Curs Tdee1

CURS 1
IAŞI - 2021
Orice inginer care îşi doreşte o pregătire în domeniul
ingineriei electrice are nevoie
de elemente de bază ale instalațiilor de
T.D.E.E.
NOTA FINALĂ:
50% nota examen final *;
25% + 25% nota aplicații (proiect, laborator);
* Nota trebuie să fie > 5 (cinci).
Georgescu Gh., Neagu B.
Proiectarea şi exploatarea asistată de calculator a sistemelor publice de
repartiţie şi distribuţie a energiei electrice
Volumul 1 și 2, Editura Academică „AXIS”, Iaşi, 2012.
Georgescu Gh., Neagu B.

Analiza regimurilor permanente de funcționare ale rețelelor electrice din
sistemul electroenergetic
Volumul 1 și 2, Editura PIM Iaşi, 2014.
Georgescu Gh., Istrate M., Varvara V., ş.a.

Transportul şi distribuţia energiei electrice, vol. 1,2
Editura „Gh. Asachi”, Iaşi, 2001.
Note de curs, publicate on-line:

www.ovidiu-ivanov.ieeia.tuiasi.ro
Avantajele utilizării energiei electrice:
poate fi produsă pe orice amplasament care corespunde din punct
de vedere tehnic şi economic;
poate fi transmisă rapid şi economic la distanţe mari;
se poate distribui economic la un număr mare de consumatori, de
puteri diverse;
poate fi transformată, în condiţii avantajoase, în alte forme de
energie finită, necesară diferitelor activităţi, respectiv căldură,
lumină, lucru mecanic pentru acţionări, procese chimice;
utilizarea energiei electrice nu determină reziduuri;
se poate măsura cu precizie şi se pretează bine la automatizări.
generator
linie electrică consumator
transformator transformator
ridicător coborâtor
Sistem electroenergetic - ansamblul instalaţiilor care servesc la producerea,

transportul, distribuţia şi consumul energiei electrice.
Instalaţii T.D.E.E. (rețele electrice) - ansamblu de linii electrice aeriene,

linii electrice în cablu, staţii de transformare, posturi de transformare, puncte
de alimentare, puncte de conexiuni etc.
~
Instalaţiile de T.D.E.E. trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor, în funcţie de natura efectelor produse de
întreruperile în alimentare;
siguranţa în funcţionare a instalaţiilor;
asigurarea parametrilor calitativi ai energiei electrice furnizate
consumatorilor;
reducerea impactului instalaţiilor energetice şi a procedurilor
tehnologice asupra mediului exterior;
reducerea pierderilor tehnologice şi a costului energiei electrice
livrate consumatorilor;
eficienţa economică a investiţiilor.
Instalaţii de
transport şi
distribuţie a
energiei electrice
Prin tensiunea nominală a unei linii se înţelege valoarea efectivă
a tensiunii între faze (tensiunea de linie). Pentru liniile la care sunt
racordaţi direct receptori, tensiunea nominală a liniei coincide cu
tensiunea nominală a receptoarelor. La liniile de JT cu conductor de
nul, se precizează, în plus, şi tensiunea între fază şi nul.
Limitele Tensiuni
Clasa reţelei
de tensiune nominale
Reţele de foarte joasă tensiune 50 V 12, 24, 36 V
230/127, 400/230,
Reţele de joasă tensiune 50  1000 V
500 (690) V
3, 5, 6, 10, 15, 20,
Reţele de medie tensiune 1  35 kV
25, 30, 35 kV
Reţele de înaltă tensiune 35  275 kV 60, 110, 220 kV
Reţele de foarte înaltă tensiune 300 kV 400, 750 kV
Reţelele de utilizare - instalaţii electrice interioare, ce
alimentează un număr mare de receptoare casnice de JT şi mici
motoare de puteri, mici (între câţiva waţi - câţiva kilowaţi) şi reţele
industriale ce alimentează direct receptoare de JT şi uneori de MT.
Reţelele de distribuţie au funcţia să distribuie energia electrică
reţelelor de utilizare sau consumatorilor prin două sau trei trepte de
tensiune:
 o reţea de joasă tensiune, alimentată prin intermediul
posturilor de transformare (PT);
 o reţea de medie tensiune, alimentată fie direct din staţia de
transformare (ST), fie indirect, prin intermediul punctelor de
alimentare (PA);
 o reţea de 110 kV – (reţea de repartiţie).
Reţelele de transport au rolul de a tranzita puterile evacuate
din centralele de puteri mari, de ordinul sutelor şi miilor de MW, la
distanţe mari, până la centrele importante de consum.
PT PT PT
PT PT PT
110kV ST
PT PT
ST
20 kV
PT PT PT PT PT
fideri
distribuitor
de MT
0,4 kV
0,4 kV 0,4 kV
 oferă un grad scăzut de siguranţă
PA
PT
în alimentarea consumatorilor;
PT PT
 au avantajul că necesită investiţii
PT relativ mici;
PT PT  au o exploatare comodă;
PT
 necesită o aparatură de protecţie
PT
PT PT simplă.
distribuitor
de joasă
PT PT tensiune
PT


PT PT PT PT
ST
PT PT PT PT
Reţelele buclate asigură alimentarea consumatorilor cu

energie electrică din două părţi distincte. Astfel:
 asigură o siguranţă mai mare în alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor;
 investiţiile necesare pentru realizarea lor sunt mai mari, în
comparaţie cu reţelele radiale.


Reţelele buclate complex permit

alimentarea consumatorilor prin mai
multe căi distincte. De aceea:
 reţele prezintă o siguranţă mare în
alimentarea consumatorilor cu
energie electrică;
 permit realizarea unor regimuri
economice de funcţionare;
 în schimb, necesită mai multă
aparatură de protecţie şi mai
complicată;
 investiţiile necesare realizării unor
astfel de reţele sunt ridicate.
Reţelele de curent continuu
Reţelele de curent alternativ care se împart în:
 Rețele monofazate.
 Rețele trifazate.
www.transelectrica.ro
Piaţa en-gros – producători, furnizori, consumatori mari.
Piața contractelor
Piața pe ziua următoare
Piața intrazilnică
Piața de echilibrare
Piața serviciilor de sistem
Piața certificatelor verzi
Piața en-detail – furnizori, consumatori mici

Piaţa contractelor bilaterale - asigură tranzacţiile bazate pe
contracte reglementate, precum şi a contractelor bilaterale care
au un conţinut negociat de părţile interesate.
Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale de Energie
Electrică atribuite prin licitaţie publică, a producătorilor,
furnizorilor şi consumatorilor eligibili, în care ofertele se fac la
vedere şi nu sunt standardizate din punct de vedere al cantităţilor
ofertate, perioadelor şi termenelor de livrare.
Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale de Energie
Electrică cu Negociere Continuă (Forward) deschisă
producătorilor, furnizorilor şi marilor consumatori industriali.
Piaţa pe ziua următoare (PZU) - serveşte la tranzacţionarea
cantităţilor de energie electrică produse ori necesare, neacoperite
prin contract. Aceasta oferă un cadru centralizat pentru vânzarea şi
cumpărarea energiei electrice de către participanţii la piaţa angro,
necesar operatorului comercial OPCOM.
Piaţa de echilibrare (PE) - coordonată de Operatorul pieţei de
echilibrare (OPE) din cadrul Transelectrica. Aceasta are ca scop
achiziţionarea energiei pentru asigurarea flexibilităţii şi stabilităţii
SEN şi rezolvarea comercială a restricţiilor de reţea.
Piaţa serviciilor de sistem tehnologice - are ca scop asigurarea unei
cantităţi suficiente de servicii de sistem pentru Operatorul de
transport şi distribuitori, în scopul exploatării optime a SEN.
Piaţa certificatelor verzi – conform reglementărilor, furnizorii sunt
obligaţi să achiziţioneze energie produsă din surse regenerabile
însumând o cotă stabilită din producţia anuală de energie.
Anul III - Transportul și Distribuția Energiei Electrice I
• parametrii electrici ai instalațiilor componente ale rețelelor
electrice
• calculul electric al rețelelor simple
• calitatea alimentării cu energie electrică (pierderi de putere și
energie, reglarea tensiunii)
Anul IV - Transportul și Distribuția Energiei Electrice II

• Linii lungi
• Analiza asistată de calculator a funcționării rețelelor electrice
de distribuție radiale (teoria grafurilor)
Anul IV - Sisteme Electroenergetice I
• Analiza funcționării rețelelor electrice de înaltă tensiune
(buclate)
• Scurtcircuite
Anul IV - Sisteme Electroenergetice II

• Echivalenți de rețea
• Estimarea stării sistemelor electroenergetice
• Stabilitatea sistemelor electroenergetice – studii de master

• Piața de energie electrică – studii de master
CURS 2-4
SCHEMELE ECHIVALENTE ŞI PARAMETRII

INSTALAŢIILOR DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE
A ENERGIEI ELECTRICE
IAŞI - 2021
Z Z/2 Z/2 Z
o o o o o o
Y/2 Y/2 Y Y
Fig. 1 Scheme echivalente cu parametri concentraţi pentru elementele de reţea
Elementele longitudinale de circuit, de impedanţă redusă, corespund

impedanţei liniilor şi impedanţei de scurtcircuit a transformatoarelor.
Elementele transversale de circuit, de impedanţă, în general, mare,

corespund impedanţei transversale a liniilor şi impedanţei de
magnetizare a transformatoarelor.
 Rezistenţa: r0[Ω/km]  Conductanţa (perditanţa): g 0 [S/km]
 Reactanţa inductivă: x0   l0 [Ω/km]  reactanţa inductivă: b0   c0 [S/km]
Rezistenţa şi reactanţa inductivă Conductanţa şi susceptanţa capacitivă
formează impedanţa: compun admitanţa :
z  r0  j l0  r0  jx0 [Ω/km] y  g 0  j c0  g 0  jb0
0
[S/km]
0
Parametrii globali – impedanţa longitudinală Z şi admitanţa transversală Y, pentru

o linie electrică, se calculează cu următoarele relaţii:
Z  R  jX 
rol  jxol 
nc
Y G  jB   g ol  jbol   nc
unde:
l – lungimea liniei electrice, în km;
nc – numărul de circuite identice în paralel
REZISTENŢA LINIILOR ELECTRICE AERIENE
În c.c. rezistenţa conductoarelor LEA se calculează astfel:
rcc0  K ' 
1000
 / km ; Rcc  K ' 
l
 [1]
S S
unde:
l – lungimea conductorului, în m;
S – secţiunea conductorului, în mm2;
K’ – coeficient de corecţie funcţie de tipul constructiv al conductoarelor (K’=1, pentru
cond. masive şi K’ = 1,021,04 pentru cond. funie la care, datorită răsucirii, lungimea
firelor componente este cu 24% mai mare decât lungimea conductorului);
 - rezistivitatea materialului conductor, în mm2/m, dată de obicei în standarde la 200C
şi variabilă cu temperatura , conform relaţiei:
  20[1  20   20 2 ] [2]
 şi  sunt coeficienţi de variaţie a rezistivităţii cu temperatura :

 pentru cupru  = 0,00417 grd-1,  = 0,4510-6 grd-2;
 pentru aluminiu  =0,00387 grd-1,  = 1,1010-6 grd-2).
OBS. În c.a., rezistenţa conductoarelor LEA este puţin mai mare decât în c.c.,
datorită efectului pelicular şi în mai mică măsură efectului de apropiere (proximitate).
Efectul pelicular - fenomenul de distribuţie neuniformă a curentului în secţiunea
transversală a unui conductor şi se manifestă printr-o creştere a densităţii curentului la
periferia conductorului, ceea ce echivalează cu o micşorare a secţiunii lui reale, fapt
ce conduce la o creştere a rezistenţei. Acest efect este influenţat de:
 frecvenţa curentului;
 dimensiunile conductorului;
 natura materialului conductor.
Efectul de apropiere (proximitate) - fenomenul de distribuţie neuniformă a

curentului în secţiunea transversală a unui conductor, produs de variaţia în timp a
curentului în unul sau mai multe conductoare învecinate acestuia. Acest efect depinde
 de frecvenţa curenţilor, natura materialului conductor, dimensiunile şi modul
de dispunere a conductoarelor;
 de legătura dintre amplitudinile şi fazele curenţilor, precum şi de distribuţia
fluxului magnetic în interiorul şi exteriorul conductorului.
În practică, pentru calculul rezistenţei în c.a. a conductoarelor liniilor electrice se
utilizează tabele sau curbe precalculate (Fig. 2), ce permit determinarea raportului
Rca/Rcc, pentru conductoare tubulare, funcţie de coeficientul K, definit de relaţia:
 f
1.20
0.3
K  0,0503 [3]
Rcc d  f 
1.18
Rca / Rcc
0.2
1.16
0.1
1.14 în care:
/d=0 0.4 d – diametrul conductorului;
1.12
1.10 
δ – grosimea peretelui;
0.5 f – frecvenţa.
1.08
d
1.06
OBS. La conductoarele funie din Ol-Al, efectul pelicular
1.04
scade cu creşterea numărului de straturi, iar
1.02
K considerarea inimii de oţel complică mult calculul
1.00 rezistenţei în curent alternativ. Prin neglijarea
0 0.4 0.8 1.2 1.6 2.0 2.4 2.8
curentului ce parcurge inima de oţel, aceste
Fig. 2 Curbele lui Ewan pentru calculul conductoare pot fi echivalate cu cele tubulare.
Rca/Rcc , în cazul conductoarelor
tubulare
Pentru LEA alimentate în c.a. cu frecvenţa de 50 Hz, creşterea rezistenţei

datorită efectului pelicular se poate neglija în cazul secţiunilor:
 mai mici de 450 mm2, pentru conductoare din cupru;
 mai mici de 600 mm2 pentru cele din aluminiu (Fig. 3).
Rca / Rcc 1.16
1.12
Cu
1.08
1.06
Al
1.00
0 200 400 600 800
S[mm2]
Fig. 3 Variaţia raportului Rca/Rcc în funcţie de secţiune la conductoarele LEA din
cupru sau aluminiu
REZISTENŢA LINIILOR ELECTRICE ÎN CABLU
Rezistenţa specifică a unui conductor în c.c., la temperatura de serviciu θ (°C):
K1  K 2  K 3
R0cc   [Ω/km] [4]
S
în care:
S – secţiunea reală a conductorului, în mm2;
K1 – coeficient de corecţie ce depinde de natura materialului conductor, de transformările
fizice din procesul de fabricaţie a conductorului şi de prezenţa ujnor straturi de protecţie;
K2 - coeficient de corecţie care ţine seama de majorarea lungimii conductorului datorită
răsucirii firelor componente în cazul conductoarelor multifilare;
K3 – coef. de corecţie ce ţine seama de majorarea lungimii datorită asamblării conductoarelor;
ρθ – rezistivitatea materialului conductor la θ (°C), în Ω·mm2/km, variabilă cu temperatura:
   20 [1   20   20   20   202 ] [5]

