6-12 februarie 2012

Anul IV▪ Nr. 6 apare în fiecare joi

Preţ: 8 lei

Săptămâna
Juridică
Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Consiliu ştiinţific Din cuprins

Monna Lisa BELU MAGDO ›› Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care se
solicită restituirea unui imobil preluat abuziv. Contract de cesiune
Pavel PERJU
de drepturi litigioase. Lipsa calităţii de persoană îndreptăţită
a cesionarului de a solicita restituirea bunurilor în natură sau
acordarea măsurilor reparatorii
›› Împlinirea termenului de prescripţie a executării silite a unei
hotărâri judecătoreşti. Introducerea unei noi acţiuni având acelaşi
Director editorial obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi în vederea obţinerii unui nou
Adriana PENA titlu executoriu. Admisibilitate
›› Cerere de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri pronunţate
de o instanţă străină. Întreruperea cursului prescripţiei dreptului
de a cere executarea pe durata procedurii de exequatur
›› Contract de leasing. Distrugerea bunului. Acţiune în despăgubiri
formulată de utilizator împotriva societăţii de asigurare. Limitele
mandatului deţinut de utilizator în baza contractului de leasing
›› Avocat exclus din profesie. Constatarea nelegalităţii deciziei.
Cerere de despăgubiri. Condiţii şi persoane obligate la plată
›› Titular al contractului de cesiune de drepturi de autor. Acţiune în
obligarea la încheierea contractului de muncă. Respingere
›› Anulare act administrativ individual emis de autoritatea publică.
Autorizaţie de construire. Suspendarea executării actului admi-
nistrativ
›› Similaritatea elementelor verbale, figurative şi conceptuale ce
compun două mărci. Încălcarea dreptului de folosire exclusivă a
mărcii. Interzicerea fabricării, deţinerii în vederea comercializării
şi retragerea de pe piaţă a produselor ce aduc atingere mărcii
titularului al cărui drept a fost încălcat prin contrafacere

Litteris
international
 Cuprins
DREPT CIVIL
Cerere de acordare de măsuri reparatorii în baza Legii
nr. 10/2001 pentru un imobil expropriat. Renunţarea la
succesiunea fostului proprietar al imobilului preluat de
stat. Lipsa calităţii de persoană îndreptăţită « I.C.C.J.,
secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr. 3591 din 3 mai 2011 ___________________________ 4
Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin
care se solicită restituirea unui imobil preluat abuziv.
Contract de cesiune de drepturi litigioase. Lipsa calităţii
de persoană îndreptăţită a cesionarului de a solicita
restituirea bunurilor în natură sau acordarea măsurilor
reparatorii « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7073 din
12 octombrie 2011 ________________________________ 5
DREPT PROCESUAL CIVIL
Împlinirea termenului de prescripţie a executării silite
a unei hotărâri judecătorești. Introducerea unei noi ac-
ţiuni având același obiect, aceeași cauză și aceleași păr-
ţi în vederea obţinerii unui nou titlu executoriu. Ad-
misibilitate « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 1653 din 24 februarie 2011 _____ 6
Cerere de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri
pronunţate de o instanţă străină. Întreruperea cursului
prescripţiei dreptului de a cere executarea pe durata
procedurii de exequatur « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia
nr. 6888 din 6 octombrie 2011 _________________________ 8
DREPT COMERCIAL
Contract de leasing. Distrugerea bunului. Acţiune în
despăgubiri formulată de utilizator împotriva societăţii
de asigurare. Limitele mandatului deţinut de utilizator
în baza contractului de leasing « I.C.C.J., secţia a II-a
civilă, decizia nr. 3373 din 1 noiembrie 2011 _____________ 9
Cesiune de creanţă între Ministerul Finanţelor Publice
și A.V.A.S. Plată nedatorată. Acţiune în restituire
formulată de debitorul cedat. Natura juridică a acţiunii.
Termenul de prescripţie aplicabil « I.C.C.J., secţia a II-a
civilă, decizia nr. 2928 din 4 octombrie 2011 ____________11
Lipsa consimţământului asociatului unic persoană
juridică. Lipsa conflictului de interese. Condiţii « Curtea
de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 211 din 23
noiembrie 2010 __________________________________12
Contract de concesiune. Caracterul de titlu executoriu
al contractului. Efecte cu privire la un drept de creanţă
accesoriu « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2302 din
14 iunie 2011 ____________________________________13
continuarea pe pagina următoare »
2
Index
A
Act administrativ ........................................... 19
Acţiune în contrafacere ................................. 20
Asociat unic .................................................... 12
Autoritate publică .......................................... 19
Autorizaţie de construcţie ............................. 19
Avocat ............................................................. 14
C
Calitate procesuală .....................................5, 14
Cesiune de creanţă ......................................... 11
Cesiune de drepturi litigioase ......................... 5
Concurenţă neloială ....................................... 20
Concurs ideal de infracţiuni .......................... 22
Conflict de interese ......................................... 12
Consimţământ ............................................... 12
Contestaţie la executare ................................ 13
Contract de asigurare ....................................... 9
Contract de cesiune ....................................... 17
Contract de concesiune ................................. 13
Contract de leasing .......................................... 9
Contract de muncă ......................................... 17
Contravenţie .................................................. 19
D
Despăgubiri ............................................4, 9, 14
Drept de autor ............................................... 17
E
Element verbal şi figurativ ............................ 20
Executare silită .............................................6, 8
Exequatur ......................................................... 8
Expropriere ...................................................... 4
I
Imobile preluate în mod abuziv ..................4, 5
Infracţiune gravă ............................................ 23
M
Mandat ............................................................. 9
Marcă .............................................................. 20
Măsuri reparatorii ............................................ 5
continuarea pe pagina următoare »
 Cuprins (continuare)
O DREPT ADMINISTRATIV
Omor calificat .................................................22 Avocat exclus din profesie. Constatarea nelegalităţii
deciziei. Cerere de despăgubiri. Condiţii și persoane
P obligate la plată « Curtea de Apel Pitești, secţia comercială,
Penalităţi de întârziere .................................. 13 de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1563 din 10
Persoană impozabilă ..................................... 16 noiembrie 2010 __________________________________14
Persoană îndreptăţită la restituire ............. 4, 5
Plată nedatorată ............................................ 11
Pluralitate de infracţiuni ............................... 22
DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL
Prescripţia executării silite ......................... 6, 8 Operaţiuni de vânzare de bunuri imobile cu caracter
Prescripţie extinctivă ..............................11, 14 repetat efectuate de o persoană fizică. Sfera de aplicare
Procedură prealabilă ...................................... 14 a taxei pe valoarea adăugată. Calitate de persoană
Proprietate ........................................................5 impozabilă « Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de
Protecţia martorilor ...................................... 23 contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 498 din 25
Provocare ....................................................... 22 martie 2011 _____________________________________16
Putere de lucru judecat ....................................6
DREPTUL MUNCII
R Titular al contractului de cesiune de drepturi de autor.
Raport de subordonare ................................. 17 Acţiune în obligarea la încheierea contractului de muncă.
Reducerea pedepsei ....................................... 23 Respingere « Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă și
Renunţare la succesiune ...................................4
asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 504
Revendicare mobiliară ......................................6
din 9 februarie 2011 _______________________________17
S DREPTUL URBANISMULUI
Similaritate marca ......................................... 20
Societate de asigurare ......................................9
Anulare act administrativ individual emis de autoritatea
Succesiune ........................................................4 publică. Autorizaţie de construire. Suspendarea execu-
Succesor cu titlu particular ..............................5 tării actului administrativ « Curtea de Apel Constanţa,
Suspendarea executării actului administrativ ... 19 secţia comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de
contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 23 din 19
T ianuarie 2011 ____________________________________19
Titlu executoriu .........................................6, 13
Trafic de droguri ............................................ 23 DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE
TVA ................................................................ 16 Similaritatea elementelor verbale, figurative și
conceptuale ce compun două mărci. Încălcarea dreptului
U de folosire exclusivă a mărcii. Interzicerea fabricării,
Ultraj contra bunelor moravuri .................... 22 deţinerii în vederea comercializării și retragerea de pe
piaţă a produselor ce aduc atingere mărcii titularului al
V cărui drept a fost încălcat prin contrafacere « I.C.C.J.,
Vânzare imobile ............................................. 16 secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2020
din 4 martie 2011_________________________________20

DREPT PENAL
Concurs ideal de infracţiuni. Omor calificat. Ultraj contra
bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Provocare « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2935 din 6
septembrie 2011__________________________________21
Cauză de reducere a pedepsei. Art. 19 din Legea
nr. 682/2002. Infracţiune gravă « I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 1488 din 19 aprilie 2011 ___________________23

3
 Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate Cerere de acordare de măsuri repara-

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 3591 din 3 mai 2011
(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv,
persoană îndreptăţită la restituire, succesiune,
renunţare la succesiune, expropriere, despăgubiri)
torii în baza Legii nr. 10/2001 pentru
un imobil expropriat. Renunţarea la
succesiunea fostului proprietar al imo-
bilului preluat de stat. Lipsa calită ţii de
persoană îndreptăţită
Legea nr. 10/2001, art. 4
C. civ., art. 696

Conform art. 696 C. civ., eredele care renunţă la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede,
aceste dispoziţii de drept comun fiind preluate și în conţinutul legii speciale de reparaţie nr. 10/2001.
Astfel dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945,
nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de acceptare. Prin art. 4.6 din Normele
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, textul de lege a fost explicitat în sensul că, faţă de îm-
prejurarea că prevederile legale fac referire numai la succesibili neacceptanţi, per a contrario, rezultă că
succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile legii, deci se recunoaște valabilitatea renunţării exprese
a unuia dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunţării exprese să profite succesibilii
acceptaţi notificatori împreună cu cei neacceptaţi notificatori, care au fost repuși de drept în termen.
Speţa: Petenta V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar, solicitând anularea dispoziţiei emisă de Primarul
Municipiului Buzău, prin care a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Tribunalul Buzău a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că petiţionara V.A. a renunţat la succesiunea rămasă de
pe urma defunctului său soţ, V.P., conform certificatului de moștenitor din 17 septembrie 1992 emis de fostul Notariat de Stat
al Judeţului Buzău.
Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa, a admis plângerea formulată de reclamantă,
a anulat dispoziţia emisă de primarul municipiului Buzău și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile
reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Certificatul de moștenitor referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P. conţine menţiunea că reclamanta este
străină de succesiune, în dreptul rubricii renunţători, fără însă a se menţiona declaraţia de renunţare a acesteia, declaraţie ce
trebuia luată în conformitate cu dispoziţiile privind procedura succesorală notarială în vigoare la acea dată conform Decretelor
nr. 40/1953 și nr. 377/1960, precum și art. 696 C.civ.
Recursul declarat în cauză de primarul Municipiului Buzău a fost admis.
Eredele care renunţă la moștenire e considerat că nu a care a făcut obiectul renunţării exprese să profite succe-
fost niciodată erede, conform art. 696 C.civ. sibilii acceptaţi notificatori împreună cu cei neacceptaţi
Dispoziţiile de drept comun au fost preluate în legea notificatori, care au fost repuși de drept în termen).
specială de reparaţie nr. 10/2001, privind regimul juridic Faţă de conţinutul neechivoc al dispoziţiilor legale
al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie menţionate se constată că instanţa de apel a aplicat greșit
1945-22 decembrie 1989. legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază de
Astfel dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege fac referire prevederile legii de reparaţie.
doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu Recurentul, deși invocă și dispoziţiile pct. 7 al art. 304
au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în C.proc.civ., nu indică care sunt motivele contradictorii
termenul de acceptare. ori străine de natura pricinii, așa încât instanţa nu are a
Prin art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare se pronunţa asupra acestui motiv de modificare.
unitară a Legii nr. 10/2001, textul de lege a fost explicitat Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, a admis
în sensul că, faţă de împrejurarea că textul de lege face recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Ploiești, a
referire numai la succesibili neacceptanţi, per a contrario, modificat decizia în tot, în sensul respingerii apelului
rezultă că succesibilii renunţători nu beneficiază de declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului
prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renun- Buzău.
ţării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca de cota

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

4
 Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv Notificare formulată în temeiul Legii

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7073 din 12
octombrie 2011
(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv,
cesiune de drepturi litigioase, persoană îndreptăţită la
restituire, măsuri reparatorii, proprietate, succesor cu
titlu particular, calitate procesuală activă)
nr. 10/2001 prin care se solicită resti-
tuirea unui imobil preluat abuziv. Con-
tract de cesiune de drepturi litigioase.
Lip sa calităţii de persoană îndreptăţită
a cesionarului de a solicita restituirea
bunurilor în natură sau acordarea mă-
surilor reparatorii

Legea nr. 10/2001, art. 3, art. 4

Succesorul cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu
persoana ce s-a pretins proprietara bunurilor solicitate prin notificare, nu poate fi considerată persoană
îndreptăţită în condiţiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în
scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare. Calitatea de persoană
îndreptăţită, în accepţiunea legii speciale, aparţine doar fostei proprietare, singura în măsură să solicite
restituirea imobilului pe calea Legii nr. 10/2001. Împrejurarea încheierii unui contract de cesiune
de drepturi litigioase, fiind o chestiune ce interesează strict părţile contractante, nu poate influenţa
raportul juridic născut ca urmare a formulării de către fosta proprietară a cererii de restituire în temeiul
prevederilor legii speciale.

