1 Eficienţa energetică

1.1 Introducere
Eficienţa energetică defineşte un concept care se referă la preocupările pentru
reducerea energiei folosite pentru realizarea aceluiaşi produs, serviciu sau proces.
În cele mai multe cazuri, eficienţa energetică poate fi cuantificată prin compararea
consumurilor specifice de energie, pentru acelaşi produs, serviciu sau proces,
realizate în aceleaşi condiţii. Reducerea acestora, fără a afecta calitatea produsului,
serviciului sau procesului, asigură creşterea eficienţei energetice.
Iniţial, aceste preocupări au fost stimulate de reducerea costurilor cu energia în
costurile totale ale produsului, serviciului sau procesului. În prezent, aspectele
privind eficienţa energetică, în procesele de extracţie, prelucrare, transport,
transformare şi, mai ales, utilizare finală, sunt evaluate, în special, prin limitarea
efectelor consumului de energie asupra mediului ambiant. În acest sens, este larg
utilizat conceptul de „negajoule” care se referă la energia neconsumată datorită
unei utilizări eficiente a acesteia. În figura 1.1 [1.1] sunt indicate curbele de
consum de energie pe plan mondial, pentru diferiţi purtători de energie primară, dar
este prezentată şi cantitatea de energie economisită, dacă consumurile specifice ar
fi rămas la nivelul anului 1971.
Eficienţa energetică 2

Analiza datelor din figura 1.1 pune în evidenţă faptul că, în lipsa măsurilor
pentru creşterea eficienţei energetice, consumul de energie primară, în anul 2005,
ar fi fost practic 150% în raport cu consumul actual. Deşi eficienţa energetică a
crescut considerabil în ultimii ani, este încă posibil, din punct de vedere tehnic şi
economic, să se realizeze o reducere cu cel puţin 20% a consumurilor specifice
până în anul 2020, peste ceea ce va fi obţinut prin efecte ale preţurilor şi a
schimbărilor structurale din cadrul economiei, prin înlocuirile naturale de
tehnologii şi măsuri deja adoptate [1.1]. Parţial, din cauza ponderii mari din
consumul total, cele mai mari economii, eficiente din punct de vedere economic, se
înregistrează în sectorul de clădiri rezidenţiale (gospodării) şi comerciale (sectorul
terţiar), acolo unde potenţialul total estimat este, în prezent, de aproximativ 27% şi,
respectiv, 30% din consumul de energie. Obiectivul actual, asumat de Uniunea
Europeană este de creştere a eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020 [1.1].
Atingerea acestui obiectiv necesită o schimbare de fond în comportamentul
energetic al utilizatorilor de energie, astfel încât, folosind mai puţină energie, să
beneficiem de aceeaşi calitate a vieţii. Este necesar să se dezvolte noi tehnologii şi
produse, mai eficiente din punct de vedere energetic, iar utilizatorii trebuie să fie
stimulaţi pentru a utiliza în mod raţional astfel de produse. Utilizarea celor mai
bune tehnologii disponibile prezintă o importanţă deosebită.
Realizarea obiectivului de 20% până în anul 2020 (o creştere a eficienţei
energetice cu 1,5% pe an), echivalent cu reducerea cu aproximativ 40106 TJ a
consumului de energie primară, va aduce mari beneficii energetice şi va avea,
totodată, importante efecte favorabile în reducerea impactului asupra mediului.
Emisiile de CO2 vor putea fi reduse cu până la 780 Mt CO 2 faţă de scenariul de
bază, mai mult de dublul reducerilor stipulate pentru UE în Protocolul de la Kyoto
până în anul 2012. Investiţiile suplimentare în tehnologii mai eficiente şi inovatoare
vor fi mai mult decât compensate prin economisirea a mai mult de 100 miliarde
euro anual pentru combustibili [1.1].
Pentru industria de prelucrare, potenţialul total de economisire este estimat la
aproximativ 25%, în care echipamentele periferice precum motoarele, ventilatoa-
rele şi instalaţiile de iluminat oferă cel mai mare potenţial de economisire a
energiei. Pentru sectorul de transport, se estimează un potenţial de economisire de
26%, ceea ce va impune trecerea la un alt mod de trafic, mai eficient şi mai puţin
poluant [1.1].
Limitarea nivelului de poluare a mediului şi menţinerea rezervelor de materii
prime şi energie pentru generaţiile viitoare sunt principalele ţinte ale analizelor
privind eficienţa energeticăîn contextul general al cerinţelor privind dezvoltarea
durabilă. Eficienţa măsurilor pentru reducerea consumului de energie poate fi
evaluată, într-o primă aproximaţie, prin kg. CO 2 evitat. Deşi nu este singurul
element poluator, dioxidul de carbon reprezintă un factor important, care însoţeşte
toate procesele energetice.
3 Eficienţa energetică