În c.a., rezistenţa conductoarelor LEC este mai mare decât în c.c. datorită
efectelor pelicular şi de apropiere (proximitate) şi din cauza pierderilor de putere
determinate de curenţii induşi în ecrane, mantaua metalică şi armătura cablului. În
calculele practice, pentru a evidenţia creşterea rezistenţei în curent alternativ, datorită
efectului pelicular şi de apropiere, se utilizează relaţii de tipul:
r0ca  1  Y p  Ya   R0cc [6]
Yp şi Ya - coeficienţi de creştere a rezistenţei în c.a. datorită efectului pelicular şi de

apropiere a căror valori pot fi determinate cu următoarele relaţii:
Kp
Yp  0.159 10  2 f
Rcc
[7]
Ka
Yp  0.159 10  2 f
Rcc
în care:
f – frecvenţa, în Hz;
Kp , Ka – coeficienţi ce depind de tipul conductorului, dacă este sau nu impregnat.
Creşterea rezistenţei cablurilor, în c.a., poate fi influenţată constructiv sau prin

dispunerea acestora.
Dacă secţiunile circulare ale cablurilor cu secţiuni mari sunt realizate din sectoare
izolate între ele prin benzi de hârtie, atunci se reduce influenţa efectului pelicular şi a
celui de apropiere.
Tabelul 1 Valorile raportului Rca/Rcc la cablurile de construcţie funie de diferite secţiuni,
cu mai multe vane conductoare
S [mm2] 50 125 150 200 250 300 350 375
Rca/Rcc 1,02 1,06 1,07 1,10 1,13 1,16 1,19 1,21
La LEC, diferenţa dintre rezistenţa în c.a. şi cea în c. c. este mult mai mare
decât la LEA, chiar de la secţiuni relativ mici, însă
în calculele practice se consideră egale.

REACTANŢA LINIILOR ELECTRICE
Reactanţa inductivă pe fază a unei linii trifazate:
X  L  2f L [8]
în care:
L – inductivitatea pe fază, în H;
f – frecvenţa, în Hz;
Stabilirea inductivităţii LEA se poate face pornind de la relaţia fundamentală a raportului

dintre fluxul magnetic total (t) care străbate suprafaţa limitată de conturul circuitului şi
curentul (I) care străbate circuitul…
t
L [9]
I
Inductivitatea proprie are două componente:
 ext  int
L  Lext  Lint   [10]
I I
în care:
Lext – inductivitatea exterioară corespunzătoare liniilor de câmp magnetic exterior (ext);
Lint – inductivitatea interioară corespunzătoare liniilor de câmp magnetic interior (int).
REACTANŢA LINIILOR ELECTRICE
Pentru un conductor cilindric cu raza r şi lungimea l, inductivitatea exterioară este:
l D
Lext  0 ln x [H] [11]
2 r
inductivitatea interioară este : l
Lint  [H] [12]
în care: 8
Dx – distanţa de la axa conductorului până la punctul în care intensitatea câmpului
magnetic este nulă (H = 0);
0 - permeabilitatea magnetică a vidului (0 = 410-7 H/m);
 - permeabilitatea magnetică a materialului conductor.
Din relaţiile (10)(12), rezultă că inductivitatea proprie a conductorului masiv are forma:
 0 l  Dx    0 l Dx
L  ln   ln [H] [13]
2  r 4 0  2 re


4 0
re - raza echivalentă medie: re  re
Inductivitatea mutuală M dintre două conductoare cilindrice, paralele, de lungime l,
situate într-un mediu neferomagnetic şi cu distanţa D între axe, este dată de relaţia:
 0 l Dx
M  ln [H] [14]
2 D
REACTANŢA LEA TRIFAZATE SIMPLU ŞI DUBLU CIRCUIT
IR D D
R
DRS IR IS
DTR IT
IS IT
R S T
S DST T
Fig. 4 Dispoziţia conductoarelor LEA simplu circuit în vârfurile unui triunghi sau în acelaşi plan orizontal
Fluxurile magnetice totale care înlănţuie conductoarele de fază ale liniei :

    I 
sau [15]
 R   LRR M SR M TR   I R 
    M LSS M TS   I S 
 S   RS
 T   M RT M ST LTT   I T 
unde:
[ ]–vectorul coloană al fluxurilor totale care înlănţuie conductoarele de fază;
[] –matricea pătrată a inductivităţilor proprii şi mutuale (Lii – inductivităţile proprii ale
conductoarelor de fază, Mij – inductivităţile mutuale dintre perechile de faze);
[I] – vectorul coloană al intensităţii curenţilor pe cele trei faze.
Prin explicitarea inductivităţilor proprii şi mutuale din (15), conform (13) şi (14), rezultă:
 Dx Dx Dx 
 ln ln ln 
 R   re DSR DTR   I 
    0 l ln D x
R
D Dx   
 S  2  D ln x ln IS
re DTS    [16]
 T   DRS  
ln x D D x   I T 
ln x ln
 DRT DST re 
Considerând sistemul trifazat de curent simetric (IR = IR; IS = a2·IR ; IT = a·IR), fluxurile
magnetice totale corespunzătoare celor trei faze sunt date de relaţiile:
 0 l  DSR DTR DSR 


R  I R ln  j 3 ln
2  re DTR 
 
 0 l  DRS DTS DTS 

S  I S ln  j 3 ln [17]
2  re DRS 

 0 l  DRT DST DTR 

T  I T ln  j 3 ln
2  re DTS 

Conform (9), rezultă că inductivităţile specifice, ataşate celor trei faze ale liniei, sunt:
R   DSR DTR DSR 

l R0   0  ln  j 3 ln 
l I R 2  r DTR 
 e 
 S  0  DRS DTS DTS 

l S0   ln  j 3 ln [18]
l I S 2  re DRS 

 T  0  DRT DST DTR 

l T0   ln  j 3 ln
l I T 2  re DTS 

Deoarece distanţele dintre faze au valori apropiate:
ln DRS DTR  1; ln DST DSR  1; ln DTR DTS  1 [19]
în calculele practice se neglijează termenii imaginari din (18), devenind :
0 DSR DTR
lR  ln
0
2 re
0 DRS DTS
lS  ln [20]
0
2 re
 DRT DST
lT  0 ln
0
2 re
Din analiza rel. (20), rezultă că inductivităţile specifice ataşate fazelor unei linii trifazate
simplu circuit sunt diferite în cazul când dispunerea conductoarelor de fază pe coronamentul
stâlpilor nu este simetrică.
Aceasta conduce la o nesimetrie de impedanţe, respectiv la o nesimetrie a tensiunilor.
Pentru a evita acest inconvenient se practică transpunerea conductoarelor pe linie, adică
un conductor de fază ocupă pe rând, cele trei poziţii posibile, de-a lungul liniei (Fig. 5).
l /3 l /3 l /3
IR
R R T S
DRS
IS
S R T
DTR
S
DST IT
T S R
T
Pas de transpunere
Ciclu de transpunere
Fig. 5 Transpunerea conductoarelor unei linii trifazate simplu circuit
OBS. Distanţa pe care un conductor de fază ocupă cele trei poziţii se numeşte ciclu de
transpunere, iar distanţa dintre două puncte de transpunere se numeşte pas de transpunere.
La liniile transpuse, inductivităţile pe cele trei faze devin egale şi se pot exprima printr-o
valoare medie, egală cu media aritmetică a celor trei inductivităţi determinate cu relaţiile (20):
l R0  l S0  lT0  0 3 DRS DRT DST  0 Dm

l0   ln sau l 0  ln [H/m] [21]
3 2 re 2 re
Dm  3 DRS DRT DST - media geometrică a distanţelor dintre fazele LEA
În cazul liniilor din materiale neferomagnetice ( = 0), inductivitatea specifică este:

Dm
l0  0 ,46  lg [mH/km] [22]
re
Pentru frecvenţa de 50 Hz, reactanţa inductivă specifică ataşată unei faze se determină
cu relaţia:
Dm
x0   l0  0 ,1445  lg [Ω/km] [23]
re
sau utilizând raza reală a conductoarelor:
Dm
x0  0 ,1445  lg  0 ,0157 [Ω/km] [24]
r
IR R T S
IS S
R T’ R T
IT T S
S S’ R
T R’ IT ’ T’ R’ S’
IS’
S’ T’ R’
IR’
R’ S’ T’
În cazul LEA trifazate cu dublu circuit (Fig. 6) pentru determinarea inductivităţii şi reactanţei
specifice se procedează în mod analog ca la liniile simplu circuit, rezultând relaţiile practice:
Dm Dm1
l0  0 ,46  lg [mH/km] [25]
re Dm 2
Dm Dm1
x0  0 ,1445  lg [Ω/km] [26]
re Dm2
sau utilizând raza reală a conductoarelor:
Dm Dm1
x0  0 ,1445 lg  0 ,0157 [Ω/km] [27]
r D m2
Dm  3 DRS DST DTR -media geometrică a distanţelor dintre fazele unui circuit;
Dm1  3 DRS ' DST ' DTR ' -media geometrică a distanţelor dintre fazele neomoloage a celor două circuite;
Dm2  3 DRR ' DSS ' DTT ' -media geometrică a distanţelor dintre fazele omoloage ale celor două circuite.
REACTANŢA LEA CU CONDUCTOARE FASCICULARE
Pentru creşterea capacităţii de transport a liniilor şi pentru evitarea fenomenului corona,
LEA de ÎT şi FÎT se construiesc cu mai multe conductoare pe fază (conductoare fasciculare).
d
r
d
Fig. 7 Conductoare fasciculare r
r d
d d
În relaţiile de calcul ale inductivităţii şi reactanţei trebuie să se ţină seama de numărul de

conductoare pe fază şi de raza medie echivalentă a conductoarelor unei faze :
 D 0 ,5  4
l0   4 ,6  lg m  10 [mH/km] [28]
 rm n 
Dm 0 ,0157
x0  0 ,1445  lg  [Ω/km] [29]
rm n
REACTANŢA LEC
Reactanţa inductivă a cablurilor monofazate folosite la construcția LEC se

poate determina cu relaţii similare celor utilizate la LEA.
În cazul cablurilor bifazate sau trifazate, relaţiile de calcul au forme mai
complicate şi ţinând seama că, în general, cablurile nu au elementele geometrice
cunoscute (distanţa dintre conductoare), în vederea evaluării reactanţei inductive se
recomandă utilizarea tabelelor sau diagramelor furnizate de firmele constructoare,
pentru fiecare secţiune a conductoarelor şi tip constructiv de cablu.
În lipsa acestor date, pentru cabluri de construcţie normală, se pot utiliza

următoarele valori medii ale reactanţelor specifice:
 x0 = 0,080,10 /km – pentru cabluri trifazate cu tensiuni de 615 kV;
 x0 = 0,100,12 /km – pentru cabluri trifazate cu tensiuni de 2035 kV.
CONDUCTANŢA LINIILOR ELECTRICE
Conductanţa este parametrul transversal al liniilor electrice, corespunzător pierderilor de
putere activă transversale :
P0 P
g 0  2 [S/km] G  2 [S] [30]
Un Un
în care:
g0 – conductanţa specifică a liniei, în S/km;
G – conductanţa liniei, în S;
P0 – pierderile active transversale pe km de linie, în kW/km;
P – pierderile active transversale în linie, în kW.
Fenomenul corona reprezintă o descărcare autonomă incompletă, care se produce la

suprafaţa conductoarelor, sub forma unei coroane luminoase, când intensitatea câmpului
electric la suprafaţa acestora depăşeşte o valoare critică Ecr.
Influenţa fenomenului corona se manifestă atât asupra creşterii pierderilor de putere în
reţelele electrice, cât şi asupra altor factori care influenţează negativ funcţionarea liniilor:
 corodarea conductoarelor
 producerea unor puternice perturbaţii radiofonice.
Tensiunea critică la care apare fenomenul corona, în cazul unei linii electrice trifazate cu o
dispunere simetrică a conductoarelor, se calculează cu relaţia:
Dm
U cr0  E cr m1 m2  r ln [kV] [31]
r
În cazul conductoarelor dispuse în acelaşi plan orizontal, s-a constatat că tensiunea critică
de apariţie a fenomenului corona, pentru cele trei faze, este diferită.
Pentru faza din mijloc este mai mică cu circa 4%, iar pentru fazele extreme este mai mare cu
circa 6% faţă de tensiunea calculată cu rel. (31), pentru dispoziţie simetrică a conductoarelor.
SUSCEPTANŢA LINIILOR ELECTRICE
Susceptanţa capacitivă a liniilor electrice se determină cu relaţiile:

b0   c0 [S/km] B   C [S] [34]
Cm
în care: R T
c0 - capacitatea specifică pe km de linie;

