G. Călinescu – Ist. lir. ro.

de la origini până în prezent

Ion Luca Caragiale

Critică biografică

Tehnica lui G. Călinescu de a face crititcă: dezvăluie originile scriitorului, trăsăturile

rasei din care se trage: (1) firea nației, (2) trăsăturile sociale ale moșilor scriitorului, pentru a
le folosi mai târziu la deslușirea comportamentului scriitorului (care altfel poate părea
enigmatic): Caragiale apare în opoziție cu firea nației din care se trage – arvaniți (albanezi)
–: în loc de tăcut, greoi, obtuz, el este gălăgios, energic, sarcastic. “Deci trebuie să fie
amestecătură în sângele lui, poate și după mamă.” – dacă trăsăturile scriitorului nu se
identifică cu cele ale conaționalilor din partea tatălui, criticul le justifică prin ramificația din
partea mamei.

 Legătura lui I. L. Caragiale cu teatrul – “Dramaturgia invada din toate părțile

sufletul lui Caragiale.” (p. 431)

- “Prin ei (cei doi unchi actori, Costache și Iorgu) Caragiale moșteni nestatornicia,
pasiunea mimică, voluptatea de a vorbi și de a asculta.”;

- prima soție a tatălui său, Luca, Madam Caliopi, actriță și cântăreață;

- verișoara bunicii lui Caragiale este căsătorită cu proprietarul primei săli de teatru
(Momolo).

Detaliile biografie sunt importante deoarecde Caragiale își formează personajele pe

baza experiențelor sale. În familia sa se regăsesc prototipuri: “Familia scriitorului e plină de
jupâni Dumitrache mândri de calitatea lor de cetățeni onorabili și plini de orgoliul de
familie.”

De asemenea, un fapt bibliografic (nașterea lui Ion Luca și al fiului său Mateiu dintr-
o uniune nelegitimă) devine un motiv al scrierilor sale: “soarta copilului nelegitim” (ex.: în
nuvela “Păcat”).

Mediul în care face școala primară și unde stă în gazdă, la Sfântul Gheorghe, este
populat cu oameni al căror comportament social și stil de viață va fi transpus în dramaturgia
scriitorului – “Cetățenii acestei urbe au în această epocă mai toți figurile lui Trahanache, ale
lui Farfuridi și Brânzovenescu. Sunt oameni serioși cu favoriți și uneori, ca hagii, cu mătănii
în mână, iubitori strașnici de progres și dușmani ai lipsei de morală și de prințipuri.” (p. 431
jos)

Educația nonformală căreia a fost supus Caragiale în copilărie: libertatea de a se juca

în grupuri pe străzile orașlui, îi imprimă acestuia un spirit libertin, mahalagesc. Își formează
un fel de a fi plebeian, mahalagesc.

Lucrând ca jurnalist, copist, corector, lasă prietenilor impresia unui personaj precum
Nae Grimea, Madam Piscopescu (din D’ale Carnavalului). Caragiale este un plebeian
conștient de felul acesta al lui de a fi, fapt atestat de finisările pe care le face personajului pe
care îl joacă în viată reală.

Prin urmare, personajele lui Caragiale își sustrag vitalitatea din viața personală a
autorului. “Cât de adevărate sunt anecdotele asupra «indeferenței dramaturgului» reiese din
chiar operă, mai toată, în linii mari, autobiografică.” (p. 434)