CONTINUTUL SI ROLUL GENETICII MEDICALE

Genetica medicala este domeniul din medicina care se

ocupa cu descifrarea si cunoasterea naturii ereditare a
bolilor umane. Ea studiaza structurile, mecanismele si legile
de baza ale transmiterii ereditatii, a mesajului genetic de
la o generatie la alta, atat pentru caracterele normale cat
mai ales pentru cele patologice.
GENÉTICĂ -Ramură a biologiei care studiază
fenomenele eredității și variabilitatea lor.
Ereditatea- Însușire a viețuitoarelor de a transmite
urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii.
Variabilitate-) Proprietate a ființelor vii de a-și
schimba, sub influența mediului și a eredității, însușirile
morfologice, fiziologice, biochimice 
Termenul de 'genetica' a fost introdus in 1906 de
catre W. Bateson, moment in care se redescopereau
(confirmau) legile lui Mendel si cand Galton si Garrod
(1902) introduceau pentru prima oara termenul de 'erori
innascute de metabolism'.

In viziunea moderna, genetica medicala poate fi

definita ca stiinta care se ocupa cu studiul mecanismelor
de inregistrare,conservare si transmitere a
informatiei ereditare de-a lungul generatiilor, precum si cu
modificarile ereditatii sub actiunea factorilor mutageni si
implicatiile acestora in etiologia bolilor ereditare si/sau cu
predispozitie ereditara.
Astazi, cunostintele de genetica medicala servesc la
intelegerea rolului jucat de gene (si separat, rolul
mediului) in formarea caracterelor normale pe de o parte
si in etiologia bolilor ereditare, pe de alta parte. Prin
studiul acestora, genetica medicala aduce date foarte
pretioase in privinta implicatiilor factorilor genetici si a
modificarilor acestora in patologia umana.
Cunostintele de genetica si aplicarea lor in medicina au
o reala valoare pentru medicina clinica; conform datelor
actuale se apreciaza ca aproximativ 1/3 din copiii bolnavi
prezinta o boala genetica. Sunt deja bine etichetate peste
6000 de boli genetice. Din acestea, la peste 2500 se stie
cu exactitate gena patologica (mutatia intragenica) si s-a
reusit izolarea multor asemenea gene. Statisticile arata ca
aproximativ 5-7 % din indivizii unei populatii prezinta o
tulburare genetica, mai mult sau mai putin evidenta.
Cercetarile ultimelor trei decenii au mai identificat o
seama de boli cu anomalii cromosomice. Studiindu-se
aspectul cromosomilor in celulele embrionilor avortati, s-a
stabilit ca la aproximativ 1/2 din toate avorturile spontane
ale primului trimestru de sarcina, tesutul embrionar
prezinta grave tulburari ale numarului sau structurii
cromosomilor, acestea fiind cauza avortului spontan.
Amploarea cercetarilor de citogenetica si genetica
moleculara din ultimele decenii au dus la
consolidarea Geneticii clinice ca parte integranta a
Geneticii medicale. Genetica clinica se ocupa cu domeniul
sindromologiei si dismorfologiei din patologia genetica, cu
posibilitatile de investigare si diagnosticare a bolilor din
aceasta patologie, de asemenea cu modalitatile de
prevenire a transmiterii tarelor ereditare la descendenti.
 Data fiind frecventa mare a bolilor genetice si explozia
cercetarilor efectuate in acest domeniu, genetica medicala
a devenit specialitate de sine statatoare in medicina, cu
coordonate bine definite.
Multiplele cercetari de genetica moleculara efectuate in
marile centre de genetica din lume au facut posibil ca
peste 98 % din componenta genomului uman, respectiv
cartografierea acestuia, sa fie deja cunoscute. Aceasta
recenta realizare largeste considerabil posibilitatile de
cunoastere a mutatiilor genice din bolile ereditare. De mai
multi ani, tehnologia performanta a geneticii medicale a
creat premizele pentru initierea terapiei genice intr-o serie
de boli ereditare.
In scopul diagnosticarii precoce si al profilaxiei bolilor
ereditare, diagnosticul antenatal se practica pe scara tot
mai larga. In acelasi context, se efectueaza
studii screening  in scopul depistarii imediat la nastere a
bolilor genetice, a purtatorilor heterozigoti de gena
recesiva si al instituirii unui tratament adecvat.
Studiile geneticii medicale in domeniul cancerogenezei
au evidentiat inca de multi ani implicarea predispozitiei
ereditare in etiopatogenia procesului canceros.
Investigatiile genetice impreuna cu consultul si sfatul
genetic trebuie sa-si extinda aria de cuprindere in
populatie, in scopul instituirii unei asigurari medicale