C - capacitatea conductoarelor. Cm
Cm
S
O linie electrică trifazată formează un sistem de Cp Cp Cp
condensatoare, care au ca armături conductoarele metalice ale
liniei şi pământul. Conductoarele unei astfel de linii prezintă
capacităţi parţiale faţă de pământ şi capacităţi mutuale între
faze (Fig. 8). Fig. 8 Linie electrică trifazată cu
capacităţi faţă de pământ şi între faze
conductor de fază
La întocmirea schemelor echivalente monofazate, pentru
calculul regimurilor de funcţionare simetrice, capacitatea
C C C C
ataşată unei faze reprezintă suma capacităţilor parţiale pe
care faza respectivă le prezintă în raport cu conductoarele conductor de nul
celorlalte faze şi cu pământul (Fig. 9). Fig. 9 Schema electrică echivalentă
monofazată
Capacitate de serviciu sau de lucru - raportul dintre întreaga cantitate de electricitate,
care determină liniile de câmp ce pleacă de la un conductor dat spre celelalte şi spre pământ,
şi potenţialul acelui conductor:
q
C [35]
U0
unde: q – sarcina electrică cu care este încărcat conductorul;
U0 – potenţialul conductorului în raport cu pământul.
Prin utilizarea ecuaţiilor lui Maxwell, care dau legătura dintre potenţialele celor trei
conductoare de fază şi sarcinile electrice ale acestora prin intermediul coeficienţilor de
potenţial propriu şi mutual, rezultă că valoarea capacităţii de serviciu ataşată unui
conductor de fază este de forma următoare:
2  l
C [36]
D
ln m
r
Considerând  = 0 = 1/49109 F/m şi trecând în logaritm zecimal, capacitatea de
serviciu specifică pe km de linie se determină cu o relaţie de forma:
0 ,0242
c0  [F/km] [37]
Dm
lg
r
Pentru frecvenţa de 50 Hz, susceptanţa capacitivă specifică, ataşată unei faze a unei
LEA simplu circuit, pe care s-a efectuat transpunerea conductoarelor, se determină cu relaţia :
7 ,58
b0   c0   10 6 [S/km] [38]
Dm
lg
r
În cazul LEA trifazate dublu circuit, pe parcursul cărora s-a efectuat transpunerea
conductoarelor (Fig. 6), pentru determinarea capacităţii de serviciu şi a susceptanţei
capacitive se procedează analog ca la liniile simplu circuit, rezultând următoarele relaţii :
0 ,0242
c0  [F/km] [39]
Dm D

m1
lg
r D m2
7 ,58 [40]
b0   10 6 [S/km]
D Dm
lg m  1
r D m2
Dm , Dm1 , Dm2 ….???
În cazul LEA trifazate simplu sau dublu circuit, realizate cu conductoare

fasciculare, pentru determinarea capacităţii de serviciu şi a susceptanţei capacitive
se folosesc relaţiile (37)(40), în care raza echivalentă a fasciculului de
conductoare se determină cu relaţia:
rm  n n  r   n 1
m
[41]
SCHEME ECHIVALENTE ŞI PARAMETRII TRANSFORMATOARELOR
În instalaţiile de transport şi distribuţie în curent alternativ,

transformatoarele sunt destinate pentru transformarea parametrilor
energiei electrice (tensiunea şi intensitatea curentului), menţinând
neschimbată frecvenţa mărimilor alternative şi poartă denumirea de
transformatoare de putere sau de forţă.
În mod obişnuit, se folosesc următoarele tipuri de transformatoare:

 transformatoare trifazate, cu două sau trei înfăşurări, care permit
interconectarea simultană a două sau trei reţele cu tensiuni nominale
diferite;
 transformatoare monofazate, cu două sau trei înfăşurări, utilizate mai
ales în cazul unor puteri unitare trifazate mari;
 autotransformatoare, folosite pentru transformarea tensiunii în limite
reduse.
TRANSFORMATOARE CU DOUĂ ÎNFĂŞURĂRI
Transformatoarele trifazate cu două înfăşurări permit interconectarea a două reţele
electrice cu tensiuni nominale diferite, fiind reprezentate în schemele monofilare astfel:
1 2
Z1 Z2’ Zsc
Zm Y0
Fig. 10 Schemele echivalente ale transformatorului cu două înfăşurări
Z sc  RT  jX T
Y 0  GT  jBT
Impedanţa nominală a transformatorului cu două înfăşurări se determină cu relaţia:
U n2
Zn  [42]
Sn
iar componentele activă şi reactivă ale tensiunii de scurtcircuit sunt de forma:
Psc  10 3
ur  100 [%] [43]
Sn
u x  u sc
2
 u r2 [%] [44]
Pe baza relaţiilor (42)(44), rezultă că parametrii longitudinali (R şi X) se determină astfel:
ur Psc U n2 3 [Ω]
RT  Zn  2
10 [45]
100 Sn
ux
XT  Zn [Ω] [46]
100
În cazul transformatoarelor de putere mare (Sn  10 MVA), R <<< X şi în relaţia de calcul
a reactanţei se introduce direct mărimea usc, eroarea determinată fiind neglijabilă :
u sc U n2
XT  10  2 [Ω] [47]
Sn
Puterea reactivă de magnetizare a transformatorului de putere este aproximată prin
puterea de mers la gol :
i0
Qm  S n [MVAr] [48]
100
Pentru determinarea parametrilor transversali, G şi B, se folosesc relaţiile:
PFe 3
GT  2
10 [S] [49]
Un
io S n
BT  10  2 [S] [50]
U n2
TRANSFORMATOARE CU TREI ÎNFĂŞURĂRI
Transformatoarele trifazate cu trei înfăşurări permit interconectarea simultană a trei reţele
electrice cu tensiuni nominale diferite, fiind reprezentate în schemele monofilare astfel:
Z2’
1 Z1 2
Z3’
3
Y0
Fig. 12 Schema echivalentă monofazată pentru un

transformator de putere cu trei înfăşurări Fig 11. Schema monofilară şi variantele constructive ale
transformatoarelor de putere cu trei înfăşurări
Tabelul 2 Calculul rezistenţelor transformatoarelor cu trei înfăşurări în funcţie de tipul constructiv

Puterea nominală a fiecărei înfăşurări, în procente din puterea nominală a Relaţie
Tip
transformatorului şi rezistenţele înfăşurărilor raportate la treapta de înaltă tensiune de
trafo
înalta tensiune (1) medie tensiune (2) joasã tensiune (3) calcul
I 100% R1 =RT 100% R’2 = RT 100% R’3 = RT
II a 100% R1 =RT 100% R’2 = RT 66,7% R’3 = 1,5 RT Rel. A
II b 100% R1 =RT 66,7% R’2 = 1,5 RT 100% R’3 = RT
III 100% R1 =RT 66,7% R’2 = 1,5 RT 66,7% R’3 =1,5 RT Rel. B
 Psc U n2 3  Psc U n2 3
Rel. A: RT  10  Rel. B: RT  10 
2S n2 1,83S n2
TRANSFORMATOARE CU TREI ÎNFĂŞURĂRI
[51] [52]
Între reactanţele compuse şi de scăpări ale înfăşurărilor transformatorului există relaţiile:

X 1 2  X 1  X 2' ; X 13  X 1  X 3' ; X 23  X 2'  X 3'
rezultă următoarele relaţii de calcul pentru reactanţele de scăpări ale celor trei înfăşurări:
X 1 2  X 13  X 23
X1 
2
X  X 23  X 13
X 2  1 2  [52]
2
X  X 23  X 1 2
X 3  13 
2
G şi B a transformatoarelor cu trei înfăşurări se calculează cu aceleaşi relaţii ca şi la
transformatoarele cu două înfăşurări (49) şi (50).
Scheme echivalente şi parametrii instalaţiilor de compensare
Controlul circulaţiei puterilor reactive şi a nivelului tensiunilor în instalaţiile de TDEE,
necesită o serie de instalaţii suplimentare de compensare:
 compensatoare sincrone;
 bobine de reactanţă (reactoare);
 baterii de condensatoare conectate în derivaţie (şunt).
Bobinele de reactanţă şi bateriile de condensatoare, montate în diverse

puncte ale reţelelor electrice, se reprezintă în schema echivalentă monofazată j Xb (Xc)
prin dipoli cu reactanţă, conectaţi transversal între nodurile respective şi pământ:
[53]
[54]
Calculul electric al instalaţiilor de distribuţie
a energiei electrice
CURS 5-8
CALCULUL ELECTRIC AL REȚELELOR

DE DISTRIBUȚIE ÎN REGIM SIMETRIC
IAŞI - 2021
Schema monofilară a unei rețele electrice
O companie de electricitate de dimensiune medie, care deserveşte

o populaţie mixtă, urbană şi rurală, de câteva milioane de oameni,
funcţionează ca o reţea, conţinând sute de noduri (puncte de
injecție / consum) şi mii de laturi (linii și transformatoare)
Schema monofilară a unei rețele electrice
Puterea este injectată în reţea prin câteva noduri, iar prin marea
majoritate a celorlalte este consumată. Între noduri, puterile circulă
prin transformatoare și liniile de transport şi distribuţie.
Analiza regimurilor de funcţionare interesează
• din punct de vedere al mecanismului fizic actual, care
controlează circulaţiile de puteri active şi reactive în reţea
• pentru a selecta o configuraţie optimă de funcționare a rețelei,
dintre cele posibile.
Regimuri de funcționare ale rețelelor electrice
Regimuri permanente - caracterizate prin valori ale mărimilor de stare

(valorile efective ale curenţilor, tensiunilor etc.), constante în timp,
clasificate, la rândul lor, după tipul regimului permanent al circuitelor
electrice trifazate din SEE:
 sinusoidal echilibrat (regim simetric),
 sinusoidal dezechilibrat (regim nesimetric),
 nesinusoidal echilibrat (regim deformant simetric),
 nesinusoidal dezechilibrat (regim deformant nesimetric).
Regimuri tranzitorii provocate de apariţia unor perturbaţii şi caracterizate

prin variaţia în timp a mărimilor de stare. Din această categorie fac parte
şi regimurile de scurtcircuit, care mai sunt denumite regimuri de avarie.
La reprezentarea LE scurte (tensiuni nominale scăzute), se adoptă ipoteze simplificatoare
suplimentare:
 În cazul LEA scurte şi de tensiuni nominale scăzute, intensităţile curenţilor transversali au
valori mici în comparaţie cu valorile curentului care străbate conductorul, putând fi astfel
neglijaţi. Schemele echivalente sunt constituite din dipoli cu parametri concentraţi (Fig. 1a).
Pentru o precizie mai mare a rezultatelor, LEA pot fi reprezentate în schema echivalentă
prin cuadripoli în  sau T, cu parametri concentraţi (Fig. 1b, c).
 Pentru LES, de tensiuni ridicate, chiar la lungimi reduse, curenţii capacitivi transversali pot
avea valori relativ mari şi nu mai pot fi neglijaţi. În aceste situaţii, se impune reprezentarea
liniilor prin scheme electrice cu parametri concentraţi (Fig. 1b, c) sau uniform distribuiţi
(lanţuri de cuadripoli elementari).
Z Z Z/2 Z/2
o o o o o o
Y/2 Y/2 Y
Fig. 1
o o o o o o
a b c
Ipoteze simplificatoare
Caracteristicile statice ale consumatorilor P(U) și Q(U) se echivalează

prin următoarele variante:
Ipoteze simplificatoare
Caracteristicile statice ale consumatorilor P(U) și Q(U) se echivalează

prin următoarele variante:
Calculul circulaţiilor de curenţi, puteri şi al căderilor de tensiune în reţelele
electrice radiale
În vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a receptoarelor

de energie electrică aflate în dotarea consumatorilor, precum şi pentru
asigurarea unui nivel minim al pierderilor de putere şi energie electrică
în reţele, este necesar ca abaterea amplitudinii tensiunii faţă de
tensiunea nominală să fie cât mai mică (max. ± 10%).
Pentru a putea verifica îndeplinirea acestei condiții, trebuie calculată

căderea de tensiune pe fiecare dintre elementele rețelei.
Interesează, de asemenea, determinarea circulațiilor de curent/putere

pe fiecare element al rețelei.
Linia care alimentează un singur consumator
L
Z=R+jX
A k Ik IA A k Ik
I I
UAo Uko UAo Uko
a b
Figura 2 Schema electrică simplificată a unei linii trifazate
a - schema monofilară inițială; b – schema echivalentă
IA  I  Ik [7]
U k0  U A0  Z I [8]
+j
C
Fig. 3 Diagrama
fazorială a UAo
ZI UAko
căderilor de
tensiune  A jXI
 Ia Uko D E
RI B
Ir I=Ik UAko
DUAko
+j
UAo
ZI UAko
 A jXI
 Ia Uko D E
RI B
Ir
I=Ik UAko
DUAko
AC  U A0  U k0  U Ak0  Z I [9]
AD  U Ak0 U Ak0  RI cos   XI sin   RI a  XI r
[10]
DC  U Ak0  U Ak0  XI cos   RI sin   XI a  RI r
AE  U A0  U k0  DU Ak0 [11]
θ mic DU Ak0  U Ak0
θ mare DU Ak0  U A0  U k0  U k0  U Ak0 2

