Ați făcut vreodată meditație?

La un moment dat, după ce reușești să desprinzi corpul

spiritual de cel fizic, simți o pace, o bucurie, o dragoste imensă, care te învăluie de pretutindeni. Ați
simțit așa ceva? Pentru că dacă nu, e greu să înțelegi.
Facem meditații. Este în cultura familiei noastre sa ne cultivam spiritul, sa evoluam spiritual.
Da. De aici am pornit și eu. De la dezvoltarea spirituală. Am practicat intens si constiincios,
sperind sa ajung acolo, in lumina si am ajuns. Trairirle acelea sunt adevarate orgasme mentale, nu?
Cam triviala comparatia dar, daca stau sa analizeze, da, poti spune si asa.
Ei bine o sa va surprind atunci si ma intreb daca ar trebui sa spun asta.
Spuneti, am sa va ascult cu atentie.
hm... Eu am fost si sunt ingrijitorul acestei gradini zoologice.
Credeam ca va apratine.
da... de fapt nu-mi apratine asa cum nu ne apartine nimic pe lumea asta. Eu doar am in
inngrijire citeva animale. Dar da, ca sa vorbim in cutume, aceasta gradina zoologica imi aparatine.
Adica raspund pentru ea.
In fata cui?
Buna intrebare. In fata mea insami. Si in fata ei.
A ei? A zeitei kahli?
O, nu... am ajuns mai departe de atit.
Mai departe de Kahli?
da. dincolo de ea.
M-ati facut foarte atenta. Dincolo de ea?
da. dincolo.
Adica?...
Sunt orfan. La fel cum Tulasy a fost crescut pe linga templu, eu am fost crescut pe linga o
gradina zoologica. Ma vedeati desigur cind va plimbati cu copiii dumneavostra. Era un baiat negru
si slab care dadea de mincare la animale.
Poate... nu stiu acuma...
n-are importanta. Pe scurt, proprietarul gardinii zoologice nu avea copiii si m-a indargit. M-a
dat la scoala si apoi mi-a lasat-o in mostenire... ca sa vorbesc in limba asta comerciala. Dar nu asta
conteaza.
Imi amintesc de prima mea vacanta, dupa ce intrasem la scoala. Parintele meu dorise ce era
mai bun pentru mine asa ca ma trimisese departe, la Dehli. Era una dintre cele mai prestigioase
scolo unde invatau copiii celor mai instariti oameni. Cu totii erau marcati de acest neajuns, bogatia.
Glumiti, pesemne.
Farom se aseza in lotus pe o piatra. Isi balansa umerii si corpul voios, isi aranja picioarele cu
mâinile ca un copil, apoi se linisti si spuse:
Deloc. Sa posezi bunuri materiale este un mare neajuns pentru ca te departeaza de lumea
adevarata. Pun trepte, ridica ziduri, ne imbraca in haine prea groase care ne separa de lumea cea
adevarata careia îi apartinem.
Ma intreb ce vreti sa spuneti, raspunse Vaanet asezindu-se pe iarba, linga el.
Explic imediat. Pe scurt, bogatia materiala ne face slabi, neputinciosi. Lasati un om bogat
intr-o jungla si nu-i dau mai mult de doua zile pina ce va sfirsi in chinuri in aceeasi lume unde altii
traiesc o viata.
Si invers, comenta Vaanet, aranjindu-si sahri-ul pe linga corp.
Invers nu e natural. Natural este in jungla. Invers este o lume artificiala creata de om, de
iluzia omului. O lume care arata ca insusi omul este o iluzie.
Asta stim de la invataturi dar are alta conotoatie, raspunse imediat Vaanet.
Ma bucur ca ati sesizat. Pentru ca-mi usurati calea de a va arata ceea ce cred eu cu adevarat
despre ceea ce stim despre om. hm..isi drese el glasul. Hm-hm, isi regla serios vocea pregatindu-se
parca sa cinte ceva important.
