Managementul dezvoltării durabile

CURS 3

PROVOCĂRI-CHEIE PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ

Problema dezvoltării durabile este opoziţia între nevoile de creştere ale populaţiei şi
limitele impuse de resursele planetei, precum şi degradarea continuă a mediului.
La Conferinţa ONU asupra Dezvoltării Durabile Rio + 20 s-a evidenţiat un set de direcţii
de acţiune ca răspuns la provocările-cheie ale dezvoltării durabile [2]: securitatea alimentară;
securitatea energetică; sustenabilitatea oraşelor.
Dezvoltarea durabilă trebuie privită ca o adaptare a societăţii şi a economiei la marile
probleme cu care omenirea se confruntă în prezent.
Provocările cu care se confruntă dezvoltarea durabilă sunt numeroase şi fac parte din
domenii extrem de variate [2]:
1. Creşterea populaţiei – populația mondială a crescut de la 1 miliard în anii 1800 la 7,7
miliarde astăzi [10] și se estimează că până în anul 2100 se va ajunge la o populație de 9 miliarde
la nivel mondial.

Fig. 3.1. Cartograma populației la nivel mondial, în anul 2018 [10]

Creșterea populației globale a atins un vârf în 1962 și 1963, cu o rată anuală de creștere
de 2,2%. Din anii 1960, rata de creștere a scăzut, iar de atunci populația lumii nu crește
exponențial, însă rata de creștere a populației are o tendință liniară, păstrându-se la valaorea de
1,05% pe an în prezent. Populația mondială de astăzi este de 1.860 de ori mai mare decât cea de
acum 12 milenii, când populația lumii era în jur de 4 milioane - jumătate din populația actuală a
Londrei. Aproximativ 108 miliarde de oameni au trăit de-a lungul timpului pe planeta noastră.
Aceasta înseamnă că populația actuală reprezintă 6,5% din numărul total de persoane născute
vreodată [10].

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 1

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.3. Variația populației, pe țări, între anii 1800-2019 [10]

La nivel mondial, densitatea medie a populației este de 25 persoane/ km 2, dar există

diferențe foarte mari între țări. Multe dintre insulele mici sau statele izolate ale lumii au populații
mari pentru mărimea lor. Macao, Monaco, Singapore, Hong Kong și Gibraltar sunt cele cinci
state cele mai dens populate. Singapore are aproape 8.000 persoane/ km 2 – deci o densitate a
populației de peste 200 de ori mai mare decât SUA și de 2000 de ori mai mare decât Australia.
Dintre țările mai mari, Bangladesh este cea mai dens populată, cu 1.252 persoane/ km 2, deci o
densitate a populației trei ori mai mare decât în țara vecină, India. Bangladesh este urmat de
Liban (595 persoane/ km2), Coreea de Sud (528 persoane/ km2), Olanda (508 persoane/ km2) și
Rwanda (495 persoane/ km2). Groenlanda este cea mai puțin densă, cu mai puțin de 0,2
persoane/ km2, urmată de Mongolia, Namibia, Australia și Islanda.
Explozia demografică a avut loc datorită îmbunătăţirii standardelor de trai şi medicale,
ceea ce a permis oamenilor să trăiască mai mult decât în secolele anterioare. Dezvoltarea
durabilă este făcută de oameni şi pentru oameni, de aceea factorul populaţie influenţează acest
tip de dezvoltare. În acelaşi timp, numărul mare al populației este una dintre probleme cruciale
cu care se confruntă dezvoltarea durabilă, deoarece trebuie să se găsească soluţii aplicabile
pentru rezolvarea dezechilibrelor demografice cantitative şi structural-calitative.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 2

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.4. Cartograma densității populației la nivel mondial, în anul 2017 [10]

Provocarea demografică este una naţională, dar şi una globală, care în termeni direcți se
referă la numărul de oameni pe care Pământul îi poate hrani şi adăposti, într-un mediu
înconjurător echilibrat.
Problemele concrete pe care le ridică dimensiunea demografică în faţa dezvoltării
durabile sunt:
rata creşterii populaţiei nu este corelată peste tot cu rata creşterii economice;
densitatea populaţiei, pe regiuni, ţări etc. nu este corelată cu structura, fertilitatea şi
randamentul substratului pedologic;
explozia demografică are loc, de obicei, în zonele sărace ale lumii;
creşterea explozivă a populaţiei conduce la urbanizări masive, în dauna mediului şi a
suprafeţelor agricole cultivabile;
în timp ce urbanizarea Europei a fost însoţită de industrializare, acest lucru nu se
întâmplă în toate ţările în curs de dezvoltare;
pentru mediul urban, suprapopularea a dus la apariţia şi amploarea unor fenomene
negative (şomaj masiv, insuficienţa locuinţelor de calitate, servicii urbane deficitare, periferii
insalubre şi, prin constrast, centre opulente, “insule de căldură urbană”, climat social
problematic, dificultăți de aprovizionare cu energie, apă);
pentru mediul rural, depopularea cauzată de migraţia către centrele urbane a îngreunat
hrănirea întregii colectivităţi rurale – locale dar şi a celor urbane.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 3

