Sunteți pe pagina 1din 4

PARTENERIAT EDUCATIV

Varvara POPOVICI

rocesul educational este, după ,,Consiliere", la educaţia profesional-


P cum se ştie,
un act de socia-
lizare finalizat prin forme organi-
ştiinţifică a tinerilor sau la perfec-
ţionarea educatorilor.
z.aţionale şi instituţionale multiple, prin Spaţiul nu ne permite să menţi­
programe coerente, emanate ca struc- onăm varietatea acţiunilor organiz.ate
turi specializ.ate, în beneficiul cultural în această perioadă, de aceea ne vom
al unui public ţintă. Pornind de la acest rezuma la acelea pe care le considerăm
adevăr, Muzeul de Ştiinţele Naturii iniţiative alternative ale modernizării
Prahova, la capătul unor eforturi educaţionale. În acest scop, muzeul
susţinute, a stabilit, începând cu anul urmăreşte în permanenţă utilizarea
şcolar 2002/2003 un parteneriat cu propriilor competenţe materiale şi
unităţile preşcolare şi şcolare (gim- umane în vederea completării cunoş­
nazii, licee) din municipiu şi judeţ, în tinţelor elevilor prin activităţi extra-
sprijinul reformei în educaţie, adresat, şcolare cu un larg evantai educativ:
deopotrivă, elevilor şi cadrelor orientarea lor spre mijloace de inves-
didactice, cu intenţia de a promova pe tigare a fenomenelor şi proceselor
termen lung un cadru de stabilitate, desfăşurate în natură, documentarea în
într-o coeziune şi stimulare a efor- domeniul ştiinţelor naturii, studierea
turilor comune pentru îndeplinirea lucrărilor de specialitate din bibliotecă,
unor iniţiative interactive. Un rol a materialelor pe internet, participarea
decisiv în derularea acestui parteneriat la excursii, vizite, expoziţii, dezbateri,
îl are Inspectoratul Şcolar Judeţean cercuri şcolare, lecţii în muzeu ş.a.
Prahova, care acordă tot spri-jinul Numeroşi elevi şi cadre didactice, nu
demersului asociativ. de puţine ori cu interesante comunicări
Acum, în al treilea an al ştiinţifice, au fost prezenţi la Simpo-
desfăşurării protocolului, în ciuda unor zioanele „Creaţie - Evoluţie", au
ezitări inerente debutului, putem vizitat expoziţiile temporare „Colecţia
afirma că succesul parteneriatului este antropologică Francisc Rainer",
asigurat de menţinerea cadrului de „Piatră, energie, sănătate", ,,Reptile
organizare (contractul cu unităţi vii", ,,Apa esenţa vieţii", ,,Păsări de
şcolare, calendarul de lucru, planificări curte - rase pure", ,,Miracolul
concrete de activităţi, respectarea Nordului", ,,Reciful coralier", ,,Rolul
riguroasă a termenelor, responsabilităţi siliciului în viaţa omului", ,,Ciuperci
de ambele părţi), dar mai ales de conţi­ comestibile, toxice şi otrăvitoare",
nuturi le şi metodologiile elaborate ,,Materiale şi forme", ,,Artropodele,
pentru a duce, în unele împrejurări, cei mai vechi locuitori ai planetei
şcoala .. . în afara sălii de clasă! Pământ", ei provoacă observaţii şi
· E de la sine înţeles că protocolul experimente de extindere a curri-
permite oportunităţi referitoare atât la culum-ului sau opţionale, efectuează
lucrări practice sau vizionează filme
procesul instructiv propriu-zis, cât şi la
activitatea extracurriculară, contri- didactice, însoţite de utile dezbateri,
buind astfel la o mai mare eficienţă a conduse de cadre didactice şi specia-
lişti ai muzeului, decisive pentru
predării disciplinelor din ariile
„Ştiinţe" (cu deosebire a ştiinţelor
dezvoltarea gândirii elevului, a înclina-
ţiilor lui pentru cercetarea ştiinţifică, a
naturii), ,,Om şi societate" sau
spiritului său de creaţie.