 Vaanet il privea cu atentie. Era de-o statura cu ea, slab si cu pielea foarte inchisa la culoare.
Avea parul foarte negru, cirliontat care cadea dezordonat, fara sa fie lung, peste fruntea nu prea
inalta. Sub arcadele adeinci straluceau doi ochi intunecati si foarte sclipitori, cu o privire intensa si
concentrata. Dintre ei se forma piramida unui nas cu nari largi si deschise. Gura mare avea buze
potrivit de subtiri, vinetii, peste o barbie ascutita si voluntara. Gitul era vinos și subtire si se vedea
clar marul lui adam cu joaca sub pielea uscata. Era imbracat cu un costum alb, cu tunica si pantaloni
si cu sandale cu nojite de piele. Isi tinea picioarele in locut cu niste mâini mici cu unghii patrate si
rozalii. Privind in zare reincepu:
da, oamenii aceia erau foarte patrunsi de valorile materiale pe care le posedau, de rorul lor in
societatea din care faceau parte. Copiii lor nu sunt asa cum stim noi ca sunt copiii, naivi, voiosi si
liberi. Se comportau ca niste mici oameni maturi, plini de ei si cu o responsabilitate copiata,
nefireasca pentru virsta lor. Ma simteam rintre ei ca un paria. Eram mic, negru si neneducat. Asa ca
m-am straduit din rasputeri sa devin ca ei, sa ma integrez intre ei. Nu intelegeam nimic din ce
suneau sa faceau asa ca-i imitam doar. Aparteneta la grup este unul dintre cele mai puternice
instincte umane. Facem multe compromisuri pentru ca sa ne integram in societatea unde traim, in
cutumele educatiei, sa fim acceptati. Acest instinct vine din frică, o frica ce dainuie de dinainte de
zei si de foc poate, frica de moarte a unui animal care nu supravietuieste singur in jungla, care nu
este singur decit atunci cind este bolnav sau slab, frica animalului sacrificat de grup pentru ca nu
poate tine pasul sau ca este altfel. Acest instinct ne guverneaza de multe ori inconsitent vietile, spre
pierzania si nefericirea noastra. De aceea se spune despre artisti ca sunt evoluati si ca sunt liberi.
Pentru ca, intr-o oarecare masura ei se desprind de grup, o iau razna uneori, in rapsar, inaintea
societatii de unde provin. Dar nu asta este subiectul. Din acesta frica am dorit si eu, baiat singur sa
ma integreaz intre colegii mei. M-am intors acasa plin de ifose si de o maturitate trista si trucata, la
fel ca a colegilor mei. Nu i-am placut tatlui meu da rn-a spus nimic.m-a trimis doar intre animale.
”mediteaza intre animale, mi-a spus. Ca sa-ti aduci aminte.” asa mi-a spus: ”sa-ti aduci aminte”.
De ce sa-ti adunci aminte?intreba Vaanet curioasa.
O sa vedeti. Aveti rabdare. L-am ascultat. La inceput m-am enervat. Uitasem mirosul
animaleleor. Uitasem simplitatea lor, uitasem naturaletea lor. M-am intors in casa si am spus
suparata ca eu nu mai sunt ingrijitor de animale si nu mai sunt obligat sa stau cu ele. Ca put. Tatal
meu m-a pedepsit. Nu m-a lasat sa ma mai spal.
