Managementul dezvoltării durabile

CURS 5

MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII DURABILE

5.1. Obiectivele managementului dezvoltării durabile

Managementul dezvoltării durabile este procesul prin care se anticipează, se coordonează,

se conduc şi se planifică, se evaluează şi se controlează activităţile de schimbare în care
exploatarea resurselor, coordonarea investiţiilor şi orientarea dezvoltării tehnice şi a
modificărilor instituţionale sunt toate compatibile şi permit satisfacerea nevoilor şi aspiraţiilor
generaţiei actuale fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface, la rândul
lor [1, 2].
Managementul dezvoltării durabile vizează un nou echilibru între mizele conservării
mediului, creșterii economice și echității sociale.
Managementul dezvoltării durabile este de natură antropocentrică, axată pe interesele,
nevoile si dorințele umane.
Pentru mediul de afaceri, managementul dezvoltării durabile se prezintă ca un far care
orienteză firmele pentru a maximiza într-un mod realist, preocupările ecologice și sociale ale
acestora.
Prin urmare, în cadrul societăţilor, fie ele umane sau industriale, miza strategică a
managementului dezvoltării durabile se manifestă prin intermediul obiectivelor sociale,
economice şi ecologice [1]:
Obiectivele sociale au devenit o miză strategică pentru managementul dezvoltării
durabile în condițiile în care în societate au apărut diversitatea culturală și diversitatea religioasă,
se manifestă solidaritatea între generații, are loc permanent un dialog intercultural, îndeosebi cu
partenerii de afaceri, se extinde noțiunea de “bun cetățean corporativ”, se pledează pentru
necesitatea și extinderea unei justiții sociale îmbunătățite, cu accent pe drepturile muncitorilor și
munca efectuată de copiii din țările în curs de dezvoltare, precum și condițiile de muncă și
remunerația.
Obiectivele economice ale managementului dezvoltării durabile pun în evidență
necesitatea de a se ține seama de analiza tradițională a costurilor și a beneficiilor, nu numai în
dimensiune microeconomică, ci și în dimensiune macroeconomică.
Obiectivele ecologice ale managementului dezvoltării durabile au în vedere: consumul
energetic, impactul asupra biodiversității, emisiile de gaz cu efect de seră și încălzirea globală a
planetei, poluarea apei, aerului și solului, ploile acide, rezervele de apă potabilă, gospodărirea
rezervelor, practicile urbane și rurale, gospodărirea oceanelor.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 1

 Managementul dezvoltării durabile

5.2. Coordonatele managementului dezvoltării durabile

Atât teoreticienii, cât si practicienii în managementul dezvoltării durabile au constatat că

secolul XXI a fost marcat de extraordinara reusită a speciei umane. Concret, sistemul economic
mondial, sub impulsul industrializării si al progresului tehnic, si-a multiplicat în cursul secolului
XXI de mai bine de douăzeci de ori volumul de bogății, calitatea vieții a fost ameliorată,
populația mondială a crescut de la un miliard de indivizi la peste sase miliarde, iar speranța de
viață a crescut în medie cu peste douăzeci de ani.
Adevărata valoare a serviciilor oferite de mediu a fost, în numeroase cazuri, ignorată sau
subestimată, fapt ce a condus la suprautilizarea acestora în activitățile de producție si consum.
Au apărut două curente (scoli):
- școala de dezvoltare durabilă „slabă” cu un management care susține că utilitatea totală
obținută datorită creșterii economice să fie aceeasi pentru fiecare generație.
- școala de dezvoltare durabilă „puternică” cu un management ancorat pe o abordare
ecologică si care nu acceptă o simplă menținere a valorii cumulate a rezervelor de capital.
Se pledează cu insistență pentru integrarea dimensiunii ecologice în analizele economice,
iar obiectivul managementul mediului este utilizarea instrumentelor corespunzătoare – intervenții
administrative, stimulări ecoomice sau instituționale – pentru internalizarea impacturilor
ecologice în cadrul deciziei de maximizare a profitului si a bunăstării personalului firmei.
În mod clasic, dezvoltarea si managementul dezvoltării sunt asociate cu cresterea
economică. Dacă există o crestere economică, există neapărat si dezvoltare si expune ca singur
indiciu al dezvoltării, statistica produsului național brut. Această viziune a dezvoltării este deja
controversată, solicitându-se apelul la noi modele într-un context al economiei de piață, care are
în vedere îndeosebi faptul că provocările privind dezvoltarea nu au fost niciodată asa de mari ca
acum.
Managementului dezvoltării durabile implică dezvoltarea si controlul fluxurilor de
capital, forță de muncă, materii prime, tehnologie, informații, bunuri si servicii ale firmei peste
granițele unei țări.
Managementului dezvoltării durabile evoluează pe niste coordonate relativ distincte
determinate de caracteristicile mediului global în care se derulează procesele sale (caracteristici
ce determină particularități si funcții specifice):
- diversitatea si complexitatea componentelor economiei mondiale solicită dezvoltarea si
aplicarea de strategii si politici specifice pentru derularea operațiilor cu luarea în considerare a
tururor diferențelor dintre parteneri – un rol important revenind în acest cadru abordărilor de
managementul dezvoltării durabile comparat;
- accesul diferit la informații (determinat de dotarea tehnologică dar si de costurile pe
care acesta le presupune), existența capacităților diferite de tratare a informațiilor, de asigurare a
compatibilității si de evitare/ reducere a perturbațiilor din circuitul informațional mondial;
- natura specifică – mult mai complexă- a riscului implicat, determinată de o serie mult
mai mare si mai puțin controlabilă de factori;