Reclamanta a declanșat prezenta procedură judiciară
în calitatea sa de cumpărătoare (cesionară) de drepturi
litigioase, rezultate din notificarea înregistrată sub nr.
82/2002 formulată de cedenta S.B.A.R., în calitate de
fostă proprietară a bunurilor solicitate prin notificare,
preluate în mod abuziv de către stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4
alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în
înţelesul acestui act normativ, la măsuri reparatorii,
constând în restituirea în natură sau, după caz, prin
echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor
la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și
moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice
îndreptăţite.
Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptăţite la
restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura
excepţie de la regula instituită prin dispoziţiile art. 3
din lege, care consacră caracterul intuitu personae al
reparaţiei, aceea prevăzută de art. 4 alin. (2) din lege, care
recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice
îndreptăţite, prin succesiune legală sau testamentară.
Or, în speţă, reclamanta nu are calitate de moștenitor,
fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui
contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat
cu persoana ce s-a pretins proprietara acestor bunuri,
contract încheiat anterior formulării notificării.
În acest context, calitatea de persoană îndreptăţită,
în accepţiunea legii speciale, aparţine doar fostei
proprietare, singura în măsură să solicite restituirea
imobilului (liber) pe calea Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea încheierii unor contracte de cesiune de
drepturi litigioase fiind o chestiune ce interesează strict
părţile contractante, nu poate influenţa raportul juridic
născut ca urmare a formulării cererii de restituire în
temeiul prevederilor legii speciale.
Așadar, chiar dacă reclamanta se consideră a fi
creditoarea transmiţătoarei (cedentei) cu privire la
obligaţia acesteia de a-i transmite dreptul de proprietate
ce poartă asupra imobilelor pretinse în procedura legii
speciale, nu poate fi considerată persoană îndreptăţită
în condiţiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea
recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în
natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin
notificare.
Practica Curţii europene invocată – drept argument
în susţinerea criticilor aduse hotărârii atacate privește,
astfel după cum însăși partea a arătat și după cum rezultă
și din cele dezvoltate în considerentele prezentei decizii,
garantarea dreptului de proprietate recunoscut, așa cum
și legea naţională dispune, în favoarea titularului său
(din al cărui patrimoniu a fost preluat) și nu, astfel cum
pretinde recurenta în favoarea unei terţe persoane, alta
decât cea stabilită de lege ca fiind beneficiarul actului de
reparaţie.
Așa fiind, și întrucât, în speţă, nu este îndeplinită
una dintre cerinţele esenţiale ale legii speciale,
respectiv calitatea de persoană îndreptăţită la restituire
în accepţiunea acestei legi, se vădesc ca fiind legale
dispoziţiunile instanţelor precedente, motiv pentru
care, recursul dedus judecăţii a fost respins ca nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

5
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Executare silită
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 1653 din 24 februarie 2011
(cuvinte cheie: revendicare mobiliară, putere
de lucru judecat, prescripţia executării silite,
executare silită, titlu executoriu)
Împlinirea termenului de prescripţie a
executării silite a unei hotărâri judecă-
toreşti. Introducerea unei noi acţiuni
având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi
aceleaşi părţi în vederea obţinerii unui
nou titlu executoriu. Admisibilitate

C. proc. civ., art. 166, art. 405

C. civ., art. 1201

A considera că subzistă puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile anterioare, cu consecinţa
paralizării unei noi acţiuni introdusă de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, în condiţiile
în care această hotărâre este lipsită de executorialitate, prin efectul prescripţiei dreptului de a cere
executarea silită, dar în ipoteza în care dreptul material la acţiune nu s-a prescris, ar echivala, cu lăsarea
fără substanţă a dreptului de acces la un tribunal, garantat de articolul 6 din Convenţie. Astfel, pentru
ipoteza în care dreptul material la acţiune este imprescriptibil sau mai lung decât termenul de prescripţie
a dreptului de a cere executarea silită, trebuie să i se recunoască părţii interesate posibilitatea de a
introduce o nouă acţiune, în valorificarea aceluiași drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se
opune excepţia autorităţii de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunţată anterior.
Speţa: Reclamantul Municipiul Câmpina a chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor și Patrimoniului Naţional
și Muzeul Naţional de Artă al României, solicitând obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate și posesie un număr de
202 bucăţi schiţe și desene în creion, peniţă și laviu, având drept autor pe pictorul N.G.
Reclamantul a cumpărat bunurile menţionate de la G.N.G., fiul pictorului N.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare,
autentificat sub nr. 1958/1939 de Judecătoria Mixtă Câmpina, iar, după vânzare, acestea au rămas, în depozit, la fostul
Muzeu Toma Stelian, în anul 1950, la înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă al României, fiind preluate de către acesta, unde
sunt înregistrate și în prezent. S-a arătat că pârâtul refuză restituirea bunurilor, deși recunoaște că acestea sunt înregistrate
în patrimoniul său.
Prin sentinţa civilă nr. 936 din 1 iulie 2009, tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune și a respins
acţiunea reţinând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile 995/2002, pronunţată de Tribunalul București.
Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa apelată și a trimis cauza spre rejudecare la
Tribunalul București.
Împotriva acestei decizii, a exercitat recurs pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României.
Recursul nu este fondat.
Asupra motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile aceasta să fie o limitare legală (să aibă bază în dreptul
art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte reţine că, prin intern), să urmărească un scop legitim, să fie necesară
acest motiv, se critică încălcarea dispoziţiilor legale care într-o societate democratică și să fie proporţională,
reglementează excepţia autorităţii de lucru judecat. să păstreze un balans rezonabil între interesul general
Pe planul dreptului substanţial, prin dispoziţiile și imperativul apărării drepturilor individuale, între
art. 1200 pct. 4 C.civ., această excepţie este reglementată mijloacele folosite și scopul vizat, pentru a nu afecta
ca o prezumţie legală, irefragabilă, iar, pe planul dreptului însăși substanţa dreptului de acces la un tribunal (a se
procesual, această excepţie are natura unei excepţii de vedea în acest sens cauza Lungoci împotriva României,
fond, absolute, peremptorii, conform art. 166 C.proc. hotărârea din 26 ianuarie 2006).
civ., coroborat cu art. 1201 C.civ. Prima instanţă a apreciat că sentinţa civilă
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor nr. 995/2002, pronunţată de Tribunalul București, ire-
Omului, care se impune cu forţă obligatorie instanţelor vocabilă, prin care a fost admisă prima acţiune în reven-
naţionale, întrucât, împreună cu Convenţia Europeană dicare formulată de reclamantul Municipiul Câmpina
a Drepturilor Omului, formează un bloc de conven- împotriva pârâţilor din prezenta cauză se bucură de
ţionalitate, excepţia autorităţii de lucru judecat repre- autoritate de lucru judecat, astfel încât un nou litigiu
zintă o limitare permisă a dreptului de acces la un tribunal având același obiect, aceeași cauză juridică și care poartă
independent și imparţial, instituit de lege, cu condiţia ca între aceleași părţi nu mai poate fi primit.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

