Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

1 ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMELE

ENERGETICE

1.1. Consideraţii generale privind sistemele energetice

1.1.1. Noţiuni generale
Prin sistem, la general, înţelegem un ansamblu de elemente
dependente între ele, perceput ca un tot întreg prin
intermediul relaţiilor ce leagă elementele între ele, organizat
într-un anumit scop.
Un sistem energetic reprezintă un ansamblu de instalaţii
energetice, organizat unitar, în scopul producerii, tranziţiei şi
utilizării energiei pe un anumit teritoriu.
Sunt cunoscute trei tipuri de sisteme energetice –
 sistemul electroenergetic,
 sistemul termoenergetic şi
 sistemul de alimentare cu gaze.
Orice sistem se caracterizează prin structură. Structura
sistemului exprimă conţinutul, modul de aranjare al
elementelor componente în sistem şi legăturile dintre ele.
Dacă analizăm definiţia sistemului energetic, acesta cuprinde –
 sursele de energie;
 nodurile de consum ale energiei (consumatorii) şi
 reţeaua de legătură dintre ele,
iar structura sistemului energetic descrie toate aceste elemente
componente, modul de aranjare al acestora în cadrul
sistemului şi modul de legătură între ele.
Pentru un sistem mai este caracteristică şi noţiunea de stare.

1
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Prin starea unui sistem se înţelege structura acestuia la un

moment dat atât din punct de vedere topologic cât şi din
punct de vedere al valorii parametrilor elementelor incluse
(tensiunea liniilor, puterea transformatoarelor, secţiunea
conductoarelor etc.).
Parametru reprezintă o mărime proprie a unui obiect sau a
unui sistem care caracterizează anumite proprietăţi ale
acestuia.
Proprietate a unui obiect sau sistem reprezintă o trăsătură
predominată care îl caracterizează, care îl diferenţiază de alt
obiect sau sistem. Altfel spus, proprietatea unui obiect sau
sistem este o caracteristică, o însuşire a acestuia.
Un sistem este compus dintr-un ansamblu de elemente.
Fiecare element este descris de parametrii săi, iar sistemul în
ansamblu va fi descris de nişte parametri globali, care
înglobează în sine parametrii elementelor componente.
De exemplu, elementele componente ale sistemului
electroenergetic se caracterizează prin parametri activi şi pasivi.
Parametrii pasivi ai unui element de sistem (linie,
transformator, etc.) se consideră acei parametri care nu
variază în timp. De exemplu, parametrii pasivi ai liniilor
electrice sunt – rezistenta, reactanţa, conductanţa, susceptanţa.
Parametrii activi sunt parametrii care variază în timp, astfel ca
– tensiunea, curentul, puterea activă şi puterea reactivă.
Iar sistemul electroenergetic, în ansamblu, va fi caracterizat
de nişte parametri globali, cum ar fi – tensiunea nominală a
reţelei, sarcina maximă de tranzit, impedanţa reţelei etc.

2
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Aşadar, fiecare element al sistemului îndeplineşte o funcţie

individuală, dispune de anumite proprietăţi şi caracteristici.
Starea acestuia la orice moment de timp corespunde stării
sistemului în ansamblu. Altfel spus, starea sistemului la un
moment dat depinde de starea fiecărui element component.
Toate sistemele pot fi ipotetic clasificate în sisteme statice şi
dinamice.
Sistemul dinamic, din punct de vedere tehnico-economic,
reprezintă un sistem parametrii şi caracteristicile căruia sunt
în permanentă schimbare, datorită schimbării în timp a
cerinţelor impuse acestuia.
Sistemul static nu dispune de calităţi de schimbare; în cadrul
acestuia totul este static în timp.
Un astfel de sistem se consideră ideal. Cu astfel de sisteme,
evident, se lucrează numai în cazuri ipotetice.
Rezultă, că sistemul energetic este un sistem dinamic
deoarece parametrii şi caracteristicile acestuia sunt în
permanentă schimbare.
1.1.2. Noţiuni privind sistemele electroenergetice
Sistemul electroenergetic (SEE) reprezintă ansamblul de
instalaţii energetice, organizat unitar, în scopul producerii,
transmisiei, distribuţiei şi utilizării energiei electrice pe un
anumit teritoriu.
Elementele componente ale unui sistem electroenergetic
sunt:
1) sursa sau sursele de energie electrică;
2) reţeaua electrică;

3
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

3) nodurile de consum (consumatorii).