https://biblioteca-digitala.ro îl
Ca partener în cadrul larg al poluanţi asupra principalelor procese
competenţelor de învăţare, muzeul îşi fiziologice ale plantelor, în principal
valorifică potenţialul ştiinţific-forma­ asupra fotosintezei", implicarea lor
tiv fie prin ofertă directă, provocată, fie colectivă/individuală în procesul de
prin răspu_nsuri prompte la solicitările ecologizare la nivelul municipiului.
şcolilor. In acest spirit, lecţiile în Faptul că peisajul şcolar câştigă în
muzeu din aria curriculară a ştiinţelor diversitate este dovedit de înfiinţarea
îmbină metodologii tradiţionale sau centrului de excelenţă pentru copiii
modeme proprii sălii de clasă ori dotaţi, o ofertă reală, concentrată pe
laboratorului şcolar cu specificul modalităti alternative destinate tim-
muzeului, revelat în aspectul expe- pului lib~r. Muzeul sprijină, în acest
rimental-demonstrativ. Un subiect nou cadru, stimularea cunoaşterii,
propus - ,,Organele de simţ la om" - a încurajarea talentelor, a perfor-
surprins prin tratare originală, manţ~lor, a iniţierii în strategii aplica-
incitantă, prin implicarea subiecţilor tive. In perspectivă, un alt proiect stă în
responsabili (specialişti ai muzeului, faţa noastră: organizarea unor tabere
elevi şi cadre didactice de biologie din şcolare de cercetare şi creaţie cu
Liceul „Al. I. Cuza" Ploieşti), stan- clasele de excelenţă la Cheia, Sinaia şi
dardele de performanţă ale lecţiei fiind Buşteni, ca modalitate de consolidare a
subliniate de elevii înşişi, care îşi formării continue.
exprimau convingerea că lecţia i-a Transpunerea în practică a
ajutat să perceapă din altă perspectivă programelor configurate de parte-
viaţa, să le dezvolte capacitatea de a neriatul muzeu-şcoală prin mobilizarea
stabili relaţii de tip cauză-efect, de a resurselor reciproce aduce frecvent în
căuta sau de a lămuri mistere. Lecţia în modulele de colaborare activitatea
muzeu, pe lângă faptul că îl scoate pe cercului pedagogic al cadrelor didac-
elev din stereotipia clasei, confirmă tice (diriginţi, învăţători, profesori de
deziderate comune prin prelegeri biologie, chimie etc.) în locaţia muze-
atrăgătoare, material auxiliar bogat, ului, ca mijloc neconvenţional al
observarea la microscop, noutăţi în perfecţionării profesionale. Unul din
domenii, transferul competenţelor cercurile profesorilor de chimie din
generale, teoretice, într-un instru- Liceul Teoretic „Brâncoveanu" din
mentar adecvat datelor din premisa Urlaţi, cu tema „Deschiderea orizon-
didactică. tului elevului spre educaţia integrală
Obiectivele şi conţinuturile nece- din perspectivă multi şi interculturală"
sare realizării unor proiecte din dome- a dezbătut referate şi demonstraţii
niul ştiinţelor naturii cu clasele de susţinute de profesori de specialitate şi
preşcolari şi şcolari au nevoie de un muzeografi, materiale ilustrative, bare-
sistem de realizare operaţional. A me de examen, modele de itemi aplica-
devenit o tradiţie ca unele activităţi ale ţi în testarea elevilor ş.a., apreciindu-se
cercurilor şcolare să se desfăşoare în că o nouă provocare este lansată
muzeu, punându-se accent pe infor- educaţiei, în general, educaţiei
marea asupra unor noi ipoteze privind ştiinţifice, în special, în aşa fel încât
geneza universului, a vieţii, evoluţia procesul instructiv să fie orientat spre
primatelor, ocrotirea mediului ş.a. găsirea unor căi reale de implicare
Unele catedre derulează proiectul practică a şcolarilor în căutarea, proce-
opţional „Educaţia pentru mediul sarea şi structurarea individuală a
înconjurător", în parteneriat cu informaţiei, modelul german sau
muzeul, având finalitate practică - japonez fiind adesea invocat drept
acţiuni de colectare de materiale exemplu pentru o necesară restruc-
reciclabile sau antrenarea elevilor în turare a instruirii de perspectivă.
elaborarea lucrării „Influenţa agenţilor