 Managementul dezvoltării durabile

2. Constrângerile tehnice – dezvoltarea durabilă trebuie să găsească răspunsul concret

la întrebarea: care este nivelul maxim al producţiei, în condiţiile actuale ale progresului tehnic,
asigurând şi menţinerea echlibrului factorilor de mediu? Se știe că dezvoltarea implică creştere
economică, deci mărirea producţiei, care, la rândul său, antrenează poluare.
Capacitatea de absorbţie de către mediu a poluării este limitată, de aceea este importantă
preocuparea de a găsi un echilibru între aceste direcţii. Aplicarea unor formule comportă
dificultăţi rezultate din cuantificarea greoaie a unor fenomene şi factori cum sunt, de exemplu:
producţia maximă ce se poate realiza cu menţinerea echilibrului ecologic, capacitatea instalaţiilor
antipoluante de a reţine emisiile poluante, capitalul aferent instalaţiilor antipoluante, volumul sau
suprafaţa de dispersie a poluanţilor. Din analiza economică a diferitelor formule prin care se
urmăreşte cuantificarea relaţiei complexe dintre dezvoltare, creşterea producţiei, nivelul poluării,
progresul tehnic, se pot desprinde următoarele idei [2]:
se dovedeşte a fi posibilă dezvoltarea economică cu menţinerea calităţii mediului
ambiant iar punctul de echilibru între emisiile poluante şi capacitatea de absorbţie a mediului
poate fi menţinut, în condiţiile unei creşteri dinamice, prin mărirea ratelor de economisire, a
eficienţei instalaţiilor de reţinere şi control al poluării şi prin creşterea suprafeţelor sau a
volumului de dispersie a poluanţilor;
progresul tehnic este factorul cheie în menţinerea unei rate acceptabile a dezvoltării
economice cu menţinerea calităţii mediului ambiant, ceea ce justifică importanţa mare a
investiţiilor antipoluante în cadrul politicilor de dezvoltare care au în vedere menţinerea şi chiar
refacerea mediului.
3. Schimbările climatice, efectul de seră, găurile în stratul de ozon şi încălzirea
climei terestre – alături de reducerea stratului de ozon, de modificările ciclului hidrologic, de
ridicarea nivelului Oceanului Planetar, schimbările climatice fac parte din categoria modificărilor
sistemice ale mediului (care se manifestă la scara întregului sistem planetar şi reprezintă efecte
globale ale acţiunii/presiunii umane asupra mediului).
Schimbările climatice se resimt prin efectul de seră şi prin tendinţele de încălzire a climei
terestre, acestea fiind, la rândul lor, rezultate ale acţiunii factorilor de forţare radiativă (orice
cauză naturală sau antropogenă care modifică echilibrul dintre radiaţia solară indicentă şi radiaţia
emisă în spaţiu).
Aerosolii (particule microscopice de praf atmosferic şi de apă cu un rol foarte important
în bugetul radiativ al atmosferei) proveniţi din procese şi fenomene naturale (erupţii vulcanice,
furtuni de praf etc.) sau în urma unor activităţi antropice (arderea combustibililor fosili, a
biomasei, fabricarea cimentului etc.), precum şi schimbarea proprietăţilor suprafeţei terestre
(cauzată de schimbările în utilizarea terenurilor, de restrângerea suprafeţelor acoperite cu gheaţă,
extinderea suprafeţelor construite etc.) reprezintă cei mai importanţi factori de forţare radiativă
pozitivă, adică cei care generează creşterea temperaturilor.
Perioada 2002-2011 a fost cea mai caldă din istorie în Europa, cu temperatura de la
nivelul solului cu 1,3°C mai mare decât media temperaturilor înregistrate în perioada
preindustrială (anii 1961-1990). Cel mai recent raport realizat de către Grupul

