Tema 1: Structura parodonţiului marginal.

Parodonţiul superficial sau de

înveliş
(gingia, ligamente supraalveolare).

1. Noțiune de parodonțiu marginal.

Parodonțiul marginal cuprinde
totalitatea țesuturilor, care asigură mențirea și susținerea dinților în osul alveolar.
În plan vertical, parodonțiul marginal are o arie cuprinsă între nivelul marginii
gingivale și o zonă nedelimitată strict din apropierea apexului.

2. Componentele principale ale parodonțiului marginal.

Parodonțiul marginal are 2 componente principale:
A. Parodonțiul superficial sau de înveliș, format din:
-gingie cu: epiteliu gingival, corion gingival, ligamente supraalveolare.
B. Parodonțiul profund, de susținere sau funcțional, format din:
- cement radicular, desmodonțiu, os alveolar.

3. Funcțiile de bază ale parodonțiului marginal.

-Asigură susținerea dinților în osul alveolar.
-preluare a solicitarii dentare
-functia estetica

F. de protecție – este suplă și rezistentă datorită fibrelor din corion; se

keratinizează – barieră în calea noxelor mecanice, termice, chimice, microbiene;
datorită mitozei în stratul bazal, epiteliul se reânnoiește;
F. de resorbție – epiteliul este permeabil pentru substanțele hidro- și liposolubile;
puterea de resorbție depinde de concentrația substanței, durata acțiunii, starea
mucoasei; se evită contactul substanței cu mucoasa tubului digestiv;
F. de excreție – sunt eliminate substanțele nocive – diagnosticul intoxicațiilor;
F. de lubrifiere – secreția glandelor salivare;
F. senzitivă – papilele gustative de pe suprafața dorsală a limbii; terminațiuni
nervoase din mucoasa bucală (receptori termici, chimici, tactili);

4. Părțile componente ale parodonțiului superficial sau de înveliș.

Gingie cu epiteliu gingival, corion gingival și ligamente supraalveolare.
Epiteliul este multistratificat, compus din mai multe straturi de celule.
Este format din: epiteliul oral sau extern;
epiteliul santului gingival, epiteliu sulcular sau intern; epitetiul jonctional (sau de
jonctiune).
A)Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent.
Este alcatuit din 4 straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata
1) Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte,
dispuse pe un singur rind, avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu
mitocondrii, aparat Golgi.
Celule sunt dispuse pe o membrana bazala alcatuita din doua lame:
lamina lucida(spre epiteliu) si lamina densa (spre corion), iar legatura cu
corionul este asigurat prin hemidesmozomi.
2) Stratul spinos este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti
intercelulare, dispuse pe mai multe rinduri.
3) Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei
picnotici, citoplasma bogata in granulatii de kerato- hialina si numeroase
tonofibrile dispuse peiferic.
4) Stratul cornos este alcatuit din 10-15 rinduri de celule keratinizate,
aplatizate, fara nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3 rinduri de
celule, datorita hiperdescuamarii.
Epiteliul sulcular sau crevicular (epiteliul santului gingival)
tapeteaza versantul intern al gingiei libere, de la marginea gingivala pina la
fundul santului gingival, unde se continua cu epiteliul jonctional.
Este scuamos stratificat avind 10-15 rinduri de celule(sunt prezente celule
LANGERHANS), subtiindu-seprogresiv spre insertia epiteliala , este keratinizat
fara digitatii interpapilare spre corion si fara strat granular. Se comporta ca o
membrana semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind strabatut de fluidul
sulcular, cu rol in apararea locala antimicrobiana.
In contact cu placa bacteriana subgingivala, este strabatut de produse
bacteriene (enzime, toxine , antigene) care invadeaza corionul si declanseaza
inflamatia gingivala.
Epiteliul jonctional sau atasat inconjoara coletul dintilor, avind forma unui
guler, este scuamos, stratificat, posedind initial 3-4 rinduri de celule, care sporesc
odata cu virsta, de tip pavimentos, nekeratinizat.
 Epiteliul jonctional se uneste cu smaltul prin intermediul unei membrane
bazale, alcatuita din doua foite : lamina densa(adiacenta smaltului) si lamina
lucida(adiacenta epiteliului), de care se leaga formatiunile hemidesmosomale ale
celulelor epiteliale.
La nivelul cementului cervical, atasarea se realizeaza prin intermediul unui
strat de legatura, constituit din prolina, hidroxiprolina si mucopoliuzaharide neutre.
Atasamnetul epitelial este consolodat de fibre gingivo-dentare, care aplica intim
gingia de coletul dintelui, constituind impreuna jonctiunea dento-gingivala.
Epiteliul atasat are trei zone distincte: coronara, mijlocie si apicala.
Corionul gingival este format din tesut conjunctiv, vase si nervi.
1. Substanta fundamentala - formata dintr-o matrice organica in care sunt
inglobate componente macromoleculare si constituie mediul intern in care se
desfasoara totalitatea mecanismelor functionale intre celule.
Compozitia sa biochimica este caracterizata printr-un complex
mucopolizaharidic(proteoglicani) alcatuit din componente sulfatate si nesulfatate si
acid hialuronic.
2) Celulele - majoritatea fibroblasti cu rol de sintetizare si resorbtie a
fibrelor de colagen, sinteza proteoglicanilor, mentinerea integritatii tesuturilor,
reparatie si regenerare. De asemenea si elemente figurate ele
sangelui din linia eritrocitara si leucocitara, monocite, plasmocite, PMN,
osteoblasti si cementoblasti.
3) Fibre - fibre de coagen 60%, fibre de reticulina, fibre elastice si fibre de
oxytalan. Sistemul de fibre elastice responsabile de prorietatile elastice ale gingiei
contine aproximativ 6% din substanta proteica gingivala.

5. Gingia, tipurile de gingie.

Gingia reprezintă porțiunea vizibilă a parodonțiului marginal și este porțiunea
mucoasei masticatorii care acoperă extremitatea coronară a osului alveolar
(limbusul alveolar)
Are 1-9 mm lățime.
Superior este marginea gingivală liberă;
spre apical trece în mucoasa masticatorie de care nu se delimitează clar (gingia
este fixă, mucoasa masticatorie este mobilă);
Gingia se împarte în 3 zone:
 a) Marginea gingivală liberă (gingia liberă) – porțiunea coronară a gingiei și
corespunde peretelui extern al șanțului gingival. Lățimea marginii gingivale
libere variază între 0,5 și 2 mm. În mod normal, conturul marginal este
ascuțit, neted, fără neregularități sau depresiuni.
b) Papilla interdentară (gingia interdentară), care ocupă spațiul interdentar,
fiind situată imediat sub punctul de contact. Papila interdentară prezintă
forma de platou sau chiar de șa, ca o depresiune concavă.
c) Gingia fixă, aderă ferm la dinte și osul alveolar subiacent și se întinde de la
baza marginii gingivale libere până la mucoasa alveolară.
Particularitățile gingiei:
 Culoare roz-pală
 Aspectul suprafeței gingivale în zona fixă – coajă de portocală sau gravură
punctată
 Consistența – fermă, elastică în zona de gingie fixă
 Nivelul gingiei față de dinte – în jurul coletului anatomic, încât marginea
gingivală liberă se proiectează pe smalț în porțiunea cea mai declivă a
acestuia.
 Poziția gingiei depinde de: erupția dentară, vârstă, tip constituțional,
inflamația bacteriană, traumatisme.

6. Structura morfologică a gingiei.

Gingia este formată dintr-un țesut conjunctiv, constituent al corionului gingival,
acoperit cu un epiteliu pavimentos pluristratificat.
Epiteliul este multistratificat, compus din mai multe straturi de celule.
Este format din: epiteliul oral sau extern; epiteliul santului gingival, epiteliu
sulcular sau intern; epitetiul jonctional (sau de jonctiune).
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent.
Este alcatuit din 4 straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata
1) Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte, dispuse pe un singur rind,
avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu mitocondrii, aparat Golgi. Celule
sunt dispuse pe o membrana bazala alcatuita din doua lame: lamina lucida(spre
epiteliu) si lamina densa (spre corion), iar legatura cu corionul este asigurat prin
hemidesmozomi.
2) Stratul spinos este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti intercelulare,
dispuse pe mai multe rinduri.
3) Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei picnotici,
citoplasma bogata in granulatii de kerato- hialina si numeroase tonofibrile dispuse
peiferic.
4) Stratul cornos este alcatuit din 10-15 rinduri de celule keratinizate, aplatizate,
fara nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3 rinduri de celule, datorita
hiperdescuamarii.
Epiteliul sulcular sau crevicular (epiteliul santului gingival) tapeteaza
versantul intern al gingiei libere, de la marginea gingivala pina la fundul santului
gingival, unde se continua cu epiteliul jonctional.
Este scuamos stratificat avind 10-15 rinduri de celule (sunt prezente celule
LANGERHANS), subtiindu-seprogresiv spre insertia epiteliala
, este keratinizat fara digitatii interpapilare spre corion si fara strat granular. Se
comporta ca o membrana semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind
strabatut de fluidul sulcular, cu rol in apararea locala antimicrobiana.
In contact cu placa bacteriana subgingivala, este strabatut de produse bacteriene
(enzime, toxine , antigene) care invadeaza corionul si declanseaza inflamatia
gingivala.
Epiteliul jonctional sau atasat inconjoara coletul dintilor, avind forma unui
guler, este scuamos, stratificat, posedind initial 3-4 rinduri de celule, care sporesc
odata cu virsta, de tip pavimentos, nekeratinizat.
Epiteliul jonctional se uneste cu smaltul prin intermediul unei membrane
bazale, alcatuita din doua foite : lamina densa(adiacenta smaltului) si lamina
lucida(adiacenta epiteliului), de care se leaga formatiunile hemidesmosomale ale
celulelor epiteliale.
La nivelul cementului cervical, atasarea se realizeaza prin intermediul unui strat
de legatura, constituit din prolina, hidroxiprolina si mucopoliuzaharide neutre.
Atasamnetul epitelial este consolodat de fibre gingivo-dentare, care aplica intim
gingia de coletul dintelui, constituind impreuna jonctiunea dento-gingivala.
Epiteliul atasat are trei zone distincte: coronara, mijlocie si apicala.
Corionul gingival este format din tesut conjunctiv, vase si nervi.
1) Substanta fundamentala - formata dintr-o matrice organica in care sunt
inglobate componente macromoleculare si constituie mediul intern in care se
desfasoara totalitatea mecanismelor functionale intre celule.
Compozitia sa biochimica este caracterizata printr-un complex
mucopolizaharidic(proteoglicani) alcatuit din componente sulfatate si nesulfatate si
acid hialuronic.
2) Celulele - majoritatea fibroblasti cu rol de sintetizare si resorbtie a fibrelor de
colagen, sinteza proteoglicanilor, mentinerea integritatii tesuturilor, reparatie si
regenerare. De asemenea si elemente figurate ele sangelui din linia eritrocitara si
leucocitara, monocite, plasmocite, PMN, osteoblasti si cementoblasti.
3) Fibre - fibre de coagen 60%, fibre de reticulina, fibre elastice si fibre de
oxytalan.
 Sistemul de fibre elastice responsabile de prorietatile elastice ale gingiei contine
aproximativ 6% din substanta proteica gingivala.

7. Gingia liberă sau marginală (noțiune)

Gingia liberă sau marginară este porțiunea cea mai coronară între papilele
interdentare ale gingiei și corespunde peretelui extern al șanțului gingival (trebuie
să fie ascuțită, netedă, fără neregularități sau depresiuni).
Grosimea marginii gingivale libere variază între 0,5 și 2 mm.
 8. Gingia interdentară (papila gingivală), culoare, formă și volum.
Papila interdentară ocupă spațiul interdentar (ambrazura gingivală vestibulo-
orală), fiind situată imediat sub punctul de contact;
când acesta lipsește (diastema primară, incongruent dento-alveolara cu spațiere),
papila interdentara prezintă forma de platou sau chiar de
șa, ca o depresiune concavă.
Culoarea normală a gingiei este roz deschis, dar variază în raport cu:
 Grosimea stratului epitelial
 Gradul de keratinizare
 Gradul de vascularizație din corionul gingival
 Prezența și numărul celulelor melaninoformatoare – melanoblaști – din
stratul bazal al epiteliului.

Forma și volumul papilei interdentare variază în raport cu:

- morfologia osului alveolar subiacent;
-vârsta: la copii și tineri ocupă spațiul interdentar și are un vârf punctiform ușor
rotunjit; la vârstnici, prin involuție, volumul se reduce, iar conturul papilei se
aplatizează: la aceasta mai contribuie trauma prin periaj și alte mijloace secundare
de igiena, trauma ocluzala,
abraziunea, inflamații supraadăugate.
- incongruența dento-alveolară cu spațiere reduce volumul papilei interdentare prin
impactul alimentar direct și îi modifică forma din proeminența în platou sau chiar o
forma concavă;
- incongruenta dento-alveolara cu înghesuire reduce volumul papilelor
interdentare, care, sunt inguste. devin hipertrofice și hiperplazice, ca un polip
pediculat sau sesil, cu baza mare de
implantatie;
- traumatismul produs de folosirea intempestiva a scobitorii, periajul excesiv reduc
volumul papilelor interdentare;
- diastema și tremele produse prin deplasari patologice ale dintilor parodontotici
preduc deformări ale papileler interdentare, cu aspect și volum neregulat de la un
dinte la altul.

9. Gingia fixă (atașată), structură, vascularizare, inervație.

Gingia fixă aderă ferm de dinte și osul alveolar subiacent și se întinde de la baza
marginii gingivale libere pâna la mucoasa alveolară.
Are o înălțime verticala cuprinsa intre 1 și 9 mm, in functie de dintele investigat,
de localizarea frenurilor, bridelor și fasciculelor musculare subiacente și creste cu
varsta și dezvoltarea verticala a procesului alveolar.
Se întinde de la șanțul gingival al marginii libere până la limita muco-gingivală (nu
întotdeauna se vede);
are înălțime mai mare la maxilă, în special la incisivi și molari pe vestibular; mai
mare pe lingual la molarul I inferior; foarte îngustă la molarii II și III inferiori;
înălțimea este redusă la dinții cu tendință de vestibularizare și mai mare la dinții cu
tendință de lingualizare;
Gingia fixă este o zonă de rezistență împotriva tendințelor de retracție și deplasare
a marginii gingivale libere.

Gingia este vascularizată din trei surse:

- plexul periostal;
- plexul intraalveolar;
- plexul periodontal.
Gingia osului maxilar este inervată de nervii alveolari superiori, anteriori,
mijlocii și posteriori, ramuri din nervul infraorbital, nervul palatin mare (posterior),
nervii nazopalatini.
Gingia osului mandibular este inervata de nervul bucal, nervul mentonier pe
versantul vestibular și nervul sublingual pe versantul lingual.
 10.Noțiune de joncțiune muco-gingivală.
Joncțiunea muco-gingivală – limita dintre gingia fixă și mucoasa alveolară.
Reprezentată printr-o linie de demarcație: linia muco-gingivală vizibilă pe fața
vestibulară a ambelor maxilare.
Linia joncțiunii este vizibilă și pe fața linguală a versantului alveolar mandibular,
dar lipsește în zona palatinală, unde mucoasa palatului dur este ferm atașată de osul
subiacent, bine keratinizată și se continuă fără o linie de demarcație cu gingia.

11.Noțiune de sistem ligamentar supraalveolar.

Sistemul ligamentului supraalveolar este componenta parodonțiului profund
superficial, format din fibre gingivale, în special din colagen.

12.Tipurile de fibre ale ligamentului supraalveolar.

 Fibre dento-gingivale
 Fibre dento-dentare
 Fibre dento periostale
 Fibre dento-alveolare
 Fibre transgingivale
 Fibre intergingivale
 Fibre semicirculare
 Fibre circulare
 Fibre intercirculare
 Fibre periosto-gingivale
 Fibre interpapilare
 13.Fibre dento-gingivale. Fibre dento-dentare. Fibre dento-periostale. Fibre
dento-alveolare. Fibre alveolo-gingivale. Fibre transgingivale. Fibre
intergingivale. Fibre circulare. Fiziologia sistemului ligamentar
supraalveolar.
1. Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular și se dispun
ascendent și lateral în corionul gingival.
2. Fibrele dento-dentare sau transseptale situate între dinți adiacenti și au un
traiect aproape orizontal.
3. Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte, trec peste marginea alveolara
(limbusul alveolar) și se fixeaza la periost.
4. Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte și ajung la marginea alveolara dupa
un traiect aproape orizontal.
5. Fibrele alveolo-gingivale au un capat atașat de creasta alveolara și se termină în
corionul gingival.
6. Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul periostului.
7. Fibrele transgingivale pornesc cu un capăt de pe cementul radicular al
suprafetelor aproximale și se îndreapta spre suprafata vestibulara sau orala a
dintelui vecin, unde se întrepătrund cu fibre
similare din directia opusa.
8. Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu
suprafetele vestibulare și orale ale radacinilor.
9. Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar în sens vestibulo-oral la
baza papilei.
10. Fibrele semicirculare pornesc de pe suprafata aproximala (meziala sau distala)
a radacinii unui dinte, ocolesc fata vestibulară sau orala și se fixeaza pe fata
aproximala opusa a aceluiași dinte.
11. Fibrele circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina dintelui.
12. Fibrele intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.
Fiziologia ligamentului supraalveolar:
Sistemul ligamentului supraalveolar îndeplinește următoarele roluri:
  Fixarea și menținerea gingiei pe dinte la un nivel constant în cursul erupției
active;
 Întărește structura corionului gingival, conferă marginii gingivale libere
consistență și rezistență față de impactul alimentar exercitat în condiții
fiziologice;
 Se opune tendințelor de retracție gingivală prin agresiuni mecanice directe
asupra marginii gingivale libere și în șanțul gingival;
 Asigură o transmitere a presiunilor de masticație din zonele active la restul
dinților prin fibrele dento-dentare sau transseptale în condițiile unor arcade
integre, fără breșe de edentație, chiar în lipsa presiunii punctelor de contact,
în incongruențe dento-alveolare cu spațiere;
 Formează o barieră biologică rezistentă în timp față de agresiunea
microbiană, extinderea inflamației și a proliferării epiteliului joncțional și
sulcular în desmodonțiu.
Tema 2: Parodonţiul profund de susţinere sau “funcţional” (cementul,
periodonţiul, osul alveolar).

1. Noțiune de parodonțiu marginal profund de susținere sau functional.

Parodonțiul marginal profund este situat la nivelul rădăcinii dintelui în alveola
dentară, include cementul, osul alveolar și desmodonțiul și are funcție principală
de menținere a dintelui în alveolă.

2. Componentele de bază ale parodonțiului marginal profund.

Principalele componente ale parodonUului marginal profund sunt:
- cementul radicular;
- desmodontiul;
- osul alveolar.

3. Cementul radicular (tipurile de cement radicular).

Este un tesut de tip conjunctiv, cu un grad ridicat de mineralizare, care acopera
suprafata radiculara a dintilor și, uneori, o mică portiune din coroana dintelui.
Cementul este interfata dintre rădăcina dintelui și desmodontiul din spatiul
dento-alveolar.
Tipuri de cement radicular: celular (secundar) și acelular (primar).

4. Raportul topografic sau joncțiunea cement-smalț (variante).

Raportul topografic intre cement si smalț poate fi:
- cementul acopera smaltul cervical in 60-65% din cazuri
- cementul vine in contact cu smaltul in 30% din cazuri
- cementul nu se intalneste cu smaltul, lasand o mică porțiune de dentina
descoperita in 5-10% din cazuri. Cele trei situatii se pot intalni chiar la acelasi
dinte.

5. Cementul primar (fibrilar, acelular), localizare, compoziție.

Cementul primar, acelular este dispus, în special, in jumatatea coronara a
radacinii (sau pe 2/3 din lungimea ei).
Histologic, prezinta linii de apoziție paralele in general între ele și suprafata
radiculara. Ele reflecta apozitia ciclica, periodica de cement, care se continua în tot
cursul vietii.
Aceasta proprietate a cementului contribuia la imbunatațirea implantării și explica
procesele reparatorii care se produc dupa fracturile radiculare.
Compoziția: Substanța minerală a cementului este reprezentata de cristale fine,
aciculare de hidroxiapatita, care formeaza 61% în greutate (31% în volum) și apa
12% in greutate (36% în volum).
Gradul de mineraIizare a cementului este mai redus la varste tinere și mai mare la
varstnici.

6. Cementul secundar (celular), localizare, compoziție.

Cementul secundar, celular este situat in jumatatea apicala a radacinii și la
nivelul furcațiilor dintilor pluriradiculari.
Grosimea lui variaza între 130 și 200 microni.
În portiunea mijlocie a radacinii, cementul celular poate acoperi o portiune de
cement acelular depus anterior.
Compoziție: Substanta minerala este mai redusa - 46% în greutate, dar
matricea organică este mai bogată, fiind bine reprezentata de colagen tipul I (peste
90%) și III (cca 5%), glicoproteine și proteoglicani.
Celule: cementocite, situate doar în ciment, nu și desmodonțiu.
 7. Noțiune de hipercimentoză.
Este depunerea excesivă de cement normal pe suprafața rădăcinii.
Cel mai des apare la varstnici.