Sursa de energie electrică o reprezintă centrala electrică, care are
drept scop conversia unei forme de energie în energie
electrică.
Reţeaua electrică este acea parte a sistemului electroenergetic
care este destinată transportului şi distribuţiei energiei
electrice. În general, ea este constituită din linii electrice şi
staţii electrice.
Consumatorul constituie un ansamblu de receptoare electrice
care consumă energie electrică pentru efectuarea unui lucru.
Altfel spus, transformă energia electrică într-o orice altă
formă de energie – chimică, mecanică, luminoasă.
În figura 1.1. este prezentată schema de principiu al
sistemului electroenergetic.
400 kV 10 kV
220 kV 6 kV
6(10) kV 110 kV
LT
~ CMT
CE ST SD
CJT
PT 0,4 kV
LD

RE
Figura 1.1. Schema de principiu a sistemului electroenergetic
Notaţiile din fig. 1.1 reprezintă:
CE - centrală electrică;
RE - reţea electrică;
ST - staţie de transformare ridicătoare de tensiune;

4
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

LT - linie de transport;
SD - staţie de transformare coborâtoare de tensiune;
LD - linie de distribuţie;
PT - post de transformare;
CMT - consumator de medie tensiune;
CJT - consumator de joasă tensiune.
În structura sistemului electroenergetic, o parte componentă
importantă o reprezintă reţelele electrice (RE). Ele sunt
destinate pentru a prelua energia de la surse şi a o duce
consumatorilor (fig. 1.1).

5
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

1.2. O scurtă caracteristică a reţelelor electrice

1.2.1. Clasificarea şi structura ierarhică a reţelelor electrice
Reţelele electrice asigură legătura dintre sursele de energie
electrică şi consumatori prin intermediul instalaţiilor de
transport şi distribuţie a energiei.
Tabelul 1.1. Tensiunile nominale standardizate ale reţelelor
electrice
Nivelul de Joasă Medie Înaltă
tensiune tensiune tensiune tensiune
Unom ‚ kV 0,4 (6)‚ 10‚ (35) 110‚ 220
* Valorile indicate în paranteze au o aplicare limitată.
Fiecărui nivel de tensiune îi corespunde un nivel ierarhic al
reţelelor electrice. Astfel, reţelele electrice ale sistemului
electroenergetic au o structură ierarhică - pe reţeaua cu o
tensiune nominală se „suprapune” o altă reţea cu o tensiune
mai înaltă (fig. 1.2).
În interiorul unui plan, care corespunde unui nivel de
tensiune, sunt cuprinse elementele longitudinale ale
reţelelor, iar între aceste planuri sunt conectate elementele
transversale. Astfel, legătura dintre planuri este realizată prin
intermediul transformatoarelor.

6
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Sursa
Tensiune înaltă
≥220 kV • • •

Tensiune înaltă • •
110 kV • • • ~

• Generare
Tensiune medie • • • • •
6-10 kV, 35 kV • • • • ~ locală
•

• •
Tensiune joasă
0,4 kV •
• ~
• •
• •

Figura 1.2. Reprezentarea structurii ierarhice a reţelelor

electrice
Reţelele cu tensiunea nominală Unom = 0,4 – 10 kV sunt
destinate pentru a distribui energia electrică în zonele
urbane, rurale şi la întreprinderile industriale.
Tensiunea 35 kV se utilizează de regulă în zona rurală şi are
o aplicare limitată.
Reţelele electrice cu tensiunea nominală 0,4 – 35 kV se
atribuie sistemelor de distribuţie a energiei consumatorilor şi
sunt numite reţele de distribuţie sau reţele locale.
Aceste reţele alimentează receptoarele de energie electrică,
de aceea anume acestor reţele sunt impuse condiţiile de
asigurare a calităţii energiei.
Modalităţile de canalizare a energiei electrice în sistemele de
distribuţie a energiei constituie liniile electrice aeriene
(preponderent în zona rurală) şi liniile electrice în cablu (în zona
urbană şi la întreprinderi).