6

Reţinând și dispoziţiile art. 405 C. proc. civ., în actuala
reglementare, tribunalul a apreciat că hotărârea nu-și mai
pierde autoritatea de lucru judecat, care reprezintă acel
efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea,
și că această exclusivitate presupune ca un nou litigiu să
nu mai fie cu putinţă, chiar dacă reclamantul se află în
termenul de prescripţie al dreptului la acţiune.
Mai mult, instanţa de fond a apreciat că pasivitatea
creditorului în executarea hotărârii în termenul legal de
prescripţie nu poate atrage, pentru acesta, posibilitatea
formulării unei noi acţiuni, chiar dacă se află în termenul
de prescripţie a dreptului la acţiune, întrucât o parte
nemulţumită de o hotărâre judecătorească ar putea ră-
mâne în pasivitate cu privire la executarea ei și, după ce
hotărârea și-ar pierde puterea executorie, ar putea exer-
cita o nouă acţiune pentru a obţine măsuri mai favorabile.
În opoziţie, instanţa de apel a considerat că prescripţia
dreptului de executare silită afectează numai caracterul
executoriu al acestei hotărâri, rămânând deplin eficiente
celelalte atribute ale autorităţii de lucru judecat, neatinse
de pierderea dreptului de executare silită, aceasta fiind și
logica pentru care art. 405 C.proc.civ. prevede stingerea
numai a dreptului de executare silită, dar nu și a puterii
de lucru judecat, întrucât, într-adevăr, prescripţia
dreptului de executare silită vizează numai efectul de
executorialitate, atașat puterii de lucru judecat, iar
nu și celelalte atribute legate de incontestabilitate,
exclusivitate și obligativitate.
În cauză, Înalta Curte reţine, astfel, că ceea ce formează
obiect de controversă este corelaţia între prescripţia
executării silite și autoritatea de lucru judecat, precum
și consecinţele acesteia asupra dreptului de proprietate
dedus judecăţii și modalităţii prin care acesta poate fi
„resuscitat”, prin promovarea unei noi acţiuni în justiţie,
în ipoteza existenţei unei hotărâri irevocabile anterioare,
care și-a pierdut executorialitatea.
În acest sens, spre deosebire de reglementarea ante-
rioară (fostul art. 404 C.proc.civ.) care prevedea că „o
hotărâre judecătorească anterioară, ce nu s-a executat
în timp de 30 ani de la data sa, nu se va mai putea exe-
cuta și va pierde puterea de lucru judecat”, prin regle-
mentarea actuală (art. 405 C. proc. civ.), se prevede
expres doar pierderea puterii executorii a titlului neva-
lorificat înăuntrul termenului de prescripţie [alin. (3)
– prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu
executoriu își pierde puterea executorie].
Prescripţia dreptului de a cere și obţine executarea
silită nu este o continuare a prescripţiei dreptului
material la acţiune, ci o prescripţie de sine stătătoare,
care privește posibilitatea de a solicita executarea silită
a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face ceva,
corespunzător obiectului obligaţiei.
Astfel, prescripţia dreptului de a cere și obţine execu-
tarea silită funcţionează ca o sancţiune procesuală pen-
tru creditor și un beneficiu legal pentru debitorul care a
fost susceptibil de a fi urmărit în bunurile sale, consti-
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
Drept procesual civil
tuind o cauză legală de stingere a puterii executorii a
oricărui titlu.
Este în dezbatere, în acest context, sancţionarea
a două atitudini și stabilirea prevalenţei uneia dintre
ele: a creditorului care, având un titlu executoriu, nu a
acţionat pentru punerea lui în valoare sau, dimpotrivă,
a debitorului care, știind că a fost condamnat, nu s-a
conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa de instanţă și
nu a executat-o de bunăvoie. Or, principul care trebuie să
prevaleze în materia executării este acela al îndeplinirii
benevole, din oficiu, a obligaţiilor, și nu al recurgerii la forţa
coercitivă a statului, mai ales în ipoteza în care debitorul
obligaţiei de executare este statul sau un reprezentant al
său, în cauză, pârâtul recurent Muzeul Naţional de Artă al
României (a se vedea în acest sens cauza Sandor împotriva
României, hotărârea din 24 martie 2005). Rezultă că,
deși puterea de lucru judecat și executorialitatea sunt
atribute diferite ale hotărârii judecătorești, ele sunt în
interdependenţă și se influenţează.
A considera, însă, că subzistă puterea de lucru judecat
a unei hotărâri irevocabile anterioare, cu consecinţa
paralizării unei noi acţiuni introdusă de persoana căreia
i s-a recunoscut dreptul pretins, în condiţiile în care
această hotărâre este lipsită de executorialitate, prin
efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită,
dar în ipoteza în care dreptul material la acţiune nu s-a
prescris, ar echivala, în opinia instanţei de recurs, cu
lăsarea fără substanţă a dreptului de acces la un tribunal,
garantat de articolul 6 din Convenţie.
Astfel, pentru ipoteza în care dreptul material la
acţiune este imprescriptibil sau mai lung decât termenul
de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită,
trebuie să i se recunoască părţii interesate posibilitatea
de a introduce o nouă acţiune, în valorificarea aceluiași
drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se
opune excepţia autorităţii de lucru judecat decurgând
din hotărârea pronunţată anterior.
În acest context, consideraţiile instanţei de fond
privind eventuala pasivitate voluntară a creditorului, care
ar putea spera în obţinerea unei soluţii mai favorabile,
în ipoteza exercitării unei noi acţiuni, nu pot întemeia,
cel puţin în cazul dedus judecăţii, deci nu au caracter de
generalitate, soluţia pronunţată, întrucât reclamantul -
Municipiul Câmpina - obţinuse recunoașterea deplină
a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile
solicitate și obligarea pârâtului Muzeul Naţional de
Artă al României la restituirea acestora, situaţia sa fiind
mai defavorabilă, în ipoteza celui de-al doilea proces,
în care hotărârea anterioară va putea fi folosită doar
ca mijloc de probă, existând posibilitatea administrării
și a altor mijloace de probă, ce pot conduce la stabilirea
unei situaţii de fapt diferite și la o nouă evaluare
judiciară, nemaiexistând o imutabilitate a verificării
jurisdicţionale.
7
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Executare silită
Cerere de încuviinţare a executării sili-
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 6888 din 6
octombrie 2011 te a unei hotărâri pronunţate de o in-
stanţă străină. Întreruperea cursului
prescripţiei dreptului de a cere executa-
(cuvinte cheie: executare silită, exequatur, rea pe durata procedurii de exequatur
prescripţia executării silite)

C. proc. civ., art. 405

Potrivit dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3
ani de la data nașterii dreptului de a cere executarea.
În situaţia în care titlul executoriu îl constituie o hotărâre pronunţată de o instanţă străină, dintr-un
stat care nu este membru al Uniunii Europene, această hotărâre nu poate fi pusă în executare pe teritoriul
României în absenţa unei hotărâri de exequatur.
Cererea formulată pentru recunoașterea hotărârii pronunţată în alt stat constituie un act începător de
executare, care are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, respectiv ștergerea prescripţiei începute
anterior, iar noul termen de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de
exequatur.
Speţa: Tribunalul Bacău a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, a admis cererea formulată
de reclamanta M.B. AG Elveţia în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL și a dispus încuviinţarea executării silite a hotărârii
pronunţate la 14 iunie 2006 de Tribunalul Olten Gosgen - Elveţia, hotărâre recunoscută prin sentinţa civilă nr. 719 din 29
aprilie 2009 a Tribunalului Bacău.
Instanţa de fond a reţinut că hotărârea Tribunalului Olten Gosgen a fost recunoscută de instanţele românești prin sentinţa
civilă nr. 719 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.
128 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău și că prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu a operat, deoarece
cursul prescripţiei a fost suspendat pe durata soluţionării cererii de exequatur, mai puţin pe perioada suspendării judecăţii cererii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta, care a fost respins prin decizia nr. 123/2010 a Curţii de Apel Bacău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recursul nu este fondat.
Problema de analizat este aceea a excepţiei prescripţiei Reclamanta a solicitat încuviinţarea executării silite la
dreptului de a cere executarea silită, invocată de 11 mai 2010, prin cererea depusă la Tribunalul Bacău.
recurenta-pârâtă prin întâmpinarea depusă la instanţa Cererea urmează a fi privită ca fiind făcută înăuntrul
de fond. termenului de 3 ani prevăzut de art. 405 C.proc.civ.,
Potrivit dispoziţiilor art. 405 C.proc.civ. dreptul de a pentru următoarele considerente:
cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la Hotărârea pronunţată de instanţa străină nu putea
data nașterii dreptului de a cere executarea. fi pusă în executare pe teritoriul României în absenţa
Titlul executoriu îl constituie hotărârea pronunţată la unei hotărâri de exequatur. Așadar, cererea formulată de
14 iunie 2006 de Tribunalul Olten Gosgen, Elveţia, prin reclamantă pentru recunoașterea hotărârii Tribunalului
care pârâta SC P. SRL a fost obligată la plata sumei de Olten Gosdgen constituie un act începător de executare
27.486,35 euro cu dobânzile aferente către reclamanta în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul
M.B. AG. nr. 167/1958, care are ca efect întreruperea cursului pre-
Din verificarea acesteia rezultă că ea a devenit execu- scripţiei, respectiv ștergerea prescripţiei începute anterior.
torie la 29 noiembrie 2006, conform atestatului de intra- În aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Decretul
re în vigoare. nr. 167/1958, noul termen de prescripţie a început să
Cererea de recunoaștere a hotărârii străine a fost curgă de la 16 noiembrie 2009 – data rămânerii definitive
soluţionată irevocabil la data de 16 noiembrie 2009, a hotărârii de exequatur, dată faţă de care cererea de
data la care sentinţa civilă nr. 719 din 29 aprilie 2009 a încuviinţare a executării silite din 11 mai 2010 apare ca
Tribunalului Bacău a rămas definitivă prin respingerea fiind formulată în termen.
apelului pârâtei.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

8
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte Contract de leasing. Distrugerea bu-

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3373 din 1
noiembrie 2011
(cuvinte cheie: contract de leasing, contract de
asigurare, despăgubiri, societate de asigurare,
mandat)
nului. Acţiune în despăgubiri formulată
de utilizator împotriva societăţii de
asigurare. Limitele mandatului deţinut
de utilizator în baza contractului de
leasing

O.G. nr. 51/1997, art. 9 lit. c), f)

Din economia art. 9 lit. c) din O.G. nr. 51/1997 reiese faptul că finanţatorul se obligă să transmită
utilizatorului, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului
de dispoziţie. Astfel, drepturile transmise de finanţator utilizatorului în baza contractului de leasing
exclud posibilitatea promovării unei acţiuni în justiţie de către utilizator pentru obţinerea despăgubirii
datorate în cazul distrugerii bunului, un astfel de demers judiciar înscriindu-se în prerogativa dreptului
de dispoziţie care aparţine finanţatorului în calitate de proprietar al bunului distrus.
Chiar dacă leasingul se bazează și pe un mandat încheiat între finanţator și utilizator, de îndeplinirea
căruia depinde însăși existenţa sau inexistenţa contractului de leasing, nu există nici un temei legal în
baza căruia acest mandat să se prelungească și în sfera contractului de asigurare, ca un mandat implicit.
Astfel, în cazul în care utilizatorul solicită societăţii de leasing o împuternicire pentru promovarea
acţiunii împotriva societăţii de asigurări este justificat refuzul finanţatorului de a-i da împuternicirea
în condiţiile în care se conturează culpa sau chiar intenţia utilizatorului în producerea riscului asigurat.
Speţa: Reclamanta SC D.I. SRL a încheiat cu pârâta SC R.L. IFN SA, la data de 27 februarie 2006 contractul de leasing
financiar nr. CLF 80711 în baza căruia a achiziţionat în leasing autoturismul marca NMV x 5, auto pe care l-a asigurat pentru
furt și avarii la SC U.A. SA Pitești, în poliţa de asigurare figurând ca asigurat societatea de leasing.
La data de 2 mai 2009, în timp ce auto era parcat la sediul societăţii reclamante, s-a produs un incendiu la autoturism,
soldat cu distrugere în întregime.
Urmare acestui eveniment reclamanta a acţionat în judecată societatea de asigurări, proces în care i s-a solicitat o
împuternicire din partea asiguratului (societatea de leasing), titularul poliţei de asigurare.
În acest context, reclamanta, (…), a solicitat obligarea pârâtei SC R.L. IFN SA la remiterea unui document, împuternicire
sau procură care să ateste dreptul acesteia de a promova acţiunea având ca obiect recuperarea de la asigurătorul SC U.A. SA
a daunelor suferite în urma avarierii autoturismului asigurat, sub sancţiunea de daune cominatorii, iar în caz de refuz să fie
autorizată reclamanta prin hotărâre judecătorească să exercite o astfel de acţiune.
În drept, reclamanta a invocat în susţinerea cererii dispoziţiile cuprinse la art. 4.8 din contractul de leasing financiar,
potrivit cărora proprietarul transmite utilizatorului toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu
excepţia dreptului de dispoziţie asupra bunului, după cum îi recunoaște utilizatorului dreptul la acţiune directă împotriva
furnizorului în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, viciile aparente sau ascunse.
Tribunalul București prin sentinţa comercială nr. 9076/2010, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului. (…)
Societatea reclamantă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând modificarea hotărârii, admiterea
apelului și schimbarea în tot a sentinţei fondului în sensul admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
Recursul nu este fondat.