Ce pedeapsa!?!
da. o sa vedeti de ce. Am fost si mai suparat pentru ca nu intelegeam de ce? De ce?!! dar n-
am avut incotro. Nu m-am spalat. Am nceput sa put. Pielea a inceput sa ma manince. M-am umplut
de bube la fund... ma rog, ma scuzati... Cert este ca, dupa vreo citeva saptamini, m-am obisnuit cu
mirosul meu. Asa ca tata mi-a spus:? ”puti ca un animal. Mai rau.” Am plins. Isi batea joc de mine
si nu intelegeam. A venit dupa mine si mi-a spus: ”mergi si mediteaza alaturi de animale. O sa te
simti mai bine. Ai uitat cit erai de fericit intre ele?” M-am uitata la el și nu pricepeam absolut
nimic. Ma gindeam ca s-a razgândit, ca l-am dezamagit atit de tare cu ceva si imi cere sa ma intorrc
de unde venisem. Poate ca nu fusesem destul de inteligent sau de destoinic si-l facusem de ris. Am
plecat amarit la animalele mele. Inainte de a pleca la scoala stateam cu niste maimuțe, care erau
prietenele mele asa ca m-am dus in tarcul lor. Cum m-au vazut au venit la mine si au inceput sa ma
miroasa. Le-am plăcut si m-au luat la joaca lor. Am uitat pentru o periaoda de supararea mea apoi...
Nu, sari ingrigitorul in picioare, agil ca o pantera neagra.
Îi oferi mina lui lata cu degete noduroase lui Vaanet si o ridica de jos.
Ca sa intelegi mai bine ce vreau sa-ti spun trebuie sa le vezi.
Maimutele?întreba ea nedumerita de agitația lui Faroum.
da. si celelate. Trebuie sa le privesti in ochi.
O lua inainte, urmat de femeia in sahri galben, pe aleea pietruită din gradina zoologica. O
vaca trecea libera si foarte calma in sens invers.
Uite-te! striga Faroum, aratind-o cu degetul. Priveste-o in ochi! Vezi?
Ce-aș putea să văd în ochii unei vaci, fie ea chiar sfântă?
Pacea, rosti solemn ingrijitorul. Pacea, iubirea, calmnul, armonia. Da, armonia.
 Vaanet se uită la Faroum fara sa fie preaimpresionata de o vaca foarte proastă care trecea pe
un drum pietruit.
Nu te supara ca spun ce gindesc, spuse ea incet. Dar cred ca nu este nicio pace. Este
platitudinea din mintea ei.
Spui asta pentru ca o compari cu noi, cu oamenii care avem mintea vie. Dar sa stii ca... si
vacile vorbesc intre ele.
Sunt convinsa, replica Vaanet putin plictisita pentru ca stia despre acesti adoratori ai vacilor
sfinte si sperase ca interlocutorul ei sa fie din alt soi, mai intelectual altfrl nu si-ar fi pierdit timpul
cu el. Insa comunica, il corecta ea, comunica lucrui simple, de baza: mincare, pericol, frica.
Instincte.
hm... Da, este adevarat ce spui dar... vezi... ca sa intelegi ce vreau eu sa iti spun trebuie sa
incerci sa nu mai vezi lumea prin ochii ingusti ai unui om.
Ingusti?
Da, ingusti.
Si cum s-o vad. Prin ochii unei vaci?intreba ea acidă.
Nu. prin ochii Pământului. Ai Terrei. Ai acestei planete care ne suporta, ne hraneste, ne naste
si ne ingroapa.
Nu stiu cum as putea face asta.
Or sa te ajute ele, animalele. Si plantele si florile. Doar ele sunt mai aproape. Sunt copiii ei
curati. Nu prea inteleg, batu Vaanet in retragere.
O sa vezi. Vino.
Incepura sa se plimbe printre custile si tarcurile de animale. Erau elefanti care dadeau calm
din trompe si-si faceau vint cu urechile. Mergeau agale ca si cum timpul nu ar fi existat pentr ei.
Exista dar nu avea nicio relevanta. Apoi erau maimutele care ba se jucau ba se certau, se piguleau,
se catarau in copaci.
Vezi? Sunt una cu copacii lor, arata el cu mina. Ca si cum ar fi din aceeasi lume.
Pai nu sunt? Cred ca fac asta de cind s-au nascut.
Chiar asa este. Dar nu vezi? Fata de noi, ele sunt de acolo, dintre copacii si crengile acelea.
