Sunteți pe pagina 1din 5

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a Republicii Moldova

Centrul de Excelenţă în Electronică şi Energetică


Catedra: ELECTROTEHNICA

Referat Nr.1
Obiect: Decizii pentru un mod sănătos de viaţă.

Tema: Tuberculoza

A elaborat elevul gr. EM-0117L A verificat profesor


Dolghieru Mihai Bodean Ion

Chişinău 2018
Chestionar:
1. Situaţia epidemiologică în R.M.
2. Agentul patogen.
3. Surse de infectare.
4. Căi de transmitere.
5. Perioada de incubaţie.
6. Simptome.
7. Acţiuni.

Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă larg raspandită în intreaga lume,


cauzată de bacteria ,,Mycobacterium tuberculosis”. Reprezintă o cauză majoră de
deces la nivel mondial şi constituie o importantă problemă de sănătate publică.  Cel
mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului
(pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.)

Situaţia epidemiologică în Republica Moldova:

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că Republica Moldova


ocupă primul loc în Europa privind numărul de bolnavi și numărul de
îmbolnăviri de tuberculoză (TBC). Potrivit ultimelor date ale Ministerului
Sănătăţii, anul trecut, în țara noastă s-au înregistrat 4686 cazuri de
tuberculoză, aceste statistici constituind aproximativ 115 cazuri la 100 mii
locuitori, în timp ce pentru Europa numărul mediu de îmbolnăviri este de 41
la 100 mii locuitori, iar pentru țările Americii de Nord este de patru. Medicii
afirmă că sărăcia, migraţia şi indiferenţa sunt trei cauze care poziţionează
ţara pe acest loc de frunte după numărul de îmbolnăviri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, cea mai mare incidenţă
de îmbolnăviri, în raioanele de pe malul drept al Nistrului, se atestă în
raionul Călăraşi – 156 de bolnavi la 100 de mii populaţie, acesta fiind urmat
de raioanele Orhei, Străşeni, Rezina, Anenii Noi, Şoldăneşti, Făleşti.
Incidenţa îmbolnăvirilor în aceste raioane variază între 100 şi 150 de
bolnavi la 100 de mii populaţie. O incidenţă mică a tuberculozei se menţine
în câteva raioane din nordul Moldovei – Briceni, Edineţ şi Ocniţa. Situaţie
epidemiologică mai gravă se atestă în raioanele din stânga Nistrului. Astfel
că la Râbniţa, în 2012, la 100 de mii de populaţie reveneau aproximativ 218
bolnavi de tuberculoză, în raionul Slobozia cu 198 de bolnavi la 100 de mii
de locuitori, Bender – 133 la 100 de mii, Dnestrovsc – 128 de bolnavi la 100
de mii, Camenca şi Tiraspol – cu peste 120 de bolnavi la 100 de mii de
oameni.

Agentul patogen:

Cauza principală a tuberculozei este ,,Mycobacterium tuberculosis”,


un bacil aerob, imobil. Multe dintre caracteristicile clinice unice ale acestui agent
patogen sunt cauzate de conținutul lipidic ridicat. Bacilul se divide la fiecare 16 –
20 de ore. Această rată de diviziune este lentă, în comparație cu alte bacterii care se
divid în mai puțin de o oră. Micobacteriile au membrană externă alcătuită dintr-un
strat lipidic dublu. La colorația Gram, MTB fie se colorează foarte slab (Gram
pozitiv), fie nu reține culoarea, deoarece celula sa are un conținut lipidic și de acid
micolic ridicat. MTB rezistă dezinfectanților slabi și poate supraviețui în stare
de endospor timp de mai multe săptămâni. În natură, bacteria se poate dezvolta
doar în celulele unui organism gazdă, însă,, M. tuberculosis” poate fi cultivat în
laborator.

Surse de infectare:

Când o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, strănută, vorbește, cântă


sau scuipă, elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 - 5 µm. Un
singur strănut poate elibera până la 40.000 de picături. Fiecare picătură poate
transmite boala, deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este foarte mică (o
persoană poate fi infectată prin inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).
Căi de transmitere:
Persoanele cu contact prelungit, frecvent sau apropiat cu persoane cu tuberculoză
au un risc mare de a se infecta, având o rată estimată de infecție de 22%. O
persoană cu tuberculoză activă dar netratată poate infecta 10–15 (sau mai mulți)
alți oameni într-un an. În mod normal, doar persoanele cu tuberculoză activă
transmit boala. Persoanele cu infecție latentă nu sunt considerate contagioase.
Principala cale de transmitere este calea aeriană, căi mult mai rare sunt:
transplacentară (de la mamă la făt), cutanată, digestivă- prin consumul de lapte de
la animale cu mastită tuberculoasă.

Perioada de incubaţiei:
Ca și în cazul tuturor bolilor infectioase, tuberculoza are perioada de incubatie. Se
calculează pentru perioada de timp între momentul de penetrare a agentului
patogen în organism (infectia) si debutul precoce a semnelor clinice ale bolii.
Boala este cauzata de complex Mycobacterium, dintre care multe specii pot infecta
oameni. Deosebit de periculos este o formă deschisă de tuberculoză în cazul în care
operatorul de transport identifică infecție patogeni patologie si oamenii din jur sunt
la risc de infectie. Practic, această formă a bolii apare la persoanele care nu au
contactat acest lucru cu bacterii TB. Durata perioadei de incubare a tuberculozei la
apariția simptomelor inițiale este în medie, 3 - 4 săptămâni. În acest moment,
persoana nu emite bacteriilor patogene in mediul inconjurator, care nu este
contagioasă.
Simptome:
Aproximativ 5–10% din persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu
tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii în timpul vieții. În contrast, 30% din
persoanele infectate cu HIV și tuberculoză dezvoltă forma activă a
bolii. Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului, dar mai frecvent
plămânii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară).TBC extrapulmonară este cea
care se dezvoltă în afara plămânilor. TBC extrapulmonară poate coexista cu TBC
pulmonară. Semnele și simptomele generale includ febră, frisoane, transpirații în
timpul somnului, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate și letargie. Mai
poate fi observată și deformarea semnificativă a degetelor. 
Acţiuni:
În tratamentul tuberculozei sunt prescrise antibiotice pentru exterminarea
bacteriilor. Este dificil de conceput un tratament eficient din cauza structurii
neobișnuite și compoziției chimice a peretelui celular micobacterian. Acesta
blochează pătrunderea medicamentelor, anulând astfel eficiența multor
antibiotice. Cele două tipuri de antibiotice utilizate cel mai frecvent
sunt izoniazida și rifampicina, tratamentele putând dura luni de zile. În cazul
tuberculozei latente, se administrează de regulă un singur tip de antibiotic. În
cazurile de tuberculoză activă cel mai eficiente sunt combinațiile de mai multe
antibiotice pentru a reduce riscul ca bacteriile să dezvolte o rezistență la
antibiotice. De asemenea, pacienții cu infecție latentă sunt tratați pentru a preveni
apariția ulterioară a tuberculozei active. OMS recomandă terapia sub observare
directă, prin care un cadru medical observă în mod direct luarea medicamentelor de
către pacient. Obiectivul acestei terapii este de a reduce numărul persoanelor care
nu urmează tratamentul în mod corespunzător. Totuși, nu există dovezi solide care
să susțină eficiența terapiei prin observare directă.

Bibliografie:
,,Wikipedia”

S-ar putea să vă placă și