8. Noțiune de periodonțiu (desmodonțiu, spațiu periodontal)

Desmodonțiu – reprezintă totalitatea structurilor din spațiul dento-alveolar.
Spațiul are o formă de clepsidră, fiind mai îngust în zona de rotație a dintelui –
hypomochlion.
În medie, spațiul are 0,35mm spre coroana dintelui, 0,25mm spre apex și 0,17 în
zona hypomochlion (zona de rotație).
Dimensiunile spațiului variază în funcție de vârstă, grad de erupție, grad de
funcționalitate a dintelui, afecțiuni sistemice.
Componentele: substanța fundamentală, celule, fibre, vase și nervi.

9. Conținutul spațiului periodontal (fibre, celule, substanța fundamentală,

vase sangvine și nervi).
1) Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre
elastice.
In jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica printre
fibrele de colagen.
Fibrele de colagen sunt grupate in fibre gingivo-dentare, gingivo-alveolare
sicemento-periostale, circulare si transeptale.
Substanta fundamnetala este amorfa, contine polizaharide neutre, cu rol in
mentinerea echilibrului fiziologic celular si fibrilar.
2) Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului
fibrelor ligamentului periodontal prin sinteza de noi fibre si remodelarea celor
existente.
a. Celule mezenchimale nediferentiate, dotate cu un inalt potential de
transformare in celule ca: fibroblasti, cementoblasti si osteoblasti.
Ele joaca un rol important in procesele de structurare normala a desmodontiului,
cementului si osului alveolar.
- fibroblastii formeaza majoritatea celulelor desmodontiului si sunt orientate cu
axul lung, paralel cu al principalelor fibre. Functia principala consta in sinteza
moleculelor de colagen care formeaza fibrile si fibre; sintetizeaza matricea de
proteoglicani din jurul fibrelor.
- osteoblastii sunt situati in desmodontiu spre osul alveolar, in zonele de
osteoformare si osteomodelare alveolara. Pot fi situati si in interiorul osului
alveolar, in lacune ca osteociti.
- osteoclastele actioneaza impreuna cu osteoblastii in remodelarea osului alveolar.
- odontoclastele sunt celule cu rol in resorbtia tesuturilor mineralizate, inclusiv
cementul, fara a se integra functional cu cementoblastii. De altfel, remodelarea
cementului este fenomen rar intilnit si constituie o exceptie in comparatie cu
remodelarea osului alveolar.
- cementoblastii sunt dispusi spre suprafata cementului si participa in procesul de
cementogeneza.
b. Celule epiteliale provin din teaca lui HERTWIG si diagrama epiteliala in cursul
cementogenezei si sunt cunoscute ca resturile epiteliele MALASSEZ.
c. Celule de aprare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt
prezente in numar redus in desmodontiul normal.
3) Fibrele desmodontiului
- Fibrele crestei alveolare, usor oblice, se intind de la marginea osului alveolar
spre cementul radicular, sub epiteliul jonctional.
- Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
- Fibrele oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de
sustinere a dintelui in alveola. Se intinde de la osul alveolar, spre cement unde se
insera mai apical decit pe os.
- Fibrele apicale se intind radiar, oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la
osul inconjurator.
4) Vase si nervi

10.Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal.

Ligamentul periodontal este un grup de fibre de tesut conectiv care ataseaza
dintele de osul alveolar.
Acesta se insera in cement si in osul alveolar.
Acesta constitue din osteoblaste, osteoclaste si fibre de oxytalan.
Cele mai numeroase sunt fibrele de colagen, in proportie de 53-74%, putine fibre
de oxytalan și rare fibre elastice.
 Fibrele de colagen sunt formate din fibrile.
Numeroase fibre de colagen sunt grupate in benzi groase care in totalitate
formeaza sistemul ligamentului periodontal.

11.Grupurile principale de fibre periodontale.

1. Fibrele crestei alveolare, ușor oblice, se intind de la marginea osului alveolar
spre cementul radicular, sub epiteliul jonctional.
2. Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale
ligamentului supraalveolar si se dispun interdentar.
3. Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
4. Fibrele oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de
sustinere a dintelui în alveolă. Se întind de la osul alveolar, spre cement, unde se
insereaza mai apical decat pe os.
5. Fibrele apicale se intind radiar oblic sau chiar vertical de la vârful radacinii la
osul înconjurator.
6) fibrele de oxytalan sau acido-rezistente - sunt distribuite in principal in jurul
vaselor de sange dar cele mai multe sunt situate in apropierea cementului si mai
putine spre osul alveolar.

12.Elementele celulare ale periodonțiului.

Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului fibrelor
ligamentului periodontal prin sinteza. de noi fibre și remodelarea celor existente.
Dintre celulele desmodontiului se disting:
A)Celulele mezenchimale nediferențiate, dotate cu un înalt potențial de
transformare în celule ca: fibroblasti, cementoblasti și osteoblasti.
Ele joaca un rol esential în procesele de structurare normala desmodontiului,
cementului și osului alveolar.
De asemenea, participa alaturi de alte sisteme reparatorii la fenomenele de
regenerare dupa interventii chirurgicale asupra parodontiului marginal.
Fibroblaștii formeaza majoritatea celulara a desmodontiului și sunt orientați cu
axul lung, paralel cu al principalelor fibre.
Funclia principala consta in sinteza moleculelor de colagen care formeaza fibrile și
fibre.
De asemenea, sintetizeaza matricea de proteoglicani din jurul fibrelor.
Fibroblastii actioneaza și în sens invers prin degradarea fibrilelor de colagen
de către colagenaza., a carei activitate creste în cursul inflamatiilor și scade prin
administrarea locala si generala de tetraciclina.
Osteoblaștii sunt situati în desmodontiu înspre osul alveolar, în zonele de
osteoformare și de osteomodelare alveolara. Pot fi situati și in interiorul osului
alveolar, in lacune, ca osteociți.
Cementoblaștii sunt dispuși spre suprafata cementului și participa in procesul
de cementogeneză.
Osteoclastele acționeaza impreuna cu osteoblastii in remodelarea osului
alveolar.
Odontoclastele sunt celule cu rol în resorbtia tesuturilor mineralizate, inclusiv
cementul, fara a se integra functional cu cementoblastii.
De altfel, remodelarea cementului este un fenomen
mai rar decît remodelarea osului alveolar.
Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG și diafragma epiteliala in
cursul cementogenezei și sunt cunoscute ca resturile epiteliale MALASSEZ.
Celulele de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt
prezente in numar redus in desmodontiul normal.

13.Noțiune de substanță fundamentală.

Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre
elastice.
In jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica printre
fibrele de colagen.
Fibrele de colagen sunt grupate in fibre gingivo-dentare, gingivo-alveolare
sicemento-periostale, circulare si transeptale.
Substanta fundamnetala este amorfa, contine polizaharide neutre, cu rol in
mentinerea echilibrului fiziologic celular si fibrilar.
 14.Vascularizarea periodonțiului.
 Mandibulă: artera alveolară inferioară și ramurile sale: a. mentonieră, a.
sublinguală, a. bucală, a. faciale.
 Maxilar: arterele alveolare superioare anterioare și posterioare, a.
infraorbitală și a. palatină.
 aceste artere trimit colaterale și formează plexul subalveolar și cel
interalveolar
 plexul subalveolar: arteriole ascendente intraseptale
 plexul interalveolar: arteriole ce străbat lama cribriformă și anastomozează
cu a. ascendente intraseptale și formează plexul vascular periodontal.

15.Inervația periodonțiului.
plexul dentar superior (n. maxilar): ramuri alveolare superioare anterioare ș
posterioare (n. maxilar)
plexul dentar inferior (n. mandibular)

16.Funcțiile periodonțiului.
1. Funcția de structurare și restructurare tisulară
2. Funcțiile fibrelor ligamentului periodontal în raport cu orientarea lor
3. Funcția de preluare a solicitărilor dentare
4. Funcția de nutriție
5. Funcția senzitivă și senzorială

17.Osul alveolar. Structura osului alveolar.

Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar și mandibula, care
serveste la sustinerea și mentinerea dintilor. Osul alveolar este o prelungire
apofizara a oaselor maxilare și este format din:
1. osul alveolar propriu-zis;
2. osul alveolar sustinator.
La nivelul osului alveolar se intalnesc astfel de procese ca dehiscenta si
fenestratia care sunt defecte prin resorbtia la nivelul corticalei externe a osului
alveolar, care duc la descoperirea radacinii subiacente.
 Functiile osului alveolar
Osul alveolar are un important rol funcţional în fixarea dinţilor pe maxilar şi
mandibulă.
Complexul morfofuncţional cement-desmodonţiu-os alveolar asigură această
implantare a dinţilor în care osul alveolar acţionează prin:
1) Fixarea fibrelor ligamentului periodontal;
2) Preluarea solicitărilor exercitate asupra dintelui şi transformarea în tractiuni
dispersate, în mod echilibrat, în osul alveolar propriu-zis şi transmise osului
susţinător prin trabecule osoase;
3) Asigurarea unui suport integru de-a lungul rădăcinii dentare care se
constituie astfel într-un braţ de pârghie intraalveolar de circa 2/3 din lungimea
totală a dintelui.

18.Osul alveolar propriu-zis (corticala internă, osul haversian).

Este format dintr-o lamă subțire de os care înconjoară rădăcina, fiind support de
inserție capătului osos al fibrelor ligamentului periodontal.
El reprezintă corticala internă a osului haversian.

19.Osul alveolar susținător (osul medular, spongios sau trabecular și corticala

externă).
Osul alveolar susținător are 2 componente:
 Osul medular, spongios sau trabecular
 Corticala externă
- osul medular, spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase spatii
captusite cu un strat celular denumit endosteum.
Spatiile interosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor trabecule,
care jaloneaza in apropiera laminei dura trasul functional al fibrelor SHARPEY.
Zonele cele mai bogate in os spongios sunt la tuberozitatea maxilra si molarii si
premolarii inferiori.
- corticala externa este formata in principal din os haversian si poate fi vestibulara
si orala.
Corticala externa este acoperita de periost, un strat fibros care include si celule:
osteoblasti, osteoclaste si precursorii lor, precum si un sistem vascular (activ in
cursul fenomenelor de regenerare) si nervos bine dezvoltat.
 20.Creasta marginală, tipurile de conturare.
Conturul crestei marginale variaza in functie de forma radacinii si este paralela
cu jonctiunea smalt-dentina.
In zonele unde radacina are o suprafata neteda, marginea crestei alveolare are un
traiect drept, iar in zona convexitatilor radacinii, marginea crestei alveolare
prezinta un traiect rotunjit spre apical (aspect concav, de scoică) iar acolo unde
suprafaţa rădăcinii este concavă, traiectul marginii alveolare este convex,
ascendent

21.Vascularizația și inervația osului alveolar.

În interiorul corpului mandibulei, circulația sanguină se face prin artera alveolară
inferioară și ramurile sale: artera mentonieră, sublinguală, bucală și arterele faciale.
La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare și posterioare, artera
infraorbitară și artera palatină trimit colaterale care, ca și la mandibulă prin
anastomoze, formează plexul subalveolar și rețeaua (sau plexul) interalveolară.
Plexul subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau
longitudinale intraseptare – au traiect lângă apex și desmodonțiu.
Plexul interalveolar trimite ramuri care perforează lamina cribriforma și prin
anostomoze cu arteriolele periodontale ascendente formează plexul vascular
periodontal.
Plexul vascular periodontal se unește prin anostomoze cu rețeaua vasculară
gingivală în porțiunea coronară a spațiului dento-alveolar și formează plexul
cervico-gingival.
Inervația:
Filamentele nervoase aferente (transmit excitații periferice centrilor nervoși) și
eferente (transmit de la centrii nervoși spre periferie), formațiunile sensitive și
senzoriale (simț) ale parodonțiului marginal urmează calea vaselor.

22.Noțiune de resorbție și apoziție osoasă, celulele participante în aceste

procese controverse.
Osul alveolar este o apofiză a oaselor maxilare şi prezintă importante fenomene
de remaniere şi restructurare în tot cursul evoluţiei ontogenetice. Procesul
fiziologic de remaniere a osului alveolar se realizeaza prin resorbtie si apozitie
osoasa. Formarea osului nou are loc in doua etape:
1) producerea de catre osteoblasti a unei noi matrici organice
2) mineralizarea matricii
 In copilărie şi la adolescenţă predomină procesele formatorii, de apoziţie şi
structurare funcţională. La tineri şi adulţi sunt caracteristice fenomenele de
restructurare, de remaniere printr-un proces echilibrat între apoziţie şi resorbţie, în
raport cu relaţiile interdentare, ocluzale. La vârstnici predomină fenomenele de
involuţie, de reducere în volum a osului alveolar. La cele mai multe persoane,
inflamaţia bacteriană, manifestă sau ocultă, interferează cu evoluţia normală,
ontogenetică a osului alveolar şi, alături de alţi factori favorizanţi, determină
fenomene distructive de cele mai multe ori ireversibile pe căi naturale, în absenţa
tratamentului. Modelarea este activitatea specifică de suprafaţă (apoziţia sau
resorbţia), ce produce schimbări în mărimea şi forma osului. Acesta este un proces
independent, deci activarea celulelor continuă independent de apoziţia sau
resorbţia osoasă. Osul reprezintă un depozit dinamic al calciului, fosforului,
magneziului şi altor elemente, care sunt necesare pentru menţinerea homeostazei
minerale. Două procese distincte stau la baza activităţii ţesutului osos: procesul
formării osului nou şi procesul rezorbţiei osului vechi. În mod normal, aceste 2
procese sunt echilibrate între ele.
Remodelarea osoasă este reglată de următorii hormoni:
- PTH stimulează rezorbţia, acţionând asupra osteoclaştilor;
- CT (calcitonină) inhibă rezorbţia, acţionând direct asupra osteoclaştilor;
- Glucocorticoizii stimulează rezorbţia osoasă prin reducerea absorbţiei
calciului în intestin, ceea ce condiţionează majorarea nivelului PTH;
- Estrogenii reduc rezorbţia osoasă (reduc inflamaţia controlată de
limfocitele T, stimulează fagocitoza de către polimorfonucleare)
- Testosteronul stimulează metabolismul osos prin proliferarea şi
diferenţierea osteoblaştilor;

23.Forțele ocluzare și osul alveolar, rolul fiziologic și patologic (nociv) în

declanșarea bolii parodontale.

Tema3: Formarea joncţiunii dento-gingivale şi a şanţului gingival.

1. Noțiune de joncțiune dento-gingivală și șanț gingival.

Șanț gingival – este o arie de un potențial spațiu între suprafața dentară și
țesuturile gingivale înconjurătoare.
– Spațiu îngust în jurul dintelui delimitat de suprafața dentară pe o
 parte și de epiteliul ce tapetează marginea gingivală liberă de la
creasta ei până la epiteliul joncțional (atașat).
Joncțiunea dento-gingivală este singurul loc expus unei cavități deschise din
organismul uman unde un țesut moale, vulnerabil in punct de vedere al rezistenței
mecanice, se atașează în mod organic de o structură densă, hipermineralizată.

2. Epiteliu adamantin redus.

Epiteliul adamantin redus (unit) este format din cele 2 straturi epiteliale:
adamantin extern și intern.
Acesta în porțiunea bazală stabilește joncțiunea smalț-dentină.
De la acest nivel, în sens caudal (în continuarea epiteliului adamantin redus) se
constituie teaca epitelială a rădăcinii, teaca HERTWIG.
Rolul: separă suprafața smalțului de țesut conjunctiv, la erupție; produce un
ferment care este capabil sa distrugă țesut conjunctiv.

3. Epiteliu joncțional sau atașat.

Epiteliul joncțional reprezintă cea mai semnificativă structură a joncțiunii dento-
gingivale.
Epiteliul joncțional se extinde în direcție apicală de la nivelul porțiunii celei mai
declive a șanțului gingival și formează un manșon în jurul dintelui care, în condiții
normale, poate fi localizat:
-numai pe smalț;
-pe smalț și pe cement;
-numai pe cement în funcție de stadiul de erupție normală a dintelui sau de retracție
gingivală prin fenomene de involuție.
Grosimea în plan transversal a epiteliului joncțional este de numai 3-4 straturi
de celule la copii, și poate crește cu vârsta la 10-20 se straturi.
Pe măsură ce se extinde spre apical, epiteliul joncțional se reduce în grosime,
ajungând la 3-4 straturi.
În plan vertical, înalțimea epiteliului joncțional variază între 0,25 – 1,35mm.
Din punct de vedere structural, epiteliul joncțional este singura componentă a
epiteliului gingival care prezinta două lamine bazale, cate una pe fiecare fata:
- lamina bazală externa care se constituie ca lamina bazala a epiteliului sulcular și
se conecteaza cu tesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazală interna care fixeaza epiteliul joncțional direct pe suprafala
dintelui.

4. Modul de aderență a epiteliului joncțional către dinte.

Epiteliul joncțional aderă de dinte în mod direct sau prin intermediul unor variate
pelicule sau cuticule.
– prin hemidesmozomi și joncțiuni gap;
– poate fi pe smalț, pe smalț și cement, pe cement

5. Noțiune de peliculă și cuticulă.

Pelicula de suprafață – matricea superficială a smalțului incomplet mineralizat.
Pelicula are o compoziție în principal formată din carbohidrați și glicoproteine.
Grosimea peliculei este de 100nµ la 2 ore și 500-1000nµ la 24-48 ore.
Mecanismul de depunere a peliculei este explicat prin absorbția proteinelor
salivare pe suprafața hidroxiapatitei, ca urmare a interacțiunii electrostatice dintre
ionii de Ca2+ și grupările fosfat cu macromoleculele salivare încărcate în sens
contrar.
Cuticula: primară sau secundară.
Cuticula smalțului constă dintr-un strat glucoproteic intern (cuticula primară,
membrana Nasmith), și un strat intern,
format din epiteliu redus al organului smalțiar (cuticula secundară);
pe cea mai mare parte a dintelui cuticula dispare în urma erodării.
Pelicula se restabilește după 2 ore după spălatul pe dinți.
Cuticula= epiteliul adamantin redus.

6. Formarea șanțului gingival.

În cursul eruptiei dentare, înainte ca dintele să traverseze epiteliul oral,
coroana cu smaltul definitiv format este acoperită de epiteliul adamantin redus.
Acesta este format din unirea stratului intern cu amelobaşti fără activitate mitotică
(procesul de amelogeneză s-a încheiat)

şi din stratul de celule externe care îşi menţin capacitatea de înmultire. Atunci când
dintele perforează epiteliul oral, acesta se apropie intim de epiteliul adamantin
redus, cu care fuzionează şi se reflectă spre coroana dintelui.
Prin proliferarea celulelor bazale ale epiteliului oral se formează peretele moale al
şanţului gingival. Epiteliul jonctional este produsul proliferării celulare din stratul
extern al epiteliului adamantin redus.
Pe măsură ce erupţia continuă, mitoza acestui strat celular contribuie cu noi celule
la formarea epiteliului joncţional.
Concomitent, ameloblastele subiacente sunt dislocate, suprafaţa smalţului fiind
acoperită numai de celulele epiteliale: inserţia epitelială.

Șanțul gingival este spațiul situat între suprafața dintelui și epiteliul sulcular care
căptușește marginea gingivală de la creasta acesteia pană la epiteliul joncțional.
Șanțul gingival este delimitat de:
-peretele intern, dentar;
-peretele extern, gingival;
-baza șanțului, conturul coronar al epiteliului joncțional.
Formarea șanțului gingival va fi în procesul erupției.
Șanțul gingival are presiune negativă, deoarece în timpul masticației, se deschide
șanțul gingival, (și lichidul șanțului gingival acoperă suprafața dintelui.)

7. Rolul erupției dentare în formarea șanțului gingival.

In cursul eruptiei dentare cand gangia marginala libera se indeparteaza de
suprafata dentara se creeaza spatiul numit sant gingival

8. Formarea planșeului șanțului gingival.

În timpul erupției.
Formarea planșeului șanțului gingival – peretele moale al șanțului gingival
 9. Epiteliul șanțului gingival.
Epiteliul care acoperă peretele moale al șanțului gingival este slab keratinizat sau
chiar nekeratinizat.
Această particularitate histologică trebuie bine cunoscută, fiind de o importanță
esențială în patogenia, evolulia și tratamentul formelor incipiente de îmbolnavire
parodontală: gingivita cronică, dar, mai ales, parodontita marginală cronică
superficială.
Keratinizarea redusa sau absența favorizeaza producerea de microeroziuni și
microulcerații urmate de sângerări care sunt controlate în această situație printr-o
atitudine terapeutică particulară.
Structura:
- un perete exterior creeat de plierea gingiei marginale libere;
- un perete intern dentar;
- fundul sulcusului dat de limita superioara a epiteliului de jonctiune.
In sulcus gasim fluidul crevicular (gingival) care are proprietati antimicrobiene,
asigurand si curatirea mecanica, secretia fluidului crescand in timpul masticatiei
sau in stari inflamatorii.

