Sunteți pe pagina 1din 1

Menu " #

Casa Regală a
României

PRIMA PAGINĂ Menu )

Actiuni umanitare in sprijinul


beneficiarilor Fundației Principesa
Margareta a României
$ 24 decembrie % Stiri

Perioada Sărbătorilor este pentru vârstnicii singuri și familiile


sărace un moment greu al anului: singurătatea este resimțită și
mai acut (potrivit unui studiu național efectuat de GfK în
septembrie 2015 pentru Fundația Principesa Margareta a
României), iar lipsurile devin și mai apăsătoare. De 25 de ani,
Fundația Principesa Margareta a României se asigură că
batrânii și familiile dezavantajate din proiectele sale au toate
cele necesare în preajma Sărbătorilor, mobilizând donatori și
voluntari din comunitate.

Astfel, 1000 de vârstnici au parte de Sărbători mai fericite, cu


ajutorul a celor 120 de voluntari ai fundației. Aceștia transportă
pachete de alimente, mâncare caldă, însoțesc vârstnicii la
restaurant, cântă colinde în cămine de bătrâni, realizează
felicitări, împachetează cadouri și îi ajută pe bătrâni să
împodobească bradul de Crăciun. Vârstnicii au primit, pe lângă
compania tinerilor, alimente, tichete sociale, mâncare caldă, o
masă festivă și cadouri. În același timp, peste 500 de copii
dezavantajați din proiectele fundației simt și ei că este perioada
Sărbătorilor. Aceștia primesc alimente, îmbrăcăminte, cărți și
jucării.

Tot în luna decembrie se desfășoară cea mai importantă


campanie de atragere de fonduri pentru susținerea programelor
sociale ale fundației în noul an. Companii și donatori individuali
încă mai pot contribui cu o sponsorizare sau o donație, pentru
ca și anul viitor copiii din Fondul Special pentru Copii să poată
merge la școala, iar vârstnicii din programul Nicodată Singur să
primească sprijinul de care au nevoie.

Companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit către


Fundația Principesa Margareta a României până pe 31
decembrie, sumă deductibilă din taxele către stat. Donatorii
individuali pot contribui cu o donație online, pe site-ul fundației.

Până acum, ni s-au alăturat cu donații în produse ECCO


SHOES (prin proiectul ShoeBox), AMGEN România, Negro
2000, DPD, Hanu Berarilor , Curtea Veche, Sneca Anticafe,
Electrocentrale Bucuresti, precum și 73 de companii cu
sponsorizări în bani, iar acțiunile sunt încă în desfășurare.

Despre Fundația Principesa Margareta a României


Fundaţia Principesa Margareta a României este una dintre
puţinele organizaţii non-guvernamentale care derulează
programe sociale dedicate seniorilor, având o experiență de 25
de ani. De-a lungul timpului, Fundaţia a venit în sprijinul
vârstnicilor din România prin programe menite să crească
calitatea vieţii acestora lor, precum Fondul special pentru
Bătrâni, rețeaua Pentru Seniorii Noștri, Niciodată Singur –
voluntari aproape de vârstnici, campania națională Flori pentru
Suflet, Centrele comunitare intergeneraționale sau Telefonul
Vârstnicului. Peste 171.000 de persoane au primit sprijinul
Fundației Principesa Margareta a României, cu implicarea
voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii
comunităţi.

DISTRIBUIE " Share it # Tweet

& Share it ' Share it ( Pin it

ARTICOLE RECOMANDATE

FERDINAND

Custodele Coroanei repetă destinul Regelui Unrii: 5


asemănări interesante între Regele Ferdinand I și
Principesa Margareta
$ March 24, 2017

PALATUL ELISABETA

VIDEO Discursul premierului Sorin Grindeanu la Palatul


Elisabeta
$ March 22, 2017

STIRI

VIDEO 20 de ani de la Turneul Regal NATO


$ March 22, 2017

Mesajul Regelui Mihai I de Familia Regală a oferit cadouri


Crăciun 2015 oamenilor nevoiași și a primit
colindători

ADAUGĂ UN COMENTARIU

ARTICOLE POPULARE:

Evoluţia României din prima jumătate a secolului al XX-lea

Evoluţia statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea


şi în prima jumătate a secolului al XX-lea

Impactul politicii țariste în Basarabia în sec. al XIX-lea

ARTICOLE RECENTE:

Funeraliile Reginei Ana, acum patru ani


$ August 13, 2020

Expoziția Regală "Palatul Elisabeta"


$ July 15, 2020

VIDEO Colaborare cu Universitatea de Științe


Agronomice și Universitatea de Arhitectură
$ July 14, 2020

ABONARE LA:

Newsletter
Facebook
Twitter
RSS

ARTICOLE SELECTATE:

VIDEO Doctor Honoris Causa pentru Familia


Regală a României
$ June 29, 2020

Grădina Ascunsă din Parcul Regal Săvârșin


$ June 23, 2020

România are nevoie de artă!


$ June 20, 2020

FAMILIA REGALĂ A ROMÂNIEI

Regele Mihai I
Regina Ana
Principesa Margareta
Principele Radu
Principele Nicolae
Regele Carol al II-lea
Regina Elena
Regele Ferdinand
Regina Maria
Regele Carol I
Regina Elisabeta
Principesa Sofia
Principesa Ileana

ARHIVĂ

Dec 2015 (28)

ARTICOLE RECENTE:

Funeraliile Reginei Ana, acum patru ani


$ August 13, 2020

Expoziția Regală "Palatul Elisabeta"


$ July 15, 2020

VIDEO Colaborare cu Universitatea de Științe


Agronomice și Universitatea de Arhitectură
$ July 14, 2020

ARTICOLE POPULARE:

Evoluţia României din prima jumătate a secolului al XX-lea

Evoluţia statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-


lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea

Impactul politicii țariste în Basarabia în sec. al XIX-lea

CREATED BY THEMEXPOSE

S-ar putea să vă placă și