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 4

 Managementul dezvoltării durabile

Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (Intergovernmental Panel on Climate Change -

IPCC) arată că până în anul 2100, temperatura medie globală va crește cu 3.5 °C față de
perioada preindustrială, cu variații regionale ale temperaturilor la nivel mondial cuprinse între
1.4–5.8 °C [9].
Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând
seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp
ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii. În România
se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale (fig. 3.5) faţă de perioada 1980-1990, similară
întregului spaţiu european, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte
primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului [6]:
între 0,5-1,5°C pentru perioada 2020-2030;
între 2- 5°C, pentru 2090-2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2- 2,5°C în
cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4-
5°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Fig. 3.5. Creşterea temperaturii medii multianuale ( oC) în intervalul 2001-2030,

comparativ cu intervalul de referinţă 1961-1990 [6]

Efectul de seră este un proces natural, însemnând menţinerea la suprafaţa terestră a unei
temperaturi relativ constante favorabile dezvoltării vieţii. Mecanismul este “coordonat” de gazele
active radiativ (adică, gazele cu efect de seră - CO2, N2O, CH4, O3, etc.) din atmosfera planetei,
gaze care radiază energie în toate direcțiile. O parte din această radiație este îndreptată spre
suprafața planetei, încălzind-o astfel. Intensitatea radiației descendente - adică puterea efectului

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 5

 Managementul dezvoltării durabile

de seră - depinde de cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o conține atmosfera. Temperatura
crește până când intensitatea radiației ascendente de la suprafață echilibrează fluxul descendent
de energie.

Fig. 3.6. Energia luminii (săgeți albe) emisă de soare încălzește suprafața pământului, care
reflectă energia ca și căldură (săgeți portocalii) care încălzește atmosfera. O mare parte din
căldură este captată de molecule de gaze cu efect de seră, cum ar fi apa, dioxidul de carbon și
metanul [11]
Observatie – Animatie disponibila la: https://climate.nasa.gov/causes/

Problema actuală este că acest efect de seră se intensifică, din cauza creşterii ponderii
gazelor cu efect de seră, semnificativă după declanşarea Revoluţiei Industriale, la jumătatea
secolului al XVIII-lea, şi mai ales după a doua jumătate secolului al XX-lea.
Reducerea stratului de ozon – stratul de ozon este poziţionat în stratosferă, fiind o
porţiune din aceasta, între 15 km şi 25 km altitudine, în care concentraţia moleculelor de ozon
este ridicată; pătura de ozon are un rol extrem de important pentru că protejează suprafaţa
terestră contra efectelor negative ale radiaţiilor ultraviolete emise de Soare.
Găurile din stratul de ozon apar ca urmare a acţiunii cloro-fluoro-carbonului (CFC) şi
halonilor, în atmosfera înaltă, unde nivelul UV este ridicat; radiaţiile acestea constribuie la
separarea clorului din CFC şi a bromului din haloni; clorul şi bromul distrug continuu moleculele
de ozon (1 atom de clor şi unul de brom pot reacţiona cu până la 100000 de molecule de ozon).
Primele găuri în stratul de ozon au fost identificate deasupra teritoriilor arctice şi antarctice
(reduceri cu 50% – 60%, la altitudini cuprinse între 12 km şi 20 km), dar există găuri în stratul de
ozon şi deasupra SUA şi Canadei (reduceri cu 3% ale ozonului din stratosferă, pe parcursul
ultimilor 4 decenii), precum şi deaspura altor state situate la latitudini temperate.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 6

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.7. Nivelurile de ozon s-au stabilizat în anii 1990, după Protocolul de la Montreal, și au
început să se recupereze. Se preconizează că nivelurile de ozon vor atinge nivelurile anterioare
anului 1980 înainte de anul 2075 [12]

O reducere cu 1% a concentraţiei de ozon din atmosfera înaltă determină creşterea cu 2%