Tema4: Şanţul gingival. Lichidul gingival. Totalizare.

1. Șanțul gingival, noțiune.

Este o arie de un potential spațiu între suprafața dentară și țesuturile gingivale
înconjurătoare.
DEF2: Santul gingival este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul
sulcular care captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia pana la epiteliul
jonctional.
Santul este delimitat de peretele intern (dentar), peretele extern (gingival) si baza
santului (conturul coronar al epiteliului jonctional).
Este un șanț superficial circular în jurul dintelui.

2. Delimitarea șanțului gingival, profunzime.

Santul este delimitat de peretele intern (dentar), peretele extern (gingival) si
baza santului (conturul coronar al epiteliului jonctional).
 Este un șanț superficial circular în jurul dintelui. Adîncimea variaza intre 1-3
mm, medie 1,8 mm adîncimea clinică este mai mare ca cea histologică.
Limitele:
-apical – fibre gingivale a țesutului conjunctiv de fixare.
-coronar-de marginea gingivală liberă.

3. Conținutul șanțului gingival.

Continutul şanţului gingival prezinta numeroase celule polimorfonucleare,
macrofage şi chiar limfocite.
Elementele fagocitare, respectiv polimorfonucleare, trec în ţesuturi şi distrug
bacteriile care au reuşit să invadeze zona. In lichidul şanţului gingival sunt prezenţi
si următorii factori de apărare:
- complementul (extravazat din ser), este activat de bacteriile opsonizate, de
produsele lor metabolice, de endotoxinele bacteriene eliberate;
- anticorpii din clasa lgG în procent ridicat (extravazaţi din ser, dar şi sintetizaţi
local);
- în procent mai mic anticorpi din clasa lgM;

4. Lichidul (fluidul) șanțului gingival.

Fluidul gingivo-crevicular (FGC) – lichid care se produce în cantități mici în șanțul
gingival.
Este considerat un exsudat inflamator, sau destinate de a curăța conținutul șanțului
gingival.
În mod normal, provine, în cantităţi mici, continuu, din venulele corionului
gingival, situat sub epiteliul sulcular.

5. Originea lichidului gingival.

În mod normal, provine, în cantităţi mici, continuu, din venulele corionului
gingival, situat sub epiteliul sulcular.

6. Compoziția chimică a lichidului gingival.

 Leucocite polimorfonucleate (granulocite neutrofile);
 Limfocite;
 Monocite;
 Ioni organici (Na, K, Ca, Mg, fosfat)
 Molecule organice (protein, albumică, gammaglobulin, imunoglobulină)
  Enzime (colagenaza, elastaza, hialuronidaza, lactoferin etc.)
 Produse bacteriene;
 Celule epiteliale;
Compoziția FGC este similar cu cea a salivei.

7. Proprietățiele fluidului gingival.

 Îndepărtarea mecanică din șanțul gingival a materialului fluid sau sub formă
de particule străine, unele cu acțiune antigenică și efecte agresive;
 Activarea adeziunii inserției epiteliale prin proteinele plasmatice;
 Activitatea antimicrobiană complex prin anticorpi, factori antimicrobieini,
leucocite viabile.

8. Cauzele sporirii fluxului fluidului gingival.

Factori care modulează:
 Coeficientul de filtrare al endoteliului limfatic și capilar;
 Presiunea osmotică în cadrul diferitor compartimente;
 Dacă presiunea osmotică a fluidului sangvin este mai mare decât cea a
fluidului țesutului, va exista o creștere netă a fluxului de FGC.
 Creşteri ale volumului de lichid gingival se constată:
- dimineaţa;
- în cursul masticaţiei;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- în sarcină;
- în urma folosirii contraceptivelor;
- în cursul inflamaţiei gingivale;
- în perioada de vindecare după tratament chirurgical
Pătrunderea în şanţul gingival a microbilor sau a unor mici particule de
substanţe solide este urmată de creşterea fluxului de lichid şi eliminarea
acestora începând la câteva minute după insinuarea lor.

9. Importanța clinică a joncțiunii dento-gingivale și a șanțului gingival.

 Discontinuitatea în căptușeala epitelială – spargerea barierelor – aspecte
medicale – locus minoris resistenciae;
 Bătălia pentru suprafața solidă dintre gazdă și bacterii;
  Dinții sunt necondiționați, suprafețe solide, care asigură un substrat solid
pentru colonizarea bacteriană și răspândirea în țesuturile mai adânci;
 Epiteliul căptușit modificat este fixat ferm la dinte, formează o barieră
structural împotriva bacteriilor de placă;
 În parodontită există o migrație apicală a celulelor epiteliale și distrucția
parodontală și conversia consecutive a șanțului gingival într-o pungă
parodontală.

10.Raportul cantitativ al lichidului gingival în normă și stări patologice.

Fluxul FGC este procesul de circulație a fluidului în și în afara ȘG sau Pungi
Parodontale.
De obicei este un flux minor:
 PP superficiale -3-8µl/oră
 PP medii- 20 µl/oră
 PP avansate – 137 µl/oră

11.Metodele de colectare a lichidului gingival.

 Metode de lavaj gingival;
 Cu ajutorul micropipetelor;
 Cu ajutorul benzilor de hârtie de filtre absorbante.
Metode de lavaj gingival:
 Șanțul gingival este perfuzat cu o soluție izotonică – soluție de sare
echilibrată a lui Hanks
 Lichidul colectat – o diluție a fluidului crevicular și conține atât celule cât și
constituenți solubili, cum ar fi proteinele plasmatice;
 Instilare și re-aspirație, de 10 ml de soluție salină echilibrată Hanks –
repetată de 12 ori (amestecare profundă)
 Valoros pentru recoltarea celulelor din regiunea ȘG.
 Dezavantaj: producția de stenturi acrilice personalizate este complicate și
dificilă din punct de vedere tehnic; a fost aplicată numai arcadei maxilare.
 Toate fluidele nu pot fi recuperate în timpul procedurii de aspirație și
reabsorbție.
Metode de colectare cu ajutorul micropipetelor:
 Izolarea și uscarea unui situs;
 Tuburile capilare cu diametru interior cunoscut se introduce la intrarea
șanțului gingival;
 Oferă un eșantion nediluat de volum nativ FGC – poate fi evaluat cu
exactitate
  Este dificil să se colecteze un volum adecvat de FGC într-o perioadă scurtă,
cu excepția cazului în care locurile sunt inflamata și conțin volume mari de
FGC
 Dificultate de îndepărtare complete a probei din tub
 Avantaje: rapid și ușor de utilizat, pot și applicate și pe situsurile
individuale, cel mai puțin traumatic atunci când este utilizat correct.
Metode de colectare cu ajutorul benzilor de hârtie de filtre absorbante:
 Extracreviculară;
 Intracreviculară – superficială și adâncă

Tema5: Noţiune de leziuni parodontale. Clasificarea. Rolul factorilor locali în

etiologia afecțiunilor parodontale.

1.Noțiune de leziuni parodontale.

Leziuni parodontale – modificările inflamatorii și atrofice ale țesuturilor
parodontale.
Afecţiunile parodontale reprezintă infectarea ţesutului ce sprijină dinţii.
Bolile parodontale atacă exact în şanţul gingival, producând leziuni dintelui şi
ţesutului.
 14.Clasificarea afecțiunilor parodontale.
 Gingivita
 Parodontita cronică
 Parodontita acută
 Parodontita ca o manifestare de boală sistemică
 Gingivita necrozantă, gingivita ulcerativă / parodontită
 Abcese ale parodontiului
 Leziuni periodontice profunde
Clasificarea după OMS a Leziunilor Parodontale:
K.05.0 gingivită acută
- K.05.10 marginală simplă
- K.05.11 hiperplazică
- K.05.12 ulcerativă
- K.05.13 descuamativă
- K.05.18 altă gingivită cronică precizată

K.05.2 Parodontită acută

- K.05.20 Abces parodontal de origine gingivală fără fistulă
- K.05.21 Abces parodontal de origine gingivală cu fistulă
- K.05.22 Paricoronarită acută
- K.05.28 Altă parodontită acută precizată.

K.05.3 Parodontită cronică:

- K.05.30 Simplă
- K.05.31 complexă
- K.05.32 pericoronarită cronică
- K.05.33 foliculită cronică hiperplazică
- K.05.38 altă parodontită cronică precizată.

K.05.4 parodontite cronice

- Parodontoze juvenile

K.06.0 Retracția gingivală

- K.06.00 localizată
- K.06.01 generalizată
- K.06.09 retracție gingivală fără precizie
K.06.1 Hiperplazie gingivală
- K.06.10 fibromatoză gingivală
- K.06.18 alte hiperplazii gingivale precizate

1999: afecțiuni gingivale:

- De origine bacteriană
- De origine nebacteriană

1999: afecțiuni parodontale:

Parodontită marginală cronică
- Ușoară
- Moderată
- Gravă
- A. localizată
- B. generalizată

Gafar, Andreescu, Dumitriu, 1990: Clasificarea leziunilor parodontale:

1. După localizare și extinderea leziunilor
- Gingivită cronică
- Parodontită marginală cronică superficială
- Parodontită marginală cronică profundă
2. După evoluție:
- Faza preinflamatorie, preclinică
- Faza inflamatorie clinică
- Faza postinflamatorie, postclinică de epuizare tisulară cu leziuni
distrofice degenerative
3. Forme distrofice noi
- Forma pură de parodontoză
- Parodontoză juvenilă
- Forma de involuție precoce
- Forma de involuție fiziologică
4. Forma mixtă a parodontitelor caracterizate prin complicare formei
distrofice cu inflamația
5. Forma proliferativă.

3.Noțiune de gingivite.
Gingivită – boala parodontală nedistructivă, o inflamație a țesutului gingival ca
răspuns la acțiunea bacteriilor din blacă.
Nu interesează joncţiunea dento-gingivală
Diferenta principala intre gingivite și parodontite marginale profunde, agresive
sau cronice este data de aparitia pungilor parodontale adevarate prin distrugerea
legaturii (adeziunii) dintre epiteliul gingival, corion, desmodontiu și osul alveolar
in raport cu dintele.
Gingivite- afectează numai gingia marginală liberă.

4.Clasificarea gingivitelor (după IMSM, M. Gafar și C. Andreescu-1990, OMS)

Gingivită catarală - dă mucoasei un aspect de inflamaţie şi o culoare roşu-
aprins,perfect vizibilă când gingivita interesează dinţii frontali.
Gingivită ulceroasă - se caracterizează prin apariţia unei ulceraţii puţin profunde
care apoi se extind.
Gingivită hipertrofică - manifestarea ei predomină procesul de proliferare.

5.Noțiune de parodontită marginală.

Este afecţiunea al cărei proces inflamator gingival se extinde asupra altor ţesuturi
ale parodonţiului, se caracterizează prin distrucţia progresivă a periodonţiului şi
ţesutului osos al septului interdentar.
Parodontită marginală – inflamarea aparatului de susţinere a dintelui

6.Clasificarea parodontitelor marginale (după IMSM, M. Gafar și C. Andreescu,

1990, OMS)
Parodontită marginală cronică superficială – apar primele manifestări de
disfuncţie între gingie şi dinte, leziuni parţial distructiveale unor fibre din sistemul
ligamentului supraalveolar şi demineralizări ale osului alveolar.

Parodontită marginală cronică profundă – se împarte în parodontită pubertală,

parodontită juvenilă, parodontită marginală cronica profundă la adult.
 7.Enumerați factorii locali în etiologia leziunilor parodontale (factori
dentari, anatomici parodontali, iatrogenic, funcționali, trauma ocluzală
patologică)
A. Factori locali :
-cauzali: placa bacteriană - starea şi produsele metabolismului în placa bateriană şi
depunerile albe moi.
-favorizanţi: tatrul dentar, trauma ocluzală, cariile dentare, edentaţia, anomaliile
dento-maxilare, parafuncţii, obiceiuri vicioase, factori etrogeni.
B. Factori generali, ce dirijează metabolismul ţesuturilor cavităţii bucale:
-endogeni : scăderea imunităţii, dereglări metabolice, afecţiuni generale, dereglări
neurovasculare.
-exogeni : stres, intoxicaţii, ecofactori nefavorabili.
C. Factori bioenergoinformaţionali : dereglări bioenergetice.
Factori dentari:
 Ocluzii traumatice (adânci, inversă) sau patologice
 Edentația (lipsa dintilor)
 In regiunea mandibulei, incisivii –
 Înghesuiri dentare –
 Molarul 3 – acționează ca un apparat ortodontic

Factori anatomici parodontali:

 Forma crestelor alveolare –
 Insuficiența de os
 Rezorbția osoasă patologică, cauzat de osteoporoza –
 Administrarea de Glucocorticoizi la gravide– duce la dezvoltarea
osteoporozei la copil

Factori iatrogeni
 Pag 149+
 Extracții dentare –

8.Rolul igienii cavității bucale.

Factorul cel mai important în epidemiologia bolii parodontale din punct de vedere
al profilaxiei este ingiena bucală.
În absenţa acesteia sau în condiţii nesatisfăcătoare de igienă gingivo-dentară placa
bacteriană se depune şi se menţine pe structurile superficiale ale parodonţiului
marginal, îmbolnavirea de tip inflamator se instalează şi în absenţa tratamentului
antimicrobian, evaluează progresiv prin afectarea şi a structurilor profunde, de
susţinere, până la pierderea dinţilor.
1. intreruperea (voluntara sau accidentala) a igienei bucale are ca rezultat
formarea de placa bacteriana, urmata de instalarea inflamaliei gingivale.
2. Restabilirea igienei bucale intrerupte sau instituirea unor conditii
corespunzatoare de igiena bucala sunt urmate de reducerea inflamatiei
gingivale.
3. Actiunea benefica a unor antibiotice sau antiseptice, in special clorhexidina,
in reducerea evolutiei inflamatiei gingivale și parodontale.
4. Reproducerea experimentala a unor leziuni parodontale la caine, prin
acumularea de placa bacteriana (MONEA, BOCSKAY), sau la hamster, prin
inoculare de exsudat purulent din pungi parodontale de la om (KEYES).
5. La animale "germ-free': nu s-au produs leziuni parodontale chiar prin
acliunea unor factori de agresiune mecanica persistenta decat dupa
contaminare bacteriana (WAERHAUG)

9.Noțiune de depozite dentare (depozite moi și dure).

Depozite dentare moi – pelicula dobândită, placa bacteriană, materia albă, resturi
alimentare
Depozite dentare dure – tartru dentar, pete

Tema6: Placa bacteriană. Compoziţia chimică. Mecanismele de formare.

1. Noțiune de placă bacteriană.

Placă bacteriană-este o pelicula subtire si lipicioasa ce se formeaza pe smalt
si care este formata din diverse tipuri de bacteria si resturi alimentare.
* Placa bacteriana - reprezinta un ecosistem de bacteri sub forma unui
biofilm dentar.
Aparitia acesteia este intentat de mai multi factori, pe langa cel principal si
 anume dieta alimentara, ph-ul salivar, cantitatea de saliva si afectiunile
sistemice.
Se poate observa usor la nivelul limitei dintre dinte si gingie printr-o coloratie
galbuie (placa bacteriana supragingivala) iar dintele isi pierde luciul, devenind
mat.

2. Compoziția plăcii bacteriene.

 q apă (80%)
 materii solide: anorganice: Ca, P, Mg, K, Na, F (mai mult în placa pe cale de
calcificare)
organice: bacterii (coci, streptococi, bacili, actinomycete,
spirili, spirochete) matrice intercelulară: proteine
(salivare, microbiene)
lipide (mai mult în placa pe cale
de calcificare) glucide
(galactoză, zaharoză, ramnoză)
Placa bacteriană este constituită în principal dintr-un ecosistem microbian în
continuă proliferare la care se adaugă leucocite, macrofage, celule epiteliale în
diverse stadii de integritate anatomică, toate cuprinse într-o matrice organică.

3. Mecanismul de formare a plăcii bacteriene (etapele)

1. Formarea peliculei dobândite (amicrobiană) prin adsorbţia proteinelor
salivare pe hidroxiapatită (electrostatic) (6-8 ore)
2. Colonizarea bacteriană – în peliculă pătrund microorganisme care mai
întâi formează insule mici, apoi confluează și constituie straturi; aderă la
suprafaţa dintelui prin pili, adezine, mecanisme hidrofobe, mecanism
electrostatic.
3. Maturarea plăcii – are loc formarea matricei

4. Rolul plăcii bacteriene în declanșarea proceselor carioase

În locurile greu accesibile pentru curăţare sau autocurăţare se acumulează
placa, care constituie o retenţie pentru microorganisme cariogene;
 Prin catabolizarea glucidelor se obţine acidul muramic, care scade pH-ul ,
ceea ce duce la demineralizarea smalţului cu apariţia cariei.
Rolul plăcii bacteriene în declanşarea leziunilor carioase este determinant prin
faptul că determină demineralizarea structurilor dentare în condiţiile în care pH-ul
este mai mic de 5,2.
Menţinerea pH-ului scăzut depinde de:
 vârsta plăcii – o placă densă, matură împiedică difuzarea în salivă a
produşilor
 acizi rezultaţi în urma metabolismului microorganismelor
 concetraţia scăzută a ionilor de Ca şi P care, altfel ar putea inactiva acizii
rezultaţi
 eliminarea permanentă de acizi la acest nivel
 gradul înalt al ionizării acizilor.

5. Placa bacteriană supragingivală

Placa bacteriana supragingivala adera de suprafata dintilor in imediata vecinatate
a marginii gingivale libere si prezinta o zona coronara si una marginala, mai
aproape de gingie.
La aproximativ o ora dupa spalare, pe surpufetcle dintilor incepe depunerea unui
depozit organic din saliva, alcatuind pelicula. Pelicula ure o compozitie
heterogena: glicoproteine - cabohidmti - imunoglobuline
Este localizată pe suprafeţele dentare vestibulo-orale, aproximale şi în fosetele
suprafeţelor ocluzale.
Flora microbiană dominantă este aerobă şi gram-pozitivă.
Placa supragingivală este scăldată de salivă şi expusă unor mecanisme de
dezagregare prin masticaţie, deglutiţie, fiind accesibilă în mod direct procedurilor
de igienă bucală.
Placa supragingivală este implicată în patogenia proceselor carioase.

6. Placa bacteriană subgingivală

Placa bacteriana subgingivala are o contributie mai mare din partea lichidului
gingival comparativ cu saliva si ratia alımentara pentru formarea matricei.
Este localizată sub marginea gingivală liberă.
Flora microbiană dominantă este anaerobă, alcătuită din specii gram-negative.
Este în contact cu lichidul șanțului gingival și nu este supusă, în mod obișnuit,
forțelor mecanice de dezagregare, este greu accesibilă măsurilor de igienă
obișnuită. Este implicată în patogenia bolilor parodontale.

Dupa a 21 zi, microflora devine polimorfa ceea ce cauzeaza gingivitele.

Hipertrofia gingiei protejeaza bacteriile colonizate, iar placa supragmgivala

protejeaza placa subgingivala, creind conditii de anaerobioza.

Are 3 zone:

- asociata suprafete dentare

-asociata epiteliului santului gingival

- asociata testului gingival

7. Mecanismele de patogenitate bacteriană în boala parodontică

Microorganismele pătrund în peliculă și aderă cu ajutorul adezinelor,
fimbriilor, integrinelor;
În placă are loc un metabolism intens: atât microorganismele cât și celulele
gazdei formează elemente metabolice care se întrepătrund.

Astfel, microorganismele pot acţiona prin mecanisme directe (factori

bacterieni ca endotoxine, exotoxine, enzime au rol de agresiune directă asupra
ţesuturilor) și indirecte (sub acţiunea factorilor microbieni celulele imunitare sau
neimunitare ale gazdei eliberează factori proinflamatori).

8. Mecanisme directe de patogenitate bacteriană

Mecanisme directe, ce include actiunea nociva a unor factori bacterieni ce tin de
structura celulara a acestora, invazia tesuturilor, producerea de exotoxine,
eliberarea endotoxinelor, elaborarea de enzime cu rol de agresiune asupra
componentelor tisulare adiacente.
Acţiunea nocivă directă a unor factori de structură: peretele celular bacterian,
prin intermediul peptidoglicanului poate determina activarea complementului,
stimularea reticulo-endotelial, imunosupresia; lipopolizaharidul, prin fracţiunea
polizaharid specifică „O” acţionează ca antigen, prin fracţiunea K.D.O. o activitate
toxică locală foarte pronunţată;
Acţiunea nocivă directă a unor factori sintetizaţi și eliberaţi din celula
bacteriană: exotoxine – leucotoxina este atașată de membrana externă a
bacteriei și distruge leucocitele din șanţul gingival, favorizând colonizarea
bacteriană și colonizarea în ţesutul parodontal; enzime – cistein-proteaze,
aminopeptidaze, colagenaze, hemolizine, hemaglutinine, proteaze tripsin-like,
hialuronidaza care agresează ţesutul din jur; metaboliți – factori care se produc în
decursul metabolismului și au efect inhibitor asupra colagenului și altor proteine –
acid butiric, acid propionic, amine, indol, sulfuri volatile, amoniac,
metilmercaptan, hidrogen sulfurat, dimetilsulfit.