  U Ak
2
0
 U k0 [12]
1 U Ak2
1 U Ak4
 U Ak  U k  U Ak DU Ak0  U Ak0     
  [13]
0 0
0 0 0
2 U k0  U Ak0 8 U k0  U Ak0 3
MT + JT
1  U 2
DU Ak0  U Ak0 
Ak
U Ak  U A
0
0 0 2 U k0 [14]
DU Ak0  RI cos   XI sin  
 XI cos   RI sin  
2
2U k0
DU Ak0  RI cos   XI sin  

 XI cos   RI sin  
2
[15]
2U n0
RP0  XQ0 RP0  XQ0
P0 U Ak  
Ia  U k0 U n0
0
U k0 XP0  RQ0 XP0  RQ0

U Ak   [16]
Q0
0
U k0 U n0
Ir 
RP  XQ0  XP0  RQ0 
2
U k0 DU Ak0  0 
U n0 2U n30
U Ak  3 U Ak0 [17]
PR  QX
U Ak  ;
Un
PX  QR [18]
U Ak 
Un
PR  QX PX  QR 
2
DU Ak  
Un 2U n3
Linia care alimentează mai mulţi consumatori concentraţi
Zn=z1+ z2+…+ zn
Ln
Zn-1=z1+ z2+…+ zn-1
Ln-1
Z2=z1+z2
L2
Z1=z1=r1+jx1 z2=r2+jx2 zn=rn+jxn
L1, l1 1 l2 2 n-1 ln n
A
I1 I2 In
i1 i2 in-1 in
UAo Uno
Fig. 4 Schema electrică echivalentă a unei linii radiale care

alimentează n consumatori concentraţi
n n n
U An0   z k I k   rk I ak  x k I rk   j   x k I ak  rk I rk 
k 1 k 1 k 1
n
U An0   rk I ak  x k I rk 
k 1 [19]
n
U An   x k I ak  rk I rk 
0
k 1
2
 n

  x k I ak  rk I rk 
 x k I rk    k 1 
n
DU An0   rk I ak
k 1 2U n0
n
Ik  im ; k  1, n [20]
mk
U An0  z 1 i 1   z 1  z 2 i 2     z 1  z 2    z n i n [21]
k
Zk   zm; k  1, n [22]
m 1
n n n
U An0   z k i k   Rk iak  X k irk   j   X k iak  Rk irk  [23]
k 1 k 1 k 1
n n
U An0   Rk iak  X k irk ;  U An0   X k iak  Rk irk 
k 1 k 1
n
n   X k iak  Rk irk  [24]

DU An0   Rk iak  X k irk   k 1
k 1 2U n0
k k
Rk   ri ; X k   xi [25]
i 1 i 1
n n
 P r k k  Qk xk  p R k k  qk X k 
U An  k 1
 k 1
Un Un
n n
 P x k k  Qk rk  p X k k  qk Rk  [26]
 U An  k 1
 k 1
Un Un
n n n n
 P r
k 1
k k  Qk xk   P x
k 1
k k  Qk rk  p R
k 1
k k  qk X k  p X
k 1
k k  qk Rk 
DU An    
Un 2U n3 Un 2U n3
n n n n
r0 P l k k x0 Q l k k r0 p L k k x0 q L k k
U An  k 1 k 1
 k 1 k 1
Un Un
n n n n
x0 P l k k r0 Q l k k x0 p L k k r0 q L k k
 U An  k 1 k 1
 k 1 k 1
Un Un
2 [27]
n  n  n n
 
r0 Pk lk x0 Qk lk  x0 Pk lk r0 Qk lk   
DU An  k 1 k 1
  k 1 k 1  
Un 2U n3
2
n  n  n n
r0  
pk Lk x0 qk Lk  x0 pk Lk r0 qk Lk   
 k 1 k 1
  k 1 k 1 
Un 2U n3
Dimensionarea liniilor electrice radiale
Restricţii:
 tehnice - căderea de tensiune maximă admisibilă, încălzirea
conductoarelor şi rezistenţa mecanică;
 economice - pierderi minime de putere/energie, consum minim
de material conductor etc.
Secţiune tehnică (steh) – secţiunea conductorului obţinută prin calcul,
respectând restricţiile tehnice de dimensionare (încălzire,
stabilitate termică la scurtcircuit, cădere de tensiune etc.).
Secţiune economică (sec) – secţiunea conductorului pentru care se
realizează un regim de funcţionare optim economic,
corespunzător unor cheltuieli totale actualizate minime pentru
linia respectivă, într-o perioadă de funcţionare dată.
s  Maxs teh , s ec  [28]

În regim normal
U  U adm [29]
n
[24] → U  U An  3    Rk iak  X k irk 
k 1
 % 
DU An  U An  U n  U adm [30]
100
n n
U An  3  Rk i ka  3  X k i kr  U adm [31]
k 1 k 1
n n
U adm
a
 3  Rk i ka  U adm  3  X k i kr [32]
k 1 k 1
U adm
a
- căderea de tensiune admisibilă produsă de circulaţia curenţilor
activi pe rezistenţele liniei.
Secţiunea se poate determina admiţând una din următoarele ipoteze

simplificatoare:
 ipoteza secţiunii constante în toate trosoanele liniei

(s=const.);
 ipoteza densităţii de curent constante în toate tronsoanele

liniei (j=const.);
 ipoteza volumului minim de material conductor.

Determinarea secţiunii conductoarelor în ipoteza secţiunii constante
s1  s 2    s n  s [33]
Lk
Rk   [34]
s
unde:
 - rezistivitatea materialului;
s – secţiunea conductorului;
Lk – distanţa de la sursă la nodul k.
 n
U adm
a
 3
s
 Lk ika [35]
k 1
 n
 n
s 3 
U adm k 1
a
Lk i ka  3 
U adm k 1
a
l k I ka [36]
Determinarea secţiunii conductoarelor în ipoteza secţiunii constante
 n
 n
s
U admU n k 1
a Lk pk 
U admU n k 1
a 
l k Pk [37]
2 n
2 n
[36] s 
U adm k 1
a
Lk i ka  
U adm k 1
a
l k I ka [38]
2 n
2 n
[37] s
U adm
a
Un
 Lk p k 
U a l k Pk [39]
k 1 admU n k 1
în c.c. U adm
a
 U adm
Determinarea secţiunii conductoarelor la densitate de curent constantă
j1  j 2    j n  j [40]
sau
I1 I 2 In
   j [41]
s1 s 2 sn
n n
r I 
Ik
 a
U adm  3 k ka  3 lk cos  k 
k 1 k 1 s k [42]
n n
 3 jl
k 1
k k cos  k  3 j l
k 1
k cos  k
k - defazajul curentului din tronsonul k al liniei.

U adm
a
[42] j n
[43]
3   l k cos  k
k 1
n
3 I i  l k cos  k
Ii k 1 [44]
si   , i  1, n
j U adm
a
n
Pi  l k cos  k
k 1 [45]
si  , i  1, n
U n U adm
a
cos  i
unde:
Pi – puterea activă din tronsonul i al liniei;
Un – tensiunea nominală a reţelei.
n
Rețele monofazate
2 I i  l k cos  k
k 1
[44] si  , i  1, n [46]
U adm
a
c.c.
n
2 I i  l k
k 1 2 I i L
si   , i  1, n [47]
U adm U adm
unde:
Uadm - căderea admisibilă de tensiune;
L - lungimea totală a liniei.
OBS. Determinarea secţiunii conductoarelor în ipoteza volumului minim
de material (....din materialul scris)
Calculul circulaţiilor de curenţi, puteri şi al căderilor
de tensiune în reţelele electrice buclate
Reţele electrice buclate - alimentarea consumatorilor prin două

sau mai multe căi distincte
Pentru determinarea circulaţiilor de curenţi sau puteri se

folosesc următoarele metode:
 metode tehnice de transfigurare – se simplifică
reţeaua din punct de vedere a schemei de conexiuni;
 metode analitice – conduc la rezolvarea unor sisteme
de ecuaţii scrise cu ajutorul teoremelor şi legilor din
electrotehnică.
Calculul electric al reţelelor alimentate la două capete.
Reţele simplu buclate
Ln, Zn L’n, Z’n

isursă Ln-1, Zn-1 L’n-1, Z’n-1
i1
L,k, Zk L’k, Z’k
in L2, Z2 L’2, Z’2
i2
L1, Z1 L’1, Z’1
IA I2 Ik k Ik+1 n-1 In n IB
1 2 B
A
l1, z1 l2, z2 ln, zn ln+1, zn+1
i3
in-1 i1 i2 ik in-1 in
UAo UBo
ik
a b
Fig. 5 Schema electrică de calcul pentru o reţea simplu buclată

a) – reţea inelară; b) – reţea alimentată la două capete
k B
A 1 2 3 n-2 n-1 n
IA I2 I3 I’k I ”k In-2 In-1 IB
i1 i2 i3 i’k i”k in-2 in-1 in
ik
Fig. 6 Reprezentarea reţelei alimentată la două capete sub forma a două reţele
radiale cu indicarea nodului de separaţie
Pentru calculul electric al reţelelor alimentate la două capete, se consideră
următoarele ipoteze de calcul:
 tensiunile surselor de alimentare sunt cunoscute şi diferite (modul şi fază);
 linia fiind scurtă, tronsoanele ei se reprezintă prin impedanţe;
 sarcinile consumatorilor au factori de putere diferiţi;
 în cazul când consumatorii sunt reprezentaţi prin puteri active şi reactive,
circulaţia puterilor pe tronsoanele liniei se calculează neglijând pierderile.
n
I B  I A  ik [48]
k 1
U AB  U A  U B  3 I A z 1  I 2 z 2    I k z k  I k  1 z k  1    I B z n  1  [49]
I 2  I A  i 1

 I 3  I A  i 1  i 2 


 I k  I A  i 1  i 2    i k 1  [50]
I  i  i    ik  I A
 k 1 1 2


I B  i 1  i 2    i n  I A
U A U B Z '1 i 1  Z '2 i 2    Z 'n i n

IA   [51]
3Z Z
sau
n
U A U B
 k ik
Z '
k 1
IA   [52]
3Z Z
n
U B U A Z i
k k
IB   k 1
[53]
3Z Z
k
Z k   z i - suma impedanţelor tronsoanelor reţelei care leagă
i 1 nodul k de sursa din nodul A.
I A  I AB  I 'A
I B  I BA  I 'B [54]
n n

k 1
'
Z k ik Z
k 1
k ik
IA  ; IB 
' '
;
Z Z [55]
U A U B
I AB   I BA 
3Z
n n
 k ik
Z '
 Z k ik
U A U B IA  k 1
; IB  k 1
[56]
Z Z
 Z k sk
'
U A U B *
SA  Un  k 1
[57]
Z Z
n
U B U A * Z k sk
SB  Un  k 1
[58]
Z Z
U *n  U n cos   jU n sin  tensiunea nominală conjugată a reţelei.

 - defazajul între tensiunile celor două surse de alimentare.
n n
U A U B  k ik
L'
U B U A L i k k
IA   k 1
; IB   k 1
3Z L 3Z L
n n [59]
U A U B *  k sk
L'
U B U A * L s k k
SA  Un  k 1
;S B  Un  k 1
Z L Z L
U A U B
n n
 k ika
L'
 k ikr
L'
k 1 k 1
I A  I Aa  jI Ar   j
L L
n n
[60]
 Lk ika  Lk ikr
k 1 k 1
I B  I Ba  jI Br   j
L L
n n
 k pk
L'
 k qk
L'
k 1 k 1
S A  PA  jQ A   j
L L
n n [61]
 Lk p k  Lk q k
k 1 k 1
S B  PB  jQ B   j
L L
Pierderi de putere și energie
în rețelele electrice
CURS 9-11
PIERDERI DE PUTERE ŞI ENERGIE

ÎN REŢELELE ELECTRICE
IAŞI - 2021
Pierderi de putere și energie în rețelele
electrice
Transportul şi distribuţia energiei electrice implică, ca orice proces
fizic, un consum de energie (consum propriu tehnologic). Acest
consum a fost denumit impropriu pierderi de energie.
Fig. 1
Pierderi – relația generală de calcul
Pierderile în reţelele electrice, raportate statistic, reprezintă diferenţa

dintre energia emisă în reţele de către centralele electrice și cea
importată şi energia vândută consumatorilor, inclusiv cea exportată.
W  Eintrata  Evanduta [1]
 
n l
Eintrata   E pi  E cpti   Eimp j [2]
i 1 j 1
n l
E vanduta   E vi   E exp i
i 1 j 1 [3]
E pi – energia produsă în centrala i;

E cpt – energia consumată pentru serviciile proprii ale centralei i;
i
E vi – energia vândută în nodul i;