7
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Sursele de alimentare cu energie în reţelele de distribuţie se

consideră, de regulă, staţiile de transformare ale nivelurilor
superioare (barele de tensiune secundară), mai rar – barele
colectoare 6-10 kV şi 35 kV ale centralelor electrice locale.
La tensiunea 110 kV se alimentează cu energie
întreprinderile industriale, oraşele, centrele raionale. Altfel
spus, reţelele 110 kV îndeplinesc funcţia de distribuţie a
energiei între centrele de alimentare a sistemelor de
alimentare cu energie.
Reţelele cu tensiunea nominală ≥220 kV sunt destinate
transportului energiei şi ele formează reţele de transport ale
sistemului electroenergetic naţional în care are loc injecţia
de putere de la sursele externe. Transportul energiei are loc
prin intermediul liniilor electrice aeriene.
Consumul de energie în sistem are loc atât la nivelele
inferioare de tensiune, cât şi la cele de medie şi înaltă
tensiune, prin intermediul transformatoarelor de cuplaj cu
reţeaua.
Nodurile de consum şi reţeaua de treaptă inferioară
constituie un consumator pentru reţeaua de treaptă
superioară, cu excepţia generatoarelor.
Reţelele de la nivelurile inferioare sunt mai dese, dar odată
deplasându-ne spre nivelurile superioare de tensiune, devin
din ce în ce mai rare şi reţelele racordate la un nod acoperă
teritorii tot mai întinse.
Aşadar, reţelele electrice ale sistemului electroenergetic au o
structură cu mai multe nivele ierarhice. Fiecărui nivel
ierarhic îi corespunde un anumit tip de structură optimă,

8
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

care se diferenţiază prin numărul de surse de alimentare şi a

schemei de conexiune (reţea radială, buclată şi complex-
buclată).
Reţelele radiale au structura cea mai simplă. Ele cuprind linii
electrice care fac legătura între o singură sursă de energie şi
unul sau mai multe noduri de consum. De unde rezultă, că
consumatorii primesc energia electrică pe o singură cale.
Nodurile de consum pot fi amplasate la sfârşitul liniei
electrice (linie radială), de-a lungul liniei electrice (linie
magistrală), sau alimentate prin ramificaţii racordate la linia
electrică (linie magistrală cu ramificaţii).
1.2.2. Reţeaua electrică ca un sistem mare
Prin sistem înţelegem un ansamblu de elemente dependente
între ele, perceput ca un tot întreg prin intermediul relaţiilor
ce leagă aceste elemente componente între ele, organizat
într-un anumit scop.
Elementele componente ale sistemului electroenergetic sunt
– sursele de energie electrică (centralele electrice), consumatorii şi
reţelele electrice.
Reţelele electrice actuale, la rândul său, cuprind un număr
foarte mare de diverse elemente – linii, transformatoare,
reactoare, compensatoare, întreruptoare şi încă multe altele.
Toate aceste elemente sunt unite între ele pentru un singur
scop – de a transporta şi distribui fluxurile de putere şi energie
consumatorilor.
Fiecare element de reţea îndeplineşte o funcţie individuală,
dispune de anumite proprietăţi şi caracteristici; starea lui la
orice moment de timp corespunde stării reţelei în ansamblu.
9
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Reieşind din cele menţionate, orice reţea electrică, indiferent

de destinaţia acesteia şi tensiunea nominală, poate fi
considerată ca un sistem.
Sistemele pot fi –
 simple,
 complexe şi
 mari.
Se numeşte simplu acel sistem, care poate fi caracterizat
destul de amplu direct în baza proprietăţilor şi stării
elementelor acestora. Un astfel de sistem poate servi, de
exemplu, linia de 0,4 kV care alimentează un şir de noduri
de consum, aşa cum este prezentat în fig. 1.3,a.
SA a)
a)
SA

SA b)
b)
SA

Sub- Sub- Sub-

sistemul 1 sistemul 1 sistemul 1

Figura 1.3. Definirea noţiunii de „sistem”