corespunzatoare, a efectuarii unei reale profilaxii a bolilor
ereditare.
Prin ereditate (de la latinescul hereditas) se intelege
ansamblul de trasaturi, de caractere pe care parintii le
transmit copiilor; cu alte cuvinte, acestea se transmit de la
o generatie la alta, constituind mostenirea biologica.
Ereditatea poate fi definita si ca insusirea organismelor vii
de a produce urmasi asemanatori lor. Caracterele
morfologice si functionale ale fiecarui organism constituie
fenotipul, el fiind unic (propriu) pentru fiecare individ si
constituindu-se pe baza genotipului, a ereditatii mostenite
de la parinti; din imbinarea celor doua genomuri parentale
se constituie un nou organism, dar niciodata identic cu cel
al parintilor.
Genomul este totalitatea informatiei ereditare
continuta in setul haploid al fiecarui gamet.
Prin genotip se intelege totalitatea genelor continute
in moleculele de ADN mostenite prin cei doi gameti care
au participat la fecundare (materialul matern si patern).
Fenotipul sumeaza totalitatea caracterelor
morfologice, functionale, psihice, comportamentale ale
unui organism, care s-au format pe baza interactiunii
dintre genotip si factorii de mediu.
In constituirea tuturor caracterelor fenotipice intervine
alaturi de ereditate si mediul cu o cota variabila. Exista
unele caractere pur ereditare, ca de exemplu grupele
sanguine eritrocitare, proteinele plasmatice s.a. Alte
caractere sunt partial ereditare: inteligenta,
comportamentul psihic etc. Foarte putine caractere se
considera a fi determinate numai de factorii de mediu.
Practic, in orice caracter exista o cota mai mare sau mai
mica de componenta ereditara. In cazul caracterelor
partial ereditare se vorbeste de mostenirea unei
predispozitii genetice.
Genetica medicala se ocupa deci de toate aspectele
intricarii ereditatii in constituirea caracterelor normale si
mai ales a celor patologice, subliniind implicarea ereditatii
in cauzalitatea bolilor genetice si a celor partial genetice.
In patologia umana, alaturi de numarul mare al bolilor
genetice se adauga si bolile cu predispozitie genetica, a
caror morbiditate este notabila in populatie. Ele au
etiologie multifactoriala, in care se intrica componenta
ereditara cu factori de mediu. Printre bolile cu
predispozitie ereditara, boala coronariana - cardiopatia
ischemica - infarctul miocardic, astmul bronsic, diabetul
zaharat, hipertensiunea arteriala, bolile psihice s.a, au net
caracter familial.
Clasificarea bolilor genetice
In raport cu cota de participare a ereditatii in etiologia
bolilor, acestea se pot imparti in:
I.boli genetice;
II.boli partial genetice (boli comune, cu predispozitie
ereditara).
I.     Bolile genetice se subimpart in:
boli genice:
a)    monogenice;
b)   poligenice, multifactoriale;
boli cromosomice:
a)  numerice;
 b)  structurale.
1.a) Prin definitie, bolile monogenice sunt rezultatul
unor mutatii genice in una sau ambele alele, putand
avea expresie puternica - dominanta in fenotip, sau
recesiva. Datele statistice releva ca frecventa bolilor
monogenice este de aproximativ 5%; in acest procent
sunt inglobate atat bolile monogenice cu expresie
fenotipica de la nastere, cat si cele cu debut tardiv.
1.b) Bolile poligenice, multifactoriale rezulta prin
cumularea actiunii mai multor gene cu diversi factori
de mediu. Componenta ereditara este reprezentata
de o predispozitie mostenita care creeaza organismului
o vulnerabilitate fata de anumiti factori de mediu.
Aceste boli denumite si partial genetice au caracter
familial, remarcandu-se in anumite familii un risc de
recurenta crescut.
Se estimeaza ca jumatate din defectele congenitale si
majoritatea bolilor cronice ale adultului sunt de
etiologie poligenica
Se estimeaza ca jumatate din defectele congenitale si
majoritatea bolilor cronice ale adultului sunt de
etiologie poligenica multifactoriala; cele mai multe
statistici efectuate in Europa si SUA evidentiaza ca
frecventa bolilor partial genetice este de 50 - 60 %.
Bolile cromosomice sunt insotite de alterari ale
numarului sau structurii cromosomilor, vizibile
microscopic si antreneaza dismorfogenezii si disfunctii
organice importante, unele dintre acestea fiind
patognomonice in raport cu cromosomul afectat.
 In raport cu originea modificarilor cromosomice ele se
subimpart in:
a) germinale (mostenite);
b) somatice (dobandite), care apar in tumorile canceroase.