Eimp j – energia importată pe linia j;
Eexp – energia exportată pe linia j.
j
Factori de influență
Pierderile de putere (energie) activă în reţelele electrice depind de:
• structura sistemului energetic: depărtarea surselor de consumatori, tipul

constructiv al liniilor şi echipamentelor energetice, caracteristicile statice de
sarcină ale consumatorilor etc.
• optimizarea regimurilor de funcţionare ale instalaţiilor în funcţie de rezervele

existente în surse, precum şi nivelul dotării tehnice a conducerii operative a
instalaţiilor energetice.
• organizarea evidenţei energiei şi nivelul de precizie asigurate, în condiţiile

specifice fiecărui sistem.
Componentele pierderilor de putere și energie
Pierderile de putere (energie) activă în reţelele electrice includ următoarele

componente:
• Pierderi tehnologice aferente procesului de transport şi distribuţie a
energiei electrice, în condiţiile prevăzute prin proiectul instalaţiei.
• Pierderi tehnice generate de abaterile de la regimul de funcţionare

proiectat, fie prin dezvoltarea incompletă a instalaţiilor, fie printr-o
funcţionare necorespunzătoare.
• Pierderi comerciale, pozitive sau negative, rezultate din erorile introduse

de calitatea grupurilor de măsură, de organizarea defectuoasă a evidenţei
energiei electrice, de unele consumuri de energie electrică nemăsurate,
cum ar fi consumurile din transformatoarele de măsură, din contoarele de
energie, precum şi furturi de energie electrică.
• În conductoarele liniilor electrice şi înfăşurările transformatoarelor şi
autotransformatoarelor, prin efect termic (Joule), la trecerea curentului
electric;
• În miezul magnetic al transformatoarelor şi autotransformatoarelor, prin

curenţi turbionari şi fenomen de histerezis, datorate prezenţei câmpului
magnetic;
• În liniile electrice aeriene cu tensiuni nominale ridicate ( 220 kV), prin

efect corona, datorat prezenţei câmpului electric;
• În izolaţia liniilor electrice în cablu, prin pierderi în dielectric, datorate

prezenţei câmpului electric.
Pierderi dependente / independente de sarcină
Pierderile prin efect termic, la trecerea curentului electric, sunt

dependente de puterile active şi reactive vehiculate şi
reprezintă partea principală a pierderilor în reţelele electrice.
Pierderile datorate magnetizării, efectului corona şi pierderile în

dielectricul cablurilor sunt practic independente de sarcina
vehiculată.
Problema pierderilor - situația din România
• schimbarea structurii consumului, care s-a deplasat de la 220 kV şi 110 kV

(mari consumatori industriali) la medie şi joasă tensiune;
• utilizarea în continuare a aceloraşi scheme de alimentare cu energie

electrică a consumatorilor industriali, în condiţiile în care consumul de
energie la aceşti consumatori a scăzut foarte mult;
• creşterea consumului pe liniile de medie şi joasă tensiune din mediul rural.
Măsuri pentru reducerea pierderilor

 creşterea generării locale, în apropierea zonelor de consum;
 creşterea densităţii punctelor de injecţie;
 dezvoltarea controlată a reţelelor electrice de transport şi
distribuţie.
Necesitatea determinării nivelului pierderilor
Determinarea nivelului pierderilor de energie, pe diversele

trepte ale unei reţele electrice, în diferitele elemente (linii,
transformatoare), este necesară
• în faza de proiectare
• în faza de exploatare.
Cunoaşterea nivelului pierderilor serveşte la:

• dimensionarea raţională a elementelor componente,
• stabilirea structurii şi regimurilor optime de
funcţionare ale reţelei,
• evaluarea eficienţei diverselor măsuri pentru
reducerea pierderilor,
• stabilirea preţului de cost al energiei electrice
• etc.
Calculul pierderilor în liniile electrice (LE)
• Liniile electrice aeriene şi subterane - cuadripoli pasivi, liniari.
• Cu excepţia liniilor lungi, pentru care reprezentarea trebuie să ţină

seama de caracterul uniform distribuit al parametrilor, pot fi înlocuiţi
prin dipoli care conţin o rezistenţă în serie cu o reactanţă, având
parametri concentraţi.
• În cele ce urmează, se analizează numai acest din urmă caz,

pierderile de putere şi energie în liniile lungi de transport fiind
tratate separat.
Pierderi Joule în LE
sau:
Pierderile de putere activă în liniile electrice trifazate de curent alternativ,

datorate efectului Joule, se determină cu relaţiile:

P  3RI 2  3R I a2  I r2  [4]
S2 P2  Q2
P  2 R  2
R [5]
U U
R – rezistenţa pe fază a conductoarelor liniei, considerată constantă cu temperatura;

I, Ia , Ir – curenţii total, activ şi reactiv care circulă prin linie;
S, P, Q – puterile trifazate aparentă, activă şi reactivă tranzitate prin linie;
U – tensiunea de funcţionare a liniei care, în calcule mai puţin riguroase, poate fi
identificată cu tens. nominală.
Pierderi de putere reactivă în LE
Pierderile de putere reactivă în liniile electrice trifazate de c.a.

Q  3 XI 2  3 X I a2  I r2  [6]
S2 P2  Q2
Q  2 X  2
X [7]
U U
X – reactanța pe fază a conductoarelor liniei

I, Ia , Ir – curenţii total, activ şi reactiv care circulă prin linie;
S, P, Q – puterile trifazate aparentă, activă şi reactivă tranzitate prin linie;
U – tensiunea de funcţionare a liniei care, în calcule mai puţin riguroase, poate fi
identificată cu tens. nominală.
Pierderi transversale de putere în LE
În cazul reprezentării liniilor electrice de transport şi distribuţie a

energiei electrice, în schemele echivalente monofazate, prin
cuadripoli în π sau T, cu parametri concentraţi, pierderile de putere
activă şi reactivă sunt formate practic din:
• pierderi longitudinale prin efect Joule, variabile cu pătratul
sarcinii ce străbate linia;
• pierderi transversale, independente de sarcina ce tranzitează
linia.
• Pierderi transversale (în special în izolația cablurilor):
P2  Q2
Q  X  U n2  B [8]
U n2
P2  Q2 [9]
P  R  U n2  G
U n2
G şi B - conductanţa, respectiv susceptanţa capacitivă a liniei.

Pierderi de energie în LE
Energia activă disipată prin efect Joule (W), într-o perioadă dată T0,
depinde de regimul de încărcare a liniei şi se determină prin integrarea în
timp a pierderilor de putere  P(t), cu o relaţie de forma:
T0
W   P(t )dt [10]
0
T0
W  3R  I 2 (t )dt [11]
[4] – [7] 0
T0 T0 T0
S 2 (t ) P 2 (t ) Q 2 (t )
W  R  2 dt R  2 dt  R  2 dt [12]
0 U (t ) 0 U (t ) 0 U (t )
Pierderi de energie în LE
În calculele mai puţin riguroase, tensiunea de funcţionare a liniei U(t) se

consideră constantă în timp şi aproximativ egală cu tensiunea nominală,
astfel încât pierderile de energie devin:
T0
S 2 (t ) R T0 2 T0

W  R  2 dt  2   P (t )dt   Q (t )dt 
2
[13]
0 U (t ) Un  0 0 
Pierderi de energie în LES
• Dacă LES sunt reprezentate în schemele echivalente monofazate prin

cuadripoli în Π sau Τ și se iau în calcul pierderile transversale, conform
[8], [9], atunci pierderile de energie activă, pe un interval T0 sunt
T0
R [14]
W   (P Q )dt  U n2  G  T0
2 2
U n2 0
sau
R
W  2
S max  s  U n2  G  T0 [15]
U n2
τs - durata pierderilor corespunzătoare sarcinii aparente care

străbate linia
Durata pierderilor
• intervalul de timp în care, dacă linia ar fi încărcată la sarcină maximă, în

ea s-ar produce aceleaşi pierderi de energie ca şi în cazul funcţionării
după graficul real de încărcare.
T0
W  3R  I 2 (t )dt  3RI max
2
I
0 [16]
De unde rezultă
T0 T0
1 1
I   I (t )dt S   (t )dt
2 2
2 2
S
I max 0 S max 0
1 T0
1 T0 [17]
P  2 P Q  2 Q
2 2
(t )dt (t )dt
Pmax 0 Qmax 0
Pierderi de putere și energie în transformatoare
• pierderi de putere independente de sarcina transformatorului - în fier;

• pierderi de putere dependente de sarcina transformatorului – în
înfășurări.
Pierderile de putere activă în fier PFe apar datorită magnetizării

miezului transformatorului și sunt practic egale cu pierderile active la
mers în gol P0.
• se regăsesc în datele tehnice ale transformatorului sau în
cataloagele distribuite de firmele constructoare.
Pierderile de putere reactivă în fierul transformatorului QFe sunt

aproximativ egale cu puterea de magnetizare la mers în gol
i0 (%)S n
QFe  [18]
100
Sn - puterea aparentă nominală

i0(%) - curentul de mers în gol al transformatorului
Pierderile de putere activă în înfăşurările transformatorului PCu sunt

proporţionale cu pătratul sarcinii S tranzitate prin transformator la un moment
dat. La sarcină nominală, aceste pierderi de putere activă sunt aproximativ
egale cu pierderile la funcţionarea transformatorului în regim de scurtcircuit Psc
• se regăsesc în cataloagele furnizate de firmele constructoare
Pierderile de putere reactivă în înfăşurările transformatorului QCu sunt

proporţionale cu pătratul sarcinii, iar pentru transformatoarele mari, funcţionând
încărcate la sarcina nominală, aceste pierderi se determină cu relaţia:
u sc (%)S n
QCun  [19]
100
Sn - puterea aparentă nominală

usc(%) - tensiunea de scurtcircuit a transformatorului
Dacă sarcina S a transformatorului diferă de sarcina nominală,
2 2
 S   S 
PCu  PCu n   ; QCu  QCu 
n
 [20]
 Sn   Sn 
Pierderile totale de putere într-un transformator se determină ca

suma pierderilor în fier şi în înfăşurări
2
 S 
PT  PFe  PCu n  
 Sn 
2
 S 
QT  QFe  QCu n   [21]
 Sn 
Când sarcina este distribuită pe n transformatoare identice, conectate în

paralel:
2
PCu n  S 
PT  nPFe   
n  Sn 
2
[22]
QCu n  S 
QT  nQ Fe   
n  Sn 
Pierderile de energie activă într-un transformator conectat la reţea într-un

interval timp T0 se pot evalua cu o relaţie de forma:
2
S 
WT  PFeT0  PCu n  max   S [23]
 Sn 
iar pentru transformatoare conectate în paralel:
M  P  S max k 
2

WT   nk PFet k  Cu n    S k  [24]
k 1  nk  Sn  

nk  numărul de transformatoare care funcţionează în paralel, în intervalul tk ,

din perioada analizată T0
 T  M t ;
 0  k
 k 1 
Smax k  sarcina maximă tranzitată în intervalul tk ;
Sk  durata pierderilor corespunzătoare sarcinii aparente în intervalul tk .
METODE DE REDUCERE A PIERDERILOR
Necesar: cunoaşterea nivelului acestora pe diferite elemente ale

reţelelor, precum şi pe ansamblul lor.
Pentru reducerea pierderilor de putere şi energie în reţelele

electrice, se pot adopta măsuri de ordin
• constructiv,
• tehnologic,
• de exploatare.
Măsuri care nu necesită investiţii pentru aplicare:

• repartiţia optimă a sarcinii între centralele electrice;
• stabilirea schemelor normale de funcţionare folosind criteriul pierderilor
minime de energie;
• debuclarea optimă a reţelelor de diferite tensiuni;
• optimizarea regimurilor de funcţionare ale transformatoarelor din staţiile
şi posturile de transformare echipate cu două sau mai multe
transformatoare;
• optimizarea nivelului tensiunii în reţelele electrice;
• echilibrarea sarcinii pe fazele reţelelor de distribuţie.
METODE DE REDUCERE A PIERDERILOR
Măsuri care necesită investiţii şi implică consumuri materiale:
• optimizarea dezvoltării şi reconstrucţiei reţelelor electrice;
• creşterea tensiunii nominale şi realizarea de racorduri adânci la înaltă tensiune;
• stabilirea puterii optime a transformatoarelor din staţii şi posturi de transformare

şi înlocuirea acestora;
• înlocuirea transformatoarelor fără reglaj de tensiune cu transformatoare cu reglaj

şi micşorarea treptei de reglare;
• instalarea de mijloace de compensare a sarcinii reactive şi introducerea

reglajului acestora.
Metode de reducere a pierderilor de P și W
• Optimizarea amplasării surselor de putere reactivă
• Echilibrarea încărcării fazelor
• Creșterea nivelului de tensiune în exploatare
• Creșterea tensiunii nominale a rețelei

Optimizarea amplasării surselor de putere reactivă
Principalele surse de putere reactivă în SEE:

• generatoarele din centrale
• compensatoarele sincrone
• bateriile de condensatoare.
Puterile reactive debitate de GS din centrale sunt condiţionate de

factorul de putere nominal al generatoarelor, precum şi de
funcţionarea stabilă a sistemului.
Pentru SEN, se consideră avantajos un factor de putere, la capătul
dinspre centrală al liniilor, de 0,95 - 0,96, (220 kV) și 0,95 - 0,99
(400 kV).
CS se montează în staţiile de transformare care deservesc zone cu

un deficit mare de putere reactivă.
BC - în ST coborâtoare, pe partea de MT, în PT, pe barele de MT și JT şi

de-a lungul distribuitorilor.
Optimizarea amplasării surselor de putere reactivă
Compensarea optimă a puterii reactive într-o reţea implică rezolvarea a

două probleme:
• stabilirea cantităţii totale de putere reactivă care urmează a fi

compensată, în condiţii economice eficiente;
• repartiţia optimă a acestei cantităţi în nodurile reţelei.

Echivalentul energetic al puterii reactive
P 2  Q2 [25]
P1  R
U n2
R - rezistenţa pe fază a reţelei.