Cu titlu circumstanţial Curtea amintește că leasingul
este o operaţiune complexă prin care o parte denumită
finanţator transmite pentru o perioadă determinată
dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar
este utilizatorului, la cererea acestuia, contra unei plăţi
periodice, iar la sfârșitul perioadei de leasing finanţatorul
se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului
de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul ori de a
înceta raportul. În cadrul acestei operaţiuni utilizatorul
are dreptul să-și aleagă furnizorul, finanţatorul fiind
obligat să respecte dreptul utilizatorului de a alege
furnizorul.
Drepturile și obligaţiile părţilor, precum și elementele
obligatorii pe care trebuia să le conţină contractul de
leasing, sunt expres reglementate de dispoziţiile O.G.
nr. 51/1997.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

9
 Drept comercial
În cauză părţile au încheiat la data de 27 februarie 2006
un contract de leasing financiar, privind transmiterea fo-
losinţei unui autoturism marca BMW x 5, iar la data de
4 februarie 2010 utilizatorul și-a exprimat opţiunea de
prelungire a duratei leasingului. La data de 2 mai 2009
s-a produs un incendiu în urma căruia autoturismul a ars
în întregime.
Utilizatorul, reclamanta recurentă, se consideră în-
dreptăţit să promoveze o acţiune pentru obţinerea des-
păgubirii de la societatea de asigurare invocând man-
datul special inserat în clauza de la art. 48 din contractul
de leasing potrivit căreia proprietarul transmite utiliza-
torului toate drepturile derivând din contractul de
vânzare-cumpărare cu excepţia dreptului de dispoziţie
asupra bunului.
Clauza în discuţie are conţinutul reglementat legal
prin intermediul obligaţiei corelative înscrisă în art. 9
lit. c) din O.G. nr. 51/1997 și are în vedere dreptul de
folosinţă al utilizatorului care este un drept de creanţă
a cărei natură juridică poate fi asimilată cu drepturile
locatarului dintr-un contract de locaţiune. Dar, distinct
de calificarea naturii juridice a dreptului utilizatorului
de folosinţă asupra bunului ca drept de creanţă sau,
după unele opinii exprimate în doctrină, drept real ale
cărei prerogative se limitează la uzus și fructus, ceea
ce este important în soluţionarea cauzei constă în
faptul că prerogativa dispoziţiei rămâne la finanţator și
aceasta deoarece dreptul de proprietate transmis prin
contractul de vânzare-cumpărare se naște în patrimoniul
finanţatorului, iar ca efect al contractului de leasing se
transmit utilizatorului numai prerogativele legate de
deţinerea și folosinţa bunului.
Cu alte cuvinte, drepturile transmise de finanţator
utilizatorului în baza clauzei de la art. 4.8 din contract
exclud posibilitatea promovării unei acţiuni în justiţie
de către utilizator pentru obţinerea despăgubirii care să
înlocuiască bunul distrus, deoarece un astfel de demers
judiciar se înscrie în prerogativa dreptului de dispoziţie
care aparţine finanţatorului în calitate de proprietar al
bunului distrus.
În concordanţă cu această concluzie sunt și dispoziţiile
din secţiunea 8 din contract ,,Riscul de pierdere, dis-
trugere sau avariere”, potrivit cărora pe perioada de
valabilitate a contractului utilizatorul își asumă necon-
diţionat toate obligaţiile ce decurg din folosinţa bunului,
inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii din
cauze fortuite sau de forţă majoră, ceea ce semnifică
pierderea dreptului de folosinţă temporară a bunului și
a dreptului de opţiune.
10
Din perspectiva corelaţiei reglementării riscurilor în
contractul de leasing cu obligaţia impusă de lege de asi-
gurare a bunului în sarcina finanţatorului, și obligaţia de
suportare a cheltuielilor cu asigurarea în sarcina utili-
zatorului, Curtea a constatat că, în cauză, potrivit poliţei
de asigurare finanţatorul are calitatea de asigurat și be-
neficiar al indemnizaţiei de asigurare, iar utilizatorul
nu este indicat în niciuna din aceste calităţi, raporturile
juridice pe care le implică leasingul și asigurarea fiind
distincte.
Chiar dacă leasingul, ca structură tehnică juridică,
se bazează și pe un mandat încheiat între finanţator și
utilizator, de îndeplinirea căruia depinde însăși existenţa
sau inexistenţa contractului de leasing, nu există nici un
temei legal în baza căruia acest mandat se prelungește și
în sfera contractului de asigurare ca un mandat implicit
așa cum susţine recurenta.
Cum obligaţia de asigurare a bunului și alegere a
asiguratorului este în sarcina finanţatorului [art. 9 lit. f)
din ordonanţă] fără nici o menţiune cu privire la soarta
despăgubirii primite de la asigurator în raporturile
dintre părţile contractului de leasing, concluzia unui
mandat implicit în această chestiune nu se susţine.
În sfârșit, probele cauzei relevă faptul că într-o primă
fază, după producerea incendiului, reclamanta a solicitat
societăţii de leasing o împuternicire pentru a se adresa
societăţii de asigurări, împuternicire pe care a obţinut-o,
ulterior însă, pârâta a refuzat să-i dea mandat pentru
promovarea acţiunii, în condiţiile în care se contura culpa
reclamantei sau chiar intenţia în producerea incendiului.
Or, aceste circumstanţe de fapt, necontestate de recla-
mantă, infirmă teoria mandatului conferit de clauza de la
art. 4.8 din contract, care ar fi trebuit să funcţioneze fără
nicio altă solicitare sau reconfirmare, distinct de faptul
că mandatul pe care se fundamentează mecanismul
leasingului, chiar dacă poate fi calificat ca un mandat
de interes comun, păstrează trăsătura esenţială de act
revocabil.
Așa fiind, chiar mergând pe linia raţionamentului
recurentei, în cauză este dovedit incontestabil un conflict
de interese între mandant (finanţator) și mandatar, ceea
ce justifică refuzul de a-i da împuternicire sau revocarea
mandatului pentru motive care se vădesc întemeiate.
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Prescripţie extinctivă
Cesiune de creanţă între Ministerul
I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 2928 din 4 Finanţelor Publice şi A.V.A.S. Plată ne-
octombrie 2011 datorată. Acţiune în restituire formu-
lată de debitorul cedat. Natura juridi-
(cuvinte cheie: prescripţie extinctivă, cesiune de
creanţă, plată nedatorată)
că a acţiunii. Termenul de prescripţie
aplicabil

O.U.G. nr. 51/1998, art. 45, art. 49 alin. (1)

Cererea formulată de debitorul cedat privind restituirea unei sume de bani achitată A.V.A.S. în baza
unui contract de cesiune de creanţă, prin care Ministerul Finanţelor Publice a cesionat A.V.A.S. creanţa
pe care o avea faţă de societatea debitoare, sumă de bani nedatorată, se încadrează în dispoziţiile art. 45
din O.U.G. nr. 51/1998 care se referă la „cereri de orice natură” privind drepturi și obligaţii în legătură
cu activele preluate de A.V.A.S., cereri supuse unui termen special de prescripţie reglementat de art. 49
alin. (1) de 6 luni de la data la care s-a cunoscut dar trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se
întemeiază.
Speţa: Reclamanta SC R. SA Bârlad a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la restituirea sumei de 284.475,0754 lei (Ron)
achitată pârâtei prin OP nr. 2932 din 22 decembrie 2004, plată pe care reclamanta o consideră nedatorată.
În expunerea circumstanţelor de fapt și de drept care o îndreptăţesc să solicite restituirea sumei pretinse ca nedatorată,
reclamanta a arătat următoarele:
În anul 1994 a contractat un credit extern de la Banca I.C. Japonia în valoare de 1.076.950.000 JPY, credit garantat de
Statul Român prin Ministerul de Finanţe în baza convenţiei de garantare nr. 80569 din 15 februarie 1995, plata urmând să
se facă în 10 rate semestriale în perioada martie 1997 – septembrie 2001.
Potrivit reclamantei, urmare privatizării societăţii în anul 2000 și înlesnirilor la plată de care a beneficiat în baza H.G.
nr. 655/2000, societatea a achitat integral datoria faţă de statul român, respectiv suma de 34.509.928.932 Rol, achitată
Ministerului Finanţelor și suma de 51.764.893.395 Rol achitată pârâtei din prezenta cauză AVAS București care, prin
contractul de cesiune de creanţă nr. 15/2002, a preluat de la Ministerul Finanţelor creanţa faţă de societate.
În acest sens, reclamanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească, decizia comercială nr. 110/2008 pronunţată de
Curtea de Apel București, Secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 807/2009 a Î.C.C.J., s-a statuat
inexistenţa unei datorii a societăţii faţă de pârâta AVAS privind sumele ce au făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă
nr. 15/2002 modificat prin actul adiţional nr. 1/2005 încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de cedent, și
AVAS, în calitate de cesionar.
Potrivit reclamantei, în raportul de expertiză dispus de instanţă în vederea soluţionării litigiului finalizat prin decizia
comercială nr. 110/2008, raport care a vizat verificarea tuturor plăţilor efectuate de societate către Ministerul de Finanţe
și AVAS, s-a reţinut că societatea a plătit comisionul de risc în sumă de 284.475,0754 Ron în anul 2000 către Ministerul de
Finanţe și, ulterior, a doua oară, în anul 2004 prin OP nr. 2932 către AVAS, sumă virată în plus și nedatorată.

Raporturile dintre societatea reclamată și pârâta
AVAS își au izvorul în contractul de cesiune de creanţă
nr. 15/2002 încheiat între M.F.P. și AVAS având ca obiect
preluarea de către AVAS a creanţei deţinute de M.F.P.
asupra debitorului cedat, SC R. SA Bârlad, rezultate din
executarea garanţiei emise de stat pentru împrumutul
extern contractat de societate în anul 1994.
AVAS, în cadrul raporturilor stabilite cu debitorul
cedat, nu acţionează ca o autoritate publică în sensul
Legii nr. 554/2004, ci în îndeplinirea atribuţiilor sale
principale prevăzute în art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998
modificată, respectiv preluarea unor creanţe comerciale
în vederea valorificării lor prin modalităţile prevăzute în
același act normativ.
În acest sens, O.U.G. nr. 23/2004 privind unele măsuri
de reorganizare a AVAS, definește AVAS ca o instituţie
de specialitate a administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului care
îndeplinește atribuţiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998,
administrează participaţiile Statului în calitate de
asociat/acţionar la societăţile comerciale aflate în por-
tofoliul său, monitorizează modul în care au fost res-
pectate clauzele contractelor de privatizare potrivit O.G.
nr. 25/2002, dispoziţii care nu o pot califica sau asimila