1.2 Intensitatea energetică

Intensitatea energetică este un indicator larg utilizat în evaluarea eficienţei
energetice, la nivel macroeconomic (economie naţională, sector economic, ramură
industriala) sau la nivel microeconomic (proces tehnologic, instalaţie etc.). Ea
reprezintă raportul dintre energia consumată (exprimată în MJ) şi cantitatea de
produse, bunuri sau servicii obţinute, măsurată în unităţi valorice (lei, euro, dolar)
sau în unităţi fizice (bucăţi, tone, metri etc.). La nivelul economiei naţionale se ia în
consideraţie Produsul Intern Brut (PIB).
În cazul exprimării valorice, intensitatea energetică defineşte, în primul rând,
eficienţa economică a utilizării energiei, fiind determinată, în principal, de valoarea
pe piaţă a produselor realizate. Se recomandă să se folosească un sistem unitar de
evaluare a PIB pentru a se asigura posibilitatea comparabilităţii intensităţilor
energetice. În figura 1.2 [1.2] este prezentată evoluţia intensităţii energetice în
Uniunea Europeană şi în România. Datele din figură pun în evidenţă faptul că, în
România, intensitatea energetică are valori ridicate; din acest motiv este necesar să
se adopte măsuri pentru reducerea consumurilor energetice. La nivel micro,
cunoaşterea consumurilor reale şi elaborarea de soluţii pentru reducerea
consumurilor specifice implică efectuarea de măsurători complexe, analiza acestora
şi evaluarea economilor de energie în cadrul soluţiilor propuse.

Indicatorul intensitate energetică este folosit şi pentru evaluarea modului în

care este utilizată energia electrică. El este definit ca energia electrică (kWh)
utilizată pentru obţinerea unei unităţi monetare. Deşi depinde mult de tipul
activităţilor desfăşurate, acest indicator oferă informaţii satisfăcătoare privind
eficienţa în utilizarea energiei electrice. Analiza datelor din tabelul 1.1 [1.2]
evidenţiază faptul că, în România, există încă activităţi industriale în care energia
nu este utilizată eficient, tehnologiile utilizate fiind energointensive. Se constată o
intensitate ridicată a energiei electrice în industria chimică (CH), industria
metalurgică (ME), industria construcţiilor de maşini (CM), în industria produselor
din materiale nemetalice  materiale de construcţii (PMN), în industria celulozei,
hârtiei şi tipăriturilor (CIP) şi în industria prelucrătoare (IND). Valori comparabile
cu cele din ţările Uniunii Europene rezultă în industria alimentară, a băuturilor şi
tutunului (ABT) şi în industria textilă (TEX).
Eficienţa energetică 4

Prin privatizare şi modernizare a unor linii tehnologice, valorile intensitătii

energetice din industrie, pentru România, sunt în continuă scădere.
Tabelul 1.1
Intensitatea energiei electrice în industria prelucrătoare în anul 2001 [MWh/1000 €]
Ţara CH MET CM ABT PMN TEX CIP IND
Belgia 1,556 1,468 0,302 0,715 1,060 0,940 0,748 0,921
Germania 1,142 0,755 0,152 0,382 0,963 0,447 0,665 0,513
Grecia 1,310 3,809 0,439 0,397 1,921 0,439 0,457 1,028
Spania 1,252 1,841 0,392 0,560 1,265 0,535 0,721 0,847
Franţa 0,924 0,822 0,302 0,543 0,880 0,359 0,654 0,565
Italia 1,164 0,863 0,398 0,529 0,941 0,376 0,643 0,633
Portugalia 2,484 0,710 0,438 0,420 1,291 0,508 1,073 0,778
România 6,989 7,748 1,516 0,405 3,005 0,669 1,955 2,020