P, Q – sarcina activă și reactivă la consumator
Dacă pe barele consumatorului se conectează instalația de compensare

K, care debitează o putere Qk , circulaţia de putere reactivă pe linie se
reduce, devenind (Q  Qk).
Qk – puterea injectată în rețea de instalația de compensare K
P 2  (Q  Qk ) 2
P2  R [26]
U n2
Reducerea pierderilor de putere (P1  P2), prin instalarea sursei K la

sfârşitul liniei, raportată la puterea sursei de compensare Qk :
P1  P2 2Q  Qk
kQ   R [kW/kVar ] [28]
Qk U n2
se numeşte echivalent energetic al puterii reactive, care arată că:
• eficienţa compensării puterii reactive este direct proporţională (prin

R) cu distanţa electrică dintre sursa de compensare şi sursele
reactive existente;
• echivalentul energetic al puterii reactive este cu atât mai mare cu cât

diferenţa dintre puterea reactivă totală la consumator şi puterea
compensată este mai mare.
Concluzii:
• sursele de compensare trebuie repartizate, în primul rând,

consumatorilor cu factor de putere scăzut
• pentru factori de putere egali, este mai eficientă compensarea la

consumatorii cei mai îndepărtaţi.
Echilibrarea încărcării fazelor
În RD de JT, este caracteristică încărcarea neuniformă a fazelor reţelei,

ceea ce conduce la creşterea pierderilor de putere şi energie.
Pierderile de putere, pe un tronson i al unei asemenea reţele, se

determină cu relaţia:
Pi  k i k Si I medi
2
Ri [29]
Imedi  valoarea medie a curentului pe fazele tronsonului i;

Ri  rezistenţa pe fază a tronsonului i;
ki  numărul de conductoare de fază pe tronsonul i;
kSi  coeficient care ţine seama de creşterea pierderilor de
putere datorate încărcării dezechilibrate a fazelor.
Echilibrarea încărcării fazelor
• pentru liniile cu 2 conductoare: kSi = 1

• pentru liniile cu 3 conductoare: kSi = Ni2
• pentru liniile cu 4 conductoare: kSi = Ni2 + 1,5(Ni2 - 1)R0i/Rfi
R0i, Rfi - rezistenţele conductoarelor de nul şi fază ale tronsonului i.

Ni2 - gradul de dezechilibru al tronsonului analizat:
  2
  2
  2
1 I I I
N i2    
Ri Si Ti
   
3  I medi   I medi   I medi  
[30]
În practică, pentru liniile cu 4 conductoare, se impune redistribuirea

sarcinilor pe cele trei faze ale reţelei dacă pe primul tronson curentul
pe conductorul de nul depăşeşte 15 - 20 A.
Creşterea nivelului de tensiune în exploatare
Dacă nu se consideră caracteristicile statice ale sarcinilor (P-U, Q-U),

variaţia pierderilor de putere prin efect Joule, la abaterea tensiunii faţă de
tensiunea nominală, se determină cu o relaţie de forma:
1
Pj (%)  1  [31]
 U (%)  2
1  
 100 
iar pierderile de mers în gol:
 U (%) 
2
P0 (%)  1   1 [32]
 100 
Considerarea caracteristicilor statice ale sarcinii nu modifică

semnificativ caracterul acestor dependenţe.
Creşterea nivelului de tensiune în exploatare
Limitele de variaţie a tensiunii în exploatare în raport cu tensiunea

nominală:
• Un <= 220 kV - ±10% ꞏUn
• Un = 400 kV - ±5% ꞏUn
Creşterea tensiunii în exploatare poate conduce la apariţia fenomenului

corona pe conductoarele LEA, ceea ce determină creşterea pierderilor
totale de putere activă. (neglijabil pt. LEA 110 kV şi 220 kV, dar posibil
importante în cazul LEA de 400 kV, în funcție de de condiţiile atmosferice
(timp umed) şi de tensiunea de exploatare.
Pentru obţinerea nivelului corespunzător de tensiune în reţelele de

distribuţie este necesară schimbarea sezonieră a ploturilor
transformatoarelor nereglabile sub sarcină şi echiparea transformatoarelor
cu un reglaj mai fin 22,5% în loc de 5%.
Creşterea tensiunii nominale a reţelei
Măsuri recomandate:
• trecerea instalaţiilor de forţă la tensiunea de 660/380 V, în loc de
380/220 V;
• reţelele de distribuţie de 6 sau 10 kV să fie reconstruite la
tensiunea nominală de 20 kV;
• alimentarea consumatorilor prin racorduri adânci, realizate la
tensiuni de 110, 400 kV.
Sunt costisitoare, trebuie justificate pe baza unor calcule tehnico-

economice
Calitatea energiei electrice
CURS 11-14
CALITATEA ENERGIEI ELECTRICE
IAŞI - 2021
CALITATEA ENERGIEI ELECTRICE
Energia electrică livrată într-un punct al unei reţele electrice trifazate

de c.a. este caracterizată de următorii parametri de calitate:
tensiunea de alimentare;
frecvenţa;
gradul de nesimetrie a sistemului trifazat de tensiuni;
gradul de deformare a undei de tensiune;
continuitatea în alimentare.
Deoarece calitatea energiei electrice condiţionează funcţionarea
corespunzătoare a sistemului electroenergetic şi a receptoarelor de
energie electrică alimentate, în multe ţări dezvoltate, s-au introdus şi alţi
indicatori de calitate, cum ar fi:
coeficientul de formă al undei de tensiune,
nivelul de influenţă telefonică,
factorul de influenţă telefonică etc.
Reglarea tensiunii în reţelele electrice
Nivelul de tensiune în diferite noduri ale reţelelor electrice depinde de:
condiţiile de funcţionare a centralelor electrice;
încărcarea cu putere activă şi reactivă a acestora;
tranzitul de puteri active/reactive pe elementele reţelelor de TDEE;
mijloacele de reglare a tensiunii disponibile în sistemele de TDEE
(transformatoare şi autotransformatoare cu ploturi cu reglaj sub sarcină
sau în absenţa sarcinii, compensatoare sincrone, baterii de
condensatoare şi bobine de reactanţă).
Variaţia tensiunii în plus sau în minus faţă de valoarea nominală are

consecinţe negative atât asupra funcţionării normale a consumatorilor, cât şi
asupra reţelei electrice.
Scopul reglării tensiunii în reţelele electrice constă în menţinerea

variaţiilor de tensiune între anumite limite impuse.
Cauzele şi natura variaţiilor de tensiune în reţelele electrice
Valoarea complexă a tensiunii în diferite noduri ale reţelelor electrice de

transport şi distribuţie reprezintă un parametru de regim variabil în spaţiu şi
timp.
Variaţia în spaţiu se datorează căderilor de tensiune provocate de

circulaţia puterilor active şi reactive pe elementele componente ale reţelelor
electrice (LEA, LEC, transformatoare, autotransformatoare).
Pentru exemplificare, se consideră un element de reţea electrică (linie sau

transformator), prin care se tranzitează o putere activă şi reactivă P + jQ.
În schema echivalentă monofazată, elementul de reţea este reprezentat

numai prin impedanţa lui longitudinală:
Z = R + jX
Fig. 1. Componentele căderii de tensiune pe impedanţa longitudinală

a unui element de reţea (linie, transformator)
Căderea de tensiune fazorială care apare pe elementul de reţea considerat,

datorită circulaţiilor de putere activă şi reactivă este:
U  U  j U
[1]
ΔU – componenta longitudinală a căderii de tensiune, ce aproximează, cu
suficientă precizie, diferenţa dintre modulele tensiunilor nodurilor:
PR  QX PR  QX
U  U 1  U 2   [2]
U2 Un
δU – componenta transversală a căderii de tensiune complexe care
determină, în principal, valoarea unghiului de defazaj θ dintre tensiunile
celor două noduri:
PX  QR PX  QR
U   [3]
U2 Un
U PX  QR
  arcsin  arcsin [4]
U1 U n2
Deoarece (R<<X), din rel. (2) şi (4) rezultă expresiile aproximative pentru
evaluarea componentei longitudinale a căderii de tensiune ΔU şi a defazajului
θ dintre tensiunile nodurilor:
QX PX
U  [5]   arcsin 2 [6]
Un Un
Din (5) şi (6) se pun în evidenţă unele aspecte importante privind reglarea
tensiunii în reţelele electrice :
nivelul tensiunilor în nodurile reţelelor electrice este determinat, cu
precădere, de circulaţia puterilor reactive pe elementele componente
ale acestor reţele;
defazajul dintre tensiunile nodurilor reţelelor electrice depinde, în
principal, de circulaţiile de putere activă pe elementele componente
ale reţelelor electrice.
Deoarece prin procesul de reglare a tensiunii în reţelele electrice se

urmăreşte modificarea valorii şi nu a fazei acesteia, atenţia principală este
îndreptată asupra circulaţiilor de putere reactivă.
Variaţiile în timp ale tensiunii din nodurile reţelelor electrice sunt legate
de variaţiile în timp ale căderilor de tensiune şi apar pe elementele reţelelor
electrice, datorate:
modificării schemelor de funcţionare ale RE;
modificării în timp a circulaţiilor de putere activă şi reactivă în

elementele reţelelor de TDEE, ca o consecinţă a variaţiilor puterilor
absorbite de consumatorii alimentaţi cu energie electrică, conform
curbelor de sarcină activă şi reactivă ale acestora şi a puterilor
generate în centralele electrice.
Tensiunea într-un nod al reţelei electrice este o funcţie de timp U(t),
iar variaţia de tensiune procentuală în acest nod, la un moment dat t,
denumită şi abatere sau deviaţie de tensiune, se calculează cu o relaţie de
forma următoare:
U t   U n
U t   100 % [7]
Un
Notând cu Umax. şi Umin. valorile maxime şi minime ale tensiunii într-un

nod al reţelei electrice, pe un interval de timp T, atunci variaţia maximă de
tensiune în nodul considerat este :
U max  U min
U max  100 % [8]
Un
Din punct de vedere al modului de producere a perturbaţiilor ce apar în reţelele electrice
(perturbaţii de lungă sau scurtă durată) şi de aspectul modificării în timp, variaţiile de tensiune
se pot clasifica astfel:
Variaţii lente de tensiune - suprapunerea unor variaţii periodice datorate modificării

structurii şi puterilor cerute de consumatori, între orele de vârf /gol de sarcină sau între zilele
lucrătoare/repaus şi a unor variaţii aleatoare apărute în urma conectării sau deconectării de
la reţea a unor consumatori.
Variaţii bruşte de tensiune - variaţii de tensiune cu caracter repetitiv, ciclice sau aleatoare,
cu un gradient ΔU/Δt mai mare de 1%, provocate de:
funcţionarea intermitentă a unor receptoare care produc şocuri de putere cu caracter
pasager în reţea (la JT– aparatele de sudură; la MT – pompele sau laminoarele; la IT –
cuptoarele cu arc etc.);
modificarea schemelor de funcţionare ale reţelelor electrice;
dispariţii scurte ale tensiunii ca urmare a funcţionării automatizărilor de sistem, cum ar fi
instalaţiile de anclanşare automată a rezervei (AAR) sau a celor de reanclanşare
automată rapidă (RAR).
Goluri de tensiune - scăderi rapide ale tensiunii cu o durată foarte scurtă (cel mult 3 sec.),
datorate unor perturbaţii trecătoare din reţelele electrice, cum ar fi: scurtcircuite simetrice şi
nesimetrice, conectarea unor motoare electrice care absorb curenţi mari la pornire etc.
In cazul apariţiei unor perturbaţii de scurtă durată, care conduc la

producerea unor variaţii bruşte de tensiune în reţea sau a golurilor de
tensiune, revenirea la valorile iniţiale ale tensiunilor în nodurile reţelelor sau la
valori apropiate de acestea se realizează practic prin dispariţia cauzei
perturbatoare, fie de la sine, fie cu ajutorul automatizărilor de sistem.
Limita de timp care desparte perturbaţiile de scurtă durată (variaţii

bruşte sau goluri de tensiune) de cele de lungă durată (variaţii lente de
tensiune) este timpul necesar protecţiilor, automatizărilor şi echipamentelor de
comutaţie pentru a restabili tensiunea normală în reţelele electrice, dacă acest
lucru este posibil.
In condiţiile existente în ţara noastră, se consideră ca limită de separare

durata de trei secunde.
Efectele variaţiilor de tensiune
Tensiunea optimă de alimentare, pentru orice receptor de energie

electrică corespunde, de fapt, cu tensiunea nominală a acestuia.
Variaţiile de tensiune în RED care alimentează direct consumatori de

energie electrică la MT sau JT determină modificarea cantitativă şi calitativă a
producţiei, a randamentului instalaţiilor, a uzurii echipamentului şi
dereglarea proceselor tehnologice.
*** toate caracteristicile acestor receptoare au fost studiate la UEE sau în cartea de TDEE.
Criterii de calitate a tensiunii
O reţea electrică trifazată în curent alternativ poate fi considerată că

funcţionează în condiţii ideale dacă, în orice punct şi în orice moment:
tensiunea pe fază are forma unei sinusoide continue, cu frecvenţa şi
valoarea eficace având valorile nominale;
tensiunile pe cele trei faze sunt egale între ele ca amplitudine şi
defazate cu 2π/3.
În realitate, nici o reţea electrică nu poate satisface însă, în mod riguros,
toate aceste condiţii.
Din acest motiv, s-a impus necesitatea normării unor abateri maxime
admisibile pentru indicatorii de calitate a energiei electrice, astfel încât
daunele produse consumatorilor de calitatea a energiei livrate
necorespunzătoare să se situeze în limite acceptabile.
Analiza indicatorilor de calitate a energiei electrice, ca obligaţie a
furnizorului, trebuie realizată în corelaţie cu perturbaţiile pe care funcţionarea
consumatorilor le poate introduce în reţeaua electrică de alimentare.
Indicatorii de calitate a energiei electrice pot fi împărţiţi în două categorii:
 Indicatori primari, care depind de furnizorul de energie electrică:

frecvenţa;
valoarea eficace a tensiunii;
supratensiunile temporare şi tranzitorii;
întreruperile în alimentarea cu energie electrică;
golurile de tensiune.
 Indicatori secundari, determinaţi de funcţionarea consumatorilor de

energie electrică perturbatori:
efectul de flicker;
fluctuaţii rapide de tensiune provocate de evenimentele care pot
apărea în instalaţiile consumatorilor de energie electrică;
regimurile nesimetrice.
nesimetriile
În ţara noastră, cea mai mare parte a valorilor maxime admisibile sunt
normate prin diferite acte normative (STAS, PE, regulamente).
Se prevede obligaţia furnizorului de energie electrică de a asigura o
frecvenţă de 50 Hz, cu variaţii de ± 0,5 Hz, ceea ce corespunde unei abateri
maxime de ± 1%.
Pentru aprecierea calităţii tensiunii în etapele de proiectare şi exploatare
ale reţelelor electrice, pot fi utilizate fie:
criteriul abaterilor maxime admise;
criteriile statistice sau integrale.
Criteriul abaterilor maxime admise
Abaterile maxime admise faţă de tensiunea nominală sunt definite de
următoarele relaţii:
[9]
Umax.adm şi Umin.adm - valoarea maximă și minimă a tensiunii admise.

