30 octombrie 2017

Artele majore. Arhitectura. Criterii de clasificare a operelor de arhitectură.

Principalele elemente de arhitectură. Tehnici de construcţie şi termeni.
Planuri. Planificare urbană, urbanism.

1. ARHITECTURĂ Arta de a construi după legi specifice, la Început empiric descoperite, u.lterlor
statuate de teoreticieni (Vitruviu, În antichitate, Brunelleschi şi AIberti, În Renaştere, W. Gropius, in
epoca modernă).

2. ELEMENT DE ARHITECTURĂ Fiecare dintre părţile constitutive ale unui edificiu, care pot fi
individualizate prin formă, dimensiuni, uneori materiale diferite, corespunzind unor funcţii anume
indeplinite in cadrul ansamblului construit.

3. ABSIDĂ Spaţiu. cu traseu - circular, poligonal, rectangular sau, mal rar, lobat, ieşit in rezalit faţă de
zidul perimetral al unei biserici; işi are originea in arhitectura romana (terme, bazilici, rar temple), de la
care preia planul iniţial semicircular şi acoperirea cu o semicalota; In epoca paleocreştină adăpostea
cathedra si altarul. Absida altarului (v. sanctuar) este plasata in axul bisericii, de regulă spre est,
comunicand cu nava centrală sau cu naosul, fie direct, fie prim intermediul unui cor sau al transptului.
Absidele laterale se află in extremitatea estică a navelor; laterale sau a transeptului, iar in cazul bisericilor
de plan tnconc, adosate laturilor de nord şi de sud ale naosului.

4. ABSIDOLA 1. Fiecare din absidele de mici dimensiuni. dispuse. in hemiciclu in jurul absidei altarului
din bazlllcile romanice şi gotice, avind funcţia de capele. 2. Denumire dată absidelor de mici dimenSiuni
din extremitatea navelor laterale ale aceloraşi bazilici, adesea neobservabile de la exterior, avand forma
unor nişe săpate in grosimea ziduluI estic al acestora,

5. ACOPERIŞ Ansamblul elementelor (învelitoare, şarpanta) ce constituie partea superioară a unei

cUnstrucţii, destinat să încllidă sp'aţiile de dedesubt şi sa le. protejeze de intemperii. In funcţie de părţile
constitutive, ca SI de zone, epoci şi stiluri, pentru a. sunt folosite materiale diverse (lemn, olane, ţigle,
placi de ardezie, metal, piatră). A. au forme diferite: în pupitru, a. cu o singură pantă; - în două ape, cu ~
versante care se întîlnesc într-un unghi ascuţit, Inchise cu frontoane, în general triunghiulare; - în patru
ape, cu 4 versante, cu muchiile marcate, avînd sau nu coamă; - morăresc, o variantă a a. în 4 ape, în care
versantul din faţadă este retezat de un fronton trapezoidal; - mansardat, a. cu pantă frîntă, retras de la faţa
zidului, adăpostind la bază una sau mai multe încăperi sau spaţiul podului; - în terasă, a. cu o pantă de
8°_10°, etanşat cu asfalt şi prevăzut cu parapet de protecţie; - articulat, sistem în care fiecare încăpere sau
grup de încăperi are o învelitoare proprie (caracteristic pentru arhitectura gotică,. bisericile moldoveneşti
din sec. 15-16, şi bisericile ruseşti; - rotunjit, lipsit de şarpantă, Invelitoarea urmind curbura extradosului
bolţii de dedesubt, caracteristic bisericilor bizantine şi, în general, construcţiilor occidentale cu cupolă. O
tipologie parţial diferită o au a. turnurilor' piramidal, .cu 4-8 (sau cu 10-12) laturi de înălţimi variabile, In
funcţie de zonă, epocă şi de amplasament; - conie, plasat deasupra unui spaţiu cu traseu circular; - baroc,
realizat din tablă, cu o succesiune de curbe şi contracurbe, care descriu forme etajate, cu un diametru din
ce în ce mai redus' - bulbat, caracteristic bisericilor ruseşti, avînd form~ unui bulb de ceapă, ridicat
deasupra unui tambur cilindric.

6. ADOSAT Termen marcînd situaţia in care două elemente constructive sînt amplasate spate În spate sau
un element constructiv (coloană, pilastru) ori un edificiu sînt ridicate În faţa altuia mai important, pe care
se sprijină.

7. AMBRAZURĂ (fr) 1. Deschidere practicată Într-un zid, deli.mitată de cadrul unei ferestre sau al unei
uşi. 2. Spaţiul cupnns Intre montanţii ferestrei sau uşii.

8. ANGAJAT Termen care desemnează situaţia spe,cială a unei coloane sau a unui element de sprijin care
sînt semiÎncastrate într-un zid.

9. ANTABLAMENT 1. Parte componentă a structurii unui edificiu clasic ori de sorginte clasică, plasată
Între capitelurile coloanelor sau pilaştrilor - pe care se sprijină - şi fronton. Este alcătuit din arhitrava,
friză şi cornişă, proporţiile şi decoraţia variind in funcţie de respectivul ordin de arhitectură, sau de stil
(diferenţe În Renaştere, Baroc). 2: Prin. extensie: parte terminală - mulurată -a unui mobilier, a unei uşi
sau a unei ferestre, sprijinita pe colonete. sau pilaştri.

10. ARC 1. Traseu geometric realizat dintr-o curbă sau din combinaţii de curbe. 2. Element constructiv
care are un asemenea traseu.

11. ARCADĂ Deschidere practicată într-un zid, sub un arc, care îşi ia numele de la tipul de traseu al
acestuia şi se sprijină pe montanţi de zidărie sau pe coloane. Uneori, traseul arcului este subliniat de o
arhivoltă. Cazuri particulare: - geminată, tip de a. dublă, la care montantul median este înlocuit cu o
consolă ; - oarbă, tip în care zidul de sub arc nu este pătruns total de gol, creîndu-se astfel o nişă plată.

12. ARCATURĂ 1. Arcadă mică sau şir de arcade foarte puţin adîncite adosate unui perete sau părţilor
unei construcţii şi care îmbracă forma de arc. 2. Şir de mici arcade oarbe, cu rost ornamental, sprijinite de
console, colonete, baluştri sau lesene.

13. ARHITRAVA Element arhitectonic, la origine din lemn apoi din piatră şi, mai tîrziu, chiar din zidărie,
cu. dezvoltare orizontală, care uneşţe partea superioara a doi sau mai mulţi montanţi. In ordinele clasice,
alcatuieşte partea inferioară a antablamentului. Cand se sprijină pe coloane poartă denumirea de epistil.

14. ARMĂTURĂ Asamblaj de piese metalice sau lemnoase, în scopul de a reuni, Întări sau sprijini
diferitele părţi ale unui Întreg sau de a realiza coeziunea lor, jucînd rolul unui schelet.

15. ATRIU (lat. ater, negru) 1. La origine, camera principală a casei antice, adăpostind vatra, al cărei fum
înnegrea pereţii. Cu timpul, forma şi destinaţia se modifică. În epoca eienistică, a. este o galerie acoperită
susţinută pe coloane, înconjurînd un bazin central descoperit. 2. Curtea interioară a unei locuinţe romane.
3. În arhitectura paleocreştină şi bizantină timpurie, curte închisă, înconjurată pe toate laturile de un
portic, precedînd intrarea în bazilică.

16. BAZĂ Element constitutiv al unei coloane sau al unui pilastru, cu forme, profile, dimensiuni,
proporţii şi decor raportate la întregul din care face parte, contribuind la definirea stilistică a acestuia.

17.