Nu este nicio distanta intre ele. Iata, vezi paunii cu se plimba cu coada rasfirata? Apoi tigrul acesta.
Ce cap frumos!exclama Vaanet.
El nu stie ca are capul frumos. Pentru animale frumos este doar garantia perfectiunii
specimenului care va face rasa sa reziste mai mult. De fapt si pentru noi, dar nu ai constientizam
asta. Ne imaginam ca ne iubim, ca ne admiram si cind colo, indaratul placerii este acelasi instinct de
supravietuire a speciei.
Adica dumneata nu crezi in iubire?intreba Vaanet de-a dreptul suparata, ea care ajunsese
pina acolo cautindu-si iubirea si sufeltul pereche.
Sa nu vorbim despre asta acum. Doar dupa ce intelegem ce este, de fapt, omul. Pentru ca
despre asta ne invata animalele astea pe care incerc sa ti le arat. M-am plimbat zile de-a rindul
preintre ele, suparat ca tata ma alungase. Am stat printre ele, le-am privit, m-am jucat cu ele pentru
ca credeam ca ele-mi vor fi de-acum familia. Apoi, intr-o zi priveam acest tigru cum sta in
nemiscare. I-am privit privirea pierduta pina cind am intrat intr-o stare de transa. Am intrat in
meditatie si atunci am inteles totul. Am intrat in starea aceea de gratie, de beatitudine, de pace
inetrioara, cum se spune. Am intrat in starea tigrului, in starea vacii, in cea a maimutelor si atuturor
animaleleor si plantelor de pe acest pamint. Draga prietena, acea stare pe care osimtim noi in
meditatie nu este perceptia spiritului nostru ci a animalului din noi, eliberat de stresul cumplit pe
care i-l da spiritul, eliberta de ginduri, de inoiala, de ambitie, de ratiune, de constiinta. Starea de
beatitudine si de iubire interioara nu este, interioara. Este starea in care suntem cufundati cu totii,
este starea generala in care suntem scladati cu totii de pamintul acesta atit de generos, de iubitor.
Este starea de beatitudine, de creatie si de viata. Acesta stare o simt toate animalele si planetele.
Acesta stare este starea care este asociata cu viata si cu creatia ei, este vibratoa care insoteste
manisfestarea vietii pe aceasta planeta, in acesta lume. Ani de-a rindul animalele au fost ponegrite si
s-a facut apologia spiritului, a gindului, a visului. Dar nu se intelege ceea ce trebue, se confunda
enorm lucruile.
Vrei sa spui si dumneata ca animalul este superior omului?
 Iata, acest cuvint, ”superior”! Acest concept nu are relevanta pentru Mama Terra, pentru
Gaia. Concepte ca ”superior” sau ”merit”, sau ”mare” nu pot fi proprii manifestarii vietii, a creatiei,
a iubirii, pina la urma. Aceste concepte sunt prorpii creierului frontal, a ratiunii, a constiintei. Viata
si manifestarea ei, iubirea si manifestarea ei nu face diferente, nu alege. ”Este” pur si simplu. ESTE!
Mai sti cum spun evreii la Dumnezeu? YAHVEH.CEL CE ESTE. Ne-am departat de ”cel ce este”.
În moementul mărului, atunci cind am mincat marul, orice-ar fi insemnat asta, ne-am departat. Ma
uit la tot ce este in jurul meu, la manifestarile vietii pe pamint si totul este in armonie, intre ei si cu
planeta. Singurii sariti din linie suntem noi, oamneii, cu ratiunea si judecata nostra, cu liberul arbitru
care ne lasa sa alegem altceva. Alegem desigur, pentru ca putem s-o facem. Vorbim, vezi bine,
pentru ca putem cs-o facem. Dar toate astea ne indeparteaza de adevar, de pace si de iuire, precum
se povesteste in legenda turnuui babel.
Ce spui dumneata este ca noi nu suntem in armonie cu planeta si ca animalele sunt. Deci ne
sunt superioare?
