri ce s-au dovedit a fi prea firave.
CAPITOLUL I.
ANALIZA FORŢEI DE MUNCĂ

Economia mondială a zilelor noastre este influenţată puternic de direcţii

orientate către realizarea profitului şi cucerirea pieţelor de desfacere. Competiţia
a devenit nemiloasă, ieşită din limite şi capabilă să utilizeze metode lipsite de
etică. Dorinţele unor oameni bogaţi au cunoscut o escaladare care a "infectat"
ţări, companii transnaţionale sau blocuri economice. Cursa către condiţii mai
bune de viaţă sau acumularea de bogăţie şi capital pare a fi principala
preocupare a unor persoane potente financiar şi a unor conglomerate economice.
Se discută practic despre bani, influenţă, relaţii profitabile. În această furtună
care trebuie să producă plusvaloare, cei mai nedreptăţiţi sunt cei care muncesc.

FENOMENUL ″BRAIN-DRAIN″ - EXODUL CREIERELOR

Expresia ″brain-drain″ mai este cunoscută şi ca ″human capital flight″
şi reprezintă fenomenul de migraţie a persoanelor specializate, înalt calificate,
foarte educate sau posesoare de talent, din ţările de origine sau de reşedinţă către
alte ţări, datorită unor cauze multiple: sărăcie, conflicte, lipsa situaţiilor
favorabile etc. Termenul a apărut pentru prima dată într-un raport din anul 1962
prezentat de Royal Society din Londra şi definea plecarea oamenilor de ştiinţă şi
a specialiştilor în SUA şi Canada.
Studiul acestui fenomen a fost elaborat iniţial ţinându-se cont de paralela
între puterea muşchilor (muscle power) şi puterea creierelor (brain power).
Astăzi procesul este prezentat ca un transfer constant (drain-scurgere) de
persoane specializate (brain-creier) din anumite ţări mai puţin dezvoltate, de
regulă, către altele mai puternice din punct de vedere economic. Dintre
emigranţi în general nu se individualizează cei specializaţi sau cu studii
superioare ceea ce face greu de cuantificat acest tip de mişcare a persoanelor

2
prin lipsa datelor statistice. Traducerea în limba română a termenului ″brain-
drain″ cunoaşte mai multe sintagme: migraţia creierelor, scurgerea creierelor,
exodul creierelor, furtul creierelor, racolare de cadre, furt de inteligenţă, exod de
competenţe, în funcţie de regimul politic sau de autori.
Două caracteristici pot fi prezentate ca incontestabile: exodul este
benevol cu precizarea că este încurajat de ţările primitoare şi frânat de ţările de
origine; investiţia în educaţia persoanei care pleacă este pierdută pentru că
nu se mai întoarce de obicei în ţara de origine. De aici apare şi asocierea cu
termenul mişcare de capital (capital flight) care se referă la capitalul care nu
mai este investit în ţara care l-a creat şi este nevoit să se mişte în diferite direcţii.
Prezenţa fenomenului ″brain-drain″ este cunoscută încă din antichitate
când emigrarea oamenilor de ştiinţă era determinată de despoţi (ex.: Pitagora)
sau de condiţii mai bune de muncă (ex.: Thales din Milet). Atenienii au pierdut
în aceeaşi perioadă cele mai luminate minţi. Secolele VIII şi IX au fost dominate
de civilizaţia arabă. Califatele întinse din Persia şi până în Spania au atras, prin
atribuirea de foloase materiale, o pleiadă de oameni de ştiinţă şi de artă. În
perioada Evului Mediu, prin puterea bisericii catolice, a unor ‹‹Mecena››,
precum Lorenzo de Medici şi având ca liant limba latină, au apărut universităţi
unde se regăseau frecvent profesori şi studenţi străini sau curente de gândire şi
artă cu influenţe puternice. Rusia ţaristă a recrutat în secolele XVIII şi XIX
profesori şi tehnicieni străini, aşa cum s-a întâmplat în România de după 1918.
Japonia şi-a schimbat orientările prin prezenţa masivă a unor specialişti din
SUA. Peste 10.0000 de intelectuali au emigrat între 1933 şi 1945, fugind din
calea nazismului german în diferite colţuri ale lumii.
După trecerea convulsiilor istorice de tip migraţie şi colonizare au apărut
noi state, noi interacţiuni şi ciclul istoric a fost reluat. Oamenii de astăzi nu mai
sunt atât de preocupaţi de evenimentele îndepărtate şi preferă să reţină un trecut
apropiat pe care îl interpretează selectiv. Britanicilor nu le mai place să
privească spre Australia sau Noua Zeelandă, spaniolii şi portughezii nu mai
recunosc ţările Americii Latine ca pe propriile creaţii, italienii au uitat de

3
Argentina sau Uruguay, chinezii nu realizează decât vag de ce ţara de la sud-vest
se numeşta Indochina, iar americanii au uitat că o mare parte a ţării a fost
cumpărată de la vecinii mexicani.
Este adevărat că deplasarea lucrătorilor calificaţi şi a specialiştilor plecaţi
către alte ţări voluntar sau forţat nu a avut la început un impact imediat.
Metodele şi mijloacele de producţie au evoluat treptat, iar schimbarea socială şi
inovaţia tehnologică au avut nevoie de timp. În zilele noastre se poate vorbi de o
limbă aproape internaţională (limba engleză), de echipamente de lucru moderne,
de mijloace de informare şi comunicare generalizate care fac trecerea de la o
ţară la alta mai uşoară şi mai suportabilă.