Se numeşte complex este acel sistem, componentele căruia la

fel reprezintă nişte sisteme.
Dacă considerăm linia de 10 kV, cunoaştem că la barele
tensiunii secundare a transformatoarelor de distribuţie
(Unom,II = 0,4 kV) sunt unite reţelele de joasă tensiune. În
acest caz, linia de 10 kV poate fi considerată ca un sistem
10
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

complex, subsistemele căruia reprezintă reţelele de 0,4 kV

(fig. 1.3,b).
În final, se numeşte mare un sistem complex, ierarhic
construit, care ocupă o suprafaţă imensă. Un sistem mare
mai dispune de o structură destul de complicată astfel, încât
ea nu poate fi întru-totul caracterizată cu exactitate.
Gestionarea cu un astfel de sistem întotdeauna se
efectuează în condiţii de incertitudine şi incompletitate a
informaţiei.
Ca sistem mare pot fi considerate reţelele electrice
sistemului electroenergetic naţional sau reţelele de
distribuţie ale sistemelor de alimentare cu energie.
1.2.3. Principalele proprietăţi ale reţelelor electrice
ca sistem mare
Pentru un sistem mare poate fi identificat un număr
impunător de proprietăţi, care îl fac deosebit faţă de alte
sisteme, însă cele mai importante caracteristici ale reţelelor
electrice sunt cele -
 structurale,
 de dezvoltare şi
 de controlabilitate sau de gestiune.
Proprietăţile de structură ale reţelelor electrice caracterizează, în
general, modul de distribuţie a energiei de la surse către
consumatori.
Cele mai importante proprietăţi de structură ale reţelelor
electrice sunt următoarele:

11
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

1. Reţelele electrice au o structură cu multe nivele ierarhice (fig. 1.4).

În structura sistemului nivelele ierarhice sunt clar
pronunţate şi corespund tensiunilor nominale aplicate.
TÎ 3 (110 kV)

TM2 2 (35 kV) Nivele

ierarhice
TM1 1 (10 kV)

TJ 0 (0,38 kV)

Consumatori
individuali

Figura 1.4. O structură cu mai multe nivele ierarhice,

corespunzătoare diferitor tensiuni nominale
Fiecărui nivel ierarhic îi corespunde un anumit tip de
structură optimă, care se diferenţiază prin numărul de surse
de alimentare şi a schemei de conexiune (reţea radială,
buclată şi complex-buclată).
Este de menţionat, că sistemul cu o singură sursă are o structură
optimă arborescentă (structură radială cu ramificaţii).
2. Gradul de centralizare al structurii este diferit pentru diferite nivele
ierarhice (fig. 1.5). El, de regulă, creşte pe măsura coborârii de
la un nivel cu o tensiune mai mare la un alt nivel cu o
tensiune mai mică.
Aceasta se datorează faptului că reţelele de la nivelurile
inferioare sunt mai dese, în timp ce, la nivelurile superioare
de tensiune, reţelele racordate la un nod acoperă teritorii tot
mai întinse.

12
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

g4 g4<g3
g3 g3<g2
g2 g2<g1
g1
Figura 1.5. Gradele de centralizare ale structurii RE
pentru diferite nivele ierarhice
3. Structura reţelelor electrice cuprinde suprafeţe (spaţii) imense.
4. Structura reţelelor electrice este determinată de următorii factori
principali:
 de distribuţia în spaţiu a consumatorilor şi a consumului,
 de tensiunile nominale solicitate de consumatori,
 tensiunile nominale existente la sursă,
 setul de tensiuni nominale aplicabile în sistemele de
distribuţie.

Proprietăţile dezvoltare
Una din cele mai importante proprietăţi de dezvoltare a
reţelelor electrice se consideră proprietatea dezvoltării dinamice.
Reţelele electrice, sunt în permanentă dezvoltare
determinată de mai mulţi factori, cum ar fi:
 variaţia consumului de energie electrică de la an la an;
 apariţia a noi noduri de consum şi de generare a energiei;
 necesitatea îmbunătăţirii siguranţei în alimentarea
consumatorilor;