a cantităţii de radiaţii UV care ajunge pe Terra, generând creşterea cu 3% ca cazurilor de cancer
de piele şi creşterea mortalităţii cauzate de afecţiuni maligne ale pielii.
Încălzirea climei - intensificarea globală a presiunii antropice asupa sistemului climatic
din ultima sută de ani a determinat o încălzire fără precedent în ultimul mileniu a atmosferei din
apropierea suprafeţei Pământului. Rapoartele Grupului Interguvernamental de Experți în
Evoluția Climei (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC) au pus în evidenţă
încălziri ale climei în ultimul secol de 0,2–0,6ºC; ultima decadă a secolului trecut fiind una dintre
cea mai caldă a perioadei de observaţii meteorlogice instrumentale. Încălzirea din ultimul secol şi
din prima decadă a secolului actual depăşeşte modificările climei din ultima 1000 de ani, care ţin
de variabilitatea naturală a sistemului climatic (acest tip de modificări naturale cuprind o
perioadă caldă, corespunzătoare sec. XI–XIV, şi un interval de răcire, între sec. XV-XIX sau
Mica Glaciaţie). Regiunea Arctică se încălzeşte mai repede decât alte regiuni. În regiunea arctică
s-a observat un record negativ referitor la gheaţa plutitoare în 2007, 2011 şi 2012, reprezentând
jumătate din nivelul minim observat în anii 1980.
Topirea calotei glaciare din Groenlanda s-a dublat în raport cu anii 1990, pierzând în
greutate în medie 250 de miliarde de tone în fiecare an, între 2005-2009. Intre anii 1992-2018, s-
au pierdut din cauza topirii accentuate, 3.8 trilioane tone de ghețari în Groenlanda [15].

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 7

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.8. Topirea accentuată a ghețarilor din Groenlanda [15]

Observatie: Animatie disponibila la:

https://www.youtube.com/watch?v=6kmyq3ZUTFg&t=6s

Gheţarii din Alpi si-au pierdut două treimi din volumul pe care in aveau in 1850. S-au
observat schimbări pe scară largă în caracteristicile plantelor şi animalelor. Plantele înfloresc mai
devreme în cursul anului, iar fitoplanctonul şi zooplanctonul de apă dulce apar mai devreme.
Alte animale şi plante migrează spre nord sau în zonele înalte pe măsură ce habitatele lor se
încălzesc. Deoarece rata de migrare a multor specii este insuficientă pentru a ţine pasul cu viteza
schimbărilor climatice, acestea ar putea fi în viitor împinse spre extincţie.
Modificările climatice în România se încadrează în tendinţa globală de încălzire, având
particularităţi regionale legate de poziţia ţării, în plină zonă cu climă temperată, dar cu
numeorase influenţe climatice şi de existenţa şi poziţia Munţilor Carpaţi. Schimbările climatice
din România vizează evoluţia principalilor parametri climatici, succesiunea anotimpurilor şi
existenţa unor fenomene climatice extreme, inclusiv tendinţa de deşertificare. În România, pentru
ultimul secol, a fost pusă în evidenţă a temperaturii medii anuale cu 0,3ºC. Creşterile sunt
diferenţiate, fiind mai accentuate în sudul şi sud-estul ţării, unde valorile creşterii urcă la 0,8ºC la
staţiile Bucureşti-Filaret şi Constanţa; creşterile sunt mai reduse în părţile centrală şi nordică
(excepţie făcând Baia Mare).
În Studiul naţional asupra schimbărilor climatice în România. Evaluarea vulnerabilităţii
şi opţiuni de adaptare s-au utilizat patru modele climatice de echilibru, folosite pe plan
internaţional, care rulează date meterologice complete colectate de la 100 de staţii meteorologice
pe un interval de 50 de ani. Toate modelele climatice pun în evidenţă că în România se va
înregistra în acest secol o evidentă tendinţă de încălzire a climei, cuprinsă între 2,4 - 7,4ºC.
Modelul canadian, care oferă informaţiile cele mai plauzibile şi mai adaptate condiţiilor
regionale ale României, pune în evidenţă un semnal climatic, posibil a fi concretizat prin
creşterea precipitaţiilor în lunile reci şi o scădere a acestora în intervalul cald. Creşterile de