În ceea ce priveşte variaţia de tensiune admisă, aceasta este :
 
U max .adm  U adm  U adm [10]

U 
adm 0 și U adm 0
Conform criteriului abaterilor maxime admise, se consideră că valoarea

calităţii energiei electrice livrate unui consumator este aceeaşi pentru orice
valoare a tensiunii, cuprinsă între limitele admisibile.
Problemă:
Dacă există două soluţii tehnice pentru ameliorarea tensiunii într-o reţea
electrică, dintre care:
una dintre soluţii permite îmbunătăţirea, într-o oarecare măsură, a
tensiunii la toţi consumatorii alimentaţi cu energie electrică;
cea de-a doua soluţie ameliorează, în condiţii foarte bune, tensiunea la
majoritatea consumatorilor şi mai puţin bine la o parte din aceştia.
... criteriul abaterilor maxime admise nu permite compararea acestor
variante, din punct de vedere tehnic şi economic.
În plus:
Se consideră două noduri dintr-o reţea electrică de distribuţie, în care
tensiunea, pe parcursul unei zile, variază conform celor două curbe
reprezentate în Figura 2.
U
Umax.a
dm 1
U
n
2
Umin.ad
m
6 12 18 24 t(ore)
Tensiunea nu prezintă aceeaşi calitate în cele două cazuri, deoarece efectele sau
daunele economice depind atât de valoarea abaterilor de tensiune, cât şi de durata
acestor abateri.
Criterii statistice de calitate a tensiunii
În RED care alimentează un număr mare de consumatori, datorită

modificărilor permanente ale sarcinilor absorbite de consumatori, a conectării
şi deconectării acestora etc., tensiunea în diverse puncte ale acestor reţele
variază aleatoriu.
Din acest motiv, pentru aprecierea calităţii tensiunii şi evaluarea
daunelor produse consumatorilor de calitatea necorespunzătoare a
tensiunii de alimentare, este avantajos să se utilizeze metodele statisticii
matematice şi calculul probabilităţilor.
Verificările experimentale au stabilit că variabila aleatoare abaterea
tensiunii faţă de tensiunea nominală ΔU(t), într-un nod al reţelelor de
distribuţie, urmează o lege de distribuţie normală.
În Fig. 3 este reprezentată seria statistică a distribuţiei variabilei
aleatoare ΔU şi curba densităţii distribuţiei normale.
ΔU(x)
0,10
Fig. 3 Seria statistică a distribuţiei

variabilei aleatoare ΔU
0,05
ΔUk(x)
x
xk - xk-1
Prin urmare, abaterea tensiunii ΔU(t), într-un nod al reţelelor de

distribuţie, este definită de următoarea densitate de probabilitate:

U t  U 
2
1
y e 2 2 [11]
  2
Pentru aprecierea calităţii tensiunii în reţelele de distribuţie, se pot utiliza

următorii indici statistici sau integrali:
Valoarea medie a abaterii tensiunii în intervalul de analiză T:
T
U 
1
U t dt
 % [12]
T 0
Abaterea medie pătratică sau iregularitatea abaterii tensiunii în intervalul de
analiză T:
T
I  U 
2 1
U 2 t dt
 %2 [13]
T0
Dispersia faţă de valoarea medie a abaterii tensiunii în intervalul de analiză

T:
 U t   U  dt
T
1
%2
2
 
2
[14]
T 0
unde σ (%) reprezintă abaterea standard a abaterii tensiunii.

2

Din analiza relaţiilor (12) - (14) se constată că între indicii statistici sau
integrali de analiză a calităţii tensiunii există o dependenţă, exprimată de
următoarea relaţie:
I    U 2
  2
[15]
Fiecare din aceşti indici are o anumită semnificaţie, iar valorile lor
furnizează informaţii utile asupra căilor de ameliorare a regimului tensiunii
în reţelele de distribuţie, prin folosirea corespunzătoare a mijloacelor de
reglare a tensiunii existente în aceste reţele electrice.
ΔU ΔU = -4% ΔU ΔU = 0% ΔU ΔU = -4%
I = ΔU2 =16(%)2 I = ΔU2 =16(%)2 I = ΔU2 =32(%)2
σ=0 σ = 4% σ = 4,1%
4 4 4
2 2 2
-2 t -2 t -2 t
-4 -4 -4 Fig. 4 Curbele abaterii în
-6 timp a tensiunii faţă de
-8 valoarea nominală şi
valorile indicilor
a) b) c) statistici corespunzători
Abaterea standard σ şi dispersia σ2 indică gradul de împrăştiere a
abaterilor de tensiune în jurul abaterii medii. Cu ajutorul lor se poate determina
timpul probabil în care abaterea tensiunii într-un punct al reţelei se află între
anumite limite.
În vederea înţelegerii conceptului de abatere standard, în Fig. 5 sunt
reprezentate trei curbe de distribuţie normală a variabilei aleatoare (abaterile
sau deviaţiile de tensiune), pentru diverse valori ale abaterii standard şi
anume : σ= 1 (%), σ=0,5 (%) şi σ=0,1 (%).
Fig. 5 Curbele de distribuţie normală

ale abaterilor de tensiune, pentru
diferite valori ale abaterii standard
Determinarea indicilor statistici sau integrali cu ajutorul relaţiilor (12)-
(14) nu conduce totdeauna la rezultatele cele mai concludente, deoarece nu
se ţine seama de variaţia puterii active absorbite în nodul de sarcină, pe
perioada analizată.
Din acest motiv, pentru aprecierea mai corectă a calităţii tensiunii, se
recomandă ca la determinarea acestor indici de calitate a tensiunii să se ţină
seama şi de curba de sarcină activă din nodul analizat, caz în care cei trei
indici statistici vor fi ponderaţi, în fiecare moment din perioada analizată,
funcţie de puterea absorbită în nodul respectiv, iar pentru evaluarea acestora
se vor putea utiliza expresiile :
W
1
1
W
I W  U 2
  U 2 dW
U W   UdW W
W 0
W 0
[16] [17]
Metode şi mijloace de reglare a tensiunii în reţelele electrice
Metodele de reglare urmăresc menţinerea tensiunii, în toate nodurile reţelelor de
TDEE, la valori cât mai apropiate de valoarea nominală.
Problema reglării tensiunii se pune faţă de variaţiile lente de tensiune, obiectivele

prioritare urmărite fiind
menţinerea unor nivele de tensiune cât mai bune la barele staţiilor de
transformare şi la consumatori;
înregistrarea benzilor de variaţie a tensiunii şi încadrarea în zona favorabilă;
reducerea la minim a circulaţiilor de putere reactivă, în special pe liniile de
transport de ÎT şi FÎT;
minimizarea pierderilor de putere în reţelele de TDEE.
Principalele procedee practice folosite la modificarea sau compensarea căderilor

de tensiune din RED:
Modificarea circulaţiei de putere reactivă (Q).
Modificarea parametrilor reţelei (R, X). QX
Introducerea de tensiuni suplimentare. U 
Un
Reglarea tensiunii prin modificarea circulațiilor de Q
- este o metodă eficientă de reglare a tensiunii, deoarece acţionează asupra cauzei

variaţiilor de tensiune care apar în reţelele electrice şi anume circulaţiile de putere
reactivă.
- Aplicarea acestei metode, necesită existenţa unor instalaţii de compensare

amplasate în nodurile reţelelor, ce produc sau consumă putere reactivă.
Pentru a ilustra principiul de reglare a tensiunii prin modificarea circulaţiei de putere

reactivă, se consideră reţeaua simplă, a cărei schemă monofilară este reprezentată în
Figura 6
Fig. 6 Rețea simplă

fără compensarea Q
P2 R  Q2 X
- Dacă U1 = const, U 2  U 1  U  U 1  [18]
Un
Fig. 7 Rețea simplă

cu compensarea Q
P R  Q2  QK X (ΔU’’>ΔU) – U scade

K – abs. U  U 1  U  U 1  2
''
2
''
Un [19]
K – inj. P2 R  Q2  QK X
U 2'  U 1  U '  U 1  (ΔU’<ΔU) – U crește [20]
Un
Pentru compensarea puterii reactive în nodurile reţelelor electrice, în

vederea reglării tensiunii, se folosesc două categorii de mijloace:
 Compensatoare rotative: generatoare sincrone, compensatoare
sincrone şi asincrone.
 Compensatoare statice: baterii de condensatoare şi bobine de
reactanţă.
Compensatorul sincron
 motor sincron proiectat să funcţioneze în gol, fără cuplu rezistent la

arbore.
 absoarbe din reţeaua electrică o putere activă de valoare mică,
necesară acoperirii pierderilor de mers în gol şi poate genera sau
consuma putere reactivă, conform regimului său de excitaţie.
o Pentru o anumită valoare Iex0 a

Q
curentului de excitaţie, puterea reactivă
QKS B
a compensatorului este nulă.
o Iex>Iex0 - compensatorul funcţionează în Regim
capaciti
regim supraexcitat şi se comportă ca un v
condensator, adică debitează putere
0 E A
reactivă în reţeaua electrică. Ie
Iex C
o Iex<Iex0, compensatorul sincron x
0
funcţionează în regim subexcitat şi se Regim
comportă ca o bobină, adică absoarbe inducti
putere reactivă din reţeaua electrică. QKS D
v
b
Fig. 8 Variația Q în funcție de Iex
la compensatorul sincron
Raportul dintre puterea maximă reactivă absorbită QKSb şi puterea

maximă furnizată QKS depinde de construcţia compensatorului sincron şi
de repartiţia amperspirelor între stator şi rotor. Criteriul optim de
construcţie a acestora corespunde următorului raport:
o Putere nominală: QKS

QKSb
 0,5  0,65 [21]
o costul compensatoarelor sincrone QKS
creşte cu atât mai mult, cu cât

puterea reactivă absorbită se
apropie, ca valoare, de puterea
reactivă furnizată.
Avantaje
• Posibilitatea funcţionării atât ca generator, cât şi ca receptor de
putere reactivă.
• Reglarea continuă a puterii reactive generate sau absorbite, cu
ajutorul curentului de excitaţie.
• Contribuie la menţinerea stabilităţii sistemului, având un efect
autoregulator pozitiv. Scăderea tensiunii de alimentare a
compensatoarelor sincrone conduce la creşterea puterii reactive
furnizate de acestea.
Dezavantaje
• Pierderi de putere activă relativ ridicate, valorile acestor pierderi
procentuale variind între 1,95 ÷ 5,6%. Aceste pierderi specifice sunt
mai mari la compensatoarele sincrone de putere nominală mai mică
sau în cazul funcţionării lor cu o putere mai redusă faţă de puterea
nominală.
• Cheltuieli de exploatare relativ ridicate şi creşterea costului unităţii de
putere reactivă instalată în compensatoarele sincrone odată cu
scăderea puterii nominale a acestora.
Baterii de condensatoare
Bateriile de condensatoare montate în derivaţie formează o sursă

principală de compensare a puterii reactive în sistemele de distribuţie a
energiei electrice, în scopul reglării tensiunii şi a reducerii pierderilor de
putere şi energie activă.
Elementele bateriilor de condensatoare se pot conecta în stea sau în

triunghi
R R
S S
T T
a) b)
Fig. 9 Scheme pentru montarea în derivaţie a condensatoarelor de compensare a puterii reactive într-o reţea electrică
de distribuţie:
a – conexiune în triunghi;
b – conexiune în stea
Puterea reactivă debitată de o baterie de condensatoare montată în

derivaţie este dată de relaţia:
QK = mωCU2 [MVAr] [22]

unde:
U – tensiunea reţelei între faze, în kV;
C – capacitatea bateriei pe fază, în F;
m – coeficient cu valoarea 1, pt conexiunea în stea şi 3, pentru
conexiunea în triunghi.
• În rețelele de transport, BC se montează în derivaţie, conectate, de

regulă, la înfăşurarea terţiară a TR din stații
• În rețelele de distribuție, BC pot fi amplasate pe barele de MT ale ST
coborâtoare sau pe barele de MT sau JT ale PT, precum şi de-a
lungul distribuitorilor de MT și JT.
Avantaje:
• Valorile pierderilor de putere activă procentuale sunt mai mici: 0,25 ÷
0,30% din puterea nominală.
• Posibilitatea realizării etapizate a investiţiilor, prin extinderea în timp a
bateriei cu noi elemente.
• Cheltuieli de exploatare reduse.
Dezavantaje:
• nu pot funcţiona ca receptoare de putere reactivă şi, de asemenea,
nu permit reglarea continuă a tensiunii, aceasta putându-se realiza
numai în trepte.
• Dependenţa puterii reactive debitate de BC de pătratul tensiunii de la
bornele ei de alimentare reflectă un efect autoregulator negativ, ceea
ce constituie un factor defavorabil atât pentru reglarea tensiunii, cât şi
pentru funcţionarea stabilă a sistemului. Alimentarea bateriei de
condensatoare printr-un ATR reglabil poate remedia această
deficienţă, dacă soluţia respectivă se justifică economic.
Bobine de reactanță
Se conectează în derivaţie, direct la liniile de IT sau FIT sau în

