Us 41

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr.
1(41)/2020 1
Revista se află în bazele internaționale de date
CEEOL și EBSCO
La mulți ani!
2 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

REVISTA STUDII DE SECURITATE
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
STUDII STRATEGICE INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE
UNIVERS STRATEGIC
REVISTĂ UNIVERSITARĂ DE S TUDII STRATEGICE
INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE
Anul XI Nr. 1(41)
Ianuarie-Martie 2020
ISSN 2068 - 1682 Online

ISSN 2067-7464 Print
EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

București, 2020
UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 3

UNIVERS STRATEGIC
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate
CONSILIUL EDITORIAL
Prof. univ. dr. Momcilo Luburici, preşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universităţii Creştine
„Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Florence Benoît-Rohmer, preşedinte al Universităţii „Robert Shuman”, Franţa
Dr. Richard Sousa, director adjunct al Institutului Hoover, SUA
Yossef Bodansky, Senior Editor, GIS/Defense & Foreign Affairs, SUA
Prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, Academia Oamenilor de Știință din România
Prof. univ. dr. Gheorghe Toma, secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale
Prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ dr. Constanța Călinoiu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof.univ. dr. Ion Craiovan, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Nicolae Radu, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Conf. univ. dr. Luminița Kohalmi, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Mariana Rodica Țîrlea, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca
Conf.dr. univ. Conona Petrescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Lect.univ.dr. Carmen Manuela Cazan, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Lect.univ.dr. China Remus, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI
Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase; Conf. univ. dr. Agata Popescu;
Prof. univ. dr. Constanța Călinoiu; Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș
COLEGIUL DE REDACŢIE
Redactor şef: Cercetător științific gr. I dr. Gheorghe Văduva
Redactor șef adjunct: Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu
Secretar general de redacție: Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase
Responsabilitatea privind conţinutul studiilor şi articolelor revine în totalitate autorilor, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 206 din 27.05.2004 referitoare la buna conduită în cercetarea ştiinţifică.
Copyright © All rights reserved

UNIVERS STRATEGIC
CUPRINS - CONTENTS
EDITORIAL - EDITORIAL
Înarmarea spațiului cosmic, sau pregătirea pentru războiul viitorului?
The Construction of the Cosmic Area, or the Preparation
for the War Of The Future?
Gheorghe VĂDUVA................................................................................................ 9
UNIVERS EDUCAȚIONAL – EDUCATIONAL UNIVERSE
Educated Romania
România Educată
Lect.univ.dr. Carmen Manuela CAZAN.................................................................. 19
Teaching Profession - The New Vision
Profesia didactică - noua viziune
Prof. consilier școlar Mădălina RADU.................................................................... 28
Theater In Education
Scenariu în educație
Prof. consilier școlar Ioana Andreea CIOCÂLTEU ................................................................... .. 34
UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL –
ECONOMIC AND SOCIAL UNIVERSE
Relevanṭa mắsurắrii ratelor financiare pentru acordarea creditelor bancare (I)
The Relevance of the Financial Rates Measurement for the Granting of Bank Credits (I)
Conf. univ. dr. Mariana Rodica ŢÎRLEA
Cercetător, NIER, Iulita BÎRCA............................................................................. 41
Analiza juridică a noțiunii de desen și de model industrial
Legal Analysis of the Notion of Design and Industrial Model
Masterand Safa Singrid Adriana CANBOLANT
Doctorand Astrid Isabela BOGDAN....................................................................... 51
Creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie 2020, este lipsită de suport economic
40% Pension Increase, from September 1, 2020, it is Free of Economic Support
N. Grigorie LĂCRIŢA............................................................................................ 57
UNIVERS JURIDIC - LAW UNIVERSE

Remarci privind elemente cvasi-statale ale Uniunii Europene, din perspectiva
dreptului constituțional
Remarks on the Cvasi-State Elements of the European Union, From the Perspective
of The Constitutional Law
Mădălina Virginia ANTONESCU........................................................................... 62
Considerații privind elemente confederale și federale ale Uniunii Europene

UNIVERS STRATEGIC
Considerations on Confederal and Federal Elements of the European Union
Mădălina Virginia ANTONESCU.......................................................................... 78
DOCTRINE, POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE -
DOCTRINE, SECURITY POLICIES AND STRATEGIES
Doctrina « Rusia Măreață». Comentarii privind ridicarea naționalismului rus
și reconsiderarea istoriei Europei, de către Rusia
The Doctrine «Great Russia». Comments on the Rise of Russian Nationalism
and the Reconsideration of the History of Europe, by Russia
Mădălina Virginia ANTONESCU......................................................................... 98
SECURITATE ȘI APĂRARE ÎN SECOLUL XXI -
SECURITY AND DEFENCE IN THE 21st CENTURY
Pledoarie pentru o osibilă Strategie de Securitate Cibernetică Navală
Pleading For A Possible Naval Cyber Security Strategy
Colonel Prof. Univ. Dr. Ing. Cezar VASILESCU
Drd. Comandor Ing. Sebastian Gabriel POPESCU.............................................. 129
Elemente de control al riscului cibernetic naval. Risc calculat, risc impus,
risc extrem
Elements of Control of the Naval Cyber Risk. Calculated Risk, Required Risk,
Extrem Risk
Colonel Prof. Univ. Dr. Ing. Cezar VASILESCU
Drd. Comandor Ing. Sebastian Gabriel POPESCU.............................................. 144
Căutarea și salvarea pe mare
Search and Rescue at Sea
Nicu CHIREA....................................................................................................... 158
Viziunea NATO privind rezilienţa societală ca strategie de combatere
a războiului hibrid
The NATO Vision on Social Resilience as a Strategy to Combat the Hybrid War
Gl.Bg.Prof.Univ.Dr. Viorel BUȚA
Drd. Mihaela PANĂ.............................................................................................. 168
Cooperare regională Navală la Marea Neagră
Regional Naval Cooperation on the Black Sea
Nicu CHIREA....................................................................................................... 176
File din istoria companiei de jandarmi Covurlui în perioada 1918-1924
Quelques pages de l’histoire de la compagnie de gendarmes Covurlui
dans les années 1918-1924
Drd. Valentin IOAN.................................................................................. 185
Resursele informaţionale și strategiile de securitate ale Secolului XXI
Information Resources and Security Strategiesof Tthe 21St Century
Violeta Ioana NAGÂȚ
Tiberiu TĂNASE.................................................................................................. 193
Corupţia – cauză majoră și rezultat al sărăciei
Corruption – Major Cause and Result of Poverty
Violeta Ioana NAGÂȚ......................................................................................... 205
UNIVERS STRATEGIC
PUNCTE DE VEDERE – POINTS OF VIEW

Condiția libertății
Condition of Freedom
Agata Mihaela POPESCU.................................................................................... 220
Lumi alter-globaliste. Civilizațiile umane și dimensiunea lor spirituală. Depășirea
absolutismului materialist
Alter-Global Worlds. Human Civilizations and Their Spiritual Dimension.
Surpassing the Materialist Absolutism
Mădălina Virginia ANTONESCU ....................................................................... 230
Şansa populaţiei de a scăpa de coronavirus depinde, în mare parte, de sănătatea medicilor
Apopulation’s Luck to Remove Coronavirus Depends, in Largest, Medical Health
Conf. univ. dr. N. GRIGORIE LĂCRIŢA............................................................ 258
Coronavirusul se ia cel mai uşor de la benzinării. Posibile soluţii de prevenire
The Coronavirus is Taken the Latest From the Gasoline. Possible Prevention Solutions
Conf. univ. dr. N. GRIGORIE LĂCRIŢA........................................................... 262
Războiul tuturor împotriva tuturor
All War Against All
Gheorghe VĂDUVA............................................................................................. 265
IN MEMORIAM - IN MEMORIAM
O personalitate a neamului românesc – medic cardiolog și om de știință,
general(r) profesor universitar dr. Vasile cândea
A Personality of the Romanian People - Cardiologist and Scientist,
General(R) University Professor Vasile Cândea
Dr ing. Ion I. BASGAN
Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE....................................................................... 286
GÂND PENTRU UN CAMARAD -
THINK FOR A COMRADE
Gând pentru un camarad
Think for a comrade
Gheorghe VĂDUVA............................................................................................. 293
ATITUDINI - ATTITUDES
Despre barbarismele limbii române și despre cârmacii orbi ai acesteia
About the Romanian Barbarisms and the Blind Warmers of This
Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIŢA ................................................................. 308
NOTE DE LECTURĂ - REVIEWS
O carte de interes urgent - postfață -
An urgent book of interest - post-office -
Dan GÂJU............................................................................................................ 312
CULTURA ETERNĂ - ETERNAL CULTURE
Trofeul „Pana De Merit Artistic”
The Trophy ”Feather For Artistic Excellenc”
Gabriel I. NĂSTASE............................................................................................ 318
UNIVERS STRATEGIC
Terra -
planeta furtunilor albastre

EDITORIAL
ÎNARMAREA SPAȚIULUI COSMIC,

SAU PREGĂTIREA PENTRU RĂZBOIUL
VIITORULUI?
THE CONSTRUCTION OF THE COSMIC

AREA, OR THE PREPARATION FOR THE
WAR OF THE FUTURE?
Gheorghe VĂDUVA1
Rezumat
EDITORIAL
Armonia lumii este, deopotrivă, o realitate pe muchie de

cuțit și un ideal pe care, în nici un caz, nu și-l dorește puterea. De
aceea, mai degrabă, esența lumii nu constă în idealul ei – armonia
universală –, ci în realitatea ei – conflictualitatea endogenă. Dar
lumea este conflictuală nu numai în sine și pentru sine, ci și în
universalitatea ei, în exterioritatea ei. Ei, bine, se pare că, în acest
sens, omenirea tinde să-și extindă esența ei și dincolo de arealul ei,
adică în dimensiunea ei exogenă. Ce va fi vom vedea. Ori războiul
prinde viață, ori viața își extinde amurgul ei și dincolo de ceea ce ser
știe și se vede. Or războiul lumii contra lumii se va extinde în stele,
or stelele vor coborî în războiul lumii. Tertium non datur.
Cuvinte-cheie: forțe spațiale; război spațial; confruntare stelară;

universul cyber;
Summary
The harmony of the world is, on the other hand, a reality on

the edge of a knife and an ideal that in no case wants its power.
Therefore, rather, the essence of the world lies not in its ideal -
universal harmony - but in its reality - endogenous conflictuality.
But the world is conflicted not only in and of itself, but also in
its universality, in its exteriority. Well, it seems that in this sense,
humanity tends to extend its essence and beyond its area, that is, in
1
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință

EDITORIAL
its exogenous dimension. What will we see. Either the war comes to life, or
life expands its twilight and beyond what sero knows and sees. Either the war
of the world against the world will expand into stars, or the stars will descend
into the war of the world. Tertium non datur.
Keywords: space forces; space war; stellar confrontation; the cyber universe;
Introducere
A șa cum bine se știe (sau nu se știe, întrucât oamenii au, încă, orbul
găinilor), omenirea se înarmează. Nu de azi, de ieri, ci de când se știe.
Armele fac parte nu doar din viața ei, ci și din esența ei. Așa a fost mereu și, probabil,
tot așa va fi și în viitor. Înarmarea până dincolo de creștet pare a fi, pentru oameni
și comunitățile lor cele mai puternice, mai mult decât un modus vivendi și chiar
mai mult decât un modus cognoscendi. Chiar dacă, în viitor, lumea ser va îndrepta
esențial spre o dimensiune cognitivă și, pe aceasta bază, spre cognocivilizație, esența
ei – conflictualitatea endogenă – nu se schimbă. Ea reprezintă, de fapt, izvorul sau,
mai exact, motorul care o scoate din echilibrul linear, adică din drumul spre entropie
zero, și o împinge, intempestiv, spre acel tip de război interior, care o scoate din
lehamite și o împinge spre un dinamism dinamic și complex, spre nelinearitate, spre
exuberanță.
Și ce dacă se moare? Oricum, nimeni nu este nemuritor. Dar poți să mori ca
un putregai sau ca un stejar. Adică linear, penibil, comun, sau, dimpotrivă, nelineară,
dinamic, eroic. Deși, în realitate, fiecare individ vrea să-și trăiască viața într-un mod
liniștit și fără probleme, conflictul interior, conflictul endogen, numit câteodată și
ființare, nu-l lasă pe bietul om să lâncezească. Pentru că – nu-i așa – nu-i totuna leu
să mori sau câine-înlănțuit…
Așa trăiesc oamenii. Și tot așa trăiește și omenirea. Între echilibru și
dezechilibru, între nevoia de liniște, de armonie și trebuința interioară, dinamică și
foarte complexă, de conflict.
Omul și omenirea iubesc nu doar frumusețea, liniștea și delicatețea florilor,
ci și brutalitatea și dramatismul furtunii, nu doar sublimul, ci și tragicul. Există, pe
lumea aceasta și, probabil, în universul acesta, desigur, în cel pe care-l cunoaștem
noi, nu doar armonia și stabilitatea valorilor și sistemelor de valori, constituite în
acumulări stabile, dar și dinamice și complexe, adică în mari temelii durabile și non-
conflictuale, ci și interese, adică mobiluri ale acțiunii eficiente, iar aceste interese sunt
rareori armonioase și, mai tot timpul, conflictuale. Ele, aceste interese, generează,
în oameni și în omenire, atât trebuința de a trudi și atinge pragul armoniei, cât și
impulsul de a-l distruge pe celălalt, de a-și însuși alteritatea, de a stăpâni eul, sinele,
semenul, acțiunea, universul. Este sentimentul, sacralitatea și obsesia puterii. Puterii
absolute.
EDITORIAL
De ce forțe spațiale?
Spațiul – în speță, spațiul extraterestru, spațiul cosmic – a reprezentat
dintotdeauna o fascinație pentru omul capabil să cunoască și, parțial, să înțeleagă
universul și puterea necesară pentru a-l cunoaște și, dacă este posibil, pentru a-l
domina și acapara. Puterea este totdeauna discreționară și obsesivă, chiar dacă
n-o recunoaște. Ea consideră că este dreptul ei să fie imensă, impresionantă și
discreționară. De ce? Pentru că așa vrea ea. Pentru că, fără îndoială, aceasta este
rațiunea ei de a exista.
Niciodată puterea nu va renunța la putere, ci, dimpotrivă, tot timpul, va fi și
mai lacomă, și mai dominantă, și mai complicată și mai discreționară. Acestea sunt
caracteristicile cele mai importante și mai vizibile și mai comprehensive ale puterii
americane. Ea domină spațiul aerian, spațiul terestru, spațiul maritim și, în mare
măsură, spațiile cognitiv și cibernetic. Domină aceste spații, din rațiuni de putere,
dar și de control al puterii și menținerii unul echilibru strategic în acele marje care să
nu pună în pericol imensa putere americană și dominația ei asupra lumii. Este vorba
nu doar de puterea militară, care este izvorul, suportul și argumentul teribil al puterii
americane, ci și puterea economică, financiară, socială, intelectuală, mediatică,
informațională. Desigur, deasupra tuturor se află puterea financiară, iar aceasta nu
este apanajul exclusiv al puterii americane, ci al mediului financiar selectiv, format
din câțiva regi ai banului, majoritatea aflați în Statele Unite, care administrează acest
sistem financiar, scăpat de sub orice control, deveni nelinear, neortodox și haotic,
generator de crize, conflicte și războaie care-l justifică și-l mențin pe frontispiciile
invizibile ale tragediei umane. Legat de aceasta, putem spune, că nu armele nucleare și
sistemele de arme sofisticate și inteligente reprezintă principala amenințare la adresa
securității și păcii lumii, ci sistemul ei financiar. Nu se știe, desigur, dacă reforma
radicală a acestuia va distruge dezechilibrele, suporturile de conflicte și războaie, dar
este clar că lipsa acestei reforma va perpetua conflictualitatea, asimetria și războinica
haotică și intempestivă a lumii.
Nici forțele spațiale nu reprezintă o noutate. Și Rusia, și China, și Franța
și multe alte state își consideră forțele aeriene nu doar forțe aeriene, ci și forțe
aerospațiale. Este un fel de extindere a domeniul aerian și cel aerospațial dincolo
de limita superioară a atmosferei, întrucât acolo se duce deja, de mulți ani, războiul
sateliților. Americanii nuanțează însă decisiv și indiscutabil acest concept. Forțele
spațiale nu sunt forțe aerospațiale, ci forțe specializate pentru războiul din mediul
extraterestru.
Nu știm încă exact dacă o astfel de măsură face parte din planurile războinice
ale omenirii pentru a se apăra de extratereștrii. Probabil că da. Știm însă precis că ea
reprezintă amplificarea puterii militare americane și dotarea ei cu o nouă componentă

EDITORIAL
de vârf.
Așa cum bine se știe, americanii dispun de cinci categorii de forțe armate:
forțe terestre, forțe navale, forțe aeriene, infanteria marină și garda de coastă. Forțele
spațiale, create în acest an, reprezintă a șasea categorie de forțe.
Cândva, amiralul Alfred Mahan, spunea americanilor că, dacă vor să domine
lumea, trebuie mai întâi să domine marea. Iar pentru a domina marea au nevoie de
putere maritimă (sea power) care să asigure controlul rutelor de transport, al spațiilor
de interes strategic pentru SUA, precum și proiectarea necesară a acestei puteri. Așa
cum bine se știe, chiar după Primul Război Mondial, dar mai ales după cel de al
doilea, Statele Unite au preluat de la britanici controlul mărilor, sau, mai exact, au
trecut în fruntea acestui control, devenind cea mai puternică forță maritimă a lumii.
Consecințele se cunosc. Baze militare americane pretutindeni, alianțe militare de
tip NATO, pretutindeni, dominanță americană a mărilor, controlul puterii militare a
planetei, controlul și managementul conflictualității lumii etc., efecte care fac parte
din conceptul de securitate înțeles sau văzut din perspectivă americană.
Așa cum rușii și chinezii au înțeles că, pentru a supraviețui ca puteri militare
regionale sau globale, au nevoie, în afară de un volum imens de resurse, și de
forțe militare capabile să apere spațiile lor imense și existența lor, ca mari puteri
ale planetei, capabile să echilibreze (balanseze) puterea americană, să descurajeze
tendințele expansioniste ale acestei uriașe puteri și, la nevoie să contra-acționeze sau
să acționeze preemptiv și chiar preventiv, pentru a supraviețui și, mai precis, pentru
pune Occidentul cu botul pe labe, în pofida imensei puteri financiare a acestuia. În
acest scop, Rusia și-a reînnoit și modernizat arsenalul ei strategic nuclear și Forța
Strategică Nucleară, îndeosebi cu rachetele balistice intercontinentale Topol și Topul
M (variante mobilă), Bulava (varianta îmbarcată a rachetei Topol), pe submarine
etc., trecând chiar pe locul întâi în lume la acest capitol, concomitent și reînarmarea
și modernizarea armatei ruse. Au apărut astfel avionul din generația a cincea Suhoi
57, invizibil, racheta hipersonică, tancul Armata T-14 etc. și numeroase sisteme de
arme robotice, cibernatice, bazate pe amplificare undelor și chiar cognitive.
Armata chineză a trecut și ea pe locul trei în lume, modernizându-și întregul
arsenal și dotându-se cu mijloace noi, cum ar fi avioanele multirol invizibile J-20 și
J-30, racheta hipersonică etc.
Ambele țări – Rusia și China – sunt puteri strategice nucleare, cu o imensă
capacitate de lovire și de contra-acțiune, cărora li se alătură, armata Indiei, cea
Braziliei, cea a Turciei, cea a Japoniei, dar și armatele Franței, Marii Britanii,
Germaniei etc., precum și cele ale unor țări din Orientul Mijlociu.
Era, deci, nevoie, pe lângă dimensiunile categoriilor de forțe armate deja
cunoscute (terestre, navale, aeriene, ale infanteriei marine și ale gărzii de coastă,
în cazul americanilor) și de o a șase dimensiune – ca spațială. Ea se justifică prin
existența unui număr foarte mare de sateliți artificiali, cei mai mulți dintre ei
specializați pe domenii ale crizelor, conflictelor și războaielor, extinzând astfel
EDITORIAL
spațiul de confruntare militară, și nu numai, și dincolo de competențele Terrei.
Ce sunt și ce pot face Forțele Spațiale în războaiele noastre

pământene?
Par a fi un fel de forțe din filmele de ficțiune și, în același timp, un sistem
de roboți, de unde, de vectori și de oameni care văd dincolo de ceea ce se vede
și acționează în superioritate spațială (cosmică) absolută. Pe 9 august 2018,
vicepreședintele american Mike Pence a confirmat, în discursul său de la Pentagon,
intenția americanilor de a constitui această nouă categorie de forțe. Cu foarte puțin
timp înainte de această decizie, ideea părea o glumă, apoi a devenit o realitate. Ea s-a
concretizat imediat și într-un raport al Departamentului de Apărare.
Americanii susțin, prin vocea reprezentanților loc, că proiectul respectiv
urmărește două obiective importante:
- pe termen scurt: crearea unei categorii de forțe capabilă să apere sateliții,
cheia de boltă și bijuteriile strategice și geospațiale ale armatelor moderne;
- pe termen lung: pregătirea pentru soluționarea tensiunilor dintre națiuni
legate de exploatarea resurselor minerale din spațiul cosmic.
Aici nu se vorbește și de apărarea Terrei împotriva unor atacuri extraterestre,
dar se înțelege de la sine că pământenii se gândesc dintotdeauna și la așa ceva. Ei
știu de multă vreme că, din cer, le vine nu numai viața și lumina, ci și moartea.
Dar chestiunea apărării planetei împotriva unor posibile atacuri extraterestre este
discutabile. Nu s-a dovedit încă existențe unei astfel de amenințări, dar, în mod
sigur, asteroizii de pe centura asteroizilor vor putea larga o astfel centură și ajunge,
întâmplător sau nu, ca și acum vreo șapte mii de ani, pe scumpa noastră planetă
albastră.
Această nouă categorie de forțe a armatei americane urmează să fie creată în
acest an, 2020, ceea ce înseamnă că nu numai zarurile au fost deja aruncate, ci și că
pilonii de bază au fost proiectați și, poate, chiar instalați. Ultima categorie de forțe a
armatei americane, USAF (Forțele Aeriene ale Statelor Unite), fost creată în 1947.
Unica justificare a constituirii unei noi categorii de forțe este tot una de spirit
defensiv. Departamentul Apărării artă, în raportul său, că Rusia și China, concurenții
lor strategici, dezvoltă capacități spațiale, care au capacitatea de a neutraliza, pe
timp de război, capacitățile americane spațiale. Este vorba, înainte de toate, de
sateliți militari. Aceștia au devenit, astăzi, vitali pentru armată atât pentru prevenirea
sau contracararea loviturilor adverse, cât și pentru ghidarea loviturilor proprii, ca
și pentru telecomunicații, imagini de recunoaștere și spionaj. Dar dezvoltarea, de
către posibilii adversari, a unor capacități spațiale pune în pericol și sateliții civili
de telecomunicații, pe cei ai sistemului GPS, ceea ce ar paraliza întreaga economie.
Aceste posibilități există cu adevărat, nu doar în imaginea justificativă a

EDITORIAL
americanilor, care au hotărât, iată, să creeze nu doar capacități spațiale capabile să
le neutralizeze pe cele ale adversarilor, ci și o categorie de forțe specializată în așa
ceva. Demonstrația făcută de China în 2007 a unor astfel de capacități, distrugându-
și demonstrativ, cu o rachetă, unul dintre sateliții săi, este concludentă, potrivit
raportului Departamentului Apărării.
Rușii și chinezii au creat arme anti-satelit, de unde și necesitatea imediată
pentru Forțele Armate Americane de a le proteja pe cele proprii, cunoscând fiind
faptul că, în epoca modernă, sateliții au devenit elemente vitale pentru orice armată.
Desigur, justificarea lui Mike Pense este cât se poate de reală, dar competiția
dintre cele trei superputeri nucleare, la care se adaugă și celelalte puteri care dezvoltă
astfel de mijloace are un singur sens: depacificarea spațiului cosmic și deschiderea
cutiei Pandorei în înarmarea lui. De unde rezultă, indubitabil și foarte clar, că și forța
dreptului – inclusiv a dreptului internaţional și cea a dreptului păcii și războiului –,
este supusă intereselor marilor puteri strategice, care nu vor face niciodată un pas
înapoi în ceea ce privește dezvoltarea fără limite a propriei puteri.
Americanii nu doresc altceva decât extinderea dominanței lor strategice și în
cosmo-spațiu. și în cyberspațiu și în cogno-spațiu, așa cum au făcut-o mereu de la
Primul Război Mondial încoace. Doctrina Monroe, potrivit căreia Statele Unite sunt
protejate de oceanele lumii și nimeni nu le poate atinge, a apus demult, chiar dacă
actualul președinte american introduce conceptul ”America First”. Acest concept nu
este reducționist și nu presupune retragerea Americii în propriile-i hotare și renunțarea
la dominația strategică a lumii, ci, dimpotrivă, consolidarea unității interioare, prin
protecție împotriva efectelor imigrației și redezvoltarea unui naționalism modern,
exclusivist și categoric, concomitent cu crearea și punerea în operă a unor noi
capacități și capabilități militare, cognitive, cibernetice, geospațiale și cosmo-
spațiale, care să-i asigure întâietatea și dominanța în orice tip de confruntare, atât în
timp de pace, cât și în caz de escaladare a războiului, prin folosirea întregului arsenal
de arme.
Cert e că toate marile puteri se înarmează vertiginos, ca și cum războiul ar bate
la ușă. Războiul nu mai bate la ușă, a ieșit de mult din onoarea confruntării militare și
a pătruns, ca un cancer, în toate componentele vieții pământene – economice, sociale,
psihologice, informaționale, mediatice, cibernetice și chiar mentale – devenind un
război fluid, total și nelimitat, iar componenta militară și cea de extindere a locațiilor
unor arme extrem de sofisticate – inteligente, de înaltă precizie, cibernetice,
geofizice și cognitive etc. – nu mai surprinde pe nimeni, ci, dimpotrivă, îl îndeamnă
pe fiecare să privească acest fenomen ca pe un meci de box, ca pe un spectacol, ca pe
o competiție în care trebuie să câștige totdeauna favoritul.
Americanii nu se mai pot mulțumi doar cu prezența lor în spațiu, ci, potrivit
viziunii lor strategice, trebuia neapărat să domine și acest spațiu. Iar lumea trebuie să
accepte necondiționat această voință, întrucât America este cea care conduce astăzi
lumea, iar această realitate trebuie să rămână așa și numai așa, chiar dacă nai sunt și
EDITORIAL
alți pretendenți la dominanța spațială, așa cum afirma Donald Trump la conferința
din 18 iunie. Americanilor angajați într-un astfel de proiect de dominanță nelimitată,
inclusiv a spațiului cosmic, nu le pasă nici de tratatele de neproliferare a armelor
nucleare, nici de tratatele privind ne-militarizarea spațiului cosmic, așa cum nule
pasă nici celorlalte mari sau foarte mari puteri strategice. Tratatul din 1967 privind
„exp0lorarea și utilizarea pacifică a spațiului extra-atmosferic”, nu este un tabu, ci
el poate fi schimbat (sau ignorat) potrivit intereselor semnatarilor săi sa doar ale
unora dintre ei, indiferent ce va spune lumea. Acest tratat nu interzice, da fapt, decât
nemilitarizarea Lunii și a alor corpuri cerești și plasarea pe orbită a unor arme de
distrugere în masă. Tratatul interzice activitățile militare agresive, dar acest lucru nu
poate împiedica realizarea unei „Forțe Spațiale”, afirmă, la Washington Post, John
Logsdon, expert în politică spațială la Washington University.2
. Desigur, cei care au elaborat acest tratat au avut, probabil, toată grija de a
nu include în el prevederi sau nuanțe care nu pot fi respectate în viitor. Și chiar dacă
le-ar fi inclus, marile puteri ar fi găsit neapărat una sau mai multe modalități de ale
eluda, ignora sau exclude. Malaxorul strategic nu poate fi oprit de ciotul unui cuvânt.
Nici de voința sau ignoranța unui lumi fluide, cu ochii închiși sau orbi și orizonturi
mărginite, neclare și chiar invizibile.
Forțele spațiale – care abia acum devin cu adevărat posibile și, prin urmare,
operaționale – pot face multe lucruri în războaiele noastre pământene. În primul
rând, pentru că vin din cer, iar cerul este, deopotrivă, umbrela noastră și amenințarea
noastră. Sunt cel mai de sus nivel al Forțelor Armate pământene, compuse,
deopotrivă, din războinici spațiali umani sau roboți, din tehnologie cosmică de vârf,
din inteligență artificială operaționalizată și din capabilități multirol.
Luptătorii și mijloacele de luptă din Forța Spațială, aflați la o mie de kilometri
de planetă, cer mijloace de luptă specifice, ceea ce reprezintă un nou orizont pentru
industria de război, adică o mare deschidere economică, cyber-roboți și arme noi,
care încorporează masiv inteligența artificială (IA) implementarea inteligenței
artificiale, precum și space warfighters, care impun o nouă și consistentă (chiar
infinită) dim3ensiune a spațiului luptei, precum și o doctrină a luptei spațiale, noi
strategii, noi concepte operaționale și noi tactici în arealul unui război care nu a mai
existat până acum, chiar dacă, într-o vreme, s-a vorbit, tot la americani, de războiul
stelelor. Deocamdată, în această etapă de început, nici stelele și nici steaua noastră
dătătoare de viață, care strălucește în fiecare zi pe Terra, nu vor fi angajate nemijlocit
în acest nou război (care se conturează demult la orizontul mileniului trei), dar de
aici nu rezultă că noii forțe spațiale nu-i va păsa de ele.
Formarea și operaționalizare Forței Spațiale Americane a început deja. În
primul rând, până la finele anului 2020 va fi creat un comandament spațial, care va
coordona și asambla forțele destinate, în trei etape: formarea unei noi agenții spațiale
2
Pourquoi les États-Unis veulent créer une « force spatiale », Vincent Lucchese, https://usbeketrica.com/article/
pourquoi-les-etats-unis-veulent-creer-une-force-spatiale
EDITORIAL
care va avea în competența sa crearea unei noi agenții spațiale menită să dezvolte noi
tehnologii proprii acestei dimensiuni; crearea unei infrastructuri birocratic necesare
acestui demers și. În fine, alcătuirea unui corp de astronauți militari, un fel de grup de
elită constituiți din militari specializați în acest domeniu cu totul și cu totul special.
Importanța economică a punerii în operă a acestui proiect este mult mai
vastă și mai consistentă. Acest proiect va favoriza dezvoltarea industriei spațiale
comerciale, va permite protejarea intereselor vitale americane, precum și interesele
vitale privind exploatarea, din punct de vedere al resurselor minerale, a asteroizilor,
mai ales în ceea ce privește metalele prețioase. O singură pietricică spațială ar putea
conține resurse strategice în valoare de zeci și chiar de mii de miliarde de dolari.
Se știe, cea mai mare parte a războaielor de pe planeta Pământ, dacă nu chiar
toate, sunt războaie pentru resurse. Vor fi, desigur, și în spațiul cosmic astfel de lupte
și astfel de războaie pentru resurse, mai ales că ele vin din cosmos, mai ales din
centura asteroizilor, pentru că omul, chiar și în civilizația cognitivă, nu va renunța
niciodată la definiția sa ancestrală, aceea de a domina alt om, de a-i subjuga pe
ceilalți și de a folosi la discreție resursele. Probabil că, în timp, se vor dezvolta și
aici – mai exact, se vor transfera – năravurile de pe Terra, adică pirateria, terorismul
spațial etc. etc.
Dar, până la apariția unor posibile războaie spațiale comerciale, cam prin
2065, Forța Spațială americană a trecut proba anului 2019 și se pregătește pentru a
sări cu bine și pârleazul anului 2020, când va trebui să fie deja operaționalizată și
gata de luptă.
Forțele Aeriene Americane n-au fost prea entuziasmate de acest proiect,
mai ales după ce au experimentat, cu succes, în deschiderea epocii hipersonice,
două hiperavioane, în ideea că America va trebui să dispună de astfel de avioane
hipersonice, în general, fără pilot, care pot lovi orice obiectiv de pe Terra în cel mult
o oră.
Mi mult, în criticare acestui proiect, Washington Post a publicat un articol,
potrivit căruia, transformarea spațiului cosmic în câmp de luptă ar putea să agraveze
substanțial problema resturilor (fragmentelor) spațiale aflate pe orbite. La ora actuală,
peste 170 de milioane fragmente ala unor mijloace pământene (vechi sateliți, sunt
situate pe diferite orbite în jurul planetei. Dintre acestea, 29.000 sunt suficient de
voluminoase pentru a provoca pagube catastrofale în cazul unor coliziuni.
În jur de 25% dintre aceste fragmente voluminoase sunt rezultate din
explodarea voluntară chineză, din 2007, a unui satelit propriu.
Pericolele sunt mult mai mari. Și ele se înmulțesc an de an. Așa cum oceanele
planetei se umplu, încet, încet de fel de fel de resturi și de deșeuri produse de
civilizația umană, și spațiul cosmic, mai ales în apropierea planetei, riscă să devină
un coș de gunoi care aleargă pe traiectorii cu peste 25.000 de kilometri pe oră.
Desigur, toate acestea, la care se adaugă și imprevizibilitatea comportamentul
unor corpuri cerești din centura de asteroizi, nu vor împiedica instalarea Forței
EDITORIAL
Spațiale americane în arealul co0smic planificat și nici entuziasmul celor care au
generat-o.
Forțele Spațiale pot face foarte multe în arealul cosmic din jurul planetei și
chiar mai departe. Imaginația ne poate conduce aproape la orice. Deja tehnologia și
Inteligența Artificială (IA) au atins cote inimaginabile, robotizând, practic, spațiul
luptei de pe Terra și continuând să-l țină sub control i supraveghere zi și noapte.
Nu este prea încurajator, având în vedere că fiara din noi, trezită pe neașteptate,
poate distruge, chiar și acum, fără forțe spațiale, tot ce s-a realizat pe planetă de către
om de-a lungul mileniilor. Aceste nu este însă un argument pentru oprirea extinderii
arealului războiului (în toate formele sale) până la neantizarea oricărei șanse de
supraviețuire.
E mult însă până atunci, iar timpul poate schimba multe. Vom trăi și vom
vedea.
Ce putem face noi, românii, în fața acestor orizonturi

neliniștite?!
Răspunsul tranșant și corect ar fi următorul: NIMIC! Sau, ameliorând un pic

categoricismul unei astfel de judecăți categorice: Mai nimic!
Deja mulți politicieni români care apar pe sticlă – cei mai mulți dintre ei de
o incultură militară și strategică crasă – afirmă, zâmbind cu înțeles sau rânjind fără
înțeles, dar doct, că astfel de lucruri nu ne privesc pe noi. Noi, așa mici și prăpădiți
cum suntem (a se citi cum am devenit sub dezastruoasa lor conducere), nu putem opri
în nici un fel acest tăvălug și nici schimba ceva în panoplia zeului Marte, patronul
marilor puteri războinice și al celor
Cu o economie națională distrusă, cu o armată lipsită nu numai de mijloacele
necesare, ci și de soldați, cu marile puteri și cu vechile imperii (readuse încet, încet la
viață, într-o altă haină, mai nouă și mai parfumată) în coastă, cu jumătate din pământul
agricol al țării vândut (a se citi cedat), împotriva prevederilor Constituției, la alții, cu
o industrie de apărare pulverizată, cu păcatele noastre și poftele neprietenilor noștri
reînviate și repuse pe rol în haină nouă, europeană, cu indiferența marelui Licurici
față de platforma sa strategică românească de pe Dunăre și Carpați, cu mentalitatea
noastră de slugi la alții, cu prostia cumințeniei pământului în creier și în sinapse
și cu cumințenia prostiei trecută pe post de lege, cu un tineret aproape analfabet,
dar care visează la joburi străine, cât mai departe de România, cu o intelectualitate
făcută varză și în majoritate antiromânească, exact ca în vremea lui Mircea Eliade,
cu sufletul cătrănit și ochii în pământ sau chiar orbiți de ce nu se vede etc. etc., nu ne
putem aștepta la mare lucru. Unii dintre noi cred că jocurile au fost deja făcute, că
România se va destrăma, chiar prin voința nevolnică a locuitorilor ei, care visează
la cai verzi pe pereți, la alte orizonturi și la alte capitale. Nu la unitatea ancestrală
EDITORIAL
a românilor, cel mai vechi popor din Europa, nici la o imposibilă Forță Spațială
românească, nici la pacea, liniștea, bunătatea și vrednicia pământului, ci doar la
vântul care bate din nou spre Vest, tot mai spre Vest, până la apusul definitiv al Daciei
străbune și al României eterne, considerat de mințile fără creier ale propriei noastre
nații, ca necesar, previzibil și inevitabil…
Nu știu dacă vom depăși curând acest prag românesc al neimplicării în nimic,
acest blestem și această cădere în abis, dar sper că mintea noastră de pe urmă va
înțelege corect și esența Forței Spațiale americane, și tăvălugul contra state al
Uniunii Europene, și cele două sau mai multe viteze ale configurației europene, care
nu pot fi schimbate în nici un fel în viziunea mai-marilor autonumiți la Bruxelles,
dar și chemarea pământului nostru străbun, pământ din pământul lui Dumnezeu,
grădină a Micii Domnului pentru suveranitatea, independența și unitatea căruia
zac în morminte uitate, milioane de români din toate generațiile care au înnobilat,
binecuvântat, apărat și păstrat acest pământ.
Forța noastră de salvare națională n-ar trebui să fie în cer, ci aici, acasă pe
pământ. O astfel de forță, dacă ar mai exista, n-ar putea fi niciodată învinsă.
Rămășițe în spațiul cosmic

Sursa: Internet

UNIVERS EDUCAȚIONAL
EDUCATED ROMANIA
ROMÂNIA EDUCATĂ
Lect.univ.dr. Carmen Manuela CAZAN1
Summary
Our schools today will be our economy of tomorrow and, more

importantly, they will become our society of tomorrow. The most important
decisions that companies make are about the balance between present and
future.
If we don’t know where we want to go, we will never get there. It takes
courage for teachers in the classroom, courage to teach behaviours, to do
things differently. They will change and things will only move if they see, they
will perceive that horizon you have chosen.
2030 is the time when the world around us will be very different and we
will be prepared for the impact of the future on education and on society.
Keywords: tomorrow; teachers; impact; future; education;
Early education
The education system in Romania will focus on equity, as a universal value

of human and child rights. Equity2 is defined as the ethical and legal prin-
ciple that underlies the regulation of all social relations in the spirit of justice, equal-
ity and justice, cooperation and mutual respect.
Offering equal opportunities to all students, fairness in education, also implies
a well-structured education system.
The proposals of education systems, two variants, are found in the policy
document Romania educated3. Both variants prioritize early childhood education,
1
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
2
https://dexonline.ro/definitie/echitate vizitat pe 02.02.2020
3
http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2018/11/Romania-Educata-Viziune.pdf vizitat pe 02.02.2020
making the distinction between pre-kindergarten and kindergarten.
Pre-kindergarten education is aimed at children aged 0-2 / 3 and runs in day
care centres and centres. It is not binding, it has an important role in the development
of each child and facilitates the reconciliation of family life with the professional ac-
tivity. Apart from the network of state and private nurseries, the state encourages the
development of day nurseries/ centres within the large employers (state or private),
centres that also offer pre-kindergarten education with extended program.
This level has both the role of caring for the child and the educational role of
training the age-appropriate skills. Development is mainly focused on motor and af-
fective skills, as well as verbal communication skills. Pre-kindergarten education is
conducted in day care centres or centres (often located within the workplace, being
developed in partnership with employers). The day centres and nurseries have spe-
cialized staff for all the developmental needs of the child and offer a range of support
services such as parental education, primary paediatric medicine etc.
The activity in nurseries/ day centres will be focused on early education
and child care services, on the development and the motor, emotional and verbal
stimulation. Pre-school education is provided by care staff and specialized personnel
(educators-nurserymen, psychologists, doctors and nurses), with tertiary education,
in common spaces, with well-organized medical and sorting services, with
psychological, speech therapy and parental education services. .
In order to evaluate the progress of the child, it will be used to observe the
child’s development and to relate it to age-specific development parameters, the
results being recorded in his educational portfolio.
Preschool education is aimed at children between 3 and 6 years old. It takes
place in kindergartens, which follow the child’s motor, emotional, verbal and social
development, as well as creating the context for play and play with applied character.
It represents the first level of education with a quasi-total massification (it
encompasses almost the entire community of children of relevant age) and is mainly
focused on the development of verbal, cognitive, relational, emotional and motor
skills appropriate to the age.
The educational and formative aspects occupy a greater part of the time spent
by the child within the preschool educational institution. The educational methods
are age-appropriate and include role-playing games, independent or team-supported
activities by an adult and lessons in nature.
Teachers are graduates of pedagogical education and benefit from the support
of counsellors, speech therapists, social workers and other types of auxiliary staff.
The educational services are provided by educators with tertiary education,
trained within specific license programs. All kindergartens offer extended program
options and have support services, provided by speech therapists, psychologists and
doctors, to ensure the smooth development of children, reduce inequities and support
parents in parenting.
The progress assessment of the child’s development is communicated to the
parents, and the children’s progress is included in their educational portfolio.
Primary and lower secondary education

There are significant differences between the two proposed variants, which
carefully analysed generate a number of significant differences.
Primary education is a form of theoretical education, which is carried out
under the guidance of a teacher for each class, with teachers for certain disciplines
(including foreign language, physical education / sports and arts). The teachers have
graduated from higher education and benefit from continuous quality training. A
sufficient number of school counsellors, support teachers, mentors, etc. are supported
in their work. There are medical staff in every school. School counsellors support
important steps for the education system such as: school dropout prevention, parental
education, violence and bullying prevention, career orientation, etc.
The educational approaches have an integrated character, being based on
observation, on the detailed exploration of the environment and on activities specific
to the educational objectives subsumed to the profile of the primary cycle graduate.
In the educational process, the focus is on developing the ability to work, alone
or as a team, for the performance of simple school tasks, the competence to read
and understand simple texts, the competence to work autonomously at home or at
school and to understand certain basic concepts important for functioning in society
(respect, tolerance, basic rights etc).
In the evaluation process, the tests based on qualifications are used, with which,
each year, the student’s development is evaluated, informing the parents about the
progress made by the student. There are continuous and standardized assessments
in the classroom, as well as annual assessments, with national subjects, focused on
key competences, standardized and comparable at national level. The latter have the
role of providing essential benchmarks both in the didactic activity of the teachers,
as well as for the parents or for the educational unit, in the sense of improving the
educational services. At the same time, they will be interpreted at national level to
substantiate educational policies in the field. The children’s progress is included in
their educational portfolio.
In the first variant, primary education lasts for five years and starts at the age
of 5 or 6, and in the second variant it lasts for 6 years.
Primary education is aimed at children between the ages of 6 and 12 and
includes six classes. It is carried out in schools near the domicile of the legal guardian
of the child, being limited the grouping on the basis of the skills in the public sector,
in order to reduce social segregation as much as possible. Primary education covers
a formative period, corresponding to the transition to adolescence and puberty. It

is conducted under the guidance of one or more class teachers, with the support
of specialized teachers and assistants and counsellors employed by the school. All
teachers benefit from specialized pedagogical education at university level. School
counsellors have a similar level of training.
Cognitive, social, emotional acquisitions are complex and cover much of the
basic training of the future adult. The child is familiar with the functioning of the
company and the main occupations, both through study visits and observations made
under the guidance of the teacher.
The evaluation is done both through tests and exams and through the
observational evaluation by the teacher. The marking is done with the help of the
progress qualifications that will monitor the achievement of the competences planned
within the curriculum. The progress grades will be communicated to the parents and
noted in the child’s educational portfolio.
The transition to lower secondary education will be made without any
additional selection, usually within the same school.
For the lower secondary cycle, respectively the current gymnasium, it also
observes significant differences.
The didactic activity in the secondary education is carried out by teachers,
graduates of higher studies qualified in one or more disciplinary areas and with an
extensive pedagogical training. They are supported in their work by a sufficient
number of school counsellors, support teachers, mentors, etc.
Continuous assessment combines tests, practical activities and student
observation. Introduce the classic notation. There are national standardized, semi-
annual theses, with clear correction scales, focused on key competences. The
results of the theses will be taken into account in the calculation of the average
of the distribution of the students to the secondary secondary education. The
schools with significant differences between the current grade in the classroom
and the results of the semester written works will be monitored, to guarantee the
correctness of the assessments and to support the teachers in order to improve their
activity in the classroom, in relation to the needs of each student. The children’s
progress is included in their educational portfolio along with mentions regarding the
competences acquired as a result of non-formal or informal education activities and
the observations of the school counsellors’.
The transition to the next cycle takes place, after the completion of the eighth
grade, as follows:
- The school counsellor will make an additional recommendation, for each
individual student, to be included in the upper secondary education, based on a
psychometric examination. It is communicated, in writing, as well as through a dual
individual discussion, to the student and the parents. This recommendation is for
guidance only in establishing the most appropriate options for each student’s profile
when transitioning to the next cycle and is included in the student’s educational
portfolio;
- The national assessment at the end of the eighth grade will include a national
standardized test, covering the basic subjects. The results obtained in this evaluation
are included in the student’s educational portfolio;
- The distribution in the upper secondary education is made, for each student,
based on the options expressed by the parents and the arithmetic mean formed by:
33% the average of the tests from the final exam, 33% the average of the national
theses in the secondary school and 33% the general average in the V classes -VIII.
In the case of vocational or vocational education, the educational units can organize
aptitude tests, before the computerized distribution.
The second version proposes a secondary or lower secondary education that
lasts for 3 years and is intended for children between the ages of 12 and 15 years.
The period often corresponds to puberty and the early part of adolescence, in which
children have a high level of autonomy, complex social and emotional needs.
In the first version, it takes place for 4 years and the subjects are taught by
specialized teachers, with part of the curriculum having an interdisciplinary character.
This form of education is comprehensive and is complemented by a wide range of
extra-curricular activities organized or facilitated by schools, in order to benefit the
development of diverse interests among children.
Structurally, high school education is comprehensive and undifferentiated. It
can be organized both in specialized institutions, as well as in general schools (next
to primary education) or in colleges and high schools (along with higher secondary
education). Children attend lower secondary education in schools near the home of
legal guardians, when possible. Exceptions are considered specialized high school
education (for example, intensive language teaching) or rural communities where
there are only primary schools.
The education at this level is complemented by a wide range of extracurricular
activities organized or facilitated by schools, to fructify the development of diverse
interests among the children, along with a varied palette of optional modules. There
are a number of learning objectives described in terms of competencies, and classical
scoring is introduced.
The teachers have graduated higher education and have both disciplinary
training (in one or more disciplines) and specialized pedagogy. School counsellors
and support staff benefit from specialized training, also at tertiary level.
Competence assessment involves communicating school results to children and
parents and using them for timely interventions aimed at improving the educational
outcomes of the child. The evaluation is carried out through tests, observation and
scoring of the results of the group activities. Feedback is provided to the child
regarding school progress, and teachers are prepared to identify and intervene where
there are special educational needs.
The progress of the children is included in their educational portfolio, together
with mentions regarding the competences acquired as a result of the extracurricular
activities provided by the school and the observations of school counsellors.
The transition to the next cycle is based on a general standardized examination
- which covers the fundamental curriculum -, of the student’s options (decided based
on the recommendation of school counsellor) and of interviews organized with
commissions of the schools of the following cycle or of specific tests, in the case of
vocational education.
Higher secondary education

There are two distinct approaches that differ in duration and in the final
assessment proposed, respectively the baccalaureate exam. What is important at
this level is how it provides access to tertiary education. Thus, the graduates who
have passed a baccalaureate exam of applied type can access a tertiary vocational
education route, a professional license in the university colleges, but also a year of
additional education to obtain the license.
Graduates of a theoretical baccalaureate exam are offered the chance to enter
higher education, only on the basis of the baccalaureate exam or through admission
tests organized by universities.
Higher secondary education can be carried out in national colleges/ theoretical
high schools, vocational high schools for students in grades IX-XII. There are three
distinct routes: theoretical, vocational (military, theological, sports, artistic and
pedagogical) and professional. Each route has multiple theoretical specializations,
the education has a partial interdisciplinary focus at the level of curricular approach
and it is carried out in different learning contexts, which stimulate the creativity,
critical spirit and desire of exploration/ investigation of the student. Emphasis is
placed on practical applications, projects and team activities.
Vocational routes have a practical orientation and can be partially carried out
with potential employers or relevant institutions (for example, for the vocational
chain: sports clubs, concert halls, etc.). Most of the professional high schools have
a dual regime, depending on the specific possibilities of each region. In non-dual
and vocational education, the educational process takes place both in school, at
workplaces or in special practice spaces.
The teachers from vocational routes have graduated tertiary education, having
a disciplinary training in one or more fields and a specialized pedagogical training.
Additionally, teachers in vocational education benefit from training courses in the
real economy. There are support services in all institutions of higher secondary
education, including counselling, career guidance and remedial support services.
For the theoretical field, continuous assessment is done in class, through tests,
activities, theses and exercises. On the professional / vocational route, only part of

the continuous assessment is carried out in the classroom, through tests, activities,
theses and applied exercises. A good part of the evaluation is carried out at employers
/ places of practice, through supervised applied activities or through tests.
The transition to the next cycle of studies can take many forms. The final
evaluation is centred on two types of baccalaureate:
- Theoretical baccalaureate based on subjects and disciplinary content,
which can be sustained by the graduates of the theoretical route or the graduates of
the vocational route. It can also be supported by the graduates of the professional path
who have followed the additional training program. The theoretical baccalaureate
grants subsequent access to the degree cycle on the theoretical subject;
- Applied baccalaureate that includes a limited number of subjects and
apprenticeships specific to the professional career. It grants the right of subsequent
access to non-tertiary tertiary education (colleges with a duration of 2 years) and
then to the bachelor’s degree cycle (with additional duration of 1-2 years).
In the second variant, the secondary education lasts for 3 years and is intended
for children aged between 15 and 18 years. The period corresponds to adolescence,
early adulthood and legal emancipation of the child. This form of education is
differentiated on different profiles, with theoretical, professional and vocational
paths. They all last three years and have differentiated competences. For vocational
and professional education, 50% of education is conducted under the guidance of a
potential employer in a dual regime.
The teachers have graduated higher education and have both disciplinary
training (in one or more disciplines) and specialized pedagogy. School counsellors
and support staff benefit from specialized training, also at tertiary level. Teachers
in vocational and vocational education have a complementary training experience,
carried out within a company or institution relevant to the field of study. At the
same time, the practice tutors within the companies or institutions that host students
in practical internships, participate in pedagogical training modules offered free of
charge by the state.
The evaluation is done through examinations, observation and individual
or team projects for theoretical education and, complementarily, by the evaluation
offered by the tutors of practice (professional education) or tutor (vocational
education).
The competences achieved are transferred to the educational portfolio, together
with an evaluation of an employment counsellor at the end of the 12th grade.
The transition to higher education is based on the results of a baccalaureate
exam that covers the basic subjects (Romanian language and literature, mathematics,
a foreign language) at the level of the minimum common trunk offered for all three
routes. In addition, students have three tests to choose from, including practical tests
carried out within a company or institution.
Universities have the right to ask the candidates to participate in certain
baccalaureate exams, among those who are elected, because the mark obtained will
be taken into account in the admission process. Students will have access to the
admission criteria no later than two school years before the admission period.
Alternatively, students may opt for participation in the international
baccalaureate, which is recognized for admission by the Romanian universities.
Every university has an obligation to announce the admission conditions based on
the international baccalaureate.
Students who have not promoted any form of baccalaureate have access to
post-secondary studies for two years, during which time they receive a free additional
baccalaureate preparation program. Complete post-secondary studies provide easy
access to short-cycle or bachelor’s programs if the beneficiary succeeds in promoting
the baccalaureate exam.
Conclusions
The document that proposes these changes in the education system in Romania,
which is planned until 2030, includes the following directions for pre-university
education:
- a pre-kindergarten and kindergarten education system developed and adapted
to the diversity of the population, with a coverage rate of the communities between
0 and 6 years old, which varies between 30% for pre-preschool education and 95%
for preschool education. The system is fair and quality, puts the child at the center
of the educational process and has as well trained and proactive professionals, good
practitioners, familiar with current psycho-pedagogical theories. The central purpose
of the system is to educate and support the personal and professional development
of happy, autonomous, positive and healthy children, prepared for the 21st century
society. The system is based on a permanent collaboration with the parents, the
family being a partner in the training and education of the children.
- the system of primary and lower secondary education is a quality one, with
universal participation, low dropout rate and which grants the effective right of access
to the upper secondary level, for the entire school population. The basic education
covers the duration of the studies until the moment of choosing a training course in
order to qualify. Upon graduation, students benefit from the existence of flexible
routes, according to their personal profile, validated following a real counseling
process in which their family is involved. The compulsory curriculum and the one
left to the decision of the school ensure the functional literacy of all at a level that
guarantees the formation of active citizens, who have an increased level of quality
of life.
- the system of secondary secondary education in Romania is a system
centered on the needs of the student, adapted to the needs of the labor market and

the latest scientific trends, which train professionals in all the trades that Romania
needs and / or young people prepared for tertiary education. Secondary education
is based on a fair partnership, with mutual benefit, between the most important
actors supporting this type of education (local authority, school, employer, students,
parents, etc.), thus making it attractive to all parties involved. Inclusive quality
vocational and vocational education is a priority objective for Romania, pursued
separately in secondary education, which brings economic value and represents an
alternative to the theoretical sector, attractive to students. Vocational education is
based on economic analyzes and forecasts regarding the evolution of the economic
environment, becoming an accelerator of its development. Theoretical education
provides the basis for an in-depth education at the university level, facilitates the
development of graduates on multiple levels and is focused on the construction of
cross-cutting, social and analytical skills. It is correlated with the structure of the
university education and the evolutions in the economy and in the society.
Bibliography
https://dexonline.ro/definitie/echitate vizitat pe 02.02.2020
http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2018/11/Romania-
Educata-Viziune.pdf vizitat pe 02.02.2020

TEACHING PROFESSION -
THE NEW VISION
PROFESIA DIDACTICĂ -
NOUA VIZIUNE
Prof. consilier școlar Mădălina RADU 1
Summary
The most important changes expected for Romania until 2030 are:
connecting
permanent internet; the accentuated dynamics of the professions;
population decline and aging; increased urbanization of the population, all
more concentrated around dynamic cities; increasing family diversity; the
appearance of us approaches to participatory democracy (de eg electronic
citizenship); increasing diversity ethnocultural; advanced robotization;
increasing the share of services in the economy; deepening social inequality;
increased impact climate change; repolarizing the world, which becomes
polycentric; the development of reality virtual; increasing the incidence of
diseases caused by stress; increasing global talent competition.
Keywords: changes; diversity; inequality; competition; education;
The new vision on education
T o increase the attractiveness and performance of the teaching career, the

new documents of public policies in the field of education present a series
of objectives and measures, which are correlated with international models. The
following objectives are proposed:
Centrul Municipiului București de Asistență Psihopedagogică

<?>

Objective 1: Development of profiles or standards of competences for
teachers
• Identification of new competency profiles together with the actors in
education, especially with teachers (for example: specific content knowledge,
pedagogical knowledge, professional values, ethical conduct, etc.).
• Establishing differentiated standards according to level or career status /
profile.
• Ensuring that initial training, professional development and teacher
evaluation are aligned with the new standards.
Objective 2: Implement a new system of initial teacher training, with an

emphasis on the need to provide a stronger foundation in terms of practical skills.
• Developing standards of initial teacher training based on the new skills
identified (according to Objective 1).
• Increasing the duration of internships, in accordance with European norms
and OECD practices. For example, prospective high school teachers in Romania
benefit from 120 hours of practice compared to 1,065 hours in other European
countries (European Commission / EACEA / Eurydice, 2013).
• Developing strong partnerships between schools and universities, including
from the perspective of teaching practice. Initial training programs must be accredited
to ensure the correspondence between the contents of the programs and the new
training standards.
• Turning the final exam into a licensing exam at the end of the initial training
for the teaching career. Its correlation with the professional standards and the revision
of the evaluation during the probationary period.
Objective 3: Development of continuous professional development programs

• Use of data to map the level of competencies in the system, the needs and
direction of the continuous professional development of the teachers. Such data may
come, for example, from the results of the final exams, grade I or II, as well as other
types of teacher evaluations (such as TALIS). At the same time, a national study is
recommended to diagnose the disparity between the current knowledge and skills of
the teachers and those required by the new competency profiles and the new training
programs.
• Introducing more specific accreditation requirements for lifelong learning
programs. For example, generic provider accreditation may be replaced by individual
program accreditation, for more efficient quality control.
• Authorities must ensure that there is sufficient and adequate funding to create
a catalog of relevant continuing professional development programs, but also to
facilitate teacher access to these programs.
• Encouraging better collaboration between teachers inside the school. Studies
have shown that professional development through collaboration at the level of the
educational unit, directly related to the daily activity in the classroom, is among the
most effective. In this respect, a specific funding line can be provided, at the disposal
of each school, for contracting training programs that are in accordance with the
specific of the educational community and carried out in the school.
• Connecting schools to professional groups or networks, for which external
incentive or support is needed.
Objective 4: Develop a flexible career management system to enable

differentiated career paths and encourage the recruitment and retention of talented
teachers.
• Centering the evaluations in order to promote authentic evidence of the
didactic activity. From this perspective, stimulating teachers to update their practices
in line with changes in the curriculum and new teaching techniques is important.
• Evaluating teachers based on the new professional standards and training
the evaluators so that they can achieve an assessment of the teaching performance
according to the new competences. Evaluators should also receive advice and
guidance on how to provide clear and constructive feedback.
• Improving the professional environment associated with the teaching career
in Romania and developing alternative access routes for professionals from outside
the education sector.
The educational system in Romania, having numerous systemic problems in the
field of education (dropout, poor results in national tests, low participation rate in
higher education, high rate of functional illiteracy, lack of investment in material
base, lack of support for students to reach school etc.) is interested in engaging in a
profound reform, based on a coherent vision and focused both on solving the existing
problems and on anticipating the needs of a society in the process of transformation.
It is necessary to solve the problems that the education system signals and to
initiate actions to prioritize education as a national interest start-up. An educated
society is a civilized, fair and supportive society for all citizens.
Teachers and teaching career

The 4 phases for the reform of the teaching profession by 2030, proposed by the
OECD at the request of Romania to improve the results of the educational process
and to develop a competency-oriented and student-centered approach reflect the
need for professionalization in the field of education.
In this proposal of public policy we find a diagram2 of the steps for the
implementation of measures to reform the teaching career, these stages include:
2
https://www.edupedu.ro/cele-4-faze-pentru-reformarea-profesiei-didactice-propuse-de-oecd-la-solicitarea-pre-
sedintelui-iohannis/#.XjRF_QScHsw.email. vizitat pe 05.02.2020
Phase 1 - The authorities, the business environment, the specialists must define
all the essential competences for a teacher and what are the ways in which this career
can be achieved. This includes “financial agencies” providing material support,
funding to have sufficient resources.
Phase 2 - Piloting and validation of the professional skills framework of the
teachers.
Phase 3 - Launch of the new plans by developing campaigns to make them
known.
Phase 4 - Review and update of teachers’ competences
The education in Romania will focus on 3 pillars3
1. Personalization and quality assurance of the educational process for

all students. The system focuses on the needs of the beneficiary and not vice versa,
offering authentic learning experiences for each child or young person, starting from
his profile and inclinations. Thus, the potential of each is maximized, transforming
education into a process not only useful, but also enjoyable, in which the educational
community is motivated to participate.
http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2018/11/Romania-Educata-Viziune.pdf vizitat pe 05.02.2020
3

2. The flexibility of the education system will allow us to respond correctly

to the characteristics of the beneficiaries and the actors involved: students, students,
teachers, administrative staff, parents and employers, etc. - as well as the learning
communities. The flexible training routes, the bridges for changing the training course
or the diversity of specializations / profiles are some of the indicators of the degree
of flexibility. This pillar automatically implies a high level of adaptability of the
system, which characterizes structures simultaneously (institutions, communities,
classes, groups) and individuals (teachers, students, students, parents). Flexibility
will allow us to understand new changes and respond appropriately.
3. The adaptability of the system to external changes and future trends.

This implies the correlation with the international recommendations and practices,
but firmly adhering to the principles of ethics and integrity for all members of the
educational community and taking advantage of the strengths of the Romanian
educational system.
Conclusions
The quality of education will never be better than the quality of the teachers
and the education system. The need for authentic learning, curricular flexibility,
open communication between teachers and students / students, or changing learning
objectives are only part of the system’s challenges.
As concluded and Ph.Dr. Manuela Cazan - In last 30 years in education, we
are in reform. This has destroyed a coherent and articulate system �.
Cooperation with economic agents, increasing the quality of educational
services offered to people from disadvantaged groups, evaluation in order to improve
the results and not to hierarchize or with a punitive effect, the development of crea-
tivity and critical spirit can increase the level of capitalization of schooling in the real
economy.
The dynamics of the changes will stimulate the education system to trans-
mit to the young people the skills necessary for access to the labor market, as near
as the time of the completion of the studies, and will encourage the development of
additional training programs in the workplace or in specialized institutions in the
training of adults.
But, perhaps the most important effect of future social and economic chang-
es, is the need to build new models of organization of the educational system, capable
of responding to these changes, instead of the ones existing today. In the absence of
an education adapted to the present and future needs, the socio-economic develop-
ment of the whole society will certainly fail.

Bibliography
1. Cazan, C.M , (2019), Education in Romania - new approaches în Revista
Univers Strategic, Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr.
2(38)/2019, https://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us38.pdf;
2. http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2018/11/Romania-
Educata-Viziune.pdf;
3. https://www.edupedu.ro/cele-4-faze-pentru-reformarea-profesiei-didactice-
propuse-de-oecd-la-solicitarea-presedintelui-iohannis/#.XjRF_QScHsw.email.

THEATER IN EDUCATION
SCENARIU ÎN EDUCAȚIE
Prof. consilier școlar Ioana Andreea CIOCÂLTEU1
Summary
It is a reality the lack of interest for reading young people, who take
refuge in superficial, chronophagous and often dangerous activities, such as
online games and applications, Facebook, Instagram, Tik-tok or TV programs
where inculture and imposture are e promoted as living standards and
aspirations.
The use of theatrical techniques in the counseling of students has a well
established place and we rarely use theatrical techniques in the activities with
clients.
The use of theater in education has created the favorable framework
for the unrestricted expression of the students, it has led to teamwork, the
uninvolved attitude, the individual and collective study, proposing their
education as casual people, passionate actors and experienced spectators.
They learned that not only the work of the actor is important but also that of
the director, set designer, musical illustrator, choreographer, costume designer,
without whom the show would not exist.
Keywords: theatre; education; creativity; improvisation; workshops;
Experience - Children play theater

The beginning of the Training Workshops “Theater in Education - creative
means of teaching”, organized in 2019, in Bucharest, by the Vienna Children’s Theater
with the support of the Ministry of National Education, of the County School Inspec-
torate of Bucharest and under the patronage of E.S. The ambassador of the Republic
of Austria to Bucharest, Mrs. Isabel Rauscher, has brought a new air to the approach
of the theater in education.
The conference that opened the series of workshops presented as main top-
ics: the importance of artistic education in the physical and mental development of
Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională
1

children and young people, the benefits of a creative approach in the teaching process
through games and theatrical techniques, but also the presentation of the preliminary
results of the use of teaching methods. promoted by the educational initiative of the
Vienna Children’s Theater through its president, Mrs. Sylvia Rotter.
Representatives of national and local authorities, specialists and professionals
with experience in the field of education, theatrical education, theatrical pedagogy,
psychology and neurology as well as 700 teachers from the pre-university field (from
Bucharest and neighboring counties) debated the benefits of introducing theater ele-
ments into the process. educational as well as theater as an optional subject in schools.
The training workshops offered to the participants comprised four modules -
Dictionary, Movement, Direction, Improvisation. These workshops focused on the
creative approach of the teaching process through games and theatrical techniques.
A significant number of teachers have already applied these methods in the current
activity of teaching in the classroom or preparing the theater troops.
Since 2014, the Vienna Children’s Theater - “Children Play Theater” has started
a national educational initiative that aims to submit two official documents: a public
policy proposal for the introduction of theatrical art courses as an optional school
and a proposal of public policy to support the use of theatrical elements and tech-
niques in the process of teaching and learning.
New approaches in education

The theater in education offers the possibility of teachers being able to use dif-
ferent forms of approach, of which we mention the most significant ones:
• Staging lessons or lesson segments in school textbooks. The embodiment is
of short sketch or the complex exercise (similar to the ones in the sociodrama). Here
we can have lessons in physics, history, civic education, literature but also mathemat-
ics, biology. For each subject a different technique of theater helps us. Thus, children
with learning styles focused on movement, action, image gain easier access to infor-
mation, and passing information through more stimuli leads to better information
retention.
• Staging key notions in textbooks and school programs. The most appropriate
form here is the complex, symbolic exercise. The area that can be approached is very
wide: from “family” to “risk” and from “life” to “dream”. Of course, it is the teacher’s
responsibility to identify which concepts will unlock the understanding of each con-
cept. Here is the recommendation that, initially, the staging be done with the help of
professionals. In the exercises that illustrate denotations and connotations, the tech-
nical knowledge of the theatrical language is required to a large extent. First of all,
by this approach, for which extra time is required compared to the one allocated to
the compulsory lessons, the lexical knowledge of the children is expanded. We can

best imagine such exercises as animated definitions. Once a first experience is gained,
teachers and students will find it easier to approach new key concepts on their own.
• Staging extra-curricular topics. Here is the school theater in which students
led by a teacher or an actor stage texts from Romanian or international dramaturgy.
But the most appropriate form is the short play based on the students’ creative ideas
and proposals. Not only can dramaturgy be the way to approach extra-curricular
topics. Even bolder show projects are recommended that students enjoy and which
come from their daily concerns: musical theater, expressionist theater, multi-media
scenarios created by students.
The themes are often dictated by the context: violence in school, prevention of
risk behaviors, violence in the family are among those that do not enjoy the interest
of children, but are present. The list of themes is generated in the education system
and the staging can expressively and emotionally illustrate any of them provided it is
professionally performed.
• Staging the notions of social interrelation. This level represents the step pre-
ceding the structured programs for the acquisition of social skills. This is where most
of the social education topics are framed, but also the themes proposed by students
that reflect the specific interests of the age.
The forms listed may be written scenarios that are taught by the students as
such and performed at various times or may be improvised or improvised. This sec-
ond form has the greatest potential for learning and developing communication,
negotiation and assertiveness. Shows are created (from 15 minutes to one hour, for
example) with characters, situations and significant conflicts in the students’ lives.
The use of improvisation

Improvisation is the ability to create, sing, play, dance or speak, as a spontane-
ous reaction to what is happening around or to one’s own thoughts or feelings. In this
way new ways of thinking, new structures, new practices are created.
The ability to improvise can be used to facilitate various forms of communica-
tion or manifestation in different fields, from music to business, in service or per-
sonal relationships, psychology, theater, sports or marketing.
The theatrical improvisation involves the spontaneous adaptation to real or
imaginary situations, to space proposals, situations or relationships of the partner or
the game coordinator. Improvisation theater is a form of theater in which theatrical
improvisation techniques are used to create dialogues, scenes, songs or stories. Most
of the time the audience proposes where these scenes, themes or titles for speeches
and stories or lyrics to be integrated into the songs take place.
Improvisation theater often involves an interactive relationship with the audi-
ence. Improvisation troops frequently asked for suggestions from the public, as a

source of inspiration, and in this way also demonstrated that their show has no script.
Although most often improvisation shows are comical in nature, there are
other forms, such as “play back theater” or “theater of the oppressed” (forum theater,
used more as a form of social reality change), psychodrama.
Improvisation shows performed on stage or in clubs are generally of two types:
short form and long form (shortform and long form). Most improvisation troops in
Romania practice the short form (the most widespread and the most entertaining).
Improvisation in short form, consists of short scenes, independent of each
other, based on predetermined game models, but whose content is completely im-
provised and starts at the suggestion of the audience. The show that popularized au-
diences worldwide with this type of show is the famous “Whose line is it anyway.”
The training of an improvisation actor implies the improvement of the listen-
ing ability, the ability to make clear proposals, the ability to react spontaneously and
with confidence.
These skills, which are developed through theatrical improvisation, make
many people, but also companies and corporations, interested in such trainings. De-
veloping trust, active listening, improving the capacity for innovation, collaboration,
helps in personal development.
At the same time, participants in this type of workshop learn from improvisa-
tion techniques how to be more “present”, how to make positive choices that leave “all
doors open”, how to support the partner and how to develop his confidence, how to
decipher a situation with the help of body language, skills that greatly contribute to
personal development.
For an improvised scene to succeed, the improvisers involved must collaborate
to define the scene and the action of the scene, in a process of co-creation. Each spo-
ken word or action performed on stage is an offer, meaning that the improviser thus
defines the scenic reality, identifying a relationship, a location, a situation or invent-
ing secondary characters.
It is the responsibility of the improvisers to accept the offers their colleagues
make, not to block or deny, facts that prevent the scene from developing. Some im-
provisers may intentionally block the scene, to create a comic moment, but this gen-
erally prevents the scene from progressing and is a gesture disavowed by most serious
improvisers.
Players are encouraged to respect the validity of the offers and the imaginary
space defined by them and their colleagues; this means, for example, being careful
not to go through tables or walls or miraculously survive multiple wounds caused by
the shooting of another improviser.
Due to the fact that there is no scenario, there is no possibility to prepare the
decoration or props. For this reason, some improvisation bands keep a number of ob-
jects on stage, but most prefer to mimic props, so that they keep all possibilities open.

Theater in school
From experience we know that the most widespread form of theater applica-
tion in school today remains the theater circle. The theater circle, the theater band,
the theater group in the school (secondary school and high school) may be the most
common extracurricular activity outside of sports activities. Any kind of theater
form would occur in these groups-groups-bands, participation in them is easy for
students and teachers, brings interest from colleagues, recognition, a high position
among colleagues. The circle-band-theater group are a learning and training space
and the experience here will not be forgotten quickly by any of the participants. The
circle-band-group means good mood, fun, attention, celebrity.
The shows created in this way reflect the reality, as seen by their authors who
are, most often, actors. The students learn to play respecting the character and the
changes of situation, but with some freedom improvising the replicas. If the pro-
fessional who coordinates the circle-band-group insists, these shows bring the real
problems of their authors-actors. Students have difficult social skills when they have
no understanding of their everyday lives when they understand a notion of interrela-
tion. Theatrical exercises or improvisations are well connected to the social reality of
the notions and the participants immediately find their correct relation of life with
the notion staged.
The more the conflict staged has more to do with the students’ experience, the
greater the value of the show, it can be transformed into a debate platform and gener-
ate interesting revelations for both students and teachers.
The approach of the theater approach was made gradually, in the first phase
by reading and discussing dramatic texts and approaching them through alternative
(interactive) learning methods just to conquer them. Then followed the purchase
of theater tickets and viewing the pieces in the program (the pieces were carefully
selected by the subject matter approached, but also by the success in the public pre-
cisely to be easier to capture the mirage of the theater). This was the beginning time
for the students, the moment they understood that they may be interested in art,
beauty, culture. The following activities were based on this reference experience.
At the first performances texts were proposed by the teacher, in collaboration
with the students, gradually getting only the students to come with proposals for
dramatic texts discovered and read by them, both, in the personal library and in the
school library.
The text area has expanded from traditional to modern. Some students brought
unique interpretations of traditional texts through montages and collages of texts by
the same author or by different authors. In this sense we organized a festival of dra-
matic interpretation - Life as a show in which the young actors presented replicas
and monologues played in various keys of dramatic interpretation. Their efforts were
appreciated by colleagues and other teachers, as well as by parents.
The original creation was also stimulated, because I allowed the students to
create their own sketches, which they could interpret in the various reading grids
(comic, parody, lyric, etc.).
Dramatic collages with different themes were made and with the help of draw-
ing, music and computer science teachers, numerous posters, posters, show programs
and invitations to the show, for each public appearance, show chronicles, after each
premiere , (chronicles published in the school magazine), even a spectator’s journal
and a dramatic portfolio, decorations, costumes and hats. These tasks that sought to
combine text with image, with decorative art, with sound pursuing a very important
aspect, namely, interdisciplinarity.
Conclusions
Teamwork, individual study, project, dramatization, spectator journal, review,
script writing, teaching methods that were so difficult to achieve within a classic
study hour, gave students the opportunity to develop a range of skills and competen-
cies such as: initiative spirit, communication ability, responsibility, respect for others,
self-control, leadership qualities, seriousness in solving tasks etc.
Using the concept of slow living2, which Ph.Dr. Manuela Cazan also uses when
referring to the approach of education to the reactivity level of students, showing
that through education we must not force, but must respond to the education needs
of students, the theater in education provides opportunities for students to know each
other and to develop harmoniously.
By participating in the meetings of the optional theater, the specific objectives
of the Romanian language and literature were reached, as a study object: “develop-
ing oral expression, by learning to speak loud, clearly, with intonation, the appropri-
ate use of nonverbal and paraverbal means (mimicry and gesture), the development
of the active vocabulary, the practical application of theoretical notions (scene, act,
replica, conflict, character), understanding of the use of linguistic registers, comic
sources, etc.
Within the activities carried out within the optional theater, it was observed
the harmonious development of the students’ personality because they were able to
reach, in an attractive way, objectives from all three major areas of development:
cognitive - by reading and knowing the dramatic works, of the theatrical terminol-
ogy, the spectacular aspect of the dramatic text, the specific techniques and modali-
ties, the understanding, adaptation and interpretation of the contents; affective - by
involving in the selection of texts according to the preferences, the formation of the
aesthetic taste, the personal vision, the public appreciation of the performances, the
internalization of the cultural values transmitted by the dramatic works; motor - by
2
Cazan, C.M , (2019), Slow living and education - în UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Inter-
disciplinare și de Securitate Nr. 3(39)/2019, pg. 30, https://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us39.pdf, vizitat pe 05.02.2020
thinking of the scenic movement, coordinating the performance of the acting game
in the scenic space, observing the rhythm of the show, self-control of emotions.
The evaluation of the results of the optional one was achieved most effectively
by promoting and capitalizing on talent, cultivating the communicative development
in different existential situations and cultural values by enrolling students in other
national and international theater competitions and festivals.
Bibliography
Cazan, C.M , (2019), Slow living and education - în UNIVERS STRATEGIC -
Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 3(39)/2019, pg. 30,
https://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us39.pdf, vizitat pe 05.02.2020;
Cucoş, C. , (1998), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi,;
Joiţa, E., (2003), Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Ed. Arves;
Șerban, A., (1999) , Lumea magica din spatele cortinei, Ed. Unitext, Bucuresti;
Toader, A.D., (1995), Psihologia schimbării şi educaţia. Polarităţi şi accente ale
procesului educaţional, EDP, Bucureşti.
Răducanu D., Ionescu N. – Teatrul ca modalitate alternativa de evaluare a elevilor
din gimnaziu si liceu (jmonnet.ro/activitati/festivalul-de-teatru/) vizitat pe
05.02.2020;
***Revista Didactica și școala – Cercul de teatru și interpretate dramatic;
https://transcena.ro/educatie-si-formare-repere/ vizitat pe 05.02.2020;
https://www.teatrulvienezdecopii.ro/initiativa-educationala-nationala/proiec-
tul-teatrul-in-educatie/ vizitat pe 05.02.2020;
https://scoaladeimprovizatie.ro/ce-este-improvizatia/ vizitat pe 05.02.2020.

UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL
RELEVANṬA MẮSURẮRII RATELOR

FINANCIARE PENTRU ACORDAREA
CREDITELOR BANCARE (Partea I)
THE RELEVANCE OF THE FINANCIAL

RATES MEASUREMENT FOR THE
GRANTING OF BANK CREDITS (Part I)
Conf. univ. dr. Mariana Rodica ŢÎRLEA1
Cercetător, NIER, Iulita BÎRCA2
Abstract
Obiectivul fundamental al oricărei întreprinderi este acela de a obṭine

profit. O alternativă pentru obṭinerea sau creṣterea profitului o constituie
finanṭarea prin credite bancare. Finanṭarea prin creditare bancară, este o
problemă sensibilă deoarece creditarea bancară necesită profesionalism,
expertiză, manageriere bună ṣi experienṭă în dimensionarea corectă a
necesarului de credite pe de o parte, cât ṣi aspecte care preivesc pe de altă
parte utilizarea, gestionarea acorectă a creditului bancar ṣi destinaṭia acestuia.
Raportat la volumul de activitate al întreprinderilor, prin creditarea bancară
la nivel de microîntreprinderi se urmăreṣte realizarea creṣterii rentabilităṭii
acestora, iar la nivelul întreprinderilor mari maximizarea profitului.
Cuvinte-cheie: credit; finanțarea prin creditare; credit bancar; decizia de

creditare; dimensionarea creditului bancar; destinaṭia creditului; eficienṭa
utilizării creditului;
Abstract
The fundamental objective of any enterprise is to make a profit. An

alternative for obtaining or increasing the profit is the financing through bank
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, România
1
Republica Moldova
2

loans. Financing by bank lending is a sensitive issue because bank lending
requires professionalism, expertise, good managers and experience in correctly
sizing the need for loans on the one hand, as well as aspects regarding the use,
the correct management of bank credit and on the other hand. its destination.
Reported to the volume of activity of the enterprises, through the bank lending
at the level of micro-enterprises the aim is to increase their profitability, and
at the level of the big companies the maximization of the profit.
Keywords: credit; credit financing; Bank credit; lending decision; sizing of

bank credit; the destination of the credit; the efficiency of the use of the credit;
JEL: E40, E50, E59.
I. Decizia de finanṭare prin creditare
M anagementul financiar reprezintă o componentă de bază a

managementului general al întreprinderilor care susṭine realizarea
obiectivului fundamental al acestora.
Ḯn cadrul unei întreprinderi, funcṭiile managementului financiar se
concretizează în:
a) planificarea financiară;
b) controling-ul financiar;
c) controling-ul întreprinderii prin intermediul instrumentelor, metodelor ṣi
procedeelor tipice financiare;
d) fundamentarea deciziilor financiare;
e) adoptarea deciziilor financiare
Ḯn realizarea funcţiilor managementului financiar, îṣi aduc aportul activităṭile,
acṭiunile, tehnicile, metdele, instrumentele ṣi procesele de natură financiară bazate
pe: analize, calculul indictorilor economico-financiari, calculul ratelor financiare,
situaṭii financiare, anexe ṣi rapoarte financiare.
Un management financiar eficient presupune:
- controling-ul financiar;
- controling-ul întreprinderii;
- fundamentarea deciziilor financiare;
- adoptarea deciziilor financiare;
- obṭinerea profitului sau maximizarea profitului;
Finalitatea acṭiunilor manageriale financiare se concretizează în deciziile
financiare.
Finanṭarea întreprinderilor reprezintă o problemă delicată. Modalităṭile de
finanṭare cade în responsabilitatea mangementului financiar, care poate opta în
funcṭie de necesităṭi ṣi posibilităṭi fie pentru:
1. O finanțare internă care poate fi:
- repartizări din profitul net;
- majorări de capital;
- amortizări.
2. O finanṭare externă care poate proveni din:
- credite bancare;
- leasing;
- împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;
- împrumuturi de la IFN –uri;
- fonduri europene;
- împrumuturi obligatare;
- împrumuturi de la instituṭii specializate.
3. Un mix a celor două tipuri în proporṭiile care să acopere nevoia de finanṭare.
După criteriul orizontului de timp vizat sau natura obiectivelor urmărite de
către întreprinderi, în literatura de specialitate, deciziile financiare ale întreprinderii
se prezintă astfel:
Tabelul numărul 1. Clasificarea deciziilor financiare ale întreprinderii

după orizontul de timp al obiectivelor urmărite de întreprindere
Tipul deciziei Incidenţă Numărul Tipul deciziei

financiare informaţiilor financiare
necesare
Strategică termen lung Ridicat Lentă
Tactică termen mediu Limitat Lentă
Operaţională termen scurt Limitat Rapidă
Sursa: Avare, P., Ravary, L., ş.a.(2002), „Gestiune şi analiză financiară”,
Editura Economică, pag. 15
Decizia de creditare se înscrie în categoria deciziilor financiare.

Raportat la orizontul de timp pentru care se acordă creditele, acestea se
clasifică în: credite pe termen scurt; credite pe termen mediu; credite pe termen lung.
Literatura de specialitate clasifică deciziile financiare după criteriul orizontul
de timp, în:
1. decizii strategice;
2. decizii tactice;
3. decizii operaţionale.
Sub aspectul încadrării creditelor în orizonturi de timp, fiecare tip de credit
își găseṣte corespondență într-o categorie de decizie financiară, astfel:
Tabelul numărul 2 . Clasificarea creditelor bancare cu încadrarea în tipul
deciziei financiare
Orizontul de timp
Nr. Tipul deciziei
pentru acordarea Tipul creditului
crt. financiare
creditului
1. Până la un an Credit pe termen scurt Operaṭională
2. între 1 ṣi 5 ani Credit pe termen mediu Tactică
3. Mai mare de 5 ani Credit pe termen lung Strategică
II. Relevanṭa măsurării performanṭelor întreprinderii

pentru acordarea creditelor bancare
Ḯn vederea acordării creditelor pentru clienṭii persoane juridice, băncile

procedează la analiza indicatorilor de bonitate. Pentru a putea fi luaṭi în calcul, aceṣti
indicatori trebuie să depăṣească un nivel minim impus de către bancă.
La baza calculării acestor indicatori, cât ṣi la analiza acestora, stau situațiile
financiare. Din punct de vedere al gestiunii, analizele se efectuează pe bază de bilanṭ.
Potrivit normelor bancare, rezultatele indicatorilor realizaṭi se compară cu
pragurile impuse de către bancă.
Pentru exemplificare prezentăm de la o bancă aceste limite. Pentru lichiditate
banca a luat în calcul:
- lichiditatea curentă;
- lichiditatea rapidă;
- lichiditatea imediată;
- lichiditatea la vedere.
Tabelul numărul 1. Limitele de încadrare a rezultatelor indicatorilor

pentru lichiditate
Nr. Clase de
Lichiditate Lichiditate Lichiditate Lichiditate
crt. încadrare a
curenta rapida imediata la vedere
rezultatelor
1 <100 >100 >65% >115% nesatisfact
2 <120 <65% <35% <85 satisfacat
3 <150 (65%, (35% (85% buna
4 >150 100%) 65%) 115%) f.buna
Sursa: Norme bancare de creditare

Tabelul numărul 2. Limitele de încadrare a rezultatelor indicatorilor

pentru solvabilitate
Rata de Rata de Clase de încadrare
Nr.
solvabilitate solvabilitate a rezultatelor
crt.
generala financiara
<<100% <<200% Nesatisfăcător
1 <100% <200% Satisfăcător
2 >100% egal 200% Bună
3 >200% >200% Foarte buna
Tabelul numărul 3. Solvabilitatea patrimoniului

Nr. Formula de Obs
Indicatorul
crt. calcul
1. Solvabilitatea Sp=(Kp*100)/P
patrimoniului
Ḯn care:
Sp- Solvabilitatea patrimoniului
Kp- Capital propriu
P-
Pasivele totale din bilantul contabil
Tabelul numărul 4. Rata de acoperire a datoriilor totale
Nr. Obs
Indicatorul Formula de calcul
crt.
Rata de acoperire a
1. Radt=(P*100)/Kp
datoriilor totale
Ḯn care:
Radt- Rata de acoperire a datoriilor totale
Kp- Capital propriu
P- Pasivele totale din bilantul contabil

Tabelul numărul 5. Rata datoriilor financiare

Nr.
crt. Indicatorul Formula de calcul Obs
1. Rata Rdf=(Df*100)/ Clientul poate

datoriilor Kperm beneficia de credite
financiare pe termen lung
daca Rdf este mai
mica de 50%
2. Capitaluri Kp = Cp + Df
permanante
Ḯn care:
Rdf - Rata datoriilor financiare
Df - Datoriile financiare catre banci cu scaden ta mai mare de 12 luni
Kperm - Capitaluri permanante
Cp - capitaluri proprii
Df - datorii financiare

Tabelul numărul 6. Durata medie de stocare
Nr. crt. Indicatorul Formula de calcul Obs
1. Durata medie de Ds=(S*360)/Cp

stocare
Costuri de Cp = Cmv + Ssfa
producṭie anuale
Ḯn care:
Ds - Durata medie de stocare
S - Valoarea anuala a stocurilor
Cp - Costuri de producṭie anuale
Cmv - Costul mărfurilor vandute
Ssfa - Stoc la sfârṣit de an

Tabelul numărul 7. Rotația creanṭelor
Nr. Formula de
Inficatorul Obs
crt. calcul
1. Rotaṭia creanṭelor Rc=(C*360)/CA

Ḯn care:
Rs- Rotatia creantelor
C- Valoarea anuala a creantelor
CA- Cifra de afaceri anuala
Tabelul numărul 7. Rentabilitatea financiară
Nr. Obs
crt.
1. Rentabilitatea RRF=(Pn*100)/Kp
financiară
Ḯn care:
Pn- Profit net
Kp- Capital propriu
Tabelul numărul 8. Marja profitului brut
Nr. Obs
Inficatorul Formula de calcul
crt.
1. Marja profitului brut Mpb=(Pb*100)/CA
Ḯn care:
Pb- Profit brut
CA- Cifra de afaceri

Tabelul numărul 8. Marja profitului net
Nr. Obs
crt.
Marja profitului net Mpn=(Pn*100)/
1. CA
Ḯn care:
Pn- Profitul net
CA- Cifra de afaceri
Pe o situaṭie practică, situaṭia se prezintă astfel:

Tabelul numărul 9.
Anul
2019
Formula de
Denumire Rata
calcul
active datorii curente
active circulante circulante -
Rata rapida - stocuri stocuri
Lichiditate imediata datorii curente 6,500,895 23,500,600 0.27%
active datorii curente

Rata curenta active circulante circulante
Lichiditate generala datorii curente 25,549.220 23,500,600 1.87%
Rata solvabilitatii active circulante datorii curente

generale active circulante
Solvabilitate datorii curente
patrimoniala 25,549.220 23,500,600 1.87%
Rata indatorarii total datorie total datorie total active

total active 500,600 30,884,587 0.016%

Durata medie de clienti vanzari

incasare clienti
a clientilor vanzari 3,661,680 12,977,270 0.3%
cifra vanzarilor valoarea

Rotatia stocurilor cifra vanzarilor stocurilor
valoarea
stocurilor 32,977,270 19,048,325 0.68%
cifra vanzarilor valoarea neta

Rata de utilizare a cifra vanzarilor a activelor fixe
valoarea neta a
activelor fixe activelor fixe 32,977,270 20,770,770 158.76%
profit net cifra

Rata profitului profit net vanzarilor
cifra vanzarilor 1,222,300 32,977,270 3.70%

profit brut cifra
Rata profitului brut profit brut vanzarilor
cifra vanzarilor 1,444,114 32,977,270 4.37%

Rentabilitatea profit net total active
investitiei profit net
total active 1,222,300 30,884,587 -29.61%
Rentabilitatea profit net total capital

financiara profit net propriu
total capital
propriu 1,222,300 28,555,123 4.28%
Sursa: XUTIL S.R.L

Concluzii
Ḯn relația cu băncile, riscurile financiare se raportează la gradul de îndatorare

al întreprinderilor. Acordarea creditelor presupune capabilitatea întreprinderilor
de a realiza profit, după ce în prealabil acestea au reuṣit să-ṣi onoreze obligaṭiile
către terṭi, inclusiv creditele bancare devenite scadente împreună cu accesoriile
aferente acestora. Acest lucru necesită fundamentarea corectă a deciziilor financiare
ale întreprinderii în baza unor calcule ṣi analize comparative din care să rezulte
aspectele pozitive ṣi cele negative care reclamă corecṭii ṣi intervenṭii pentru atingerea
parametrilor economico financiari proiectaṭi.
„Creditul este o relație financiară care se stabilește între o entitate numită
creditor, care oferă împrumuturi în bani ori vinde bunuri sau servicii cu plată
ulterioară și o altă entitate numită debitor care beneficiază de oferta creditorului și
care îşi ia un angajament de plată la o dată scadentă. Creditul are un rol major în
mediul economic pentru că pune la dispoziția agenților economici fonduri, pentru
investiții sau activități curente, care pot fi rambursate ulterior”3
Acordarea creditelor bancare are în vedere activitatea efectiv realizată a
întreprinderii, continuitatea activităṭii întreprinderii, mărimea indicatorilor ṣi a
ratelor realizate, proiecṭiile indicatorilor pentru perioadele viitoare, având în vedere
faptul că, în calitatea lor de clienṭi ai băncilor, întreprinderile sunt expuse la diverse
riscuri: riscul de credit, riscul de dobândă, riscul de inflaţie, riscul de faliment al
debitorilor etc.
Bibliografie
1. Avare, P., Ravary, L., ş.a.(2002), „Gestiune şi analiză financiară”, Editura
Economică
2. Dedu, V.(2001), „Gestiune şi audit bancar”, Editura Naṭional
3. Dictionar-financiar-bancar. [Accesat 29.03.2019]. Disponibil: https://www.
creditfix.ro/ dictionar-financiar-bancar
4. Legea bancară numărul 58 pribind activitatea bancară modificată ṣi
completată prin HG 99/2006
5. Legea privind activitatea bancară: nr. 33 din 29.03.1991. In: Monitorul
Oficial. 1991, nr. 70. [Accesat 29.03.2019]. Disponibil: http://www.cdep.ro/pls/legis/
legis_pck.htp_act_text?idt=8063
6. Norme bancare de creditare a persoanelor juridice
3
Dictionar-financiar-bancar. [Accesat 29.03.2019]. Disponibil: https://www.creditfix.ro/ dictionar-financiar-bancar
ANALIZA JURIDICĂ A NOȚIUNII

DE DESEN ȘI DE MODEL INDUSTRIAL
LEGAL ANALYSIS OF THE NOTION

OF DESIGN AND INDUSTRIAL MODEL
Masterand Safa Singrid Adriana CANBOLANT
Doctorand Astrid Isabela BOGDAN
Summary
As it can be seen from the title, we propose to make a brief foray into
the intellectual property sphere, approaching the concept of drawing and
industrial model, because one of the most important contributions made by
man, usually, in his own creations. Basically, every moment is dictated by new
impulses that models the society, step by step, creating finished products that
reinvent themselves at different time intervals. This metamorphosis is vital for
any society in development, for any society which may want to be considered
contemporary, valid at an international level.
Keywords: intellectual property; industrial property; industrial design;
Rezumat
Așa cum reiese și din titlu, ne propunem să facem o scurtă incursiune
în sfera proprietății intelectuale, abordând conceptul de desen și de model
industrial, întrucât una dintre cele mai importante contribuții aduse de om
constă, în genere, în creații proprii. Practic, fiecare moment este dictat de
noi impulsuri care modelează societatea, treptat, creând produse finite ce se
reinventează la intervale de timp. Această metamorfoză este vitală pentru
orice societate în dezvoltare, pentru orice societate ce se vrea a fi actuală,
validată la nivel internațional.
Cuvinte cheie: proprietate intelectuală; proprietate industrială; design

industrial;
Introducere
Conceptul de proprietate intelectuală are scopul de contabilizare, și de protejare,
respectiv susținere a acestora, fiind „ansamblul normelor juridice care reglementează
raporturile juridice născute din creațiile literare, artistice sau științifice și din creațiile
industriale sau semnale distinctive” 1.
Tema de față face referire la desenele și modelele industriale, acestea
reprezentând elemente ale proprietății industriale, făcând referire la „aspectul estetic
sau ornamental al unui obiect. El constă în caracteristici tridimensionale, cum ar fi
forma sau textura suprafeței obiectului, sau bidimensional, cum ar fi motivele, liniile
sau culoarea.” În ceea ce privește conținutul său, aici facem referire la2:
1. Proprietatea artistică, literară și științifică;
2. Proprietatea industrială
Proprietate artistică
Broșuri Opere
Programe
Mărci calculator Cărți
Ilustrații
Descoperiri
Proprietate industrială
Desen Modele
e Produse Topografii
Mărci
semiconductoare
Indicații de Nume
proveniență comerciale
1
Bujorel, Florea, Dicționar de dreptul proprietății intelectuale, Ed.Universul Juridic, București 2012, p. 95
2
Săvescu,Dan, Adrian Budală, Proprietatea intelectuală în România și unele țări UE., Ed. Lex Libris, Brașov, p.
24
Noțiunea de desen și model industrial
Desenele și modelele se referă la „ aspectul exterior al unui produs sau al
unei părți a acesteia, care îi conferă în special, caracteristicile liniilor, contururilor,
culorilor, formei, texturii și/sau materialelor unui produs în sine și/sau ornamentației
produsului în sine.”3
Un alt aspect esențial contă în faptul că aceste modele și desene reprezintă ,,o
componentă a dreptului de proprietate industrială, aceasta prezentând o dublă natură:
reunirea dintre artă și industrie.”4
Cât despre definirea individuală a termenilor, avem în vedere faptul că:5
Desenul industrial reprezintă un ansamblu de linii și culori cu efect decorativ

nou ce imprimă unui obiect un caracter specific și nou
Modelul industrial reprezintă o formă plastică prin care se conferă unui

produs industrial o fizionomie distinctă
Procedura de înregistrare
Înregistrarea unui desen sau a unui model industrial poate fi realizată „de către
orice persoană fizică autor al unui desen sau model industrial indiferent că acesta este
cetățean român, apatrid sau străin.”6
În ceea ce privește calitatea de autor, conform Legii nr. 129/1992 privind
protecția desenelor și al modelelor, aceasta poate fi :
- Autor liber – acea persoană ce nu a cedat drepturile avute în urma calității
sale de autor
- Autor salariat – situația în care persoana ce realizează desenul o face în urma
unei sarcini la locul de muncă și nu în interes propriu
- Autor angajator – situația în care o societate, întreprindere distribuie sarcina
de concepere a unui desen/model industrial unui angajat în cadrul acesteia
În ceea ce privește cererea propriu-zisă a înregistrării și eliberării certificatului
de înregistrare, aceasta are loc prin O.S.I.M, indiferent dacă cererile sunt înregistrate
direct la registratura generală a acestora, sunt trimise prin poștă sau în format
electronic.
Articolul 7 din Legea 192/1992 prevede că „ solicitantul este prezumat, până
la proba contrară, a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului
sau modelului”7. În acest sens, O.S.I.M. corespondează strict cu persoana ce a depus
3
Bujorel, Florea, Dicționar de dreptul proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București 2012, p. 76
4
https://www.upt.ro/img/files/inov-trans-teh/Elemente_fundamentale_de_Proprietate_Intelectuala-1.pdf
5
Viorel Roș, Dreptul Proprietății industriale, Ed. Global Lux, București, 2001, p. 474
6
http://file.ucdc.ro/cursuri/D_4_N49_Proprietate_intelectuala_Vlad_Mihai_Dorel.pdf
7
Legea nr.129/1992 privind protecția desenelor și a modelelor, publicat în Text publicat în M. Of. al României.
cererea, exceptând cazul unui contract de mandat.
Conform art.35 din Legea nr.129/1992 „Perioada de valabilitate a unui certificat
de înregistrare a desenului sau a modelului este de 10 ani de la data constituirii
depozitului reglementar și poate fi reînoită pe perioade succesive de 5 ani.”8
Cadrul legislativ și elemente introductive

Făcând referire la protecția acestor modele și desene, protecția se referă la „
titularul persoană fizică sau juridică care a înregistrat desenul și care deține dreptul
exclusiv de a face opunere pentru orice copie sau imitație neautorizată a desenului
sau a modelului industrial de către terți”.9
Vorbind despre necesitatea acestei protecții, este de menționat faptul că este
prezentă o implicație majoră asupra dezvoltării pe plan economic și a activității
comerciale în sens general, promovând creativitatea colectivă în domenii artistice.
Totodată, influențează pozitiv aspectul estetic al produselor, favorizând comerțul și
concurența, reprezentând o formă principală de diferențiere între produsele avute de
societate, de firme și coorporații în general.
Cadrul legislativ privind protecția desenelor și modelelor industriale este
reprezentat de Legea nr.129/1992 conform căreia „drepturile asupra desenelor se
face prin eliberarea unui titlu de protecție de către Oficiul de Stat pentru invenții și
Mărcii, în condițiile prezentei legi.”10
Conform articolului 9 alin. (2) din cadrul legii mai sus numite, condiția
de originalitate sau de noutate este îndeplinită în cazul în care „anterior datei de
constituire a depozitului reglementar al cererii sau a proprietății recunoscute, desenul
sau modelul industrial nu a fost făcut public în țară și străinătate, pentru aceeași
categorie de produse”. În acest sens, „noutatea nu există dacă aceasta este viciată
prin anterioritate”11.
În ceea ce privește legislația la nivel european, Regulamentul (CE) al
Consiliului din 12 decembrie 2001 face referire la soluții introductive, cât și la
condiții de protecție a acestora, procedura și cazurile de nulitate ale protecției.
Conform acestui regulament „în celelalte state (cele înafară de țările membre
Benelux) protecția desenelor sau a modelelor industriale este reglementată de dreptul
intern și este limitată la teritoriul statului membru în cauză”12.
Cât despre rolul avut de protecția acestui tip de desene/modele, este de
menționat faptul că „protecția sporită a esteticii industriale încurajează autorii
În vigoare de la 08 ianuarie 1993, art. 7
8
Ibidem, art. 35 alin. (1)
9
Săvescu, Adrian Budală, Proprietatea intelectuală în România și unele țări UE., Ed. Lex Libris, Brașov, p. 24
10
Legea nr.129/1992 privind protecția desenelor și a modelelor,publicat în Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 08 ianuarie 1993,art. 1
11
Lazăr, Valerică, Infracțiuni contra dreptului de proprietate industrială, Ed. All Beck, București, 1999, p. 137
12
Regulamentul (CE) al Consiliului nr.6 din 12 decembrie 2001 privind desenele și modelele industriale comuni-
tare
individuali să contribuie la afirmarea majorității comunitare în domeniu, favorizând,
în același timp, inovația și dezvoltarea de noi produse și investiții în producerea
acestora”13. În acest sens, prezenta legislație protejează atât dreptul autorului asupra
desenului/modelului creat și în același timp susține creativitatea, economia și
procesul de cercetare prin încurajarea originalității, a unicității estetice, fapt ce ajută
la creșterea numărului de tranzacții bazate pe estetică și tehnici de marketing.
Totodată, regulamentul menționează și o limitare a protecției în cadrul
articolului 12, în sensul în care „protecția nu trebuie extinsă asupra pieselor care nu
sunt vizibile la o utilizare normală a produsului și nici asupra caracteristicilor unor
piese care, luate separat nu îndeplinesc cerințele de noutate și de caracter individual”.
În această categorie, cea a legislației naționale, putem specifica și Ordonanța
Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției industriale și regimul
de utilizare a acestora. În cadrul acesteia, art. 25 prevede „cuantumul și termenele
privind plata taxelor pentru desenele și modelele industriale sunt prevăzute în anexa
5.”14
Concluzie
Proprietatea intelectuală este cea mai bună cale de dezvoltare a creativității și
unicității oamenilor și a produselor rezultate din munca acestora, fapt ce reiese din
multiplele proiecte legislative și proceduri în curs de aplicare. În situația comercială
și a creșterii tranzacțiilor și astfel a pieței în general, desenele/modelele industriale și
alte elemente artistice/estetice sunt esențiale. Desigur, alături de acestea se situează
și tehnicile de marketing utilizate ce au un rol fundamental în tot acest proces. De
aceea, o legislație amplă ce ajută și protejează persoanele ce au curajul de a ieși
în evidență și de a aduce un element de noutate, reprezintă un pilon important al
evoluției în acest sens atât pentru creșterea calității vieții, cât și pentru îmbunătățirea
și simplificarea acestuia, pentru protejarea resurselor, pentru creșterea economică și
a cercetării, fiind un element cheie și în cercetare, respectiv în domeniul educațional
și nu numai.
Bibliografie
Surse scrise
1. Bujorel, Florea, Dicționar de dreptul proprietății intelectuale, Ed.Universul

Juridic,București 2012
2.- Lazăr, Valerică, Infracțiuni contra dreptului de proprietate industrială, Ed.
13
Ibidem
14
��
Ordonanța Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecției industriale și regimul de utilizare a aces-
tora, Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 01 martie 1998
All Beck, București, 1999
3. Roș, Viorel, Dreptul Proprietății industriale, Ed. Global Lux, București,
2001
4. Săvescu, Dan, Adrian Budală, Proprietatea intelectuală în România și unele
țări UE., Ed. Lex Libris, Brașov
Legislație
1. Legea nr.129/1992 privind protecția desenelor și a modelelor,publicat în

Text publicat în M.Of. al României.În vigoare de la 08 ianuarie 1993
2. Regulamentul (CE) al Consiliului nr.6 din 12 decembrie 2001 privind
desenele și modelele industriale comunitare
3. Ordonanța Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecției
industriale și regimul de utilizare a acestora, Text publicat în M.Of. al României. În
vigoare de la 01 martie 1998
Surse web
- https://www.upt.ro/img/files/inov-trans-teh/Elemente_fundamentale_de_
Proprietate_Intelectuala-1.pdf
- http://file.ucdc.ro/cursuri/D_4_N49_Proprietate_intelectuala_Vlad_Mihai_Dorel.
pdf
- https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2006/RSJ2/0406SoropAlexandru.pdf

CREŞTEREA PENSIILOR CU 40%,

DE LA 1 SEPTEMBRIE 2020, ESTE
LIPSITĂ DE SUPORT ECONOMIC
40% PENSION INCREASE, FROM

SEPTEMBER 1, 2020, IT IS FREE OF
ECONOMIC SUPPORT
N. Grigorie LĂCRIŢA
Rezumat
„O singură lege proastă e de ajuns ca să revolte un întreg popor”. (Proverb

grec. Pitagora. Legile morale şi politice).
„Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”. (Euripide).
Cuvinte-cheie: norma lingvistică; autoritate lingvistică; expresii

intelectualizate; limbajul legislativ;
Summary
„Only one bad law is enough to revolt an entire people.” (Greek proverb.
Pythagoras. Moral and political laws).
„There is nothing better for the state than well-formed laws.” (Euripide).
Keywords: linguistic norm; linguistic authority; intellectualized expressions;

legislative language;
N umeroase acte normative abundă în „expresii intelectualizate”, în „noţiuni,

termeni, expresii şi concepte a b s t r a c t e , create artificial, rupte de viaţa
reală, străine situaţiilor concrete de utilizare, fără posibilitatea înţelegerii acestora
de toţi cei obligaţi să cunoască, să interpreteze şi să aplice corect legea (precum
contribuabili, organe fiscale şi alţi specialiştii în materie).
Folosirea, în textul unor acte normative, a unor asemenea „expresii
intelectualizate”, este specifică unor persoane cu o gândire teribilistă, cu serioase
carenţe în pregătirea profesională şi paralele cu lumea reală.
Norma lingvistică reprezintă „uzul care s-a consolidat într-o comunitate
istorică”, echivalează deci cu un „consens general asupra a ceea ce este permis”.
Norma lingvistică reprezintă „totalitatea uzurilor lingvistice acceptate de
majoritatea vorbitorilor într-o comunitate istorică definită”.
Regulile gramaticale trebuie să constituie restricţii obligatorii în elaborarea
actelor normative.
„Autoritate legislativă” se realizează în mare parte şi prin „limbajul legislativ”.
Limbajul legislativ nu este numai un instrument de comunicare sau cunoaştere,
ci şi un instrument de înfăptuire a „puterii legii”.
Înfăptuirea „autorităţii legislative”, a „puterii legislative” şi a „consensului
legislativ” depind, într-o oarecare măsură, şi de „forţa limbajului legislativ”.
„Limbajul legislativ” exprimă mai mult decât nişte simple cuvinte, exprimă
modul în care contribuabilii trebuie să interpreteze şi să aplice legea.
Limbajul legislativ trebuie astfel conceput încât să exprime, faţă de utilizatori
(contribuabili), sentimente de solidare, intimitate, familiaritate şi „loialitate
legislativă”, concretizate în creşterea gradului de conformare voluntară în achitarea
integrală şi în termenul legal a obligaţiilor bugetare.
Contribuabilii interpretează şi aplică legea, în foarte mare măsură, în funcţie şi
cât de accesibil le este limbajul legislativ.
„Legile nu trebuie să fie subtile; ele sunt făcute pentru oameni cu înţelegere
medie; ele nu sunt expresia artei logicii, ci a judecăţii simple a unui tată de familie”.
(Montesquieu, Despre spiritul legilor).
Un limbaj legislativ adecvat contribuabililor favorizează interpretarea
şi aplicarea corectă şi cu uşurinţă a unui act normativ, contribuie la conformarea
voluntară a acestora în achitarea integrală şi în termenul legal a obligaţiilor bugetare.
Puterea legii vine şi prin intermediul cuvintelor, ca un „atribut de putere
legislativă şi lingvistică”.
Cu cât limbajul legislativ este mai apropiat de limbajul contribuabililor, cu
atât mai mult folosirea limbii poate contribui la integrarea şi la aplicarea actului
normativ în conformitate cu voinţa legiuitorului, cu ceea ce a vrut să reglementeze
acesta, adică „în litera şi spiritul legii”.
„Nu trebuie nici geniu, nici taine, nici minuni pentru a da legile raţiunii: e de
ajuns o minte luminată şi o judecată simplă”. (Pitagora, Legile morale şi politice.).
Fericite vremuri vor fi acelea în care vom avea politicieni, parlamentari şi guvernanţi
care vor fi în stare „a da legile raţiunii”.
Un limbaj legislativ strâmb, abstract, teribilist, aberant generează numeroase
şi grave consecinţe negative în integrarea şi în aplicarea actului normativ.
Printre atribuţiile permanente ale Consiliului Legislativ (potrivit Constituţiei şi
legii sale organice, Legea nr. 73/1993), figurează şi acela de „agent de standardizare
a limbajului legislativ”, de „poliţie a limbajul legislativ”, al cărei rol este de a
restabili şi de a menţine ordinea în folosirea corectă a limbii române, problemă
deosebit de importantă în condiţiile actuale când s-a ajuns la o lipsă de autoritate
oficială, la o criză instituţională. şi la grave încălcări în folosirea corectă a limbii în
actele normative.
În lumea civilizată există convingerea că folosirea, de unii autori, a unor
expresii strâmbe, abstracte, teribiliste, aberante sunt indicii atât ale lipsei de cunoştinţe
şi de educaţie, cât şi ale unor defecte de gândire.
Folosirea, în textul actelor normative, a unor expresii neclare, confuze,
interpretabile diferit, chiar contradictoriu pentru cei care trebuie să interpreteze şi să
aplice legea capătă circumstanţe agravante (prin numeroasele şi gravele consecinţe
negative pe care le generează în întreaga societate) şi sunt indicii ale funcţionării
puterii legislative şi executive:
1) după orice alte criterii decât criteriul valorii-muncă în angajarea şi în
promovarea personalului de specialitate în aplicarea normelor de tehnică legislativă;
2) prin numeroase persoane cu grave carenţe de pregătire, de educaţie de
gândire, ale căror neajunsuri se reflectă (se transmit) în actele normative pe care
acestea le concep şi le elaborează.
Gravele carenţe de gândire, şi de bune intenţii, ale autorilor unui act normativ,
se transmit în serioase neajunsuri în actul normativ pe care aceştia l-au conceput şi
elaborat.
„Numai legea ne poate da libertatea”. (Goethe), şi „Toate încep să fie
nesigure de îndată ce ne îndepărtăm de drept”. (H. Grotius).
Un act normativ, cu grave carenţe în exprimare, cu dubii în interpretare şi
în aplicare, poate conduce la imense revolte populare anti-legislaţie (a se vedea,
spre exemplu, http://www.libertatea.ro, redactia ştiri HotNews.ro, de duminică, 5
februarie 2017).
„Nu supunerea popoarelor este ceea ce lipseşte legiuitorului. Legiuitorilor!
Voi sunteţi aceia ce nu ţineţi seama cum se cuvine de nevoile poporului”. (Pitagora,
Legile morale şi politice).
Exemplul cel mai bun în acest sens îl constituie „Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 13/2017 din 31 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală”, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 1 februarie 2017, care a
generat o imensă „revoltă publică anti-legislaţie” în luna februarie 2017.
Numai în ziua de duminică, 5 februarie 2017 circa 250.000 de bucureşteni
şi alţi 250.000 de romani din toate marile oraşe din România şi din străinătate au
ieşit, seara, în stradă, în cel mai mare miting din ultimii 25 de ani, pentru a protesta
împotriva acestei „ordonanţe cu un limbaj legislativ revoltător”.
„Legea este ordine şi o lege bună înseamnă o ordine bună”. (Aristotel) şi
aceasta deoarece „Ordinea este prima lege a universului”. (Alexander Pope – Essay
on Man).
Limbajul legislativ, dacă nu este folosit corect, şi cu bune intenţii, poate ajunge
în rândul numeroşilor cetăţeni ca „un limbaj legislativ revoltător”, care poate genera
„revolte publice anti-legislaţie”, precum O.U.G. nr. 13/2017.
Deci, atenţie foarte mare la modul în care este folosită „norma lingvistică”
pentru ca aceasta să fie înţeleasă şi acceptată de „opinia publică”, pentru că „O lege
bine gândită nu lasă loc mai multor interpretări” (din latină), pentru ca „Salvarea
poporului să fie legea supremă”. (Cicero.
„Puterea de legiferare” depinde foarte mult şi de „forţa limbajului legislativ”.
În peste 100 de studii, articole și cărţi, am prezentat zeci de acte normative în

care am identificat peste 500 de cuvinte care nu sunt în DEX.
Grav este faptul că există și unele Decizii ale Curţii Constituţionale care
sunt emise prin cuvinte care nu sunt în D.EX., care nu sunt cunoscute în limba
română.
Dintre acestea menţionez, cu titlu de exemplu, numai „Decizia Curţii
Constituţionale nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 14 martie 2019,
în care sunt folosite cuvintele „infralegale” și „infraconstituţional”, cuvinte
care nu sunt în DEX.
Euripide, încă de acum aproape 2.500 de ani, atrăgea atenţia omenirii asupra
faptului că „Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”.
La nivelul Guvernului, al Parlamentului, al Preşedintelui României, al Curţii
Constituţionale (care legiferează) și al tuturor instituţiilor statului (care emit acte
normative în aplicarea legilor), ar trebui să se ţină cont de faptul că o lege este bine
alcătuită numai dacă se exprimă prin cuvinte (1) care sunt în DEX și (2) care ne spun
cum să gândim şi să acţionăm.
Benjamin Lee Whorf (n.1897 – d.1941 e exprimat adevărul axiomatic
„Cuvintele ne spun cum să gândim şi să acţionăm”, iar Socrate, încă de acum
aproape 2.500 de ani, atrăgea și el atenţia omenirii asupra faptului că „Niciodată să
nu scrii incorect; nu numai că insulţi gramatica, dar faci să sufere şi sufletele”.
(Socrate).
Bibliografie
1. Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX), apăruta sub egida
Academiei Române.
2. Dicţionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM),
apăruta sub egida Academiei Române.
3. Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi
instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 1067 din 17 noiembrie 2004.
4. Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 31 martie
2000.
5. Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de
prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului.