2.2. Cauzele migraţiei intelectualilor

Mişcările tot mai ample şi mai profunde care se petrec în economia
mondială au creionat noi direcţii de dezvoltare şi interes. Dorinţa de a se impune
pe terţe pieţe de desfacere, combinată cu siguranţa ridicată, a făcut ca ţările să
participe la integrare economică sub diverse forme. Trendul actual către
globalizare este din ce în ce mai accelerat. Consecinţa cea mai vizibilă a fost
creşterea fără precedent a dinamicii de trecere a graniţelor de către persoane
mărfuri, bunuri şi servicii.
Fenomenul ″brain drain″ a fost cauzat de un cumul de factori, dintre care
cei mai frecvenţi citaţi de specialişti sunt: instabilitatea politică, factori culturali,
condiţii de viaţă precare, ideologie problematică, influenţă indusă prin mediile
de comunicare, orizontul psihologic de aşteptare în ţara de origine, cunoaşterea
civilizaţiei şi a limbii din ţara de emigrare. Factorii cei mai importanţi pot fi
identificaţi individual:
1. Factorul economic: este cel mai des întâlnit şi cel mai important.
Oamenii de ştiinţă, specialiştii şi persoanele cu o calificare superioară,
optează să practice meseria în străinătate din două motive principale:

4
 - practica de acest fel este generatoare de venituri considerabil mai mari
decât cele obţinute în ţară şi este completată de faptul că este posibil ca în
propria ţară să nu îşi poată practica profesia deloc sau în bune condiţii ;
- mizează pe şansa de a căpăta experienţă, ceea ce le-ar asigura un
standard profesional şi de viaţă ridicat şi pe termen lung.
Cercetătorii din anumite domenii de activitate emigrează datorită unei
slabe dotări tehnico-materiale şi a lipsurilor financiare din ţările de provenienţă
care duc la imposibilitatea de a face cercetare.
2. Factorul cultural nu trebuie neglijat ca element favorizant al migrării
către Occident. Mereu se importă modernitate, percepută ca o garanţie a
succesului economic, care intră în contradicţie cu tradiţionalismul local. Sunt
acceptate stilul de viaţă şi modelul de consum occidental, iar noile tehnologii de
informare şi comunicare contribuie la inducerea ideii de plecare din ţară.
3. Factorul istoric se referă la legăturile dintre metropole şi colonii. În
acest caz, nivelul de comunicare este ridicat prin afinităţi de limbă, valori
istorice comune, mentalitatăţi asemănătoare şi este explicabil faptul că primul
stat de destinaţie pentru emigranţii din colonii este aproape întotdeauna
metropola. Pe parcursul timpului, ″expatriaţii″ se integrează în noul mediu
socio-profesional, iar legăturile cu ″ţara mamă″ se micşorează treptat. Acest
proces este însoţit de dobândirea unor drepturi legale superioare în ″ţara gazdă″,
de regulă după 4-5 ani de rezidenţă. În condiţiile descrise şi după câţiva ani de
activitate în afara graniţelor naţionale, majoritatea oamenilor de ştiinţă şi
intelectualilor, preferă să rămână în continuare în străinătate, de regulă în
aceeaşi ţară care a fost prima lor ţară de destinaţie.
4. Factorul motivaţional care este determinat de natura tot mai integrată
a sistemelor de învăţământ superior. Apar două aspecte ale migraţiei:
- primul este concretizat prin fluxul format din studenţii care îşi încep sau
îşi completează studiile în cadrul unor instituţii de învăţământ superior de
renume din alte ţări (ex.: numărul de studenţi străini din SUA a crescut de la
106.977 în 1979 la 334.402 în 1989);

5
 - al doilea este derivat din primul şi de referă la rezerve de forţă de muncă
înalt calificată, substanţiale, educate în aceeaşi limbă, cu aceleaşi metode, în
acelaşi sistem de învăţământ; aceste rezerve de specialişti se constituie din
fluxul iniţial de studenţi şi din rândul lor se pot prelua la nevoie specialişti chiar
din momentul absolvirii care se va potrivi perfect cu cererea şi necesităţile pieţei
muncii occidentale, sau care va substitui perfect personalul care nu îndeplineşte
aceleaşi caracteristici.
Specificul muncii, finanţarea cercetării, afirmarea şi dezvoltarea
profesională, obţinerea unei salarizări şi a altor recompense materiale
superioare, dobândirea unei experienţe profesionale internaţionale, alte motive
profesionale şi diverse motive personale reprezintă pentru specialiştii şi oamenii
de ştiinţă care aleg să emigreze factori cu o importanţă mare sau foarte mare în
decizia de a lucra în străinătate. Au fost stabilite motivele şi importanţa
plecărilor într-un sondaj (tabelul nr. 4) care a determinat ponderea procentuală
sau rata fiecărei variante, după formula:
Rezultatele sondajului sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul nr. 4.

Importanţa relativă a diverselor categorii de motive pentru

care subiecţii au ales să lucreze în străinătate

Importanţa Cruci- Foarte Mare Medie Mică Nu se Abţi-

Motivul ală mare aplică neri
1. Specificul
muncii 31% 26% 15% 12% 6% 10% -
2. Finanţarea
cercetării 52% 19% 12% 7% 3% 7% -
3. Dezvoltare
profesională 35% 29% 17% 11% 8% - -
4. Salarii,
recompense 28% 25% 15% 20% 12% - -

6
 5. Experienţă
internaţională 36% 22% 17% 14% 11% - -
6. Alte motive
profesionale 6% 10% 10% 13% 14% 35% 12%
7. Motive
personale 9% 8% 11% 8% 22% 36% 6%

Sursa: www.documents.tips/documents/brain-drain-
cauze-efecte-si-solutii.html/25.01.2016.

Se observă cu uşurinţă existenţa a două segmente motivaţionale:

a. grupa 1-5 care cuprinde motivele explicite este dominată de procente în
sumă de aproximativ 90% până la motive de importanţă mică; de exemplu pct. 3
″Dezvoltare profesională″ : ∑= 35% + 29% + 17% + 11% = 92%
explică orientarea clară şi determinarea majorităţii celor care emigrează
b. grupa 6-7 care cuprinde alte motive profesionale şi motive personale,
este dominată de procente scăzute dacă se cumulează motive de la importanţă
crucială până la cele de medie importanţă; de exemplu situaţia de la punctul 7
″Motive personale″: ∑= 9% + 8% + 11% + 8% = 36%
demonstrează că migraţia nu este privită ca o aventură sau ca o lecţie de viaţă.
Singurele procente care depăşesc individual 30% sunt înregistrate în
coloana importanţei cruciale, iar cele aflate în jurul a 25% sunt întîlnite în zona
de foarte mare importanţă, fapt ce întăreşte concluzia că procesul ″brain drain"
este unul cântărit şi analizat pe toate faţetele, iar protagoniştii sunt hotărâţi şi
bine orientaţi. Cea mai omogenă categorie a studiului se dovedeşte a fi cea a
″Salariilor şi recompenselor″ (de la 28% la 20% printr-un minim de 15 %)
lucru ce atestă faptul că oamenii nu sunt interesaţi într-un mod esenţial de
câştiguri directe şi imediate, dar nici nu le exclud.
″Finanţarea cercetării″ este cel mai puternic motiv, dacă privim numai
primele două coloane, cu 71%. Este urmată la un ecart considerabil de
″experienţa internaţională″ cu 58% şi ″specificul muncii″ cu 57%. Foarte