înfăşurarea terţiară a ATR (Fig. 10), pentru a absorbi puterea capacitivă
a liniilor de transport al energiei electrice, în regimurile de sarcină redusă
sau în gol ale acestora, reducând astfel supratensiunile datorate
circulaţiilor curenţilor capacitivi.
400 kV
Fig. 10 - Exemplu de conectare a bobinelor
de reactanţă în liniile de transport de înaltă
tensiune
Pot fi de construcţie trifazată sau constituite din grupuri de câte trei

bobine monofazate.
Unul din procedeele cel mai des utilizat, pentru reglarea puterii reactive
absorbite de bobinele de reactanţă, constă în modificarea numărului de
bobine grupate în paralel.
Bobine de reactanță
Prin asocierea bateriilor de condensatoare cu bobine de reactanţă

reglabile, se pot realiza surse statice de compensare, de tipul celor din
Fig. 11, care pot funcţiona atât în regim capacitiv, cât şi în regim inductiv.
Asemenea instalaţii prezintă o comportare similară cu cea a

compensatoarelor sincrone, puterea reactivă furnizată sau absorbită de
instalaţie putând fi reglată în trepte sau continuu, prin intermediul unor
schene de commandă cu tiristoare.
Fig. 11 Sursă statică de putere reactivă

formată din baterii de condensatoare şi
bobine de reactanţă reglabile
Reglarea tensiunii în reţelele electrice prin modificarea
parametrilor reţelei
Presupune modificarea parametrilor reţelei de alimentare cu energie

electrică a consumatorilor, prin:
• conectarea sau deconectarea circuitelor care funcţionează în paralel,
• compensarea reactanţei inductive a liniilor electrice
Deconectarea sau conectarea unora dintre ele produce creşterea sau

scăderea impedanţei longitudinale a reţelei, modificându-se, în felul
acesta, căderile de tensiune care apar pe elementele reţelei electrice.
1
Z  R  jX 2
U1 U2
Fig. 12. Reţea de alimentare cu energie electrică a unui consumator, prin două circuite în paralel
În regimurile de funcţionare la sarcină minimă sau gol de sarcină,

tensiunea pe barele de alimentare ale consumatorului U2 poate creşte
peste valoarea normală.
Deconectarea unui circuit al liniei electrice sau a unui transformator din

reţea conduce la creşterea impedanţei longitudinale a circuitului şi
respectiv a căderii de tensiune, astfel încât nivelul de tensiune pe barele
consumatorului U2 poate fi coborât.
1
Z  R  jX 2
U1 U2
În regimurile de funcţionare la sarcină maximă sau vârf de sarcină,

datorită puterilor active şi reactive de valori mari tranzitate prin
elementele reţelei, căderile de tensiune care apar în reţea vor fi
însemnate, iar nivelul de tensiune pe barele consumatorului va fi mai
redus decât valorile normale.
Pentru aceste regimuri de funcţionare, cele două circuite ale reţelei

electrice sunt exploatate în paralel, caz în care se micşorează
impedanţa longitudinală a reţelei, respectiv căderile de tensiune, astfel
încât nivelul de tensiune pe barele consumatorului U2 poate fi mărit.
Al doilea procedeu folosit în practică pentru compensarea reactanţei

inductive a liniilor electrice constă în instalarea unei baterii de
condensatoare în serie pe linie (Fig. 13), obţinându-se o reducere a
reactanţei rezultante longitudinale şi deci o micşorare a căderilor de
tensiune.
Fig. 13. Conectarea unei baterii de condensatoare în serie pe o linie electrică

Notând prin X L  L reactanţa inductivă pe fază a liniei şi prin Xbbbbbbb

C  1 / C
reactanţa capacitivă înseriată pe o fază a liniei, conform reprezentării din

Fig. 14, atunci reactanţa rezultantă a circuitului devine de forma:
1
X  X L  X C  L  [23]
C
Fig. 14. Schema echivalentă simplificată a unei linii

electrice scurte, cu compensare serie.
În funcţie de valoarea reactanţei XC sau a raportului XC


XL
, numit grad de compensare, linia electrică se poate găsi în una din situaţiile:
• Subcompensată XC  X L,  1
• Compensată total XC  XL,  1

.
• Supracompensată XC  XL,  1
Fig. 15. Efectul montării unei baterii de condensatoare asupra valorii tensiunii pe linie.
Pentru reglarea tensiunii, din punct de vedere practic, compensarea serie cu

baterii de condensatoare prezintă interes în cazul liniilor de medie tensiune, în
următoarele situaţii:
• linii electrice aeriene de lungime relativ mare, pentru reducerea variaţiilor
lente de tensiune la consumatori;
• linii electrice care alimentează consumatori ce produc şocuri de sarcină în
reţea,
.
cum ar fi laminoare, cuptoare cu arc etc., în scopul reducerii
şocurilor corespunzătoare de tensiune care apar în reţeaua electrică.
Reglarea tensiunii prin introducerea de tensiuni adiționale
Cel mai răspândit procedeu de reglare a tensiunii constă în introducerea unor

tensiuni suplimentare cu ajutorul unor transformatoare sau
autotransformatoare al căror raport de transformare poate fi reglat.
Dacă tensiunile suplimentare introduse sunt în fază sau opoziţie de fază cu

tensiunea reţelei în punctul respectiv, se vorbeşte despre reglajul longitudinal,
iar atunci când tensiunile suplimentare sunt în cuadratură (defazate la ±90o),
se vorbeşte despre reglajul transversal.
.
Se poate folosi şi o combinaţie a celor două variante, cunoscută ca reglaj

longo-transversal. Reglajul longitudinal este cel folosit în vederea compensării
pierderilor de tensiune, în timp ce celelalte două tipuri de reglaj, deoarece
modifică faza tensiunii, se folosesc pentru modificarea circulaţiilor de putere
activă în reţelele buclate.
Dacă reglajul de tensiune este asigurat prin comutatoarele de ploturi ale

transformatoarelor şi autotransformatoarelor de putere montate în reţea, se
vorbeşte despre reglajul direct.
Pe de altă parte, dacă reglajul se face cu ajutorul unor ansambluri de alte

transformatoare care se asociază unor transformatoare / autotransformatoare
care nu. sunt prevăzute cu comutatoare de ploturi, se vorbeşte despre reglajul
indirect.
Reglajul direct este de cele mai multe ori un reglaj longitudinal, în timp ce
reglajul indirect corespunde, de regulă, reglajului transversal sau longo-
transversal.
În cazul reglajului direct, introducerea unei tensiuni suplimentare longitudinale

se face prin modificarea numărului de spire din înfăşurarea reglată. De
regulă, există o priză mediană, în raport cu care introducerea unei tensiuni
suplimentare se face în sensul creşterii sau descreşterii tensiunii reţelei.
La transformatoarele de mare putere se folosesc

comutatoarele de ploturi, care permit reglajul tensiunii
în sarcină. În cazul unor transformatoare de puteri mai
.
mici (în reţeaua de distribuţie), utilizarea comutatoarelor
de ploturi nu se mai justifică din punct de vedere
economic, iar reglajul se face cu scoaterea
transformatorului de sub tensiune.
K1
B1
B
Pentru asemenea transformatoare se folosesc un
număr mic de prize, de exemplu 3 sau 5 cu trepte de
B2
K2 reglaj de ± 5% sau ±2.5%. Pentru transformatoarele de
mare putere gama de reglaj poate ajunge până la
±15%, iar treptele de reglaj sunt mai fine, ajungând
Fig. 16. Transformator prevăzut până la 1.5% sau chiar 0.625%.
cu comutator de ploturi
Penru reglajul indirect, se pot folosi instalaţii speciale denumite

transformatoare survoltoare (sau booster)
A
Primarul transformatorului survoltor este
Linie Linie
alimentat din linie, fie direct (Fig. 17), fie
TS B
indirect prin intermediul altui
.
transformator sau autotransformator.
Secundarul transformatorului survoltor
CP este înseriat pe linie şi tensiunea indusă
în secundar reprezintă tensiunea
adiţională longitudinală introdusă în reţea.
Întrerupătoarele A şi B pot fi folosite
Fig. 17. Transformator survoltor pentru introducerea transformatorului
pentru reglaj longitudinal indirect. survoltor în circuit (A – deschis şi B –
închis) sau scoaterea acestuia din circuit
A O schemă de principiu ca cea din Fig. 18

Linie
TS / D
Linie foloseşte un autotransformator auxiliar
B
pentru alimentarea instalaţiei, care se
numeşte transformator survoltor / devoltor.
AT
CP
Prin folosirea anumitor tipuri de conexiuni
între transformatorul survoltor / devoltor şi
. (auto)transformatorul de alimentare, o
Fig. 18. Transformator survoltor / instalaţie cum este cea din Fig. 18 poate fi
devoltor pentru reglaj longitudinal folosită pentru introducerea unor tensiuni
indirect
suplimentare în cuadratură (reglaj
transversal) sau cu un defazaj oarecare
(reglaj longo-transversal). Asemenea tipuri
de instalaţii pot fi folosite şi în scopul
modificării circulaţiilor de putere activă /
reactivă în reţelele buclate.
Ne vedem la examen !

Curs Tdee1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Tdee1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 1

Georgescu Gh., Neagu B.

Georgescu Gh., Istrate M., Varvara V., ş.a.

Note de curs, publicate on-line:

Sistem electroenergetic - ansamblul instalaţiilor care servesc la producerea,

Instalaţii T.D.E.E. (rețele electrice) - ansamblu de linii electrice aeriene,

Reţelele buclate asigură alimentarea consumatorilor cu

Reţelele buclate complex permit

Reţelele de curent alternativ care se împart în:

Piața en-detail – furnizori, consumatori mici

Anul IV - Transportul și Distribuția Energiei Electrice II

Anul IV - Sisteme Electroenergetice II

• Stabilitatea sistemelor electroenergetice – studii de master

SCHEMELE ECHIVALENTE ŞI PARAMETRII

Fig. 1 Scheme echivalente cu parametri concentraţi pentru elementele de reţea

Elementele longitudinale de circuit, de impedanţă redusă, corespund

Elementele transversale de circuit, de impedanţă, în general, mare,

Parametrii globali – impedanţa longitudinală Z şi admitanţa transversală Y, pentru

  20[1  20   20 2 ] [2]

 şi  sunt coeficienţi de variaţie a rezistivităţii cu temperatura :

Efectul de apropiere (proximitate) - fenomenul de distribuţie neuniformă a

Pentru LEA alimentate în c.a. cu frecvenţa de 50 Hz, creşterea rezistenţei

   20 [1   20   20   20   202 ] [5]

r0ca  1  Y p  Ya   R0cc [6]

Yp şi Ya - coeficienţi de creştere a rezistenţei în c.a. datorită efectului pelicular şi de

Creşterea rezistenţei cablurilor, în c.a., poate fi influenţată constructiv sau prin

S [mm2] 50 125 150 200 250 300 350 375

Rca/Rcc 1,02 1,06 1,07 1,10 1,13 1,16 1,19 1,21

în calculele practice se consideră egale.

Stabilirea inductivităţii LEA se poate face pornind de la relaţia fundamentală a raportului

Fluxurile magnetice totale care înlănţuie conductoarele de fază ale liniei :

 0 l  DSR DTR DSR 

R   DSR DTR DSR 

Fig. 5 Transpunerea conductoarelor unei linii trifazate simplu circuit

l R0  l S0  lT0  0 3 DRS DRT DST  0 Dm

Dm  3 DRS DRT DST - media geometrică a distanţelor dintre fazele LEA

În cazul liniilor din materiale neferomagnetice ( = 0), inductivitatea specifică este:

În relaţiile de calcul ale inductivităţii şi reactanţei trebuie să se ţină seama de numărul de

Reactanţa inductivă a cablurilor monofazate folosite la construcția LEC se

În lipsa acestor date, pentru cabluri de construcţie normală, se pot utiliza

Fenomenul corona reprezintă o descărcare autonomă incompletă, care se produce la

Susceptanţa capacitivă a liniilor electrice se determină cu relaţiile:

c0 - capacitatea specifică pe km de linie;

În cazul LEA trifazate simplu sau dublu circuit, realizate cu conductoare

În instalaţiile de transport şi distribuţie în curent alternativ,

În mod obişnuit, se folosesc următoarele tipuri de transformatoare:

Fig. 10 Schemele echivalente ale transformatorului cu două înfăşurări

Pe baza relaţiilor (42)(44), rezultă că parametrii longitudinali (R şi X) se determină astfel:

Fig. 12 Schema echivalentă monofazată pentru un

Tabelul 2 Calculul rezistenţelor transformatoarelor cu trei înfăşurări în funcţie de tipul constructiv

Între reactanţele compuse şi de scăpări ale înfăşurărilor transformatorului există relaţiile:

Bobinele de reactanţă şi bateriile de condensatoare, montate în diverse

CALCULUL ELECTRIC AL REȚELELOR

O companie de electricitate de dimensiune medie, care deserveşte

Regimuri permanente - caracterizate prin valori ale mărimilor de stare

Regimuri tranzitorii provocate de apariţia unor perturbaţii şi caracterizate

Caracteristicile statice ale consumatorilor P(U) și Q(U) se echivalează

Caracteristicile statice ale consumatorilor P(U) și Q(U) se echivalează

În vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a receptoarelor

Pentru a putea verifica îndeplinirea acestei condiții, trebuie calculată

Interesează, de asemenea, determinarea circulațiilor de curent/putere

θ mare DU Ak0  U A0  U k0  U k0  U Ak0 2

DU Ak0  RI cos   XI sin  