1.3 Măsuri pentru reducerea intensităţii energetice

Reducerea intensităţii energetice la nivelul economiei naţionale implică

utilizarea unei game largi de instrumente de politică economică, cu ajutorul cărora
producătorii trebuie încurajaţi să dezvolte produse şi tehnologii eficiente energetic,
respectând cerinţe obligatorii de eficienţă energetică, iar cumpărătorii să fie
informaţi şi stimulaţi să achiziţioneze şi să utilizeze raţional echipamentele
eficiente energetic. În acest sens, folosirea standardelor de eficienţă energetică,
asociate cu nivelul de performanţă şi schemele de etichetare, reprezintă instrumente
puternice pentru informarea consumatorilor şi pentru transformarea pieţei în scopul
obţinerii eficienţei energetice.
O atenţie specială trebuie acordată oportunităţilor oferite de tehnologiile
informatice şi de comunicaţie (ICT). Utilizarea largă a echipamentelor ICT
conduce la o creştere semnificativă a eficienţei tehnologiilor bazate pe semi-
conductoare şi sisteme de stocare.
În general, se consideră că există patru căi de creştere a eficienţei energetice
(fig. 1.3). Pentru a le pune în evidenţă, se admite că pe piaţă, pentru un anumit
produs (de exemplu frigidere) există mai p
multe oferte. Unele ieftine, dar cu Standard de
eficienţa
consum energetic ridicat (cu eficienţă energetică b
energetică redusă, determinată de izolaţia c
a
termică neperformantă), altele mai d
scumpe, dar cu un consum energetic
mediu (cu izolaţie termică mai bună) şi emin Eficienţa
altele foarte scumpe, cu consum energetic energetică
foarte redus (având izolaţie termică de Fig. 1.3  Soluţii pentru creşterea eficienţei
calitate superioară). Probabilitatea energetice
prezenţei pe piaţă a acestor produse,
tehnologii, servicii depinde, evident, de cerere, astfel încât cele cu probabilitate
mare sunt cele cu preţ mediu şi consum energetic mediu.
Prima şi cea mai importantă cale pentru creşterea eficienţei energetice constă în
interzicerea, prin lege, a produselor, tehnologiilor, serviciilor care au o eficienţă
energetică sub o valoare minimă emin (soluţia a). În acest sens, prin lege, produsele,
5 Eficienţa energetică

tehnologiile, serviciile sunt etichetate în funcţie de nivelul de eficienţă energetică.

De exemplu, în figura 1.4 este indicată forma etichetei energetice pentru maşinile
de spălat. Clasificarea în 7 clase de consum energetic oferă cumpărătorului
informaţiile necesare pentru o alegere corectă a produsului, în funcţie de
capacitatea de investiţie, dar şi în funcţie de costurile pe care le poate acoperi pe
durata de utilizare.
Eficienţa energetică 6

Etichetarea energetică, actualizată şi dinamică, precum şi standardele de

performanţă energetică minimă la echipamente, reprezintă instrumente importante
pentru informarea consumatorilor şi pentru transformarea pieţei în scopul obţinerii
eficienţei energetice. În prezent, se elaborează standarde energetice pentru 14
grupuri prioritare de produse care includ boilere, maşini de spălat, instalaţii de aer
condiţionat, încălzitoare de apă, produse electronice de larg consum, copiatoare,
televizoare, sisteme de veghe (stand-by), încărcătoare, iluminat, motoare electrice
şi alte produse [1.1]. Produsele care nu întrunesc cerinţele minime necesare din
punct de vedere al consumurilor energetice, nu sunt acceptate pe piaţă.
Sistemul de etichetare oferă un instrument foarte util pentru susţinerea politi-
cilor naţionale, incluzând campanii de informare, scheme de subvenţie, ghiduri
pentru achiziţii publice şi scheme privind certificatele albe. Primele 10  20%
dintre cele mai performante echipamente sunt rezervate etichetei A [1.1].
O altă soluţie pentru creşterea eficienţei energetice (soluţia b) constă în
informarea şi conştientizarea beneficiarilor privind relaţia dintre eficienţa
energetică şi costuri. Ca exemplu, în figura 1.5 este indicat cazul simplu al analizei
pe care un cumpărător ar trebui să o facă la înlocuirea unei lămpi electrice arse din
instalaţia sa de iluminat.