7
interesant este că repondenţii care s-au abţinut sunt în număr foarte mic şi se
situează la motivaţii mai puţin semnificative.
În concluzie, pentru a putea defini cât mai concret categoriile care
compun fluxul migraţiei intelectualilor, trebuie să se ţină cont de toţi factorii
utili: obţinerea unor venituri mai mari şi mai stabile în condiţii superioare de trai
sau de muncă, a unei realizări profesionale, fuga de sărăcie, represaliile politice,
religioase, de violare a drepturilor omului, de degradare a mediului, de conflicte
regionale sau interne. Trebuie efectuată şi o delimitare clară între exodul
intelectualilor şi fluxul format din milioane de persoane care călătoresc anual ca
turişti, oameni de afaceri, oficialităţi ale statelor sau membrii ai unor organizaţii
internaţionale. Exodul creierelor nu constituie o pierdere absolută sau totală
pentru ţara de origine datorită colaborărilor cu diaspora.
ANALIZA MIGRAŢIEI INTELECTUALILOR LA NIVEL EUROPEAN
Scurgerea de inteligenţă afectează grav şi pe termen lung economiile
ţărilor donatoare, cele mai expuse din Europa fiind fostele state comuniste, care
riscă să rămână fără resursele intelectuale necesare pentru o dezvoltare durabilă.
Ţările care importă cea mai mare cantitate de inteligenţă din lume sunt Statele
Unite şi Canada datorită condiţiilor de muncă şi de viaţă oferite şi a unui sistem
atractiv de burse. Studenţii şi intelectualii din Europa de Est migrează iniţial în
ţări ale Uniunii Europene mai dezvoltate unde îşi completează sau îşi
desăvârşesc studiile, pentru ca apoi să urmeze o a doua fază prin migrarea către
alte ţări mai atractive.

3.1. Situaţia din Uniunea Europeană

În ţările europene dezvoltate completarea necesarului de specialişti se face
natural, prin atragerea acestora din ţări mai sărace. Albania este ţara care a
suferit cele mai mari pierderi datorită exodului de inteligenţă: 40% dintre
intelectuali, majoritatea mai tineri sub 40 de ani, au plecat după 1990. La polul
opus se află Croaţia care a reuşit să creeze un sistem universitar competent cu
orientare către alocarea de resurse spre cercetare, lucru care a stopat migraţia şi a

8
dus chiar la repatrierea intelectualilor. Progrese în restructurarea învăţământului
superior au fost făcute şi de Serbia care a dirijat o partea substanţială a
fondurilor europene către acest sector. Muntenegru a aplicat o strategie de
cooperare cu universităţile din vest care au primit pe parcurs o infuzie majoră de
cercetători din est. Adaptarea la cerinţe şi colaborarea sunt, prin această
strategie, mult uşurate. Sistemele universitare au trecut la un anumit grad de
internaţionalizare specific globalizării, care a fost înlesnit de folosirea tot mai
frecventă a limbii engleze şi de dezvoltarea tehnologiilor de comunicare.
La nivelul Uniunii Europene există preocupări pentru a crea condiţii de
studiu la nivelul învăţământului superior, de întărire a colaborării cu intelectualii
din diaspora şi de reducere a unor decalaje concurenţiale.
1. Spaţiul European comun pentru studenţi şi cadre didactice:
Desăvârşirea construcţiei comunitare a impus crearea unui Spaţiu
European al Învăţământului Superior în care dimensiunile culturale, sociale
şi intelectuale să primeze faţă de cele politice şi economice. La 19 iunie 1999
miniştrii responsabili pentru învăţământul superior din 29 de ţări europene au
semnat Declaraţia de la Bologna convenind asupra dezvoltării coerente şi
armonioase a învăţământului superior până în anul 2010. Pentru ţările semnatare
a urmat un proces de reforme profunde ale învăţământului superior marcate prin
schimbări de legislaţie şi reconsiderarea principiilor de bază ale procesului
educaţional pentru construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere. Progresele
realizate sunt evaluate în cadrul unui proces de ″stocktaking″, iar rezultatele
acestui proces de inventariere duc la stabilirea unui scor de ţară care oglindeşte
progresele realizate şi stadiul reformelor. Interesul altor ţări faţă de politicile de
dezvoltare demarate o dată cu Procesul de la Bologna a crescut considerabil şi a
fost inaugurat primul ″Bologna Policy Forum″1 la care au participat şi ţări din
alte zone ale lumii, interesate de instrumentele şi obiectivele inovatoare
preconizate şi implementate.

1
În anul 2009, la finalul Conferinţei Ministeriale de la Leuven.
9
 Actorii principali ai Spaţiului European al Învăţământului Superior sunt
cadrele universitare şi studenţii în jurul cărora gravitează toate programele UE.
Scopul final este asigurarea unui suport cât mai amplu, mai integrat, de
cooperare interdisciplinară care să fie flexibil şi să treacă dincolo de spaţiul
comunitar. Estimările statistice arată că numărul studenţilor din UE care
studiază în altă ţară europeană creşte anual cu 5%. Această dinamică crescătoare
nu a reuşit să depăşească viteza de creştere a numărului de studenţi. Ponderea
studenţilor străini din totalul studenţilor s-a menţinut relativ constantă în ultima
vreme, atingând o medie multianuală de circa 2%. Cei mai mobili studenţi sunt
cei din Luxemburg şi Cipru, urmaţi de cei din Malta (peste 10% din total)
datorită ofertei reduse la nivel de universităţi pe piaţa locală. Se continuă cu
grecii, irlandezii şi slovacii. Pentru a fi eficiente strategiile enumerate este
nevoie de un acces important la instituţiile de învăţământ superior din
străinătate, dar şi de valorificarea în ţara de origine a specializărilor obţinute.
Acest lucru presupune întoarcerea intelectualilor, folosirea cunoştinţelor
acumulate în exterior şi crearea unor condiţii pentru a rămâne în ţara de baştină.

