1.

3 Sistemul electroenergetic

Sistemul electroenergetic (SEE) este ansamblul instalaţiilor

utilizate pentru producerea, transportarea, transformarea şi distribuţia
energiei electrice.
SEE prezintă partea electrică a sistemului energetic şi include
centrale electrice, staţii de transformare şi de distribuţie şi reţele
electrice.
În prezent majoritatea ţărilor dezvoltate din lume posedă SEE
naţionale extinse pe întreg teritoriul ţării. Funcţionarea SEE în scheme
izolate se practică numai în unele zone fiind impusă de condiţiile locale.
Un SEE naţional unic are următoarele avantaje:
- se majorează siguranţa în alimentarea consumatorilor cu
energie electrică;
- se asigură o calitate mai superioară a energiei electrice;
- se majorează puterile unitare ale agregatelor de la centrale;
- se reduce puterea instalată la nivel de sistem, deoarece puterea
maximă a sistemului poate fi mai mică decât suma puterilor
maxime ale consumatorilor componenţi;
- se aplatizează curba de sarcină a sistemului ceea ce conduce la
o utilizare mai economicoasă a agregatelor centralelor
electrice;
- creşte eficienţa utilizării resurselor energetice.

Crearea SEE naţionale conduce şi la unele dezavantaje:

- cresc curenţii de scurtcircuit pe bare;
- apare problema stabilităţii;
- se face necesară utilizarea unui aparataj de protecţie şi
automatizare foarte complex;
- se complică toate aspectele funcţionale.

16
 Cerinţele principale impuse SEE sunt următoarele:
- să asigure consumatorii cu energie electrică în măsură deplină;
- să asigure un nivel suficient de siguranţă în alimentarea
consumatorilor cu energie electrică;
- să asigure o calitate bună a energiei electrice;
- să funcţioneze în regim economic optimal;
- să satisfacă tuturor cerinţelor de protecţie a mediului ambiant.

SND

LET LET

LET LET

SND Y SND

CTE CNE

LET
LET
6-20 kV

CHE CET

LET
110-400 kV
LET

PT 0.4 kV
ST
ID 6-35 kV

PT
ID 0.4 kV

Figura 1.1- Schema simplificată de principiu a unui sistem

electroenergetic
17
 În fig.1.1 este prezentată schema simplificată de principiu a unui
sistem electroenergetic. În componenţa acestui sistem intră următoarele
elemente de bază: o centrală termoelectrică (CTE), o centrală
hidroelectrică (CHE), o centrală nuclearoelectrică (CNE), o centrală
electrică cu termoficare (CET), staţii nodale de distribuţie (SND), staţii
de transformare (ST), posturi de transformare (PT), linii electrice de
transport (LET). Centralele electrice sunt conectate la sistem prin linii
electrice la tensiuni 110, 220, 330, 400 kV. De la instalaţiile de
distribuţie la tensiuni generatoare ale CET se alimentează cu energie
electrică consumatori industriali şi urbani.
Schema reală a sistemului electroenergetic este cu mult mai
complicată decât cea prezentată, deoarece poate să conţină multe
centrale, staţii, instalaţii de distribuţie etc.

18
 1.2 Sistemul de alimentare cu energie electrică al
întreprinderii

Sistemul de alimentare cu energie electrică (SAEE) al

întreprinderii este destinat pentru asigurarea receptoarelor electrice
(RE) ale acesteia cu energie electrică.
SAEE al întreprinderii este racordat la SEE şi asigură funcţionarea
sistemului tehnologic al acesteia.
Cele trei sisteme menţionate sunt încadrate într-un proces unic şi
simultan de producere, transformare, transportare şi consum al energiei
electrice. De succesul funcţionării SAEE depinde eficienţa procesului
de producere al întreprinderii.
În fig.1.2 este prezentat planul de situaţie al unei întreprinderi cu
indicarea amplasării staţiei principale coborâtoare de tensiune (SPC), a
posturilor de transformare (PT) din secţii şi a reţelei de distribuţie la
medie şi, parţial, la joasă tensiune.
Pentru alimentarea grupelor de receptoare electrice cu tensiunea
10 kV se construiesc puncte de distribuţie (PD). De la acestea pot fi
alimentate şi posturi de transformare.
Schema electrică de principiu simplificată a SAEE a unei
întreprinderi este prezentată în fig.1.3.
Receptoarele electrice cu tensiunea nominală 10 kV pot fi
alimentate cu energie electrică atât de la puncte de distribuţie separate,
cât şi de la instalaţiile de distribuţie ale SPC, CET sau de la PDC. În
secţii se amplasează posturi de transformare (PT), care, de regulă, au
instalaţii de distribuţie (ID) 0,4 kV. Unele grupe de RE 0,4 kV se
alimentează de la tablouri de distribuţie (TD), dulapuri de putere (DP),
conductoare-bare (CB), iar altele - direct de la instalaţiile de distribuţie
0,4 kV ale PT.

16
 ~ SEE

1 2 3 4
SPC
PT DP
PT PT

7 8
5 6
PT PT
PT PT PT

DP
PD-10 kV 12 13 PT
9 10 11
DP PT
PT DP DP
14 15

SPC – staţie principală coborâtoare de tensiune;

– transformator de putere;
– dulap de putere 0,4 kV;
– punct de distribuţie 10 kV;
– cablu 10 kV;
– cablu 0,4 kV.

Figura 1.2 - Planul de situaţie al unei întreprinderi cu indicarea

amplasării SPC, PD, PT şi a reţelei de distribuţie

17
 ~ SEE ~ SEE
6 6
SPC

5 ID-10 kV 5

RE RE
PT1 PT2
LE LE

4 PD-10 kV 4

PT3

3 ID-0,4 kV 3

LE
LE
LE LE
2 DP-0,4 kV 2 CB-0,4 kV

DP-0,4 kV

1 1

Figura 1.3 - Schema simplificată a sistemului de alimentare

cu energie electrică a unei întreprinderi

18
 1.2 Modalităţi de racordare a sistemelor de alimentare cu
energie electrică a întreprinderilor la sistemul
electroenergetic

Modalitatea de racordare a întreprinderii la SEE depinde de

puterea acesteia şi îndepărtarea întreprinderii de la sursa de alimentare,
categoria de siguranţă în alimentare, prezenţa unei centrale electrice cu
termoficare proprii ş. a.
În dependenţă de puterea instalată a receptoarelor electrice se
deosebesc întreprinderi de putere mare (75 – 100 MW), medie
(5 - 75 MW) şi mică (până la 5 MW).
În aşa fel, în dependenţă de condiţiile concrete, pot fi diferite
modalităţi de racordare a SAEE a întreprinderii la SEE. În cazul, când
puterea electrică a întreprinderii nu este prea mare şi/sau distanţa până
la staţia SEE este relativ mică, racordarea poate fi realizată la tensiunea
10 kV. În acest caz pe teritoriul întreprinderii se construieşte un punct
de distribuţie central (PDC) pentru distribuţia energiei electrice în
incinta acesteia (fig.1.4).
La întreprinderile de putere medie şi mare, sau în cazul când
tensiunea reţelei de alimentare diferă de tensiunea reţelei de distribuţie,
se construieşte o staţie principală coborâtoare de tensiune (SPC)
(fig.1.5). Dacă cea mai mare parte a puterii întreprinderii este
concentrată într-una sau în câteva secţii, atunci este raţional să fie
construite staţii de racord adânc (SRA), amplasate lângă secţiile date.
În cazul, când întreprinderea are centrală electrică cu termoficare
proprie, instalaţia de distribuţie la tensiunea generatoare a acestei
centrale are şi rol de punct de distribuţie central, şi racordul la SEE se
realizează, de asemenea, de la barele acestei instalaţii (fig.1.6).
În cazul, când în apropierea întreprinderii trece o linie electrică de
transport de înaltă tensiune 35-220 kV, racordul întreprinderii poate fi
realizat direct la această linie (fig.1.7).

16
 SEE
~ SEE ~

10 kV 35-220 kV

Hotarul
Hotarul întreprinderii
întreprinderii

PDC 10 kV SPC

10 kV

Figura 1.4- Racordul întreprinderii Figura 1.5-Racordul întreprinderii

la SEE la tensiunea 10 kV la SEE la tensiuni 35-220 kV

Se pot evidenţia următoarele trepte ale sistemului de AEE 10

(fig.1.3):
treapta 1 - receptoarele electrice 0,4 kV;
treapta 2 - punctele de distribuţie 0,4 kV: dulapuri de putere,
conductoare-bare;
treapta 3 - instalaţiile de distribuţie 0,4 kV ale posturilor de
transformare;
treapta 4 - instalaţiile de distribuţie 10 kV ale PT de la care pot
fi alimentate şi receptoare electrice 10 kV; punctele de distribuţie
10 kV;
treapta 5 - instalaţiile de distribuţie 10 kV ale SPC sau punctele
de distribuţie centrale (PDC);
17
 treapta 6 – barele-colectoare ale instalaţiilor de distribuţie 35
kV, 110 kV.
Treapta 6 include şi nodul de delimitare dintre reţelele
întreprinderii şi ale SEE.

~ SEE

10 kV

Hotarul
întreprinderii

~
СET

Figura 1.6 - Racordul întreprinderii cu CET proprie la SEE

18
 LET 35 -220 kV
~

SEE
SPC

Figura 1.7 - Racordul întreprinderii la o linie de transport

de tranzit

19
 2.1 Clasificarea receptoarelor electrice conform parametrilor
de bază
Receptorul electric este un dispozitiv, agregat sau mecanism care
transformă energia electrică în altă formă de energie pentru utilizare
(strung, sobă electrică, macara, instalaţie de sudare etc).
Consumator de energie electrică se consideră un receptor electric
(RE) sau un grup de RE, încadrate într-un proces tehnologic unic şi
amplasate pe un teritoriu limitat.
Conform parametrilor de bază RE se clasifică în modul
următor 5,22:
a) conform tensiunii:
- RE de joasă tensiune (mai mică de 1000 V);
- RE de înaltă tensiune (mai mare de 1000 V).
b) conform numărului de faze:
- RE trifazate (simetrice) ;
- RE monofazate sau bifazate (nesimetrice).
c) conform frecvenţei:
- RE de frecvenţă industrială;
- RE de frecvenţă joasă (mai mică de 50 Hz);
- RE de frecvenţă ridicată (mai mică sau egala cu 10 kHz);
- RE de frecvenţă înaltă (mai mare de 10 kHz).
d) conform caracterului curentului:
- RE de curent alternativ;
- RE de curent continuu.
Considerând această clasificare RE pot fi divizate în următoarele
grupe:
1) RE trifazate cu tensiunea mai mică de 1000 V, frecvenţa
50 Hz.
2) RE trifazate cu tensiunea mai mare de 1000 V, frecvenţa
50 Hz.
 3) RE monofazate cu tensiunea mai mică de 1000 V, frecvenţa
50 Hz.
4) RE care funcţionează la frecvenţă diferită de 50 Hz şi sunt
alimentate de la staţii şi instalaţii de convertizare.
5) RE de curent continuu alimentate de la instalaţii de redresare.
RE de curent continuu, dar care au în componenţa lor convertoare
cu alimentare de la trei faze, se consideră ca RE trifazate.
 2.2 Clasificarea receptoarelor electrice conform regimului de
funcţionare
La trecerea curentului electric prin conductor, pierderile de
energie electrică în acesta se transformă în energie termică. O parte din
căldura degajată se consumă pentru încălzirea conductorului, iar
cealaltă parte se transmite mediului înconjurător.
Bilanţul energetic al unui conductor omogen prin care trece curent
electric poate fi descris de ecuaţia 12

I 2  R  dt  c  m  d    F    dt ,
unde I este valoarea efectivă a curentului electric, A;
R – rezistenţa conductorului, ;
t – timpul, s;
c – căldura specifică a materialului conductorului, J/kgCº;
m – masa conductorului, kg;
– depăşirea temperaturii conductorului asupra temperaturii
mediului înconjurător, Cº;
W
 – coeficientul de transfer termic, 2 ;
m  C
F – suprafaţa de schimb de căldură dintre conductor şi mediul
înconjurător, m2.
În cazul când R, c şi  nu depind de temperatură şi curentul I,
după stabilizarea regimului, nu variază, ecuaţia de mai sus prezintă o
ecuaţie diferenţială liniară de gradul întâi

I2  R c m
dt    dt  d ;
 F F

   dt    d ;
 dt d
 .
   