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 8

 Managementul dezvoltării durabile

temperatură pentru acest secol în România sunt simulate şi de modelul regional (RegCM), care
pune în evidenţă pentru intervalul 2070 – 2100 o creştere cuprinsă între 1 - 4ºC.
4. Modificarea ciclului hidrologic şi a resurselor de apă – încălzirea climei determină
o intensificare a evaporaţiei de pe suprafaţa continentelor şi mai ales a oceanelor, urmată de
creşterea precipitaţiilor şi de o dinamizare a ciclului hidrologic. Această înlănţuire simplă de
procese şi fenomene naturale este complicată mult de specificul regional, apărând efecte variate
în funcţie de regimul diferenţiat al precipitaţiilor, al temperaturii şi de interacţiunea cu activitatea
antropică. Diferitele scenarii şi modele climatice pun în evidenţă faptul că o încălzire a climei
determină cantităţi mai mari de precipitaţii la latitudini mari şi numai parţial în zonele tropicale
şi subtropicale; în schimb, în alte regiuni, cantităţile de precipitaţii vor fi mai scăzute (centrul
Asiei, regiunile mediteraneene, sudul Africii, vestul şi nordul Australiei). În multe regiuni,
inclusiv în Europa Centrală şi de Est, se înregistrează o creştere a frecvenţei viiturilor, ca urmare
a creşterii ponderii precipitaţiilor cu caracter torenţial. Încălzirea climei are efecte imediat asupra
topirii gheţarilor, a zăpezii şi a permafrostului.
Evaluările efectuate cu ajutorul înregistrărilor satelitare au pus în evidenţă un ritm mai
accentuat de topire a zăpezii şi a banchizei în emisfera nordică: zăpada şi gheaţa acoperă în
ianuarie o suprafaţă între 45 – 50 milioane km2 iar în august numai 2 milioane km2 dar în ultimii
40 de ani s-a înregistrat o reducere cu 10% a acestor suprafeţe. Pentru ultimul secol este evidentă
tendinţa de retragere a gheţarilor montani din toate sistemele montane ale planetei.
Deficitul de resurse de apă dulce este influențat de schimbările climatice, creșterea
populației, urbanizare, consum per persoană și poluarea apei. Lipsa apei este un indicator
important al sănătății și o problemă a sărăciei, care afectează în principal oamenii din zonele
rurale, unde prevalează densități mari de populație. Se presupune că 1,2 miliarde de oameni
trăiesc în bazine hidrografice care se confruntă cu lipsa fizică de apă, iar alți 1,6 miliarde trăiesc
în zone cu deficit de apă, unde nu sunt disponibile lucrări de aprovizionare cu apă la prețuri
accesibile, iar pentru anul 2050 se apreciază că 5 miliarde de oameni vor trăi în asemenea
situaţie.
La nivel mondial, 40 % din suprafața totală a terenului este arid, semi-arid și uscat-
subumid. Jumătate din țările europene se confruntă cu deficitul de apă, iar un sondaj realizat de
Aquarec a clasificat statele membre în patru categorii de risc în funcție de indicele deficitului
(stresului) de apă (fig. 3.9), subliniind că 10 % din teritoriul european și 14 % din populație
suferă deja din cauza deficitului de apă [16].
O țară se confruntă cu deficit de apă atunci când retrage peste 25% din resursele sale
regenerabile de apă dulce, deficitul fizic de apă este peste 60 %, respectiv lipsa fizică severă de
apă este peste 75 % din extrageri (fig. 3.10) [16].

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 9

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.9. Deficitul de apă în statele membre, conform Aquarec) [16]

Fig. 3.10. Indicele de stres hidric la nivel mondial [16]

5. Ridicarea nivelului Oceanului Planetar – tendinţa generală de încălzire a climei

terestre, cauzată de efectul de seră, are o influenţă directă asupra ridicării nivelului oceanic, un
proces cu impact pe termen lung asupra zonelor costiere şi ţărilor insulare cu relief jos. Ridicarea
nivelului Oceanului Planetar este datorată aportului tot mai mare de apă rezultat din topirea
calotelor glaciare, din topirea gheţarilor montani şi măririi volumului apelor oceanice prin
încălzire. Acest fenomen este numit “expansiune termică‟‟, încălzirea apelor oceanice resimíndu-
se mai ales în stratul de la suprafaţă, până la o adâncime de 300 m. Conform estimărilor ONU,
60% din populaţia lumii trăieşte pe o fâşie lată de 60 km, în lungul coastelor oceanice (un
teritoriu în care densitatea populaţiei creşte mai repede decât în spaţiile din interiorul maselor
continentale). Această masă demografică exercită o presiune puternică asupra mediului costier,

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 10

 Managementul dezvoltării durabile

fiind în acelaşi timp foarte vulnerabilă faţă de tendinţa de ridicare a nivelului Oceanului Planetar.
În Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă se apreciază că nivelul Oceanului Planetar s-a
ridicat cu 8 cm în ultimii 20 de ani.
Pentru Marea Neagră, s-a observat tendinţa de creştere a nivelului cu 15 cm în ultima
jumătate de secol. Tendinţa de creştere anuală a nivelului Mării Negre este de 3 mm, mai ridicată
decât tendinţa globală (analiza datelor oferite de satelitul Topex-Poseidon susţin o creştere medie
a nivelului oceanic cu 2,5 mm/an), fapt care poate să fie relaţionat parţial cu circuitul
local/regional al apei dar şi cu fenomenul general de subsidenţă din regiune (o coborâre de
aproximativ 1 mm/an).