3.3.1. Situaţia migraţiei intelectualilor români în Uniunea Europeană

Exodul de inteligenţă a atins în ţara noastră cote dramatice datorită
numărului tot mai mare de specialişti care părăsesc România şi aleg să lucreze în
alte ţări. Mai există încă o tendinţă îngrijorătoare care se referă la numărul
studenţilor români performanţi care migrează spre sistemele occidentale de
educaţie, fără a se mai întoarce acasă. Aceşti studenţi pleacă în marea lor
majoritate prin sisteme de burse de studii care permit apoi să fie recrutaţi cu
uşurinţă pe piaţa forţei de muncă. Unii au drept de muncă chiar pe parcursul
studiilor, pentru a-şi completa veniturile. Alegerea studenţilor are la bază criterii
severe de performanţă şi România pierde în fiecare an tinerii cei mai inteligenţi.
Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, doar 12% dintre românii care se
întorc din străinătate vin cu o diplomă universitară. Trebuie să dea de gândit
autorităţilor faptul că ne situăm destul de jos într-un clasament al ţărilor cu

10
studenţi care învaţă în străinătate, adică puţin peste unu dintr-o mie de români,
de trei ori mai puţin decât Bulgaria. Foarte puţini studenţi străini vin să studieze
în ţara noastră, iar jumătate dintre ei sunt din Republica Moldova. Completarea
necesarului de specialişti este greu de realizat din această resursă. Soarta
studenţilor români plecaţi să studieze într-o universitate străină nu interesează pe
nimeni: ce nivel de calificare au, în ce domenii, câţi se întorc, în ce măsură sunt
integraţi de societatea românească. Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Institutul
Naţional de Statistică dau dovadă de ignoranţă pentru că nimeni nu ştie nici
măcar numărul exact al studenţilor din ţara noastră care studiază în
strănătate. Se vorbeşte la nivel guvernamental de facilitarea şi încurajarea
procesului de repatriere a specialiştilor, prin alocarea de resurse financiare direct
celor care se întorc sau institutelor de cercetare, în scopul dezvoltării unor
programe atractive menite să relanseze progresul ştiinţei şi tehnologiei. Este
nevoie de atragerea specialiştilor tineri pentru a valorifica potenţialul, experienţa
şi orientarea lor către inovaţie şi noi tehnologii.România are prea puţini studenţi
şi absolvenţi de studii superioare mai ales în categoria de vârstă peste 30 de ani.
Cu atât mai mult ar trebui ca banii stânşi din taxe şi impozite să meargă
într-o proporţie mult mai mare către învăţământ. Strategiile Guvernului trebuie
orientate către sprijinirea accesului românilor la institutele străine de învăţământ
superior, dar şi către valorificarea în ţară a pregătirii obţinute în universităţile
străine. În procesul de pregătire a specialiştilor este utilă, conform experienţei
acumulate de alte ţări, atragerea unor fonduri private care să crească cadrul
concurenţial. Investiţia în capitalul uman nu poate fi recuperată, datorită lipsei
unor pârghii necesare, care să valorifice dreptul de proprietate asupra educaţiei
celor care emigrează.
În ultimii 25 de ani au fost evocate frecvent aceste probleme, dar nici
măcar cea mai cerută măsură care prevedea mărirea salariilor nu a fost
concretizată. Din contră, în anul electoral 2008 s-a efectuat o majorare salarială
de 50% pentru personalul din domeniul medical fără a se indica sursa de
finanţare, iar măsura a fost ulterior retrasă. Diminuări ale bugetului alocat pentru

11
cercetare au fost efectuate la fiecare rectificare bugetară, iar perspectiva creşterii
acestuia până la 1% din PIB este îndelungată.
În ultimii 25 de ani România a devenit o adevărată sursă de personal
calificat pentru ţările Uniunii Europene. După integrarea din 2007, fenomenul a
fost din ce în ce mai pronunţat, căpătând accente îngrijorătoare. Comisia
Europeană a efectuat un studiu2 din care pot fi extrase date referitoare la cele
mai frecvente meserii ale emigranţilor români în UE. Datele reprezintă
raportările actualizate sau nu, ale ţărilor care au primit forţă de muncă din
România şi pot fi discordante, dar creează un tablou cu multiple semnificaţii.

Tabelul nr.5.
Calificările cele mai frecvente ale românilor
care au emigrat în Uniunea Europeană

Nr. crt. Calificarea Nr. persoane

1. Asistentă medicală sau infirmieră 8.492
2. Doctor în medicină 7.438
3. Profesor pentru liceu 2.875
4. Tehnician dentar 1.689
5. Psihoterapeut 638
6. Chirurg veterinar 486
7. Farmacist 473
8. Expert montaj instalaţii electrice 446
9. Maistru constructor 438
10. Inginer energetic 417

Sursa: www.sar.org.ro/wp-content/uploads/2015/05/Policy-
Brief-68_mai-2015.pdf/18.05.2016.
Faptul că patru din cinci specialişti emigranţi în UE sunt din domeniul
medical explică nemulţumirea profundă care domină acest sistem românesc,
aprecierea de care se bucură din partea instituţiilor europene şi puterea de
absorbţie a ţărilor comunitare. Dacă luăm în considerare şi specialiştii care au

2
European Commision, Internal Market, Free movement of professionals. Regulated
Professions data base. (www.ec.europa.eu/internal_market/qualifications/regprof/index.
cfm?action=homepage/18.05.2016).
12
emigrat în alte ţări de pe mapamond şi faptul că cifrele nu sunt exacte, putem să
denumim exodul intelectualilor din sănătate o mare pierdere pentru ţara noastră.
3.2.2. Analiză privind migraţia din sectorul medical
Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii au încercat să
determine câţi medici au părăsit ţara. Statisticile se bazează pe cererile depuse
de specialişti în vederea exercitării profesiei în altă ţară şi sunt în mod aşteptat
mai mari decât cele surprinse în statisticile din ţările de destinaţie. În luna mai
2014, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii declara că în ultimi şapte ani,
numărul medicilor care au părăsit ţara depăşeşte 15.000 de persoane, iar
pierderile din sistemul medical din România prin exodul medicilor spre clinicile
din străinătate depăşesc 3,5 miliarde de euro. Statistici din 2012 arată că
numărul de medici a scăzut sub 1,9 la mia de cetăţeni. Până în 2014 situaţia
medicilor care au emigrat în ţări din UE se prezintă astfel:
Figura nr. 3.
Clasamentul primelor ţări în care au migrat
medici din România (%)

35
30
25
20
15
10
5
0
Germania Marea Belgia Suedia Irlanda Alte ţări
Britanie

Sursa: www.ec.europa.eu/internal_market/qualifications/
regprof/index.cfm?action=homeopage/18.05.2016.