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 2

 Managementul dezvoltării durabile

- redimensionarea funcțiilor managementului pentru a face față noilor cerințe.

Managementul dezvoltării durabile prezintă o serie de cerințe si particularități specifice,
impuse de necesitatea unei combinări optime între avantajele competitive specifice firmei si cele
ale țării pe care se doreste pătrunderea:
- evaluarea corectă a posibilităților de internaționalizare a firmei;
- cresterea receptivității față de condițiile dinamice ale economiilor naționale si ale pieței
externe;
- structurarea aparatului de lucru si imprimarea unui sistem decizional care să se
integreze armonios în economia națională si în cea mondială;
- sporirea adaptabilității față de condițiile diversificării si înoirii ofertei;
- activitate continuă si complexă de modernizare pentru însusirea noilor optici si
concepții moderne, inclusiv prin folosirea noilor tehnici informatice.
Funcțiile pe care managementul dezvoltării durabile va trebui să le îndeplinească în
aceste condiții sunt strâns legate de capacitatea sa de a dezvolta si aplica o optică de marketing,
ceea ce presupune definirea si delimitarea pieței, a sferei potențialilor parteneri de afaceri.
Managementul dezvoltării durabile recunoaste si se spijină pe interdependența între
sistemele de mediu, economic si social si promovează egalitatea si imparțialitatea între oameni si
conceptul de „cetățean universal”.
Relația dintre managementul dezvoltării durabile si revoluția managerială este una de
dublă determinare, care încearcă să pună în relație dezvoltarea explozivă a cunoasterii si
managementul.
Într-o societate orientată spre dezvoltarea durabilă, managerii trebuie să învețe să
gândească ecologic. Încă de la Machiavelli, politica este cunoscută drept „arta posibilului” iar nu
„arta dezirabilului”. Si tot în limbajul politicienilor, satisfăcător înseamnă un compromis
acceptabil. Acest compromis trebuie să îl realizeze managerul-ecolog în armonizarea dintre
resurse si obiective exprimate sub formă de rezultate.
Managerii-ecologi de vârf vor trebui să fie capabili să se integreze în procesul de luare a
deciziilor, cumpănind mereu cel mai potrivit echilibru, interesele societății în planul dezvoltării
durabile, dovedindu-se astfel cu adevărat constructivi.

5.3. Principiile managementului strategic al dezvoltării durabile

Managementul strategic al dezvoltării durabile presupune, pe lângă stabilirea unor
obiective pe termen lung (15–20 ani), compatibilitatea cu obiectivele pe termen scurt şi mediu.
În figura 5.1 sunt prezentate în ordine cronologică, relaţiile managementului strategic al
dezvoltării economice durabile pe care îl adoptă ţările cu experienţă în acest domeniu.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 3

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 5.1. Schema managementului strategic al dezvoltării economice durabile [3]