UNIVERS JURIDIC
REMARCI PRIVIND ELEMENTE CVASI-

STATALE ALE UNIUNII EUROPENE, DIN
PERSPECTIVA DREPTULUI CONSTITUȚIONAL
REMARKS ON THE CVASI-STATE ELEMENTS

OF THE EUROPEAN UNION, FROM THE
PERSPECTIVE OF THE CONSTITUTIONAL
LAW
Mădălina Virginia ANTONESCU1
Abstract
Our paper is based on a study the author realized between 2001-2002,

regarding EU nature, as a topic showing even today its importance from
the perspective of comparing EU with traditional concepts of state, state
sovereignty, state legitimacy, state association. Original nature of EU cannot
exclude, in our view, quasi-state or even state elements, that appeared and
progressively consolidated themselves, by implementing functionalist method,
as in the EU case. Briefly analysing the definitions proposed by authors from
the perspective of constitutional law, international law, corporative law,
political studies, it means to reveal exactly this type of process of building a
state dimension by EU “step-by step” method. This process wasn’t stopped by
the rejection, in 2005, of the European Constitution, but it was massively taken
over within the Lisbon treaty content, state elements being preserved in our
opinion, until today, directly by effect of that treaty.
Key-words: sovereignty; state; European Union; state legitimacy; competences;
Rezumat
Prezentul material are la bază un studiu realizat de autoare între anii

2001-2002 privind natura UE, subiect care își arată și acum actualitatea din
1
Dr. în drept european, cercetător științific, expert independent.

UNIVERS JURIDIC
perspectiva raportării UE la conceptele tradiționale de stat, suveranitate
statală, legitimitate statală, asociație de state. Natura originală a UE nu
exclude însă elemente cvasi-statale sau chiar statale, care au apărut și s-au
consolidat progresiv, prin aplicarea metodei funcționaliste, în cazul UE.
Analizarea pe scurt a definițiilor propuse de autori din perspectiva dreptului
constituțional, a dreptului internațional, a dreptului corporațiilor, a studiilor
politice arată tocmai acest proces de construire treptată a unei dimensiuni
statale de către UE. Acest proces nu a fost întrerupt prin respingerea în 2005
a Constituției Europene de la Roma ci a fost preluat masiv în conținutul
tratatului de la Lisabona, elementele de statalitate păstrându-se în opinia
noastră, și azi, prin efectul acestui tratat.2
Cuvinte-cheie: suveranitate; stat; Uniunea Europeană; legitimitate de stat;

competențe;
1. Statalizarea Comunităţilor Economice Europene
A utori precum Claude Leclerq3 consideră că statul există începând cu

momentul când puterea politică este fondată pe instituţii, când apar
organe specifice (guvern, parlament), competenţe şi raporturi între acestea, în
serviciul unei populaţii mai mult sau mai puţin omogene, într-un cadru geografic
delimitat de frontiere.
După Jacques Donnadieu de Vabres („L’Etat”, Coll. Que sais-je?, 1971, p. 9),
statul este o societate ai cărei resortisanţi acceptă în general, pentru a-şi soluţiona
conflictele, puterea organizată şi căruia ţările străine îi recunosc4 existenţa.
Cadrul instituţional unic, în cazul Uniunii Europene şi distinct de cel al
statelor componente creează o bază organizată pentru exercitarea unei puteri
comunitare acceptată prin actul suveran al referendumului (cu ocazia ratificării
tratatelor comunitare şi al deciziei populare de aderare la Uniunea Europeană a unui
stat european) de către naţionalii statelor unionale, deveniţi „cetăţeni europeni” (liant
direct cu organizarea suprastatală a Uniunii Europene).
O
rdinea juridică comunitară, distinctă atât de cea naţională a statelor componente cât şi de cea de drept internaţional
public, operează cu principii (aplicabilitate directă, efectul direct, preeminenţa dreptului comunitar faţă de cel
naţional) capabile să confere personalitate nivelului comunitar instituţionalizat şi deciziei politice comunitare.
Transferul ireversibil de suveranitate la care statele sunt obligate, în virtutea
aderării la Uniunea Europeană, reprezintă un proces de statalizare al acestei
organizaţii economice regionale. Dimensiunea politică pe care Uniunea Europeană
2
Acest text având la bază un material de analiză asupra naturii juridico-politice a entității originale numite Uniu-
nea Europeană, realizat de autoare între anii 2001-2002, în care aceasta susținea, încă de atunci, teoria originalității
instituționale a acestei entități
3
Claude Leclerq - Droit constitutionnel et institutions politiques; Litec, Paris, 1995, p.55
4
Idem, p. 57
UNIVERS JURIDIC
a căpătat-o prin tratatul de la Mastricht (1993) şi concretizată în aspecte până nu

demult “prerogative ale statului” (cetăţenie europeană, monedă unică, bancă centrală
independentă, diplomaţie şi apărare externă) dovedesc metamorfozarea sistemului
organizaţional al Comunităţii Economice Europene într-un sistem politic statalizat.
Se trece astfel într-o epocă în care şi alţi actori politici decât statele (de
exemplu, organizaţiile internaţionale regionale cu dimensiune politică) participă la
raporturile dreptului internaţional, subordonându-şi (prin forma distinctă a dreptului
comunitar, de exemplu) voinţa statelor componente.
O trăsătură deficitară a Uniunii Europene (cel puţin până la adoptarea
Constituţiei Europene) este nerecunoaşterea personalităţii sale juridice (deţinute
doar de integratele Comunităţi Economice Europene5), menţinând Uniunea
Europeană într-o poziţie subordonată statelor suverane componente, care continuă
să ia deciziile politice unionale prin organul colegial al Consiliului de Miniştri.
Ceea ce demonstrează că există un tradiţionalism precaut în rândul Constructorilor
Europeni, referitor la rolul preeminent al Statului în raporturile de drept internaţional
public. Participarea statelor la o organizaţie internaţională de tipul Uniunii Europene
este o acţiune voluntară, născută din acordul lor suveran, ceea ce denotă că puterea
politică aparţine în continuare acestora.
Dacă însă avem în vedere caracterul ireversibil al transferului de suveranitate
statală către Uniunea Europenă cât şi preeminenţa dreptului comunitar asupra
celui naţional ori obligaţia statelor de respectare a acquisului comunitar, lianturile
coercitive unionale demonstrează, din contră, o slăbire progresivă a rolului dominant
tradiţional al statului în favoarea conceptului novator de „stat-continent” (Europa
unită).
Dimensiunea statalizată a Uniunii Europene este relevată de puterea de a
crea drept (specifică statului) însă limitată de lipsa personalităţii morale6 a Uniunii
Europene (ceea ce, departe de a avea ca efect o autonomie a resortisanţilor statelor
membre faţă de Uniune, este combătută de existenţa legăturii directe – de cetăţenie
europeană – între Uniune şi aceştia, liant politic tradiţional atribuit statului şi
inexistent în cadrul organizaţiilor internaţionale).
Comisia Europeană, Parlamentul, Curtea de Justiţie sau Curtea de Conturi
sunt instituţii politice ale acestei organizaţii de integrare aflată în plin proces de
transformare (spre etapa statalizată).
Autori precum Claude Leclercq consideră în acest context, că poziţia
dominantă a statului este mai puţin stabilă şi sigură, datorită numeroaselor convenţii
internaţionale asupra drepturilor omului a căror violare este sancţionată juridic (prin
sistemul CEDO din cadrul Consiliului Europei) cât şi datorită integrării statelor în
5
Aceasta deficiență a fost rezolvată mai târziu, odată cu adoptarea tratatului de la Lisabona, prin care se acordă în
mod expres personalitate juridică Uniunii Europene.
6
Limitare înlăturată în favoarea unui progres al statalității UE, prin Tratatul de la Lisabona, care îi conferă expres
personalitate juridică Uniunii, inclusiv ca subiect de drept internațional public (o mare inovație, în raport cu ordinea
statală clasică).
UNIVERS JURIDIC
Uniunea Europeană (ceea ce implică aderarea la Uniunea economică şi monetară, la
sistemul Schengen etc.)7
Desigur, această perspectivă porneşte de la ideea auto-limitării statului în
sistemul politic european, prin integrare, şi nu poate fi extins la nivelul altor continente,
în ceea ce priveşte poziţia statului faţă de organizaţiile regionale respective.
2. Trăsături statale în cadrul Organizaţiei de integrare

europeană
După autori precum Georges Burdeau, Francis Hamon, Michel Troper8, există
anumite trăsături specifice unui stat: exercitarea puterii în formă juridică, prin reguli
create şi aplicate după proceduri stabile (aspect respectat de Uniunea Europeană,
care îmbracă o formă juridică de organizare, combinată cu aceea politică, cât şi
prin mecanismul complex de luare a deciziilor comunitare, prin modalităţile de
intervenţie directă – regulamente, directive – sau indirecte – decizii – în plan naţional).
Pentru etapa de statalizare, Uniunea Europeană are nevoie de un titular distinct
care să exercite această putere prin organe specifice (aparatul statalizat al Uniunii
Europene, compus din instituţii politice permanente – cu unele reminiscenţe datorate
caracterului hibrid, de organizaţie: Consiliul European şi Consiliul de Miniştri). Spre
deosebire de stat (considerat o persoană morală, cu patrimoniu propriu, drepturi şi
obligaţii, specifice), Uniunea Europeană comportă o latură politică evolutivă, fără
o recunoaştere a unei suveranităţi proprii rezultate din suveranităţile statale cedate
de componentele sale. Astfel, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o entitate semi-
politică dinamică, trecând de la o formă oganizaţională la una statalizată (tendinţa
de considerare a tratatului de la Maastricht drept o “constituţie comunitară”, duce la
depăşirea de facto a stadiului de organizaţie internaţională pentru UE).
Dintre funcţiile sociale exercitate de un stat clasic (justiţie; asigurarea
direcţiei economice naţionale; educaţia tineretului; apărarea teritoriului) Uniunea
Europeană conferă unora preeminenţă, împărţind competenţele cu statele membre
îm alte domenii (pescuit; transporturi; energie), lăsând alte funcţii statale în sarcina
componentelor sale statale (aspectul apărării militare, educaţie). Încă o dată,
Uniunea Europeană se dovedeşte a fi în plin proces de transformare, de la etapa
funcţionalistă (integrarea economică) la aceea constituţionalistă (integrarea
politică).
În opinia lui Jean Paul Jacqué9, statul este rezultatul unui proces evolutiv
7
Ibidem, pp. 55-58.
8
Georges Burdeau, Francis Hamon, Michel Troper – Droit constitutionnel; LGDJ, 1999, Paris, pp.71-72
9
Statalizarea UE a cunoscut însă un recul în 2005, odată cu respingerea prin referendumuri, a Constituției Eu-
ropene, în țări ca Olanda, Franța, ceea ce a dus la o preluare a conținutului constituțional respins, într-un tratat
internațional asumat de guverne (tratatul de la Lisabona și similitudinile sale cu Constituția de la Roma/2004). Deci,
reculul statalizării UE a fost doar unul aparent, în esență UE constituind o evoluție spre un cadru statalizat (după unii,
ca supra-stat).
UNIVERS JURIDIC
de instituţionalizare a puterii, ceea ce arată caracterul nedefinitivat al organizării

umane şi face din stat o etapă depăşibilă prin forme politice evoluate, de tipul
Uniunii Europene. Autorul sus-citat consideră că apariţia statului se datorează unei
evoluţii manifestate prin trecerea de la sistemul puterii personale la un “sistem de
putere instituţionalizat”. Această definiţie a statului nu este prea relevantă în privinţa
Uniunii Europene, deoarece şi aceasta poate fi considerată drept “un sistem de
putere instituţionalizat” ceea ce o confundă cu statul clasic. Mai mult, guvernanţii
(funcţionari comunitari, parlamentari europeni) acţionează în numele Uniunii
Europene sau al intereselor europene (distincte de cele naţionale specifice statelor
componente), fiind legaţi de reguli şi proceduri comunitare referitoare la distribuţia
şi exerciţiul puterii comunitare (principiul separaţiei puterilor, al respectului şi
cooperării loiale între instituţiile comunitare, al cooperării echitabile şi controlului
reciproc al instituţiilor comunitare). Aceste trăsături ar face posibilă, în opinia
autorului de mai sus, edificarea unei constituţii, ceea ce, de la semnarea Constituţiei
Europene la Roma (2004)10, se aplică şi în cazul unei organizaţii statalizate precum
Uniunea Europeană. Această Uniune şi-ar întări astfel, caracterul statal.
Părerea altor autori de specialitate11 este însă definirea statului în funcţie de
cele trei componente: teritoriu, populaţie/naţiune, suveranitate. Demonstrând încă
o dată originalitatea şi dinamismul construcţiei sale, Uniunea Europeană răspunde
acestei definiţii tradiţionale prin trei concepte juridice, politice, economice inedite:
teritoriul comunitar (în accepţiunea economică, de ”Piaţă unică”); cetăţenie
europeană (accepţiune politică, construită în mod direct cu indivizii statelor
componente); transferul irevocabil de suveranitate statală (prin care se distinge de
celelalte organizaţii internaţionale şi prin care îşi edifică profilul politic de actor al
scenei internaţionale, al recunoaşterii sale externe ca entitate politică, al prerogativei
de a decide în ultimă instanţă, în raporturile cu statele componente -de la preeminenţa
ordinii juridice comunitare la competenţa CJCE de a tranşa litigii la care participă
direct indivizii din statele membre-).
3. Suveranitate suprastatală?
După Pierre Pactet12, statul este un fenomen istoric, politic şi juridic a cărui
caracteristică esenţială ar fi constituirea unei colectivităţi distincte; o creaţie umană
dotată cu personalitate juridică, un simbol al comunităţii naţionale şi un titular al
puterii politice. Prin urmare, accentul revine în această opinie, laturii juridice
(persoană morală de drept public) a acestei entităţi abstracte. Însă acest criteriu nu
este considerat ca unul suficient: suveranitatea (născută din puterea statală de a-şi
10
Pierre Pactet – Institutions politiques et Droit constitutionnel; Masson, 1994, Paris, p.44. Jean Gicquel –Droit
constitutionnel et institutions politiques, Montchrestien, Paris,1991, p.57
11
Pierre Pactet – op. cit., pp. 42-45
12
J. Gicquel – op. cit., pp. 54-54
UNIVERS JURIDIC
determina competenţele şi propriile reguli fundamentale; capacitatea de a fonda şi
delimita ordinea juridică naţională; monopolul forţei publice şi al forţei armate) se
adaugă caracteristicilor statale.
Faţă de concepţia tradiţională, Uniunea Europeană nu ar cunoaşte o etapă
“clasică” de statalizare; deşi se constată o tendinţă a statului de a fi un nivel
intermediar între un plan infra-statal şi unul supra-statal, aceasta este însă una ataşată
laturii convenţionale, care atribuie în continuare statului un rol determinant (statul,
ca unic şi legitim deţinător al suveranităţii delegate de popoare). Restrângând excesiv
aria entităţilor suverane, acestă concepţie nu acceptă că ar putea exista o “suveranitate
unională” (supra-statală, organizaţională), în ciuda unor trăsături unionale care se
bazează pe acest atribut statal (cetăţenia europeană; moneda unică; politica externă
şi de securitate comună; bugetul propriu comunitar; ordinea juridică comunitară;
cadrul instituţional unic, prin care Uniunea Europeană îşi fixează reguli proprii de
conduită: tratatele comunitare care echivalează cu adevărate ”carte constituţionale”;
adoptarea în anul 2004 a unei supra-Constituţii Europene care „absoarbe” tratatele
comunitare şi se impune constituţiilor statelor membre; adoptarea tratatului de la
Lisabona în 2009, care impune tot o viziune neo-constituționalistă asupra UE, după
respingerea prin referendum a Constituției Europene).
Doctrina clasică a „suveranităţii statale” pierde teren în favoarea noilor
tipuri de suveranităţi (procesul de transfer al suveranităţilor naţionale către Uniunea
Europeană indicând formarea unei suveranităţi suprastatale distincte de cele ale
statelor membre şi direct legitimate de popoarele statelor Uniunii Europene).
În concepţia lui J. Gicquel13, statul apare ca un „cadru spaţial privilegiat în
care se înfruntă şi coexistă puterea şi libertatea”; ”o fiinţă de drept care reprezintă
o colectivitate naţională; o entitate artificială suprapusă regiunilor naturale; o
colectivitate umană organizată, în sânul căreia constrângerea este monopolizată”.
Această funcţie disciplinară, pe care autorul sus citat o consideră îndeajuns de
semnificativă spre a defini o entitate statală, se poate regăsi şi la nivelul supra-statal
al Uniunii Europene (organizaţie care, prin instituţiile şi normele sale, aplică o forţă
coercitivă direct asupra particularilor statelor membre – a se vedea deciziile CJCE
cu efect direct asupra cetăţenilor Uniunii Europene; efectul direct şi obligatoriu al
regulamentului, ca act comunitar; obligativitatea deciziei comunitare).
În opinia lui Leon Duguit, statul reprezintă un fenomen natural, rezultat al
diferenţierii dintre indivizi (definiţie ce nu poate fi aplicată în cazul Uniunii Europene,
care este o construcţie artificială, rezultat al voinţei reunite a statelor membre,
legitimată prin referendumuri populare şi bazată pe egalitatea între cetăţenii europeni
cât şi pe egalitatea juridică a statelor membre).
Cristian Ionescu foloseşte o definiţie restrictivă14, căruia Uniunea Europeană
nu i se poate conforma, datorită complexităţii sale (nu este ”un grup de indivizi
13
Cristian Ionescu – Drept constituţional şi Instituţii Politice; Teoria generală a instituţiilor politice; vol.l, Ed.
Lumina Lex, 1997, p.42
14
Cristian Ionescu – op. cit., p. 45
UNIVERS JURIDIC
deţine puterea” ci un grup de state; această putere se exercită concret prin Consiliul
European şi prin Consiliul de Miniştri, două instituţii reprezentative ale voinţei
statelor membre, este direct delegată de popoare statelor membre şi indirect transmisă
Uniunii; grupul de state membre îşi apără şi îşi afirmă interesele fundamentale prin
aceste instituţii specifice; interesul Uniunii este reprezentat de instituţia “executivă”
– Comisia Europeană care, prin directivele şi deciziile sale impune statelor obligaţii
de interes comunitar).
În accepţiunea politologului de mai sus15, statul apare ca o colectivitate politică
organizată pe un anumit teritoriu, structurată politic în guvernanţi şi guvernaţi
(relaţie politică întâlnită şi în cazul Uniunii Europene, ca suprastructură politică
exercitând prin funcţionarii şi parlamentarii săi puterea legislativă și coercitivă,
asupra cetăţenilor europeni din teritoriul comunitar. Legitimitatea exercitării acestei
puteri este indirectă în cazul Uniunii (prin transferul de suveranitate acordat de către
state).
Unii autori16 remarcă dificultăţile ratificării parlamentare sau prin referendum
naţional a tratatelor comunitare recente (Maastricht, Nisa), deşi Uniunea Europeană
a devenit o realitate politică bazată pe valorile democratice comune statelor membre.
O altă observaţie interesantă priveşte existenţa unor politici diferenţiate în cadrul
statelor şi a suprastructurilor pan-europene, pe temeiul principiului subsidiarităţii,
al cooperării dintre state şi suprastructuri (permanenta interferenţă dintre interesul
naţional, cel regional şi cel pan-european). Această opinie consideră că statul, deşi
contestat, formează în continuare baza dreptului public (situaţie juridică revoluţionată
de prezenţa ordinii juridice comunitare, distinctă atât de ordinea juridică naţională
cât şi de cea internaţională).
Există o “devenire a statalităţii”, nu un stat sui generis ci tipuri de state istorice,
concrete (accepţiune potrivit căreia Uniunea Europeană ar reprezenta “un nou tip
statal, ca reflectare a procesului dinamic şi permanent ce afectează identitatea şi rolul
tradiţional al statului”). Însă doar statul este organizația politică putând pretinde
recunoaştere internaţională axată pe conceptul de naţiune (de unde şi efortul Uniunii
Europene de a construi o “cetăţenie europeană”, ce ar constitui în viitor o “naţiune
europeană” dependentă de un suprastat regional, apare utopic faţă de aceste definiţii
clasice ale statului).
Uniunea Europeană este însă entitatea politică axată pe principiul subidiarităţii,
prin care dă un atac fundamental suveranităţii statale. Deşi suveranitatea de stat
rămâne17 o necesitate şi o realitate, cooperarea statelor la constituirea noii ordini
europene trebuie să se facă de pe poziţii de egalitate, de parteneriat.
Subsidiaritatea, ca ingerinţă a Uniunii în domeniile nerezervate exclusiv
statelor, nu trebuie să se transforme într-un raport de dominaţie imperiu-vasal.
15
Antonie Iorgovan – Drept constituţional şi instituţii politice.Teorie generală. Ed.” Galeriile J.L.Calderon”, Bu-
curesti, 1994, p.134; 139
16
Idem, p.141
17
Maurice Duverger – Institutions politiques et Droit constitutionnel; PUF, Paris, 1970, pp.27 – 29
UNIVERS JURIDIC
Uniunea Europeană revoluţionează conceptul de suveranitate (prin procesul
transferului de suveranităţi statale), creându-şi prerogativele tipice statale (teritoriu
comunitar; cetăţenie europeană; suveranitate proprie înţeleasă în concret ca jurisdicţie
europeană suprastatală, de iure imperium, acţionând asupra cetăţenilor europeni, în
paralel cu suveranitatea statelor membre). A fi supra-stat, în cazul Uniunii, înseamnă
a transforma în esență atributele şi conceptul de stat, fără a renunţa la aparenţele
acestuia (Uniunea Europeană devine o suprastructură-cameleon, cu „faţadă statală”
dar cu identitate proprie).
4. Etapa proto-statală a Uniunii Europene

Conform opiniei lui Maurice Duverger� , ”statul-guvern” (care desemnează
ansamblul guvernanţilor unei naţiuni) este un concept înglobat în cel de “stat-naţiune”
(”grupare umană cu legături de solidaritate intense”). Diferenţa dintre cele două tipuri
de stat este una de grad, nu de natură. Comparând Uniunea Europeană (ca entitate cu
natură statală) şi statul, în accepţiunea acestui autor, observăm că Uniunea cunoaşte
o anumită diviziune a muncii între guvernanţi (legiuitori / administratori / judecători)
complexă şi bine structurată, în nici un caz la fel de slabă ca formele de organizare
ale unor colectivităţi infra-statale (asociaţii, partide politice, sindicate profesionale).
Nu regăsim însă la nivelul comunitar un sistem de sancţiuni organizat (organizare
poliţienească europeană însărcinată să supravegheze aplicarea legii comunitare,
să caute şi să aresteze pe cei ce o încalcă; organizare penitenciară, însărcinată să
aplice pedepsele pronunţate de CJCE) şi nici o armată europeană permanentă. S-ar
spune că, prin etapa de cooperare interguvernamentală (cooperare administrativă,
judiciară şi poliţienească a autorităţilor naţionale din statele Uniunii Europene, în
cadrul spațiului unic de securitate și justiție, consacrat prin tratatul de la Lisabona),
Uniunea ar cunoaşte o fază statală (cristalizarea şi închegarea “organizaţiei” în forma
de “stat”).
Preluând din “practica” statală ideea auto-investirii cu o “misiune istorică”
(având rol de justificare a existenţei sale, a politicii de expansiune şi a legăturilor
cetăţeneşti cu locuitorii statelor membre), Uniunea Europeană îşi asumă sarcina
de a reprezenta şi materializa idealul “Europei Unite”, “casă comună a popoarelor
Europei”, de a întruchipa “reconcilierea istorică a unui continent învrăjbit” etc.
Cu privire la raportul dintre stat şi organizaţiile internaţionale, Duverger
consideră foarte slabă poziţia celor din urmă, remarcând lacunele şi insuficienţa
organelor interguvernamentale ale acestora cât şi componenţa (din reprezentanţi ai
statelor) majorităţii aşa-ziselor „organisme internaţionale”. Rolul dominant al statelor
faţă de organizaţiile internaţionale este demonstrat de preeminenţa metodei cooperării
interguvernamentale în funcţionarea organizaţiei cât şi în regula unanimităţii în
luarea deciziilor.
Chiar dacă unele din aceste organizaţii (UE) au veritabile instituţii
UNIVERS JURIDIC
supranaţionale (Comisia Europeană, Curtea de Justiţie), independente de guvernele
naţionale, totuşi poziţia dominantă a statelor nu este modificată (a se vedea poziţia
preeminentă a Consiliului de Miniştri; Consiliul European al Uniunii Europene
având rolul de veritabil legislator comunitar, susţinând interesul statelor). Duverger
accentuează caracterul multistatal18 al unei organizaţii internaţionale (Uniunea
Europeană ar fi, în această viziune, nu o “Europă a cetăţenilor” ci una birocratică,
rezultat al preeminenţei viziunii politice faţă de cea socială).
Spre deosebire de adepţii suveranităţii clasice (care neagă alte tipuri de
autorităţi superioare statului), Duverger ia în considerare părerea juriştilor care susţin
că singura suverană este organizaţia internaţională (Uniunea Europeană, ONU). Ceea
ce demonstrează tendinţa juridico-politică actuală de a se extinde rolul şi competenţele
structurilor multi-statale în vechea arie de dominaţie al statelor-naţiune.
Pentru autori ca Bernard Chantebout19, statul este o fiinţă fictivă (persoană
morală) căreia îi sunt încredinţate drepturi şi obligaţii asemănătoare celor asumate de
persoanele fizice (în această viziune Uniunea Europeană nu ar fi un stat ci ar rămâne
blocată în accepţiunea regidă de “organizaţie regională”, în ciuda numeroaselor
trăsături statale pe care le deţine şi care o disting de simplele organizaţii internaţionale
ca fiind structura cea mai bine închegată, expansionistă şi multi-specializată). Uniunea
Europeană se încadrează însă în definiţia juridică a statului ca ”instituţie fondată de
deţinătorii de putere suverană” (statele membre; nucleul celor 5) şi la care ”guvernaţii
(cetăţenii europeni) şi-au dat ulterior consimţământul” (ratificarea unui tratat
comunitar de către parlamentele naţionale este urmată în unele state, de referendumul
popular). Ceea ce statele membre pun în comun în cazul construcţiei europene sunt:
aporturile financiare (ca în cazul unei societăţi); experienţa democratică a istoriei
lor (patrimoniu comun, baza Uniunii); voinţa de asociere (“Europa Unită”); puterea
politică, instituţionalizată (transmiterea progresivă către Uniunea Europeană a forţei
coercitive distribuită în diverse domenii comunitare şi care face din Uniune, în sensul
opiniei sociologice al lui Leon Duguit şi Max Weber, o entitate de fapt, capabilă să
se impună cetăţenilor europeni printr-un monopol coercitiv). Legimitatea (în sens
sociologic) Uniunii se bazează pe cetăţeanul european (legitimitate democratică) şi
pe cesiune (transfer de suveranitate statal).
Chantebout vede în ”oligarhie” deţinătoarea iniţială a puterii politice (ca
putere de a organiza societatea în funcţie de scopurile impuse: protecţie militară;
prosperitate economică; arbitrarea conflictelor). Aceste scopuri tipic statale apar în
cadrul Uniunii sub formele cooperării în materie de politică externă şi securitate
comună; sub forma integrată a pieţei unice; sub forma suprastatală a Curţii de Justiţie
a Comunităţii Europene – ceea ce demonstrează adaptabilitatea la cerinţele tipic
statale ale Uniunii (ca organizaţie internaţională).
Expansiunea statului20 în plan intern şi internaţional este evidentă în ultimele
18
Idem, pp. 34-35
19
Bernard Chantebout – Droit constitutionnel et sciences politiques, Ed. Armand Colin, Paris, 1989, pp. 5-9
20
Cristian Ionescu – op. cit., pp. 104-105
UNIVERS JURIDIC
decenii (susţinerea efortului social general pentru creşterea nivelului de trai al
populaţiei şi prosperitate economică; colaborarea internaţională şi în spaţiul cosmic;
întărirea alianţelor militare şi adaptarea lor la noul raport de forţe internaţionale).
Născută din melanjul a două modele statale (statul-providenţă, şi statul-garant care
consfinţeşte un cadru larg de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantând şi afirmând
condiţia umană), Uniunea Europeană devine o organizaţie statalizată axată pe
respectarea şi garantarea valorilor democratice; pe respectarea angajamentelor statelor
membre în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; pe afirmarea unor
drepturi şi libertăţi specifice (libera circulaţie a mărfurilor; persoanelor; capitalurilor;
serviciilor în teritoriul comunitar; dreptul la protecţie diplomatică din partea oricărui
stat membru a cetăţeanului european; dreptul de a participa la alegerile parlamentare
europene şi de a vota în oricare stat membru).
5. Cadru teoretic clasic şi realitate europeană inedită

Adaptând teoriile statale la entitatea organizaţională regională pe care o
reprezintă Uniunea Europeană, reies trei consecinţe:
- conform teoriei personalităţii morale21 ca realitate naturală (Zitelmann;
Gierke), Uniunea Europeană s-ar forma, ca entitate şi ca voinţă nouă, cu caractere
distincte de cele ale voinţelor statale, din combinarea voinţelor statelor asociate
şi integrate, state care acţionează conform mandatului încredinţat de cetăţenii lor.
Uniunea ar fi astfel, o persoană reală, cu o voinţă proprie care, prin intermediul
statelor componente, realizează un acord cu particularii;
- în teoria personalităţii morale, ca realitate juridică (G. Jellinek; Michoud;
Carré de Malberg), Uniunea Europeană nu ar avea o voinţă proprie deoarece este o
entitate abstractă născută din voinţa altor entităţi abstracte (statele componente).
Uniunea Europeană ar dispune de personalitate juridică exercitată de funcţionarii
europeni într-o ordine comunitară suprapusă şi distinctă de ordinele naţionale, doar
printr-un artificiu tehnico-juridic.
Aceste două teorii, într-un sens extins la supra-stat, ar recunoaşte Uniunii
personalitatea juridică (lucru care nu apare în mod explicit în tratate, fiind acordat
expres doar primului pilon unional, Comunităţile Europene)22. Acest lucru crează
paradoxul ca o „organizaţie – embrion” specializată economic (Piaţa Comună/Piaţa
Unică/CEE) să dispună de o trăsătură statalizată (personalitate juridică), în timp ce
o entitate politică înglobând embrionul economic, Uniunea Europeană să fie limitată
şi chiar confundată cu nivelul său primar, economic, neavând personalitate juridică.
În teoriile care neagă personalitatea juridică a statului (L.Duguit, Vareilles–
21
Tudor Drăganu – Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Lumina Lex, 1998, pp. 122-124
22
Această situație juridică atipică durând până la adoptarea și ratificarea, în 2009, a tratatului de Lisabona, care îi
recunoaște Uniunii Europene, personalitate juridică în mod expres, printr-un articol distinct.
UNIVERS JURIDIC
Sommieres), Uniunea Europeană nu ar reprezenta o entitate nouă, suprapusă statelor
ori indivizilor, devreme ce nici statelor componente nu li se recunoaşte acest lucru.
Voinţele indivizilor (cetăţeni europeni) sunt singurele care stabilesc regulile de
conduită ale vieţii sociale, în temeiul egalităţii lor. Entităţile abstracte, stat, uniuni de
state, sunt privite ca inutile de o viaţă socială auto-regulatoare şi auto-sancţionatoare.
Totuşi, constatăm caracterul statalizat al Uniunii Europene ca o realitate
neconsacrată încă la nivel juridic, deoarece în plan internaţional, faţă de terţi (mai
ales faţă de statele candidate la procesul de aderare), prin sistemul său instituţional,
prin dreptul său distinct de cel naţional şi internaţional, Uniunea Europeană se
comportă ca o entitate unitară, stabilind o relaţie permanentă şi specifică cu
teritoriile statelor componente şi cu cetăţenii acestora.
Tot în perspectiva evoluţiei Uniunii Europene, suveranitatea părăseşte
matricea naţională, spre a se alipi suprastatelor născute din organizaţii, din asociaţii
de state, specializate şi regionale.
În teoria politică a suveranităţii statale23 se stabileşte o echivalenţă între
suveranitate şi independenţă absolută (astfel, dacă Uniunea Europeană, în urma
transferului definitiv şi ireversibil de suveranităţi statale, ar căpăta o suveranitate
proprie legitimată de cetăţenii europeni, ea ar deveni o entitate independentă de
orice subordonare faţă de statele componente, ar dispune de imperium, s-ar supune
voluntar arbitrajelor şi procedurilor de justiţie internaţionale). Este însă o concepţie
depăşită, care absolutizează ideea de suveranitate, neţinând cont de conţinutul acestei
puteri suverane de stat.
Urmând raţionamentul unor autori ca Marcel Prelot şi Jean Boulouis24,
Uniunea Europeană ar fi atât o societate politică (compusă din „cetăţeni europeni”
aparţinând unui „teritoriu comunitar” cu sens economic – înţeles ca fiind guvernat de
libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor, capitalurilor; piaţa unică
europeană-) cât şi o putere politică (drepturi politice acordate cetăţenilor europeni; o
asociaţie obligatorie pentru membrii săi; norme obligatorii cu directă aplicabilitate;
o instituţionalizare comunitară).
După autori ca Pierre Gaborit şi Daniel Gaxie25, statul desemnează organizaţia
politică dispunând de o putere coercitivă specifică şi de o populaţie neomogenă putând
fi compusă din mai multe naţiuni. Uniunea Europeană, pentru a fi considerată „stat”
(sau având un caracter statal) ar trebui să aibă monopolul recursului la violenţă; să fie
recunoscută ca legitimă de statele componente şi de cetăţenii europeni; să aibă norme
obligatorii cu directă aplicabilitate (nu doar regulamente şi decizii); să aibă instituţii
specializate (poliţie europeană; închisori ale UE; o armată europeană). Nu putem
dezbrăca Uniunea Europeană de orice trăsătură statală, întrucât aceasta dispune
de tribunale proprii (CJCE); de norme obligatorii cu efect direct; de competenţe
23
André Hauriou, Jean Gicquel – Droit constitutionnel et institutions politiques, Ed. Montchrestien, Paris, 1980,
pp.132-133
24
Marcel Prélot, Jean Boulouis – Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, France, 1972, pp. 9-17
25
Pierre Gaborit, Daniel Gaxie - Droit constitutionnel et institutions politiques, PUF, Paris, 1976, pp.15-16
UNIVERS JURIDIC
convenţionale exclusive pe domenii unde are monopol legitimat prin ratificare şi
referendum de aprobare de către statele membre.
Conform teoriei lui Ovidiu Trăsnea26, asigurarea coexistenţei paşnice pe baza
cooperării internaţionale, ca unică direcţie a dezvoltării democratice progresive a
naţiunilor, ca necesitate obiectivă a dezvoltării mondiale, se realizează cu condiţia
recunoaşterii suveranităţii tuturor membrilor comunităţii internaţionale. Chiar dacă
nu vrea să admită, Uniunea Europeană foloseşte o doctrină mondialistă (europenitatea
văzută ca pilon regional al fenomenului mondializării sub egidă occidentală) opusă
suveranităţii clasice statale.
Ca imperiu-organizaţie, Uniunea Europeană se mulează pe orice formulă
consacrată (federativă; confederativă) de istoria statelor, alimentându-se cu
suveranităţile statale transferate de state în virtutea liberului lor acord. Uniunea
Europeană acreditează progresiv ideea că suveranitatea ar fi o categorie arhaică şi
depăşită de istorie; ea opune cosmopolitismul, identitatea europeană (cetăţeanul
european), identităţii strict statale.
Frecvent se confundă (sau se asociază) mondializarea politică unui model
de supra-federaţie mondială, condusă de un guvern mondial, cu poliţie, armată,
limbă unică. Suveranitatea ar deveni în acest context, un fenomen perimat (aspect
susţinut de statele mari, cu tendinţe de a încălca suveranitatea statelor mici).
Uniunea Europeană încearcă să trateze suveranitatea statului-naţiune ca pe un atribut
statal care, prin transfer progresiv de la state, să o legitimeze ca supra-stat, să o
statalizeze, să o impună pe scena internaţională nu ca o organizaţie ci în calitate
de stat. Suveranitatea ar deveni mai „funcţionabilă” în contextul comunitar decât
în cel naţional; subsidiaritatea operează astfel cu elastica noţiune de „competenţă”
(înţeleasă în opinia lui Ch. Rousseau, ca „dreptul statului de a exercita doar acele
atribuţii care îi sunt oferite de dreptul internaţional”)
Uniunea Europeană operează cu „perimatul” concept al suveranităţii statului-
naţiune doar când se referă la transferul de suveranităţi către sfera sa. Suveranitatea
statală se relativizează. Ea poate fi împărţită, cedată, discreditată sub impactul
mondializării.
Ca organizaţie cu tendinţe suprastatale, Uniunea Europeană absoarbe treptat
entităţile statale, formându-şi o putere politică, un regim politic (tehnocraţia), un
cadru instituţional distinct şi obligatoriu pentru statele membre. Puterea politică
comunitară, ca decizie autoritară investită cu valoare obligatorie într-un teritoriu
comunitar guvernat de autorităţi europene suprastatale şi asupra unor populaţii
determinate – cetăţenii europeni27 – influenţează ordinea naţională provocând un
fenomen de coexistenţă (apoi de adaptare şi modificare a puterii politice naţionale),
urmată de etapa substituirii deciziei statale cu decizia europeană supra-statală.
Doctrina integraţionistă merge până la afirmarea ideii că renunţarea parţială
26
Ovidiu Trăsnea – Doctrine politice contemporane, Univ. Bucureşti, Facultatea de Filozofie, Buc., 1974, pp. 176-
177
27
Ioan Muraru – Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Actami, Buc., 1995, p.8
UNIVERS JURIDIC
sau limitarea libertăţii de decizie a “statului unional” este tocmai manifestarea
concretă a acestei libertăţi (statele sunt libere să-şi cedeze suveranitatea, însă odată
alegerea efectuată, cesiunea devine ireversibilă; retroactivitatea este inadmisibilă).
Uniunea devine o realitate juridică având o suveranitate pe care nu mai este
dispusă să o retrocedeze; legitimitatea istorică a proprietarului statal apare ca o
caracteristică a unei ordini decadente.
Uniunea Europeană se transformă într-o expresie a postmodernismului
politic, în care „colajul” (alipirea „bucăţilor de suveranităţi statale” într-un ansamblu
„comunitar”) capătă atribute de personalitate distinctă, indivizibilă, integrală.
Supunându-se principiului funcţionabilităţii, statul-naţiune va fi tolerat în
cadrul Uniunii Europene doar ca element util (specializat pe un anumit domeniu)
ansamblului; individualitatea sa nu va mai exista în afara planului unional.
Astfel, suveranitatea devine un concept formal, abstract; singura realitate în viaţa
internaţională fiind forţa, atracția (în cazul Uniunii Europene forţa de atracţie,
de înglobare a statelor). În contextul globalizării, acordurile de coproducţie (C.E.;
CECA; CEEA) necesită o depăşire a frontierelor şi fragilizează suveranitatea;
statele sunt nevoite să realizeze renunţări limitate, conştiente şi scump negociate ale
suveranităţii, evidenţiind brutal o dependenţă de fapt faţă de un centru supra-statal
autoritar, care le atrage şi le subordonează, punându-le să coopereze în interesul
său personal (dincolo de măsura în care interesul Uniunii Europene se identifică
cu interesul comun al statelor). Uniunea Europeană preia treptat legitimitatea de
tip statal (care trebuie permanent corelată cu ideea legitimităţii unei guvernări de
tip democratic – art. F1/ Maastricht) spre a-şi asigura puterea asupra cetăţeanului
ca o consacrare a puterii politice comunitare prezentată ca „partener şi ulterior, ca
succesor legitim al statelor”. Violenţa sau ameninţarea cu forţa ar constitui un tip
de guvernare nelegitim, autoritar, al Uniunii Europene, caracteristic imperiilor de
tip vechi, represive.
Folosind negocierea, cooperarea, consensul, Uniunea Europeană realizează
însă un tip de autoritarism mixt (tehnocratico-democratic) acreditat ca legitim prin
logica prosperităţii şi a grijii faţă de cetăţean (protecţia consumatorului, a sănătăţii
publice, a mediului înconjurător, combaterea şomajului).
Într-o arenă mondialistă, legitimitatea intră în sfera politică nu pe
calea consacrată a „succesiunii paşnice şi unanim acceptate la putere” ci prin
instrumentele economiei de piaţă. Este „legitim” statul care respectă legea, ocroteşte
cetăţenii, le acordă un nivel ridicat de trai. În logica Uniunii Europene, statul de drept
se împleteşte cu statul bunăstării sociale.
Statul ca o „formă organizată a puterii poporului” trebuie să se umanizeze,
să-şi adapteze aparatul în sensul de a răspunde cerinţelor concrete ale poporului
care l-a legitimat, care l-a recunoscut ca putere supremă şi exclusivă ce îşi exercită
jurisdicţia asupra sa (în speţă, Uniunea Europeană îşi propune obiectivul „apropierii
de cetăţeni” spre a demonstra o legitimitate multi-statală mai mult auto-atribuită).
UNIVERS JURIDIC
După autori ca G. Vrabie , statul este un sistem organizaţional, reglementat
28
juridic, conducând suveran o societate şi deţinând monopolul creării şi aplicării

dreptului. Iată deci o definiţie care face din stat o ordine normativă care se
completează cu teoria solidaristă (statul este forţa în serviciul dreptului; statul trebuie
să tindă spre formula „statului de drept” – făcând legea, are obligaţia să o respecte
şi să acţioneze în limitele fixate de aceasta)29. Autolimitarea statului (L.Duguit) îi
conferă acestuia calitatea de „stat de drept”. În această optică, nu este suficient ca
Uniunea Europeană să deţină un teritoriu comunitar (politizat prin drepturile acordate
cetăţenilor europeni) şi o ordine juridică superioară celor naţionale. Uniunea trebuie
să demonstreze că ordinea juridică comunitară este esenţială şi suficientă pentru a
primi caracter etatic (Kelsen: „statul are un caracter normativ; puterea publică este
validitatea unei ordini juridice etatice efective”).
Conform opiniei lui Ion Diaconu30, Uniunea Europeană ar trebui să deţină
suveranitate şi o capacitate juridică deplină pentru a fi considerată un stat, în sensul
consacrat al dreptului internaţional, ca subiect direct şi nemijlocit al dreptului
internaţional. Un stat poate fi format ca rezultat al războaielor şi cuceririlor teritoriale;
prin partaj succesoral; prin căsătorii între familiile monarhice; prin destrămarea unor
imperii sau a sistemului colonial. Dimpotrivă, faţă de aceste metode istorice de
formare a entităţilor statale, Uniunea Europeană apare mai degrabă ca o federaţie
prin asociere31. Ca să fie edificată drept stat, Uniunea Europeană trebuie să aibă
autoritate guvernamentală independentă, o populaţie şi un teritoriu determinate, o
grupare de interese economice, continuitate, servicii publice, cadru juridic uniform.
Toate aceste aspecte, Uniunea le construieşte treptat, pe o bază multi-statală
convertită într-un model omogen şi superior (european).
După Laband şi Jellinek pot exista şi state lipsite de suveranitate32 (dând
exemplul federaţiei, în care componentele sunt state nesuverane, deposedate de
suveranitate de către puterea centrală), lucru contestat de Duguit (care admite că
statele federale cedează doar unele atribute ale suveranităţii către statul federal).
Uniunea Europeană, „societate a societăţilor” (Montesquieu), ”corporaţie de state
în care statele membre concurează la formarea personalităţii suverane a statului
federal” (Gierke, Le Fur), poate fi supusă tiparelor propuse de diferite teorii
constituţionaliste, politologice sau de drept internaţional public.
Fluiditatea structurilor sale, cât şi ambiguitatea auto-protectoare a formulei
consacrate de „uniune fără încetare mai strânsă între popoarele Europei” nasc
controverse interminabile cu privire la forma şi rolul său în viitor.
28
Genoveva Vrabie - Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993, p. 48
29
Ion Diaconu – Curs de drept internaţional public, Casa de editură şi presă «Şansa» SRL, Buc. 1993, pp. 72-
73. Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase - Drept internaţional contemporan, Institutul Român de Studii
Internaţionale, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucuresti, 1995, p.44
30
Ion Diaconu – op.cit., p.75
31
Dan Ciobanu, Victor Duculescu - Drept constituţional român, Ed. Hyperion, Buc., 1993, p.35
32
Citaţi în lucrarea lui Dan Ciobanu, Victor Duculescu – op. cit., p. 29
UNIVERS JURIDIC
Citându-l pe Gaetano Mosca33, „fiecare formulă politică trebuie să fie în
armonie cu gradul de maturitate morală şi intelectuală al poporului şi al epocii în
care este adoptată. În consecinţă, ea trebuie să corespundă concepţiei lumii dintr-
un anumit moment, poporului respectiv (europenilor, n.n.) şi să constituie legătura
morală între toţi indivizii care participă la acest proces”.
Concluzii
O scurtă privire asupra studiilor din domeniul dreptului constituțional, al
dreptului internațional, al dreptului corporațiilor, al științelor politice și a definițiilor
propuse de diverși autori privind statul, suveranitatea de stat, legitimitatea statului,
caracteristicile statului și ale organizațiilor internaționale constituite de state, reliefează
din nou, originalitatea și complexitatea entității numite Uniunea Europeană. Aceasta
nu poate fi nici încadrată definitiv în conceptul de stat sau supra-stat dar nici nu pot fi
excluse cu desăvârșire aceste trăsături din analiza naturii sale juridico-politice. După
tratatul de la Lisabona apreciem că s-a consolidat caracterul statal al UE, tratatul
de la Lisabona preluând masiv conținutul Constituției Europene respinse în 2004
și viziunea acesteia. Uniunea Europeană rămâne o construcție inedită a perioadei
sfârșitului sec. XX și începutului sec. XXI, care revoluționează definițiile referitoare
la stat și la supra-stat, încercând un model nou de statalitate, care rămâne de analizat
și de înțeles în viitor.
Bibliografie
1. Bolintineanu, Alexandru; Năstase, Adrian, Drept internaţional contemporan,
Institutul Român de Studii Internaţionale, Regia Autonomă Monitorul Oficial,
Bucuresti, 1995
2. Burdeau, Georges ; Hamon, Francis ; Troper, Michel, Droit constitutionnel;
LGDJ, 1999, Paris
3. Ciobanu,Dan; Duculescu, Victor, Drept constituţional român, Ed. Hyperion,
Buc., 1993
4. Chantebout, Bernard, Droit constitutionnel et sciences politiques, Ed.
Armand Colin, Paris, 1989
5. de Vabres, Jacques Donnadieu,»L’Etat”, Coll. Que sais-je?, 1971, p. 9
6. Diaconu Ion, Curs de drept internaţional public, Casa de editură şi presă
«Şansa» SRL, Buc. 1993
7. Drăganu, Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Lumina
Lex, 1998
8. Duverger, Maurice, Institutions politiques et Droit constitutionnel; PUF,
Gaetano Mosca – Histoire des doctrines politiques depuis l`antiquité jousqu`à nos jours, Payot, Paris, 1936, p.
33
322
UNIVERS JURIDIC
Paris, 1970
9. Gaborit,Pierre; Gaxie, Daniel, Droit constitutionnel et institutions
politiques, PUF, Paris, 1976
10. Gicquel, Jean, Droit constitutionnel et institutions politiques, Montchrestien,
Paris,1991
11. Hauriou, André ; Gicquel, Jean, Droit constitutionnel et institutions
politiques, Ed. Montchrestien, Paris, 1980
12. Ionescu, Cristian, Drept constituţional şi Instituţii Politice; Teoria generală
a instituţiilor politice; vol.l, Ed. Lumina Lex, 1997
13. Iorgovan, Antonie, Drept constituţional şi instituţii politice.Teorie
generală. Ed.” Galeriile J.L.Calderon”, Bucuresti, 1994
14. Jacqué, Jean Paul, Droit constitutionnel et institutions politiques; Dalloz,
Paris;1996
15. Leclerq, Claude, Droit constitutionnel et institutions politiques; Litec,
Paris, 1995
16. Mosca, Gaetano, Histoire des doctrines politiques depuis l`antiquité
jousqu`à nos jours, Payot, Paris, 1936
17. Muraru, Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Actami,
Buc., 1995
18. Pactet, Pierre, Institutions politiques et Droit constitutionnel; Masson,
1994, Paris
19. Prélot, Marcel; Boulouis, Jean, Institutions politiques et droit
constitutionnel, Dalloz, France, 1972
20. Trăsnea, Ovidiu, Doctrine politice contemporane, Univ. Bucureşti,
Facultatea de Filozofie, Buc., 1974
21. Vrabie, Genoveva, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane,
Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993

UNIVERS JURIDIC
CONSIDERAȚII PRIVIND ELEMENTE

CONFEDERALE ȘI FEDERALE
ALE UNIUNII EUROPENE
CONSIDERATIONS ON CONFEDERAL
AND FEDERAL ELEMENTS
OF THE EUROPEAN UNION
Abstract
Our paper is proposing a brief exploration regarding EU nature,

starting from the premise of the unique, original juridical-political nature of
this entity based on three economic communities. Far from identifying EU
with such three communities at its origin, it is better to note the progressive
consolidation of some confederal and federal features within such entity created
under the Maastricht treaty aegis. From that moment, EU started to expand
continuously, by progressive cessions of competences, that others are calling
parts of sovereignties, while other part of the doctrine are pledging rather
for the preeminent role of member states, whose importance for deciding EU
future and EU nature remain a decisive one. As French and Romanian doctrine
are revealing in their works, EU can be identified equally as a confederation,
under specific features, either as a federation, by taking into account other
types of features and the progressive integration (neo-functionalism) within
EU. But none of such features can limit the originality of EU as unique entity,
as surpassing any known pattern of political organization. So, the thesis of
our approach is destined to reveal rather the hybrid, postmodern, multi-faced
profile of EU, than shaping it according to some determined pattern.2
Key-words: European Union; confederation; federation; integration; states;

competences; sovereignty;
1
Dr. în drept european, cercetător științific, expert independent
2
Acest text are la bază un material de analiză asupra naturii juridico-politice a entității originale numite Uniunea
Europeană, realizat de autoare între anii 2001-2002, în care aceasta susținea încă de atunci, teoria originalității
politice și instituționale a acestei entități.
UNIVERS JURIDIC
1. Confederaţia – un proto-stat sau o entitate non-statală?
Î
n opinia unor autori3, confederaţia de state nu ar avea un caracter statal,
afirmaţie care ar viza caracterul non-statal atribuit, de aceiaşi autori,
Uniunii Europene. Departe de a fi o simplă confederaţie, Uniunea Europeană
constituie (parțial) o organizaţie de integrare, în care statele membre îşi conservă
suveranitatea, deşi au decis un transfer de competenţe către instituţiile comune care
să le exercite „în interes comun”.
Spre deosebire de tipul confederal, în care deciziile sunt luate cu unanimitate
şi în care voinţa confederală nu se impune voinţelor statelor membre, în procesul
decizional din UE deciziile tind să fie luate în majoritatea domeniilor, prin reforme
succesive, cu majoritate calificată iar în domeniul juridic, dreptul comunitar
european are întâietate asupra celui naţional – trăsături federale care conduc spre o
etapă de integrare mai vizibilă.
Atât confederaţia, în tiparul ei clasic, cât şi Uniunea Europeană sunt construite
având la bază tratate internaţionale şi garantând păstrarea suveranității statelor
membre; aceste forme de organizare sunt ambele asocieri voluntare de state,
fondate pe dreptul internaţional, în virtutea căruia fiecare dintre parteneri acceptă
să coopereze cu celălalt (şi deci, să nu se integreze într-un ansamblu distinct şi
superior, suprastatal). Instituţia „cooperării întărite” consacrată prin Tratatul de la
Amsterdam (1999) reprezintă însă, în cazul UE, doar un instrument tranzitoriu, de
transformare a metodei confederative (de cooperare) într-o metodă integraţionistă.
În concepţia lui C. Leclercq4, confederaţia este privită ca un tip de stat
„compus primitiv”, în care statele au o existenţă proprie, fără a da naştere unui stat
suprapus. Deciziile confederale nu sunt impuse direct populaţiei statelor membre,
ceea ce nu este cazul Uniunii Europene. Confederaţia ar fi, în această opinie, o
uniune de state suverane, autorul considerând că U.E. nu ar fi doar o organizaţie
regională confederală, ci una mai degrabă federală (dată fiind natura Tratatului de la
Roma din 1957, de „veritabilă Constituţie a Comunităţii”, cât şi din transferul parţial
de competenţe sau de suveranitate, în alte opinii, în profitul acesteia). Este admis
astfel că U.E. ar fi un tip de suprastat federal născut din „alăturarea fenomenelor de
juxtapunere şi de agregare”5.
Totodată, se mai recunoaşte şi caracterul tranzitoriu al tipului confederal,
ilustrat de anumite exemple istorice: Confederaţia Statelor Unite (1781–1789) sau
Confederaţiile germanică (1815–1866) şi a Germaniei de Nord (1867–1871) care
au precedat Imperiul German din 1871 (Al Doilea Reich), ceea ce este de natură a
accentua caracterul dinamic, flexibil al Uniunii Europene în realizarea obiectivului
3
Jean Paul Jacqué – Droit constitutionnel et institutions politiques; Dalloz, Paris;1996, p.9, 14
4
Claude Leclerq - Droit constitutionnel et institutions politiques; Litec, Paris, 1995, pp.86-87, 89
5
Idem.
UNIVERS JURIDIC
„unei uniuni fără încetare mai strânse între popoarele Europei” şi al „Europei Unite”.
După alţi autori6, confederaţia nu ar avea caracter statal şi nici suveranitate,
fiind axată doar pe exercitarea în comun a competenţelor diplomatice şi militare;
este remarcată trăsătura tranzitorie a tipului confederal (duce la dizolvare sau la
federalizare) în cadrul evoluţiei CE. Deşi U.E. nu este un stat, aceşti autori nu îi
conferă caracter confederal (în ciuda trăsăturilor de acest tip bine-cunoscut),
deoarece tratatele comunitare (în special, cele de la Maastricht şi Amsterdam) pot
„aduce atingere condiţiilor esenţiale de exercitare a suveranităţii naţionale”. Totuşi,
din această perspectivă, U.E. rămâne o organizaţie internaţională, deşi cu puteri
sporite, deoarece statele nu au revizuit tratatele comunitare spre a modifica în mod
esenţial exerciţiul suveranităţii naţionale şi spre a face să apară un nou stat suveran.
Diferită de confederaţie, care este prea puţin instituţionalizată, fiind
„guvernată” de regula unanimităţii7 (după alţi autori – J.C. Masclet, J.P. Valette,
confederaţia neavând deloc o natură statală8, fiind „o uniune internaţională”), cu
organe confederale reduse, fără o putere normativă autentică, U.E., ca organizaţie
supranaţională, cunoaşte o structură extrem de elaborată (un cadru instituţional
propriu; un proces decizional complex, implicând atât regula unanimităţii, cât şi cea
a majorităţii; cu norme aplicabile de plin drept pe teritoriul statelor membre).
Considerând confederaţia o asociaţie de state care nu tinde să creeze un stat
superior, autori ca J. Gicquel9 recunosc implicit caracterul non-statal al acestui
model de organizare. Ceea ce este propriu confederaţiei şi Uniunii Europene este
însă dorinţa de cooperare a statelor suverane în diverse domenii; tratatul – ca act
constitutiv al entităţii, adoptat de toate statele şi aprobat prin referendum; luarea
deciziilor cu unanimitate; structuri având caracter interguvernamental (Consiliul de
Miniştri; Adunarea Parlamentară - până în 1965, la Tratatul de Fuziune; Consiliul
European). În opinia de mai sus, U.E. se află în etapa confederativă, pregătindu-şi
trecerea la stadiul federal. Confederaţiile de tip actual (CECA – Paris, 1952; CEE şi
EURATOM – Roma, 1957) ar fi forme de integrare economică progresive, bazate
pe solidarităţi de interes. De la tratatul de fuziune (Bruxelles, 1965), Uniunea se
îndepărtează de modelul confederal, cunoscând o etapă incertă, de tranziţie, a
„federalismului de intenţie” (P. Reuter) şi o comunitarizare a politicilor naţionale.
Odată cu Actul Unic European (1986), „etapă decisivă în procesul de integrare al
suveranităţii”, în viziunea doctrinei, U.E. se înscrie pe traiectoria federală.
Confederaţia este edificată drept o asociaţie de state care nu dă naştere unui
nou stat10 (accent pus pe ordinea comunitară, pe „Comunitatea Europeană” şi nu
pe dimensiunea politică distinctă şi suprastatală a Uniunii Europene). O Uniune
6
Georges Burdeau, Francis Hamon, Michel Troper – Droit constitutionnel; LGDJ, 1999, Paris, pp.78-79, 82
7
Pierre Pactet - Institutions politiques et Droit constitutionnel; Masson, 1994, Paris, p.63
8
Jean Claude Masclet, Jean–Paul Valette - Droit constitutionnel et institutions politiques, Dalloz, Paris, 1994, p.57
9
J. Gicquel - Droit constitutionnel et institutions politiques, Montchrestien, Paris, 1991, pp.78-79
10
Antonie Iorgovan - Drept constituţional şi instituţii politice.Teorie generală. Ed.” Galeriile J.L.Calderon”, Bucu-
resti, 1994, pp.164-165
UNIVERS JURIDIC
originală, dacă avem în vedere că procesul de aderare şi de integrare a statelor în
U.E. este considerat drept unul „definitiv şi ireversibil”: inexistenţa consacrării în
tratatele comunitare a vreunui drept de secesiune; o extindere continuă a domeniului
de competenţe unionale; obligaţia respectării de către state a „acquis-ului comunitar”;
existenţa unei puteri de a dispune peste puterea statelor membre, spre a impune
deciziile comunitare (regulamente, directive, decizii); existența unei personalităţi
juridice internaţionale care să-i permită să participe pe o poziţie distinctă de cea a
statelor membre (tratatul de la Lisabona).
După André Hauriou11, U.E. ar fi o confederaţie, ceea ce, în opinia lui Antonie
Iorgovan reprezintă o confuzie a asociaţiei de state („Compunerea de state“) cu o
comunitate supranaţională (statul compus şi superior statelor componente). Trăsături
confederale există şi la nivelul U.E., fără a-i conferi acesteia caracterul specific (U.E.
rămânând o organizaţie internaţională aflată într-o etapă intermediară între federaţie
şi confederaţie, adică în etapa prefederativă).
Cristian Ionescu remarcă instabilitatea12 confederaţiei (ca formă de uniune
teoretic permanentă, în care statele urmăresc obiective identice, îndeosebi în domeniul
relaţiilor internaţionale şi al apărării). Existenţa unor organe comune ale statelor
membre; a suveranităţii interne, constituţionale a acestora; a regulii unanimităţii
(răspândită în etapa ante-Amsterdam) sunt trăsături confederale ale U.E.; însă autorul
sus-citat consideră Piaţa Comună (C.E.E.) un model confederativ. Aceeaşi opinie o
împărtăşeşte şi Bernard Chantebout care vede în Comunitatea Economică Europeană
un exemplu de confederaţie cu evoluţie destul de incertă13, accentuând asupra regulii
unanimităţii în Consiliul de Miniştri. Însă procesul construcţiei europene nu s-a oprit
la stadiul confederativ, integrând Comunitatea Economică Europeană în structura
U.E. şi conferind ordinii comunitare o dimensiune politică (inclusiv alegerea cu
sufragiu direct şi universal a Parlamentului European; extinderea regulii majorităţii)
specific federală. Acest aspect se petrece însă în cadrul general de tip confederativ al
U.E., în care statele componente iau hotărârile în sânul Uniunii, inclusiv decizia de a
o dizolva sau de a o dota cu puteri sporite şi de a declanşa o etapă federală.
Confederaţia este o formă de asociaţie multi-statală (cadru în care intră şi
Piaţa Comună/ Unică, numită ulterior – forma de alianţă economică reprezentând
embrionul viitoarei entităţi politice din 1993, U.E.). În opinia autorilor Pierre Gaborit
şi Daniel Gaxie, doar acest embrion economic (asociaţie multistatală specializată)
ar reprezenta un tip de confederaţie, nu şi Uniunea Europeană14 (ca ”o formulă
statală mult mai închegată în raport cu Piaţa Comună”; ca o organizaţie regională cu
dimensiune politică de fapt şi de drept).
11
André Hauriou, Jean Gicquel – Droit constitutionnel et institutions politiques, Ed. Montchrestien, Paris, 1980,
p.149
12
Cristian Ionescu - Drept constituţional şi Instituţii Politice; Teoria generală a instituţiilor politice; vol.l, Ed.
Lumina Lex, 1997, p.82
13
Bernard Chantebout -Droit constitutionnel et sciences politiques, Ed. Armand Colin, Paris, 1989, pp.67-68
14
Pierre Gaborit, Daniel Gaxie - Droit constitutionnel et institutions politiques, PUF, Paris, 1976, p. 18
UNIVERS JURIDIC
Procesul de integrare al U.E. este însă unul dinamic, continuu, de durată,
vizând un transfer irevocabil şi definitiv de suveranitate şi o expansiune a regulii cu
majoritate calificată în deciziile unionale – etapa Amsterdam, Nisa, Lisabona – care
o situează din ce îm ce mai departe de trăsăturile confederative.
1.1. O etapă depăşită prin integrare sau o finalitate non-

constituţională?
În opinia unor autori ca Marcel Prelot şi Jean Boulouis, formula confederală
este departe de a-şi fi epuizat fecunditatea15, ea regăsindu-se pe deplin în structura
Comunităţilor Europene. Cum însă acestea au fost integrate din 1993 (Maastricht) în
structura Uniunii Europene, formându-i primul pilon, rezultă că etapa confederativă
a fost demult depăşită de construcţia europeană. Instituţiile comune (Consiliu de
Miniştri, Parlament, Curte de Justiţie şi Curte de Conturi, Comisie Europeană);
puterea normativă proprie încredinţată Consiliului şi Comisiei în domenii la care
statele au renunţat; directa aplicare a dreptului comunitar; extinderea majorităţii
calificate demonstrează un sistem federativ integrat şi nu o confederaţie regională.
Tudor Drăganu consideră Uniunea „un domeniu comun al statelor asociate,
fără personalitate juridică şi non-integraţionist”16. Proiectul european ar fi unul
confederativ, care nu va naşte o ordine politică nouă (în ciuda existenţei deja a
unei distincte ordini juridice comunitare), nici un nou sistem de organe înzestrate
cu suveranitate. Tratatele comunitare (formulă confederativă) nu acreditează ideea
Uniunii ca nou stat ori ca suprastat, însă nici nu consacră definitiv ori explicit modelul
confederal. „Uniunea fără încetare mai strânsă între popoarele Europei“ ilustrează
flexibilitatea, dinamismul şi complexitatea procesului european, cu neputinţă de a fi
asociat integral cu vreun model de organizare politico-juridică.
În opinia lui Nicolae Ecobescu şi a lui Victor Duculescu17, Comunitatea
Europeană reprezintă o uniune de state care pot aspira cel mult la o formă
confederativă; în acest proiect, statele U.E. şi-ar păstra statutul juridic de subiecte
de drept internaţional iar organele comunitare şi-ar limita competenţele (cele vizând
oprirea procesului de integrare) la domeniul apărării, cel financiar, al politicii externe.
Aceasta ar face din PESC dimensiunea preeminentă a Uniunii care ar fi percepută în
plan internaţional ca o comunitate de state distinctă, specializată dar neintegrată, ca
o o asociaţie multi-statală în care tratatele de constituire nu vor da niciodată naştere
unei Constituţii Europene, în care Piaţa Unică nu va reprezenta baza procesului de
transformare a Uniunii într-o veritabilă entitate politică.
Interesul comun al statelor membre (şi nu voinţa de unire într-o „uniune fără
15
Marcel Prélot, Jean Boulouis - Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, France, 1972, p.275
16
Tudor Drăganu - Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Lumina Lex, 1998, p.225
17
Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu - Drept internaţional public, Ed. Hyperion XXI, vol. I, Buc., 1993, pp. 178-
179
UNIVERS JURIDIC
încetare mai strânsă“, cum „federativ“ proclamă tratatele comunitare) vizează doar
aspectul de politică externă şi de apărare comună, domeniu atribuit prin tratate unui
organ colegial ne-permanent, specific confederaţiei (Consiliul European) care ia
decizii cu unanimitate de voturi. Acest organ comun devine, în modelul confederativ
al U.E., o adunare deliberativă, o conferinţă diplomatică reunind la nivel înalt
reprezentanţii statelor membre.
Autori ca Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman atrag atenţia
asupra faptului că o Europă confederativă nu ar forma niciodată un stat, însă ar fi
dotată cu acea calitate de subiect de drept internaţional necesară acţionării ca actor
politic distinct pe scena internaţională18. Totodată, modelul confederativ ar concentra
puterea „Uniunii“ doar asupra statelor, nu şi asupra cetăţenilor acestora (eşecul
acordării „cetăţeniei europene“) şi ar garanta independenţa (dreptul de retragere al
statelor din Uniune) şi suveranitatea statelor membre (de unde stagnarea U.E. la o
dimensiune neînchegată de „asociaţie“ şi nu de suprastat).
În concepţia lui Ioan Muraru19, lipsa personalităţii juridice unionale20 se
datorează formulei confederative care nu dă naştere unei noi entităţi statale. U.E.
ar fi redusă doar la un „domeniu comun” (restrângerea dimensiunii supranaţionale
la nivelul de evoluţie inferior, al dimensiunii comunitare) în care statele au rolul
dominant şi urmăresc scopuri economice, financiare, politice, de apărare ce nu pot fi
atinse decât la o scară regională.
Alţi autori21 consideră că profilul U.E. (prezentat lângă alte asociaţii de
state, precum Commonwealth sau Comunitatea Statelor Independente) ar fi unul
confederativ, deoarece baza juridică este reprezentată în continuare de tratate
comunitare şi nu de o constituţie, ca în modelul federal (proiectul Constituţiei Europene
adoptat de Parlamentul European în februarie 1994 nu este decât o denaturare a
ideii de Constituţie, axată tradiţional pe ideea de preexistenţă a statului). Aceşti
autori consideră că, potrivit modelului confederal (U.E. ca organizaţie internaţională
reglementată de tratate), U.E. nu are o natură statală şi nu atentează la suveranitatea
statelor componente (decizia 92-308 din aprilie 1992 a Consiliului Constituţional
francez subliniază că tratatele europene nu trebuie să afecteze condiţiile esenţiale
ale suveranităţii statului; decizia din 12. oct. 1993 a Curţii Constituţionale germane
declară că U.E. este o asociaţie de state suverane). Latura confederală a Uniunii,
justificată de domeniile de cooperare interguvernamentală şi coordonare a politicilor,
realizată de Consiliul European (apărare, securitate, politică externă) nu exclude însă
şi caracteristicile tiparului federal.
U.E. devine astfel, o construcţie capabilă de statalizare şi de federalizare într-
un viitor apropiat, graţie naturii sale permanent adaptative, flexibile şi dinamice.
18
Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman - Drept internaţional public, Casa de Editură şi Presă „Şansa”
SRL, Buc. 1994, p.62
19
Ioan Muraru - Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Actami, Buc., 1995, p.146
20
Aspect care, prin tratatul de la Lisabona a fost remediat, Uniunii acordandu-i-se expres personalitate juridică.
21
Louis Favoreu et colab. – Droit constitutionnel, Dalloz, 2000, pp. 425-426
UNIVERS JURIDIC
În concepţia gaullistă, Europa nu poate fi organizată decât după modelul
confederal (existând, în această viziune, o confederaţie a continentului european şi
o confederaţie a popoarelor francofone de peste mări)22. O Europă a statelor-naţiune
puternice valabile, legitime, în care să se renunţe la dominaţia de tip imperialist,
în care complementaritatea franco-germană să fie un motor al unificării europene.
O Europă gândită ca un sistem deschis, non-agresiv, în care statele occidentale să
nu se separe într-un „bloc al naţiunilor Europei Occidentale“ faţă de vecinii lor
din Est. Problemele de securitate comună, interesele economice şi comerciale sunt
lianți meniți să apropie statele europene şi să evite constituirea de blocuri regionale
(considerate „un non-sens şi o greșeală politică“, după de Gaulle)23.
În acest spirit, Europa unională se doreşte a deveni: un sistem organizaţional
deschis tuturor statelor europene care corespund condiţiilor şi care sunt acceptate
de toţi membrii U.E.; un sistem „comunicant” (încheierea de acorduri de asociere,
comerciale, preferenţiale cu statele mediteraneene sau din alte regiuni prezentând
interes strategic, comercial pentru U.E.: zona Maghrebului, ţările APEC, zona
AELS); un sistem integraţional (manifestând o preferinţă spre integrarea de tip
economic)24.
2. Natura federală a Uniunii Europene

2.1. De la o centralizare progresivă, către „statul federal”; federalismul,
ca ordine de echlibru între centru şi periferie
Analizat ca o combinație dintre două principii25 (participarea statelor membre

la formarea deciziilor în statul federal – situaţie care constituie avantajul exclusiv
al statelor U.E. prin instituţia monopolistă a Consiliului de Miniştri – şi principiul
autonomiei, care permite statelor membre să aibă propria constituţie, legi proprii, o
executare a acestora prin intermediul unor organe specializate proprii, o desemnare
proprie a guvernanţilor, existenţa unui aparat juridic), federalismul este și el repus în
cauză de inedita construcţie europeană.
Anumite trăsături unionale amintesc de clasicul model federal: existenţa
unor instituţii supranaţionale (Comisia Europeană; Curtea de Justiţie a Comunităţii
Europene; Curtea de Conturi; Banca Central Europeană), existența unui Parlament
European ales prin sufragiu universal direct; o ordine juridică comunitară dominată
de principii precum: aplicarea directă a normei comunitare pe teritoriile statelor
membre; preeminenţa/ întâietatea ordinii juridice comunitare asupra dreptului
naţional al statelor membre; puteri lărgite în domenii importante (politică externă şi
22
Marcel Prélot – Histoire des idées politiques, Dalloz, Paris, 1966, pp. 686-688.
23
Idem, pp.686-688
24
Sergiu Tămaş – Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Ed. Academiei Române, Buc., 1993,
p. 298
25
Georges Burdeau –op. cit., pp. 79-80
UNIVERS JURIDIC
de apărare comună: justiţie şi afaceri interne).
Totuşi, U.E. nu ar fi un „stat federal“ deoarece nu ar avea natură statală,
nici constituţie cel puţin, până la semnarea Constituţiei Europene la Roma/200426
(tratatele comunitare fiind considerate în această opinie, doar tratate internaţionale,
neputând fi modificate/revizuite decât de statele care le-au ratificat), neavând
suveranitate proprie (ci exercitând-o pe aceea transferată de state). Acestea ar avea
rolul cel mai important în domeniul acţiunii politice, inclusiv asupra mijloacelor
administrative şi a forţelor publice.
Autori ca Jean Paul Jacqué27 consideră că federalismul nu poate apărea
decât în cazul ansamblurilor teritoriale foarte vaste, inapte a se mula unui cadru
administrativ specific statului unitar, cât şi în cazul statelor multietnice, având
puternice identităţi regionale. Situaţia U.E. ar fi astfel propice unei organizări
federaliste, având în vedere vastitatea, diversitatea naţională şi etnică a teritoriului
său. Autorul avertizează că nu există un model uniform de „stat federal“, ci doar
soluţii adaptate unor situaţii particulare care să răspundă unor interese comune –
ceea ce, departe de a consacra un „federalism clasic“ în cazul U.E. (ca suprapunere de
suveranităţi distincte), dovedeşte ineditul drum al construcţiei europene (federalism
de asociere, în care nivelul unional deţine instituţii proprii, distincte de cele statale;
comportă reguli tipic federale, precum întâietatea şi efectul direct, ceea ce transformă
T.U.E. într-o Constituţie federală implicită). Tot o trăsătură federală care apare în
contextul unional este şi principiul subsidiarităţii (prin care U.E., ca „stat federal“,
dispune doar de acele competenţe în măsură să le exercite mai eficient decât entităţile
federate – statele U.E. –, în virtutea naturii sau a efectelor acţiunii respective)28.
Alte trăsături specific federale sesizate de acest autor ar fi: luarea deciziilor
cu majoritate calificată; puterea Comunităţilor de a adopta acte obligatorii, aplicate
direct particularilor din ţările membre; soluţionarea conflictelor dintre Comunitate şi
statele membre de către un organ jurisdicţional (C.J.C.E.). Totuşi, nici această opinie
nu conferă Comunităţii (proclamate Uniune în 1993) un caracter statal, considerând-o
mai degrabă „Comunitate supranaţională“ sau „Comunitate de integrare“29.
În ciuda unei tendinţe de centralizare progresivă a puterilor federate către
„statul federal“ (în speţă, U.E.) datorită necesităţii unei acţiuni unice a politicii
externe şi a politicilor economice şi monetare (de la pilonul P.E.S.C. la zona Uniunii
economice şi monetare), statele membre demonstrează o voinţă crescută de a
participa la deciziile luate într-un domeniu federal/comunitar (cazul Germaniei şi al
Belgiei în privinţa P.E.S.C.).
După alţi autori 30, deşi statele membre U.E. dispun de constituţii proprii,
26
Care a fost respinsă în 2005, la referendumurile din Olanda și Franța, însă a fost preluată ca și conținut, aproape
integral, în textul tratatului de la Lisabona/2009.
27
Jean Paul Jacqué – op. cit., pp. 11-12
28
Idem.
29
Ibidem.
30
Georges Burdeau – op. cit., p. 80
UNIVERS JURIDIC
ele au obligaţia de a respecta acquis-ul comunitar (în special tratatele comunitare,
care le impun o serie de prevederi de interes comun cărora statele sunt obligate
să se conformeze) – aspect care este de natură a contrabalansa formala lipsă de
suveranitate a Uniunii (suveranităţile cedate de state transformându-se într-o
reală, efectivă suveranitate unională, vizibilă în special în domeniul competenţelor
rezervate Uniunii).
O soluţie clasică la adresa statelor multinaţionale (dacă am considera Uniunea
ca un suprastat multinaţional compus din state federate europene), federalismul face
posibilă o ordine de echilibru, de compromis între centre (statul federal „suprapus“)
şi periferie (statele federate) prin coexistenţa a două niveluri distincte, cu instituţii,
constituţii, legi şi organe proprii31. Departe de o existenţă complet separată şi ierarhică,
federalismul presupune participarea statelor membre la procesul decizional federal;
neavând constituţie proprie, nici suveranitate, U.E. ar fiinţa la un nivel ne-finisat,
ne-federalizat totalmente32, în aşteptarea unei etape viitoare propice acestui model
organizatoric.
După Claude Leclerq33, Tratatul de la Roma din 1957, deşi este un tratat
internaţional, reprezintă „Constituţia Comunităţii de unde decurge repartiţia de
competenţe şi care este în vârful ierarhiei normelor comunitare“. Acest tratat tinde
să instituie o organizare federală, accentuată de jurisprudenţa C.J.C.E., creatoare de
drept comunitar, întărind astfel solidaritatea colectivităţilor politice, respectându-le
particularităţile (obiectivul „unei uniuni cât mai strânse a popoarelor Europei“ şi
angajamentul unional „de a respecta identităţile naţionale ale statelor membre“)34.
Şi J. P. Jacqué35 recunoaşte că „raporturile de putere din cadrul CE sunt de natură
constituţională“, iar C.J.C.E. califică tratatele comunitare drept „carte constituţionale
ale C.E.“, insistând pe existenţa unei comunităţi de drept în care judecătorul
veghează „la respectarea repartiţiei competenţelor între statele membre şi C.E., cât
şi la protecţia drepturilor particularilor, ca destinatari ai normelor comunitare“.
2.2. Federalism şi suprastatalism
Conform concepţiei lui Jean Gicquel36, statul federal este un model rafinat de
stat compus, adoptat de statele importante ale lumii contemporane (SUA, Elveţia,
Comunităţile Europene). Cât priveşte pe acestea din urmă, ele ar cunoaşte un stadiu
de „federalism de agregaţie” bazat pe o solidaritate geografică. Prin urmare, Uniunea
Europeană ar fi formată din două niveluri (cel inferior, al statelor membre, privite
ca „unităţi federaliste“, abdicând de la suveranitatea lor tradiţională; cel superior, ca
31
Jean Paul Jacqué – op. cit., p. 88
32
Georges Burdeau – op. cit., p. 81
33
Claude Leclerq - Droit constitutionnel et institutions politiques; Litec, Paris, 1995, p. 89
34
Idem.
35
Jean Paul Jacqué – op. cit., p. 14
36
Jean Giquel – Droit constitutionnel et institutions politiques, Montchrestien, Paris,1991, p.86
UNIVERS JURIDIC
apanaj al unei noi colectivităţi statale). În această opinie, Uniunii îi este recunoscut
implicit caracterul statal, fiind un tip de „stat federal“ înzestrat cu suveranitate (chiar
dacă aceasta nu a fost proclamată expres de tratatele comunitare), fiind o chestiune
de timp recunoaşterea politico-juridică a noii etape unionale. Pentru Gicquel,
Comunităţile Europene sunt un suprastat care, deşi înglobează statele membre, nu
le absorb totalmente; o „sinteză între formula statului unitar şi confederaţie, între
solidaritate şi autonomie“.
Deşi nu dispune în sensul strict al termenului, de o constituţie federală, lacună
a sistemului unional ce a rezistat până în 2004, la semnarea Constituţiei Europene37,
Uniunea este un suprastat de facto „născut din voinţa statelor componente şi originea
unei noi ordini politice şi juridice“, distinctă de cele naţionale. Însă este vorba de o
etapă pre-federală, deoarece „suprastatul dispune de o suveranitate deplină şi apare
singur pe scena internaţională“, aspecte pe care U.E. nu le-a îndeplinit încă, nefiind
capabilă să transforme suveranităţile statale în „autonomii” fondate şi menţinute
de constituţia federală. Pentru a soluţiona conflictele între statele membre („unităţi
federate“) sau între acestea şi U.E. (ca suprastat), C.J.C.E. joacă rolul unei instanţe
supranaţionale cu atribuţii constituţionale (dacă am considera tratatele comunitare
drept constituţii federale) şi cu rol de a regla şi proteja federalismul. Esenţială în
această viziune este similitudinea pe care autorul o stabileşte între „stat federal“
şi „suprastat“; departe de a constitui două doctrine separate şi eventual, opuse,
suprastatul se prezintă ca o creaţie voluntară a unităţilor federate“38, remarcându-
se totodată tendinţa actuală favorabilă suprastatului „care nu ezită să apeleze la
autoritatea sa centralizatoare, în detrimentul autonomiei unităţilor federate“39.
Federalismul realizează un echilibru armonios între principiul autonomiei
şi cel al asocierii (cf. lui P. Pactet), născându-se din asocierea unor state unitare
sau compuse (gradul ridicat de complexitate al construcţiei europene) precedat de
o etapă confederală40. Caracteristic pentru Uniunea Europeană este însă caracterul
său compozit, eclectic, care îmbină încă de la început trăsături aparţinând diferitelor
forme juridice de organizare statală (confederaţie, federaţie), în următoarele etape
rămânând să opteze pentru dezvoltarea unui singur tip de organizare, desigur,
preluat într-o formulă inedită.
Conform lui Pactet, principalul criteriu al federalismului îl constituie
suprapunerea ordinilor juridice (finalitatea ordinii federale fiind dizolvarea sau în
altă variantă, suprastatalizarea). Odată cu această etapă, statele membre ar renunţa
la constituţia proprie sau la puterea politică şi la sistemul lor jurisdicţional, în
favoarea celor suprastatale (unionale, în speţă) – opinie distinctă de cea exprimată
de J. Gicquel, pentru care forma federală presupune coexistenţa celor două ordini
37
Care a fost respinsă în 2005 și preluată aproape în întregime în corpul tratatului de la Lisabona (2009), de unde
natura de veritabila Cartă Constituțională a tratatului de la Lisabona.
38
Jean Claude Masclet, Jean Paul Valette – op. cit., pp. 62, 65, 68-69
39
Idem.
40
J. Giquel – op. cit., p. 86
UNIVERS JURIDIC
şi nu absorbirea nivelului inferior multi-statal. Un sistem suplu şi eficace, însă care

nu respectă într-adevăr suveranitatea statelor federate (cf. lui P.Pactet), bazat pe
principiile integrării şi ale echilibrului – federalismul trebuie să respecte perenitatea,
originalitatea, personalitatea statelor, ţinând cont de tradiţiile istorice ale acestora-41.
Replicând acestor obligaţii, U.E. ridică angajamentul statelor componente
de a respecta integral „tradiţia comunitară“ (acquis-ul comunitar) printre cele mai
importante prevederi ale tratatelor sale, în scopul menţinerii stabilităţii nivelului nou
suprastatal.
Pentru a evita o integrare prea accentuată a statelor federate şi a atinge un
stadiu de echilibru între cele două niveluri, trebuie folosite două procedee, în mod
cumulativ: repartiţia de competenţe (în materie de afaceri externe, apărare, finanţe,
economie – primele două aflându-se în stadiul de cooperare în cazul U.E.) între
suprastat şi statele federate, şi participarea statelor U.E. la puterea unională.
Spre a intra în etapa federală, U.E. ar trebui să elaboreze o veritabilă constituţie a
planului european, să finiseze procesul de primire a suveranităţilor statale, să capete
o suveranitate şi o personalitate juridică proprii42, deoarece federalismul este un
sistem complex şi ierarhizat. Acest sistem pretinde instituţii de jurisdicţie federală
însărcinată să menţină Federaţia şi statele membre în limitele competenţelor acestora,
precum şi o Curte Supremă de Justiţie, cu rol unificator pentru jurisprudenţă şi care
să-şi impună deciziile în faţa statelor federate.Pactet surprinde în Europa vestică ”o
tendinţă de regrupare a legăturilor federale, temperată de necesitatea de coabitare a
diferitelor populaţii din cadrul statelor federate”.
O altă parte a doctrinei atenţionează asupra faptului că „nu există o federaţie
durabilă în absenţa unui sentiment de solidaritate reală între cetăţenii colectivităţilor
asociate“43 (obiectivul ambiţios al U.E. de a reprezenta „vocea comună a popoarelor
Europei“). Dacă revizuirea constituţiei federale comportă întotdeauna o dublă
aprobare (cea a autorităţii federale şi cea a statelor federate), tratatele comunitare
(considerate de majoritatea specialiştilor acte de drept internaţional şi nu carte
constituţionale europene) pot fi revizuite doar de statele membre U.E., nu şi de
către Uniune (este semnificativă lipsa personalităţii juridice a Uniunii, suplinită
prin acordarea expresă a acestui caracter, prin tratatul de la Lisabona/2009), deşi
se acceptă caracterul ireversibil al integrării comunitare. Aceşti autori observă,
odată cu studierea federalismului ca principiu de organizare a statului şi ca proces
de dinamică statală, că forma federală reprezintă o soluţie de adoptat pe eşichierul
politic comunitar încă neterminat, remarcând totodată prezenţa elementelor federale
în organizarea instituţiilor unionale, în structura dreptului comunitar şi a raporturilor
sale cu ordinile juridice naţionale, accentuând asupra permanentei oscilaţii a statului
41
Idem.
42
Prin tratatul de la Lisabona/2009, UE a primit în mod expres personalitate juridică proprie.
43
Cristian Ionescu - op. cit.,p. 80-87.
UNIVERS JURIDIC
federal între o tendinţă unitară şi una scizionistă44.
Ca principiu de organizare a statului, conciliind voinţa de unire cu
particularismele colectivităţilor din componenţa sa, federalismul se axează pe
dreptul intern şi nu pe lianții internaţionali (cazul confederaţiei)45; spre deosebire
de statul federal, unic actor al relaţiilor internaţionale, unicul competent a încheia
tratate şi a avea o reprezentare diplomatică, Uniunea Europeană (încă aflată în etapa
de „organizaţie în tranzit către statalizare“) nu dispune de aceste prerogative în sens
strict juridic (deşi acţiunile statelor membre în materie comercială sau de politică
externă sunt atribuite Uniunii, atunci când se are în vedere un interes comunitar).
O chestiune importantă pentru liantul federal este problema existenţei
cetăţeniei comune acceptate ca veritabilă adeziune la noua comunitate politică.
Acest aspect este de subliniat, în conotaţia sa federală, prin „cetăţenia europeană“
care leagă direct U.E. de cetăţenii statelor membre.
Unii autori consideră forma federală a statului drept o formă artificială,
rezultată din conjuncturi politico-militare, compusă din mai multe entităţi statale
reunite într-un suprastat; o asociaţie de state care formează un suprastat. În această
opinie, U.E. (sub forma Pieţei Comune) nu s-ar înscrie în modelul federal, deşi
autorul recunoaşte că „a clasa grupările de state într-o categorie ştiinţifică sau
alta este dificil, opţiunea pentru o formă de stat sau pentru alta fiind mai mult o
opţiune politică decât juridică46“. Sunt reţinute47 ca trăsături esenţiale pentru statul
federal: unitatea pe plan internaţional (lipsa personalităţii juridice în plan extern a
statelor membre, situaţie juridică opusă raportului U.E. – state membre); diversitatea
constituţională şi juridică a statelor membre (aspect cu prisosinţă ilustrat de formele
de guvernare, de existenţa instituţiilor guvernamentale, a legislaţiilor, a sistemului
de organizare judecătorească proprii fiecărui stat U.E., ilustrând autonomia politică
a acestora faţă de ordinea comunitară; supleţea raporturilor între state şi federaţie
-problemă esenţială pentru stabilitatea ordinii comunitare complexe-). Cât priveşte
federalismul, ca fenomen prezent în dezbaterea doctrinei politice a ultimelor decenii
referitor la construcţia europeană, acesta este privit ca o soluţie (împletirea ideii de
durabilitate cu aceea de supleţe a structurilor guvernante) în evitarea conflictelor
născute din existenţa statelor suverane şi independente. Federalismul devine o
metodă preferabilă pentru evoluţia U.E., deoarece reprezintă un mijloc de diminuare
/ frânare a excesului de suveranitate.
În faţa euroscepticismelor şi a prezenţei unui teritoriu comunitar multinaţional,
federalismul apare ca o soluţie optimă, asigurând Uniunii o populaţie eteroclită relativ
stabilă, capabilă să echilibreze tendinţele divergente etnice. Federalismul tinde spre o
formulă mai concentrată, care să crească influenţa federaţiei asupra statelor (procesul
de aprofundare al Uniunii Europene, caracterizat prin transformarea progresivă a
44
Idem, p. 80 – 83, 87
45
Ibidem.
46
Antonie Iorgovan - op. cit.,p. 162.
47
Idem, p. 162
UNIVERS JURIDIC
acţiunilor comune în politici comune; prin expansiunea serviciilor publice europene
în plan naţional; prin mărirea numărului de domenii de competenţă acordate
instituţiilor comunitare; prin dubla cetăţenie – europeană şi naţională). Deşi U.E. nu
a ajuns în etapa de stat federal, motivele integrării statelor independente şi suverane
europene în sistemul U.E. sunt unele de tip federal: apărarea comună împotriva
unei ameninţări externe; folosirea eficientă a resurselor economice; integrarea într-o
ordine europeană ca ordine „internă” stabilă.
În opinia doctrinei48, Uniunea Europeană ar reprezenta mai degrabă o federaţie
decât o confederaţie (datorită uniunii politice create prin Tratatul de la Maastricht);
poziţia unor astfel de autori este destul de ambiguă, aceştia acceptând pentru
Uniunea Europeană atât statutul de organizaţie continentală, cât şi aceea de uniune
specială, neexcluzând şi posibilitatea edificării sale drept „o confederaţie“ (în acelaşi
timp, atrăgându-ni-se atenţia de a nu confunda asociaţia de state cu organizaţiile
internaţionale). Federaţia nu ar fi astfel, identică unei comunităţi supranaţionale,
deoarece aceasta din urmă nu are caracter statal, iar organele comunitare nu au
o putere similară parlamentelor naţionale (caz în care U.E. ar rămâne implicit, la
dimensiunea supranaţională fără să fi trecut printr-un autentic stadiu federativ).
În opinia acestor autori, U.E. ar fi un tip de uniune specială (intermediară între
confederaţie şi uniunea reală) evocând o realitate politică neîncadrabilă în formulele
clasice ale asociaţiilor de state, o uniune democratică între parteneri egali, distinctă
de uniunile inegale (state vasale; protectorate; state sub mandat) sau de uniunile
inedite (Commonwealth; Uniunea Franceză).
O trăsătură care ţine de ideea unei constituţii interne a Uniunii (trăsătură
federală) include exercitarea unui control al constituţionalităţii legilor; deşi
modalităţile de control sunt diferite, principiul este în general admis (Henri
Oberdorgg – „Les constitutions de l’Europe des Douze“, p. 12). La nivel unional,
se remarcă rolul de creator al jurisprudenţei comunitare, cât şi cel de regulator/
moderator al nivelurilor naţional/comunitar al CJCE în raporturile cu particularii,
instituţie distinctă acţionând ca un „gardian al respectării tratatelor şi al acquis-ului
comunitar“, veghind la conformitatea constituţională a statelor membre cu acestea
(revizuirea constituţiilor naţionale pentru adaptarea la tratatele Uniunii necesită deci,
o integrare flexibilă în ordinea juridică comunitară şi un organ comunitar care să
monitorizeze acest proces, susţinând interesul comunitar).
Ordinea federală a Uniunii Europene ar cunoaşte, astfel: existenţa legislaţiilor
proprii dar conforme cu acquis-ul comunitar al statelor membre; integrarea populaţiei
şi a teritoriului statelor membre în spaţiul federal (cetăţenia europeană, teritoriul
comunitar, piaţa unică); ordinile proprii constituţionale care trebuie revizuite şi
modificate în acord cu tratatele comunitare, de către statele membre. Ceea ce
nu întâlnim în structura instituţională a U.E., ca trăsătură federală, este structura
bicamerală a Parlamentului European care reprezintă interesele popoarelor statelor
Idem, pp. 129, 130, 146, 163
48

UNIVERS JURIDIC
membre.
Opinia lui Maurice Duverger49 asupra noţiunii de „federalism“ este caracterizată
printr-o anumită ambiguitate (federalismul internaţional reprezintă o tendinţă de
regrupare a actualelor state-naţiuni în comunităţi mai vaste, chiar şi într-o singură
comunitate mondială). Nu trebuie să confundăm simplele sisteme de alianţe stabile
(organizaţii internaţionale clasice – ONU, NATO, Consiliul Europei, Organizaţia
Statelor Americane) cu federaţia (care poate naşte un suprastat, într-o fază ulterioară,
ce dispune de o veritabilă putere guvernamentală asupra statelor membre). Duverger
consideră că o încercare de federalism veritabil (aflat însă, în cazul nostru, în stadiul
federalismului parţial, limitat la anumite domenii statale – tarife vamale, libera
circulaţie a persoanelor, mărfurilor, capitalurilor, serviciilor – şi deschis regulii
majorităţii doar recent – prin Tratatul din 1999, Amsterdam) o reprezintă C.E.E.
(actualmente înglobate în U.E.). U.E. ar deschide astfel, aplicând această perspectivă
la cazul său, o breşă în tendinţa naţionalistă a întăririi supremaţiei statelor. Duverger
avertizează însă că federalismul (în speţă, sub forma U.E.) împreună cu temele
devalorizării statului şi cooperării internaţionale pot servi drept mască eforturilor
naţiunilor puternice de a-şi menţine dominaţia asupra altor state şi regiuni.
După un alt autor50, statul federal (în speţă U.E.) este compus din mai multe
state cu care împarte competenţe (subsidiaritate; transfer definitiv de suveranitate),
fiind constituit printr-un proces de integrare (federalism de asociere). Abandonul
„suveranităţii internaţionale” (în domeniul P.E.S.C.) al statelor membre U.E. se
datorează factorului ameninţării militare pe plan extern, la care se adaugă voinţa
creării unui spaţiu economic vast, necesar unei ordini sociale şi juridice stabile
(„spaţiul de libertate, securitate şi justiţie“, introdus prin Tratatul de la Amsterdam,
bazat pe „piaţa unică“).
Spre deosebire de autori ca Pierre Gaborit şi Daniel Gaxie, care consideră că
un stat federal se naşte doar din state unitare care îşi înstrăinează suveranitatea în
profitul acestuia51, Uniunea Europeană are o compoziţie multi-statală în care intră nu
doar state unitare ci şi state federale, precum Germania.
Opinia acestor autori este împărtăşită şi de Tudor Drăganu52, în ceea ce priveşte
efectul suprastatal al formei federative: statul federal (în speţă, U.E.) ar fi o entitate
superioară statelor federate, înzestrată cu personalitate juridică; cu suveranitate
proprie; cu o serie de competenţe exclusive în anumite domenii (comerţ, afaceri
externe, impozite); cu o ierarhie, cea a statului federal. Deşi nu regăsim formal şi
explicit o „constituţie europeană” ca trăsătură tipic federală pentru U.E., nici un
Parlament bicameral, se remarcă, totuşi, lipsa dreptului de secesiune al statelor
membre din tratatele comunitare originare (dreptul de a se retrage din Uniune
tocmai a fost confirmat însă în 4 februarie 2020, prin retragerea Marii Britanii din
49
Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel; PUF, Paris, 1970 p. 40
50
Bernard Chantebout – op. cit., p.66
51
Pierre Gaborit, Daniel Gaxie – Droit constitutionnel et institutions politiques, PUF, Paris, 1976, p. 2-3
52
Tudor Drăganu – op. cit., pp. 226-227
UNIVERS JURIDIC
UE, deci poate fi privit, paradoxal, exact ca o manifestare a unui caracter federal
al UE, dreptul de retragere fiind reglementat în tratatul de la Lisabona/2009 însă
cu anumite condiții); cetăţenia europeană care dublează pe cea naţională; moneda
unică; teritoriul comunitar –în sens comercial-, ceea ce demonstrează o oscilaţie a
U.E. între confederalism şi federalism.
După autori ca Marcel Prelot şi Jean Boulouis53, federalismul nu are o
structură fixă, variind în funcţie de timp, mentalităţi, ideologii, popoare, putând
exista chiar „state federale cu tendinţă unitară“ (acumularea de către statul federal a
majorităţii competenţelor) ori „state federale cu tendinţă confederală“ (în care statele
componente îşi păstrează rolul dominant). Aceşti autori consideră că este vorba
mai degrabă de o complementaritate şi interacţiune între organele federale şi cele
federate, decât de un stat suprapus. Astfel, nu s-ar justifica temerile euroscepticilor ca
Uniunea să se transforme, prin modelul federativ, într-un suprastat care să diminueze
rolul statelor europene cu o puternică identitate naţională, monopolizând conceptul
politic şi civilizaţional de „Europa“.
Ideea federaţiei ca o construcţie dublu-etajată (nivelul inferior, al statelor
federate şi nivelul superior, al Suprastatului)54, ca uniune de state ce naşte o entitate
statală suprapusă componentelor sale, este susţinută şi de autori ca André Hauriou şi
Jean Gicquel. Uniunea Europeană ar fi, într-o asemenea definiţie, o entitate de sinteză
între statul unitar şi confederaţie, care deţine o certă natură suprastatală (principiul
suprapunerii). Obiectivul unional al „unităţii în diversitate“, de inspiraţie federală, ar
demonstra concilierea tendinţelor opuse ale federalismului, de întărire şi de sciziune.
Având permanent la baza politică un conflict între statele europene (euro-pesimism/
euro-optimism) cu privire la viitorul, misiunea şi forma U.E., o tensiune între tendinţa
conservatoare a rolului dominant al statelor (tendinţă întrucâtva scizionistă pentru un
federalism de orientare unitară, pentru acea „uniune fără încetare mai strânsă“ pe care
şi-o propun tratatele comunitare) şi tendinţa novatoare, a rolului dominant şi extins al
U.E., construcţia europeană cunoaşte avatarurile unui proces de federalizare clasic,
încă neconsacrat ca atare. Crearea unui „stat regional”, autonomia componentelor;
colaborarea între cele două niveluri sunt tendinţe federale ilustrate de altfel, prin
instituţii şi concepte unionale precum: dimensiunea politică a U.E.; transferul de
suveranitate definitiv şi progresiv; cooperarea întărită; politicile, acţiunile comune;
subsidiaritatea.
Deoarece U.E. se află într-o etapă pre-federativă, nu dispune încă de trăsăturile
clar conturate şi ne-controversate ale unui veritabil suprastat născut din modelul
federal: o constituţie federală care să-l consacre; un bicameralism parlamentar; o
organizare politică distinctă; o suveranitate deplină; o autoritate centralizatoare;
de împărţirea competenţei de revizuire a Constituţiei federale cu componentele
53
Marcel Prélot, Jean Boulouis - Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, France, 1972, pp. 257, 254-
255
54
André Hauriou, Jean Gicquel - op. cit., pp. 151-152, 156
UNIVERS JURIDIC
sale statale. Acestă etapă a fost implicit depăşită prin ratificarea tratatului de la
Lisabona/2009, care consacră un federalism european inedit.
După autorii de drept internaţional public55 (N. Ecobescu, V. Duculescu),
statele componente ale federaţiei devin simple provincii limitate la prerogative de
autoadministrare locală. Această evoluţie şocantă pentru structurile statale europene
intrate în componenţa organizaţiei regionale dinamice a U.E. nu este transformată
într-o trăsătură federală veritabilă, deoarece în 2009, în Uniunea bazată pe tratatul de
la Lisabona, statele continuă să fie componente cu o puternică individualitate şi cu
competenţe diverse.
3. Federaţie de agregare sau „proiect european“ unic?