Se consideră două lămpi electrice cu acelaşi flux luminos (1500 lm), dar
realizate cu tehnologii diferite (prima este o lampă cu incandescenţă, iar a doua este
o lampă cu fluorescenţă compactă) şi cu preţuri diferite (lampa cu incandescenţă
costă circa 0,5 lei  0,15 €  iar lampa compactă costă circa 35 lei (10 € ). Prima
7 Eficienţa energetică

lampă are o durată de viaţă de circa 1000 ore şi are o putere de 80 W, iar cea de a
doua are o durată de viaţă de peste 10 000 ore şi o putere de 20 W.
Analiza financiară pe durata a 10 000 ore pune în evidenţă următoarele:
 costurile pentru lămpile cu incandescenţă (cele 10 lămpi necesar a fi
utilizate)
C1 = 100,15 + 0,10,0810000 = 95 €;
 costurile pentru lămpa compactă
C2 = 110 + 0,10,0210000 = 30 €;
În calculele efectuate s-a considerat tariful de 0,1 €/kWh pentru energia
electrică. Se observă că, lampa compactă este mult mai „ieftină” . Desigur că
rezultatele pot fi altele în cazul în care cumpărătorul doreşte să obţină produsul
respectiv pentru o perioadă limitată de timp.
Calculul simplu, de mai sus, care poate fi efectuat de orice cumpărător,
conduce la creşterea cererii de produse eficiente şi, deci, creşterea în ansamblu a
eficienţei energetice. Desigur, nivelul de pregătire al beneficiarilor are un rol
important. În fond, beneficiarul nu este interesat de eficienţa energetică, ci de
factura plătită pentru un anumit serviciu. Deşi se consideră că o creştere adecvată a
tarifului la energie stimulează beneficiarii pentru creşterea eficienţei energetice în
instalaţiile proprii, în multe cazuri este mai simplu să se ceară menţinerea unor
tarife coborâte, ceea ce are ca efect conservarea ineficienţei utilizării energiei în
instalaţiile proprii.
O altă soluţie (soluţia c) constă în stimularea prezenţei pe piaţă a produselor
eficiente energetic. Pentru a limita impactul investiţiei iniţiale ridicate pentru
produsele eficiente, legislatorul poate acorda unele facilităţi producătorilor în
vederea reducerii preţurilor acestor produse (scutire de TVA, reducerea taxelor
etc.). În prezent, în multe ţări, există astfel de mijloace pentru creşterea ponderii pe
piaţă a produselor eficiente energetic.
Cea de a patra soluţie (soluţia d) corespunde unui progres natural al societăţii,
prin descoperire şi inovare. Independent de aspectele legate de eficienţa energetică,
vor apărea noi soluţii şi noi descoperiri în acest domeniu, care nu pot fi viabile
decât dacă conduc la o eficienţă mai ridicată a proceselor.
Deşi este dificil să se stabilească ponderea celor patru direcţii în creşterea
eficienţei energetice, se poate aprecia că informarea şi conştientizarea
beneficiarilor este una dintre soluţiile cele mai eficiente.

1.4 Bariere în calea creşterii eficienţei energetice

Principalele bariere care stau în faţă promovării produselor eficiente energetic, de

natură tehnică, economică, financiară şi managerială, sunt indicate în figura 1.6 [1.3].
Deşi unele dintre barierele indicate în figură sunt de natură obiectivă, multe
sunt datorate unei insuficiente cunoaşteri a problemei, unei insuficiente
conştientizări şi implicări în creşterea eficientei energetice, în special prin prisma
reducerii poluării mediului ambiant.

