Sunteți pe pagina 1din 3

La Dacia 66

-eseu dintr-o amintire din imaginație, despre imobilul


din Dacia 66, proiectat de arhitectul Jean Monda pentru
Th. Nicolau și construit în 1930-

”Cunoșteam bulevardul acesta pentru că venisem în repetate rânduri la serate, încă de mică, pe
vremea când circulam cu trăsurile. Avusese un aer franțuzesc, cu vilele lui luxoase, cu coloane și
acoperișe înalte, cu socluri bosate și scări voluptoase care te conduceau până la hoch-parterul
maiestuos. De la o vreme însă, mă ferisem de b-dul Dacia pentru că totul devenise un șantier. Una
după alta răsăriseră clădirile cubiste, cu linii îndrăznețe și forme care mie, obișnuită cu decorația
eclectică și o admiratoare a Parisului, mi se păreau... cam simpliste, cam industriale, chiar și prin faptul
că nu mai aveau acoperișul acela înalt, din țiglă, cu sageac de lemn decorat cu profile sculptate, ci se
terminau drept și simplu. Arhitectul Jean Monda, prieten cu tata, mă corectase și-mi explicase că stilul,
chiar și al blocului la a cărui inaugurare mă invitase azi, se numea modernism, deși el și încă alți câțiva
îi temperase simplitatea, pe care o prefera Horia Creangă, cu compoziții volumetrice și înlocuiseră
decorațiile stilurilor vechi cu jocuri geometrice interesante, cum era streamline, jocul liniilor. Unii critici
denumiseră acest nou stil, art-deco, după ”Expoziția internațională de Arte Decorative și Industriale
Moderne”, de la Paris, prin 1925. Eram deci curioasă să văd noua creație a domnului arhitect Monda,
proiectată pentru domnul Nicolau, un alt prieten al tatei. Mașina mă aduse până în fața imobilului dar
nu am intrat direct. Am traversat strada ca să-l pot privi mai bine. Era o toamnă rece. Copacii mai
păstrau câteva frunze arămii care se agățau cu încăpăținare de crengile înnegrite de ploaie.
De departe, blocul părea mai degrabă asemănător unui vapor, de fapt a unui transatlantic, pentru că,
deși doar cu 6 niveluri, dintre care unul era demisol, totuși părea impozant. Era împărțit în trei registre
orizontale: cel inferior, bosat, apoi etajele într-un tot paralelipipedic, pentru ca cel de sus, retras și
marcat pe mijloc de un vârf, să subțieze silueta.

Registrul de mijloc, dominant, era la rândul său


împărțit în registre verticale, într-o compoziție
simetrică, după un ax marcat de intrare și de
geamul vertical al casei scării. De-o parte și de alta
axului, cele 4 ferestre rotunde, ca de vapor,
completau desenul de inspirație navală al blocului.
Fiecare dintre colțurile clădirii era compus de câte
un volum care înainta puțin spre stradă, astfel încât
peretele intrării părea a se retrage, invitând dar
sporind și efectul de înălțime.

Peste registrul principal, desfășurat pe patru


niveluri, se așează un altul, retras, conformat astfel
încât să accentueze punctul cel mai înalt al clădirii.
Acest volum avea colțuri rotunjite și era decorat în
stilul streamline ceea ce-l subția. Mijlocul său purta
o fleșa care-mi amintea de un catarg sau de o
antenă de radio. Totul, fleșa, liniile orizontale, mă
făceau să mă gândesc la trimuful geometriei clare
asupra eclectismului alambicat, sau al tehnicii
asupra unui trecut ce-mi părea acum și mie
desuet.

Începea să-mi placă stilul acesta. Masivitatea și


simplitatea volumelor tăiate drept era
echilibrată de subțirimea fleșei care împungea
aerul ca o floretă, de cele 8 hublouri și de silueta
care se subția spre partea de sus. Stream-urile,
cum le denumise domnul arhitect, subliniau
ferestrele dar atenuau în același timp ascuțimea
colțurilor, la fel ca și rotunjirea lor, indicând
privirii o mișcare. Balcoanele, la fiecare etaj câte
unul și pe fiecare jumătate câte un rând așezat
simetric, aveau un desen curb, feminin și erau
decorate din nou liniar dar de astă dată cu linii
verticale, ce dădeau o mișcare rotirii formei.
Sus, la ultimul nivel, erau aprininse luminile și am bănuit că de acolo se auzea și muzica aceea ascuțită
și agitată de jazz care cobora în stradă prelingându-se suav pe traseele de portativ ale stremurilor.
Chemată de ea și nerăbdătoare să văd interiorul acelui vas construit în beton, am dat de-o parte ușa
mare și grea de metal, decorată și ea cu forme geometrice, acoperită cu o mică copertină semirotundă
și am păstruns, în lumea art-deco.”