U.E. nu este prima confederaţie transformată progresiv în federaţie. Exemplele
superputerilor (S.U.A., U.R.S.S.) sunt destul de recente spre a evidenţia un proces
dinamic al formelor de organizare al structurilor integrante.
Alţi autori (Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman) consideră că,
în sensul dreptului internaţional, statele componente din cadrul federaţiei nu mai au
calitatea de state, remarcând totodată eforturile susţinute de integrare ale Vestului
bogat (în cazul de faţă, crearea U.E., cu consecinţe pe plan politic, economic şi
militar) prin raport cu Estul sărac şi scizionat (destrămarea federaţiilor sovietice,
iugoslave, cehoslovace)56.
După Genoveva Vrabie, o caracteristică a federaţiei este calitatea de
subiecte unice de drept internaţional a statelor federale57 (opinie clasică, susţinută
de eurosceptici şi de conservatorii europeni, care văd rolul statelor membre U.E.
unul în continuare dominant, indestructibil, puternic). Astfel, în ciuda modelului
federativ, Uniunea Europeană (denumirea politică acoperind un spectru larg de forme
organizatorice politice asumate până în prezent efectiv de construcţia europeană,
de la confederaţie la suprastat) rămâne tributară concepţiei clasice de drept public,
conform căruia doar statelor-naţiune le este rezervat cadrul politicii internaţionale.
Ca asociaţie de state cu evoluţie integraţionistă, U.E. se îndreaptă spre formula
federativă (existenţa a două rânduri de organe supreme, unul comunitar, celălalt
naţional; norme comunitare obligatorii pe întreg teritoriul comunitar, spre deosebire
de normele statelor componente, obligatorii doar pe teritoriile statelor emitente).
După G.F. Aubert (citat în Genoveva Vrabie, op. cit., p. 96), federaţia este
opusă pe plan extern confederaţiei, iar pe plan intern statelor unitare. În literatura
juridică română se acceptă o viziune a federaţiei ca formaţiune statală compusă din
două sau mai multe state membre. U.E. ar fi o federaţie de agregare care, în ciuda
55
Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu - Drept internaţional public, Ed. Hyperion XXI, vol. I, Buc., 1993, p. 178
56
Dumitra Popescu, Florian Coman, Adrian Năstase - Drept internaţional public, Casa de Editură şi Presă “Şansa”
SRL, Buc. 1994, pp. 62-63
57
Genoveva Vrabie - Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993, p.
100, 96
UNIVERS JURIDIC
transferului de suveranitate primit de la statele componente, nu se transformă în
suprastat, rămânând la o dimensiune comunitară.
Deoarece nu are încă o constituţie internă şi nici personalitate juridică, U.E. nu
ar fi stat federal multi-naţional (şi nici o uniune de drept constituţional), ci o asociaţie
între state şi o uniune de drept internaţional (cf. definiției lui Karl Strupp).
După autori ca Dan Ciobanu şi Victor Duculescu58, dacă U.E. ar adopta modelul
federativ ar însemna să lipsească statele componente de calitatea de subiecte de drept
internaţional, acestea devenind „colectivităţi“ conectate între ele prin raporturi de
drept intern. Or, observăm că, printre competenţele Curţii de Justiţie a Comunităţii
Europene se numără deja tranşarea litigiilor între statele membre şi particulari; între
statele membre şi Comunitate; între statele membre; între Comunitate şi particulari
(cetăţenii statelor membre), ceea ce dovedeşte o tendinţă federală a U.E., în sensul
arătat de autorii sus-citaţi.
Pentru Ioan Muraru59, formula federativă, deşi este una de natură integrativă,
nu se ridică la dimensiunea celei suprastatale care blochează tendinţa scizionistă
inerentă multi-statalităţii. U.E. apare astfel mai mult decât o federaţie continentală
(în perspectiva extinderii sale constante): în tratatele comunitare nu se prevedea
dreptul statelor membre de a părăsi uniunea. Formula federativă propusă de U.E.
duce spre o integrare obligatorie, odată ce a fost acceptată, ratificată, aprobată prin
referendum. Din raporturile originale ale Uniunii cu statele membre se va naşte o
federaţie inedită, însă cu siguranţă mult mai integraţionistă decât modelul american.
După alţi autori60, formele de federalizare sunt diferite însă bazate pe o veritabilă
împărţire de competenţe între două nivele supraetajate. Părerea acestor autori este
favorabilă concepţiei federative a construcţiei europene: Comisia Europeană este
considerată un organ federal (membrii săi, numiţi de guvernele statelor membre,
angajându-şi răspunderea politică doar în faţa Parlamentului European, nu şi în faţa
statelor) care deţine un rol important în procesul decizional al U.E.; competenţa
juridică acordată, în calitate de „gardian al respectării tratatelor comunitare“ Curţii
de Justiţie a Comunităţii Europene; integrarea din ce în ce mai avansată în domenii
precum: sănătatea, transporturile, în materie economică şi monetară, educaţie şi
politică industrială; un drept european de aplicaţie directă în ordinea internă a statelor
membre, formând o bază unitară şi omogenă, de natură europeană pentru ordinile
juridice naţionale ale componentelor statale din U.E.. Aceste aspecte apropie, în
opinia autorilor de mai sus, U.E. de un stat federal; natura statală îi este recunoscută
dinamicei organizaţii internaţionale regionale, alături de entităţile statale clasice.
Conform opiniei Preşedintelui Portugaliei (între anii 1986–1996), Mario
Soares, concepţia federalistă aplicată la construcţia europeană ar fi depăşită61,
58
Dan Ciobanu, Victor Duculescu - Drept constituţional român, Ed. Hyperion, Buc., 1993, pp. 35-36
59
Ioan Muraru - op. cit., pp. 143-144
60
Louis Favoreu et colab. – Droit constitutionnel, Dalloz, 2000, pp. 419-422, 428
61
Interviu cu Mario Soares (în revista “Secolul 20” – “Europele din Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000,
pp. 391-392)
UNIVERS JURIDIC
deoarece acelaşi obiectiv va fi atins şi prin integrarea europeană, cu un Parlament
dotat cu puteri efective şi cu o mare reprezentativitate democratică, poate şi cu o
Constituţie Unională; disputele teoretice între federalisme sau non-federalisme
ignoră originalitatea conceptului european, fiind depăşite de pragmatica metodă
monnetiană a „micilor paşi“.
U.E., ca entitate hibridă şi unică62 adoptă unele trăsături federaliste (moneda
unică, Parlamentul European). O Constituţie Europeană, completată cu o Cartă a
Drepturilor Fundamentale ar contribui la obiectivul unei Europe unite, respectând
drepturile colective ale regiunilor şi minorităţilor sale (consideră Emma Nicholson).
În opinia filozofului italian Gianni Vattimo63, trebuie dezvoltată conştiinţa
de sine a Europei, odată cu adoptarea modelului federal asemănător Statelor Unite,
trebuie adoptată o structură federală constituţională, cu o Constituţie şi un Parlament
dotat cu puteri reale; Europa nu este un stat naţional de tip tradiţional, ci necesită un
supliment de cultură, de suflet (un stat cultural).
Sunt politicieni europeni care insistă pe caracterul original al Uniunii: „nici
federaţie, nici confederaţie, nici super-stat, nici ţări separate care cooperează“, ci un
proiect european.
Concepţia federală este o cale de urmat care nu implică distrugerea statelor-
naţiune sau a entităţilor infra-statale (regiuni, comune): moneda unică, subsidiaritatea,
superioritatea normelor comunitare faţă de cele naţionale sunt văzute ca fenomene
federale. Însă, „conceptul federal nu coincide cu entitatea care este Uniunea
Europeană“ (Catherine Lalumiere)64.
Ca actor politic global, U.E. este considerată a deveni un centru important al
globalismului multipolar; logica federală se poate realiza „nu plecând de la voinţa
tehnocraților afacerilor externe şi militare, ci numai dintr-o reevaluare politică a
proiectului U.E.“65 (Gabriel Andreescu, Adrian Severin). Alţi autori (Mihai Mătieş,
Dorina Năstase) remarcau în 2001, îngrijorarea unor state ca Franţa şi Marea Britanie
care preferă formula cooperării interguvernamentale (ce privilegiază „politica
prestigiului naţional în prelungirea trecutului lor de mari puteri“), oricărei tentative
de a face din Europa o federaţie de tip german „cu atât mai mult cu cât domeniile
politicii externe şi de apărare constituie nucleul dur al suveranităţii statale“66.
Rămâne de văzut cum este apreciată decizia Marii Britanii din 4 febr. 2020
62
Interviu cu Emma Nicholson (în revista “Secolul 20” – “Europele din Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999,
1-3/2000, p. 398)
63
Interviu cu Gianni Vattimo (în revista “Secolul 20” – “Europele din Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000,
p. 401, 405)
64
Interviu cu Catherine Lalumière (în revista “Secolul 20” – “Europele din Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999,
1-3/2000, pp. 415, 417)
65
Gabriel Andreescu, Adrian Severin – “Un concept românesc al Europei federale”, în lucrarea colectivă “Un
concept românesc privind viitorul Uniunii Europene”, Ed. Polirom, 2001, p. 21, 23, 31
66
Mihai Mătieş, Dorina Năstase – “Viitorul sistemului de securitate al Uniunii Europene şi contribuţia României la
acest capitol”, în lucrarea colectivă “Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene”, Ed. Polirom, 2001,
p. 116

UNIVERS JURIDIC
de a părăsi UE: un act care consfințește implicit, o entitate federal-europeană din
care un stat poate pleca (existența dreptului de secesiune fiind o marcă a existenței
federației), o manifestare a suveranității statale pe care o mare parte a doctrinei o
considera deja transferată ireversibil la nivelul UE (deci, imposibil de redat statului,
cu ocazia opțiunii plecării sale din UE) sau dimpotrivă, un proiect inedit ce va
continua într-o formulă proprie și după Brexit. Întrebările asupra naturii UE rămân
deschise și în 2020.
Bibliografie
1. Andreescu,Gabriel; Severin, Adrian – “Un concept românesc al Europei
federale”, în lucrarea colectivă “Un concept românesc privind viitorul Uniunii
Europene”, Ed. Polirom, 2001
2. Burdeau, Georges; Hamon, Francis; Troper, Michel – Droit constitutionnel;
LGDJ, 1999, Paris
3. Chantebout, Bernard – Droit constitutionnel et sciences politiques, Ed.
Armand Colin, Paris
4. Ciobanu, Dan; Duculescu, Victor - Drept constituţional român, Ed.
Hyperion, Buc., 1993
5. Duverger, Maurice– Institutions politiques et Droit constitutionnel; PUF,
Paris, 1970
6. Drăganu, Tudor – Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Lumina
Lex, 1998
7. Ecobescu, Nicolae; Duculescu, Victor - Drept internaţional public, Ed.
Hyperion XXI, vol. I, Buc., 1993
8. Favoreu, Louis, et colab. – Droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 2000
9. Gaborit,Pierre; Gaxie, Daniel - Droit constitutionnel et institutions
politiques, PUF, Paris, 1976
10. Gicquel, Jean – Droit constitutionnel et institutions politiques,
Montchrestien, Paris,1991
11. Hauriou, André; Gicquel, Jean – Droit constitutionnel et institutions
politiques, Ed. Montchrestien, Paris, 1980
12. Ionescu, Cristian – Drept constituţional şi Instituţii Politice; Teoria
generală a instituţiilor politice; vol.l, Ed. Lumina Lex, 1997
13. Iorgovan, Antonie – Drept constituţional şi instituţii politice.Teorie
generală. Ed.” Galeriile J.L.Calderon”, Bucuresti, 1994
14. Interviu cu Mario Soares (în revista “Secolul 20” – “Europele din Europa”,
nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000, pp. 391-392)
15. Interviu cu Emma Nicholson (în revista “Secolul 20” – “Europele din
Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000, p. 398)
16. Interviu cu Gianni Vattimo (în revista “Secolul 20” – “Europele din
UNIVERS JURIDIC
Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000, p. 401, 405)
17. Interviu cu Catherine Lalumière (în revista “Secolul 20” – “Europele din
Europa”, nr. 415-420, 10-12/1999, 1-3/2000, pp. 415, 417)
18. Jacqué, Jean Paul – Droit constitutionnel et institutions politiques; Dalloz,
Paris;1996
19. Leclerq, Claude - Droit constitutionnel et institutions politiques; Litec,
Paris, 1995
20. Masclet, Jean Claude;Valette, Jean-Paul - Droit constitutionnel et
institutions politiques, Dalloz, Paris, 1994
21. Mătieş, Mihai; Năstase, Dorina – “Viitorul sistemului de securitate al
Uniunii Europene şi contribuţia României la acest capitol”, în lucrarea colectivă
“Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene”, Ed. Polirom, 2001
22. Muraru, Ioan – Drept constituţional şi instituţii politice, vol l, Ed. Actami,
Buc., 1995
22. Pactet, Pierre – Institutions politiques et Droit constitutionnel; Masson,
1994, Paris
23.Prélot,Marcel; Boulouis, Jean – Institutions politiques et droit
constitutionnel, Dalloz, France, 1972
24. Prélot, Marcel- Histoire des idées politiques, Dalloz, Paris,
25. Popescu,Dumitra; Coman, Florian; Năstase, Adrian - Drept internaţional
public, Casa de Editură şi Presă «Şansa» SRL, Buc., 1994
26. Tămaş, Sergiu – Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică,
Ed. Academiei Române, Buc. 1993
27.Vrabie, Genoveva - Drept constituţional şi instituţii politice contemporane,
Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993

DOCTRINE, POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE
DOCTRINA « RUSIA MĂREAȚĂ».

COMENTARII PRIVIND RIDICAREA
NAȚIONALISMULUI RUS
ȘI RECONSIDERAREA ISTORIEI EUROPEI,
DE CĂTRE RUSIA
THE DOCTRINE «GREAT RUSSIA».

COMMENTS ON THE RISE
OF RUSSIAN NATIONALISM
AND THE RECONSIDERATION
OF THE HISTORY OF EUROPE, BY RUSSIA
Rezumat
Articolul de față explorează o perspectivă teoretică ridicată de

analizarea unor elemente ale unui nou curent doctrinar din Rusia (numit
convențional aici „Great Russia”, spre a o deosebi de alte paradigme și
doctrine ale Rusiei, asumate sau nu). Termenul de „arian” este folosit aici în
sens istoric, arheologic, de „civilizație străveche, provenind din epocile pre-
neolitice”, așa cum l-au acreditat cercetările științifice realizate în arealul
carpatin de Univ. Cambridge. Paradigma conflictului între civilizații conține
și dimensiunea unei bătălii geopolitice pentru putere privind Europa. În cadrul
acestei competiții strategice pentru proiectarea prestigiului la dimensiunile
continentului european și pentru justificarea pretențiilor de legitimitate
civilizațională, revendicarea originilor etnogenetice dar și statale în cea mai
veche civilizație a Europei, anume cea carpato-danubiană reprezintă pentru
Rusia, sub mandatul lui Vladimir Putin, fructificarea unui avantaj strategic de

1
Ph.D., scientific researcher, independent expert
mare jucător atât privind vecinătatea sa apropiată cât și Europa în ansamblu.
Naționalismul rus, trend geopolitic în plină ascensiune pe scena politico-
doctrinară a Rusiei lui Putin și care nu poate fi negat sau minimalizat, așa
cum le-ar place unora, trebuie studiat din perspectiva afirmării noii doctrine,
diferite de cea eurasiatică, pe care o numim aici convențional, « Magna
Russia » (Rusia măreață). În articolul de față, încercăm să explorăm pe
scurt câteva dintre dimensiunile strategice oferite Rusiei de raportarea sa,
etnogenetică și statală, la ceea ce numește ”populația originară din Carpați”
(sau strămoșii celei mai vechi civilizații a Europei, civilizația–matcă, având
centrul în Carpați-Dunăre). Rusia se consideră ca stat și ca națiune, fondată
de această populație din Carpați-Dunăre, care a întemeiat civilizația neolitică
danubiano-carpatică, drept civilizația originară a întregii Europe. Bătălia
civilizațională pentru afirmarea Rusiei ca mare putere europeană este fondată
pe civilizația proto-romană, și pe spațiul carpato-danubiano-pontic ca spațiu
de civilizație anterior cu mult comunității latine privite ca una derivată din
această civilizație carpato-danubiană străveche. Rusia se re-poziționează
inteligent în acest joc geostrategic bazat pe raportarea la istorie, inițind o
doctrină naționalistă cu punctul de justificare pe civilizația danubiană ca fiind
civilizația proto-romană, cea neolitică, din care au derivat mai târziu alte
culturi (Roma antică).
Cuvinte-cheie: civilizație danubiană; civilizație proto-romană; Rusia;

paradigma civilizațională; spațiul carpato-danubiano-pontic; putere europeană;
joc geostrategic;
Abstract
The present paper is exploring a theoretical perspective raised

by the analysis of some elements of a new Russian doctrine (called here
conventionally, as ”Great Russia”, just to distinguish it from other doctrines
and paradigms, assumed or not by Russia). The ”Aryan” term is used here
in a historical, archeological meaning, of”ancient civilization previous
to Neolithic age”, as scientific researchers from Cambridge University
revealed. The “conflict between civilizations” paradigm involves also, the
dimension of a geopolitical combat for power regarding Europe. Within the
framework of this strategic competition for projecting the power regarding
Europe and also, for justifying claims of civilization legitimacy, claiming the
ethno-genetic and state origins in the oldest civilization of Europe, such as
the Carpathian-Danube one presents for Russia, under Putin’s mandate, the
gain of a strategic advantage as great power regarding both its close vicinity
and the Europe in general. Russian nationalism, as a geopolitical trend in full
ascension on the political stage of Putin’s Russia, that cannot be neglected
or diminished, as one would like, must be studied from the perspective of the
ascension of the new doctrine, different from the Eurasian one, called here
conventionally, as “Magna Russia”. In the present article we are trying
to briefly explore some of the strategic dimensions offered to Russia by its
ethno-genetic and state relation to what it is called “the originary population
from Carpathian mountains” (or the ancestors of the oldest civilization from
Europe, the originary civilization, with the center on Carphatian-Danube
River). Russia is considering itself, as state and as nation, to be derived from
this population of the Carpathian Mountains-Danube area, that founded the
Neolithic civilization named “Carpathian-Danubian”, as the first civilization
of the whole Europe. The civilizational combat for asserting Russia as a
great European power is based on the proto-Roman civilization that is the
Carpathian-Danubian-Black Sea space, as an area of civilization previous to
the Latin community regarded as one derived from this ancient civilization.
Russia is renewing its position, according to an intelligent way, within such
geostrategic game based on referrals to the history, by initiating a nationalist
type of doctrine having as base the Danubian civilization as proto-Roman,
Neolithic one, from which other types of cultures came, later on (as the ancient
Rome).
Key-words: Danube civilization; proto-Roman civilization; Russia;

civilizational paradigm; Black Sea-Danube-Carpathian area; European power;
geostrategic game;
Introducere: Contra-revoluția culturală rusă sub Vladimir

Putin. Interesul deosebit pentru paradigma civilizațională
1. Definirea termenului de „contra-revoluție culturală”2
D espre mandatele lui Putin se pot spune multe însă cel mai surprinzător
aspect, neobservat de analiștii occidentali până acum, este interesul
esențial arătat pentru dimensiunea cultural-educațională și spre tânăra generație.
Atenția specială acordată acestor laturi reflectă multe mutații surprinzătoare pentru a
defini corect politica Rusiei în acest secol. Este ea o reluare a politicii țariste? Este o
încercare de refacere a URSS? Sunt deja întrebări-clișeu, care se situează pe un trend
de gândire comun privitor la Rusia.
În timp ce Occidentul își concentrează majoritatea analizelor sale pe
dimensiunea militară și de securitate a Rusiei (dimensiunea hard) spre a încerca să
îi prezică mișcările politice, Putin adaptează Rusia spre a face față unui război soft,
2
Articolul de față reprezintă o perspectivă teoretică, care nu angajează nicio persoană fizică sau juridică, nici
politica statului român. Toate drepturile asupra prezentului text, rezervate. Citările din prezentul text se fac cu preci-
zarea autoarei și a sursei complete.
considerat adevăratul război al sec. XXI, anume războiul inter-civilizațional.
Paradigma conflictului între civilizații este tratată cu seriozitate de strategii
ruși, tocmai pentru că este una soft, iar toată lumea obișnuiește să se raporteze la
Rusia în termeni hard, ca putere agresivă militar sau expansionistă în sens clasic3.
Cum Rusia este o țară surprinzătoare și nu se conformează clișeelor politice
în care Occidentul încearcă să o stabilizeze spre a îi decide mutațiile viitoare pe
scena politică, nu este de mirare că perspectiva Rusiei sub Putin privind paradigma
civilizațională este ignorată sau cel mult, tratată din prisma ”imperiului eurasiatic”
pe care ar vrea Rusia să-l construiască.
Multe analize se focalizează deci, când tratează paradigma civilizațională, fie
pe o Rusie nehotărâtă, cu o identitate nesigură, oscilantă, fie pe o Rusie decisă să
construiască imperiul eurasiatic (paradigma lui Dughin)4.
Paradigma civilizațională este deci tratată, privind Rusia, fie ca o paradigmă
neo-imperială (imperiul de după URSS), fie ca generând un spațiu oscilant, nesigur
în zona Rusia-Asia Centrală (deoarece Rusia nu și-a definit identitatea sa culturală,
spune acest trend).
Majoritatea studiilor despre Rusia, de regulă, interpretează tendințele acestei
țări, de evoluție în materie de doctrină strategică, din prisma unor clișee politice,
a unor corectitudini politice impuse de Occident sau care sunt vehiculate în lumea
academică și care formează un strat de corectitudine politică ”ce nu ar trebui
discutat”.
Dacă însă facem efortul să ne distanțăm de stereotipuri și clișee politice și să
aruncăm o privire atentă asupra evoluțiilor strategice și de doctrină recente ale Rusiei
de azi, vom observa cu surprindere că avem de-a face cu o țară-civilizație care se
mișcă surprinzător de agil, se adaptează la mediul schimbător al sec. XXI, se re-
inventează, își caută rădăcini în trecutul străvechi al Europei și creează de la aceste
abordări, un profil geopolitic și civilizațional adaptat sec. XXI.
Secolul XXI este marcat de paradigma conflictului între civilizații însă nu
trebuie să privim aceasta într-o manieră absolutistă. Paradigma civilizațională se
anunță una plină de mutații geopolitice suprinzătoare pentru ochiul obosit de clișee
politice al analistului acestui deceniu. Pot fi implementate variante civilizaționale
privind alianța civilizațională sau dialogul între civilizații (o altă variantă, mai
moderată).
Important este să remarcăm că, sub Vladimir Putin, Rusia nu doar că a evitat să
continuie procesul de decădere început cu URSS dar a reușit să își re-construiască un
profil de putere regională și globală, în cadrul unor doctrine care folosesc inteligent
paradigma civilizațională.
3
Paul Claval, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în sec. al XX-lea, trad. Elisabeta
Maria Popescu, Ed. Corint, București, 2001, pp. 208-209.
4
Anne de Tinguy, coord., Moscova și lumea. Ambiția grandorii: o iluzie ?, trad. de Dan Starcu, ed. Minerva,
București, 2008. Ionuț Constantin, Rusia, Paradigma eurasiatică- între teorie și realități geopolitice-, ed. Top
Form, București, 2014.
Altfel spus, Rusia își re-descoperă într-o manieră constructivistă, un profil
civilizațional ignorat sau chiar reprimat sub regimuri politice anterioare (ignorat
sub regimurile țariste; reprimat brutal sub regimurile bolșevice care au golit Rusia,
practic, de identitatea sa istorică, tradițională, prin doctrina ”omului nou” sau a
omului fără trecut).
Sub mandatele lui Putin, Rusia se reîntoarce progresiv spre redescoperirea
trecutului său, a valorilor sale naționale, a originilor și conexiunilor sale cu popoarele
învecinate și caută aceste obârșii comune într-un timp anterior culturii europene
răsăritene, anterior până și Bizanțului. Este un element de originalitate care nu poate
trece neobservat, deoarece Rusia nu și-a negat niciodată identitatea europeană, deși
ea a fost trecută sub tăcere sub regimurile internaționaliste de tip bolșevic.
1.1. Rusia și revendicarea formării sale etno-genetice (ca popor dar și ca

stat) de la civilizația carpato-danubiană
Sub denumirea generică de ”civilizație carpato-danubiano-pontică” se

include un areal imens acoperit de ceea ce istoricii consideră că a fost cultura-
matcă a întregii Europe5, o civilizație extrem de întinsă, organizată în formă de web
(civilizație–rețea) și nu pe un model vertical (ierarhic, sclavagist). Dimpotrivă, așa
cum arată pe bază de dovezi arheologice, specialiștii, această civilizație era una
organizată pe orizontală, non-ierarhică în ansamblul său, pe bază de legături de
rudenie în special (între neamuri, comunități organice din care s-au dezvoltat mai
târziu popoarele)6 și între așezări.
Între aceste așezări și neamuri se întrețeseau relații comerciale, schimburi de
mărfuri, de idei, de persoane într-o imensă arie unică, un prototip al actualei piețe
unice de azi create de UE7.
Civilizația-matcă a Europei8, cu centrul în Estul Europei (munții Carpați,
după unii, după alții cu centrul în Râmul cel străvechi, oraș anterior Romei antice,
identificat ca fiind pe locul orașului Roman din România de azi)9 provine din negurile
5
Napoleon Săvescu, în lucrarea Noi nu suntem urmașii Romei, vol. I, ed. Teocora, ed. II, 2012, Buzău, România,
pp. 33-34.
6
După cercetătoarea americană Marija Gimbutas, Univ. California, Los Angeles, ”Romania este vatra a ceea ce
am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.e.n. , o străveche civilizație carpato-danu-
biană ce precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”. Cf. Napoleon Săvescu, op. cit., pp. 173-174.
7
��
De civilizația danubiano-carpatică aparține și descoperirea roții, prima roată din lume fiind descoperită pe teri-
toriul Poloniei de azi, vasul de la Bronocice, cu reprezentări ale roții făcute în 3400 î.e.n. deci cu aprox. 200 de ani
mai devreme decât un desen asemănător de pe teritoriul Irakului de azi. Cf. Napoleon Săvescu, op. cit., pg. 17.
8
Considerată a fi după unii, însăși civilizația pelasgică, datată între 8.175-4.400 î.e.n., la apogeul său neolitic. Cf.
Napoleon Săvescu, op. cit., pp.33-34. Pelasgia arhaică este însă civilizația stră-străveche a Europei, datată
30.000-8175 î.e.n. de la Oceanul Atlantic (Spania, Franța) până la arealul românesc de azi (zona Runcu, polo-
vragi, Cioara, Sohodoi, Pescari, Limanu-Mangalia etc.), până la Marea Getică (numită ulterior, Marea Nea-
gră).În această arie culturală stră-străveche se încadrează expresiile cultural-artistice-religioase numite ”Cavaler
ucis”, din sanctuarul Peștera de la Cuciulat (1500-1200 î.e.n., România), ori din sanctuarul Peșterii Gaura Chindiei
(10.000-8000 î.e.n.), România. Cf. Napoleon Săvescu, op. cit., p. 37.
9
Așa cum apare în Cronica moldo-rusă, sub numele de Starîi Rim (Roma Veche), în manuscrise originale
neoliticului . Cu privire la surse istoriografice care au supraviețuit invaziilor,
10
prădărilor și incendiilor repetate asupra locurilor unde erau păstrate tezaurele de

limbă și cultură traco-getică, în perioada medievală răsăriteană, pot fi menționate
sursele care se referă la Râm - Roma veche (Roma din Daco-România), documente
autentice scăpate din incendii și care s-au păstrat în Petersburg și în Moscova.
În lucrarea sa intitulată ”Manuscrise de origine românească în colecții străine”,
Radu Constantinescu enumeră Cronica moldo-rusă în șapte exemplare (mansucrisul
381, 1057, 1058, 1069, 1100, 1105, 1142), letopisețele Voskresenskij/1556,
Letopisețul lui Nikon, care conține Cronica moldo-rusă, Razrjadnaja kniga/ 1533-
1591, cuprinzând Cronica moldo-rusă, doar cele aflate în Rusia referitor la corelația
dintre termenul de Râm-Râmul vechi, și nu în sens de ”cetate, Roma antică”11.
Asemenea surse istoriografice păstrate în spațiul răsăritean, dintre cele ce au
supraviețuit numeroaselor incendii, prădăciuni și distrugeri la care a fost supus
spațiul civilizației danubiene în decursul mileniilor, atât din partea Vestului european
(influență papală) cât și a migratorilor (tătari, cumani, pecenegi, avari și alte valuri
migratoare) se convertesc în dovezi viabile cu privire la anterioritatea Râmului
răsăritean (Roma veche) față de Roma vestică (din peninsula italică).
Odată ce invocă aceste argumente istorice plecând de la premisa ”istoriei
pierdute a Răsăritului”, Rusia depășește complexul de a fi veșnicul periferic al
Vestului european.
Din punct de vedere geopolitic civilizațional, Rusia va valorifica față de Vestul
european, în bătălia pentru istoria Europei, orice argument arheologic și istoric
menit să arate superioritatea și vechimea neîntreruptă a civilizației danubiene ca și
civilizație răsăriteană12.
În ceea ce privește denumirea de ”Basarabia”, aceasta se consideră că provine
din termenul de ”Bessirabi”, de ”Țara besilor” (”Bessirabia”, bessi- fiind o ramură
a dacilor și raba, învățător al bessilor (abia după 1812, denumirea fiind generalizată
de Moscova)13.
Casta Basarabilor a fost la origine una a învățătorilor cultului lui Zamolxe14.
La un moment dat, cum arata specialiștii, întreaga Dacie purta numele de Basarabia
iar astăzi, onomasticul de ”Basarab” se păstrează inclusiv în Nordul Olteniei15. Țara
scăpate din incendiile organizate de inchiziția catolică și aflate azi în Petersburg și în Moscova. În Scazanie se
precizează foarte clar: ”în Moldova actuală (pe teritoriul României, n.n.) există locul numit Roma Veche”
- ”measto narițaemoe Starăii Rima”. Cf. Dumitru Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, ed.
Cuget Românesc, 2009, pp. 111-113, 115-116, 118-119.
10
După unii, neoliticul românesc începe pe la aprox. 3000 î.e.n., dar după metoda de datare cu C14, neoliticul
românesc ar începe în jurul anilor 5000 î.e.n., cf. autorului Paul Mac Kendrik, Pietrele dacilor vorbesc, pg. 12,
165, citat în Dumitru Bălașa, op. cit., pp. 291-292.
11
Idem, pp. 115-116.
12
Noi manuale de istorie la Moscova ”Arienii din Carpați au fondat Rusia”, frontpress.ro, 14 aprilie 2014,
http://www.nationalisti.ro/noi-manuale-de-istorie-la-moscova-arienii-din-carpati-au-fondat-rusia/
13
Dumitru Bălașa, op. cit., p. 97.
14
Idem, p. 97.
15
Ibidem, p. 97.
Românească a avut ca domnitor pe Neagoe Basarab (1512-1521).
Trebuie să remarcăm că și pe teritoriul Bulgariei de azi se păstrează toponime
precum ”Basarabovi” (denumirea unui sat aproape de orașul Ruse, la Dunăre) care
azi sunt cunoscute ca și centre ale spiritualității ortodoxe răsăritene, făcând parte
dintr-un spațiu imens, al ortodoxismului european răsăritean, constituit însă mult mai
târziu față de civilizația danubiană la care ne referim.
Imagine a grotelor săpate în stâncă, unde s-a nevoit sfântul Dimitrie

Basarabov (perioada celui de-al Doilea Țarat Bulgar). Satul Basarabovi, Bulgaria
de azi. Toponimul comun de ”Basarabi” (și derivatele sale) oglindesc sursele unei
civilizații străvechi, unitare, întinse de o parte și de celălalt mal al fluviului Dunărea,
în cadrul imensului areal al civilizației danubiene-pontice, de unde mai târziu s-a
cristalizat spatiul creștinismului răsăritean.
Grotele Sfântului Dimitrie Basarabov, sec. XII (Al Doilea Țarat Bulgar), satul
Basarabovi, pe teritoriul Bulgariei de azi.
1.2. Spațiul civilizațional estic-european, variantă la paradigma imperiului

eurasiatic. Doctrina nouă a Rusiei: ”Și Rusia se trage de la Râm” (dar de la
”Râmul cel vechi”, carpato-danubiano-pontic)!
Imperiul eurasiatic este un proiect prea mare și complex pentru a fi implementat

pe o perioadă scurtă de timp. Mutațiile geopolitice și provocările contemporane
forțează Rusia spre asumarea și implementarea unor proiecte strategice și doctrine
noi, care necesită o durată scurtă sau medie de timp pentru implementare.
Una dintre aceste noi doctrine (care se ridică, o alternativă la proiectul complex
și pe termen lung eurasiatic) este și doctrina naționalismului rus.
Cum Rusia se definește permanent ca o civilizație europeană, naționalismul
rus este și el unul de tip original, să spunem (dacă putem admite acest paradox).
Rusia nu s-a definit niciodată în termeni geopolitici ca un stat obișnuit sau ca un
oarecare stat pe harta Europei și nici în raport cu istoria Europei.
Ceea ce trebuie observat, Rusia nu se definește (ci așa a fost definită de
către Occident) ca o putere aflată la periferia Europei ci dimpotrivă, ca o putere
participând la istoria Europei, dintotdeauna. Deci, Rusia nu se priveste ca un fel de
barbar (periferic) al Europei civilizate ci se consideră parte a civilizației Europei, pe
care nu o reduce la partea sa civilizațională vestică.
După doctrina ”Magna Russia”, Europa nu poate fi concepută ca fiind redusă
doar la partea sa vestică și nici Uniunea Europeană nu poate fi, din punctul său de
vedere, reprezentanta întregii Europe ci doar a unei părți vestice dominante geopolitic
la un moment dat asupra unor arii pe care Rusia le privește ca fiind (atenție) zonele
sale de origine europeană16 (noul trend al naționalismului rus).
Printr-o mișcare geopolitică inteligentă, Rusia își definește originile sale
europene într-o arie civilizațională (estico-europeană) care acum face parte din aria
geopolitică civilizațională a Vestului integrat într-o construcție de tip UE.
Dacă Rusia ridică doctrina naționalismului său cu raportare la faptul că își are
ca și civilizație originile într-o zonă estică–europeană de civilizație (anume civilizația
danubiană lato sensu, și mai precis, zona Carpaților)17, aceasta înseamnă anumite
aspecte precum :
- Recunoașterea « civilizației ariene din Carpați» (stră-strămoșii românilor de
azi) ca fiind civilizația fondatoare a Rusiei ca popor și ca stat (”întemeietorii Rusiei
originare”)18
- Recunoașterea caracterului „civilizației ariene din Carpați” ca o civilizație
de expansiune (care s-a extins spre zona Siberiei, unde a fondat proto-statul rus și
16
Limba fundamentală a slavilor este limba rusă, dar cuvintele slavone nu au plecat din limba rusă ci au intrat în
limba rusă la creștinarea rușilor, aceste cuvinte existând în limbajul creștin înainte de creștinarea slavilor. Cuvintele
slavone existau pe vremea lui Ioan Cassian (360-435 e.n.) care a trăit mai bine cu 500 de ani înainte de creștinarea
slavilor, care a dus cuvinte așa-zis slave (de fapt, din limba arhaică rumână) în Franța, și în timpul căruia existau
cuvinte slave dar provenite de la românii sciți. Cuvintele slavone au existat în sudul Dunării îninte de a veni aici
slavii. Ele sunt originare din limba arhaică rumână, a civilizației danubiene-carpatice. Cf. Iosif Constantin Drăgan
citat de Lucian Iosif Cuedeșean, op. cit., pp. 170-171. Tri-BAL-ia în limba preromană era legată de ipostaza lui Bal/
zeu, Zalmoxis, de unde și toponimul regional de BAL-cani (care există în locuri din România, din Bacău, în Moldo-
va). Bulgarii, migratori mongoli ce și-au pierdut obiceiurile în rândurile slavilor (679 e.n. volgarii lui Asparuh trec
Dunarea din Basarabia și supun aici pe slavii din cele 7 triburi, însă sfârșesc prin a fi asimilați cultural de acești slavi
dunăreni întâlniți aici). Volgarii sunt primiți în comunitatea de români sud-dunăreni prin creștinarea din 864 e.n. și
sunt exterminați în 1014 sub împăratul Vasile II Bulgaroctonul. Românii și bulgarii au în comun 1000 de cuvinte
rumânești daco-moeze, privind domeniile piscicol, agricol și liturghic, un fond comun de necontestat. Idem, pp.
172-173.
17
18
Prin valorificarea studiilor arheologice făcute în state precum Rep. Moldova și România de azi, prin care se
arată o continuitate a civilizațiilor stră-străvechi, anterioare traco-geților, dovedită prin artefacte datând
între 28.000 î.e.n. și 13.000 î.e.n. (de ex., arată specialiștii, civilizațiile din paleoliticul superior recent –gravettian,
cu prelungirile sale până în tardi- și post-glaciar, reprezentate în zona Prutului mijlociu, siturile de la Mitoc-Malu
Galben/Prut, Molodova V și Cosăuți pe Nistru, continuitate de locuire unică în întreaga Europă). Această zonă
a Prutului Mijlociu cuprinde un areal situat în România și Rep. Moldova, cu trei culturi extrem de bine evidențiate,
tehnic și tipologic, după cum apreciază specialiștii : cultura Brânzeni (Ripiceni –Brânzeni), Aurignacianul clasic
(Mitoc-Malu Galben, România de azi), Cultura Prut (pe ambele maluri). Cf. Academie Roumaine, Iasi, Institut d’Ar-
cheologie, Direction pour la culture, les cultes et le patrimoine culturel national- Botosani, Vasile Chirică, Octavian
Liviu Șova, Civilizations prehistoriques et protohistoriques de la zone du Prut Moyen, Ed. Pim, Iași, 2006, pp.
26-27, www.cimec.ro
poporul rus de azi)
- Afirmarea clară a descendenței rușilor ca popor din ”arienii din Carpați”
- Afirmarea „civilizației ariene din Carpați” ca întemeietoare a Rusiei (deci,
asumarea unei descendențe genetice și statale din civilizația cea mai veche a Europei,
cea carpato-danubiană)
- fondarea Rusiei ca popor și ca stat este datorată ”expansiunii unei ramuri
a arienilor din Carpați care a ocupat Câmpia Rusiei, Siberia” (deci, o descendență
ariană asumată, a poporului rus, afirmată foarte clar de noua doctrină)
- Prin noua doctrină, Rusia nu se mai definește în funcție de etapele sale de
civilizație obișnuite (etapa creștinării poporului rus, etapa bizantină) și nici în funcție
de identitatea sa duală (eurasiatică) ci se revendică direct ca ”urmașă a ramurii
arienilor din Carpați ce a migrat până în Siberia și Câmpia Rusă unde a întemeiat
poporul rus și statul rus”.
- Descendența ariană a poporului rus din ”ramura arienilor din Carpați”
(deci, nu din orice parte a civilizației danubiene acoperind un areal foarte întins,
până în Serbia și Bulgaria de azi, ci specific din zona Carpaților) conferă Rusiei o
superioritate civilizațională tradusă în termeni de dialog politic de un alt nivel cu
Vestul european, care a considerat și a tratat Rusia mereu ca un stat de la periferia
Europei
- Respingerea ideii că Roma antică (cea din peninsula italică) ar fi izvorul
europenității, ar fi civilizația-matcă a Europei
- Respingerea ideii că originea popoarelor acoperind civilizația danubiană-
carpato-pontică) unde Rusia consideră după noua doctrină că își datorează originea,
ar fi ”popoare colonizate și romanizate”. Dimpotrivă, după noua doctrină, se
consideră că aceste popoare au fost expuse temporar și superficial influenței romane
care nu a reușit să altereze caracteristicele civilizației danubiene neolitice originare,
a civilizației ariene.
- Pentru noua doctrină a Rusiei, civilizația danubiană-carpatică rămâne
una ”ariană” (străveche, din negurile neoliticului) indiferent de Roma antică, iar
rămânerea unor legiuni romane pe teritoriul vremelnic ocupat militar al Daciei (14%)
în raport cu 86% teritoriul Daciei libere nu poate fi considerată colonizare și nici
romanizare
- Pentru noua doctrină, limba civilizației danubiene carpatice este una
arhaică, rumâna, din care au izvorât limbile slavone și latine, așa cum confirmă și
documentele vechi (Cronica moldo-rusă) din Petersburg și Rusia (vorbind de Râmul
cel vechi, de Romanii vechi, adică de ”arienii din Carpați”, spre a îi deosebi de latini,
de Romanii noi, cei din Italia) și Biblioteca Vaticanului dar și cercetările recente din
Univ. Cambridge19.
19
A se vedea, de ex., Napoleon Săvescu, idem, pp. 26-27. https://danielroxin.blogspot.com/2013/12/spatiul-car-
pato-dunarean-leaganul.html . Gabriela Dobrescu, Biblioteca Vaticanului confirmă: dacii nu au fost romanizați
niciodată, dacii erau de fapt, strămoșii romanilor conduși de Traian, 19.02.2014,http://manifestulromanuluiscuipat.
blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html, http://www.libertatea.ro/detalii/articol/omul-care-a-avut-
- Popoarele din vecinătatea sa strategică nu sunt considerate „popoare
romanizate” sau având ”limbi romanice” ci dimpotrivă, sunt privite cu respect,
ca popoare străvechi, aparținând arealului neolitic și proto-neolitic al civilizației
danubiene-carpatice-pontice, civilizația-matcă a întregii Europe, ”arienii din
Carpați” fiind vorbitori ai străvechii limbi rumâne, din care au derivat mai apoi,
limbile latină dar și slavona (”limba de slăvire a lui Dumnezeu”, la origine, pentru
această civilizație danubiană, fiind Zalmoxe). Cuvintele slavone au intrat în limbajul
rușilor odată cu creștinarea lor, ele fiind însă originare din această limbă străveche,
rumână, a civilizației matcă a întregii Europe. Deci, Rusia vorbește o limbă derivată
din limba rumână, proto-limba întregii Europe, limba civilizației–matcă a Europei.
- Ideea incompatibilității apartenenței zonei estico-europene la aria
civilizațională de control vestic-europeană
- Inițierea unei provocări la adresa UE ca entitate care ”a preluat această zonă
estică europeană în mod nelegitim”, adică nejustificat pe bază de argumente istorice,
zonă care, în viziunea Rusiei, este zona de origine a Rusiei, leagănul civilizației sale.
- Izvorul naționalismului rus este dat de faptul că originea ca popor și
întemeierea țării au avut loc prin contribuția popoarelor estico-europene, numite de
noua doctrină ”arienii din Carpați”. Aceștia sunt prezentați în noile manuale de istorie
ale Rusiei ca fiind fondatorii Rusiei de azi, ai marii civilizații ruse. Originile Rusiei
de azi, prin urmare, sunt stabilite sub noua doctrină, în cea mai veche civilizație a
Europei, civilizația carpato-danubiană.
- Vladimir Putin a înțeles că a se introduce și a juca în paradigma civilizațională
îi aduce avantaje strategice în acest secol, în stabilirea unei geopolitici civilizaționale
pe care a început-o Vestul european, prin inițierea UE și transformarea sa într-o
entitate politică revendicând ideea de Europă unită. Aceasta idee este percepută
ca o amenințare civilizațională pentru Rusia, care nu dorește să fie exclusă din
civilizația și din ideea de Europa, dar nici nu dorește să se supună autorității
suprastatale cedând din suveranitatea sa, spre a face parte din proiectul vestico-
european.
- Rusia a avut întotdeauna (chiar și în timpul bolșevismului), tradiția unui tip
de autoritarism politic indiferent de denumire și de regim politic. În aceste condiții,
este dificil dacă nu imposibil pentru o țară cu asemenea tradiție politică, să își cedeze
suveranitatea sa unor autorități suprastatale din cadrul UE numai spre a face parte din
ideea de Europă unită și din proiectul vestico-european de Europă unită. Participarea
Rusiei la UE nu i-ar garanta niciun moment acesteia un tratament preferențial față
de alte țări sau o poziție preeminentă în raport cu alte țări, în cadrul decizional al
UE. Mai mult, datorită dimensiunilor și importanței sale, există temerea ca Rusia să
nu primească un număr foarte mare de parlamentari și comisari, schimbând regulile
instituționale ale jocului vestico-european și să nu capete o influență mult prea mare
acces-la-documente-secrete-din-biblioteca-vaticanului-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers-442319.
html#ixzz2tVGXFJ7.
în interiorul UE, față de țări ca Franța sau Germania.
- Prin urmare, Rusia nu este interesată să își proiecteze o doctrină naționalistă
care să îi stabilească originile după istoria conformistă (formarea popoarelor
europene prin romanizare, adică în urma ocupării teritoriale militare europene
de durată a imperiului roman). Asemenea variantă istorică nu este acceptată de
Rusia care știe să joace jocuri geopolitice, inclusiv de geopolitică civilizațională.
Dacă Rusia nu acceptă o astfel de variantă a originilor sale, doar de dragul de a fi
considerată la fel de europeană ca și alte țări pentru a participa pe picior de egalitate
în cadrul UE, varianta de geopolitică civilizațională aleasă de Rusia este cea a unui
naționalism foarte inteligent focusat, anume direct în raport cu cea mai veche
civilizație europeană, cea carpato-danubiană. Focusarea Rusiei pentru noua sa
doctrină, pe acest areal civilizațional străvechi, pe care îl consideră (politic) în cadrul
doctrinei sale naționaliste foarte îndrăznețe, drept leagănul civilizației sale, creează
automat o revenire în forță a Rusiei pe scena europeană a sec. XXI.
- Rusia nu mai rămâne la poziția unui stat complexat de europenitatea vestică
ci se concepe ca originară din leagănul civilizației străvechi (anterior europenității
vestice) al civilizației danubiano-carpatine20. Prin această mișcare geopolitică
civilizațională, Rusia se situează automat pe o poziție de superioritate civilizațională
în raport cu civilizațiile vestico-europene care pretind să întruchipeze ideea de Europă
unită.
- Prin noua doctrină, a naționalismului său (revendicarea originii sale în cea
mai veche civilizație a Europei, cea carpato-danubiană), Rusia pune în discuție (din
punct de vedere al geopoliticii civilizaționale) ideea de Europă, și de UE ca entitate
legitimă în a pretinde că reprezintă ideea de Europă dar și în a crea, drept consecință,
un proiect politic care să reprezinte veritabil ideea de Europă.
- Prin doctrina sa naționalistă, Putin spune Europei integrate (în proiectul
UE) că nu este cea mai veche, și nici cea abilitată să pretindă că reprezintă ideea
de ”Europa”, deoarece iată, ea, Rusia, revendică și se mândrește în fața UE cu
leagănul civilizației sale, anume cu ”arienii din Carpați”. Rusia revendică ideea
de ”continuatoare” dar nu a Romei, nu a Bizanțului ci se consideră fondată de
civilizația carpato-danubiană (!), creând ca și geopolitică civilizațională, un nou
spațiu (centrat pe spațiul estico-european, privit de Rusia ca ”leagănul civilizației
sale”): astfel, Rusia formează prin naționalismul său un proiect politic alternativ
la UE și bazat pe un spațiu geopolitic civilizațional distinct de cel vestic. Spațiul
vestic se auto-percepe în primul rând ca un spațiu comun fără identitate, anume unul
economico-financiar, neisistând pe ideea de identitate comună europeană, pe tradițiile
Vezi spre exemplu, articolul S-a aflat cel mai MARE SECRET pe care România l-a ascuns. ISTORIA țării
20
noastre se SCHIMBĂ: Uite despre ce este vorba!, 23 august 2017, http://www.nationalisti.ro/s-a-aflat-cel-mai-

mare-secret-pe-care-romania-l-a-ascuns-istoria-tarii-noastre-se-schimba-uite-despre-ce-este-vorba/
http://www.nationalisti.ro/traditia-spirituala-dacica-si-istoria-furata-a-poporului-roman-2/. Despre civilizația
danubiană -Suntem cel mai vechi popor de pe Pământ?, 7 mai 2015, Sursa: https://conspiratiisimistere.wor-
dpress.com, http://www.nationalisti.ro/suntem-cel-mai-vechi-popor-de-pe-pamant
și istoria comună europeană. Mai important decât orice, UE nu s-a introdus în jocul
geopolitic civilizațional decât superficial, crezând că formarea unui spațiu comun de
circulație a mărfurilor se confundă sau ține loc de identitate europeană. Proiectul UE
este fundamental unul comercial-economic și financiar, baza UE este piața unică.
Or, doctrina naționalismului rus ridicată de Putin recent afirmă că Europa este mult
mai mult decât o piață unică sau libera circulație a persoanelor. Aceste persoane
au o identitate, au rădăcini, au o istorie comună, bazată pe o civilizație comună,
pe cea mai veche civilizație. Rusia vine să re-descopere o zonă tabuu a Europei,
anume, vine să spună vesticilor (care se revendică drept continuatori ai latinității, ai
civilizației imperiale romane) că a existat o civilizație mai veche decât Roma, că este
vorba de o civilizație sofisticată, întemeietoare de state, de o civilizație extinsă (la un
areal carpato-danubiano-pontic). Prin aceasta, Rusia re-creează un spațiu istoric
străvechi, uitat de UE și de Europa de azi. Este un spațiu civilizațional extrem de
întins, cu totul nou față de geopolitica lui Petru cel Mare sau a Ecaterinei celei
Mari. Doctrina naționalismului rus re-creează (după criteriul originii sale ca popor
și stat), spațiul celei mai vechi civilizații europene, izvorul întregii Europe21, care a
existat înainte de Roma antică și care a fost imperială înainte să fie Roma imperială
și care a fost izvorul de civilizație pentru spațiul vestic și popoarele de acolo22, care
nu a fost colonizată de Roma imperială în sensul civilizării (romanizării sale) ci s-a
păstrat nealterat, prin limbă, tradiții, obiceiuri, simboluri, meșteșuguri, până în zilele
noastre23.
- Prin revendicarea creării sale ca popor și ca stat de la civilizația străveche
danubiano-carpatică, Rusia lui Putin inițiază paradigma proto-bizantină, a unei
istorii europene pe care ea o recunoaște, o asumă și pentru care luptă. Pentru Rusia
naționalistă, așa cum o vede Putin, este o datorie a te revendica fățiș, a fi mândru de
originea străveche a civilizației danubiano-carpato-pontice.
- Pentru Putin, revendicarea celei mai vechi civilizații a Europei, având
centrul de putere (imperial) în munții Carpați este un titlu de legitimitate pentru
21
După unii autori, ”arienii carpato-danubieni sunt vechii pelasgi, întemeietorii Europei de azi, leagănul Vechii
Europe fiind spațiul carpato-dunărean ». Cf. Napoleon Săvescu, vol. I, op. cit., p. 99. « Din Daksha proto-sanscrită,
ariană sau Țara Soarelui, civilizația carpato-danubiană s-a extins inclusiv pe râul Nipru (Borystene) sau Hipanis
(Bug) ». Cf. Napoleon Săvescu, vol. I, op. cit., p. 101.
22
Gabriela Dobrescu, Biblioteca Vaticanului confirmă: dacii nu au fost romanizați niciodată, dacii erau de
fapt, strămoșii romanilor conduși de Traian, 19.02.2014, http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/biblio-
tecile-vaticanului-confirma-dacii.html. Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, interviu acordat postului de
televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei, youtube.com ---http://www.libertatea.ro/
detalii/articol/omul-care-a-avut-acces-la-documente-secrete-din-biblioteca-vaticanului-limba-latina-se-trage-din-
cea-romana-nu-invers-442319.html#ixzz2tVGXFJ7.
23
75% din lexicul colocvial nu rezultă în cazul românilor de azi, din vreo ocupație militară, nici cele 25% de
cuvinte latine nu rezultă din ocupația militară a imperiului roman în 14% din Dacia. Istoricii citează inclusiv ordinul
lui Traian (Praecepta Traiani) care interzicea italicilor să emigreze. În plus, istoria scrisă consemnează transferul
forțat a peste 150.000 de daci la sud de Dunăre, în afara celor încorporați în legiunile romane. Rumânii, înconjurați
mereu de neamurile lor daco-getice neocupate de romani, nu puteau să piardă și nici nu aveau de ce să renunțe la
limba lor ancestrală, datând din neolitic. După cum apreciază specialiștii, fondul latin al limbii române derivă din
limba arhaică neolitică, rumâna, fiind mult mai vechi decât Roma și romanii italici. Cf. Lucian Iosif Cuedeșean, op.
cit., pp. 174-175.
a crea un spațiu identitar-cultural nou, alternativ la cel vestic (cel bazat pe o piață
unică, adică pe un proiect fără identitate comună, fără raportare la tradiția străveche,
la originile Europei).
- Noua doctrină propune crearea unui spațiu foarte întins, care coincide cu
aria străvechii civilizații carpato-danubiano-pontice24. Acest areal civilizațional
presupune zona Dunării, Mării Negre, arealul Carpaților și întreaga zonă în care s-a
dezvoltat istoric străvechea civilizație proto-getică, numită de unii pelasgică25.
- În fața scepticismului vestic, că Rusia nu ar putea fi creatoarea unui asemenea
proiect (care ar însemna ca Vestul să devină o zonă periferică a Europei, derivată
din centrul decizional european nou, mutat în ceea ce Rusia lui Putin vede ca fiind
”Marele Est” sau ”Estul Extins”, adică zona Carpaților-Caucaz), această țară
hotărâtă în a-și lua revanșa față de ceea ce ea a perceput în istoria recentă ca fiind o
atitudine de tratare a sa ca un ”periferic” (”Rusia care stă și primește sancțiuni de la
Vest”), își poate reorienta întreaga sa istorie, spre a justifica teoria sa. Astfel, Rusia
are un mare potențial de organizare și propagandă culturală, moștenită din timpul
URSS și dezvoltat aproape de perfecțiune. Odată ce Rusia își va activa întreaga sa
rețea de muzee, de centre de cercetare istorică, etnologică, folclorică, lingvistică,
arheologică, odată ce va iniția proiecte comune de cercetare arheologică și culturală
a ”perioadei estice pre- și neolitice”, adică asupra istoriei comune europene, cu țările
din Estul Europei și din vecinătatea sa apropiată (Bulgaria, Ucraina, Rep. Moldova,
România dar și Serbia, Muntenegru, Albania, etc.), conferind importanță (politică)
din postura de susținătoare a probelor, artefactelor arheologice aparținând civilizației
străvechi danubiano-carpatice (acum tratate cu dispreț de adepții teoriei romanizării
acestor țări considerate ”periferice” față de centrul imperial al Romei antice), și
când o va face din poziția de mare putere energetică (asumarea acestei doctrine
naționaliste fiind susținută de pozițiile de dominanță energetică pe care Rusia le are
asupra Europei vestice), se va articula un spațiu european alternativ la UE ca piață
unică.
- Rusia naționalistă își bazează întreaga doctrină pe ideea reîntoarcerii la
originile extrem de vechi, comune, europene, pe care le identifică în spațiul carpato-
danubiano-pontic. Cu alte cuvinte, Rusia se reîntoarce la ceea ce consideră a fi
originile sale europene străvechi.
- Doctrina nouă a Rusiei afirma teoria ”arienilor din Carpați” având în vedere
24
Unde bulgarii nu sunt ruși ci geți daco-moezi, ca și albanezii, au în comun cu românii 500 de cuvinte provenite
din limba civilizației dunărene neolitice, arhaice, iar bulgarii de azi nu se confundă cu triburile mongole ale lui
Asparuh de la 679 e.n., care au fost ulterior, exterminate în 1014 de împăratul Vasilie II Bulgaroctonul. Cf. Lucian
Iosif Cuedeșean, op. cit., pp. 168, 173. Slavona nu exista la slavi înainte ca ei să fie creștinați și să aibă biserici (vo-
cabularul liturghic specific). Apariția cuvintelor slavone la rumânii din Bulgaria de azi era înregistrată cu 800 de ani
înainte de venirea volgarilor (mongolii lui Asparuh) și aceștia aparțineau de civilizația neolitică dunăreană găsită de
bulgari/volgarii, triburile mongolice ale lui Asparuh, aici. Cf. Lucian Iosif Cuedeșean, op.cit., p. 169.
25
Napoleon Săvescu, op. cit., p. 22. Acesta citează pe prof. Gordon Childe, în lucrarea sa ”The Aryans”, Barnes and
Noble Books, NY, 1993, harta fig. 48, care consideră că spațiul carpato-danubiano-pontic este centrul de răspândire
al indo-europenilor. Cultura Cernavodă I dă naștere la cultura Troia I. Arienii sau carpato-dunărenii au răspândit
cultura lor până în India (cultura vedică). Cf. Napoleon Săvescu, op. cit., vol. I, p. 22.
și cercetarea atentă a studiilor Univ. din Cambridge, care afirmă că ”spațiul carpato-
danubian a fost unul din puținele zone ale Europei ce nu a fost afectat direct de calota
glaciară și nici de cea alpină, asigurând condiții de viețuire pentru oameni și animale”.
Cercetările de la Univ. Cambridge stabilesc că ”singurul spațiu corespunzând
condițiilor din vechea literatură vedică este cel al Carpaților”, numit ”Ancient
Indian” și unde este plasată ”prima fază a culturii vedice în arealul românesc” ;
”cetatea carpatică este parte din habitatul primitiv al arienilor”26. ”Arieni” sunt
deci, în sensul folosit de cercetătorii de la Univ. Cambridge, străvechii locuitori ai
arealului carpatin, în faza primitivă a civilizației vedice răspândite ulterior până în
arealul indian. În acest sens, de ”locuitori străvechi, cu continuitate neîntreruptă
în arealul carpatic”, folosesc rușii termenul de ”arieni”, având în vedere studiile
Univ. din Cambridge pentru elaborarea doctrniei lor geostrategice.
- Centrul de putere, conform noii doctrine, devine acum zona carpatică (vezi
teoria cu ”arienii din Carpați care au fondat Rusia ca stat și din care provine și
poporul rus”). Evident că poporul rus (având în vedere pretențiile de mare putere
și de proiectare strategică a puterii asupra spațiului întregii Europe, așa cum își
dorește Rusia sub Putin) nu mai poate considera spațiul carpato-danubiano-pontic
ca fiind unul ”romanizat”, conform teoriei legiunilor militare romane care au format
popoarele din această arie ”pe repede înainte”, adică în decursul unei perioade ridicole,
de 160-250 de ani27. Rusiei i se va părea absolut ridicolă ideea ca legiunile romane
(formate din mercenari adunați din toate colțurile imperiului roman, nicidecum din
latini propriu-ziși) să aibă ”un rol genetic creator mergând în decursul a 160 de ani,
până la formarea unui popor nou”, în condițiile în care nu întreg teritoriul Daciei,
de exemplu, era cucerit militar de romani28. Conform doctrinei naționalismului rus
care pune formarea Rusiei în matca străvechii civilizații carpato-danubiano-pontice,
ca fiind matca Europei, civilizația-mamă a Europei, această teorie a romanizării
popoarelor care au făurit civilizația carpato-danubiană va fi respinsă categoric,
cu dovezi istorice și arheologice, lingvistice pe care Rusia le va susține de la
dimensiunea de mare putere europeană. ”Arienii din Carpați” sunt incompatibili,
ca teorie, cu cea a ”poporului nou format prin romanizare sub trei legiuni romane în
decursul a 160 de ani sau 250 de ani”, cum am vrea să considerăm.
- Prin această doctrină, Rusia va deveni mai europeană decât Vestul,
deoarece ea se va revendica de la străvechiul Râm (azi, orașul Roman, ca matcă a
26
Napoleon Săvescu, idem, pp. 26-27.
27
Napoleon Săvescu, op. cit. , Vol. II, pp. 73, 75.
28
”Legiunile armatei romane au ocupat doar 1/7 din teritoriul Daciei (14%) și pentru o perioadă istorică foarte
scurtă, de 165 de ani, adică între 106-271 e.n. Dacă în peninsula italică există și azi dialecte care îi fac pe italieni să
nu se înțeleagă între ei (sardinian, calabrian, toscan, lombard), fiind sute de dialecte (aprox. 1500) în toată peninsula,
care dovedesc că aceasta nu a fost romanizată la ea acasă (!), cum se explica romanizarea noastră de către romanii
cuceritori ai Daciei, în condițiile în care aria Daciei libere era de 86%”. ”Latinii nu au fost în stare să realizeze limba
unitară la ei acasă însă în Dacia acest lucru, în mod straniu, s-a putut”, arată autorul Napoleon Săvescu, op. cit., pp.
27-28, ”fiind ridicol să considerăm că romanii au putut realiza la 1500 km departe de Roma și în doar 100 de ani ceea
ce ei nu au fost în stare să realizeze la ei acasă, adică o limbă latină unitară, și în condițiile în care picior de roman
nu a călcat în 86% din teritoriul Daciei”.
europenității) , nicidecum de la orașul vestic al Romei antice. Rusia va insista pe
29
ideea de ”Râm original” (fondat de ”Romanii Vechi”, care ”sunt deosebiți de latini
sau Romanii Noi”, așa cum deosebește Cronica moldo-rusă păstrată la Petersburg și
la Moscova, manuscrise originale scăpate din incendiile inchiziției catolice)30, adică
de oraș anterior Romei antice, de oraș–simbol al civilizației întregii Europe (Râmul
original fiind un oraș localizat aproape de spațiul strategic al Rusiei, de pe teritoriul
României, fiind vorba de orașul Roman din zona Moldovei31). Când Rusia își va
pune în acțiune imensa capacitate de a conferi importanță strategică și culturală,
ca oraș-simbol al civilizației străvechi, neolitice, pentru acest oraș, ea va schimba
polul de decizie și importanța privind Europa, dinspre Vest (de la Roma antică)
spre Est (la vechiul, originalul Râm, ca sursă a întregii civilizații europene).
Nimic nu va sta în fața voinței Rusiei ca mare putere europeană, de a invoca dovezi
arheologice, documentaristice (Analele grecești din sec. I-IV en, Calendele Romane,
care conțin informații despre istoria poporului get și care sunt surse ce trebuie
culese de specialiștii în favoarea continuității neîntrerupte a civilizației danubiene,
din neolitic, până la geto-daci și până în zilele noastre, fără mitul romanizării), și
orice fel de dovezi istorice (multe din ele aflate și în zona Rep. Moldova, în muzeele
și siturile arheologice din acel spațiu), în sprijinul teoriei că orașul Roman este
vechiul, autenticul Râm, care precede Roma antică și care este adevărata vatră a
europenității, de unde au migrat toate popoarele europene de azi și a cărui limbă a
fost vorbită pe un areal imens, limba rumână fiind strămoașa latinei și nu invers32.
- Bătălia pentru viitorul statut de putere civilizațională în Europa a început,
odată ce Rusia și-a dat seama cum poate reordona jocul politic cu Europa pentru a
ieși din poziția sa de stat periferic, complexat, care primește sancțiuni, mustrări sau
indicații de la Vestul european.
2. Rusia, auto-inclusă în cea mai veche cultură a Europei

și valorificarea sa ca avantaj strategic în jocul geopoliticii
civilizaționale
Cultura Vinca-Turdaș este considerată una dintre cele mai veche culturi ale
Europei33. Arealul său este întins, acoperind teritorii din Bulgaria, Rep. Moldova,
29
O așezare datând din timpuri posibil proto-dacice, de pe vremea regimurilor matriarhale ale marilor preotese și
regine. Dumitru Bălașa, op. cit., pp.111-112.
30
Idem, p. 112.
31
Ibidem, pp. 37, 111-112.
32
Lucian Iosif Cuedeșean, op. cit., pp. 97, 112-118. Gabriela Dobrescu, Biblioteca Vaticanului confirmă: dacii nu
au fost romanizați niciodată, dacii erau de fapt, strămoșii romanilor conduși de Traian, 19.02.2014, http://manifes-
tulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html. Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan
Paul al II-lea, interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei,
www. Youtube------------http://www.libertatea.ro/detalii/articol/omul-care-a-avut-acces-la-documente-secrete-din-bi-
blioteca-vaticanului-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers-442319.html#ixzz2tVGXFJ7.
33
După alții, ”cea mai veche fiind cultură Criș-Starcevo, răspândită pe întreg teritoriul României încă din mileniul
România, Serbia, Pannonia (civilizația fiind cu milenii anterioară venirii triburilor
migratoare ale maghiarilor în această câmpie), formând un spațiu răsăritean pe care
noua doctrină a Rusiei nu îl consideră ca fiind unul legat intrinsec de Vest, ci unul
străvechi, aparținând unei zone estice având propria sa originalitate, cu mult
anterioară Romei antice.
În datări ale diverselor inscripții, artefacte, desene rupestre și alte obiecte sau
semne găsite pe teritoriul României, al rep. Moldova dar și al țărilor vecine acestora,
datări mult mai ample, cultura Vinca este aproape o cultură tânără, în comparație cu
proto-culturi sau culturi atât de străvechi încât ele nu au fost explorate, analizate și
valorificate la adevărata lor valoare, ca patrimoniu al întregii umanități, nu doar al
Răsăritului european. Astfel, trebuie remarcată descoperirea artefactelor, desenelor,
obiectelor inscripțiilor, semnelor aparținând civilizației carpato-danubiene-pontice
cu vechime de dinainte de neoliticul la apogeu (și etapa sa Cucuteni, poate cea mai
cunoscută în lume), privind acest areal: este vorba de descoperirile de la Brânzeni
(rep. Moldova), (Columbia/30.000 î.e.n.), Madona de la Cosăuți (rep. Moldova)
20.000-15.000 î.e.n., descoperirile de la Gaura Chindiei (11.000 î.e.n.), Cuina
Turcului (9.000 î.e.n.), Schela Cladovei (8000 î.e.n.), abia după acestea venind
cultura Starcevo-Criș (7000 î.e.n.), cultura Turdaș (6000 î.e.n.), cultura Vinca (6000-
5000 î.e.n.), culturile Boian, Hamangia, Gumelnița (6000 î.e.n.), scrierea de la
Tărtăria (5000 î.e.n.) și cultura Cucuteni (4004 î.e.n.). Abia după aceste date istoria
este popularizată ca ”începând” din Egipt sau din Sumer însă aspectele de mai sus
care dovedesc continuitatea multi-milenară a civilizației danubiene, până la tracii-
geto daci și ulterior, o continuitate neîntreruptă până azi, a locuitorilor spațiului
carpato-danubiano-pontic, în ciuda invaziilor migrațiilor, colonizărilor, jefuirilor
și exploatărilor patrimoniului cultural al acestor teritorii, în decursul atâtor
milenii, este probat foarte clar, cu dovezi arheologice aparținând acestor culturi
cu milenii înainte de civilizațiile egiptene, sumeriene sau ale Greciei antice. Toate
aceste date, sub noua doctrină privind ”nașterea Rusiei ca popor din ramura arienilor
din Carpați”, Rusia și le va asuma ca avantaj strategic într-o bătălie civilizațională
pe care o poartă spre a își depăși statutul impus de Vest de stat periferic-european
sau de stat cu identitate incertă (eurasiatică, lato sensu). Rusia se revendică, sub
noua doctrină, ca ”descinzând dintr-o ramură a arienilor din Carpați care au migrat
în Marea Câmpie Rusă, înspre Siberia, ocupându-o și întemeiind în aceste ținuturi,
bazele poporului rus și ale culturii sale politice”. Prin această mișcare civilizațională
hotărâtă Rusia schimbă pozițiile de dialog politic între puterile din Europa și contestă
Vestului european o superioritate în termeni civilizaționali auto-asumată de acesta în
baza ”moștenirii Romei antice” (cea din peninsula italică).
Civilizația carpato-danubiano-pontică și superioritatea sa la nivel mondial
VI î.e.n.”. ” După multe secole de dominație a culturii Criș-Starcevo, au urmat uneori consecutiv, uneori în paralel,
culturile Turdaș, Boian, Vădastra, Hamangia, Gumelnița, Cucuteni, Cernavodă, Sălcuța”. ”Cultura Turdaș este cea
mai veche cronologic, acoperind unele părți din Transilvania, Banat și Nordul Olteniei încă din mileniul V î.e.n.,
consideră Vasile Florea, Arta românească, de la origini până în prezent, ed. Litera, România, 2016, pp. 12-13.
este ilustrată și de o serie de scrieri de tip ideograme, provenind din negurile
timpului34. Această civilizație este de exemplu, ilustrată prin Tăblițele de la
Tărtăria35, o scriere bazată pe ideograme și destinată uzului preoteselor (societăți
religioase matriarhale, în această lume a civilizației danubiene străvechi), anterioare
cu mult tablelor scrise ale lui Moise, Manu sau Hammurabi (legiuitorii bărbați ai
unor state organizate patriarhal).
Prin comparație, statul regal feminin al vechii Dacii, conduse de marile preotese
și marile regine Dakia, Hestia, Roma Dea, aveau cel mai vechi cod de legi al lumii,
numite Legile Frumoase, Beleaginele, care se duc ca origine în negura timpului, în
neolitic (perioadă care, în cazul locuitorilor vechi ai spațiului românesc de azi, începe
de la circa 6000 î.e.n., conform datării cu C14)36.
Tăblițele de la Tărtăria (circa 5.000 î.e.n.) sunt cu 1.000 de ani mai vechi decât
scrierile cuneiforme din Sumer. Nu se poate considera că o scriere cu un anumit
tip de caractere (ideograme) ar fi inferioară sau nu ar putea fi considerată ca
”scriere” față de alte tipuri de scriere ale altor civilizații (cuneiforma, de exemplu).
Savanții ruși au recunoscut atât vechimea cât și semnificația majoră a tăblițelor de la
Tărtăria, din civilizația danubiană.
Astfel, Boris Petrov, în 1975, a publicat în nr. 12 din revista Tehnica tineretului,
și în vol. Tainele Veacurilor, Moscova, 1975, pp. 171-179, articolul Cuvintele vii
ale Tărtăriei, considerandu-o scriere ideografică în sine iar academicianul bulgar
Vladimir Georgiev, în Magazin Istoric, nr. 3/1972, într-un interviu, preciza că
vechimea acestor tăblițe este cu 1000 de ani mai mare decât a celor sumeriene37,
legându-le de civilizația danubiană, alături de tăblițele din Bulgaria de la Karanovo
și Gracialnița, cea mai veche scriere din lume aparținând aceleași culturi38.
Civilizația danubiană a dat amuleta de la Cosăuți, din Rep. Moldova de azi,
lângă Nistru amuletă care, la fel, conține scriere de tip ideograme, fiind datată
aprox.17.500-20.000 î.e.n., reglementând viața comunității din acele locuri39, după
un tipar sacru (vânătorile de bizoni în urma marilor migrații pe Nistru) și fiind cu
mult anterioare tăblițelor lui Moise sau scrisului din Sumer40.
34
https://www.getbeget.org/apps/blog/show/39584953-spatiul-carpato-dunarean-leaganul-civilizatiei-europene-,
https://danielroxin.blogspot.com/2013/12/spatiul-carpato-dunarean-leaganul.html, http://daniel-roxin.ro/index.
php/2015/10/26/fabuloasa-istorie-straveche-din-carpati-film-documentar-2014/
35
Tărtăria fiind o localitate lângă râul Mureș (România). Aceste tăblițe sunt considerate ca aparținând culturii
Vincea-Turdaș. Datate cu C14, se apreciază că ar avea o vechime de 5.300-5.200 î.e.n., și revoluționând istoria cul-
turii scrisului, primul mesaj scris din istoria omenirii. Cf. Napoleon Săvescu, op. cit., vol. II; pp.35-36.vol. I, pp.
259-265.
36
Dumitru Bălașa, op. cit., pp. 291-292, 79-80.
37
https://www.rostirea.ro/news/scrierea-preistorica-sacra-de-pe-teritoriul-daciei
38
Cf. Napoleon Săvescu, vol. I, p. 261.
39
https://www.romanianhistoryandculture.com/prehistory.htm
40
http://www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_cosauti__16_000_bc.html
Cultura Cucuteni-Tripolie, care este considerată o cultură-matcă a întregii

Europe și care cuprinde un areal estic (România, Ucraina, Rep. Moldova, mergând
spre Rusia de azi). Este o cultură deosebit de sofisticată, proto-urbană, care formează
o unitate culturală străveche, un ansamblu geopolitic coerent în Estul Europei, acum
5000-3500 î.e.n. http://bucpress.eu/cultura/cultura-cucuteni-tripolie-poate-fi-3691
Cultura Cucuteni a fost definită ca o cultură

urbană, alcătuită din mini-orășele, cu o vechime
datând dinaintea scrisului sumerian. Această cultură
s-a extins pe perioada a 2000 de ani (între 4600/4500
– 2750 i.Hr.) pe o suprafață de 350.000 de km², ce
cuprinde teritorii care astăzi se găsesc în România,
Republica Moldova și Ucraina. Un grup mare s-a
deplasat înspre podișurile dintre Carpați și Nipru,
ocupând un areal imens. http://www.mixdecultura.
ro/2013/11/cultura-cucuteni-o-civilizatie-mai-veche-
decat-civilizatia-mesopotamiana/
Cel mai vechi papirus al Europei este tot unul găsit pe teritoriul României
și aparținând acestei civilizații danubiene, descoperit la Callatis, cu scris getic (dat
fiind faptul că geții, urmașii civilizației danubiene-carpatice-pontice, cei care au
influențat cel mai mult dezvoltarea culturii vestice-europene, după cum recunosc
specialiștii, întemeiaseră un adevărat imperiu în acea arie, obligând coloniile grecești
să le plătească tribut)41. Papirusul de la Callatis conține scris getic, în acea vreme doar
clerul, foarte puternic, folosind limba getică, așa cum este ea înscrisă în acel papirus,
cel mai vechi din întreaga Europă.
Cel mai lung text în limba tracă, combinat cu o scriere getică nedescifrată
apare pe inelul de la Ezerovo42 (acesta fiind un aristocrat get, după cum l-au identificat
specialiștii) și de asemenea, în cadrul civilizației danubiene mai trebuie amintite
și cele 200 de morminte getice din localitatea Candele (în rom.), de pe teritoriul
Bulgariei de azi, orientate spre constelațiile Casiopeea, Carul Mare și Câinele). Deci,
este vorba de vechi artefacte și situri aparținând celei mai vechi civilizații a Europei,
cu continuitate neîntreruptă din negurile neoliticului până în timpul geților și după
aceea, până în zilele noastre.
Pentru noua doctrină, nu mai există separația între așa-numitul spațiu genetic
latin și cel slav, ”străin”, respins ca ”nefiind veritabil European”. Pentru Rusia, trebuie
re-descoperit spațiul european străvechi, matca întregii Europe, izvorul genetic și de
civilizație al Europei adevărate, care este aria carpatică (”arienii din Carpați”, după
cum afirmă manualele noi de istorie rusești). Pentru noua doctrină, poporul rus nu
se mai identifică drept unul diferit de popoarele latine, deoarece limba latină este
considerată ca derivând din limba rumână43, cea mai veche limbă din Europa și
limba vorbită în civilizația străveche, a spațiului carpato-danubiano-pontic. Lucrări
arheologice și științifice bazate pe această teorie apărute în țările din vecinătatea
apropiată a Rusiei (Rep. Moldova, România, Bulgaria, Albania etc.) acoperind
imensul areal traco-getic, este posibil să fie extrem de studiate în prezent în Rusia
de către teoreticienii noii doctrine, ca argumente în sprijinul ideii că Rusia ca stat
și popor derivă din această civilizație și că nu este ”un popor” periferic-european.
Rusia nu se mai situează prin noua doctrină în afara latinității ci se revendică a fi
fondată de ”arienii din Carpați”, proto-geto-dacii din civilizația străveche din care
a derivat latina44 și civilizația întregii Rome imperiale, din civilizația proto-romană.
Rusia reafirmă politic, ca mare putere, formarea sa ca stat și popor, din spațiul proto-
latin, din spațiul neoliticului sofisticat ce a dat cultura Cucuteni și Vinca-Turdaș45.
41
A se vedea și https://danielroxin.blogspot.com/2013/12/spatiul-carpato-dunarean-leaganul.html, http://daniel-ro-
xin.ro/index.php/2015/10/26/fabuloasa-istorie-straveche-din-carpati-film-documentar-2014/
42
Ezerova, teritoriu dac sud-dunărean, azi în Bulgaria. Vechime de 2.500-3.000 ani, făurit înainte de orice prezență
romană sau greacă pe aceste meleaguri și care este inscripționat în limba traco-dacă. Cf. Napoleon Săvescu, op. cit.,
vol. I, pp. 268-270.
43
Lucian Iosif Cuedeșean, op. cit., pp. 16, 18, 21, 111, 115, 159. Acesta consideră că rumânii sunt dintotdeauna
stăpânii gurilor Dunării, fluviu care este axa continentului european, rumâna fiind limba culturii Dunărea de Jos,
cea mai veche civilizație a Europei. (p. 21).
44
Napoleon Săvescu, Noi,dacii, vol. II, ed. Teocora, 2012, Buzău, pp. 134-135.
45
Prima agricultură europeană, prima ceramică după glaciațiunea Würm, prima ceramică neagră, prima
ceramică pictată pe teritoriul continental al Europei, prima rețea de apă și de canalizare, primele orașe sis-
tematizate și prima scriere au apărut în Romania iar rumâna este prima limbă a vechii Europe (românescul
”sută” fiind consemnat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de latinescul roman ”kentum/ sentum” iar românescul
”suare/soare” fiind anterior latinescului roman ”sol, solis”. Latina românilor este mai veche decât Roma însăși și
Rusia își re-creează spațiul european anterior momentului de la care se
revendică drept europene (adică urmașe ale Romei imperiale) statele europene
vestice și o parte a celor estice. În final istoria nu este decât o reflectare a intereselor
și mișcărilor geopolitice iar valorizarea civilizației străvechi carpato-danubiano-
pontice anterioare Romei antice46 este privită de Rusia în termeni de avantaj strategic
în fața Vestului european auto-considerat ”civilizațional-superior”.
Naționalismul rus, cu alte cuvinte, este unul care re-valorizează ideea de
preeminență a Estului european asupra Vestului european și îl situează anterior
până și etapei de neolitic românesc (cultura Vinca-Turdaș, cultura Cucuteni), deci
dinaintea ascensiunii Romei imperiale, pe care Rusia o vede ca una derivată tot din
această civilizație, ca și latina, derivată din limba arhaică ignorată de Occidentul
european, anume din proto-europeană sau limba rumână47. Această limbă rumână
are și cuvinte așa-zis slavone, așa cum au remarcă specialiștii însă acestea nu provin
din slavona medievală (adică nu au fost împrumutate de la ruși) ci ele existau în
această limbă arhaică europeană, ca atare, fiind preluate mai târziu de poporul rus48.
Deci, rușii consideră că își trag originea nu de la Roma antică ci din civilizația
străveche a zonei carpatice unde se vorbea o proto-limbă europeană originală, din
care au derivat și latina și slavona mai târziu49. Este suficient ca specialiștii din Rep.
Moldova să prezinte lumii, în cadrul acestei doctrine, cel mai vechi artefact (bucată
de gresie cu cea mai veche scriere)50 ca aparținând acestei culturi străvechi, întinsă
pe un areal imens, din pre-neolitic51. Rusia se consideră derivată deci, inclusiv din
civilizația Vinca-Turdaș ( !), din moment ce afirmă în manualele sale de istorie (care
sunt emise cu girul Dumei de Stat și al Președinției) că ”arienii din Carpați au fondat
este înscrisă în Vedele Indiei, unde nu există ”aqua, solis sau centum”. Cf. Lucian Iosif Cuedeșean, op. cit., p. 20.
46
” Se cunosc două arealuri de viețuire umană în Europa în timpul glaciațiunii Wurm, unul vestic, în Pirinei plus
Grimaldi și altul în Carpați. Cel vestic a dispărut fără urmă, rămânând doar cel din Carpați, ca depozitar al întregului
bagaj lingvistic și genetic european, refăcut în cultura bazinului Dunărea de Jos. Romania este spațiul de antropoge-
neză europeană după glaciațiunea Wurm (vezi românul de 42.000 ani din peșterea cu oase din Banat, primul om din
lume de tip contemporan)”. Cf. Lucian Iosif Cuedeșean, date și informații din lucrarea sa, op. cit., pp. 18-19.
47
”Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care presupunea o limbă formată predilect din
onomatopee, metafore ce reproduceau imaginea auditivă a noțiunilor și lucrurilor descrise. În România de azi a
existat arealul primului popor de agricultori ai Europei, ce nu a abandonat niciodata teritoriul României, păstrând
timp de 10.000 de ani o limbă unitară, într-o civilizație neolitică extrem de vastă, din Pirinei până în Punjabi, plecând
în Siberia și India dinspre Europa și nu invers. Indo-europeana rezultă din rumâna geto-pleasgi-scită și nu invers”,
consideră Lucian Iosif Cuedeșean, op. cit., pp. 16-17.
48
Idem, pp. 97-98, 99-101.
49
Ibidem, p. 104.
50
Artefactul de la Cosăuți, o localitate pe Nistru, Rep. Moldova sau cunoscută ca și amuleta de la Cosăuți, datată
cu aprox. 17.500 ani î.e.n., care conține ideograme, după alții fiind veche de 20.000 î.e.n., întrucât este o amule-
tă pentru uzul conducătorilor, surprinzând momentul vânătorii bizonilor și migrarea acestora pe Nistru, prin apă.
Deci, simbolurile se consideră o scriere, ideogramele, care reglementau viața comunităților cu mii de ani înainte de
apariția tablelor de legi. A se vedea filmul documentar http://daniel-roxin.ro/index.php/2015/10/26/fabuloasa-is-
torie-straveche-din-carpati-film-documentar-2014 . A se vedea si https://www.rostirea.ro/news/scrierea-preistorica-
sacra-de-pe-teritoriul-daciei
51
Academie Roumaine, Iasi, Institut d’Archeologie, Direction pour la culture, les cultes et le patrimoine culturel
national- Botosani, Vasile Chirică, Octavian Liviu Șova, Civilizations prehistoriques, et proto-historiques de la
zone du Prut Moyen, Ed. Pim, Iași, 2006, pp. 26-27, www.cimec.ro
statul rus și poporul rus”. Prin urmare, Rusia ridică o superioritate civilizațională din
pre-neolitic, neîntreruptă, a acestei civilizații și o folosește ca bază pentru statutul de
mare putere europeană asupra Vestului european (ceea ce puterile europene vestice,
concentrate pe valorizarea ideii de piață unică, de zonă economico-financiar, fără a
acorda atenție identității, tradițiilor originii comune și culturilor străvechi europene,
nu au făcut, pierzând avantaje strategice în fața Rusiei în materie de geopolitică
civilizațională).
Prin noua doctrină, Rusia, paradoxal, efectuează cea mai mare contra-revoluție
culturală de dinainte de 1918, din sec. XIX în prezent, prin asumarea unor trenduri
dintre care identificăm următoarele:
- Asumarea unei identități europene proto-bizantine (ceea ce înseamnă practic,
raportarea la un timp proto-bizantin, adică a conectării Rusiei ca și civilizație, de
trecutul european proto-bizantin al popoarelor din Europa și în special, al popoarelor
învecinate ei). Aceasta înseamnă că Rusia se erijează în a re-conecta o identitate
europeană comună, proto-bizantină (estico-europeană, în special)
- Crearea unui spațiu estic (și chiar central) European bazat pe identitatea
europeană estică, extrem de străveche, proto-bizantină, spațiu privit ca reprezentând
legitim ideea de Europa și identitatea europeană autentică, străveche
- Alipirea geopolitică (din punct de vedere al geopoliticii civilizaționale) a
Europei Centrale (Franța, Germania, Austria etc. țări controlate cu cordoanele
energetice de către Rusia) la noul spațiu geo-civilizațional strategic al Rusiei. Acest
spațiu nou nu trebuie confundat cu imperiul eurasiatic ci este vorba de un spațiu
complet nou, creat în temeiul unei teorii diferite de cea eurasiatică propusă de Dughin.
Identificarea unor legături istorice comune (a unei istorii comune) cu
popoarele europene din vecinătatea sa imediată (definită în termeni de geopolitică
civilizațională).
3. Rusia sub Vladimir Putin și desprinderea de

internaționalismul bolșevic. Reconstrucția identității Rusiei
ca o civilizație superioară Occidentului (asumarea identității
proto-romane)
Când bolșevicii au venit la putere în Rusia, inițiind o revoluție care distrugea
identitatea Rusiei pentru mai bine de un secol, s-a creat o revoluție anti-culturală,
adică un progresism avant la lettre. Viziunea de bază a bolșevicilor era construcția
statului desprins de ideea de națiune, a poporului fără trecut, a omului nou, a privirii
înainte, spre viitor (societatea progresistă).
S-au ars cărți în piața publică, s-a distrus elita intelectuală a vremii, autoritatea
tradițională și valorile tradiționale au fost aruncate la gunoi, spre a se construi un
proiect politic post-național, care urma să fie și unul internațional.
Privit din această perspectivă (a paradigmei civilizațiilor), distrugerea URSS
sub Gorbaciov (rămânând de analizat natura Perestroikei- o revoluție culturală, o
reformă moderată asupra comunismului sau o negare a Rusiei ca internaționalism
proletar, o negare a identității comuniste?), reiese că a fost o distrugere a unui proiect
non-identitar pentru Rusia, a unui proiect progresist (țara fără trecut, omul nou, țara
fără identitate, comunistul proletar care poate fi oricine, nu doar rus). S-a distrus
deci, un model neviabil de Rusie, în 1990, oricât ar rămâne de legați azi rușii de
trecutul lor nostalgic recent.
Imperiul sovietic era în esență, o mega-structură care a preferat diminuarea,
dacă nu ignorarea trecutului, a identității Rusiei, accentuând asupra caracterului
multi-etnic, multi-cutlural, frățesc, egalitar, al republicilor din mega-structură spre a
da iluzia egalității politice și de decizie).
Distrugerea URSS în 1990 reiese azi, prin prisma paradigmei civilizaționale, că
a reprezentat una din cele mai mari provocări pentru Rusia post-sovietică, deoarece îi
crea dileme de ordin civilizațional: spre ce trecut să se întoarcă? Să re-devină Rusia
țaristă, cu modelul autocrat și politica de Noua Romă?
Să reconstruiască imperiul pierdut, sovietic (non-identitar)?
Să se regândească în chip de imperiu cu identitate dublă (eurasiatică)? Să se
integreze în UE, renunțând la conexiunea cu Asia?
Toate au fost dileme analizate serios de analiștii și strategii ruși, spre a încerca
o raportare adecvată a Rusiei la provocările secolului XXI ca secol al civilizațiilor.
Fără asumarea unei identități civilizaționale certe, Rusia este considerată că
nu se poate afirma printre civilizațiile-state/sau dominate de state care vor contura
scena geopolitică a acestui secol.
Între puterile europene ale secolului XXI Rusia nu poate fi ignorată iar
elementele doctrinare care se conturează în ultimii ani sub leadershipul lui Vladimir
Putin arată o adevărată revoluție culturală, o reconsiderare și reinterpretare a istoriei
europene pentru a oferi o bază culturală de raportare în acord cu interesele naționale
ale Rusiei de azi și cu strategiile de proiectare a puterii pe termen lung (Rusia fiind
o țară care gândește în mod predilect strategii pe termen lung).
Doctrina „Rusia măreață” (denumită aici de noi în mod convențional,
deoarece ea nu a primit o denumire oficial asumată în discursurile politicienilor ruși,
însă poate fi decelată prin elementele sale în politica și deciziile privind domeniile
culturale, politice, educaționale ale Rusiei din ultimii ani) este înscrisă într-o formă
de strategie naționalistă, gândită pentru a fi implementată de Rusia pe termen scurt,
mediu preponderent, și care are ca scop re-poziționarea (din punct de vedere al
geopoliticii culturale, ca baza a geopoliticii clasice) Rusiei în paradigma conflictului
între civilizații (pe care o apreciază ca fiind cea stând la baza viitorului tip de sistem
internațional al sec. XXI).
4. Redescoperirea identității europene străvechi a Rusiei

Ascensiunea trendului naționalist în Rusia s-a făcut progresiv și a câștigat
teren în raport cu alte doctrine care par complexe și prea greoaie în a fi puse rapid în
practică și a obține o valorificare rapidă a intereselor strategice ale Rusiei în Europa
și ca mare putere în lume. Din punct de vedere al geopoliticii civilizaționale, odată ce
Rusia a înțeles care îi sunt coridoarele strategice unde poate să joace spre a obține
un câștig cert în viitor și a își menține statutul de mare putere, o doctrină precum cea
naționalistă este percepută ca având mai mult elemente de avantaj strategic.
Valorificând atent și inteligent atuurile date de vecinătatea sa strategică, Rusia
ajunge la următoarele direcții și atitudini strategice:
-nu mai consideră vecinătatea sa strategică drept o vecinătate inamică sau
ostilă ci dimpotrivă, o parte intrinsecă a unui spațiu civilizațional comun, care
este redescoperit și fructificat ca identitate comună, proto-bizantină, ca un tip de
solidaritate organică
-asumarea apartenenței străvechi a Rusiei la civilizația danubiano-carpatică
face din vecinătatea sa strategică o zonă de noi deschideri, de cooperare și înfrățire
culturală care are ca bază civilizația originară străveche, Vinca-Turdaș52 și ”obârșia
rușilor din arienii din Carpați” (făuritorii acestei civilizații străvechi)
-revendicându-se de la Râmul originar, de la neamurile care au făurit civilizația
străveche danubiano-carpatică, Rusia își afirmă identitatea europeană ca identitate
estică și anterioară Romei antice (de unde își trag pretențiile civilizaționale, vesticii
europeni)
Asumarea statutului de putere civilizațională pentru Rusia în termenii obârșiei
sale din civilizația danubiano-carpatică este avantajoasă pentru că îi conferă
Rusiei statut automat de civilizație superioară și originală față de orice pretenție
civilizațională europeano-vestică, derivată din Roma antică și din moștenirea
imperiului roman
Rusia își valorifică la maximum prestigiul politic și civilizațional afirmându-
și noua politică în termeni de ”Rusia cu obârșia de la Râmul cel vechi”, adică de la
civilizația proto-romană53, am putea zice.
Coborând la izvoarele istoriei străvechi, Rusia știe să valorifice apartenența
la o civilizație-matcă54 pe care popoarele estice-europene, culmea, nu au știut sau nu
au vrut să o valorifice în termeni de geopolitică civilizațională, deși istoric, ele sunt
52
Napoleon Săvescu, op. cit., vol. II, pp. 34-36.
53
��
Napoleon Săvescu, op. cit., vol. I, pp. 99-100,citând pe Marija Gimbutas, care consideră ca arienii carpato-danu-
bieni sunt vechii pelasgi, întemeietori ai Europei moderne de azi, leagănul vechii Europe situate în spațiul carpato-
dunărean. Limba ariană, pelasgică sau carpato-danubiană a stat la originea limbii tracice cu diferitele variante locale.
54
Vezi harta lui Marija Gimbutas, Vechea Europă, perioada 7.000-3.500 î.e.n., civilizația înfloritoare a Europei cu
mii de ani înante de cea egipteană și mesopotamiană, și de cea greacă. Lucrarea The Godessess and Gods of Old
Europe, University of California Press, Los Angeles, 1996, citată în Napoleon Săvescu, op. cit., vol. II, p. 32.
urmașele civilizației străvechi carpato-danubiene.
Rusia își afirmă slavona sa ca derivată din limba arhaică originară a
civilizației danubiano-carpatice, numită rumână, care este sursa limbii latine și nu
invers. Însă Rusia, ca mare putere europeană, o va afirma deschis, respingând teoria
de azi a limbilor romanice derivate din limba latină și a limbii slavone ca limbă
străină de limba latină. Dimpotrivă, va spune Rusia, din limba arhaică, originară,
numită rumână55, a civilizației străvechi, civilizația-matcă a Europei, care conținea
atât cuvinte slavone originale cât și proto-latine, au derivat limbile latine și slavone
de mai târziu56. Cu alte cuvinte, slavona rușilor nu poate fi privită diferit, ca o limbă
străină de ideea de Europa ci ea este parte a europenității, deoarece cuvintele slavone
erau conținute de limba unică, arhaică, originară, numită rumână, care precede
latina57. Prin urmare, Rusia nu are de ce să se considere inferioară spațiului latin,
deoarece ea își fixează obârșia de la Râmul cel vechi, deci este parte a civilizației
carpato-danubiene străvechi, dovadă limba sa ca limbă derivată din fondul comun
al limbii celei mai vechi a Europei, rumâna58. Rusia nu poate fi exclusă din ideea
de Europa, prin aceasta, deoarece ea este parte a civilizației proto-romane, deci nu
este o civilizație periferică, nici una inferioară spațiului latin ci dimpotrivă, este și a
fost dintotdeauna parte a Europei, prin apartenența sa la civilizația anterioară Romei
imperiale, prin civilizația carpato-danubiano-pontică.
- În termeni de geopolitică civilizațională, acest lucru se traduce prin refuzul
Rusiei de a accepta o separare a spațiului european în Est și Vest și o apartenență
artificială a Estului (cu originea neîntreruptă în civilizația străveche danubiano-
carpatică) la Vestul care îl privește ca barbar/colonizat/periferic
- Istoria Europei nu a început odată cu Roma antică ci odată cu Râmul cel
vechi, replică Rusia în această polemică a civilizațiilor, adică originile prestigiului
politic trebuie puse în civilizația anterioară Romei antice, în civilizația-matcă a
Europei.
- Odată cu noua doctrină, Rusia va respinge teoria de până acum, că
”identitatea europeană ar începe de la Roma antică sau de la grecii antici”. Rusia
se va privi ca aparținând organic civilizației-matcă a Europei, care este cea carpato-
daunubiano-pontică și de unde au derivat toate celelalte civilizații ale Europei.
- Tot în temeiul acestei doctrine, Rusia va dezvolta o relație specială de
cooperare cu India, pe care o consideră ca o civilizație înrudită cultural (prin limba
veche, civilizația sanscrită și tradiția Vedelor), de fapt, una derivată din civilizația
carpato-danubiană (care, conform cercetărilor Univ.Cambridge, reprezintă faza
timpurie a civilizației vedice, exportate ulterior până în Punjabi, în India de azi)59.
55
Acoperind un areal imens, din Nordul Italiei, Pannonia, Carpați, Nipru și Pelopones. Cf. Lucian Iosif Cueșdean,
op. cit., pp. 100.
56
Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., pp. 125-127, p. 104.
57
Idem, p. 104, pp. 98-100.
58
Ibidem, pp. 125, 167, 171 (cuvintele slavone- ”de slăvire a lui Dumnezeu”- au intrat în limba rusă odată cu
creștinarea rușilor).
59
Lucian Iosif Cueșdean, op. cit., pp. 117-124.
Imagine a ambelor maluri ale fluviului Dunărea, în prezent (malul bulgăresc și

malul românesc), teritoriu străvechi unde s-a dezvoltat civilizația danubiano-pontică
încă din negurile neoliticului.
Imagine a malului bulgăresc al fluviului Dunărea, în prezent (areal inclus

în imensa zonă acoperită de civilizația carpato-danubiano-pontică, cea mai veche
civilizație a Europei).
Când afirmă că „arienii din Carpați” au fondat Rusia și poporul rus, această
doctrină este naționalistă pentru că ea se raportează la civilizația-matcă originară a
Europei, care conferă prestigiul politic clar în raport cu popoarele ce se revendică
pe baza unor teorii ce au în centru mitul romanizării sau moștenirea greacă antică.
- „Rusia măreață” este Rusia care nu depinde de definiția Vestului european
în termeni de europenitate și care dimpotrivă, se revendică de la o sursă identitară
originară, din civilizația-matcă a Europei, de la Râmul cel vechi.
- Prin această revendicare, Rusia nu mai poate fi privită ca un element străin,
periferic, care nu ar avea legătură cu acest arbore-neam.
- Respingând mitul romanizării, Rusia afirmă întâietatea și superioritatea
civilizațională a spațiului estic în raportul cu spațiul vestic european, și afirmă că în
Est a fost creată civilizația-matcă a Europei, cu mult înainte de Roma și înainte de
Grecia antică60. Rusia va invoca toate documentele și izvoarele istorice ale grecilor,
romanilor și ale altor autori antici care vin să sprijine această idee, deoarece pentru
doctrina ”Rusia măreață” se necesită un efort de documentare istorică ce nu a fost
făcut până azi de popoarele estice destul de divizate între ele (în recuperarea istoriei
lor străvechi, comune), însă un efort pe care Rusia este capabilă să îl facă rapid și cu
rezultate maxime, privind identitatea pierdută a civilizației matcă a Europei, pe care
unele popoare estice par să o fi uitat, preocupate să se revendice, conform mitului
romanizării, din Roma antică.
- Rusia este o putere interesată să valorifice acest punct al istoriei pe care
îl consideră un atuu strategic în mișcările sale pe harta noului sistem internațional
al sec. XXI. Ea a început să facă deja această mutare, în termeni de potențare a
prestigiului său politic, reclamând obârșia comună cu ”arienii din Carpați, de unde
se trag rușii ca popor dar și ca stat”61. Râmul cel vechi devine un reper strategic în
dobândirea prestigului politic maxim prin această nouă doctrină ce nu a fost analizată
de specialiștii în relațiile internaționale în termeni de re-poziționare strategică a
Rusiei față de Europa. Mai mult, dacă va fi nevoie să arate realitatea, importanța și
originalitatea civilizației pelasgice, care precede civilizația traco-getică (”arienii din
Carpați”), Rusia va putea să rezolve și acest punct esențial în dobândirea capitalului
său strategic în jocul european și regional, chiar. Rusia se va revendica ca fiind fondată
(ca popor) din ”arienii din Carpați”, priviți ca și ”civilizația pelasgică”, dacă va
dori să arate lumii europeano-vestice că există o proto-civilizație CARPATINĂ
imperială pură, originară europeană, închegată și superioară Vestului european.
Rusia se va revendica direct din civilizația pelasgică, ante-tracă și care a dat naștere
civilizației tracice. Pentru Rusia, care deține (ca și continuatoare a fostului URSS)
numeroase artefacte și dovezi istorice despre istoria străveche a Europei, nu va fi
deloc greu să arate acest lucru și să dea credibilitate istorică afirmațiilor sale, prin
centrele sale de cercetare și prin istoricii și arheologii săi ori prin proiectele comune
de cooperare culturală și de cercetare arheologică desfășurate în parteneriat cu statele
din vecinătatea sa estică sau din spațiul balcanic.
60
Prin valorificarea studiilor și a expertizelor arheologice a numeroși savanți care afirmă clar întâietatea civilizației
carpato-danubiene și originile sale, ca o civilizație-matcă a Europei. Aceste studii au fost prezentate în Congresele
Internaționale de Dacologie, unde s-au luat în considerație studii privind culturile pre-tracice. A se vedea și articolul
prof. Marin Rădan, Istoriografie în dimensiunea adevărului despre români, în revista Dacia Magazin, nr. 3, aprilie
2003, referindu-se la lucrările prezentate la al III-lea Congres de Dacologie de la București/ 2002.
61
Concluzii
Bătălia pentru istoria și recuperarea istoriei străvechi, neglijate, în parte distruse
sau traficate, în unele areale (printre care și cel al statului român)62 a civilizației
danubiene, a început, și ea a fost asumată de Rusia, în temeiul asumării statutului
de mare putere europeană, prin ridicarea noii doctrine, numite aici convențional
”Magna Russia”. În temeiul acestei doctrine, Rusia se revendică a fi formată ca
popor și ca stat (deci, etno-genetic și politic) de la civilizația carpatică străveche,
civilizația–matcă a Europei, de la civilizația neolitică străveche, care cuprinde
momentele de ascensiune ale civilizației pelasgice și apoi, traco-getice și dacice.
Toate aceste momente, Rusia și le asumă deschis, ca o expresie a unui naționalism
foarte bine conturat, pe care ea îl vede ca fiind unul autentic european, revendicat
din civilizația-matcă a Europei.
Prin această revendicare, Rusia părăsește hotărât statutul de țară
periferică, cu identitate nesigură, care stă complexată în fața Vestului european ce
se revendică din Roma imperială.
Rusia își fixează sursele de prestigu politic civilizațional, transformat în avantaj
strategic cert, din civilizația cea mai veche a Europei, cea carpato-danubiană, de
care aparțin civilizațiile stră-străvechi pelasgice, geto-trace, dace, deoarece doar
această civilizație are continuitate neîntreruptă din negurile neoliticului până azi.
Când se referă la ”arienii din Carpați ce au fondat poporul și statul rus”,
Rusia lui Putin fixează foarte clar Vestului european niște borne strategice pentru
reconsiderarea statutului său în Europa, nu ca unul periferic și cvasi-european ci
dimpotrivă, ca unul autentic și străvechi european.
Bătălia pentru Europa a început în termeni civilizaționali, și ea conține clar
o bătălie pentru istoria Europei.
În această bătălie, pe de o parte, există grupul statelor ce se revendică (o teorie
civilizațională asupra istoriei cu moment de legitimare la Roma antică și prin Roma
antică, formând spațiul așa-zisei latinități, de unde ar deriva ”popoarele romanice”)
moștenitoare al Romei antice (implicit, prin renegarea istoriei dacice și a civilizației
străvechi danubiene, în favoarea legitimității date de Roma antică și de mitul
romanizării).Pe de altă parte, vedem că se conturează un nou trend, având Rusia
naționalistă în mijloc, gândit foarte inteligent în termeni de avantaj civilizațional și
politic: grupul statelor care formează spațiul geopolitic estico-european, mergând
până în sud (Bulgaria, Rep. Moldova, până în Serbia, Albania, Muntenegru, etc.) ce
își valorizează din plin istoria străveche (tracică, getică) ca și continuatoare autentice
ale civilizației-matcă a Europei, civilizația carpato-danubiano-pontică. Romania
valorizează destul de puțin, am zice deloc, această moștenire civilizațională ce
poate fi o sursă clară de prestigiu politic pentru ea, în sec. XXI, în termeni de
A se vedea Napoleon Savescu, op. cit., vol. II, pp. 148-165.
62
diplomație culturală.
Bătălia pentru istoria Europei a început și rămâne de văzut cât de inteligente
vor fi mișcările strategice ale diplomației culturale a României pentru a se poziționa
în acest joc. Însă este clar că, din moment ce manualele de istorie ale Rusiei sunt deja
focusate pe ideea ”arienilor din Carpați care sunt strămoșii etno-genetici și fondatori
ai statului vechi rus”, teoria ”arienilor din Carpați” (în sensul doctrinei ruse,
de strămoși ai civilizației –matcă a Europei, de civilizație pelasgică, de strămoși
ai întregii Europe, situați în arealul Carparților în mod neîntrerupt), nu poate fi
compatibilă cu mitul romanizării. Aceasta este o provocare geostrategică de tip
civilizațional a României pe care ea trebuie să o joace, în modul cel mai profitabil
pentru ea și potrivit interesului său național. Depinde de autoritățile statului român
dacă vor alege să promoveze o politică asupra istoriei românilor bazată în continuare
pe mitul romanizării (țara noastră, ca o colonie a imperiului roman și poporul romîn
ca fiind format de legiuni romane de mercenari, în decursul a 160-250 de ani) sau țara
noastră ca și continuatoare neîntreruptă a civilizației străvechi danubiene-carpatico-
pontice, din negurile neoliticului, de la pelasgi, trecând prin momentele imperiale ale
traco-geților și dacilor, până în zilele noastre. Această bătălie pentru istorie, începută
de Rusia pentru că dorește redefnirea statutului său de putere europeană în raport
cu Vestul, implică în mod direct Romania, ca parte a civilizației danubiene străvechi
și reconsiderarea istoriei și a importanței sale pentru programele școlare din viitor,
din școlile noastre.
Important de remarcat este faptul că Rusia este decisă să re-valorizeze acest
spațiu disprețuit, periferic, estico-european, privit acum ca „matcă a civilizației
sale”, și pe care îl va revendica de la Vestul European (Germania, Anglia, Franța,
Austria etc.), considerat că nu are legitimitate să îl dețină, ca „periferie” a sa.
Rusia se privește ca derivând din această civilizație danubiană străveche, deci ea nu
mai este dispusă să se privească drept un stat periferic, complexat de superioritatea
Vestului European revendicându-se de la Roma antică. Rusia devine combativă
în paradigma civilizațională, într-un mod la care Vestul european, probabil, nu s-a
așteptat.
Bibliografie selectivă
1. Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, interviu acordat
postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier
al Papei, http://www.libertatea.ro/detalii/articol/omul-care-a-avut-acces-la-documente-
secrete-din-biblioteca-vaticanului-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers-442319.
html#ixzz2tVGXFJ7
2. Gabriela Dobrescu, Biblioteca Vaticanului confirmă: dacii nu au
fost romanizați niciodată, dacii erau de fapt, strămoșii romanilor conduși de
Traian, 19.02.2014, http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-
vaticanului-confirma-dacii.html
3. Noi manuale de istorie la Moscova ”Arienii din Carpați au fondat Rusia”,
frontpress.ro, 14 aprilie 2014, http://www.nationalisti.ro/noi-manuale-de-istorie-la-
moscova-arienii-din-carpati-au-fondat-rusia/
4. Lupul Dacic, Istoria Netrucată A Lui Burebista, Stăpânitor Tuturor
Ţinuturilor De Dincolo Şi De Dincoace De Dunăre, 6.09.2019, https://
lupuldacicblogg.wordpress.com/category/urmasii-dacilorimparati/
5.S-a aflat cel mai MARE SECRET pe care România l-a ascuns. ISTORIA
țării noastre se SCHIMBĂ: Uite despre ce este vorba!, 23 august 2017, http://
www.nationalisti.ro/s-a-aflat-cel-mai-mare-secret-pe-care-romania-l-a-ascuns-istoria-tarii-
noastre-se-schimba-uite-despre-ce-este-vorba/
6. http://www.nationalisti.ro/traditia-spirituala-dacica-si-istoria-furata-a-poporului-
roman-2/
7. Despre civilizația danubiană -Suntem cel mai vechi popor de pe Pământ?,
7 mai 2015, Sursa: https://conspiratiisimistere.wordpress.com, http://www.nationalisti.
ro/suntem-cel-mai-vechi-popor-de-pe-pamant/
8. Dumitru Balașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed. Cuget Românesc, Bârda,
s.a.
9. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei, vol. I si II, ed. Teocora,
ed. II, 2012, Buzău
10. Dumitru Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, ed.
Cuget Românesc, 2009
11. Paul Mac Kendrik, Pietrele dacilor vorbesc, pg. 12, 165, citat în Dumitru
Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, ed. Cuget Românesc, 2009,
pp. 291-292.
12. Dominique Venner, Istorie și tradiție la europeni, trad. Aurelia Ulini, ed.
Lider, București, 2006
13. Gordon Childe, ”The Aryans”, Barnes and Boble Books, NY, 1993, harta
fig. 48, citat în Napoleon Săvescu, op. cit., vol. I, p. 22.
14. Marija Gimbutas, The Godessess and Gods of Old Europe, University of
California Press, Los Angeles, 1996, citată în Napoleon Săvescu, op. cit., vol. II, p.
32.
15. Vasile Florea, Arta românească, de la origini până în prezent, ed. Litera,
România
16. Paul Claval, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și
teritoriul în sec. al XX-lea, trad. Elisabeta Maria Popescu, Ed. Corint, București,
2001
17. Anne de Tinguy, coord., Moscova și lumea. Ambiția grandorii: o iluzie ?,
trad. de Dan Starcu, ed. Minerva, București, 2008.
18. Ionuț Constantin, Rusia, Paradigma eurasiatică- între teorie și realități
geopolitice-, ed. Top Form, București, 2014.
19. Academie Roumaine, Iasi, Institut d’Archeologie, Direction pour la culture,
les cultes et le patrimoine culturel national- Botosani, Vasile Chirică, Octavian Liviu
Șova, Civilizations prehistoriques, et proto-historiques de la zone du Prut Moyen,
Ed. Pim, Iași, 2006, pp. 26-27, www.cimec.ro
20. Marin Rădan, Istoriografie în dimensiunea adevărului despre români, în
revista Dacia Magazin, nr. 3, aprilie 2003
21. http://www.mixdecultura.ro/2013/11/cultura-cucuteni-o-civilizatie-mai-veche-
decat-civilizatia-mesopotamiana/
22. http://bucpress.eu/cultura/cultura-cucuteni-tripolie-poate-fi-3691
23. https://www.romanianhistoryandculture.com/prehistory.htm
24 https://www.getbeget.org/apps/blog/show/39584953-spatiul-carpato-dunarean-
leaganul-civilizatiei-europene-
25. https://danielroxin.blogspot.com/2013/12/spatiul-carpato-dunarean-leaganul.
html
26. http://daniel-roxin.ro/index.php/2015/10/26/fabuloasa-istorie-straveche-din-
carpati-film-do26. cumentar-2014/
27. http://www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_
cosauti__16_000_bc.html
28. https://www.rostirea.ro/news/scrierea-preistorica-sacra-de-pe-teritoriul-daciei
SECURITATE ŞI APĂRARE ÎN SECOLUL XXI
PLEDOARIE PENTRU O POSIBILĂ

