DACĂ ȘTIM SĂ NE RUGĂM 2

Petru

Petru-i un băiat frumos

Cu sprânceana subțirică

Cu ochi de filipinez

Și-o guriță mică, mică.

Are dinții strungăreți –

Va fi iubăreț, se vede,

Perii capului sunt creți

În spirale arhimede,

Are-alură de efeb

Și pornire de zvârlugă,

Semeți ca de cerb,

Pus, când nu gândești, pe fugă.

Este un cuceritor

Mai avan decât Apollo

Sau, ca Eros, zâmbitor,

Te străpunge până colo!...

Pare-a fi de-un aluat

Ceva sublim și sălbatic;

Un mic zeu ce-a fost furat

Și crescut în alte datini:

Din nori albi de din Parnasuri

Coborât prin văi cu cetini

Lucitoare, de atlasuri

Și deprins cu alte datini.

Ăsta-i Petru cel valah

Și-n același timp, ellen –

Un magician cu praf

De steluțe, din joben!

Mangu

Mangu-i e măgar de viță

Luat de la unchiul Ghiță.

Te privește, te adastă

Pare că vrea să-ți vorbească,

Ba, scoate câte-un oftat

Când este singur lăsat...

În limbajul lui laconic

Se arată melancholic.
Să fi fost, în alte vieți

Prin cenacluri cu poeți

Iar azi, când e pus la car

Vrea cenaclu literar?

Nu îl vezi săracul, vai,

Să pună gura pe pai!...

Are să mânce de toate

Dar el vrea „soțietate”.

Ca să pască și el iarba

Trebuie să-i mângâi barba

Rară, ca de șaolin;

Și-și face stomacul plin.

-Ptiu!-l scuipă un pădurar,

Ăsta-i poet sau măgar?

Urmărire generală

S-a zvoni, de mult, prin sat

Că e vulpea la furat

Și umblă pe la vecini

După rațe și găini.

Unii spun, din auzite,

Alții spun că, pe văzut,

Lucru îns-adevărat

E, că-i vulpea la furat.

Toți vecinii-s iritați,

Enervați și alarmați

Și s-au strâns la sfătuit.

Ceva trebuie pornit!

S-au pus peste tot capcane

Laț sug garduri, prin șoproane,

Carne proaspătă, de vită

Prin spărturi, dar otrăvită.

Dimineața, larmă mare,

Toată lumea-i în picioare.

S-a prins hoțu . Avea jujeu

Și era câinele meu.

În zi de sărbătoare

Azi e zi de sărbătoare

Și nu mai lucrăm,
La biserica cea mare

O să ne-nchinăm.

Mami ne-mbracă frumus,

Noi ne pieptănăm

Și ne îndreptăm, pe jos,

Fără s-alergăm.

Stăm cuminți la Liturghie

Fără mâini în buzunar,

Apoi, la-mpărtășanie

Ne îndreptăm spre Altar

Cu lumânarea aprinsă

Cu grijă, frumos,

Luăm încet, în guriță

Trupul lui Hristos.

Apoi ne-ntoarcem acasă

Pe la prânz, mâncăm,

Ne odihnim, după masă

Și-apoi iarăși ne jucăm.

Zmeul

Astăzi Puiu a intrat

Și ne-a arătat

Că a cumpărat

Un zmeu colorat.

Am înnebunit de tot:

-Să mergem la Podu Olt

Ca să ne jucăm

Și să alergăm,

Zmeul să-nălțăm!

Am ajuns. E-așa frumos,

Ci iarbă verde, pe jos,

Cu pomi și cu viță

Și cu flori, în grădiniță!

Apoi, sus l-am ridicat

L-am ținut și-am așteptat

Până vântul a umflat

Zmeul colorat

De s-a înălțat
Până dincolo de tei,

De l-a ridicat, sub soare

De pe iarbă, din poicioare

Și l-a luat pe Andrei

Într-o ușoară plimbare

Peste câmpuri și răzoare,

Peste munții curburei

Înconjurul Țării Bârsei...

Când s-a-ntors, copilul meu

Avea râs de curcubeu!...

Ciobul

De când s-a săltat întreg

Petru, în mersul biped,

Tot ce era la nivel

S-a săltat pe sus. Căci el

Tot ce prindea, arunca

Gusta sau analiza.

Sticlele cu chimicale

S-au dosit prin debarale

Și se zăvorâră, toate

Cu chei grele și lăcate.

Mai găsește el, prin curte,

Lucruri din astea, mărunte:

Pietricele, cuișoare,

Scame, boabe, bețișoare,

Paie, fire mici de ață

Și, în degete le-nhață,

Toate-n gură le probează

Și pe limbă-analizează.

Într-o zi, pe la chindie

Fiind, în bucătărie,

Ieșit, din a sa odaie

El, tataia Niculae

A scăpat, s-auzi clar

Cum se sparse un pahar!

Au venit de-au măturat

Pe făraș și-au adunat

Tot ce fuse spart. Dar el

Găsi ceva mititel

Și-l băgă în gură: „haț!”

Și îl plimbă cu nesaț.