I2  R
Aici   este valoarea stabilizată a temperaturii,    ;
F
c m
 – constanta de timp de încălzire,   .
F

Soluţia acestei ecuaţii este

 
t


    1  e  .

 

Micşorarea temperaturii conductorului de la temperatura   ,

după întreruperea curentului, va avea loc conform relaţiei:
t

    e 
.

 
¥ ¥

 t  t
I I

I=0
t t
a) b)
Figura 2.1 – Variaţia temperaturii în conductor la conectarea (a)
şi deconectarea (b) circuitului electric
 În fig.2.1 sunt prezentate curbele de variaţie a temperaturii
conductorului Θ în timp în procesele de încălzire (fig. 2.1,a) şi de răcire
(fig. 2.1,b) a acestuia. De menţionat că constanta termică de timp  este
aceeaşi pentru ambele procese.
Conform regimului de funcţionare RE se clasifică în [5,9]:
- RE cu regim de funcţionare de lungă durată;
- RE cu regim de funcţionare de scurtă durată;
- RE cu regim de funcţionare intermitent.
Temperatura părţilor componente ale RE cu regim de
funcţionare de lungă durată creşte pe durata conectării până la o
valoare determinată  şi apoi rămâne constantă (fig.2.2).

,P
adm P

¥


 t
Figura 2.2 - Variaţia temperaturii în conductor în regim de lungă
durată
În acest regim funcţionează motoarele electrice ale
compresoarelor, pompelor, ventilatoarelor etc.
Temperatura părţilor componente ale RE cu regim de scurtă
durată pe durata conectării nu atinge valoarea de regim permanent, iar
pe durata pauzei reuşeşte să se micşoreze până la temperatura mediului
înconjurător (fig. 2.3). În acest regim funcţionează motoarele electrice
ale mecanismelor auxiliare a diferitor strunguri, a vanelor și
închizătoarelor hidraulice etc.
 ,P
adm P
∞
max 

tco t
tp
n
Figura 2.3 - Variaţia temperaturii în conductor în regim de scurtă
durată
Temperatura părţilor componente ale RE cu regim intermitent
de funcţionare pe durata conectării nu reuşeşte să se stabilizeze, iar pe
durata pauzei nu reuşeşte să se micşoreze până la temperatura mediului
înconjurător (fig.2.4).
În acest regim funcţionează motoarele electrice ale podurilor
rulante, palanelor electrice, ascensoarelor, aparatele de sudare etc.
,P
adm P
∞
cst2
cst1 

tcon tp t
tcic
Figura 2.4 - Variaţia temperaturii în conductor în regim intermitent
de funcţionare
Regimul de funcţionare intermitent se caracterizează prin durata de
acţionare DA care poate fi calculată cu relaţia [10]:
 tcon t f  t mg
DA   ,
tcic t f  t mg  t p
unde tcon este durata conectării la reţeaua electrică;
tcic – durata ciclului;
tf – durata de funcţionare;
tmg – durata mersului în gol;
tp – durata pauzei.
DA se exprimă în unităţi relative
t
DA  con ,
t cic
sau în procente
t con
DA,%   100 .
t cic
 2.3 Categorii de receptoare electrice şi cerinţe privind
siguranţa în alimentarea cu energie electrică

În funcţie de natura efectelor produse de întreruperea în

alimentarea cu energie electrică, receptoarele electrice pot fi clasificate
în următoarele categorii [15]:
Categoria I include RE întreruperea alimentării cu energie
electrică a cărora are ca consecinţe:
- pericol pentru vieţi omeneşti;
- daune considerabile;
- defectarea utilajului costisitor;
- rebuturi importante;
- dereglarea proceselor tehnologice în flux continuu.
La acestea se referă: motoarele electrice ale pompelor pentru apa
de răcire la cuptoarele cu arc electric, a podurilor rulante de turnare în
oţelării, cuptoarele de topit sticlă, incubatoarele, motoarele electrice din
staţiile de pompare pentru evacuarea apelor din mine etc.
Din ansamblul de RE de categoria I este evidenţiat un grup
deosebit de RE, alimentarea neîntreruptă a cărora este necesară pentru
stoparea fără avarii a procesului de producere şi evitarea pericolului
pentru vieţi omeneşti, a exploziilor, incendiilor, distrugerilor de utilaje.
La acestea se referă: motoarele electrice ale suflantelor furnalelor,
a instalaţiilor de răcire la cuptoarele cu inducţie etc.
RE de categoria I trebuie să fie asigurate cu energie electrică de
la cel puţin două surse de alimentare independente.
Sursă independentă se consideră acea sursă, la care tensiunea se
menţine şi în cazul dispariţiei ei la celelalte surse de alimentare cu
energie electrică ale aceluiaşi grup de RE. Două secţii ale barelor-
colectoare ale unui PD sau a instalaţiei de distribuţie a uneia sau a două
centrale sau staţii pot fi calificate ca surse independente la îndeplinirea
concomitentă a două condiţii:
 - fiecare din secţiile barelor-colectoare este la rândul său
alimentată de la o sursă independentă;
- secţiile nu sunt interconectate între ele sau au o legătură, care
se întrerupe în mod automat la dispariţia tensiunii pe una din
ele.
Fiecare din aceste surse independente trebuie să asigure întreaga
putere necesară receptoarelor electrice de categoria I. Durata
întreruperii alimentării cu energie electrică nu poate depăşi durata de
timp, necesară pentru restabilirea automată a alimentării. Adică, în acest
caz, trebuie să fie asigurată anclanşarea automată a rezervei (AAR).
Pentru RE de categoria I, care fac parte din grupul deosebit,
trebuie prevăzută şi a treia sursă independentă de alimentare cu energie
electrică.
Categoria II include RE întreruperea alimentării cu energie
electrică a cărora poate avea următoarele consecinţe:
- stoparea procesului de producere;
- staţionarea în masă a lucrătorilor, staţionarea utilajului şi
unităţilor de transport.
La acestea se referă: instalaţiile de încărcare la furnale, cuptoarele
pentru tratamente termice, compresoarele de aer, instalaţiile de
extracţie etc.
De menţionat că dauna provocată de întreruperi în alimentarea cu
energie electrică a RE de categoria II poate fi, de regulă, recuperată.
RE de categoria II trebuie să fie alimentate cu energie electrică de
la două surse independente. Pentru ele se permite o întrerupere în
alimentare cu durata, necesară pentru realimentarea de la sursa de
rezervă cu forţele personalului operativ care deserveşte instalaţia.
Categoria III include RE care nu se încadrează în categoriile
I şi II: receptoare electrice din ateliere, depozite, secţii auxiliare etc.
Pentru RE de categoria III se admite ca acestea să fie alimentate
de la o singură sursă cu condiţia, ca întreruperea în alimentare, necesară
pentru reparaţia sau înlocuirea elementului defectat al sistemului, să nu
depăşească 24 ore.
 2.4 Caracteristica receptoarelor de energie electrică
Instalaţii industriale de uz general
Această grupă de receptoare electrice include: compresoare,
ventilatoare, pompe, suflante, instalaţii de transport etc. În calitate de
acţionare electrică pentru aceste receptoare se utilizează motoare
electrice sincrone şi asincrone de curent alternativ trifazat cu frecvenţa
50 Hz şi tensiunea de la 220 V până la 10 kV. În cazul necesităţii
reglării vitezei se utilizează motoare electrice de curent alternativ,
echipate cu convertoare de frecvenţă, sau motoare de curent continuu.
Puterea motoarelor variază de la câţiva waţi până la mii de kilowaţi.
Curba de sarcină, de regulă, este uniformă, şocuri de sarcină se
înregistrează numai la pornire. Regimul de funcţionare este de lungă
durată.
Unele din aceste instalaţii de uz general sunt consumatori de
categoria I. Spre exemplu, întreruperea alimentării cu energie electrică
a staţiei de pompare a apei la uzina metalurgică poate provoca
defectarea furnalului sau a cuptoarelor cu arc electric şi poate
condiţiona pagube considerabile.
Întreruperea alimentării cu energie electrică a ventilatoarelor unei
întreprinderi chimice prezintă pericol de otrăvire în masă a oamenilor.
Factorul de putere a acestei grupe de RE este destul de stabil şi
variază în limitele 0,8-0,85. Motoarele electrice sincrone funcţionează
în regim de supraexcitare cu factor de putere capacitiv. Motoarele
electrice ale vanelor şi închizătoarelor funcţionează în regim de scurtă
durată sau intermitent.
Instalaţiile de transport şi ridicare de asemenea funcţionează în
regim intermitent. Pentru ele sunt caracteristice şocuri de sarcină.
Valorile factorului de putere variază în limitele 0,3-0,8, sarcina este
simetrică. Sunt consumatori de categoriile I şi II.

16
 Instalaţii de iluminat electric

Instalaţiile de iluminat electric sunt monofazate şi au puterea de

la câteva zeci de waţi până la câţiva kilowaţi şi tensiunea de la 6 până
la 220 V. Factorul de putere pentru lămpile cu incandescenţă este egal
cu unu, iar pentru lămpile cu luminescenţă – cu 0,6. Ultimele prezintă
o sursă de armonici superioare de curent.
Instalaţiile de iluminat electric sunt consumatori de categoria II,
însă pentru unele ramuri de producere întreruperile de durată în
alimentare sunt inadmisibile.
Dacă întreruperea iluminării prezintă pericol pentru vieţi
omeneşti, atunci se prevăd sisteme speciale de iluminat de avarie.
Încărcarea uniformă a fazelor în sistemul trifazat se asigură prin
gruparea corpurilor de iluminat pe faze (cu o nesimetrie maximă de 5-
10 %).
Acţionări electrice ale mecanismelor de producere

În dependenţă de particularităţile tehnologice ale mecanismelor se

utilizează toate tipurile de motoare electrice de curent alternativ şi
continuu cu puterea de la zeci de waţi până la câţiva megawaţi şi
tensiunea de până la 10 kV.
Atunci când se cer viteze mari de rotaţie şi un diapazon larg de
reglare se folosesc motoare electrice de curent alternativ, echipate cu
convertoare de frecvenţă, sau motoare de curent continuu, care se
alimentează de la redresoare. Factorul de putere are valori în limitele
0,5-0,85.
Acţionările electrice sunt, de regulă, consumatori de categoriile I
şi II.

17
 Convertoare electrice
Convertoarele electrice se utilizează pentru transformarea
curentului trifazat în curent continuu, în curent trifazat sau monofazat
de frecvenţă joasă, ridicată şi înaltă.
Există convertoare cu semiconductoare, cu ventile cu mercur, cu
motor-generator şi cu redresoare mecanice.
Convertoarele se utilizează:
- pentru alimentarea motoarelor diferitor maşini-unelte;
- pentru alimentarea băilor de electroliză, cuptoarelor cu
inducție;
- pentru transportul electric din incinta uzinelor;
- pentru instalaţii de sudare cu curent continuu şi a.
Factorul de putere are valori de la 0,85 până la 0,9. Convertoarele
sunt consumatori de categoriile I sau II.
Instalaţii electrotehnologice
La acestea se referă:
- instalaţiile de încălzire şi de electroliză;
- instalaţiile electrochimice, de prelucrare cu scântei electrice şi
cu ultrasunet;
- instalaţiile electromagnetice (separatoare);
- instalaţiile de sudare şi tăiere electrică
şi a.
Dintre instalaţiile de încălzire o răspândire mai largă o au
cuptoarele electrice. După principiul de transformare a energiei
electrice în cea termică acestea se divizează în felul următor:
- cuptoare cu rezistenţe;
- cuptoare cu arc electric;
- cuptoare cu inducţie;
- cuptoare cu încălzire combinată.