1.5 Eficienţa energetică şi mediul ambiant

Eficienţa energetică 8

Pentru a pune în evidenţă legătura între mediul ambiant şi consumul evitat de

energie electrică prin creşterea eficientei energiei electrice, în tabelele 1.2, 1.3 şi
1.4 sunt indicate principalele emisii poluante, produse în etapele de extracţie,
pregătire, transport şi ardere pentru fiecare MWh energie electrică obţinut din
combustibili fosili.

Datele din tabelele menţionate pun în evidenţă faptul că arderea

combustibililor fosili în centralele electrice reprezintă sursa cea mai importantă de
poluanţi emişi în atmosferă dintre toate etapele privind extragerea, transportul şi
arderea acestora.
Deoarece într-un sistem energetic există toate tipurile de centrale electrice, se
poate considera, într-o primă aproximaţie, că fiecare kWh economisit înseamnă
1 kg. CO2 mai puţin în atmosferă.

Tabelul 1.2
Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului solid (lignit)
CO2
Etapa SO2 NOx Praf (kg/ CH4
MWh)
Cariera de lignit 12 24,3 1,9 19,6 50,6
Transport lignit   447  12,0
Transport calcar 0,4 7,0 0,5 0,4 
Centrala electrică 655 655 167 1124,3 14,9
9 Eficienţa energetică

Transport deşeuri 1,0 17,3 1,3 0,9 

Total 668,4 703,6 617,7 1145,2 77,5

Tabelul 1.3
Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului lichid (păcură)
CO2
Etapa SO2 NOx Praf (kg/ CH4
MWh)
Extracţie 15,4 6,8  4,2 14,4
Transport ţitei,
în tanc 32 31 2 2,5 
Transport ţitei,
prin conducte 1,1 1,1 0,3 1,3 
Rafinărie    0,03 0,002
Transport păcură 2,6 35 2,1 2,6 
Centrala electrică 798 798 12 608 22,7
Total 849 872 16 619 37

Tabelul 1.4
Emisii (g/MWh) la utilizarea combustibilului gazos (păcură)
CO2
Etapa SO2 NOx Praf CH4
(kg/MWh)
Extracţie, scurgeri,
transport lichid,    6,2 0,11
compresie
Transport conducte    0,02 0,06
Tratare     0,11
Centrală electrică 2,14 mg/m3 0,71  393 
Total 0,71 0,014 401,22 0,28

1.6 Exemple de soluţii eficiente energetic

Un prim exemplu de creştere a eficienţei de utilizare a energiei electrice, cu

cel mai mare impact asupra celui mai mare număr de utilizatori, este înlocuirea
iluminatului incandescent (practic inexistent în Uniunea Europeană) cu iluminatul
fluorescent. Aşa cum rezultă şi din figura 1.5, utilizarea iluminatului fluorecent în
locul celui incandescent conduce la o reducere a consumului de energie electrică
practic de 4 ori, pentru acelaşi mediu luminos realizat. Având în vedere faptul că
iluminatul electric consumă 5  15% din întreaga producţie de energie electrică a
unei ţări, utilizarea lămpilor electrice moderne este una dintre măsurile cele mai
eficiente de reducere a consumului de energie electrică [1.3].
Tracţiunea electrică (tracţiunea feroviară, tramvai, troleibuz, metrou) este un alt
domeniu în care există, în prezent, soluţii pentru reducerea consumului de energie
electrică cu peste 30% . Procesele de pornire, accelerare, reglare a vitezei şi frânare
sunt însoţite, în cele mai multe dintre cazuri, de consum de energie electrică în
rezistorul de reglare Rp (fig. 1.7 a)), care asigură disiparea acestei energii în mediul
înconjurător. Soluţiile actuale utilizând motor asincron de acţionare, alimentat cu o
tensiune de frecvenţă variabilă (fig. 1.7 b)) asigură adaptarea consumului de
Eficienţa energetică 10

energie electrică la proces, cu evitarea pierderilor în procesele de reglare. În cazul

tracţiunii feroviare (pe traseele denivelate) şi în cazul metroului, recuperarea
energiei de frânare asigură reducerea pe ansamblu a necesarului de energie
electrică. Este suficient a organiza traficul în aşa fel încât un vehicul, care frânează,
să transfere energie sa unui alt vehicul în funcţiune [1.4].