STRATEGIE DE SECURITATE
CIBERNETICĂ NAVALĂ
PLEADING FOR A POSSIBLE NAVAL

CYBER SECURITY STRATEGY
Colonel prof. univ. dr. ing. Cezar VASILESCU
Drd. comandor ing. Sebastian Gabriel POPESCU
Abstract
În momentul de față, în planul pregătirii tuturor categoriilor de

forțe armate din lume, dar mai ales a forțelor care beneficiază de o înaltă
tehnologie, printre care se află și forțele navale, devine prioritară dotarea lor
cu o strategie complexă pentru viitorul război, iar viitorul război, cel care a
început, de fapt de azi, continuând nesfârșitul război al lumii contra lumii,
introduce noi elemente între care se află și spațiul cibernetic. Acest nou tip
de război, înțeles ca o extensie a confruntării complicate – militare, civil-
militare, economice, politice, informaționale, mediatice, financiare etc. – în
toate spațiile, integrează, într-o manieră rapidă, intrinsecă, războiul clasic,
războiul bazat pe rețea, războiul hibrid, războiul economic, hiper-războiul
etc., inclusiv războiul cibernetic. De aceea, adaptarea politicilor, strategiilor,
operațiilor și acțiunilor la noua ontologie de colaborare, cooperare și
confruntare, devine nu numai o posibilitate și o oportunitate, ci și o necesitate.
Deja majoritatea țărilor lumii au elaborat, la acest început de secol, atât
politici specifice de securitate cibernetică, cât și strategii corespunzătoare,
care să le pună în operă. O posibilă strategie de securitate cibernetică navală,
dedusă din strategia de securitate cibernetică națională dar și conexă cu
strategia de securitate cibernetică a armatei, reprezintă, azi, o necesitate. De
aceea, în cele ce urmează, propunem o abordare a unui astfel de demers.
Cuvinte cheie: spațiu cibernetic; securitate cibernetică navală; strategie de

securitate cibernetică; operații de securitate cibernetică; forțe; mijloace.
Abstract
At present, in the preparation of all categories of armed forces in the

world, but especially of the forces with high-tech systems, including naval
forces, it becomes their priority to equip them with a complex strategy for the
future war, the future war that one who started, in fact today, continuing the
endless war of the world against the world, introduces new elements between
which is the cyberspace. This new type of war, understood as an extension of
the complicated confrontation - military, civil-military, economic, political,
informational, media, financial, etc. - in all areas, integrates, in a fast an
intrinsically way, the classic war, the network-based war, the hybrid war,
the economic war, the hyper-war, etc., including the cyber war. Therefore,
adapting policies, strategies, operations and actions to the new ontology of
collaboration, cooperation and confrontation becomes not only a possibility
and an opportunity, but also a necessity. Already most of the countries of the
world have developed, at the turn of the century, both specific cyber security
policies and appropriate strategies to implement them. A possible naval cyber
security strategy, deduced from the national cyber security strategy but also
related to the army’s cyber security strategy, is a necessity today. Therefore, in
the following, we propose an approach of such an approach.
Keywords: cyberspace; cyber security; cybersecurity strategy; cyber

security operations; forces; means;
1. Redimensionarea dimensiunilor
A zi conflictualitatea endogenă a lumii s-a deplasat masiv și intempestiv

spre o sinteză a celor două dimensiuni, care redefinesc viitorul războiului
lumii: cogniția, ca modus cognoscendi, și înalta tehnologie, ca modus vivendi.
Ambele generează și integrează, în arsenalul lor, inteligența artificială (IA), care,
fără a înlocui inteligența umană, devine o proiecție a acesteia în spațiul tehnic și în
cel cibernetic și, ca atare, un nou teatru de război, bivalent, arondat cu prioritate la
ceea ce numim cognospațiu și cyberspațiu. Cognospațiul este un spațiu generat de
cunoaștere pe seama spațiului necunoscut, iar spațiul cibernetic este o componentă
virtuală, nelimitată și foarte greu de gestionat a cognospațiului, adică a spațiului
cunoașterii.
Rețelele tuturor elementelor de putere se află într-o rapidă expansiune, iar
războiul prezentului și, mai ales, cel al viitorului, se modelează pe cerințele lor și, la
rândul lui, formulează, metamorfozează și extinde aceste cerințe la toate nivelurile
(politico-militar, strategic, operațional și tactic).
Toate componentele actuale ale fenomenului război, inclusiv forțele cibernetice
speciale, constitute sau în curs de constituire în toate armatele moderne din lume,
beneficiază de o capabilitate sofisticată și fluidă de a acționa în spațiul cibernetic.
Sistemele de securitate cibernetică ale navelor de luptă și comandamentelor navale
sunt construite pe arhitecturi numerice de înaltă clasă, dar și cei care efectuează astfel
de atacuri dispun de astfel de specialiști și, mai ales, de strategii și tactici ingenioase,
care, le permit să dețină, în multe privințe, inițiativa. O astfel de capabilitate a
insecurității de tip cibernetic nu rezultă doar dintr-o excelentă pregătire a celor care
o slujesc și o fac posibilă, ci și din rațiunea lor de a exista, aceea de a ataca. Războiul
cibernetic este un război bazat pe atac.
Numeroși specialiști susțin că nu atât războiul hibrid, cu multiplele sale fațete
și combinări de fațete și de profunzimi, reprezintă amenințarea esențială, ci armele
cibernetice (cyber-arms).1 Puterea cibernetică devine, tot mai mut, invizibil și tenace,
esențială. Ea se bazează pe capacitatea lumii de a produce tehnologie cibernetică,
arme cibernetice, strategii și tactici cibernetice care pot fi și sunt efectiv folosite
pentru distrugerea rețelelor, a serverelor și pentru destructurarea domeniului Internet
și celorlalte rețele, oricât ar fi ele de securizate.2
În războiul modern, îndeosebi în războiul bazat pe rețea3, cele trei mari rețele
– rețeaua informației (I2SR), rețeaua comandamentelor (C4) și rețeaua platformelor
de luptă – sunt esențiale în asigurarea securității cibernetice de teatru, inclusiv de
teatru naval, de dispozitiv, de navă, de acțiune și, mai ales, de acoperire strategică,
operațională și tactică, și, în contextul apărării cibernetice de teatru (strategică),
de dispozitiv (operațională), de mijloc de luptă și de acțiune directă (tactică), aduc
elemente atât de importante, încât schimbă pur și simplu filosofia și fizionomia
confruntării.4
Securitatea cibernetică navală dispune de cel puțin două categorii generale
de soluții: una tehnică, bazată pe high tech și IT, și o alta care ține de capacitatea și
calificarea operatorilor și managerilor de sisteme și de procese informatice. În același
timp securitatea cibernetică navală și apărarea cibernetică navală reprezintă deja
elemente de structură și de importanță vitală, în conceptul strategic, în cel operațional
și în cel tactic naval, precum și în însuși modul de existență și de supraviețuire al
navei de orice tip.
Spațiul strategic al Forțelor Navale al oricărei țări cu ieșire la mare este
reprezentat de dimensiunea și conotația strategică a mări, oceanelor dar și de apele
1
La Cyber-menace, éléments de contexte pouvant favoriser la première cyber-guerre (part
3), par Julien Vimch, https://itsocial.fr/enjeux-it/securite-dsi/cybersecurite/la-cyber-mena-
��
ce-elements-de-contexte-pouvant-favoriser-la-premiere-cyber-guerre-part-3/ , accesat la
13,09.2018
2
Unele elemente de cybersecuritate navală în războiul hibrid, Comandor ing. Sebastian Popescu��
,��
în Univers Stra-
tegic, Nr. 4(32)/2017, pp. 249-258
3
Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte militare, https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rbr_in_fiziono-
mia_noilor_conflicte_militare.pdf
4
Ibidem.
navigabile, adică de două treimi din suprafața globului, căruia i se asociază un
spațiu nelimitat, cel cibernetic. Desigur, spațiul cibernetic nu este doar un spațiu
de confruntare, ci și unul de dezvoltare a unor relații benefice pentru omenire, care
asigură suportul universal al civilizației viitorului – civilizația cunoaşterii. Acest
trend nu exclude însă confruntarea pentru putere, supremație, piețe și resurse, ci,
dimpotrivă, o presupune.
Navele, indiferent din ce categorie ar face parte – comerciale, de transport, de
agrement, de pescuit, militare, de suprafață sau submersibile etc. – sunt veritabile
concentrări de tehnologii numerice. În mod special, navele militare concentrează
echipamente de înaltă tehnologie, de tehnologie a informației și a comunicației de
ultimă oră, precum și sisteme de arme complexe, într-un spațiu relativ restrâns, cum
este cel al submarinelor, fregatelor, corvetelor, distrugătoarelor și altor categorii
de nave. Chiar dacă aceste spații sunt riguros și temeinic securizate, ele rămân
vulnerabile, mai ales la atacurile de tip cibernetic.
Considerând dimensiunea strategică conectată la o perspectivă mai amplă,
Agenția Uniunii Europene pentru Rețele și Informații de Securitate (ENISA)
atrăgea atenția, încă din 2011, asupra nivelului conștientizării europene cu privire la
securitatea cibernetică, calificându-l ca fiind redus sau aproape inexistent.5
Peste 90% din comerțul european folosește, ca vector, calea maritimă, 22
de țări membre având ieșire la mare și dispunând de 1200 de porturi comerciale.
Sectorul maritim este în totalitate legat de sistemele informatice și de bazele de date
maritime și portuare. Navigația, propulsia, managementul transportului maritim
și controlul traficului pe mare sunt în mare măsură automatizate și protejate prin
sistemele informatice. Unele dintre aceste sisteme industriale, absolut necesare pentru
navigația și operațiunile navale, nu integrează însă decât foarte rar și problematica
securității cibernetice.
Pentru a remedia această vulnerabilitate, se iau o serie de măsuri. Convenția
SOLAS, spre exemplu, a impus navigația electronică (ENC) și sistemul de vizualizare
a cărților electronice și de informații (ECDIS), care adună informații de la diverși
senzori, radare, sisteme de navigație prin satelit sau AIS (Automatic Identification
System). Organizația Hidrologică Internațională (OHI) a definit normele de securitate
(norma S-63)6. Se cercetează posibilitatea identificării semnalelor AIS falsificate.
Norma tehnică IEC 61162-460, elaborată de Comisia Electrotehnică Internațională
recomanda, în 2018, un paravan de protecție între navă și exterior.7
Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 20
5
Patrick Chaumette, Cybersécurité dans le domaine maritime, https://www.enisa.europa.
eu/topics/critical-information-infrastructures-and-services/dependencies-of-maritime-trans-
port-to-icts, accesat la 13.09.2018)
6
http://www.shom.fr/les-produits/produits-nautiques/information-sur-les-cartes-electro-
niques-de-navigation/
Ibidem.
7
octombrie 20108 cu privire la formalitățile declarative ale navelor la intrarea sau
ieșirea din porturile statelor europene membre, a impus, în 2010, proiectul „Ghișeu
unic” (NSW National Single Window), care aduce în același loc SafeSeaNet,
sistemul vămii electronice (« E-Customs ») și alte sisteme electronice. Toate
informațiile electronice fac obiectul unei notificări unice și sunt puse la dispoziția
statelor membre de către autoritățile competente.
Directiva 2002/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18
februarie 20029 cu privire la formalitățile declarative la intrarea și ieșirea din porturi
a impus acceptarea unor formulare normalizate (formularele FAL) pentru facilitarea
traficului. Dar Convenția SOLAS nu face nici o mențiune explicită privind securitatea
cibernetică (cybersecurity).
Directiva 2016/1148/UE a Parlamentului European și Consiliului din 6 iulie
2016 definește măsurile ce trebuie să determine un nivel ridicat de securitate a
10
rețelelor și sistemelor informatice ale Uniunii, astfel statele fiind obligate să ia toate
măsurile în acest sens. Fiecare stat membru este obligat, prin această directivă să
adopte o strategie națională de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, fiind
obligate ca, până la 9 mai 2018, cel târziu, să elaboreze dispoziții legislative și
reglementări administrative în acest sens.
În iunie 2016, Comitetul de Securitate Maritimă al OMI a publicat o circulară
stabilind „directive interimare privind gestiunea riscurilor cibernetice maritime”.
S-a convenit securizarea navelor, a arhitecturilor numerice și echipamentelor și
de menținere în condiții de securitate a echipamentelor numerice ambarcate. S-a
introdus, potrivit convenției STCW, un certificat de securitate.11
Aceste considerații definesc, pentru Forțele Navale, nevoia unui concept extins
de securitate cibernetică navală și de management integrat al acesteia, întrucât nicio
navă de pe mările și oceanele planetei Pământ, fie ea și de luptă de ultimă generație,
nu se poate apăra, de una singură și în mod izolat, de efectele războiului hibrid care
se duce azi în lume și cu atât mai puțin de atacurile specifice războiului cibernetic.
Acest concept, extrem de complex, trebuie materializat, în primul rând, într-o
strategie coerentă și consistentă, integrală și flexibilă de securitate cibernetică navală,
startegie ca va definii ulterior o doctrină consistentă și cuprinzătoare.
2. Definiție, scop, obiectiv
S trategia de securitate și apărare cibernetică navală este determinată și

definită de știința, experiența, capabilitatea și arta de a asigura transpune
8
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32010L0065, (accesat la 25.01.2020)
9
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:02002L0006-20120519&from=en, (accesat
la 25.01.2020)
10
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016L1148, (accesat la 25.01.2020)
11
http://www.shom.fr/les-produits/produits-nautiques/information-sur-les-cartes-electroniques-de-navigation/
în practică conceptul de securitate și apărare cibernetică, potrivit competențelor
acordate de decident, resurselor alocate, asigurând constituirea, pregătirea și
folosirea eficientă a forțelor, mijloacelor și resurselor, prin planificarea dispozitivelor
necesare, a manevrelor și acțiunilor care se impun în plan strategic, operațional și
tactic.
Elaborarea acestei strategii are la bază decizia politică națională privind
securitatea și apărarea cibernetică, legislația în vigoare, calitatea țării de membră a
Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene și prevederile tratatelor respective,
relațiile Forțelor Navale cu partenerii din NATO și din Marea Neagră, condițiile
concrete ale situației geopolitice și geostrategice, știința și arta războiului cibernetic,
nivelul forțelor, mijloacelor, competențelor și resurselor alocate.
Totuși, catalogarea ca strategie poate fi un pic exagerată dar, această etalonare
este determinată și poate fi definită pe baza importanței Mării Negre în contextul
European și Atlantic, context ce determină o notă strategică a Forțelor Navale cu
responsabilitate strategică, din această perspectivă, la granița UE și NATO.
Scopul strategiei este acela de a conecta și integra într-o concepție coerentă
și unitară acțiunile de gestionare a sistemelor de securitate și apărare cibernetică
navală, de planificare a acțiunii, protecției, reacției și prevenției, astfel încă noul
spațiu al confruntării și al luptei – cel cibernetic – să fie unul sigur și să beneficieze
de toate forțele, mijloacele, resursele, instrumentele, abilitățile și mecanismele
necesare pentru efectuarea oportună a manevrei strategice cibernetice necesare. Este
vorba de o manevră subtilă, în spațiul virtual, efectuată concomitent în cele trei rețele
ale spațiului luptei – rețeaua C4, rețeaua I2SR, rețeaua platformelor de luptă navale
– sau acolo unde este necesar, prin proceduri pregătite din timp, experimentate și
echipate cu forțele, mijloacele și resursele necesare.
Obiectivul strategiei integrate de securitate și apărare cibernetică navală este
acela de a asigura supravegherea continuă, calificată, minuțioasă și flexibilă, a spațiului
cibernetic, de a asigura un context de securitate cibernetică de calitate, precum și
acela de a crea toate condițiile pentru a se acționa, în cadrul apărării cibernetice,
activ, preventiv, preemptiv și disuasiv, astfel încât să fie reduse vulnerabilitățile,
identificate din timp, analizate și anihilate amenințările, menținându-se continuu
inițiativa strategică și supremația spațiului cibernetic de interes vital.
În acest sens, este necesară elaborarea, experimentarea, implementarea și
operaționalizarea algoritmilor raționali de optimizare a efortului pentru conexarea
oportună a suporturilor cognitive, informatice, logistice și științifice atât pentru
acoperirea întregului spațiu cibernetic naval, cât și pentru soluționarea instantanee,
și chiar preventivă sau preemptivă, secvențial, aleatoriu sau în cascadă, a situațiilor
generate de intensitatea, varietatea și fluiditatea pericolelor, amenințărilor și
atacurilor cibernetice.
3. Factori favorizanți și factori perturbatori
Revoluția cibernetică și efectele ei pot fi reprezentate, sugestiv, printr-o nouă
piramidă a trebuințelor, una cu vârful în jos și dimensiunea bazei în sus, în care
sensul nu duce către vârf, ci către bază. Cu alte cuvinte, vârful devine bază. O astfel
de evoluție a spațiului cognitiv schimbă radical paradigma condiției umane, situând
trebuințele cognitive pe un trend ascendent, într-o dinamică fără precedent, așa cum
se arată în Figura nr. 1.
Figura nr. 1. Piramida trebuințelor în societatea cognitivă

Sursa: Figura a fost concepută de autor
Sistemele de valori predominante din societatea bazată pe cunoaștere sunt cele

generate de cogniție. Ele reprezintă suporturi ale durabilității și dinamicii acesteia.
Etapa în care ne aflăm este însă una de tranziție, în care vechile sisteme de valori
cedează, încet, încet, locul celor noi, fără însă a dispărea. Securitatea de tip cibernetic
devine, din ce în ce mai mult, una de tip intrinsec, făcând parte din sistemul imunitar
al noii civilizații.
Într-o analiză SWOT, pot fi identificate și analizate punctele tari ale acestui
tip de securitate și oportunitățile pe care acesta se poate baza Aceste puncte tari
se înscriu, în general, în valorile acestui tip de securitate, la fel cum se înscriu și
amenințările și slăbiciunile, adică vulnerabilitățile, așa cum se prezintă în Figura nr.
2.
Figura nr. 2. Analiza SWOT a securității cibernetice navale

Sursa: Figura a fost concepută de autor.
S. Puncte tari, valori

Care sunt punctele forte ale securității cibernetice navale?
- Unitatea, integritatea și integralitatea navei de luptă;
- Unitatea și coeficientul ridicat de integralitate al echipajului și
unităților de luptă;
- Pregătire profesională temeinică, inclusiv în domeniul IT și în cel al
securității cibernetice;
- Disciplina și ordinea de la bord;
- Compactarea;
- Cultura profesională, tehnică și IT;
- Structurarea ierarhică;
- Prețuirea navei și a valorilor ei;
- Brand-ul.
Care sunt valorile ei perene?
- Acele rezultate foarte bune obținute constant, privind funcționarea
sistemelor informatice de la bord, identificarea dar și reducerea vulnerabilităților,
combaterea breșelor de securitate și prevenirea amenințărilor cibernetice;
- Calitatea personalului IT;
- Calitatea utilizatorilor și experiența lor obținută în timp;
- Bazele de date etc.
Pe ce se bazează securitatea cibernetică a navei?
- Fiabilitatea sistemului informatic;
- Igiena impecabilă a managementului cibernetic;
- Calitatea și pregătirea continuă a personalului calificat și utilizatorilor
IT;
- Prudența, inteligența, spiritul creativ și buna măsură.
În ce constă reziliența acestui tip de securitate?
- Calitatea deosebită a echipamentelor și mentenanța lor corespunzătoare;
- Respectarea normelor în exploatarea sistemelor;
- Respectarea normelor de securitate potrivit normativelor Statului
Major al Forțelor Navale, a legilor mării, a legislației europene și naționale
în vigoare;
- Efectuarea actualizărilor sistemelor și aplicațiilor etc.
W. Puncte slabe
Atât punctele tari, cât și punctele slabe – primele reprezentând elemente
de potențial, iar următoarele constituind vulnerabilități – se formulează ca
urmare a monitorizărilor și evaluărilor de la bord, controalelor și celorlalte
activități. Ele se găsesc consemnate în documente, în jurnalul de bord, în
bazele de date și chiar în opiniile și observațiile membrilor echipajului.
Care sunt punctele slabe ale securității cibernetice navale?
- Efectul de inhibare generat adesea de complexitatea sistemelor și
proceselor de la bord, atunci când membri echipajului nu sunt foarte bine
pregătiți, sau când ritmul de înnoire și actualizare IT este mai rapid decât
capacitatea de asimilare a noutăților;
- Slaba pregătire IT și de securitate a utilizatorilor;
- Vulnerabilitățile sistemelor cu softuri vechi sau neactualizate;
- Incapacitatea de a acționa rapid și preventiv.
Care sunt disfuncțiile acestui tip de securitate navală?
- Generarea de fluidități și sincope în fluxurile operaționale și în bazele
de date, ca urmare a unor hiat-uri în funcționarea unor sisteme sau în acțiunile
unor operatori sau utilizatori;
- Securitatea cibernetică, fiind ea însăși flexibilă și dependentă
deopotrivă de logica impecabilă a funcționării sistemelor, dar și de intervențiile
neautorizate sau piraterești, poate crea disfuncții, ca urmare a suportării
efectelor unor incidente de flux etc.
- Complexitatea, atunci când nu există un management corespunzător
al acesteiCare sunt vulnerabilitățile securității cibernetice navale?
- Mediul care o susține, o întreține și o complică;
- Incidența elementului aleatoriu.
Care sunt factorii perturbatori?
- Factorii perturbatori de sistem, generați de posibilele destructurări
intenționate sau accidentale;
- Factorii perturbatori de proces în care se include tot ce se poate
întâmpla în mediul cibernetic compus din milioane de elemente care se
armonizează, se ciocnesc, interferează, se anulează reciproc sau, dimpotrivă,
amplifică efectul insecuritar al mișcărilor și fluxurilor haotice.
O. Oportunități
Care sunt oportunitățile securității cibernetice navale?
- Urmarea unor cursuri de specialitate;
- Participarea la antrenamentele cibernetice planificate;
- Schimburi de experiență cu alte nave și cu alte forțe navale aliate;
- Exploatări de sezon, schimbarea soft-urilor, introducerea unor
elemente tehnice noi etc.
Ce căi există pentru realizarea scopurilor și obiectivelor securității
navale?
- Integritatea sistemelor informatice navale;
- Acțiunea preventivă și preemptivă a operatorilor și managerilor de
sistem;
- Menținerea sistemelor și a utilizatorilor într-o stare de pregătire
continuă.
T. Amenințări
Care sunt principalele provocări, pericole şi amenințări de securitate/
insecuritate cibernetică navală?
- Posibilitatea distrugerii fizice, accidentale sau provocate, prin soft
a computerelor, serverelor, infrastructurii, elementelor fizice ale rețelelor și
altor elemente de sistem ale navelor și celorlalte structuri ale forțelor navale,
ale celor de cooperare, ale bazelor militare maritime etc.;
- Vectorii folosiți pentru penetrarea rețelelor și sistemelor securizate
ale băncilor, serviciilor secrete, guvernelor, armatelor, structurilor de ordine
publică și siguranță națională etc., inclusiv ale navelor aflate la cheu, în marș
sau în staționare, atunci când există un interes pentru astfel de acțiuni;
- Virușii, troienii, programele rău voitoare etc.
Seturile de provocări, pericole și amenințări din spațiul cibernetic
sunt, practic, nelimitate. De regulă, pentru fiecare activitate care folosește
sisteme informatice, există sau se creează, de către cei interesați (evident, cu
ajutorul specialiștilor) în general, vectori cibernetici de distrugere, perturbare,
spionare sau folosire a acestora pentru un anumit scop.
Care sunt posibilele efecte ale acestora în plan strategic, operaţional
şi tactic?
- Penetrarea și indisponibilizarea, eventual, distrugerea sistemelor
C4I2SR, a unora din componentele acestora sau a altor tipuri mai noi sau mai
vechi de sisteme de comandament și de rețea din același areal.
Fiecare dintre aceste puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări

poate fi evaluat și detaliat, potrivit monitorizărilor și indicatorilor care se
urmăresc, astfel încât dosarul SWOT care se alcătuiește să permită corelarea
și compararea tuturor elementelor, pentru a se desprinde un set de concluzii
cu privire la suporturile, funcționalitățile, oportunitățile, vulnerabilitățile și
dinamica posibilelor amenințări de securitate cibernetică navală.
În Strategia de securitate internă europeană12, criminalitatea cibernetică
este tratată ca o amenințare. Se consideră că Europa este o țintă-cheie pentru
o astfel de criminalitate, tocmai pentru că dispune de infrastructură avansată
de internet, de un număr foarte mare de utilizatori și de sisteme de plată prin
intermediul Internetului.
Lionel Goussard, director regional la SantinelOne, listează nu mai puțin de zece reguli
elementare pentru o corectă Cyber Hygiene (întreținere), necesară pentru reducerea riscu-
rilor în materie.13
Potrivit precizărilor CIS (Center for Internet Security) și ale CCS (Council on
Cyber Security), întreținerea cibernetică reprezintă o modalitate de garantare a
unei protecții și a unei mentenanțe corespunzătoare terminalelor și sistemelor
informatice cu aplicarea unor măsuri practice și eficiente de securitate ciber-
netică.
De aceea este recomandabil ca personalul care folosește rețeaua să res-
pecte următoarele zece recomandări de securitate:
1. A se ține evidența materialului și programelor din rețeaua întreprinderii,
12
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52012IP0207&from=SL, (accesat la
04.01.2020)
13
https://www.industrie-techno.com/cybersecurite-10-regles-elementaires-pour-reduire-les-risques.50455 (accesat
la 14.09.2019)
a navei sau a oricărei alte entități care dispune de astfel de mijloace;
2. A se reglementa modalitatea de instalare de programe de către
utilizatori, a limita, a interzice sau chiar a bloca o astfel de instalare, fără o
autorizare prealabilă eliberată de Departamentul informatic;
3. A sensibiliza utilizatorii la bunele practici de securitate cibernetică
(gestionarea parolelor, identificarea atacurilor (gestionarea parolelor,
identificarea atacurilor potențiale de phishing, terminale pentru conectarea la
rețea etc.).
4. A identifica aplicațiile vulnerabile inutile și a le dezactiva;
5. E efectua salvarea regulată a datelor și a păstra mai multe copii (spre
exemplu, utilizarea Cloud);
6. A adopta configurații și norme securizate recunoscute;
7. A aplica regulat și neîncetat actualizări la toate aplicațiile
(neactualizarea aplicațiilor reprezintă unul din principalii factori de risc de
atac cibernetic);
8. A se crea parole complexe;
9. A limita numărul de utilizatori cu privilegii administrative;
10. A aduce la zi infrastructurile și sistemele îmbătrânite.
Nu va scăpa însă nimeni de astfel de atacuri. De aceea, este recomandată
automatizarea practicilor de securitate și limitarea acțiunii factorului uman în
acest domeniu.
4. Unele coordonate ale securității de tip cibernetic naval

Într-un interval de două luni, au avut loc două accidente în care au fost
implicate două nave ale US Navy. În august 2017, în zona Singapore, distrugătorul
USS John McCain a intrat în coliziune cu un petrolier, iar în iunie a avut loc un
accident similar în largul Mării Japoniei, între o navă americană și un port-container.
Cauzele accidentelor sunt inexplicabile. Dar, având în vedere că GPS-urile celor
două nave au fost bruiate, s-a emis ipoteză că este posibil să fi avut loc două atacuri
cibernetice.
Navele militare sunt dotate cu tehnologie de vârf, cu calculatoare și mijloace
informatice și, de aceea, reprezintă ținte pentru cei care întreprind și planifică astfel
de atacuri. O fregată modernă are la bord peste 2000 de aplicații informatice și în
jur de 300 de calculatoare. Sunt necesare 25 de milioane de linii de coduri în timp
real pentru a se asigura funcționarea sistemului de luptă de la bord, adică de zece ori
mai mult decât pentru aeronava europeană de transport militar de mare performanță
A 400 M.
O astfel de digitalizare asigură unei asemenea fregate suporturi excepționale
de performanță și fiabilitate. Cu 15 ani în urmă, echipajul unei nave de luptă standard
era de 300 de marinari. Astăzi, datorită computerizării, acest echipaj standard se
reduce la o sută de marinari, în condițiile în care funcțiunile și performanțele navei
cresc.
La nivelul unei nave de luptă, principalele coordonate ale securității cibernetice
sunt următoarele:
- echipamente, armamente și aplicații performante;
- echipaje supra-antrenate, în măsură să folosească, la parametrii maximi,
aceste echipamente, în orice condiții;
- un centru de securitate cibernetică;
- o bună cooperare de rețea.
Nava este, la urma urmei, o platformă de luptă. Ea se conectează cu celelalte
platforme de luptă (navale, terestre, aeriene, cibernetice și de altă natură), cu
sistemele I2 și cu sistemele C4, acționând împreună cu acestea, în cooperare sau
într-o construcție complementară. În acest caz, ea trebuie să fie în măsură să acționeze
integrat, contribuind la rezolvarea situației cu întreaga sa capacitate sau potrivit
cerințelor efective ale acțiunii, impuse de situație sau hotărâte de comandament.
O navă de luptă se poate afla în cadrul unui dispozitiv, acționând ca mai sus,
dar și undeva, departe, în mare, într-o zonă în care poate fi privată de mijloace de
comunicare (din rațiuni operaționale, meteorologice sau de altă natură). Ea trebuie
să fie în măsură să acționeze și izolat, inclusiv în cyberspațiu, să posede un grad înalt
de autonomie și reactivitate. În aceeași măsură, ea trebuie să aibă și o capacitate
optimă de rezistență la atacuri cibernetice. Ceea ce înseamnă că echipajele trebuie
să fie antrenate să suporte acest gen de atacuri, să reziste la ele și să le contracareze.
În condițiile actuale, securitatea cibernetică devine, pentru o navă de luptă o
prioritate de gradul zero. În orice situații s-ar afla o navă, securitatea cibernetică a
acesteia rămâne o permanență. Acest tip de securitate intră, dintr-odată, în spațiul
vital al arealului unei astfel de nave.
În acest sens, Naval Group-ul francez a creat două entități destinate să se
ocupe de securitatea cibernetică:
- un centru de securitate cibernetică la Toulon – CERT (Computer Emergency
Response Team), format din specialiști în securitatea informatică, având misiunea de
a proteja sistemele informatice ale grupului și de a neutraliza amenințarea informatică
la adresa produselor și serviciilor;
- centre de securitate cibernetică CERT pentru celelalte industrii, cu experți
foarte bine pregătiți, în măsură să cunoască ultimele vulnerabilități descoperite și să
reacționeze în câteva ore.
Același Naval Group francez se bazează pe o entitate operațională, COSIN
(Centru Operațional de Susținere Integrată Numerică), care a fost creat în 2016 și
care intervine în faza de mentenanță a navelor, având grijă ca igiena digitală să fie
riguros respectată.
În același context al recrudescenței politicilor și strategiilor de securitate
cibernetică, la Nancy s-a deschis, la 2 iulie 2018, un pol regional de formare și de
intervenție cu vocație civilă și militară în domeniul securității cibernetice.
Fiecare țară care dispune de un parc de nave comerciale și de forțe navale își
înscrie, între prioritățile sale strategice, crearea, pregătirea temeinică și antrenarea
unor forțe specializate pentru securitatea cibernetică navală. Această atitudine este,
deopotrivă, reactivă, preventivă și disuasivă.
Forțe
În general, toate efectivele Forțelor Navale, de la personalul ambarcat la
personalul din statele majore și din comandamente, din toate compartimentele
trebuie să fie instruite pe complicata tematică a spațiului cibernetic, a securității
cibernetice, a apărării cibernetice și a războiului cibernetic, dar nu otova, ci fiecare
potrivit competențelor pe care le are.
Pe navă, la un post de luptă, nu există un IT-ist care se ocupă doar de calculatorul
care dirijează racheta sau torpila și o echipă care face restul operațiunilor, ci, de
regulă, marinarii care încadrează acel post de luptă trebuie să aibă și cunoștințele,
abilitățile și competențele necesare acțiunii în spațiul cibernetic.
La fiecare post de luptă, trebuie să se țină un jurnal cu activitățile de pregătire
și cu situația reală a pericolelor și amenințărilor cibernetice, a vulnerabilităților la
acestea, a exercițiilor efectuate și a rezultatelor obținute.
Mijloace
În prezent nu sunt definite clar mijloace speciale de securitate cibernetică a
fiecărui sistem informatic, altele decât cele încorporate în structura sa hard și soft.
Fiecare sistem informatic are încorporate elemente tehnice și de soft pentru propria
securitate cibernetică. Important este ca ele să fie cunoscute, actualizate și folosite
cu iscusință.
Mijloacele care asigură securitatea rețelelor, a bazelor de date, a sistemelor
de arme au regimul lor de funcționare, care trebuie cunoscut foarte bine, iar modul
de folosire a acestora – supervizat de compartimentele de securitate cibernetică –
trebuie să fie foarte bine însușit.
5. Concluzii
Strategia integrală de securitate și apărare cibernetică se concretizează în
planificarea adecvată a acțiunilor care trebuie să pună în operă cerințele stabilite în
urma analizelor, monitorizărilor, evaluărilor și deciziilor luate în aceste sens.
Planificarea acestor acțiuni este unitară și trebuie să asigure coerența tuturor
nivelurilor, de la cel politic decizional și cel strategic, până la cel operațional și la
cel tactic. Planificare trebuie să incumbe toate cele trei mari rețele din universul
noului război – rețeaua informației (I2SR), rețeaua comandamentelor (C4) și rețeaua
platformelor de luptă. Ele au fost probate, experimentate și folosite efectiv în
conflictele finalului secolului al XX-lea și debutului secolului al XXI-lea și introduse
masiv în toate componentele pregătirii și ducerii războaielor, indiferent care ar fi și
cm ar fi acestea.
La ora actuală, dimensiunea maritimă, respectiv navală, din perspectiva
spațiului cibernetic determină o abordare strategică definită de această componentă,
întinderea de apă, componentă care, în context include rețelele informatice, C4ISR,
ce stau la baza spațiului cibernetic conturează abordarea strategică a spațului naval.
Astfel, navele de luptă și structurile din care fac parte se situează printre cele mai
complexe și mai înalt tehnologizate mijloace de pe planeta Pământ, iar securitatea
cibernetică a acestora, ca și autoapărarea și apărarea lor cibernetică impun,
practic, redimensionarea întregului management al domeniului în zona strategică a
conflictului cu acoperire operativă și implicit tactică.
Noua realitate din spațiul maritim și naval, copleșit de spațiul cibernetic, cere
ca fiecare marinar, indiferent pe ce platformă de luptă, de transport, comercială, de
agrement, de explorări sau de cercetare științifică etc. s-ar afla, să devină un adevărat
informatician, pregătire solicitată în prezent din ce în ce mai mult, iar viitorul impusă
cu siguranță.
6. Bibliografie
1. La Cyber-menace, éléments de contexte pouvant favoriser la première

cyber-guerre (part 3), par Julien Vimch, https://itsocial.fr/enjeux-it/securite-dsi/
cybersecurite/la-cyber-menace-elements-de-contexte-pouvant-favoriser-la-
premiere-cyber-guerre-part-3/
2. Comandor ing. Sebastian Popescu, Unele elemente de cybersecuritate
navală în războiul hibrid, în Univers Strategic Nr. 4(32)/2017, pp. 249-258
3. Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte militare, https://
cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rbr_in_fizionomia_noilor_conflicte_militare.pdf
4. Patrick Chaumette, Cybersécurité dans le domaine maritime, https://
www.enisa.europa.eu/topics/critical-information-infrastructures-and-services/
dependencies-of-maritime-transport-to-icts
5. http://www.shom.fr/les-produits/produits-nautiques/information-sur-les-
cartes-electroniques-de-navigation/
6. https://www.industrie-techno.com/cybersecurite-10-regles-elementaires-
pour-reduire-les-risques.50455 14.09.2018).
ELEMENTE DE CONTROL
AL RISCULUI CIBERNETIC NAVAL.
RISC CALCULAT, RISC IMPUS, RISC
EXTREM
ELEMENTS OF CONTROL OF THE

NAVAL CYBER RISK. CALCULATED
RISK, REQUIRED RISK,
EXTREM RISK
Colonel prof. univ. dr. ing. Cezar VASILESCU
Drd. comandor ing. Sebastian Gabriel POPESCU
Abstract
Managementul securității cibernetice navale nu este un management

în sine și pentru sine, ci unul de tip integrat. De aceea, totdeauna, toate
componentele acestuia – de la cele de analiză, structurare, conducere,
soluționare și până la optimizarea tuturor componentelor și întregului proces
– poartă amprenta unicității în diversitate și a diversităților consonante.
Riscul cibernetic este un risc vital, iar controlul lui, adică al amenințării, al
vulnerabilității și al raportului dintre cele necesită o viziune integrată, un
concept unitar și o capacitate de analiză flexibilă, precum și instrumente
pe măsură. Spațiul cibernetic și managementul lui corespunzător introduc
în ecuație, deopotrivă, un instrumentar specific și o nouă filosofie a
interdependențelor și acțiunii manageriale de tip integrat.
Cuvinte-cheie: amenințare cibernetică; vulnerabilitate cibernetică; risc

cibernetic; măsurare; monitorizare; control;
Abstract
Naval cyber security management is not a management in and of itself,

but an integrated type. Therefore, always, all its components - from the ones
of analysis, structuring, management, solution and until the optimization of
all the components and of the whole process - bear the mark of the uniqueness
in diversity and of the consonant diversity. Cyber risk is a vital risk, and its
control, that is, the threat, the vulnerability and the relationship between them
requires an integrated vision, a unitary concept and a flexible analysis capacity,
as well as tailor-made tools. The cyberspace and its proper management
introduce into the equation, at the same time, a specific instrumentation and a
new philosophy of interdependencies and integrated managerial action.
Keywords: cyber threat; cyber vulnerability; cyber risk; measuring;

monitoring; control;
I. Control, evaluare, risc
C omplexitatea navei de luptă, a structurilor și componentelor spațiului

naval al luptei, căruia i se asociază, intrinsec, spațiul cibernetic, impune
monitorizarea și evaluarea permanentă a provocărilor, pericolelor și amenințărilor de
toate tipurile la adresa securității navei și a structurilor din care aceasta face parte, a
vulnerabilităților la acestea și, în consecință, a nivelului de risc.
Desigur, pentru o navă de luptă, ca și pentru formațiile și structurile din care
face parte, riscul este forte complex (în staționare, în marș, pe timp de furtună, risc
dpdv al încărcăturii, risc de coliziune, risc în caz de avarie, risc al armelor și al
munițiilor etc.,) la care, de o vreme, se adaugă și riscul cibernetic. Riscul cibernetic
este, deopotrivă, un risc de securitate, dar și un risc de apărare.
Acest nou tip de risc cu care se confruntă toate navele de luptă (și nu numai)
de pe mările și oceanele lumii este unul nou, dar care le conține pe toate celelalte,
deopotrivă, anvelopându-le și infiltrându-se, ca un troian, în fiecare dintre ele. Astfel
că, pentru acesta, sunt necesare atât instrumente corespunzătoare de monitorizare,
evaluare și avertizare, cât proceduri, norme, legi, practici, experiențe, precum și
politici, strategii, dispozitive operaționale și seturi de standarde și acțiuni tactice.
Prezentăm, în continuare, doar câteva componente tehnice ale acestui
instrumentar fără de care, azi, nici o navă nu poate exista ca parte a acestui sistem
integrat.
1. AIS (Automatic Identification System)

Sistem de Identificare Automată a fost conceput, îndeosebi, pentru a crea
suporturile necesare de evitare a coliziunilor dintre nave și, totodată, pentru a ajuta
la supravegherea navigației și asigurarea unui bun control al mării.1.
Receptorii AIS au apărut și au intrat pe rol ca o necesitate, cu ceva timp în
urmă. Sistemul gestionează trimiterea și recepționarea pozițiilor GPS, viteza, cap-
compasul, tipul, locul și ora sosirii navelor, în legătură cu navele din apropiere.
Acest sistem asigură schimbul de date între nave.
Organizația Maritimă Internațională (OMI) a hotărât ca el să devină obligatoriu,
începând cu anul 2004. Dar generalizarea folosirii AIS oferă și piraților posibilitatea
să selecteze navele pe care vor să le atace, întrucât datele respective sunt la dispoziția
oricui.
Emisiile și recepțiile acestei instalații cuprind:
- o transmisie automată declanșată de recepția anterioară radio VHF
(transponder) cu 2 recepții și 1 canal de difuzare;
- un display (afișaj MKD, minim de tastatură), procesoare de comunicații și
interfețe de ieșire către alte sisteme (ECDIS, ARPA).
- un receptor GPS care indică poziția navei și timpul UTC necesar sincronizării
transmisiilor de date AIS.
Receptorul VHF din DSC (Digital Selective Calling) poate fi integrat în
transponder și setat la canalul 70 pentru schimbul de mesaje text. AIS permite astfel
identificarea în timp real a navelor.
Sistemul este însă vulnerabil. Poate trimite informații false, când se blochează,
dar și viruși, întrucât este gestionat de un minicomputer, care în anumite condiții,
poate fi utilizat ca platformă de transmitere și răspândire de informații false cu scopul
atragerii unor nave în fel de fel de capcane.
2. ECDIS
Electronic Chart Display Information System (ECDIS) asigură vizualizarea
unor cartele electronice și a unor informații cu ajutorul cărora se identifică poziția
unei nave și se prezintă pe o hartă afișată pe un ecran, oferind . informațiile necesare:
poziția instantanee a navei (funcția GPS), luminile de coastă, balize etc.
Sistemul respectă standardele emise de OMI, este cuplat la sistemul cu radar
(ARPA) de evitare a coliziunilor.
Dar și el are unele vulnerabilități. Baza de date ECDIS conține un set de hărți
de navigație care utilizează un sistem informatic digital de afișare, diagrame nautice,
precum și locația foarte exactă a propriei nave.
Principalele vulnerabilități cibernetice ale acestui sistem rezidă în vectorul
de actualizare a sistemului: discuri CD / DVD, pentru fiecare conexiune internet /
Inmarsat sau suport USB. De aceea sistemul de operare care corespunde unei stații
1
Cybersécurité. Évaluer et protéger le navire, Edition Septembre 2016, p. 19, https://www.ecologique-solidaire.
gouv.fr/sites/default/files/Cyber%20sécurité%20%20Evaluer%20et%20protéger%20le%20navire.pdf (Accesat la
22 ianuarie 2019)
de lucru care rulează de obicei pe un suport media nesusținut în Windows nu trebuie
actualizat.
Acest sistem este interconectat cu senzorii navei: radar, NAVTEX, sisteme
identificare automată (AIS), viteză loch, sunet, anemometru. Acești senzori sunt
deseori conectați la rețeaua locală la bordul navelor (serial / port NMEA la Adaptoare
LAN).
3. VDR / SVDR (Înregistrarea datelor de voiaj)

Începând cu 1 iulie 2002, sistemul VDR, sistem similar cu „cutia neagră”
a aeronavelor, a devenit obligatoriu pentru toate navele de pasageri și navele de
mărfuri cu o capacitate de peste 3000 de tone. Scopul acestui înregistrator este, ca și
la aeronave, acela de a ajuta la analizarea circumstanțelor care au condus la accident
(în caz de accident), prin examinarea datelor.
Configurația standard a unui VDR este, următoarea: ADU (unitatea de preluare
a datelor) care corespunde miezului echipamentului marin (intrări VHF, intrare radar,
hard disk sau disc extras Flash, baterie de rezervă în rezervă, microfoane, capsulă de
înregistrare a rezistenței mari); BAU (Bridge Alarm Unit); SIU (unitatea de interfață
a senzorilor) care colectează toate celelalte date, le codifică și retransmite către BAU.
Înregistrarea datelor: data și ora, poziția navei, viteza de suprafață (loch),
poziția giroscoapelor, compasului magnetic, imaginii radar, conversațiilor prin
poștă, comunicații radio (transmitere / primire), nivelul apei sub chila, alarmele
principale, starea deschiderilor în placare (deschisă sau închisă), starea ușilor etanșe
și a ușilor antifoc (deschise / închise), unghiul cârmei, ordine și răspunsuri mașină
(transmițător comandă mașină), propulsor, viteză reală sau vânturile relative.
Vulnerabilitățile acestuia includ, în vectorul de actualizare a sistemului:
discuri CD / DVD, pentru fiecare conexiune internet / Inmarsat sau suport USB,
De aceea, este bine să nu se actualizeze sistemul de operare care corespunde
unei stații de lucru care rulează de obicei pe un suport media nesusținut în Windows.
Acest sistem este interconectat cu senzorii navei.
4. GNSS (Sistemul Satelit Navigabil Global)

Prin acest sistem, se identifică poziția (2D sau 3D) a navei și a oricărui alt
vehicul, precum și viteza, traseul, ora, altitudinea etc. Permite orientarea precisă pe
mare, pe sol sau în aer. Azi, în lume, există mai multe sisteme GPS. Sistemul care
oferă acoperire globală cel mai utilizat de publicul larg este format din 24 de sateliți
situați la o altitudine de aproximativ 20.000 km. Ei evoluează pe șase traiectorii
orbitale cvasi-circulare înclinate spre 55 ° față de ecuator. Principiul poziționării
se bazează pe algoritmi de calculare a distanței dintre receptorul GPS și mai mulți
sateliți. Precizia GPS poate ajunge la 10 metri. Această precizie poate fi modificată
de perturbații atmosferice.
Semnalele satelitare civile nu sunt protejate prin criptare. Prin urmare, este
posibilă interceptarea și duplicarea lor.
Vulnerabilitățile sistemului pot fi următoarele:
- semnal slab;
- probabilitatea unor interferențe nedorite,
- posibilitatea unor interferențe intenționate,
- eșecul tehnic al constelației prin satelit.
5. RADAR / ARPA
Undele trimise de emițător sunt reflectate de către țintă, iar semnalele
de întoarcere (numite ecou radar) sunt preluate și analizate de receptor. ARPA
(Automated Radar Plotting Aid) este echipamentul asociat radarului de navigație care
oferă datele necesare efectuării unei manevre a navei pentru evitarea unei coliziuni.
Această manevră este efectuată de echipaj sau chiar de pilotul automat al navei.
Vulnerabilitățile acestui sistem ar conține:
- posibilitatea unor interferențe nedorite,
- posibilitatea unor interferențe intenționate;
- posibilitatea deturnării identității prin transformarea semnalului de întoarcere.
6. DP (Poziționare Dinamică) a navelor

Sistemul de poziționare dinamic este un sistem controlat de computerul care
permite unei nave să-și menține poziția cu ajutorul mijloacelor proprii de propulsie.
Acest sistem este compus din trei părți.
Senzorii colectează informații, consola computerului efectuează calculele și
servește drept interfață pentru operator și căutătoarea acționează asupra depozitului.
Ea are sistem automat computerizat.
Vulnerabilitățile sistemului corespund deficiențelor de securitate ale senzorilor,
cum ar fi un GPS și la interfața om / mașină / mașină care utilizează un sistem de
operare care trebuie să fie actualizat.
7. Sistemul de control industrial (ICS, SCADA)

La bordul navei, riscul este:
(1) Toate rețelele ICS (Industrial Control System): gestionarea senzorilor și a
dispozitivelor de acționare;
(2) Controlul și achiziția de date (SCADA): toate serverele, stațiile de lucru și
aplicațiile ICS care supraveghează procesul industrial.
La bordul navei, ICS sunt omniprezente. Aceste sisteme gestionează:
(1) - platforma navei (propulsie, energie, fluide ...);
(2) – comportamentul navei;
(3) - sistemele de lucru ale navei: siguranța și exploatarea încărcăturii.
Problematica gestionării securității sistemelor informatice industriale poate fi
privită și tratată din două perspective:
- Ca diferență între durata de viață între instrumentele care aparțin SCADA
(cicluri de viață scurtă, de 3-5 ani) și rețele industriale (ciclu lung de viață de 15-20
de ani: echipamente fixe și dificil de dezvoltat);
- Ca o Cultură de programare care nu merge în direcția unei abordări preventive
a securității și au atât mai puțin a securității cibernetice.
Vulnerabilitatea sistemelor industriale este bine cunoscută și nu trebuie
demonstrată. Advanced Persistent Threat (APT) de tip STUXNET și-a demonstrat
abilitățile de sabotaj.
Vulnerabilitățile sistemului se manifestă îndeosebi în șapte domenii:
(1) Lipsa dezvoltării sigure: evoluții interne, lipsa integrării securității, sesiune
deblocată;
(2) Un nivel scăzut de protecție: control acces simplu cu managementul de
utilizator și parola prea slabă sau inexistentă, nici un software antivirus pe stațiile de
lucru și servere, utilizatori cu privilegii de administrator;
(3) Inexistența unui zid protector între sistemele informatice de management și
sistemele industriale nesigure: acest principiu permite penetrarea rețelei industriale,
tocmai prin intermediul sistemului de management IT. Această metodă de acces
permite colectarea de informații și sabotajul;
(4) Absența unei supravegheri anormale a sistemului;
(5) Protocoalele de management sunt slabe și neactualizate (FTP, Telnet, VNC,
SNMP) utilizate fără criptare, oferindu-se astfel acces la recuperarea de utilizator /
parolă pentru conexiuni necorespunzătoare la servere .
(6) Utilizarea sporită a sistemelor computerizate standard necompensate.
Aceste produse de raft oferă economii de costuri și interoperabilitate. Aceste sisteme
sunt, prin urmare, pradă software-ului rău intenționat;
(7) Lipsa controlului părților interesate asupra sistemelor industriale:
monitorizarea subcontractanților este adesea insuficientă. Consecințele acestui non-
management pot fi pierderea datelor, deteriorarea echipamentelor, periclitarea navei,
a echipajului și mediului înconjurător.
În broșura „Riscul industrial la bordul navei”, ediția din ianuarie 2017,
managerul francez al securității cibernetice a navei discută pe larg și punctual acest
risc.
II. Elemente privind managementul de securitate cibernetică al

navei și riscului implicit
Asociația de management al riscurilor și asigurarea întreprinderilor2 arată

2
Risk Management : la Cybersécurité doit être au cœur de la stratégie globale,
https://www.bluesoft-group.com/risk-management-la-cybersecurite-au-coeur/ (Accesat la 25 ianuarie 2019)
că riscurile de securitate cibernetică au trecut, în 2017, de pe locul 7, în primele trei

entități care au ca preocupare principală managementul de risc.
Această situație se datorează faptului că, în ultimii ani, producția, utilizarea și
stocarea datelor au devenit probleme strategice pentru companii.
Digitalizarea masivă a companiilor – inclusiv a celor specializate în securitate
și apărare, dar mai ales a acestora – a adus în prim plan problema securității datelor
și a riscurilor asociate.
De aceea, elaborarea unor strategii în domeniu și creșterea presiunilor
de reglementare obligă organizațiile să structureze protecția datelor, așa cum s-a
întâmplat în 2018, odată cu implementarea reglementărilor de protecția a datelor
(RGPD) la nivel european.
Atacurile cibernetice, tot mai frecvente – uneori de ordinul zecilor de mii și
chiar sutelor de mii – utilizează vectori noi pentru hacking, distrugere sau sustragere
de date.
Atacul „WannaCry”, în 2017, a făcut, în doar două zile, 200.000 de victime,
printre care și sistemul britanic de sănătate, Telefonica în Spania și Renault în Franța,
dar nu numai.
Azi, 74% dintre lideri afirmă că sunt vulnerabili la astfel de atacuri.
De aici, necesitatea de a plasa securitatea cibernetică în centrul strategiei de
securitate digitală.
Managementul securități cibernetice este unul care integrează, în același
concept, informaticieni, analiști de sistem, manageri de rețele, utilizatori, dar și alte
structuri responsabile cu securitatea și apărarea instituțiilor, companiilor, rețelelor,
bazelor de date, infrastructurii informatice, administratori, șefi de compartimente,
directori, comandanți, ofițeri de stat major, logisticieni, luptători, echipaje, subunități,
unități, mari unități, comandamente etc.
O posibilă structură de gestionare, de management a securității navale ar putea
cuprinde șase etape, fiecare dintre acestea determinând-o pe următoarea și fiind
determinată de cea anterioară.
De aici rezultă necesitatea integrării nu doar a etapelor, ci și a celorlalte
componente și îndeosebi a structurilor C2 - de comandă și control, de cercetare-
informare-cunoaștere, a managerilor de rețele și de sisteme, a celor trei mari rețele
etc.
În Figura nr. 1 sunt reprezentate aceste etape ale unui management circular
integrat.
Figura nr. 1 Posibile etape ale managementului securității navale

Sursa: Schema a fost concepută de autor
Etape Acțiuni specifice Rezultate așteptate Efecte
Cunoașterea efectivă a
mediului de securitate
cibernetică, a problemelor
Analiza și evaluarea
Cunoașterea acestora, pe care acesta le ridică
provocărilor,
a dinamicii lor, a pentru securitatea
pericolelor și
problemelor care cibernetică a navei, a
amenințărilor
rezultă de aici. echipajului, a sistemelor
cibernetice (PPAC)
informatice, a unităților
de luptă, precum și a altor
elemente care
Conștientizarea
specialiștilor, a
comandanților unităților
Identificarea, Crearea unor
de luptă, comenzii
analizarea și suporturi pentru
navei, grupului de nave,
evaluarea PPAC la monitorizarea și
comandamentului etc și
adresa securității cunoașterea lor în
angajarea lor efectivă,
cibernetice navale timp real.
planificată în procesualitatea
securității cibernetice
navale.
ETAPA I - Cunoașterea de către
Evaluarea Identificarea,
Crearea unor întregul personal a
caracteristicilor analizarea și
sisteme conective pachetelor de PPAC și
și a condițiilor evaluarea PPAC
condiționate de angajarea tuturor punerea în
impuse de spațiul care au sau pot
analiză, cunoașterea aplicare a contramăsurilor
cibernetic ava legătură
domeniului de adecvate.
cu provocările
amenințare și a - Definirea echipelor de
, pericolele și
caracteristicilor analiză și de elaborare a
amenințările de tip
acestuia măsurilor de răspuns, de
cibernetic.
contracarare.
Identificarea
breșelor și a
vulnerabilităților
software și
Cunoașterea exactă,
hardware a Crearea echipelor și
în timp real a
sistemelor suporturilor necesare pentru
vulnerabilităților, a
informatice dar elaborarea lanurilor de
dinamicii acestora, a
și a celorlalte contracarare, combatere,
factorilor perturbatori
componente ale anihilare etc.
și inhibitori
seturile de pericole
și amenințări
identificate și
analizate
Analiza de risc
Elaborarea unor modalități
calculat, de risc Cunoașterea
de gestionare a riscului, de
asumat și de risc dinamicii riscului
control și de monitorizare
extrem

Articularea unor structuri
ETAPA II
competente care pot acționa
Redefinirea Cunoașterea exactă Crearea unor baze
în timp real cu aceste
obiectivelor a noilor obiective, de date pe această
baze de date, astfel încât
impuse de Efectuarea unor problematică și
să se dezvolte o cultură a
legislația în studii și a unor a unui sistem
dinamicii bazelor de date și
vigoare (protecția analize temeinice a de actualizare și
utilizării lor în analizele de
datelor, accesul la consonanțelor gestionare a acestora
risc de securitate și apărare
tehnologii etc.)
cibernetică.
Coerența unui demers care
concentrează în același
Prevenirea
concept riscul calculat
Asamblarea și discrepanțelor
și asumat, presiunea
integrarea acestor dintre realitatea
reglementării (devenită
obiective în spațiului cibernetic,
suportabilă și non-
concepte, politici și a pericolelor,
frustrantă) și efortul căutării
strategii adecvate, amenințărilor,
soluției inteligente, care să
potrivit efectului vulnerabilităților la
devanseze pe cât posibil
reglementării acestea și a riscului
amenințarea, să compenseze
asociat
vulnerabilitatea și să reducă
nivelul de risc.
Perfecționarea structurilor
Acțiuni de create. Efectuarea
monitorizare modificărilor necesare,
și studiere a Identificarea astfel încât coerența să
comportamentului vulnerabilităților crească și sistemul de
IT și structurilor de de management, management să treacă de
luptă, de comandă- a disfuncțiilor și la stadiul de comportare
și control la diferite optimizarea acestora fără greșeală, la stadiul
tipuri de amenințări de acțiune integrată,
și vulnerabilități. anticipativă, preemptivă și
ETAPA III preventivă.
Stabilirea Rapoarte coerente
profilului de asupra tehnicii IT,
securitate rețelelor, softului, Actualizarea programelor
cibernetică navală Supravegherea programelor de și softurilor, renunțarea
și analiza protecție a sistemelor la mijloacele care nu sunt
comportamentului și bazelor de date etc. performante, dinamizarea
hard și software în Identificarea, reacției, coerența actualizării
diferitele ipostaze pe această bază, și formarea uni culturii a
ale amenințării a parametrilor dinamicii tehnicii IT și, în
și vulnerabilității de optimizare același timp, a unei culturi
cibernetice și de creștere de securitate coerentă și
a performanței consistentă
sistemelor și
proceselor
Transformarea
Managementului Securității
ETAPA IV Monitorizarea Cibernetice Navale (MSCN)
Calitatea echipelor,
Stabilirea comportamentului în Management Integrat
a operatorilor, a IT-
activităților echipelor, al Securității Cibernetice
știlor, al sistemului
de actualizare operatorilor, Navale (MISCN), la nivelul
de management al
și optimizare a utilizatorilor și a tuturor identităților și
securității cibernetice
MSCN întregului sistem componentelor, de la cea
navale.
informatic mai mică entitate de luptă,
unitatea de luptă la Statul
Major al Forțelor Navale
Calitatea,
Introducerea
ETAPA V flexibilitatea
elementelor de Rodarea noilor structuri de
Optimizarea și coerența
optimizarea și management integrat
rezultatelor r managementului și
evaluarea acestora
validarea acestora
Rezultă gradul de
coerență dar și nivelul de
Formularea, pe
integralitate al sistemului
baza analizei, a
ETAPA VI de management și măsurile
gradului de coerență
Analizarea și ce se cer luate pentru
Analiza efectelor a acțiunilor de
optimizarea consolidarea acestora și
securitate cibernetică
efectelor asigurarea unui cadru de
în diferite etape și în
acțiune și reactivitate activ,
diferite situații
reactiv, preemptiv și, mai
ales, preventiv.
Aceste etape, care se înlănțuie circular, sunt absolut necesare în realizarea

tuturor parametrilor de calitate ale unui management care variază în funcție de
calitatea oamenilor, de gradul lor de pregătire, de disponibilitatea lor, de calitățile
tehnicii IT, de softuri, de caracteristicile mediului de securitate cibernetică, de
evoluția amenințărilor etc.
Riscul cibernetic naval se definește, ca oricare altă formă de risc, pe intersecția

dintre nivelul amenințării și nivelul vulnerabilității la acea amenințare sau la acel set
de amenințări.
Dacă notăm riscul cibernetic naval cu Rn, mulțimea amenințărilor cibernetice
navale cu An (având valori între 0, lipsa oricărei amenințării, și 1, amenințare
maximă) și mulțimea vulnerabilităților la aceste amenințări cu Vn (cu valori cuprinse,
de asemenea, între 0 și 1), avem relația:
Rn = An . Vn
Dacă, spre exemplu, nivelul amenințării sau al mulțimii amenințărilor este de

0,6, pe o scală de la 0 la 1, iar nivelul vulnerabilității sau mulțimii vulnerabilităților la
aceste amenințări este de 0,5, nivelul de risc va fi de 0,35. Acest nivel este îngrijorător,
întrucât bazele de date cu care operează nava, grupul de nave sau forțele navale,
computerele din sistemele vitale ale navei (guvernare, mașină, sisteme de arme de
pe punte, sistemele de arme sub apă, sistemele de dirijare a rachetelor, de conducere
a focului, de protecție împotriva bruiajului etc.) sunt, de regulă, integrate și nu pot
funcționa cu jumătăți de măsură.
Practic, la nivelul navei, al grupului de nave, sau comandamentului, nivelul
de risc trebuie să fie zero. Acest imperativ nu poate fi însă asigurat totdeauna. Există
exemple când n-a putut fi evitat riscul de coliziune, când anumite sisteme de la bordul
navei n-au funcționat corect, iar consecințele au fost pe măsură.
Relația de mai sus pare foarte simplă, însă identificarea, monitorizarea și
evaluarea amenințărilor și a nivelului acestora, ca și a vulnerabilităților sistemelor
informatice de pe navă, din grupul de nave, din alte formațiuni și chiar din forțele
navale la acestea reprezintă un proces destul de dificil.
Provocările, pericolele și amenințările cibernetice pot fi evaluate statistic,
după numărul de atacuri cibernetice efectuate, dar și calitativ, dacă se are în vedere
modul cum acționează virușii, troienii, viermii, programele răuvoitoare, sistemul
de generare a lor, calitatea vectorilor purtători și celelalte caracteristici, precum și
comportamentul sistemelor informatice de la bord.
Cele trei rețele – rețeaua de comandă-control C4, rețeaua I2SR sau în alte
configurații, precum și rețeaua platformelor de luptă – în cazul nostru rețeaua navelor
și sistemelor de arme de pe acestea – sunt computerizate, iar informația este, cum bine
se știe, criptată. Practic, întrucât aceste rețele sunt departe de haosul vulnerabilităților
și amenințărilor de pe Internet și din alte rețele, iar benzile în care funcționează sunt
bine protejate, e greu de presupus că ele pot deveni vulnerabile la astfel de atacuri.
Și totuși, astfel de atacuri au existat. Unele dintre marile puteri cibernetice
au în vedere folosirea spațiului cibernetic pentru a declanșa anumite atacuri, pentru
a pătrunde în unele baze de date, pentru a prelua inițiativa, pentru a genera și chiar
pentru a impune anumite tipuri de comportament.
Amenințările cibernetice vizează tot ce folosește un calculator, o rețea,
o bază de date, softuri și alte produse de acest gen. Dincolo de aceasta, atacurile
cibernetice vizează media, bazele de date de orice fel, elementele de valoare, cultura
organizațională, brandul.
Amenințările cibernetice vizează toate componentele navei și structurilor de
forțe, mijloace și resurse, continuu și intens, iar calcularea riscului cibernetic trebuie
să aibă în vedere toate elementele, oricât ar fi ele de greu de evaluat și cuantificat.
În orice moment, atât la nivelul navei – o platformă foarte complexă de luptă
–, cât și la nivelul formațiunii de nave, al marii unități, al comandamentului etc.
trebuie să fie în permanență calculat nivelul de risc.
Nivelul de risc cibernetic calculat ar putea fi obținut după o formulă simplă,
prin însumarea nivelului de risc al sistemelor informatice din toate compartimentele și
capacitățile informatice, C1,...,Cn, fiecăreia asociindu-se un coeficient de importanță,
k1,…,n, în funcție de misiune, rol, loc în dispozitiv, lecții învățate etc, raportat la
numărul acestora, astfel:
C1k1 + C2 k2 + ... + Cnkn

Rc =
n
Există, desigur și alte metode de calculare a riscului. Este foarte important

ca nivelul de risc să fie calculat de către specialiștii în securitatea cibernetică de la
bordul navei și de la eșaloanele superioare și asumat de către comandant și de către
personalul navei sau structurii de forțe navale.
Concluzii
Monitorizarea provocărilor, pericolelor și amenințărilor navale specifice
războiului cibernetic (care sunt foarte complexe și greu de identificat) și, pe această
bază, calcularea oportună a nivelului de risc trebuie să constituie o preocupare
prioritară a personalului care se ocupă de securitatea cibernetică a navei, a formațiunii
de nave, a dispozitivelor navale și comandamentelor etc. și care, așa cum se știe, este
specializat în domeniu.
Însă fiecare utilizator și fiecare luptător de la toate posturile, trebuie să cunoască
la perfecție modalitățile de sesizarea a pericolelor și amenințărilor cibernetice navale
și de reducere a vulnerabilităților la acestea și să se comporta în consecință.
Riscul cibernetic naval, spre deosebire de celelalte riscuri pe care navele,
echipajele și comandamentele trebuie să și le asume, este unul care se calculează
foarte greu, întrucât elementele definitorii – amenințările și, efectiv, vulnerabilitățile
la acestea – sunt greu identificabile într-un mediu atât de fluid, iar statisticile asupra
evenimentelor trecute, deși foarte importante, nu sunt de obicei suficient analizate
pentru a determina clar nivelul acestora. De aceea, este necesar ca, în metodologia
de identificare, evaluare și monitorizare a provocărilor, pericolelor și amenințărilor
de tip cibernetic și a vulnerabilităților la acestea, să fie introduse elemente tehnice,
informaționale și de patrimoniu, rezultate din analiza dinamicii spațiului cibernetic
naval și/sau complementar acestuia, astfel încât prognozarea să aibă elementele
necesare pentru a fi posibilă. Totodată, este nevoie ca echipajele, statele majore,
comandamentele și fiecare marinar să dețină o vastă cultură dar și cunoștințe în
domeniului cibernetic, care astfel face parte efectiv din cultura profesională, absolut
necesară pentru astfel de evaluări, la care în mod cert se adaugă intuiția, inteligența
creativă, experiența personală și acumulările din lecțiile învățate.
Bibliografie
1. Cybersécurité. Évaluer et protéger le navire, Edition Septembre 2016, p. 19,
https://www.ecologique-solidaire.gouv.fr/sites/default/files/Cyber%20sécurité%20
%20Evaluer%20et%20protéger%20le%20navire.pdf
2. Risk Management : la Cybersécurité doit être au cœur de la stratégie globale,
https://www.bluesoft-group.com/risk-management-la-cybersecurite-au-coeur/
3. Maël Nogues – Génération de traces réseau pour l’apprentissage des systèmes
de détection d’intrusions dans les systèmes navals, https://www.chaire-cyber-navale.
fr/2019/02/06/mael-nogues-generation-de-traces-reseau-pour-lapprentissage-des-
systemes-de-detection-dintrusions-dans-les-systemes-navals/
4. Eric Bothorel, La cybersécurité dans le milieu maritime : un impératif
stratégique, Cybersécurité et politiques publiques, nr. 1, Octobre, 2018, https://
cybercercle.com/wp-content/uploads/2018/11/cs2p_n1_ milieumaritime.pdf
5. Risk Management : la Cybersécurité doit être au cœur de la stratégie globale,
https://www.bluesoft-group.com/risk-management-la-cybersecurite-au-coeur/
6. Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte militare, https://cssas.
unap.ro/ro/pdf_studii/rbr_in_fizionomia_noilor_conflicte_militare.pdf
CĂUTAREA ȘI SALVAREA PE MARE

SEARCH AND RESCUE AT SEA
Nicu CHIREA1
Rezumat
Viața oamenilor are o valoare inestimabilă și din acest motiv statele

n-ar trebui să precupețească nici un efort pentru a constitui organisme și a
achiziționa mijloace specifice pentru salvarea acestor vieți pe mare, mijloace
care prin comparație cu viețile care pot fi salvate au o valoare insignifiantă.
Dezvoltarea permanentă a serviciului de căutare salvare este una dintre
măsurile necesare pentru garantarea drepturilor cetățenilor și pentru
asigurarea unui climat de siguranță în spațiul economic al oricărui stat.
Cuvinte-cheie: căutare; salvare; viața; convenție; cooperare; planificare;

conducere; acțiune;
Abstract
Human life is invaluable and therefore states would have to spare no

effort to estblish bodies and to acquire specific means to save these lives at
sea, means that compared to the lives that can be saved are worth insignificant
. Permanent development of search rescue service is one of the measures
needed to ensure the rights of citizens and to ensure a safe environment in the
economic space of any state.
Keywords: search; rescue; life; convention; cooperation; planning;

management; action;
Introducere
C ăutarea și salvarea pe mare reprezintă o acțiune complexă și combinată a

mai multor forțe și mijloace, sub o conducere unitară, o operaţie care se
Comandor (Marină), Doctorand, Universitatea Națională de Apărare “CAROL I”, Strada Panduri, București,
1
România; email:: nicu_chirea@yahoo.com
execută atât pe timp de pace cât și în timp de război.
Operația de căutare şi salvare pe mare poate fi considerată o operaţie de
acelaşi nivel cu operațiile în sprijinul păcii, întrucât acestea implică un număr mare
de nave militare și civile, avioane şi elicoptere, necesită utilizarea scafandrilor de
luptă, a scafandrilor de bord, implică aspecte legate de multinaţionalitatea forţelor și
asumarea responsabilității de către un comandant asupra unităţilor navale, aeriene și
a altor forțe implicate, beneficiază de o mediatizare intensă.
În cele mai multe dintre statele membre NATO serviciul militar de căutare și
salvare pe mare face parte din Serviciul Naţional de Căutare-Salvare.
În timp de pace, organizarea acestui serviciu, planificarea misiunilor şi a
forţelor şi mijloacelor este o responsabilitate naţională, diferă de la o naţiune la alta
şi îndeplineşte condiţiile impuse de organizaţiile internaţionale de profil.
Obiectivul principal al acestui serviciu este salvarea vieţii umane pe mare, dar
suplimentar, prin acest serviciu se acordă asistenţă navelor şi aeronavelor aflate în
pericol, remorcarea în porturi a navelor avariate și care nu pot fi reparate în mare,
acordarea ajutorului tehnic navelor eşuate şi sunt sprijinite operaţiile maritime şi
activitatea serviciilor civile.
Acţiunile de căutare și salvare pe mare, se desfăşoară având la bază
prevederile Convenţiei de la Chicago din 1944, ale Convenţiei asupra mării din 1958
şi a Convenţiei internaționale privind căutarea și salvarea vieţii pe mare din 1979.
Prin aderarea la Convenţia internaţională privind căutarea şi salvarea vieții pe mare,
adoptată de Conferinţa internaţională a Organizaţiei Maritime Internaţionale de la
Hamburg în anul 1979, marea majoritate a naţiunilor cu ieşire la mare şi-au asumat
ca obligaţie națională, respectarea elementelor ce țin de căutarea şi salvarea vieţii pe
mare. Pentru armonizarea legislaţiei naționale cu cea europeană şi internaţională și
datorită faptului că România a înțeles necesitatea integrării într-un sistem unitar a
tuturor forţelor şi mijloacelor angajate în operaţiunile de căutare-salvare, țara noastră
a aderat la această convenție în anul 1998.
1. Principii și responsabilități privind căutarea și

salvarea pe mare
Toate ţările NATO sunt semnatare ale Convenţiei de la Chicago din 1944
asupra Aviaţiei Civile Internaţionale, precum şi ale Convenţiei privind Operaţiile de
Căutare-Salvare (SAR) Maritime din 1979 şi conform acestor convenţii au aderat la
toate politicile, procedurile şi standardele minime din SAR, pentru nevoile siguranţei
maritime şi aviatice.
Aspectele operaţionale ale acestei responsabilităţi sunt delegate statelor,
fiecare stat fiind responsabil cu operaţiile SAR într-o zonă, sau un număr de zone
numite regiuni de căutare-salvare.
Operaţiile de căutare și salvare se desfăşoară în baza planurilor naţionale de
căutare și salvare, cu participarea forţelor şi mijloacelor civile și militare, sub directa
îndrumare a unui organism naţional - Comitetul naţional de căutare-salvare.
Comitetul naţional de căutare-salvare este alcătuit după caz, din reprezentanţi
ai ministerului Transporturilor, Apărării Naţionale, de Interne, Comunicaţiilor şi ai
altor organizaţii şi organisme.
Fiecare naţiune este responsabilă pentru planificarea, organizarea şi executarea
căutării-salvării pe mare într-una sau mai multe zone, denumite regiuni de căutare-
salvare, în conformitate cu acordurilor internaţionale pe care le-a legiferat.
Zonele maritime de responsabilitate se stabilesc şi prin acorduri între statele
interesate. Operaţiile de căutare-salvare desfăşurate în timp de pace pot fi militare,
civile sau combinate.
Comandanţii forţelor navale desfăşoară de regulă acţiuni de căutare-salvare
pe mare după planuri proprii, fiind însă puse de acord cu reglementările autorităţilor
civile şi acolo unde este cazul, cu cele ale comandamentelor majore ale NATO.
La baza misiunilor de căutare-salvare stau următoarele principii:
- respectarea raioanelor de responsabilitate stabilite de organizaţiile
internaţionale ale marinei şi aviaţiei civile;
- un singur Centru de Coordonare a Salvării deține responsabilitatea acțiunilor
forțelor implicate pe timpul executării operaţiilor;
- în cazul operaţiunilor de mare amploare, conducătorul operaţiei poate solicita
sprijinul unuia sau mai multor centre de coordonare;
- pe timpul operaţiilor de căutare-salvare în apropierea graniţelor sau apelor
teritoriale ale altui stat, navelor şi avioanelor de salvare li se va permite trecerea
frontierei sau intrarea în apele teritoriale, cu notificare, dar fără a se ţine seama de
intervenţiile diplomatice obişnuite;
- costurile operaţiilor sunt împărţite între naţiunile interesate;
- Centrul de Coordonare a Salvării menţine o legătură continuă cu centrele
adiacente, prin antrenamente continue pe linie de comunicaţii, exerciţii, schimburi
de personal şi vizite şi menţine o colaborare strânsă cu organismele civile abilitate
pentru misiuni de căutare-salvare;
- căutarea-salvarea se execută atât cu forţe specializate, cât şi cu cele
nespecializate;
- în vederea evitării risipei de forţe şi mijloace, relaţiile responsabilităţile şi
funcţiunile comandamentelor şi unităţilor de căutare-salvare se stabilesc cu exactitate;
- operaţiile de căutare și salvare pe mare impun folosirea unor metode şi
proceduri standardizate.
Responsabilitatea pentru astfel de operaţii revine fiecărei naţiuni, deci
organizarea serviciilor de specialitate diferă de la o naţiune la alta. Naţiunile sunt
responsabile de informarea tuturor celor interesaţi asupra modului de organizare a
serviciului de căutare-salvare în raionul de responsabilitate, de dotarea Centrelor
de Coordonare a Salvării cu facilităţile, forţele şi mijloacele necesare îndeplinirii
misiunilor, cât şi pentru menţinerea acestora într-o stare adecvată de pregătire pentru
intervenţie.
În cadrul fiecărei regiuni de căutare-salvare se organizează un centru de
coordonare. Un asemenea centru poate coordona activitatea unuia sau mai multor
Subcentre de Căutare-Salvare.
În subordinea acestora se pot stabili posturi de coordonare a căutării şi salvării.
Când într-o zonă aflată sub controlul unui centru acţionează unităţi
nespecializate (sau specializate, dar aflate în subordinea altui Centru de Coordonare),
un caz foarte des întâlnit pe mare, comandantul centrului respectiv trebuie informat
asupra activităţilor de salvare desfăşurate.
Pentru legături între forţele implicate se folosesc mijloace și rețele de
comunicații și legături telefonice şi radio. În cazul operaţiilor de mare anvergură
pentru evitarea neconcordanțelor este necesar şi un schimb de ofiţeri de legătură.
Fiecare naţiune este, de asemenea, responsabilă pentru logistica unităţilor
proprii implicate în operații de căutare și salvare, chiar dacă acestea se subordonează
Alianţei Nord-Atlantice.
În documentele NATO, unităţile aeriene, terestre şi navale destinate operaţiilor
de căutare-salvare se clasifică în:
- specializate, aflate permanent în structura organismelor de căutare-salvare şi
care lucrează în ture;
- semispecializate, care dispun de echipamentele şi au pregătirea necesară
participării la operaţii, şi participă în mod normal la acestea, în baza unor planuri de
cooperare, dar nu se subordonează administrativ centrelor de coordonare;
- suplimentare, cu sau fără echipamente specializate şi care participă la operaţii
doar la solicitarea centrelor de coordonare şi numai în zona în care sunt dislocate;
- ocazionale, situate sau aflate în tranzit în zona de responsabilitate a unui
centru de coordonare, care participă la operaţii atunci când mijloacele aflate la
dispoziţie nu sunt suficiente sau au o poziţie geografică favorabilă pentru intervenţie.
Pregătirea forţelor specializate sau nespecializate este continuă, iar exerciţiile
de alarmare şi intervenţie se execută la intervale regulate, după plan, în scopul
îmbunătăţirii eficienţei personalului şi pentru a-l menţine la un înalt nivel de pregătire.
În România sarcina realizării intervenţiilor de căutare şi salvare a vieţilor
omeneşti şi intervenţiilor în caz de poluare a revenit Agenţiei Române de Salvare a
Vieţii Omeneşti pe Mare Constanţa (ARSVOM).
ARSVOM – Constanţa este organul tehnic de specialitate din subordinea
Ministerului Transporturilor prin care acesta asigură activitatea de căutare şi salvare
a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.
Potrivit prevederilor legale, activitatea de căutare şi salvare a vieţilor omeneşti
pe mare şi în apele naţionale navigabile se efectuează gratuit de către statul român, în
conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România
este parte, pentru orice persoană, indiferent de naţionalitatea acesteia.
2. Cerințele sistemului SAR
Scopul principal al acestui sistem este de a salva oamenii, navele şi

ambarcaţiunile aflate în pericol pe mare. Pentru a răspunde acestui scop, sistemul
trebuie să asigure:
- supravegherea permanentă şi controlul spaţiului naval şi aerian aferent;
- descoperirea în timp oportun a accidentelor navale şi aviatice în zona de
responsabilitate;
- recepționarea semnalelor de ajutor transmise de persoanele aflate în pericol;
- organizarea, coordonarea şi executarea, în cel mai scurt timp, a căutării-
salvării pe mare;
- acordarea primului ajutor persoanelor salvate, menţinerea funcţiilor vitale ale
acestora şi asigurarea transportului la cele mai apropiate unităţi medicale specializate;
- asigurarea remorcării în siguranţă a navelor avariate (atunci când este posibil)
spre port.
Sistemul de căutare-salvare pe mare trebuie să se compună din:
- un sistem integrat de observare, supraveghere şi control al traficului naval şi
aerian;
- nave şi aeronave în serviciu permanent de intervenţie, având personal
specializat în căutare-salvare şi acordarea primului ajutor medical;
- nave şi aeronave cu alte misiuni principale dar cu facilităţi pentru căutare-
salvare care pot fi folosite, în funcţie de situaţie, ca forţe neintegrate în sistem;
- serviciu de ambulanţă şi medical permanent (spitale), care să preia victimele;
- sistem de conducere şi comunicaţii unic, cu legături fir, radio, radioreleu şi
transmisii de date, dedicat pentru activităţi de căutare-salvare şi în conformitate cu
reglementările internaţionale privind căutarea-salvarea pe mare;
- personal specializat în conducerea şi coordonarea activităţilor de căutare-
salvare.
3. Alertarea. Fazele operațiilor de căutare-salvare
Succesul operaţiunii de căutare-salvare va depinde în mare măsură de

promptitudinea recepţionării a tuturor informaţiilor disponibile, necesare pentru o
evaluare rapidă a situaţiei şi luarea imediată a hotărârii privind cel mai bun mod de
desfăşurare a acţiunii. Numai în acest mod, facilităţile SAR pot fi asigurate prompt
astfel încât să fie posibil ca ele să localizeze, susţină şi salveze supravieţuitorii într-un
timp cât mai scurt.
Procedurile de alertare trebuie începute ori de câte ori rapoartele arată că
aeronave, nave, submarine sau persoane sunt în pericol. Indicaţii pentru procedurile
de alertare naţionale pentru unităţile individuale pot fi carute în scopul confirmării
unei urgenţe posibile.
Experienţa a arătat că şansele de supravieţuire a personalului rănit scad în
medie cu mai mult de 80% pe durata a 24 ore şi că cele ale persoanelor care nu sunt
rănite se diminuează rapid după primele 3 zile.
Prima înştiinţare că asistenţa SAR este solicitată pentru un dezastru aerian
sau maritim poate veni de la diferite surse: o unitate de control trafic aerian, surse
militare, paza de coastă, surse politice, sateliţi, statii radio de coastă, alte aeronave
sau nave, surse publice, faruri terestre sau maritime.
Toate rapoartele trebuie să fie analizate pentru a stabili veridicitatea şi gradul
lor de urgenţă. Totuşi, în cazul când aceste verificări consumă timp în mod nejustificat,
serviciul responsabil poate fi îndrumat să înceapă acţiunea, chiar dacă există unele
incertitudini, fără să aştepte confirmarea deplină.
Fazele de urgenţă recunoscute pe plan internaţional pentru iniţierea operaţiilor
de căutare-salvare sunt:
a. faza de incertitudine (INCERFA), declarată atunci când există dubii privind
siguranţa unei nave sau a personalului acesteia. Se datorează lipsei de informaţii
despre poziţia sau elementele de mişcare, sau când informaţiile lasă să se înţeleagă
că nava respectivă operează în condiţii neobişnuite. Centrul de coordonare a salvării
va verifica informaţiile primite, va menţine o legătură strânsă cu serviciile de trafic şi
va informa structurile din subordine;
b. faza de alertă (ALERTFA), declanşată atunci când, alături de elementele
avute în vedere pentru faza anterioară, apar informaţii certe despre dificultăţile cu
care se confruntă navele sau aeronavele. Centrul de coordonare va continua ascultarea
radio, va solicita noi informaţii despre nava aflată în pericol, va ordona pregătirea
unităţilor din subordine, va înştiinţa centrele vecine, în vederea punerii în aplicare a
planurilor comune de căutare-salvare;
c. faza de pericol (DETRESFA), declarată atunci când se solicită asistenţă
imediată, sau când informaţiile primite dau ca sigură existenţa unui pericol pentru
unităţile navale sau aeriene. După punerea în stare de alarmă a structurilor sale,
Centrul de coordonare va elabora Planul detaliat de căutare-salvare, va solicita, dacă
va fi nevoie, forţe şi mijloace suplimentare, va înştiinţa centrele vecine şi autorităţile
naţionale ale navelor aflate în pericol şi va raporta permanent situaţia eşalonului său
superior.
Un centru de coordonare a căutării și salvării poate parcurge succesiv cele trei
faze, sau poate trece direct într-una dintre ele, în funcţie de situaţia reală din teren.
În timp de război, operaţiile de căutare-salvare se execută funcţie de
posibilităţi şi au rolul de sprijin al acţiunilor de luptă, prin recuperarea echipajelor
navelor scufundate şi avioanelor doborâte, chiar dacă acestea se află pe în apele sau
pe teritoriul inamic.
Pe timpul operaţiilor, responsabilitatea controlului forţelor angrenate direct în
căutare şi salvare, în raionul de acţiune, revine unuia dintre comandanţii aflaţi în zona
de operații, denumit On-Scene Commander2, subordonat Centrului de coordonare.
El este, de regulă, comandantul primei nave sau aeronave ajunse la locul
acţiunii sau comandantul unui mijloc specializat, care participă la operaţie, dacă
acesta este mai experimentat, are mijloacele necesare pentru a controla unităţile
aflate pe mare şi de a comunica cu acestea, precum şi mijloacele de informare a
Centrului de Coordonare.
4. Mijloace de localizare şi salvare a supraviețuitorilor
4.1 Aeronavele
Datorită posibilităţilor pe care le deţin aeronavele de a ajunge rapid la locul

unde s-a petrecut un incident cu urmări dezastruoase, de a executa cu rapiditate
operaţiunile de căutare pe arie extinsă, ele reprezintă principalele mijloace de
localizare. Acestea au o rază de descoperire vizuală eficientă mai mare decât celelalte
facilităţi implicate în operaţiile SAR, iar înălţimea până la care pot zbura este
importantă pentru descoperirea radar şi recepţia radio. Aeronavele sunt utilizate de
asemenea, pentru paraşutarea proviziilor şi a echipamentului de supravieţuire necesar
supravieţuitorilor pentru a rămâne în viaţă până când sunt salvaţi; elicopterele,
ambarcaţiunile aeropurtate de tip amfibie, hidroavioanele au posibilităţi suplimentare
pentru salvarea supravieţuitorilor.
4.2 Navele de suprafaţă și submarinele
În funcţie de scopurile operaţiilor SAR, mijloacele de suprafaţă pot fi nave de

salvare şi bărci de salvare.
Navele de salvare se caracterizează prin posibilităţi proprii de deplasare pe
apă, pe distanţe mari şi cu viteză corespunzătoare. Deoarece pot acoperi zone mari
cu aceeaşi rapiditate ca aeronavele şi deoarece distanţa de vizibilitate eficientă este
limitată, ele sunt utilizate în principal pentru operaţiile de salvare şi mai puţin pentru
operaţii de căutare. Contribuţia lor în executarea operaţiilor SAR este mult crescută
atunci când acţionează împreună cu aeronavele. Navele comerciale intră în categoria
navelor de salvare, iar distrugătoarele şi fregatele sunt cele mai eficiente nave de
salvare care acţionează pe mare, datorită stabilităţii, capacităţii de manevră şi vitezei
dezvoltate. Bărcile de salvare, deşi sunt utilizate în principal pentru operaţii de
salvare mai pot fi utilizate pentru operaţii de căutare, acţionând independent, cât şi
împreună cu aeronavele. Astfel de bărci sunt proiectate şi echipate, în mod special,

2
Search and Rescue - SAR Seamanship Reference Manual
pentru operaţii de salvare şi datorită vitezei mai mari, sunt ideale pentru executarea
operaţiilor de salvare la coastă pe distanţe scurte.
Submarinele sunt bine adaptate pentru utilizarea în activităţi de salvare într-o
diversitate de condiţii.
4.3 Echipele de salvare pentru uscat
Căutarea pe uscat se desfăşoară în majoritatea cazurilor încet şi cu dificultate,

dar în multe tipuri de teren sau în diferite condiţii climă, reprezintă singurele mijloace
disponibile. În ciuda posibilităţilor elicopterelor, salvarea supravieţuitorilor poate fi
posibilă numai cu ajutorul unităţilor de salvare care acţionează pe uscat. Utilizarea
operativă a acestor echipe, posibilităţile şi tehnicile de căutare trebuie să fie descrise
în documentele naţionale.
5. Echipamente pentru căutare
Există o multitudine de tipuri de echipamente de căutare, atât pe timp de zi cât

şi pe timp de noapte. Acestea sunt detaliate ca fiind vizuale și non-vizuale.
5.1 Vizuale
aloanele colorate şi zmeiele furnizate pentru a înălţa antenele echipamentelor

radio de urgenţă (şi în câteva rânduri chiar tot echipamentul), constituie un mijloc
adiţional de localizare vizuală.
Markerii marini (flacără şi fum plutitor) care atunci când sunt în imersiune dau
naştere la flacără şi fum. Durata acestui tip de ajutor poate varia între 5 minute şi 2
ore, funcţie de tipul de marker.
Vopseaua marker (de obicei fluorescent dar alteori praf aluminizat) crează o
pată distinctă de culoare în apă, care în condiţii de mare calmă, este vizibilă între
1 - 2 ore. Efectul galben/verde a markerului fluorescent poate crea în condiţiile unei
mări relativ calme o siguranţă în identificarea supravieţuitorilor.
Lumina flash. Există multe tipuri de lumini electrice tip flash (lanterne) utilizate
de supravieţuitori; multe din acestea folosesc baterii uscate, altele sunt activate la
simpla scufundare în apă, din această cauză utilizându-se rar în condiţiile de deşert.
Generatoarele de lumină, de la torţele portabile la flash-urile electronice, degajă o
lumină controlată, vizibilă în bune condiţii până la 15 mile pe o durată de 24 de ore.
Semnalizarea prin oglinzi. Heliografele (sau semnalele de urgenţă generate cu
ajutorul oglinzilor) sunt mijloace specifice supravieţuitorilor, în zone de teren fără
trăsături caracteristice; constituie un eficient reper vizual de localizare.
Semnale pirotehnice. Semnalele pirotehnice, de orice formă, de la cele
portabile la cartuşe de semnalizare, sunt utile pentru localizare atât ziua cât şi
noaptea. Prezentate sub variate culori, ele degajă o lumină puternică pe o durată
de 10 - 20 secunde și sunt foarte eficiente pe timp de noapte. Pe timp de zi, sunt
eficiente semnalele pirotehnice cu degajare de fum. Câteva cartuşe moderne au
incluse materiale radar reflectorizante, putând fi sesizate pe radare la o înălţime de
60 – 90 m, pentru cartuşele care explodează.
Plutele de salvare sunt transportate cu avioane, sunt colorate strident, neputând
fi scufundate, modulate pe mai multe camere interioare şi de forma unor baldachine.
Multe plute de salvare civile sunt de culoare galbenă, dar tendinţa NATO este
de a adapta culoarea portocalie/galbenă fluorescentă. În orice caz supravieţuitorii
vor umfla şi expune plutele de salvare în locuri vizibile de localizare. Navele sub
pavilion internaţional sunt de obicei dotate cu plute de salvare de cauciuc pentru
a sporii capacitatea de salvare a supravieţuitorilor; acestea sunt de culoare gri
metalizat. Forţele navale ale SUA utilizează plute de salvare de culoare neagră sau
albastru - închis.
Semnale terestre/aeriene. Pe pământ, orice material este potrivit pentru a
fi utilizat ca semnal vizual de urgenţă, în concordanţă cu Codul Internaţional de
Urgenţă Terestru / Aerian.
Semnale de fum/lumină. Supravieţuitorii tereştrii vor folosi mijloace de foc
şi au pregătite pentru a utiliza tufişuri verzi sau alte materiale inflamabile pentru
marcarea fumului. Baghetele luminoase emit lumină la ruperea lor. Deşi nu sunt
foarte strălucitoare, ele sunt uşor detectabile.
5.2 Non-vizuale
Cel mai important, rapid şi precis ajutor îl constituie balizele de localizare

personale, transportate de majoritatea aeronavelor şi navelor.
Multe aeronave militare şi civile transportă transmiţătoare radio de dezastru
(urgenţă).
Unele plute de salvare sunt echipate cu reflectoare radar mici şi mijloace
pirotehnice de detectare cu materiale radar reflectorizante. De asemenea multe
echipamente de supravieţuire au în dotare şi fluiere.
Concluzii
Viața oamenilor are o valoare inestimabilă3 și din acest motiv statele n-ar trebui
să precupețească nici un efort pentru a constitui organisme și a achiziționa mijloace
specifice pentru salvarea acestor vieți pe mare, mijloace care prin comparație cu
viețile care pot fi salvate au o valoare insignifiantă.
3
https://jurnalul.antena3.ro, accesat la data de 26.01.2020
Salvarea pe mare constituie una dintre misiunile oricărei nave aflate pe mare,
fapt pentru care la bordul tuturor navelor au fost dezvoltate proceduri de intervenţie
specifice în acest sens.
Deși actualmente în baza convențiilor și tratatelor în vigoare, responsabilitatea
operațiilor de SAR, sunt conduse și coordonate centralizat de către structuri
nominalizate prin reglemtări legislative și sunt executate cu forțele puse la dispoziția
acestora, nu există nici o lege care să îngrădească sau să exonereze un comandant de
navă privind inițiativa, și responsabilitatea de a interveni în cazul unui incident pe
mare sau a unui semnal de pericol, funcție de natura și de circumstanțele acestora.
Conform convenţiilor internaționale, un comandant de navă, indiferent de
națiunea căreia îi aparține, trebuie să acționeze cu rapiditate pentru a asigura asistență
oricărei persoane, ambarcațiuni, avion găsite pe mare, sau persoanelor aflate în
dificultate, fie că aceasta sunt pierdute pe mare, sau sunt victimile unui naufragiu,
cu condiția ca această intervenție să nu pună în pericol nava, echipajul sau viața
pasagerilor.
Reforma serviciului de căutare salvare este una dintre măsurile necesare în
viitorul apropiat pentru garantarea drepturilor cetățenilor și pentru asigurarea unui
climat de siguranță în spațiul economic al oricărui stat, acest serviciu având o
importanța strategică pentru atragerea investitorilor în zonele cu potențial de risc.
Bibliografie
I. Regulamente și instrucțiuni străine
1. Convention on the International Regulations for Preventing Collisions at

Sea, 1972 (COLREGs);
2. International Convention for the Prevention of Pollution from Ships, 1973,
as modified by the Protocol;
3. International Convention for the Safety of Life at Sea (SOLAS), 1974;
4. International Convention on Maritime Search and Rescue, 1979;
5. International Aeronautical and Maritime SAR Manual;
6. Search and Rescue - SAR Seamanship Reference Manual.
II. Surse web

https://jurnalul.antena3.ro, accesat la data de 26.01.2020
VIZIUNEA NATO PRIVIND

REZILIENŢA SOCIETALĂ
CA STRATEGIE DE COMBATERE
A RĂZBOIULUI HIBRID
THE NATO VISION ON SOCIAL

RESILIENCE AS A STRATEGY
TO COMBAT THE HYBRID WAR
Gl.bg.prof.univ.dr. Viorel BUȚA1
Drd. Mihaela PANĂ2
Abstract
In a World that increasingly faces threats, resilience becomes a solution

to hybrid threats. Besides classical threats, the World faces new types of threats.
In the light of world events, resilience becomes the key to difficult situation
and threats from states and non-states actors. The NATO Summit in Warsaw
in 2016 was the key point where states have resumed their commitment to
the common fight against any type of threats. Enhancing NATO-EU security-
related relations could be another key solution alongside resilience in fighting
threats.
Key words: NATO; EU; resilience; hybrid threats; security;
Rezumat
Într-o lume care se confruntă tot mai mult cu amenințări, reziliența

devine o soluție la amenințările hibride. În afară de amenințările clasice, lumea
se confruntă cu noi tipuri de amenințări. În lumina evenimentelor mondiale,
reziliența devine cheia situației dificile și a amenințărilor din partea statelor
1
Gl.bg.(r)prof.univ.dr. Viorel BUȚA este profesor universitar îndrumător de doctorat la Universitatea Națională de
Apărare „Carol I”
2
Drd Mihaela PANĂ este doctorand la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”
și a actorilor non-statali. Summit-ul NATO de la Varșovia din 2016 a fost
punctul cheie în care statele și-au reluat angajamentul față de lupta comună
împotriva oricărui tip de amenințări. Îmbunătățirea relațiilor NATO-UE în
materie de securitate ar putea fi o altă soluție-cheie, alături de reziliența în
lupta împotriva amenințărilor.
Cuvinte cheie: NATO; UE; reziliență; amenințări hibride; securitate;
C onceptul de ,,război hibrid’’ a intrat în discursul de securitate la începutul

secolului al XXI-lea, fiind uzitate atribute care caracterizează şi
clasifică aspecte ale războiului modern, ce solicită o nouă abordare şi poziţionare
în cadrul strategiilor naţionale de securitate. Ameninţările emergente declină ideile
convenţionale cu privire la utilizarea forţei armate, aducând în prim plan rolul
crescând jucat de atacatori cibernetici şi activişti de social-media, care reuşesc să
atingă obiective semnificative, subscrise unor multitudini de domenii: politic, militar,
diplomatic, economic, etc.
Războiul hibrid este o construcţie care expune un mozaic intenţionat de acţiuni,
care afirmă o diversitate a tacticilor hibride, intenţia fiind aceea de a ascunde un plan
bine gândit, în spatele unui spectru larg de instrumente utilizate simultan.
Construirea rezistenţei societale a devenit o sarcină strategică şi poate
fi considerată factorul-cheie în combaterea războiului hibrid prin diminuarea
vulnerabilităţilor sociale. Astfel, construind rezilienţa înainte de producerea unei
crize, pentru a face faţă provocărilor hibride de securitate, vom creşte capacitatea
noastră de a rezista. Nu trebuie să pierdem din vedere că vulnerabilităţile cu
care trebuie să luptăm sunt numeroase, complexe şi multidirecţionale, iar ele pot
îmbrăca formele unor provocări specifice acţiunilor hibride, dar pot fi reprezentate
şi de dezastre naturale, cum ar fi inundaţii, incendii şi cutremure. Activitatea de a
îmbunătăţi rezistenţa societală nu trebuie să fie specifică unei singure tipologii de
vulnerabilităţi, ea trebuie să contribuie la protejarea cetăţenilor împotriva oricăror
pericole potenţiale.
Considerăm că strategiile privind combaterea ameninţărilor hibride pot avea
succes atunci când se raportează la vulnerabilităţilor sociale existente. Prin urmare,
este esenţial ca orice societate să identifice şi să monitorizeze punctele sale forte,
punctele slabe sau vulnerabilităţile, oportunităţile de reacţie sau chiar măsurile pro-
active şi potenţialele ameninţări, cu mult înainte de escaladarea crizei.
În general, acţiunile hibride sunt foarte greu de identificat. De obicei, acestea
sunt procese de lungă durată, complexe şi multidimensionale care vizează identitatea
socială, valorile şi convingerile populaţiei ţintă, percepţiile şi atitudinile publice etc.
Acţiunile hibride abordează mijloace surprinzătoare care contribuie la
răspândirea sentimentului de nesiguranţă, frică, sădind neîncrederea şi dezorientarea
în întreaga comunitate tradiţională a statului-ţintă. În această privinţă, este important
să reamintim că rezilienţa societăţii este un concept dinamic şi relaţional, precum şi
un concept profund politic care induce nevoia schimbărilor care vizează structura,
organizarea şi funcţionarea sectorului de securitate. Evident, există o nevoie clară
de îmbunătăţire a cooperării şi coordonării interinstituţionale, inclusiv angajamentul
societăţii civile, şi cu siguranţă, al fiecărui cetăţean în parte. Trebuie să considerăm
toate nivelurile de rezilienţă ale societăţii şi să le transformăm într-un suport real al
succesului împotriva strategiilor hibride derulate de actori statali sau non-statali.
Războiul hibrid dezvăluie o lume favorizată şi, deopotrivă, condamnată de
ușurința accesării şi utilizării tehnologiilor de informare şi comunicare disponibile
la scară largă, care, în mod nociv, pot facilita dezinformarea printr-o propagandă
acerbă, în scopul insinuării în conştiinţa naţiunilor-ţintă, a unor false adevăruri,
principii şi exemple, care slujesc intereselor unor actori statali şi/sau non-statali
solidari acţiunilor hibride.
În mediul de securitate actual, rezilienţa puternică şi pregătirea civilă în ţările
aliate sunt esenţiale pentru securitatea şi apărarea colectivă a NATO, combaterea
ameninţărilor hibride necesitând o gamă complexă de capabilităţi militare şi civile,
luând în considerare cooperarea activă între diverse medii de activitate3.
Astfel, la Summit-ul NATO de la Varşovia, din iulie 2016, şefii de stat şi de
guvern ai ţărilor participante, şi-au luat angajamentul de a continua să sporească
rezilienţa NATO, urmărind menţinerea şi dezvoltarea capacităţii individuale şi
colective a Alianţei de a rezista în faţa oricărei forme de atac4.
Ameninţarea cu care se confruntă naţiunile membre NATO este insidioasă,
abordând o viclenie abilă, identificarea timpurie devenind anevoioasă şi chiar
imposibilă. Utilizarea drept mediu propice de infiltrare şi propagare și ,,relaționările
speciale dintre state şi zonele sensibile specifice guvernărilor slabe’’5 se circumscriu
fără echivoc spectrului hibrid, prin diversitatea formelor sale şi a domeniilor afectate.
Societățile care demonstrează un grad de conservare rezilient sunt predispuse
să supravieţuiască în faţa pericolului şi să se recupereze dacă sunt afectate. Pentru
state, aceasta înseamnă protejarea unei game largi de active, care se extind de la
infrastructură la integritatea relaţiei dintre cetăţeni şi liderii lor, conferind legitimitate
instituţiilor politice.
Rezilienţa societală este definită ca reprezentând ,,capacitatea unui grup, a
unei comunităţi sau a societăţii în general de a face faţă stresului şi dezavantajelor,
ca urmare a schimbărilor sociale, politice şi de mediu şi de a se adapta”6. Privită în
3
AlliedCommandTransformation -NATO, Resilience and Article 3, 2018, disponibilonline:https://www.nato.int/
cps/en/natohq/topics_132722.htm, accesat la 12.03.2019.
4
Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw
8-9 July 2016, Press Release, 2016, disponibil online: https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.
htmaccesat la 14.03.2019.
5
Michael Aaronson, Mary BethLong, Yves de Kermabon, SverreDiesen, NATO CounteringtheHybridThreat,2011,
disponibil online: http://www.act.nato.int/nato-countering-the-hybrid-threat, accesat la 23.01.2019.
6
BeatricePouligny, The ResilienceApproachtoPeacebuilding: A New Conceptual Frame-work, United States Insti-
tute of Peace, 2017, disponibil online: https://charterforcompassion.org/peace-building/the-resilience-approach-to-
peacebuilding-a-new-conceptual-framework, accesat la 03.03.2019.
acest fel, rezilienţa este o măsură a forței și agilității instituţiilor statului şi un factor
fundamental în menţinerea stabilităţii sociale.
Deşi termenul ,,rezilienţă’’ a fost iniţial favorit în domenii circumscrise
spectrului tehnic (descris ca mărime caracteristică pentru comportarea materialelor
la solicitările prin şoc7) şi ecologic (apreciat ca reprezentând managementul durabil
al ecosistemelor, capacitatea unui ecosistem de a se adapta la schimbările de mediu
şi de a persista/rezista8), el fost preluat treptat de domeniul social (prezentat ca fiind
abilitatea individului de a se acomoda unei situaţii de criză şi de a asimila experienţe
care vor contrabalansa posibile ipostaze şi/sau efecte ulterioare9). Cu timpul, conceptul
a devenit atractiv şi pentru alte domenii, în special cele care implică gestionarea
unor sisteme complexe interconectate, cea mai populară utilizare în acest context
aparţinând domeniul securităţii, aducând în prim-plan nevoia de rezilienţă în acţiuni
care vizează în principal combaterea terorismului, securitatea cibernetică şi protecţia
infrastructurilor critice10.
În lumina abordării hibride a conflictelor, rezilienţa a devenit un concept
popular în cadrul NATO şi UE, care presupune o abordare holistică şi, în mod
deosebit, un răspuns strategic la ameninţare în întreg spectrul ei, combinând domenii
multiple de securitate. Astfel, rezilienţa poate fi definită ca ,,un proces care integrează
un set de capacităţi adaptive la o traiectorie pozitivă de funcţionare’’11.Însă, evaluată
din perspectiva unei strategii, rezilienţa poate fi văzută ca ,,abilitatea unui sistem
de a-şi menţine funcţiile şi structura în faţa schimbărilor de ordin intern şi extern,
demonstrând o adaptare asumată atunci când situaţia o impune’’12 .
Dacă liderii şi societatea oricărui stat aflat sub atac hibrid nu sunt în măsură să
înţeleagă că este afectat de o asemenea ameninţare, atunci înfrângerea sa este doar o
chestiune de timp”13. ,,Singura modalitate de a opri războiul hibrid este să-l câştigi”14,
fiind necesară asigurarea unui răspuns eficient şi adecvat pentru care coordonarea pe
palierul NATO – UE este vitală.
7
DEX 2009, disponibil online: https://dexonline.ro/definitie/rezilienta , accesat la 02.04.2019.
8
Carl Folke, Stephen R. Carpenter, Brian Walker, MartenScheffer , Terry Chapin, Johan Rockström, Resilience
Thinking: Integrating Resilience, Adaptability and Transformability,Ecology and Society Journal, Vol.12, 2010,
disponibil online: https://www.ecologyandsociety.org/vol15/iss4/art20/accesat la 04.04.2019.
9
Seymour Spilerman, Guy Stecklov,Societal ResponsestoTerroristAttacks,The Annual Review of Sociology,2009,
pp. 167–189.
10
Jon Coaffee, Peter Rogers, Rebordering the city for new security challenges: From counter-terrorism to commu-
nity resilience, Space and Polity, Vol. 12, 2008, pp.101–118; Arjen Boin, Allan McConnell, Preparing for critical
infrastructure breakdowns: The limits of crisis management and the need for resilience, Journal of Contingencies
and Crisis Management, Vol. 15, 2007, pp.50–59.
11
Fran H. Norris, Susan P. Stevens, BettyPfefferbaum, Karen F. Wyche, Communityresilience as a metaphor, theory,
set of capacities, andstrategy for disasterreadiness, American Journal of CommunityPsychology, 2008, p.130.
12
Brad Allenby, Jonathan Fink, Towardinherently secure andresilientsocieties, Science, Vol. 309, 2005, disponibil
online: https://science.sciencemag.org/content/309/5737/1034.fullaccesat la 04.04.2019.
13
Mihail Naydenov, The Subversion of theBulgarian Defence System – The RussianWay,Defense&SecurityAnalys
is,2018, p. 15, disponibil online: https://doi.org/10.1080/14751798. 2018.1421408, accesat la 04.04.2019.
14
Peter Dickinson, FromCrimeato Salisbury: Time toAcknowledgePutin’s Global Hybrid War, The Atlantic Coun-
cil, 2018, disponibil online: https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/from-crimea-to-salisbury-time-to-
acknowledge-putin-s-global-hybrid-waraccesat la 04.04.2019.
NATO asistă naţiunile în creşterea rezilienţei şi întărirea posturii lor de
apărare, iar contracararea ameninţărilor hibride se bazează pe înţelegerea necesităţii
concentrării eforturilor pe dimensiunile celor trei direcţii principale de acţiune:
pregătire-descurajare-apărare15. Este important de subliniat faptul că fiecare stat
este responsabilul principal pentru pregătirea, rezilienţa şi răspunsul la ameninţări
hibride. Astfel, a fi pregătit înseamnă a avea, pe de o parte, o capacitate robustă
la nivel naţional pentru combaterea ameninţărilor hibride şi, pe de altă parte, de a
demonstra abilitatea de a contribui la construirea capacităţii solide de combatere a
ameninţărilor hibride la nivelul NATO şi UE. Această abordare bidirecţională (atât
pregătirea naţională, cât şi pregătirea în cadrul Alianţei) este cheia creşterii rezilienţei
NATO şi UE în faţa ameninţărilor hibride şi implicit a protejării eficiente a statele
membre ale acestora.
Responsabilităţile asumate de NATO şi UE nu trebuie să fie considerate ca fiind
un substituent al eforturilor fiecărui stat Revine în sarcina lor, a statelor, completarea
lacunelor naţionale în ceea ce priveşte diferite capabilităţi pentru statele membre care
nu investesc asumat în acest sens.
Pentru consolidarea potenţialului colectiv de descurajare şi apărare, precum şi
pentru protecţia eficientă a statelor membre, au fost luate decizii esenţiale la Summit-
urile Alianţei din Ţara Galilor (2014)16, Varşovia (2016)17 şi Bruxelles (2018)18. În acest
sens, a fost adoptată, la sfârşitul anului 2015, şi strategia NATO privind combaterea
ameninţărilor hibride19, urmată de acţiunea coerentă şi complementară a UE, ale
cărei eforturi în direcţia contracarării ameninţărilor hibride au fost pronunţate în
,,Cadrul comun privind combaterea ameninţărilor hibride - un răspuns al Uniunii
Europene’’(6 aprilie 2016)20.
Reţeaua de Centre de Excelenţă a NATO, ca instituţii finanţate la nivel naţional
şi multinaţional, care pregătesc şi educă specialişti din ţările membre NATO şi din
ţările partenere, are un rol important în ceea ce priveşte contribuţia la construirea
rezistenţei în societate împotriva ameninţărilor, inclusiv a amenințărilor hibride21.
Jens Stoltenberg, Keynote Speech at the Opening of the NATO Transformation Seminar,2015, disponibil online:
15
https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_118435.htmaccesat la 04.04.2019.
16
Declaraţia Summit-lui din ŢaraGalilor, 5 septembrie2014,adoptată de şefii de stat şi de guvernparticipanţi la reuniuneaConsiliului Nord Atlantic,
disponibilă online: https://www.mae.ro/node/28465 accesat la 28.03.2019.
17
Declarația Summit-ul de la Varşovia , 8-9 iulie 2016, adoptată de şefii de stat şi de guvernparticipanţi la reuniuneaConsiliului Nord Atlantic
disponibilă online:https://www.mae.ro/node/36635accesat la 28.03.2019.
18
DeclaraţiaSummit-ul de la Bruxelles, 11-12 iulie 2018, adoptată de şefii de stat şi de guvernparticipanţi la reuniuneaConsiliului Nord Atlantic,
disponibilă online: https://www.mae.ro/node/46405accesat la 28.03.2019.
19
Jens Stoltenberg, NATO Foreign Ministers Address Challenges to the South, Agree New Hybrid Strategy and As-
surance Measures for Turkey,2015, disponibil online: https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_125368.htmaccesat
la 04.04.2019.
20
Comunicare comună către Parlamentul European și Consiliul European - Cadrul comun privind combaterea
amenințărilor hibride, un răspuns al UniuniiEuropene, Joint Communication to The European Parliament and The
Council - Joint Framework on countering hybrid threats, a European Union response, 2016, disponibilă online: https://
eur-lex.europa.eu/legal-content/en/TXT/?uri=CELEX%3A52016JC0018accesat la 28.03.2019.
21
AlliedCommandTransformation- NATO, Centres of Excellence, disponibilă online: https://www.act.nato.int/centres-
of-excellence , accesat la 12.03.2019.
NATO, în strânsă colaborare cu politica comună de securitate şi apărare a UE,
trebuie să-şi susţină eforturile, însă responsabilitatea primară de a consolida şi de a
actualiza sistemele de apărare, de a creşte rezilienţa este o datorie naţională. Fiecare
naţiune devine furnizor de securitate într-o Alianţă mai puternică, concentrată pe
apărarea colectivă. De aici nu rezultă că apărarea colectivă substituie apărarea
națională, ci doar că un astfel de concept o operaționalizează și o garantează.
Rezilienţa este apreciată ca fiind un corolar al măsurilor de descurajare şi de
reasigurare aplicabile în contextul contracarării ameninţărilor hibride, devenind parte
integrantă a strategiei cuprinzătoare de securitate a Alianţei, aplicabilă celor mai
exigente scenarii avute în vedere de strategi şi planificatori22.
Rolurile NATO şi UE în susţinerea rezilienţei ţărilor vulnerabile şi expuse,
se suprapun adesea, în special, în domenii conexe privind combaterea ameninţărilor
hibride, precum securitatea cibernetică, comunicarea strategică, pregătirea civilă,
etc23. Tehnicile specifice acţiunilor hibride derulate de agresor asupra statului ţintă
combină în mod obişnuit, atât aplicarea unei presiuni pe termen lung (de exemplu
propaganda ostilă şi războiul economic), cât şi administrarea oportunistă a şocurilor
bruşte pe termen scurt. Acest lucru face imposibilă identificarea unui singur set de
capacităţi necesare pentru a face faţă strategiei hibride.
Comunicarea strategică, diplomaţia publică şi mobilizarea, reprezintă
concentrarea eforturilor relevante, vizibile, coerente şi credibile ale Alianţei, menite
să asigure, în rândul publicului larg al aliaţilor şi partenerilor, aşa numita rezilienţă
înaintată, care este expresia unor niveluri ridicate de încredere şi sprijin în ceea
ce priveşte sarcinile, politicile şi strategiile fundamentale ale NATO, alături de
convingerea că ,,nimeni nu va fi lăsat în urmă’’în faţa adversităţii.
Este importantă realizarea unei evaluări ample care să aibă în vedere analiza
naturii viitoarelor ameninţări hibride şi a necesităţii unor noi capacităţi militare şi
mai ales, non-militare pentru a le contracara. În plus, ar trebui să fie avute în vedere
limitările şi, deopotrivă, lacunele juridice şi doctrinare pentru aplicarea unei abordări
instituţionale cuprinzătoare a dezvoltării capabilităţilor menite să contracareze astfel
de ameninţări.
Nu în ultimul rând, sunt necesare mecanismele de cooperare regională ale
naţiunilor şi partenerilor NATO în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei sociale, mai
ales având în vedere faptul că strategiile hibride s-au axat pe vulnerabilităţile sociale.
Trebuie să avem în vedere că schimbările demografice ale societăţii, care au adus în
prim plan migraţia (cu tot ceea ce reprezintă ea, de la factorul uman la cel cultural sau
ideologic), ca rezultat al unei societăţi globalizate, evidenţiază faptul că identitatea
socială şi coeziunea pot deveni nişe ale rezilienţei societale, oferind oportunităţi
de exploatare specifice războiului mediatic, informaţional sau cibernetic, ca părţi
22
JamieShea,Resilience: A Core Element of CollectiveDefence,NATO Review Magazine,2016, disponibil onli-
ne: https://www.nato.int/docu/review/2016/Also-in-2016/nato-defence-cyber-resilience/EN/index.htmaccesat la
12.03.2019.
23
Idem.
integrante ale războiului hibrid24.
Prin urmare, în scopul construirii unei societăţi rezilienţe, prioritatea principală
a comunităţii internaţionale şi eforturile sale principale ar trebui să fie îndreptate
împotriva ameninţărilor hibride care exploatează vulnerabilităţile societăţilor
democratice şi implicit ale individului.
NATO trebuie să-şi menţină capacitatea de a se reforma în faţa adversității,
,,îndeplinind în mod eficient toate cele trei sarcini fundamentale stabilite în conceptul
Strategic: apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare’’25,
conştientizând în rândurile membrilor şi aliaţilor săi faptul că ,,bazele rezistenţei
noastre stau în angajamentul nostru comun faţă de principiile libertăţii individuale,
democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept’’26.
Bibliografie
1. AARONSON Michael, LONG Mary Beth, KERMABON Yves, DIESEN
Sverre, NATO CounteringtheHybridThreat, 2011
2. ALLENBY Brad, FINK Jonathan, Towardinherently secure
andresilientsocieties, Science Journal, 2005
3. BOIN Arjen, McConnell Allan, Preparing for critical infrastructure
breakdowns: The limits of crisis management and the need for resilience, Journal of
Contingencies and Crisis Management, 2007
4. BURNSIDE-LAWRY Judy, ROGERS Peter, Communicationresearchtobuild
societal resilience, International Journal of DisasterResilience in theBuiltEnvironment,
2016
5. COAFFEE Jon, ROGERS Peter, Rebordering the city for new security
challenges: From counter-terrorism to community resilience, Space and Polity, 2008
7. DICKINSON Peter, FromCrimeato Salisbury: Time toAcknowledgePutin’s
Global Hybrid War, 2018
8. FOLKE Carl,CARPENTER R. Stephen, WALKER Brian, SCHEFFER
Marten, CHAPIN Terry, ROCKSTRÖMJohan,Resilience Thinking: Integrating
Resilience, Adaptability and Transformability, Ecology and Society Journal, 2010
9. NAYDENOV Mihail, The Subversion of theBulgarian Defence System –
The RussianWay, Defense&SecurityAnalysis,2018,
10. NORRIS H. Fran, STEVENS P.Susan, PFEFFERBAUM Betty, WYCHE
24
Judy Burnside-Lawry, Peter Rogers, Communication research to build societal resilience, International Journal
of Disaster Resilience in the Built Environment, Vol.7, 2016, pp2-3, disponibil online: https://www.emeraldinsight.
com/doi/full/10.1108/IJDRBE-02-2016-0005 , accesat la 03.03.2019.
25
Declaraţia Summit-ul de la Bruxelles , 11-12 iulie 2018, adoptată de şefii de stat şi de guvernparticipanţi la reuniuneaConsiliului Nord Atlantic,
paragr. 1, disponibilă online: https://www.mae.ro/node/46405 , accesat la 28.03.2019.
26
Consiliul Atlanticului de Nord, Commitmenttoenhanceresilience,2016, paragr.9, disponibil online: https://www.
nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133180.htm, accesat la28.03.2019.
F. Karen, Communityresilience as a metaphor, theory, set of capacities, andstrategy
for disasterreadiness, American Journal of CommunityPsychology, 2008
11. SHEA Jamie, Resilience: A Core Element of Collective Defence, NATO
Review Magazine,2016
12. SPILERMAN Seymour, STECKLOV Guy, Societal
ResponsestoTerroristAttacks,The Annual Review of Sociology,2009
RESURSE ELECTRONICE
- https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_132722.htm, accesat la 12.03.2019
- https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm accesat la
14.03.2019
- , http://www.act.nato.int/nato-countering-the-hybrid-threat, accesat la 23.01.2019
- https://charterforcompassion.org/peace-building/the-resilience-approach-to-
peacebuilding-a-new-conceptual-framework, accesat la 03.03.2019
- https://science.sciencemag.org/content/309/5737/1034.full, accesat la 04.04.2019
- https://doi.org/10.1080/14751798. 2018.1421408, accesat la 04.04.2019
- https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/from-crimea-to-salisbury-time-
to-acknowledge-putin-s-global-hybrid-war, accesat la 04.04.2019
- https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_118435.htm, accesat la 04.04.2019
- https://www.mae.ro/node/28465, accesat la 28.03.2019
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_125368.htm, accesat la 04.04.2019
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/en/TXT/?uri=CELEX%3A52016JC0018,
accesat la 28.03.2019
- https://www.act.nato.int/centres-of-excellence
accesat la 12.03.2019
- https://www.nato.int/docu/review/2016/Also-in-2016/nato-defence-cyber-
resilience/EN/index.htm, accesat la 12.03.2019
- https://www.emeraldinsight.com/doi/full/10.1108/IJDRBE-02-2016-0005, accesat
la 03.03.2019
- https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133180.htm, accesat la
28.03.2019
COOPERARE REGIONALĂ NAVALĂ