In unele mutatii genice care antreneaza si modificari ale
structurii cromosomului la acel nivel, ca de exemplu
microdeletii, microduplicatii, anomaliile cromosomice pot fi
submicroscopice, detectabile prin tehnici de citogenetica,
combinate cu tehnici de genetica moleculara.
II. Bolile partial genetice sunt determinate simultan de
tulburari ereditare si factori de mediu. In cele mai multe
cazuri, zestrea ereditara nu prezinta gene patologice, ci
doar anumite combinatii genice care prin prezenta lor
confera organismului o susceptibilitate pentru boala, in
prezenta unor factori de mediu favorizanti. Practic,
susceptibilitatea este starea de predispozitie genetica ce
se poate converti in boala in anumite conditii de mediu.
Studiile familiale statistice releva ca anumite combinatii
genice din genotip pot constitui un potential pentru
declansarea (debutul) unei boli. Astfel spre exemplu,
indivizii de grupa sanguina 0I sunt mai susceptibili (sunt
predispusi) pentru ulcer gastro-duodenal decat indivizii de
grupa sanguina AII, BIII si ABIV. Continuand cu exemple
tot din sfera tesutului sanguin, notam ca indivizii cu
haptoglobine de tip Hp1-1 sunt mai sensibili la factorii
mutageni (cancerigeni), cu alte cuvinte, mai susceptibili
pentru a dezvolta leucemie decat indivizii cu alte
combinatii genice pentru haptoglobine.
 Pe de alta parte, s-a evidentiat ca organismele cu
anumite haplotipuri HLA prezinta vulnerabilitate pentru
unele boli, existand astfel o frecventa mai mare a unor
stari patologice in anumite haplotipuri HLA.
In plus, multiple cercetari de genetica clinica au scos in
evidenta de mai multi ani ca in declansarea si evolutia
bolilor epigenetice, constitutia genetica proprie fiecarui
individ joaca intotdeauna, un anume rol. Este bine
cunoscut astfel ca anumite combinatii genice (normale, de
altfel) creeaza o sensibilitate a organismului fata de
factorii nocivi din mediu.
Intotdeauna mediul influenteaza expresia fenotipica a
genotipului. Se poate spune atunci ca genotipul confera o
norma de reactie a organismului fata de conditiile de
mediu in care traieste. Plastic exprimat, genotipul este
'partitura', iar fenotipul 'simfonia' ce se realizeaza pe baza
partiturii.
Istoricul geneticii(din cartee perioadele )
METODE DE STUDIU IN GENETICA MEDICALA
Materialul genetic se studiaza pe cateva nivele:
nivel molecular;
nivel morfo-clinic si morfo-functional;
nivel citogenetic;
nivel statistic, populational.
Nivelul molecular cuprinde totalitatea metodelor de
studiu al acizilor nucleici, al structurii genelor normale si
patologice, al functionalitatii acestora in transcriptie,
translatie si in relatia gene-polipeptide, cat si tehnologiile
folosite pentru clonarea de gene, pentru manipularea si
vehicularea lor in anumite genotipuri.
Nivelul morfo-clinic  cuprinde examenul clinic al
bolnavului, urmarindu-se modul cum sunt constituite
caracterele fenotipice pe aparate si sisteme, eventualele
devieri fenotipice, incluzand si examinarea atenta a
aspectului dermatoglifelor.
Nivelul citogenetic sumeaza totalitatea metodelor
pentru evidentierea cariotipului, la cazurile suspicionate de
anomalii cromosomice.
Cariotipul se poate evidentia prin:
metoda indirecta, efectuarea de culturi celulare din:
T  limfocite circulante;

T  fibroblaste din lichidul amniotic (prin amniocenteza);

T  vilozitati coriale;
T  maduva hematogena etc.

metoda directa, pentru maduva hematogena (evidentierea

cariotipului din maduva hematogena se face in cazurile de
hemopatii maligne).
Nivelul statistic cuprinde efectuarea anchetei
familiale si studiul a cat mai multi membri ai familiei in
vederea efectuarii arborelui genealogic (pedigree),
cuprinzand 2-3-4 generatii.
Pe baza datelor statistice obtinute se pot evidentia:
tipul mutatiei, modul de transmitere in generatii si
eventualii purtatori ai tarei genetice (cu evaluarea riscului
recurentei bolii la descendenti).
Nivelul statistic mai cuprinde si studii seriate pe un
numar cat mai mare de gemeni (monozigoti si dizigoti) in
vederea evaluarii heritabilitatii - a componentei ereditare -
in constituirea caracterelor fenotipice normale si
patologice.
Intreaga activitate depusa la Cabinetele de consult si
sfat genetic urmareste stabilirea unui diagnostic corect,
depistarea purtatorilor de tara genetica si
acordarea sfatului genetic adecvat.