9. Mecanisme indirecte de patogenitate bacteriană

Mecanisme indirecte include raspunsul imunologic al gazdei, care incearca sa
se apere de agresiune bacteriana, mecanisme care insa pot deveni ele insele
factori de agravare si progresie ai leziunilor parodontale. Aceste mecanisme se
referă la reacţiile celulelor imunitare sau neimunitare ale gazdei, care sub
acţiunea factorilor bacterieni eliberează factori proinflamatori de tipul: citokine
(interleukine), metaloproteinaze, prostaglandine. Se declamşează astfel procesul
inflamator care favorizează progresia leziunilor.
Compușii bacterieni acţionează asupra celulelor eucariote din ţesut și
determină sinteza de factori cu acţiune nocivă cum sunt metaloproteinazele,
citokinele. Metaloproteinazele secretate în exces acţionează asupra matricii
extracelulare cu efecte distructive asupra colagenului și elastinei. Citokinele
acţionează asupra unor celule ţintă declanșând un anumit răspuns biologic.
Prostaglandinele au efect proinflamator

Tema7: Tartrul dentar. Compoziţia chimică. Mecanismul de formare a tartrului

dentar.

1. Noțiune de tartru dentar

Tartrul dentar reprezintă un complex organo-mineral aderent de suprafaţa
dentară sau alte structuri solide orale, lucrări protetice, aparateortodontice, şi
este rezultat din mineralizarea plăcii bacteriene.
Are culoare maroniu închis spre negru, consistenţa crescută, dens, de cele mai
multe ori foarte aderent, greu de dislocat, dispus în şanţul gingival sub marginea
gingivală liberă, sub forma unor depozite lamelare cu o suprafaţă dură,
neregulată. Uneori, se prezintă sub forma unor depozite mici, punctiforme, de
consistentă dură, confluente linear sau în suprafaţă.

2. Tartru supra și subgingival

Tartrul subgingival este depozitul dur ce se formează apical de marginea
gingivală liberă, de culoare maroniu închis spre negru, de cele mai multe ori
foarte aderent, cu o suprafaţă dură, neregulată.
Se prezintă sub forma unor depozite lamelare sau a unor depozite mici,
punctiforme, confluente linear sau în suprafaţă. Prezenţa lui poate fi pusă în
evidenţă prin detaşarea marginii gingivale libere de pe suprafaţa dentară cu un
instrument sau prin proiectarea jetului de aer.
În timp, prin retracţia gingivală, tartrul subgingival devine vizibil şi se alătură
tartrului supragingival, ca o componentă secundară a acestuia. Acesta apare după
vârsta de 9 ani şi poate fi întâlnit în 47-100% cazuri după 40 de ani.
Tartrul dentar se formează pe structurile plăcii dentare preexistente, care suferă
un proces de mineralizare. Acesta începe, în mod obişnuit, din prima zi de
depunere a plăcii bacteriene, chiar din primele 4-8 ore şi reprezintă 50% după
două zile realizând o calcificare de 60-90% după 12 zile.
Placa bacteriană are capacitatea de a îngloba calciu până la o concentraţie de 20
de ori mai mare decât în salivă, care reprezintă sursa principală pentru tartrul
supragingival.
Procesul de calcificare începe în zonele profunde ale plăcii bacteriene, în matricea
interbacteriană, pe suprafaţa bacteriilor şi în interiorul celulelor bacteriene. Pe
măsură ce placa se calcifică, se produc modificări ale populaţiei bacteriene, care
se îmbogăţeşte în forme filamentoase.
Tartrul supragingival reprezintă depozitul plasat coronar faţă de marginea
gingivală liberă, de culoare alb gălbuie, cu consistenţă redusă la început. Imediat
după depunere este friabil, moale, grunjos şi se dislocă uşor. Este localizat mai
frecvent:
- suprafaţa linguală a incisivilor inferiori, unde se depune in strat continuu; o
cantitate mai mare de tartru se observă pe faţa linguală a incisivilor centrali, in
dreptul orificiului de deschidere a canalului Warthon
- suprafaţa vestibulară a molarilor superiori, in dreptul canalului Stenon;
- suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali lipsiţi de antagonişti, cu o autocurăţire şi
curăţire artificială deficitare;
Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:
- ataşarea prin intermediul unei pelicule organice;
- unirea între cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, în
special în zonele de resorbţie a dentinei şi a cementului.
În funcţie de modalităţile de fixare şi de aderenţa tartrului faţă de suprafaţa
dentară, dislocarea lui poate fi mai uşoară, de obicei, supragingival sau mai dificilă
subgingival.

3. Compoziția tartrului dentar

Alături de substanţe minerale, tartrul conţine şi componente organice,
compatibile cu cele ale plăcii dentare. Acestea reprezintă un amestec de bacterii,
leucocite, celule epiteliale descuamate şi complexe polizaharideproteine. Acesta
este dominat de cristale anorganice de tip apatită, cu aspect de ace netede.

4. Conținutul anorganic al tartrului dentar

Tartrul supragingival este format în proporţie de 70-90% din componente
anorganice:
 - fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantităţi minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan,
aluminiu, siliciu, fier, aur, tungsten.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au o structură cristalină
dispusă în patru forme:
- hidroxiapatită (58%);
- witlokită (21%);
- fosfat octocalcic (21%);
- bruşită (9%).
Tartrul subgingival are o compoziţie similară cu a tartrului supragingival, dar cu
unele particularităţi:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un conţinut crescut de sodiu, în special în portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multă witlokită, mai puţină bruşită şi fosfat octocalcic;
Conţinutul în hidroxiapatită este acelaşi ca şi în cazul tartrului supragingival.
Conţinutul anorganic al tartrului subgingivai variază procentual pentru natriu,
magneziu, fosfor, calciu si fluor.

5. Conținutul organic al tartrului dentar

Tartrul dentar conţine:
- componente proteice (6-8%);
- lipide (0,2%): lipide neutre, fosfolipide, acizi graşi, colesterol;
-carbohidraţi (2-9%): glucoză, galactoză, galactozamine;
Componenta organică a tartrului este reprezentată şi din formaţiuni viabile cum
sunt celule epiteliale recent descuamate, leucocite, microorganisme diferite.
 6. Formarea tartrului dentar
Tartrul se depune de la vârste tinere, primul care apare fiind cel supragingival şi
are o incidenţă legată de vârstă de:
- 37-70% la 9-15 ani;
- 44-88% la 16-21 ani;
- 86-100 %peste 40 ani.
Tartrul subgingival apare după vârsta de 9 ani şi poate fi întâlnit în 47-100%
cazuri după 40 de ani. Tartrul dentar se formează pe structurile plăcii dentare
preexistente, care suferă un proces de mineralizare. Acesta începe, în mod
obişnuit, din prima zi de depunere a plăcii bacteriene, chiar din primele 4-8 ore şi
reprezintă 50% după două zile, realizând o calcificare de 60-90°/o după 12 zile.
Placa bacteriană are capacitatea de a îngloba calciu până la o concentraţie de
20 de ori mai mare decât în salivă, care reprezintă sursa principală pentru tartrul
supragingival. Procesul de calcificare începe în zonele profunde ale plăcii
bacteriene, în matricea interbacteriană, pe suprafaţa bacteriilor şi, în final, în
interiorul celulelor bacteriene. Pe măsură ce placa se calcifică, se produc
modificări ale populaţiei bacteriene, care se îmbogăţeşte în forme filamentoase.
Ritmul de formare a tartrului dentar depinde de: localizarea dintelui, variaţiile
individuale ale fluxului salivar, natura alimentelor şi particularităţile masticaţiei şi
constă într-o creştere zilnică medie de O, 10-0, 15°/o în greutate faţă de
cantitatea de reziduu uscat din tartru! depus anterior. După 4-6 luni de la iniţierea
depunerii, se obţine un nivel maxim de acumulare, după care formarea tartrului
regresează, fiind împiedicată de acţiunea mecanică a alimentelor, deplasările
partilor moi, utilizarea dentifricelor.

7. Atașarea tartrului dentar de suprafața dentară

Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:
 - ataşarea prin intermediul unei pelicule organice;
- unirea între cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, în
special în zonele de resorbţie a dentinei şi a cementului. În funcţie de
modalităţile de fixare şi de aderenţa tartrului faţă de suprafaţa dentară,
dislocarea lui poate fi mai uşoară, de obicei, supragingival sau mai dificilă
subgingival.

8. Teorii asupra mineralizării tartrului dentar

 Teoria de mineralizate a tartrului dentar
 Teoria de precipitare: creșterea pH – precipitarea calciului și fosforului din
saliva
 Precipitarea coloidală a proteinelor – substanțele coloidale din saliva devin
vâscoase și formează o matrice pentru precipitarea sărurilor minerale.

Dintre numeroasele teorii privind formarea tartrului, cea mai importantă se referă
la creşterea pH-ului salivar sau a plăcii bacteriene, situaţie în care este promovată
precipitarea a numeroase săruri minerale.
1. Formarea tartrului prin creşterea locală a gradului de saturaţie a ionilor de
calciu şi fosfor se realizează prin următoarele mecanisme:
a. Creşterea pH-ului salivar determină scăderea constantei de precipitare a
calciului şi a fosforului. Creşterea pH-ului salivar reprezintă, conform acestei
teorii, mecanismul esenţial în precipitarea sărurilor şi este explicată prin:
-scăderea bioxidului de carbon din salivă
-formarea de radicali amoniacali bazici în placa bacteriană; creşterea pH-ului
plăcii bacteriene printr-o producţie crescută de radicali amoniacali din ureea
salivară;
-degradarea proteinelor din alimentele care stagnează în cavitatea bucală în
diferite situsuri retentive.
 b. Precipitarea proteinelor. Proteinele coloidale din salivă chelează, în mod
obişnuit, ionii de calciu şi fosfat şi realizează o soluţie suprasaturată, care
devine instabilă prin stagnarea salivei; coloizii devin insolubili, se depun, iar
sărurile minerale precipită
c. Teoria acţiunii fosfatazei.
Această teorie se bazează pe constatarea că, in vitro, fosfataza eliberată din
placa bacteriană şi din celulele epiteliale descuamate, are capacitatea de a
elibera ioni fosfat din fosfaţii organici salivari. Deşi teoria nu a fost unanim
confirmată, prezenţa în cantităţi crescute a tosfatazei alcaline şi acide în placa
bacteriană suscită interesul pentru acest mecanism.
d. Teoria acţiunii esterazei.
Esteraza prezentă în bacterii filamentoase, coei, leucocite, macrofage, celulele
descuamate din placa bacteriană poate iniţia calcifierea plăcii prin hidroliza
esterilor acizilor graşi, din care rezultă acizii graşi liberi. Aceştia formează
săpunuri cu calciu şi magneziu, care sunt transformate în săruri insolubile de
fosfat de calciu.
2. Teoria mineralizării în focare mici, care se unesc între ele prin chelarea
calciului de către complexele carbohidrat-proteine din matricea · intercelulară,
este concepţia epitactică sau de nucleaţie heterogenă, în care elementul bacterial
al plăcii joacă un rol esenţial.
3. Teoria sedimentării se bazează pe capacitatea unor microorganisme din
placa bacteriană (forme filamentoase, difteroide, anumiţi streptococi, dar, mai
ales, speciile Veillonela şi Bacterionema matruchotii, ultima, din grupul
Actinomyces) de a forma cristale intracelulare de apatită. Procesul de calcificare
început intracelular se extinde asupra matricei întregii plăci bacteriene. De
asemenea, s-a constatat o reducere a formării tartrului la animalele cu o dietă în
care s-a introdus penicilină.
 Rolul microorganismelor din placa bacteriană se realizează prin modificări de
pH, producerea unor enzime ca fosfataza şi esteraza sau iniţierea primilor
centri de mineralizare.
Există însă şi opinia potrivit căreia microorganismele din placa bacteriană
joacă un rol pasiv în formarea tartrului dentar. Această opinie este susţinută
de constatarea formării de depozite asemănătoare tartrului la animale "germ-
free".

9. Rolul dietei în formarea tartrului dentar

La animale de experienţă, s-a constatat că tartrul se formează chiar în absenţa
alimentării pe cale orală. Consistenţa Depunerea tartrului este influenţată mai
mult de consistenţa alimentelor decât de conţinutul lor: cele dure, cu actiune
mecanică pronunţată, întârzie formarea tartrului dentar. Totodată, s-a constatat
că:
-deficienţa vitaminelorB6, PP favorizează formarea tartrului; de asemenea,
consumul de alimente bogate în calciu, fosfor, bicarbonat, proteine, glucide;
-aportul de acid ascorbic din alimente scade cantitatea de tartru dentar.

10.Rolul tartrului dentar în declanșarea afecțiunilor parodontale

Tartrul dentar este un factor favorizant al inflamației parodontale, exercită un
rol mecanic a plăcii bacteriene în contact strâns, irritant, prin creșterea sa în
volum, cu țesuturile parodonțiului marginal și împiedică în unele zone accesul
mijloacelor de curățire artificială și de autocurățire a plăcii bacteriene.
Prezenţa tartrului dentar a fost invariabil asociată cu boala parodontală. Deoarece
suprafaţa tartrului este acoperită de un strat de placă nemineralizată, a fost dificil
de stabilit dacă tartrul dentar are efect distructiv asupra ţesutului parodontal.
O serie de observaţii recente au demonstrat faptul că tartrul dentar nu
reprezintă factorul etiologic determinant al îmbolnăvirii parodonţiului marginal:
 - la animale germ-free, cu depuneri de tipul tartrului inflamaţia parodonţiului
marginal nu se produce decât după contaminarea microbiană a animalelor;
- la om sunt frecvente cazurile de gingivită chiar în absenţa tartrului dentar;
- studiile epidemiologice arată că la tineri, starea parodonţiului marginal este
mai strâns legată de prezenţa plăcii decât de tartru; la vârstnici, asociaţia
tartru-gingivită-parodontită este crescută, dar se consideră că prezenţa
tartrului este mai mult efectul decât cauza inflamaţiei şi a pungilor
parodontale.
Cercetări experimentale convingătoare au stabilit faptul că tartrul dentar nu
este patogenic în absenţa plăcii bacteriene. Declanşarea bolii parodontale este
realizată de placa bacteriană, iar întreţinerea inflamaţiei se datorează tartrului
care în permanenţă are pe suprafaţă o placă bacteriană tânără.

Semnificaţia etiologică a tartrului dentar în boala parodontală este susţinută

de faptul că:
- tartrul irită prin prezenţa sa gingia;
- este permeabil şi poate înmagazina produse toxice, inclusiv endotoxine;
- este acoperit de placa bacteriană, iar corelaţia dintre placă şi apariţia
gingivitei şi parodontitei este cert;
Tartrul dentar datorită porozităţii sale şi retenţiei antigenilor bacterieni,
întreţine procesul inflamator de la nivelul parodonţiului marginal iniţiat de placa
bacteriană. Din cele prezentate rezultă că tartrul dentar este un factor favorizant
al inflamaţiei parodontale, prin faptul că exercită un rol mecanic de menţinere a
plăcii bacteriene în contact strâns, chiar iritant, prin creşterea sa în volum, cu
ţesuturile parodonţiului marginal şi împiedică, în unele zone, accesul mijloacelor
de curăţire artificială şi de autocurăţire a plăcii bacteriene.
 Tartrul dentar reprezintă un important factor patogen cu caracter favorizant
în producerea bolii parodontale.

Tema8: Determinarea plăcii bacteriene. Revelatori de placă bacteriană.

Totalizare.

1. Relevatori de placă
Relevatorii de placă bacteriană sunt anumite substanțe care au capacitatea să
coloreze exclusiv placa în locurile în care aceasta râmăne neîndepărtată.

Cerințe către un relevator de placă:

 să nu fie toxici sau alergici

 să realizeze o colorare selectivă
 colorarea să fie imediată, să persiste după clătirea orală și să poată fi
îndepărtată cu ușurință
 utilizare comodă, ușoară și fără condiții speciale de depozitare
 să prezinte un gust agreabil
 să fie posibil de procurat și ieftin.

Soluţii colorante, de evidenţiere a plăcii bacteriene:

 eritrozină
 produse sub formă de drajeuri (Ceplac, Revelan, Mentadent, Red-Cote)
 indicatorul Dublu-Ton (gel): colorează placa matură în albastru, placa nouă
în roz.
 Colorant Fluorescent – colorează placa în galben; este necesară lumina
specială pentru a vedea placa colorată.
 Soluții pe bază de iod -
- sol. fucsină bazică 0,2-0,3%; se utilizează prin clătirea gurii timp de 20-30
secunde urmată de clătire energică cu apă curentă 30 secunde;

- sol. albastru de metil 2%; tamponament uşor;

- sol. violet de genţiană 1%;

- sol. albastru de toluidină 1%;

- sol. hematoxilină urmată de sol, eozină;

- sol. iodo-iodurată Lugol; tamponament uşor;

- sol. Chayes Beta-Rose;

- sol. Butler în două nuanţe;

- sol. de fluorosceină DC galben nr.8 se evidenţiază lampa de lumină Plack-Lite;

- sol. Dis-Plaque colorează placa recentă (2-3 zile) în roşu şi placa mai veche (9-18
zile) în albastru.

Eritrozina este un colorant vegetal hidrosolubil în soluţie, încorporat în pastă de

dinţi sau sub formă de comrimate sau drageuri Placolor. Ceplac, Revelan,
Mentadent, Red-Cote sunt produse sub formă de drageuri care se dizolvă în salivă
şi in placa dentară.

Evidenţierea plăcii bacteriene reprezintă un mijloc convingător pentru

îmbunătăţirea igienei bucale de pacienţii cu probleme în acest sens. Pentru
aceasta este invitat să efectueze periajul dentar cu o pastă ca Placolor cu
eritrozină sau prin dizolvarea unui colorant. După clătirea abundentă cu apă
se examinează atât de către medic cât şi de pacient în oglindă suprafeţele
colorate unde periajul a fost insuficient, de regulă cele aproximale dinspre
vestibular şi oral, coletul unor dinţi şi se recomandă un periaj mai insistent al
acestora. Controlul se realizează de pacient la 2-3 zile la inceput, apoi o dată pe
săptămână până la corectarea periajului dentar.
 2. Metode de depistare a plăcii bacteriene. Indici de evaluare a igienei
bucale și a stării de îmbolnăvire.
Metode de depistare:
- Inspecția – doar când grosimea și culoarea plăcii dentare permit vizualizarea
- Sondare cu sonda parodontală – când este prezentă în cantități reduse
- Colorare cu revelatori de placă – este cea mai eficientă metodă.

Induce de igienă bucală: acest indice are 2 componente

- Indice de placă
- Indice de tartru

Valoarea indicelui de placă și a indicelui de tartru se constată pe 6 suprafețe

preselectate:
- Suprafețele vestibulare ale molarilor primi superiori
- Suprafețele linguale ale primilor molari inferiori
- Suprafețele vestibulare ale incisivilor centrali superiori drept și inferior stâng

Valorile indicelui de placă sunt:

- 0 – absența plăcii
- 1 – placa supragingivală în treimea de colet a dintelui
- 2 – placa în treimea mijlocie a coroanei
- 3 – placa în treimea incizală/ ocluzală a coroanei.

Valorile indicelui de tartru sunt:

- 0 – absența tartrului
- 1 – tartru supragingival în treimea de colet a dintelui
- 2 – tartru în treimea mijlocie a coroanei
- 3 – tartru în treimea incizală/ ocluzală a coroanei.