18
 Cuptoarele cu rezistenţe pot fi cu încălzire directă şi indirectă.
Încălzirea materialului în cuptoarele cu acţiune indirectă are loc prin
intermediul elementelor încălzitoare. Tensiunea de alimentare a acestor
cuptoare nu depăşeşte 1000 V, factorul de putere este egal cu unu.
În cuptorul cu acţiune directă încălzirea are loc cu căldura
degajată în materialul prin care trece curentul electric. Acestea pot fi
monofazate şi trifazate cu puterea până la 3000 kW, tensiunea
380/220 V, factorul de putere în limitele 0,7-0,9.
Cuptoarele cu arc electric sunt:
- cu acţiune directă, când arcul electric arde între metalul supus
topirii şi un electrod (tensiunea 6-110 kV, puterea până la
45 000 kVA, factorul de putere în limitele 0,85-0,9);
- cu acţiune indirectă, când arcul electric arde între electrozi
(puterea până la 500 kVA, frecvenţa 50 Hz). 
Cuptoarele cu inducţie se clasifică în cuptoare de topire şi
cuptoare pentru călire şi încălzirea dielectricilor.
Cuptoarele de topire, la rândul lor, sunt cu miez de fier şi fără el.
Cuptoarele cu miez de fier se utilizează pentru topirea metalelor
colorate şi a aliajelor acestora. Ele se alimentează în curent alternativ
de frecvenţă industrială 50 Hz la tensiunea 380 V şi mai mare, au
puterea până la 2000 kVA şi factorul de putere în limitele 0,2-0,4
(pentru Al), 0,6-0,8 (pentru Cu).
Cuptoarele fără miez se folosesc pentru topirea oţelului de calitate
înaltă. Ele se alimentează în curent alternativ de frecvenţă industrială
50 Hz la tensiunea 380 V şi mai mare şi în curent de frecvenţa 500-
10 000 Hz, au puterea până la 4500 kVA şi factorul de putere în limitele
0,05-0,25.
Instalaţiile de călire au frecvenţa până la 100 000 Hz.

19
 Instalaţiile de sudare electrică sunt în curent continuu şi în curent
alternativ.
Aparatele de sudare în curent alternativ au următoarele aspecte
specifice:
- sunt monofazate;
- au regim de funcţionare intermitent;
- determină o încărcare neuniformă a fazelor;
- au factorul de putere în limitele 0,3-0,35;
- au tensiunea 380/220 V;
- sunt consumatori de categoria II.

20
 3.1 Definiţii de bază

Sarcina electrică reprezintă puterea activă, reactivă sau aparentă

debitată sau absorbită de un sistem tehnic. Se exprimă această sarcina
în kW, kvar, kVA sau A.
La proiectarea sistemului de AEE al întreprinderii este necesar, în
primul rând, de determinat puterea absorbită de aceasta în regim
maximal de funcţionare (sarcina de calcul). Sarcina de calcul se
utilizează la determinarea parametrilor de bază ai utilajului proiectat:
secţiunii conductoarelor, puterii transformatoarelor, curenţilor nominali
ai întrerupătoarelor, aparatelor de măsurare etc.
De valoarea acestei sarcini depind:
 volumul investiţiilor capitale;
 consumul de metale colorate;
 pierderile de putere şi de energie electrică;
 cheltuielile de exploatare.
Determinarea corectă a sarcinii de calcul prezintă una din
problemele de bază la proiectarea raţională a sistemului de AEE. Dacă
sarcina de calcul este micşorată, cresc pierderile de energie electrică şi
se accelerează uzarea utilajului.
Sarcina de calcul ridicată duce la majorarea volumului de
investiţii capitale şi utilizarea incompletă a utilajului şi materialului
conductor.
Din cele spuse rezultă că este foarte important a determina corect
sarcina de calcul. În acest scop sunt elaborate diferite metode de
determinare a sarcinii de calcul şi succesul alegerii metodei depinde de
calificarea proiectantului.
Sarcina electrică caracterizează consumul de energie electrică a
receptorului electric, a grupului de receptoare electrice, a secţiei sau
întreprinderii în întregime.

16
 Această sarcină poate fi urmărită vizual şi înregistrată cu ajutorul
aparatelor de măsură.

17
 3.2 Curbe de sarcină electrică
Curbele de variaţie a puterilor activă şi reactivă şi a curentului în
funcţie de timp se numesc curbe (grafice) de putere activă, curbe de
putere reactivă şi curbe de curent, toate fiind curbe de sarcină.
Curbele de sarcină arată cum variază în timp puterea consumată
de o instalaţie electrică. Ele pot fi obţinute prin înregistrare continuă sau
se construiesc prin valori medii pe intervale de timp pe baza indicaţiilor
aparatelor de măsurare (fig.3.1).

1
2
30 min

Pmax
Pc

0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390 420 450 480 t,min
tsc

Figura 3.1- Curba de sarcină pentru un schimb (cel mai

încărcat) obţinută prin înregistrare continuă (1) şi
prezentată prin valori medii ale puterii active pe
intervale de timp (2).
Prelucrarea ulterioară a curbelor de sarcină, obţinute prin
înregistrare continuă, este destul de dificilă. De acel curbele de sarcină

16
se prezintă, de regulă, în formă de curbe în trepte conform indicaţiilor
contoarelor scoase peste intervale egale de timp.
În fig.3.1 graficul curbliniar (curba 1) este înlocuit cu unul în
trepte (curba 2). Treptele corespund puterilor medii pe durata a 30 de
minute. Cea mai mare din aceste puteri medii cu durata 30 de minute
din cel mai încărcat schimb se numeşte putere (sarcină) de calcul Pc.
Cel mai încărcat se consideră schimbul cu cel mai mare consum
de energie electrică.
Curbele de sarcină pot fi individuale p(t), q(t), i(t) şi de grup
(sector, secţie, întreprindere) P(t), Q(t), I(t).
Dacă grupul conţine n receptoare electrice, atunci

P t   Qt 
n n 2 2

P t    pi t  ; Qt    qi t  ; I t   .
1 1 3 U nom

Curbele de sarcină pot fi construite pentru un schimb, pentru o zi,

pentru o lună, pentru un sezon şi pentru un an.
Curbele de sarcină ale întreprinderilor din diferite ramuri ale industriei
se deosebesc şi sunt caracteristice acestor întreprinderi, deoarece sunt
determinate de procese tehnologice specifice. Curbele caracteristice
pentru diferite întreprinderi sunt prezentate în agende tehnice.

17
 3.3 Mărimile de bază care caracterizează receptoarele
electrice
Puterea nominală. Aceasta-i puterea care o poate dezvolta sau
consuma RE timp îndelungat în condiţii concrete ale mediului
înconjurător, la tensiune nominală şi în acel regim de funcţionare pentru
care este destinat. Această mărime este indicată în paşaportul tehnic al
RE şi este luată ca bază la calcule. Pentru motoarele electrice puterea
nominală Pnom prezintă puterea dezvoltată la arborele motorului şi se
exprimă în kW. Pentru alte RE puterea nominală prezintă puterea
consumată din reţeaua electrică şi se exprimă în kW sau kVA.
Puterea nominală a RE, exprimată în kVA, poate fi recalculată în
kW conform datelor din paşaportul tehnic
Pnom  Snom  cos  nom .
Puterea nominală a unui RE cu regim de lucru intermitent se
recalculează conform parametrilor din paşaport raportându-se la
condiţiile regimului de lungă durată DA = 100 % conform relaţiilor:
- pentru motoare electrice

Pnom  Ppaş  DA ;

- pentru transformatoare de sudare

Pnom  S paş  DA  cos  nom ,

unde DA este durata de acţionare indicată în paşaportul tehnic.

Industria electrotehnică produce motoare electrice cu valori
standardizate ale duratei de acţionare nominale 15, 25, 40 şi 60 % [9].
Puterea instalată prezintă puterea nominală a unui RE, dacă acesta
se consideră separat, sau suma puterilor nominale a unui grup de RE. În
ultimul caz această putere se determină cu relaţia

16
 n
Pi   p nom j .
j 1

Sarcina (puterea) medie. Această sarcină poate fi determinată

pentru orice interval de timp. Totodată, de regulă, ea se determină
pentru schimbul cel mai încărcat prin valoarea energiei electrice
consumate pe durata acestuia. Puterea medie pentru schimbul cel mai
încărcat Pm. sc este una din cele mai importante mărimi, care se pune la
baza calculelor.
Sarcina medie se determină în felul următor:
w sc
a) pentru un RE într-un schimb pm .sc  ;
Tsc
wc
b) pentru un RE într-un ciclu p m . c  ;
tc
W sc
c) pentru o grupă de RE într-un schimb Pm .sc  ,
Tsc
unde wsc , wc , Wsc prezintă energiile electrice consumate în perioadele
Tsc , tc , Tsc .
Sarcina medie poate fi determinată, de asemenea, folosind curba
de sarcină. Pentru curba de sarcină obţinută prin înregistrare continuă
T

 pt  dt .
1
Pm 
T 0

Pentru curba de sarcină în trepte pentru un schimb (fig. 3.2)

n n

 Pi  t i   Pi  t i 
i 1 i 1
Pm .sc .  n
 .
Tsc
 t
i 1
i

17
 P Pm.sc

Tsc t
Figura 3.2 – Curba de sarcină cu indicarea puterii medii
pentru schimbul cel mai încărcat
Sarcinile medii reactive qm.sc, qm.c, Qm.sc pot fi determinate în mod
analogic.
Sarcinile medii anuale Pm.a şi Qm.a se folosesc pentru calculele
pierderilor anuale de energie electrică.
Sarcina medie pătratică pentru un interval de timp t se determină
cu relaţia
T
pt  dt .
1
Pm. p.  
2

T0
Sarcina medie pătratică este utilă pentru calculul pierderilor de
putere şi energie caracteristice curbei de sarcină.

Sarcina de vârf (maximală de scurtă durată) apare periodic la

pornirea motoarelor electrice, funcţionarea utilajului de sudare
electrică, a cuptoarelor cu arc electric şi a. şi se foloseşte pentru
calcularea fluctuaţiilor de tensiune, ajustarea protecţiei prin relee şi
controlul reţelelor conform condiţiilor de autopornire a motoarelor
electrice.

Sarcina de calcul este o sarcină constantă de durată, echivalentă

cu sarcina reală în aspectul efectului termic produs: temperatura
maximă şi uzarea termică a izolaţiei.

18
 Sarcina de calcul este cea mai importantă caracteristică la alegerea
conductoarelor, aparatelor, transformatoarelor, genera-toarelor, la
determinarea pierderilor de putere, pierderilor şi variaţiilor de tensiune,
calculul protecţiei prin relee.
Sarcina de calcul se defineşte ca puterea medie maximală care
poate apărea în curba de sarcină pe o durată de trei ori mai mare decât
constanta termică de timp  a conductoarelor (  10 min.). La
proiectarea sistemelor de alimentare cu energie electrică în calitate de
sarcină de calcul, de regulă, se consideră puterea medie maximală cu
durata 30 minute din schimbul cel mai încărcat [10,21].

19
 3.4 Indicatorii ce caracterizează curbele de sarcină şi
regimurile de consum [21]

Coeficientul de utilizare pentru un RE ku.a., sau pentru un grup de

RE Ku.a este raportul dintre puterea activă medie consumată şi puterea
activă instalată

pm Pm
k u .a  ; K u .a  .
pnom Pi

Coeficientul de utilizare arată gradul de utilizare a puterii instalate

a RE pe o durată determinată de timp (ciclu, schimb, zi, lună, an). De
regulă, acest coeficient se determină pentru o durată egală cu a celui
mai încărcat schimb.
Pentru un grup de RE ce include n RE cu regim de funcţionare
diferit se determină valoarea medie ponderată a coeficientului de
utilizare
n n

P  pm.sc i  (k u.a i  pnomi )

K u .a  m.sc  i 1
n  i 1
n ,
p p
Pi
nom i nomi
i 1 i 1

unde pm.sc este puterea medie a receptorului i în schimbul cel mai

i

încărcat;
pnom i – puterea nominală a receptorului i.
În acelaşi mod se determină coeficientul de utilizare în situaţia
când un grup de receptoare electrice include mai multe subgrupuri de
RE cu regimuri de funcţionare diferite.
Pentru curba de sarcină în trepte valoarea medie Ku.a pentru un
schimb poate fi determinată în felul următor

16
 P1  t1  P2  t 2  ...  Pn  t n Wa
K u. a   ,
Pnom  t1  t 2  ...t n  t0  Wa. pos

unde Wa este energia electrică real consumată de receptoarele electrice

într-un schimb;
Wa. pos – energia electrică posibilă pentru consum pe durata
aceluiaşi schimb.
t0 – durata pauzelor.