Mama-l puse la oglindă

Să i-l arate, pe limbă,

El, gurița și-a deschis –

Nu părea deloc surprins –

Credea că l-a păcălit

Dar, pe loc, l-a înghițit!?

Și-a luat o bluză bej

Și a ieșit val-vărtej,

C-un taxi-n pediatrie

Să-i facă radiografie.

N-a ieșit ceva suspect,

După cum avea aspect,

Și-a rămas să urmărească

În oliță, să găsească

Ceva ce-i spune „delict”

Să se-analizeze, strict.

Dar nu s-a zărit nimic:

Fu paharul de plastic,
Căci s-au aflat, în cuhnie

Pahare, într-o cutie

Ce se găseau, în cămară,

Cu aspect de sticlă clară.

-Nu-l mai certa acum, lasă,

Bine c-a fost sticlă falsă!

Măi, să fie!

(joc)

Măi să fie? Măi, să fie!

Un copil c-o jucărie,

Doi copii și trei și patru

Să joace unul cu altul!

Cinci copii drăguți și șase

Pe la români, pe la case

Șapte copii și chiar opt

Să mânce porumbul copt,

Mai sunt case și cu nouă

Când găina face ouă;

Rare sunt însă cu zece:

Spune-i omului, să plece!

Că de-atâta vai și-amar

Are capul calendar.

Doi-frați-pătați

În lumea asta haină

Ce se vrea, apoi, creștină

S-au născu doi frățiori.

Unu-i de trei anișori

Și cel mic de-un an jumate,

De acum pricepe fapte.

Cel mare vorbește multe,

Și-ambii, înțeleg de toate.

Cum vă spui, am constatat

De o vreme, c-au uitat

De cele civilizate

Și s-au întors la primate!

Cel mare-i în renunțare

La cuvânt și educare;

După cel mic s-a luat

Și, ca din pom, a țipat!?...

Sunt, în astă lume vie,

Cum scrie prin manuale

Groase, de psihologi,

Pe la „semne și semnale”.

Se pare că, musai, calea

Pînă în spațiul creștin

Trece, ca-n-trun basm, priv valea

Lumii, cărții lui Darwin.

De-aceea, bunica, ea,

Din puncte mici și arnici

Coase-acum pe mucava

Doi copii mici, doi pitici.

Dar din ace și din sfori,

Din doi copii creștinați,

Au apărut două flori:

Au ieșit Doi-frați-pătați.
Munte, munte

Munte, munte

Vreau să zbor,

Tu trimite

Acum un nor,

Alb, ușor,

Călător, călător,

Că sunt mic

Și vreau să zbor!

Munte-verde,

Dă-mi simțire

Și privire

De erete!

Să planez,

Să visez,

Când plutesc

Și privesc

Necuprins

Și nenvins,

Tot ce jos
E-așa frumos!...

Aș fi atât de fericit

Și-mplinit,

Munte sfânt

Mult iubit!

Lalele de lumină

Andradei

Lalele de lumină -

Lumânări de ceară -

Au inundat a mea grădină

În noua primăvară,

Cărnoase frunze ondulate

Le străjuiesc, matern,

Potire de nectar nălțate

Spre-albastrul cer, etern...

Spre voi pornesc, în pași ușori

Mă-ndrept spre voi subtil

Să-mi bucur sufletul, în zori

Înfiorat, umil.
Aveți, în voi, un duh ceresc

De abur din suspin

Ceva de-altar dumnezeiesc

La care mă închin.

Reproș

D e ce pleci mamă? Unde pleci

De ne tot lași întruna?

În nopți de iarnă lungi și reci

Eu plâng cu săptămâna...

Te-apleci și ne săruți plângând

Dând mereu explicații;

M-am săturat și n-am în gând

Decât imagini-fracții,

Mai uit de fapt și cum arăți –

Te caut și nu te găsesc.

De este noapte sau e zi

Eu nu mai regăsesc.

Încerc saă cred că-s vinovat

Că iată, pleci și-acuma!

Mă cert târziu, abandonat,

Cu stelele și luna.

Cel de-al treilea băiat

Nimeni nu se aștepta

De venirea lui, pe lume,

Dar măicuța suferea

Și s-a produs o minune.

După zile de yăcut

La pat de-atâta bolit,

Măicuța n-a mai putut

Și atuncea s-a gândit

Pe la doctori ca să treacă –

De vlagă de tot golită –

Să știe ce să mai facă

Cu-așa enterocolită.

Doctorița foarte-atentă

O luă la consultat

Pe sărmana pacientă

Să vadă ce s-antâmplat.

Văzând-o așa sfârșită

Și c-atât sw macină

Ca s-o știe liniștită:

- Hai și-un test de sarcină!

-Nu se poate! Soțul meu

Fu bolnav naintea mea

Și-apoi boala lui trecu

Repede pe seama mea!

-Haideți, totuși, ca să-l facem

Să scăpăm de-această grijă1

Și surpriza fu totală:

-Doamna mea, sunteți gravidă!

Nu vă spun ce păți, da,

Venind din Tessaloniki,

Soțul ei pe când șofa:

Și săa născut Dimitraki,

Cel de-al treilea băiat

Făr de-astâmpăe, lunecos,

Peștișor mic și-alintat

Și râde așa frumos!...