3. Indicii gingivali LOE și Silness

Indicele gingival IG înregistrează inflamația gingivală în 3 grade
Se măsoară pe 6 dinți selectați (16, 12, 24, 36, 32, 44) pe suprafețele faciale,
orale, meziale și distale.
0 – gingie normală, fără inflamație, lisa eritemului, fără sângerare
1 – inflamație ușoară, eritem ușor, modificări superficiale minime, lipsa
sângerării
 2 – inflamație moderată, medie, eritem, sângerare la sondare
3 – inflamație severă, eritem avansat, ulcerații posibile, sângerare spontană

4. Indicii de sângerare gingivală după Muhlemann și Son

0 – gingie aparent sănătoasă în zona papilară și marginală, absența sângerării la
sondare
1 – gingie aparent sănătoasă, sângerare punctiformă izolată, unică la sondare
2 – sângerări la sondare, modificare de culoare, lipsa de edem
3 – sângerări la sondare, modificare de culoare, edem ușor
4 – sângerări la sondare, modificare de culoare, edem evident
5 – sângerări spontane, modificare de culoare, edem marcant
Se efectuează la 8 dinți maxilari și mandibulari anteriori și sunt examinate pentru
fiecare dinte 4 unități gingivale; M-marginal (gingia marginală labial și lingvală), P-
papilla mezială și distală

5. Indicii igienei orale după Green și Vermilion (indicele de depozite moi și

indicele de tartru)

Se determină pe 6 dinți:
- Suprafața vestibulară a dinților: 16, 26, 11
- Suprafața lingual a dinților 36, 46, 31

Indicele reprezintă suma indicelui de placă bacteriană și a celui de tartru dentar,

formula fiind:
OHI = I Placă+ I Tartru (OHI- Oral Hygien index)
Înainte de examinare, suprafețele dentare trebuie uscate cu ajutorul spray-
ului de aer.
Indicele de placă:
0 = lipsa plăcii bacteriene
1= placa bacteriană acoperă cel mult o treime din suprafața coronară
2= placa bacteriană acoperă mai mult de o treime, dar fără a depăși 2/3 din
suprafața coroanei
3= placa acoperă mai multe de 2/3 din suprafața coroanei dintelui
Indicele de tartru:
0 = absența tartrului
1= tartru supragingival ce acoperă până la 1/3 din suprafața dentară
2= tartru supragingival ce acoperă între 1/3 și 2/3 din suprafața dintelui, sau
prezența unor insule de tartru subgingival în jurul zonei cervicale
3= tartru supragingival, ce acoperă peste 2/3 din coroana dintelui, sau o bandă
continuă de tartru subgingival în regiunea cervicală a dintelui.

Tema9: Instrumente și tehnici de sondare în paradontologie.

1.Generații de sonde parodontale

Sondele parodontale sunt utilizate pentru detectarea și măsurarea pungilor
parodontale și a pierderii atașamentului clinic, la care se adaugă:
 Determinarea si localizarea tartrului
 Masurarea recesiunii gingivale si a latimi gingiei atasate si a dimensiunii
leziunilor intraorale
 Identificarea anomaliilor dentare si de tesuturi moi
 Localizarea si masurarea afectarii furcatiilor
 Determinarea relatiilor mucogingivale si a tedintei de singerare
Gen I: sonde manuale, convenționale
Sonde din generatia I.Acestea nu controleaza presiunea la sondare nefiind
adecvate pentru colectarea datelor,sunt cel mai des utilizate de catre pacienti de
stomatologie generala
 Williams: lungime 13mm, diametru 1mm, linii de demarcație
1,2,3,5,7,8,9,10mm
 UNC: lngime 15mm, cod de culori la 5,10,15mm;
 Michigan O: marcaj la 3,6,8mm;
 Naber: determină gradul de implicare a furcației la dinții pluriradiculari;
curba de lucru extremă pentru accesarea zonei de furcație; adâncimea
introducerii sondei în zona de furcație determină gradul de implicare a
 acesteia;
 Goldman-Fox: rectangular în secțiune transversală; marcaje la
1,2,3,5,7,8,9,10;
 OMS: măsurarea adâncimii pungii parodontale; detectarea tartrului
subgingival; evaluarea CPITN (comunitatea indicelui parodontal pentru
necesitatea de tratament)
 Epidemiologică: marcaj la 3,5 și 5,5mm; vârf butonat de 0,5mm
 CPITN-C: marcaj la 3,5; 5,5; 8,5; 11,5mm; sfat cu bile – 0,5mm;

Gen II: sonde de presiune constantă, concepute pentru a asigura

standardizarea presiunii controlate de sondare.
Sonde din generatia II.Acestea sunt sensibile la presiune,permitind o standarizare
imbunatatita a presiunii de sondare.
Din acesta generatie fac parte:Sonda TPS(True pressure sensitive),Sonda
electronica sensibila la presiune.
 Sondă SP (sensibilă la presiune): forță de 20 grame.
Sonde din generatia III.Acestea au fost dezvoltate pentru a facilita
minimalizarea surselor de eroare,inregistrarea datelor si calcularea nivelului de
atasament prin utilizarea nu numai a presiunii stadardizate ci si a afisarii digitale a
citirilor cu sonda si stocarea datelor.
Din acestea fac parte:Sonda Foster-Miller;Sonda Florida;Sonda automata
Toronto;Sonda InterProbe
Gen III: sonde automatizate; software-ul se integrează cu sistemele grafice
existente pentru a furniza graficizarea parodontală computerizată. Creează o
diagramă parodontală computerizată detaliată.
 Florida Probe System: presiune constantă de 15 grame, precizie de 0,2mm;
vârful sondei are diametrul de 0,45mm. Include: sonda de mână, pedală de
picior, interfața computerului.
 Inter Probe: vârful de sondă este flexibil, alunecă pe suprafața dintelui și
intră în zona pungii.
 Gen IV: Tehnologie 3D. O citire precisă și continuă a bazei șanțului gingival sau
a pungii parodontale.
Sonde din generatia IV.Acestea se refera la sondele tridimensionale 3D,ele
urmaresc inregistrarea pozitilor secventiale ale sondei de-a lungul santului
gingival.
Gen V: Tehnologie 3D + ultrasunete; determină nivelul epiteliului joncțional
fără a penetra în pungă
Sonde din generatia V.Aceste sonde tintesc indetificarea nivelului de atasament
fara al penetra.Virful acestor sonde traverseaza epiteliul jonctional,ele sunt
elaborate au un dispozitiv ultrasonic.

15.Avantejele și dezavantajele a diferitor sonde parodontale

N Tipul sondei Indicatii Contraindicatii Avantaje Dezavanaje
R parodontale
1. Sondele de -Determinarea -Copii mici -disponibile -grele
generatia a sangerarii gingiei -Inflamatie locala -varf rotunjit -forta de
I-a -Identificarea -Prezenta tartrului -pastrarea sondare
joncitunii -Edemuri gingivale sensibilitatii necontrolata
cemento- tactile -sunt posibile
smaltiene erori in citirea
rezultatelor
2. Sonde de -Pungi purulente -Tumori -confortabil -Varful sondei
generatia a -Masurarea -Edem gingival pentru pacient poate depasi
II-a pungilor -Copii mici -Standardizarea epiteliul
paradontale fortei de junctional
adanci sondare -Citirile
effectuate
manual cu
prezenta
asistentei
-lipsa stocării
computerizate a
datelor
3. Sonde de -Masurarea -Persoane cu reflex -Eliminarea -Sensibilitate
generatia a pungilor pronuntat de voma citirilor gresite tactile resua
III-a paradontale -Inflamatii acute si a datelor -Subrstimarea
adanci eronate adancimii
-Identificarea santului gingival
 migratiei bazei -virful sondei
santului gingival poate depăsi
nivelul
epiteliului
junctional
4. Sonde de -Identificarea -Tumori -Sonde -Actualmente in
generatia a migratiei bazei -Inflamatii acute tridimensionale curs de
IV-a santului gingibal dezvoltare
-Analiza masurilor -sunt destul de
parodontale invazive
5. Sonde de -Analiza masurilor -Copii mici -Sonda -Costisitoare
generatia a parodontale -Persoane cu reflex neinvaziva -Necesita
V-a -Determinarea pronuntat de voma -Sondare operator instruit
exacta a -Inflamatii acute nedureroasa
marimilor -Tumori
santului

3.Indicații și contraindicații a sondării parodontale

Indicații:
 Determinarea sănătății țesuturilor parodontale;
 Măsurarea adâncimii pungilor parodontale;
 Măsurarea nivelului de fixare clinică;
 Determinarea lățimii gingiei atașate;
 Evalua prezenței hemoragiilor;
 Evaluarea prezenței exudatului purulent;
 Măsurarea dimensiunilor leziunilor orale.

Contraindicații:
 Diabet
 gingie fixă subțire
 risc de hemoragie

4.Tehnica sondării parodontale

Sondarea clasică – în 3 locuri, ale suprafeței linguală și vestibulară =6 puncte în
total
Sondăm în continuu, fiindcă putem analiza topografia joncțiunii.
Sondare: procedeul de traiectorie a vârfului sondei de-a lungul epiteliului
joncțional a sulcusului gingival; mișcarea unei sonde calibrate în jurul perimetrului
bazei sulcusului.
 vârful sondei trebuie menținut în contact cu suprafața dinților, cât mai paralel
cu suprafața dinților, paralel în dimensiune mezio-distală și vestibulo-orală,
paralel cu axul lung al dintelui.
 cicluri de traiectorie ondulate
 se evaluează lungimea bazei pungii, deoarece epiteliul joncțional nu este
neapărat la un nivel uniform în jurul dintelui
 sondarea începe atunci când sonda este introdusă în sulcus, ținând vârful
sondei pe o cotă dentară
 sonda se introduce până când vârful întâlnește rezistența epiteliului joncțional
 deplasarea sondei în sus și în jos în mișcări scurte și înainte în incremente de
1mm
 presiunea să fie de 10-20 grame.

Pentru dinții anteriori:

 începe pe linia disto-vestibulară sau disto-linguală, merge spre suprafața
distală
 evaluarea sub aria de contact
 înclinarea sondei și extinderea vârfului sub zona de contact; se apasă ușor
pentru a atinge epiteliul joncțional
 evaluarea suprafeței vestibulare; se trece peste suprafața mezială până când
sonda atinge zona de cotact
 evaluarea mai jos de zona de contact
 la dinții anteriori adiacenți este necesară doar o înclinare ușoară pentru a
cerceta zona colului
 Pentru dinții posteriori:
 evaluați sub aria de contact; înclinați sonda astfel încât vârful să atingă zona de
contact;
 apăsați ușor în jos pentru a atinge epiteliul joncțional;
 reintroduceți-vă la unghiul distanței liniare;
 scoateți sonda din sulcus și reintroduceți-o la unghiul distanței liniare;
 vârful sondei face o serie de mici curse de mers pe jos într-o direcție înainte
spre suprafața mezială
 glisați sonda peste suprafața mezială până când atinge zona de contact.
 evaluați sub aria de contact. Înclinați sonda și extindeți vârful sub zona de
contact.
apăsați ușor pentru a atinge EJ.

5.Înregistrarea datelor în urma sondării în fișa parodontală

Se marchează cu albastru nivelul marginii gingivale libere, apoi se notează
măsurările pungii parodontale pe fiecare dinte în trei locuri, după care cu roșu se
unesc extremitățile tuturor liniilor și se obține reprezentarea schematică a
fundului pungii parodontale

6.Sondarea parodontală ca metodă de control și înregistrarea evoluției

afecțiunilor parodontale
 Sondajul parodontal reprezintă o procedură importantă a diagnosticului,
prognosticului și evaluarea rezultatelor în managementul bolilor
parodontale.
 Sondajul parodontal măsoară zona, sau punctul unde sonda întâmpină o
rezinstență fizică.
Funcțiile sondei parodontale:
 Estimarea profunzimii șanțului gingivo-dentar;
 Estimarea profunzimii pungilor parodontale;
 Evaluarea defectelor muco-gingivale;
 Cuantificarea prin indici gingivali și parodontali a stării de igienă, factorilor
de iritație marginală și stării gingiei marginale.
Tema10: Detartrajul manual şi surfasajul radicular. Instrumente pentru
detartraj. Tehnica de utilizare. Particularități la copii.

1. Noțiune de detartraj
Detartrajul este una din cele mai importante proceduri in tratarea bolilor parodontale
si reprezinta o procedura de indepartare a tartrului si placii microbiene asociata pe
suprafetele dentare.

2. Principii generale ale detartrajului

 alegerea instrumentului corect – să se facă mai puține deplasări ale părții
active, să fie eficiente în zonele subgingivale, interdentare și interradiculare
accesibile și să fie compatibile curburilor coronare și radiculare;
 poziția pacientului și a medicului să asigure o bună vizibilitate, acces sigur și
acționare eficientă în zona instrumentată; mandibula pacientului să fie la
nivelul cotului medicului (când acesta se flectează în 90°); capul pacientului în
extensie pentru instrumentarea dinților maxilari sau în poziție mai verticală
pentru instrumentarea dinților mandibulari;
 folosirea aspiratorului de salivă obligator;
 controlul stabilității instrumentelor de detartraj – să fie bine fixat între
degete, sprijin pe dinte sau în afara cavității bucale.

3. Detartrajul manual
Este o procedură de înlăturare a tartrului de pe suprafețele dinților, se face
mecanic cu ajutorul instrumentelor de detartraj și chiuretaj: seceri, săpăligi, pile,
chiurete.
Punctul de sprijin este situat pentru fiecare cadran aparte
 4. Instrumente pentru detartraj manual
 secera – mișcări de împingere și de tracțiune a blocurilor de tartru
supragingival; în șanț numai dacă gingia permite insinuarea secerii, fără a o
dilacera/secționa.
 daltă – partea activă terminală este plasată dinspre vestibular spre oral, în
poziție orizontală și, printr-o mișcare de deplasare, dislocă tartrul de pe
suprafețele aproximale ale dinților frontali;
 săpăliga – se aplică pe suprafața dentară sau radiculară evitând traumatismul
gingival. Poziția instrumentului este verticală în axul dintelui sau cât mai
aproape de verticală. Dislocarea se face prin mișcări de smulgere, de tracțiune
spre marginea incizală sau ocluzală;
 pila – se plasează cu partea activă în contact cu suprafața dintelui cu partea
pasivă cât mai aproape de axul vertical al dintelui; deplasările se fac prin
apăsare și tracțiune în axul lung al dintelui.
 chiurete parodontale – se introduce în șanțul gingival cu suprafața facială
paralelă cu rădăcina, apoi se întoarce astfel încât să formeze un unghi de 45°-
90° cu suprafața dintelui; se fac mișcări active de tracțiune spre ocluzal/incizal;
se combină mișcări orizontale, verticale și oblice.

5. Chiurete parodontale universal și speciale (chiuretele GRACEY)

Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că suprafaţa facială este
situată la un unghi de 90° faţă de axul longitudinal al părţii pasive vecine si sunt
indicate pentru detartrajul supragingival sau din şanţul gingival la persoane
sănătoase, fără pungi parodontale, retracţii gingivale sau furcaţii descoperite.
Acestea sunt, de asemenea, folosite în pungile parodontale adevărate şi au o
acţiune concomitentă din partea ambelor muchii atât asupra peretelui moale,
gingival, cât şi asupra peretelui dur dentar (radicular) al pungii.
Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate, în
principal, de chiuretele GRACEY. Spre deosebire de chiuretele universale,
chiuretele GRACEY au următoarele caracteristici:
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal al
primei părţi pasive;
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea îndreptată
spre rădăcină şi care acţioneză asupra tartrului subgingival şi a cementului
necrotic. Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate special în
acest scop;
- partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau frontală,
se adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
- pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi netezire a
rădăcinii, prima porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie să fie paralelă cu axul
dintelui; la chiuretele universale, mânerul trebuie să fie paralel cu suprafaţa
dintelui.
Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de şapte instrumente
1) Chiuretele GRACEY "profilactice"
Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la chiuretele
standard, dar diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă este mai scurtă,
mai rigidă şi sunt folosite în special pentru îndepărtarea tartrului supragingival.
Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de cod precedat de "P".
2) Chiuretele GRACEY "peste cinci" sau "după cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14
şi 12/13 şi au prima porţiune pasivă mai lungă cu 3 mm decât o chiuretă standard,
în scopul de a pătrunde în pungile mai adânci de 5 mm, acolo unde chiuretele
standard nu au acces.
3) Chiuretele GRACEY "mini cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14
şi 12/13, şi au o parte activă mai scurtă cu o lungime cât 1/2 din partea activă a
chiuretelor standard, pentru un acces mai facil în zone de incongruenţă dento-
alveolară cu înghesuire şi la nivelul furcaţiilor. Partea pasivă este, ca şi în cazul
chiuretelor "după cinci", cu 3 mm mai lungă decât la chiuretele standard, ceea ce
îi permite insinuarea în pungi de 5 mm sau mai mari.
4) Chiuretele extrarigide
Sunt tot patru perechi numerotate 5/6, 7/8, 9/1 O, 11/12, au părţile activă şi pasivă
mai rigide şi sunt inscripţionate “extrarigide"si sunt indicate in îndepărtarea
depozitelor de tartru foarte aderente, dar au ca dezavantaj (când sunt folosite
fără un control riguros) - îndepărtarea excesivă prin chiuretaj a cementului
radicular.
 6. Metode de ascuțire a chiuretelor parodontale
Ascutirea instrumentelor de detartraj trebuie făcută, în principiu, de câte ori
este nevoie, chiar înainte şi după fiecare folosire.
Pentru ascutire se folosesc:
- pietre Arkansas de formă dreptunghiulară, cilindro-conică, cu diferite grade de
duritate;
- pietre India;
- un ulei special pentru ascutit, care reţine şi înlătură particulele metalice
rezultate;
- un cilindru din material plastic, pentru testarea ascuţirii instrumentelor;

7. Tehnica detartrajului manual

1. Se alege chiureta potrivită pentru grupul de dinți tratat;
2. se ia punctul de sprijin pe dintele care urmează a fi detartrat sau pe dinții
vecini;
3. capătul activ al chiuretei se introduce cu blândețe subgingival, cu
suprafața facială paralelă cu rădăcina. La baza pungii parodontale,
dedesuptul depozitului de tartru, suprafața facială se rotește până când
face cu suprafața rădăcinii un unghi mai mic de 90° dar nu mai mic de
45°(unghiul de atac). Se fac mișcări active de tracțiune spre ocluzal și
incizal, dar și de presiune laterală controlată, menținând permanent
contactul cu dintele, fără a traumatiza porțiunea cea mai declivă a șanțului
gingival sau a pungii parodontale;
4. se combină mișcări verticale, orizontale și oblice;
5. pentru chiuretaj partea activă se plasează invers și se deplasează prin
tracțiuni succesive în direcție coronară.

8. Complicațiile detartrajului
 dinții cu mobilitate mare se pot luxa;
 din neatenție se poate trauma gingia;
 apare hiperestezia;
 fracturarea obturațiilor de colet și proximale;
 deteriorarea epiteliului joncțional;
 dislocarea cementului în zona cervicală;
 dacă se împing cu forța spre apical, blocurile de tartru și alte detritusuri
pătrund în țestul parodontal și pot provoca inflamație acută, abces parodontal
marginal.

9. Finisarea suprafețelor detartrate

Se face cu diferite instrumente care se montează la piesa de mână contra
unghi.
 cupa de cauciuc – se umple cu pastă și se aplică în rotație pe suprafețele
vestibulare și orale;
 periile în formă de pâlnie și roată se înmoaie în pastă și se aplică pe suprafețele
Vestibulară și Orală; pe proximal cât îi permite;
 discuri fine – suprafețele proximale;
 pene interdentare de lemn
 benzi late de mătase cerată;
 pastă de lustruit cu particule fine de piatră ponce, săruri de fluor, fluorură de
staniu, oxid de zirconiu ș.a.
 instrument de profilaxie EVA System (cu suprafața facială diamantată)

10.Instrumental folosit la surfasaj radicular

Surfasaj – tartrul rezidual înglobat pe suprafața radiculară și porțiuni de
cement sunt îndepărtate pentru ca în final să rezulte o suprafață curată, dură și
netedă.
Instrumente: chiurete, discuri fine, perii, cupa de cauciuc

11.Tehnici de lucru și instrumente accesorii

Sunt folosite chiurete speciale, bine ascuțite, cu partea pasivă mai flexibilă și
care nu au fost utilizate pentru detartraj, pile, cupe de cauciuc, periuțe montate,
discuri fine, pene interdentare, benzi de mătase cerată. Chiureta este introdusă
în punga parodontală până la porțiunea cea mai declivă, partea activă se plasează
la un unghi de 45-90 grade față de rădăcină, se fac tracțiuni spre incizal/ocluzal;
pe măsură ce suprafața devine netedă, presiunea asupra instrumentului este
redusă. Se definitivează cu pile/răzușe pentru o suprafață mai netedă.

Tema11: Detartrajul cu ultrasunet (piezoelectric si magnetostrictiv).

Instrumente pentru detartraj piezoelectric si magnetostrictiv. Tehnici de
utilizare și instrumente pentru detartraj.

1. Detartrajul ultrasonic piezoelectric

Aparatul piezoelectric folosește impulsuri electrice de înaltă frecvență care
produc energie ultrasonică. Are la bază un sistem de cristale de cuarț care se
contractă și se dilată sub influența curentului electric, astfel, redă părții active o
deplasare liniară bipolară pe o distanță de 2-3 mm la o frecvență de 25000-50000
de cicli pe secundă.
Sunt active doar părțile laterale ale vârfului.
Caracteristici:
- Frecvanța de lucru 28-34 khz
- Flux de apă 5-100 ml/min ajustabil continuu
- Putere reglabilă în 10 trepte
- Poate funcționa și cu apă sterilă (din perfuzie)
- 5 anse, autoclavabil.