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

11
 Drept comercial
unei autorităţi publice, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
Se impune a preciza, în acest punct al analizei raportu-
rilor dintre părţi, că recurenta reclamantă și-a fundamentat
acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv
restituirea sumei achitată AVAS, în baza contractului de
cesiune, sumă reprezentând comisionul la fondul de risc,
pe statuările irevocabile conferite de decizia comercială
nr. 110/2008 a Curţii de Apel București referitoare la
inexistenţa unei datorii a societăţii reclamante faţă de pârâta
AVAS privind sumele din contractul de cesiune de creanţă
nr. 15/2002 modificat prin actul adiţional nr. 1/2005. Or,
litigiul finalizat prin decizia comercială nr. 110/2008 a fost
soluţionat de Curtea de Apel București, Secţia comercială,
ca litigiu comercial, în baza dispoziţiilor speciale din O.U.G.
nr. 51/1998, art. 45, chestiunea competenţei curţii de
apel, ca primă instanţă, și naturii comerciale a litigiului a
făcut obiectul examinării cererii din această perspectivă,
dezlegarea dată de Curtea de Apel, Secţia comercială, ca
primă instanţă fiind confirmate de instanţa de recurs
prin decizia nr. 807/2009 pronunţată de Î.C.C.J., Secţia
comercială.
Așa fiind, cum prezenta acţiune este o consecinţă
a celor statuate în litigiul finalizat prin decizia
nr. 110/2008, așa cum reclamanta arată in terminis în
cuprinsul cererii, a supune acest litigiu unei alte juris-
dicţii decât cea comercială, apare lipsit de orice funda-
ment logico juridic.
Distinct de acestea, prin decizia comercială
nr. 110/2008 s-a statuat în mod irevocabil asupra naturii
Funcţionarea societăţilor comerciale
Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia
nr. 211 din 23 noiembrie 2010
(cuvinte cheie: asociat unic, conflict de interese,
consimţământ)
Întrucât asociatul unic al societăţii pârâte este o
persoană juridică, care are, la rândul său, doi asociaţi,
pentru ca în cadrul adunării generale să se poată
determina cu certitudine care este decizia pe care
asociatul unic a înţeles să o adopte, ar fi fost necesar
ca acesta să fi adoptat, în cadrul unei adunări generale
proprii a asociaţilor, o hotărâre prin care să fi stabilit
care este voinţa sa socială.
Voinţa societăţii-mamă, ca voinţă a asociatului
unic al societăţii-fiică, se formează numai prin votul
ambilor asociaţi, care se controlează reciproc și nu pot
obstrucţiona în mod unilateral dreptul celuilalt asociat
de a participa la procesul decizional.
12
comerciale a raporturilor dintre părţi și a dispoziţiilor
speciale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 51/1998 în legă-
tură cu sumele ce au făcut obiectul contractului de cesiune
de creanţă nr. 15/2002 dedus judecăţii și, prin urmare,
o interpretare consecventă a raporturilor dintre părţi
impune același raţionament și aceeași soluţie cu privire la
natura litigiului de faţă și dispoziţiile legale aplicabile.
Altfel spus, cererea formulată de recurenta reclamantă
privind restituirea unei sume de bani achitată în
baza contractului de cesiune de creanţă nr. 15/2002
și nedatorată se încadrează în dispoziţiile art. 45 din
O.U.G. nr. 51/1998 care se referă la „cereri de orice na-
tură privind drepturi și obligaţii în legătură cu activele
preluate de AVAS, cereri supuse unui termen special de
prescripţie reglementat de art. 49 alin. (1) de 6 luni de
la data la care s-a cunoscut dar trebuia să se cunoască
faptul sau actul pe care se întemeiază.
În raport de acest termen special de prescripţie,
acţiunea formulată la data de 17 iunie 2010, se situează
în afara termenului de prescripţie luând în considerare
ca început al curgerii termenului data de 11 martie
2009 reţinută de prima instanţă, în condiţiile în care
recurentului în propria cale de atacat nu i se poate crea o
situaţie mai grea.
Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul
ca nefondat.
DREPT COMERCIAL
Lipsa consimţământului asociatului unic
persoană juridică. Lipsa conflictului de
interese. Condiţii
Legea nr. 31/1990, art. 79,
art. 126, art. 194, art. 1961
Lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor
apelantei, în calitate de asociat unic al intimatei, în
sensul exprimării unui consimţământ al persoanei
juridice pentru punctele care urmau a fi dezbătute în
cadrul respectivei ședinţe, precum și existenţa unui
dezacord total al mandatarilor celor doi administratori ai
asociatului unic determină nulitatea absolută a hotărârii
astfel adoptate.
Conflictul de interese nu poate exista decât în situaţia
în care interesele personale ale asociaţilor prevalează
asupra celor de grup, adică interesului societăţii,
împrejurare care poate determina destrămarea structurii
societare.
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte Contract de concesiune. Caracterul de

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2302 din 14
titlu executoriu al contractului. Efecte
iunie 2011 cu privire la un drept de creanţă acce-
soriu
(cuvinte cheie: contract de concesiune, titlu
executoriu, penalităţi de întârziere, contestaţie la
executare) Legea nr. 190/2004, art. 3
Legea nr. 94/2010

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractul de concesiune a terenurilor cu destinaţie
agricolă încheiate cu A.D.S. constituie titlu executoriu numai pentru plata redevenţei, la termenele și în
modalităţile stabilite în contract, nu și pentru penalităţile aferente, interpretarea contrară reprezentând
o adăugare la lege.
Accesorialitatea invocată de recurentă ar fi fost operantă pentru situaţia în care legiuitorul s-ar fi
limitat în a reglementa cu titlu general caracterul executoriu al contractelor de concesiune, fără a-l
circumstanţia, ca în cazul de faţă, la redevenţă.
Speţa: Curtea de Apel București a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC R.B.D. SRL în contradictor
cu intimata A.D.S. și, în consecinţă, a dispus anularea actelor de executare emise de intimata A.D.S. în temeiul contractului de
concesiune nr. 47/2004, subsecvent respingerii excepţiei prematurităţii invocată de intimată.
În motivarea sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că la data de 9 iunie 2008, contractul de concesiune cu nr. 47, pe
care părţile l-au încheiat în anul 2006, a fost reziliat urmare a notificării concesionarului transmisă de concedent conform
contractului, aspect necontestat de părţi, terenul fiind deţinut de concesionar până la data rezilierii.
A mai reţinut că potrivit clauzelor contractuale: art. 5.4, plata redevenţei se făcea în rate trimestriale, (...) așa încât
hotărârea consiliului de administraţie al A.D.S. București nr. 22/2005 în baza căreia s-a calculat cuantumul redevenţei
aferente perioadei ulterioare datei scadente a ultimei tranșe de redevenţă și până la data efectivă a rezilierii în procent de
100% pe zi pentru perioada respectivă, reprezintă un act unilateral al intimatei, iar nu un titlu executoriu.
S-a constatat, de asemenea, că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 în forma în vigoare la momentul rezilierii contractului,
9 iunie 2008, contractul de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate cu A.D.S. constituie titlu executoriu numai
pentru plata redevenţei, la termenele și în modalităţile stabilite în contract, nu și pentru penalităţile aferente.
Cum sumele care se regăsesc în somaţia de plată reprezintă redevenţa aferentă perioadei ulterioare datei scadenţei
ultimei tranșe de redevenţă, fără suport contractual (18.096,44 RON), și penalităţi (11.079,55), pentru care contractul de
concesiune nu constituie titlu executoriu, contestaţia la executare a fost admisă conform art. 399 și urm. C. proc. civ., actele
de executare astfel emise fiind anulate.
Recursul declarat în cauză de A.D.S. a fost respins ca nefondat.

Cu privire la critica aplicării Legii nr. 190/2004 se con-
stată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a pre-
vederilor art. 3 din lege, în forma în vigoare la data inter-
venirii rezilierii contractului de concesiune, 9 iunie 2008.
Astfel, potrivit textului de lege invocat „contractele de
concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate
de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata rede-
venţei, la termenele și modalităţile stabilite în contracte”.
Textul de lege fiind neechivoc sub aspectul limitelor sub
care contractul de concesiune constituie titlu executoriu,
și anume, cu privire la redevenţă în modalităţile stabilite
în contracte, aprecierea judecătorului fondului în sensul
că acesta nu se extinde și la penalităţile de întârziere este
legală, interpretarea contrară, în sensul că ar constitui
titlu executoriu și pentru penalităţi reprezentând o
adăugare la lege.
Accesorialitatea invocată de recurentă ar fi fost
operantă pentru situaţia în care legiuitorul s-ar fi limitat
în a reglementa cu titlu general caracterul executoriu al
contractelor de concesiune, fără a-l circumstanţia, ca în
cazul de faţă, la redevenţă.
Respectiva circumstanţiere privind și „modalităţile
stabilite în contracte”, și cum suma înscrisă în somaţie
este fără suport contractual sub acest aspect, soluţia
primei instanţe de anulare a formelor de executare este
corectă.
Cât privește Legea nr. 94/2010 în vigoare cu data de
30 mai 2010, privind modificarea O.U.G. nr. 64/2005,
se constată că, pe de o parte, acest act normativ, nu era
în vigoare la data emiterii somaţiei de plată, iar, pe de
altă parte, nu aduce nicio modificare Legii nr. 190/2004
privind stimularea privatizării și dezvoltării societăţilor
comerciale din domeniul agriculturii, respectiv art. 3
astfel cum a fost modificat prin art. XXX pct. 3 din O.G.
nr. 94/2004, cum greșit a susţinut recurenta, ci prin
art. 2 dispune doar că: „toate contractele încheiate de
A.D.S. constituie titluri executorii”.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

13
 Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Proceduri prealabile Avocat exclus din profesie. Constatarea

Curtea de Apel Pitești, secţia comercială, de nelegalităţii deciziei. Cerere de despă-
contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1563 gubiri. Condiţii şi persoane obligate la
din 10 noiembrie 2010 plată

(cuvinte cheie: avocat, despăgubiri, procedură

prealabilă, prescripţie extinctivă, calitate
procesuală) Legea nr. 554/2004, art. 16, art. 19

Obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile are în vedere revocarea în tot sau în parte a actului
administrativ nelegal, deci atunci când acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din lege, nu și cere-
rea întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, ce are ca obiect repararea prejudiciului.
Dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de prescripţie de cel mult
un an pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acţiunea în anulare a
actului administrativ, are în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul introducerii cererii de anu-
lare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate, în mod obiectiv, cunoaște existenţa
și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire.
Membrii Consiliului Baroului nu pot fi obligaţi la despăgubiri, pentru că actul a cărui cenzură s-a re-
alizat este rezultatul pronunţării unui organ colectiv, căruia baroul i-a dat anumite însărcinări și care
exercită în numele acestuia atribuţiile prevăzute expres în Legea nr. 51/1995, iar avocaţii nu au calitatea
de funcţionari publici.
Speţa: Tribunalul Argeș a admis acţiunea reclamantului P.T.S. precizată faţă de toţi pârâţii Baroul C.S., a Ș.P., D.C.,
Ţ.M., O.P. și a consilierilor D.P., A.L. și R.I., ca și a chematului în garanţie, aceiași consilieri, pe care i-a obligat, în solidar, să
plătească reclamantului suma de 129.500 lei despăgubiri materiale pentru perioada 2005-2007 și 40.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a sta-
tuat, cu putere de lucru judecată, asupra nelegalităţii hotărârii prin care reclamantului nu i s-a mai permis exerci-
ţiul profesiei de avocat. În aceste condiţii, a apreciat judecătorul fondului, că în baza art. 16, art. 18 și art. 19 din Legea
nr. 554/2004 reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale, iar în conformitate cu art. 998-999 C.civ. și daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Baroul C.S. prin decan, și avocaţii O.P., Ţ.M., D.P., R.I., A.L. și Ș.P., iar într-o
altă cale de atac, promovată de D.C. și primii recurenţi, s-a criticat aceeași hotărâre, invocându-se motive încadrabile în dis-
poziţiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Recursul este fondat.

În condiţiile art. 137 C.proc.civ. urmează a fi verifica-
te, cu prioritate, acele critici din căile de atac ce privesc
excepţii de fond sau de procedură.
S-a invocat neîndeplinirea procedurii prevăzută de
art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecinţă,
implicit, inadmisibilitatea acţiunii promovată cu neres-
pectarea prevederilor art. 109 C.proc.civ.
Această excepţie s-a apreciat că este neincidentă în
cauză, reţinând că temeiul juridic al pretenţiilor deduse
judecăţii este reprezentat de dispoziţiile art. 18 și 19 din
Legea nr. 554/2004. Or, prevederile art. 7 din Legea nr.
554/2004 se referă la obligativitatea procedurii preala-
bile în cadrul căreia persoana vătămată trebuie să ceară
autorităţii revocarea în tot sau în parte a actului admi-
nistrativ nelegal, deci atunci când acţiunea este înteme-
iată pe dispoziţiile art. 1 din lege.
În cazul prevăzut de art. 19, acţiunea are ca obiect re-
pararea prejudiciului, situaţie pentru care legiuitorul nu
a reglementat nicio condiţie prealabilă sesizării instanţei
de judecată, așa cum a făcut-o în cazul acţiunii care vi-
zează în tot sau în parte a actului administrativ nelegal.
În ceea ce privește prescripţia dreptului material la ac-
ţiune, s-a apreciat că ea nu poate fi reţinută. Dispoziţiile
art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie
termenul de prescripţie de cel mult un an pentru soli-
citarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate
odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ, are
în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul in-
troducerii cererii de anulare a actului administrativ in-
dividual, persoana vătămată nu poate, în mod obiectiv,
cunoaște existenţa și întinderea pagubei, astfel că nu
poate formula concomitent o acţiune în despăgubire. În
cauza de faţă se poate susţine că la data formulării acţi-