Un alt domeniu, în care există soluţii pentru reducerea consumului de energie,

îl reprezintă sistemele de pompare şi ventilatoarele. În mod obişnuit este necesară
reglarea debitului în funcţie de evoluţia procesului. Reglarea mecanică a debitului
(fig. 1.8 a)) determină modificarea acestuia, dar, la un debit mai redus, motorul de
acţionare rămâne încărcat la aceeaşi putere, având în vedere că apare o sarcină
suplimentară determinată de laminarea fluidului. Reducerea puterii consumate şi,
deci, adaptarea motorului la sarcina conductei poate fi realizată utilizând
alimentarea motorului la frecvenţă variabilă (fig. 1.8 b)) [1.5].

Numărul mare de pompe şi ventilatoare din industrie, precum şi încărcarea

variabilă a acestora, face ca soluţia cu alimentare adaptivă să aibă o eficienţă dintre
cele mai ridicate, cu o recuperare rapidă (până la 2 ani) a investiţiei.
Progresele tehnologice permit ca, practic, în fiecare zonă din activitatea
industrială să existe soluţii noi, eficiente, de utilizare a energiei electrice.
De asemenea, importante economii de energie electrică pot fi făcute şi în
sectorul de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice. De fapt, se
consideră că acest sector este cel mai mare consumator de energie electrică. În
prezent, peste 12% din energia produsă în centralele electrice este consumată în
11 Eficienţa energetică

procesele de transport şi distribuţie a energiei electrice. Funcţionarea reţelelor de

transport şi distribuţie impune existenţa unui consum propriu tehnologic,
determinat pentru condiţiile optimale, de proiect, de funcţionare. Abaterile de la
condiţiile optime conduce la creşterea pierderilor şi, deci, a costurilor la utilizatorii
finali.
În principiu, utilizatorii finali necesită puterea activă P care poate fi
transformată în putere utilă (lucru mecanic util). Transferul puterii active este
inerent însoţit de un transfer de putere reactivă Q, necesară, în special, pentru
magnetizarea circuitelor magnetice ale transformatoarelor, motoarelor, bobinelor
etc. În acest fel, liniile electrice transferă puterea totală (aparentă) S
. (1.1)
Pierderile de energie electrică P depind de rezistenţa electrică R a circuitului
şi de intensitatea curentului electric I din circuit astfel că în circuite trifazate, în
regim sinusoidal şi simetric
. (1.2)
În acest caz, curentul electric din circuit se calculează din relaţia:

, (1.3)

în care Ur este tensiunea normată a liniei electrice.

Relaţia (1.2) pune în evidenţă cele trei soluţii posibile pentru reducerea
pierderilor şi, deci, creşterea eficienţei procesului de transfer a energiei electrice.
Prima soluţie constă în reducerea rezistenţei electrice a circuitelor. Ea este
aplicată încă din faza de proiectare, în care se analizează, din punct de vedere
tehnico-economic, tipul şi secţiunea conductorului utilizat.
Cea de a doua soluţie constă în creşterea tensiunii nominale a liniei (relaţia
1.3). Valorile tensiunii nominale sunt standardizate (0,4 kV; 20 kV; 110 kV şi 400
kV) şi, în mare măsură, analizate încă din faza de proiectare. Totuşi, în România,
există încă reţele extinse cu tensiunea nominală de 6 kV şi 10 kV, care determină
importante pierderi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice; este necesară
trecerea lor la 20 kV pentru creşterea eficienţei sistemului de distribuţie. Cea mai
mare parte a pierderilor ( peste 60%) apare în reţeaua de joasă tensiune. În acest
sens, soluţiile moderne de alimentare a consumatorilor elimină reţeaua de joasă
tensiune, asigurând alimentarea consumatorilor (chiar şi a celor urbani şi rurali)
direct la tensiunea de 20 kV.
Cea de a treia soluţie constă în reducerea curentului electric din circuit (relaţia
1.3) prin reducerea puterii totale transferată pe linie, limitând transferul de putere
reactivă Q (relaţia 1.1). Pentru a stimula consumatorii de a limita absorbţia de
putere reactivă din reţeaua electrică, tarifele actuale pentru energia electrică
consumată de utilizatorii finali cuprind şi o componentă care se referă la plata
energiei reactive consumate. Îndicatorul utilizat în calculul facturii este factorul de
putere 
. (1.4)
În mod ideal, factorul de putere ar trebui să fie unitar, pentru ca puterea
reactivă să fie nulă. Normativele actuale penalizează consumatorii dacă utilizează
Eficienţa energetică 12