LA MAREA NEAGRĂ
REGIONAL NAVAL COOPERATION
ON THE BLACK SEA
Nicu CHIREA1
Rezumat
Romania a căutat în permanență să găsească căile cele mai potrivite

pentru a contribui la asigurarea unui climat de securitate în regiunea Mării
Negre, fiind deschisă colaborării cu toate statele riverane și nu numai, pentru
a duce la îndeplinire acest deziderat. Prin acțiunile sale specifice în regiune,
de-a lungul timpului, putem afirma că România constituie un furnizor de
securitate și nu un consumator al acesteia.
Cuvinte-cheie: cooperare; inițiative regionale; operații navale; multinațional;

securitate; interoperabilitate;
Abstract
Romania has always sought to find the most suitable ways to contribute
to ensuring a security climate in the Black Sea region, being open to
collaboration with all the riparian states and not only, in order to fulfil this
wish. Through its specific actions in the region, over time, we can say that
Romania is a security provider and not a consumer.
Keywords: cooperation; regional initiative; naval operations; multinational;

security; interoperability;

Comandor (Marină), Doctorand, Universitatea Națională de Apărare “CAROL I”, Strada Panduri, București,
România, email: nicu_chirea@yahoo.com
Introducere
D eşi mică din punct de vedere al întinderii, în comparaţie cu alte mări ale
mapamondului, Marea Neagră sau Pontul Euxin (marea primitoare, cea
ospitalieră2 aşa cum au denumit-o grecii), are o importanţă care depăşeşte cu mult
mica lume sud-est Europeană.
Importanţa geostrategică a Mării Negre s-ar putea caracteriza succint prin
următoarele aspecte:
se situează la confluenţa a patru regiuni de mare importanţă geopolitică:
Peninsula Balcanică, Europa de Est, Asia Mică şi Zona Caucazului;
este limita de est al flancului sudic al Alianței Nord Atlantice-NATO şi graniţa
de est a Uniunii Europene-UE;
în subsolul său se găsesc resurse energetice (petrol şi gaze naturale), iar apele
sale conţin importante rezerve piscicole;
dispune de un număr important de porturi (civile şi militare), şantiere navale,
amenajări portuare pentru activităţile economice dintre cele mai diverse;
distanţele relativ scurte dintre porturi facilitează un trafic naval intens şi rapid;
prezintă un imens interes pentru marile puteri mondiale, atât cele tradiţionale,
dar şi cele nou apărute pe scena geopolitică mondială.
Privind din alt punct de vedere, importanţa Mării Negre constă în zilele
noastre şi din întrepătrunderea a două fluxuri strategice foarte importante - cel al
resurselor energetice dinspre sud-est către vest şi a celui de securitate, democraţie şi
stabilitate în sens invers. Cel de-al doilea flux este practic determinat de primul şi se
materializează prin extinderea NATO şi a UE în regiunea Mării Negre.
În ultimul timp s-a constatat implicarea tot mai activă în regiune a unor actori
extra-riverani – SUA, NATO, UE (prin Germania, Franţa, Grecia, Italia) și Marea
Britanie. Momentan Uniunea Europeană joacă un rol marginal, actorii principali
rămânând tot statele riverane, membre ale acestei organizaţii. Implicarea şi a altor
actori extra-riverani a făcut să sporească dorinţa Federației Ruse de a redeveni
puterea care a fost înainte de 1990.
Un alt actor cu potenţial de lider regional este Turcia. Acest statut și l-a creat
de-a lungul istoriei prin inițiative economice şi militare, pe care le-a propus, promovat
și condus. Probabil că nici acest lider nu a uitat că Marea Neagră a fost la un moment
dat „lac otoman”.
Situaţia favorabilă în care se găseşte România ca membră a NATO şi UE
a determinat-o să joace un rol major în geopolitica Mării Negre. Potenţialul său,
instrumentele şi dorinţa de a contribui la transformarea regiunii într-o zonă de
cooperare o îndreptăţesc să devină un pivot important, cu şanse de a influenţa
procesul de stabilitate din zona Mării Negre.
În acest moment, România îşi poate promova interesele doar prin intermediul
www.povestilemariinegre.ro, accesat la data de 10.01.2020
2
actorilor regionali (NATO şi UE), singură având şanse foarte mici, indiferent de
intenţii, dorinţe sau instrumente.
Securitatea în Marea Neagră devine pe zi ce trece foarte importantă deoarece
regiunea reprezintă nodul de trecere3 a resurselor din bazinul Caspic și din Asia
Centrală către Europa. Acest fapt a fost conștientizat de statele riverane și nu numai.
1. Inițiative de cooperare navală regională la Marea Neagră

La nivel regional, România, prin Forţele Navale Române participă în cadrul
următoarelor iniţiative de cooperare navală:
1.1 Grupul de cooperare navală la Marea Neagră - BLACKSEAFOR;
1.2 Operaţia de securitate maritimă BLACK SEA HARMONY- OBSH;
1.3 Măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul naval la Marea
Neagră – CSBMs.
1.1 Grupul de cooperare navală la Marea Neagră (blackseafor)

Grupul de Cooperare Navală din Marea Neagră – BLACKSEAFOR este o
iniţiativă regională, înscrisă în eforturile ţărilor riverane de a întări încrederea,
prietenia şi buna înţelegere între statele riverane, de a dezvolta cooperarea şi
interoperabilitatea între forţele lor navale.
Fig. 1- Statele riverane Mării Negre care au făcut parte din inițiativa regională4
3
cpt (Turkish Navy) Mahmut KARAGOZ, Turkish Navy perspective on maritime security Challenges in the Black
Sea, 2017
4
https://theodora.com, accesat la data de 10.01.2020
Iniţiativa înfiinţării a fost lansată de Turcia la reuniunea Comandanţilor
Marinelor Militare din ţările riverane Mării Negre, desfăşurată la Varna - Bulgaria,
în aprilie 1998.
Acordul a fost semnat pe data de 02.04.2001 la Istanbul-Turcia de reprezentanţii
tuturor celor 6 ţări riverane. și a intrat în vigoare în septembrie 2002.
Din punct de vedere militar BLACKSEAFOR este concepută ca o forţă care va
acționa la chemare și care va fi activată cel puţin o dată pe an, timp de 2-4 săptămâni,
pentru exerciţii, desfășurate în comun. Forța va fi constituită din nave de luptă, sprijin
pentru luptă și sprijin logistic, aparținând statelor riverane.
Misiunile BLACKSEAFOR sunt:
- operaţii de căutare şi salvare pe mare (SAR);
- operaţii de asistenţă umanitare (HA);
- acţiuni împotriva minelor marine (MCM);
- protecţia mediului;
- vizite de prietenie;
- alte misiuni stabilite în comun de toate părţile.
Forța navală astfel constituită are, drept zona de operații, Marea Neagră.
Această forță navală poate fi dislocată şi în alte teatre de operații maritime, dacă
situaţia o impune şi este îndeplinit consensul părţilor. De asemenea forța navală
poate fi pusă la dispoziţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) sau Organizaţiei
pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE), la cererea acestora, numai pentru
misiunile stipulate în Acord şi pe baza aprobării tuturor membrilor.
Structura de comandă şi control a Blackseafor este asigurată la nivel politic de
către Forumul experâilor, iar la nivel militar de Comitetul Comandanţilor Forţelor
Navale din Marea Neagră (BSNC).
Comanda nemijlocită a grupării de nave este atributul unui comandant
militar asistat de un stat major format din câte un ofiţer desemnat din fiecare stat, cu
atribuţiuni funcţionale bine stabilite - şef de stat major, ofiţer cu operaţiile, ofiţer cu
logistica, ofiţer cu relaţiile publice şi ofiţer cu comunicaţiile.
Pentru activităţi de instruire, până în anul 2005 forţa a fost activată o dată pe
an, iar din 2005 şi până în 2013 inclusiv s-a activat de două ori pe an. În toată această
perioadă România, prin Forțele Navale Române a condus activitățile de instruire pe
mare și în porturi de 4 ori și a participat în fiecare an cu nave în cadrul misiunilor
desfășurate sub comanda celorlalte state riverane.
După războiul din Georgia din 2008 navele georgiene participante la activările
BLACKSEAFOR au primit interdicție de a intra în porturile Federației Ruse, iar
după evenimentele din 2014 după anexarea Crimeei de către Federația Rusă Ucraina
a anunţat părţile că îşi retrage forţele din BLACKSEAFOR, în sensul neparticipării
la activarea aprilie 2014 şi nu în sensul retragerii definitive. De menționat este faptul
că în mai şi iunie 2013, autorităţile ucrainene, prin reprezentanţi trimişi în Bulgaria,
România, Turcia şi Georgia au purtat discuţii cu liderii militari şi politici pentru
schimbarea formatului iniţiativei care să nu includă şi Federația Rusă. Poziţia ţărilor
semnatare cu privire la BLACKSEAFOR a fost de a păstra formatul existent la
constituirea grupării, adică participarea Federației Ruse.
Din 2014 activitățile BLACKSEAFOR au fost înghețate5 până când situaţia
din Ucraina se va normaliza.
Oksana Antonenko, de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice
din Londra, susţinea că Turcia şi Rusia, puteri istorice la Marea Neagră, au fost
în imposibilitatea de a depăşi scepticismul reciproc faţă de rolul SUA în Marea
Neagră şi acest lucru a creat divergente între termenii acordului şi interesele statelor
mai mici, care vedeau rolul SUA ca un instrument indispensabil pentru depăşirea
asimetriei strategice în regiune şi de echilibrare a puterilor în raport cu cele două
mari puteri regionale�. Cu alte cuvinte, statele mai mici cum sunt România, Bulgaria
şi chiar Georgia vedeau în SUA un aliat non-regional esenţial pentru a echilibra
ambiţiile atât ale Turciei (un stat NATO), cât şi ale Federației Ruse.
1.2 Operaţia Black Sea Harmony

Operația BLACK SEA HARMONY (OBSH) este o operație navală iniţiată
de Turcia în martie 2004 în baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU cu
numărul 1373, 1540 şi 1566. Inițial această inițiativă a fost gândită de către
Turcia cu scopul de a combate terorismul în Marea Neagră și pentru a asigura
securitatea strâmtorilor turcești. O operaţie naţională de securitate maritimă, pentru
monitorizarea rutelor maritime, în scopul descoperirii navelor suspectate de activităţi
ilegale, sau ale unor posibile ameninţări asimetrice, în zona de jurisdicţie naţională,
cu precădere în strâmtoarea Bosfor. Operația este similară cu operația NATO din
Marea Mediterană - Active Endeavour, redenumită din 2015- Sea Guardian.
Din perspectiva OBSH, Turcia cooperează cu NATO, prin schimb de informaţii
despre navele suspecte şi încearcă dezvoltarea cooperării în plan regional, cu statele
riverane Mării Negre.
Încă de la începutul existenței sale, operația a fost deschisă tuturor statelor
riverane Mării Negre. În consecință, Federația Rusă (2007), Ucraina (2008) şi
România (2009) au încheiat înţelegeri bilaterale cu Turcia pentru cooperarea în
cadrul OBSH, iar Bulgaria şi Georgia sunt în diferite stadii de pregătire a aderării,
operaţia s-a transformat din una naţională în una multinaţională.
România a semnat la 31 martie 2009 memorandumul de înţelegere între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în cadrul
Operaţiei Black Sea Harmony, ratificat în 2010. Memorandumul creează cadrul
juridic de cooperare între guvernele celor două ţări sub egida Operaţiei Black Sea
Harmony în scopul combaterii riscurilor maritime în Marea Neagră şi determină
metodele şi responsabilităţile privind schimbul de informaţii pentru OBSH între
Forţelor Navale ale Turciei şi Forţelor Navale Române.
https://eurasianet.org, accesat la data de 09.01.2020
5
În anul 2011 s-a înfiinţat Centrul Naţional de Coordonare a Operaţiei Black
Sea Harmony (CNC OBSH) ca structură cu rol de colectarea a datelor şi informaţiilor
de la partenerii naţionali şi de a realiza schimbul de informaţii cu Centrul Principal
de Coordonare OBSH de la Eregli - Turcia, aşa cum de altfel era prevăzut în
memorandum.
În anul 2013 a fost semnat acordul tehnic între Statul Major al Forţelor Navale şi
Forţelor Navale ale Turciei referitor la implementarea prevederilor memorandumului
de înţelegere cu privire la cooperarea în cadrul OBSH, iar începând cu iunie 2014 se
realizează schimbul de ofiţeri de legătură între cele două centre şi este operaţional
schimbul de informaţii între părţi.
Pentru realizarea unei imagini unice cu situaţia navelor şi executarea cu succes
a operaţiei, pe lângă Forţele Navale, participă la operație, în baza unor acorduri şi/sau
înţelegeri şi alte instituţii din România.
Împreună cu autorităţile române competente, Forţele Navale desfăşoară, în
strictă conformitate cu legislaţia naţională, supravegherea sistematică în ariile de
jurisdicţie maritimă română şi în spaţiul aerian de deasupra acestora, în conformitate
cu prevederile dreptului internaţional, interogarea navelor comerciale, inspecţia
la bordul navelor cooperante, identificarea navelor suspecte, urmărirea navelor
suspecte, măsuri legale, conform domeniilor de competenţă, în cazul notificării de
intrare a navelor suspecte în ariile de jurisdicţie maritimă română, cooperarea, prin
intermediul CNC OBSH Constanţa, în vederea asigurării unui schimb eficient de
date şi informaţii pentru coordonarea părţilor, alte situaţii neprevăzute ce pot apărea,
în limita competenţelor legale.
Supravegherea sistematică în ariile de jurisdicţie maritimă din Marea Neagră
se desfăşoară de către mijloacele Forţelor Navale Române şi Gărzii de Coastă care
execută împreună acţiuni de căutare, identificare şi interogare a navelor comerciale
pentru a obţine informaţii despre identitatea navelor, destinaţia acestora şi marfa
transportată.
Între Centrul Principal de Coordonare de la Eregli şi CNC OBSH Constanţa
se execută un schimb de informaţii bazat atât pe colaborarea reciprocă cât şi pe
colaborarea cu partenerii naţionali. Aceste schimburi de informaţii se fac pe baza
unor formate de mesaje care pot fi zilnice sau ocazionale.
Mesajele zilnice se referă la navele ce navigă între porturile româneşti şi cele
turceşti sau strâmtoarea Bosfor precum şi la navele suspecte şi pot conţine informaţii
referitoare la interogarea navelor comerciale, executarea controlului navelor
comerciale cu acordul comandantului, nave suspecte, nave comerciale ce transportă
mărfuri periculoase vulnerabile la ameninţări asimetrice.
Prin participarea României în cadrul OBSH se realizează siguranţa navigaţiei
şi securităţii maritime în apele aflate sub jurisdicţie naţională (marea teritorială, zona
contiguă şi zona economică exclusivă), în conformitate cu dreptul internaţional,
acordurile regionale şi legislaţia naţională, consolidarea capacităţilor României
de răspuns la ameninţările din domeniul maritim, consolidarea unei iniţiative de
cooperare regională coordonată de un stat NATO, va accentua amprenta Alianţei în
regiune şi va păstra autonomia acţiunilor naţionale, creşterea prestigiului şi influenţei
României ca factor de stabilitate şi securitate zonal.
1.3 Măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul naval

la Marea Neagră – CSBMS
Documentul privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul
naval la Marea Neagră - CSBMs, a fost elaborat în cadrul negocierilor desfăşurate în
perioada 23 iunie 1998 – 01 noiembrie 2001 şi a fost adoptat pe data de 25 aprilie
2002, la Kiev/Ucraina, printr-o declaraţie comună a miniştrilor afacerilor externe din
statele riverane Mării Negre: România Bulgaria, Federaţia Rusă, Georgia,Turcia şi
Ucraina.
Documentul exprimă angajamentul statelor riverane Mării Negre de a creşte,
în continuare, încrederea şi securitatea în regiune, precum şi convingerea acestora
că aranjamentele regionale reprezintă o contribuţie semnificativă la stabilitatea şi
securitatea generală în Europa. Acordul conţine un set de măsuri concepute pentru a
promova încrederea reciprocă şi pentru a risipi îngrijorarea cu privire la activităţile
militare ale forţelor navale ale statelor riverane Mării Negre, prin încurajarea
transparenţei.
Implementarea documentului CSBMs naval a început cu 1 ianuarie 2003, iar
principalele aspecte ale acordului se referă la cooperarea în domeniul naval, prin:
- stabilirea unor canale de comunicaţie corespunzătoare între comandanţii
forţelor navale ale statelor participante;
- schimb de informaţii în domeniul navigaţiei hidrografiei, meteorologiei şi
ecologiei;
- acțiuni comune pentru combaterea terorismului şi a altor riscuri şi ameninţări
la adresa securităţii.
Schimbul de informaţii în domeniul naval se realizează prin transmiterea unor
notificări anuale către ţările riverane Mării Negre, referitoare la executarea unor
exerciţii navale naţionale în zona de aplicare, prin notificări anuale privind numărul
total de nave de luptă de suprafaţă având deplasamentul cu încărcătură maximă de
400 de tone şi mai mare, şi al submarinelor cu un deplasament în submersiune de 50
de tone şi mai mare, navelor amfibii şi personalului naval autorizat pe timp de pace,
dislocat în zona de aplicare.
Fiecare stat riveran, are obligaţia ca o dată la 6 ani să invite reprezentanţi/
observatori aparținând celorlalte state semnatare ale documentului CSBMs pentru a
vizita una din bazele sale navale şi pentru a participa la exercițiul naţional desemnat
ca Exerciţiu Naval Anual de Creşterea Încrederii/CANE.
Consultările anuale privind implementarea documentului de creştere a
măsurilor de încredere şi securitate în domeniul naval la Marea Neagră se desfăşoară,
de regulă la sfârşitul fiecărui an, în luna decembrie, pe durata a 1-2 zile, în Viena, în
locaţia stabilită de statul care deţine preşedinţia.
În cadrul reuniunilor se analizează stadiul implementării documentului
CSBMs, precum şi alte aspecte ce necesită clarificare sau dezbatere. Toate deciziile
se iau pe bază de consens, la consultările anuale fiecare stat participă cu o delegaţie
formată din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Misiunii Permanente/
Ambasadei ţării respective la OSCE şi Statului Major al Forţelor Navale/Ministerului
Apărării Naţionale.
Din punct de vedere tehnic, Statul Major al Forţelor Navale este structura
responsabilă cu implementarea prevederilor acestui document şi are sarcina de
a planifica şi organiza exerciţiile navale anuale de creştere a încrederii, respectiv
vizitele porturilor militare aparţinând Forţelor Navale şi de a întocmi notificările
specifice are sunt vehiculate între statele riverane Mării Negre.
Participarea efectivă a Forţelor Navale s-a axat pe participarea cu personal şi
nave la exerciţiile navale anuale de creştere a încrederii și participarea la consultările
anuale privind implementarea documentului.
Astfel, fiecare stat riveran al Marii Negre, pe baza rotaţiei anuale în ordinea
alfabetului englez, a desemnat unul din exerciţiile sale navale naţionale drept
Exerciţiul Naval Anual de Creştere a Încrederii şi a invitat celelalte state riverane
pentru a participa în cadrul acestuia (cu personal sau/şi nave).
Chiar dacă s-au întâmpinat greutăţi, mai ales datorită situaţiei politice,
diplomatice şi militare determinate de rezultatele şi urmările conflictului Rusia
-Georgia din august 2008 având ca rezultat neasumarea preşedinţiei de către Georgia,
toate statele, mai puţin Georgia şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în Aranjament.
În urma acțiunilor Federației Ruse din Georgia/2008 și Ucraina/2014 această
iniţiativă regională de cooperare nu mai reprezintă un instrument eficient pentru
menținerea stabilității navale în regiune.
Concluzii
Romania a căutat în permanență să găsească căile cele mai potrivite pentru
a contribui la asigurarea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre, fiind
deschisă colaborării cu toate statele riverane pentru a duce la îndeplinire acest
deziderat. Prin acțiunile sale specifice în regiune, de-a lungul timpului, putem afirma
că România constituie un furnizor de securitate și nu un consumator al acesteia.
Inițiativele regionale pentru menținerea securității și stabilității navale în
regiunea Mării Negre au fost apreciate de țara noastră și aderarea la aceste ințiative
s-a realizat din timp și cu contribuție constantă și consistentă la îndeplinirea măsurilor
stabilite prin acodurile de implementare a inițiativelor. Rolul important l-a avut de
fiecare dată Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Navale.
Este de remarcat faptul că aproape de fiecare dată inițiativele pentru constituirea
înțelegerilor regionale au aparținut Turciei, iar Federația Rusă a fost statul care nu a
respectat aceste acorduri, ba mai mult a acționat direct împotriva statelor cu care în
prealabil a semnat acorduri de menținere a securității regionale.
Bibliografie
I. Regulamente și instrucțiuni militare românești

1. ***Doctrina Forțelor Navale, Tipografia SMFN, București, 2018;
2. ***Broşura exerciţiului CANE „RELIANCE 2011”, Centrul tehnic-editorial
al Armatei, București, 2011.
II. Lucrări de autori străini

1. Karagoz, Mahmut, Turkish Navy perspective on maritime security
Challenges in the Black Sea, 2017.
III. Surse web

1. https://www.e-ir.info
2. https://eurasianet.org
3. https://theodora.com
4. www.povestilemariinegre.ro
FILE DIN ISTORIA COMPANIEI DE

JANDARMI COVURLUI ÎN PERIOADA
1918-1924
QUELQUES PAGES DE L’HISTOIRE
DE LA COMPAGNIE DE GENDARMES
COVURLUI DANS LES ANNÉES
1918-1924
Drd. Valentin IOAN1
Rezumat
Înființată în anul 1895, Compania de Jandarmi Covurlui se afla în

acea perioadă în componența Inspectoratului de Circumscripție Galați.
Studiul privind istoria acestei companii de jandarmi în perioada 1918-1924
este rezultatul unei activități de cercetare a documentelor de arhivă. Din
aceste documente am reușit să scoatem în evidență modul de organizare, să
surprindem momente din activitatea jandarmilor și modul cum și-au îndeplinit
atribuțiile. Perioada imediat următoare după Primului Război Mondial s-a
caracterizat printr-o creştere alarmantă a ratei infracţionalităţii, lucru ce
a determinat angrenarea instituţiei Jandarmeriei în lupta împotriva actelor
antisociale şi a jafurilor la drumul mare. Prezenţa Jandarmeriei pe ȋntreaga
suprafaţǎ a judeţului a asigurat un climat de siguranţă în rândul cetǎţenilor și
a constituit o forţǎ în apǎrarea și respectarea legii.
Cuvinte cheie: companie; jandarmerie;M organizare; infracțiune; recompensă;

siguranță;
Résumé
Fondée en 1895, la Compagnie de Gendarmes Covurlui, était

subordonné à l’Inspectorat du Galați. L’étude de l’histoire de cette compagnie
1
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Școala Doctorală de Științe-Socio Umane, ioanvalentin87@yahoo.
com
de gendarmes est le résultat d’une longue recherche de documents d’archives.
À partir de ces documents nous avons réussi à mettre en évidence le mode
d’organisation des gendarmes et de présenter des moments de leur activité.
Après la Première Guerre Mondiale, la délinquance a augmenté très
vite. Ce fait a provoqué l’implication de la Gendarmerie pour arrêter les faits
antisociaux et les vols. La présence de la gendarmerie dans le comté Covurlui
a assuré un climat sûr parmi les gens et a constitué une force dans la défense
et le respect de la loi.
Mots-clés: compagnie ; gendarmerie ; organisation ; infraction ; récompense ;

sécurité ;
Introducere
P erioada Primului Război Mondial şi-a pus amprenta asupra începutului

secolului al XX-lea, aducând profunde schimbări de natură militară,
politică, economică şi socială pe harta lumii. Pentru România, a însemnat, de fapt,
o luptă de eliberare naţională şi înfăptuire a unităţii poporului în cadrul unui singur
stat independent și suveran. Jandarmeria, întotdeauna alături de celelalte structuri
ale forței armate, a susţinut efortul de război în vederea realizării unităţii naţionale,
prin implicarea și îndeplinirea unor misiuni pe linie de ordine publică în aria de
competență, prin asigurarea mobilizării și concentrării unor contingente chemate sub
drapel, dar și ca poliție militară în zonele de operații2. Anul 1918 a marcat încheierea
unei epoci din istoria poporului romîn, în timpul căreia s-a plămădit conștiința
de neam, s-a format şi s-a dezvoltat naţiunea română și s-a afirmat ideea unităţii
naţional-statale3.
Societatea românească de după Marea Unire şi-a creat treptat instituţiile
necesare, inclusiv în ceea ce priveşte ordinea publică şi siguranţa naţională,
confruntându-se totodată, atât cu agravarea pericolelor existente, cât şi cu apariţia
altora noi. Ambele extreme din viaţa politică, prin acțiunile lor, reprezentau de fapt
factori destabilizatori ai ordinii publice, fiind într-o continuă ameninţare la adresa
siguranţei statului naţional unitar. Activitatea lor ţintea spre denigrarea regimului
democratic din noul stat-România Mare- şi înlocuirea lui cu un regim autoritar.
Nu au existat probleme din realitatea românească (iredentism, spionaj, extremism,
mişcări sociale amplificate de starea de criză etc) care să nu fi fost pe masa dezbaterii
forurilor legislative.
2
Miron Ovidiu Marius, Jandarmeria Română în perioada interbelică, 1919-1941 Mit și realitate, Editura Dacia
Europa Nova, Lugoj, 2003, p. 14.
3
Scurtu, Ioan (coordonator), Istoria românilor, vol. VIII- România Întregită (1918-1940), Academia Română,vol.
VIII, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p.31.
Evoluție și organizare
În virtutea legilor adoptate în anii 1892 și 1903, privind împărțirea

administrativ-teritorială, Ministerul de Interne răspundea de administrarea generală
a țării și de menținerea ordinii publice, având o putere însemnată asupra județelor și
comunelor.4 Prefectul era direct răspunzător față de ministrul de interne și îndeplinea
toate instrucțiunile acestuia. Din Legea privind organizarea administrativ-teritorială
pe anul 1892 care cuprindea tabelul general unde erau menționate circumscripțiile și
reședințele plășilor tuturor județelor, reiese faptul că județul Covurlui avea 4 plăşi.
De asemenea, legea mai prevedea ca, pe lângă conducerea Ministerului de Interne,
să funcționeze doi inspectori generali administrativi care să efectueze anchete
administrative şi inspecţii în judeţe, plăşi şi comune în baza delegaţiilor date de
ministru5.
Compania de Jandarmi Rurali Covurlui6 s-a înfiinţat în data de 1 aprilie 18957
şi avea un efectiv de 19 jandarmi călări care erau împărţiţi în 9 secţiuni cu reşedinţa
la Bujor şi Pechea. La conducerea acesteia se afla locotenentul Constantin Sahmen.
Compania Covurlui figura în componenţa Inspectoratului de Circumscripție
Galați, circumscripţie ce era condusă de maiorul Brătianu Constantin. În cadrul
acestei circumscripţii, se mai aflau Companiile de Jandarmi Bacău, Neamț, Putna
și Tecuci8. De-a lungul timpului, efectivul de jandarmi călări și pedeștri a variat
într-un mod neregulat, din cauza modificărilor legislative privind organizarea
și funcționarea jandarmeriei, dar și din cauza prevederilor bugetare ale unităților
administrativ-teritoriale9. Efectivul de jandarmi era organizat pe secții sau plutoane
și se afla la dispoziția subprefecților sau inspectorilor comunali în ceea ce privea
serviciul de poliție, iar în ceea ce privea disciplina militară, se afla sub supravegherea
comandantului companiei.
Prin Înaltul Decret Regal nr. 1198 din iunie 1918 s-a adoptat un nou cadru
normativ de reglementare a activităţii Jandarmeriei, fiind modificată Legea pentru
organizarea Jandarmeriei Rurale din anul 1908. Prin acest decret, instituția era
organizată într-un Corp de Jandarmi și era structurată pe regimente, batalioane,
companii, plutoane, secții și posturi de jandarmi. Una dintre modificări era chiar
4
„Monitorul Oficial” nr.169 din 1 noiembrie 1892.
5
Vasile Bobocescu, Istoria Poliției Române, Editura Ministerului de Interne, București, p. 81.
6
Județul Covurlui (1918-1929) era un județ de frontieră, se învecina cu Basarabia și cu județele Tutova, Tecuci,
Râmnicu-Sărat și Brăila, se afla în regiunea Moldovei și avea reședința la Galați. Denumirea județului venea de la
râul Covurlui ce îl străbătea pe mijloc pe o întindere de 40 km de la Hulești la Foltești. Prin Legea pentru organizarea
administrativă din 3 august 1929 se stabileau șapte directorate ministeriale în scopul descentralizării puterii centrale
și de stabilire a unor structuri regionale superioare. Județul Covurlui era inclus în directoratul București.
7
Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 279, f. 1.
8
„Anuarul Jandarmeriei Rurale 1900-1901”, București, Imprimeria Statului, f.3.
9
Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratul Regional de Jandarmi, dos. 271, f. 2.
schimbarea denumirii instituţiei din „Jandarmerie Rurală” în „Corpul Jandarmeriei”.
Structura acesteia era una de tip militar, condusă de un comandant ajutat de un Stat
Major. În baza acestui Î.D.R, Corpul Jandarmeriei avea în subordine Brigada a II-a
de Jandarmi cu reşedința la Iași, care cuprindea Regimentul 3 Jandarmi Galați și
Regimentul 4 Jandarmi Iași. În cadrul primului regiment se afla și Batalionul 2
Jandarmi Bârlad cu Companiile de Jandarmi Tutova, Covurlui10, Tecuci şi Fălciu.
Tot în anul 1918 la Compania Covurlui s-au repartizat un număr de 137 de recruți de
la corpurile contingentelor 1917-1918 care au urmat Şcoala de Jandarmi la reședinţa
Companiei sub conducerea căpitanului de rezervă Ionescu Vasile și a plutonierului
Popovici Ioan din Compania Caliacra11. In februarie 1918, este numit comandant al
companiei locotenent-colonelul Crivăţ Gheorghe, avându-l ca adjunct pe căpitanul
Ionescu Vasile.
În anul 1918 efectivul companiei era de 1 plutonier major care era secretar, 8
plutonieri şefi de secție, 49 sergenți majori şefi de post, 33 sergenți, 15 brigadieri, 58
caporali, 48 soldați, în total 213 jandarmi. Posturile de jandarmi funcționau în fiecare
comună. În iulie 1919, prin Ordinul de Zi nr. 322 al Regimentului 3 Jandarmi, urmat
de cel al comandantului Corpului de Jandarmi, căpitanul Gărdescu Robert vine, prin
mutare, pe funcţia de comandant al companiei si primeşte comanda de la căpitanul
Vasiliu Alexandru12. În perioada 12-16 martie 1920, la Compania de Jandarmi a venit
în inspecţie locotenent colonel Herescu Traian, comandantul Regimentul 3 Jandarmi.
Acesta a verificat condiţiile în care jandarmii îşi desfăşurau activitatea și avea în
vedere hrana acestora, ţinuta, îmbrăcămintea, cancelaria, caii, furajele, lemnele, iar
neajunsurile constatate au fost raportate superiorilor.
O propunere a ministrului de interne, fundamentată în baza articolului 9 din
Legea Jandarmeriei din 1918 și adoptată prin Înaltul Decret Regal 4891/1921, era ca
Batalionul de Jandarmi Moldova să se transforme în regiment, iar cu această ocazie
unitățile și subunitățile Corpului de Jandarmi din Moldova Vechiului Regat să se
regrupeze astfel: Companiile de Jandarmi Putna, Tutova, Covurlui, Tecuci aveau să
se subordoneze Regimentului 3 Galați, care la rândul său se va subordona Brigăzii
I București,
În anul 1922 s-au produs schimbări de ordin organizatoric la Compania de
Jandarmi Covurlui, în urma cărora aceasta cuprindea următoarele unități:
1. Plutonul I Jandarmi Bujor
Secţia de Jandarmi Bujor în cadrul căreia erau Postul de Jandarmi Bujor,
Băleni, Băneasa, Fărţăneşti, Jorăşti;
Secția de Jandarmi Horincea cu posturile Bereşti, Balinteşti, Lupeşti, Ţuţcani;
Sectia de Jandarmi Prut de Sus cu posturile Găneşti, Rogojeni, Oancea
Vlădeşti;
Sectia de Jandarmi Zimbru cu posturile Corni, Crăeşti, Drăguşeni, Smulţi,
10
Idem, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 1/1893, f. 20-22.
11
Idem, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 279, f. 29.
12
Ibidem, f. 32.
Varlezi;
2. Plutonul II Jandarmi Galați
Secţia de Jandarmi Pechea cu posturile de jandarmi Cudalbi, C. Negri, Oasele,
S. Conache, Pechea;
Secția de Jandarmi Prut de Jos cu posturile Folteşti, Frumuşica, Şiviţa,
Tuheceşti, Vănători, Măstăcani13;
Secția de Jandarmi Siret cu posturile de jandarmi Indepedenţa, Piscu,
Braniştea, L. Catargiu, Smârdan, Şendreni, Fileşti.
Prin ordinul comandantului Corpului de Jandarmi nr.126 din 1922, Chihaia
Gheorghe, comandant al Companiei, a fost mutat de la Batalionul teritorial la
Regimentul 3 Jandarmi, iar comandant al companiei a fost numit căpitanul Canari
Constantin.
Odată cu promulgarea Legii din anul 1929 privind organizarea jandarmeriei
rurale, acesteia i se conturează un caracter mai restrâns prin faptul că regimentele de
jandarmi au fost desfiinţate, brigăzile de jandarmi au fost înlocuite cu inspectorate
de jandarmi, iar companiile au fost denumite „legiuni de jandarmi”. Au fost păstrate
secţiile şi posturile de jandarmi, care, la nivelul unui judeţ, formau o legiune de
jandarmi şi s-a revenit la vechea denumire de Inspectorat General al Jandarmeriei
Rurale14.
În mai 1929, în urma reorganizării, au fost desfiinţate 19 posturi şi 4
secţii, compania se numea acum Legiune de Jandarmi şi se afla sub coordonarea
Inspectoratului 4 de Jandarmi Rurali Iaşi. Legiunea era formată din 4 secţii, Berești
- cu reşedinţa la Bereşti, la care s-a alipit secţia Tudor Vladimirescu, secţia Bujor
cu reşedinţa la Bujor, care s-a alipit la secția Drăgușeni, secţia Foltești cu reşedinţa
la Foltești la care s-a alipit secția Tubucești și secția Pechea la care s-a alipit secția
Independența. De asemenea existau 20 de posturi, câte unu în fiecare comună15. Prin
Înaltul Decret Regal Nr. 2132 /1929, Regimentul 3 Jandarmi a fost desființat, iar
Legiunea de Jandarmi Covurlui a trecut în subordinea Inspectoratului 6 de Jandarmi
Iaşi.
Misiuni ale jandarmilor

După demobilizarea armatei, una dintre misiunile jandarmeriei era asigurarea
ordinii publice în localitățile în care se reîntoarceau trupele române. De amintit faptul
că în campania din 1916-1918 Compania de Jandarmi Covurlui a asigurat, pentru
armata de operații, un efectiv de 1 ofițer, 5 plutonieri, 13 sergenți majori, 11 sergenți,
5 caporali, 2 brigadieri, 2 soldați (mobilizați pentru partea activă a armatei), iar
13
Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 279, f.35.
14
Valentin Ioan, Marcel Ioan, Momente din Istoria Jandarmeriei Băcăuane 1893-1948, Editura Magic Print,
Onești, 2017, p. 27-28.
15
Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 279, f. 44.
mobilizați în serviciu, la post, 185 de jandarmi. În această perioadă Jandarmeria se
afla practic în serviciul armatei de operații aflată în ofensivă, iar fiecare componentă
avea un rol și un loc bine stabilit și anume protecția și securitatea comandamentelor
și a comandanților, dirijarea și coordonarea circulației rutiere și feroviare, prinderea,
cercetarea dezertorilor, spionilor, prevenirea jafurilor, speculei precum și asigurarea
cu resurse materiale a frontului16.
Perioada imediat următoare după Primului Război Mondial s-a caracterizat
printr-o creştere alarmantă a ratei infracţionalităţii, lucru ce a determinat angrenarea
instituţiei Jandarmeriei în luptă împotriva actelor antisociale, banditismului şi a
jafurilor la drumul mare.
În anul 1924, Comandamentul Corpului de Jandarmi a realizat o situaţie
statistică cu evenimentele care tulburau ordinea şi siguranţa publică, în
care se prezenta rata de infracţionalitate înregistrată în perioada 1918-
1923. Această situaţie avea rolul de a le da un imbold jandarmilor pentru
îndeplinirea atribuţiilor pe linia ordinii şi siguranţei publice. Astfel, pe raza
de competenţă a Companiei de Jandarmi Covurlui situaţia cu evenimentele
întâmplate şi descoperite în perioada 1 mai 1922- 30 aprilie 1923 era
următoarea17
Numele Descoperiri Descoperiri Descoperiri

Crime Tâlhării Furturi
Companiei % % %
Compania
de Jandarmi 68 63 92% 11 8 73% 84 42 50%
Covurlui
Prin Ordinul de Zi nr. 111 din 5 decembrie 1920 al comandantului Corpului de

Jandarmi, jandarmii plutonier major Sterpu Ion, Lazar Gheorghe, jandarmii plutonier
Arhirei Constantin și Vădineanu Marin au fost citați pentru faptul că, prin munca,
priceperea si curajul de care au dat dovadă, au reuşit să prindă şi să aresteze mai
mulţi autori de crime, furturi, tâlharii, spargeri etc. Jandarmul plutonier Ion Sterpu
a fost recompensat cu suma de 200 de lei, jandarmii plutonier Arhirei Constantin și
Vădineanu Marin cu suma de 150 de lei fiecare, iar jandarmul plutonier major Lazar
Gheorghe, cu suma de 500 de lei18.
În august 1921 locotenentul Cornea Horia, care îndeplinea și funcția provizorie
de comandant al companiei, împreună cu jandarmii plutonier major Bucur Vasile,
Socaci Ion și Nițu Petre au reușit, după cercetări intense și căutări în județul Covurlui,
să-i descopere și să-i prindă pe dezertorii care se dedau la acte de violență Maravela
16
Vasile Mihalache, Istoria Jandarmeriei Române 1850-1919, Editura Paco, București, p. 318-319.
17
„Revista Jandarmeriei”, anul II, septembrie 1924, nr. 9, Tipografia şi Librăria Românească S.A Oradea-Mare.
18
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de Jandarmi, dos. 279, f. 34.
Alecu și O. Costică.
În urma acestei misiuni, locotenentul Horia Cornea a fost propus pentru a
fi medaliat cu Ordinul Coroana României, iar jandarmii plutonier cu Serviciul
Credincios clasa I.
Plutonierul Tarbă Ștefan, șeful postului Lupești, nu s-a lăsat mituit cu suma
de 500 de lei de către Neculai Gh. Blanaru și Gh. N.G. Blanaru ambii din Mălușteni.
Aceştia au fost prinşi la furat de lemne din pădurea statului şi totodată li s-a confiscat
şi suma de bani, plutonierul dând dovadă de integritate şi corectitudine19. Tot în
decembrie 1922, jandarmul plutonier Mitrache Nicolaie a reuşit să-l prindă și să-l
aresteze pe Constantin Vasile Vrâncianu care-şi omorâse fratele şi care spusese
că acesta a fost omorât de nişte basarabeni. Pentru acest aspect jandarmul a fost
citat prin OZ pe întreg corpul și despăgubit cu 300 de lei, suma pe care a cheltuit-o
pentru cercetări. Prin Ordinul de Zi nr. 196 din 1923 s-a înființat postul de jandarmi
Bărboși, important pentru menținerea ordinii şi pentru supravegherea răufăcătorilor.
Plutonierul Ciocan Damian, şeful postului de jandarmi Jorăști, în iunie 1923, a
descoperit şi arestat pe raza postului pe ciobanii T. Mocanu şi Constantin Gâlcă, ambii
din Tutova, cunoscuţi ca autori a mai multor tâlhării, ultima fiind comisă noaptea, în
pădure, victime fiind Eftimica Munteanu, Pachița Coman și Marica Munteanu din
comuna Bujor. Aceştia le-au luat suma de 20000 lei.
În februarie 1924 locotenentul Zlăvog Grigore, însoțit de plutonierul G.
Nicolae, de sergent instructor Arghire Nicolae, sergent Cucu Nicolae, de caporalii
Popa Dumitru, Vameșu Gheorghe, Rusu Alexandru, Chitic Grigore, Popovici
Dumitru, şi de soldații Chelmu Gh. şi Moser Rohus, toți de la reședința Companiei, au
reuşit să-l prindă pe Gheorge Pasnicu din Vârlezi, temut dezertor, care se ascundea în
casa lui Tudorache Gâlceavă din strada Delfinului nr. 4 din Bădălău, Galați. Pentru a
nu da de bănuit, acesta se dădea drept lucrător la fabrica Goetz. În timpul transferului
de la Vârlezi spre Bujor, pe câmp, Gh. Pasnicu se prefăcea că i-a venit rău şi nu mai
putea merge legat. Deşi plutonierii Tiron și Călcăi, îl escortau, la un moment dat
criminalul a luat-o la fugă peste câmpuri, însă aceștia au tras focuri de armă şi astfel
au reușit să îl prindă20.
Plutonierul Dolea Dănilă, şeful postului Filești, a descoperit autorii furtului
prin efracţie din casa lui Sârbu Voinea din comuna Smârdan. Aceştia, în noaptea
de 31 martie 1924, au furat obiecte casnice în valoare de peste 60.000 lei. Cei în
cauză erau ţiganii nomazi Costică Miron, Costea Anghel şi Gheorghe Lazăr, care se
instalaseră cu corturile pe teritoriul comunei Filești. Obiectele furate au fost găsite
ascunse în pământ în mai multe locuri de lângă cimitir. Lucrurile au fost restituite
păgubitului, iar autorii au fost trimişi în fața Parchetului Tribunalului Covurlui. În
zonele unde exista infracţionalitate ridicată, s-a luat măsura înfiinţării unor posturi
speciale cum a fi Postul Special Casa de Apă din Ţiglina de la marginea orașului21.
19
Ibidem, f. 37.
20
Ibidem, f. 41.
21
Ibidem, f. 42.
Concluzii
Compania de jandarmi Covurlui, prin activitatea desfășurată în perioada 1918-
1924 a reușit să contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice, la apărarea
liniști interne, fiind un segment important al sistemului național de apărare. Deși
a suferit reorganizări multiple, această instituție, în baza atribuțiilor stabilite prin
actele normative, a fost direct și activ implicată în crearea cadrului și climatului de
ordine și siguranță publică în zona de competență.
Bibliografie
1. „Anuarul Jandarmeriei Rurale 1900-1901”, București, Imprimeria Statului.
2.Arhivele Naționale Istorice Centrale fond Inspectoratul General al
Jandarmeriei.
3. Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratele Regionale de
Jandarmi.
4. Bobocescu, Vasile, Istoria Poliției Române, București, Editura Ministerului
de Interne, 2002.
5. Ioan Valentin, Ioan Marcel, Momente din Istoria Jandarmeriei Băcăuane
1893-1948, Editura Magic Print, Onești, 2017.
6. Miron Ovidiu Marius, Jandarmeria Română în perioada interbelică, 1919-
1941 Mit și realitate, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003.
7. „Monitorul Oficial” nr.169 din 1 noiembrie 1892.
8. „Revista Jandarmeriei”, septembrie 1924, nr.9, Tipografia şi Librăria
Românească S.A Oradea Mare.
9. Scurtu, Ioan,(coordonator), Istoria românilor, vol. VIII- România Întregită
(1918-1940), Academia Română, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
10 Vasile Mihalache, Istoria Jandarmeriei Române 1850-1919, Editura Paco,
București, 2018.
:
RESURSELE INFORMAŢIONALE
ȘI STRATEGIILE DE SECURITATE
ALE SECOLULUI XXI
INFORMATION RESOURCES
AND SECURITY STRATEGIES OF THE
21st CENTURY
Violeta Ioana NAGÂȚ1
Tiberiu TĂNASE2
Motto :
Defense policies of the XXI century are not limited to employing military forces,
but also include elements of diplomacy, in negotiations, cooperation, national construction
(nation-building) or post-conflict reconstruction, or preventive elements, creation of trust
between states (confidence building measures) to name a few. (Ambassador George Cristian
Maior) [] George Cristian Maior, Incertitudine gândire strategică şi relaţii internaţionale
în secolul XXI, Ed. RAO, Bucureşti 2009.
Abstract
National Intelligence is a priority of national security strategies and

intelligence to the US security and defence or in the UE States (Strategists/
White Books), by which it is proposed, for the first time, achieving an overall,
systematic reforms and long term to this area for important strands of which
mention: coordination, structural transformations, the formation of a new
structure Improve the quality and activity of human resources reform in
the intelligence research, technical development capabilities for gathering
information. The dynamics of transformations is necessary to streamline the
work of intelligence organizations. In Romania there is an older Security
Strategy (2006) and no Intelligence strategy, which would need to be developed.
Whatever the model and how to design, American or European, for
turning his Romanian intelligence is important for their effectiveness by
Dctorand Academia de Informații “ Mihai Viteazul”, București, România , E-mail: vio_nag@yahoo.com
1
Lector universitar gr. asociat Universității Româno- Americane, E-msil: tiberiu_tanase.@yahoo.com

2
the maximum of the intelligence community and its components. All these
directions and actions are required to be prepared for the strategic change
in the world and intelligence in order to meet the new challenges of the 21st
century.
Keywords : National Intelligence; UE States; Strategists White Book; M

Security Strategy 2006; Romanian intelligence;
Introducere: resursele și nevoia de gestionare a acestora
Orice activitate umană este dependentă de resurse, definite ca „rezerve”

sau „surse de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare
dată“31 şi de modul de utilizare a acestora în procesul de producere a valorilor
sociale. Specialiştii în economie susţin că dezvoltarea însemnă conducere bazată
pe ştiinţă+resurse – percepute, în primul rând, ca materii prime, dar şi produse finite,
abordate în raport de spaţiu şi timp, de modalităţile de gestionare şi de capacitatea omului
de menţinere a raportului necesitate-disponibilitate în valorificarea lor.
Problema resurselor este abordată multidimensional, în cadrul tuturor
ştiinţelor sociale, printr-o investigare interdisciplinară, având în vedere importanţa
capitală, definitorie, pentru toate domeniile vieţii sociale. Diferitele teorii şi metode
de investigare au condus la identificarea, în funcţie de interese şi necesităţi, a două
mari categorii de resurse: resurse umane şi resurse materiale şi financiare (economice),
la care, în actualele condiţii ale erei informaţionale, se adaugă resursele informaţionale.
Resursele umane semnifică totalitatea persoanelor capabile de a produce valori
sociale, de care dispune societatea la un moment dat. Omul are capacitatea de a asigura
raporturi echilibrate între resurse şi nevoi, între producţie şi consum în folos propriu,
dar şi în favoarea societăţii. Omul utilizează toate celelalte categorii de resurse,
având capacitatea de prognoza evoluţia raportului nevoi-resurse, precum şi de a
găsi căile optimizării resurselor, printr-o activitate continuă de identificare, alocare
şi administrarea a acestora. De aceea, rolul resurselor umane, care sunt regenerabile,
creative și, la nivelul comunității, nedegradabile, este covârşitor în identificarea şi
utilizarea tuturor celorlalte categorii de resurse. Ele sunt incluse de specialişti în
categoria resurselor economice care sintetizează potenţialul de muncă al unei ţări, zone
geografice etc. şi pot fi apreciate, la modul general, cu ajutorul unor indicatori, precum:
populaţia aptă disponibilă, populaţia activă, populaţia în vârstă aptă de muncă etc.,
nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii profesionale din
totalul populaţiei etc. Acestea se află sub incidenţa unor determinări multiple, generate
de acţiunea unor factori economici, psiho-sociali şi demografici. Ele sunt mai mult decât
o simplă marfă, se constituie în stoc de capital uman, potenţial creativ, întrucât omul
3
1
Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura “Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1996, p. 920;
are capacitatea de iniţiativă, de asimilare şi de folosire a tehnologiilor informaţionale şi
neotehnologiilor.
Resursele materiale cuprind totalitatea “materiilor prime” şi materialelor
generatoare de produse finite, necesare societăţii. Acestea, împreună cu bogăţiile
solului şi subsolului, cu tehnicile şi tehnologiile formează capitalul, care constituie
factorul şi premisa necesare obţinerii de bunuri economice. Ele pot fi reproductibile/
nereproductibile, regenerabile/neregenerabile, abundente sau deficitare, recuperabile/
nerecuperabile. Resursele materiale sunt abordate în conexiune cu resursele
financiare, care cuprind totalitatea mijloacelor, fondurilor băneşti de care dispune
societatea la un moment dat şi care pot fi utilizate pentru dezvoltare şi pentru alte
nevoi specifice.
Astăzi, complexitatea proceselor economico-sociale, consecinţă a noilor
tehnologii specifice erei informaţionale, şi necesităţile privind accesul în timp
real la resurse materiale, au determinat mutaţii în planul gândirii şi acţiunii, prin
reconsiderarea rolului informaţiei în activitatea de organizare şi conducere a
proceselor de dezvoltare economico-socială. Astfel, informaţiile care, prin conţinut,
mod de organizare şi regăsire, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea
lor de către factorul uman în scopul de cunoaştere, decizie sau acţiune, devin
resurse informaţionale. Aşa se explică, preocuparea, la toate nivelurile structurilor
organizaţionale, pentru obţinerea de informaţii actuale, complete, exacte, necesare,
oportune şi veridice, prin prelucrarea analitică şi sintetică de către personalul
specializat şi pentru transmiterea operativă a produselor informaţionale obţinute
factorilor de decizie abilitaţi în vederea valorificării lor rapide şi eficiente.
Pentru valorificarea tuturor categoriilor de resurse, în funcţie de interese şi
necesităţi, este nevoie ca ele să fie gestionate. Într-o accepţiune generală, gestiunea
este considerată ca fiind administrarea unei entităţi productive autonome şi active, în
principal prin sesizarea şi corectarea abaterilor constatate faţă de o serie de condiţii
sau parametri de referinţă, sub controlul unui factor de autoritate şi cu respectarea
unor reguli juridice, metodologice şi procedurale.41 Ea se află sub impactul necesităţii
abordării prospective faţă de cea retrospectivă, al diminuării elementelor de control formal
în favoarea celor de concepţie, al trecerii de la perspectiva analitică la cea interactivă
şi integratoare, de la promovarea continuităţii la gestionarea inteligentă a schimbărilor
condiţionate de timp, informaţie, competenţe, învăţare şi cunoaştere organizaţională,
succes şi performanţe, precum şi de situaţiile de criză.
În acest sens, gestionarea resurselor poate fi definită ca acţiunea sau
ansamblul de operaţii privind identificarea, obţinerea, prelucrarea şi utilizarea celor
disponibile în funcţie interese sau de necesităţi. În condiţiile actuale mai este denumită
şi management – cu multiple înţelesuri, precum mânuire, manevrare, îndrumare,
conducere, administrare, negociere, tranzacţie52 semnificând, deci “conducere pe

4 1
Dicţionar de economie, Editura “Economică”, 1999, p. 227;

5 2
Emil Mihuleac, Bazele managementului, Editura “Romfel” SRL, Bucreşti, 1993, p. 11;
bază de abilitate” sau dirijarea eforturilor în vederea folosirii tuturor resurselor în
modul cel mai adecvat şi cu maximă eficienţă, pentru realizarea obiectivelor propuse.
Gestionarea (managementul) este un proces cognitiv şi acţional, al căror
elemente definitorii sunt oamenii cu responsabilităţi în gestionarea resurselor
umane, materiale şi informaţionale (denumiţi conducători sau manageri, care
concep, înfăptuiesc şi execută activităţii cu funcţii gestionare), ideile din care rezultă
strategii, obiective, programe şi politici de acţiune, şi faptele sau acţiunile care
produc valori sociale. În acest context, gestionarea (managementul) devine funcţie
şi profesie, care se relevă, în ultimă instanţă, ca „arta gestionării factorului uman, a
folosirii resurselor”.63 Aceasta determină sporirea eficienţei deciziilor luate (calitate,
rapiditate, comunicabilitate), înţelegerea comportamentului personalului specializat
în obţinerea, prelucrarea şi valorificarea resurselor şi posibilitatea stabilirii unor
criterii obiective de evaluare şi control a performanţelor activităţii manageriale.71
Despre Resursele informaţionale

Resursele informaţionale constituie elementul definitoriu al conducerii şi
organizării oricărei activităţi cu scop productiv, utilizat în realizarea şi funcţionarea
tuturor sistemelor sociale producătoare de valori sociale.
a) Definirea resurselor informaţionale

Preocupările privind identificarea, definirea şi cuantificarea resurselor
informaţionale au condus la interpretări omogene ca fond, dar diverse ca formă. Cele
mai elocvente sunt cele oferite de ştiinţele economice, unde resursele informaţionale
sunt definite ca „informaţii care, prin conţinutul şi modul lor de organizare şi
regăsire, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea lor, de către factorul
uman, în scopuri de cunoaştere, decizie sau acţiune”.82 Importanţa lor relevată
pe planul conducerii şi organizării oricărei entităţi productive a evidenţiat şi alte
elemente definitorii, conform cărora resursele informaţionale sunt percepute ca
„date, informaţii, circuite informaţionale, modele, metode, tehnici şi proceduri,
echipamente, suporţi purtători de informaţii, instalaţii şi obiecte de inventar,
personal muncitor de conducere şi execuţie”.93
Coroborarea celor două abordări, conduce la concluzia că resursele
informaţionale sunt expresia capacităţii instituţiilor (organizaţiilor) de a crea produse
informaţionale, prin posibilităţi umane şi tehnice proprii, precum şi prin relaţionarea
cu mediul extern, în raport de interese şi necesităţi. Astfel, informaţia îndeplineşte
funcţia de operator de bază al procesului de cunoaştere, decizie şi acţiune şi substanţă
6
3
W. David Rees, Arta managementului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996, p. 29;
7
1
Jean-Marie Choffray, Sisteme inteligente de management, Editura Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti, 1997, p. 152;
8
2
Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 403;
9
3
Dicţionar de conducere şi organizare, Editura Politică, Bucureşti, 1985, p. 701;
a comunicării interumane.
Resursele informaţionale, al căror element comun este informaţia, există sub
formă de fişiere pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic, baze de date şi bănci
de date gestionate cu ajutorul calculatorului, colecţii documentare (inclusiv pe
microfişe şi microfilme), registre informaţionale computerizate, fonduri de brevete,
proiecte şi patente, precum şi informaţiile deţinute de subiecţii umani ca obiect al
activităţii manageriale.
Deci, resursele informaţionale sunt, în esenţă, informaţii obţinute în cadrul
procesului informaţional-managerial, prin metode, tehnici şi proceduri specifice şi
care, prin conţinut, mod de organizare şi relevanţă, prezintă utilitate şi disponiblitate
pentru folosirea în modalităţi adecvate, în scop de cunoaştere, decizie şi acţiune în
raport de interese şi necesităţi.
Resursele informaţionale constituie, în acelaşi timp, bunuri informaţionale, care
presupun costuri de producere, prelucrare, transmitere şi reproducere, sunt perisabile şi
supuse uzurii morale dacă nu sunt gestionate în mod adecvat, dar au caracter nedistructiv,
putând fi multiplicate prin diseminare în funcţie de interese şi necesităţi.
Secolul al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului
internaţional de securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă,
iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Apariţia
unei economii globale, puternic interconectată, reconfigurează sistemul alianţelor
internaţionale, accelerează adoptarea tehnologiilor şi dă amploare dezvoltării unor noi
centre economice. Această lume interconectată oferă multor societăţi noi oportunităţi
dar dezvoltă şi semnificative riscuri pentru securitatea internaţională.
Instabilitatea regională, rezultată în urma răspândirii fundamentalismului
religios, migraţii masive de populaţii şi competiţia pentru resursele naturale, alături
şi de alţi factori, constituie coordonatele care definesc noi cerinţe pentru serviciile de
informaţii şi securitate.
Preocupările statelor în vederea organizării mai eficiente serviciilor de
securitate naţională, una corespunzătoare viziunii SUA şi sistemului american de
securitate şi intelligence şi cea de a dou reprezentând viziunea unor state membre
ale UE cu preocupări semnificative în elaborarea şi implementarea unor strategii de
securitate ce includ şi intelligence-ul.
Astfel, sistemul SUA presupune elaborarea unei strategii de securitate
naţionale, din care, pe baza căreia, sunt elaborate celelalte strategii ale sistemului
de securitate şi intelligence după cum am şi prezentat, care fac parte dintr-un sistem
ierarhizat al Strategiilor de Intelligence ale SUA.
În acest sistem regăsim pentru fiecare domeniu / subdomeniu al securităţii
(element) o strategie specifică.
Astfel, in noua strategie de securitate se arată:
„Această nouă strategie de securitate națională poziționează Statele Unite
pentru a ne proteja interesele naționale printr-un leadership puternic și durabil.
Acesta stabilește principiile și prioritățile pentru a ghida utilizarea puterii și
influenței americane în lume.
În primul rând, vom conduce cu scop. Conducerea americană este o forță
globală pentru bine, dar se bazează în interesele noastre de durată, așa cum este
prezentat în Strategia de securitate națională din 2010
Mai mult, aceste vremuri complexe au clarificat puterea și centralitatea
conducerii indispensabile a Americii în lume. Ne-am mobilizat și conducem eforturile
globale pentru a impune costuri pentru a combate agresiunea rusă, pentru a degrada
și a învinge ISIL, pentru a stinge virusul Ebola la sursa sa, pentru a opri răspândirea
materialelor cu arme nucleare și pentru a transforma colțul asupra carbonului global
emisiilor. Un consens puternic durează în întregul spectru politic că întrebarea nu
este dacă conducerea Americii, ci modul în care vom conduce în viitor.Această A
doua strategie de securitate națională a președintelui formulează o credință într-o
ordine internațională pașnică, bazată pe reguli; de asemenea, reafirmă faptul că
nimic din toate acestea nu se poate întâmpla fără conducerea Statelor Unite. Pentru
cercetătorii care doresc să urmărească teme mai largi în strategia de politică externă
a președintelui, documentul promite o valoare istorică bună. Dar să ne așteptăm ca
acesta să ofere răspunsuri definitive la fiecare criză care acum se simte pe tot globul
- care cere un pic de la orice”. 10.
Pentru intelligence, ca subdomeniu al securităţii naţionale, a fost elaborată
Strategia Naţională de Intelligence (ultima din 2019)11, apoi sectorial / secvenţial
Strategia de Intelligence pentru Apărare (Defense Intelligence Strategy, 2012-2017
) 12, precum şi Strategia Naţională privind Contrainformaţiile (National Counter
Intelligence Strategy, ultima din 2009)13.
Strategia Națională de Intelligence a SUA este documentul care oferă direcțiile
comunității de intelligence pentru următorii patru ani. Acesta este documentul
oficial care aliniază prioritățile cu alte strategii naționale și asigura necesarul pentru
executarea la timp a misiunii. Oferă, decidenților în domeniul securității naționale,
10
Obama’s Last National Security Strategy | Foreign Affairs https://www.foreignaffairs.com/articles/united-sta-
tes/2015-03-02/obamas-last-national-security-strategy-
11
Pe data de 22 ianuarie2019, la Washington a fost prezentata a patra strategie de intelligence care vizeaza intreaga
comunitate de informatii.
The National Intelligence Strategy of the United States of America (NIS) is a product of the Office of the Director
of National Intelligence (DNI).[1] US National Security Strategy. The legal basis for the new strategy is derived from
the Intelligence Reform and Terrorism Prevention Act of 2004.
12
3. The 2012−2017 strategy focuses DIA on accomplishing its One Mission of defense intelligence, the breadth
and depth of One Team’s capacity to adapt to ongoing and emerging operations, and One Agency’s commitment
to defense, partnerships, innovation, and effective performance. In support of this strategy, each of the 12 objectives
will be incorporated into an implementation plan for execution by the entire DIA workforce, with the goal of creating
a workforce known for its Teamwork, Integrity, Excellence, and Service.
13
This Strategy is consistent with the 2009 National Intelligence Strategy (NIS), which for the first time eleva-
ted counterintelligence to a primary mission objective. The mission objective „Integrate Counterintelligence” is
critical to accomplishing the NIS goals of enabling wise national security policies and supporting effective na-
tional security actions.- law.wikia.com/wiki/National_Counterintelligence_Strategy_of_the_United_States_of_
America?veaction=edit
obiectivele, informațiile relevante și perspectiva profundă pentru a lua hotărâri
pertinente în apărarea intereselor națiunii americane. Strategiile și planurile agențiilor
componente ale comunității, cererile de bugete anuale și justificarea acțiunilor
se bazează pe acest document. DNI (Directorul Comunității) este responsabil cu
sincronizarea propunerilor, proiectelor și programelor cu obiectivele strategiei
naționale de intelligence, astfel încât viziunea unei națiuni mai sigure să devină
realitate. Misiunea asupra căreia cade accentul este securitatea națiunii americane
într-un sistem integrat, agil și elastic ce redă întocmai valorile americane.
Directorul Structurii de Securitate Națională, Daniel R. Coats a făcut
următoarea declarație:
„În calitate de Director al Structurii de Securitate Națională, am șansa de
a conduce o comunitate de informații (IC) compusă din cei mai buni profesioniști
care și-au dedicat cariera și viața lor pentru a proteja securitatea națională. IC
este o organizație care scanează planeta 24/7/365 și oferă cele mai multe trăsături
distincte, în timp util, cu claritate, obiectivitate și independență pentru avansarea
securității naționale, puterea economică și superioritatea tehnologică.”
A patra ediție a Strategiei Naționale de Informații (NIS), este ghidul nostru
pentru următorii patru ani pentru a servi mai bine nevoilor clienților noștri, pentru
a-i ajuta să ia decizii informate cu privire la securitatea națională și, în cele din urmă,
să ne păstrăm în siguranță Națiunea. INS este conceput pentru a avansa misiunea
noastră și a alinia obiectivele noastre cu strategiile naționale și oferă o oportunitate
de a comunica prioritatea națională și obiectivele forței de muncă partenerilor,
supraveghetorilor, clienților, precum și concetățenilor noștri.
Ne confruntăm cu schimbări semnificative în mediul intern și global; trebuie
să fim gata să întâlnim începutul și miezul secolului 21 cu provocările lui secundare
și să recunoaștem amenințările și oportunitățile emergente. Pentru a traversa perioada
turbulentă și mediul strategic complex, trebuie să facem lucrurile în mod diferit.14
În 2017, președintele SUA, Donald Trump, a prezentat noua Strategie

de securitate a Statelor Unite. Am intrat într-o nouă eră a concurenţei – a mai
declarat Trump – insistând: cu fiecare decizie, cu fiecare act noi punem America
înainte de toate. În topul listei de ameninţări la adresa Statelor Unite, se află ţări
pe care preşedintele Trump le-a calificat drept regimuri criminale: Coreea de Nord
şi Iranul. Armele nucleare şi rachetele balistice ale Coreii de Nord au devenite cea
mai presantă îngrijorare a preşedinţiei Trump. Îngrijorări fundamentale ridică, de
asemenea, sprijinul Iranului pentru grupările teroriste şi tentativele sale de a-şi
extinde influenţa în Orientul Mijlociu. 15
14
Daniel R. Coats, Director of National Intelligence The National Intelligence Strategy
of the United States of America - https://www.dni.gov/index.php/newsroom/press-releases/item/1941-strategy-pro-
motes-integration-innovation-partnerships-and-transparency-for-the-17-intelligence-elements
15
Noua Strategie de securitate a Statelor Unite Postat de G. R.- 20/12/2017- RADIO ROMÂNIA ACTUALI-
TĂŢI – 19 decembrie.
Statele europene prezentate (Marea Britanie, Franţa, Spania) au elaborat un

singur document – o singură strategie de securitate naţională, toate integrând într-un
singur document – părţile privind securitatea şi apărarea şi intelligence-ul.
Astfel, în Franța, acest document se numeşte Cartea Albă a securităţii şi
apărării naţionale (Le Livre blanc sur la défense et la sécurité nationale – 2013)16,
document doctrinar strategic al securităţii şi apărării, pentru această țară.17
In Marea Britanie, există o nouă Strategie Naţională de Securitate – National
Security Strategy NSS) – din octombrie 2010 18.
Mai mult și Spania. în 2011 a elaborat Strategia de securitate națională
a Spaniei - 2011, a cărei necesitate era evidentă Ea integrează valori și interese pe
baza cărora se bazează pentru a analiza pericolele, amenințările și vulnerabilitățile,
precum și cauzele pe care acestea le generează, să stabilească cadrul de acțiune și să
conțină baze de date care să ofere un răspuns complet, ceea ce va asigura protecția
intereselor naționale, asigurând, în același timp, valorile constituționale și tratatele
internaționale semnate de Spania.
Strategia de securitate națională - 2011 era în armonie cu strategiile adoptate
de organizațiile internaționale la care Spania este parte. Corectarea adecvării pentru
evoluțiile strategice ale situației trebuie să fie asigurată prin reforme periodice.19
În România, există o strategie de securitate mai veche (2006) și Strategia de
Apărare Națională (2015)20 , dar nici o strategie de informații, care ar trebui să fie
dezvoltată.
În asigurarea securităţii naţionale, documentul de bază îl reprezintă Strategia
Naţională de Apărare , fiind necesară o nouă strategie de securitate 2020- 2024.
Strategia de apărare este instrumentul de lucru prin intermediul căruia, plecând
de la nevoia apărării ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale de
securitate, se gestionează riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile. Pe de altă parte
Securitatea naţională urmăreşte să asigure starea de normalitate democratică la care
aspiră societatea – cetăţenii, comunităţile şi statul – pe baza eforturilor ce vizează
deplina instaurare a legalităţii, făurirea prosperităţii economice, echilibrul social şi
stabilitatea politică. Securitatea naţională se realizează în cadrul ordinii democratice
prin: exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; asumarea conştientă
a respon-sabilităţilor; perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statului;
afirmarea României ca membru activ al comunităţii internaţionale. Securitatea
16
FRENCH WHITE PAPER ON DEFENCE AND NATIONAL SECURITY – 2013- http://www.livreblancdefen-
seetsecurite.gouv.fr/
17
(vezi pe larg IMPORTANCE AND ROLE OF INTELLIGENCE IN SECURITY STRATEGIES – CASE STU-
DY: UNITED KINGDOM AND FRANCE- Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“ Septembrie,
2014, pp 66
18
UNITED KINGDOM- Strong Britain in an Age of Uncertainty: The National Security Strategy-
19
New strategy of national security of Spain - 2011 https://www.academia.edu/39215157/Strategia_de_
securitate_a_Spaniei?auto=download
20
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A ŢĂRII PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019 ‐ O Românie puter-
nică în Europa şi în lume ‐ BUCUREŞTI ‐2015.
naţională se asigură prin eforturi proprii şi prin cooperare cu aliaţii şi partenerii,
în conformitate cu prevederile programelor naţionale, ale strategiei de securitate a
Uniunii Europene şi ale conceptelor strategice ale Alianţei. Ea vizează armonizarea
eforturilor naţionale cu angajamentele internaţionale şi identificarea modalităţilor de
lucru apte să prevină şi să contracareze oportun ameninţările.
Securitatea naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică,
economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin
activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea
eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene
şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.
Pericolul reprezentat de coruptie în Strategia Națională

de Apărare
Remarcăm că în Strategia de Aparare Națională se vorbeste foarte putin
despre pericolul reprezentat de coruptie. Exista referinte neechivoce, dar nu se
insistă atat de mult pe subiect. De pilda, printre „Interesele nationale de securitate”,
gasim despre „apararea si consolidarea democratiei constitutionale si a statului
de drept”, dar nimic despre coruptia ca amenintare majora la adresa securității.
statului. Referintele la coruptie apar doar în doua locuri.
La capitolul „Riscuri” la adresa securitatii nationale, într-unul din puncte
se arata: „Neralizarea obiectivelor de dezvoltare ale Romaniei poate fi generata de
persistenta dificultatilor economice, proliferarea economiei subterane si a coruptiei,
evaziunea fiscala, precaritatea infrastructurii, dar si de factori externi precum
perpetuarea decalajelor de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene si gradul scazut
de rezistenta fata de turulentele majore de pe pietele externe, mai ales pe zona
financiar - bancară”.21
În fine, la capitolul Vulnerabilități este indicată, pe ultimul loc, Corupția:
„corupția vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei și afectează
potențialul de dezvoltare a țării, bună guvernanță, decizia în folosul cetățenilor
și comunităților, precum și încrederea în actul de justiție și în instituțiile statului.
În plan extern, persistența corupției are impact negativ asupra credibilității și
imaginii țării noastre”.
Deşi se afirmă că ar reprezenta mai curând o problemă de percepţie (publică),
corupţia are efecte concrete, cuantificabile, în toate domeniile vieţii sociale, de la
politică şi afaceri, până la viaţa personală şi familială. De altfel, la scară mondială,
oamenii consideră corupţia (atât „marea corupţie”, din plan politic, cât şi „mica
corupţie”, din plan administrativ) drept una dintre cele mai mari probleme cu care se
confruntă ţările lor.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A ŢĂRII PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019 ‐ O Românie puter-
21
nică în Europa şi în lume ‐ BUCUREŞTI ‐2015.

In concluzie: Corupţia afectează democraţia şi statul de drept22, întrucât:

- induce un nivel de risc înalt, generator de vulnerabilităţi multiple pentru stat;
- permite reţelelor crimei organizate, grupurilor teroriste şi altor vectori
purtători de ameninţări să atace şi să nu permită întărirea securităţii individului;
Din perspectiva unei noi strategii de securitate 2020-2024 , este necesară

abordarea luptei împotriva corupţiei, și care este primordială. În această privinţă,
în concordanţă cu calitatea României de țară membră a UE , este imperativă
cunoaşterea tuturor problemelor ce afectează buna guvernare, între care şi corupţia
la nivelul instituţiilor din sectorul public (în corelaţie cu transparenţa bugetară),
corelaţia corupţie-criminalitate, corupţia şi mediul de afaceri etc.
Concluzii
Activitatea de intelligence reprezintă o prioritate naţională a noilor strategii
de securitate şi de intelligence în SUA sau de securitate şi apărare în statele UE,
prin care s-a propus, în premieră, realizarea unei reforme de ansamblu, sistematice
şi pe termen lung a acestui domeniu, vizând importante direcţii de acţiune, din
care menţionăm: Coordonarea, Transformări structurale, Constituirea unei noi
structuri, Îmbunătăţirea calităţii şi activităţii resurselor umane, reforma în cercetarea
din domeniul intelligence-ului, dezvoltarea capabilităţilor tehnice de culegere de
informaţii. Dinamica transformărilor este necesară pentru eficientizarea activităţii
organizaţiilor de intelligence.
Oricare ar fi modelul și modul de proiectare, american sau european, pentru
transformarea inteligenței sale românești, este important pentru eficiența lor de
maximul comunității de informații și componentele sale. Toate aceste direcții și
acțiuni trebuie să fie pregătite pentru schimbarea strategică în lume și informații
pentru a răspunde noilor provocări ale secolului XXI.
În acest context şi România are nevoie de o Strategie de Securitate nouă ca și
o strategie de Intelligence Națională, nu doar a Serviciului Român de Informații 23 .
Bibliografie
Documente
1. Strategia de informaţii a SRI 2015 – 2019 15 decembrie 2015 - https://
www.sri.ro/articole/strategia-de-informatii-a-sri-2015-2019
22
Corupţia şi combaterea ei. Spre un model de construire a integrităţii noastre, Banca Mondială, Institutul Irec-
son, Bucureşti, 2003, p. 14.
23
Strategia de informaţii a SRI 2015 – 2019 15 decembrie 2015 - https://www.sri.ro/articole/strategia-de-infor-
matii-a-sri-2015-2019
2. National Security Strategy of the United States of America 2015 - https://
obamawhitehouse.archives.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_
strategy_2.pdf
3. The National Intelligence Strategy of the United States of America (NIS) is
a product of the Office of the Director of National Intelligence (DNI).[1] https://www.
dni.gov/files/ODNI/documents/National_Intelligence_Strategy_2019.pdf
4. Le Livre blanc sur la defense et la securite nationale- FRENCH WHITE
PAPER ON DEFENCE AND NATIONAL SECURITY - 2013 http://www.
livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/
5. The National Security Strategy of the United Kingdom, Security in an
interdependent world, Cabinet Office, 2008;
6. The National Security Strategy of the United Kingdom: update 2009,
Security for the Next Generation, Cabinet Office, 2009;
7. The National Security Strategy of the United Kingdom, A Strong Britain in
an Age of Uncertainity, Cabinet Office, 2010;
8. Dicţionar de economie, Editura „Economică”, 1999;
9. Emil Mihuleac, Bazele managementului, Editura „Romfel” SRL, Bucureşti,
1993;
10. W. David Rees, Arta managementului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996;
11. Claude Silberzahn, Lean Guisnel, Au Coeur du secret, Paris, 1995.
12. Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, Careul de Aşi, Serviciile secrete ale
Marii Britanii, SUA, Rusiei şi Israelui, Editura Elion.
13. Cristian Troncotă, Ioan Bidu, Horaţiu Blidaru, Serviciile secrete ale Franţei,
Germaniei, Italiei, Spaniei şi Portugaliei înainte şi după războiul rece, Editura ,,Elion”,
Bucureşti, 2004.
14. Maior George Cristian, Incertitudine gândire strategică şi relaţii
internaţionale în secolul XXI, Editura RAO, Bucureşti 2009.
15.Tiberiu Tănase, Puncte de vedere privind organizarea şi funcţionarea
componentelor sistemului de securitate al României, în volumul România şi
consolidarea rolului acesteia ca furnizor de securitate a XI-a Sesiunea de Comunicări
2005, Editura ANI, vol. I.
16.Tănase Tiberiu, Consideraţii privind organizarea şi funcţionarea unei
Comunităţi Naţio-nale de Informaţii performante, în Dinamica Inelligence-lui
provocări, oportunităţi şi priorităţi, a XIII-a Sesiune de comunicări ştiinţifice cu
participare internaţională, 15-16 martie 2007, Editura ANI, 2007, p. 203.
17. Dr. Tiberiu TĂNASE si Anca SAVU - IMPORTANŢA ŞI ROLUL
INTELLIGENCE-ULUI ÎN STRATEGIILE DE SECURITATE – STUDIU
DE CAZ: MAREA BRITANIE ŞI FRANŢATHE IMPORTANCE AND ROLE
OF INTELLIGENCE IN SECURITY STRATEGIES – CASE STUDY: UNITED
KINGDOM AND FRANCE- Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol
I“ , septembrie, 2014.
18. The National Security Strategy of the United Kingdom, Security in an
interdependent World, Cabinet Office, March 2008, http://interactive.cabinetoffice.
gov.uk/documents/security/national_security_strategy.pdf, p. 40 (4.51).
19. The National Security Strategy of the United Kingdom-2008 (5.6).
20. Carta Albă/Strategia franceză de securitate şi apărare, http://www.
frstrategie.org
21. Strategia de intervenţie a Franţei.
22. Cyber Security Strategy http://www.cabinetoffice.gov.uk/reports/cyber_
security.aspex.
23. Livre blanc sur la défense et la sécurité nationale, www.defense.gov.fr/
livre_blanc
24. Denécé Eric, Le renseignement françaises en chantier- www.cf2r.org.
25. Omand David, The National Security Strategy: Implications for the UK
intelligence community. A discussion paper for the IPPR Commission on National
Security for the 21st Century, February 2009.
26. Petit Jacques, Livre blanc et drones, în Defense nationale et sécurité
collective, iunie 2009.
Site- uri
- Obama’s Last National Security Strategy Foreign Affairs, https://www.
foreignaffairs.com/articles/united-states/2015-03-02/obamas-last-national-
security-strategy
- http://www.sgdn.gouv.fr
- http://www.interieur.gouv.fr
- http: / / www. interi cur. gouv. fr
- http://cerad.canalblog.com/archives/renseignement_francais/index.html
- htp://www.premier-ministre.gouv.fr/IMG/pdf/livre_ blanc_tome1_partie2.pdf.
- http://interactive.cabinetoffice.gov.uk/
- http://www.premier-ministre.gouv.fr
CORUPŢIA – CAUZĂ MAJORĂ

ȘI REZULTAT AL SĂRĂCIEI
CORRUPTION – MAJOR CAUSE

AND RESULT OF POVERTY
Violeta Ioana NAGÂȚ1
Motto O pandemie globală sau un virus mortal pot cauza moartea a

milioane de oameni în statele în care sitemul medical nu funcţionează.
Abstract
O pandemie globală sau un virus mortal pot cauza moartea a milioane

de oameni în statele în care sitemul medical nu funcţionează. De asemenea
sărăcia generează corupţie, fenomen care, pentru anumite state, generează
infracţiuni criminale la nivel global cum ar fi: traficul de droguri, sclavia
sexuală, activităţi de contrabandă, pirateria, traficul de arme, afaceri ilicite
cu deşeuri periculoase. Vulnerabilitatea acestor state fiind astfel exploatate
de sindicatele transnaţionale de criminalitate, făcând astfel un teatru de
dezvoltare al celulelor teroriste finanţate cu bani obţinuţi din aceste activităţi
criminale.
Cuvinte-cheie: pandemie globală; virus; săăcie; corupție; vulnerabilitate;

celule teroriste; arme;
Abstract
A global pandemic or deadly virus can cause millions of people to die

in states where the medical system is not functioning. Poverty also generates
corruption, a phenomenon that for some states generates criminal offenses
globally such as: drug trafficking, sexual slavery, smuggling activities, piracy,
arms trafficking, illicit business with hazardous waste. The vulnerability
Drd. Academia de Informații “ Mihai Viteazul”, București, România, E-mail: vio_nag@yahoo.com
1
of these states is thus exploited by the transnational crime syndicates, thus

making a theater for the development of terrorist cells financed with money
obtained from these criminal activities.
Key words : global pandemic; virus; poverty; corruption; vulnerability;

terrorist cells; arms;
Introducere
L ucrarea de faţă încearcă să identifice raportul de cauzalitate dintre

fenomenul de sărăcie cu elementele infracţionale cum ar fi: terorismul,
violenţa politică, programele de sănătate, corupţia şi igiena precum şi capacitatea
statelor de a contracara acest flagel.
Efectele globalizării sunt resimţite de toate statele lumii în măsura în care fiecare
dintre acestea au capacitatea de contracara sărăcia. Din datele statistice, organizaţiile
mondiale care se ocupă cu combaterea sărăciei ajung uneori să coordoneze foarte
greu acest fenomen, cauzat şi din lipsa unor date statistice concrete, întrucat statele
care sunt vizate nu au interesul de a face cunoscut situaţia reala cu care acestea se
confruntă.
Sărăcia mai poate fi spusa ca fiind „privarea de lucrurile bune”. Legăturile
convenționale urmărind bunăstarea în primul rând şi comanda de produse, astfel încât
cei săraci sunt cei care nu au suficiente venituri sau capacitatea de consum, pentru
a le pune peste un anumit prag minim adecvat. Acest punct de vedere consideră că
sărăcia, în mare măsură, se masoară în termeni monetari.
Sărăcia poate fi, de asemenea, legată de un anumit tip de consum; astfel,
cineva ar putea avea o locuință săracă, sau hrană săracă sau sănătate precară. Aceste
dimensiuni ale sărăciei pot fi adesea măsurate în mod direct, de exemplu, prin
măsurarea malnutriției sau alfabetizarii.
Abordarea cea mai largă a bunăstării (și a sărăciei), se concentrează pe
capacitatea a individului de a funcționa în societate. Cei săraci nu dispun de
capabilități cheie, și pot avea venituri sau educație inadecvate, sau să fie în stare
precară de sănătate, sau se simt lipsiți de capacitate, sau lipsa de libertăți politice.
Există patru motive pentru a măsura sărăcia. În primul rând, pentru a menține
săraci pe ordinea de zi; în cazul în care sărăcia nu a fost măsurată, ar fi ușor să-i uităm
pe cei săraci. În al doilea rând, trebuie să fie în măsură să identifice pe cei săraci
în cazul în care aceștia sunt prevăzuţi de a fi în măsură pentru a viza intervențiile
care au ca scop reducerea sau atenua sărăcia. În al treilea rând, să monitorizeze și să
evalueze proiectele și politica în intervențiile care sunt orientate spre săraci. Și, în
sfârșit, pentru a evalua eficiența instituțiilor al căror scop este de a ajuta pe cei săraci.
Sărăcia o încercare de definiție

Sărăcia este definită ca fiind un deficit general, ca o stare socială care lipseşte
o anumita cantitate de bunuri materiale sau bani.
Sărăcia mai poate fi definită ca absolută sau relativă, astfel:
- sărăcie absolută se referă la lipsa de mijloace necesare pentru a satisface
nevoile de bază cum sunt: produsele alimentare , îmbrăcăminte şi locuinţe.
- sărăcia relativă are în vedere statutul social al persoanei sau individului în
raport cu celelalte persoane din societate, potenţialul economic(financiar)al acestuia,
gradul de măsură în care işi satisface nevoile principale şi secundare.
Sărăcia este un obiectiv major privind combaterea acesteia, pentru organizaţiile
internaţionale cum ar fi O.N.U., Banca Mondială, U.N.C.E.F. etc.
O definiție susținută de O.N.U. arată că sărăcia este incapacitatea de a avea
alegeri si oportunități fiind o încălcare a demnității umane.
Banca Mondială defineşte sărăcia ca fiind privarea pronunțată în bunăstare
şi cuprinde mai multe dimensiuni cum ar fi: venituri, scăzute, incapacitatea de a
achiziționa bunuri şi servicii necesare pentru supravieţuire.
În 1776, Adam Smith definea în cartea sa Avuţia NAŢIUNILOR că sărăcia
este incapacitatea de a-ţi permite „nu numai mărfurile care sunt indispensabile,
necesare pentru susţinerea vieţii, dar indiferent de obiceiul ţării, o transformă în
indecență pentru oamenii de prestigiu, chiar şi fără a avea un scop anume”.2
În 1958. J .K. Golbraith a susţinut că “oamenii sunt loviţi de sărăcie atunci
când veniturile lor, chiar dacă sunt adecvate pentru supravieţuire sunt totuşi net
inferioare celor ale altor membrii din comunitatea lor.
În anul 1964 în urma raportului unui comitet economic mixt din S.U.A,
republicanii au aprobat conceptul de sărăcie relativă ca fiind faptul că standardul de
viaţă variază de la un loc la altul şi de la un timp la altul dar nu şi de ideea noastră
faţă de ceea ce este sub standard.
În 1965, Rose Friedman a argumentat ca definiţie că sărăcia relevă faptul ca
cei etichetaţi ca fiind săraci în 1995 ar fi avut un standard de viaţă mai ridicat dacă ar
fi fost etichetaţi ca săraci de exemplu în 1965.
În 1979, sociologul britanic PETER TOWNSED a lansat celebra definiţie a
sărăciei care susţine că “despre indivizi se poate spune că sunt sub sărăcie atunci
cand aceştia nu dispun de resursele necesare pentru a obţine cantităţi de hrană prin
participarea la aclimatizările şi condiţiile de viaţă şi facilităţile uzuale care sunt
încurajate şi aprobate de societătile civile de care aparţin.
ONU a definit sărăcia ca fiind incapacitatea de a avea alegeri şi oportunităţi,
2
Adam Smith Avuţia naţiunilor , https://www.elefant.ro/avutia-natiunilor_3c08c1ba-0c53-44e4-85f6-
36a4d4458595?gclid=Cj0KCQjw6sHzBRCbARIsAF8FMpXXw1-DNkUOgqb59MyFvh-PiWU9mRZbTi-
jqa9q3e3Hrd74vMU7PEYUaAo_-EALw_wcB
o încălcare a demnităţii umane, aceasta însemnând practic lipsa capacităţii de a
participa efectiv în societate.
ONU este de părere ca sărăcia în contextul societăţii actuale înseamnă lipsa
hranei, lipsa îmbrăcămintei, inexistenţa educaţiei şi a spitalelor, lipsa terenurilor
agricole pentru exploatarea hranei, incapacitatea oamenilor de a avea un loc de
muncă coroborat cu lipsa accesului la credite.
Toate acestea însemnând nesiguranţă, lipsa de putere şi excluderea persoanelor
fizice din gospodării şi comunităţi.
Fenomenul de sărăcie conduce la susceptibilitatea de violenţă.
În viziunea BĂNCII MONDIALE, aceasta defineşte sărăcia ca fiind o privare
pronunţată a bunăstării şi cuprinde mai multe dimensiuni. Aceasta cuprinde venituri
mici şi incapacitatea de a achiziţiona bunuri sau servicii de bază pentru supravieţuire.
Sărăcia cuprinde un nivel scăzut de educaţie, accesul precar la apa potabilă, lipsa
salubrităţii, lipsa securităţii fizice inadecvate, lipsa pieţei de muncă precum şi
capacitatea insuficientă de a avea o viaţă mai buna.
În lucrările sale, prof. univ. CONSTATIN ANGELACHE arată că măsurarea şi
analiza sărăciei, inegalităţii şi vulnerabilităţii sunt esenţiale pentru:
- Cunoaşterea exactă a situaţiei;
- Înţelegerea factorilor care determină aceasta situaţie;
- Pentru elaborarea de politici sociale;
- Monitorizarea şi evaluarea efectelor politicilor aplicate;
Ca procedură de măsurare a sărăciei, prof. univ. CONSTATIN ANGELACHE
a propus trei etape:
- Alegerea dimensiunii relevante, alegerea unui indicator al bunăstării;
- Determinarea pragului de sărăcie;
- Selectarea unui indicator de măsurare.
Cauze sociologice, economice şi politice care au condus la

infeficienţa programelor de combatere a sărăciei
Sfârşitul secolului XX va rămâne în istoria lumii ca o perioadă de sărăcie
globală, marcată de falimentul sistemelor de producţie în ţările în curs de dezvoltare,
de dispariţia instituţiilor naţionale şi de dezintegrarea programelor medicale şi
educaţionale.
Această „globalizare a sărăciei” care anulează realizările de colonizare de după
WW.. a început în lumea a treia şi, începând cu 1990, a pus stăpânire pe toate marile
regiuni ale lumii, incluzând America de Nord, Europa Occidentală, ţările fostului
bloc rusesc şi ţările recent industrializate din Asia de Sud-Est şi Extremul Orient, aşa
susţine Michel Chassudovsky, profesor de economie la University of Ottawa.
Profesorul Michel Chassudovsky,.a constatat că în sudul Africii 18.000.000
de oameni din care 2 milioane de refugiaţi trăiesc în „zonele de foamete, iar
130.000.000 din alte 10 ţări de pe acelaşi continent sunt în primejdie de foamete”.3
Odată cu adoptarea Noii Politici Economice administrate de instituţiile Bletton
Woods s-a constatat că în India de azi au început sa apară semnale ale unei sărăcii
generale, atât în rândul populaţiei rurale cât şi în cele de populaţie urbane.
Astfel, peste 70% din gospodăriile rurale din India aparţin micilor fermieri
de la periferie sau muncitorilor agricoli lipsiţi de pământ, acestea reprezentând
400.000.000 de oameni. În regiunile irigate, lucrătorii din agricultură sunt angajaţi
200 de zile/an iar în fermele bazate numai pe condiţiile meteorologice aproximativ
100 zile pe an. Factorii care au condus la apariţia fenomenului de sărăcie în aceste
zone sunt :eliminarea treptată a substanțelor pentru îngrășăminte, creşterea preţurilor
la maşinile agricole şi al combustibililor. În opinia lui M.C. principalul vinovat de
acest eșec este acordul explicit avut de statul Indian cu F.M.I.
Odată cu punerea în aplicare a Noii Politici Economice în India s-au înregistrat
următorii factori care au condus la instalarea sărăciei şi anume: deprecierea monedei,
creşterea exportului de fibră de bumbac.
Studiu de caz
Astfel, conform programului putting-out (ce desemnează afară de munca
la domiciliu în care angajatorul pune la dispoziţia muncitorilor materiile prime,
urmând ca acestea din urmă sa-i returneze produsele manufacturate pentru care e
plătit cu bucata). o familie cu un venit de 300-400 rupi per luna în urma politicii
economice a M.P.E., venitul acestora a scăzut la 240-300 rupi per luna, fapt care
potrivit datelor obţinute de M.C. şi extrase din lucrările lui Claire Brisset „Risc de
foamete fără precedent în Africa şi „Foamete şi războaie în Africa subsahariană şi
lumea diplomatică” a condus la moartea prin inaniție a unui membru al familiei.4
..
Începând cu 1992, hiperinflaţia cauzată de deprecierea rublei, a contribuit la
evaluarea rapidă a veniturilor reale, programul de privatizare de atunci a generat
concedierea a milioane de muncitori.
În 1992, în Federaţia Rusă, preturile au crescut de 100 de ori în schimb salariile
au fost mărite doar de 10 ori.
Acestea sugerează că puterea reală de cumpărare a scăzut cu 80%.
Concluzia lui M.C. despre globalizarea sărăciei la nivel European şi SUA arată
ca factori ai sărăciei: mortalitatea infantilă, şomajul şi lipsa de adăpost sunt cauze
ale politicilor economice dezastruoase în urma factorilor politici cum ar fi WW II,
3
Potrivit datelor obţinute de M.C. şi extrase din lucrările lui Claire Brisset ”Risc de foamete fără precedent in Afri-
ca şi “Foamete şi războaie în Africa subsahariană şi lumea diplomatică”“ Claire Brisset, „Risque de foamete fără
precedent în Afrique” [Risc de foamete fără precedent în Africa], Le Monde diplomatique (iulie 1992), p. 24-25,
4
K Negolaj “Cazuri de moarte prin inaniţie în Andrha Perdesh, India ed Frontline,6 decembrie 1991 pagina
48.-https://frontline.thehindu.com/economy/article30178528.ece
Războiul Rece sunt, în multe privinţe, comparabile cu cele prezentate în lumea a
treia.5
Creşterea cotelor sărăciei globale rezultate din restructurarea economică este
uneori tăgăduită de guvernele G8 şi de instituţiile internaţionale (F.M.I., O.N.U.,
Banca Mondială).
Zeci de ţări sunt nevoite să concureze pentru pieţele în cădere și pot exporta doar
o gamă limitată de produse din cauza lipsei de bani pentru a investi în diversificare,
din saturaţia pietei rezultând reducerea veniturilor exportatorilor la un nivel minim.
Fondul Monetar Internaţional nu poate să înţeleagă că investiţiile într-o ţară cu
o populaţie sănătoasă bine hrănită şi alfabetizată ar fi cea mai inteligentă investiţie
economică pe care o ţară o poate face.
Multe naţiuni în curs de dezvoltare sunt datoare şi parţial sărace din cauza
politicilor instituţiilor internaţionale cum ar fi: F.M.I. si Banca Mondială.
Programele acestora au fost criticate mulţi ani la rând deoarece au cauzat sărăcie
şi de asemenea pentru dezvoltarea ţărilor din lumea a treia a existat întotdeauna o
dependenţă crescută faţă de naţiunile mai bogate. Acest lucru este afirmat în ciuda
faptului că F.M.I. şi Banca Mondială au dat garanţii că de fapt aceste programe vor
reduce sărăcia.
Aşa cum este detaliat mai jos, F.M.I. şi Banca Mondială oferă asistenţă
financiară ţărilor care doresc, dar care aplică o ideologie economică pe ordinea de zi
ca o condiţie prealabilă pentru primirea banilor, de exemplu:
- acestea prevăd reduceri de personal, liberalizarea economiei şi a resurselor
de extracţie, pieţe deschise orientate spre export ca parte a ajustării structurale a
acestora.
- rolul statului este redus la minim;
- încurajarea privatizării, dar se oferă o protecţie redusă a industriilor interne;
- alte politici de ajustare includ devalorizarea monedei, creşterea ratelor
dobânzilor, flexibilitatea a pieţei forţei de muncă precum şi eliminarea subvenţiilor
cum ar fi subvenţiile la alimente.
- pentru ca piaţa să fie atractivă pentru investitorii străini, anumite regulamente
şi standarde sunt reduse sau eliminate.
Impactul acestor condiţii preliminare asupra ţărilor mai sărace pot fi
devastatoare. Următorii factori duc la sărăcie, naţiunile în curs de dezvoltare își
păstrează dependenţa de ţările dezvoltate:
- ţările sărace trebuie să exporte mai mult, în scopul de a ridica destui bani
pentru a plăti datoriile lor în timp util;
- există numeroase naţiuni care nu sunt dezvoltate din punct de vedere
economic şi social, dar care sunt forţate să intre pe piaţa mondială, gata să concureze
asupra unor produse de bază ca şi ceilalţi, situaţia semănând ca un război al preţurilor
pe scară largă, astfel resursele din regiunile cele mai sărace, sunt mai ieftine, ceea ce
Michel Chassudovsky, (M.C. )în cartea sa The Globalization of Poverty, Lo..ed. Zed Books, 1997.
5
favorizează consumatorii din Occident.
- pentru a menţine moneda stabilă, guvernele trebuie să crească exporturile şi
să câştige la rata de schimb valutar pentru a ajuta la achitarea datoriilor.
Guvernul, prin urmare, trebuie să reducă cheltuielile, să crească consumul de
import să elimine sau să reducă reglementările financiare.
În timp, astfel de decizii negative scad productivitatea muncii, fluxurile de
capital devin mai volatile, se generează tulburări sociale, care, la rândul lor, duc la
proteste şi revolte.
În ţările în curs de dezvoltare asupra cărora F.M.I. şi Banca Mondială
acţionează, moneda de referinţă a ţării este supusă parității națiunii celei mai forte în
speţă euro sau dolar în funcţie de regiune; fapt care devine costisitor, în menţinerea
stabilă a cursului de schimb din cauza unor măsuri luate de organismele internaţionale
enumerate mai sus, cum ar fi creşterea ratelor dobânzilor.
În mod evident, investitorii vor fi lezaţi în acţiunile şi interesele lor, fapt ce
atrage retragerea acestora de pe piaţă, iar scurgerea de capital în acest sens, duce
la colaps economic, în speţă la sărăcie, așa cum de altfel s-au înregistrat în crizele
financiare globale din ultimii ani.
Atunci când dominatorii F.M.I. menţin ratele de schimb în favoarea lor,
face adesea ca țările sărace să rămână în continuare sărace, sau, pentru a obţine
împrumuturi, ele trebuie să fie mai sărace decât înainte.
John Madeley în cartea sa „Impactul corporaţiilor transnaţionale asupra
lumii sărace”6 a observat că, totdeauna, concurenţa dintre companiile implicate
în industria prelucrătoare în ţările în curs de dezvoltare, este adesea neloială. Cu
fiecare zi ce trece, devine tot mai dificilă obținerea de contracte cu unul dintre
megacomercianţii de pe piaţă, fără a sporii forţa de muncă prin angajarea de copii
minori, a înşela lucrătorii la plata orelor suplimentare, impunerea unor target-uri
imposibile şi operarea practicilor nesigure.
Acesta este una dintre coloanele vertebrale de astăzi, al aşa numitului „comerţ
liber”.
Ca urmare, această formă este văzută de unii ca fiind nedreaptă într-un fel sau
extracţionalistă.
Unul dintre multele lucruri pe care naţiunile puternice (prin intermediul F.M.I.
şi Băncii Mondiale) este faptul că impun naţiunilor în curs de dezvoltare să lărgească
piaţa importurilor şi să exporte cât mai multe materii prime. Acest lucru fiind exact
ceea ce contribuie la sărăcie şi dependenţă.
O societate cheltuieşte 100$ pentru fabricarea unui produs în interiorul
graniţelor sale, bani care sunt folosiţi pentru a plăti materialele , manopera şi alte
costuri. Datorită acestui efect multiplicator, o valoare de 100$ de producţie primară
poate adăuga câteva sute de dolari la produsul intern brut al ţării respective. În cazul
în care banii sunt cheltuiţi în altă ţară, circulaţia acestora este orientată către interiorul
John Madeley cartea sa „Impactul corporaţiilor transnaţionale asupra lumii sărace” ,Zed Books 1999 pagina 103.
6
ţării exportatoare. Acesta este motivul pentru care un produs-exportator/importator
de mărfuri, ţara industrializată este profitabilă şi un produs de import –export marfă
ţara nedezvoltată este neprofitabilă. Astfel, ţările dezvoltate se îmbogăţesc prin
vânzarea de țproduse intensive de capital (prin urmare ieftine) pentru un pret ridicat
şi cumpărarea de produse intensive a forţei de muncă (deci costisitoare) pentru un
preț scăzut. Acest dezechilibru al schimburilor comerciale extind decalajul dintre
bogaţi şi săraci.
Aşa cum am văzut mai sus, unul dintre efectele ajustării structurale este că
ţările în curs de dezvoltare trebuie să crească exporturile. De obicei, mărfurile şi
materiile prime sunt exportate, doar după ce, așa cum Smith a menţionat mai sus,
ţările sărace au de pierdut atunci când mărfurile de export (care sunt mai ieftine
decât produsele finite), sunt refuzate sau blocate de capital industrial şi transfer de
tehnologie reală în mod eficient. Acest lucru duce la o mai mică putere de circulaţie
a banilor în economia proprie şi un efect multiplicator mai mic.
Nu este o noutate, iar din punct de vedere istoric acest lucru a fost un motiv
parţial pentru economiile dependente şi naţiunile sărace; de asemenea, acest lucru a
fost și este impus asupra fostelor ţări sub dominaţie imperială sau colonială.7
Ţările din lumea a treia se află într-o situaţie similară.
Fenomenul se poate defini sau descrie ca fiind un comerţ inegal.
Richard Robbins, în cartea sa „Probleme Globale şi cultura Capitalismului”
(Allyn&Bacon 1999), la pagina 95, spune că la prima vedere se pare că creşterea în
dezvoltarea de produse de export cum ar fi cafea, bumbac ,cherestea ar fi benefică
pentru ţara exportatoare deoarece aduce venituri. De fapt, acesta reprezintă un tip
de exploatare numită inegalitate de schimb.8
O ţară care exportă materii prime sau neprelucrate, poate câștiga moneda
de vânzare, dar pierde în cazul în care importă bunuri prelucrate, motivul fiind că
prelucrarea de mărfuri bune necesită o muncă suplimentară fiind astfel mai costisitoare.
Astfel ,o ţară care exportă cherestea dar nu are capacitatea de a procesa este nevoită
să o reimporte, sub formă de produs finit la un cost care este mai mare decât preţul
primit pentru produsul brut. Ţara care procesează materialele înregistrează venituri
suplimentare prin contribuţia propriilor săi muncitori.
Economistul politic ADAM SMITH afirmă că cu toate că încurajarea
exportului şi descurajarea importului, sunt cele două motoare mari prin care sistemul
mercantil își propune să îmbogăţească fiecare ţară, anumite produse speciale par să
urmeze un plan opus: încurajarea importului şi descurajarea exportului. Cu toate
acestea, obiectul final este acelaşi, el pretinzând că îmbogăţirea ţării depinde de
balanţa avantajoasă a comerţului. Aceasta descurajează exportul materialelor
de fabricaţie precum şi a instrumentelor de comert în scopul de a oferi propriilor
muncitori un avantaj, permiţând astfel celorlalte naţiuni să scadă preţurile pe piaţa
7
J.W.Smith în cartea sa „Pierderea sănătăţii umane” volumul al doilea,editura Institutului pentru Democraţie
Economică 1994,pagina 127-139.
8
Richard Robbins în cartea sa”Probleme Globale şi cultura Capitalismului”(Allyn&Bacon 1999) p. 95
externă.9 Aceasta încurajează importul materiilor prime pentru a permite propriei
forțe de muncă să le prelucreze mai ieftin, prevenind astfel un import de mărfuri cu
valoare ridicată.
Corupţia este o cauză majoră şi un rezultat al sărăciei în întreaga lume.
Aceasta are loc la toate nivelurile societăţii, guverne locale şi naţionale,
societate civilă, întreprinderi mari şi mici, justiţie, apărare precum şi alte servicii.
Corupţia afectează cel mai mult ţările sărace, subminează dezvoltarea politică,
democraţia, dezvoltarea economică, mediul, sănătatea oamenilor şi multe altele.
Problema corupţiei este intercorelată cu alte probleme. Un lucru dificil de
măsurat sau de comparat este impactul corupţiei asupra sărăciei, faţă de efectele
inegalităţilor care sunt structurate în lege, cum ar fi: acordurile inegale comerciale,
politice de ajustare structurală, aşa numitele acorduri ale comerţului „liber” s.a.m.d.
După cum arată problema, Robert Neild de la Trinity College Universitatea din
Cambridge afirmă, în cartea sa „Corupţia publică – partea întunecată a evoluţiilor
sociale”: Ţările bogate şi agenţiile lor, de obicei au fost şi sunt complici la coruţie în
străinătate, încurajând, prin acţiunile lor, mai degrabă decât să împiedice aceasta.10
Probleme specifice scoase în evidenţă privind faptele de corupţie care
generează sărăcie determinate, în primul rând, de mituirea conducătorilor şi a
oficialilor ţărilor în curs de dezvoltare de către corporaţiile din ţările bogate pentru a
obţine contracte de export în special în comerţul cu arme şi construcţii (mita este o
justificare obişnuită ce trebuie făcută în aceste ţări pentru a putea concura pe piaţă).
De asemenea, legat de corupţie, amintim concesiile în ţările lumii a treia
pentru a exploata depozitele naturale de petrol, cupru, aur, diamante în detrimentul
populaţiei ţărilor respective, menţinând astfel un nivel al sărăciei ridicat. De asemenea,
prin corupţie ca regulă, se fac plăţi către conducatorii locali, păstrarea acestora la
conducere, fenomen care generează direcţionarea banilor către alte teritorii.
Neild aminteşte că sărăcia încurajează comerţul cu droguri, guvernele şi
societatea civilă din lumea a treia sunt de multe ori subminate, uneori distruse,
de violenţa şi corupţia care merge cu traficul de droguri. Acesta este probabil cel
mai important mod în care politicile ţărilor bogate favorizează corupţia şi violenţa,
efectul asupra ţărilor sărace fiind de durată lungă.
Despre combaterea sărăciei și excluziunii sociale în UE

