ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1437/2020

Şedinţa publică de la 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de
22.12.2016 sub nr. de dosar x/2016 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al
Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 2538/14.11.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare Al Asiguraţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1933 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi
fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de
Garantare al Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1933 din 24 mai 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de
contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului. Cererea de recurs nu
a fost întemeiată în drept.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală şi
că a formulat recurs deoarece sentinţa de fond conţine elemente contrare cu realitatea exprimate de către FGA în mod
repetat, reiterând de asemenea şi situaţia de fapt prezentată prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Potrivit art. 248 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată din oficiu,
Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) d) motivele de
nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-
un memoriu separat. (...) (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2)
sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân
aplicabile".

Reţine aşadar Înalta Curte că lipsa menţiunilor privind motivele de nelegalitate, din cuprinsul cererii de recurs, este
sancţionată de legiuitor cu anularea cererii.

Aceeaşi sancţiune este prevăzută de legiuitor şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care dispune că "aceeaşi sancţiune
intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Înalta Curte apreciază că simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu
este suficientă nici afirmaţia general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe
cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitative de lege, or, în cazul de faţă recurentul nu indică motivele de recurs.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele
prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici raportat la motivul de casare

1/2 Detalii jurisprudență

 invocate. Afirmaţia generală, conform căreia decizia atacată este nelegală, fără arătarea motivelor de casare şi
dezvoltarea lor, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului.

Sancţiunea anulării cererii ar putea fi evitată doar în ipoteza în care motivele invocate de parte ar putea fi încadrate de
instanţă între motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce nu este însă cazul în speţă.

Observă Înalta Curte că recurentul-reclamant nu a adus nicio critică de nelegalitate dezlegărilor în drept ale instanţei de
fond, cu privire la textele de lege aplicabile în speţă situaţiei particulare a reclamantului.

Se observă că prin cererea de recurs recurentul nu face altceva decât să prezinte din nou instanţei de control judiciar
situaţia de fapt ce trebuia să fie avută în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi art. 489 alin. (2) din C.
proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea recursului declarat de recurentul -
reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 1933 din 24 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 1933 din 24 mai 2017,
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV

2/2 Detalii jurisprudență