P P3 Pn
P1
t2 t3 tn
t1 t0
P2 t

Figura 3.4 – Curba de sarcină cu pauze

Coeficientul de utilizare a puterii reactive
n

q Q  (k u.ri  qnomi )
k u. r  m .sc ; K u. r  m. sc  i 1
n .
q
qn Qn
nomi
i 1

Coeficientul de utilizare a curentului

n

i I ( k
i 1
ui  i nomi )
k u.i  m .sc ; K u . i  m .sc  n
.
i nom I nom
i
i 1
nomi

Coeficientul de cerere Kc.a este raportul dintre puterea de calcul

(în condiţii de proiectare) sau puterea maximală consumată (în condiţii
de exploatare) şi puterea instalată a grupului de RE

17
 Pc
K c .a .  .
Pnom
Coeficientul de cerere Kc.a se referă numai la grupuri de RE.
Valorile coeficienţilor de cerere pentru diferite grupuri de
receptoare, pe secţii, pe ansamblul întreprinderilor industriale şi pe
ramuri de producere sunt determinate din experienţa de exploatare, sunt
prezentate în materialele normative şi îndrumare şi se utilizează la
proiectare pentru determinarea sarcinilor de calcul.

Coeficientul de formă Kf este raportul sarcinii medii pătratice

către sarcina medie a receptorului electric sau a grupului de RE
Pm . p.
Kf  , ! unde
Pm
tc

 p t  dt .
1
Pm. p.  2

tc 0

tc

 p t dt .
1 1
Atunci: Kf  2

Pm tc 0

Coeficientul de formă caracterizează neuniformitatea curbei de

sarcină în timp, valoarea sa minimă Kf =1 corespunde unei sarcini
constante. Acest coeficient se utilizează la determinarea pierderilor de
putere în conductoare.
Coeficientul de umplere a graficului de sarcină Ku.g este raportul
dintre puterea medie activă şi puterea maximală activă într-o perioadă
considerată.
P
K u. g  m .
Pmax
De regulă, perioada considerată are durata egală cu a celui mai
încărcat schimb.
18
 Coeficientul de conectare este raportul dintre durata reală de
conectare la reţeaua electrică tcon a RE şi durata ciclului tc care, în afară
de durata de conectare, mai include şi durata pauzei tp.
tc = tcon + tp .
Durata reală de conectare include durata de funcţionare tf şi durata
mersului în gol tm.g.
t t  t m. g
kcon  con  f .
tc tc
Coeficientul de conectare a unui grup de RE se determină ca o
valoare medie ponderată a tuturor coeficienţilor de conectare a RE
incluse în acest grup
n

 (k coni  pnomi )
K con  i 1
n .
p
i 1
nomi

Coeficientul de încărcare a RE după puterea activă este raportul

dintre puterea medie activă reală consumată pe durată conectării
pm. con şi puterea nominală pnom.

tc
pm .con
  pt  dt 
1 1 pm t k
k î .a     c  u .a .
pnom pnom t con 0
pnom t con k con

Pentru un grup de RE

K u .a
K î .a  .
K con

Coeficientul de încărcare arată gradul de utilizare a puterii

nominale a RE pe durata conectării.

19
 Coeficientul de simultaneitate Ks este raportul dintre sarcina
maximă activă a unui nod al reţelei electrice Pmax n şi suma sarcinilor
maxime a grupurilor de RE incluse în nodul examinat
Pmax n
Ks  .
 Pmax i
Acest coeficient caracterizează gradul de coincidenţă a maximelor
grupurilor de RE şi a maximului nodului care include aceste grupuri.
Se recomandă următoarele valori ale coeficientului de
simultaneitate [5]:
- pentru liniile de înaltă tensiune ale sistemului de
alimentare cu energie electrică din incinta întreprinderilor
industriale Ks = 0,851,0;
- pentru barele centralelor electrice ale întreprinderilor
industriale sau barele PD, SPC şi pentru liniile de
alimentare Ks = 0,91,0.
Coeficientul de maxim al puterii active este raportul dintre sarcina
de calcul şi sarcina medie într-o perioadă considerată de timp,
p P
kmax a  c ; K max a  c .
pm Pm
Coeficientul de maxim este funcţie de numărul echivalent de RE
ne şi coeficientul de utilizare al grupului de RE Ku.a (fig.3.5).

20
 Kmax a
3,0
Kmax a =f(ne, Ku.a)
Ku.a =0,1
0,15
0,8

1,0
0 200
ne
Figura 3.5 – Dependenţe ale coeficientului de maxim de
numărul echivalent de RE pentru diferite valori ale
coeficientului de utilizare

Număr echivalent de RE ne al grupului din n RE cu puteri şi

regimuri de funcţionare diferite este un aşa număr de RE, cu puteri egale
şi cu acelaşi regim de funcţionare, care conduce la aceeaşi mărime a
sarcinii de calcul ca şi grupul dat de RE cu puteri şi regimuri de
funcţionare diferite.
2
 n 
  pnomi 
ne   i n1  .

 pnom
i 1
2
i

21
 3.5 Determinarea sarcinilor medii

Sarcina medie (putere, curent) poate fi determinată în caz general

pentru orice interval de timp T
n

T p  t i i
pt  dt
1
T 0
Pm  sau Pm  i 1
.
T

La instalaţiile în funcţiune, sarcinile medii (activă Pm.sc şi reactivă

Qm.sc) din schimbul cel mai încărcat pot fi determinate prin raportul
dintre energiile electrice activă Wa.sc sau reactivă Wr.sc consumate şi
durata schimbului Tsc .
Wa . sc Wr . sc
Pm . sc  ; Qm. sc  .
Tsc Tsc

Pentru un grup de RE cu acelaşi regim de funcţionare

Pm. sc  K u. a  Pi ,
unde Pi este puterea instalată a grupului de RE raportată la condiţiile
regimului de lungă durată (DA = 100 %).
Pentru instalațiile de iluminat puterea medie se determină în felul
următor
Pm. il  K c. il  Pi ,
unde K c. il este coeficientul de cerere pentru instalaţia de iluminat.

Sarcina medie reactivă se determină cu relaţiile:

Qm . sc  K u . r  Qnom ;
Qm. sc  Pm. sc  tg ,
unde tg corespunde factorului de putere mediu ponderat al grupului
de RE;
16
 Qnom – puterea reactivă instalată a grupului de RE raportată la
condiţiile regimului de lungă durată (DA = 100 %).
Puterile medii anuale (activă şi reactivă) se determină cu relaţiile
W a .an W r .an.
Pm . an  ; Qm . an  ,
Tan Tan
unde Tan este numărul de ore de funcţionare într-un an.

Dacă sunt cunoscute valorile coeficienţilor de utilizare, atunci

Pm .an  K u .a  Pnom ; Qm .an  K u . r  Qnom .

Sarcinile medii Pm.sc , Qm.sc , Pm.an , Qm.an se folosesc pentru

determinarea consumului şi a pierderilor de energie electrică.

17
 3.6 Determinarea sarcinilor de calcul

Sarcinile de calcul pot fi determinate prin diferite metode

[3,19,20]:
 metoda coeficientului de cerere;
 metoda coeficientului de maxim;
 metoda statistică;
 metoda sarcinii specifice de calcul pentru o unitate de
suprafaţă de producere;
 metoda consumului specific de energie pentru o unitate
de producţie şi a.
Sarcinile de calcul se determină la diferite trepte ale sistemului de
alimentare cu energie electrică, de la cele inferioare spre cele superioare
(fig. 1.3).
În continuare sunt analizate cele mai frecvent utilizate metode de
calcul.
3.6.1 Metoda coeficientului de cerere
Sarcinile de calcul ale grupurilor de RE cu acelaşi regim de
funcţionare conform acestei metode pot fi determinate cu relaţiile:
Pc  K c .a  Pnom ; Qc  Pc  tg ;
Pc
S c  Pc2  Qc2  ,
cos 
unde Kc.a este coeficientul de cerere al grupului de RE;
tg corespunde factorului de putere caracteristic acestui grup,
care este determinat din îndrumare.
În cazul când Kcon = 0,8 dependenţa dintre Kc.a şi Ku.a este
prezentată în formă de tabel [21].

16
 Tabelul 3.1

Kc.a 0,5 0,6 0,65-0,7 0,75-0,8 0,85-0,9 0,92-0,95

Ku.a 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9

Sarcina de calcul a unui nod (secţie, grup de secţii, întreprindere)

se determină prin sumarea sarcinilor de calcul a grupurilor de RE,
incluse în acest nod, cu considerarea gradului de coincidenţă a
maximelor acestor grupuri
2 2
 n   n 
Sc  K s   Pc ,i     Qc ,i  ,
 i 1   i 1 

unde K s este coeficientul de simultaneitate cu valori cuprinse în

limitele 0,9-0,95 [5].
3.6.2 Metoda coeficientului de maxim
Puterea activă de calcul (maximală în schimbul cel mai încărcat)
în acest caz se determină cu relaţia
Pc  Pmax .sch .  K max .a  Pm .sch. .
Puterile medii în schimbul cel mai încărcat Pm.sc , Qm.sc pentru
fiecare grup de RE
Pm .sch.  K u .a  Pnom ; Qm .sch.  Pm .sch.  tg ,
unde tg corespunde factorului de putere mediu ponderat;

Pnom – puterea nominală (instalată) a grupului de RE,

n
Pnom   pnomi .
i 1

Dacă grupul include RE cu regimuri de funcţionare diferite,

atunci:
17
    
n n
Pm .sch.   pm .sci   k u .ai  pnomi ;
i 1 i 1

   
n n
Qm .sch.   qm .sci   pm .sci  tg i .
i 1 i 1

Valoarea coeficientului de maxim Kmax.a poate fi determinată prin

calcul sau din îndrumare (din tabele sau curbe (fig.3.5)) în dependenţă
de valorile numărului echivalent de receptoare ne şi a coeficientului de
utilizare Ku.a.
Numărul echivalent de receptoare
2
 n 
  pnomi 
ne   i n1  .

 pnom
2
i
i 1

De menţionat că în cazuri particulare numărul echivalent de

receptoare ne poate fi determinat cu relaţii mai simple decât relaţia de
mai sus 8.
Spre exemplu:
pnom max
a) dacă n>4 şi m   3 atunci ne=n;
pnom min
n
2   pnomi
b) dacă n>4 şi K u.a  0,2 atunci ne  i 1
;
pnom max
c) dacă n>4 şi ne > n atunci ne = n;
d) dacă ne  200 sau K u.a  0,9 atunci Pc = Pm.sc (Kmax.a = 1);
e) dacă n  3 atunci ne poate să nu fie determinat, totodată
puterea de calcul în acest caz poate fi calculată cu relaţia
Pc  K î  Pnom , unde Kî este coeficientul de încărcare care se
ia egal cu 0,9 pentru regim de lungă durată, cu 0,75 – pentru
18
 regim de scurtă durată şi cu 1,0 – pentru regim automat de
lungă durată.
Există şi alte reguli de determinare a lui ne .
Puterea reactivă de calcul se determină reieşind din două condiţii:
- dacă ne  10 atunci Qc = 1,1· Qm.sc;
- dacă ne > 10 atunci Qc = Qm.sc.
Metoda coeficientului de maxim se utilizează la determinarea
sarcinii de calcul a nodurilor de alimentare (puncte de distribuţie,
dulapuri de putere) şi a liniilor de alimentare.
3.6.3 Determinarea sarcinii de calcul prin sarcina specifică
pentru o unitate de suprafaţă de producere
Conform metodei sarcinii specifice sarcina de calcul se determină
cu relaţia
Pc = p0  F,
unde p0 este puterea activă specifică, kW/m2;
F - suprafaţa de producere, m2.
Această metodă se utilizează la determinarea sarcinii de calcul a
instalaţiilor de iluminat electric a secţiilor, sectoarelor, a iluminatului
exterior.
3.6.4 Determinarea sarcinii de calcul prin consumul specific
pentru o unitate de producţie
Pentru RE a căror sarcină variază puţin în timp sau este constantă,
sarcina de calcul coincide cu sarcina medie pentru schimbul cel mai
încărcat şi poate fi determinată prin consumul specific de energie
electrică pentru o unitate de producţie.
Pentru volumul cunoscut de producţie pentru o perioadă
determinată (spre exemplu un schimb)

19
 w0 · N sc
Pc  Pm . max  ,
Tsc . max
unde w 0 este consumul specific pentru o unitate de producţie, kW·h;

Nsc – volumul de producţie într-un schimb;

Tsc.max – durata celui mai încărcat schimb.
Dacă sunt cunoscute date privind sarcinile specifice pentru o
unitate de producţie şi volumul producţiei într-un an pentru secţie
(întreprindere), atunci sarcina de calcul
w0 · N an
Pc  .
Tmax

Aici Tmax este durata utilizării sarcinii maximale.