Într-un raport al UE, se arată că, prin sprijinirea statelor membre în combaterea
sărăciei şi a excluziunii sociale, UE urmăreşte să consolideze caracterul incluziv şi
coeziunea societăţii europene şi să permită tuturor cetățenilor să beneficieze de acces
egal la oportunităţile şi resursele disponibile. Prin tratatul de la AMSTERDAM în
9
ADAM SMITH în volumul IV, capitolul 8 din “Avuţia Naţiunilor” pg. 577
10
Robert Neild de la Trinity College Universitatea din Cambridge afirmă în cartea sa “Corupţia publică – partea
întunecată a evoluţiilor sociale (Londra Imn Press 2002)”
1999, s-a înfiinţat un comitet de protecţie socială în scopul de a promova cooperarea
între statele membre cu COMISIA EUROPEANĂ.
Strategia de la LISEHANA din anul 2000 a creat un mecanism de
monitorizare şi coordonare ce constă în stabilirea de obiective, măsurarea sărăciei
pe baza unui set de indicatori şi de criterii de referinţă.
În 2005, COMISIA EUROPEANĂ a propus raţionalizarea proceselor în curs
într-un nou cadru pentru METODA DESCHISĂ de coordonare aplicată politicilor
de protecţie socială şi incluziune. Aceasta cuprinde în linii mari o egalitate eficientă
prin sisteme de protecţie socială eficientă între bărbaţi şi femei, privind egalitatea de
şanse pe piaţa muncii şi la educaţie.
Una din inovaţiile majore ale strategiei EUROPA 2020 pentru o creştere
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a fost lansarea în decembrie 2010 a
PLATFORMEI EUROPENE împotriva sărăciei şi excluziunii sociale.11
Ca urmare a crizei economice, UE s-a confruntat cu un număr mare de persoane
expuse riscului de sărăcie. Astfel, în 2013, COMISIA EUROPEANĂ a adoptat alte
două iniţiative pentru a se concentra asupra creşterii economice, a coeziunii sociale
şi a consecințelor reformelor structurale.
Unul din componentele cheie ale combaterii sărăciei este introducerea unui
instrument analitic de depistare a evoluţiilor din uniune. Tabloul conţine cinci
indicatori principali (şomajul, şomajul tinerilor şi rata tinerilor care sunt încadraţi
profesional şi nu urmează nici un program educaţional sau de formare, venitul
disponibil al gospodăriilor, tinerii aflaţi în risc de sărăcie şi inegalităţile la nivelul
veniturilor).
Potrivit datelor publicate de EUROSAT, în U.E. o persoană din patru este
expusă riscului de sărăcie şi excludere socială, în trei state membre mai mult de o
treime din populaţie este expusă acestui risc. România (40.2%), Bulgaria (40.1%)
şi Grecia (36%). La polul opus, cel mai mic risc se înregistrează CEHIA (14.8%),
Finlanda (17.3%) şi Danemarca (17.86%).,
Cu toate acestea, România se situează printre statele membre ale U.E. care,
între 2008-2014 au realizat cele mai mari progrese în privinţa riscului de sărăcie şi
excludere socială, în condiţiile în care acest risc a scăzut cu patru puncte procentuale,
o reducere mai mare la nivelul U.E. de 5.8 puncte procentuale, fiind înregistrată doar
în POLONIA (sursa AGER PRES.RO).
Măsuri de combatere a sărăciei în Asia

Sărăcia în Asia inclusiv în regiunea Asia – Pacific reprezintă o problemă
foarte largă şi este imposibil de a o structura omogen datorită diferenţelor uriaşe
de dezvoltare dintre ţări precum PAKISTANUL, BANGLADESHUL CHINA ŞI
FILIPINE. Drept consecinţă, statisticile realizate în ASIA privind nivelul de sărăcie
https://www.prostemcell.ro/images/stories/download/platforma_europeana_de%20combatere_a_saraciei.pdf
11
arată că el este prea diversificat pentru a putea fi redat, existând riscul ca realităţile
economice din CHINA şi KOREEA DE SUD să ascundă cel mai probabil problemele
din CAMBODGIA şi VIETNAM spre exemplu.
Cu toate ca s-au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte reducerea
sărăciei şi dezvoltarea economică, multe din ţările în curs de dezvoltare din ASIA
arată precum cele din EUROPA de după WWII, la nivelul anilor 1950, fiind lipsite de
educaţie, igienă, infrastructură şi sărăcie extremă, vizibilă şi ominprezentă.
Ca prim reper în lupta contra sărăciei in ASIA, ONU a stabilit Obiectivele de
Dezvoltare a Mileniului (ODM) în anul 2000, urmând ca acestea să fie considerate
ca atinse în anul 2015. Cu toate acestea, este clar că majoritatea ţărilor, în 2016, nu
au atins aceste obiective. ODM-ul vizează eradicarea sărăciei extreme şi a foametei
precum şi asigurarea educaţiei primare universale şi combaterea bolilor cum ar fi
HIV/SIDA şi a malariei.
Cel mai mare avantaj al ODM-ului în ASIA îl reprezintă sensibilizarea cu
privire la problemele globale şi strângerea de fonduri din partea guvernelor şi ONG-
urilor din întreaga lume.
Este însă de amintit faptul că, în ceea ce privește ODM-ul, acesta, în aplicarea
obiectivelor, nu a asigurat realizarea acestora și în ţările insulare din PACIFIC, ONU
având ca motivaţie dimensiunile mici de suprafaţă şi populaţie.
O altă problemă cu privire la identificarea nivelului de sărăciei o constituie
lipsa de date centralizate, astfel adaptarea obiectivelor trebuie să se facă pentru fiecare
ţară şi contextual ei. Sunt necesare numeroase cercetări pe această temă, care ar fi de
mare ajutor pentru donatori şi agenţiile internaţionale, astfel încât riscurile ce apar ca
urmare a necunoaşterii zonei de sărăcie să nu mai prezinte un fapt de neglijabilitate.
Într-un demers privind FURNIZAREA DE SOLUŢII LA SĂRĂCIE prin
consumul durabil şi eficienţa practicilor de producţie, autorii studiului SWITCH-
ASIA NETWORK FACILITY, MARTIN HERRENDORF SI BURCU TUNCER12au
arătat următoarele: Studiul prezintă doua părti, una are în vedere provocările, iar
cealaltă soluţiile la probleme.
Autorii sunt de acord că implementarea conceptului “leapfrogging” ajută ca
ţările din ASIA să poată aplica doar soluţiile utilizate de ţările dezvoltate, adică doar
acele soluţii care au înregistrat succes în aceste ţări, fară a mai fi nevoie de a începe
o noua analiză, astfel încât să fie repetate aceleaşi greşeli, ideile de succes şi sugerate
fiind următoarele:
- Investiţia în sisteme energetice regenerabile şi conversia energiei
neregenerabile în energie regenerabilă;
- Investiţia în agricultura organică, cu soluri nepoluate având sistem de irigaţii
performante, decât să se mai încerce crearea unui sistem de agricultură bazat pe
chimicalizarea excesivă.
Avantajele conceptului arată ca ceea ce deja a fost utilizat cu succes în ţările
https://sustainabledevelopment.un.org/content/documents/1951Sustainable%20Consumption.pdf
12
dezvoltate, uşurează în mare măsură aplicaţiile de început în ţările subdezvoltate,
astfel acestea nu mai înregistrează eşecuri.
Despre ameninţarea sărăciei la nivel mondial

Sărăcia erodează capacitatea unui stat de a preveni răspândirea bolilor, protejarea
mediului şi a resurselor. Se creează astfel condiţii infracţionale transnaţionale,
subminează capacitatea statului de a preveni şi contracara ameninţările violente în şi
din afara acestuia, se creează terenuri propice pentru cooperarea celulelor teroriste
prin atragerea indivizilor cu bani sau ca mijloc de propagandă în săvârşirea unui ideal
propice ce ar avea răspuns la nemulţumirile lor cauzate de sărăcie. Sărăcia poate da
naştere unor tensiuni care pot erupe în conflicte civile.
O pandemie globală sau un virus mortal pot cauza moartea a milioane de
oameni în statele în care sistemul medical nu funcţionează. De asemenea sărăcia
generează corupţie, fenomen care pentru anumite state facilitează infracţiuni
criminale la nivel global cum ar fi: traficul de droguri, sclavia sexuală, activităţi
de contrabandă, pirateria, traficul de arme, afaceri ilicite cu deşeuri periculoase.
Vulnerabilitatea acestor state fiind astfel exploatate de sindicatele transnaţionale de
criminalitate, făcând astfel un teatru de dezvoltare al celulelor teroriste finanţate cu
bani obţinuţi din aceste activităţi criminale.
Ţările sărace sau unde sărăcia predomină în raporturi de 30-40% sunt supuse
unui risc sporit de generare a unei stări de conflict, media produsului intern brut al
acestora PIB-ul, fiind de obicei mai puţin de jumătate faţă de către orice ţară în care
nu s-au înregistrat conflicte interne sau externe.
Sărăcia nu numai ca măreşte riscul expunerii umane la agenţi patogeni
materiali, dar de asemenea constrânge grava capacitate a statului de a preveni, detecta
şi trata focarele de boli pe care le deţin înainte de a se răspândi în afara graniţelor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii constată că deşi lumea s-au făcut mari
progrese în reducerea mortalităţii infantile, începând cu anul 1975, totuşi rata de
declin a fost de cinci ori mai mică în ţările cu venituri mici.
Începând cu anii 50, timp de peste 3 decenii, s-au înregistrat peste 30 de
tipuri de viruşi infecţiosi cum ar fi SARS, WESTNILE, HIV/SIDA, HEPATITA C,
H5N1, virusul gripei aviare, provenite din ţările sărace, care au avut o capacitate de
supraveghere rudimentară în ceea ce priveşte supravegherea bolilor. Iar acum, iată, a
apărut și Coronavirusul.
Implicaţiile naţionale de securitate ale sărăciei la nivel mondial privesc şi
riscul de expunere la boli animale. Acestea sunt datorită faptului că, în ţările sărace,
oamenii locuiesc în imediata vecinătate a animalelor domestice, ştiindu-se că anumite
boli mortale ce provin de la acestea se pot transmite şi la om.
Urbanizarea, creşterea populaţiei precum şi deteriorarea infrastructurii de
sănătate publică au crescut procentele de sărăcie în EUROPA CENTRALĂ şi de
SUD, precum şi în AMERICA.
Cât priveşte ASIA de SUD, dar, în special, şi AFRICA, sărăcia implică proasta
organizare a statelor din zonă, ale căror interese sunt împinse către conflicte sau
activităţi economice criminale, menite să menţină populaţia într-o stare latergică, la
limita supravieţuirii, fără să ofere date concrete către organismele abilitate să eradice
fenomenul sărăciei cum ar fi ONU, UNICEF, BANCA MONDIALĂ, OMS şi altele,
astfel încât face imposibilă intervenţia acestora şi extragerea de informaţii exacte cu
privire la gradul de pericol.
Marx şi Engels au subliniat, în era victoriană, decalajul puternic între clasele
sărace de lucru care nu mai aveau nimic de vânzare pentru a obţine hrană decât
munca fizică şi clasele capitaliste care în virtutea deţinerii mijloacelor de produţie,
au fost în măsură să exploateze acest lucru în avantajul lor.
Sociologul MAX WEBBER a scris în sec. XX, subliniind importanţa nu doar
a factorilor economici în producerea şi susţinerea inegalităţii, dar și influenţa puterii
statului şi a prestigiului în perpetuarea relaţiilor dominante.
Emille Durkheim, pe de altă parte, a subliniat necesitatea funcțională a
inegalităţii sociale pentru bunăstarea societăţii.
SUSAN GEORGE, în cartea sa „A FATE WORS THAT DEBT”, ne arată că
„Datoria este un instrument eficient. Aceasta asigură accesul la materii prime şi la
infrastructură altor popoare în cele mai ieftine condiţii posibile”.
Cauza politică a acestei afirmaţii pune în vedere vina umanităţii cu privire la
absenţa oricărui efort în egalitatea de şanse a statelor din lumea a treia şi a ţărilor în
curs de dezvoltare, astfel încât vârful piramidei către care acestea tind să se îndrepte
să fie imposibil de realizat, „sărăcia” fiind arma de bază care deschide accesul spre
dezastru.13
Educaţia, sărăcia, violenţa poltică şi terorismul. raporturi

de cauzalitate
Anton Krueger şi Jithna Malkova au prezentat un document în care se
investighează dacă există o legătură de cauzalitate între sărăcie şi educaţia deficitară,
între participarea la violenţa motivată politic şi activităţi teroriste.
Această lucrare constată apariţia unor infracţiuni motivate de ură, care este în
mare măsură independentă de condiţiile economice.
Investiţia în educaţie este esenţială pentru creşterea economică, îmbunătăţirea
sănătaţii şi progresul social.
Faptul că ţările industrializate ar trebui să întreprindă acţiuni pentru a eradica
sărăcia care este un flagel internaţional, nu mai este o noutate. Ceea ce este mai
puţin clar este faptul că sărăcia şi nivelul scăzut de educaţie sunt principalele
cauze care motivează terorismul şi violenţa motivată politic. Ca prim element la
A FATE WORS THAT DEBT, New York, ed. Grive Weidenfield, 1990, pg. 135, 143, 187, SUSAN GEORGE
13
siguranţa naţională, în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 din SUA, mai
multe personalităţi proeminente, de la preşedintele SUA şi alte personalităţi, au fost
desemnate să întreprindă un proiect de combatere a terorismului, program ce are în
vedere creşterea ajutorului material şi al asistenţei educaţionale.
Surprinzător a fost faptul că, după o revizuire a probelor din programele
respective, a devenit sceptic faptul că, pentru reducerea sărăciei sau creşterea
nivelului educaţional, s-ar reduce semnificativ actele de terorism.
În urma sondajului efectuat în CISIORDANIA ŞI GAZA, a reieşit faptul
că sărăcia nu stimulează atentatele de terorism şi violenţa politică în anumite state
care prezintă grupuri sau celule de terorism. S-a arătat, de exemplu, în 2001, că
palestinienii, atunci când au fost întrebaţi dacă sprijină atacurile asupra ţintelor civile
şi militare din ISRAEL, s-au înregistrat rezultate care indică faptul că sprijinul pentru
violenţa împotriva ţintelor israeliene este la fel de mare şi în rândul persoanelor cu
studii superioare ca şi la cele cu nivel de trai ridicat.
Astfel, s-a constatat că educaţia şi sărăcia sunt predictori nesemnificativi dacă
indivizii devin martiri ai acţiunilor de terorism, nivelul de trai ridicat sau nivelul
educaţional superior sunt asociate în mod pozitiv cu participarea la acţiuni teroriste.
Concluzii
O pandemie globală sau un virus mortal pot cauza moartea a milioane de
oameni în statele în care sistemul medical nu funcţionează.
Anton Krueger şi Jithna Malkova au prezentat un document în care se
investighează dacă există o legatură de cauzalitate între sărăcie şi educaţia deficitară,
între participarea la violenţa motivată politic şi activităţi teroriste.14
Această lucrare constă în apariţia unor infracţiuni motivate de ura, este în
mare măsură independentă de condiţiile economice.
Investiţia în educaţie este esenţială pentru creşterea economică, îmbunătăţirea
sănătăţii şi progresul social.
Faptul că ţările industrializate ar trebui sa întreprindă acţiuni pentru a eradica
sărăcia care este un flagel internaţional, nu mai este o noutate. Ceea ce este mai puţin
clar este faptul că sărăcia şi nivelul scăzut de educaţie sunt principalele cauze care
motivează , crima organizată și terorismul, corupția şi violenţa motivată politic.
Ca prim element la siguranţa naţională, în urma evenimentelor din 11 septembre
2001 din SUA mai multe personalităţi proeminente, de la preşedintele SUA la alte
numeroase personalităţi, au fost desemnate să întreprindă un proiect de combatere
al terorismului, program ce are în vedere creşterea ajutorului material şi al asistenţei
educaţionale.
Anton Krueger Experimente în libertate: explorarea identității în noua copertă de dramă sud-africană - 1 iunie
14
2009,https://www.amazon.com/Experiments-Freedom-Explorations-Identity-African/dp/1443814253
De asemenea sărăcia generează corupţie, fenomen care, pentru anumite
state, determină infracţiuni criminale la nivel global cum ar fi: traficul de droguri,
sclavia sexuală, activităţi de contrabandă, pirateria, traficul de arme, afaceri ilicite
cu deşeuri periculoase. Vulnerabilitatea acestor state fiind astfel exploatate de
sindicatele transnaţionale de criminalitate, făcând astfel un teatru de dezvoltare al
celulelor teroriste finanţate cu bani obţinuţi din aceste activităţi criminale.
Bibliografie
1. Adam Smith Avuţia naţiunilor ,https://www.elefant.ro/avutia-
natiunilor_3c08c1ba-0c53-44e4-85f6-36a4d4458595?gclid=Cj0KCQjw6sHzBRCb
ARIsAF8FMpXXw1-DNkUOgqb59MyFvh-PiWU9mRZbTijqa9q3e3Hrd74vMU7
PEYUaAo_-EALw_wcB
2. SUSAN GEORGE, A FATE WORS THAT DEBT, New York, ed. Grive
Weidenfield, 1990, pg. 135, 143, 187,
3. K Negolaj “Cazuri de moarte prin inaniţie în Andrha Perdesh, India ed
Frontline,6 decembrie 1991 pagina 48.-https://frontline.thehindu.com/economy/
article30178528.ece
4. Michel Chassudovsky, (M.C. )în cartea sa The Globalization of Poverty,
Lo..ed. Zed Books, 1997.
5. Robert Neild de la Trinity College Universitatea din Cambridge afirma în
cartea sa “Corupţia publică – partea întunecată a evoluţiilor sociale (Londra Imn
Press 2002)”.
.6. W.Smith în cartea sa “Pierderea sănatăţii umane” volumul al
doilea,edituraInstitutului pentru Democraţie Economică 1994,pagina 127-139.
7. Richard Robbins în cartea sa”Probleme Globale şi cultura
Capitalismului”(Allyn&Bacon 1999) p. 95
Periodice
1. Claire Brisset, „Risque de foamete fără precedent în Afrique” [Risc de

foamete fără precedent în Africa], Le Monde diplomatique (iulie 1992), p. 24-25,
2. Claire Brisset, „Famine et guerres en Afrique subsaharienne „[Foamete și
războaie în Africa Subsahariană], Le Monde diplomatique (iunie 1991), p. 8–9.
3. Anton Krueger Experimente în libertate: explorarea identității în noua copertă
de dramă sud-africană - 1 iunie 2009,https://www.amazon.com/Experiments-Freedom-
Explorations-Identity-African/dp/1443814253
PUNCTE DE VEDERE
CONDIȚIA LIBERTĂȚII
CONDITION OF FREEDOM
Agata Mihaela POPESCU1
Abstract
De mii de ani, oamenii discută, zi și noapte, despre libertate. Se

gândesc la ea, o definesc în fel și chip, își fac iluzii și nutresc speranțe, o
pun în legi și în cutume, îi dau aură de supremitate, de divinitate, de lege
naturală, ancestrală și morală. Mai mult, mor pentru ea, pătimesc pentru ea,
se războiesc pentru ea, putrezesc pentru ea. Dar ea, libertatea ce este, de fapt
și de drept? Cum și prin ce mijloace poate fi ea cunoscută, înțeleasă, accesată
și, mai ales, acceptată? Care este domeniul ei de definiție și de referință? Care
sunt formele ei de manifestare?
Cuvinte-cheie: libertate; necesitate; responsabilitate; cunoaștere; înțelegere;

acceptare;
Abstract
For thousands of years, people have been discussing Freedom Day and
night. They think about it, define it in the same way and image, make illusions
and nourish hopes, put it in laws and customs, give it an aura of supremacy,
divinity, natural, ancestral and moral law. Moreover, I die for her, I suffer for
her, I fight for her, I rot for her. But what is freedom, in fact and right? How
and by what means can it be known, understood, accessed and, above all,
accepted? What is its field of definition and reference? What are its forms of
manifestation?
Keywords: freedom; need; responsibility; knowledge; understanding; acceptance;
Există oare o tipologie a libertății?
N imeni nu și-a propus până acum să clasifice, să categorisească sau să

încadreze libertatea în ecuații, în scheme, în grafice și nici măcar în legi.
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
1
PUNCTE DE VEDERE
Uneori, ne mărginim să spunem că libertatea e libertate și atât. Opusul ei ar fi non-
libertate, dar o astfel de formulă nu exprimă și nu poate exprime, în mod concludent,
real și complex, universul libertății, esența și consistența, absența sau obsesia ei, ci
doar o formulă mai mult sau mai puțin acceptată.
Și totuși, noțiunea de libertate nu este una lineară, nu are același conținut,
aceeași semnificație și aceeași esență pentru toți. Ea se prezintă, deopotrivă, ca o
imensă corolă a lumii, ca o imensă deschidere spre toate orizonturile, dar, la o analiză
mai atentă și mai nuanțată, și ca un orizont spre nicăieri. Noi, toți, credem că omul
este o ființă liberă, cu orizonturi nemărginite, capabilă de performanțe fără limite,
datorită faptului că deține cea mai mare și mai consistentă putere din Univers: puterea
cunoașterii. Ne place chiar să spunem și să impunem sloganul potrivit căruia numai
omul, ca ființă gânditoare, este capabil de a proiecta, înțelege și accepta noțiunea de
libertate și, ca atare, conținutul și universul acesteia.
Fiecare tip de libertate își are conținutul, forma și orizonturile sale, fiecare
orizont de libertate își are forma și conținutul său. Libertatea săracului nu este
identică cu libertatea bogatului și nici a omului învățat cu a neștiutorului de carte.
Unul cunoaște și înțelege profund orizonturile, minunile și metehnele lumii, altul
nu înțelege nici ce-i cu el însuși pe planeta Pământ. Unii nici măcar nu se obosesc
să-și pună o astfel de întrebare, pentru că, efectiv, nu știu că există o planetă numită
Pământ. Poate că nici leul nu-și pune o astfel de întrebare, grija lui cea mai mare fiind
aceea de a vâna și a-și asigura hrana.
Putem oare clasifica libertatea? Pe ce criterii? Ținând seama de sfera ei de
cuprindere ei de valoarea ei cuantificabilă? Ținând seama de limitele și constrângerile
de areal, de sistem și de proces? Ținând seama de norma de drept?
Libertatea absolută este forma supremă a libertății, de care, de fapt, nu
dispune nimeni, în afară de Dumnezeu, luat ca Idee Absolută, cum zicea Hegel, ca
Nemărginire, ca Infinit, ca Ființare în sine, în afara timpului, sațiului, universurilor,
ca Principiu Absolut din care derivă totul. Libertatea absolută nu aparține, deci, nici
oamenilor, nici ființelor, nici pietrei, nici cerului, nici universurilor și pământului
și nici măcar gândului, deși acesta-și are lumea lui nemărginită, dar dependentă
de creierul nostru, de procesele fiziologice și mentale, de viață. Dacă nu există o
libertate absolută pentru nimeni, atunci de ce folosim o astfel de noțiune? Pentru
simplul motiv că mintea omenească și, ca atare, raționamentul operează cu noțiuni
și concepte. Și noțiunile de plus infinit și minus infinit, de infinitul mare și infinitul
mic etc. par a fi lipsite de conținut, de vreme ce infinitul este infinit și atât. Cam
soarta aceasta o are și noțiunea de libertate absolută. În acest sens, ea poate fi definită
precum ceva care există și nu există, precum un ideal fără suport real, precum un
nimic absolut care înseamnă, uneori, un tot absolut,
Libertatea relativă nu este o alternativă la libertatea absolută. Este doar un alt
tip de libertate. O libertate flexibilă, dependentă de foarte mulți factori – unii, naturali,
alții, conjuncturali –, potrivit unor realități totdeauna nelineare, totdeauna dinamice
PUNCTE DE VEDERE
și complexe. Există, pentru orice ființă, pentru orice obiect, pentru orice fapt și chiar
pentru orice lucru, o serie de constrângeri, de norme, de restricții, din tot spectrul –
natural, politic, economic, social, moral, juridic etc. – impuse de modul de existență,
de viețuire și de supraviețuire, într-un spațiu multidimensional. Unele dintre aceste
constrângeri sunt obiu4ective. Nu poți zbura dacă n-si aripi. Dar poți zbura un avion.
Desigur, regulile sunt făcute, deopotrivă, de natură, de cei puternici sau de cei care
au nevoie de ele. Dar regulile, normele și constrângerile, conștientizate sau nu, sunt,
de regulă, în favoarea celor care trebuie să le respecte, ci doar pentru disciplinizarea
și stăpânirea lor. Acest lucru este valabil atât în junglă, cât și în societate. Oricâte legi
și reguli ar avea, societatea omenească nu se deosebește principial de o junglă. Și,
totuși, o mică mare deosebire există. În junglă, indivizii fin aceeași nu se războiesc
și nu se ucid între ei. În societatea oamenilor, așa ceva nu există. De unde și expresia
Homo homini lupus.
Relativitatea libertății este însă absolută. Desigur, nu libertatea este absolută,
ci doar relativitatea ei. Nimeni, pe planeta Pământ și, probabil, în Universul e care-l
știm, nu este absolut liber, ci doar relativ liber. Iar această relativitate este atât de
fluidă, încât ea ne apare, mai degrabă ca un slalom mai mult sau mai puțin uriaș, ci,
dimpotrivă, din ce în ce mai restrâns, astfel încât, dacă nu treci prin toate porțile, pur
și simplu pierzi competiția. Competiția pentru libertate.
Libertate totală nu este libertate absolută, ci doar o libertate extinsă, condensată
și formatată într-un domeniu, într-un perimetru, într-un areal. Ursul, spre exemplu,
are libertatea totală să se plimbe într-o rezervație, Și pușcăriașul, acolo, în celulă, are
libertatea totală a gândului, deși condiția lui de deținut, de condamnat, de ieșit sau de
alungat din libertate nu-i permite nici zborul, nici izvorul. Mahărul, interlopul, șeful
de clan și aproape toți cei din această speță își permit să creadă că, măcar în lumea lor,
în calitatea lor de cei mai puternici, mai abili și mai șmecheri, își pot permite aproape
orice. Pentru că pot. Această mentalitate de clan, de libertate de castă, de privilegiu,
de zonă specială, există peste tot unde există o filozofie și o fizionomie de castă,
Cu toate constrângerile generate de lege și de necesitatea respectării ei, acest tip de
libertate există mai ales în mediul politic. Clasa conducătoare, în numele unui mandat
câștigat prin votul mulțimii, percepe această realitate altfel decât ar trebui să fie ea.
Aproape peste tot în lume, cu rare excepții, cei care obțin puterea prin vot consideră
că, de fapt, obțin libertatea totală de a face orice, oricum și prin orice mijloace, iar
bătălia dintre cei care se află la putere și cei din opoziți nu este o contestare a libertății
totale a celor unși de electorat, ci doar o altă formă de exercitare a ei. Și astfel, în
conducerea unei țări unde clasa politică este lipsită de orice morală și de orice respect
față de lege, asistăm la bătălii furibunde și interminabile între două libertăți totale,
în care, uneori, Justiția intervine nu după principiul Fiat Justitia, pereat mundus, ci
după propriul interes în această cruntă bătălie pentru putere, influență și dominanță.
Libertate parțială nu este o simplă porțiune de libertate, un fragment de
libertate, ci doar o restrângere a ei. Nici un om, oricât de liber și de neangajat s-ar
PUNCTE DE VEDERE
considera el, nu va benefica vreodată de o libertate totală, de o libertate neîngrădită
și cu atât mai puțin de o libertate absolută. Într-un fel, toate tipurile de libertate
(dacă putem vorbi de o tipologie a libertății) fac poarte din arealul libertății limitate,
parțiale, condiționate. Ești liber să-ți alegi un loc de muncă, dar în funcție de
calificarea pe care o ai, ce știi să faci și de ce anume îți oferă piața muncii. Așadar,
libertate nu înseamnă să faci ce vrei, ce te taie capul, ci doar ce știi, ce poți, ce ți se
permite etc. Majoritatea oamenilor știu acest lucru, dar percepția lor este, de cele mai
multe ori, grosieră, nenuanțată. Când mulțimile ies în stradă și strigă „Libertate!”
mu este prea clar ce este în capul lor. Uneori poate să însemne „capul lui Moțoc”,
alteori „Jos guvernul”, jos un partid politic sau altul, jos Palatul sau Jos Dictatura!,
fără să fie prea clar ce înseamnă toate astea. Mulțimile se manipulează ușor de către
lideri abili și carismatici. În timpul evenimentelor din 1989, fiecare-și dorea „porția”
lui de libertate, prin aceasta înțelegând disoluția statului, a ordinii acelui timp și
construirea unui alt drum mai clar, fără comuniști (de parcă ar fi existat vreodată
comuniști!), fără legi, fără securiști, fără directori de întreprinderi și, la urma urmei,
chiar fără întreprinderi, fără nimic. Mulțimea striga: „Vrem o țară ca afară!” și a
obținut ce a cerut. Conducerile care au urmat au distrus aproape complet economia
țării, începând cu finanțele, au cedat resursele la alții și, apoi, au strigat cât i-a ținut
gura, chiar prin gura unuia dintre președinți și prin voința sau indiferența celorlalți,
dacă nu vă convine, duceți-vă afară! Și s-au dus. Peste cinci milioane și jumătate,
adică cvasitotalitatea forței de muncă înalt calificată și calificată a țării. Ce înseamnă
o astfel de „libertate” pentru oameni și pentru țară, fiecare vede cu ochiul liber.
Înseamnă robie pe termen lung și, probabil, imposibilitatea întoarcerii la izvoare.
Libertatea condiționată este, de fapt, libertatea care există azi pe planeta
Pământ, în societatea oamenilor. Libertate nu înseamnă ieșire la iarbă verde, sus,
per munte, într-un mediu nepoluat (dacă mai există așa ceva pe planeta oamenilor)
și respirarea în voie a aerului puternic ozonat. De așa ceva, pot beneficia, poate,
alpiniștii, ciobanii și oamenii muntelui. Dar, pentru a ajunge acolo, sus, pe munte,
trebuie să treci prin furcile caudine ale drumurilor care duc acolo, ala codului rutier,
ale radarelor și agenților de circulație care se cred dumnezeii drumurilor și patronii
șoferilor, oricare ar fi aceștia (la volan, toți suntem egali, dar nu și cu agenții, care
sunt deasupra pentru că au drept de control etc. etc.), spoi vin serpentinele, regulile
stricte și extrem de importante ale ascensiunii, marcajele etc. Omul trece însă cu
ușurință peste toate, pentru a ajunge acolo, sus, în pisc, în vecinătatea cerului. Dar
nici acolo nu este pe deplin liber, pentru că muntele are și el legile lui… Cu alte
cuvinte, fiecare tip de libertate este condiționat, deopotrivă, de celelalte tipuri de
libertate, dar și de o mulțime de alte constrângeri fără de care societatea n-ar putea
funcționa. Copilul, înainte de a face ceva în viață, trece prin restricțiile școlii, ale
disciplinei și rigorii școlare. Orice pas făcut alături este sancționat. Justiția, din turnul
ei intangibil, veghează. Orice libertate este, deci, riguros condiționată.
Libertatea impusă pare o contradicție în termeni, un oximoron. Cum să
PUNCTE DE VEDERE
impui libertatea?! Ea este doar orizontul de așteptare al tuturor oamenilor, al tuturor
viețuitoarelor și, probabil, al tuturor universurilor! Desigur, noțiunea de libertate
pare incompatibilă cu impunerea ei. Dar tocmai definiția ei – ca necesitate înțeleasă
(Platon, Hegel), ca precondiție a actului creației și, la urma urmei, a oricărei alte
activități desfășurată în mod conștient, ca normă de drept, ca drept fundamental
Libertatea hibridă este un fel de libertate de conexiune, de împreunare, de
amalgam. Este o libertate dinamică, fluidă, nestatornică și, la urma urmei, înșelătoare.
Face fiecare ce vrea cu ea. Când îi convine, se folosește de ea, când nu-i convine o
respinge și chiar o combate. O astfel de libertate a fost și este încă folosită pentru
ținerea sub control a anumitor zone de interes geopolitic și, mai ales, geostrategic, a
platformelor cu resurse, a mediului financiar, economic, diplomatic etc. Guvernele,
mai ales cele cu legitimitate îndoielnică o folosesc pentru a genera acceptanță, puterea
o folosește în folosul ei, opoziția pentru combaterea puterii. În acest amalgam cu de
toate, nu se înțelege mai nimic.
În general, puterea incapabilă să asigure libertățile necesare dezvoltării
durabile apelează la un astfel de concept.
Așadar, există oare o tipologie a libertății? Sau libertatea este doar o iluzie care
crește și descrește, se multiplică și se simplifică în funcție de toți factorii care fac
omul om și neom, care generează, întrețin, sau, dimpotrivă, degenerează, simplifică
și distrug acele dinamice orizonturi din care, totdeauna, se nutrește și ceea ce numim
libertate? Greu de spus. Experiența de până acum ne arată că, de fapt, libertatea, ca
multe alte concepte care țin de condiția umană, este una de tip hibrid, sensibilă la
orice – inclusiv la tendințele dictatoriale ale unor conducători – și, aș cum se afirma
mai sus, gata să facă slalom printre porți, în general, închise.
Universul libertății
Universul libertății este nelimitat. Pentru că însăși libertatea, deși îngrădită
totdeauna de un sistem de necesități care se cer înțelese, tinde spre depășirea oricăror
limite, adică spre absolut. Dar, absolutul, în libertate, nu există. Există doar un abstract
care idealizează însuși idealul, întrucât omul își poate imagina orice. Inclusiv ieșirea
din destin și intrarea într-o lume miraculoasă. Libertatea lumii, libertatea națiunilor,
libertatea popoarelor etc. etc. sunt, de asemenea, noțiuni și idealuri care definesc
lumea, încă de la începuturile ei. Și vor continua, probabil, câtă vreme va exista lume
pe Terra. Pentru că omenirea nu este rânduită după principiul libertății, ci după cel al
puterii. Acest lucru nu înseamnă că puterea exclude libertatea, ci doar că o folosește
totdeauna în avantajul ei. Astfel, zece la sută din populația planetei are mai multă
putere și mai multă avuție decât toți ceilalți la un loc. În acste condiții, despre ce fel
de libertate vorbim?
„Nu există muritor care să fie liber; căci sau e robul banilor sau al destinului;
iar poporul și legile cetății îl opresc de a face ce vrea” remarca, în antichitate,
PUNCTE DE VEDERE
Euripide, în modul cel mai realist cu putință. „Omul este măsura tuturor lucrurilor”,
scria Protagoras, dar măsura nu înseamnă libertate, ci doar una dintre necesarele ei
condiționări.
Democrit spunea: „Caracteristica libertății este dreptul de a vorbi deschis;
însă e greu de cunoscut momentul oportun”. Oportunismul – înțeles ca prilej
favorabil, ca moment potrivit și exploatat în mod egoist, adică doar pentru sine,
indiferent de consecințe – ucide libertatea. Mai exact, a vorbi deschis la momentul
nepotrivit poate genera situații de-a dreptul periculoase. De unde și expresia „Dacă
tăceai, filosof rămâneai”, valabilă atât pentru cel care spune o prostioară, cât și pentru
cel care debitează o enormitate. Libertatea de exprimare, ca, de altfel, orice tip de
libertate, poate fi un mijloc pentru a-ți construi universul libertății, sau, dimpotrivă,
un mod de a ți-l îngrădi singur. Pentru că, dacă vei continua să faci gafe și să exprimi
lucruri nepotrivite sau chestiuni neimportante pentru mediul în care trăiești, pentru
comunitate și pentru ceilalți, cuvântul tău nu va mai avea nicio importanță, nimeni
nu te va mai asculta.
Libertatea nu este însă pe placul oricui. Nici al regilor, nici al tiranilor și nici
chiar al unora dintre oamenii obișnuiți. Pentru că fiecare vede libertate altfel, în
funcție de el și, mai ales, de interesul lui. „Orice rege și orice tiran este adversarul
libertății și al legilor”. (Demostene)
Uneori, ne întoarcem în trecut pentru a deplânge lipsa de libertate de azi și a
glorifica sau a înrăma viziunea strămoșilor asupra libertății.
„Acoperișul de paie a adăpostit oameni liberi; sub marmură și sub aur
locuiește robia” spune o vorbă care a traversat vremurile.
Dar în câte chipuri, în câte nuanțe și în câte esențe este sau poate fi definită
libertatea!
Bruyère afirmă că „Libertatea nu e lene, ci întrebuințarea liberă a timpului,
alegerea muncii și a exercițiului, într-un cuvânt, a fi liber nu înseamnă a nu face
nimic, ci înseamnă a fi singur stăpân pe ceea ce faci sau pe ceea ce nu faci.” Dar, și
în această înțeleaptă formulare a unui posibil conținut al conceptului de libertate, Eul,
cel care sintetizează măsura individualității, a personalității și a ființării individului,
este nevoit să se raporteze la ceea ce există, să facă adică o alegere, să găsească sau să
accepte o cale… Această alegere nu este însă arbitrară, nici doar personală, ci strict
condiționată de legi, de norme, de cunoștințe, de obiceiuri, de voința celui pentru
care lucrezi, de structura ta cognitivă, psihică și fizică, de sistemele de trebuințe
primare, culturale, sociale, intelectuale, personale, cognitive etc. La care se adaugă,
într-o măsură extrem de importantă, convingerile, sistemele de valori în care crezi și
pe care te bazezi, interesele etc.
Libertatea junglei, libertatea leului, libertatea câinelui, libertatea efemerei,

libertatea pietrei, libertatea apei, libertatea norilor, libertatea soarelui, libertatea
cerului, libertatea pământului și chiar libertatea lui Dumnezeu, condiționată de
PUNCTE DE VEDERE
atotputernicia și infinitatea sa, par a fi tipuri de libertate care nu există, întrucât
de libertate se pare că au nevoie doar oamenii. Toate celelalte produse ale naturii,
obiecte și ființe – cele care nu poartă amprenta facerii de către om – nu au (cel puțin
așa se crede) conștiința libertății și nici vreo nevoie de un anume concept de libertate.
Ele există în mediul natural, mediu strict condiționat de legile naturii și n-au nevoie
de alte reglementări. De fapt, și omul face parte din acest mediu – chiar dacă și-a
creat, în timp, propria-i natură, în general, potrivnică naturii mamă –, iar normele
și legile sale de conviețuire sunt derivate, așa cum ne spune Hegel în Prelegeri de
filosofia dreptului, de legile existente în natură, de realitatea naturii, e dreptul natural,
de realitatea condiției umane. Nimic din ceea ce există nu există doar în sine, ci într-
un complex sistem de condiționare ancestrală, într-o procesualitate organică, foarte
dinamică și foarte complexă.
Ei, bine, cum să pui această imensă și nesfârșită procesualitate în mentalitățile
noastre atât de înguste și limitative?
Dar libertatea lui Dumnezeu? Dumnezeu nu poate fi inclus în viziunile
și conceptele noastre despre libertate și nelibertate, despre condiționare și
necondiționare a acestui principiu, fiindcă nu face parte din lumea noastră. În accepția
tuturor credincioșilor, El este deasupra oricărei lumi, este stăpânul tuturor – deci, noi,
toți, suntem robii lui –, de unde rezultă una dintre primele excepții ale existenței și
libertății noastre în această lume. Nimeni nu este liber sub Soare și în Univers. Toți
suntem robii lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, ca Ființă Supremă, ca Principiu Suprem,
ca Idee Absolută, nu este numai supremul nostru protector, ci și Stăpânul nostru,
al tuturor, supremul nostru stăpân. Dacă acceptăm această realitate divină – și toți
credincioșii o acceptă –, înseamnă că trăim cu toții într-un uriaș paradox, adică într-o
libertate care nu există.
Libertatea omului
Și totuși, ființa umană are acces la ceea ce numim libertate, indiferent care este
sau ar putea fi sfera de cuprindere și conținutul acesteia. Omul are nevie de această
libertate – chiar dacă ea nu este decât iluzia ei –, ca de aer. Sensul dreptului pe
planeta Pământ este tocmai acela de a identifica, defini și apăra libertatea ca atare și
libertățile care o compun. Chiar și restrângerea unor libertăți și a unor drepturi – este
cazul militarilor aflați sub jurământ – nu reprezintă negarea libertății unor categorii
de oameni, ci una din condițiile esențiale pentru apărarea și asigurarea acesteia pentru
toți ceilalți oameni comunității.
Libertatea, în lumea oamenilor – singura lume a cogniției pe care o cunoaștem
și o acceptăm – este un modus vivendi și, deopotrivă, un modus cognoscendi. Omul
vede nu numai ce vede, ci și dincolo de ceea ce se vede. Vede conexiunile și relațiile
dintre ele, vede elemente importante din configurația Universului și, prin ochii
matematicii, ai fizicii, ai astronomiei, ai astrofizicii etc., vede, intuiește, înțelege și
PUNCTE DE VEDERE
chiar evaluează devenirea, condiționarea, transformarea. Omul are această libertate
nemărginită – libertatea cunoașterii –, iar efortul lui principal, pentru binele Planatei
și al lui însuși, este acela de a înțelege Universul, mersul lumii sau al lumilor,
constrângerile spațiale și cele ale fenomenelor apropiate planetei. Sute de mii de
oameni de știință scrutează cerul. Tocmai pentru a înțelege, evalua și întrebuinșța,
în folosul libertății oamenilor, coordonatele și condiționările existenței, devenirii
și securității noastre. Desigur, înarmarea spațiului cosmic pare a nu folosi acestui
obiectiv, dar, la urma urmei, oamenii nu pot trăi fără a-și arăta unii altora mușchii
lor – fie ei și cibernetici sau spațiali –, oriunde se întâlnesc și se ciocnesc interesele
lor, dar asta este o altă problemă extrem de importantă care ține de condiția umană…
În lumea omului și a oamenilor, libertatea are chipul fiecăruia și al tuturor,
întrucât interdependențele sunt atât de mari, încât, chiar și în cea mai adâncă
singurătate, nimeni nu este singur și, în cea mai mare aglomerație, fiecare se simte,
uneori, un izolat, un nimeni, un singuratic. Rețelele de socializare și cele profesionale
nu diminuează sentimentul de singurătate, ci doar îl iluzionează cu efectul de rețea.
Oricum, toată lumea știe că fiecare om de pe planeta Pământ este unic și irepetabil pe
Terra și în Univers, iar libertatea lui estre, deopotrivă, strict condiționată de această
irepetabilitate și de această unicitate. De aceea, toate orizonturile libertății umane îi
sunt nu numai utile omului, ci și necesare. Fără ele omul ar fi și ar rămâne efectiv
un nimeni într-un univers al nimenilor. Or, cum bine se știe, chiar dacă fiecare își
poartă singur crucea sau destinul, oamenii trăiesc, totuși, împreună. Iar viața lor,
sentimentele lor, reprezentările lor și, mai ales, gândurile lor, trăiesc și ele în această
lume a interdependențelor.
Libertatea gândului este, poate, esența libertății umane. Gândul n-are nici
granițe, nici restricții, nici legi, nici norme, nici coordonate. El există mereu – chiar
și când omul doarme – și explorează mereu toate universurile care țin de ființa
umană și de cunoașterea lumii – adică de spațiul cognitiv –, de memoria, inteligența
și creativitatea acesteia. Gândul însuși este creativ și imaginativ. Oricât de stricte ar
fi morala, vocația și exigențele persoanei care adăpostește gândul, nici un om de pe
planetă nu a reușit să-și pună în frâu gândurile, ci doar să le orienteze spre elementele
prioritate cu adevărat importante din viața sa. Persoana se folosește de gândul său,
dar gândul nu ține totdeauna cont de ce vrea sau nu vrea posesorul sau posesoarea
respectivului gând. Sau, oricum, până la această oră, nu s-a inventat încă dispozitivul
care să identifice și să controleze gândurile unui om. Hipnoza, detectoarele de orice
fel, Inteligența Artificială nu au ajuns încă la performanța detectării și analizei
gândului. Libertatea gândului este atât de mare, încât nici creierul care-l susține și îl
întreține nu-l poate influența în mod hotărâtor. Probabil că libertatea gândului este
singura libertate nelimitată pe care și-o permite omul. Desigur, educația, mediul de
viață, responsabilitățile, profesia, vocația, sarcinile, proiectele etc. pot influența sau
canaliza gândul spre zone cu adevărat importante pentru ființa umană. Dar nu-l pot
obliga, restricționa și constrânge. Libertatea gândului nu este însă direct implicată în
PUNCTE DE VEDERE
statutul persoanei, în activitatea ei de zi cu zi. Și chiar dacă este, nu există modalități
sigure și eficiente de a o restricționa, în afară de observația, uneori stupidă a câte unui
șef care se rățoiește la subalternul său căzut pe gânduri: Lasă gândurile pentru acasă,
și termină lucrarea!
Libertatea cuvântului este una dintre libertățile fundamentale ale omului.
Fiecare om are dreptul la opinie, la exprimarea prin cuvânt sau prin imagine a ceea
ce gândește, a ceea ce crede, a ceea ce consideră că trebuie comunicat celorlalți
oameni, prin scris, prin discurs, prin dialog, prin creații literare, științifice etc., prin
tot ce înseamnă actul comunicării. Există cel puțin două expresii consacrate prin
care se relevă importanța libertății cuvântului și a efectelor acesteia. Una aparține lui
Talleyrand – La parole a été donne à l’homme pour déguiser sa pensée (Cuvântul a
fost dat omului pentru a-și ascunde gândurile) – și cealaltă, probabil, în replică – La
parole a été donne a l’homme pour exprimer sa pensée (Cuvântul a fost dat omului
pentru a-și exprima gândurile) –, care spun totul despre libertatea cuvântului.
Desigur, libertate înseamnă și responsabilitate. Cuvinte sunt de toate tipurile,
iar folosirea lor liberă nu exclude responsabilitatea folosirii lor ofensatoare,
defăimătoare, injurioasă etc.
Libertatea faptului constă, bineînțeles, în faptul libertății. Cu alte cuvinte,
libertatea trebuie să fie un fapt, o realitate, un mod de a trăi, a gândi, a exista. Vorbele
despre libertate zboară. Nu reprezintă, de fapt libertatea, ci doar o seamă de cuvinte
despre ea, la urma urmei, și ele foarte importante, dar nu și suficiente pentru făptuirea
ei. Oamenii au nevoie nu doar de vorbe despre libertate, nu doar de discursurile, mai
mult sau mai puțin meșteșugite, ale politicienilor limbuți despre libertate, nu doar de
entuziasmele inflamante ale manifestațiilor, ci de faptul ei. Faptul libertății implică
însă și responsabilitatea ei.
Responsabilitatea libertății este, neîndoielnic, în lumea oamenilor, esența
ei. „Libertate” – urlați cu toții cel mai bucuros; dar eu am pierdut credința în
evenimentele mari, de-ndată ce în jurul lor e mult urlet și fum”, scria . Nietzsche.
Urletul, fumul și mulțimile inflamate nu înseamnă libertate, ci, cel mult, agitația,
reacție, repulsie, spirit de turmă sau pur și simplu anarhie. Chiar dacă Revoluția
Franceză, prin spiritul ei, a impus acele trei cuvinte care au înconjurat lumea:
„Libertate, egalitate, fraternitate!”, ele nu s-au realizat niciodată, nicăieri. Lumea
în care trăim este profund inegală, endemic conflictuală, ancestral fratricidă. Omul
continuă să fie lup pentru om, iar raporturile între state, în pofida politețurilor
șirete, cu parfum de eucalipt și ghimpi e cactus, a diplomației elegante și cravatelor
proeminente, se bazează pe putere, nu pe solidaritate, nu pe compasiune și au atât
msi puțin pe libertate. Corporațiile (care aparțin, de regulă marilor puteri și țărilor
net favorizate) continuă să folosească la discreție resursele planetei, organizațiile și
organismele internaționale continuă să emită fel de fel de documente, de rapoarte
de evaluări etc. etc., chiar și de avertismente, care mai de care mai sofisticate, mai
alambicate, în timp ce sclavia proliferează și lumea încearcă să se bucure de libertatea
PUNCTE DE VEDERE
rețelei și a iluziilor.
Toate tipurile de libertate cunoscute până acum n-au făcut altceva decât să
adâncească și mai mult inegalitățile, decalajele, crevasele dintre minuscula lume
bogată și imensa lumea săracă, intre da și nu, dintre prejudecăți și judecăți, dintre
oameni și oameni.
În loc de concluzie
Libertatea libertății este, totuși, o iluzie frumoasă, care se îndepărtează tot mai
mult, pe măsură ce te apropii de ea.
Dar lucrurile rămân tot așa.
„Cei care sunt dispuși să se miște în vârtejul unui om mare sunt numai cei
sortiți să fie sclavi, gloata omenirii, al căror suflet și a căror educație sunt adaptate
la sclavie și care nu cunosc nimic din libertate, afară de nume.” (Goldsmith)
„Nu plângeți moartea pentru libertate. Dacii râdeau de moarte și erau liberi”
scria, în decembrie 1989, pe crucea de la kilometrul zero al României. Desigur, dacii
au fost liberi până când Traian a dorit aurul acestora.
PUNCTE DE VEDERE
umane
a societăților
ării politice
su pra organiz
ul genului a
en și impact
Studiu de g
LUMI ALTER-GLOBALISTE.
CIVILIZAȚIILE UMANE ȘI DIMENSIUNEA
LOR SPIRITUALĂ. DEPĂȘIREA
ABSOLUTISMULUI MATERIALIST
(Acesta fiind o parte a unui eseu realizat între anii 2011-2012)
ALTER-GLOBAL WORLDS. HUMAN

CIVILIZATIONS AND THEIR SPIRITUAL
DIMENSION. SURPASSING THE
MATERIALIST ABSOLUTISM
(Prezentul text reprezintă o perspectivă teoretică și nu angajează nicio persoană
fizică sau juridică, nici politica statului român. Toate drepturile asupra prezentului
material sunt rezervate. Orice citare se poate cu menționarea sursei complete și a
autorului.)
Abstract
Within our paper, we’ll try to shape a theoretical approach regarding

the general evolution of human society in XXIst century, and a debate about its
nature: is it a barbarian type of society (as tech-scientific progress, separated
from any trace of spirituality and relation to traditional values or to ancient
identities) or is it rather a society that touched the apogees of its civilization?
What kind of civilization are we speaking about? If we’ll take into account a
materialist civilization, we can also note the trend of imposing, at a global level
and over the globalisation itself as objective phenomenon, of a corporatist,
consumerist pattern, a fact generating thus, absolutist materialism. Mixed with
the tech-scientific advance, this creates a barbarism specific to XXIst century
society (the absolutism of materialism, the Barbary of techno), separated
Universitatea din București
1
PUNCTE DE VEDERE
from any relation of human civilization to the divine, spiritual dimensions.
Within our paper, we’ll try to distinguish the “divine wisdom” concept from
the “world, human wisdom” concept, and we are also take into account the
gender approach (talking about fall of patriarchalism scenario, as freedom of
the feminine world from this historical trap of being defined by the other). The
alter-globalist worlds are imagined as post-consumerist, as post-corporatist
worlds. There are not necessarily opposed to the global world, because
globalization itself can become, as objective process, its basis for building
an alter-globalist world, as a world redirected towards the spiritual, divine
dimension. Globalisation can enrich itself with the spiritual dimension or it can
refuse this trend, deciding thus, the general decay of the human civilization, in
that kind of specific barbarism of XXIst century (the barbarism of the techné),
in a kind of radicalized materialism. At the beginning of the XXIst century,
we appreciate that there was already formed a kind of materialist extremism
(consumerism, corporatism) that should be identified and denounced as a
threat to human cultural patrimony and identity.
Key-words: civilization, alter-globalism, consumerism, materialism,

fundamental rights of human being, global culture, pattern, global society,
alter-global society, wisdom, spirituality, global spiritual patrimony, gender,
patriarchalism, feminine values
Rezumat
În acest material vom încerca să conturăm o abordare teoretică asupra

evoluției de ansamblu a societății umane în sec. XXI și a discuției despre
natura ei: o societate barbară (în sensul unui avans tehnologico-științific
desprins de orice urmă de spiritualitate și raportare la valorile tradiționale
sau la identitățile străvechi) sau o societate care a atins deja apogeul
civilizației sale? Despre ce tip de civilizație vorbim, însă? Dacă ne raportăm
la o civilizație materialistă, putem remarca trendul impunerii la nivel global
și asupra înseși globalizării, ca fenomen obiectiv, a patternului corporatist,
consumist, care creează un absolutism materialist. Combinat cu avântul
tehnologic și științific, acesta creează un barbarism tipic societății sec. XXI
(absolutismul materialist, barbaria tehnologică), desprinsă de orice raportare
a civilizației umane la sferele superioare ale divinului, ale spiritualității, ale
înțelepciunii divine. În materialul de față încercăm să delimităm conceptul
de înțelepciune divină de cel de înțelepciune lumească dar ne referim și la
abordarea de gen (avansând scenariul căderii patriarhalismului, ca eliberare
a lumii feminine din această capcană istorică a definirii sale de către altul).
Lumile alter-globaliste sunt lumi post-corporatiste, lumi post-consumiste. Ele
nu se află neapărat în contrast cu lumea globală ci însăși globalizarea poate
PUNCTE DE VEDERE
deveni, ca proces obiectiv, baza pentru edificarea unei lumi alter-globaliste
ca lume re-orientată spre dimensiunea spirituală și divină. Globalizarea
însăși poate fi îmbogățită cu dimensiunea spirituală sau poate refuza această
dimensiune, decizând decăderea civilizației umane în acel barbarism al techné-
ului, în absolutismul, chiar radicalismul materialist. La începutul sec. XXI,
considerăm că ne aflăm în prezența unui extremism materialist (consumist,
corporatist), care trebuie denunțat ca o amenințare la adresa patrimoniului
cultural și a identității culturale a întregii umanități.
Cuvinte-cheie: civilizații; alter-globalism; consumism; materialism;

drepturi fundamentale ale omului; cultura globală; societate globală; societate
alter-globală; înțelepciune; spiritualitate; patrimoniu global spiritual; gen;
patriarhalism; valori feminine;
Introducere
Î n prima jumătate a sec. XXI, observăm că s-a stabilit o echivalență între

globalizare (care este un proces obiectiv) și un anume mod materialist,
consumist de a privi lumea, care nu poate duce decât la decădere și la haos, adică
la încălcarea setului de drepturi fundamentale garantate omului de convențiile
internaționale în domeniu. Excesiva aplicare, exclusiva sau predominanta aplicare
la nivel global, ca parte a culturii globale, a patternului materialist și consumist2,
produs de o raportare a societății umane de azi la modul corporatist (și nu național,
adică al popoarelor) de a privi lumea, reprezintă în opinia noastră, un simptom al
decăderii nivelului general de civilizație a societății sec. XXI ca societate globală în
ansamblul său.
Departe de a reprezenta „sfârșitul istoriei” sau modelul ideal de a imagina
societatea, modelul consumist (privit ca model de organizare a societății umane în
sec. XXI, ca urmare a predominanței rolului corporațiilor asupra statelor-națiune)
este un model limitat, care nu ține seama de specificul și de necesitățile culturale și
spirituale ale viețuirii umane în societăți organizate și le limitează la o viețuire de
tip animalic (a consuma, a vinde, a produce, a cumpăra). Lipsa totală de raportare
la criterii de spiritualitate se convertește într-o vulnerabilitate imensă a societății
umane și a speciei umane în ansamblul său, dacă nu chiar reprezintă o cădere în
barbarism, într-o viețuire animalică, fără sens, fără valori.
Consumismul, ca și corporatismul și-au atins și ele limitele, nereușind să
2
��
Doctrina alter-globalistă definește cultura materialismului drept ”una bazată pe o cultură falsificată, de tip pro-
pagandistic, fabricată și ne-consensuală”, axată pe ideea că achizițiile materiale, goana după profit și acumularea
de capital ar fi singura valoare a speciei umane. Perspectiva materialistă acreditată de culturile detașate complet de
dimensiunea spirituală (unde sunt incluse capitalismul, consumismul, comunismul, corporatismul ) sunt rivalizate
de noi culturi, în plină formare, unde oamenii își asumă răspunderea pentru viitorul lor, pentru comunitățile lor,
unde se implică în construirea unui viitor centrat pe viață. Cf. David Korten, Lumea post-corporatistă. Viața după
capitalism, trad. Nicolae Năstase, Antet, 1999, s.l., pp. 198-199.
PUNCTE DE VEDERE
întruchipeze modelul ideal de societate globală, lor lipsindu-le complet raportarea
la lumea valorilor, la lumea spirituală, la lumea divină. Aceste dimensiuni intrinseci
ale ființei umane sunt ignorate, disprețuite, minimalizate de logica corporatistă.
Documentele internaționale subliniază însă existența dreptului la cultură, a dreptului
omului de a-și afirma liber și plenar personalitatea prin dimensiunea sa culturală, de
a fi parte la viața culturală a unei societăți și de a fi creator de cultură. Sunt drepturi
inalienabile ale ființei umane, implicit și ale popoarelor, pe care nu le poate nega
niciun tip de societate, fie ea corporatistă, consumistă sau negaționistă (orice tip de
materialism).
1. Lumile alter-globaliste ale mileniului III. Depășirea

”barbarismului tehnologic”
Guvernarea noilor lumi, începând cu mileniul III, adică odată ce înscriem aceste
noi tipuri de orânduiri în ceea ce numim „Marea Epocă a Cunoașterii Spirituale”, nu
se poate face oricum și, în niciun caz, continuând cu aplicarea principiilor anti-
divine specifice Lungului Șir de Evuri Întunecate (principiile pur machiavelice
de guvernare). Odată cu sec. XXI, noi principii și forme de guvernare își vor face
apariția în relația guvernanți-guvernați. Tehnologiile vor începe să fie folosite, în
proto-lumile de tip alter-globalist, în sensul lor firesc (ca instrumente de sporire a
confortului oamenilor, de ajutorare și de facilitare a muncii lor, de comunicare și
de inter-relaționare și nu în scopuri de control, de supraveghere, de manipulare, de
îndoctrinare, ca în guvernările vechi, bazate pe modelul involutiv). Se va instaura,
în opinia noastră, pentru a evita status-ul de decădere generală al civilizației umane
(paradoxal, atins prin techné, ca barbarism), o directă relație între tehnologie și
spiritualitate, adică știința și tehnologia vor fi puse în slujba conștientizării și a
creșterii spiritualității omului, a reclădirii și a consolidării relației distruse pe
parcursul a milenii, dintre om, cosmos și Dumnezeu.
Cunoașterea spirituală va fi adusă din profunzimile în care ea a rezistat, de
unde a fost disprețuită și va fi obiect de studiu în noile tipuri de forme de învățământ
și educație din lumile alter-globaliste. Aceste tipuri de lumi nu vor face din
tehnologie un idol, un piedestal pe care se vor organiza, și nici nu vor mai permite o
desacralizare a științei, nu o vor mai trata ca pe un alt demiurg. În lipsa culturii și a
spiritualității, a raportării firești a omului la Dumnezeu, atât știința cât și tehnica sunt
destinate să provoace decăderea lumilor ce le idolatrizează, ducând spre forme noi
de barbarie, fanatisme și îndoctrinare, de nihilisme noi, până la abrutizarea omului
(prin degenerarea sa, prin involuția sa spirituală, omul acestor lumi degenerate
ajungând sincer să creadă că, prin tehnologie, este un om superior, dezvoltat, ceea ce
îl duce de fapt, spre monstruos, spre dezumanizare).
PUNCTE DE VEDERE
2. Prototipul lumilor alter-globaliste, ca lumi sofianice
Guvernarea noilor tipuri de lumi nu va mai putea face abstracție de raportarea
omului la dimensiunea spirituală, la Sophia (înțelepciunea divină)-așa cum s-a arătat
ea de-a lungul mega-istoriei primitive, adică a Lungului Șir de Evuri Întunecate).
Orice guvernare a lumii alter-globaliste se va delimita radical de materialismele
exclusiviste ce au dominat modelele de orânduire socială, politică, economică ale
lumii vechi.
Lumile alter-globaliste ale mileniului III se vor baza pe redefinirea raportului
între om și Dumnezeu (adică, pe conlucrare conștientă cu Creatorul), pe armonia
dintre sexe (prin abandonarea modelului patriarhalist de organizare a lumii, ce a
dominat timp de milenii istoria).
Lumile alter-globaliste vor fi lumi sofianice, adică se vor baza pe o reîntoarcere
a guvernării popoarelor și comunităților la înțelepciunea divină (părăsind axarea
exclusivistă ateistă, pe așa-zisa ”inteligența lumească”, deoarece acestea două sunt
în conflict, inteligența lumească neînsemnând neapărat și înțelepciune și mai ales,
prima fiind dominată de patimi, de lăcomie, de interese). Despre înțelepciunea divină
(Sophia), aflăm de exemplu, din Vechiul Testament, că:
- Ea duce pe oameni la știința lui Dumnezeu și ea alege lucrurile Lui (cap.8,
Înțelepciunea lui Solomon: 4);
- Ea se învață fără viclenie, se împărtășește fără părere de rău și nu se ascund
comorile ei (cap.7:13);
- În ea se află duh de înțelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi,
nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînțelept, fără de patimă, iubitor de
bine, ascuțit, neoprit, binefăcător, iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat,
atotputernic, atotveghetor;
- Ea este mai sprintenă decât orice mișcare, ea pătrunde și își face loc
pretutindeni prin curăția ei;
- Ea este sufletul lui Dumnezeu, ea este curată revărsare a slavei Celui
Atotoputernic, astfel că nimic nu poate să o mânjească;
- Ea rămâne nebiruită în fața răutății, întrecând lumina;
- Ea este lucrătoarea tuturor și dă omului învățătură despre toate cele ascunse
și cele arătate (acest verset arată clar trebuința înțelepciunii, dobândite prin rugă,
de la Dumnezeu, pentru om, pentru guvernare și pentru a cerceta toate universurile
văzute și nevăzute. Acest verset arată clar că Dumnezeu nu numai că nu se opune
ca omul să cerceteze despre toate câte îl înconjoară și despre cele ascunse, inclusiv
despre El, dacă o face prin înțelepciune divină, adică folosind acel tip de cunoaștere
care vine de la Dumnezeu și este ținută de el, care explică în sensul lor complet și
adevărat, Ordinea Divină);
- Întregul capitol 6 dar și capitolul 1 din Înțelepciunea lui Solomon este un
îndemn către conducătorii lumii de a căuta și de a urma înțelepciunea și dreptatea,
PUNCTE DE VEDERE
între care se află o legătură inextricabilă. Nu se poate înțelepciune fără dreptate și
invers;
- Ea nu presupune practicarea sau cugetarea vicleniei și a nedreptății, a pizmei,
a clevetirii, a ticăloșiei, a desfrânării (vezi tot cap. 2 și 3, Înțelepciune a lui Solomon).
Lumile alter-globaliste sunt bazate pe acest tip de înțelepciune, care a cârmuit
omenirea de la începutul ei (cap.10, Înțelepciunea lui Solomon) și care este supusă,
de fapt, Duhului Sfânt.
Ecclesiasticul, de asemenea, precizează că: înțelepciunea toată este de la
Dumnezeu și cu El este în veac (cap. 1:1); ea s-a zidit înainte de toate (înainte
de istoria omenească și ea nu este un dat al omului ci vine de la Dumnezeu, prin
rugăciune, așa cum a cerut-o Solomon). Ea este dovada puterii, a stăpânirii lui
Dumnezeu pentru că ea este la baza întregii Ordini Divine, a tuturor lucrurilor văzute
și nevăzute create de Dumnezeu.
Mai mult, în Ecclesiasticul, cap. 1:5, vedem că înțelepciunea este zidită după
modelul unui Arbore Cosmic: „Izvorul înțelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu
întru cele înalte, și căile ei sunt porunci veșnice. Rădăcina înțelepciunii cui s-a
descoperit? Și izvoarele ei, cine le cunoaște?”. Deci, oamenii nu pot avea acces
decât la diferite părți ale înțelepciunii divine dar nu pot pricepe înțelepciunea în
întregul său, adică întreg Arborele Cosmic, folosind o metaforă, deoarece ei nu pot
fi asemenea lui Dumnezeu ci au, prin firea lor, limitări inerente (nu pot cunoaște
rădăcinile înțelepciunii, care este mai înainte de veac, deoarece omul stă subsumat
în trei dimensiuni, nefiind capabil să acceseze porțile de intrare spre alte universuri,
văzute sau nevăzute, cu toată știința sa lumească și cu toată tehnologia sa).
Prin aceasta se demonstrează încă odată că omul trebuie să părăsească acea
capcană a postmodernității, să înceteze a mai se defini în funcție de tehnologie și de
știința cea lumească, să înceteze a le mai pune pe acestea în centrul civilizației sale,
luându-le drept unic etalon al „progresului” său.
Omul nu trebuie să facă altceva decât să ceară de la Dumnezeu, Stăpânul
Înțelepciunii și Cel Care este Atotștiitorul și Creatorul, înțelepciune (cap. 39,
Ecclesiasticul), privind spre istoria Lungului Șir de Evuri Întunecate cu spirit
analitic, cercetându-o și învățând din greșelile ei. Ideea că „istoria se repetă” nu este
decât neghiobie în lipsa voinței omului de a căuta să cunoască și să analizeze lecțiile
oferite de o istorie a unei lumi vechi, dominate de ideologii materialiste, ateiste sau
de interpretări fanatice, distorsionate, radicaliste ale marilor religii, care au dus la
distrugeri, războaie, măceluri și la tot felul de fapte reprobabile, ce nu au legătură cu
înțelepciunea divină și nici cu guvernarea în spiritul acestei înțelepciuni, fapte ce, în
schimb, au fost justificate, dacă nu chiar și prezentate ca model (!!!), ca fiind „o ...
artă a guvernării” de către adepții modelului involutiv (principiile machiavelistice
de guvernare nu au fost aplicate începând de la gânditorul italian cu acest nume
ci au fost practicate cu mult înainte să le sintetizeze acesta în faimoasa lui carte
„Principele”).
PUNCTE DE VEDERE
Deci lumile alter-globaliste nu vor continua, dacă vor să fie stabile și să reziste
istoriei, cu aplicarea vechilor modele (materialiste, ateiste, fanatice –fie că sunt de
natură religioasă sau sunt orânduiri ateiste-).
Lumile alter-globaliste vor pune la baza lor, o temelie puternică, pe care
istoria nu o va mai birui, decretându-i-se „inviabilitatea, nefuncționalitatea, lipsa de
sens” (așa cum au căzut, sub valurile istoriei, până la înc. sec. XXI, rând pe rând,
toate ideologiile și fanatismele ce au definit lumile vechi). Această temelie, ca să fie
puternică (deci, capabilă să biruie istoria omenească), nu poate fi decât una bazată
pe întoarcerea omului la Dumnezeu și pe inter-relaționarea dintre om și Creator
(pe participarea omului la proiectele cosmice, adică pe conștientizarea și folosirea
dimensiunii spirituale a omului). Viabilitatea lumilor alter-globaliste nu se poate
concepe în afara acestei dimensiuni spirituale și în afara înțelegerii omului ca și
”chip și asemănare divină”.
3. Reîntoarcerea la dimensiunea spirituală a civilizației

și revalorizarea sa. Renașterea interesului pentru axiologie și
pentru sfera divinului
Care este relația dintre lumile noi, alter-globaliste, ce se vor întemeia la
începutul sec. XXI, când începe Epoca Cunoașterii Spirituale și lumile muribunde
(încăpățânându-se să meargă pe temeliile șubrede ale ideologiilor materialiste,
ale fanatismelor războinice religioase)? Este o relație dintre lumile care au putere
(pentru că ele sunt întemeiate pe înțelepciunea divină, cea care dă putere) și lumile
deposedate de putere (căci puterea lumească este prin esența sa, una trecătoare
și stricăcioasă, adică neviabilă, cu care nu poți traversa istoria, prin care nu te
poți proiecta dincolo de ea, în nemurire). Numai Dumnezeu, Care este Veșnic și
Neschimbat, poate ține omul și proiectul politic, poate ține construcția socială,
orânduirea politică, guvernarea, în ciuda valurilor istoriei și îi dă valabilitate,
stabilitate, ducându-o la limanul liniștit, adică la împlinirea acelui proiect politic,
la funcționalitatea și împlinirea tuturor deciziilor luate pe baza înțelepciunii divine.
Lumile alter-globaliste ce se vor întemeia, începând cu mileniul III, pe
Cuvântul cel Dumnezeiesc, adică vor folosi înțelepciunea divină, în sensul în care
apare aceasta explicată în Vechiul și Noul Testament, sunt proiecte zidite pe o bază
de neclintit. Ele sunt asemănătoare caselor zidite pe stâncă (Matei, cap. 7:24-29).
Spre deosebire de aceste lumi, întemeiate pe relația de conlucrare om-Dumnezeu,
adică pe înțelepciunea divină, pe ajutorul dumnezeiesc (aspecte luate în derâdere
ori distorsionate de lumile vechi), sunt lumile postmoderne și cele materialist-
globaliste, care acreditează modele noi de barbarie, de dezumanizare, de monstruos
și imbecilizare, ștergerea personalității omului, a unicității, a identității sale).
Lumile postmoderne și cele globaliste sunt asemănătoare caselor cu temelia
PUNCTE DE VEDERE
pe nisip, sortite prăbușirii, atunci când vin ploile, râurile mari, când suflă vânturile și
izbesc acea casă, construită nechibzuit. Iar o astfel de casă, o astfel de lume, o astfel
de construcție politică, economică, socială, culturală chiar, având temelia pe nisip (în
afara înțelepciunii dumnezeiești și a ajutorului lui Dumnezeu, deci poziționându-se
contrar Ordinii Divine) se va clătina și se va prăbuși. Iar căderea unor astfel de lumi
(postmoderne, globaliste, construite pe idolatrizarea banului, a mărfii, a capitalului,
a profitului, a egoismului, a competiției) va fi mare (Matei, cap. 7:26-27).
Practic, în cap. 7, Matei, citim de fapt, o parabolă despre lumile (sau
sistemele ) valabil construite (care vor rezista istoriei și schimbărilor sale) și cele
prost construite (în afara lui Dumnezeu și a înțelepciunii Sale). Este o parabolă
care, în zorii mileniului III, se referă și la proiectele politice, sociale, economice,
culturale, adică la întemeierea de noi sisteme care să ordoneze și să organizeze viețile
oamenilor, până la popoare întregi. Unii (elitele) ”nesăbuiți”, precum îi numește clar
această parabolă (cap. 7, Matei), aleg (întotdeauna, remarcăm respectarea liberului
arbitru al oamenilor în orice construcție, sistem, în întemeierea oricărei lumi) să
construiască în mod nechibzuit. Astfel sunt numite toate tipurile de lumi sau sisteme
construite în afara lui Dumnezeu, dacă nu chiar în contra Sa (proiectate pentru a fi
Anti-Ordini, de tip involutiv, care să se încăpățâneze să perpetueze un model primitiv,
un model bazat pe continuarea și înăsprirea terorii, a supravegherii, a controlului, a
înșelării și manipulării oamenilor).
Din cap. 7: 24-29/Matei, vedem cu claritate că parabola prezentată de Isus
este una de mare profunzime, fiind aplicabilă inclusiv proiectelor de lumi, de sisteme
pentru mileniul III. Unele sunt proiectate și construite în mod înțelept (ca lumile
alter-globaliste bazate pe înțelepciunea și pe învățătura divină) iar altele vor continua
să se încăpățâneze în a întemeia lumi fanatice, primitive, bazate pe răstălmăciri
ale cuvintelor dumnezeiești, bazate pe teroare, manipulare, supraveghere, control,
exterminare a oamenilor (acestea sunt lumile „nechibzuite”, cele cu temelia șubredă,
cele în afara înțelepciunii divine dar și a întregii Ordini Divine bazate pe armonie și
lumină).
Căderea caselor cu temelie șubredă (nihilistă sau fanatică, distorsionând
cuvintele înțelepciunii divine) dovedește neputința traversării istoriei și căderea
în valurile istoriei-ocean, neputința de a atinge limanul mântuirii, adică de a își
împlini cu bine rostul pentru care au fost proiectate și construite de oameni. Căderea
lumilor post-moderne și a celor materialist-fanatico-globaliste, avertizează Isus (și nu
oricum, cu simple vorbe ci cu o învățătură proprie Lui, adică una dătătoare de putere,
de sens adevărat, pentru că Dumnezeu este Attoștiitorul și pentru că El, cu cuvântul,
a ridicat din neființă în ființă lumi întregi, văzute și nevăzute- neființa nu înseamnă și
nu se confundă cu nevăzutul-), este una mare, răsunătoare, totală, rușinoasă.
Căderea unor lumi întemeiate pe nisip, cu disperare, de noii farisei, de fapt,
care se pretind că dețin monopolul cuceririlor științei lumești și al tehnicii (însă nu
sunt prin aceasta și... înțelepți, datorită depărtării lor de Dumnezeu) este una mare.
PUNCTE DE VEDERE
Astfel vor cădea, nu oricum ci cu răsunet, ca o dislocare de blocuri din ghețari,
ultimele lumi bazate pe concepte și proiecte proprii Lungului Șir de Evuri Întunecate,
deci incompatibile cu Epoca Cunoașterii Spirituale. Aceste lumi nu au fost niciodată
(chiar și înainte de începerea acestei epoci) unele compatibile în vreun fel cu Ordinea
Divină, deoarece ele nu au deținut niciodată înțelepciunea divină de proiectare și
nici construcția lor.
Mai departe, cu privire la întemeierea lumilor, Hristos spune în altă parte un
cuvânt foarte important, definitoriu pentru viabilitatea în istorie a lumilor întemeiate
de oameni (dacă oamenii le întemeiază pe relația lor de conlucrare cu Dumnezeu sau
nu): „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului.
De la Domnul este aceasta și este lucru minunat în ochii noștri”.(Matei, cap. 21: 42;
Luca, cap. 20:17).
Mai departe, Hristos spune iar foarte clar: „Cine va cădea pe piatra aceasta se va
sfărâma iar pe cine va cădea, îl va strivi” – Matei, cap. 21:44; Luca, cap.20:18 ( fiind
un cuvânt adresat fariseilor, adică elitelor acelui timp, care se erijaseră în păstrători
stricți ai cuvântului divin, nesocotind schimbarea hotărâtă chiar de Dumnezeu,
prin Hristos și nerecunoscându-o). Practic, fariseii s-au blocat într-un model vechi,
nepermițându-I lui Hristos să anunțe o nouă Lege, ca izvor pentru întemeierea unor
lumi bazate pe iubire, adică pe un set de valori superioare (valabilă, în forma sa
inițială, pentru oamenii dintr-o anumită treaptă de evoluție specială și spirituală). În
altă parte, tot fariseilor, Hristos le spune limpede: ”Vă rătăciți, neștiind Scripturile,
nici puterea lui Dumnezeu” (Matei, cap.22:29).
Omul tinde să se blocheze într-un model vechi, interpretând de multe ori
într-o manieră dogmatică, rigidă, și după un model exclusivist (de exemplu, unul
de tip patriarhalist), cuvântul dumnezeiesc, prin urmare, obținând o organizare a
lumii exclusivistă, nechibzuită, în sensul că este ne-armonioasă, din moment ce este
axată pe dominație și pe înăbușirea celuilalt (femeia, de exemplu, cu întregul set de
valori feminine neluat în seamă, batjocorit și mai rău, damnat sau înlăturat, pus sub
adevărate interdicții mergând până la absurd).
Lumile alter-globaliste vor înlătura acest adevărat cult al masculinului, care
a dat naștere în Lungul Șir de Evuri Întunecate unor lumi, unor sisteme politice,
economice, sociale și culturale bazate pe egoism, pe exacerbarea diferențelor, pe
stăpânire, pe înțelegerea ierarhiei ca forță pură, dublată de calități precum viclenia,
cruzimea, nedreptatea, care nu au nimic în comun cu înțelepciunea divină, cunoașterea,
dreptatea și milostivirea (toate fiind virtuți dumnezeiești necesare Înaltei Guvernări
de tip luminos, adică Hristic).
Lumile alter-globaliste (în cazul nostru, al lumilor de tip creștin –ortodox,
întemeiate pe teritoriile țărilor creștine) pot să fie sau nu organizate ca teocrații
însă vor evita formele de fanatisme sau căderea în militarism. Important este ca ele
să conștientizeze întemeierea lor pe raportul fundamental de conlucrare activă om-
Dumnezeu și să dezvolte latura spirituală a omului, în acest raport.
PUNCTE DE VEDERE
Legile care vor sta la baza lumilor alter-globaliste sunt legile având ca
prototip valoarea omeniei, adică o virtute dumnezeiască izvorând din milostivire
iar aceasta fiind la rândul ei, semn concret al dragostei. Nu se poate dragoste fără
milostivire, deci nu se poate guvernare în numele lui Dumnezeu fără dragoste și
milostivire. Atenție însă, milostivirea nu înseamnă prostie căci, tot Sf. Scriptură ne
avertizează : ”cei nelegiuiți, care au făcut fărădelegea și s-au bucurat de ea, își vor
căpăta pedeapsa lor”.
Omenia este o valoare strâns legată de viețuirea în frica lui Dumnezeu, în
înțelepciunea Sa. Omenia exclude legea nedreaptă, legea care promovează direct sau
indirect cruzimea față de cel slab, față de necuvântătoare, legea care promovează anti-
valorile. Lumile alter-gobaliste nu vor fi întemeiate pe cultul legii eo ipso, deoarece
legea omenească poate fi una injustă, creatoare de mari nedreptăți sociale, atunci
când nu proclamă de-a dreptul exterminarea a categorii întregi de oameni pentru
că sunt ”dușmanii poporului” sau în numele....„luptei de clasă” (obligând oamenii
să se constituie în „clase aflate în perpetuă luptă”, măcar în competiție, ca în cadrul
ideologiei capitaliste). Lupta înseamnă să elimini adversarul, de unde și procedeul
sistemelor ateiste întemeiate pe comunism, adică pe o altă formă de îndepărtare și
de negare a lui Dumnezeu, de a elimina pe om. Omul nu mai este aproapele ci este
dușmanul, competitorul (în capitalism), alteritatea prin excelență, străinul (viziunea
schizoidă a post-modernismului) sau un număr (în globalism).
De aceea, lumile alter-globaliste se vor întemeia pe legile date cu folosirea
înțelepciunii divine, adică raportându-se permanent la virtuțile dumnezeiești, dintre
care nu lipsește milostivirea ca semn al dragostei față de oameni și de planetă, față
de toate viețuitoarele. Deci, nu legalitatea stearpă și idolatrizată trebuie urmată,
deoarece ea, adusă la apogeu, creează sisteme perverse, de teroare și oprimare a
oamenilor, dez-armonioase, desprinse total de Ordinea Divină și de Dumnezeu. Și
tiranii cei mai josnici își au legea lor.
4. Căderea patriarhalismului. Lumile alter-globaliste,

întemeiate pe armonia dintre masculin și feminin
Noile guvernări, noul tip de politică al lumilor sofianice va fi unul impregnat
puternic cu spiritualitate iar acest tip de a conduce popoarele va fi complet diferit
de formele de guvernări religioase (cu elemente de fanatism, pline de interdicții
absurde bazate pe criteriul de sex- pe supremația masculină în fața femininului, pe
patriarhalism-) care au fost aplicate (din perspectiva exclusivistă masculină, care a
înlăturat criteriile, valorile feminine și însăși femeia din politică, din guvernare, din
religie, din multe alte domenii considerate în Lungul Șir de Evuri Întunecate, drept
un monopol masculin).
Ordinea Divină se întemeiază pe ierarhie dar aceasta nu trebuie să o înțelegem
PUNCTE DE VEDERE
ca pe o formă de consacrare a unei dominări a femininului de către masculin3 (așa
cum sunt ordonate majoritatea dogmelor ce stau la baza tipurilor de societăți umane,
de culturi și civilizații, începute cu Lungul Șir de Evuri Întunecate și continuând să
paraziteze mentalul colectiv, conștiința umanității, până în zilele noastre).
Interpretarea radicalizată, distorsionată, a unor pasaje din cărțile sfinte, a dus
la construirea și consolidarea, de-a lungul a milenii, la un adevărat stil dihotomic,
fundamentat atât pe un discurs religios separatist (între sexe) cât și ierarhizant (în
sensul de discriminatoriu). Or, observăm că Ordinea Divină a tuturor universurilor
văzute și nevăzute este bazată pe un principiu superior de funcționare care nu este
unul de tip schizoid, bazat pe concurență, distrugere, supunere, moarte (acestea fiind
artificial induse, prin manipulare milenară, într-o istorie umană cucerită și manipulată
de bărbați, în calitate de mari civilizatori și ordonatori ai lumii, într-o permanentă
și strictă excluziune a femeilor, într-o impunere a unei prezențe șterse, captive în
zona periferică, umbroasă a istoriei umane a acestora)4. Acest principiu superior de
funcționare al Ordinii Divine este bazat pe a da, pe întrajutorare, pe dragoste în forma
sa cea mai sublimată, creatoare, ca bază a întregii Creații, pe voința lui Dumnezeu
înțeleasă ca aducere întru ființă a tuturor celor văzute și nevăzute5 (acțiune care se
petrece din dragoste și este fundamentată pe ea, rămânând pilonul întregii Ordini
Divine).
În al doilea rând, Dumnezeu ține toată Creația întru grija Sa6, adică o altă dovadă
a dragostei Sale față de Creație, nepermițând impulsurilor distructive, pervertite, să
primejduiască șansa fiecărei ființe de a viețui, de a se bucura de libertatea dăruită de
Dumnezeu și de a evolua în întreagă această Ordine Divină (care este una permanent
dinamică, adică orientată spre îmbogățirea spirituală a ființelor, spre împlinirea lor
în toate dimensiunile cu care au fost dăruite de Creator).
Pervertirea apare nu din neglijență sau din răutatea Creatorului, căci nu
există defect și nici răutate la Dumnezeu, Ființa Desăvârșită, Ființa Supremă.
Pervertirea apare dintr-o greșită întrebuințare de către ființă a libertății
sale, pe care aceasta o orientează fie din inconștiență, fie cu rea voință contra
Ordinii Divine, contra Creatorului și deci, contra propriei sale evoluții spirituale,
hotărând să blocheze nu numai înaintarea sa spirituală dar și să încalce libertatea
altor ființe, oprindu-le din mersul viețuirii lor către Dumnezeu, din împlinirea
spirituală. Pentru întrebuințarea greșită a libertății, desigur, se atrage și o pedeapsă,
deoarece Dumnezeu este Drept Judecător7 și nu permite încălcările libertății altor
ființe, nu permite oprirea lor din mersul către împlinirea lor ca ființe create după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă unele ființe devin malefice prin propria
3
Mihaela Miroiu, Convenio. Despre natură, femei și morală, Ed. Alternative, București, 1996, pp. 18-21.
4
Andrea Dworkin, Războiul împotriva tăcerii, trad. Reghina Dascăl, Polirom, Iași, 2001, pp. 126-129, 140-141.
Moira Gatens, Feminism și filozofie. Perspective asupra diferenței și egalității, trad. Olivia Rusu-Toderean, Polirom,
Iași, 2001, pp. 60-78 (teoria liberală ca paradigmă masculină).
5
Credința Ortodoxă, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2007, pp. 50-52.
6
Ibidem, p.66.
7
Ibidem, p. 52.
PUNCTE DE VEDERE
lor voință sau din interes (căci există și interese rele, meschine, pervertite, orientate
spre stăpâniri lumești, trecătoare sau pur și simplu, izvorând dintr-o plăcere de a
face rău, dintr-o înțelegere și aplicare greșită a puterii ca posibilitate de a face rău
altora), ele își vor primi pedeapsa meritată, deoarece nu se pot constitui în obstacole
pentru alte ființe, pentru libertatea și demnitatea lor, împiedicându-le să se apropie
de Dumnezeu și să evolueze spiritual.
Dumnezeu este Ființa Supremă însă această supremitate, în decursul Lungului
Șir de Evuri Întunecate a fost înțeleasă greșit de către istoria masculinizată (axată
pe setul de valori masculine) a omenirii. Supremația divină a fost interpretată și
asimilată în mod greșit, ca puterea discreționară (aici, îndreptată inclusiv contra
femeilor, contra libertății, a demnității lor ca ființe umane plenare), ca putere divină
de a stăpâni în mod absolut (aici, asimilat în mod greșit tiraniei, adică unei puteri
nedrepte, rele, printr-un ”absolut” prost înțeles – de oameni sau voit înțeles în acest
mod, spre a oferi justificare pentru întemeierea de societăți umane întregi fondate pe
aceste interpretări schizoide ale unor grupuri masculine aflate în vârful ierarhiilor
lumești, regionale de putere și deci, în postura perfectă de a manipula discursul
puterii, cu directă incidență în sfera socială, culturală, economică, militară)8.
Or, trebuie să înțelegem că ființa umană, indiferent de sexul ei, este făptură
aleasă a slavei dumnezeiești, adică este creată spre a stăpâni Pământul, această
superbă planetă, cu toate viețuitoarele sale, cu tot ceea ce se află în subsolul, pe solul
și în spațiul ceresc înconjurător.
Femeia, ca și bărbatul, este creată spre a stăpâni (însă originile
patriarhalismului sunt bazate pe interpretarea răstălmăcită, schizoidă, a Genezei, pe
pretinsa superioritate a lui Adam față de Eva, pe interpretarea creării Evei din coasta
adamică drept o dovadă a slăbiciunii acesteia - ceea ce iar ne oferă indicii cu privire
la originile unei discriminări la care au fost supuse femeile, pe baza interpretării
monopoliste în cheia masculină efectuată asupra cărților sfinte, vreme de milenii
întregi).
Femeia, ca și bărbatul, este chip și asemănare a lui Dumnezeu9, și aceasta
privește inclusiv mănunchiul de însușiri sufletești pe care fiecare om îl poartă
înlăuntrul său, mănunchiul de virtuți sufletești, scânteia divină cu care fiecare om este
dăruit, și care, prin conștientizare și exercițiu permanent în decursul vieții, trebuie
să ducă pe om către Dumnezeu, către iubirea față de Creator și con-lucrarea cu El.
Dumnezeu ca Persoană în Trei Ipostasuri este mai presus de puterea noastră
de înțelegere, fiind veșnic și desăvârșit. Inseparabilitatea Celor Trei Persoane10 arată
că nu trebuie să interpretăm în mod schizoid, ierarhic, separatist, nici Ființa lui
Dumnezeu, nici creația Sa (ca una bazată pe o ierarhie masculină ce perpetuează
supremația masculinului), nici omul (ca „supremație a bărbatului în raport cu
8
Mihaela Miroiu, op. cit., pp. 33-38.
9
Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, trad. Gabriela Moldoveanu, Asociația filantropică medicală creștină
Christiana, București, 1995, pp. 5-7, 61-63.
10
Credința Ortodoxă, op. cit., p. 54-55.
PUNCTE DE VEDERE
femeia”). Toată creația se bazează pe legea armoniei divine, adică a perfectului
echilibru și mai ales, a complementarității între masculin și feminin.
Dumnezeu, ca Ființă Supremă, în dumnezeirea Sa, este Iubire, adică (pentru
înțelesul oamenilor și al istoriei lor bazate pe diviziuni și competiție, El este Plinirea,
depășirea diviziunii sexuale, deoarece este Ființa perfectă, eternă, aflată în afara
dimensiunilor în care funcționează lumea omenească limitată). Este profund greșit
să Îl înțelegem pe Dumnezeu ca pe o ”ființă masculină”, deoarece El este Duh iar
Duhul este libertate11. El este O Persoană în Trei Ipostasuri, între care nu există
nicio ierarhie, Ele fiind deopotrivă în slavă și în cinste12 , fiind deasupra a tot ceea ce
poate înțelege ființa umană despre El (chiar dacă noi Îl numim ”Tatăl Ceresc” iar pe
Hristos Îl numim „Fiul lui Dumnezeu”). Dumnezeu nu este o ființă sexuată, așa cum
înțelegem noi, deoarece ca divinitate, El este mai presus de înțelegerea noastră, fiind
Energie necreată din care toate purced (lucru foarte greu de înțeles de către oameni,
captivi în timp și spațiu și condiționați de diferențierea de sex).
Mai departe, supremația lui Dumnezeu nu trebuie în niciun caz înțeleasă ca o
forță discreționară, de care beneficiază Dumnezeu ca să pedepsească oamenii ori să
îi răsplătească. Este iar o concepție simplistă pe care oamenii și-au format-o după
puterea lor de înțelegere (în decursul unor veacuri dominate de puteri tiranice, de
orânduiri bazate pe exploatare, jefuire și terorizare a celor slabi), fie au fost supuși
unor procese milenare de manipulare pentru a se obține această interpretare
asupra lui Dumnezeu (și deci, pentru a se fundamenta ridicarea unor ordini sociale
bazate pe manipulare, frică, teroare, exterminare a celui slab, pe putere ca voința și
capacitatea de a face orice fără a fi pedepsiți).
Supremația lui Dumnezeu, Care conduce întreaga ierarhie divină, nu poate fi în
niciun fel despărțită de celelalte atribute ale lui Dumnezeu sau virtuți dumnezeiești,
care izvorăsc continuu din Ființa Sa și Care Îi sunt inerente: Dumnezeu este și
Judecător drept dar este și milos, este atotștiutor dar este și ținător în grijă a întregii
Sale creații. Dumnezeu este Împăratul Împăraților13 însă acest lucru nu înseamnă o
tiranie instaurată la nivelul întregii Ordini Divine.
Departe de a Îl considera pe Dumnezeu ca ”izvorul tiraniilor pământești”, a
puterilor despotice exercitate discreționar, nepedepsit, pe pământ, în Lungul Șir de
Evuri Întunecate, departe de a Îl considera, în final, un fel de sursă a nedreptăților
petrecute pe pământ în orânduirile revolute, întemeiate pe răstălmăcirea valorilor
masculine, pe interpretarea lor pervertită, lucrurile trebuie puse în ordine. Dumnezeu
nu poate fi făcut vinovat de marea interpretare schizoidă a istoriei umane
(împărțită într-o istorie masculină, a bărbaților despre propriile lor cuceriri și
ideologii –sub diferite forme, denumiri și justificări-, a supremației masculinului și
a acreditării nevoii de cultul masculinului - pentru că s-a inventat la nivel subtil, că
supremația aceasta de tip malign, pervertit, răstălmăcit (care a dominat Lungul Șir
11
David Korten, op.cit., pp. 217-218
12
Credința ortodoxă, op.cit., pp. 84-85.
13
Idem, pp. 50-51, 79.
PUNCTE DE VEDERE
de Evuri Întunecate), ar fi o adevărată nevoie pentru umanitate și că în afara ei nu ar
putea să mai existe altceva, „că ea e un dat, ceva inevitabil”, „la care te aliniezi”)).
Nevoia de supremație masculină reprezintă o pervertire fundamentală care a
stat la baza Lungului Șir de Evuri Întunecate, ordonând ierarhiile masculine represive,
bazate pe teroare, frică, exterminare, jefuire, ocupare, anexare, exploatare a celui
slab, pe cultul (inclusiv la nivel artistic) al separației ierarhizate, discriminatorii,
dintre sexe14. În acest Lung Șir de Evuri Întunecate, femeia nu a avut variantă
proprie (acest drept nu i s-a recunoscut), fiind obligată (prin tipul de orânduire
socială, culturală, economică, militară, politică al diferitelor momente istorice
dar și indiferent de spațiul geografic) la o falsă (pentru existența ei și pentru
setul său de valori) opțiune: a se adapta sau a fi marginalizat.
Pentru femeie și istoria feminină, pentru lumea feminină (exmatriculată, negată
cu înverșunare, din istoria masculină dominantă), nevoia de supremație masculină
(o nevoie spirituală pervertită , tipică lumii masculine și creată pentru a o perpetua)
s-a tradus în nevoia de a supraviețui. Femeia a fost nevoită să supraviețuiască în
Lungul Șir de Evuri Întunecate sau de a fi ștearsă din această istorie, pur și simplu,
ca o prezență insignifiantă.
Ea nu și-a putut (decât cu rare, foarte rare excepții istorice) întemeia
propria istorie feminină, cu propriile seturi de valori. Astfel, în Lungul Șir de
Evuri Întunecate găsim femeia fie ascunsă (la un nivel aproape sub-uman, tratată
ca o ființă inferioară și deci, exmatriculată fără drept de apel din domenii întregi
de activitate și de decizie), fie asumându-și rolul fals de a juca după reguli și în
contexte care nu sunt create după valorile feminine (femeia care preia valorile
masculine și joacă după ele poate la un nivel mult mai dur, mai încrâncenat decât
bărbații- este vorba de o asumare artificială a valorilor masculine, folosite de femei
spre a se afirma și a se impune într-o lume ostilă, masculină, construită în întregime
contra ei ca ființă umană)15.
Acestea sunt doar unele din paradoxurile istoriei umane, în care ființa
umană a fost înțeleasă ca dualitate ierarhizantă (și nu complementară), ca dualitate
înstrăinată (și nu ca dualitate egală din care se formează întregul și care este destinată
să formeze un întreg). A considera că Dumnezeu (Ființa Supremă, aflată în afara
puterii umane de înțelegere) este vinovat de interpretările umane, de răstălmăcirile
umane ale mesajelor, revelațiilor sau cuvintelor sfinte este o abordare superficială.
Nu trebuie să confundăm istoria întregii umanități cu istoria masculină (deși
aceasta din urmă a dominat-o , inclusiv la nivelul discursului, la nivel cultural, pe cea
dintâi)16, deoarece ar însemna ca și acum, la începutul sec. XXI (și al mileniului Marii
Cunoașteri Spirituale) să perpetuăm același stil nefast, primitiv, discriminatoriu, de
gândire.
De aceea, lumile alter-globaliste, ca lumi bazate pe cunoașterea spirituală
14
Mihaela Miroiu, op. cit., pp. 38-39.
15
Moira Gatens, op. cit., pp. 181-187.
16
Mihaela Miroiu, op.cit. pp. 82-83.
PUNCTE DE VEDERE
autentică și pe armonia dintre tehnologie și spiritualitate, dintre tehnică și
cultură, dintre știința și latura spirituală a omului (atent luată în seamă de culturile
și civilizațiile antice, în special de cele din zona orientală) vor efectua închiderea
lumii masculine bazate pe egoism, rapacitate, câștig, profit, ban, capital, poluare,
exploatare, pe stăpânirea asupra naturii înțeleasă din nou prost (ca posibilitate
de a jefui și de a consuma fără restricții resursele naturale și de a polua mediul
înconjurător, într-o orgie consumistică fără precedent, născută din îmbinarea
capitalismului industrializat cu noile tehnologii și cu fluxurile globaliste privind
comunicarea, conectarea, informația și acțiunea)17.
Lumile alter-globaliste se vor baza pe întemeierea veritabilei armonii
dintre masculin și feminin. Aceste lumi vor fi departe de a prelua docil modele
discriminatorii, ierarhizante, caracteristice Lungului Șir de Evuri Întunecate
și de a le aplica într-o direcție sau alta (fie lumi postmoderne sau globaliste de tip
masculin represiv, egoist, dezumanizant, fie lumi feminine de acest tip însă bazate pe
o asumare conștientă, pervertită, a valorilor masculine, ca justificare a supremației
femininului în fața masculinului - adică, întemeierea de lumi globaliste sau
postmoderne bazate pe o supremație a femeilor însă cu menținerea bazei axiologice
de tip masculin pervertit: bani, câștig, rapacitate, egoism, competiție, exploatare,
poluare, robotizarea individului și a lumii sale și altele asemenea).
Lumile post-globaliste și cele alter-globaliste ale mileniului III, bazate pe
cunoașterea spirituală autentică, adică inclusiv pe conștientizarea de către bărbați și
femei, a rolului egal, complementar și întru unitate, a con-lucrării cosmico-spirituale
dintre cele două sexe dar și dintre ființa umană (reconciliată cu sine însăși, din
perspectiva diferențierii sexuale) și Creatorul Său, vor fi lumi care vor recunoaște:
importanța fundamentală a complementarității întru unicitate dintre femeie și
bărbat (primul pilon al orânduirilor sociale, politice, culturale, economice, militare
din Noua Eră Luminoasă a Umanității); recunoașterea rolului esențial al femeilor
în conducerea, în luarea deciziilor18 cu privire la întemeierea noilor civilizații ale
acestor lumi; demascarea viziunilor misogine, exclusiviste, care au caracterizat
Lungul Șir de Evuri Întunecate și înlăturarea lor din mentalul popoarelor; crearea de
ordini sociale, economice, politice, culturale bazate pe principiul egalității (inclusiv
în ceea ce privește discursul cultural) între sexe; recunoașterea rolurilor importante
ale femeilor în crearea noilor tehnologii, în adâncirea cunoașterii spirituale ce va sta
la baza întemeierii noilor civilizații ale mileniului III.
17
Mihaela Miroiu, Convenio, op. cit.,pp. 20-21.
18
Deja intuit în lumile ”de tranziție”, prin documente de tipul Agenda 2030, adoptată sub egida ONU, care impune
statelor membre să adopte măsurile concrete de asigurare și garantare femeilor și fetelor a implicării lor reale în
viața politică și civică la toate nivelurile și în asigurarea accesului lor real la funcțiile publice de la nivelurile înalte.
Acesta este deja consacrat ca un principiu fundamental al societății globale a sec. XXI însă este încă departe de a fi
pus în practică de către state, anchilozate în patternul patriarhalist ca fiind unul ”corect politic” (încă). Agenda 2030,
Resolution adopted by UNGA, on 25 September 2015, A/RES/70/1, Transforming our world: the 2030 Agenda for
Sustainable Development, distrib. 21 October 2015, https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformin-
gourworld
PUNCTE DE VEDERE
Lumile alter-globaliste ale mileniului III vor realiza joncțiunea dintre simbolul
puterii feminine supreme, creatoare (cupa19, simbol al puterii care este folosită pentru
a da viața și a o cultiva, a o menține, a o ține în grijă) și simbolul puterii masculine
(interpretate în Lungul Șir de Evuri Întunecate ca fiind unul distructiv), reprezentat
de lama sabiei20 (puterea asociată cu ideea de dominare și de stingere a vieții, cu
moartea și distrugerea, cu războiul și cruzimea)21.
De asemenea, o parte importantă a funcționării lumilor alter-globaliste și post-
globaliste în secolele ce vor urma va fi îndreptată către reabilitarea istoriei feminine
și a setului său de valori (ca etapă premergătoare a armonizării seturilor de valori
ale celor două sexe), alături de o re-interpretare ne-radicalistă, ne-exclusivistă,
pozitivă, benefică, a valorilor masculine.
Lumile alter-globaliste, în cadrul activității de reabilitare a istoriei
feminine și a valorilor sale, mereu neglijate, răstălmăcite, eliminate, puse în
umbră, disprețuite, vor demonta aceste mari secrete ale istoriei umanității
(bazate pe manipulări milenare și pe răstălmăciri uriașe asupra valorilor
feminine în făurirea civilizației și a culturii). Or, în realitate, a existat încă de la
începuturile umanității (în epocile anterioare Lungului Șir de Evuri Întunecate
(care a consacrat supremația perspectivei masculine asupra lumii umane), o strânsă
legătură între tehnologiile esențiale pentru întemeierea și dezvoltarea civilizației
și setul de valori feminine22. Aceste tehnologii (domesticirea animalelor, producția
și depozitarea alimentelor, agricultura, constituirea de edificii și confecționarea
îmbrăcăminții) sunt intrinsec legate de tipul feminin de a înțelege civilizația; ele au
consacrat formula viabilă a ceea ce specialiștii în istoria culturii umane consideră a fi
fost societăți mari de parteneriat în care femeile aveau rolul predominant.23
Datorită acestor societăți s-au constituit legile, guvernarea, religia, au fost
cultivate artele dansului, olăritului, împletitului de coșuri, țesutului de materiale
textile, prelucrării pieilor, metalurgiei, teatrului ritualic, arhitecturii urbane,
construirii ambarcațiunilor, clădirilor, drumurilor, literaturii orale24. Deci societățile
de dinaintea instaurării dominației masculine (-patriarhalismul- și deci, a oficializării
unor societăți schizoide, bazate de inferiorizarea și excluderea femeilor din domenii
întregi–cheie pentru funcționarea societăților umane), au fost societăți bazate pe
19
��
Simbolul cupei, ca maternitate sacră, îl regăsim în creștinism, privind figura Fecioarei Maria. Cf. Paul Evdo-
kimov, op. cit., 159-162, 200-202, 209. Autorul arată că ”zămislirea de către Theotokos fără tată dintre oameni
vestește sfârșitul patriarhalismului, sfârșitul dominației masculine”, un aspect esențial al creștinismului, ignorat de
marea majoritate a studiilor teologice.
20
Korten, Marea Cotitură, op. cit., p. 84.
21
Riane Eisler construiește o întreagă teorie de gen plecând de la această distincție culturală. Cf. Riane Eisler, The
Chalice and the Blade: Our History, Our Future, Harper &Row, San Francisco, 1987.
22
Korten, op, cit., p. 83-84.
23
Korten, op. cit., pp. 24-25. Cultura Cucuteni (circa 4004 î.e.n.) și cultul Marii Zeițe. Cea mai sofisticată cultură
din neoliticul european, considerată adevărata civilizație-matcă a Europei, o civilizație bazată pe cultul matriarhal,
al marilor regine, preotese și divinități feminine. A se vedea Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, ed. Cuget
Românesc, Bârda, s.a., pp. 20-23.
24
Korten, op. cit., pp. 83-87.
PUNCTE DE VEDERE
valori feminine ce au pus bazele civilizațiilor umane complexe. Ele au fost bazate
pe întrajutorare, parteneriat, participare și implicare a tuturor membrilor
comunității, în care femeile ocupau roluri deosebit de importante, supreme chiar,
în asigurarea funcțiunilor sacre (domeniul spiritual, religios al unei comunități
determinate) și de decizie, de conducere a acelor societăți.
Așa-numitele civilizații ale zeițelor fertilizatoare (din preajma anului 7000
îen dar și din perioadele anterioare) erau axate pe un tip de agricultură stabilă,
ce permitea formarea de comunități mari, accelerarea inovațiilor tehnologice și
apariția unor forme complexe de organizare socială, politică, economică, consideră
doctrina25.
Madona de la Cosăuți (loc. de lângă Nistru, rep. Moldova, azi) , datată cu C14 ca
având o vechime de aprox. 15-16.000 î.e.n., simbol al unor adevărate centre spirituale ale
acelor timpuri, pentru civilizația stră-străveche a Europei (Borziac, 1996).
Sursa:http://www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_
„Soborul zeițelor” de la Isaia/ România, vechime de circa 7000 ani, considerat