Iar cuvintul asta? Este un concept inventat de oameni. Ca si bine-rau, frumos-urit. In adevar
ele nu au nicio releanta.
Pentur cine?
Pentur Dumnezeu. Pentru YAHVEH. Pentru ”cel ce este.”, pentru capacitatea universala de
a da nastere si de a crea si de a mentine viata. Pacea din ochii animalelor m-a facut sa pricep asta.
Ca noi, undeva... Totul este in noi si noi suntem in tot. M-am dus la tata si i-am spus tot ce
intelesesem. M-a sarutat pe cap si m-a trimis la baie. ”spala-te, a spus. Noi nu mai suntem animale
de multa vreme.” Mi-a desenat un cerc si a spus: ” Acesta este forma vietii noastre. Venim si ne
ducem, plecam si revenim, mereu in cerc. Pamintul este un cerc in plan, altfel o sfera. Asta este
legea continuum-ului acestui univers.
Dar cum am ajuns asa? Ce inseamna cum ai spus... ”momentul marului”?
Adica, vrei sa intrebi, de fapt, ce este omul, nu-i asa.
De fapt, preciza ea, ce este pentru dumneata, sublinie Vaanet, omul?
Faroum ofta scurt, ca si cum s-ar fi pregatit sa execute o saritura inalta, apoi continua la fel de
pasionat:

Omul a evoluat atit de mult spiritual incit si-a transcens carnea, lutul. A ajuns atit de departe,
pe alte planete, in alte lumi, nu cu nave spatiale cum incearca astia ci pentru ca devenise doar spirit.
A ajuns la pol opus de unde a plecat, in virful curbei lui Gauss. Apoi a inceput sa decada.
De ce?
Pentru ca a uitat. A uitat originea, a uitat de unde a venit si ce insemna asta. Si atunci a
pierdut semnificatia vietii. A pierdut sensul vietii si, pierzind acesta, a pierdut insasi sensul creatiei.
Si atunci omul a inceput sa piara.
Complet eronat!exclamă Vaanet supărată. Nimic nu probeaza teoria dumitale.
Cum nu?! Nu te uiti cit de deosebiti suntem de toate, subliez, de toate ființele acestui
pamint, de manifestarile vietii pe acest pamint? Si, in acelasi timp suntem si animale, in egala
masura. Nastem la fel ca orice mamifer, ne hranim si murim la fel, avem aceleasi structura si
aceleasi organe. Suntem, la baza animale.
Si spiritele? Partea frontala a creierului nostru? nu... teoria dumitale este hazardata, este
bazata pe o experienta pur personala, poate pe o trauma.
Nu inteleg cum sunt in adevar lucruile, pentru ca nu pot vedea intregul adevar. Sunt doar
om, nu Dumnezeu. Iti spun insa ca suntem animale parazitate, vizitate, salasuite sau cum vrei sa-i
spui, spirite din alta lume, total diferita de a noastra care au venit aici sa invete despre creatie,
despre iubire si despre armonie de la universul Terrei noastre. De aceea suntem supusi la cazne
imposibile pentru natura noastra simpla, de aceea am devenit altii, ne-a crescut un creier in plus,
avem manualitate, vorbim, gindim. Starea aceea de pace si de iubire profunda este starea in care
traiesc animalele si plantele. Asta simt ele in permanetea de aici si calmul, pacea si libertatea acestor
fiinte.
La ce ar folosi consitentizarea acesta?
Spiritul meu a inteles atunci ce trebuie sa invete, ce trebuie sa primeasca din lumea aceasta,
practic de ce a venit aici.
Si? apoi?
Apoi va pleca in lumea lui cu acesta scânteie, cu acesta informatie, pentru ca s-o propage
mai departe.
hm...spuse scurt Vaanet. Interesant. Si la ce ne-ar folosi nouă, oamenilor sa stim asta? Cu ce
ne face viata mai buna?