3.6.5 Determinarea sarcinilor de calcul a receptoarelor

electrice monofazate
RE monofazate, racordate la tensiunea de fază şi tensiunea de linie
şi repartizate pe faze cu o neuniformitate nu mai mare de 15 %, se iau
în consideraţie ca şi cele trifazate cu aceeaşi putere sumară.
Dacă neuniformitatea depăşeşte 15 % şi numărul de RE este mai
mare decât 4, atunci sarcina de calcul este echivalentă cu sarcina întreită
a celei mai încărcate faze.
Dacă numărul de RE, repartizate neuniform, este trei şi mai mic
atunci puterea nominală trifazată convenţională Pnom. conv se determină
în modul următor:
a) la racordarea a două-trei RE la reţea la tensiunea de fază

Pnom. conv  3  S paş  DApaş  cos  paş  3  Pnom. f ,

unde S paş este puterea aparentă din paşaportul tehnic al RE;

Pnom. f - puterea nominală a RE din cea mai încărcată fază.

20
 b) la racordarea a două - trei RE monofazate la diferite tensiuni
de linie
Pnom. conv = 3·Pnom. f .
În acest caz Pnom. f = maxPa , Pb, Pc, unde
Pab  Pac Pab  Pbc Pac  Pbc
Pa  , Pb  , Pc  .
2 2 2
c) la racordarea unui RE la tensiunea de linie

pnom. conv  3  pnom ,

unde pnom este puterea nominală a RE conectat la tensiunea de linie.

Când numărul de RE, conectate la tensiunea de linie, este mai

mare decât trei şi ele au aceiaşi Ku.a şi cos
Pmax  3  K u.a  K max .a  Pnom. f ;

Qmax  1,1  K u.r  Qnom. f .

Aici Pnom. f şi Qnom. f se determină în acelaşi mod ca şi în punctul b.

21
 4 DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE LA TENSIUNI
JOASE. REŢELELE ELECTRICE DIN SECŢIILE
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE

În economia naţională aproximativ 80 % din energia electrică se

utilizează la tensiuni mai joase de 1000 V. Reţelele electrice ale
întreprinderilor industriale se realizează, de regulă, la tensiunea 380 V.
Schemele şi construcţia reţelelor electrice se realizează reieşind
din condiţii tehnico-economice:
 investiţii minimale pentru materiale şi montaj;
 pierderi minime de energie electrică;
 consum minim de materiale neferoase;
 industrializarea la maximum a lucrărilor de montaj.
Alegerea schemei şi realizarea constructivă a reţelei din secţie în
măsură determinantă depind de condiţiile mediului în încăperea secţiei.
Caracterul mediului influenţează şi la alegerea gradului de protecţie a
utilajului electric.

16
 4.1 Clasificarea încăperilor conform condiţiilor mediului
ambiant şi gradului de pericol de electrocutare

În conformitate cu Normele de amenajare a instalaţiilor electrice

15 încăperile industriale, în dependenţă de condiţiile mediului
ambiant în acestea, se clasifică în încăperi cu mediul normal, cu mediul
cald, prăfuit, umed, chimic activ, încăperi cu zone cu pericol de
incendiu şi cu pericol de explozie.
Conform acestei clasificări se deosebesc:
 încăperi uscate – în care umiditatea relativă nu depăşeşte
60 %. Dacă, în afară de aceasta, temperatura este mai joasă
de 35 ºC, nu există praf tehnologic şi mediul nu este chimic
activ, încăperile se numesc încăperi cu condiţii normale;
 încăperi umede – umiditatea relativă constituie 65-70 %,
vapori se emană timp scurt şi în cantităţi mici;
 încăperi cu umiditate ridicată - umiditatea relativă depăşeşte
75 % timp îndelungat;
 încăperi deosebit de umede - în care umiditatea relativă este
aproape de 100 % (totul este acoperit cu umezeală);
 încăperi toride – în care sub acţiunea diferitor radiaţii termice
temperatura depăşeşte 35 ºC;
 încăperi prăfuite – în care, conform condiţiilor de producere,
se elimină praf tehnologic care se depune pe părţile
conductoare de curent, utilajul electric ş. a. Există încăperi cu
praf conductor şi neconductor de curent;
 încăperi cu mediu chimic activ sau organic – încăperi, în care
permanent se conţin vapori agresivi, gaze, lichide care distrug
izolaţia şi părţile conductoare ale utilajului electric.
Majoritatea încăperilor industriale sunt încăperi cu condiţii
normale. Acestea-s încăperile uscate, încălzite sau neîncălzite, care nu
sunt periculoase în sensul coroziunii, incendiului sau exploziei.

16
 Încăperi cu pericol de incendiu se consideră încăperile şi
instalaţiile exterioare în care se utilizează sau se păstrează materiale
inflamabile care nu provoacă explozii în caz de aprindere.
În încăperile cu pericol de incendiu se consideră zone cu pericol
de incendiu (П - I, П - II, П – II a , П - III) 15.
Încăperi cu pericol de explozie se consideră încăperile şi
instalaţiile exterioare în care, conform condiţiilor procesului
tehnologic, pot să se formeze amestecuri explozibile.
În încăperile cu pericol de explozie se consideră zone cu pericol
de explozie (B - I, B – I a, B – I б , B – I г, B - II, B – II a) 15.
La zone de tip B-I se referă zonele din încăperi sau din afara
acestora în care se elimină gaze arzătoare sau lichide uşor inflamabile
care pot forma cu aerul amestecuri explozibile.
La zone de tip B-II se referă zonele din încăperi în care se elimină
praf arzător sau fibre în aşa cantităţi, că pot forma cu aerul amestecuri
explozibile.
Reţeaua sau utilajul electric pot cauza în încăperile cu pericol de
incendiu şi de explozie incendii sau explozii în rezultatul supraîncălzirii
conductoarelor sau apariţiei scânteilor (secţii cu vapori de benzină, gaz
lampant, hidrogen, cu praf de lemn ş. a.).
În normele şi regulile de construcţie 18 se prezintă clasificarea
producerilor sub aspectul pericolului de incendiu şi explozie. Conform
acestei clasificări, se deosebesc produceri de categoriile A, Б, В, Г, Д
şi E.
Conform gradului de pericol de electrocutare, încăperile se
clasifică în [15]:
- încăperi cu pericol ridicat - încăperi cu umiditate ridicată
sau praf conductor, duşumea conductoare de curent,
temperatură mare (> 35 ºC), posibilitate de atingere simultană
de construcţiile clădirii, aparatele tehnologice ş. a., care au

17
 legătură cu pământul dintr-o parte şi de corpurile metalice ale
utilajului electric din altă parte;
- încăperi cu pericol deosebit de ridicat - umiditatea relativă
aproape de 100 %, mediu chimic activ sau organic, două sau
mai multe condiţii ce caracterizează încăperile cu pericol
ridicat;
- încăperi fără pericol ridicat - celelalte încăperi, care nu
corespund definiţiilor de încăperi cu pericol ridicat sau
deosebit de ridicat.

18
 4.2 Schemele reţelelor electrice din secţiile întreprinderilor
industriale

Reţelele electrice din secţiile întreprinderilor industriale se

realizează 5,10:
- conform schemei radiale;
- cu linii principale (magistrale);
- conform schemei mixte;
- conform schemei „în inel”.
Reţeaua radială este aşa o reţea, în care distribuţia energiei
electrice spre fiecare RE sau grup de RE se realizează cu linii separate.
Reţelele radiale pot fi:
- cu o singură treaptă;
- cu două sau mai multe trepte.
În reţeaua electrică radială (fig.4.1) de la instalaţia de distribuţie a
postului de transformare 1 pleacă liniile de alimentare a dulapurilor de
distribuţie principale 2 din secţii, de la care, la rândul său, pleacă alte
linii spre dulapurile de distribuţie secundare 3.

2 2 2

Figura 4.1 – Schema simplificată a unei reţele radiale

16
 Avantajele reţelelor radiale:
- siguranţă sporită în alimentarea cu energie electrică;
- simplitatea realizării automatizării și a protecției.
Dezavantajele reţelelor radiale:
- investiţii considerabile;
- număr mare de aparate de comutaţie;
- posibilităţi limitate de adaptare în caz de modificare a
procesului tehnologic.
Reţeaua magistrală este aşa o reţea în orice nod al căreia pot fi
conectate RE (fig.4.2).
Schema magistrală se foloseşte:
a) la alimentarea RE repartizate uniform pe suprafaţa secţiei;
b) la alimentarea RE încadrate într-un proces tehnologic unic,
când deconectarea de la reţea a unuia din ele necesită şi
deconectarea celorlalte RE;
c) la alimentarea RE lineic aranjate şi cu întindere considerabilă
în lungul secţiei.
Reţeaua magistrală mai poate fi realizată conform schemei bloc
„transformator-magistrală” (fig. 4.2,c). În acest caz la postul de
transformare lipseşte panoul de distribuţie de joasă tensiune.
Reţelele magistrale au următoarele avantaje:
a) investiţii mai mici datorită numărului redus de plecări,
economisire de cabluri, celule şi aparate de comutaţie;
b) pierderi de energie electrică şi pierderi de tensiune mai mici;
c) instalaţiile de distribuţie în aceste reţele sunt mai restrânse,
având un număr mai mic de celule.

17
 PT
PT
PT

CBD
CBM
CBD CBD

CBD
CBM

CBD

CBD

a) b) c)
Figura 4.2 – Modalităţi de realizare a reţelelor magistrale:
a- magistrale obişnuite; b - magistrală în lanţ;
c - bloc transformator – magistrală.

Dezavantajele reţelelor magistrale:

a) siguranţă redusă în alimentarea cu energie electrică a RE în
comparaţie cu reţeaua radială;
b) curenţi mai mari de scurtcircuit;
c) dificultăţi la realizarea automatizării şi comenzii automate.
Reţelele buclate (fig. 4.3) asigură posibilitatea de alimentare a RE
din două părţi. De regulă, această proprietate a schemei se utilizează în
caz de avarie.

18
 Figura 4.3 – Schema unei reţele buclate la 0,4 kV
În majoritatea cazurilor reţelele electrice din secţiile
întreprinderilor se realizează în scheme mixte.

