Deja este seara, prieteni, e seara/Si luna si-a aprins lumina iara/Deci vorbele desarte sa le lasam/O

clipa de la masa sa ne ridicam.

Afara vremea s-a linistit,/Frunzele cazand nu se aud fosnind/ Natura parca a deschis larg/ Sufletul
toamnei pentru noi.

Si nu ca as grai ceva prooroceste/ Dar undeva, pe-o cale anevoioasa/ Un calator, in taina noptii
luminoasa/ Sa o străbata nadajduieste.

Boltile sunt pline de har/ Iazul acoperit de ceata cadeste/ Pace tie, celui ce mergi solitar/ Si celui ce te
adaposteste.

Dar cine esti, drumetul necunoscut?/ Lung e drumul ce-l ai de facut? / Oare de ce m-a tulburat atat/
Chipul tau fericit, gânditor si plin de avant?

Rugaciunea cea sfanta din inima/ Alunga noaptea din sufletul tau./ Poate curand, lasand totul si e, /
Ma voi ruga, ca sa iti calc pe urma.

Apoi, acoperindu-ma de cruci/ Nestiind unde, voi rataci/ Trecand prin pădurile vecine/ Si ocolind
orasele cu bine.