Fig. 3.11. Modificarea nivelului mărilor în perioada 1993-2018 [13]

Observatie - Animatii disponibile la:

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?title=File%3ASea_surface_height_change_from_1
992_to_2019.webm
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/transcoded/4/49/Sea_surface_height_change_f
rom_1992_to_2019.webm/Sea_surface_height_change_from_1992_to_2019.webm.2160p.vp9.w
ebm

Efectul imediat al ridicării nivelului oceanic este nu numai invadarea de către mediul
marin a unor uscaturi cu altitudini joase, ci şi salinizarea apelor de suprafaţă şi a apelor subterane
din zonele litorale şi costiere, precum şi intensificarea proceselor de abraziune marină. Un alt
impact major va fi resimţit prin distrugerea şi modificarea terenurilor umede şi a resurselor şi
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 11
 Managementul dezvoltării durabile

serviciilor ecologice asociate (pădurile de magrove au fost defrişate, crescând impactul

evenimentelor extreme – furtuni, cicloni, tsunami – asupra ţărmurilor; distrugerea recifilor de
corali, efectul imediat fiind reducerea biodiversităţii şi creşterea vulnerabilităţii ţărmurilor în faţa
furtunilor, valurilor uriaşe, etc.).
6. Despăduririle - pădurea are funcţii ecologice, economice, fiind un tezaur genetic şi
ecologic. Activitatea antropică exercită o presiune accentuată asupra fondului forestier prin
despăduriri, prin fragmentarea arealului şi prin conversia utilizării terenurilor spre alte destinaţii
(agricole, construcţii, căi de transport etc.). Pădurile influenţează modificările globale ale climei
şi, concomitent, sunt influenţate de acestea. Tendinţele de încălzire a climei determină migrarea
limitei pădurii spre poli, implicit şi modificarea ecosistemelor forestiere; pădurile sunt afectate
de poluare, de diferitele maladii şi de fenomenele extreme care pot agrava degradarea fondului
forestier. Pădurile stochează 40% din carbonul reţinut de ecositemele terestre iar degradarea
şi/sau distrugerea acestora generează 20% din emisiile anuale de carbon în atmosferă.

Fig. 3.12. Harta suprafețelor despădurite din România [4]

Între 2000 și 2012, au fost tăiate 2,3 milioane km2 de păduri din întreaga lume [14].

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 12

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.13. Indicele de integritate a peisajului forestier care arată modificări antropice
ale pădurii rămase [14]

7. Deşertificarea este un fenomen complex de transformare treptată a unor terenuri cu

soluri fertile în deşerturi, determinat de schimbările climatice (secetă puternică şi prelungită) şi
activităţile umane (supraexploatarea terenurilor). Deşertificarea parcurge mai multe etape:
reducerea şi pierderea orizontului superior al solului, după care are loc o erodare a orizonturilor
inferioare şi pierderea cvasitotală a substanţelor organice moarte, astfel încât tot terenul este
ulterior format numai din particule minerale. Procesul de deşertificare poate rezulta după o
evoluţie seculară a climatului (ex. Sahara, între 5000–1000 î.Hr.), dar, cel mai adesea este
rezultatul activităţilor antropice (cazul unor areale din Câmpia Olteniei).
Deşertificarea se declanşează obişnuit ca urmare a distrugerii covorului vegetal, datorită
exploatării excesive, necorespunzătoare a terenurilor fertile, cultivării excesive, despăduririlor
masive şi suprapăşunatului, diminuării rezervelor de apă, eroziunii solului de către apă şi vânt,
destructurării şi poluării solului etc. Deşertificarea unor areale mai restrânse este determinată de
o supraexploatare locală, mai ales prin suprapăşunat, care provoacă agravarea eroziunii,
adâncirea nivelului piezometric (al apei freatice) şi, ca urmare, instalarea secetei (ex. bazinul
mediteranean) şi salinizarea solurilor. Deşertificarea influenţează în mod negativ biodiversitatea,
multe specii dispar odată cu distrugerea habitatului lor.
Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) estimează că
nisipurile Saharei înaintează spre sud cu 1,5-10 km/an. Studiile FAO estimează că nisipurile
Saharei înaintează spre sud cu 1,5-10 km/an.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 13

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.14. Harta vulnerabilității globale la deșertificare [5]

În România există 220.000 hectare sol acoperite cu dune de nisip. Dunele de nisip care
înconjoară localitatea Dăbuleni din sudul judeţului Dolj alcătuiesc o suprafaţă compactă totală de
circa 80.000 de hectare, care-i conferă aspectul unicului deşert din Romania „Deşertul oltenesc”
este unul foarte nou între peisajele ţării. În trecutul apropiat, zona era plină de dune peste care
creşteau însă diverse specii ierboase, care apoi se uscau pe timpul verii [8].

