TEORIA ELASTICITĂȚII.

ELASTICITĂȚII

ELASTICITĂȚEA

Toate materialele folosite la realizarea structurilor de rezistență posedă până la o anumită

valoarea a solicitării proprietăți elastice.

elasticitate = forțele externe produc deformarea structurii, deformații care nu depășesc anumite limite,
atunci acestea dispar dacă se ândepărtează cauza deformației (forțele exteriorare).

În TE se presupune că corpurile au o comportare perfect elastică = revine la forma inițială după

îndepărtarea cauzei deformațiilor.

Structura moleculară a corpurilor elastice nu este considerată aici (Î: în carte sau în general în TE?).
Rezultă se presupune că materialul din care este format un corp elastic este unul omogen și este
continuu distribuit pe volumul corpului astfel încât orige bucățică tăiată din corp are aceleași
proprietăți fizice ca și întreg corpul.

O altă presupune ce simplifică discuția (teoria) este considerarea că corpul este izotrop = proprietățile
elastice ale corpului sunt aceleași pe toate direcțiile.

......................................

CONCLUZIE – 3 IPOTEZE SIMPLIFICATOARE IMPORTANTE

1. Corpul are o comportare elastică

2. Materialul din care este făcut corpul este omogen

3. Corpul este izotrop – are aceleași proprietăți pe toate direcțiile

......................................

În realitate materialele nu satisfac aceste ipoteze

De exemplu Oțelul – studiat la microscop se vede că este alcătuit din cristale de diferite tipuri oriendate
în direcții diferite = materialu leste departe de a fi omogen. Experiența a arătat că soluțiile teoriei
elasticității dezvoltate considerând ipoteza omogenități iși izotropiei se pot aplica structurilor din oțel
cu o acuratețe mare.

O explicație pentru această discrepanță ar fi faptul că cristalele sunt foarte mici (fiind milioane într-un
cm cub de material). Astfel deși proprietățile elastice ale cristalelor fiind foarte diferite între ele,
cristalele sunt distribuite aleator iar proprietățile elastice a unei bucăți de metal mai mare sunt date de
media proprietăților cristalelor componente.

Atât timp cât dimensiunile geometrice ce definesc forma corpului sunt mai mari decât diemnsiunea
unui singur cristal ipoteza omogenității se poate folosi cu o acuratețe mare și dacă cristalele sunt
orientate aleator materialul se paote trata ca fiind izotrop.

Când datorită unui anumit proces tehnologic (cum ar fi laminarea) o anumită orientare a cristalelor
predomină, proprietățile elastice ale metalului devin diferite pe direcții diferite și astfel trebuie să se
considere că materialul este anisotrop = (de exemplu în cazul cuprului laminat la rece).
TEORIA ELASTICITĂȚII. ELASTICITĂȚII