Germania şi Marea Britanie conduc în topul absorbţiei medicilor români

cu 33% şi 28% fapt ce dovedeşte o nevoie continuă de completare cu specialişti
în medicină. Factorul determinant pare a fi cel instituţional (necesarul de medici

13
din spitale numeroase), dar nu trebuie neglijat numărul mare de doctori în
medicină care migrează către alte ţări unde au perspective mai bune în practică
şi cercetare. Urmăritoarele Belgia (12%), Suedia (6%) şi Irlanda (4%) şi-au creat
un sistem facil de primire a specialiştilor din alte ţări. Celelalte ţări din UE care
au primit medici din România însumează împreună 17%, iar în frunte se află
Ungaria (3,4%), Grecia (2,9%), Italia (2,7%), Elveţia (2,4%) şi Spania (1,6%).
Alte ţări ating procente sub 1%. Din statistici lipseşte Franţa care a dorit să nu
dezvăluie numărul medicilor care au ca ţară de origine România.
Orice specialist care migrază în alte ţări se confruntă de la început cu
recunoaşterea diplomelor obţinute în România. Este posibil ca ţara primitoare să
practice criterii de evaluare a studiilor diferite de cele româneşti şi se ajunge la
recunoaşterea totală sau parţială a diplomelor ceea ce duce la conferirea
dreptului la muncă cu sau fără completarea studiilor sau se poate trece la noi
etape de specializare. Este interesant de studiat în ce măsură ţările UE au
recunoscut diplomele obţinute de medicii români în ţara natală.

Tabelul nr. 6.
Ţările Uniunii Europene3 care au recunoscut
calificarea profesională de doctor în medicină pentru
emigranţii din România

Ţara D GB B S IRL H GR I CH E
Nr. medici 2.449 2.114 917 453 301 253 218 205 180 119

NL DK BG FIN A SK L P M CZ Total
71 42 29 28 13 9 7 6 2 1 7.417

Sursa: www.ec.europa.eu/internal_market/qualifications/
regprof/index.cfm?action=homeopage/18.05.2016.

3
Numele ţărilor va fi recunoscut după indicativul auto.
14
 Datele confirmă în mod firesc statistica anterioară pentru că ţările care au
recunoscut calificarea profesională într-un număr semnificativ se află în fruntea
ţărilor în care au emigrat medicii din România. Diferenţele foarte mari observate
se explică prin capacitatea de absorbţie a ţărilor din vestul Europei, care oferă
remunerări şi condiţii atractive şi sunt în acelaşi timp ţări cu o populaţie
numeroasă. Sunt atractive ţările de sorginte latină datorită posibilităţilor de
adaptare mai facile (uşurinţa învăţării limbii din ţara respectivă şi corespondenţe
culturale, istorice, temperamentale). Mai există ţări aflate la graniţa cu România
care au atras specialişti datorită apropierii de casă.
Medicii români emigranţi în spaţiul comunitar şi-au construit repede o
carte de vizită care-i recomandă din punct de vedere profesional şi al capacităţii
de muncă. Fiecare ţară gazdă urmăreşte cu interes fenomenul ″brain-drain″ în
domeniul medical. Cel mai mare burete absorbant de creiere din Uniune este
Germania, care publica în ziarul Zeit, o analiză pentru anul 2012 a numărului de
medici emigranţi în funcţie de ţara de baştină.
Medicii români conduc acest clasament atingând o pondere între primii
zece clasaţi de 17,8% cu 2.704 persoane. Sunt urmaţi de greci (2.258), austrieci
(2.090), polonezi (1.580), unguri (1.111), bulgari (1.012) şi slovaci (849). Dintre
ţările non-UE, în top se clasează ruşii(1.627), sirienii (1.077) şi ucrinienii (866).
Motivul principal pentru care pleacă specialiştii români în frunte cu
cadrele medicale în alte ţări ale Uniunii Europene este nivelul de remunerare.
Liga Medicilor din Spitalele Europene a efectuat un studiu statistic privind
câştigurile salariale minime şi maxime în spaţiul comunitar.
Tabelul nr. 7.
Salariile minime şi maxime ale medicilor din UE
în anul 2014

Ţara membră UE Salariul minim (€) Salariul maxim (€)

România 376 847
Ungaria 475 1.061
Republica Cehă 839 1.369
15
 Polonia 809 1.740
Grecia 1.027 2.054
Malta 1.555 2.317
Slovacia 1.494 2.631
Portugalia 1.390 3.090
Slovenia 2.472 4.280
Spania 2.394 4.565
Irlanda 2.802 6.338
Austria 2.091 6.393
Germania 3.842 7.464
Suedia 2.190 7.742
Franţa 4.569 7.896
Finlanda 3.495 8.170
Olanda 6300 8.900
Marea Britanie 2.180 9.724
Italia 4.500 10.000
Danemarca 8.333 13.333
Belgia 6.250 16.600

Sursa: www.liganet.hu/news/6205/F11-071_EN_European_
Hospital_Doctors_Salaries.pdf/18.05.2016.
Statistica este ordonată prin variabila crescătoare salariul maxim, salariul
minim fiind fluctuant. Acest fel de abordare permite evaluarea politicilor duse
de către statele comunitare. Cele care oferă salarii minime mai mari sunt
interesate să atragă tineri pe care să-i formeze în timp, iar cele care oferă salarii
maxime mai mari au un deficit de super-specialişti sau cercetători. Balanţa se
poate înclina oricând dintr-o parte în cealaltă în funcţie de acoperirea posturilor
care este dictată de diferite interese. Din tabel lipsesc datele referitoare la
Bulgaria, care a dorit să raporteze numai valoarea salariului minim (307€) şi
informaţiile despre salariul maxim din Lituania (724€) şi Estonia (1.625€).
România se remarcă prin faptul că are al doilea cel mai mic salariu
minim şi penultimul cel mai mic salariu maxim. Cifrele arată adevăruri de
necontestat şi explică exodul specialiştilor români. Pentru a măsura de câte ori
este mai mic un salariu în România faţă de alte ţări din UE, vom utiliza două
feluri de coeficienţi:
Cmin = Salariul minim (ţară UE) / Salariul minim (România)
16
 Cmax = Salariul maxim (ţară UE) / Salariul maxim (România)