11041
https://biblioteca-digitala.ro
CERCETARE

Pentru implementarea acestor Nevoia de a înţelege convergenţa


proiecte, Muzeul Judeţean de Ştiinţele acţiunilor educaţionale în acest
Naturii Prahova propune şcolilor la parteneriat ne-a detenninat să iniţiem
începutul fiecărui an de învăţământ o un studiu constatativ - ameliorativ în
ofertă generală de programe flexibile rândul elevilor de liceu şi gimnaziu, pe
în configuraţie partenerială, cu zone un eşantion de investigaţie alcătuit din
variate de interes, pentru a sprijini prin 12 unităţi şcolare (200 de elevi), pe
forme şi metodologii conceptuale sau baza unui chestionar de opinie având
practice educaţia tinerilor: vizite (la ca obiectiv principal analiza factorilor
Muzeul Omului din Ploieşti, Muzeul motivaţionali, individual sau de grup,
Sării - Slănic, Muzeul „Cultura care îi detennină pe elevi „să caute"
Prunului" - Vălenii de Munte, Muzeul Muzeul de Ştiinţele Naturii sau
Rezervaţiei Bucegi - Sinaia, Muzeul dimpotrivă, ,,să-l ignore". Răspun­
Văii Superioare a Teleajenului - surile date de subiecţi sunt în curs de
Cheia), excursii la obiective interpretare dar se poate observa încă
bioturistice, sesiuni de comunicări din primele etape ale analizei că
ştiinţifice ale elevilor şi cadrelor motiva1ia integrării în viaţa muzeului
didactice, cursuri tematice, expoziţii se bazează pe cel puţin 4 factori:
permanente şi temporare, cabinete, I. interesul pentru un anumit domeniu
materiale auxiliare, casete video şi de cunoaştere sau tipuri de activităţi;
audio, filme educativ-ştiinţifice, 2. conştiinţa utilităţii; 3. evadarea
consultanţă şi asistenţă de specialitate, dintr-un anumit mediu de învăţare
modernizarea lecţiilor de biologie, (tradiţional); 4. modalitate de ocupare
educaţie ecologică, protecţia mediului, a timpului liber.
religie, dirigenţie etc. Specialiştii E de la sine înţeles că, muzeul nu-
muzeului elaborează în acest scop şi arogă rolul de a se substitui funcţiei
tematici corespunzătoare sub fonna de instruire particulară şcolii, ci numai
intenţiilor explicite, puse la dispoziţia îşi asumă o misiune nobilă, de
conducătorilor de şcoli, profesorilor, complementaritate, directă, pentru a
consilierilor, diriginţilor, învăţătorilor contribui prin profesionalism şi
şi educatoarelor, după cum aceştia, la pasiune la educaţia generaţiei tinere,
rândul lor, solicită diferite teme, tot aşa cum îşi valorifică patrimoniul,
cuprinse într-o programare riguroasă, propria tradiţie, autoritatea ştiinţifică
devenită suportul-cadru de consens. în scopul evoluţiei culturale a oricărei
alte categorii demografice.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ŞTIINŢELE NATURII PRAHOVA

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

CLASA
PROFILUL
VÂRSTA
B/F

I. Ştii că în municipiul Ploieşti este un muzeu de ştiinţele naturii, în clădirea


Palatului Culturii? DA? NU?

2. Dacă ai răspuns DA, de câte ori l-ai vizitat?


a. Niciodată ? b. O singură dată ? c. De mai multe ori? d. Din obligaţie?
e. De bunăvoie?

https://biblioteca-digitala.ro îl
3. Cum ai ajuns în muzeu?
a. Cu clasa? b. Cu familia? c. Cu prietenii? d. Singur? e. Din obligaţie?
f. De bunăvoie ?

4. Consideri că între Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova şi şcoala


ta există/poateexista o relaţie avantajoasă pentru:

a. Pregătirea ta şcolară b. Interesul personal de perspectivă c. Interesul


cultural-educativ d. Ocuparea timpului liber

S. Indică, dintre activităţile de mai jos, pe acelea la care ai dori să participi în


cadrul muzeului :
VIZITAREA SECTJILOR
ÎNTÂLNIRI CU SPECIALIŞTI
SESIUNI DE COMUNICĂRI
LECŢII ÎN MUZEU
EXCURSII
STUDIU DE SPECIALITATE
EXPOZIŢII OCAZIONALE
CONSULTAŢII PENTRU TESTE/EXAMENE
INTERNET
ALTEACTIVITĂTI. CARE? 0

NU MĂ INTERES EAZĂ

6.Apreciezi că Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova ar putea fi


prezent în şcoala ta /clasa ta pentru a-ţi completa cunoştinţele din aria curriculară
,, Ştiinţe. Om şi societate" prin:

EXPOZIŢIITEMATICE
FILME ŞTIINŢIFICO-DIDACTICE
EXPUNERI/CABINETE DE CONSULTATU
MATERIALE AUXILIARE PROCESULUI DE ÎNV ĂT ĂMÂNT
ALTE MODALITĂTI. CARE? .
NU MĂ INTERESEAZĂ

7. Menţionează domenii ale educaţiei sau din cele ale ştiinţelor naturii
(biologie, ecologie, protecţia mediului ş.a.) care crezi că ţi-ar putea stârni
interesul:

8. Adresează întrebări la care vrei să primeşti răspunsuri din partea muzeului!

Îţi mulţumim pentru receptivitate!

I1" I https://biblioteca-digitala.ro

S-ar putea să vă placă și