13
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

 tendinţa majorării eficienţei economice a sistemelor de

transport şi de distribuţie.
Întrucât o reţea electrică reprezintă un sistem dinamic‚ atât
structura reţelei‚ cât şi parametrii ei principali tot sunt în
dinamică, altfel spus se schimbă în timp.
Schimbarea în timp a structurii, parametrilor şi regimurilor
de lucru a reţelei electrice este afectată de aşa numita
influenţa consecinţelor. Aici este vorba despre influenţa
soluţiilor acceptate anterior, referitor la structura şi
parametrii reţelei, asupra dezvoltării ulterioare a acesteia
(legături directe de timp), la fel şi influenţa dezvoltării pe viitor a
reţelei asupra soluţiilor ce trebuie justificate în prezent
(legăturile indirecte).
Legăturile de timp, cele directe şi cele indirecte, se manifestă
mai puternic atunci când se fundamentează soluţii mai
scumpe, dar şi mai de perspectivă.
De exemplu, nu se poate de a fundamenta soluţiile optime
privind includerea liniilor electrice cu tensiuni nominale mai
înalte sau a liniilor cu o capacitate mai mare de transport în
structura reţelelor electrice, fără a ţine cont în studiile
efectuate de o durată îndelungată de timp.
Iar dacă este vorba despre dezvoltarea reţelei prin edificarea
liniilor de aceeaşi tensiune, legăturile de timp se manifestă
mult mai slab.
O altă proprietate de dezvoltare a reţelelor electrice se
consideră şi stabilitatea economică în dezvoltarea sistemului pe
termen lung care se manifestă prin faptul că ratele de creştere
a parametrilor globali, ce caracterizează dezvoltarea reţelei,

14
Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

se schimbă nesemnificativ de la an la an (altfel spus ratele se

dovedesc a fi stabile sau valorile acestor parametri sunt
cuasi-constante de-a lungul perioadei de studiu). Astfel de
parametri sunt:
 valoarea sarcinii totale;
 lungimea sumară a liniilor noi edificate;
 numărul total de staţii electrice noi edificate,
 puterea totală a instalaţiilor de compensare introduse,
 pierderile totale în sistem etc.
Cu cât este mai înalt nivelul ierarhic al reţelei, cu atât sunt
mai stabile ratele de creştere a parametrilor globali.
Această proprietate este importantă la etapă de prognozare
a dezvoltării reţelei, deoarece uşurează calculul necesarului
de materiale, echipamente, de resurse financiare etc.
A treia proprietate de dezvoltare a reţelelor electrice este
existenţa multor variante de dezvoltare a reţelei. Această
proprietate se caracterizează prin faptul, că există o mulţime
de traiectorii posibile de dezvoltare, datorate unui set larg de
măsuri realizate de dezvoltare a reţelei. Din mulţimea de
traiectorii posibile urmează să se aleagă traiectoria optimă.
Ca proprietate de dezvoltare a reţelelor electrice se mai
consideră şi flexibilitatea structurală la perturbaţii posibile.
Sistemul este astfel construit, încât, la apariţia unor
perturbaţii posibile, să permită realizarea unor modificări
importante în structura acestuia pentru a asigura
continuitatea alimentării consumatorilor cu energie.

15
 Note de curs la Proiectarea dezvoltării reţelelor electrice

Proprietăţile de controlabilitate ale reţelelor electrice

La proprietăţile de controlabilitate a reţelelor electrice se
referă două caracteristice importante:
 certitudinea incompletă a soluţiilor optime de dezvoltare a reţelei şi
 alegerea multicriterială a astfel de soluţii.

1. Certitudinea incompletă a soluţiilor optime de dezvoltare a reţelei

Toate soluţiile ce privesc formarea şi dezvoltarea reţelelor
electrice sunt soluţii deterministe, pe când informaţiile ce ţin
de consumurile de energie în noduri, costurile materialelor
şi echipamentelor utilizate, etc. pentru o perioadă de
perspectivă sunt incomplete, incerte. Altfel spus aceşti
parametri nu au o valoare certă, cunoscută cu exactitate, în
cel mai bun caz valoarea acestora sunt date sub formă de
intervale – de la … până la.
În acest context, certitudinea soluţiilor optime de dezvoltare
a reţelelor este ştirbată de incompletitatea informaţiilor
necesare gestionării optime a procesului de dezvoltare.
2. Alegerea multicriterială a soluţiilor optime de dezvoltare a reţelelor
Alegerea soluţiilor optime de dezvoltare a reţelelor electrice
se face în baza mai multor criterii, deoarece în realizarea
unui sistem complex întotdeauna se urmăresc mai multe
scopuri – cheltuieli minime investiţionale, operaţionale,
daune minime consumatorilor, cauzate de nelivrările de
energie, etc.
Cunoaşterea proprietăţilor reţelelor electrice permite de a
înţelege în detalii procesul de dezvoltare al reţelei şi de a
crea modelele de optimizare ale acestui proces.

16