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

14

unii soluţionate prin decizia Curţii de Apel Alba Iulia re-
clamantul nu cunoștea momentul la care poate să-și reia
activitatea de avocat, deci întinderea perioadei în care
era lipsit de exerciţiul acestui drept și, pe cale de conse-
cinţă, întinderea daunelor materiale și morale. De aceea,
s-a constatat că termenul de un an a început să curgă la
data la care s-a pronunţat Curtea de Apel Alba Iulia, re-
spectiv 25.09.2006, dată în raport de care introducerea
prezentei acţiuni la 23.03.2007 apare ca fiind formulată
în termen.
Este întemeiat motivul de recurs privit din perspec-
tiva legitimării procesuale a membrilor Consiliului
Baroului C.S. Este adevărat că, potrivit art. 16 din Legea
nr. 554/2004, se recunoaște dreptul persoanei ce se pre-
tinde vătămată printr-un act administrativ sau prin re-
fuzul de eliberare al acestuia de a formula acţiune și în
contra „persoanei” care poate răspunde solidar cu auto-
ritatea publică.
Un prim aspect ce se impune a fi tranșat este acela al
faptului că acţiunea împotriva „persoanei” are caracter
subsidiar, ea poate privi numai despăgubirile și nu are
autonomie de existenţă.
Un al doilea aspect este acela al interpretării intenţiei
legiuitorului în raport de ansamblul reglementării preci-
tate, inclusiv al titlului ce a fost dat acestui articol. Titlul
este „introducerea în cauză a funcţionarului” și, din eco-
nomia textului, se apreciază că, deși referirea se face la
persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau în-
cheierea actului, sensul dorit a fost acela de funcţionar.
Or, avocatul, subiect al unei reglementări legale speciale,
nu are calitatea de funcţionar.
În aceeași ordine de idei, s-a apreciat că nu poate fi
menţinută răspunderea recurenţilor ce făceau parte din
Consiliul Baroului C.S. și pentru că actul a cărui cenzură
s-a realizat este rezultatul pronunţării unui organ co-
lectiv, căruia baroul i-a dat anumite însărcinări și care
exercită în numele acestuia atribuţiile prevăzute expres
în Legea nr. 51/1995.
Membrii organului colectiv adoptă hotărârile, inclusiv
cele de natura actului cenzurat, în urma deliberării, cu
unanimitate sau majoritate, așa încât eventualele dera-
paje legale nu atrag răspunderea lor în condiţiile art. 16
din Legea nr. 554/2004.
S-a mai susţinut și că se impunea a fi atrasă răspun-
derea Consiliului U.N.B.R., deoarece acest organism a
validat hotărârea desfiinţată de instanţa judecătorească.
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
Drept administrativ
O primă observaţie care se impune este aceea că acţiu-
nea în daune, promovată în condiţiile Legii nr. 554/2004,
este de principiu o acţiune subsidiară cenzurii actului ad-
ministrativ. Or, în cauză, așa cum au susţinut de altfel și
recurenţii, decizia U.N.B.R. nu a fost anulată și nici con-
testată în niciun mod.
Lipsa acestui demers procesual constituie însă un as-
pect ce nu poate face obiect de analiză în prezentul ca-
dru procesual, așa cum nu se poate statua asupra unor
aspecte ce au fost tranșate în mod irevocabil prin decizia
nr. 1221/CA/2006, printre acestea fiind și cea a obligati-
vităţii asigurării dreptului reclamantului de a-și exercita
profesia, fără nicio altă condiţionare.
În ceea ce privește întinderea daunelor s-a apreciat
că soluţia instanţei de fond, deși pleacă de la un criteriu
obiectiv de determinare a despăgubirilor morale, respec-
tiv declaraţia de impunere formulată de reclamant în
anul 2003, ajunge la o concluzie greșită.
Din declaraţia depusă de reclamant la 12 mai 2004
și care se referă la veniturile obţinute de acesta în anul
2003, rezultă că venitul brut a fost în sumă totală de
187.600.000 lei, veniturile deductibile de 177.292.898
lei, iar venitul net de 10.307.102 lei. Subliniem că este
vorba de veniturile în ROL și nu în RON, denominarea
producându-se la 1 iulie 2005.
Faţă de aceste elemente rezultă că venitul net anual al
reclamantului a fost de 1.031 lei (RON) și, deci, un venit
aproximativ de care acesta a fost lipsit timp de 2 ani și 3
luni (1 ianuarie 2005 – 31 martie 2007).
Susţinerea instanţei de fond privind necesitatea de a
se avea în vedere venitul brut este numai parţial corectă,
întrucât cheltuielile deductibile cuprind nu numai con-
tribuţiile legale obligatorii, dar și cheltuieli care, în cazul
neexercitării profesiei, nu există justificare să fie deduse.
Pentru aceste raţiuni s-a apreciat că reclamantul este
îndreptăţit să primească suma de 2.322 lei, căreia i se
adaugă contribuţiile legale aferente și obligatorii.
În ceea ce privește daunele morale, se apreciază că
și acestea sunt datorate, însă în cuantum de 2.000 lei,
apreciindu-se că dezdăunarea cu circa 1.000 lei anual
este corespunzătoare prejudiciului moral încercat, în ra-
port și de activitatea, vârsta, durata litigiului și circum-
stanţele acestuia.
15
 Drept financiar şi fiscal
TVA
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de
contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 498
din 25 martie 2011
(cuvinte cheie: TVA, persoană impozabilă,
vânzare imobile)
Operaţiunile de vânzare a unor bunuri imobile (terenuri) efectuate de o persoană fizică în mod repetat,
constituie activităţi economice în sensul art. 127 alin. (2) teza finală C.fisc. și intră în sfera de aplicare
a taxei pe valoare adăugată. Persoanele impozabile au obligaţia de a solicita înregistrarea ca plătitor de
taxă pe valoarea adăugată în termen de 10 zile de la data depășirii plafonului de scutire reglementat de
art. 152 alin. (1) C.fisc., data depășirii plafonului fiind considerată, potrivit alin. (3), sfârșitul lunii ca-
lendaristice în care a avut loc depășirea plafonului.
În anul 2006 recurentul a efectuat 4 tranzacţii imobilia-
re în valoare de 467.589 lei, având ca obiect terenuri curţi
construcţii și arabil intravilan și teren arabil extravilan, iar
în anul 2007 a efectuat 3 tranzacţii imobiliare în valoare
de 487.000 lei, având ca obiect teren arabil intravilan.
În luna ianuarie 2010 a fost verificată starea de fapt
fiscală privind veniturile obţinute de recurent din tran-
sferurile imobiliare. Echipa de inspecţie fiscală a consta-
tat că tranzacţiile efectuate în anul 2006 sunt operaţiuni
ce intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată
potrivit art. 126 alin. (1) C.fisc. și a propus continuarea
acţiunii de control cu o inspecţie parţială pentru verifica-
rea TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare efectuate.
Organul de inspecţie fiscală a stabilit TVA de plată în
sumă de 47.753 lei și majorări în sumă de 52.951 lei.
În baza raportului de inspecţie fiscală, DGFP Neamţ
– Activitatea de Inspecţie Fiscală a emis decizia de impu-
nere nr. 912/29.01.2010.
Chestiunea dedusă judecăţii este aceea dacă tranzac-
ţiile imobiliare efectuate în anul 2006 intră în sfera de
aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Operaţiunile realizate de recurent în cursul anului
2006, constând în vânzare de terenuri, constituie o li-
vrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) C.fisc., prin
vânzarea terenurilor operând transferul dreptului de
proprietate asupra terenurilor de la vânzător la cumpă-
rător, iar potrivit art. 128 alin. (2), prin bunuri se înţele-
ge și bunuri imobile prin natura lor.
Prin urmare, prima condiţie prevăzută de art. 126
alin. (1) lit. a) este îndeplinită.
Este, de asemenea, îndeplinită și cea de-a doua con-
diţie, prevăzută la lit. b) a aceluiași articol, locul livrării
bunurilor fiind în România.
În ceea ce privește cea de-a treia condiţie prevăzută
de art. 126 alin. (1) lit. a), respectiv ca livrarea bunurilor
să fie realizată de o persoană impozabilă, Curtea reţine
16
DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL
Operaţiuni de vânzare de bunuri
imobile cu caracter repetat efectuate
de o persoană fizică. Sfera de aplicare
a taxei pe valoarea adăugată. Calitate
de persoană impozabilă
C. fisc., art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1) şi (2),
art. 128 alin. (1) şi (2), art. 152
că art. 127 alin. (1) definește persoana impozabilă ca fiind
acea persoană care desfășoară de o manieră independentă,
activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2),
oricare ar fi scopul sau natura acestei activităţi. Alin. (2)
prevede că activităţile economice cuprind activităţile
producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de ser-
vicii, inclusiv activităţile extractive, agricole și activităţi-
le profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea,
constituie activitate economică exploatarea bunurilor
corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de veni-
turi cu caracter de continuitate.
Recurentul nu este o persoană impozabilă prin pris-
ma calităţii de comerciant, ci în raport de dispoziţiile din
partea finală a art. 127 alin. (2) C.fisc.
Recurentul a susţinut că vânzarea bunurilor imobile nu
constituie o activitate de exploatare a bunurilor corporale
și argumentează această susţinere pornind de la definiţia
termenului „exploatare”, așa cum este utilizat termenul în
limbajul obișnuit, care înseamnă folosirea bunului o anu-
mită perioadă de timp în scopul obţinerii de venituri.
Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că termenul
„exploatare” utilizat de legiuitor este un termen distinct,
cu înţeles diferit de cel utilizat în vorbirea curentă. În
noţiunea de „exploatare” este cuprinsă și vânzarea bu-
nurilor imobile, acest sens fiind dedus din modul de re-
dactare a normelor metodologice de aplicare a art. 127
alin. (2) care se referă în mod expres și la vânzarea locu-
inţelor sau a altor imobile.
Curtea reţine că vânzarea bunurilor imobile, în mod
repetat, constituie o activitate economică în sensul art.
127 alin. (2) și constată că toate cele 4 condiţii prevăzute
de art. 126 sunt îndeplinite și în consecinţă, tranzacţiile
imobiliare efectuate în cursul anului 2006 intră în sfera
de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Pentru toate considerentele mai sus enunţate, în te-
meiul art. 312 C.proc.civ., Curtea a dispus respingerea
recursului ca nefondat.
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
 Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Contracte de muncă Titular al contractului de cesiune de

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă și asigurări drepturi de autor. Acţiune în obligarea
sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 504 din la încheierea contractului de muncă.
9 februarie 2011 Respingere

(cuvinte cheie: contract de muncă, drept de autor,

contract de cesiune, raport de subordonare)
C. muncii, art. 7 alin. (1) lit. a), art. 10, art. 43

Faptul că anterior încheierii contractului de cesiune reclamantul a lucrat mai mulţi ani în cadrul
redacţiei ziarului în baza unui contract de muncă încheiat cu un alt angajator nu poate impune concluzia
că și activitatea desfășurată de reclamant ulterior încetării contractului individual de muncă este de
aceeași natură, câtă vreme între reclamant și societatea pârâtă s-a încheiat un contract de cesiune a
drepturilor de autor în care au fost prevăzute drepturi și obligaţii ale părţilor specifice acestui contract.
Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevăzut dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea
scrierilor publicistice, în măsura în care acestea nu corespund condiţiilor și calităţii cerute de cesionar,
nu poate fi calificată ca fiind expresia subordonării reclamantului faţă de pârâtă, în sensul subordonării
specifice raporturilor juridice de muncă.
Speţa: Tribunalul Cluj, a admis acţiunea formulată și precizată de către reclamantul T.J.L., în contradictoriu cu pârâta
SC E.M.I. SRL și, în consecinţă, a fost obligată pârâta, în calitate de angajator, să încheie cu reclamantul contract individual
de muncă pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009; a fost obligată pârâta să achite către bugetul asigurărilor sociale de stat
contribuţiile aferente contractului individual de muncă, prevăzute de lege, pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009.