2. Detartrajul ultrasonic magnetostrictiv

Aparatul magnetostrictiv: în corpul piesei principale este situat un pachet
compact de benzi feromagnetice care transformă energia de înaltă frecvență în
energie magnetică sub formă de vibrații rapide, astfel, redă părții active o
deplasare eliptică de cca 28-30μm la o frecvență de 20000-45000 de cicli pe
secundă.
Sunt active toate părțile vârfului.
Traiectoria deplasării este de trei feluri:
înainte-înapoi, circulară sau în formă de 8.
Sunt active toate părțile vârfului.
 3. Mecanismul de acțiune a ultrasunetului asupra țesuturilor limitrofe
Țesuturi limitrofe – gingia și smalțul; care sunt în apropiere
La vârful instrumentelor se concentrează un flux acustic, turbulențe și fenomenul
de cavitație, care constă în formarea unui flux de bule de implozie generatoare de
microunde de șoc cu acțiune de dislocare mecanică a structurilor adiacente.
Cavitație – procesul prin care se formează bule de aer.

4. Indicații și contraindicații pentru detartrajul cu ultrasunetul piezoelectric

Indicații:
 tartru supragingival;
 pete colorate depuse pe suprafața smalțului;
 tartrul din șanțul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4mm;
 GSUN (gingivostomatită ulcero-necrotică), pentru a îndepărta tartrul cu
blândețe, pentru a nu accentua durerile;
 pacienții hemofilici și în formele de parodontite acute hiperplazice, ulcerate, cu
sângerări accentuate
 în fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică și parodontita marginală
cronică superficială, pentru acțiune eficientă, netraumatică;
 în cursul intervențiilor chirurgicale, pentru dislocarea depozitelor foart
aderente de tartru subgingival
Contraindicații:
 bolnavi cu boli infecțioase, contagioase;
 pacienți cu reflex de vomă exagerat;
 hiperestezie dentinară accentuată;
 copii mici;
 cardiaci purtători de stimulator cardiac (în cazul aparatelor magnetostrictive);
 boli psihice majore, când pacientul nu colaborează.
 5. Indicații și contraindicații pentru detartrajul cu ultrasunetul
magnetostrictiv
Indicații:
 tartru supragingival;
 pete colorate depuse pe suprafața smalțului;
 tartrul din șanțul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4mm;
 GSUN (gingivostomatită ulcero-necrotică), pentru a îndepărta tartrul cu
blândețe, pentru a nu accentua durerile;
 pacienții hemofilici și în formele de parodontite acute hiperplazice, ulcerate, cu
sângerări accentuate
 în fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică și parodontita marginală
cronică superficială, pentru acțiune eficientă, netraumatică;
 în cursul intervențiilor chirurgicale, pentru dislocarea depozitelor foart
aderente de tartru subgingival
Contraindicații:
 bolnavi cu boli infecțioase, contagioase;
 pacienți cu reflex de vomă exagerat;
 hiperestezie dentinară accentuată;
 copii mici;
 cardiaci purtători de stimulator cardiac (în cazul aparatelor magnetostrictive);
 boli psihice majore, când pacientul nu colaborează.

6. Avantajele și dezavantajele în tehnica detartrajului cu ultrasunet

piezoelectric
Avantaje:
 modern, eficient, ergonomic;
 folosit în mod corespunzător, este mai puțin traumatizant; poate fi folosit în
afecțiuni gingivale acute, la hemofilici, în cazul fragilității capilare;
 îndepărtează depozitele pigmentare de pe suprafețele dentare;
 bine suportat, nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropsihic, fără
fenomene de hiperestezie dentinară.
Dezavantaje:
 vibrațiile puternice pot produce dislocări ale prismelor de smalț și a
cementului, dislocări ale epiteliului joncțional și a ligamentelor supraalveolare;
 unii pacienți nu suportă hiperestezia;
 pot fi dislocate obturațiile sau fațetele insuficient ancorate pe suportul metalic;
 jetul de apă formează aerosoli care contaminează aerul, reduce vizibilitatea și
poate fi proiectat spre practician;
 din cauza vibrațiilor intense, vârful activ se poate fractura și pacientul îl poate
înghiți

7. Avantajele și dezavantajele în tehnica detartrajului cu ultrasunet

magnetostrictiv
Avantaje:
 modern, eficient, ergonomic;
 folosit în mod corespunzător, este mai puțin traumatizant; poate fi folosit în
afecțiuni gingivale acute, la hemofilici, în cazul fragilității capilare;
 îndepărtează depozitele pigmentare de pe suprafețele dentare;
 bine suportat, nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropsihic, fără
fenomene de hiperestezie dentinară.

Dezavantaje:
 vibrațiile puternice pot produce dislocări ale prismelor de smalț și a
cementului, dislocări ale epiteliului joncțional și a ligamentelor supraalveolare;
 unii pacienți nu suportă hiperestezia;
 pot fi dislocate obturațiile sau fațetele insuficient ancorate pe suportul metalic;
 jetul de apă formează aerosoli care contaminează aerul, reduce vizibilitatea și
poate fi proiectat spre practician;
din cauza vibrațiilor intense, vârful activ se poate fractura și pacientul îl poate
înghiți

Tema12: Noțiuni de chirurgie parodontală. Metode chirurgicale de tratament

a afecțiunilor parodontale (chiuretajul gingival, gingivotomia, gingivectomia,
gingivoplastia).

1. Noțiune de chirurgie parodontală

Chirurgie paradontală-manoperă chirurgicală la nivelul paradonțiului cu scop de a
înlătura urmările unor boli paradontale ca de exemplu:gingivita,paradontita etc.
Reprezintă partea de tratament corectiv ce urmărește suprimarea pungilor parodontale sau să
le micșoreze adâncimea, să refacă arhitectura normală a osului alveolar și a gingiei,obținerea
unei zone adecvate de gingie atașată.
In timpul intervenției pe parodonțiu se încearcă îndepărtarea a tot ceea ce înseamnă element
patologic cu rol în etiologia afecțiunii sau este rezultatul distrucției parodonțiului, inclusiv a
inflamației .

2. Metode și tehnici de chirurgie parodontală

 chiuretajul gingival și subgingival
 gingivectomia
 gingivectomia gingivo-plastică
 operațiile cu lambou
 chirurgia osoasă alveolară; ostectomii, osteoplastii, restaurarea osului
alveolar prin grefe, implante granulare de adiție, sau de alt tip și prin
regenerare tisulară ghidată;
 chirurgia muco-gingivală

3. Chiuretajul gingival, indicații și contraindicații

Se efectuează în șanțul gingival și pungile parodontale false, fără a depăși
nivelul de inserție a epiteliului joncțional.

Indicații:
  gingivite cronice cu microulcerații, pe peretele moale al șanțului gingival și
sângerări la cele mai ușoare atingeri;
 gingivite cronice, parodontite marginale cronice superficiale, cu pungi
false, care nu cedează la tratament antimicrobian.
Contraindicații:
 gingivite alergice
 gingivite fibroase cu aspect clinic fibromatos

4. Tehnica chiuretajului gingival

Chiuretajul gingival poate fi efectuat şi cu ultrasunete sau prin
electrocauterizare. lnstrumentarul principal este reprezentat prin chiurete fine de
tip GRACEY. Acestea se introduc cu blândeţe în şanţul gingival sau punga falsă şi
se retrag pe peretele moale, în timp ce cu mâna opusă se execută o presiune
moderată pe marginea gingivală liberă şi gingia fixa. Această compresie are rolul
de a stabiliza gingia şi de a permite chiuretei să se încarce cu ţesutul epitelial şi de
granulaţie inflamat.
Tracţiunile chiuretei se fac cu blândeţe, evitând posibilele dilacerări ale
gingiei inflamate. În urma chiuretajului se produce o sângerare care diminuează
treptat odată cu îndepărtarea ţesutului de granulaţie al microulceraţiilor
gingivale. Şanţul gingival se spală cu ser fiziologic sau cu soluţie de gluconat de
clorhexidină 0,12% cu ajutorul unei seringi. Gingia se aplică pe dinte cu presiune
moderată şi poate fi protejată cu meşe iodoformate afânate, aplicate interdentar
peste papilele interdentare sau se poate folosi un ciment chirurgical de protecţie.
Chiuretajul gingival trebuie efectuat după detartraj şi se completează prin
chiuretajul radicular al eventualelor zone de ciment dezgolit, preferabil într-o
şedinţă următoare. Efectuarea în aceeaşi şedinţă a detartrajului şi chiuretajului
poate fi urmată de intruzia unor fragmente de tartru infectat în peretele gingival.

5. Chiuretajul subgingival, indicații și contraindicații

Chiuretajul subgingival se realizează în pungi parodontale adevărate, dincolo
de zona de inserţie a epiteliului joncţional.
Indicatii
 pungi parodontale mici, de 2-4 mm adâncime;
 pungi parodontale foarte adânci; raţiunea chiuretajului subgingival în aceste
forme avansate de boală este dublă şi este explicată prin necesitatea de a
tatona reactivitatea locală şi posibilităţile de vindecare înaintea unei intervenţii
mai ample, cum este o operatie cu lambou. De asemenea, prin chiuretaj se
îndepărtează o importantă cantitate de ţesuturi afectate, ceea ce uşurează
efortul impus de intervenţia următoare;
 pentru a reduce riscul de acutizare prin suprainfectare a pungilor parodontale
şi de apariţie a abcesului parodontal marginal;
 ca tratament definitiv al abcesului parodontal marginal la monoradiculari;
 fistule apico-gingivale;
 pentru temporizarea extracţiei la bolnavi cu afecţiuni generale, unde nu se pot
realiza interventii ample de chirurgie parodontală;
 recidive, după alte intervenţii chirurgicale.
Contraindicatii
 la nivelul bi- şi trifurcatiilor radiculare, unde nu este eficient ca intervenţie
singulară;
 la dinţi cu mobilitate crescută şi pericol de avulsie prin manevrele de chiuretaj.

6. Chiuretajul închis
Chiuretajul în câmp inchis, fără decolări gingivale, când papila interdentară
este lăsată în poziţie deasupra limbusului alveolar şi este deplasată prin
tracţionare pentru accesul instrumentului la pungile parodontale. Este o metodă
cu eficienţă redusă, fiind realizată în condiţii de vizibilitate redusă şi nu poate fi
aplicată decât la pungi cu adâncimi diferite, dar aflate în zone accesibile.

7. Chiuretajul deschis sau cu microlambouri papilare

Chiuretajul în câmp deschis sau cu microlambouri papilare constă din incizia
intrasulculară cu bisturiul a papilelor interdentare până la dinte și osul alveolar,
urmată de îndepărtarea țesutului epitelial și conjunctiv subiacent inflamat și
necrotizat. Se creează astfel microlambouri papilare care favorizează accesul la
pungile parodontale.
 În cazul papilelor hiperplazice, de stază, cu o culoare roșu-mov, excluse
funcțional, incizia se face aproape de baza acestora, dinspre vestibular și oral, cu
bisturiul sau cu forfecuța de plastie. Se îndepărtează papila în întregime cu
țesuturile bolnave subiacente. Prin acest acces la pungile parodontale, chiuretajul
în câmp deschis se realizează în condiții de mai bună vizibilitate.
În pungile parodontale se efectuează:
 chiuretajul țesuturilor de granulație până la oprirea sângerării;
 chiuretajul rădăcinii până la senzația de alunecare ușoară;
 chiuretajul osului alveolar de consistență moale, ramolit prin osteită, până
la os sănătos, moment anunțat de consistența crescută percepută tactil.

Țesutul de granulație de pe fața interioară a microlambourilor papilare se

chiuretează sau se îndepărtează cu foarfeci de plastie mucozală.
După oprirea sângerării se controlează conținutul pungii, se spală cu ser
fiziologic sau cu gluconat de clorhexidină 0,12%.
În interiorul pungilor se introduc implante granulare de hidroxiapatită sau
biovitroceramică.
Protecția plăgii se face cu meșe interdentare iodoformate, suturi sau ciment
chirurgical.

8. Tehnica chiuretajului deschis

In pungile parodontale se efectueaza:-
-chiuretajul tesuturilor de granulatie pina la oprirea singerarii
-chiuretajul radacini
-chiuretajul osului alveolar de consistenta moale,ramolit prin osteita pina la os
sanatos
De asemenea ppungile parodontale se spala cu ser fiziologic sau gluconate de
clorhexidina de 0,12%.In interiorul pungilor se introduce impamte granulare de
hidroxiapatita.Protectia plagii se face cu mese interdentare iodoformate,suture sau
ciment radicular.
 9. Gingivectomia, indicații și contraindicații
Gingivectomia este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează peretele
moale/extern al pungilor parodontale (desfiinţarea posibilităţii de retenţie a plăcii
microbiene; accesul direct la ţesuturile infectate care pot fi îndepărtate cu
uşurinţă; prevenirea recidivelor) si gingia hiperplaziată şi pungile false sau
adevărate subiacente.
Gingivectomia este deci o intervenţie radicală, prin care se suprimă, într-o
singură şedinţă, suportul morfologic al bolii parodontale de tip distructiv sau
proliferativ si este intervenţia cu cel mai înalt grad de eficienţă terapeutică.
Indicatii:
 Pungi supraalveolare cu un perete gingival fibros, de consistenţă fermă, care
nu poate fi chiuretat corespunzător (sau, dacă este chiuretat, nu se
reacolează).
 Abcese gingivale situate în grosimea papilei interdentare.
 Abcese parodontale marginale recidivante, cu peretele extern al pungii
îngroşat, fibrozat după încercări nereuşite de tratament impropriu (înţepare cu
sonda, evacuare incompletă a conţinutului, tratamente prelungite cu
antibiotice) sau cu punct de plecare zona de bi- şi trifurcaţie a molarilor.
 Pungi parodontale de adâncime medie, cu perete extern subţire, slab
vascularizat, dilacerabil, friabil şi franjurat prin chiuretaj subgingival.
 Pungi parodontale cu exsudat inflamator recidivant după alte intervenţii
chirurgicale.
 Hiperplazii gingivale de cauză microbiană, medicamentoasă şi, uneori,
hormonală.
 Indicaţii ale gingivectomiei legate de alungirea coroanei dentare:
a) în abraziunile patologice excesive, mărirea coroanei clinice se face printr-
o intervenţie compusă din gingivectomie şi rezecţie osoasă modelantă a
marginii osului alveolar (ostectomie şi osteoplastie);
b) cavităţi cu distrucţii dentare subgingivale adânci care fac dificilă
conturarea primară şi realizarea finală a formei cavităţii, ca şi obturaţia
acesteia;
 c) fracturi dentare în zona treimii coronare a rădăcinii (la rădăcini bine
implantate care pot fi recuperate prin reconstituiri corono- radiculare);
d) eroziuni în treimea coronară a rădăcinii care nu pot fi altfel corect
abordate pentru tratamentul conservativ prin obturaţii;
e) perforaţii ale canalului radicular în treimea coronară a rădăcinii când
aceasta este bine implantată şi se urmăreşte reconstrucţia coronară;
f) retenţie insuficientă a bontului coronar;
g) odontoplastia dinţilor pluriradiculari prin separarea rădăcinilor şi mai ales
prin amputaţie radiculară;
h) îmbunătăţirea aspectului estetic al dinţilor anteriori şi superiori cu
coroană clinică scurtă şi linia surâsului înaltă.
Contraindicatii:
 Gingiviţe alergice.
 Hipertrofii gingivale reversibile prin tratament antimicrobian.
 Gingivite hiperplazice din leucoze, agranulocitoză (în absenţa tratamentului
bolii sistemice).
 Unele gingivite hiperplazice de cauză hormonală; în sarcină se recomandă
temporizarea gingivectomiei până după naştere.
 Pungi parodontale osoase (se preferă lambouri).
 pungi parodontale adânci care depăşesc linia (joncţiunea) mucogingivală.
 Contraindicaţii ale alungirii coroanelor clinice prin gingivec- tomie:
i) igienă bucală defectuoasă;
j) dinţi fără valoare strategică pentru restaurarea protetică;
implicarea furcaţiilor la molari şi premolari.

10.Tehnica gingivectomiei
1. Marcarea celor mai declive porțiuni ale PP se face cu o sondă parodontală
gradată sau cu pensa CRANE-KAPLAN (se face punct hemoragic)
2. Incizia se face cu bisturiul cu lama nr. 15, bisturiu deschis extern la 45° față de
planul orizontal. Lama bisturiului se menține în contact cu suprafața dintelui și
reprezintă linia de incizie primară. În zonele aproximale linia secundară este
ușurată de unghiul ascuțit al bisturiului KIRKLAND. Acesta se poate folosi și de
la început pentru schițarea inciziei primare. Incizia secundară se poate face
independent de incizia primară, cu bisturiul GOLDMAN-FOX sau cu forfecuța
de plastie.
3. Excizia gingiei se realizează cu instrumentul KIRKLAND, cu pense anatomice și
este ușurată prin acțiunea instrumentului de detartraj în formă de „gheară”
aplicat independent.
4. Detartrajul minuțios al rădăcinilor expuse.
5. Chiuretajul rădăcinii.
6. Îndepărtarea țesuturilor de granulație: epitelial și conjunctiv (mai voluminos),
se face în toate cazurile. În cursul intervenției, îndepărtarea sângelui se face cel
mai bine prin aspirație.
7. Modelarea fină a conturului gingiei se face cu forfecuțe de plastie sau clești de
țesut; utilizarea unor pietre diamantate este posibilă, dar trebuie limitată la
situațiile când conturul gingival are o consistență fermă. Electrocauterizarea
poate fi utilizată pentru corectarea conturului gingival de la început sau după
incizia inițială. Electrocauterul nu trebuie să atingă obturații metalice, osul,
periostul sau instrumentele de consultație.
8. Toaleta plăgii se face cu ser fiziologic sau cu soluție de gluconat de
clorhexidină 0,12%.
9. Protecția plăgii se face cu cimenturi chirurgicale.

11.Instrumente și remedii medicamentoase utilizate în chiuretajul gingival

În chiuretajul gingival instrumentarul principal este reprezentat prin chiuretele
fine de tip GRACEY; șanțul gingival se spală cu ser fiziologic sau cu soluție de
gluconat de clorhexidină 0,12% cu ajutorul unei seringi; dacă șanțul gingival este
mic, cu pereți friabili și este riscul de dilacerare mecanică se aplică clorura de zinc
30%.

12.Gingivoplastia, indicații și contraindicații

Gingevoplastia este procedura ce însoţeşte gingivectomia si reprezinta o
serie de manopere de plastie prin care se urmăreşte restaurarea morfologiei
funcţionale a conturului gingival prin proceduri plastice:
- excizia papilelor cu fenomene de stază, excluse funcţional;
- modelarea marginii gingivale cu forfecuţe de plastie sau cleşti de plastie
tisulară;
- subţierea marginilor gingivale cu pietre diamantate.
Indicatii:
 Sechelele gingivale rămase după gingivostomatita ulceronecrotică.
 Fibromatoză gingivală cu îngroşarea excesivă a marginii gingivale.
 Descoperirea unor porţiuni de rădăcină în urma gingivectorniei efectuate de
necesitate în zonele vizibile, frontale.
Contraindicatii:
 Gingie subţire, friabilă, slab vascularizată, care nu se pretează la modelare
plastică.
 lnvolutii gingivale precoce, limitate la un dinte sau un de dinţi, din cauza
gradului înalt de recidivă. Aici se. aplică proceduri de chirurgie mucogingivală
prin lambouri repoziţionate lateral (ceea ce constituie, de altfel, tot o plastie)
sau prin grefe gingivale libere.

Tema13: Leziuni interradiculare. Clasificare.

1.Noţiune de leziuni interradiculare

Leziunile inter-radiculare reprezintă pierdere osoasă situată între rădăcinile
dinților multiradiculari. “leziune de furcatie”/leziune inter-radiculara (LIR) se
refera la afectarea bi-/ trifurcatiei dintilor pluriradiculari, in cursul bolii
parodontale. apar la nivelul primilor molari mandibulari, zona cea mai putin
afectata fiind la nivelul premolarilor superiori.
 2.Clasificarea leziunilor interradiculare
leziunile inter-radiculare se pot clasifica
1) in plan orizontal (diametrul V-O al defectului),
2)in plan vertical (distanta dintre un reper osos – baza defectului
si un reper dentar – zona de bi/trifurcare radiculara).
In plan vertical
- Tarnow si Fletcher clasifica 3subgrupe,
in functie de distanta dintre baza defectului osos si reperul dentar reprezentat de
zona de bi/trifurcatie:
 Subgrup A: 0 – 3 mm;
 Subgrup B: 4 -7mm;
 SubgrupC: >7mm
- Meyer se apreciaza pozitia (nivelul) cel mai apical al pierderii osoase inter-
radiculare in raport cu osul adiacent.
Leziuni inter radiculare :
- infraosoase,
- juxtaosoase,
- supraosoase.
Gradul I - modificari mici dar distincte in conturul jonctiunii amelocementare cu o
prevalenta mai mica decat proiectiile cervicale de smalt si contribuie la dezvoltarea
leziunilor de furcatie
Gradul II - proiectii cervicale de smalt aproape de furcatie fara a lua contact cu ea
Gradul III - proiectii de smalt extinse in furcatie
Gradul IV - pierderea osoasa completa intre radacini in sens vestibulo-oral
insotita de recesiuni mari, furcatia este vizibila in cavitatea bucala

3.Leziuni interradiculare de gradul I (clasa I)

Gradul I –stadiul incipient (leziunea debutanta):
- - punga supra-osoasa - exista o usoara alveoliza in zona furcatiei.
- septul inter-radicular este aproape intact,
- defectul cuprinde mai putin de 1/3 din diametrul V-O al spatiului inter-
radicular.
- la sondajul orizontal- sonda nu patrunde inter-radicular.
- aspect Rx – neconcludent, pierdere osoasa minima.
 -La sondajul orizontal, sonda nu patrunde in interradicular . 1-3 mm

4.Leziuni interradiculare de gradul II (clasa II)

Gradul II – leziune partiala tip ‘cul de sac’
- distructie osoasa mai avansata
- leziunea depaseste 1/3 din diametrul V-O al spatiului inter-radicular fara a
fi transfixianta.
- Sondaj orizontal – sonda patrunde inter-radicular, dar nu
depaseste spatiul spre cealalta fata a dintelui.
- examenul Rx - oarecare radiotransparenta, mai accentuata spre
portiunea coronara a septului inter-radicular.
-Radiografic nu se observa intotdeauna in functie de cantitatea de os restant si
defect peste 3 mm.