Faroum o privi fara sa poata raspundă, parca oprit din saltul sau in vazduh de intrebarea
aceea.
Poate este bine ca sa intelegm adevarul despre noi, spuse intr-un tirziu.
Ce? ca suntem animale? Asta... asta se vede usor. Trebuie sa iesi dintre animalele dumitale,
afara, in oras. Cred ca nu toti oamenii sunt vizitati cum ai spus de aceste spirite inalte. Cred ca unii
ramin asa, in animalitate.
Din pacate nu acesta este adevrarul. Iata acestea de aici. Privste-le. Sa luam de pilda leul
acesta. El nu cunoaste rautatea. Nu cunoaste invidia, pizma, dorinta de inavutire, de furt, rautatea.
El vineaza ca sa manince. Sa luam maimultele. Ele se joaca nu fura. N-o fac cu rautate. Iata câinele.
Este cel mai bun prieten al omului. Fara nicio dezvoltare spirituala câinele iubeste neconditionat,
reuseste ceva ce numai dupa ani de evolutie spirituala un om poate face. Câinele practica filosfia
iubirii si a iertarii fara nicio educatie.
Câinii pot face rau. Latra, musca, ataca.
Doar ca sa se apere sau din considerente de legile naturii sale dictata de instincte. Animalele
nu cunosc aceste atribute. Nu pot trai bine-rau, frumos-urit. Animalele doar SUNT. SUNT.
YAHVEH. Ca si plantele. Spiritele parazitare sunt cele care aduc toate aceste lucrui negative in
mintea nsotra. Ele au rautatea, pizma, uritul, judecata, furtul, uciderea. Ele, spiritele acestea ne duc
in conflicte generate de ideologii, de ambitii, de emotii impure cum ar fi lacomia sau avaritia sau
setea de putere. Da, cred ca asta le-a dsitrus, asta trebuie sa le fi distrus. Acum legea supravieturii le
trimite aici ca sa reinvete lucruile de baza care sa le ajute sa traisca.
Eu am vazut lupta pentru putere intr-o haita de animale.
Este adevarat dar are o ratiune dincolo de ele.
Desigur, ratiunea este dincolo de ele.
Nu asta voiam sa spun. Ratiunea luptei pentru putere este, din nou, supravietuirea turmei, a
haitei. Pentru asta este necesar ca grupul sa fie condus de cel mai tare de aceea conducatorul este
permanent pus la incercare de ceilalti pretendenti. Dar nu ambitia sau rautatea sau vanitatea fac asta
ci instinctul.
Daca ai ajuns aici, as putea sa te intreb de ce consideri ca instinctul este superior sau mai
justificat decit oricare dintre emoțiile amintite de tine?
Iinstincetele sunt programe de functionare imprimate in creierul nostru. Fara de ele n-am fi
trecut niciun an. Este ca si cum... ele suntem noi si ni suntem ele. De fapt, lupta se da la acest nivel,
vezi bine. Lupta dintre instincetele animalului din noi si constiinta, ratiunea spiritului. Daca n-ar fi
aceste spirite, am fi la fel cu totii, am trai in Eden, in armonie. Dar... in momentul mărului, am
muscat sau, as zice eu, am fost muscati si ne-am molipsit cu un parazit... spiritual.
Si ce ai propune? Sa-l eradicam? Nici macar nu stiu cum as putea face asta?
Asta fac inteleptii ce mediteaza in singuratate. Se desfac de firele nevazute ale spiritelor lor.
Se elibereaza. Își dau drumul in spatiu. Apoi ramin in pacea terrei noastre. Spun ca se armonizeaza
cu universul dar asta nu se poate. Adica... universul, cosmosul nu este ceva... unitar, in armonie.
Doar planeta asta din cite sunt, doar ea este un exemplu de armonie pura, de iubire si generozitate.
De aceea spiriele ajung aici, ca sa inteleaga acest mare adevar.