Până la data de 13.04.2007 reclamantul și-a desfășurat
activitatea ca redactor în baza contractului individual de
muncă nr. 24/01.01.2005 încheiat cu SC C.M. SRL.
Prin decizia nr. 114/13.04.2007 contractul individual
de muncă al reclamantului a fost desfăcut în baza
dispoziţiilor art. 65 C. muncii.
Între reclamant și pârâta SC E.M.I. SRL a intervenit
la data de 1.06.2007 contractul de cesiune drepturi de
autor nr. 161/01.06.2007, încheiat pe durată de un an,
cu începere de la data de 1.06.2007.
Obiectul contractului îl constituie cedarea de către
reclamant a dreptului de reproducere și difuzare a
scrierilor publicistice publicate în M.C., M.A. și M.S.
Contractul respectiv este semnat de ambele părţi,
iar reclamantul nu a solicitat anularea acestui contract
sau constatarea unei eventuale simulaţii a contractului
respectiv.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă în cauză a
împrejurărilor menţionate în acţiunea introductivă
în sensul că ar fi semnat contractul de cesiune abia în
primăvara anului 2008 sau că consimţământul său ar fi
fost viciat la momentul încheierii acestui contract.
În raport de probele administrate, Curtea reţine că
raporturile juridice dintre părţi s-au derulat în temeiul
contractului de cesiune valabil încheiat între acestea, iar
împrejurările reţinute de instanţa de fond nu sunt de
natură a contura concluzia că între părţi în realitate s-ar
fi derulat raporturi juridice de muncă.
Astfel, în ceea ce privește remuneraţia stabilită
prin contractul de cesiune, Curtea reţine că, potrivit
dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996,
„Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de
cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin
acordul părţilor.
Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional
cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în suma
fixa sau în orice alt mod”.
Conform anexei nr. 1 la contractul de cesiune
menţionat, părţile au stabilit de comun acord cuantumul
remuneraţiei la suma de 600 lei, pentru publicarea
articolelor în M.C., indiferent de cantitate, pentru o
perioadă egală cu o lună calendaristică. Părţile au mai
convenit ca plata să fie efectuată în două tranșe, sub
formă de avans în data de 28 a fiecărei luni și lichidare în
data de 13 a lunii următoare.
La pct. 2 al aceleiași anexe s-a prevăzut că pentru
publicarea articolelor în M.S. și M.A. tariful se calculează
astfel: 3 lei pentru o știre de coloană, 10 lei pentru un
articol mijlociu și 20 lei pentru un articol mare.
Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. (1) din
Legea nr. 8/1996 potrivit cărora părţile contractante

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

17
 Dreptul muncii

au posibilitatea de a stabili remuneraţia în orice mod, În contractul dintre părţi nu este prevăzută vreo
Curtea apreciază că împrejurarea că remuneraţia a obligaţie a reclamantului de a desfășura activitate
fost achitată în două tranșe lunare nu este de natură a într-un anumit loc sau un program de lucru, iar la art.
conduce la concluzia că aceasta ar fi avut în realitate un IV este prevăzută obligaţia reclamantului de a utiliza
caracter salarial. baza materială proprie pentru realizarea scrierilor
publicistice.
Chiar dacă plata acestei remuneraţii a avut un caracter
de continuitate, acest aspect este determinat de natura De altfel, nici reclamantul nu susţine că i s-ar fi impus
scrierilor ce au făcut obiectul drepturilor de autor cedate, un anumit program de lucru sau desfășurarea activităţii
respectiv scrieri publicistice ce urmau a fi utilizate în la sediul redacţiei.
publicaţii cotidiene.
Conform dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996,
Potrivit dispoziţiilor art. 10 C. muncii, contractul „Existenţa și conţinutul contractului de cesiune a drep-
individual de muncă este contractul în temeiul căruia o turilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma
persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze scrisă a acestuia. Fac excepţie contractele având drept
munca pentru și sub autoritatea unui angajator, în obiect opere utilizate în presă”.
schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
Se constată astfel că legea cere forma scrisă a con-
Având în vedere că munca se prestează în cadrul tractului de cesiune ad probationem, însă de la această
unor raporturi juridice diverse, de drept civil, de drept regulă sunt exceptate contractele având ca obiect opere
comercial etc., de esenţa raportului de muncă sunt sub- utilizate în presă.
ordonarea salariatului faţă de angajator, ceea ce implică
Curtea constată că în cauză nu s-a făcut nicio dovadă
dreptul angajatorului de a da salariatului ordine și dis-
că ulterior datei de 1.06.2008 raporturile juridice dintre
poziţii executorii și de a controla munca salariatului său,
părţi s-au modificat în sensul stabilirii unor raporturi
precum și dreptul salariatului la un salariu.
juridice de muncă.
Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevăzut
În raport de dispoziţiile art. 42 teza finală din Legea
dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea scrierilor
nr. 8/1996 și având în vedere că reclamantul a continuat
publicistice, în măsura în care acestea nu corespund
să încaseze remuneraţia conform contractului de cesiune
condiţiilor și calităţii cerute de cesionar, nu poate fi
de creanţă anterior încheiat, Curtea reţine că și pentru
calificată ca fiind expresia subordonării reclamantului
perioada 1.06.2008 - 31.01.2009 raporturile juridice
faţă de pârâtă, în sensul subordonării specifice
dintre părţi au fost guvernate de dispoziţiile legale ce re-
raporturilor juridice de muncă.
glementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor.
Clauza respectivă reglementează dreptul pârâtei
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că
cesionare de a refuza primirea unor scrieri publicistice și
recursul este fondat, astfel că va modifica în tot sentinţa
nicidecum dreptul acesteia de a da dispoziţii obligatorii
atacată în sensul că acţiunea formulată de reclamantul
reclamantului cu privire la conţinutul sau în sensul
T.J.L. va fi respinsă ca neîntemeiată.
modificării acestor scrieri.
Pe de altă parte, faptul că anterior încheierii con-
tractului de cesiune reclamantul a lucrat mai mulţi ani
în cadrul redacţiei ziarului M.C. în baza unui contract de
muncă încheiat cu un alt angajator nu poate impune con-
cluzia că și activitatea desfășurată de reclamant ulterior
încetării contractului individual de muncă este de aceeași
natură, câtă vreme între reclamant și societatea pârâtă
s-a încheiat un contract de cesiune a drepturilor de autor
în care au fost prevăzute drepturi și obligaţii ale părţilor
specifice acestui contract.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

18
 Dreptul urbanismului

DREPTUL URBANISMULUI

Autorizaţie de construire Anulare act administrativ individual

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială,
maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, decizia nr. 23 din 19
ianuarie 2011
emis de autoritatea publică. Autorizaţie
de construire. Suspendarea executării
actului administrativ

Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2, art. 7,

(cuvinte cheie: act administrativ, autoritate
art. 8, art. 12, art. 13, art. 15, art. 16
publică, autorizaţie de construcţie, suspendarea
Legea nr. 350/2001, art. 53
executării actului administrativ, contravenţie)
Legea nr. 50/1991, art. 28

Conform art. 28 din Legea nr. 50/1991, odată cu aplicarea amenzii (…) se dispune oprirea executării
lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau
de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un
termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Speţa: Reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâţii Primarul mun. Constanţa și P.G., a solicitat instanţei ca prin
hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună anularea autorizaţiei de construire nr. 886/30.04.2008 emisă în favoarea pârâtului
P.G., apreciata ca fiind nelegală.
S-a solicitat, de asemenea a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
Tribunalul Constanţa a respins acţiunea promovata de reclamant, reţinând că pârâtul P.G. este beneficiarul autorizaţiei
de construire nr. 866/30.04.2008 emisă de către Primarul mun. Constanţa, pentru executarea lucrărilor de extindere și
supraetajare a construcţiei existente cu 1E+M, cu spaţii de locuit, act administrativ eliberat pentru imobilul situat în
Constanţa. Emiterea acestei act administrativ a avut la bază certificatului de urbanism nr. 1447/16.04.2007.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea
nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătă-
mată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,
se poate adresa instanţei de contencios administrativ
competente, pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât
privat, cât și public”.
În cauză fiind vorba de un act administrativ cu
caracter individual, respectiv autorizaţia de construire
nr. 886/30.04.2008 emisă în favoarea pârâtului P.G.,
în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea conten-
ciosului administrativ reclamantul avea obligaţia să
facă dovada că la momentul emiterii actului contestat
primarul a nesocotit dispoziţii imperative din lege, a
căror încălcare atrag nelegalitatea actului și prin aceasta
i s-a produs un prejudiciu.
Urmare probelor solicitate de recurent și încuviinţate
de instanţa de recurs intimatul pârât a depus la dosar
PUG pentru zona R. și HCLM nr. 563/2006 prin care
s-a aprobat planul urbanistic de detaliu „extindere
și supraetajare locuinţă parter cu 1 E+M pentru
str. R.”, referatul nr. 124669/19.10.2006, schiţe aferente
planului.
Din probele administrate atât în faţa instanţei de
fond cât și în recurs Curtea constată că reclamantul nu
a reușit să răstoarne prezumţia de legalitate de care se
bucură actul administrativ, criticile aduse prin recurs
nefiind de natură a atrage modificarea hotărârii câtă
vreme nu s-a demonstrat că pârâtul a încălcat dispoziţii
imperative din lege cu ocazia emiterii actului contestat.
Aspectele invocate de recurent cu privire la lucrările
efectuate de pârâtul P.G., în sensul că acestea ar excede
limitelor pentru care a fost emisă autorizaţia de con-
strucţie, nu sunt aspecte care să atragă nelegalitatea
actului contestat, ci așa cum a reţinut instanţa de fond.
Au fost invocate în acest sens prevederile art. 28 din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucră-
rilor de construcţii.
Nici critica adusă de recurent și care vizează împre-
jurarea că pârâtul P.G. avea obligaţia de a obţine, în
calitate de vecin, acordul scris în forma autentica de la
reclamant în scopul edificării lucrărilor de construire,
nu poate fi primită deoarece nu s-a dovedit ce dispoziţie
legală, care stabilește o astfel de obligaţie, a fost neso-
cotită de primar cu ocazia emiterii autorizaţiei de con-
struire contestată.
Concluzionând, faţă de considerentele arătate mai sus
recursul va fi respins ca nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

19
 Dreptul proprietăţii intelectuale

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Mărci Similaritatea elementelor verbale, fi-

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 2020 din 4 martie 2011
(cuvinte cheie: marcă, element verbal şi figurativ,
similaritate, acţiune în contrafacere, concurenţă
neloială)
gu rative şi conceptuale ce compun do-
uă mărci. Încălcarea dreptului de folo-
sire exclusivă a mărcii. Interzicerea
fabri cării, deţinerii în vederea comer-
cializării şi retragerea de pe piaţă a
pro duselor ce aduc atingere mărcii ti-
tularului al cărui drept a fost încălcat
prin contrafacere