19
 4.3 Realizarea constructivă a reţelelor electrice în secţiile
întreprinderilor industriale
Reţelele electrice de joasă tensiune din secţiile întreprinderilor
industriale se realizează cu conductoare-bare prefabricate, cabluri şi
conductoare izolate.
4.3.1 Realizarea reţelelor electrice cu conductoare - bare
Conductorul-bară reprezintă un şir de secţii ale unui cofret (cutie)
metalic, înăuntrul cărora pe izolatoare sunt fixate bare din aluminiu sau
cupru.
Conductoarele-bare pot fi magistrale, de distribuţie, de iluminat,
de tip troleu.
Conductoarele-bare magistrale se utilizează pentru alimentarea
unor dulapuri de distribuţie dezvoltate din secţii, a unor receptoare
electrice de putere mare, a instalaţiilor de compensare a puterii reactive.
Lungimile secţiilor liniare ale conductoarelor-bare magistrale
sunt de 1,5; 3; 4,5 şi 6 metri cu derivaţii în plan vertical sau orizontal.
Se produc, de asemenea, secţii unghiulare, prize triple ş. a.
Conductoarele-bare magistrale se produc de tipurile ШМА4,
ШМА68-H şi ШЗМ-16 la curenţi nominali 1250, 1600, 2500, 3200 şi
4000 A [10].
Spre exemplu: ШМА4 – 1250-4000 A;
ШМА 68-Н – 2500, 4000 А;
ШЗМ - 16 – 1600 А.
Conductoarele-bare magistrale se montează pe proptele întărite de
podea sau de perete, pe suporturi, pe console, pe coloane sau se
suspendă.
Conductoarele-bare de distribuţie (ШРА, ШРM) se folosesc
pentru alimentarea RE de puteri relativ mici: strunguri, mecanisme etc.
Aceste conductoare-bare se asamblează din secţii liniare,
unghiulare, de ramificare, de derivaţie, prize triple în forma de teu, prize
de racord.
Conductoarele-bare de distribuţie se produc de tip ШРА-73 la
curenţi nominali 250, 400 şi 630 A şi de tip ШРM la curenţi 100 şi
250 A 10.
16
 Conductoarele-bare de distribuţie se fixează pe suporturi, console,
coloane, pereţi şi mai rar se suspendă.
Lungimea secţiilor liniare constituie 3 şi 6 metri, înălţimea fixării
1–2,5 metri.
Pe fiecare din secţiile conductorului-bară ШРА cu lungimea 3 m
sunt 8 cutii de racord (câte 4 din fiecare parte) [6].
Conductoarele-bare pentru iluminatul electric (de tip ШОС-67,
ШОС-73 şi a.) se produc cu 4 conductoare izolate din cupru la curenţi
nominali 25, 63 şi 100 A 9. Corpurile de iluminat se conectează la
aceste conductoare-bare cu fişe de contact, care se introduc în bucşele
corespunzătoare.
Pentru alimentarea motoarelor electrice a macaralelor se folosesc
conductoare-bare de tip troleu (ШТМ) cu curenţi nominali 100, 250 şi
400 A 21.
Conform ГОСТ-14254-96, gradul de protecţie al conducto-
arelor-bare prefabricate este IP 32. Ele pot fi utilizate în zone cu pericol
de incendiu de categoriile П-I, П-IIa, dar nu sunt destinate pentru a fi
exploatate în medii chimic active şi în zone cu pericol de explozie.
Avantajele utilizării conductoarelor-bare pentru distribuirea
energiei electrice sunt următoarele:
– posibilitatea de alimentare a unui număr mare de RE;
– posibilităţi largi de alegere a locului de racord şi a numărului
de conexiuni;
– comoditate de racord cu ajutorul fişelor;
– rezistenţă şi reactanţă relativ mici;
– siguranţa înaltă în funcţionare;
– securitate sporită în exploatare.
Dezavantajele conductoarelor-bare:
– cost considerabil;
– dificultăţi la controlul stării barelor;
– obstacole pentru transportul uzinal.

17
 4.3.2 Realizarea reţelelor în secţii cu cabluri electrice

Cablul electric prezintă un produs fabricat la uzină şi conţine

conductoare izolate, instalate într-o manta de protecţie, care la rândul
său poate fi protejată cu armătură de oţel contra solicitărilor mecanice.
Liniile electrice în cablu pot fi realizate atât cu cabluri integre, cât
şi din porţiuni. Pentru legarea în prelungire a cablurilor se folosesc
manşoane din plumb, fontă sau din mase plastice. Există şi manşoane
de derivaţie. Pentru legarea cablului la sursa de alimentare sau la o
instalaţie de distribuţie se folosesc manşoane şi cutii terminale din metal
sau din mase plastice. Manşoanele şi cutiile terminale au, de regulă, o
umplutură bituminoasă.
Pozarea cablurilor se efectuează pe construcţii speciale, în cofrete,
pe console, deschis pe elementele diferitor construcţii, fixarea făcându-
se cu brăţări şi scoabe. Totodată, cea mai răspândită modalitate de
pozare în halele secţiilor este pozarea cablurilor în canale speciale.
Aceste canale sunt construite din beton armat sau din cărămidă şi sunt
acoperite cu dale din beton armat sau plăci metalice canelate. În
interiorul canalului cablurile sunt montate pe construcţii din elemente
prefabricate, întărite de pereţii laterali.
Pentru liniile de mare importanţă pozarea cablurilor se efectuează
în tuneluri şi blocuri.
Cablurile în exterior se pozează, de regulă, în șanțuri.

4.3.3 Realizarea reţelelor electrice cu conductoare izolate

Conductoarele izolate se utilizează pentru alimentarea RE de

putere şi de iluminat cu tensiunea de până la 1 kV.
Conductoarele sunt confecţionate din aluminiu sau cupru cu
secţiunea până la 400 mm2 în variantă monofilară sau multifilară.
Izolaţia conductoarelor poate fi din cauciuc, polietilenă sau policlorură
de vinil (PVC).
La realizarea reţelelor electrice din întreprinderile industriale mai
frecvent sunt utilizate conductoare cu izolaţie din PVC (spre exemplu
de tip ПВ (conductor din cupru) sau АПВ (conductor din aluminiu).
Unele conductoare sunt acoperite cu un înveliş din ţesătură din
18
cânepă sau chiar din metal.
Conductoarele se pozează în ţevi rigide din metal sau din mase
plastice, în tuburi flexibile, pe console, în cofrete şi uluce (jgheaburi),
în brazde sub tencuială şi în canale speciale în elementele construcţiilor,
pe role, pe izolatoare. Conductoarele mai pot fi suspendate pe funii din
oţel.
În secţii, conductoarele izolate se pozează în ţevi care protejează
conductorul de defectare mecanică. Ţevile se fixează pe suporturi, pe
perete sau sub podea.
Una din modalităţile de pozare sub podea a conductoarelor izolate
este pozarea modulară, efectuată în tuburi din polietilenă sau viniplast
cu ieşiri în tuburi verticale (coloane), la care se racordează grupe de RE.
Astfel de pozare se foloseşte atunci când se cere o curăţenie deosebită
în încăperi sau este posibilă modificarea procesului tehnologic.
Pozarea deschisă a conductoarelor se efectuează pe role,
izolatoare, funii din oţel. Totodată, în aceste cazuri nu este asigurată
protecţia contra defectărilor mecanice.

19
 4.4 Alegerea şi verificarea secţiunilor conductoarelor

Alegerea secţiunilor conductoarelor poate fi realizată:

a) în baza încălzirii admisibile în regim normal de funcţionare;
b) în baza încălzirii la acţiunea de scurtă durată a curentului de
scurtcircuit;
c) conform pierderilor admisibile de tensiune în regim normal şi
de avarie;
d) conform densităţii economice a curentului.
De regulă, unul din aceste principii poate fi dominant,
constituindu-se în criteriu de dimensionare, celelalte devenind criterii
de verificare.
4.4.1 Alegerea secţiunilor conductoarelor în baza încălzirii
admisibile în regim de lungă durată
Trecerea curentului prin conductor este însoţită de degajarea
energiei termice. O parte din energia termică degajată se consumă
pentru încălzirea conductorului, iar altă parte se transmite mediului
înconjurător.
La varierea curentului sau a condiţiilor de răcire variază şi
temperatura conductorului. Dacă nu variază valoarea curentului şi
condiţiile de răcire atunci se ajunge la un echilibru: energia degajată în
conductor este egală cu energia transmisă mediului de răcire.
La creşterea temperaturii conductorului se măreşte şi rezistenţa
acestuia, cresc pierderile de energie electrică şi solicitările termice ale
izolaţiei.
Siguranţa în funcţionare a conductoarelor, cablurilor, barelor este
asigurată atunci când temperatura lor nu depăşeşte temperatura maximă
admisibilă de durată Tadm. Valorile acesteia sunt prezentate în tabelul
4.1 9.

16
Tabelul 4.1 - Temperatura maximă admisibilă Tadm, C pentru diferite
tipuri de elemente conductoare
Tempe- Temperatu- Temperatura
Conductorul şi izolaţia ratura de ra de scurtă la scurtcircuit
acestuia lungă durată la Cupru Alumi-
durată suprasarcină niu
Conductoare şi bare neizolate 70 125 300 200
Conductoare şi cabluri cu 55 110 150 150
izolaţie din cauciuc sau din
policlorură de vinil
Cabluri cu izolaţie din hârtie
impregnată cu ulei cu
tensiunea:
- până la 3 kV 80 125 200 200
- până la 6 kV 65 110 200 200
- până la 10 kV 60 90 200 200
- până la 35 kV 50 75 125 125

Aşadar, alegerea secţiunilor conductoarelor în baza încălzirii

admisibile trebuie să fie realizată în aşa fel, încât în regim permanent
de funcţionare să nu fie depăşită temperatura maximă admisibilă.
Valoarea curentului în regim permanent de funcţionare la care se
stabileşte temperatura maximă admisibilă se numeşte curent maximal
admisibil, Iadm. Valorile acestuia pentru conductoare şi cabluri sunt
prezentate în materiale normative şi în îndrumare 15. Aceste valori
sunt valabile pentru temperatura aerului +25C sau a solului +15C.
Secţiunea conductorului trebuie să fie aleasă astfel încât să fie
satisfăcută condiţia
I c  I adm ,
unde Ic este curentul de calcul.

17
 Dacă temperatura aerului diferă de 25 C sau a solului diferă de
+15C curentul maximal admisibil se recalculează cu relaţia
I 'adm  k t  I adm ,
unde kt este coeficientul de corecţie după temperatură, valorile căruia
se determină din materiale normative 15.
În cazul poziţionării a câtorva cabluri în paralel se utilizează un
coeficient de corecţie kp determinat din îndrumare în funcţie de distanţa
între cabluri.
Atunci
I 'adm  k p  I adm .
Ţinând cont de coeficienţii de corecţie, condiţia de alegere a
secţiunilor conductoarelor arată în felul următor
I c  k t  k p  I adm .

Astfel, relaţiile de dimensionare a conductoarelor în baza

încălzirii admisibile sunt următoarele:
- pentru LEA I c  k t  I adm ;
- pentru LEC I c  k t  k p  I adm .
Este evident faptul că în cazul poziţionării unui singur cablu
kp=1.
În regim intermitent de funcţionare a RE, conductoarele se
încălzesc mai puţin ca în regim de lungă durată. Condiţia de
dimensionare a conductorului în circuitul unui astfel de RE va fi
următoarea [8]:
I DA  DA
I adm  ,
0,875
unde IDA este curentul nominal al RE cu regim de funcţionare
intermitent şi durata de acţionare DA, exprimată în unităţi relative.

18
 Alegerea secţiunii conductorului în baza încălzirii admisibile
conduce la pierderi considerabile de putere activă şi pierderi de
tensiune. De aceea, pentru determinarea definitivă a secţiunii
conductorului este necesar a utiliza şi alte metode.
4.4.2 Alegerea secţiunii conductoarelor conform încălzirii la
acţiunea de scurtă durată a curentului de scurtcircuit
După dimensionarea conductoarelor şi a cablurilor conform
parametrilor nominali acestea se verifică la stabilitate termică la
acţiunea curenţilor de scurtcircuit.
Secţiunea minimală, reieşind din condiţiile stabilităţii termice

Fmin   · I  · t rap ,
unde  este un coeficient care depinde de materialul conductorului,
=7 (Cu), =12 (Al) [21];
I∞ – curentul în regim permanent de scurtcircuit;
trap – timpul raportat de s.c. Acesta prezintă o durată de timp, pe
parcursul căreia curentul I∞ va degaja aceeaşi cantitate de căldură ca şi
curentul real de s.c. care parcurge în circuit în timp real.
În manuale şi agende sunt prezentate dependenţe trap= f(")
pentru diferite durate de timp reale t real  t p .r .  t a.î .
Aici " prezintă raportul dintre curentul supratranzitoriu de s.c. I" şi
curentul în regim permanent de s.c. I∞;
tp.r. – durata de acţionare a dispozitivelor de protecţie prin relee;
ta.î – durata proprie de acţionare a întrerupătorului.
Nu se verifică la acţiunea curenţilor de scurtcircuit conductoarele
şi cablurile protejate de siguranţe fuzibile.

19
 Alegerea secţiunii conductoarelor conform densităţii economice
a curentului
Densitatea economică a curentului jec conform 15 se determină
în funcţie de materialul conductorului şi durata de utilizare a sarcinii
maxime Tmax.
Secţiunea economică Fec, conform acestei metode, se determină
cu relaţia:
I
Fec  c ,
jec
unde I c este curentul de calcul, A;
jec – densitatea economică a curentului, A/mm2 .
Nu se aleg conform densităţii economice a curentului:
- reţelele cu tensiunea mai mică de 1000 V şi Tmax<4500 h;
- liniile de alimentare a RE separate cu tensiunea nominală până
la 1000 V;
- reţelele de iluminat electric;
- barele-colectoare;
- reţelele temporare (până la 5 ani).
Această modalitate de alegere a secţiunii conductoarelor nu ia în
consideraţie lungimea liniilor de alimentare, costul energiei electrice
ş.a. Din aceste considerente, în mod definitiv, secţiunea se va determina
reieşind din condiţia de minim a cheltuielilor.
4.4.3 Alegerea secţiunii conductoarelor conform pierderilor
admisibile de tensiune
Reţelele electrice, dimensionate în baza încălzirii admisibile,
trebuie să fie verificate la pierderi de tensiune.
Conform [1] abaterea normal admisibilă a tensiunii de la valoarea
nominală Unom constituie  5%.