3.2.3. Măsuri pentru stoparea exodului

intelectualior români
Bugetarii cu diplomă din România îşi desfăşoară activitatea în domenii
care ar trebui să fie prioritare în strategii de dezvoltare pe termen lung: sănătate
şi învăţământ. Calitatea prestaţiilor din aceste domenii este influenţată de o lipsă
totală de respect în ceea ce priveşte salarizarea. Este firesc, mai ales după ce am
analizat concret situaţia în subcapitolul anterior, să existe o nemulţumire
profundă şi generală faţă de nivelul salarizării. Volumul de muncă, în anumite
cazuri, responsabilitatea şi materialul cu care se lucrează însemnă numai câteva
motive pentru care atenţia guvernanţilor să fie îndreptată către sprijinirea celor
două sectoare. Voinţa politică ar trebui să existe şi să fie materializată, mai ales
datorită faptului că Parlamentul României este dominat de intelectuali care uită,
din păcate, de unde au plecat şi pledează numai pentru remuneraţii mari pentru
funcţiile pe care le deţin în prezent.
Banca Mondială a efectuat un studiu în anul 2010 referitor la veniturile
brute ale medicilor de pe diverse meridiane ale globului care au fost comparate
cu PIB-ul pe cap de locuitor din ţara respectivă. Am considerat elocvent acest
studiu, chiar dacă a fost efectuat acum mulţi ani. De fapt indicatorii economici
analizaţi nu au suferit modificări majore şi direcţiile evolutive generale ale
economiilor au stagnat.
Tabelul nr.8.
Câştigul medicilor în comparaţie cu PIB-ul 4

Ţara Venitul mediu brut Câştig/PIB per capita

Olanda 286 8,7
USA 230 5,8

4
Variabilele de studiu: câştigul anual mediu brut şi PIB-ul pe cap de locuitor sunt exprimate
în mii de dolari.
17
 Germania 155 5,4
Franţa 131 4.4
Portugalia 79 4,3
Marea Britanie 114 3,7
Italia 84 3,0
Suedia 71 2,3
România 8,2 1,01

Sursa: The Word Bank.GDP per capita.

hJp://data.worldbank.org/indicator/NY:GDP:PCARP:CD/25.05.2016.

Variabila crescătoare de lucru este raportul dintre venitul brut şi PIB-

ul pe cap de locuitor care exprimă de fapt grija statului faţă de medici prin
acordarea de remunerare corespunzătoare. Olanda este campioană datorită
raportului foarte ridicat, urmată de SUA şi ţările dezvoltate din UE. Surprinde
poziţia mai mult decât onorabilă a Portugaliei. Voinţa politică a guvernanţilor
români, prin faptul că venitul unui medic este aproape identic cu PIB-ul pe cap
de locuitor, este direcţionată spre o menţinere la nesfârşit a nivelurilor de
salarizare pentru nişte profesionişti care nu produc direct plusvaloare, drept
pentru care pot fi neglijaţi.
Preocupările care pot ajuta specisliştii din România au avut rezultate clare
numai pe hârtie. În afară de aderarea la măsurile şi programele europene care s-a
dovedit a fi prost gestionată (exemplu POSDRU-program sectorial pentru
dezvoltarea resurselor umane), guvernanţii români au formulat măsuri cu
specific general de relansare: programe de specializare şi recalificare, fonduri
europene dirijate către tineri (sunt alocate 9,5 miliarde de euro până în anul
2020), sprijinirea antreprenoriatului în orice domeniu, încurajarea afacerilor
economice individuale sau pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Cele enumerate
sunt de fapt măsuri generale cu un impact minor pentru specialiştii cu meserii
liberale (înfiinţarea cabinetelor medicale, dezvoltarea firmelor de audit, cabinete
pentru meserii individuale etc.) Măsurile enumerate nu pot ajuta decât sectorul
privat, mult mai subdimensionat şi cu un impact mic asupra vieţii sociale,

18
comparativ cu importanţa sistemelor de învăţământ şi sănătate care ar trebui să
fie în prim planul preocupărilor.
Dezvoltarea economică, productivitatea muncii şi fidelizarea personalului
sunt direct proporţionale cu mărimea retribuţiei, care este, la rândul ei, invers
proporţională cu fiscalitatea. Numărul mare şi dimensiunea taxelor, impozitelor
şi contribuţiilor din ţara noastră sufocă orice iniţiativă de creştere economică sau
salarială. Statul nu mai are posibilităţi de colectare pe orizontală datorită scăderii
numărului contribuabililor, iar cheltuielile de pe verticală par a se mări la
nesfârşit datorită numărului mare al asistaţilor sociali.
Există iniţiative legislative care urmăresc scăderea fiscalităţii sau
acordarea în mod direct sau indirect a unor sume care sunt incluse în câştigul
salarial. Aceste iniţiative au fost materializate astfel:
1. Măsuri fiscale pentru încurajarea investiţiilor şi crearea de noi
locuri de muncă 5:
- cote de impozitare diferite pentru microîntreprinderi în funcţie de
numărul de salariaţi (pentru cele fără salariaţi 3% din cifra de afaceri, pentru
cele care au doi salariaţi sau mai mulţi 1% din cifra de afaceri);
- reducerea cotei de impozitare pentru dividende de la 16% la 5%;
- scăderea TVA pentru livrarea apei potabile sau pentru irigaţii la 9%.
Aceste măsuri încurajează profesiile liberale: avocaţi, medici şi tehnicieni
stomatologi, specialişti în înaltă tehnologie, auditori, agronomi etc. care sunt mai
tentaţi să-şi deschidă afaceri proprii în România decât să emigreze. Chiar dacă
muncesc peste hotare, pot participa la dezvoltarea unor firme prin repatrierea
capitalurilor proprii datorită impozitului mic pe dividende. Măsurile urmăresc şi
scoaterea la suprafaţă a unor zone mai gri prin creşterea nivelului de colectare a
taxelor şi impozitelor.
2. Măsuri care se adresează specialiştilor în înaltă tehnologie 6:

5
OUG nr. 50 din 27 octombrie 2015.
6
OUG nr. 835/2015.
19
 Aplicarea reglementărilor duce practic la scutirea de la plata
impozitului pe profit (16%) a specialiştilor în software. Aplicarea se face
numai dacă se respectă anumite condiţii:
- tipul postului şi încadrarea persoanei;
- documentaţie minimă a dosarului justificativ;
- condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul, respectiv
activităţile considerate ca fiind de creare de programe.
Măsura este bună mai ales că scutirea de 16% se aplică şi cetăţenilor din
statele membre UE care lucrează în România şi care deţin diplome echivalente.
Efectul este de mărire indirectă a salariului, dar nu se aplică decât pentru
anumite specializări cod CAEN şi entitatea angajatoare trebuie să depăşească
10.000 de euro ca venituri. Bineînţeles că este nevoie de încă un dosar care să
fie verificat de ANAF (birocraţie românească).
3. Măsuri care se adresează medicilor rezidenţi:
După cum am observat, sănătatea este sectorul cel mai afectat de
fenomenul ″brain-drain″. S-a constatat că marea problemă este legată de
rezidenţii care pleacă în străinătate imediat după specializare (atraşi de nivelul
salariilor), în timpul rezidenţiatului (atraşi de echipamentele medicale superioare
sau prin indemnizaţii) sau chiar susţin examenul de rezidenţiat direct în ţara
considerată cea mai atrăgătoare. Iată câteva măsuri:
- examen de rezidenţiat direct pe post: dacă nu doreşti să emigrezi şi te
tentează să rămâi sau să te stabileşti într-o anumită localitate, după terminarea
perioadei de rezidenţiat ocupi direct postul din spitalul respectiv; soluţia este
aplicabilă numai pentru spitalele şi oraşele mari şi este considerată de
majoritatea tinerilor ca o ″legare de glie″;
- a fost acordată un fel de bursă sau indemnizaţie suplimentară în valoare
de aproximativ 150 de euro pentru fiecare rezident, sumă importantă, dar care
are şi efecte secundare în sensul că un medic deja specializat poate avea un
salariu mai mic decât al colegului rezident;
- s-a decis în sfârşit plata gărzilor;

20
 - cu concursul autorităţilor locale se asigură în unele localităţi cazare şi
chiar masă gratuite (cazuri foarte puţine comparativ cu lipsa acută de personal).
Aceşti ar fi câţiva paşi mărunţi către stoparea exodului de inteligenţă. Este
bine că se iau astfel de măsuri, dar dezarmează lipsa de viziune, lentoarea şi
nehotărârea care domnesc la vârf. Să ne aducem aminte de câte ori şi cât de
repede şi-au acordat demnitarii diverse drepturi. Dialogul social dintre
guvernanţi şi sindicate este ca un război al orbilor şi are efecte de stagnare sau
anulare a unor iniţiative. Ultima încercare făcută de guvernul Cioloş care
propunea mărirea salariilor în sănătate a dus la ample proteste din partea celor
din învăţământ care doreau imediat acelaşi tratament.
CONCLUZII
Studierea fenomenului ″brain-drain″ ne îndreaptă către concluzii directe
care se obţin prin capacitatea de interpretare a statisticilor, dar poate fi punctul
de plecare pentru crearea unui nou sistem la nivel mondial prin anticiparea
efectelor sale. Gestionarea exodului de inteligenţă este influenţată de
poziţionarea unor factori de decizie la vârf care au viziuni diferite. În acest fel se
produc orientări privind cauzele generatoare ale fenomenului foarte diferite:
alocarea factorilor de producţie în economia globală; libera circulaţie şi
mobilitatea capitalului uman, o resursă care migrează spre ţările unde este mai
bine recompensată; impulsul este generat de instituţiile cu rol în managementul
capitalului uman; posibilităţi de recuperare a investiţiilor în capitalul uman.
Migraţia specialiştilor creează o serie de consecinţe neplăcute care pot fi:
instituţiile care guvernează părţi ale economiei bugetate pierd capitalul uman;
fenomenul generează o pierdere potenţială de volume de marfă sau servicii în
sectorul productiv; pentru că nu se pot recupera investiţiile în educaţie, banii
publici se cheltuiesc fără a mai fi recuperaţi; cu fiecare plecare se înregistrează
pierderi fiscale pentru că toate costurile cu pensii, sănătate etc. vor fi susţinute
de un număr mai mic de contribuabili rămaşi în ţară.
Fenomenul ″brain-drain″ are şi multe efecte pozitive: stimulează
perfecţionarea persoanelor; contribuie la creşterea fluxurilor comerciale datorită