David Korten, op. cit., pp. 86-87.
25
PUNCTE DE VEDERE
de specialiști un ansamblu de cult unic pentru toată Europa și zona anatoliană.
Zeițele au scaune (de fapt, adevărate fotolii avant la lettre), fiecare de o anumită
formă (personalizate), simbolul autorității lor materne, al maternității și feminității,
ca valoare supremă a întregii societăți și culturi) și par a avea în față niște copii,
mici ființe, fiecare (alt simbol al feminității creatoare). Sunt civilizații feminine prin
excelență, remarcăm absența oricărui element masculin, doar celebrarea cultului
feminității depline, divine. Reconstituire a unui adevărat miting al zeițelor, un fel de
ONU feminin al timpului, o exclusivitate feminină care denotă caracterul matriarhal
al societăților pre-his-torice, a respectului și dominației valorilor feminine, a
caracterului lor sacru, în directă legătură cu viața, geneza, divinitatea.
Sursa:https://www.rostirea.ro/news/scrierea-preistorica-sacra-de-pe-teritoriul-daciei
Eneolitic, civilizația Mării Negre (Marea Getică). Zeiţa Mamă din „Cultura
Cucuteni“ (Venus din Drăguşeni, Muzeul Judeţean de Istorie, Botoşani.
Sursa: https://turnulluibabel.wordpress.com/tag/herodot/
PUNCTE DE VEDERE
Gânditorul de la Hamangia și perechea sa, circa 8000 ani. Un cuplu de

divinități? Aceste statuete, considerate ”primitive” în civilizația de azi, reflectă
dimpotrivă, dimensiunea spirituală clară (de reflecție, de gândire, de contemplare,
de proiectare a omului într-o sferă sacră, supra-umană).
Perechea stă și cugetă, negrăbindu-se, contra timpului, înscrisă în sfera
atemporalității.
Gesturile lor de ședere elegantă, solemnă, de tihnă, de cugetare, de
meditație, reflectă ideea eternității, a înscrierii omului (ca pereche, monadă, ca și
complementaritate feminin-masculin) în sfera eonică (veșnică).
Eonul este dimensiunea sacrului prin excelență , este proiectarea dimensiunii
omenești în supra-timp, este relevarea laturii sacre a omului ca ”ființă masculin-
feminin”.
Această pereche este un exemplu pentru raportarea la spiritualitate a
civilizațiilor zis-”primitive” în secolul nostru desprins de această dimensiune
spirituală.
Sursa: Adrian Bucurescu, Primul regat din istorie, în revista Dacia Magazin,
3/2002, p. 23. http://dacia.org/dacianew/images/PDF-Dacia_Magazin/mag-2003-03.pdf
Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/ganditorul-de-la-hamangia-un-mister-in-
varsta-de-8000-de-ani/, http://www.mixdecultura.ro/2018/02/un-mister-vechi-de-8000-de-
ani-ganditorul-de-la-hamangia/
PUNCTE DE VEDERE
Civilizația Cucuteni, neoliticul românesc la apogeu (circa 4004 î.e.n.)-

figurine antropomorfe- cultul zeiței.
Sursa: http://www.mixdecultura.ro/2017/10/secretele-celei-mai-avansate-
civilizatii-stravechi-de-pe-teritoriul-romaniei/
Principiul organizatoric al acestor comunități (la care ele se vor întoarce,

însă în forma adaptată lumii sec. XXI, prin lumile alter-globaliste) este puterea
generatoare a Spiritului, de unde și căutarea în comun a acesteia, în cadrul societăților
umane. Marile civilizații neolitice de dinainte de apariția modelului patriarhalist
exclusivist, bazat pe organizarea rigidă, ierarhică și discriminatorie (dacă nu
exclusivistă) la adresa femeilor, care a dominat istoria umană până în zilele
noastre, au fost civilizații pașnice (absența fortificațiilor masive și a armelor de
luptă la distanță, culturi bazate pe agricultură, pe o relativă egalitate între sexe,
de unde și puținele conflicte, războaie între ele26 (remarcându-se lipsa scenelor de
luptă, a zeilor mânioși, a războinicilor organizați ca și castă privilegiată așa cum
se întâmplă mai târziu, în societățile organizate pe un model patriarhal radicalizat
și în imperiile de tip patriarhal, care s-au perpetuat- în principalele lor elemente și
trăsături masculine radicaliste până în zilele noastre-).
Aceste civilizații bazate pe valorile feminine au existat în trecutul uitat
David Korten, Marea Cotitură, op. cit., p. 87
26
PUNCTE DE VEDERE
al istoriei umane (de fapt, aruncate de istoria oficială, cea care începe odată
cu făurirea primelor imperii de către războinici-întemeietori) într-o perioadă
de așa-zisă ”pre-istorie” (adică,una calificată pe nedrept a fi de „involuție”, de
„primitivitate”, ca și cum orice ar fi existat în acele vremuri merită disprețul sau
condescendența noastră- de unde și premisa de la care începe o manipulare uriașă,
întinsă pe parcursul a milenii întregi, în favoarea organizărilor de tip patriarhalist
radicalizat, până în zilele noastre, perpetuată cu obstinație de diferite elite interesate
să păstreze această mare sciziune între sexe, ca o dezbinare a ființei umane pentru
controlarea sa- aplicarea principiului divide et impera chiar ființei umane, prin
folosirea criteriului diferențierii radicalizate între sexe).
Lumile alter-globaliste trebuie să repună la temelia lor uitatele valori
feminine și să înlăture disprețul, minimizarea și umbra care au planat timp
de milenii asupra lor. Aceste lumi noi ale sec. XXI și a celor următoare trebuie
să rezolve, în același timp, un conflict din interiorul lumii masculine a valorilor.
Adică, să obțină o selectare a valorilor masculine, prin încurajarea celor pozitive
și descurajarea, eliminarea aspectelor masculine distructive, a celor încurajând
moartea, distrugerea, conflictul, exploatarea, ierarhia de tip discriminatoriu ce
merge până la tiranie, adică ierarhia pervertită, compusă împotriva femeii și a celor
slabi, împotriva libertății și a demnității ființei umane, ierarhia bazată pe nedreptate,
minciună, impostură, inversarea valorilor (la care s-a ajuns în prezent, în lumea
postmodernă, până la apogeul său din proiectata lume represivă a globalizării).
Valorile masculine nu sunt malefice eo ipso sau degradate ireversibil printr-o
deformare și radicalizare a lor de-a lungul a milenii de manipulare și dominație
masculină asupra istoriei umane. Ele trebuie să revină la sensul lor firesc, deoarece
masculinul este complementar cu femininul și nu opus lui (așa cum au interpretat
și au accentuat, până la crearea unui conflict între sexe, adepții patriarhalismului
războinic și radicalist).
În ceea ce privește valorile feminine, lumile alter-globaliste trebuie să
încurajeze tehnologiile de creare, de menținere și de protecție a vieții, de protecție
a ecosistemului terestru (convertite în politici de bază pentru întreaga comunitate
dintr-un teritoriu dat dar promovată și aplicată în același timp, la nivel regional
și internațional, prin izolarea reminiscențelor de lumi conflictuale, postmoderne
neadaptate noului mileniu).
Lumile alter-globaliste nu se doresc unele de tip feminin radicalist ci unele
care să pună bazele armoniei între valorile masculine pozitive și cele feminine
(disprețuite în Lungul Șir de Evuri Întunecate al istoriei omenirii). De aceea, aceste
lumi nu vor fi o reînviere în forma radicală a matriarhatelor, ca răspuns la adresa
mileniilor de patriarhalism ci vor insista pe încurajarea complementarității dintre
cele două sexe, pe ideea îmbinării dintre tehnologie și spirit, dintre cultură de tip
pașnic, bazată pe încurajarea vieții și pe protecția ei și tehnologie și știință, pe de
altă parte (pe umanizarea, spiritualizarea acestor două domenii-cheie ale activității
PUNCTE DE VEDERE
umane și implicit, ale cunoașterii umane).
Lumile alter-globaliste vor fi axate pe putere generatoare, cea de a
da viață, cea de a o proteja, pe puterea de a tămădui (de la ființa umană la
natura afectată concret de ideologiile patriarhaliste distructive)27, pe puterea
de a crea parteneriate (putere de implicare a tuturor membrilor unei comunități
și nu de excludere sau de discriminare), pe puterea de comunicare de tip afectiv,
personalizată și spiritualizată –adresata în principal spiritului și nu omului
ca simplu trup, adică omului-marfă, omului-consumator, omului-număr, omului
robotizat, și detașată de comunicarea stearpă, adică limbajul de lemn, tehnocratic al
lumilor de tip materialisto-exclusivist).
Lumile alter-globaliste se vor baza pe un nou tip de guvernare, inspirat din
valorile feminine, având la bază înțelegerea, comunicarea personalizată și inteligența
emoțională, având la bază responsabilitatea, încurajarea atitudinii de într-ajutorare,
mergând până la caritate (înțelegerea situației celui slab, oprimat, dezavantajat),
încurajarea incluziunii sociale (și nu a segregărilor pe diferite justificări și criterii), pe
puterea având la bază iubirea, omenia, milostivirea, înțelegerea, empatia cu celălalt.
Lumile alter-globaliste nu vor mai fi întemeiate pe dominația de tip
masculin (înțeleasă ca fiind dictată arbitrar, exclusivist, ca manifestare a forței
brute sau a capriciului, până la iresponsabilitate față de oameni și natura)28, pe cultul
războiului, al distrugerii culturilor învinse, al războinicului înarmat până în dinți, al
sistemelor de castă privilegiind un militarism exacerbat, pe culturile de tip marțial,
pe moarte și violență, pe brutalitate și egoism, pe exploatare, jefuire a învinsului,
pe nemilostivire, mergând până la cultul cruzimii văzută ca ”similară virilității”, pe
cultul conflictului, al tehnologiilor orientate spre scopuri militare și nu spre cele de
ocrotire și cultivare a vieții (tehnologii de producție), pe principiul divergenței între
sexe și al supremației patriarhaliste din care femeia este întotdeauna exclusă sau, în
cel mai bun caz, este minimalizată, considerată ”fără valoare proprie” ci doar prin
valorizarea sa de către bărbat29.
În privința naturii, lumile alter-globaliste ca lumi ale purtării de grijă nu doar
față de om ci și față de natură, vor fi modele de organizare socială și politică axate pe
un respect crescut față de natură, considerată un organism viu, de care depind viața
omului și supraviețuirea civilizației umane în ansamblu. Accepțiunea primitivă de
până acum asupra naturii, ca „bun al omului de care acesta poate dispune arbitrar,
27
Remarcându-se deja la nivelul ONU această întoarcere spre ideea unei relații de armonie cu natura, pe ideea de
protecție a planetei, numită ”Mama Pământ”, pe ideea dedicării unei zile speciale (22 aprilie, din fiecare an) planetei,
privită ca ”Geea”, adică ”mama dătătoare de viață” - o re-valorizare simbolică a arhetipurilor feminine străvechi,
considerate pe nedrept ”primitive” în epoca noastră. http://www.un.org/en/events/motherearthday/documents.shtml.
United Nations General Assembly, World Charter of Nature, A/RES/37/7, distrib. in 28 October 1982, www.un.org/
documents/ga/res/37 Harmony with Nature, Report of the Secretary General, UNGA, A/67/317, distribuită în 17
august 2012. Resolution adopted by the General Assembly, 60/192, International Year of Planet Earth, 2008, A/
RES/60/192, distrib. la 20 Febr. 2006.
28
Prof. Marian Niță, Ecologia văzută prin ochii credinței în Dumnezeu, Mitropolia Olteniei, Centrul pentru Studii
de Teologie Aplicată, ed. Mitropolia Olteniei, Tipografia Eparhiala Craiova, s.a., pp. 80-82.
29
Moira Gatens, op. cit., p. 100-101. Mihaela Miroiu, op. cit., p. 190-191.
PUNCTE DE VEDERE
nelimitat, tiranic, pe care îl poate distruge când vrea, cum vrea, fără să răspundă” va
fi depășită, în favoarea unei accepțiuni a omului ca administrator al lui Dumnezeu
(”sluga bună și credincioasă”), adică omul care se străduie să lucreze într-un fel
apreciat de Cel ce i-a încredințat bunurile Sale. Lucrând pentru prezervarea naturii,
protecția planetei, combaterea poluării, a pierderii biodiversității, pentru combaterea
deforestărilor și a deșertificării, omul va fi un bun manager al bunurilor pe care i
le-a încredințat Dumnezeu (”Bine, slugă bună și credincioasă, peste puțin ai fost
pus, peste multe te voi pune: intră în bucuria Domnului”, se arată în Matei, 25,2130).
Omul trebuie să se poarte față de ecosistemele terestre, față de planetă cu respect, cu
responsabilitate și acționând pentru protejarea, conservarea acesteia.
Instituirea sclaviei a însoțit, indiferent de forme și de denumire (adaptată
întotdeauna tipului de epocă istorică determinată) modelul patriarhalist de tip
radicalizat, adică deformat, bazat pe exploatarea și oprimarea celui slab, a femeilor
și a altor categorii defavorizate (pe diferite criterii).
În epoca postmodernă ne confruntăm cu un tip specific de sclavie, al
oamenilor „dresați” de sisteme de tip consumatorist să se identifice cu această
ipostază (de consumator) și să o accepte ca fiind singura lor matrice existențială
(pentru profitul și bunăstarea altora)31. Acest tip de sclavie convertește omul
într-o marfă, în același timp (deoarece, într-o societate capitalistă, centrul axiologic
este unul pervertit, artificial ținut acolo, împotriva naturii umane și a libertății și
demnității sale- adică, un centru axat pe bani, profit, capital, pe ficțiuni-). Omul,
în societățile capitaliste în decădere accentuată și în societățile consumatoriste,
este considerat în mod artificial (și decuplat total de dimensiunea sa spirituală)
ca fiind și consumator dar și marfă (întrucât în acest tip de societăți degenerate,
totul se folosește și se aruncă, inclusiv omul, omului i se stabilește o valoare în
bani, mai ales la nivel informal, pentru diferite activități , în ciuda convențiilor
internaționale care interzic sclavia, el continuă să fie exploatat, înjosit, vândut și
cumpărat, ceea ce dovedește eșecul modelelor radicaliste, pervertite, axate pe valori
masculine distorsionate sau inversate de-a dreptul).
În aceste lumi aflate în plin declin, în plină prăbușire (dominate de o criză
de proporții de tip moral, spiritual), învârtite în jurul banilor și al consumului,
Omul, în epoca de consum și în cea capitalistă aflată în plină prăbușire este un
sclav al unor noi stăpâni: corporațiile transnaționale , organizații financiare
internaționale în timp ce statul nu îl mai poate ocroti în fața acestor rechini.
Aceste societăți sunt organizate pe o ideologie de spoliere a țărilor suverane, de
provocare deliberată a declinului statelor suverane, pe controlarea economiilor
naționale în paralel cu prăduirea bogățiilor popoarelor de către grupuri organizate la
nivel internațional și toate, în numele libertății profitului, adică, tradus, al libertății
Ieromonah Grigorie Sandu, Cuvânt de încurajare, în prof. Marian Niță, Mitropolia Olteniei, op. cit., pp. 5-7.
30
David C. Korten, Lumea post-corporatistă, op. cit., pp. 28-37. Autorul vorbește despre un adevărat colonialism
31
corporatist, de un hedonism consumist care se adaugă fascinației culturilor patriarhale dominante vreme de 5 mile-
nii, cultului morții.
PUNCTE DE VEDERE
de a profita, de a înșela, de a jefui (alte denumiri similare pentru a evoca o serie
de acțiuni tipice lumilor din Lungul Șir Întunecate de Evuri, tocmai depășit dar
care pleacă destul de greu din mentalul colectiv, influențat puternic, încă, de
elite caduce, de tip involutiv).
Lumile postmoderne își propun să continue viziunea radicalistă asupra lumii
mergând până la un apogeu al patriarhalismului (axat pe violență, cultul fricii, al
controlului și al supravegherii omului, pe eliminarea drepturilor sale, a naturii sale
spirituale, de ”chip și asemănare a lui Dumnezeu”). Aceste lumi degenerate care își
propun să subjuge libertatea și demnitatea, să confiște sacralitatea omului pentru alte
secole, nu văd că au temelia șubredă și că nu pot rezista noii ere care tocmai începe,
o eră bazată pe recunoașterea dimensiunii spirituale a omului, pe refacerea legăturii
rupte dintre om și Dumnezeu.Aceste lumi degenerate își propun să insiste pe ținerea
omenirii în captivitate, contra naturii umane, contra lui Dumnezeu, contra întregii
Ordini Divine și a principiilor sale de funcționare.Aceste lumi în plin declin insistă
să își termine programul de sclavizare globală al omenirii, să considere omul un
simplu număr negându-i sacrul drept la unicitate, la identitate, la personalitate,
la intimitate, la libertate și la demnitate.
De aceea, aceste tipuri schizoide, pervertite, de lumi, vor fi destinate auto-
distrugerii, pentru că mersul omenirii este unul către Dumnezeu și nu contra Lui,
adică un mers ascendent, spre o evoluție spirituală ca împlinire a dimensiunilor
omenești atâta vreme neglijate, disprețuite sau interzise (în orânduiri de tip prohibitiv,
în ceea ce privește spiritualul și sacrul din om, precum în orânduirile ateiste de tip
comunist).
Deși lumile degenerate, de tip postmodern vor încerca o perpetuare
a sclaviei omului, negându-i condiția lui firească, de chip și asemănare a lui
Dumnezeu, acest lucru nu va mai fi posibil, pentru simplul motiv că Lungul
Șir de Evuri Întunecate a luat sfârșit și omenirea a deschis porțile unui timp al
marilor prefaceri, al răspunsurilor adevărate la întrebările fundamentale, la
originea și istoria sa adevărată.
Lumile alter-globaliste se vor baza pe echilibrul între cele două principii
(masculin și feminin), asigurând o dezvoltare armonioasă a unei societăți
determinate. Dacă ar fi organizate exclusiv pe baza principiului masculin, ar cădea
pradă unui cerc vicios al violenței distructive (s-ar orienta către trecut, către o
direcție revolută, care nu este în rezonanță cu legea armoniei universale, deci s-ar
destina auto-distrugerii). Exclusivismul principiului masculin este deci, o temelie
șubredă a unei construcții politice, deoarece el nu corespunde legii armoniei
universale pe care se întemeiază Ordinea Divină.
La fel, exclusivismul folosirii principiului feminin în organizarea unei
societăți sau a unei construcții politice ar fi vulnerabilă în fața reminiscențelor
de lumi postmoderne sau globaliste (în condițiile destul de recente de trecere de
la stadiul involutiv –din perspectiva spirituală-, la stadiul de civilizație; mileniul III
PUNCTE DE VEDERE
abia se deschide în fața noastră, Marea Epocă a Cunoașterii Spirituale de abia începe
să fie percepută de mințile stresate, agresate de stereotipuri și de necontenitul proces
de manipulare, de înregimentare al oamenilor care sunt direcționați prin puternice
curente de opinie publică în ce fel și cât de departe să gândească).
De aceea, lumile alter-globaliste cu temelie puternică sunt acelea care
reușesc să realizeze echilibrul dintre principiile masculin și feminin, adică să
pună funcția de securitate (puterea coercitivă, specifică principiului masculin
de organizare a unui stat sau a unui alt tip de construcție politică) în slujba
menținerii integrității acelei comunități față de agresiunile externe sau interne.
Însă organizarea internă a acelui stat și întreaga sa politică externă trebuie să fie
direcționate și axate pe direcții strategice clare, care să susțină viața și să o cultive
(promovarea progresului tehnologic orientat spre agricultură, eco-ferme,
industrii nepoluante, spre reciclarea deșeurilor, spre împădurire și combatere a
deșertificării, spre protecția ecosistemelor, spre implicarea tuturor membrilor
comunității în aceste acțiuni, fiecare după calificarea sa).
În loc de concluzii
Lumile alter-globaliste sunt tipuri de societăți care depășesc limitările
inerente ale matriarhatului și ale patriarhatului, precum și a altor orânduiri
bazate pe dominarea oamenilor (în special, a categoriilor defavorizate- tineri,
bătrâni, copii-).
Spre deosebire de lumile care au existat în decursul Lungului Șir de Evuri
Întunecate (dintre care ultimele două modele, lumea postmodernă și lumea
globalistă sunt în faza de implementare), bazate pe o adevărată patologie socială
orientată spre cultivarea violenței, a distrugerii, a suprimării puterii generatoare,
fertile a femininului, a unui adevărat asalt asupra vieții, întemeiate pe o dinamică a
violenței și a dominației, inclusiv la nivelul societăților democratice de azi, lumile
alter-globaliste sunt axate pe demascarea miturilor (persistente timp de milenii)
că puterea masculină de a domina și de a distruge este una ”naturală„ omului, că
este cumva „justificată” de imperativul ”supraviețuirii celui mai puternic” (din nou
o eroare pe care suntem dresați să credem, fără a o pune vreun moment în discuție).
În Epoca Marii Cunoașteri Spirituale, în cea a lumilor alter-globaliste, omul va
învăța că puterea masculină de a domina și de a distruge nu poate fi justificată în
niciun fel (nici prin aplicarea darwinismului în contextul dinamicii istoriei umane)
și că ea nu este în niciun caz superioară puterii feminine generatoare de viață,
care ține în grijă și care dăruiește, care construiește și civilizează. Mai ales asupra
acestui lucru trebuie să se conștientizeze foarte bine, rolul creator al principiului
feminin, pentru că adevărata civilizare nu vine prin luptă, cucerire, anexare, eliminare,
ștergere de cetăți întregi și de popoare de pe fața pământului (simbolistica forței brute,
PUNCTE DE VEDERE
principiul masculin în înțelesul său radicalizat, așa cum a fost aplicat din păcate în
Lungul Șir de Evuri Întunecate, ca principiu distructiv și nu ca principiu de con-
lucrare și de generare a vieții de protecție a vieții, cu principiul feminin). Așa cum
a fost aplicat în epocile de tip involutiv, sub acțiunea distructivă a grupurilor,
a elitelor de tot felul, principiul masculin a fost deturnat de la adevăratul său
rol: de generare a vieții (întocmai ca și principiul feminin) și de protecție a vieții,
nu de distrugere a acesteia (devenind un principiu nu complementar celui feminin
ci opus acestuia, de unde Marea Schismă a Sexelor, care a dominat timp de milenii
istoria umană, perpetuând un conflict între cele două sexe ca expresie a opoziției
totale între cele două principii).
În lumile alter-globaliste se va sfârși cu această opoziție milenară între
cele două principii iar principiul masculin va reveni la scopul său firesc: acela
de con-lucrare în generarea vieții și acela de protecție a vieții, de ținere în grijă
a acesteia. Doar în acest fel va exista temelia solidă a oricărei construcții politice,
doar una bazată pe complementaritatea dintre cele două principii, dintre care, în
istoria întunecată a omenirii, unul a fost mereu disprețuit, ignorat, dacă nu chiar
eliminat, în timp ce altul a fost exacerbat, deturnat de la sensul său firesc, a fost
radicalizat și impregnat cu un sens distructiv ce nu îi este propriu (fiind contrar cu
legea armoniei universale).
Principiul feminin dar și principiul masculin în adevăratul, ne-deturnatul său
sens, sunt unele de tip civilizator, adică unele destinate prin legea armoniei universale
să con-lucreze pentru a da viață și a proteja viața. La fel, pe planul construcțiilor
politice, culturale, economice, ele sunt destinate să creeze nu doar viață ci și civilizații
însă, din păcate, nu au fost folosite în Lungul Șir de Evuri Întunecate decât
spre a justifica folosirea exacerbată și cultul violenței, al morții, al distrugerii,
cultul dominației masculine, cultul urii între oameni (lupta de clasă, competiția
din societatea capitalistă, unde omul nu este aproapele ci adversarul, nu este ființa
cu care trebuie să con-lucrezi, să te ajuți ci este adversarul de care te temi și pe care
trebuie să îl distrugi ca să nu te distrugă el pe tine).
Or, lumile alter-globaliste vor conștientiza toate aceste deturnări
fundamentale de sens și de aplicare ale celor două principii și vor pune capăt
acestora. Ca să cităm din filozofia ecofeministă (Val Plumwood), ce critică ”puterea
economică, acumulată în mâinile unei elite economice și ale unei birocrații militariste
caracteristice societăților patriarhale definite de autoritarism, ca tipar de societăți
rasiste și sexiste”, ”atâta vreme cât persista ierarhia, atâta vreme cât dominarea
organizează situația în jurul unui sistem de elite, proiectul dominării naturii va
rămâne ideologia preponderentă și inevitabilă care va conduce planeta la marginea,
dacă nu abisul extincției ecologice”32.
Lumile alter-globaliste vor folosi deci, cele două principii nu în opoziție
și nu în ierarhizare (femininul, ca superior masculinului și invers) ci în
Mihaela Miroiu, op. cit., p. 187.
32
PUNCTE DE VEDERE
complementaritate și în con-lucrare, spre unicul scop: puterea generatoare
(inclusiv sublimată în puterea civilizatorie) și puterea de a proteja viața și
civilizația. Acesta înseamnă adevăratul pas evolutiv în istoria umanității, adică
intrarea în Marea Epocă a Cunoașterii.
Bibliografie
- Bălașa, Dumitru, Dacii de-a lungul mileniilor, ed. Cuget Românesc, Bârda, s.a
-Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic și de Misiune al BOR,
București, 2002
- Bucurescu, Adrian, Primul regat din istorie, în revista Dacia Magazin,
3/2002, p. 23, http://dacia.org/dacianew/images/PDF-Dacia_Magazin/mag-2003-03.pdf
- Credința Ortodoxă, ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2007
- Dworkin, Andrea, Războiul împotriva tăcerii, trad. Reghina Dascăl, Polirom,
Iași, 2001
- Eisler, Riane, The Chalice and the Blade: Our History, Our Future, Harper
&Row, San Francisco, 1987
- Evdokimov, Paul, Femeia și mântuirea lumii, trad. Gabriela Moldoveanu,
Asociația filantropică medicală creștină Christiana, București, 1995
- Gatens, Moira, Feminism și filozofie. Perspective asupra diferenței și
egalității, trad. Olivia Rusu-Toderean, Polirom, Iași, 2001
- Harmony with Nature, Report of the Secretary General, UNGA, A/67/317,
distribuită în 17 august 2012
-Korten, David, Marea cotitură. De la imperiu la comunitatea terestră, trad.
Mihnea Columbeanu, Antet, 2007, s.l.
- Korten, David, Lumea post-corporatistă. Viața după capitalism, trad.
Nicolae Năstase, Antet, 1999, s.l.
- Miroiu, Mihaela, Convenio. Despre natură, femei și morală, Ed. Alternative,
București, 1996
- Niță, Marian, Ecologia văzută prin ochii credinței în Dumnezeu, Mitropolia
Olteniei, Centrul pentru Studii de Teologie Aplicată, ed. Mitropolia Olteniei,
Tipografia Eparhiala Craiova, s.a.
- Resolution adopted by UNGA, on 25 September 2015, A/RES/70/1,
Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, distrib. 21
October 2015, https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld
- „Soborul zeițelor” de la Isaia/ România, https://www.rostirea.ro/news/scrierea-
preistorica-sacra-de-pe-teritoriul-daciei
- United Nations General Assembly, World Charter of Nature, A/RES/37/7,
distribuită în 28 October 1982, www.un.org/documents/ga/res/37
- Resolution adopted by the General Assembly, 60/192, International Year of
PUNCTE DE VEDERE
Planet Earth, 2008, A/RES/60/192, distrib. la 20 Febr. 2006.
- http://www.dacia.org/paleoinformatica/5_Cosauti__16_000_BC/5_
- http://www.un.org/en/events/motherearthday/documents.shtml
- http://www.mixdecultura.ro/2017/10/secretele-celei-mai-avansate-civilizatii-
stravechi-de-pe-teritoriul-romaniei/
- http://archaeoheritage.ro/tag/zeitele-de-la-isaiia/
- https://olt-alert.ro/2018/02/19/de-ce-nu-este-dat-in-massmedia-un-student-a-facut-
langa-iasi-o-descoperire-miraculoasa-intreaga-planeta-ne-invidiaza/
- https://turnulluibabel.wordpress.com/tag/herodot/
- http://www.mixdecultura.ro/2018/02/un-mister-vechi-de-8000-de-ani-ganditorul-
de-la-hamangia/
-http://www.cimec.ro/pdf/dl.asp?filename=Alaiba-Ruxandra-Complexul-cultural-
Cucuteni-Tripolie-mestesugul-olaritului-2007.pdf
- http://www.cimec.ro/arheologie/pdf/dl.asp?filename=Silvia-Marinescu-Bilcu_
Barbu-Ionescu-Catalogul-sculpturilor-eneolitice-din-Muzeul-Raional-Oltenita-1967.pdf
- http://dacia.org/dacianew/images/PDF-Dacia_Magazin/mag-2003-03.pdf
PUNCTE DE VEDERE
ŞANSA POPULAŢIEI DE A SCĂPA

DE CORONAVIRUS DEPINDE,
ÎN MARE PARTE, DE SĂNĂTATEA
MEDICILOR
APOPULATION’S LUCK TO REMOVE

CORONAVIRUS DEPENDS, IN
LARGEST, MEDICAL HEALTH
Conf. univ. dr. N. GRIGORIE LĂCRIŢA
În condiţiile actualei pandemii mondiale cu coronavirus,

să fii sănătos înseamnă să poţi să eviţi contaminarea cu acesta.
Abstract
Pe perioada în care coronavirusul (numit și „Covit 19/corona virus”

sau „Covit 19”) se manifestă ca o pandemie la nivel mondial, sănătatea și
viaţa cetăţenilor din fiecare ţară depinde, în mod decisiv, de măsurile care se
iau de către stat, dar și de către fiecare persoană, pentru protecţia lor, dar și
a medicilor.
Situaţia devine tot mai agravantă cu fiecare medic scos din serviciul
public ca urmare a îmbolnăvirii sale.
Altfel spus, cu cât ar creşte numărul medicilor care sunt contaminaţi cu
coronavirus, cu atât mai gravă ar deveni situaţia pentru întreaga populaţie.
Cuvinte-cheie: coronavirus; pandemie; medici; sănătate;
Abstract
During the period when coronavirus (also called „Covit 19 / corona

virus” or „Covit 19”) manifests as a global pandemic, the health and life
of the citizens of each country depends, decisively, on the measures taken by
state, but also by each person, for their protection, but also for the doctors. The
PUNCTE DE VEDERE
situation is becoming more and more aggravating with every doctor released
from public service as a result of his illness. In other words, the greater the
number of doctors who are infected with coronavirus, the more serious the
situation for the entire population.
Keywords: coronavirus; pandemic; physicians; health;
Î n situaţia în care România a intrat în „starea de urgenţă” începând de luni

16 martie 2020, se impune să se schimbe radical şi modul de desfăşurare și
a activităţilor medicale.
Este de datoria și a fiecărui cetăţean și a fiecărui medic să intervină cu
propuneri, sugestii și măsuri care pot conduce la diminuarea efectelor nocive ale
coronavirusului.
Acesta este și scopul acestui material, respectiv de a prezenta unele soluţii de a
proteja cât mai mulţi medici și cetăţeni de la contaminarea cu coronavirus.
Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens.
Într-o clădire veche, după ce se intră pe uşa de la intrare, se ajunge într-ul hol
mic (de circa 2,5 m2), iar de acolo, pe o altă uşă, se merge pe un hol lung de circa 15
m2, care funcţionează și ca „sală de aşteptare” pentru 6 (şase) cabinete medicale de
familie în două ture.
Această aşa-zisă „sală de aşteptare” are pavimentul, pereţii și băncile vechi,
degradate (cu multe crăpături, spărturi etc.), imposibil de igienizat și de dezinfectat
în mod corespunzător.
În această improvizată „sală de aşteptare”, sunt ore din zi în care aşteaptă, în
acelaşi moment, până la 30 de persoane-pacienţi.
Aceste persoane-pacienţi sunt foarte diferite prin:
1) bolile de care suferă, dintre care unele sunt deosebit de grave și prin faptul
că sunt contagioase (molipsitoare), care se transmit de la om la om;
2) diversitatea stării de igienă;
3) atenţia și/sau indiferenţa faţă de pericolul contaminării cu coronavirus.
Cele 4 (patru) mânere ale celor două clanţe, de la cele două uşi, ajung să fie
manevrate, într-o singură oră, de până la peste 100 de persoane, pacienţi, însoţitori
ai acestora, și diverse alte persoane, în acel adevărat dute-vino care există continuu.
Fiecare, din cele două mânere ale clanţelor de la fiecare dintre cele 3 (trei)
cabinete, ajung să fie manevrate, într-o singură oră, de până la 30 - 50 de persoane.
La fel de mult sunt „frecate” și băncile și pereţii din această improvizată și
total improprie „sală de aşteptare”.
În această aşa-zisă „sală de aşteptare”, sunt persoane care aşteaptă și până la
20 – 30 de minute, perioadă în care unele strănută, altele tuşesc, altele și strănută
și tuşesc, creându-se un mediu propice (1) transmiterii unei foarte mari varietăţi de
PUNCTE DE VEDERE
viruşi și (2) contaminării cu coronavirus, în fiecare zi, atât a personalului medical, cât
și a zeci și chiar a sute de persoane.
Situaţia este mult mai gravă într-o clădire în care, la parterul acesteia,
funcţionează mai multe cabinete de oncologie.
Starea igienică a pavimentului și a pereţilor este mai bună, dar cu un spaţiu, cu
un hol „minuscul” improvizat ca „sală de aşteptare”, în care, în perioadele de vârf,
pacienţii abia au loc să stea în picioare unul lipit de altul, înghesuiţi ca peştii.
În această aşa-zisă „sală de aşteptare” de la cabinetele de oncologie perioada
de aşteptare este mult mai mare, ajungând chiar până la 60 – 90 de minute, perioadă
în care unele strănută, altele tuşesc, altele și strănută și tuşesc.
Deosebit de important este a se reţine faptul că (a) orice centimetru pătrat
atins de o persoană este posibil să fie contaminat cu coronavirus (precum de clanţă,
de uşă, de documente, inclusiv a cardului de sănătate, paviment, bănci, ziduri etc.,) și
(b) orice strănut și/sau tuse a acesteia, este un real pericol de contaminare pentru zeci
și chiar pentru sute de persoane, inclusiv pentru medici.
Ajuns într-un cabinet medical, pacientul (cu însoţitorul, în cazul copiilor, al
bătrânilor etc.), se aşează pe scaun în faţa medicului, în frecvente cazuri la circa
un metru distanţă, îşi lasă bagajele (genţi, plase etc.) pe jos sau pe diferite scaune,
dulapuri etc.
Numeroase persoane ajung la cabinetele medicale chiar și în cazurile în care
(1) au de ridicat sau de adus o adeverinţă, (2) au de ridicat o reţetă pe care o primesc
lunar sau trimestrial.
În condiţiile actualelor proceduri medicale, este uşor de înţeles ce mediu
propice se creează (1) pentru transmiterea unei foarte mari varietăţi de viruşi și (2)
pentru contaminarea cu coronavirus, în fiecare zi, atât a personalului medical, cât și
a zecilor și chiar a sutelor de persoane cxare accesează aceste spații.
Am constatat că, la fiecare dintre aceste cabinete medicale, ca la numeroase
altele, evitarea acestor focare (1) de transmitere a unei foarte mari varietăţi de viruşi
și (2) pentru evitarea contaminarea cu coronavirus, se poare realiza dialogul cu
pacienţii prin fereastra fiecărui cabinet medical (aflat la parterul clădirii).
Printr-o asemenea procedură s-ar elimina peste 90% dintre actualele riscuri de
contaminarea cu coronavirus, atât a medicilor, cât și a pacienţilor serviţi astfel, care
pot să fie de ordinul zecilor, într-o singură zi, la un singur cabinet medical.
Realizarea unor asemenea măsuri se poate asigura printr-o bună comunicare
medic – pacient prin telefon și/sau prin e-mail.
Foarte important este ca Ministerul Sănătăţii să ia măsuri, prin Casa Naţională
de Sănătate, pentru a-și adapta programul informatic astfel încât medicii să aibă
posibilitatea ca, pentru pacienţii care sunt deja în baza de date, să poată să le elibereze
reţetele (unele ridicate lunar sau trimestrial de ani de zile) și adeverinţe medicale fără
a mai fi necesară manipularea (manevrarea) cardului de sănătate.
Pe perioada în care (1) România se află în „starea de urgenţă” și (2) programul
PUNCTE DE VEDERE
informatic al Casei Naţionale de Sănătate nu funcţionează (precum și în prezent,
blocat de circa 30 de zile, ca și în alte numeroase cazuri), se impunew să se prevadă
ca medicii să poată să le elibereze reţete și adeverinţe medicale chiar și persoanelor
care nu sunt în baza de date ale cabinetului medical, care nu au card de sănătate.
(Nota Redacției: Articolul a apărut integral sau cu mici modificări și în alte

publicații
PUNCTE DE VEDERE
CORONAVIRUSUL SE IA CEL MAI

UŞOR DE LA BENZINĂRII. POSIBILE
SOLUŢII DE PREVENIRE
THE CORONAVIRUS IS TAKEN THE

LATEST FROM THE GASOLINE.
POSSIBLE PREVENTION SOLUTIONS
Conf. univ. dr. N. GRIGORIE LĂCRIŢA
Abstract
Unde încep măsurile cele mai eficiente de combatere a coronavirusului?

În jurul fiecăruia, la orice pas, cu cele mai obişnuite locuri, care fac parte din
viaţa noastră de zi cu zi, care nu pot fi nominalizate în lege. Ele reprezintă
lumea fiecărei persoane în parte, care fac parte din viaţă. O soluţie a unei
persoane este o soluţie a tuturor, se aplică oriunde, face parte din binele
social. În lipsa interesului și a acţiunii fiecărui cetăţean pentru combaterea
coronavirusului, acolo unde el locuieşte, trăieşte, munceşte, va aştepta degeaba
să treacă instituirea stării de urgență; aceasta nu va trece. Pentru combaterea
coronavirusului este necesar ca fiecare cetăţean să acţioneze eficient chiar în
acele locuri mici, neînsemnate la prima vedere, aproape de casă, de locul de
muncă și oriunde se află, se mişcă, trăiește.
Cuvinte-cheie: coronavirus; prevenire; benzinării;
Abstract
During the period when coronavirus (also called „Covit 19 / corona

virus” or „Covit 19”) manifests as a global pandemic, the health and life
of the citizens of each country depends, decisively, on the measures taken by
state, but also by each person, for their protection, but also for the doctors. The
situation is becoming more and more aggravating with every doctor released
PUNCTE DE VEDERE
from public service as a result of his illness. In other words, the greater the
number of doctors who are infected with coronavirus, the more serious the
situation for the entire population.
Keywords: coronavirus; pandemic; physicians; health;
Instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30

de zile, începând cu 16 iulie 2020, necesită luarea unor măsuri de primă urgență
cu aplicabilitate directă și imediată şi din partea întregii populaţii pentru prevenirea
contaminării și a răspândirii coronavirusului.
Consider că una dintre măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și
imediată care trebuie luată pentru stoparea răspândirii coronavirusului este şi în cadrul
staţiilor de benzină.
Problema (și soluţia) ar putea fi și următoarea:
La o staţie de benzină sunt până la 4 pompe, fiecare cu câte 4 „pistoale de
alimentare” cu benzină și cu motorină, la care se pot alimenta în acelaşi timp 8 maşini.
Durata alimentării unei maşini este între 3 – 5 minute.
La o durată de (maximum) 5 minute, în 24 de ore un „pistol de alimentare” cu
benzină este manevrat de 168 de persoane.
Cum un „pistol de alimentare” cu benzină este bine manevrat (bine „frecat”) de
fiecare utilizator, rezultă că o persoană care este contaminată cu coronavirus și care îl
foloseşte, îl va lăsa, după utilizare, plin de viruşi.
După ce o persoană a alimentat, aceasta merge în încăpere pentru a face plata,
unde ajunge, la o distanţă de sub un metru, de vânzătorul - casier.
În cazul în care vânzătorul - casier este contaminat cu coronavirus, există o mare
probabilitate ca acesta să îl transmită, într-o singură tură, de 12 ore, la peste 100 de
persoane:
1) prin faptul că stă faţă în faţă cu fiecare client;
2) prin înmânarea restului de bani;
3) prin folosirea casei de marcat, pentru cei care plătesc cu cardul (prin operarea
PIN-nului de către plătitor) și
4) prin mediul închis din încăperea respectivă, în care se colectează viruşi de la
mii de persoane.
În cazul în care fie și numai un singur cumpărător este contaminat cu coronavirus,
există o mare probabilitate ca acesta să îl transmită la sute de persoane:
1) prin lăsarea pe „pistol de alimentare” cu benzină;
2) prin lăsarea în încăperea unde se află vânzătorul - casier și
3) prin contaminarea vânzătorului - casier.
Soluţia prin care s-ar asigura reducerea cu peste 95% a acestor riscuri este
următoarea: alimentarea tuturor maşinilor să se facă numai și numai de vânzătorul –
casier al staţiei de benzină sau de personalul care supraveghează pompele.
În acest scop, ar trebui adaptate atât programele informatice în funcţionare
calculatoarelor din cadrul staţiilor de benzină, cât și a unor măsuri pe plan fiscal.
PUNCTE DE VEDERE
Este de datoria și a fiecărui cetăţean să manifeste un comportament raţional la
staţia de benzină:
1) prin păstrarea distanţei de alte persoane și, în special, de vânzătorul - casier
al staţiei de benzină;
2) prin eliminarea la maximum a operaţiunilor cu restul de bani:
2.1) fie prin a alimenta la o sumă rotundă, pentru care să aibă şi banii potriviţi,
2.2) fie prin a avea banii potriviţi (la leu), pentru orice cantitate cumpătată.
Simpla instituire a stării de urgență, fără luarea unor măsuri radicale, de
primă urgență şi cu aplicabilitate directă și imediată, care să conducă la stoparea
răspândirii coronavirusului, nu îşi va atinge scopul propus, în timpul estimat și asupra
întregii populaţii, ceea ce ar face ca ţara să ajungă într-o situaţie și mai gravă.
În acest articol intitulat „Masuri simple şi eficiente contra coronavirusului ”
este prezentată o măsură foarte simplă, deosebit de eficientă și care este la îndemâna
fiecărui cetăţean pentru prevenirea contaminării și a răspândirii coronavirusului.
(Nota Redacției: Acest articol trimis de autor a apărut și în alte publicații)
PUNCTE DE VEDERE
RĂZBOIUL TUTUROR ÎMPOTRIVA

TUTUROR
ALL WAR AGAINST ALL
Gheorghe VĂDUVA
Rezumat
Civilizația occidentală – cum numește Huntington civilizația europeană

și cea nord-americană – este una de tip agresiv. Așa cum bine se știe, ea s-a
format din populațiile războinice migratoare, care au ajuns în Vestul super-
continentului euro-asiatic și, fiind oprite de ocean, s-au războit în continuare cu
populațiile sedentare, apoi între ele, au distrus Imperiul Roman, pe care tot ele
l-au creat, au generat apoi un Ev Mediu absolut necesar pentru reconstrucția
identitară a premiselor unei noi etape a evoluției acestei civilizații endogene,
migratoare, agresive și acaparatoare. Poate că lucrarea lui Attali1 nu este
altceva decât o continuare, în epoca hiperismului, a esenței acestei civilizații,
ce s-a autopus, ca blazon, ca vârf de lance sau ca Dumnezeu super-pământean,
pe frontispiciul acestei lumi care, chipurile, a avut o acută și imperativă nevoie
de a fi condusă, subjugată și eliberată (a se citi: resclavizată) de continuatorii
de drept și de fapt ai Imperiului Roman.
Cuvinte-cheie: civilizații; cultură; identitate; război;
Summary
Western civilization - as Huntington calls European and North

American civilization - is an aggressive one. As is well known, it formed from
the migrant warrior populations, which reached the West of the Euro-Asian
super-continent and, being stopped by the ocean, continued to fight with the
sedentary populations, then between them, destroyed the Roman Empire. ,
which they also created, then generated an absolutely necessary Middle Ages
for the identity reconstruction of the premises of a new stage of the evolution of
Jacques Attali, Une brève histoire de l’avenir, Fayard, 2006, ISBN 2213631301
1
PUNCTE DE VEDERE
this endogenous, migratory, aggressive and monopolizing civilization. Perhaps
Attali’s work is nothing more than a continuation, in the age of hyperism, of
the essence of this civilization, which was self-supporting, as a blazon, as a
spearhead or as a super-earth God, on the frontispiece of this world which, in
its faces, had a acute and imperative need to be led, subjugated and released
(to be read: enslaved) by the followers of law and fact of the Roman Empire.
Keywords: civilizations; culture; identity; war;
P ână la invazia Occidentului asupra restului lumii, se pare că identitățile

civilizaționale de pe continentul european și de pe celelalte continente
trăiau în oarecare armonie (atât cât înseamnă acest cuvânt într-o lume în care omul
a fost, este și se pare că va fi din ce în ce mai mult, lup pentru om), sau, în orice caz,
în limitele unor tensiuni endogene ancestrale. Spunem aceasta, întrucât și indienii și
aztecii și tracii și dacii etc. etc se războiau între ei, pentru tot ce se războiesc oamenii
de când se știe: pentru putere, pentru un colț de pământ mai bun sub soare și, cel mai
important, pentru resurse. Acest soi de războire pare a fi o lege naturală a existenței
ființei umane și, în general, a locuitorilor biosului pe planeta Pământ, din care, iată,
nu s-a reușit niciodată, nici un fel de evadare, în afara unor pauze de foc între două
războaie, totdeauna necesare refacerii potențialului și pregătirii pentru războiul care
va urma.
Aceste identități civilizaționale de pe planeta Pământ, dinainte de civilizația
occidentală, n-aveau însă intenții migratoare războinice – probabil că nici nu știau
dacă, dincolo de ele, mai există și altceva –, iar atunci când europenii occidentali și-
au făcut apariția pe meleagurile lor, i-au dus cu zăhărelul și i-au atacat, or fi crezut,
cum cred și românii analfabetizați de pe teritoriul României de azi, că ăștia sunt
trimișii lui Dumnezei sau ai Diavolului. Iar cu Domnul nu te pui. Nici cu Diavolul.
Aceasta este, de fapt, esența civilizației occidentale: a explora pentru a
cunoaște, a cunoaște pentru a găsi, a găsi pentru a acapara, pentru a domina, pentru
a folosi la discreție, în interes propriu, resursele planetei. Așa cum bine se știe și
cum o dovedesc realitățile de ieri și de azi, niciuna dintre coloniile Occidentului n-a
fost lăsată să se tehnologizeze, să-și exploateze, în interes propriu, resursele, să se
dezvolte, să se bucure de suveranitate, libertate și independență.
Era colonială n-a trecut și se poare că nu va trece niciodată. Așa-zisele revoluții
de eliberare națională și socială au rămas un fel de amăgiri cu iluzia de libertate,
fraternitate, egalitate – simbolurile revoluției franceze –, care, deși au făcut furori
în epoca respectivă și au animat mințile unor tineri înfierbântați, ce credeau efectiv
în ele, au rămas niște noțiuni abstracte, fără acoperire în fapte, fără putința de a se
realiza vreodată altfel decât ca verba volant.
Toate țările din Occidentul războinic migrator au realizat, mai ales pe teritoriul
PUNCTE DE VEDERE
lor, înțeles nu doar ca un loc de reședință, ci și ca o bază civilizațională permanentă,
megalopolisuri, infrastructuri și monumente, folosind, la discreție, resursele planetei.
Oriunde a fost Occidentul, au rămas urmele sabiei și tunurilor sale, dar și ale confortului
pe care și l-a creat, în calitatea lui arogantă, mefistofelică și metafizică de stăpân de
drept și de fapt al lumii. Realistul Hans Morgenthau ține să precizeze că relațiile între
state sunt relații de putere. Adică bazate și condiționate de putere (putere economică,
putere socială, putere intelectuală, putere militară, putere cognitivă etc.) Omul nu
se deosebește aici de animalul din el, nici comunitatea nu este altceva decât sunt
toate comunitățile biologice de pe planetă: identități organice sau asociative, care
se folosesc de puterea individuală și comună, deopotrivă, pentru a supraviețui și a
învinge în confruntarea cu alte identități, mai exact, cu toate celelalte identități. De-a
lungul mileniilor, oamenii și comunitățile lor n-au făcut altceva decât să-și onoreze
interesul lor vital – individual sau comunitar –, folosind toate mijloacele posibile, de
la negociere la șantaj și amenințare, de la impunere la război. Război de toate felurile,
război nelimitat, război hibrid, război economic, război mediatic, război cibernetic,
război cognitiv și, de o vreme, război spațial.
Dreptul păcii și al războiului sună frumos și liniștitor doar pentru creduli și
pentru cei fără minte, nu și pentru restul oamenilor. Nimeni n-a respectat vreodată
dreptul păcii și al războiului, cutumele și obiceiurile confruntărilor armate – înțelese
cândva ca bătălii de onoare pe un câmp de luptă acceptat de ambele tabere și în
condițiile unor reguli prestabilite –, ci, dimpotrivă, fiecare s-a folosit de aceste principii
demagogice și acoperitoare, tocmai pentru a nu le respecta, pentru a-l surprinde
pe adversarul credul și a-l nimici, atunci când a fost posibil, sau măcar pentru a-l
năuci, din prima lovitură. Aici n-au fost farisei, impostori și călăi doar reprezentanții
războinici ai civilizației occidentale, ci, într-o formă sau alta, toți beligeranții. Fiecare
a căutat să-l surprindă pe celălalt, să-l pună în fața faptului împlinit, să-l nimicească
pe părți sau printr-o lovitură fulgerătoare și neașteptată. Gingis-Han a traversat,
cu armata sa de 100.000 de oameni și cu o numeroasă logistică, dispusă înaintea
luptătorilor, iarna, Munții Tianșan, pentru a-l surprinde la Mahomed și a-l face zob
dintr-o singură lovitură. Mihai Viteazul, împotriva obiceiurilor războaielor vremii,
i-a atacat pe turci, la Călugăreni, în timpul nopții, când aceștia dormeau. Ce a urmat,
se știe. Însuși Napoleon Bonaparte, poate cea mai strălucită minte strategică (marea
tactică) din acele vremuri, a inventat și folosit, în toate campaniile sale, acolo unde a
fost posibil, tactica surprinderii printr-o manevră rapidă, pe linii interioare, realizând
la momentul voit și în locul potrivit, un raport net superior de forțe, nimicind astfel
inamicul pe părți. În campania din Italia, a atacat iarna, când, potrivit obiceiurilor
vremii, nu se duceau războaie. Desigur, nu i-a reușit această manevră și în campania
din Rusia, dar asta este o altă problemă. La Waterloo, raportul de forțe era unul net
superior armatelor unora dintre marile țări europene, care s-au coalizat pentru a-l
nimici pe acest corsican care nu făcea parte din tagma lor aristocratică și care, în
campaniile sale, furtunos câștigate, a nesocotit toate regulile războiului, generând
PUNCTE DE VEDERE
altele, pe care vremile acelea încă nu le acceptau. Desigur, dacă generalul Grouchy
nu se duceaa la interceptarea unei coloane a inamicului, așa cum primise ordin de la
Napoleon, ci se ducea acolo unde-l chema glasul tunului, întrucât bătălia începuse,
probabil că alta era soarta acelui război și altfel ar fi fost vremurile următoare ale
Europei. Să nu uităm că, de fapt, Napoleon este cel care a făcut primul proiect al ceea
ce numim azi Uniunea Europeană.
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă azi în Europa și pe mapamond, cred
că este bine să prezentăm, pe scurt, ultimele două bătălii ale lui Napoleon, folosindu-
ne cele relatate, cu câțiva ani în urmă, în una dintre propriile noastre lucrări.2
Valoarea campaniei din Italia pentru arta militară este imensă. Napoleon
spărsese, încă din acel timp, toate tiparele, călcase toate regulile arbitrare şi neprolifice
de până atunci ale războiului – venite din Evul Mediu şi torsionate de vremuri –,
introdusese mişcarea şi surprinderea, lăsându-i pe vechii generali şi, mai ales, pe
aroganţii monarhi ai Europei, fără suflu.
Vom prezenta, în continuare, pe scurt, dintre sutele de confruntări militare care
au împânzit secolul al XIX-lea, doar două bătălii – pe cea de la Jena, din 1806, şi pe
cea de la Waterloo, din 1815 – care arată că, în numai nouă ani, un geniu militar a
ajuns, datorită unui complex de factori ce nu au fost încă pe deplin elucidaţi, deşi au
trecut de atunci aproape două secole, de la sublim la dezastru. Aprecierile şi criticile
celor două bătălii au fost, sunt şi vor fi numeroase. Istoria este un rezervor inepuizabil,
precum mintea omenească. Cu puţin noroc şi suficientă inteligenţă, fiecare poate găsi
în ea suficiente argumente pentru ceea ce doreşte să demonstreze, să afirme sau să
nege. Însă numai Dumnezeu şi pământurile din jurul oraşului Jena şi cele pe care
s-a ridicat, ulterior, piramida de la Waterloo pot mărturisi, dacă ar şti cum s-o facă,
ce a fost în sufletul celor care s-au înfruntat atunci pe viaţă şi pe moarte pentru o
glorie efemeră, pentru un orgoliu fără margini sau pentru o înfrângere istorică. Cu
numai un an înaintea bătăliei de la Waterloo, apăruse ceea ce numim şi astăzi Codul
Napoleonian şi care este, poate, după dreptul roman, prima întreprindere de o valoare
care a marcat, împreună cu alte mari repere ale acelui timp, intrarea Europei într-un
nou destin.
Bătălia de la Jena (1806) reprezintă unul dintre acele repere care jalonează
arta militară a secolului al XIX-lea, mai exact perioada de început a evoluţiei artei
militare în acest secol. La urma urmei, este secolul care aparţine lui Napoleon, chiar
dacă peste numai nouă ani, şi el, ca mulţi alţii, a fost înfrânt.
În 1805, armata Prusiei nu mai era cea din vremea lui Frederic. Făcuse deja
o figură ridiculă la Austerlitz. Ea nu se putea împăca însă cu nealinierea la acel
trecut glorios. Avea nevoie de o victorie răsunătoare. Se pare că din acest motiv, a
General dr. Mihail Popescu, general lt. (r) dr. Valentin Arsenie, general de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva, Arta
2
militară de-a lungul mileniilor, Editura CTEA, București, 2004, pp. 284-301
PUNCTE DE VEDERE
provocat războiul din 1806, în care a antrenat Rusia şi Anglia, împotriva Franţei.
Desigur, cauzele sunt mult mai complexe, însă nu de acest lucru ne ocupăm noi
aici. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în acest început de secol, se născuse un fel
de competiţie între armate. Războaiele se ţineau lanţ – desigur, nu din cauză că aşa
voiau armatele, ci pentru că aşa dorea elementul politic (întrucât politica generează
războiul, ca mijloc al ei, armata doar îl duce) –, iar armatele, conformându-se acestei
cerinţe a politicii, încercau să revoluţioneze ştiinţa şi arta confruntării armate, în
funcţie de mijloacele la dispoziţie, dar şi de eroismul soldatului şi de profesionalismul
şi inteligenţa generalilor.
Armata lui Napoleon se găsea în sud-estul Germaniei, între Goblenz, Passau şi
lacul Constance, într-un cantonament de reîmprospătare. Napoleon nu se afla acolo.
Era la Paris. Pe 22 august, când prusacii au anunţat ostilităţile, lui Napoleon nu i-a
venit să creadă. Pe 3 septembrie, a fost informat că ţarul refuză să semneze tratatul de
pace, deşi era pe punctul de a-l semna. Abia atunci Napoleon a înţeles că s-a format o
nouă coaliţie împotriva sa. Din acest moment, războiul devenise inevitabil.
Este foarte interesantă aici politica, mai bine-zis, morala lui Napoleon. El
putea să atace imediat, întrucât avea tot timpul armata pregătită pentru război. Într-un
fel, el ar fi putut prefigura ceea ce în secolul al XXI-lea se va numi război preventiv,
dar n-a făcut-o, deşi era pregătit pentru aşa ceva. El putea ataca imediat armata
Prusiei, care era abia în curs de pregătire. Marea Armată a lui Napoleon era gata de
acţiune la primul semnal. Napoleon s-a gândit să atace preventiv, dar s-a temut că va
fi considerat agresor.
Pe 10 august 1806, Prusia trecuse deja la mobilizare. Pe 6 septembrie, a atacat
Saxonia, antrenând-o în conflict.
Când toate acestea erau evidente, Napoleon a ordonat reunirea Marii Armate
între Mayence şi Amberg. Era 19 septembrie.
Pe 26 septembrie, Prusia trimite un ultimatum Franţei. În acest timp, Napoleon
se afla în drum spre Wurzburg. Se ducea acolo să preia comanda armatei. A ajuns pe
1 octombrie.
Toată filosofia războiului de la Jena este una pe muche de cuţit, cu acţiuni
categorice şi riscuri foarte mari. Planurile de campanie ale celor două părţi erau
aproape simetrice, iar armatele riscau totul. Prusacii îşi propuneau să atace în forţă
pe direcţia Erfurt, Wurzburg şi să taie calea de retragere a lui Napoleon la Mayence
şi Strasbourg. Napoleon avea intenţia să atace pe direcţia Bamberg, Berlin şi să
taie liniile de comunicaţii ale prusacilor. Se prevedea un duel pe viaţă şi pe moarte.
Era stilul inconfundabil al marelui Napoleon, care i-a adus atâta strălucire, dar şi
dezastrul.
Prusacii, plănuind să se planteze între francezi şi Marea Nordului, riscau ca,
într-o astfel de bătălie, odată declanşată, să fie nimicit unul din doi luptători (din
rândul adversarului, dar, în caz de eşec, şi din rândul trupelor proprii). Un astfel de
risc arată caracterul decisiv al bătăliei de la Jena.
PUNCTE DE VEDERE
Ce a contat mai mult în această campanie? Perfecţiunea armatei franceze?
Geniul lui Napoleon? Jocul hazardului? Sau ştiinţa şi experienţa războiului?
Armata franceză venea după experienţa de la Ulm şi Austerlitz. Infanteria ei
nu avusese timp să se antreneze la trageri şi prin exerciţii, dar devenise una dintre
cele mai bune din lume în ceea ce priveşte tragerile, pentru că se antrenase prin luptă.
Mai mult, regulamentul de manevre al infanteriei, care fusese introdus în 1791, era
unul dintre cele mai perfecţionate ale acelui timp. El revoluţionase pur şi simplu
arta manevrei. Reunea evoluţiile în linie cu mişcările în coloană, oferind astfel mai
multe variante de poziţionare a trupelor şi acordând rolul cuvenit mişcării. Coloanele
puteau fi de batalioane, de companii şi chiar de plutoane. Pe câmpul de bătaie,
fiecare batalion forma o coloană mică, suplă şi mobilă. Corpul de armată şi divizia
se mişcau în grupuri de mici coloane. Aceste grupuri se mulau la teren, putând să se
adăpostească şi să se apropie în siguranţă de inamic. Când ajungeau la contact cu
inamicul, treceau în faţă tiraliorii, care (în acest timp) făceau şi oficiul de cercetaşi,
deschideau focul şi produceau pierderi serioase inamicului, înainte ca batalioanele să
intre în linia de luptă. Batalioanele, de îndată ce ajungeau la bătaia tunurilor, măreau
intervalele între ele în aşa fel încât să se poată desfăşura, apoi se forma ordinea de
bătaie. Tiraliorii se repliau pe aripile batalioanelor sau regimentelor respective şi se
angaja lupta muschetarilor. Liniile de luptă executau, sub foc, evoluţii dificile, cum ar
fi schimbarea frontului, introducerea rezervelor prin intervale dintre batalioanele deja
angajate, în timp ce alte batalioane întregi erau dispersate la liziere de păduri. La fel,
coloane mici atacau de-a lungul străzilor din localităţi. Cu alte cuvinte, se relansaseră
formaţiile de luptă, se ieşise din acel rigiditism al unor linii fixe, greoaie, imobile. O
astfel de revoluţionare începuse de pe vremea lui Frederic, dar abia Napoleon reuşise
să se apropie de perfecţiunea poziţionării trupelor, a flexibilităţii dispozitivelor acelor
vremuri.
Aceasta era infanteria lui Napoleon. Artileria franceză păstra tradiţiile
deosebite ale vechiului corp regal. Cei mai mulţi ofiţeri de artilerie aveau cunoştinţe
serioase privind materialul şi modul de întrebuinţare în luptă. Materialul era analog
celui care se afla în înzestrarea altor puteri europene, dar avea o anumită superioritate
în ceea ce priveşte calibrele. Artileria nu era însă prea numeroasă. A fost nevoie de
cinci ani pentru a se ajunge la proporţia de 4 piese de artilerie la o mie de oameni,
pe care Napoleon o considera optimă. Bătaia acestor tunuri ajungea la 800 – 1200
de metri. Trăgeau ghiulele şi mitralii. În cea mai mare parte a timpului, se foloseau
mitraliile. Mitraliile erau ghiulele sferice care se trăgeau prin ricoşet.
Cavaleria napoleoniană era, în ajunul bătăliei de la Jena, solidă şi experimentată.
Era folosită în cercetare şi în recunoaşteri. Cavaleria nu mai era, desigur, ce fusese
în antichitate şi în vremea lui Gingis Han. Ea se dovedea totuşi a fi eficientă mai
ales în recunoaşteri şi în urmărirea inamicului pus în derută, dar şi pentru şarjare.
Armata lui Napoleon era extraordinară din toate punctele de vedere, inclusiv în
ceea ce priveşte moralul. Ea avea ceva din pasiunile Revoluţiei şi era dominată
PUNCTE DE VEDERE
de acel orgoliu naţional specific francezilor. Totuşi, existau şi anumite libertăţi (în
cantonamente, spre exemplu), ceea ce îi face pe unii cronicari să scrie că nu se
ştie foarte exact dacă armata lui Napoleon din preajma acelei bătălii era sau nu era
disciplinată, în adevăratul sens al cuvântului. Ofiţerii erau însă foarte severi în ceea
ce priveşte uniforma, iar disciplina din timpul luptei era indiscutabil una de mare
valoare, întrucât îmbina rigoarea şi precizia manevrei cu libertatea de mişcare.
Armata prusacă din 1806 avea 80.000 de angajaţi voluntari şi 158.000 de
rezerviști. Sistemul de recrutare se păstra din vremea lui Frederic al II-lea. Aceşti
recruţi, în 1793, deşi erau în proporţie de 1 la 3, au obţinut o victorie strălucită asupra
armatei franceze de atunci. Desigur, pentru că îi conducea Frederic. Sistemul era
deci foarte bun pentru acele vremuri. Lipsea doar… Frederic. Tiraliorii prusaci,
spre deosebire de cei francezi, erau însă slabi. Folosirea tiraliorilor în luptă fusese
preconizată încă din 1768 de Frederic. Şi în armata prusacă se creaseră batalioane
de infanterie uşoară, adică de puşcaşi. Fiecare companie de linie trebuia să aibă
zece tiraliori. Tactica acestei armate eluda însă desfăşurarea pe coloane. Dar armata
prusacă, urmaşa glorioasei armate a lui Frederic, avea o cavalerie foarte bună şi o
motivaţie excepţională. Mulţi analişti militari sunt de părere că ar fi putut să învingă
la Jena. Îi lipseau doar comandanţii. Frederic murise fără să lase pe cineva în loc. De
aceea, „în lipsa unui general care s-o conducă, armata prusacă, în loc să meargă la
victorie, intra în holocaust.“3
Armata lui Napoleon număra 160.000 de oameni şi 13.000 de bavarezi
destinaţi operaţiilor secundare. Prusia ar fi trebuit să aibă 250.000 de oameni, dar, din
toţi aceştia, doar 110.000 erau gata de luptă. Toată conducerea armatei este ezitantă şi
nesigură. Au loc fel de fel de reuniuni. Ducele Brünswick, cel care comanda armata,
nu este sigur pe nimic. După ce se adoptă o idee în consiliu, renunţă la ea şi revine
la prima, şi tot aşa. Când francezii se aflau deja în marş spre Saxonia, prin Coburg şi
Bayreuth, el mai ţinea încă şedinţa de consiliu. Unii propun să-şi concentreze grosul
forţelor la Jena, el rămâne însă cu forţele principale la Weimar.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre Napoleon. El este ferm, sigur pe el,
dar agitat, iscoditor, caută mereu, zi şi noapte, soluţia cea mai bună, nu ezită, are
curaj să pună imediat în aplicare ceea ce a gândit. El a rămas toată viaţa credincios
principiului său de a avea, în locul hotărât şi la momentul voit, superioritate de forţe
asupra inamicului, chiar dacă pe ansamblul raportul de forţe ar putea fi favorabil
inamicului. Este un principiu simplu, dar foarte greu de aplicat. Punerea lui în operă
face parte din arta militară, iar reuşita ţine, adesea, de genialitatea celui care comandă
armata. Despre manevra pe care intenţionează s-o execute la Jena, Napoleon scrie:
„Intenţia mea este să-mi concentrez toate forţele pe dreapta, lăsând tot spaţiul dintre
Rin şi Bamberg, fără trupă, astfel încât să am aproape 200.000 de oameni reuniţi pe
acelaşi câmp de bătaie… Natura evenimentelor care pot avea lor este incalculabilă,
pentru că inamicul, care presupune că sunt cu stânga pe Rin şi cu dreapta în Boemia,
Lr.colonel Colin, Les grandes batailles de l’histoire, Paris, Ernest Flamarion, 1915, p. 101
3
PUNCTE DE VEDERE
poate să aibă un mare interes să-mi debordeze stânga; în acest caz, eu pot să-l arunc
în Rin.“ Peste câteva zile, Napoleon ar fi adăugat: „Va fi o mare nenorocire pentru
el, dacă ezită, sau pierde o singură zi!“ Şi s-a pus imediat în marş. El a recomandat
generalilor săi să nu angajeze lupta decât atunci când inamicul are forţe inferioare.
În cazul în care inamicul are mai mult de o divizie, să refuze lupta şi să aştepte
concursul întregii armate pentru a merge înainte. Iată o modalitate foarte simplă de
aplicare a principiului enunţat mai sus.
Prusacii ezită în continuare, grupându-se cu majoritatea forţelor în jurul
localităţii Weimar. La contact, generalii francezi Murat şi Lannes spulberă câteva
detaşamente prusace. Aceste prime insuccese zdruncină moralul prusacilor, care,
până în acele momente, erau siguri că vor învinge. Napoleon îşi continuă înaintarea
şi desfăşoară armata pe un front de 60 de kilometri, în faţa presupuselor poziţii ale
inamicului.
Se informează, în continuare, asupra intenţiilor inamicului şi, interpretând
informaţiile, ajunge la concluzia că inamicul nu are decât două posibilităţi: să se
retragă spre o localitate din apropiere de Weimar sau să atace gruparea franceză care
se afla acolo. Napoleon îşi dă seama că inamicul nu este bine condus, că se află
în derută, că tot timpul ţine consilii în loc să acţioneze. După o analiză riguroasă,
hotărăşte să meargă asupra localităţii Jena şi să atace.
Prusacii aveau forţele împărţite în patru grupuri. Napoleon îşi împarte şi el
forţele în patru grupuri corespunzătoare. Bătălia propriu-zisă începe în ziua de 14
octombrie, la orele 06.00, dimineaţa, când Napoleon dă semnalul. Au loc o serie
întreagă de atacuri şi contraatacuri, în care prusacii se comportă cu eroism, dar sunt
prost conduşi. Prusacul Rüchel, cu un corp de 15.000 de oameni, întârzie două ore,
datorită terenului greu, ceea ce a contat foarte mult în bătălia de la Jena. Îşi desfăşoară
forţele în formaţie oblică, cu centrul înainte şi cavaleria pe flancuri, obţine un succes,
cu pierderi foarte grele, în faţa tiraliorilor francezi şi a artileriei, dar grosul forţelor
franceze se afla deja pe câmpul de bătaie. Combinarea focului tiraliorilor francezi cu
o manevră de flanc hotărăşte soarta confruntării. După cinci ore de luptă, francezii
erau deja în faţa Weimarului.
Armata prusacă a pierdut 25.000 de oameni, iar armata franceză 4000.
Bătălia de la Jena a reliefat importanţa deosebită a combinării focului cu
manevra, pe toată durata acţiunilor. Napoleon, deşi şi-a împărţit forţele la fel ca
prusacii, a fost totdeauna primul la locul bătăliei, sau în ordinea prevăzută, pentru
că, în cele din urmă, această confruntare a avut un caracter metodic, forţele fiind
introduse în luptă cu foarte mult discernământ. A învins realismul. Napoleon a rămas
tot timpul pe câmpul de luptă, la postul său de observare, astfel încât să vadă, să ştie,
să înţeleagă tot ce se întâmplă şi să ia măsuri în cunoştinţă de cauză.
Pe câmpul de bătaie de la Auerstaedt, generalul francez Duvout avea 27.000
de oameni şi se aştepta ca inamicul său să aibă un efectiv dublu. De aceea, acţiunea
lui a fost foarte atentă şi foarte prudentă. Dimpotrivă, Brünswick, care avea 50.000
PUNCTE DE VEDERE
de oameni credea că va întâlni un mic detaşament francez pe care-l va spulbera.
Această apreciere greşită îl va duce la pieire. În timp ce la Jena trupele prusace şi
saxone erau dispersate, la Auerstaedt ele erau reunite. Însă Brünswick a găsit de
cuviință să nu-i atace pe francezi metodic – oricum îi va distruge, credea el –, ci
angajându-şi diviziile succesiv, ceea ce era convenabil pentru adversar, care se afla
în inferioritate numerică.
La ora 14.00, armata prusacă era în derută. Cu greu Blücher a mai putut aduna
un regiment cu care să atace. La ora 14.00 mareşalul Davout atacă rezerva prusacă.
Întâi stânga, apoi centrul şi în final dreapta. Armata prusacă se retrage în ordine,
dând numeroase contraatacuri. Dar pericolul de a fi încercuită creşte. Se retrage în
continuare. Mareşalul Davout se opreşte pe creasta unei forme dominante de teren.
Urmărirea prusacilor se efectuează doar cu trei regimente de cavalerie susţinute de
un batalion de infanterie care, până în acel moment, cucerise şi menţinuse un pod.
Davout a luat 115 guri de foc şi 3.000 de prizonieri. Pierderile prusacilor au
fost de 10.000 de oameni, în timp ce francezii au lăsat pe câmpul de luptă de la
Auerstaedt 6.000 de oameni, adică un sfert din efectiv.
În seara zilei de 14 octombrie, la nord de Weimar, se ciocnesc cele două
coloane de fugari prusaci care veneau dinspre Jena şi dinspre Auerstaedt. Haosul a
durat aproape două zile. Abia în ziua de 16 octombrie, regele Prusiei a reuşit să pună
ordine şi să indice direcţia de deplasare spre Magdeburg. Dar francezii începuseră
deja urmărirea. Toate corpurile de armată ale lui Napoleon se răspândesc în evantai.
După 24 de zile de urmărire continuă, armata prusacă este nevoită să capituleze
la Prenzlow, pe 28 octombrie, şi la Lübeck, pe 7 noiembrie. Armata prusacă a fost
deci nimicită. Dar Prusia va renaşte, dând o lecţie pe care Franţa nu a ştiut să o
înţeleagă. Dacă Napoleon ar fi ştiut să profite de această victorie, poate că alta ar fi
fost soarta istoriei. N-a fost însă aşa. Între Leipzig şi Jena se scurseseră şapte ani.
Până la Waterloo mai erau nouă ani.
Războiul din 1806 – prima confruntare majoră a secolului al XIX-lea din
Europa – fusese unul modern, cu angajamente foarte complexe, care s-au derulat între
noua tactică a armatei franceze – apropierea de inamic pe coloane mobile, flexibile,
cu posibilitatea de a se adăposti şi a se desfăşura rapid, folosirea tiraliorilor şi a
manevrei – şi tactica liniilor de luptă care era deja depăşită de puterea de distrugere
a armamentului. Armata prusacă – disciplinată şi ordonată – ar fi putut să câştige
totuşi bătălia dacă ar fi fost condusă cu curaj şi ar fi acţionat rapid. Dar războiul nu se
judecă după ce ar fi fost posibil, ci după realităţi.
Peste nouă ani, în 1815, aliaţii vor pune din nou pe picioare o armată de
850.000 de oameni, pentru ceea ce avea să fie la Waterloo. Desigur, nu dintr-odată,
ci succesiv. Anglo-hanovrienii realizează o armată de 106.000 de oameni, cantonată
între Bruxelles şi mare, în timp ce prusacii pun sub arme 124.000 de oameni, cantonaţi
pe Sambra şi Meuse, între Charleroi şi Liege. Se decid să mai aştepte o lună, întrucât
PUNCTE DE VEDERE
contingentele germane şi austriece nu puteau să treacă Rinul decât în luna iunie, iar
cele ruseşti în iulie.
Napoleon avea, la 1 iunie, o armată de 290.000 de oameni. Mai bine de jumătate
din aceasta se afla pe frontiere secundare. Practic, pentru bătălie, împăratul dispunea
de 124.000 de oameni şi 370 guri de foc. Acestea erau forţele pe care Napoleon le-a
destinat să lupte împotriva lui Wellington şi Blücher.
Napoleon decide să treacă la ofensivă împotriva acestora, înainte ca aliaţii
lor să poată interveni. La Jena evitase să ia iniţiativa. Acum era obligat să o facă.
Ajunge, în marş forţat, cu toate trupele din nordul Franţei, la sud de Charleroi.
Napoleon devansase inamicul, care se afla în cantonamente şi era pe cale să realizeze
surprinderea strategică, dacă Bourmont nu le-ar fi dat de veste prusacilor. De aceea,
în ziua de 16 iunie, Napoleon îi găseşte pe prusaci concentraţi la Ligny. Planul lui de
a-i separa de englezi eşuase. El atacă, totuşi. Bătălia ar fi putut fi câştigată, dacă ar fi
reuşit să introducă în luptă la timp, printr-o manevră de flanc, corpul de armată al lui
Drouet. Acesta trebuia să cadă în flancul drept al prusacilor şi să-i arunce în Sabra.
Drouet a primit ordine contradictorii de la Napoleon şi Ney şi nu a făcut altceva decât
să oscileze între cele două armate. A atacat între orele 19.00 şi 21.00 şi a pus capăt
bătăliei. Prusacii au pierdut 12.000 de oameni şi francezii 8.500. Noaptea, armata
prusacă s-a retras în ordine şi s-a refăcut.
În aceeaşi zi, Ney se angajează împotriva unei părţi a forţelor engleze şi
olando-belgiene la Quatre-Bras.
Pe ziua de 17 iunie, prusacii bat în retragere spre Wavre, pentru a se apropia
de Wellington. Spre seară, se bivuachează acolo, la 10 kilometri de englezii adunaţi
între Waterloo şi Mont-Saint-Jean. Practic, reunirea celor două forţe reuşise. Din
acest moment, era foarte clar că planul lui Napoleon eşuase, întrucât el nu putea
să dea rezultate decât dacă inamicul era angajat şi bătut pe părţi. Despre unificarea
forţelor prusace şi engleze, armata franceză va afla abia a doua zi. Napoleon îl trimite
pe Grouchy să urmărească prusacii spre Gembloux. El se pune în marş abia pe 18
iunie la ora 08.00, dar în direcţia Wavre. Ajunge acolo spre orele 16.00. Tunurile
bubuiau în stânga sa, în miezul zilei. El a avut de ales între ordinul primit de a
împiedica reunirea aliaţilor (joncțiune care se realizase deja pe timpul nopţii, fără ca
francezii să prindă de veste) şi glasul tunului care-l cheamă pe orice soldat, pentru că,
de regulă, acolo se hotărăşte soarta bătăliei. Grouchy execută ordinul primit. Dacă nu
l-ar fi executat şi ar fi ascultat de instinctul său de vechi general, alergând acolo unde
îl chema glasul tunului, alta ar fi fost, poate, soarta bătăliei de la Waterloo. Grouchy
nu era însă dintre aceia. El era un militar disciplinat – de care este mare nevoie pe
câmpul de luptă – şi atât. Dacă ar fi avut acea intuiţie de geniu, ar fi alergat acolo. Dar
n-a avut-o. Geniile sunt puţine.
Observăm aici că aproape toate întâmplările din tabăra prusacilor – cu excepţia
acelor consilii nesfârşite –, care au dus la înfrângerea armatei Prusiei la Jena, sunt
acum reproduse în tabăra lui Napoleon. Manevre neduse până la capăt, întârzieri,
PUNCTE DE VEDERE
ordine contradictorii, lipsa de iniţiativă.
Cu toate acestea, armata franceză a acelui timp era formată din soldaţi căliţi
în războaie. De la Austerlitz şi Jena, Napoleon nu condusese niciodată în războaie
luptători atât de căliţi. Din păcate pentru el, nu mai avea însă generalii din 1806.
Era exact în situaţia prusacilor din timpul confruntării de le Jena. Dintre toţi marii
comandanţi cu care câştigase atâtea bătălii, doar câţiva mai erau prezenţi. Dacă,
în locul lui Grouchy şi al lui Drouet d’Erlon, ar fi fost generalii care luptaseră la
Jena, poate alta ar fi fost soarta bătăliei. Dintre vechii mareşali, Napoleon îl avea,
la Waterloo, doar pe Ney. Acesta manifestase însă multe neajunsuri, începând cu
neînţelegerea situaţiei generale, executarea tardivă sau imperfectă a ordinelor,
ardoarea intempestivă în luptă, o oarecare stângăcie în folosirea procedeelor
tactice ale vremii, mai ales în alegerea formaţiilor tactice. Aceste neajunsuri vor fi
manifestate şi aici.
Napoleon avea, pentru această campanie din Ţările de Jos, cinci corpuri
de armată comandate de Drouet d’Erlon, Reille, Vandamme, Gérard şi Mouton.
Cavaleria era comandată de Grouchy şi se compunea din patru corpuri comandate
de Pajol, Exelmans, Kellermann şi Milhaud, fiecare a două divizii, Garda imperială
care se diviza în Vechea Gardă (grenadieri şi vânători), Tânăra Gardă (voltijori şi
tiraliori), cavaleria uşoară şi rezerva. Vechea Gardă era comandată de generalii Friant
şi Roguet, Morand şi Michel, iar Tânăra Gardă de Duhesme şi Barrois. Cavaleria
uşoară îl avea în flancul drept pe Lefebre-Desnouettes, iar cavaleria de rezervă pe
Guyot.
În ziua de 18 iunie, Grouchy plecase la misiune cu 33.000 de oameni. Pentru
bătălie, Napoleon dispunea de Garda Imperială, de corpurile lui Drouet, Reille,
Mouton, Kellermann şi Milhaud, cam 74.000 de oameni şi 266 guri de foc.
Armata comandată de Wellington era departe de a fi omogenă. Ea număra
50.000 de infanterişti, 12.000 de cavalerişti şi în jur de 6.000 de artilerişti şi genişti,
cu 184 guri de foc. Această armată nu era închegată. Ea avea 24.000 de englezi,
6.000 de oameni din Legiunea germană a regelui, 11.000 de hanovrezi şi 27.000
olandezi, belgieni etc.
Această armată era împărţită în corpuri de armată formate din trei sau patru
divizii. Avea în rezervă o divizie de cavalerie comandată de lordul Uxbridge.
Generalii erau însă excelenţi. Toţi – Hill, Acten, Picton – erau căliţi în mari operaţii
sau în bătălii. La fel şi trupele prusace. Ele făcuseră campaniile din 1813 şi 1814.
Aceste trupe erau încadrate cu recruţi şi valorau precum cele cu care Napoleon
câştigase campaniile dintre 1807 şi 1809 la Eylau, Eckmühl, Wageram şi Abesnsberg.
Generalul comandant, Blücher, şi şeful său de stat major, Gneisenau, ca şi subşeful
de stat major, Grolman, erau oameni valoroşi.
Cei patru comandanţi de corpuri – Bülow, Pirch, Ziethen şi Thielman – erau
buni soldaţi. Aveau acele calităţi excepţionale care se cer într-o astfel de bătălie. Dar
astfel de calităţi nu le pot hotărî oamenii, ci Dumnezeu.
PUNCTE DE VEDERE
Câmpul de bătaie de la Waterloo4 este în general plat. Punctul cel mai ridicat
are 140 de metri deasupra nivelului mării şi cel mai coborât, 110 metri.
Trupele lui Wellington erau rânduite pe înălţimile din nordul văii râului
Ohain. Rezervele anglo-olandeze erau ferite de vederea francezilor. Dispozitivul lui
Wellington se sprijinea cu stânga şi cu centrul pe un drum în debleu mărginit de un
gard de mărăcini care ducea de la Ohain la Braine-l’Alleud. Aici se afla cea mai mare
parte a infanteriei olandeze, germane şi hanovreze. Pe dreapta, unde se aştepta să fie
dată lovitura principală de către francezi, el a plasat jumătate din trupele engleze.
Rezervele erau masate înapoia centrului şi dreptei. Stânga nu era întărită decât prin
două brigăzi de cavalerie.
Această poziţionare are loc dimineaţa. Wellington dispune toate elementele
în aşa fel încât focul să aibă efect maxim. Sistemul de foc este organizat în detaliu.
Bateriile sunt amplasate în faţă, înapoia gardului şi unor taluzuri. Ele sunt bine
ascunse observatorilor francezi. Pentru trageri se practică creneluri în acest taluz.
Infanteria este postată înapoia liniei de creastă, pentru a fi ferită de proiectile şi nu va
fi adusă în faţă decât la momentul oportun. În faţă, la 200-300 de metri, aproape de
piciorul pantei, este plasat un lanţ de tiraliori.
Localităţile care se află un kilometru în faţa acestei linii se prezintă de o
manieră foarte interesantă. Wellington îşi dă seama că dispunerea lor îl poate ajuta
şi se hotărăşte să le folosească. Cătunele din faţa stângii sunt ocupate, pe o lungime
de 1200 de metri, de o brigadă de saxoni şi de ostaşi din Weimar. O companie era în
faţă, la castelul Frischermont, mici detaşamente erau poziţionate în mijlocul pădurii
şi păşunilor în casele care se găseau aici. Era o formă ideală de mascare, mai ales
împotriva artileriei franceze. Două tunuri flancau această poziţie. Grosul brigăzii
era masat şi pregătit să atace direct, prin şoc. O suprafaţă destul de mare de teren
era astfel ocupată cu minimum de forţe. Toată această dispunere viza încetinirea
ritmului francezilor şi protecţia stângii dispozitivului propriu, mai ales împotriva
unei manevre de învăluire sau de întoarcere.
Ferma Haye Sainte, care se afla la 200 de metri în faţa frontului, pe drumul care
leagă oraşul Bruxelles de Charleroi, a fost ocupată de 400 de oameni din Legiunea
germană, cea mai bună trupă de care dispunea Wellington, şi pregătită pentru tragere.
Înapoia acesteia, de cealaltă parte a drumului, se găsea o carieră de nisip. A fost
imediat ocupată pentru a asigura un foc de flanc în zona fermei. Două baterii au fost
dispuse în apropierea drumului pentru a asigura cu foc din toate părţile ferma.
Castelul şi parcul Hougoumont ocupau un careu de 500 de metri. Acest punct a
fost şi el temeinic pregătit pentru a face o surpriză francezilor. Castelul a fost ocupat
de două batalioane, dar el era asigurat de un dispozitiv de artilerie şi de tiraliori care
se aflau în afara clădirii.
În afara crenelurilor practicate pentru trageri, Wellington a interzis orice fel de
4
Pe locul respectiv, se înalţă azi o piramidă de pământ, care adăposteşte un panoramic cu desfăşurarea bătăliei,
asemănător celui de la Borodino şi celui de la Plevna.
PUNCTE DE VEDERE
lucrare de apărare, din cel puţin două motive: nu dorea să lege oamenii de teren şi,
mai ales, să creeze condiţii de răspuns prin mobilitate la acţiunile franceze. Frontul
pe care-l ocupa era foarte restrâns. Cu 68.000 de oameni el ocupa un front doar
de 4.000 de metri. Era foarte clar că Wellington se temea să-şi disperseze forţele,
întrucât înţelesese foarte bine că tactica lui Napoleon era nimicirea inamicului pe
părţi. Şi, mai ales, Wellington nu dorea o apărare pasivă.
Dispozitivul adoptat de Napoleon era foarte simplu. Pe dreapta drumului, a
fost desfăşurat corpul lui Drouet, iar pe stânga drumului, cel al lui Reille. Înapoia
lui Drouet a fost poziţionat corpul de cavalerie al lui Milhaud şi cavaleria uşoară de
gardă. Înapoia celui de al doilea, a fost dispus corpul de cavalerie al lui Kellermann
şi cavaleria de rezervă a Gărzii. Înapoia centrului, a fost plasat corpul lui Lobau,
cele două divizii de cavalerie retrase de le Grouchy şi infanteria Gărzii. Majoritatea
artileriei era disponibilă la nivelul cavaleriei şi rezervelor, în timp ce, în faţă, se afla
doar o mică parte a artileriei.
Paradoxal. Acest dispozitiv era cât se poate de convenabil lui Wellington.
Tocmai Napoleon, a cărui mare tactică – pentru a nu-i spune strategie – se baza pe
manevre subtile, pe combinarea iscusită a focului cu mişcarea, adoptase un dispozitiv
care se întindea doar pe 3.500 de metri, evident, pentru a ataca centrul!
Desigur după 215 de ani de la acel eveniment şi după ce s-au consumat tone
de cerneală întorcându-se pe toate feţele acest eveniment, pare uşor să emiţi judecăţi
de tot felul. Acest lucru dovedeşte încă odată că războiul este o artă a confruntării, iar
rezultatul depinde de o mulţime de factori care, adesea, sparg toate calculele şi toate
pronosticurile.
În acea zi, Napoleon a ordonat lui Reille să atace castelul Hougoumont pentru
a-l fixa pe inamic şi a-i da posibilitatea împăratului să acţioneze cu forţele principale
pe dreapta drumului.
Bătălia a început, deci, la orele 11.30, prin atacul asupra castelului. Pregătirea
de foc nu a avut succes, întrucât pereţii castelului erau mascaţi şi protejaţi de arbori.
După o oră de luptă, în faţa zidurilor ajunseseră două regimente. O a doua brigadă s-a
alăturat primei, dar fără succes. Pierderile francezilor, care au intrat în foc aproape
fără discernământ, erau foarte mari. Sistemul de foc al lui Wellington era prea bine
pregătit pentru a putea fi străpuns. Mai mult, Wellington întreprinde un atac cu patru
companii şi îi aruncă pe francezi înapoia fermei cu 500 de metri.
Atacul pe centru a început în jurul prânzului. Bătălia a fost antamată după
obiceiul napoleonian. O baterie de 80 de piese a fost pusă în bătaie. Imediat însă
Napoleon a observat o coloană de prusaci la 7 kilometri. Nu avea deci decât două
ore pentru a-i bate pe englezi înaintea sosirii prusacilor. De aici se pare că au început
nenorocirile francezilor. De fapt, au continuat. Pentru că ele începuseră cu lipsa de
informaţii, cu nereuşita manevrelor de separare a forţelor prusace de cele engleze etc.
Toate măsurile ulterioare au fost luate cu precipitare.
Napoleon l-a însărcinat pe Ney să conducă atacul. Către orele 14.00, bateria a
PUNCTE DE VEDERE
încetat focul pentru a face loc celor 20.000 de infanterişti ai lui Drouet care înaintau
compact, fără să aplice acea tactică a atacului pe coloane mici, cu posibilitatea de a
se desfăşura pe front larg. O astfel de formaţie nu mai fusese întrebuinţată din 1794.
Împăratul nici nu se putea gândi la aşa ceva. După 20 de campanii, nimeni nu bănuia
că ar mai putea fi folosită o astfel de formaţie, carne de tun pentru inamic. Iată cum
o descrie Colin: „În fiecare divizie, cele opt batalioane erau desfăşurate în linie de
bătaie, unul înapoia celuilalt, la distanţa unei secţiuni, formând o masă compactă de
160 de oameni de front pe 24 adâncime. Era imposibil să rupi o astfel de masă sau
să o manevrezi. Cele patru divizii marşau eşalonate, cu un interval de 400 de metri
între ele, stânga în faţă.“5
Până în acel moment, niciodată nu putuse fi adoptat un astfel de dispozitiv.
Unii supun că s-ar fi creat o confuzie între cuvântul francez divizion (care înseamnă
pe de o parte mare unitate denumită divizie şi, pe de altă parte, diviziune, divizare,
adică fracţionare a unui dispozitiv, a unui batalion, în cazul nostru). Argumentul nu
rezistă. O astfel de formaţie – aproape stupidă pentru acele vremuri şi mai ales pentru
armata lui Napoleon – a fost adoptată, probabil, în urma unui ordin explicit şi foarte
clar, care nu era însă al împăratului.
Această formaţie trece, totuşi, cu destulă uşurinţă peste poziţiile înaintate ale
lui Wellington, urcă panta şi pune în derută primele linii ale hanovrezilor. Acelaşi
lucru îl realizează şi diviziile din centru. Olandezii, care alcătuiau prima linia a lui
Wellington, sunt respinşi la Mont-Saint-Jean şi nu se vor mai întoarce.
Divizia de stânga, ale cărei brigăzi fuseseră separate, nu are acelaşi succes.
Prima respinge inamicul de la Sabliere, dar cea de a două nu poate pătrunde în Haye
Sainte.
În acest moment, Wellington ordonă liniei a doua să acţioneze împotriva celor
două divizii şi jumătate franceze care trecuseră drumul în debleu. Divizia britanică a
lui Picton, bine desfăşurată şi cu un sistem de foc pus la punct atacă francezii. Aceştia
nu se pot desfăşura, datorită formaţiei masive şi au pierderi enorme. Dar la Haye
Sainte, batalionul german trimis acolo este respins şi şarjat de o brigadă de cavalerie
pe care Napoleon, din precauţie, a trimis-o aici.
În acest moment, intervine divizia de cavalerie comandată de lordul Uxbridge,
care respinge cavaleria franceză în momentul când aceasta trece drumul şi şarjează
puternic infanteria care nu reuşise să se desfăşoare datorită formaţiei strânse. Aceasta
se retrage în dezordine. Dar şi cavaleria engleză, care era deja dezordonată după
acţiunea anterioară, deşi ajunge până la linia bateriilor de artilerie franceze, este
şarjată la rândul ei de o brigadă de lăncieri şi de o brigadă cuirasată franceză.
Per total, atacul infanteriei franceze eşuează, din cauza formaţiei stupide
adoptate. Corpul lui Drouet pierde o treime din efectiv (2.000 sunt luaţi prizonieri)
şi peste 20 de guri de foc.
Această primă luptă încetează. Mai au loc schimburi de focuri şi angajări doar
Lt.col. Colin, Op.cit., p. 162
5
PUNCTE DE VEDERE
în zona parcului Hougoumont, unde acţionează divizia lui Jérome, două batalioane
engleze proaspete şi o brigadă din divizia lui Foy. Reille a incendiat ferma prin focul
obuzierelor, dar inamicul încă rezista acolo.
La ora 15.30, Napoleon reia atacul asupra inamicului din Haye Sainte. Ferma
este incendiată prin focul artileriei. Wellington consolidează linia. Aduce trei brigăzi
engleze care nu intraseră încă în luptă.
Mareşalul Ney, care observase aceste mişcări în tabăra engleză, crede că
inamicul se retrage şi trece la şarjare. Desfăşoară pentru aceasta corpul de cavalerie
al lui Milhaud şi divizia de cavalerie uşoară a lui Lefebre-Desnouettes pe platoul ce
se întinde la est de drum, obligând bateriile proprii să înceteze focul. În acest timp,
infanteria engleză formează 16 careuri între Haye Sainte şi Hougoumont. Artileria
trage cu ghiulele, apoi cu mitralii. Cavaleria franceză şarjează careurile. Se angajează
o luptă teribilă. Cavaleriştii francezi atacă de opt ori şi nu reuşesc decât să ia trei
steaguri.
La rândul lor, şi ei sunt şarjaţi de cavaleria engleză şi respinşi la piciorul pantei.
Francezii reiau atacul. Ney, în loc să conducă lupta, trece în fruntea cavaleriei sale.
Restul corpului de armată, neprimind alt ordin, asistă cu arma la picior la această
confruntare înspăimântătoare.
Totuşi, atacurile franceze, deşi nu distrug decât două careuri, epuizează
rezistenţa engleză. Wellington le ordonă să reziste până la venirea prusacilor. De
aceasta depindea înfrângerea sau victoria.
Napoleon înţelege şi el situaţia. Atacul prematur al cavaleriei a fost o greşeală
gravă. Dar era deja un fapt împlinit. Infanteria nu avea timp să vină în ajutorul
cavaleriei. Aşa că Napoleon face singura mişcare posibilă: lansează corpul lui
Kellerman şi cavaleria de rezervă a Gărzii. Ney reia atacurile pentru a treia oară, apoi
pentru a patra oară, dar nu reuşeşte să copleşească infanteria engleză. Abia atunci
Ney îşi aduce aminte de infanteria sa. O introduce în luptă, dar 6.000 de puşcaşi
nu mai puteau schimba soarta bătăliei. În câteva minute 1.500 de oameni sunt ucişi
sau răniţi. Ney reuşeşte doar să ia Haye Sainte, de unde inamicul se retrage. Acest
punct era foarte important. Napoleon insistase timp de două ore să fie luat, dar Ney
preferase acele şarje intempestive. Se instalează rapid aici artileria, tiraliorii se
apropie până la 80 de metri de liniile engleze, iar resturile corpului lui Erlon se adună
între Belle-Alliance şi Haye Sainte, urcă până la drumul în debleu, se fixează solid
în inima poziţiei inamice. Napoleon îşi dă seama, pentru a doua oară, că înfrângerea
sa devine iminentă. Ney a cerut întăriri lui Napoleon, dar acesta nu avea de unde să-i
mai dea. Mai erau 14 batalioane din Vechea Gardă pe care el s-a hotărât ceva mai
târziu, să le folosească împotriva englezilor. Poate că, dacă le trimitea la timp lui Ney,
englezii ar fi fost respinşi. Dar prusacii ajunseseră. Corpurile lui Mouton şi Tânăra
Gardă erau, de două ore, angajate împotriva prusacilor, iar Vechea Gardă s-a dus
să-i susţină. Corpul lui Reille se epuizase în luptele de la Hougoumont, fără să poată
cuceri această fermă. Pe această aripă, Wellington reuşise.
PUNCTE DE VEDERE
Pe dreapta, corpul lui Erlon încerca să împiedice joncţiunea aliaţilor, în
cătunele Papelotte şi Haye.
De la Wavre la Belle Alliance sunt 20 de kilometri. Dacă ar fi mers cu 2
kilometri pe oră, ar fi ajuns în zona luptei spre seară. Ele au ajuns abia la ora 16.00.
Napoleon fusese informat că nu are de a face decât cu corpul lui Bülow. De aceea, el
l-a lăsat să sosească pe câmpul de bătaie pentru a-şi putea folosi rezervele, alternativ,
mai întâi împotriva englezilor, apoi împotriva prusacilor.
Bücher se decide, la insistenţele lui Wellington, să atace spre orele 16.30.
Cei 10.000 de francezi ai lui Mouton îl resping, dar, în cele din urmă, cedează în
favoarea celor 30.000 ai lui Bücher. La ora 18.00, prusacii iau Plancenoit. Napoleon
lansează împotriva lor Tânăra Gardă şi îi scoate pe prusaci din sat, dar, la rândul ei,
şi această gardă cedează. În acest moment, Ney ceruse întăriri împotriva englezilor.
Dar Napoleon nu i-a putut trimite Vechea Gardă înainte de a-i respinge pe prusaci
din Plancenoit. Unsprezece batalioane înaintează pe unsprezece coloane, intră în sat
fără să tragă un foc de armă şi, în 20 de minute, îi resping pe prusaci la 600 de metri,
Noua Gardă câştigând terenul pierdut.
Napoleon mai avea în rezervă cinci batalioane. După ce i-a oprit pe prusaci, se
putea întoarce împotriva englezilor.
Era ora 19.00. Într-o jumătate de oră, Wellington şi-a reorganizat trupele şi
a reluat ofensiva. Infanteria franceză este respinsă la piciorul pantei. Cheamă în
sprijin şi divizia olando-belgiană care ocupa Braine-l’Alleud şi o angajează. Soseşte
imediat şi corpul prusac al lui Zieten. Wellington simte că victoria nu-i mai poate
scăpa. Dar Napoleon nu disperă. Consolidează aripa dreaptă a corpului lui Erlon cu
Vechea Gardă. Şapte batalioane ale lui Drouot se îndreaptă spre inamic. Sunt primite
cu un foc puternic din faţă şi din flanc. Nu pot riposta. Ajung la creastă şi resping
câteva batalioane inamice. Dar batalioanele din centru sunt rupte de o şarjă engleză.
Wellington lansează imediat şi infanteria engleză în această şarjă, în timp ce divizia
olando-belgiană cade în flancul coloanelor care intrau pe platou. O brigadă engleză
atacă din spate dinspre Hougoumont.
Bătălia se sfârşise. Cu ultimele două careuri din Vechea Gardă, asupra cărora
se năpustesc talmeş-balmeş prusacii, Napoleon părăseşte ultimul său câmp de bătaie.
Era de aşteptat. Marii regi ai Europei nu-l puteau accepta, în rândul lor, pe genialul
sărăntoc.
Era ultimul război al lui Napoleon Bonaparte. Nu prin acest război a rămas el
în istorie, ci prin geniul său militar, prin modul în care a împletit ştiinţa războiului cu
arta conducerii trupelor în cele mai grele situaţii. Înfrângerea de la Waterloo este doar
ultima bătălie pierdută de un geniu al artei militare. Dar ea, ca şi geniul lui Napoleon,
a rămas. Mărturie a faptului că nimic nu este nepieritor pe lumea aceasta. Gloria şi
înfrângerea, mândria şi prejudecata, toate, dar absolut toate, sunt vremelnice.
Un al doilea Napoleon însă nu se va mai naşte curând. Aşa cum nici un al
PUNCTE DE VEDERE
doilea Gingis-Han nu a mai apărut vreodată.
Din aceste două bătălii, care sunt simbolice pentru începutul de secol, rezultă
complexitatea confruntării militare, marile dimensiuni şi imensitatea factorilor care
condiţionează înfrângerea sau victoria.
Bătălia de la Waterloo – pe locul căreia se află acum o piramidă uriaşă de
pământ – a fost ca un joc de şah. Ea a depins nu atât de eroismul soldaţilor – care
era la cea mai înaltă cotă posibilă –, cât de abilitatea generalilor şi de o mulţime de
alţi factori întâmplători. Dar, mai presus de toate, a reieşit încă o dată în relief rolul
informaţiilor, al interpretării lor, al cunoaşterii situaţiei, precum şi cel al experienţei,
al lucidităţii.
***
În Uniunea Europeană, fiecare cetățean din țările membre poate să se

stabilească unde vrea el, să circule liber, să muncească unde găsește un loc de
muncă, în felul acesta deschizându-se (a se citi desființându-se) practic frontierele.
Mai mult decât atât, descoperindu-se și identificându-se cele mai concludente și
cele mai semnificative realizări și orizonturi privind noua configurație geopolitică
a lumii, ireversibilitatea devine efectiv imposibilă. Și nu numai datorită faptului că
timpul este unisens, chiar dacă apa, pe Terra, se întoarce totdeauna la izvoare, după
o superbă și dramatică aventură, ci și cursului vieții. Dar configurația noului mers
european spre un nicăieri care, în subsol, ar putea să facă jocul noului imperiu, este,
poate, cea mai directă și cea mai greu de contracarat ofensivă a globaliștilor împotriva
statelor naționale și a identităților naționale. Sau, într-un anume sens, o reconfigurare
a vechilor metehne ale Europei. Continentul nostru, care a suportat deja trei războaie
mondiale (două fierbinți, cu zeci de milioane de morți și unul rece), produse tot
interesului celor care au ca obiectiv dominarea lumii, nu s-a cumințit deloc. Ceea
ce face Uniunea Europeană, la ora actuală, ține tot de un comportament abuziv,
care continuă, prin mijloace actuale, îndeosebi politice, economice, financiare și
mediatice, filosofie războaielor de la Jena și Waterloo și cam de pretutindeni. Multă
lume a crezut că europenii, după cele două războaie mondiale fierbinți, s-au liniștit,
că nu la va mai trebui un război pe teritoriul european cât vor exista ei pe Terra. Dar,
chiar înainte de a se încheia cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa s-a reîmpărțit
rapid în două tabere – Estul și Vestul și, cu un substanțial ajutor american, războiul
a reînceput. El se continuă și azi și, probabil, ser va continua și după ce Europa va
deveni metisă. Oricât de globaliști și de libertini ar fi sau ar deveni europenii, ei vor
face ce au făcut mereu de la Imperiul Roman încoace. Chiar dacă își scriu per frunte:
„Fără frontiere”, tot pentru frontiere, piețe și resurse se vor război. Cu ei înșiși, cu
toată lumea, între ei, și chiar contra lor.
Desigur, este, în primul rând, interesul corporațiilor care n-au nevoie de
frontiere, ci doar de resurse, adică de materiile prime ale întregii lumi, de bani, de
PUNCTE DE VEDERE
foarte mulți bani și de piețe. Ele vor să transforme tot globul și, dacă se poate, tot
universul sau toate universurile într-o singură piață. Iar aceasta să fie în exclusivitate
a lor. Cum, de altfel, și este. Dar aceste corporații aparțin cuiva. Nu sunt venite din
Cosmos sau de pe planeta Marte. Cele mai multe dintre ele sunt ale Statelor Unite sau
poartă girul acestei superputeri nucleare, tehnologice și informaționale, care domină
categoric lumea. Dar corporațiile acestea sunt și prin alte părți, cu predominanță în
lumea occidentală (Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Austria etc.) Ele
sunt cam peste tot pe unde, altădată, exista monopolul Occidentului asupra spațiului
geopolitic mondial și restului lumii.
Acest control există și acum, prin politici care par extrem de generoase și de
productive în ceea ce privește valorificarea, în interes propriu occidental, a calităților
individului, dar, într-un fel, și în folosul individului. Pentru că, la urma urmei, fiecare
om de pe planeta Pământ dorește și visează să ajungă unde-i bine, în primul rând,
pentru el. Comunitatea – familia, poporul, națiunea etc. – nu era și nu este altceva
decât un cadru comunitar permisiv și protector (desigur, și determinant), în care
individul, ca individ, dar și ca lanț generativ și protector în condiția umană, să poată
exista. Faptul că omul este o ființă socială, dar care ființează în sine și pentru sine, nu
este limitativ, ci transferabil. Așa că, din punctul de vedere al combaterii sloganurilor
și fixismelor care au rigidizat și extremizat lumea de-a lungul veacurilor, epoca
distrugerii identităților de tip familie, comunitate etnică și religioasă, popor, națiune,
stat etc. pare a fi foarte bine venită. Mereu, oamenii nu s-au mulțumit ce au și au
căutat până-n pânzele albe ce nu au, chiar dacă nu au știut niciodată foarte exact de
ce fac asta. Numai că unii au plecat în căutarea unui Eldorado, alții în regăsirea unui
loc de slugă. Numai mințile strălucite venite în Occident de pe toate meridianele au
fost acceptate la masa comună a cuceritorilor lumii, dar nu ca proprietari, ci doar în
calitatea or de creiere ce pot fi exploatate. În rest, toți ceilalți au rămas la șaibă, la
grajduri sau în casa slugilor.
Așa s-a întâmplat și cu poporul român. Cred, din ce în ce mai mult, că el
n-a plecat încă peste hotare din vreun patriotism endogen, ci doar pentru că n-a
fost lăsat, dar și din comoditate sau din acel spirit de conservare și de suficiență
ancestrală specific populațiilor sedentare, care n-au vocația aventurii și războaielor.
Pământul i-a oferit cam de toate, mai ales în vremea dacilor. După aceea, Dumnezeu
cu mila. Negură în documente, negură în sistemul valorilor, negură în conștiințe. Pe
un astfel de sol aproape vid din punct de vedere ontologic, gnoseologic, cultural și,
deci, civilizațional, poți cultiva orice. În vremea socialismului, s-a încercat sădirea
unui patriotism colectiv, unui patriotism endogen ancestral, opus expansionismului
agresiv de tip capitalist occidental, dar suportul acestui demers era atât de artificial și
de neconvingător, încât, în decembrie 1989 și în următorii câțiva ani, tot românescul
a fost pur și simplu spulberat.
Prima structură care a căzut victimă acestei agresiuni fără precedent a fost
sistemul bancar. În doar câțiva ani, toate băncile românești, toate depozitele bancare
PUNCTE DE VEDERE
și toate relațiile financiare normale ale statului român au fost rase de pe suprafața
pământului. Din lipsă de finanțare și, mai ales, din lipsă de viziune și de concept,
dar și datorită prostiei, lăcomiei, și, îndeosebi, trădării, toate resursele țării, inclusiv
aproape jumătate din pământul roditor, au fost cedate la străini.
Sub masca atragerii capitalului străin, țara s-a autosărăcit, s-a reîndatorat pe
termen lung, românii au devenit consumatori captivi ai propriilor servicii (cedate
străinilor) etc. etc. Este o prostie cât roata carului și o crimă abominabilă ca România,
țara pâinii, care dispune de unul dintre cele mai fertile ogoare din Europa, care are
unele dintre cele mai vestite podgorii din lume, să importe de pe alte meridiane pâine,
legume, struguri și fructe. Exploatarea României de către corporațiile Occidentului,
sub fel de fel de formule și de pretexte, este una de tip barbar, care n-a existat nici în
vremea imperiilor. O firmă austriacă a ras, în câțiva ani, aproape întregul patrimoniu
forestier românesc, desigur, după ce marile combinate românești de celuloză și hârtie
și de industrializare a lemnului au fost pur și simplu scoase din uz, deși erau, toate,
dotate cu tehnologie de ultimă oră, cumpărată din Vest, pe bani grei.
Avantajul creat de conceptul drepturilor omului – dreptul la muncă, la emigrație,
la circulație liberă, dreptul fiecăruia la a se stabili unde dorește pe planeta Pământ
(dar mai ales pe teritoriul Uniunii Europene) este nu doar generos, ci și cât se poate
de dubitativ și de parșiv. Grosso modo, el face parte din acele drepturi fundamentale
pentru care oamenii se luptă de veacuri. Efectele sunt însă cu totul altele, cel mai grav
și mai periculos dintre acestea fiind desființarea vechilor comunități, a națiunilor și
a statelor naționale. Chiar dacă diminuarea și erodarea importanței frontierelor par
a fi benefice pentru piață, pentru corporații, pentru mondializarea economiei și a
cogniției și pentru intrarea în epoca cognocivilizației, bruscarea timpului și, nai ales,
distrugerea intempestivă, haotică și nechibzuită a unei ordini de drept bazată pe state,
formată și consolidată de-a lungul mileniilor (fiecare stat fiind, de fapt, o unitate
și, deci, o identitate civilizațională) ar putea duce la un haos civilizațional care ar
genera, poate, cel mai cumplit război care a existat vreodată pe Terra: războiul tuturor
împotriva tuturor. Războiul civilizațiilor, de care vorbea Huntington. Pentru că este
foarte greu de presupus că marile puteri (Statele Unite, Rusia, China, India, Marea
Britanie, Germania, Franța, Japonia, Turcia etc.), care se înarmează continuu vor
renunța vreodată la puterea lor, de dragul unui hiperimperiu al societății conducătoare
nomade, adică al corporațiilor, de care vorbește Attali6, pentru ca, imediat după
această sincopă, să se producă o nouă revoluție care să readucă în decor civilizațiile
și identitățile culturale.
Este însă foarte posibil ca marile puteri actuale să acapareze, prin intermediul
corporațiilor, dar nu numai, cel puțin în prima fază, cvasitotalitatea statelor naționale
și/sau federale (prin asocieri de tipul Uniunii Europene), constituind astfel noi
identități geopolitice și geostrategice, formate din ele și sateliții lor.
Am putea avea astfel, spre exemplu, o identitate geopolitică, geoeconomică,
Jacques Attali, Une brève histoire de l’avenir, Fayard, 2006,
6
PUNCTE DE VEDERE
geofinanciară, geospațială, cognitivă și informațională condusă de SUA, una condusă
de Uniunea Europeană (formată din statele membre), una condusă de Rusia, una
condusă de China, una a arhipelagului nipon, una a Americii latine, una condusă de
India, alta a lumii arabo-musulmane, alta a Africii.
Statele mai mici sau mai mari, mai ales cele cu resurse (și implicit frontierele
acestora) nu pot rezista ofensivei economice a corporațiilor (de fapt, a marilor puteri
care le girează). Aceste corporații se constituie într-un fel de detașamente înaintate
ofensive sau de comandouri ale marilor puteri mondiale strategice, care le girează, le
susțin, le întrețin și, evident, le conduc. Nu de dragul lor, desigur, ci de cel al puterii
și dominanței strategice absolute.
În fine, o altă variantă ar fi cea a civilizațiilor, identificată de Huntington. Este
vorba de acela șapte au opt civilizații, care, de-a lungul timpurilor, par a se constitui
în mari identități geopolitice și geostrategice. Iar ultimele decenii chiar confirmă, cu
unele ajustări, această tendință.
Cele șapte sau opt civilizații identificate de profesorul de la Harvard – respectiv,
occidentală, ortodoxă, sinică, niponă, hindusă, arabo-musulmană, africană și latino
americană (aceasta din urmă putând fi încadrată, după Huntington, și în civilizația
occidentală) – se pare că au la bază cultura comună identităților (statelor) care le
compun și, mai ales, componenta religioasă a acesteia. Dar mare parte dintre valorile
care au creat aceste culturi deja s-au depreciat.
Chiar dacă trăim în aceeași lume, lumea s-a schimbat radical. Bitul a devenit
terra-bit, avioanele supersonice cedează locul celor hipersonice, spațiul cibernetic,
racheta de croazieră, roboții, dronele și, în general, Inteligența Artificială au schimbat
datele problemei – spațiul luptei mutându-se în oameni, în case, în creiere, în spațiul
cosmic, în spațiul cibernetic și chiar în universurile pe care le știm sau nu –, puterea
a devenit hiperputere, iar sclavul de odinioară, tot sclav, dar cu laptop, smartphone
și minte de om de turmă. Cu alte cuvinte, vremurile sunt aceleași cu ale antichității
războinice, dar adaptate la noile tehnologii.
Pentru o astfel de epocă este nevoie – cred mai marii ei – de o reașezare a
civilizațiilor, de o nouă reorganizare a lumii, desigur, după mintea și proiectele lor.
Ei noii Napoloni, noii Welingtoni și noii generali ai epocii războiului nelimitat. Noi,
ceilalți, nu suntem nimic. Sau, în el mai nefericit caz, suntem obiectul războiului
lor. Al noilor centre de putere, care, deja, și-au reconfigurat coordonatele, strategiile
și direcția loviturii principale: statele, comunitățile tradiționale, familia tradițională,
oamrnii și rădăcinile. .
Cu alte cuvinte, noile centre de putere ar deveni, deopotrivă, centre (și identități
globale sau regionale), care ar grupa în jurul lor, toate (sau aproape toate) țările lumii, astfel:
1. SUA (Anglia, Canada, Australia, Mexic, Israel etc.);
2. Uniunea Europeană, cu statele membre;
3. Rusia (Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan etc.);
PUNCTE DE VEDERE
4. China cu țările care se află sub influența ei;