20
 Să analizăm particularităţile calculului reţelelor electrice de
curent alternativ în baza unei linii cu două sarcini (fig. 4.5) 8.
UA U1 U2
I1 1 I2 2
A
l1,r1, x1 l2,r2, x2

I'1,cosj'1 I'2,cosj'2

Figura 4.5 – Schema simplificată a unei linii cu două sarcini

În schemă I'1 şi I'2 sunt curenţii de sarcină, iar I1 şi I2 – curenţii pe
sectoare.
Diagrama fazorială a acestei linii este prezentată în fig. 4.6.
UA

I 1 z1 j1

j'2=j2 I 2 z2 U1 jI1 x1
j1
.
0 j2
j'1 U2 j2
j1 I 1 . jI 2 x 2 I1r1
I 2 r2
I 2  I 2
DUf
I1

Figura 4.6 – Diagrama fazorială a unei linii cu două sarcini

Curentul de calcul pe primul sector al schemei (fig.4.5) I1 se
determină ca suma geometrică a curenţilor de sarcină I 1 şi I 2 . Direcţia
curentului I1 determină unghiul de defazaj j1 şi, în baza acestuia, se
determină tensiunea în nodul de alimentare UA.

21
 Pierderea sumară de tensiune se determină ca suma pierderilor de
tensiune pe ambele sectoare ale schemei
U f  I 2  r2  cos j 2  I 2  x2  sin j 2  I1  r1  cos j1  I1  x1  sin j1 .

În caz general, pentru n sarcini

n n
 U f   I i  ri  cos j i    I i  x i  sin j i  .
i 1 i 1

Luând în consideraţie relaţiile dintre tensiunile de fază şi cele de

linie
n
 U  3  U f  3   I i  ri  cos j i  I i  xi  sin j i  .
i 1

Dacă calculul pierderilor de tensiune se realizează nu prin curenţii

pe sectoare, dar prin curenţii de sarcină, atunci

 U  3   I i  rA ,i  cos j i  I i  x A ,i  sin j i  ,
n

i 1

sau în procente

100   I i  rA ,i  cos j i  I i  x A ,i  sin j i  ,

n
3
U ,% 
Un i 1

unde rA ,i , x A ,i sunt rezistenţa şi reactanţa sumare ale sectoarelor de la

nodul de alimentare A şi până la nodul i .
Conductoarele pe sectoare au în multe cazuri aceeaşi secţiune, de
aceea, dacă factorul de putere al RE cosj< 1, atunci
n
U ,% 
3
 
 100  r0  cos j  x 0  sin j   I i  l A , i ,
Un i 1

unde l este distanţa între consumator şi sursă, km;

22
 r0, x0 – rezistenţa şi reactanţa specifice ale conductorului,
Ohm/km.
Ţinând cont de relaţia pentru curent

P  103
I ,
3  U n  cos j

obţinem
10 5 n
 U ,%   r  cos j  x  sin j    Pi  l A ,i .
U n2  cos j
0 0
i 1

Aici curentul I se exprimă în amperi, tensiunea Unom – în volţi şi

puterea P – în kilowaţi.

23
 7.1 Puterea reactivă în reţelele electrice
Din cursul de electrotehnică se cunoaşte că, la conectarea unei
bobine ideale de inductanţă (cu r = 0) la tensiunea sinusoidală, puterea
instantanee a acesteia va varia conform legii sinusului, dar cu frecvenţă
dublă (fig.7.1,a).
Puterea medie pentru o semiperioadă va fi nulă.
Fizica acestui fenomen poate fi lămurită astfel: în decursul
semiperioadei pozitive a sinusoidei puterii energia de la generator vine
spre bobină şi se acumulează în câmpul magnetic al acesteia, iar în
decursul semiperioadei negative – se reîntoarce la generator. Această
energie de schimb, apreciată prin valoarea maximă a puterii instantanee
(pentru sin 2t  1 ), se şi numeşte putere reactivă.
i,u s(qL)
u + +
iL
i

t
~u L

- -

a)

i,u s(qC)
+
u
+
iC
iC

t
~u C

- -

b)
Figura 7.1 – Variaţia tensiunii, curentului şi a puterii într-un circuit
pur inductiv (a) şi pur capacitiv (b)
16
 Un fenomen analogic are loc şi în cazul conectării la tensiune
sinusoidală a unui condensator ideal (fig.7.1,b). Şi în acest caz puterea
instantanee variază conform legii sinusului cu frecvenţă dublă, totodată
ea este negativă în raport cu puterea instantanee în circuitul cu
inductivitate (deoarece curenţii capacitiv şi inductiv sunt în opoziţie de
fază).
Este de menţionat că în condiţii reale elementele din circuitul de
alimentare şi sarcina consumatorului întotdeauna conţin atât rezistenţe
cât şi reactanţe capacitive şi inductive (fig.7.2,a,b). Între tensiune şi
curent în acest caz apare un defazaj  în circuitul inductiv-rezistiv, şi
– (minus)  în circuitul capacitiv-rezistiv. De regulă, predomină
reactanţa inductivă a sarcinii din care cauză împreună cu puterea activă
trebuie să fie transportată şi puterea reactivă inductivă.
u,i,s s
+ + iRL
u

i L
~u
t
- - - R
j

a)
u,i,p Q
+ +
iRС
u

i
C
- - -
t ~u
φ
R

b)
Figura 7.2 – Variaţia tensiunii, curentului şi a puterii într-un
circuit inductiv-rezistiv (a) şi capacitiv-rezistiv (b)
17
 Într-adevăr, dacă la reţeaua cu tensiunea u  2  U  sin  t este
conectat un receptor electric real care consumă curentul
i  2  I  sin t    , atunci valoarea instantanee a puterii consumate
de acest receptor
s  u ·i  2  U  I  sin  t  sin t     U  I  cos   U  I  cos2 t   .

Din relaţie rezultă că puterea instantanee conţine două

componente – una constantă şi alta variabilă. Ultima variază cu
frecvenţă dublă faţă de tensiune.
Valoarea medie a puterii instantanee pentru perioada T se va
obţine prin integrare
T T
S
1
 U  I  cos   U  I  cos2 t    dt  1  U  I  cos  dt 
T0 T0
T
  U  I  cos2t    dt  U  I  cos   0  U  I  cos   P.
1
T0
Mărimea UIcos care prezintă valoarea medie a primei
componente se numeşte putere activă. Valoarea medie a componentei a
doua este nulă. Totodată, variaţia acesteia cu frecvenţă dublă faţă de
tensiune determină un schimb de energie între generator şi consumator
pe durata fiecărei perioade.
Puterea aparentă la bornele RE în formă complexă poate fi
prezentată în felul următor

S  U  I  U  I  e j  U  I  cos   jU  I  sin   P  jQ ,
*
unde U este complexul tensiunii;

I – complexul conjugat al curentului.

*

Partea imaginară a puterii aparente U∙I∙sin= Q este puterea

reactivă.

18
 Triunghiul puterilor arată în felul următor:

S
Q

P
Din acesta rezultă
P Q
S  P 2  Q2 ; cos   ; tg  .
S P
De menţionat că sarcina pur activă cu rezistenţa R consumă numai
putere activă
P  U  I  cos   I 2  R .
În acest caz φ = 0 şi cosφ = 1.
Anterior în calitate de indicator ce caracterizează puterea reactivă
se utiliza cosφ – valoarea medie ponderată a factorului de putere pentru
o perioadă determinată de timp: 24 ore, o lună, un an.
Totodată, dependenţa consumului de putere reactivă de factorul
de putere nu este liniară. Spre exemplu, la variaţia valorii cosφ de la
0,95 până la 0,94 puterea reactivă se modifică cu 10 %, pe când la
variaţia valorii cosφ de la 0,99 până la 0,98 puterea reactivă se modifică
cu 42 %.
Este mai raţional de operat cu coeficientul puterii reactive tg 
care este în dependenţă liniară cu puterea reactivă
Q
k p.r .   tg  .
P
Stimularea utilizării energiei electrice la un factor de putere cât
mai ridicat se face sau prin aplicarea de penalizări la facturarea energiei,
dacă tgφ are o valoare mai mică decât cea impusă de sistemul energetic,
sau prin aplicarea tarifului pentru consumul de energie reactivă.

19
 7.2 Consecinţele circulaţiei puterii reactive prin elementele
sistemului de alimentare cu energie electrică

Puterea reactivă este produsă de generatoarele centralelor dar nu

în cantităţi mari, deoarece transportarea acesteia de la generator spre
sarcină conduce la [17,21]:
– pierderi suplimentare de putere şi energie în toate elementele
sistemului.
La transportarea puterii active P şi reactive Q prin linia electrică
cu rezistenţa R pierderile de putere activă pot fi calculate cu relaţia:

P 2  Q2 P2 Q2
P  R  R  R   Pa  Pr ,
U2 U2 U2
unde  Pa sunt pierderile de putere activă, condiţionate de transportarea
puterii active P;
Pr – pierderile de putere activă, condiţionate de transportarea
puterii reactive Q.
Este de menţionat faptul că
 Pr  Q 2 .

Totodată au loc şi pierderi de putere reactivă

P 2  Q2 P2 Q2
Q  I · X 
2
· X  2 · X  2 · X   Qa   Qr .
U2 U U
– pierderi suplimentare de tensiune
P RQ X P Q
U   R  X   Ua   Ur ,
U U U
unde  U a sunt pierderile de tensiune condiţionate de transportarea
puterii active P;

16
  U r - pierderile de tensiune condiţionate de transportarea puterii
reactive Q.
– supraconsum de material conductor, deoarece la
transportarea puterii reactive concomitent cu puterea activă
este necesar de a majora secţiunea conductoarelor;
– utilizarea incompletă a puterii instalate a generatoarelor şi
transformatoarelor;
– limitarea capacităţii de transport de putere activă a liniilor
electrice;
– creşterea încălzirii conductoarelor reţelei de distribuţie
datorită creşterii curentului aparent I  I a2  I r2 .
Toate cele menţionate conduc la ideea de a reduce cantitatea de
putere reactivă transportată prin reţea şi de a o produce în locurile de
consum.

17
 7.3 Compensarea puterii reactive şi efectele acestei măsuri

Sub noţiunea de compensare a puterii reactive trebuie de înţeles

producerea acesteia nemijlocit în locurile de consum.
Problema este din ce în ce mai actuală, deoarece din an în an
sporirea consumului de putere reactivă este substanţial mai mare decât
sporirea consumului de putere activă.
Principiul de compensare a puterii reactive poate fi ilustrat cu
următoarele diagrame fazoriale pentru cazul unei sarcini cu caracter
activ-inductiv, conectate la capătul unei linii (fig.7.3,a), şi pentru
aceeaşi sarcină cu conectarea unei baterii de condensatoare în paralel
(fig.7.3,b) [8].