5.Leziuni interradiculare de gradul III (clasa III)

Gradul III – leziune completă,
--os interradicular complet absent,
- orificiile V si O ale furcatiei sunt acoperite de tesut gingival,
- deschiderea furcatiei nu poate fi observata clinic,
- sondaj orizontal - sonda patrunde dintr-o parte in cealalta a
spatiului inter-radicular (leziunea este in esenta un tunel vestibulo-
oral),
- examenul Rx - radiotransparenta crateriforma care creaza o
componenta verticala impreuna cu pierderea osoasa orizontala.
Acest tip de leziune poate fi prezent atat in gradul III cat si in gradul IV.
Gradul IV
- osul inter-radicular este complet distrus,
- tesuturile moi migreaza apical,
- deschiderea furcatiei este vizibila clinic.

6.Examenul local în viziunea aprecierii gradului de lezare a spaţiului

interradicular (instrumente utilizate)
Furcatia bucala a molarilor superiori si furcatia bucala si linguala a molarilor
mandibulari sunt accesibile pentru examinare folosind sonda parodontala curba,
sonda exploratoare sau o chiureta mica.
Mai dificil este examinarea furcatiilor aproximale.
 La molarii maxilari, intrarea in furcatia meziala este locala mai aproape de
fata palatinala, deci acestea trebuie sondate dinspre palatinal.
Furcatiile distale pot fi sondate atat dinspre palatinal cat si vestibular.

7.Analiza radiologică în diagnosticarea leziunilor interradiculare

Radiografiile se fac in mod obligator pentru a confirma concluziile facute la
sondare.
Acestea trebuie efectuate atat in plan periapical (se vizualizeaza orificiul radacinii)
cat si ocluzia prin muscare (se vad coroanele dintilor si inaltimea osului alveolar in
relatia cu jonctiunea smalt- cement).
Pe radiografie analizam localizarea tesutului osos interradicular precum si
nivelul tesutului osos fata de radacina.

8.Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa I (detartaj, surfasaj

radicular, cu sau fără plastia zonei de furcaţie)
Detartraj-surfasaj radicular cu sau fara plastia zonei de furcatie
Plastia zonei de furcatie e o modalitate de tratament de rezectie. Substanta osoasa
este indepartata (odontoplastie) si creasta alveolara e remodelata (osteoplastie) la
nivelul intrarii in furcatie.
Platia furcatiei se aplica pentru furcatiile linguale si bucale. Acccesul pentru
cele aproximale este prea limitat pentru a putea fi folosita aceasta metoda.
Tehnica:
• Incizia si reflectarea lamboului pentru a obtine acces la aria interadiculara
• Inlaturarea tesuturilor moi inflamate de la nivelul furcatiei prin scaling si
chiuretaj
• Odontoplastia
• Reconturarea crestei alveolare pentru a reduce dimensiunea buco-linguala a
defectului osos in zona furcatiei
• Pozitionarea si suturarea lamboului

9.Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa II (tunelizarea, hemisecţia,

amputaţie radiculară, regenerarea tisulară ghidată, lambou repoziţionat
coronar)
Tunelizare
• Hemisectie
• Amputatie radiculara
• RTG
• Lambou repozitionat coronar

Tunelizarea
Marirea operatorie a zonei furcatiei trebuie sa favorizeze curatirea ei zilnica.
Conditiile
de realizare:
- Igiena buna a pacientului
- Predispunere minimala catre carie
Indicatii:
  Furcatii de cl II si III a molarilor unu mandibulari.
  Unghiul de divergenta mai mare de 30 grade
Contraindicatii:
  Unghi mic de divergenta
  Predispunere catre carie
Tehnica:
  Dezinfectare
  Anestezie
  Incizii cu directie:
  Bucala spre punga
  Lingvala ½ mm paramarginal
  Bucale pentru a scoate incarcarea in directive laterala
  Rezectia lamboului mucoperiostal
  Buccal pina la marginea mucogingivala
  Lingval la nivelul marginii osoase
  Inlaturarea tesutului de granulatie
  Osteoctomie la nivelul furcatiei cu file-uri osoase
 Mai intii se folosesc cele mai subtiri - Sugarman apor Schluger
  Scaling
  Lambou repozitionat apical
  Pansament
In rezultatul tunelizarii pentru pacient devine posibila igiena zilnica pe portiunea
furcatiei.
Amputare = inlaturarea uneia sau a mai multor radacini la pastrarea insemnata a
tesuturilor coronare, mai des la molarii superiori.
Tehnica:
  Dezinfectare
  Anestezie
  Crearea lamboului mucoperiostal
  Inlaturarea testutului granular
  Impartirea radacinii ce se inlatura cu disc de slefuire. Inlaturarea
complete se realizeaza cu raspator se aude un sunet specific.
  Inlaturarea radacinii cu pensa
  Netezirea complexului radicular restant cu discuri
  Scailing si netezire la nivelul furcatiei
  Lambou repozitionat coronar
  Suturare
  Pansament
Hemisectia = inlaturarea unei radacini cu inlaturarea tesuturilor coronarea
Tehnica:
  Dezinfectare
  Anestezie
  Se imparte coroana
  Crearea lamboului mucoperiostal
  Indepartarea fragmentului de dinte cu disc diamantat cu racier continua
  Indepartarea fragmentului cu pensa
  Inlaturarea testutului granular. Scailing si netezire
  Netezirea tesuturilor restante cu discuri microgranulare
  Suturare
  Pansament
 Se va face protezare peste 3-4 luni.

10.Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa III (regenerarea tisulară

ghidată, tunelizare, amputaţie radiculară şi extracţie dentară)
Regenerare tisulara ghidata
 • Tunelizare
 • Amputatie radiculara
 • Extractive dentara
 Regenerare tisualara ghidatabMolarii inferiori
Tehnica:
  Dezinfectare
  Anestezie
  Inciziile se fac incat sa se pastreze maximal testuturile moi pentru
acoperirea membrane
  Lambou mucoperiostal pina la marginea mucogingivala
  Inlaturarea testurului granular
  Sciling si netezire
  Membrane trebuie trebuie sa iasa deasupra marginii osoase cu 2-3 mm
  Membrane se acopera completsi fara intindere
  Suturare

Tema14: Recesiuni gingivale. Clasificare.

1. Recesiune gingivală. Noţiune

Retractia gingivala reprezinta expunerea radacinilor dentare prin migrarea
marginii gingiei catre apexul dintelui (partea terminala a radacinii).
Retracția gingivală poate schimba aspectul dinților și poate produce o creștere a
sensibilității dinților la cald, dulce sau periaj. Cele mai comune situații în care este
evidentă clinic retracția gingivală sunt afecțiunile inflamatorii – gingivite și
parodontite (popular parodontoză).
 2. Factorii cauzali
Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt multiple:
Boala parodontala cel mai des incriminata, determina retractia generalizata a
gingiilor, prinscaderea suportului osos care sustine gingia; anvergura retractiei este
in legatura directa cugravitatea afectiunii parodontale
Acumularea tartrului si placii bacteriene induce activarea mecanismului de
aparare al gingiei retragerea, inflamarea si sangerarea acesteia;
Traumatisme auto - induse: periaj intempestiv, folosirea incorecta a scobitorilor
sau a ateidentare; de asemenea, agresiunea repetata a gingiei cu un obiect dur-
capatul unui creion sau piercing-urile;
Forțele ocluzale transmise inegal și necontrolat;
Modificari de pozitie ale dintilor, ce ar presupune o lamela osoasa fina sau mai
scurta, care nusustine gingia;
Un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o fragilitate si finete
gingivala siosoasa;
Tratamente stomatologice incorect realizate: lucrari protetice, obturatii
neadaptate sau crosetedentare in cazul protezelor partiale – acestea invadeaza
spatiul gingiei si induc retragereaacesteia.

3.Factorii predispozanţi
Impactul alimentar cu actiune directa, in special pe versantul palatinal al
molarilor superiori,
al caror ax longitudinal este inclinat in mod normal dinspre coronar spre vestibular
La varstnici, retractia gingivala este considerata obisnuita, chiar fiziologica, de
senescenta
Involutia de senescenta se caracterizeaza printr-o degenerescenta a tesutului
conjunctiv si a fibrelor de colagen, atrofia osului alveolar, care se reduce in volum,
in special pe seama osului medular, cu o crestere a densitatii osoase.
Varstnicii prezinta deseori dinti cu coroana clinica alungita,
radacina clinica scurtata, dar fara mobilitate patologica dentara.

4.Tipul de parodonţiu sau biotipul parodontal

Distingem parodontiu gros si subtire.
Un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o fragilitate
si finete gingivala si osoasa e un factor ce duce la aparitia retractiei
gingivale.
 5.Clasificarea recesiunilor gingivale după Sullivan şi Atkins
Sullivan si Atkins clasifica recesiunile in functie de morfologia leziunii
sirapoartele acesteia cu linia muco-gingivala dupa cum urmeaza:
clasa I - recesiuni profunde si late,
clasa a II - recesiuni superficiale si late,
clasa a III - recesiuni profunde si inguste.
clasa a IV- recesiuni superficiale si inguste.

6.Clasificarea recesiunilor gingivale după Miller 1985

Douã tipuri principale de recesiune gingivalã au fost identificate: generalizatã,
frecvent în boala parodontalã netratatã şi cu igiena oralã deficitarã, şi localizatã,
care este în mod frecvent corelatã cu factori traumatici şi adeseori implicã un
numãr redus de dinţi sau grup de dinţi. Miller in 1985 a propus o clasificare utilã a
defectelor recesiunii bazat pe înãlţimea papilei interproximale şi pe osul interdentar
adiacent zonei cu defect, cât şi a relaţiei dintre marginea gingivalã şi joncţiunea
muco-gingivalã, şi cuprinde 4 clase. Aceastã clasificare este folositoare când se ia
o decizie cu privire la opţiunile tratamentului.
clasa 1 - recesiunea nu atinge linia muco-gingivala,
tesuturile parodontale proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire de 100%
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
clasa 2 - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala,
tesuturile proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire 100%
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
clasa 3 - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala,
tesuturile proximale sunt usor afectate,
prognosticul de reacoperire radiculara este moderat
A. Fără implicarea dinţilor vecini
B. Cu implicarea dinţilor vecini
Cu toate acestea papila interdentară se găsește maiapical decît joncţiunea smalţ-
ciment și margineagingivală mai coronar de suprafaţa vestibulară
clasa 4 - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivale,
tesuturile proximale sunt sever afectate,
prognosticul de acoperire rezervat
A. Limitată (în regiunea cîtorva dinţi)
B. Pe verticală generalizată

7.Tratamentul recesiunilor gingivale (metode)

Lamboul deplasat coronar.
Acestă tehnica este relativ simplā, avānd rezultate estetice bune,
dar este de asemenea indicată când există o adâncime adecvată a sulcusului.
Tehnicile chirurgicale cu lambou pediculat , sunt recomandate dacă există țesut
keratinizat suficient in apropierea recesjunii gingivale.
În acest mod, tesutul moale folosit în acoperirea rădăcinii expuse este asemănător
cu cel existent la dintele cu defectul de recesiune și astfel, rezultatul fizionomic
este mult mai satisfācātor.
Lamboul glisat coronar, este in mod obişnuit utilizat în tratarea recesiunii de tipul
Miller I si II.
Lambouri repozitionate lateral
sunt recomandate cảnd există un defect îngust cu o gingie ataşată adecvată la locul
de donare.
Sunt realizate incizii în gingia marginală și în papila interdentarā de la locul
donator. O incizie verticală de descărcare este făcută în direcție apicalā de la
marginea gingivală la suprafață distală a zonei donatoare in poziție sulculară.
Un lambou gros parțial este ridicat, lāsând periostul intact, ceea ce va accelera
vindecarea zonci donatoare.
Lamboul donator este rotat pe loc, ca să acopere defectul și este ferm adaptat prin
sutură.
Metode de regenerare tisulara ghidată.
Utilizarea metodelor de regenerare tisulară ghidate (GTR) pentru acoperirea
radiculară includ existența regenerării unui nou ataşament de țesut parodontal.
GTR permite repopularea selectivă a suprafeței radiculare de către celulele
ligamentului parodontal, care pot forma un nou ataşament de țesut conjunctiv între
suprafața radiculară și osul alveolar.
Prevenirea migrării de celule epiteliale incapabile să formeze un nou ataşament la
suprafața radiculară este realizată prin plasarea unei bariere reprezentată de
membrane bine adaptate la suprafața rădăcinii.
Grefe conjunctive
Grefele țesutului conjunctiv sunt de obicei recoltate de la nivelul palatului,
cu condiția să existe o grosime adecvată a țesutului.
Zona trigonului retromolar poate fi de asemenea folosit,
datorită grosimii submucoasei în această zonă.
Această grefă este cu grijă suturată și un lambou coronar avansat,
plasat și suturat peste ea.
Printre varietatea abordărilor chirurgicale utilizate în tratarea recesiunii gingivale,
grefa de țesut conjunctiv în combinație cu acoperirea grefei prin lamboul de
deasupra poate fi considerată ca standard în tratarea defectelor prin recesiune
gingivala.
Grefa gingivala liberă
In aceste tehnici, grefa cuprinde atât epiteliul cât și țesutul conjunctiv,
care stă la baza și care, este luat de obicei din palat
și se suturează în locul preparat.
Întrucât revascularea grefei durează cateva zile,
vitalitatea inițială a țesutului depinde de difuzarea nutrienților de la țesutul
conjunctiv al zonei primitoare.
Buna adaptare a lamboului la țesuturile vecine este esențială pentru o hrănire
adecvată a țesutului, așa că, atunci când preparām patul pentru grefarea ulterioară,
trebuie să avem grijā să o fasonăm la dimensiunea exactă cerută pentru a asigura o
adaptare reușită.

8.Prognosticul succesului în tratament

Depinde de cauza incriminata si in mare parte de pacient: renuntarea la
obiceiurilevicioase, insusirea metodelor de obtinere a bunei igiene bucale.

Tema15: Aspecte radiologice al paradonțiului sănătos și în parodontopatii.

1. Radiografia în incidenţă izometrică, otoradială

dImaginile obtinute prin aceste incidente au la baza posibilitatea de radiografiere a
unui corp tridimensional (un dinte)
si care va aparea pe film sub forma unei imagini plane (bidimensionale)
Izometrie- imaginea radiologica trebuie sa corespunda dimensional
cu marimea dintelui radiografiat,in plan vertical.
Otoradialitate-centrarea pe orizontala, impune deplasarea si
rotarea tubului in jurul arcadei dentare,

2. Radiografia panoramică monomaxilară

Film ocluzal maxilar superior
Filmul este introdus incavitatea bucala,in plan ocluzal,si mentinut fix de
pacient prin inchiderea gurii,se obtine dimensiunea maxilarelor in plan transversal.
Pentru radiografiere de ansamblu-centrare,la nivelul osului frontal la insertia
parului sau la radacina nasului in planul medio-sagital,perependicular pe film
Film ocluzal mandibula
Capul in extensie maxima,filmul mentinut de pacient intre arcadele
dentare,centrarea pe ½ filmului,in planul mediosagitalmla 1/2 liniei imaginare care
uneste spatiile interdentare dintre PM2 si M1 de pe ambele hemiarcade,raza
centrala avind directie caudo-craniala.

3. Ortopantomografia
Ortopantomografia este un examen de baza in stabilirea aspectelor
normale si patologice, comparative (stanga-dreapta) ale structurilor
dentomaxilare.
-face parte din tehnicile panoramice si permite derularea pe un singur film a
imaginilor ambelor arcade dentare,de la o ATM la alta.
OPT imbina 2 tehnici radioimagistice clasice-radiografia prin fanta si tomografia
clasica.Dificultatea realizarii aparatelor OPT tine de forma eliptica a cavitatii
bucale,de variatiile anatomice ale acestora.
Termenul OPT se compune din :
Orto-ortografia dentara,se realizeaza cu fascicule foarte reduse de RX,care trece
prin centrul de fixare a tubului si casetei,fiind perpendicular pe film.
Pan-panoramic,aparitia pe fotografie a tuturor dintilor cu implantarea lor pe
maxilare.
Tomo-se refera la sistemul de radiografiere a statului,a planului anatomic dorit,care
se realizeaza datorita faptului ca tubul roentgen si casereta au miscari
eliptice,inverse.
Distanta focar-film folosita este de 40-50 cm,si se lucraza cu constantele 50-80 kV
si 10-15 mA.

4.Spaţiul dento-alveolar: forma, dimensiuni

Saptiul dento-alveolar –spatiul in care este desmodontiu (hiponucleu)
Dimensiuni: 0,1 0,3
Creasta alveolara:
 Oasele alveolare sunt partea din maxilar care sustine dintii
 Suprafetele lor sunt acoperite cu un strat subtire de os cortical
(dens,dur), care poate fi vazut ca o linie subtire alba pe
radiografie
Spatiul parodontal – dintre radix si laminda dura a procesului alveolar

fiind umplut cu tesuturi parodontal care apare ca o zona radiotransparenta

(neagra)
5.Lamina dură
Ø Este o foita subtire de os compact, dur sau captuseste interiorul alveolei.
Ø In radiografii apare ca o linie continua alba in jurul radacinii dintelui.
Ø Ulterior, lamina dura continua cu stratul osos cortical al crestei septului
interdentar.
Ø Mai poate fi numita lamina cribroasa datorita prezentei orificiilor pentru insertia
fibrelor ligamentare.
Ø Pe radiografii grosimea = 0,7 mm

6.Structura osului trabecular

Structura osului trabecular sau cum mai este numit os medular

este portiunea dintre corticala interna si cea externa in care sunt prezente
numeroase spatii

separate prin septuri specifice conform orientarii fibrelor Sharpey.

Zone bogate in os medular:

Ø Tuberozitatea maxilara
Ø Molar si prelomar inferiori

7.Gradul şi tipul de resorbţie osoasă: verticală, orizontală şi mixtă

Rezorbtia osoasa pe verticala:
o Crater septal interproximal
o Defec septal aproximal
o Defect hemiseptal interproximal
Rezorbtia osoasa orizontala – rezulta prin unirea a cateva zone de rezorbtie
verticala.

8.Radiografia pungilor parodontale

Spatiul parodontal se evidentiaza ca o linie neagra subtire
radiotransparenta care inconjoa ra radacina dentara – o largire a spatiuliu
indica mobilitatea dintilor.
 Ø Creasta septului interdentar dintre incisivi
Ø Subtire
Ø Ascutita
Ø Creasta septului interdentar dintre dintii posteriori
Ø Plata
Ø Rotunjita
Conturul normal al crestei alveolare este paralel cu o linie imaginara trasata conform
JSC a dintilo r adiacent

9.Halisteraza marginală
Hialisteraza marginala – demineralizarea in axul septului interdental,
reversibila manifestandu- se prin radiotransparenta verticala, centro-septata cu
ingustari, largiri, contur sters, lamina dura, insa fiind integra

10.Ciupirea septului interradicular

Ciupirea de sept – o cavitate de profunzime redusa (1-3 mm) formata in grosimea
osului septal afectand creasta septului, spongioasa lui si lamina dura.

11.Parodontită localizată
Este afectat un grup de dinti.
Pe radiografie se observa ca rebordul osos in anumite parti e intreg, si doar intr-o
anumita zona afectat.

12.Parodontită generalizată
Sunt afectați toți dinții în diferit grad.
*sistemica – toti dintii afectati in aceeasi masura

Tema16: Examenul clinic al pacienților cu parodontopatii.