Fig. 3.15. Harta zonelor deșertificate din România [3]

8. Probleme demografice şi sociale grave - potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,

mai mult de 2,6 miliarde de persoane nu au întotdeauna acces la toalete sau la alte forme de
salubrizare. Salubritatea nesigură este responsabilă de 775.000 de decese în fiecare an [17].

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 14

 Managementul dezvoltării durabile

Fig. 3.16. Situația accesului la facilități sanitare la nivel mondial în anul 2015 (toalete, sisteme de
canalizare, latrine, tancuri septice, toalete ventilate, toalete cu compostare) [17]

Fig. 3.17. Procentul de morți din cauza lipsei sistemelor de sanitație în 2017 [17]

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 15

 Managementul dezvoltării durabile

Peste 910 milioane oameni nu au nici măcar acces la o sursă de apă potabilă.
Mai mult de 14% din populaţia globului prezintă o formă de handicap. La începutul
anului 2011, 800 milioane de indivizi întâmpinau greutăţi în ceea ce priveşte accesul la îngrijire
medicală.
Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite din 2015 arăta că procentul mondial de
populaţie săracă a scăzut sub 15% (1 miliard de indivizi). Biroul Internaţional al Muncii
estimează că în prezent 2,9 miliarde de oameni din populaţia mondială trăiesc cu mai puțin de 2
dolari/zi dar sunt și 1,2 miliarde de persoane care trăiesc din mai puţin de 1 dolar/zi (Africa este
cel mai afectat continent).
Pentru preîntâmpinarea, contracararea și eliminarea repercursiunilor acestora și pentru
asigurarea dezvoltării economice, progresului social și dezvoltării umane sunt necesare acțiuni
concrete, sintetizate în obiective specifice și măsurabile, ce fac obiectul strategiilor naționale
pentru dezvoltare durabilă [7]. Activităţile umane sunt în prezent comparabile sau chiar depăşesc
ca intensitate în anumite areale, zone, regiuni mecanismele naturale, care modifică global
sistemul terestru. Impactul acestor activităţi a crescut exponenţial şi s-a diversificat începând cu
cea de-a doua jumătate a secolului XX. Argumentele aduse în favoarea acestei afirmaţii surprind
următoarele aspecte [1]:
pe parcursul a câtorva generaţii vor fi epuizate rezervele de combustibili fosili
acumulate în milioane de ani, cantitatea corespunzătoare de CO2 fiind încorporată, în cea mai
mare parte, în atmosferă;
peste 50% din suprafaţa terestră a fost transformată de om, fiindu-i modificat albedoul
(raportul dintre energia solară reflectată de suprafaţa Pământului şi energia solară incidentă,
valorile acestei mărimi sunt cuprinse între 0 şi 1), structura solului şi climatul, acestea având
efecte directe asupra reducerii biodiversităţii;
o mare parte a resurselor de apă dulce este în curs de epuizare în multe regiuni ale
planetei iar poluarea acestor surse a atins cote alarmante;
a crescut îngrijorător concentraţia de CO2, CH4 şi de alte gaze cu efect de seră, care au
modificat compoziţia chimică a atmosferei;
tendinţa de ridicare a nivelului Oceanului Planetar şi poluarea au determinat o
modificare semnificativă a habitatelor din zonele litorale;
sunt în curs de epuizare resursele de peşte din oceane, 44% dintre acestea fiind la
limita de exploatare;
se înregistrează o reducere dramatică a biodiversităţii.