Managementul strategic al dezvoltării durabile presupune şi aplicarea unui set de

principii şi criterii validate eficient pe plan international [4]:
1) Managementul integrat - este principiul care presupune abordarea în manieră unitară
şi holistică a proceselor de producţie, procesare, transport, distribuţie, utilizare şi depozitare,
ţinând seama de ciclul de viaţă al produselor şi tehnologiilor, implicarea stakeholderilor,
coordonarea interinstituţională, sinergiile pentru cea mai bună utilizare a resurselor şi evitarea
unor duplicări nenecesare.
2) Echitatea între generaţii - este o cerinţă sine qua non potrivit căreia generaţia prezentă
are dreptul de a folosi şi beneficia de resursele pământului, cu obligaţia de a ţine seama de
impactul pe termen lung al activităţii acesteia şi de a susţine baza de resurse şi mediul global şi în
beneficiul generaţiilor viitoare.
3) Precauţia - este instrumentul decizional prin care se întreprind acţiuni de răspuns
(contracarare) la ameninţările legate de pagubele serioase şi ireversibile cauzate sănătăţii umane
şi/sau mediului, atunci când nu se dispune de o informaţie ştiinţifică necesară.
4) Abordarea ciclului de viaţă al bunurilor, serviciilor şi tehnologiilor - evaluează
consecinţele asupra mediului generate de efectele economice legate de diferitele stadii ale
prelucrării şi valorificării produselor de piaţă.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 4

 Managementul dezvoltării durabile

5) Prevenţia - presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sănătăţii umane şi a capitalului

natural de fenomenele şi procesele economice care ar putea fi prevenite prin investiţii şi costuri
de modernizare, reparaţii, tratare sau compensare; este cunoscut că prevenirea unor prejudicii
este cu mult mai eficientă decât înlăturarea consecinţelor după ce acestea s-au produs.
6) Substituţia - presupune înlocuirea unor produse şi servicii ineficiente, mari
consumatoare de resurse de mediu cu altele mai eficiente şi cu impact ecologic mai redus şi mai
puţin dăunătoare.
7) Principiul „poluatorul plăteşte” sau al internalizării costurilor marginale externe
(externalităţilor negative) - stabileşte folosirea mecanismelor de piaţă pentru ca poluatorii să
suporte în totalitate costurile sociale şi de mediu ale activităţii lor şi ca aceste costuri să fie
reflectate în preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor.
8) Internalizarea externalităţilor pozitive (beneficiilor marginale externe) - vizează
folosirea unui sistem de subvenţii corective, stimulente pentru activităţile care generează
beneficii marginale la părţile terţe, fără ca acestea să plătească (cercetare-dezvoltare, protecţia
mediului, educaţie, dezvoltare regională, întreprinderi mici şi mijlocii etc.).
9) Participarea publică - presupune accesul nerestricţionat la informaţia privind mediul
şi resursele sale, cu anumite excepţii justificate (informaţii confidenţiale de afaceri), dreptul
publicului de a lua parte la deciziile în domeniul mediului şi al resurselor sale şi de a lua în
considerare consecinţele acestora, posibilitatea de a reacţiona a părţilor implicate (interesate) din
societatea civilă, dreptul de a cunoaşte din timp posibile riscuri de mediu şi asupra resurselor.
10) Principiul bunei guvernări - prevede ca autorităţile şi instituţiile statului să-şi
desfăşoare activitatea transparent, eficient şi onest, în condiţiile prevenirii şi penalizării poluării
şi ale promovării protecţiei mediului.
11) Parteneriatele privat-public şi public-privat – se bazează pe cooperarea directă, inter
şi intrainstituţională, între părţile interesate (stakeholders) reprezentate de autorităţi şi instituţii
publice, ONG, grupuri şi firme industriale, reţele şi oameni de afaceri, care împreună pot obţine,
prin cumularea expertizei şi eficienţei proprii, o valoare adăugată superioară pentru
sustenabilitatea creşterii economice la nivelurile macro şi microeconomic.
12) Cooperarea între state - include reponsabilităţi comune, dar diferenţiate, în funcţie
de nivelul de dezvoltare a ţărilor; se pot aplica o serie de abordări diferenţiate în ceea ce priveşte
obligaţiile economico-financiare pentru protecţia mediului la nivel local, regional şi
internaţional, ţările dezvoltate recunoscând faptul că le revine o responsabilitate mai mare,
inclusive în ceea ce priveşte acordarea de asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare sau cu economie
de piaţă emergentă.
Principiile şi abordările criteriale ale managementului strategic al dezvoltării economice
durabile a României sunt în deplin consens cu spiritul şi recomandările Declaraţiei de la Rio,
Agendei 21, Declaraţiei Mileniului şi ale celorlalte documente aprobate prin consens la summit-
urile mondiale ale dezvoltării durabile.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 5