Q=Q
A P=PB
ΔP,ΔQ B
B

R, X

PB+jQB

SA
ΔS ΔQ

ΔP
SB
Qic
QB
φ φ'
A
PB

a)

16
 Qic

P=PB, Q=Q'B
A ΔP'Σ, ΔQ' B
R, X

PB+jQB

S'A
ΔS' ΔQ'

S'B
A φ'  P   P    Pic
PB Q'B=QB-Qic

b)
Figura.7.3 – Diagramele fazoriale ale puterilor pentru următoarele
cazuri: sarcină cu caracter activ-inductiv conectată la
capătul unei linii (în nodul B), când în acest nod nu
este(a) şi (b) este conectată o instalaţie de compensare

În fig.7.3 PB este puterea activă consumată în nodul B; QB -

puterea reactivă consumată în nodul B; SB - puterea aparentă consumată
în nodul B; ΔP – pierderile de putere activă în linie; ΔQ – pierderile de
putere reactivă în linie; Qic – puterea reactivă a instalaţiei de
compensare; ΔPic – pierderile de putere activă în instalaţia de
compensare. Notările parametrilor cu ' (secund) corespund situaţiei
când este realizată compensarea puterii reactive cu o instalaţie de
compensare.
Din fig.7.3,b rezultă, că la conectarea în nodul de consum a unei
instalaţii de compensare puterea reactivă transportată prin linie se va
micşora până la valoarea QB  QB  Qic . În acest caz se va micşora şi

17
puterea aparentă SB  SB consumată din sistem cu toate consecinţele
pozitive menţionate în paragraful precedent.
Sunt posibile trei variante:
– subcompensare (Qic < QB) ;
– compensare completă (Qic = QB) ;
– supracompensare (Qic >QB) .
Deoarece puterile reactive Qic şi QB sunt în opoziţie de fază ca şi
curenţii corespunzători, în cazul compensării complete aceste puteri se
compensează reciproc şi linia nu va fi parcursă de curent reactiv.
Problema compensării puterii reactive cere soluţionare atât la
etapa proiectării, cât şi la etapa exploatării sistemelor de AEE. La
soluţionarea acestei probleme se aleg sursele de putere reactivă, se aleg
locurile de amplasare a acestora, se calculează limitele raţionale de
reglare a puterii acestor surse, modalităţile şi dispozitivele de reglare.

18
 7.4 Consumatori de putere reactivă
Puterea reactivă consumă toate RE funcţionarea cărora este bazată
pe formarea câmpurilor magnetice: motoarele asincrone şi
transformatoarele, sobele cu inducţie, sobele şi instalaţiile cu arc
electric, transformatoarele şi instalaţiile de sudare, instalaţiile de
redresare, lămpile cu descărcări în gaze ş.a.
Din totalul consumului de PR la întreprinderile industriale
65-70 % revine motoarelor asincrone, 20-25 % - transformatoarelor şi
10 % reţelelor electrice şi altor receptoare electrice [11].
PR consumată de un motor asincron trifazat poate fi determinată
cu relaţia:
QMA  Q0  Qs  Q0   Qnom  kî2 ,
unde Q0 este puterea reactivă de mers în gol. Această putere este
proporţională curentului de magnetizare a motorului şi nu depinde de
încărcarea lui;
Qs – puterea reactivă de dispersie, care depinde de încărcarea
motorului,
Qs   Qnom ·kî2 ,

kî – coeficientul de încărcare al motorului,

P
kî  ;
Pnom .m
 Qnom – pierderile de putere reactivă în motorul asincron
determinate de dispersie, în regim nominal de funcţionare,
 Qnom  Qnom  Q0 .

De regulă, la încărcare nominală este satisfăcută egalitatea

aproximativă
Q0  Qs .

16
 Puterea reactivă absorbită de transformatoarele trifazate poate fi
prezentată prin două componente:
- puterea reactivă de mers în gol Q0, care provoacă magnetizarea
miezului de fier;
- puterea reactivă corespunzătoare fluxului de dispersie, Qs.
Acestea pot fi determinate cu relaţiile
Io %
Q0   Qmg  Snt  ;
100
U %
Qs   Qsc  Snt  k kî2 ,
100
unde I0 % este curentul de mers în gol al transformatorului, în procente;
Snt – puterea nominală a transformatorului;
Uk% – tensiunea de scurtcircuit a transformatorului, în procente;
S
kî – coeficientul de încărcare al transformatorului, kî  .
Sn t
Puterea reactivă totală absorbită de transformator poate fi
determinată conform relaţiei:

Qt  Q0  Qs 
Snom.t
100
I0 %  Uk %·kî2  .
Valorile raportului curentului reactiv de mers în gol la curentul
nominal al transformatorului arată că puterea reactivă corespunzătoare
scade de la 8-10 % din Qt la transformatoarele de putere mică, la
2-3 % din Qt la transformatoarele de putere mare [8].
Puterea reactivă consumată de transformatoare constituie circa
10% din puterea lor nominală. Din această putere cea mai mare parte îi
revine puterii reactive de mers în gol.

17
 7.5 Modalităţi de reducere a consumului de putere reactivă
de către receptoarele electrice

Deoarece consumatorii principali de putere reactivă sunt

motoarele asincrone, transformatoarele şi convertoarele cu
semiconductoare, pentru reducerea consumului de putere reactivă,
trebuie să fie prevăzute următoarele măsuri [4,11,17]:
1. Înlocuirea motoarelor asincrone slab încărcate cu motoare de
puteri mai mici. Dacă motorul asincron este încărcat sub 0,45Pn
înlocuirea lui este raţională în toate cazurile. Înlocuirea motoarelor
asincrone încărcate între 0,45 şi 0,7Pn se face numai dacă această
înlocuire se justifică prin calcule tehnico-economice.
2. Reducerea tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone slab
încărcate care nu pot fi înlocuite. Aceasta constă, de exemplu, în
reconectarea înfăşurărilor din triunghi în stea. Prin aceasta cuplul motor
şi puterea activă a motorului se reduc de trei ori, gradul de încărcare a
motorului şi factorul de putere cresc şi respectiv, scade consumul de
putere reactivă.
3. Limitarea mersului în gol a motoarelor electrice şi tran-
sformatoarelor pentru sudare.
4. Utilizarea motoarelor sincrone în loc de cele asincrone în toate
cazurile posibile.
5. Utilizarea celor mai raţionale scheme de forţă şi a circuitelor de
comandă a convertoarelor cu semiconductoare.
6. Înlocuirea sau deconectarea temporară a transformatoarelor,
încărcate în mediu cu mai puţin de 30 % din puterea lor nominală.

16
 7.5 Surse de putere reactivă

În calitate de surse de putere reactivă se utilizează generatoarele

centralelor electrice, motoarele sincrone, compensatoarele sincrone,
compensatoarele statice reglabile cu tiristoare şi bateriile de
condensatoare.
Bateriile de condensatoare (BC) sunt principalele mijloace de
compensare a PR la întreprinderi [21].
Avantajele principale ale acestora sunt următoarele:
– pierderi mici de putere activă la producerea puterii reactive
(0,0025-0,005 kW/kvar);
– posibilitatea creșterii puterii;
– sunt echipamente relativ simple;
– simplitatea realizării lucrărilor de montare (nu necesită
fundament, au greutate mică);
– simplitatea exploatării;
– posibilitatea de instalare în orice încăpere uscată în apropiere
de consumatorii de putere reactivă.
Dezavantajele:
– dependenţa puterii reactive de tensiune
2
U 
QBC   *ret  ·Qnom BC ,
 U* BC 
unde U*ret este tensiunea relativă a reţelei în locul conectării BC;
U BC *nom - tensiunea nominală relativă a condensatorului în raport
cu tensiunea nominală a reţelei Unom. ret;
– reglarea în trepte a puterii;
– sensibilitate la distorsiuni ale tensiunii;
– sensibilitate la acţiunea curenţilor de scurtcircuit şi a
supratensiunilor;
– prezenţa sarcinii remanente după deconectare;

16
 – pericol de incendiu.
PR a unei baterii de condensatoare trifazate la conectarea în stea
a condensatoarelor poate fi determinată cu relaţia [3]

Qc    C U 2  103 , kvar

iar la conectarea în triunghi a acestora

Qc  3    C  U 2  103 , kvar

unde  este frecvenţa unghiulară, rad/s;

C – capacitatea condensatoarelor într-o fază, F;
U – tensiunea de linie a reţelei, kV.
Compensarea PR cu BC poate fi: individuală, de grup şi
centralizată.
Schema de compensare individuală a PR (fig.7.4,a) cel mai mult
corespunde principiului de compensare: de produs PR acolo unde
aceasta este consumată evitând circulaţia PR prin reţea. Însă BC în acest
caz se foloseşte foarte neeficient, deoarece la deconectarea RE se
deconectează şi BC.
O utilizare cu mult mai eficientă a BC se obţine la compensarea
de grup (fig.7.4,b) şi compensarea centralizată (fig.7.4,c). Însă la
compensarea centralizată, în cazul când BC este conectată la partea de
ÎT a PT, puterea reactivă trece prin transformator şi este însoţită de
pierderi în acesta.
ÎT

DP DP PT
JT

a) b) с)
Figura 7.4 – Modalităţi de compensare a puterii reactive

17
 În acest caz are loc şi limitarea capacităţii de transport după
puterea activă a transformatorului.
După deconectarea BC de la reţea trebuie să fie prevăzută
descărcarea sarcinii electrice a condensatoarelor cu care acestea rămân
încărcate. La JT pentru aceasta se folosesc rezistoare, iar la ÎT –
transformatoare de tensiune (fig. 7.5).
Valoarea rezistenţei de descărcare, rezultând din condiţia ca în
3-5 min tensiunea pe condensatoare să se micşoreze până la 50 V, poate
fi determinată cu relaţia [11]
 U 2f  6
rd  15    · 10 , 
Q 
 BC 
Aici Uf este tensiunea de fază, kV;
QBC – puterea sumară a BC, kvar.

TT TT
R R

Figura 7.5 – Schemele de conectare a transformatoarelor de

tensiune şi a rezistenţelor pentru descărcarea
condensatoarelor
Instalaţiile de compensare sunt prefabricate şi sunt echipate cu
condensatoare de tipuri KC sau KM (pentru îmbunătăţirea factorului de
putere cu izolaţie din materiale sintetice sau cu ulei).

18
 Motoare electrice sincrone în regim de supraexcitare sunt surse
de PR.
Valoarea maximă a PR generată de motoarele sincrone poate fi
determinată cu relaţia [6]:
tg nom
Qm   m  Pnom  ,
nom
unde  m este factorul de suprasarcină a motorului sincron după puterea
reactivă (din agende);
Pnom – puterea nominală activă a motorului;
tgnom – corespunde valorii factorului de putere nominal
cosnom;
nom – randamentul nominal al motorului.
Este rațional de a utiliza motoarele sincrone, antrenate în procesul
tehnologic, și pentru generarea puterii reactive, deoarece la trecerea
acestora în regim de generare a puterii reactive, puterea aparentă, de
care depinde costul motorului, crește cu mult mai puțin decît puterea
reactivă, pe care o generează acesta în rețea. Așa, la o putere activă
constantă la arbore și modificarea cos de la 1,0 până la 0,8 (capacitiv),
puterea reactivă se majorează cu 75 %, iar cea aparentă – doar cu 25 %.
În calitate de criteriu de bază la alegerea regimului raţional de
excitare a MS servesc pierderile suplimentare de putere activă la
generarea PR [6,21]

Q Q2
P  K1MS · MS  K 2 MS · 2 MS ,
QMS nom QMS nom

unde K1MS şi K 2 MS sunt coeficienţi determinaţi din îndrumare.

Cu cât sunt mai mici valorile puterilor nominale şi a frecvenţei de

rotaţie a MS cu atât sunt mai mari pierderile la generarea PR.

19
 Compensatoarele sincrone prezintă maşini electrice sincrone care
funcţionează în regim de supraexcitare şi sunt destinate doar pentru
producerea puterii reactive (nu funcționează în sarcină).
Avantajele folosirii acestora:
– diapazon larg de reglare a puterii reactive;
– efect pozitiv de reglare (la micşorarea tensiunii creşte generarea
PR);
– posibilităţi de reglare lină şi de automatizare;
– stabilitate termică şi dinamică înalte.
Dezavantaje:
– pierderi considerabile de putere activă la producerea puterii
reactive (0,013-0,027 kW/kvar);
– cost mare;
– zgomot la funcţionare;
– problema pornirii în cazul compensatoarelor de putere mare;
– prezenţa părţilor rotitoare.
Sursele statice de putere reactivă prezintă convertoare speciale cu
tiristoare, elementele de bază ale cărora sunt condensatoarele şi
bobinele de inductanţă (drosel).
Schema unei surse statice de putere reactivă ( fig.7.6) conţine un
filtru de armonici superioare (FAS), condensatoarele căruia servesc şi
ca surse de putere reactivă, şi un drosel reglabil (LR) care serveşte ca
acumulator de energie reactivă inductivă.

20
 C
FAS T sarcina
L
VD

LR

Figura 7.6 – Schema simplificată a unei surse statice de putere

reactivă cu filtru de armonici superioare

Avantajele surselor statice de putere reactivă:

– reglare lină a puterii reactive în dependență de valoarea unui
parametru (valorile unor parametri) de regim;
– rapiditate sporită în funcţionare;
– fiabilitate sporită;
– pierderi mici de putere activă.

21