 Daca-i asa de ce n-o facem toti? Daca-i asa, de ce spiritul meu sta sa te asculte iar al
dumitale te-a lasat macar sa gindesti asemenea lucruri?
Pentru ca ale naostre sunt spirite evoluate. Si adevarul despre sine, oglinda pe care ti-o pui
sinesi este una dintre cele mai inalte, ultime trepte ale evolutiei. Dar nu sunt toate spiritele asa. Daca
ma duc acuma in piata mare si strig acestea tuturora se va gasi macar unul sa-mi dea in cap cu o
piatra.
Adevarat. Dar eu tot nu pricem ce se poate face cu infomratia asta...
Mediteaza si ai sa intelegi. Este vorba despre consiteintizarea acestei simbioze care este
omul, pentru ca ma intrebai la inceput. Daca constientizam asta-si poate tocmai spiritele noastre
inalte ne-au dezvaluit acest secret- poate ca le vom putea ajuta sau poate, Vaanet, poate ca vom
suferi mai putin.
De ce mai putin?
Pentru ca parte din viata pe care o ducem ni se pare dincolo de vointa si de putintele noastre
de intelegere. Ni se pare ca suntem aruncati de colo-colo fara sa fim intrebati si nu intelegem de
ce?! Poate ca zbaterea aceasta dureoara uneori, care pare de multe ori fara sens ne este data pentru
ele, pentru ca spiritele noastre sa afle ceva, sa traisca ceva, sa invete si sa se poata elibera ca sa se
poata reintoarce in lumea lor. Poate ca aceasta intelegere, aceasta constientizare ne va ajuta sa
pricepem si sa acceptam mai multe. Poate ca recunoasterea identitatii spiritului nostru va aplana
conflictul dintre noi, va face pace. Poate ca impacarea cu spiritul nostru va aduce armonia interioara
si eliberarea lui. Poate ca spirtiele noastre vor sa aflam asta, poate ca am ajuns la un nivel de
dezvoltare care sa ne permita sa aflam acest secret care, la nivelul acesta, ne va ajuta in colaborarea
dintre noi. Te las, spuse el dintr-o data parca grabit sa scape. Ma duc sa dau de mincare la tigru.
Faroum se indeparta si merse catre custile animalelor. Peste câțiva ani muri mincat de unul
dintre tigrii fara sa comunice vreodata cuiva teoriile sale. Vaanet ieși din curtea gradinii zoologice si
uita imediat cuvintele ingrijitorului. Asa se initimpla cu informatia pe care nu suntem pregatitit s-o
primim. Insa acum, cind privea trupul neinsufleit al lui Tulasy, cuvintele lui i-au revenit in minte
foarte clare. Oare si viata ei fusese hotarita de mai sus, din lumea spiritelor? Ar fi vrut sa stea de
vorba cu spiritul ei. Ar fi vrut sa converseze cu el si, impreuna sa invete unul de la celelat. Dar
simtea ca una dintre atributele lui, ale lor ale spiritelor era tocmai vanitatea, pentru ca dispetuiau
lumea lutului, lumea Terrei pe care o coniderau inferioara. Vaaanet simti ca tocmai acest lucru îi
tinea prizonieri aici, pe pamint, tocami acest dispret care-i indeparta de la strarea de armonie si de
colaborare cu gazda lor, tocmai asta le prelungea sederea in lumea acesta a lutului. Momentul in
care ar fi acceptat cu dragoste acesta lume a materiei ca pur si simplu pe o manifestare a vietii in
univers, fara resentimente si judecati, momentul acela ar fi fost un punct in care ei s-ar fi eliberat de
jugul carnii si cu totii ar fi plecat in armonia lumii lor. Vaanet se lasa o clipa furata de gindurile
acestea ratacite apoi pleca, rataind pe cimpia râului. Durerea iubirii o coplesi si cu ultima farima de
ratiune se gindi daca durerea era a lututlui sau a spiritului.