 Managementul dezvoltării durabile

5.4. Dimensiunea globală a managementului dezvoltării durabile

În zilele noastre, dimensiunea globală a managementului dezvoltării durabile a devenit un

termen care nu lipseste din vocabularul oricărui discurs economic, politic militar, ecologic de pe
o dublă poziție: de prevenire a efectelor inopinate în planul dezvoltării societății în general sau a
dezvoltării colectivității umane în particular, sau de atribuire a esecurilor unor evoluții nedorite.
În acest contex, o contribuție semnificativă ii revine managementului dezvoltării durabile
si viziunii manageriale prospective care trebuie să se afle în permanentă interdependență cu
procesul dezvoltării durabile si cu dimensiunea sa globală, singura modalitate de a oferi premise
solide acțiunilor viitoare.
Un rol important revine mutațiilor înregistrate în ceea ce priveste conținutul si sfera de
cuprindere a circuitului economic mondial conceput si abordat ca totalitatea fluxurilor
economice internaționale (comerciale, financiar monetare si de cooperare economico si tehnico-
stiințifică) privite în strânsa lor interdependență.
Implicațiile dimensiunii globale asupra managementului dezvoltării durabile:
- se constituie ca un factor determinant al progresului economic al țărilor;
- măreste sensibilitatea economiilor naționale față de conjuctura externă;
- atrage după sine promovarea de către forțele pieței a eficienței prin competiție si
diviziunea muncii;
- sporeste importanța reglementării multilaterare a relațiilor economice mondiale.
Dimensiunea globală a managementului dezvoltării durabile este o tendință a timpurilor
noastre. Esența dimensiunii globale a managementului dezvoltării durabile constă în finalitatea
sa socială, în sensul că ea trebuie să răspundă în primul rând nevoilor prezente si de perspectivă
ale omului si umanității. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere diferențele spațio-temporale
specifice si să se evite extrapolarea anumitor tendințe, practici, stări si evoluții care
caracterizează sau determină o componentă a sistemului global la nivelul acestuia ca întreg.
Trebuie să se contureze si să se operaționalizeze o viziune strategică, care să valorifice vocația
universalității managementului dezvoltării durabile.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 6

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 2. Conceptul global al dezvoltării durabile [5]

În timp ce componenta economică reprezintă unul din punctele forte ale dimensiunii
globale a managementului dezvoltării durabile, componenta social-cultural-ecologică se
constituie ca punctul slab al acesteia.
Sub aspectul valențelor sociale se constată că o serie de probleme majore îsi asteaptă încă
soluționarea, întârziind eficientizarea constiinței globale.
Componenta culturală se află în căutarea propriei identități, ce se va contura pe măsura
diminuării (sau eliminării) contradicțiilor care o macină în prezent.
Componenta ecologică reprezintă încă o fațetă a problematicii contemporane, prin
mondoefectele pe care omul le produce asupra mediului său, cu consecințe imediate, dar si
propagate în timp si în spațiu. Criza ecologică contemporană, izbucnită după cel de-al doilea
război mondial ca urmare a modului de folosire a resurselor dezvoltării factorilor de producție, în
general, si ale revoluției tehnico-stiințifice în special, este o expresie a contradicției dintre mediul
natural si mediul creat de om.

Bibliografie

[1]. Petrescu I. Dimensiunea globală a managementului dezvoltării durabile

(www.managementgeneral.ro/pdf/2_2008_1.pdf).
[2]. Petrescu I. Introducere în managementul dezvoltării durabile. Editura Fundației
România de Mâine, Bucuresti, 2009.
[3]. Swanson D., Pintér L., Bughea F., Volkery A., Jacob K. National Strategy for
Sustainable Development. Challenges, Approaches and Innovations in Strategic and
Coordinated Action, Unigraphics Winnipy, Manitofa, 2004.
[4]. Zaman Gh., Gherasim Z. Criterii și principii ale dezvoltării durabile din punctul de
vedere al resurselor acesteia. Buletinul Agir, nr. 1, pp. 136-142, 2007.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 7

 Managementul dezvoltării durabile

[5]. Ghid de planificare strategică pentru managementul durabil al resurselor naturale.

Grupul de Lucru din cadrul Proiectului LIFE+ EME Natura 2000 – Manageri eficienți pentru o
Rețea Natura 2000 Eficientă (http://ananp.gov.ro/wp-content/uploads/Ghid_managementul-
resurselor-naturale.pdf).

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 8