1. Metodologia examinării bolnavului cu afecţiuni parodontale (anamneza,

examinarea clinică obiectivă, examene complimentare)
Examenul bolnavului cu parodontopatie se face in trei etape:
1. anamneza, prin care se obtin date relatate de bolnav; se foloseste de obicei
un chestionar;
2. examenul clinic obiectiv al parodontiului, prin care se pune diagnosticul
prezumtiv si de urgenta;
3. examene complementare prin care se precizeaza diagnosticul definitiv local
si general si contribuie la elaborarea planului de tratament.

2. Anamneza
Prin anamneza se obtin:
Date administrative si sociale privind: nume, prenume, virsta, sex, adresa, telefon,
profesiune, loc de munca, conditii de viata, de munca si sociale, etc.
Motivele prezentarii : ne intereseaza daca este o urgenta sau tratament la cerere.
Pacientul poate sa reclame: singerarea gingiilor, supuratia gingiilor, mirosul urit al
gurii, tulburari de masticatie, mobilitate dentara, tulburari fizionomice si fonetice -
prin pierderea dintilor, tartru, migrarea dintilor, spatierea sau alungirea dintilor
(egresiune), extruzia, inflamatia gingiilor, dureri. Toate datele se consemneaza
folosind notiuni cit mai apropiate de cele exprimate de pacient. Datele se
inregistreaza conform formularului de foaie de observatie sau fisa care este la
dispozitie.
Date privind starea sistemului masticator: obiceiuri alimentare, dieta, masticatia
unilaterala sau pe zona frontala, lenesa (inceata) sau viguroasa, preferinte
alimentare, masticatie grabita, superficiala - inghite ìnemestecatî, etc.
Date privind igiena dentara: daca se spala pe dinti, cind, cum executa periajul
dintilor, daca este preocupat de igiena dentara, la cit timp schimba periuta de dinti,
etc.
Daca este fumator sau nu, daca consuma bauturi alcoolice (etilism).

Antecedente personale:
Ne intereseaza date personale care influenteaza aparitia si evolutia parodontopatiei:
a. Boli ale copilariei - unele fara importanta - notam ìA.P. fara importantaî.
b. Daca a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori
de parodontopatii.
Alte afectiuni dentare
Afectiuni de sistem care influenteaza terenul - raspunsul imun:
• alergii la praf, la intepaturi de insecte, la alimente, medicamente;
• reumatism, tuberculoza, hepatita, afectiuni renale, afectiuni ale tubului
digestiv, afectiuni ale pielii, tulburari neurovegetative, nevroze, boli endocrine,
afectiuni cardiace, modificari ale circulatiei sanguine;
• boli de nutritie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
• avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
• cancere in predispozitie prin medicatia folosita si prin imunodeficienta
instalata;
• afectiuni pulmonare in boli obstructive pulmonare;
• boli de singe: anemii, trombocitopenii, trombocitoza, leucemie, etc.
• modificari de dinamica vasculara: viscozitate (VSH), acrocianoza,
T.A. modificata, ateroscleroza, arterita, modificari de ritm cardiac, stenoza si
insuficienta cardiaca sau aortica, etc;
• diferite infectii, in special renale, colecistita;
• stresuri, oboseala, conditii grele de munca, de efort, regim de viata;
• boli ale sistemului osos: osteoporoza, reumatism cronic degenerativ,
spondilite, spondiloze, artrite, artroze, etc. care influenteaza structura osului
maxilar;
• SIDA, HIV.
AH.C - notam fara importanta daca nu are legatura cu afectiunea parodontala;
afectiuni care prezinta un oarecare grad de transmitere ereditara. Parodontopatia nu
este transmisibila, dar exista o predispozitie mostenita.

3. Examenul clinic obiectiv (instrumente utilizate)

A.Examenul clinic obiectiv general Ne intereseaza:
virsta biologica, postura, afectiuni generale mentionate de pacient,evaluarea
semnelor vitale - tensiune arteriala, pulsul, frecven?a respiratorie, comportament,
reactii emotionale (anxios), tip de sistem nervos echilibrat sau nu; daca
colaboreaza, etc.
Este indrumat la medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se fac
analize de laborator.
ü Metodologia examenului cuprinde:
- Inspectia
- Palparea
- Mirosul
- Percutia
- Auscultatia
ü Etapele examinarii :
1. Inspectia fetei
2. Inspectia profilului
3. Palparea superficiala a pielii
4. Palparea profunda a muschilor mobilizatori si ai mandibulei
5. Palparea profunda a structurilor osoase si a punctelor de emergenta a
trigemenului
6. Palparea profunda a sistemului limfo-ganglionar
7. Examenul articulatiilor temporo-mandibulare
B. Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.

4. Examenul exobucal
A. Inspecție:

Norma frontala:
- aspect tegumente: normale, cianotice, congestive, paide, alunite (nevi
pigmentari), pistrui, cicatrici posttraumatice sau postinterventii chirurgicale
(incizii, abcese, adenite etc.);
- simetria fetei (hipertrofii musculare, pareze, infundare obraz unilateral =
edentatie laterala intinsa); infundarea buza superioara = edentatie frontala mediana;
deviatie de sept, respiratie orala, compresiune de maxilar etc.
- proportionalitatea etajelor fetei;
- santuri nazo-geniene si labio-geniene: sterse/accentuate;
- ragade accentuate+etaj inferior micsorat = D:V:O micsorata;
- fanta bucala: intredeschisa/deschisa obisnuit;
-rosul buzelor/aspect/herpes recidivant = amprentare dificila. Norma laterala:
Profil:
- usor convex (normal)
- sters
- accentuat convex
- concav (prognatie mandibulara, edentat total etc.) Treapta buzelor:
- buza superioara depaseste usor buza inferioara (normal)
- inversata
Santul labio-mentonier: sters/accentuat.
Tangenta la planul bazal al mandibukei/indreptata spre scoama occipitala. Unghiul
mandibular.
B. Palpare:
- contur osos: integru/cu deformari, depresiuni, proeminente dureroase sau nu.
- puncte sinusale: frontale/etmoidale/maxilare/ nedureroase/ sensibile usor/
dureroase/ unilateral/bilateral.
- puncte de emergenta ale nv. trigemen: supraorbitale, infraorbitale,
mentoniere. nedureroase/usor sensibile/dureroase.
dureri iradiante
- mastoida
- ganglioni: durere localizata sau iradiata/ declansarea spasmelor musculare.
- palparea conturului osos, punctelor sinusale etc.
C. Percutia: Hipocalcemie/ tetanie/ semn Chvostek pozitiv.

5. Examenul mucoaselor
Bucale, bolta, planseu, obraz, limba, buze
- leziuni inflamatorii, tumefactii, abcese.
- formatiuni tumorale, polipi.
- semne de intoleranta la diferite materiale.
- fistule ce exprima resturi radiculare in profunzime.
Indicele gingival (LOE si SILNESS):
- Gingie cu aspect clinic normal;
- gingie cu inflamatie usoara, discrete modificari de culoare, discret
edem, lipsa sangerarii la sondare;
- inflamatie medie, congestie, edem, sangerare la sondare;
- inflamatie avansata, congestie, staza, ulceratii, sangerare.

6. Examenul dinţilor
Examenul arcadelor alveolo-dentare.
Se precizeaza dentatia (statusul dentar) - poate fi temporar (6 luni-6ani); mixt (6-12
ani); permanenta (dupa 12 ani)
1. examinarea completa a integritatii cavitatii bucale, si anume: a tuturor
dintilor, pentru fiecare la nivelul a 6 situri, ceea ce corespunde standard de aur.
2. examinarea partiala a cavitatii bucale: molarii primi , maxilar dreapta si
mandibular stang; primii premolari, maxilar stanga si mandibular dreapta; incisivii
centrali, maxilar stanga si mandibular dreapta.
3. examinarea pe jumatate a cavitatii bucale: dintii situati in doi cvadranti
situati in diagonala (excluzand molarul de minte), considerata de autori mai
avantajoasa prin timp si cost mai redus de examinare.

7. Măsurarea profunzimii pungilor parodontale

Determinarea adancimii pungilor parodontale se face in 6 locuri de 6 puncte pentru
fiecare dinte:
- meziovestibular;
- pe mijlocul fetei vestibulare;
- distovestibular;
- distopalatinal (sau lingual);
- pe mijlocul fetei palatinale (sau linguale);
- meziopalatinal.
La palpare digitala: mobilitatea dentara patologica.
Există:
 punga gingivala sau punga falsa - se datoreaza migrarii coronare a
marginii gingivale ca si consecinta a cresterii de volum a gingiei (edem sau
hiperplazie gingivala), fara distructia parodontiului, respectiv fara
modificarea nivelului de atasament conjuctiv.
 punga parodontala sau punga adevarata - apare ca si consecinta a
distructiei parodontiului profund si migrarii apicale a insertiei epiteliale.

Distinctia intre o punga falsa si una adevarata este esentiala pentru diagnosticul de
boala gingivala sau parodontala. Ea se face in functie de pozitia bazei sulcusului
fata de JAC.

8. Evaluarea leziunilor interradiculare (furcaţiilor)

Leziunile interradiculare rezulta ca urmare a distrugerii osului alveolar, cu
migrarea consecutiva spre apical a nivelului acestuia si expunerea zonei de
bifurcare sau de trifurcare dentara.
 Clinic ne intereseaza din punct de vedere al planului terapeutic daca furcatia e
complet deschisa (penetranta) sau daca este partial invadabila.
Apreciem daca sonda patrunde pana la 3mm (gr.I).
Daca patrundem mai mult de 3mm, dar mai ramane os si pe cealalta parte,
nepenetranta (gr.II).
Daca avem liza osoasa orizontala penetranta, adica furcatie total permeabila -
furca?ie de gradul III.

9. Examene complementare: evidenţierea plăcii bacteriene

Evidentierea placii cu ajutorul revelatorilor de placa: albastru de metilen 2%,
solutie de violet de gentiana 2%, solutie de albastru de foluidina 1%, solutie de
tinctura de iod, solutie hematoxilina, eritrozina, comprimate.

10.Examene complementare: examenul modelelor de studiu

In toate tipurile de edentatie partiala este necesar si util pentru ca:
- obliga la examinarea in ansamblu a arcadelor dentare;
- permite explorarea zonelor ce nu pot fi scoase in evidenta direct;
- ajuta la precizarea diagnosticului: plan ocluzal/ curba de ocluzie/ rapoartele
dintilor in intercuspidare maxima/ axul dintilor/ volumul dintilor/ fatelete de
abrazie.
Este folosit ca si document stiintific si medico-legal.

11.Examene complementare: examenul radiologie (tipuri)

Examenul radiologic este indispensabil nu doar pt precizarea diagnosticului si
stabilirea planului de tratament, dar si ca imagine de referinta pentru urmarirea
evolutiei cazului in timp.
Se poate aprecia patogeneza bolii, localizarea, caracterul si gradul de
manifestare al schimbarilor din tesutul osos.
Tipuri de examen radiologic:
- radiografia retroalveolara, izometrica si ortoradiala - ofera date despre
coroana dintelui, osul alveolar, cat si despre radacina dentara (forma, pozitie,
lungime, rapoarte) si zona periapicala.
- radiografie retroalveolara in incidenta Clark - ofera o imagine a intregului
dinte, de la coroana pana la radacina si osul in care aceasta este ancorata.
Dezavantajele acestor tipuri de radiografii este aceea de a fi incomplete, de a nu
prezenta in totalitate pe acelasi film o suprafata mai intinsa care sa redea imaginea
completa a unei leziuni mai mari.
- radiografie axiala cu film ocluzal;
- radiografie panoramica si ortopantomograma, teleradiografia;
Ortopantomograma ofera imaginea intregii danturi si a maxilarelor pe un
singur film. Capteaza imaginea unor locuri mai greu accesibile, cum ar fi dintii de
minte, ATM, fracturile mandibulare, sinusurile maxilare si alte afectiuni in aceasta
zona.
- radiografia pumnului (corelatie intre varsta osoasa si cea dentara).

12.Examene complementare: fotografia (până şi după tratament)

Presupune masuratori pe fotografie: fata, profil, semiprofil dreapta, stanga,
arcada superioara, arcada inferioara, arcade in ocluzie.

13.Examene complementare: teste biochimice, teste microbiologice

Izolarea bacteriilor prin culturi si identificarea acestora prin metode clasice
(biochimice, antigenice) sau moderne (folosind testele de hibridizare ADN).
Teste de laborator pentru diagnosticul intecliei HIV sunt:
- Testul Elisa pentru detectarea reactiei generate de anticorpi.
- Western Blot identifica anticorpii de reactie la proteinele specifice HIV;
- antigenul p24;
- reactia polimerazei in lant.

14.Examene complementare: determinarea valorilor unor constante

biologice (hematocrit, numărarea de leucocite, VSH, glicemie, timpii de
coagulare)
Determinarea valorilor unor constante biologice: hematocrit, numaratoarea de
leucocite, VSH, glicemie, lipidemie, colesterolemie, trigliceride, probe de
disproteinimie, transaminaze, uricemie, uremie, timpii de coagulare, sangerare,
protrombina, de retractie a cheagului

Tema17: Igiena profesională a cavității bucale. Totalizare.

1. Indicii de evaluare a igienei bucale şi stării de afecțiune parodontală:

indicele de igienă bucală (IHB), indicele de placă SILNESS şi LOE, indicele
de retenţie a plăcii (LOE), indice de tartru
Indicele de igienă bucală (IHB) are două componente: indicele de placă; indicele
de tartru;
Valoarea indicelui de placă şi, respectiv, a indicelui de tartru rezultă prin
însumarea valorilor constante pe şase suprafeţe preselectate:
- suprafeţele vestibulare ale primilor molari superiori;
- suprafeţele linguale ale primilor molari inferiori;
- suprafeţele vestibulare ale incisivilor centrali superior drept şi inferior stâng.
Valorile indicelui de placă sunt:
1. absenta plăcii;
2. placă supragingivală în treimea de colet a dintelui;
3. placă în treimea mijlocie a coroanei;
4. placă în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.
1. tartru în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.
Valoarea totală a indicelui de igienă bucală rezultă din însumarea indicelui de
placă şi de tartru.
Indicele de placă SILNESS și LOE: Se realizează cu uşurinţă şi poate fi utilizat în
studii epidemiologice ale unor comunităţi mari de persoane.
Indicele de placă are următoarele valori:
1. absenţa plăcii;
2. placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafeţele dentare decât după răzuire
cu vârful rotunjit al sondei de parodontometrie;
3. placa bacteriană este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin, pelicular;
4. acumulare de placă în strat gros, care acoperă şanţul gingival de la marginea
gingivală liberă până la suprafaţa dentară.
Indicele de retenție a plăcii (LOE):
1. absenţa cariilor, tartrului sau a unor obturaţii cu margini neregulate în
apropierea gingiei;
2. tartru supragingival, carii, obturaţii cu margini neregulate;
3. tartru subgingival, carii, obturaţii cu margini neregulate;
4. tartru abundent supra- şi subgingival, carii mari şi profunde, obturaţii cu
defecte marginale mari şi retentive.
Valorile indicelui de tartru sunt:
2. absenta tartrului;
3. tartrul supragingival în treimea de colet a dintelui;
4. tartru în treimea mijlocie a coroanei;

2. Indicii de inflamaţie gingivală: indicele gingival (LOE ŞI SILNESS), indicele

de sângerare papilară (MUHLEMAN), indicele de sângerare gingivală,
cantitatea şi fluxul (debitul) lichidului din şanţul gingival
Indicele gingival (LOE ŞI SILNESS):
1. gingie cu aspect clinic normal;
2. gingie cu inflamaţie uşoară, discrete modificări de culoare,
3. discret edem, lipsa sângerării la sondare;
4. inflamaţie medie, congestie, edem, sângerare la sondare;
5. inflamaţie avansată, congestie, stază, ulceraţii, sângerare spontană.
Indicele de sângerare papilară (MUHLEMAN):
1. absenţa sângerării;
2. sângerare punctiformă izolată, unică;
3. sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusă;
4. sângerare care umple întreg spaţiul interdentar;
5. sângerare care depăşeşte marginea gingivală liberă.
Cantitatea și fluxul (debitul) lichidului din șanțul gingival:
reprezintă un indicator precoce al instalării inflamaţiei gingivale şi se apreciază cu
benzi absorbante de hârtie de filtru, impregnate cu markeri de culoare (ninhidrina)
sau analizate biochimie din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Testul
PERIOGARD, la aspartat-aminotransferază, este un test biochimie de colorare prin
care se poate monitoriza prezenţa şi gradul de afectare prin inflamaţie a gingiei şi a
paradonţiului profund. În ultimul timp, au apărut mai mulţi markeri pentru
depistarea pe cale biochimică a prezenţei unor patogeni parodontali, a unor
exotoxine şi a metaboliţilor toxici ai acestora.
Indicele de keratinizare indică gradul de inflamaţie gingivo-parodontală prin
evaluarea grosimii stratului cornos al epiteliului, care este mult mai îngroşat în
inflamaţiile septice sau prin agresiuni mecanice.
Indicele de creştere a volumului gingival (CARRANZA, HOGAN):
0 = nu există creştere de volum gingival;
1 = creştere de voum a papilei interdentare;
2 = creştere de volum a papilei şi marginii gingivale libere;
3 = creştere de volum a gingiei până la 1/3 din înălţimea coroanei sau mai mult.

3. Indici de informaţie parodontală: indicele paradontal (RUSSELL), indicele

de prezenţă a pungilor parodontale, indicele parodontal CPITN
(Community Periodontal Index of Treatments Needs), indice de
îmbolnăvire parodontală şi de necesitate de tratament, propus de ONU în
1977 şi adoptat de FDI în 1980 şi de OMS în 1983
Indicele parodontal (RUSSELL)
 absenţa inflamaţiei gingivale şi în parodonţiul profund;
 gingivită moderată, care nu circumscrie coletul dintelui;
 gingivită avansată, care circumscrie coletul dintelui, fără leziuni aparente ale
inserţiei epiteliale.

indicele de prezenţă a pungilor parodontale

În continuare sunt prezentate grade mai mari ale inflamaţiei parodontale până la:

• gingivită cu pungi şi distrucţia inserţiei epiteliale. Dinţii sunt încă bine

implantaţi, masticaţia se realizează normal. Radiologic, se observă pierderi ale
masei osului alveolar până la o jumătate din lungimea rădăcinii;
• distrucţie avansată a osului parodontal, tulburări de masticaţie severe, sunet
mat la
percuţia dinţilor cu un instrument metalic, mobilitate dentară axială.
Sunt luate în considerare pungile adevărate, mai adânci de 3 mm după
tratament antimicrobian. Indicele se poate exprima procentual prin raportul dintre
numarul de suprafete dentare cu pungi si numarul total de suprafete dentare
inmultit cu 100.
Indicele parodontal CPITN (Community Periodontal Index of Treatments
Needs)
Cele mai numeroase studii epidemiologice efectuate în întreaga lume
folosesc acest indice pentru aprecierea gradului de îmbolnăvire parodontală şi
pentru stabilirea unor criterii coerente metodologie şi realiste din punct de vedere
economic-administrativ pentru instituirea unui tratament adecvat al bolii
parodontale. Există şi păreri conform cărora acest indice acordă o importantă prea
mare prevalentei şi severităţii pierderii joncţiunii gingivo-dentare la tineri faţă de
persoanele vârstnice.
 Cerinţele de tratament parodontal sunt înregistrate pe sextanţi, grupe de dinţi
frontali sau laterali, care reprezintă o şesime a dentaţiei existente; molarii de minte
nu sunt luati în consideraţie decât ca înlocuitori ai molarilor secunzi, în absenta
acestora.
Sextanţii cuprind următorii dinţi:
17-14
13-23
24-27
47-44
43-33
34-37
sau echivalentul american de numărătoare a dinţilor:
1-5
6-11
12-16
31-28
27-22
21-17
Indicele se înregistrează când într-un sextant sunt prezenţi cel puţin doi
dinţi. Dacă într-un sextant există un singur dinte, el este inclus în sextantul vecin.
Pentru determinarea indicelui se foloseşte sonda de parodontometrie cu partea
activă terminată sub forma unei sfere cu diametrul de 0,5 mm şi care permite
detectarea tartrului subgingival, tendinţa de sângerare gingivală şi adâncimea
pungilor parodontale. Forţa exercitată nu depăşeşte 25 g, pentru a nu traumatiza
ţesuturile examinate.
Pentru fiecare sextant examinat, se codifică valorile:
1. niciun semn de îmbolnăvire;
2. sângerare gingivală la atingerea cu sonda;
3. tartru supra- sau subgingival;
4. pungi parodontale adânci de 4-5,5 mm;
5. pungi parodontale adânci de 6 mm sau mai mult.

Pe baza valorilor înregistrate, subiectul examinat se încadrează în una din

următoarele clase de necesar terapeutic parodontal:
0 = nu este necesar tratament parodontal (cod 0).
I =instituirea: sau îmbunătăţirea igienei bucale (cod 1).
II = igienă bucală, detartraj, tratament antimicrobian (cod 2 şi 3).
III = I + II şi tratament complex parodontal chirurgical, de reechilibrare
funcţională, ocluzală, de biostimulare locală şi generală.