energia electrică la un factor de putere normat (numit neutral şi având valoarea

0,92).
Controlul factorului de putere la consumator impune realizarea, de către
acesta, a unor investiţii pentru producerea locală a puterii reactive. În general
aceste investiţii au o durată redusă de recuperare (sub 1 an) astfel încât, la cei mai
mulţi consumatori, costurile suplimentare pentru plata energiei reactive nu sunt
justificate economic.
Deşi încă nu sunt luate în considerare dar fizic există, pierderile de la abaterile
faţă de forma sinusoidală a tensiunii şi curentului sunt din ce în ce mai prezente în
reţelele electrice actuale. Acestea sunt determinate, în primul rând, de elementele
nelineare din circuitele consumatorilor, în special elemente de electronică de putere
utilizate pentru controlul şi conducerea proceselor în industria modernă.
Unul dintre principalele sectoare în care creşterea eficienţei energetice este
necesară şi posibilă este sectorul casnic. Deşi, în acest sector, în ultimii 30 de ani,
eficienţa energetică a crescut cu 5060% (fig. 1.9) există, încă, soluţii pentru
reducerea, în continuare, a consumurilor de energie în procesele de preparare a
hranei, de condiţionare a locuinţelor, de spălare, uscare [1.6]. De asemenea, există
posibilităţi de reducere a consumurilor de energie la echipamentele TV, audio,
informatice, de comunicare etc.

1.7 Concluzii

Conform prognozei Comisiei Europene pentru Energie şi transport, până în

anul 2030 consumul de energie electrică în Europa va creşte cu circa 60% , dar
emisiile de CO2 vor creşte doar cu 13,7% , în special datorită măsurilor de protecţie
a mediului. Preocuparea pentru creşterea eficienţei în utilizarea energiei va asigura,
atât creşterea cantităţii de bunuri şi servicii la dispoziţie, cât şi o dezvoltare
durabilă a societăţii. Pentru Europa va însemna şi creşterea securităţii energetice
prin limitarea dependenţei de resursele din afară.
În România, în prezent, există mari posibilităţi de reducere a consumurilor
energetice, pregnant puse în evidenţă de valorile ridicate ale intensităţii energetice
electrice. De cele mai multe ori, informarea şi conştientizarea specialiştilor are un
13 Eficienţa energetică

rol important în determinarea factorilor de decizie pentru efectuarea investiţiilor

necesare creşterii eficienţei energetice.
Preocuparea pentru mediul ambiant şi pentru utilizarea cu grijă a resurselor
pentru a asigura condiţii normale de viaţă şi pentru generaţiile viitoare, reprezintă
elementul definitoriu în analiza problemelor legate de eficienţa energetică.

Bibliografie
[1.1] *** Action Plan for Energy Efficiency: Realising the Potential, Communication from the
Commission, Commission of the European Communities, Brussels, COM(2006)545 final.
[1.2] Rugină V., Intensitatea energetică a industriei Româneşt i„Mesagerul Energetic” anul V, nr.44,
iunie 2005.
[1.3] *** Electricity for more efficiency, electric technologies and their energy savings potential,
Union of the Electricity Industry-Eurelectric , 2005, www.uie.org
[1.4] *** Doing more with less, Green paper on energy efficiency, European Commission,
Directorate-General for Energy and Transport, 2005,
http://europa.eu.int/comm/energy/efficiency/index_en.htm
[1.5] Leca A., Muşatescu V., Managementul energiei, Editura AGIR, Bucureşti, 2006.
[1.6] Brauner G., Fuerlinger S., Haidvogl H., Potential for the efficiency improvement in the private
sector, CIRED 2007, Raport 0834.