5. Japonia;
6. India (cu întreaga lume hindusă);
7. Turcia (cu întreaga lume musulmană);
8. Brazilia (cu toate țările lumii latino-americană sau doar u o parte din acestea);
9. Egiptul sau Arabia Saudită (cu toate sau aproape toate țările arabe);
10. Țări încă neîncorporate.
Această posibilă variantă se prezintă n Schema nr. 1.
Schema nr. 1 Posibile centre de noi identiăți civilizaționaler în rpoca hipersonică
În loc de concluzie
Probabil că, în noua epocă a hiperimperiilor geocivilizaționale, geopolitice,
geoinformaționale, geocognitive sau cum vrem să le spunem, nu numai statul
tradițional se va deprecia, ci și cultura tradițională, bază a civilizațiilor de până acum,
moral, religia, oamenii și mentalitatea lor.
Suntem deja pe acest drum fără întoarcere.
IN MEMORIAM
O PERSONALITATE A NEAMULUI
ROMÂNESC – MEDIC CARDIOLOG ȘI OM
DE ȘTIINȚĂ, GENERAL (R) PROFESOR
UNIVERSITAR DR. VASILE CÂNDEA
A PERSONALITY OF THE ROMANIAN

PEOPLE - CARDIOLOGIST AND
SCIENTIST, GENERAL (R) UNIVERSITY
PROFESSOR VASILE CÂNDEA
Dr ing. Ion I. BASGAN1
Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE2
Rezumat
Personalitate a neamului românesc, medic cardiolog și general

de armată Vasilr Cândea3 s-a născut la data de 24 mai 1932 în comuna
Lisa Vânători (județul Teleorman) și a parcurs toate etapele procesului de
educație și instrucție până la absolvirea Facultății de Medicină Generală
din cadrul U.M.F. ”Carol Davila” din București. A avut o carieră strălucită,
obținând remarcabile succese în plan profesional. Pentru meritele sale
deosebite a obținut numeroase distincții și medalii în țară și în străinătate.
El a fost ales ca deputat de Teleorman în legislatura 1996-2000 pe listele
partidului PDSR.
Cuvinte cheie: patriot roman; medic cardiolog; om de știință; creator de

școală; general;
Vicepreședinte și membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR)
1
Cadru
2
��
didactic în cadrul Facultății de Finanțe bănci și Contabilitate a Universității Creștine ”Di-
mitrie Cantemir” din București. Membru corespondent al AOȘR – Secția Științe tehnice; membru ti-
tular al Uniunii Scriitorilor din România; membru titular al Comitetului Român pentru Istoria Filozo-
fiei Științei și Tehnicii (CRIFST) a Academiei Române; membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști
din România (UZPR)
3
Text preluat și prelucrat de pe Wikipedia, enciclopedia liberă
IN MEMORIAM
Abstract
A personality of the romanian people, cardiologist and army general

born on May 24, 1932 in the commune Lisa Vânători( Teleorman County) and
went through all the stages of the education and training process until
graduating from the Faculty of General Medicine within within from
Bucharest. He had a brilliant career, achieving remarkable professional
successes. For his special merits he has obtained numerous distinctions and
medals at home and abroad. He was elected as a Teleorman deputy in the
1996-2000 legislature on the lists of the PDSR party.
Keywords: Romanian patriot; cardiologist; scientist; school creator; general;
Biografie
Vasile CÂNDEA s-a născut la data de 24 mai 1932, în comuna Lisa Vânători
(județul Teleorman). După absolvirea Liceului Teoretic din Turnu Măgurele în 1951,
a urmat apoi cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul U.M.F. „Carol
Davila” din București (1957), urmând apoi studii postuniversitare în chirurgie
generală, chirurgie de urgență, traumatologie, chirurgie toracică și chirurgie
cardiovasculară în perioada 1962–1976.
După absolvirea facultății, a

profesat ca medic de medicină generală
în comunele Ungheni (jud. Argeș)
și Bogdana (jud. Teleorman) (1957–
1959), apoi ca medic militar la trupele
de grăniceri din Constanța, cu grad de
locotenent major (1959–1961). Timp de
aproape 30 ani va lucra la Spitalul Militar
Central din București, mai întâi ca medic
de chirurgie generală (1961–1971) și
apoi ca șef al Secției chirurgie cardio-
vasculară (1976–1990).
În paralel cu activitatea de
medic, el a efectuat o serie de cercetări
științifice – clinice și experimentale – în
următoarele domenii: șocul traumatic;
contribuția sistemului limfatic în soc
(studii prioritare în România); explorarea
IN MEMORIAM
General (rezervă), Prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA președintele Academiei

Oamenilor de Știință din România (AOȘR)
(n. la 24 mai 1932 - d. la 14 ianuarie 2020)
limfografică a mfaticelor cervicale (primele studii în România); contribuții originale

în afecțiunile microcardului, plămânului, ficatului, pancreasului și sistemului
imunitar, în timpul și după circulația extracorporală. Între anii 1972-1974 este asistent
universitar la UMF București.
În anul 1975 a obținut titlul științific de doctor în științe medicale, cu teza:
„Contribuții la participarea sistemului limfatic în șoc”, studiu experimental,
sub coordonarea științifică a prof. I. Teodorescu Exarcu. A efectuat apoi stagii de
specializare anța (1979, 1980); Austria – Viena (1989, 1990); Israel (1992); S.U.A.
(1993, 1995); Danemarca (1999) și Belgia (2001).
În anul 1990, este numit în funcția de director al Centrului de Boli
Cardiovasculare al Armatei, apoi în perioada 1995-2002 este director general
al Institutului de Cardiologie „Prof. Dr. C. C. Iliescu” din Fundeni. În anul 1992,
obține prin concurs postul de titlul de profesor suplinitor al Catedrei de Chirurgie
IN MEMORIAM
cardiovasculară II (nou înființată) din cadrul U.M.F. București, fiind promovat în
anul 1994 ca profesor titular. De asemenea, în anul 1993, devine conducător științific
de doctorat în chirurgie cardiovasculară.
Este autor al unor brevete de invenții cum ar fi „Banca de organe prin
crioprezervare pentru transplant” sau medicamentul RUXABION (în terapia bolilor
vasculare periferice, în special a celor venoase). A fost profesor consultant la
UMF „Carol Davila” din București.
General (r) prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA a parcurs toate treptele ierarhiei
militare începând cu gradul de locotenent major (1959). A fost avansat pe rând la
gradele de căpitan medic (1964), maior (1969), locotenent colonel (la excepțional,
1975), colonel (la excepțional, 1978). La data de 27 decembrie 1987 a fost înaintat la
gradul de general de brigadă (cu o stea). În anul 1995 primește gradul de general de
divizie (cu 2 stele), fiind trecut în retragere.
Ulterior, a fost înaintat, în retragere, la gradul de general de corp de armată (cu
3 stele), la 30 noiembrie 2000, și apoi la gradul de general (cu 4 stele), începând cu
data de 1 decembrie 2004.
General(r) prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA era căsătorit și avea doi copii.
Membru în asociații profesionale

De asemenea, general(r)
prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA este
membru al mai multor asociații
profesionale cu caracter medical
sau științific, cum ar fi:
- Academia de Științe Medicale
- membru titular din 1989, apoi șeful
secției de specialități chirurgicale;
- Academia Oamenilor de
Știință din România - membru
fondator, membru titular și
președinte din 1990;
- Societatea Română de
Chirurgie Cardiovasculară – vice
președinte și membru fondator;
Chirurgie Vasculară și Angiologie;
Flebologie;
Cardiologie;
IN MEMORIAM
- Uniunea Medicală Balcanică - secretar general;
- Societatea Internațională de Chirurgie Cardiovasculară;
- Societatea Europeană de Chirurgie Cardiovasculară;
- Colegiul francez de chirurgie vasculară;
-Societatea Internațională de Chirurgie Cardiovasculară „Michael Debakey”;
= Academia de Științe din NewYork.
De asemenea, este membru fondator al fundațiilor: „Emil Palade”; „ProPatria”;
„FOBAC”; „Cordis” a Centrului de boli cardiovasculare al armatei (președinte).
Activitatea politică
În anul 1996, general(r) prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA a devenit membru al
Partidului Democrației Sociale din România (PDSR). El a fost ales ca deputat de
Teleorman în legislatura 1996-2000, pe listele partidului PDSR. În această calitate, a
fost membru în Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, îndeplinind
și funcția de secretar al comisiei (septembrie 1997 - decembrie 2000).
A fost inițiator a 3 proiecte legislative: P.L. 268/1999 privind modificarea
valorii unor coeficienți de multiplicare din O.U.G. nr.28/1998, P.L. 426/1999
pentru modificarea alineatului (2) al articolului 14 din Legea nr.146/1999 privind
organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor și P.L.427/1999 pentru completarea
art.171 din Legea nr.84/1995 privind Legea învățământului.
Distincții
General(r) prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA a beneficiat de recunoașteri naționale
și internaționale, primind următoarele distincții:
- Premiul „Dr. Gh. Marinescu” al Academiei Române pentru monografia
„Șocul: fiziopatologie clinică, tratament” (1975)
- Titlul de „Omul anului 2000 al American Biographical Inst.
- Premiul „Nicolae Teodorescu” al Academiei Oamenilor de Știință din
România (2004)
- Doctor Honoris Causa al UMF Timișoara (2000), UMF Chișinău (2001),
UMF Constanța (2002), UMF Oradea (2004) și al Universității Bioterra (2005)
- Ordinul „Meritul Militar” clasele 3, 2, 1
- Ordinul Național „Steaua României” – clasa V (1983)
- Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2002)
Lucrări publicate
General (r) prof.univ.dr. Vasile CÂNDEA este autorul a peste 750 de lucrări
IN MEMORIAM
științifice, comunicate și publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare
sau la congrese, simpozioane naționale sau internaționale. El a publicat, ca autor sau
coautor, mai multe monografii și tratate medicale, dintre care menționăm următoarele:
Șocul: fiziopatologie, clinică, tratament (Ed. Militară, 1973, ed. a II-a, 1980;
tradusă în lb. engleză, Ed. Abacus Press, 1977 și în lb. rusă, Ed. Militară, 1981) -
coautor
- Sistemul limfatic în șocul traumatic (Ed. Militară, 1983)
- Chirurgie vasculară – Bolile arterelor (sub redacție)
- Știința la sfârșit de mileniu (Tipografia FED Grupul Drago Print, 1997) -
coordonator
- Rolul omului de știință în societatea de tranziție (Ed. pentru Știință și
Educație, 1998) - coordonator
- Dezvoltarea în pragul mileniului III (Ed. Europa Nova, 1999) - coordonator
- Chirurgie vasculară - Bolile arterelor (Ed. Tehnică, București, 2001) - autor
și coordonator
- Chirurgie vasculară - Bolile venelor și limfaticelor (Ed. Tehnică, București,
2002) - autor și coordonator
- Patologie chirurgicală (Ed. Medicală, București, 2001) - coordonator și
autor al capitolului „Chirurgia cordului și a vaselor mari”
- Tratatul de cardiologie (Ed. Medicală, București, 2003) - autor al secțiunii
„Tratamentul chirurgical al valvulopatiilor”
- Ecocardiografia perioperatorie (Ed. UMF Carol Davila București, 2005) -
coautor
- Apa – un miracol - sub redacție etc
De asemenea, a participat la peste 150 manifestări științifice naționale și
internaționale, desfășurate în țări cum ar fi: Cehoslovacia, Grecia, Turcia, Franța,
Germania, Canada, Albania, Austria, Bulgaria, Rusia, Anglia, Italia, Israel, Suedia,
S.U.A., Brazilia, Australia ș.a.
IN MEMORIAM
DOCTOR ÎN INIMI
În inimă bate un cântec de dor, înclină balanța spre viață din moarte,
pe înțelesul limbii-n care plânge aduce aproape ce-a fost azi departe
prin stropul de rouă în care se frânge și umple cu viață un om din amurg.
o aripă ruptă de-o pasăre-n zbor.
Un doctor de inimi-i o rază de leac,
…E iarnă; afară-i zăpadă și ger, ce-alină durerea ce-n umbre se zbate,
și-n casă-i lumină, frumos și căldură, el ține în palme un turn din cetate
dar inima-i bate-n clepsidra de zgură, și-o inimă-a lumii din miezul de veac.
și-n pieptul durerii, secundele-i pier;
C-o inima-n palmă, c-o viață-ntr-un ac,
ajunge cu ele pe fugă-n spital, un doctor de inimi e-un foc pentru
speranțele vieții-i sunt flori numărate, viață,
se pierd în ecouri secunde uitate el scoate căldură din sloiul de gheață,
și drumul, în noapte, se umple de val… și vindecă clipa când erele zac…
…Pe masă-i lumină și cad din pustiu …E iarăși speranță și rouă pe flori,
secunde de moarte pe-o clipă de viață, în pieptul luminii, o inimă bate,
pe clipa uimirii e-n ochi dimineață, căci inima-i locul iubirilor toate
iar soarele vieții-i acum bisturiu… și viață-n lumină, ca soarele-n zori,
O inimă știe că leacul de-acum Un doctor de inimi e-o inimă mare,

se află-n clipirea din degete sfinte, ce-aduce în oameni ideea de Soare.
la fel ca ideea cuprinsă-n cuvinte,
ca liniștea casei pe stâlpii de fum. Gheorghe Văduva,
La cumpăna lumii, un cardo-chirurg,
GÂND PENTRU UN CAMARAD

IN MEMORIAM
THINK FOR A COMRADE
Gheorghe VĂDUVA
Rezumat
Am să povestesc, din perspectiva frumoaselor mele amintiri, câteva

episoade dintr-o prietenie care a durat din noiembrie 1960, când l-am
cunoscut pe locotenentul de infanterie Dumitru Luca, până în noaptea de
28/29 decembrie 2019, când generalul de divizie în retragere Dumitru Luca
a trecut, brusc, surprinzător și extrem de dureros pentru noi toți, în neființă.
A fost unul dintre cei mai buni comandanți ai Comandamentului
Național al Grănicerilor și unul dintre cei mai implicați și mai responsabili
ofițeri în uriașa muncă de modernizare a Trupelor de Grăniceri, cândva,
armă de elită în Armata României, aruncată, în aceste noi vremuri de bejenie
oarbă, înapoi, spre ruinele trecutului, la gunoi de contemporanii noștri orbi și
analfabeți în logica deontică și în arta apărării și supraviețuirii neamului…
Cuvinte-cheie: prietenie; onoare; demnitate; glorie; dezamăgire;
Abstract
I will tell, from the perspective of my beautiful memories, a few episodes

of a friendship that lasted from November 1960, when I met the infantry
lieutenant Dumitru Luca, until the night of December 28/29, 2019, when the
division general in Withdrawal Dumitru Luca passed, suddenly, surprising
and extremely painful for us all, not at all.
He was one of the best commanders of the National Border Guard
Command and one of the most involved and responsible officers in the huge
modernization work of the Border Guard troops, once, an elite weapon in the
Romanian Army, thrown in these new times of blindness. blind, back to the
ruins of the past, to the garbage of our contemporaries blind and illiterate in
deontic logic and in the art of defending and surviving the nation ...
Keywords: friendship; honor; dignity; glory; disappointment;
A
fost una dintre cele
mai frumoase, mai
statornice, mai sincere și mai
elegante prietenii, din cercul
nostru de locotenenți îndelung
școliți, care a îmbrăcat, de-a
lungul anilor și deceniilor,
toate corolele eleganței,
sincerității, respectului,
prețuirii și caracterului unor
oameni inteligenți, foarte bine
pregătiți, iubitori de frumos,
de artă și literatură, cum au
fost locotenenții anului 1960
din Brigada 27 Grăniceri
(ulterior Brigada 2 Grăniceri),
care aduceau un suflu nou în
unitățile de atunci ale armatei
și, în cadrul acesteia, ale
Trupelor de Grăniceri.
La Brigada 27 Grăniceri
din Turnu Severin (pe atunci
orașul nu se numea încă Drobeta Turnu Severin), devenită ulterior Brigada 2
Grăniceri, sosiseră, în septembrie 1960, vreo 14 locotenenți absolvenți ai Școlii
militare de ofițeri de infanterie „Nicolae Băcescu” din Sibiu (azi, Academia Forțelor
Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu) și doi sau trei locotenenți, absolvenți ai Școlii
Militare de Ofițeri de Grăniceri din Oradea. În acel an, 1960, începând cu luna iunie,
trupele de grăniceri trecuseră din componența Ministerului Afacerilor Interne în cea
a Ministerului Apărării Naționale.
Eu sosisem în unitate ceva mai târziu, prin luna noiembrie 1960, întrucât,
din luna iunie, când am absolvit Școala de Ofițeri Trupe MAI de la Oradea, arma
grăniceri, până în luna noiembrie, urmasem, la Florești, Prahova, un curs de dresaj
câini grănicerești. Desființându-se însă, după câteva luni, funcția de instructor dresor
câini de serviciu de la brigadă, am trecut de la Biroul Operații la Batalionul de
instrucție și școală de gradați din Turnu Severin al brigăzii, pe funcția de comandant
de pluton.
Pe Luca l-am cunoscut în sala de gimnastică a brigăzii. Această sală se afla
într-o clădire uriașă, un fel de hangar, cu o singură încăpere, imensă, cu rumeguș pe
jos, fost manej pentru cavaleria vremurilor precedente.
În sala de gimnastică, erau montate o bară fixă, paralele, un cal cu mânere,
inele, fel de fel de frânghii suspendate și o ladă pentru sărituri. Ne-am întâlnit, pentru
prima oară, la bara fixă. Eu executam un exercițiu care includea mai multe rotiri
numite gigantici, schimbare de prize și ieșire prin salt, iar el un exercițiu numit
urcarea prin șurub, invenția lui, care numai lui îi ieșea.
Am schimbat câteva vorbe. Apoi, în câteva zile, toți cincisprezece, am devenit,
imediat și necondiționat, prieteni. Toți aveam vârsta de 20 de ani și, când se ivea
prilejul, cântam împreună „Am douăzeci de primăveri, cinei ca mine? Nu-ți dau
niciuna dacă-mi ceri, că sunt puține.”…
Pe vremea aceea (adică în primele luni de unitate), eu eram încă la Biroul
Operații – un locotenent între hingheri, cum îmi ziceam ca să combat limbajul lor
–, instructor dresor și conduceam un curs de schimbare a conductorilor câinilor
de urmă. Mă deplasam cu subunitatea, în fiecare zi, 20-40 km, pe toate coclaurile,
cu câinii pe urme. Pentru că și câinii și soldații trebuiau pregătiți pentru noua lor
prietenie și pentru noile lor misiuni, al dracului de solicitante și de grele, mai ales în
climatul de psihologie conflictuală agresivă și de primejdie al vremii.
De aceea, dimineața, la prânz și seara, când ne întâlneam la popotă, el
simțea o mare plăcere să-mi spună, în jargon, „Câine, nu fii bou!”, în sensul jucăuș
al cuvintelor, iar eu îl rugam, de câte ori se ivea prilejul, să cânte, împreună cu
locotenentul Nae Octavian, care-l acompania la chitară, „Câmpiile verzi”, o frumoasă
melodie romantică a unui grup de patru englezi, care a făcut furori în 1960, anul în
care a fost compusă, și ulterior.. O cântau amândoi armonios și elegant, cum le era
firea și universul sentimentelor. O mai ascult și azi, în zilele mele de amintiri senine.
Viața de unitate era teribil de dinamică, de grea, de solicitantă, dar și de
frumoasă. Noi găseam însă mereu, chiar și în zilele cele mai cenușii, prilejul să
mergem pe stadionul din incinta unității, să generăm o partidă de fotbal, să alergăm
ștafeta 4x100 și, apoi, fiecare proba lui preferată.
În vederea participării la Olimpiada pe Trupele de Grăniceri, care se ținea
în fiecare an la una dintre brigăzi, în afară de probele noastre specifice – Gherasim
la 400 metri plat, Mihalcea la suta de metri, eu la 3000 și 5000 de metri, Nae la
înot (bras), Luca la ștafetă etc., noi am alcătuit o echipă de gimnastică la aparate
– probă de concurs –, care pregătise și vreo zece piramide, foarte bine executate.
Luca și Gherasim erau undeva în echipa de la bază, Mihăilă și Nae, la treapta din
mijloc, Mihalcea și încă unul, suport pentru mine, care mă cocoțam acolo și făceam
stând pe mâini pe gambele unuia dintre ei sau pe reunirea brațelor a doi locotenenți,
ultimii din etajul superior al piramidei. Piramidele erau atât de reușite și de bine
lucrate, încât le-am prezentat și pe scena teatrului din Turnu Severin, la numeroase
spectacole organizate de brigadă, în care partea cea mai sensibilă o reprezentau
valsurile, marșurile străvechi și melodiile romantice interpretate magistral de fanfara
brigăzii sub bagheta magică a locotenentului Manea Dorel, absolvent de conservator,
muzician și o frumusețe de cavaler modern, cu o educație impecabilă, iar partea cea
mai dinamică și mai acrobatică o prezentam noi, echipa de gimnastică a brigăzii.
În săptămânile când batalioanele de instrucție de la Severin și Orșova n-aveau
efective (este vorba de pauzele firești cam de o lună, o lună și jumătate, în general,
pe timpul verii, dintre contingente, eram ușuiți la pichetele de frontieră să facem
practică acolo și să avem grijă de comportamentul soldaților pe care tot noi, în timpul
perioadei de instrucție, îi pregătisem pentru aceste misiuni, considerate, pe vremea
aceea, misiuni de luptă.
După-amiezile erau frumoase, ieșirile la restaurantul „Dunărea”, după
efectuarea unor ședințe de tragere în poligon și, înainte de toate, reuniunile de joi,
de la Casa Armatei, erau cu totul deosebite. Mergeam destul de des la cinematograf,
nu pierdeam nici un spectacol de teatru al unor formații profesioniste care soseau
în oraș, dar mai ales nu ezitam să ne plimbăm seara, pe centrul orașului, în fluxul
neîntrerupt și deja familiar al severinenilor. Aici am cunoscut fete, băieți, aici am
legat noi prietenii, aici am văzut, din interiorul lor, esențele luminilor orașului rozelor
etc. etc. În cele câteva ore libere, pentru că majoritatea timpului ni-l consumam în
cazarmă, la instrucție, zi și de noapte, în poligoane, la aplicații, prin fel de fel de
ședințe de pregătire metodică, de cunoaștere a tehnicii etc., ne lăsam duși de valurile
Dunării albastre și ale orașului rozelor.
În pofida trudei foarte grele și stresante de la unitate, noi găseam, totdeauna,
motive să fim fericiți, să ne bucurăm de fiecare clipă. Tavi Luca – așa îi spun eu;
Tavi – era unul dintre acei camarazi care, totdeauna, umplea clipa cu universuri de
romantism și de frumos, de căldură, prietenie și sinceritate.
Așa era el pe atunci și așa a rămas mereu, toată viața.
În anii următori, a fost mutat la batalionul de instrucție de la Orșova. Primul
dintre noi care și-a întemeiat o familie a fost însă locotenentul Gherasim, azi trecut și
el în batalioanele noastre din ceruri, un bărbat frumos, politicos, atent la detalii, care
și-a adus cu el, în urma unui concediu, o minunăție de moldoveancă din Botoșani.
Am urmat eu, care am descoperit doi ochi frumoși și un suflet cald, care mi-au
luminat și m-au încălzit toată viața. Următorul, dacă-mi amintesc bine, a fost chiar
el, locotenentul Dumitru Luca. Sau, poate, locotenentul major Dumitru Luca. Acolo,
în luminile Diernei, a întâlnit o fată cu ochi mari, strălucitori și drumul burlăciei lui
s-a încheiat aici. De acolo, de la Orșova, destinul lui Tavi, așa cum îi spun eu de o
viață bunului meu prieten, s-a schimbat. Așa cum s-a schimbat și al meu. Aveam
lângă noi fiecare câte o floare, iar florile sunt totdeauna cele care înlătură tenebrele
și luminează viața. Peste ani, Lenuța Luca, soția lui Tavi și prietena mea și a soției
mele, afirma, într-un moment greu din viața ei și a soțului ei, că, toată viața, Tavi a
avut grijă de ea și a protejat-o.
Știu asta foarte bine, pentru că toate lucrurile frumoase din viața lor au fost și
bucuriile noastre. Imediat ce ne-am reîntâlnit după ce a cunoscut-o pe Lenuța, Tavi
mi-a arătat o fotografe – fotografia unei uniforme de liceence vesele, cu ochi mari,
luminoși și păr cârlionțat – și mi-a mărturisit că, și pentru el, a reînflorit viața și s-au
deschis porțile și luminile bucuriei. Ochii îi străluceau, cuvintele tremurau ușor, ca
o adiere de primăvară, porțile zorilor se deschideau tandru, magnific, largi, senine.
În anii următori, a fost promovat la Biroul pregătire de luptă al brigăzii, în
funcția de ofițer responsabil, între altele, și cu pregătirea fizică.
…Timpul a trecut. Eram deja cu toții căpitani. Am sărbătorit avansarea noastră,
a foștilor locotenenți majori, din promoția 1960, deveniți căpitani – cel mai frumos
grad dintr-o carieră militară – la Casa Armatei, doar între noi, bărbații, dar, în final
soția mea nu a rezistat și a venit după mine. La sfârșit, l-am condus împreună pe Tavi
acasă, unde îl aștepta soția. Aveau o cameră închiriată, undeva într-un imobil vechi,
stilat, situat pe unul din bulevardele principale ale orașului, la câteva sute de metri
de Casa Armatei…
Soțiile noastre se cunoșteau deja, erau prietene și se înțelegeau de minune. Așa
au rămas mereu, toată viața.
În timpul inspecțiilor și controalelor, mergeam la batalioanele de frontieră,
la companii și pichete, verificam întregul personal la toate categoriile de pregătire,
inclusiv la trageri de zi și de noapte. Fiecare ofițer, maistru militar, subofițer și ostaș
primea un calificativ care conta foarte mult atât în întocmirea, de către șeful său
nemijlocit, a notării de serviciu, cât și în evaluarea compartimentului și echipei în
care lucra. În final, comisia sau subcomisia de control sau de inspecție acorda un
calificativ. Acesta era foarte important pentru oamenii aceia care trudeau pe frontieră,
continuu, zi și noapte, și care se confruntau cu tot felul de evenimente, unele de-a
dreptul dramatice.
Noi, ca prieteni, eram mai tot timpul împreună.
Tavi era foarte exigent, în viața de zi cu zi, mai ales la unitate. Cu toată lumea,
inclusiv cu el însuși. Nu acorda niciodată un calificativ nemeritat și nu renunța la
principiile sale, pe care, în final, toată lumea le prețuia, le acceptași le aplica. Pentru
că nu erau numai ale lui, ci și ale noastre.
Într-o astfel de noapte, spre ziuă, când se terminaseră tragerile cu personalul
de la reședința Batalionului Moldova Veche, frânți de oboseală și chiori de somn,
moțăiam cu toții în microbuzul care ne ducea la reședința batalionului și abia
așteptam să punem capul pe pernă și să ne odihnim măcar două-trei ore. Atunci Tavi
a început să fredoneze frumos și clar un cântec de-al nostru, de-al tinerilor ofițeri,
cum ne spuneau cei mai în vârstă ca noi. „E noapte, e târziu și-n jurul meu e totul
trist/ Alăturea pe-o bancă-a adormit un chitarist/ Ce mi-a adus în minte un noian de
amintiri/ al unor fericiri/ ce-au fost odată…”
Deși era un cântec trist, el îl interpreta atât de frumos și de sensibil încât
somnul ne-a dispărut, iar melancolia, concomitent cu buna dispoziție, a suprimat
efectul de noapte chinuită într-un poligon de tragere, cu pocnete, bubuitori și miros
înțepător de praf de pușcă.
Așa era el. Când te așteptai mai puțin, venea cu o vorbă de duh, cu un gest, cu
un vers din Topârceanu sau cu un cântec…
După câțiva ani, a fost mutat la București, la Secția Pregătire de Luptă a
Comandamentului Trupelor de Grăniceri, cum se numea atunci, unde a continuat,
15-20 de zile, lună de lună, periplul prin brigăzile, batalioanele, divizioanele de nave,
companiile și pichetele de grăniceri ale maicii România, ducând, alături de ceilalți,
greul acelor ani. Format și rodat la școala plutonului, a pichetului, a companiei de
frontieră, unde a lucrat efectiv, a Biroului Pregătire de Luptă din Brigada 2 Grăniceri,
căpitanul Dumitru Luca a strălucit și la nivelul Comandamentului. De aceea, drept
răsplată pentru munca sa, pentru seriozitatea sa, pentru rezultatele sale, pentru
caracterul său puternic și inteligența sa creativă, a primit aprobarea să candideze
la examenul de admitere în Academia Militară, pe atunci, singura instituție militară
de învățământ superior. A intrat cu brio, iar acolo s-a comportat exact cum s-a
comportat și în unități, fiind un ofițer totdeauna vertical, dar niciodată orgolios, ci
doar tenace, perseverent, demn și iscusit. Locuia chiar în apropierea Academiei. Iar
școala generală în care învățau cei doi fii ai săi, Cristi și Adi, era și ea în același areal.
Prin anii 1972, în toamnă, am fost mutat și eu de la Brigada 2 Grăniceri la
Comandamentul Trupelor de Grăniceri. Promovasem deja anul 5 la Facultatea de
Filozofie din București, cursuri fără frecvență, și trecusem în anul șase. Mai aveam
doar un hop până la licență. Cred că citisem aproape toți clasicii de la Confucius și
Aristotel, la Hegel, Bertrand Russel și Wittgenstein –, anii aceia de studenție fiind cei
mai frumoși și mai rodnici ani din viața mea…
Ne-am reîntâlnit în capitala țării și ne-am continuat prietenia. El era în anul
doi la Academia Militară și tocmai se pregătea pentru examenul de licență.
Ne întâlneam aproape în fiecare săptămână, fie la el acasă, fie la mine, în
Drumul Taberei, copiii – doi ai lui, Cristi și Ady, și unul al meu, Valentin, care era
deja în clasa a doua, se jucau în camera alăturată, iar noi depănam amintiri. Trecuse
deja mai bine de un deceniu și jumătate din cariera noastră. La Brigada 2 Grăniceri nu
mai rămăsese niciunul dintre cei cincisprezece. Câțiva se aflau la Academia Tehnică
Militară, alții erau studenți pe la diferite facultăți civile, cursuri fără frecvență, fiecare
urmând propria lui traiectorie.
Reîntâlnirea noastră în Capitală a fost nu doar un eveniment frumos, ca două
traiectorii asimptotice, ci și un nou debut al unei etape a bravei noastre prietenii, o
prietenie aproape în sine, endemică, fără orizonturi, scopuri și lucruri comune, ci,
mai degrabă, una predestinată, care nu avea nevoie de întrețineri, de eforturi, de
analize și de tot felul de probleme și de capcane pe care ți le pune sau ți le întinde
viața. Ei îi era ea însăși suficientă și nouă, de asemenea.
La puțin timp după absolvite, Tavi a primit funcția de comandant al batalionului
de grăniceri din Orșova. S-a întors adică la izvoare. Sectorul de pază al batalionului
era de undeva de la Berzasca până aproape de barajul de la Porțile de Fier. În acest
sector, Tavi cunoștea nu numai fiecare cărăruie și fiecare pietricică, ci și fiecare val
din unduirea apelor marelui lac de acumulare al Sistemului Hidroenergetic și de
Navigație Porțile de Fier I. A trudit aici, atâția ani – cei mai frumoși ani ai tinereții –
și, de aceea, revenirea la izvoare era ca împlinirea unui destin.
Îl vizitam adesea, fie cu ocazia unor misiuni pe care le aveam de îndeplinit în
zonă, fie pur și simplu, în timpul liber sau când se ivea prilejul.
Stăteam tot timpul de vorbă, despre orice, de la problemele de pază cu care se
confrunta batalionul, până la literatură, cărți citite, muzică, fapt divers. Într-o vreme,
avea o motocicletă Jawa cu care ajungea și cotrobăia prin toate ungherele. Uneori,
mergeam împreună. Dar cele mai frumoase clipe erau acelea când noi, toți patru,
soția lui, soția mea, el și eu eram împreună. Era ca o continuare a unui izvor cu apă
limpede, care nu se tulbură niciodată. În cei aproape 60 de ani de prietenie, n-am
avut niciodată sentimentul că Tavi ar fi altceva decât o picătură de cer senin care se
oglindește în acest izvor limpede, ca ochii care ne luminau drumurile și ne înnobilau
viața.
Într-o zi, am mers la grădina familiei sale de pe malul Cernei, apoi, sus, la
Mânăstirea Sfânta Ana. ridicată de Pamfil Șeicaru pe locul unde a intrat în luptă, în
primul Război Mondial, cu compania lui, apoi pe Valea Eșelniței, pe Valea Mraconiei
etc., locuri dragi, care ne-au încununat frumos, curat și durabil, anii tinereții.
În vremurile acelea, erau foarte multe lucruri de făcut. Viața de comandant
batalion de grăniceri, la o frontieră extrem de activă, cu probleme de tot felul, de
la infracțiuni la regimul frontierei la cazuri foarte grave, de situații-limită, a căror
rezolvare necesita un efort atât de mare, încât nu existau zile și nopți, odihnă și
recuperare, ci doar angajament total, luciditate și, mai ales, pricepere, experienţă,
cunoaștere. Tavi le avea pe toate, dar de aici nu rezultă că lucrurile se rezolvă cât
ai bate din palme. El avea însă, în afară de calitățile profesionale și de o temeinică
pregătire, un anume fler al lui, un al n-lea simț care-l scotea din orice impas. Simțul
acesta totdeauna bun venea dintr-o mare înțelepciune, dintr-o inteligență profundă,
activă și creativă, dintr-o îndelungată experiență.
Dar, iată că a venit o vreme când și verbele mor.
De la batalion, a fost promovat în funcția de locțiitor al comandantului brigăzii
de grăniceri din Turnu Severin. Este vorba de brigada în care a venit, în septembrie
1960, ca locotenent. Atunci, în una din acele dimineți, la una dintre mesele la care ne
așezam noi, trei locotenenți – Luca, Nae și eu –, a venit și comandantul brigăzii. Era
jovial și foarte bine dispus, ceea ce se întâmpla foarte rar în acele vremuri de efort
maxim și de încrâncenare continuă.
La un moment dat, s-a uitat la noi părintește, apoi ne-a spus, aproape familial:
- Să vedem care dintre voi va ajunge comandant de brigadă…
Anii au trecut. Și iată, primul dintre noi care a ocupat o funcție de comandă
în staful unei brigăzi, al Brigăzii 2 Grăniceri, a fost Dumitru Luca. Funcția i se
potrivea de minune, chiar dacă se spune că, de regulă, locțiitorii sunt locțiitori și atât.
Luca nu era așa. A pus, cum se spune, osul la treabă și, în câteva luni, efortul său
calculat și exercitat meticulos, permanent și persistent, ca picătura chinezească, a dat
rod. Brigada a obținut calificativul maxim, în acest rezultat foarte important pentru
o brigadă de grăniceri din „Vestul Sălbatic” – cum erau denumite atunci brigăzile
de grăniceri de la Timișoara și Turnu Severin (datorită sectoarelor foarte active și
problemelor extrem de complicate de la frontieră) – fiind încorporate și temeiurile
foarte profunde și neodihnele de două decenii ale lui Dumitru Luca.
Ca urmare a acestor rezultate constant foarte bune și calităților sale
profesionale, intelectuale și umane excepționale, a fost promovat în funcția de
comandant al Brigăzii 1 Grăniceri Giurgiu. Funcție foarte mare, de general cu o stea,
dar și responsabilități foarte mari. În afară de aceste responsabilități, intervenea și
problema mutării dintr-un loc în altul cu tot calabalâcul. Dar asta-i soarta unui ofițer
nu numai în armata română, ci în toate armatele din lume. Te duci acolo unde este
nevoie de tine. Te urmează soția și copiii, cu toate consecințele care decurg de aici.
Eu lucram deja la București, absolvisem Facultatea de Filozofie, absolvisem și
Academia Militară, ca șef de promoție, mă înscrisesem și la doctorat.
Dar prietenia mea cu Tavi nu cunoscuse, în aceste vremuri de mari transformări
pentru noi, pentru familiile noastre și pentru viața noastră, niciun hiatus. Deși eram
extrem de ocupați, găseam totuși timp să schimbăm două vorbe
Acum, când încerc să găsesc, în negurile vremurilor, consonanțele și
rezonanțele unui modus vivendi cu totul special, adesea pe muchie de cuțit, îmi dau
seama cât de sinuos și de complicat a fost drumul lui în viață, chiar dacă a urcat
continuu în carieră și s-a comportat exemplar în viața de familie.
L-am vizitat de câteva ori la Giurgiu, am stat de vorbă, mi-a povestit cum
stau lucrurile în brigadă, cu ce se deosebește aceasta de cea din Turnu Severin. Aici
nu mai era „Vestul Sălbatic” de dincolo, ci sudul clocotitor din Câmpia Română și
de la Dunărea Mijlocie. Era însă un altfel de tumult, un altfel de clocot, unul care
venea dintr-un adânc aparent liniștit, dar plin de capcane. Aici raioanele pichetelor
erau foarte mari, efective puține, drumurile adesea noroioase, logistica greoaie,
dispozitivele foarte subțiri. El a înțeles acest specific – de fapt, îl cunoștea de pe
vremea când lucra în Secția Pregătire de Luptă de la Comandament și bătea cu pasul,
cu automobilul de teren, cu căruța sau chiar cu calul drumurile lungi și grele din
fâșiile brigăzilor, sectoarele batalioanelor și raioanele companiilor și pichetelor.
Este o experiență grea, hârjonită, pătrunsă până în măduva sufletului și
a gândului, care nu-ți creează însă lehamite și suficiență, ci tristețe, suferință și
oboseală. El reușea mereu să învingă aceste reacții firești sale organismului și ale
gândului, s-o ia mereu de la capăt, ca un Sisif obligat de viață și de profesie să care
mereu pietroiul pe un munte nesfârșit.
Așa a trăit mereu Luca și mereu a găsit, în interioritatea propriului eu, resursele
necesare pentru a merge mai departe. Câteodată îmi spunea, familiar, „Gică, am
obosit, am obosit rău. Coclaurile, oamenii, problemele, întâmplările încep să-mi
scoată peri albi. Dar, n-am ce face, trebuie să merg mai departe, să-mi fac treaba!”
Și mergea mai departe. În fiecare zi, era ca un alergător pe suta de metri în
bloc-start. Abia aștepta să țâșnească în nesfârșirea zilelor și nopților de trudă pe
hărți, pe documente operative, pe drumurile repetitive și nesfârșite ale frontierei, în
poligoanele de tragere și în toate acele locuri mereu același și mereu altele, ale vieții
și trudei grănicerilor.
Unii, copleșiți de nesfârșirea insuportabilă a unui periplu epuizant, clacau. El
n-a căzut niciodată. Mereu căuta acele resurse necesare pentru a rezolva problemele,
pentru a găsi soluții. Era ca un matematician robit și înnobilat de ecuații, de truda pe
idei, pe probleme, pe fapt.
Timpul a trecut.
La un moment dat, colonelul Dumitru Luca a fost readus la Comandamentul
Trupelor de Grăniceri, pe post de locțiitor al comandantului. Tocmai în acea perioadă
– era chiar în iarna anului 1989 –, stăpânirea hotărâse, din motive numai de ea știute,
ca trupele de grăniceri să treacă din nou în componența Ministerului de Interne. Luca,
în calitate de locțiitor al comandantului, și-a luat din nou traista în băț și, împreună cu
o echipă de la Ministerul de Interne, a luat la rând unitățile și marile unități pentru a
informa această echipă și a pregăti astfel cele necesare transferului. Trebuie spus că
o astfel de trecere nu este deloc simplă, ci, dimpotrivă, dă foarte multă bătaie de cap.
Nu este însă locul aici să discutăm rațiunile, detaliile și, mai ales, implicațiile unei
astfel de decizii. Ele țin de o anumită conjunctură internațională, de semnalul care se
dorea a fi transmis și, în ultimă instanță, de demilitarizarea pazei frontierei. Fiind în
subordinea Ministerului Apărării Naționale, trupele de grăniceri, ca armă specializată
în cadrul Forțelor Terestre, aveau misiuni deosebite în operația de acoperire, apoi în
asigurarea condițiilor necesare marile unități mecanizate să intre în dispozitiv, să se
efectueze mobilizarea și completarea unităților potrivit ștatelor de război, apoi, după
îndeplinirea acestei misiuni extrem de grele, să treacă în eșalonul doi sau chiar direct
în refacere.
Grănicerii erau pregătiți pentru astfel de misiuni, executaseră în acest sens
numeroase exerciții și antrenamente și știau foarte exact ce au de făcut, cu cine
cooperează, care sunt modalitățile de recunoaștere și de transmitere a ordinelor și
rapoartelor, de executare a sprijinului de foc de rachete, artilerie și aviație de care
micile subunități de grăniceri, începând cu pichetele și companiile și continuând cu
batalioanele și brigăzile, aveau nevoie pentru a angaja lupta cu inamicul în fâșiile
de apărare ale diviziilor, ca detașamente înaintate, și, la momentul potrivit, pentru a
se desprinde de el și a „preda” lupta cu inamicul eșalonului întâi al marilor unități
mecanizate de acoperire strategică.
Ministerul de Interne nu stăpânea acest concept, pentru că angajarea luptei cu
inamicul care a trecut peste frontieră nu era treaba lui, ci a armatei. Odată cu trecerea
Trupelor de Grăniceri în subordinea Ministerului de Interne, misiunile de acoperire,
inclusiv cele ale detașamentelor înaintate în fâșiile de apărare ale diviziilor, trebuia
reorganizată pe alte principii.
Problemele re-subordonării trupelor erau însă mult mai numeroase și mai
presante, chiar dacă războiul nu bătea la ușă. Cel puțin, așa se credea atunci.
Dar, așa cum bine se știe, în decembrie 1989, a izbucnit revoluția care va
schimba viața și destinele României, iar procesul trecerii trupelor de grăniceri în
subordinea Ministerului de Interne a fost sistat, mai exact, amânat.
Trupele de grăniceri au rămas în subordinea Ministerului Apărării Naționale,
urmând să se restructureze și să se modernizeze, ca întreaga armată.
Începând cu data de 4 decembrie 1988, Comandamentul Național al
Grănicerilor a fost restructurat radical, urmând ca trecerea la noile structuri să se facă
treptat, în funcție de interesele vitale ale României la frontierele ei, de conjunctura
internațională și de politicile și strategiile de integrare a țării în NATO și în Uniunea
Europeană.
Echipa de conducere a Comandamentului Național al Grănicerilor a fost
alcătuită din următorii:
„Comandant, generalul de divizie Dumitru Luca1;
Şef de stat major, generalul de brigadă loan Bălăei;
Locţiitor pentru paza frontierei, generalul de brigadă Emil Talpă;
Locţiitor pentru marina grănicerească, contraamiralul Anatolie Zemba;
Locţiitor pentru logistică, generalul de brigadă Romulus Mocanu.
Brigăzile de Grăniceri tip A, subordonate nemijlocit Comandamentului:

- Brigada de Grăniceri „Timiş” din Timişoara, comandant, colonelul Vasile
Totorcea (junior), cu 4 batalioane de grăniceri la Arad, Sânnicolaul Mare, Jimbolia
şi Deta;
- Brigada de Grăniceri „Decebal” Drobeta-Turnu Severin, comandant,
colonelul Neculai Ionescu, cu 3 batalioane de grăniceri la Moldova Nouă, Orşova
şi Drobeta-Turnu Severin;
- Brigada de Grăniceri „Mihai Viteazul” Giurgiu, comandant, colonelul
Dumitru Coman, cu 4 batalioane de grăniceri la Calafat, Turnu Măgurele, Giurgiu
şi Olteniţa;
- Brigada de Grăniceri „Tomis” Constanţa, comandant, generalul de brigadă
Vasile Moldovan, cu 4 batalioane de grăniceri la Negru Vodă, Constanţa, Agigea şi
Constanţa-port;
- Brigada de Grăniceri „Moldova” Iaşi, comandant, generalul de brigadă Mihai
Caliniuc, cu 4 batalioane de grăniceri la Galaţi, Huşi, Iaşi şi Botoşani;
- Brigada de Grăniceri „Menumorut” Oradea, comandant, colonelul
Gheorghe Stancu, cu 3 batalioane de grăniceri la Satu Mare, Carei şi Oradea.
Brigăzile de Grăniceri tip B:

- Brigada de Grăniceri „Gurile Dunării” Tulcea, comandant, colonelul Trifan
Hristache;
- Brigada de Grăniceri „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Rădăuţi, comandant,
General de brigadă (r) Sever Neagoe, general de brigadă (r) Ilie Tender, general de brigadă (r) dr. Gheorghe
1
Văduva, Istoria grănicerilor și a începutului poliției de frontieră, Ediura Scaiul, Bucureşti, 2003, pp. 463-465
colonelul Gheorghe Butnariu;
- Brigada de Grăniceri „Dragoş Vodă” Sighetul Marmaţiei, comandant,
colonelul Vasile Botârcă.
- Divizioanele de Nave subordonate locţiitorului comandantului pentru Marina
Grănicerească, deşi au fost scoase din subordinea brigăzilor de grăniceri, au rămas
dislocate în vechile sectoare cu încadrarea anterioară. Ele au executat în continuare
misiuni de pază a frontierei, concomitent cu pregătirile pentru a se constitui în
Garda de Coastă.
- Unităţile de învăţământ şi cele de perfecţionare a pregătirii cadrelor de
grăniceri şi personalului de marină:
- Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru loan Cuza”;
- Şcoala de subofiţeri de grăniceri „Avram lancu” Oradea, comandant, colonelul
Vasile Anton;
- Centrul de perfecţionare a pregătirii cadrelor de grăniceri, Orşova,
comandant, colonelul Mircea Creţu;
- Centrul de perfecţionare a pregătirii personalului de marină Giurgiu,
comandant, locotenent-comandorul loan Truţă.
- Alte unităţi subordonate nemijlocit Comandamentului Naţional al Grănicerilor;
- Baza de Reparaţii Nave Grănicereşti Brăila, comandant, comandorul loan
Niţulescu;
- Şcoala de Dresaj Câini Grănicereşti Ciorani, comandant, locotenent-colonelul
Dumitru Savu.
De menţionat că, atât în această reorganizare, cât şi în funcţionarea în perspectivă
a tuturor elementelor de structură realizate, se respectau resursele umane, materiale şi
financiare afectate anual, fără cheltuieli în plus şi fără disponibilizări de personal de orice
categorie, disponibilizări care aveau loc în toate unităţile militare şi în întreprinderile
economice româneşti, constituind principala grijă a zilei de mâine.
Structura organizatorică creată la l septembrie 1998 şi funcţionalitatea ei, aşa cum
era proiectată, erau superioare celor din etapele trecute şi corespundeau „pretenţiilor
şi indicaţiilor” impuse şi declarate de reprezentanţii organismelor euroatlantice care
monitorizau evoluţia pazei frontierei şi a structurilor grănicereşti realizate, desfăşurând
în continuare controale şi întâlniri de lucru în care veneau cu noi „recomandări”
deosebite de cele anterioare. O asemenea întâlnire a avut loc la 11 noiembrie 1998
la Comandamentul Naţional al Grănicerilor între generalul american Henry Kievenaar
şi conducerea trupelor de grăniceri ce se găsea în curs de consolidare a structurilor
menţionate, realizate cu două luni înainte .
Discuţiile purtate atunci şi „recomandările” făcute conducerii grănicerilor români
nu au fost date publicităţii, dar rezultă, din conţinutul informării prezentate de generalul
Dumitru Luca aceluiaşi general american revenit la C.N.Gr. în următoarea „vizită”,
în ziua de 23 martie 1999. Iată principalele repere din informarea menţionată:
„(...) de la precedenta întâlnire cu această delegaţie, 11 noiembrie 1998, C.N.Gr. a
continuat procesul de restructurare a forţelor, având la bază cerinţele îndeplinirii misiunilor

de pază, supravegherea şi controlul frontierei de stat • pe această linie, M.I. şi C.N.Gr. au
prezentat C.S.A.T. (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării n.a.) programul de restructurare
a componentelor de la frontieră ale Ministerului de Interne, acesta fiind analizat şi
aprobat cu numărul 113/16.12.1998 • procesul de restructurare are la bază Hotărârea
Guvernului nr. 142/05.03.1999 • documentele de bază amintite anterior stipulează ca
activităţi importante restructurarea C.N.Gr., M.U. şi Unităţilor subordonate; integrarea
acestora cu personalul din P.C.T.F. (Punctele de Control Treceri Frontieră)
şi D.G.P.F.S.P.M.P. (Direcţia Generală a Poliţiei de Frontieră, Străini, Probleme de
Migrări şi Paşapoarte n.a.) şi înfiinţarea Poliţiei de Frontieră Române; conducerea
unitară a tuturor organelor şi forţelor de la frontieră prin Inspectoratul General al
Poliţiei de Frontieră; reglementarea legislativă comună prin modificarea prevederilor
Legii nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României • desfăşurarea în continuare
a acţiunilor de securizare a frontierelor ţării, combaterea migraţiei ilegale şi
traficului ilicit cu droguri, armament, muniţie şi explozivi, asigurarea condiţiilor
cerute de Uniunea Europeană şi N.A.T.O. la extremitatea lor estică.” (...) Garda
de Coastă „(...) va fi o componentă militară subordonată Inspectoratului General
al Poliţiei de Frontieră, destinată să execute paza, supravegherea şi controlul
frontierei la Marea Neagră, în marea teritorială şi exercitarea suveranităţii, a
drepturilor suverane şi jurisdicţiei statului român în zona contiguă şi zona economică
exclusivă, paza, supravegherea şi controlul trecerii frontierei la Dunăre, în Deltă şi
pe râul Prut”19.
Acesta era conţinutul informării comandantului grănicerilor români către
generalul american menţionat, informare din care rezultă deosebiri între măsurile
de reorganizare a C.N.Gr., marilor unităţi şi unităţilor (M.U. şi U.) subordonate,
adoptate la l septembrie 1998, rod al studiilor specialiştilor români, care au luat în
calcul atât experienţa şi tradiţiile româneşti în materie de organizare a trupelor şi de
pază a frontierelor noastre, cât şi noile coordonate ale procesului frontierei, precum
şi exigenţele şi impunerile organismelor europene şi euro-atlantice între 01.09.1998
şi 23.03.1999.
Pentru grănicerii români, s-a reeditat situaţia precară din perioada 1944-1948,
când au fost obligaţi să execute masurile impuse de Comisia Aliată de Control şi,
umiliţi în prezenţa părţii americane, care a interpretat în acea comisie un rol penibil,
fără nici o valoare juridică şi militară, au trecut, împreună cu întreaga ţară, pentru o
jumătate de secol, în sfera de influenţă şi de dominare sovietică.
Acum, la sfârşitul secolului XX, un alt general american în fruntea unei
alte delegaţii, impunea grănicerilor români condiţii umilitoare, până Ia desfiinţare,
pentru ca România să capete un loc de pe care să candideze la primirea în
organismele euro-atlantice, lipsită de demnitate şi, fără a avea la frontierele sale
acea armă care, prin eforturi vitejeşti şi sublime acte de eroism, şi-a adus
contribuţia de sânge la întregirea Teritoriului şi asigurarea inviolabilităţii
frontierelor noastre.
Dar de unde să ştie generalul american istoria grănicerilor şi a neamului
românesc! El şi-a exercitat mandatul pe care 1-a primit, dar românii care au negociat
atunci, între altele, şi soarta instituţiei grănicereşti, pe al cui mandat 1-au exercitat?
Este o întrebare cu un răspuns greu de imaginat. Probabil, pe al nimănui.
Pentru că, orice s-ar spune, este posibil să nu ne fi impus nimeni, în mod categoric, să
desființăm instituţia grănicerească, ci doar să ne securizăm frontierele, să prezentăm
adică celor care ne finanţau acest proces un program coerent, credibil şi eficient. Şi
chiar dacă, în astfel de vremuri, s-ar fi cerut reconfigurarea, transformarea şi chiar
desfiinţarea instituţiei grănicereşti, acest lucru nu se putea face printr-o ordonanţă
de guvern, pe uşa din dos, fără dezbaterea temeinică a tuturor implicaţiilor şi
consecinţelor unui astfel de act. Şi, totuşi, s-a făcut!”2
Am văzut și eu acel plan alcătuit cu migală de generalul Dumitru Luca și

colaboratorii săi (șeful statului major, locțiitorii, șefii de secții, specialiștii din CNGr.
și, la urma urmei, de întregul comandament, cu participarea efectivă a marilor unități
și unităților din teritoriu. Am privit și analizat acel program cu ochii și mintea celui
care a devorat biblioteci întregi de studii strategice și a celui care, fiind grănicer,
cunoștea foarte bine, până în cele mai neînsemnate detalii, problematica strategică a
pazei, supravegherii și, la nevoie, a apărării frontierei.
Desigur, semnalul pe care trebuia să-l transmitem Alianței Nord-Atlantice și
Uniunii Europene, în care doream, cu asentimentul întregii populații, orbită încă de
mitul venirii americanilor, să ne integrăm, trebuia să fie unul optimist, pozitiv și nu de
menținere a unei paze militarizate a frontierei, așa cum o au, de altfel, și americanii.
Să nu uităm că, la ei, Garda de Coastă – cea care supraveghează frontierele maritime
ale SUA – este categorie de forțe în cadrul Forțelor Armate Americane.
Desigur, acesta trebuia să fie semnalul, dar, în istoria României și a înaintașilor,
s-a dovedit, de milenii, că nu este bine să te lași în voia altora, că trebuie să-ți iei
măsuri nu doar pentru zilele albe care ți se promit sau pe care le visezi, ci și pentru
cele negre. La urma urmei, ai doar ceea ce ai apărat cu sabia.
Am discutat îndelung cu prietenul meu aceste probleme și eram ferm convins
că planul realizat de CNGr va fi aplicat întocmai. Era rodul a zece ani de muncă a
acestei echipe de conducere, care grupa, în aceeași identitate, cam tot ce era mai bun,
mai proaspăt și, în același timp, mai experimentat din trupe,
N-a fost însă așa. Cei de la Interne s-au uitat strâmb la el – oricum, nu
înțelegeau mai nimic din acest efort care s-a concretizat într-o bijuterie, cel puțin,
pentru acea etapă –, au decapitat imediat conducerea CNGr,, promovându-i pe post
de consilieri ministeriali, gândindu-se, probabil, că fiecare dorește un loc mai călduț
și, în săptămânile și lunile următoare, au desființat pur și simplu arma grănicerilor.
Parcă sfidând orice rațiune și orice bun-simț, nimeni din Ministerul de Interne
nu s-a obosit măcar să arunce o privire peste planul de restructurare conceput și
efectuat de specialiști, cu acordul unor consilieri străini, tratându-l pur și simplu cu
ironie și cu dispreț.
Ibidem
2
Mai mult, pe generalul Luca Dumitru, care lucrase toată viața în trupele de
grăniceri, trecând prin toate funcțiile posibile de comandă și stat major, l-au numit
consilier pentru… problemele Jandarmeriei, de care el habar n-avea, iar pe generalul
Ioan Bălăei l-au numit șeful grupului de control al ministrului, ca să-și rupă cât mai
repede gâtul. Bălăei nu numai că nu și-a rupt gâtul, dar și-a făcut datoria grănicerește,
ca la bornele de hotar, distrugătorii trupelor de grăniceri fiind nevoiți să-i mai acorde
două stele. Dej, ministrul de interne de atunci, și ceilalți n-aveau de unde să știe că
rareori un grănicer adevărat poate greși. Iar Ion Bălăei, Nelu, cum îi zicea Luca, un
general extrem de inteligent și plin de farmec, rareori putea greși. De fapt, el, Ion
Bălăei, ca și Tavi Luca, nu a greșit niciodată.
Luca a rezistat o vreme presiunii gândurilor și dezamăgirilor, apoi a găsit o
posibilitate elegantă de a părăsi sistemul, Și-a cerut pensionarea. Era tot un fel de
demisie, dar altfel formulată.
Ca un comentariu la cele scrise de mine pe FB la moartea generalului de divizie
(rtr) Dumitru Luca, un oarecare, care a lucrat în trupele de grăniceri, la Giurgiu și
la Comandament, a scris despre Luca Dumitru, după ce a zis, ca introducere, despre
morți numai de bine, că a fost un despot care s-a gândit numai la el și care a vândut
(trădat) trupele de grăniceri. Desigur, omul acela mărunt, care o fi îndeplinit vreo
funcție de șofer, de trepăduș sau de ins care nu știe că nu știe, a aruncat cu venin într-
un om care și-a consacrat întreaga viață profesiei sale și care, în viața particulară, era
fascinant. Am șters mizeria aceea – de altfel singura din sute de comentarii – de pe
pagina mea, dar și acum simt gustul amar al dezamăgirii unor cuvinte nepotrivite
scrise la adresa unui om, prietenul meu, pe care îl cunosc și îl prețuiesc de aproape
șase decenii.
În urma dezamăgirii cumplite pe care a trăit-o în ultimul an al carierei
sale – de altfel o carieră strălucită –, Tavi Luca nu a mai pus piciorul niciodată în
Comandament, nu a mai participat la nicio activitate organizată de instituțiile în care
a lucrat, dar care nu mai erau aceleași cu cele din vremurile lor bune. S-a mulțumit
să citească, să asculte muzică bună, să trebăluiască prin curtea sa de la Orșova și să
discute îndelung cu prietenii apropiați.
În general, oamenii care au îndeplinit, în viața lor, funcții de răspundere, se
feresc de rețelele de socializare. Cei mai mulți dintre ei sunt prea eleganți pentru a
se amesteca în limbajul suburban, iar demnitatea și onoarea lor nu le permit să se
coboare la astfel de niveluri. Or fi și unii care au păcatele lor – în fond, nu există om
fără de păcat, cum spune preotul –, dar cei mai mulți dintre comandanții pe care eu
îi cunosc de o viață sunt mult prea inteligenți, prea eleganți și prea valoroși pentru a
călca în astfel de noroaie.
Generalul de divizie Dumitru Luca a fost unul dintre acești oameni. Poate că
dezamăgirile prin care a trecut în ultimii ani ai carierei și ai vieții au fost mult prea
mari, pentru a le sup0raviețui. Eu cred că boala cruntă care i-a pus capăt zilelor la 79
de ani, se datorește și modului în care a fost lovit fie de niște neica nimeni, fie de niște
vremelnici orbi, care au crezut că ei și numai ei sunt aleșii și culeșii neamului. Luca
era mult prea sensibil la aceste lucruri pentru a nu le pune la suflet.
N-a putut să vină nici la înmormântarea lui Nae Octavian, colegul și camaradul
lui de școală militară, chitaristul grupului nostru. Nae s-a prăpădit în urma unui
cancer la colon, la câțiva ani după ce s-a prăpădit soția lui, Geta, tot o orșoveancă.
Tavi nu era distant față de colegii lui, față de camarazii lui, dar, dezamăgit cumplit
de comportamentul față de el și de camarazii lui din conducerea Comandamentului
Național al Grănicerilor, exercitat abuziv și în disprețul realităților și uriașului
patrimoniu de eroism și devotament grăniceresc, de către conducerea Ministerul de
Interne din acei ani și nu numai, a evitat să mai participe vreodată la activitățile
oficiale, după desființarea abuzivă și brutală a trupelor de grăniceri.
Luca era un om demn, un comandant desăvârșit și un om admirabil. Rareori, în
întâlnirile noastre, am vorbit despre acest of amar al lui. Eu evitam să-i pun întrebări,
iar el evita să aducă în discuție acest subiect. Totuși, de câteva ori, am discutat și
despre această perioadă confuză, cenușie și chiar criminală de după 1989 din viața
țării, a armatei, a instituțiilor apărării și, bineînțeles, a Comandamentului Național
al Grănicerilor.
Cred că discuțiile respective ne-au făcut mai mult rău decât bine.
El era, totuși, o fire deschisă, serioasă, receptivă și, în același timp, prudentă.
Când nu înțelegea ceva sau când nu știa ceva, consulta specialiștii în domeniu, își
nota în carnet, punea întrebări, insista, astfel încât totul să fie limpede și clar. Cu paza
și apărarea frontierei și cu viața oamenilor care slujesc la bornele de hotar nu te joci,
spunea el, adesea.
Era însă un om mândru și demn. Spunea pe șleau lucrurilor și nu accepta
compromisuri. Acolo unde misiunile sunt clare, nu există negocieri și loc de
întoarcere. Avea însă, de pe atunci, o problemă cu leneșii, cu neserioșii, cu vorba
lungă, cu consumatorii excesivi de alcool și, mai ales, cu superficialii, cu bârfitorii și
cu cei lipsiți de caracter.
În câțiva ani, Luca a devenit mai grănicer decât grănicerii pregătiți în școala
militară de ofițeri de grăniceri, mai curios decât cercetătorii din domeniul științelor
și mai profund decât înțelepții trupelor. Pentru că era un om plin de energie, de
curiozitate, de responsabilitate și de trebuința de cunoaștere.
În pofida a ce se spune uneori despre el, Tavi a fost și a rămas toată viața un
om sensibil și cald, un manager iscusit de lucruri mărunte, de ordine și disciplină, un
bun strateg și un fin diplomat.
Dar, mai ales, a fost și a rămas mereu un camarad autentic și un prieten
neprețuit. Sper că își va regăsi liniștea în rândul camarazilor noștri din ceruri.
Odihnă frumoasă, prieten neprețuit, pe tărâmul infinitului frumos!
București, 20 februarie 2020
PUNCTE DE VEDERE
DESPRE BARBARISMELE LIMBII

ROMÂNE ȘI DESPRE CÂRMACII ORBI
AI ACESTEIA
ABOUT THE ROMANIAN

BARBARISMS AND THE BLIND
WARMERS OF THIS
Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIŢA
„Dulcea limbă românească

A-nceput să se pocească...
Vom citi şi scrie bine
În «pocite»... limbi străine...”.
(Epigramă de Constantin Enescu).
Abstract
Folosesc cuvântul „barbarisme” pentru acele cuvinte care nu se

încadrează în niciuna din următoarele (după părerea mea) patru cerinţe de
bază ale limbii române:
1) nu se găsesc în DEX;
2) nu sunt definite în articolele și în cărţile în care sunt folosite;
3) nu sunt însoţite de traducerea sau de adaptarea în limba română.
Cuvinte-cheie: barbarisme; dicționar; simplitate; semantică; demnitate;
Abstract
I use the word „barbarism” for those words that do not fit into any of the
following (in my opinion) four basic requirements of the Romanian language:
1) not found in DEX;
2) are not defined in the articles and books in which they are used,
3) they are not accompanied by the translation or adaptation in Romanian,
Keywords: barbarism; dictionary; simplicity; semantics; dignity;
PUNCTE DE VEDERE
N umeroase cărţi traduse din diferite limbi străine și destinate publicului

larg din ţara noastră sunt pline de barbarisme.
Unele dintre aceste cărţi sunt cu adevărat de o valoare excepţională, dar
valoarea lor nu poate fi înțeleasă și utilizată eficient din cauza numărului foarte mare
de cuvinte necunoscute pe care le conţin, cuvinte care nu se încadrează în niciuna
dintre cele „patru cerinţe de bază ale limbii române” menţionate mai sus, cerinţe care
ar trebui să fie prevăzute clar, precis și la modul imperativ în „Legea nr. 500/2004
privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice”.
Spre exemplu, în excepţionala carte „21 de lecţii pentru secolul XXI”, de
Yaval Noah Harari, Editura Polirom, 2018, sunt folosiţi circa 100 de termeni care (1)
nu se găsesc în DEX, (2) nu sunt definiţi în carte și (3) al căror sens și conţinut nu
poate fi aflat din nici o altă sursă.
Dintre aceşti termeni (întâlniţi numai în primele 200 de pagini, din totalul de
368, cât are această carte), prezint, cu titlu de exemplu, următorii: algorimii Big Data;
algoritmii biometrici; big Brothet; Big Data ancien regime ; cyborgi; coll center;
dosha; DJ (nici un DJ uman); downgradaţi (oameni downgradaţi); echipele-centaur;
„echipele om-IA” (echipele om-IA cunoscute drept centauri); freelance; Guvernul
Mondial Unit; hijab; învăţări automate; IA (învăţare automată ?; inteligenţă artificială
?; revelaţia IA ?); ieşive (nu „ieşire”); KKK; maşină filozofică; nonconştiente („entităţi
superinteligente, dar complet nonconştiente”, deci nu „inconştiente”); Obamacare;
om-computer; om-IA; orwellian (regim de supraveghere orwellian); start-up; tilaka;
ulma (erudiţiile lui ulma); updata; upgradeze (părinţii să-şi upgradeze copii); VBU;
yarmulka etc.
Nu degeaba Einstein a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că „Dacă nu poţi
explica simplu, nici tu nu înţelegi destul de bine.”.
Pentru a înţelege numeroşi alţi termeni, precum bannerelor, colportorii,
cyberspáțiu, externalităţi, gadgeturile, hybris, hobbesiană, laissez-faire, luddită,
mantra, mocasinii, ulamà, update etc., sunt necesare căutări în diferite dicţionare și/
sau pe Site-uri Internet.
În cartea în discuţie sunt foarte numeroase paginile care conţin asemenea
noţiuni, inclusiv cu mai multe asemenea cuvinte pe o singură pagină.
O asemenea carte, care este cu adevărat excepţională, poţi să o înţelegi cât mai
bine numai cu ea pe birou, cu DEX-ul alături și cu calculatorul deschis și cuplat la
Internet.
Altfel nu înţelegi foarte multe dintre textele, unele cu adevărat uimitoare, din
această carte.
Sunt regretabile aceste numeroase și grave neajunsuri.
Un „Glosar de termeni”1, ataşat la sfârşitul acestei cărţi, (1) ar elimina
1
Părerea generală este că, în condiţiile în care autorul ar întocmi și câte un „Glosar de termeni” la fiecare din cele
trei cărţi ale sale, corect și complet întocmit, aşa cum ştie el să o facă foarte bie, acesta ar merita să aspire, pentru
opera sa privită ca un tot, la Premiul Nobel pentru literatură.
PUNCTE DE VEDERE
numeroasele și gravele neajunsuri în înţelegerea sa, cu condiţia ca acesta să fie corect
și complet întocmit, și (2) ar asigura și respectarea prevederilor Legii nr. 500/2004
privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.
Am dat exemplul cu barbarismele dintr-o singură carte, dar ca aceasta sunt
marea majoritate a cărţilor traduse din diferite limbi și destinate publicului larg.
Tot prin Editura Polirom, și având ca autor tot pe Yaval Noah Harari, mai
sunt publicate și cărţile „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” și „Homo deus. Scurtă
istorie a viitorului”, ambele la fel de valoroase, dar și cu aceleaşi numeroase și grave
neajunsuri menţionate mai sus.
În cazul în care nu se va interveni cât mai repede cu luarea unor măsuri ferme
și exigente pe plan legislativ, „vom ajunge să vorbim împreună, dar să ne înţelegem
separat” cu privire la tot mai multe traduceri din diferite limbi destinate publicului,
și aceasta din cauza numărului foarte mare de cuvinte care nu răspund nici uneia din
cele patru cerinţe de bază ale limbii române menţionate mai sus.
Aşa cum există un „Consiliul Național al Audiovizualului” (CNA) ca
autoritate publică autonomă însărcinată cu apărarea interesului public în domeniul
serviciilor de programe audiovizuale (radio, televiziune), aşa ar trebui să existe și un
„Consiliul Național al Apărării Limbii Române” al cărui scop să fie de a veghea
la respectarea folosirii corecte a limbii române în toate mediile.
Există mai mule „foruri academice”, consumatoare de importante fonduri
publice, a căror sarcină este de a veghea la apărarea și la promovarea limbii române
corecte, dar care, efectiv și în mod real, au o activitate benefică nulă, nu sunt de
utilitate publică.
Orice entităţi, fie ele și aşa-zise „foruri academice”, care îşi duc existenţa
numai prin consumarea de banii publici, pe perioade îndelungate şi într-un confort
sfidător, dar fără a produce efecte benefice pe plan social și/sau economic, se află,
efectiv și în mod real, într-un permanent proces de stabulație birocratică parazitară2.
Prin „Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi
instituţii publice” ar trebui să se prevadă clar, precis și la modul imperativ că:
1. Orice text publicat, sub orice formă, sau vorbit în limba română, destinat
publicului, obligatoriu trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii
termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul
punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare.
2. Folosirea de cuvinte, dintr-o limbă străină,, în orice text/publicaţie destinate
publicului, obligatoriu trebuie să fie însoţite de traducerea sau de adaptarea în limba
română.
Pentru nerespectarea acestor prevederi legale ar trebui să se dispună sancţiuni
aspre celor vinovaţi (traducătorii, editorii etc.).
Dacă vrem să mai avem, din puţinul care a mai rămas, fie și numai pura noastră
2
Noţiunea de „stabulaţia birocratică parazitară” o definesc ca fiind „Orice entitate, care este consumatoare de
bani publici, perioade îndelungate, într-un confort sfidător, dar fără a produce efecte benefice pe plan social și/
sau economic”.
PUNCTE DE VEDERE
limbă românească, dacă vrem să nu ajungem fie „să vorbim împreună, dar să ne
înţelegem separat”, fie să nu vorbim într-o altă limbă (străină), trebuie luate măsuri
radicale și cât mai repede.
Numai că, din păcate, clasa noastră conducătoare, mai mult sau mai puţin
românească, politizată până în măduva oaselor, nu vede acest pericol, aşa cum nu
vede că nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, care pe alocuri nici nu mai
pare românească.
Tristeţea şi durerea îşi au izvorul în aceşti cârmaci orbi3, care s-au făcut unelte
în mâna străinilor !
Românul de altădată, cu cele şapte inimi în pieptul de aramă, a ajuns un biet
sărman care se luptă (și prin ţări străine) ca să-şi păstreze măcar o inimă obosită care
bate tot mai rar şi tot mai stins.
Dar cârmacii orbi stau surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla.
Uneori, când sunt bine dispuşi, îţi spun că n-are importantă faptul că străinii au
acaparat în mare parte România, căci ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi
inteligenţi şi, dacă fac avere, pe bogăţiile şi pe munca noastră, nu trebuie să ne facem
probleme deoarece averile lor rămân tot în România (!?).
Dacă aşa stau lucrurile, poate că este mai bine să ne predăm cu totul acestor
străini, să nu mai fim numai colonizaţi, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi
(!?).
Dar un neam a cărei clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte
laudativ despre calităţile oamenilor străini care-l acaparează – nu mai are mult
de trăit.
Un asemenea neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…, nu mai
are loc în istorie.
Şi asta e destul pentru românul adevărat ca să înceapă să plângă.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_data
„Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii
publice”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1067 din 17 noiembrie 2004.
27.01.2020
3
A se vedea articolul „Piloţii orbi”, de Mircea Eliade, prezentat pe numeroase websit-uri, precum https://bu-
covinaprofunda.com/2010/05/03/pilotii-orbi-m-eliade-1937-foarte-actual/ , de care m-am folosit pentru elaborarea
finalului acestui articol.
NOTE DE LECTURĂ
O CARTE DE INTERES URGENT

- Postfață -
THE URGENT CARD OF INTEREST

- Afterword -
Dan GÂJU
De circa o jumătate de secol,

se minte cu cinism că, după cel de-
al Doilea Război Mondial, sistemul
colonial ar fi fost desfiinţat.
Aparent, aşa este, fostelor colonii
Ie-a fost recunoscută independenţa
de către metropole, au devenit
„state independente” şi membre
ale ONU. în realitate, lucrurile sunt
aşa doar la suprafaţă. Fostele
administraţii coloniale nu au
plecat, devenind „consilieri” pentru
noua putere politică lipsită total de
orice experienţă în conducerea şi
administrarea statului. Occidentul a
luat măsuri pentru a bloca, prin toate
mijloacele, dezvoltarea economică a
fostelor colonii. Singurele industrii
care au fost dezvoltate sunt cele...
extractive.
Colonel (r) Florian Gârz
NOTE DE LECTURĂ
Lumea se schimbă cu fiecare răsărit de soare, şi asta de când e ea,

lumea... Deci, Ia o primă vedere, nu este nicio noutate în titlul cărţii
de faţă.1 Cum nici expresia ca atare - „o lume în schimbare” - nu este ceva nou,
aceasta fie și dacă ne gândim la titlul cărţii lui Ion Paulien care o include, oarecum -
Evanghelia veşnică pentru o lume veşnic în schimbare, apărută în 2012. Şi cu toate
acestea, încă de la bun început, se naşte întrebarea: Care lume? Care anume lume se
schimbă? Şi înainte de orice altceva, ce este lumea? Cum putea fi definită lucrarea,
la urma urmei? Dacă ar fi fost după noi, poate că am fi început cu definirea lumii... O
definiţie nu neapărat „riguros ştiinţifică”, în genul lui Kant, Schopenhauer si Spier,
via Tolstoi, care plecau de la ideea că „lumea este reprezentarea mea”2, dar orişicât...
Pragmatic însă și, în afară de aceasta, om al faptelor, distinsul nostru autor, colonelul
(r) Florian Gârz, după o introducere mai mult decât abruptă şi o întrebare pe cât de
la obiect, pe atât de scurtă ca şi a noastră - noi „în ce lume trăim?” -, preferă să
disece lumea din perspectivă tipologică, după cum am văzut, trecând în revistă nu
mai puţin de şapte lumi, cu una în plus comparativ cu ceea ce au găsit marii savanţi
interesaţi de problematica în discuţie, de la lumea reală la lumea nucleară, aceasta
din urmă fiind totodată cea mai periculoasă dintre toate, pe de altă parte și cea mai
demnă de luat în calcul în etern discutabila ecuaţie a păcii. Oricum ar fi însă, logic
şi legic, lumea se schimbă din varii puncte de vedere şi perspective: politico-social,
economic, istoric si, la propriu vorbind, fizico-geografic, mai bine-zis ecologic, astfel
că, pe undeva, nu ne miră că analistul militar Florian Gârz, atât de apreciat de
mulţi dintre noi, cei pasionaţi de mersul lumii contemporane, iese pe piaţa cărţii
cu un astfel de subiect într-un segment de timp acoperit din această perspectivă
şi de alţi câţiva autori din România, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, cu mai cert
ori mai modest succes, care au lansat deja titluri la fel de provocatoare precum
profesorul Paul Dobrescu (Viclenia globalizării: asaltul asupra puterii americane,
Editura Institutul European, 2010), Lucian Boia (Sfârşitul Occidentului? Spre lumea
de mâine, Humanitas, 2013), Dan Voiculescu (Doctrina secolului XXI: ce urmează după
capitalism, Editura RAO, 2018) ş.a., inclusiv militari de carieră, între care generalul
de brigadă (r) Gheorghe Văduva (Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, 2004). Plus ce vine de dincolo de frontierele
României şi ale UE [titluri semnalate în mare parte şi de colonelul Florian Gârz chiar
aici, în cartea de faţă, aşa că nu mai insistăm şi asupra acestora decât sub rezerva
excepţiei), de la „clasicizaţii” de acum Nicolay Dubinin cu Mişcarea eternă, Mihajlo
Mesarovic şi Eduard C. Pestei cu Omenirea la răspântie [ambele titluri apărute cu
mult înainte de Revoluţia din Decembrie 1989) și până azi, când sunt accesibili -
inclusiv în limba română - autori precum James F. Dunnigan (Noua ameninţare mon
Florian Gârz, O lume în schimbare, Editura Favorit, București, 2019
1
Lev Tolstoi, Jurnal, vol. 2, Editura Elit, Ploiești, p. 133

2
NOTE DE LECTURĂ
diată: cyber-terorismul, Editura Curtea Veche, 2010), Gerard Chaliand şi Arnaud
Blin3 (coordonatori pentru Istoria terorismului: din Antichitate până la Daesh, Polirom,
2018), chiar Sir Lawrence Freedman, cu Viitorul războiului (Litera, 2019) ş.a. Viitor
în care SUA - cu sau fără NATO -, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să predea
ştafeta unui colos asiatic, cel mai probabil Chinei, nu excludem însă nici Rusia...
rediviva, misterioasa şi impredictibila Rusie dintotdeauna, mai deunăzi în derută,
azi în plin reviriment şi din nou în tandreţuri cu Turcia preşedintelui Recep Tayyip
Erdogan, cam ca și acum... fix 200 de ani, în vremea împărătesei Ecaterina cea Mare
când, strict referitor la spaţiul românesc de la Dunărea de Jos, se erija în „putere
protectoare”, otomanilor revenindu-le încă „onorabilul” dar tot mai decorativul
rol de „putere suzerană”. Aspect preluat la ora de faţă de SUA şi de UE, ofcourse,
fiecare cu tutela bine stabilită deocamdată, se înţelege... Cu toate acestea, apropo
de „schimbarea lumii” în care trăim, până și americanii, cei atât de puternici, încă,
la ora de faţă, vor trebui să se consoleze odată şi odată, cel puţin în ce ne priveşte,
ca și turcii mai înaintea lor, cu ideea că „au deschis lacătul globalizării” și cam atât,
de acum Dumnezeu cu mila, că lumea nu se învârte etern după muzica lor, mai apar
la rampă si alte „tarafuri” şi, deci, obligat-forţat, vor trebui să cedeze prim-planul,
mulţumindu-se să treacă în plan secund ori, de ce nu, chiar mai jos, cum lăsa să se
înţeleagă încă de acum un deceniu şi mai bine un anume profesor de la SNSPA. Căci
„«războiul rece» continuă încă pe internet”, dacă este să-1 credem pe Dunningan
și, deci, nici pomeneală să se fi terminat în 1991, cum susţine, aidoma altor analişti,
și colonelul (r) Florian Gârz, şi nu e obligatoriu ca la finele acestuia - că orice
început are și un sfârşit, nu? -, americanii să fie la fel de învingători ca şi acum
trei sferturi de veac şi mai bine... Ce va fi, ce nu va fi, asta rămâne de văzut, singurul
lucru cert este că ne aşteaptă evenimente din ce în ce mai demne de atenţie, fără
a mai pune la socoteală că al Patrulea Război Mondial - cel de-al Treilea fiind
„Războiul Rece” şi din care România a ieşit mai „jumulită” cu mult decât din al
Doilea -, dacă este să ne luăm după anumite indicii, se află deja în faza de tatonare.
Și ar fi dramatic dacă ne-am lăsa surprinşi ca simpli spectatori, asta presupunând
că nu vom fi târâţi ca şi în precedentele „aventuri” volens, nolens, de viiturile care
se prefigurează la orizont.
Mai mult decât în cărţi de sine stătătoare însă, subiectul propus aici de
Florian Gârz răzbate din filele unor reviste să le zicem mai „de specialitate” -
precum „Gândirea Militară Românească”, editată de Statul Major al Apărării4
- ca şi din altele mai modeste însă nu mai puţin demne de luat în calcul, fiindcă
nu prestigiul publicaţiei cât numele celui care semnează acolo contează, şi avem
în vedere „Sud”-ul bolintinean nr. 1-2/2019 şi urm., unde generalul de brigadă
(r) Gheorghe Dragomir, preşedintele Centrului de Etică şi Strategii (CES), publica
3
Autorul unui interesant studiu apărut în 2019 sub titlul War and Religion, un „binom” antagonic şi totodată inter-
dependent pe cât de vechi, pe atât de actual.
4
Vezi, de pildă, studiul Războiul hibrid şi forme de manifestare ale acestuia în criza din Ucraina, de locotenent-
colonel Mihai-Cristian Stancu, „Gândirea Militară Românească”, nr. 2/2019, p. 12-43.
NOTE DE LECTURĂ
de curând eseul intitulat Anul schimbărilor Ordinii Mondiale actuale prin forţa
cuvântului în care, plecând de la premisa că „2018 a fost anul punerii sub semnul
neîncrederii si rupturii a alianţelor tradiţionale, a creşterii inegalităţilor sociale,
sărăciei, a nerecunoaşterii și nerespectării drepturilor omului, de multiplicare a
statelor puternice și autoritare, de dezinteres pentru conservarea ecosistemului
planetei şi, nu în ultimul rând, de amplificare şi multiplicare a mesajelor de ură în
lupta politică”, îşi pune „întrebarea firească” dacă aceste nenorociri se vor adânci
sau se vor reconcilia ori, în caz contrar, Europa va eşua, mergând spre populism
si extremism”5. Altfel spus, „care ar fi viitorul Europei”? Și, extrapolând, la fel de
bine ne putem întreba noi înşine: care să fie viitorul Americii? Dar al întregii lumi?
Și apropo de America, de „imperiul american” mai precis - subiectul favorit al
colonelului Gârz din cartea de faţă -, imperiu aflat în plin proces de erodare, e legic
faptul că acesta se va prăbuşi mai devreme ori mai târziu, indiferent de strategiile,
de terapiile de șoc și de tacticile sau „descântecele” de salvare din criză aplicate,
chit că mai deunăzi, parcă, într-un interviu acordat pentru „Observatorul militar”,
diplomatul Neagu Djuvara afirma că „americanii au venit aici pentru cel puţin 200
de ani”.
Oricum ar fi, subiectul e vast, profund și greu de explicat în câteva zeci de
file de carte - aşa de pildă, colonelul Gârz nu a abordat criza sistemului religios
tradiţional adusă de secularizare în lumea occidentală şi văzută cu ochii noștri în
ultimii doi-trei ani, cât am însoţit corul Sound în peregrinările prin Europa de Vest,
subiect atins cumva într-un mic articol de revistă6 -, dar cu toate acestea, avem
suficiente argumente în baza cărora să ne facem o idee despre ce ne poate aştepta
în următorul sfert de veac, şi nu neapărat dacă citim printre rânduri. Fiindcă vrem
sau nu vrem, că ne convine ori nu, „valorile euroatlantice” - apropo de logo-ul mult
bătătorit de unul dintre amicii și foştii noştri şefi de mai ieri, din presa militară -
reprezintă deja trecutul. Şi trebuie să fii de-a dreptul orb ori plătit de inamicul de
mâine ca să te faci că nu vezi cum clepsidra istoriei s-a răsturnat din nou, moment
în care orice naţiune condusă de un lider capabil - nu că ar fi și cazul României!
- trebuie să mizeze iarăşi pe „valorile euroasiatice” (de la colonelul Gârz cetire,
într-o discuţie privată], ca acum circa 800 de ani, când mongolii lui Ginghis Han
făceau legea pe aici, încurându-şi caii de la Marea Chinei la Marea Caspică, ba chiar
la Marea Neagră și încă mai la vest, până dincolo de Viena (1279). Atâta doar că azi,
în locul tătarilor, „călăresc” pe deşelate chinezii. De altfel, cu simţul lor practic mai
dezvoltat mult decât al românilor, ungurii au plantat deja în centrul Budapestei
bănci chinezeşti, pe când noi cochetăm în văzul lumii cu americanii, cum ar veni încă
mizăm pe dolar, ronţăind alune vietnameze, ceea ce duce cu gândul în mod automat
la strămoşeasca tactică de pendulare pe două fronturi, ca între 1941-1945 de pildă,
dar cu ce rezultat însă, numai Dumnezeu ştie!...
„Sud”, nr. 3-4 (216-217), anul XXIII, martie-aprilie 2019, p. 16.
5
Colecţia „ProARME”, anii 2018-2019.

6
NOTE PENTRU O POSIBLĂ LECTURĂ
Cum ar veni, aşadar, în ceea ce ne priveşte, la o primă vedere, suntem în
faţa unui subiect perisabil din chiar primul moment când colonelului Gârz i-a
venit ideea să-1 documenteze şi să-1 pună pe hârtie, ca să nu mai spunem că, între
timp, adică din decembrie 2018 -când manuscrisul a fost încredinţat editurii - şi
până la ieşirea de sub tipar a trecut fix un an, răstimp în care s-au petrecut multe și
mărunte în lumea noastră înconjurătoare, de la zdruncinări şi căderi de guverne
până la numiri aparent surprinzătoare la vârful celei mai tari alianţe militare (încă)
la ora de faţă. Și aceasta într-un moment când nici prin gând nu-i trecea cuiva,
suntem convinşi, că un relativ tânăr politician de pe Dâmboviţa, destul de combativ
acum vreo zece-cincisprezece ani prin politichia românească și destul de simpatic
în felul său, căruia parcă mai ieri, numai, un preşedinte de stat nu mai puţin
simpatic îi lipea pe CV acel teribil de haios şi răsunător apelativ „Prostănacul”, va
ajunge din strania penumbră în care se afundase de câţiva ani, direct în fotoliul de
secretar general adjunct al NATO. Prin urmare, cu Turcia în plină criză în imediata
noastră apropiere, cu Rusia mereu la pândă şi imprevizibilă, cu batalioanele NATO
în curs de îngropare la teren aici la noi, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, când
se vorbeşte tot mai mult de „război hibrid”7, de cyberdefense, defake news etc., când
englezii ţin UE în şah etern şi aşa mai departe, amănuntul că noi ne-am „aranjat”
un astfel de post acolo, sus, ca şi la şefia procuraturii europene, la Bruxelles, e semn
că „undeva” se întâmplă ceva, se mişcă, se schimbă, însă ce anume e greu de zis,
adică dacă va fi să fie în avantajul nostru, ca umili contribuabili şi cetăţeni oneşti
ai planetei sau dimpotrivă, în avantajul lor, al celor care, cum se zice în poker, „fac
cărţile” lumii.
Fără să mai insistăm asupra a ceea ce a fost, este și va fi, mai spunem
doar că dincolo de informaţiile de ordin istoric şi geopolitic, de şarjele spiritual-
pamfletare pe alocuri, optimiste și pesimiste deopotrivă, colonelul Florian Gârz
ne oferă nu soluţii gata ambalate la întrebările și nedumeririle noastre, cât un fel
de algoritm de prevenire a... electroșocului ca, aplicându-1, punându-ne mintea
la contribuţie şi completându-ne informaţiile constant şi continuu, să descoperim
singuri adevăratul drum către ţărmul unde vrem - ori unde ne propunem - să
ajungem.
Cartea O lume în schimbare este cu atât mai provocatoare cu cât este
accesibilă nu numai românului de formaţie intelectuală, ci unor categorii de
cititori cât se poate de eterogene ca profesie și structură de vârstă, de la studenţi
la pensionari, de la simpli muncitori preocupaţi ocazional de politica zilei la
călători interesaţi să-şi omoare timpul în mod agreabil cu o carte instructivă şi
deopotrivă incitantă, nu în ultimul rând calată pe un subiect la modă inclusiv în
emisiunile televizate și, în acelaşi timp, un instrument de înţelegere a lumii de ieri,
de azi și dintotdeauna, adică exact aceeaşi lume din care facem si noi parte şi care
7
Termen folosit în premieră, se pare, de maiorul William J. Nemeth, în lucrarea Războiul viitorului şi Cecenia: o
variantă de război hibrid (2012).
NOTE PENTRU O POSIBLĂ LECTURĂ
tocmai de aceea nu trebuie să ne fie indiferentă. Marea calitate a acestui studiu,
aşadar, dincolo de acribia documentării și forţa expresivă, este limbajul accesibil,
construcţia logică şi cursivă a frazei, repere esenţiale în buna receptare de către
o masă mare de cititori, de categorii diverse ca vârstă şi pregătire teoretică, după
cum precizam, al căror punct comun este înainte de toate interesul acordat lumii
în care trăim, faptul că le pasă ce se întâmplă cu această lume și totodată cu noi
și unde este posibil să ajungem dacă privim pasivi, cu indiferenţă sau cel mult
comentând steril de pe margine, în vreme ce marii „jucători” duc planeta de râpă
cu zâmbetul pe buze, neuitând să tragă spuza pe turta lor și a câtorva „aleşi”
numărabili pe degete. în esenţă, o carte limpede şi clară despre vremuri şi spaţii
ale planetei care se anunţă tot mai tulburi, prim-planul deţinându-1 radiografierea
politicii imperialiste americane din trecutul apropiat până azi și starea lumii actuale
cu posibile reverberaţii în anii ce vin... Un manual de supravieţuire în marea junglă
politico-economică a lumii din care, volens, nolens, facem parte şi noi. Nu în ultimul
rând, o sinteză lucidă si convingătoare, un rechizitoriu dur şi în acelaşi timp elegant,
documentat din surse mai puţin accesibile românului de rând și redactat cu nerv,
cu mult curaj - nu însă şi cu disperare! -, dar mai ales cu acel simţ nativ, parcă, al
echilibrului credibil, calitate întâlnită tot mai rar la analiştii și comentatorii români
din ultima vreme. Pe scurt, o lucrare de interes urgent.
CULTURA ETERNĂ
Inițiativă locală cu reverberații
TROFEUL „PANA DE MERIT

ARTISTIC”
THE TROPHY ”FEATHER FOR

ARTISTIC EXCELLENC”
Gabriel I. NĂSTASE
Rezumat
În perioada 27-29 septembrie 2019 s-au sărbătorit Zilele orașului

Drăgănești-Olt. Cele trei zile de sărbătoare au fost marcate de manifestări
cultural-artistice diverse sub semnul „tradiției drăgăneștene” și au
fost menționate în detaliu în ultimul număr al publicației „Curierul
Drăgăneștiului”.
Cuvinte-cheie: sărbătoare ; voie bună ; cultural ; artistic ; trofeu ;
Summary
The days of Drăgănești - Olt were celebrated on September 27-

29, 2019. The three days of celebration were marked by various cultural-
artistic manifestations under the sign of the “Drăgănești tradition” and were
mentioned in detail in the last issue of the publication “Drăgănești Courier”.
Keywords: holiday; goodwill; cultural; artistic; trophy;
Î n perioada 27-29 septembrie 2019 s-au sărbătorit Zilele orașului

Drăgănești - Olt. Cele trei zile de sărbătoare au fost marcate de manifestări
cultural-artistice diverse sub semnul „tradiției drăgăneștene” și au fost menționate
în detaliu în ultimul număr al publicației „Curierul Drăgăneștiului” (Anul VII,
nr.10(82)-septembrie 2019), coordonat de Liliana Ghiță Boian.
CULTURA ETERNĂ
Ca în fiecare an, și în cadrul acestei ediții, cetățenii orașului Drăgănești-Olt au

fost pătrunși de fiorul acestei sărbători, iar atmosfera de bucurie și voie bună a întregit
tabloul unei comunități
de buni gospodari, buni
români și buni creștini.
Astfel de inițiative locale
sunt binevenite și ele
ar trebui să se extindă
la nivelul întregii țări.
Fiecare comunitate
are cu ce să se laude
din punct de vedere al
tradițiilor, artei și culturii
din România. Toate
manifestările Zilelor
orașului Drăgănești-
Olt s-au bucurat de un
real succes, iar inițiativa
poetului și jurnalistului
Min Drăghici a fost
una dintre cele mai
apreciate și aplaudate de
participanți.
Acesta a propus
înființarea unui trofeu
Pana de merit artistic,
care să fie decernat în
fiecare an, cu prilejul
Zilelor orașului
UNIVERS STRATEGIC
Drăgănești-Olt, celui mai apreciat poet, prozator, jurnalist, om de artă și de cultură,
fiu vrednic și talentat al unui oraș ancorat în tradiții care se pierd în negura timpului.
La următoarea ediție a Zilelor orașului Drăgănești-Olt, trofeul va fi înmânat
ca pe o ștafetă a promovării eternității talentului acestor locuri unui alt creator solitar
sau unui alt creator profesionist, trecut prin „furcile caudine” ale celor care vor face
selecția candidaților.
La această ediție au fost prezenți poeți și interpreți din zona Olteniei: Bărăscu
Marian-poet, inițiatorul și organizatorul Caravanei Culturii, Constanța Tanți Triță-
poetă, Constantin Triță-poet, Patricia Petria-interpretă muzică ușoară, Ioana Neacu-
poetă, Valerica Predescu-poetă, actriță, Ilie Bucă-monografist, Liliana Ghiță Boian-
poetă, Bebe Pandele Jianu-interpret muzică de suflet, Ion Mielcioiu Boștină-interpret
folk; din București: George Tei poet și Andrada Silvana Tcacenco-poetă, interpret de
muzică ușoară; Mehedinți: Dan Șalapa-poet, critic literar, Ana Chițulescu-creator
hand-made; Gorj: Angela Dumitrașcu-jurnalistă.
Ieșirea din vară și intrarea în toamnă, ne poartă gândul la vacanța pe care am
petrecut-o împreună cu cei dragi într-o atmosferă de relaxare și multă voie bună.
Poezia lui Min Drăghici, Dulceață de toamnă, ne alungă nostalgia acelui anotimp
și ne face să înțelegem că viața merge mai departe, iar fiecare anotimp, ca și fiecare
an din viața noastră, este la fel de frumos precum cel care a trecut: Vin la școală/ Cu
ghiozdane,/ Toamnele,/ Toate profesoarele,/ Scot, dintre foi/ Misterele./ Dintre toate
fructele/ Cele dulci/ Sunt notele,/ De la toate tezele.
UNIVERS STRATEGIC
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

STUDII STRATEGICE INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE
Către colaboratori și cititori

Revista „Univers Strategic” – revistă trimestrială universitară română de studii strategice
interdisciplinare și de securitate a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” – se doreşte a fi o
publicaţie a tuturor celor interesați de problematica strategică a interdisciplinarității și securității.
Paginile sale sunt onorate să găzduiască studii, articole, eseuri şi alte produse ale cercetării științifice
elaborate de cercetători științifici, de profesori, masteranzi şi studenţi ai Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”, de personalităţi din mediul academic şi universitar, de personalităţi ale lumii politice,
ştiinţifice şi culturale din ţară şi din străinătate. Dorim să participăm activ la dezbaterea ştiinţifică de
profil, să contribuim la extinderea universului cunoaşterii, la calitatea mediului şi a vieţii, la asigurarea
– şi pe această cale – a condiţiilor necesare progresului, prosperităţii şi dezvoltării durabile.
Revista apare atât aîn format tipărit şi pe suport electronic (DVD-ROM), cât şi on line, astfel
încât paginile ei să ajungă rapid la un public cât mai larg, deopotrivă avizat şi interesat, oferindu-i
rezultatele activităţii de cercetare științifică din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”,
informaţii şi analize pe temele cele mai acute ale domeniilor predominant strategice, dar nu numai, ale
interdisciplinarității și securităţii naţionale, regionale, internaţionale şi globale.
Revista poate fi accesată on line la adresa: http://iss.ucdc.ro/revista.html
Cei care doresc să publice articole în revistă pot aduce textul direct la redacție, în format
electronic, îl pot trimite prin poștă sau prin email. Textul trebuie să fie scris cu diacritice, în Word,
în limba română și în limba engleză sau franceză, cu un abstract de 8-10 rânduri și cuvinte-cheie, cu
trimiteri bibliografice la subsolul paginii.
Nu se percep taxe pentru publicare.
Conținutul articolelor publicate, pe părți sau în întregime, poate fi descărcat și folosit, cu
citarea sursei.
Ne găsiți la adresa:
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Revista „Univers Strategic”
Splaiul Unirii nr. 176, sectorul 5, Bucureşti
Telefoane: (021(330.70.00; 330.79.11; 330.79.17 Fax: (021)330.87.74
Web: http://iss.ucdc.ro/revista.html
Email: iss@ucdc.ro sau office@ucdc.ro
Telefoane redactor șef: 0766.747.305; 0771.573.616, email: vaduvageorge@yahoo.fr
UNIVERS STRATEGIC
Articolele pot fi trimise pe adresa revistei, pe cea a redactorului şef:

vaduvageorge@yahoo.fr și pe cea a redactorului șef adjunct:
av.agata@yahoo.com
REDACTARE ŞI TEHNOREDACTARE
Gheorghe VĂDUVA
Email: vaduvageorge@yahoo.fr
RESPONSABIL DE NUMĂR
Gheorghe VĂDUVA
ADRESA
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate
Splaiul Unirii nr. 176, Sectorul 5, Bucureşti
Telefoane: (021)330.70.00; 330.79.11: 330.79.17. Fax: 021.330.87.74
Email: iss@ucdc.ro sau office@ucdc.ro

Us 41

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Us 41

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr.

2 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

ISSN 2068 - 1682 Online

EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 3

Responsabilitatea privind conţinutul studiilor şi articolelor revine în totalitate autorilor, în conformitate

4 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

UNIVERS JURIDIC - LAW UNIVERSE

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 5

PUNCTE DE VEDERE – POINTS OF VIEW

8 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

ÎNARMAREA SPAȚIULUI COSMIC,

THE CONSTRUCTION OF THE COSMIC

Armonia lumii este, deopotrivă, o realitate pe muchie de

Cuvinte-cheie: forțe spațiale; război spațial; confruntare stelară;

The harmony of the world is, on the other hand, a reality on

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 9

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 11

Ce sunt și ce pot face Forțele Spațiale în războaiele noastre

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 13

Ce putem face noi, românii, în fața acestor orizonturi

Răspunsul tranșant și corect ar fi următorul: NIMIC! Sau, ameliorând un pic

Rămășițe în spațiul cosmic

18 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

Lect.univ.dr. Carmen Manuela CAZAN1

Our schools today will be our economy of tomorrow and, more

Keywords: tomorrow; teachers; impact; future; education;

The education system in Romania will focus on equity, as a universal value

Primary and lower secondary education

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 21

Higher secondary education

24 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

26 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 27

Keywords: changes; diversity; inequality; competition; education;

The new vision on education

T o increase the attractiveness and performance of the teaching career, the

Centrul Municipiului București de Asistență Psihopedagogică

28 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

Objective 2: Implement a new system of initial teacher training, with an

Objective 3: Development of continuous professional development programs

Objective 4: Develop a flexible career management system to enable

Teachers and teaching career

The education in Romania will focus on 3 pillars3

1. Personalization and quality assurance of the educational process for

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 31

2. The flexibility of the education system will allow us to respond correctly

3. The adaptability of the system to external changes and future trends.

32 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 33

Keywords: theatre; education; creativity; improvisation; workshops;

Experience - Children play theater

34 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

New approaches in education

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 35

The use of improvisation

36 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020 37

40 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(41)/2020

RELEVANṬA MẮSURẮRII RATELOR

THE RELEVANCE OF THE FINANCIAL

Obiectivul fundamental al oricărei întreprinderi este acela de a obṭine

Cuvinte-cheie: credit; finanțarea prin creditare; credit bancar; decizia de