Bibliografie

[1]. IGBP Report: From Synthetisis to the Next Decade of Global Change Research,
2011.
[2]. Mocanu I., Dezvoltare durabilă. Capitolul V. Curs pentru doctoranzii UPB.
(http://ro.scribd.com/doc/253535924/Dezvoltare-Durabila-Curs#scribd)
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 16
 Managementul dezvoltării durabile

[3]. http://greenly.ro/soluri/despre-desertificare-perdele-forestiere
[4]. http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/paduri/Activitati/Harta-suprafetelor-
despadurite-din-Romania-2000-2011/
[5].http://www.nrcs.usda.gov/wps/portal/nrcs/detail/national/nedc/training/soil/?cid=nrcs
142p2_054003
[6].http://www.rowater.ro/dabuzau/Planul%20de%20Management%20al%20Spatiului%2
0Hidrografic%20Buza/Planul%20de%20Management%20al%20spatiului%20hidrografic%20Bu
zau%20-%20Ialomita%202016-2021/Cap11%20Schimbari%20climatice.pdf
[7]. http://www.serviciisociale.info/
[8]. http://www.sursazilei.ro/unicul-de%C8%99ert-din-romania-%E2%80%93-sahara-
olteniei/
[9]. Allen, M.R.; Dube, O.P.; Solecki, W.; Aragon-Durand, F.; Cramer, W.; Humphreys,
S.; Kainuma, M.; Kala, J.; Mahowald, N.; Mulugetta, Y.; et al. Framing and Context. In Global
Warming of 1.5 °C—An IPCC Special Report on the Impacts of Global Warming of 1.5 °C
Above Pre-Industrial Levels and Related Global Greenhouse Gas Emission Pathways, in the
Context of Strengthening the Global Response to the Threat of Climate Change, Sustainable
Development, and Efforts to Eradicate Poverty; Masson-Delmotte, V., Zhai, P., Portner, H.-O.,
Roberts, D., Skea, J., Shukla, P.R., Pirani, A., Moufouma-Okia, W., Pean, C., Pidcock, R., et al.,
Eds.; IPCC: Geneva, Switzerland, 2018. Available online:
https://www.ipcc.ch/site/assets/uploads/sites/2/2019/05/SR15_Chapter1_Low_Res.pdf (accessed
on 17 October 2020).
[10]. Roser M., Ritchie H., Ortiz-Ospina H. (2019). World Population Growth
(https://ourworldindata.org/world-population-growth).
[11]. https://en.wikipedia.org/wiki/Greenhouse_effect
[12]. The Antarctic Ozone Hole Will Recover". NASA. June 4, 2015.
[13].https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/df/Sea_level_change_1993_to_
2018.jpg
[14]. Grantham, H. S.; Duncan, A.; Evans, T. D.; Jones, K. R.; Beyer, H. L.; Schuster, R.;
Walston, J.; Ray, J. C.; Robinson, J. G.; Callow, M.; Clements, T.; Costa, H. M.; DeGemmis, A.;
Elsen, P. R.; Ervin, J.; Franco, P.; Goldman, E.; Goetz, S.; Hansen, A.; Hofsvang, E.; Jantz, P.;
Jupiter, S.; Kang, A.; Langhammer, P.; Laurance, W. F.; Lieberman, S.; Linkie, M.; Malhi, Y.;
Maxwell, S.; Mendez, M.; Mittermeier, R.; Murray, N. J.; Possingham, H.; Radachowsky, J.;
Saatchi, S.; Samper, C.; Silverman, J.; Shapiro, A.; Strassburg, B.; Stevens, T.; Stokes, E.;
Taylor, R.; Tear, T.; Tizard, R.; Venter, O.; Visconti, P.; Wang, S.; Watson, J. E. M.
(2020). Anthropogenic modification of forests means only 40% of remaining forests have high
ecosystem integrity. Nature Communications. Vol. 11 (1). doi:10.1038/s41467-020-19493-
3. ISSN 2041-1723 (https://en.wikipedia.org/wiki/Deforestation#/media/File:Flii_globe.png).
[15]. NASA: Greenland‟s ice melt is accelerating, aligning with „worst case‟ projections
(https://www.clickondetroit.com/weather/2019/12/11/nasa-greenlands-ice-melt-is-accelerating-
aligning-with-worst-case-projections/).

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 17

 Managementul dezvoltării durabile

[16]. Ungureanu N., Vlăduț V., Voicu Gh. (2020). Water scarcity and wastewater resuse
in crop irrigation. Sustainability, vol. 12, no. 21, 9055; Special issue “Sustainable Wastewater
Treatment and Reuse”, Section "Environmental Sustainability and Applications",
https://doi.org/10.3390/su12219055.
[17]. Ritchie H., Roser M. (2019). Sanitation. Our World Data
(https://ourworldindata.org/sanitation).

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 18