21
câştigării veniturilor într-o ţară şi cheltuirea unei părţi din venituri în altă ţară;
contribuie la creştere economică prin trimiterea unor sume de bani în ţara de
origine; contribuie la intensificarea transferului de tehnologie şi know-how;
stimulează intrarea investiţiilor străine în economie; sunt intensificate relaţiile
din domenii ştiinţifice şi de cercetare prin colaborări cu diaspora.
Cauzele principale ale fenomenului de ″human capital flight″ sunt: dorinţa
naturală a persoanelor de a găsi noi perspective economice, recunoaştere,
venituri mai mari şi un trai mai bun. Factorii favorizanţi sunt de obicei înpărţiţi
între ţările de origine şi ţările gazdă, iar specialiştii au creat modele care cuprind
aceşti factori sub denumirea de ″push-pull″. Partea de împingere este cauzată de
lipsa condiţiilor decente şi a perspectivelor din ţările de baştină ale specialiştilor
şi concretizată prin respingere, iar partea de atragere este asigurată de condiţii
oferite de ţările beneficiare la care visează intelectualii. O imagine sugestivă este
cea care foloseşte atracţia şi respingerea între polii unor magneţi permanenţi: un
intelectual este un mic miez magnetic aflat sub influenţa a două câmpuri
magnetice, unul cu polul de acelaşi sens spre polul propriu (ţara mamă-fenomen
de respingere), iar celălalt cu polul de sens diferit spre polul propriu (ţara gazdă-
fenomen de atracţie).
Polul de respingere este reprezentat de ţările sărace care nu dispun de
suficiente capitaluri, sunt foarte numeroase, au perspective reduse de dezvoltare
şi nu pot ţine pasul cu ofertele ţărilor bogate care atrag spuma intelectualilor.
Chiar dacă sunt specialişti care migrează dintr-o ţară în alta fără o direcţie foarte
clară, ei se vor stabili în final tot într-o ţară absorbantă. Studii actuale arată că
sunt ţări care, deşi dispun de pârghiile şi de fondurile necesare, s-au dezmeticit
târziu şi au rămas în afara jocului. Statele Unite ale Americii sunt gazda a 22%
din studenţii care studiază în ţări străine, performanţă care nu este depăşită nici
prin însumarea următoarelor două ţări, Marea Britanie (11%) şi Germania
(10%). Următoarele ţări în topul atragerii de creiere migratoare sunt: Franţa
(9%), Australia, Canada, Japonia (între 4% şi 6%), Rusia, Belgia şi Spania (între
1% şi 3%). Concluzia este că primele 10 centre performante ale cunoaşterii din

22
lume atrag peste 75% din inteligenţa migratoare. Înghesuirea creierelor în acest
mod oferă perspective dominante pentru ţările respective.
Standardele calitative în învăţământul superior sunt datorate investiţiilor,
fapt care explică şi diferenţele majore dintre ţări. Performanţele obţinute
justifică creşterea în fiecare an a fondurilor alocate educaţiei în majoritatea
ţărilor. Obţinerea fondurilor este realizată un anumite sisteme prin atragerea
participaţiilor private alături de fondurile publice. Dirijarea fondurilor private
vizează cu precădere susţinerea unei educaţii timpurii şi mai puţin a celei
superioare. Aceste fonduri sunt cele la vedere, pentru că orice entitate
economică cu cifre superioare de afaceri investeşte în fructul copt. Toate firmele
transnaţionale care deţin de multe ori capitaluri mai mari decât multe din ţările
în care îşi desfăşoară afacerile, preferă să atragă specialişti cu experienţă pe care
îi încadrează direct în procesele de producţie sau în dezvoltarea unor centre de
cercetare.
Avansul tehnologic înregistrat la nivel mondial în ultimele 4-5 decenii şi
rapiditatea implementării unor noi tehnologii au deschis apetitul către utilizarea
unor instrumente care par acum indispensabile: de la computerele personale şi
gadget-uri specializate, la comunicaţii, robotică, transport ş.a. Proiectarea şi
realizarea acestora stă la îndemâna unor profesionişti care ies din vechile cerinţe
de meserii şi specializări. Au apărut astfel profesii cu un număr mic de persoane
specializate care vor străpunge în viitor piaţa forţei de muncă şi se vor impune în
detrimentul unor profesii practicate de un număr mare de persoane, dar aflate
într-un declin accentuat de cerere. Ţările care vor câştiga din exodul de
inteligenţă vor putea să se impună pentru satisfacerea noilor cereri.
La al 46-lea Forum Economic Mondial de la Davos (Elveţia) din 20-23
ianuarie 2016 a fost identificată o ameninţare mai mare decât crizele pieţelor şi
migraţia necontrolată: ″A patra Revoluţie Industrială-Revoluţia Digitală″. Este o
combinaţie de noi tehnologii care duce la progresul roboticii, la o inflaţie de date
şi de informaţii: ″big-data″, la conectarea maşinilor şi echipamentelor la Internet
pentru preluarea directă de informaţii, la tipărire şi printare în 3D inclusiv în

23
sfera organelor pentru transplant în medicină şi multe altele. Simţim lângă noi
aceste schimbări de domeniul SF şi cea mai afectată va fi piaţa muncii. Toate
guvernele vor fi nevoite să facă faţă unui şomaj crescut, inegalităţile se vor
adânci şi se poate aluneca uşor către instabilitate socială.
Efectele anticipate trebuie minimizate printr-o grijă maternă pentru tinerii
dotaţi care trebuie susţinuţi şi determinaţi să nu mai părăsescă România decât
pentru a-şi perfecţiona studiile. Sistemul clasic de muncă trebuie înlocuit de unul
bazat pe competenţe generate de noile realităţi. Fiecare dintre noi, indiferent de
locul ocupat în societate, trebuie să fie preocupat de educarea tinerilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu C., - Conjunctura economiei mondiale, anuar

Cartaş M. editat de IEM, Bucureşti, 2013.
2. Nica E. - Managementul performanţei, Ed. Economică,
Bucureşti, 2006.
3. Dumitrescu S., - Economia mondială, Ed. Independenţa
Puiu O., Marin G. Economică, Piteşti, 2006.
4. Gavrilă T., - Managementul general al firmei,
Lefter V. Ed. Economică, Bucureşti, 2002.
5. Nicolescu O., - Management, Ed. Economică,
Verboncu I. Bucureşti, 2007.
6. Nicolescu O., - Fundamentele managementului organizaţiei,
Verboncu I. Ed. Economică, Bucureşti, 2008.
7. Puiu Al. - Management. Analize şi studii comparative,
Ediţia a treia, Ed Independenţa Economică,
Piteşti, 2007.
8. Puiu Al. - Management – curs aplicativ, Universitatea
(coord.) ″Constantin Brâncoveanu″, Piteşti, 2013.

24
9. Puiu O., Voicu I., - Economie şi organizaţii mondiale, Ed.
Voiculeţ A., Răcăşan M. Independenţa Economică, Piteşti, 2010.

10. Puiu O., Mihai I., - Economie şi organizaţii mondiale – curs

Voiculeţ A., Răcăşan M. aplicativ, Universitatea ″Constantin
Brâncoveanu, Piteşti, 2013.
11. Scurtu M., Niculcea S., - Microeconomie – curs aplicativ,
Ioneci M., Universitatea ″ConstantinBrâncoveanu″,
Bălănescu M. Piteşti, 2013.
Adrese web

25