Legea nr. 84/1998

Două semne se găsesc în situaţia de a fi similare când, fără a fi identice, se aseamănă una cu cealaltă, iar
în aprecierea similarităţii mărcilor combinate, elementele verbale beneficiază de preferinţă în raport de
cele figurative, având în vedere că acestea se percep și pe cale auditivă.
Ceea ce contează în această materie este impresia generală pe care marca o produce asupra
consumatorului, care arareori are în faţă cele două semne pentru a le compara.
În analiza similarităţii mărcilor se ţine cont de faptul că ponderea cea mai însemnată o are prima
impresie, de ansamblu, pe care o produc semnele din punct de vedere vizual și auditiv, luându-se în
considerare, într-o măsură mai mare, elementele de asemănare decât cele de diferenţiere.
Speţa: Reclamanta A. GmbH, prin mandatar SC A.C. SRL, a solicitat în contradictoriu cu SC A.I.G. SRL Buzău și SC
A.D. SRL să se constate că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă ce aparţine reclamantei, titulara mărcii „Austrotherm
& design” no. 86130; să se dispună obligarea pârâtelor la încetarea imediată a activităţilor de fabricare, deţinere în vederea
comercializării, distribuţie, oferire spre vânzare, import, export, publicitate sau a oricăror altor activităţi de comercializare
a unui produs având reprodusă marca „Aurotherm & design”; să se dispună obligarea pârâtelor să retragă de pe piaţă toate
produsele ce aduc atingere mărcii reclamantei și să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poarta reproducerea grafică
a semnului „Aurotherm & design”; să se dispună publicarea în presă, într-un ziar stabilit de instanţă și în termenul stabilit
de instanţă, a dispozitivului hotărârii judecătorești pronunţată în prezenta cauză; să se dispună obligarea pârâtelor la plata
de daune cominatorii reprezentând echivalentul a 1000 Euro pe zi de întârziere, în caz de neexecutare a hotărârii instanţei
de judecată.
Tribunalul București a admis în parte acţiunea, s-a constatat că pârâtele au încălcat drepturile de folosire exclusivă ale
reclamantei, cu privire la marca Austrotherm & design nr. 86130, au fost obligate pârâtele să înceteze fabricarea, deţinerea
în vederea comercializării, distribuţiei, oferirii spre vânzare, import, export, publicităţii a produselor având reprodusă marca
Aurotherm & design, au fost obligate pârâtele să retragă de pe piaţă toate produsele ce aduc atingere mărcii reclamantei și să
distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a semnului Aurotherm & design, au fost obligate
pârâtele la publicarea dispozitivului hotărârii într-un ziar de largă circulaţie, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă
a hotărârii, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii, ca neîntemeiat,
Instanţa a reţinut că reclamanta este titulara unei mărci internaţionale cu ţara desemnată România, având nr. 861309,
fiind protejată încă din anul 2005. Marca reclamantei este o marcă combinată constând în elementul verbal Austrotherm
și un element grafic constând în reproducerea grafică a patru dungi paralele înclinate în partea dreaptă având culorile
negru, albastru, roșu și galben, ultimele trei dungi fiind reprezentative grafic. Marca protejează produse din clasele 17 și
19, reclamanta fiind producătoare de materiale termoizolante-placi de polistiren expandat, profile faţadă, plăci de polistiren
extrudat.
La rândul lor, pârâtele SC A.I.G. SRL Buzău și SC A.D. SRL produc și comercializează produsul polistiren expandat
ignifugat, produsele fiind comercializate într-un ambalaj sub denumirea Aurotherm. Semnul utilizat pe ambalajul în care
sunt vândute produsele pârâtelor conţine aceleași elemente de design ca și marca nr. 861309, respectiv, elementul verbal
Aurotherm, elementul grafic constând în reprezentarea a două dungi paralele și echidistante în culorile albastru și roșu.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

20
 Dreptul proprietăţii intelectuale

Comparând semnele în conflict s-a constatat că impresia globală pe care cele două ambalaje o produc asupra utilizatorului
avizat nu este diferită întrucât, după cum se poate observa, pârâtele au preluat elementele de design esenţiale existente pe
ambalajul produselor reclamantei, imitând în mod deliberat marca acesteia.
În acest context, s-a constatat că pârâtele folosesc în activităţile comerciale pe care le desfășoară o denumire ce imită în mod
fraudulos marca înregistrată de către reclamantă, fapta acestora circumscriindu-se unor acte de contrafacere și concurenţa
neloială.
Contrafacerea mărcii se manifestă sub forma imitării frauduloase, semnul folosit de pârâte reproducând aproape fidel atât
elementul verbal al mărcii, cât și pe cel grafic.
Tribunalul nu a mai analizat și condiţiile concurentei neloiale afirmate de reclamanta, având în vedere caracterul subsidiar
al acestei acţiuni faţă de acţiunea în contrafacere.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC A.I.G. SRL, care a fost respins de Curtea de apel București.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-apelantă SC A.I.G. SRL.
Recursul nu este fondat.

După cum rezultă din considerentele deciziei de apel,
instanţa a reţinut similaritatea semnelor din punct de
vedere auditiv, vizual și conceptual și nu identitatea
acestora. Totodată a reţinut că ceea ce contează în
această materie este impresia generală pe care marca
o produce asupra consumatorului, care arareori are în
faţă cele două semne pentru a le compara și care nici
nu își acordă timp pentru a număra literele sau să se
deslușească semnificaţia cuvintelor componente.
Două semne se găsesc în situaţia de a fi similare când,
fără a fi identice, se aseamănă una cu cealaltă, iar în
aprecierea similarităţii mărcilor combinate elementele
verbale beneficiază de preferinţă în raport de cele
figurative, având în vedere că acestea se percep și pe cale
auditivă.
În analiză se ţine cont de faptul că ponderea cea mai
însemnată o are prima impresie, de ansamblu, pe care
o produc semnele din punct de vedere vizual și auditiv,
luându-se în considerare, într-o măsură mai mare,
elementele de asemănare decât cele de diferenţiere.
Astfel, pentru mărcile verbale prezintă importanţă
următoarele aspecte: prefixul sau sufixul sau ambele
sunt identice; cuvintele cuprind un număr suficient
de silabe sau de combinaţii de vocale sau de consoane
considerate apropiate, într-un cuvânt diferă un număr
foarte mic de litere.
Aplicând aceste reguli la semnele în conflict, se con-
stată că în mod corect s-a reţinut similaritatea acestora.
Prin cea de-a doua critică se contestă similaritatea
dintre cele două semene, arătându-se clasele de produse
pentru care sunt înregistrate marca deţinută de recla-
mantă și marca despre care afirmă recurenta că ar
deţine-o.
Dacă s-ar pune problema similarităţii a două mărci
aflate în conflict, aceasta nu s-ar rezolva pe calea ac-
ţiunii în contrafacere, ce face obiectul dosarului de
faţă. Aceasta întrucât împotriva titularului de marcă
înregistrată nu se poate cere interzicerea folosirii
acesteia, ci numai anularea înregistrării și numai în cazul
în care s-ar continua folosirea mărcii anulate s-ar putea
recurge la acţiunea în contrafacere. Altfel, s-ar putea
ajunge în situaţia ca, urmare admiterii unei acţiuni în
contrafacere, titularul unei mărci înregistrate să nu o
poată folosi, deși aceasta nu a fost anulată și continuă să
figureze pe numele său în Registrul Naţional al Mărcilor.
Pentru înlăturarea acţiunii în contrafacere, era însă
necesar ca recurenta să fie titulara unei mărci care să
poată fi opusă. Numai că nu se arată care este marca
deţinută, iar instanţa de apel a reţinut, aspect ne-
contestat în recurs, că prin decizia nr. 2831/2008 Co-
misia de examinare a opoziţiei mărcii a admis opoziţia
formulată împotriva admiterii la înregistrare a mărcii
Aurotherm nr. 90493 - al cărui titular era B.R.N.,
respingând înregistrarea acesteia.
Interzicerea folosirii, în formele detaliate, dispusă
prin sentinţa primei instanţe în temeiul art. 35
alin. (2) din Legea nr. 84/1998 se referă la produsele
având reprodusă marca Aurotherm & design.
Contrar celor susţinute de recurentă, nu se pune
problema interzicerii utilizării unei mărci, ci a unui semn
care contraface o marcă.
Din analiza considerentele referitoare la similaritatea
semnelor în conflict rezultă că instanţa de apel a făcut
aplicarea principiilor care guvernează acţiunea în contra-
facere, prin raportare la ambele semne, așa cum impune
art. 35 din Legea nr. 84/1998. Faptul că semnul folosit
ar fi devenit „banal și notoriu”, după cum susţine recu-
renta, nu prezintă relevanţă în litigiul de faţă întrucât
atât timp cât este valabilă marca se bucură de protecţia
conferită de lege.

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

21
 Drept penal

DREPT PENAL

Concurs ideal de infracţiuni. Omor cali-

Pluralitatea de infracţiuni ficat. Ultraj contra bunelor moravuri
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2935 din 6 şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
septembrie 2011 Provocare

C. pen., art. 33 lit. b), art. 73 lit. b), art. 174,

(cuvinte cheie: concurs ideal de infracţiuni, omor
art. 175 alin. (1) lit. i) art. 321 alin. (2)
calificat, ultraj contra bunelor moravuri, provocare,
pluralitate de infracţiuni)

1. Fapta de a ucide victima, într-o discotecă, în prezenţa a circa 60 de persoane, prin lovirea repetată
a victimei cu pumnii și picioarele, precum și cu blatul unei mese în regiunea capului, întrunește atât
elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i)
C. pen., cât și elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea
ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (2) din același cod, aflate în concurs ideal de infracţiuni,
conform art. 33 lit. b) C. pen.
2. În cazul în care actul provocator săvârșit de victimă a fost precedat de o agresiune sau de o altă
provocare din partea infractorului, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanţa atenuantă
legală a provocării nu sunt incidente, întrucât un act poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu
constituie o urmare a propriei conduite a infractorului.

Este stabilit în cauză - inclusiv cu recunoașterea când, însă, acel act constituie o urmare a propriei sale
necondiţionată a inculpatului sub acest aspect - că conduite, infractorul nu poate beneficia de circumstanţa
în noaptea de 18 aprilie 2010, în jurul orelor 0100, atenuantă a provocării pentru că provocatorul propriu-
inculpatul a agresat victima P.M. în discoteca din zis este el însuși.
localitatea S., în prezenţa a peste 60 de persoane,
În speţă, inculpatul este acela care a declanșat
lovind-o de mai multe ori cu un blat de masă în regiunea
conflictul iniţial ce a avut loc în terasa discotecii, în jurul
capului, aceasta decedând ca urmare a leziunilor cauzate,
orelor 0015, prin adresarea de insulte și îmbrâncirea
activitate ilicită ce realizează elementele constitutive
martorului P.V., determinând astfel intervenţia verbală
ale infracţiunilor concurente de omor calificat și ultraj
justificată a victimei care i-a solicitat să înceteze
contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii
această comportare inadecvată, situaţie în care, iritat
publice din art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art.
de atitudinea amintită și în mod vădit disproporţionat,
321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
inculpatul a lovit victima determinând astfel riposta,
Statuarea instanţei de apel privind săvârșirea de către de asemenea, violentă a acesteia - aplicarea de lovituri
inculpat a infracţiunilor sus-menţionate în condiţiile cu o sticlă în cap ce au cauzat leziuni necesitând 6-7
circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în zile de îngrijiri medicale. După aceste prime conduite
art. 73 lit. b) C. pen. este, însă, greșită. violente ale părţilor, limitate la vătămări corporale
ușoare, produse în succesiunea și având cauzalitatea
În doctrină și jurisprudenţă este în general admis
și urmările anterior arătate, victima și inculpatul s-au
că, atunci când actul provocator săvârșit de victimă
despărţit, acesta din urmă intrând în bar pentru a
a fost precedat de o agresiune sau de o altă provocare
beneficia de toaletă și îngrijiri până în jurul orelor 0100,
din partea infractorului, dispoziţiile art. 73 lit. b) C.
aproximativ 45 minute. După acest interval semnificativ
pen. nu sunt operante, deoarece un anumit act poate fi
de timp scurs de la conflictul iniţial, inculpatul a pornit
socotit provocator numai dacă nu se datorează propriei
în căutarea martorului și a victimei, a localizat pe
conduite a celui ce se pretinde provocat; altfel, săvârșirea
aceasta din urmă aflată singură la o masă în discotecă
infracţiunii apare ca o continuare a actelor iniţiale
și s-a îndreptat către ea, declanșând acţiunea finală
de agresiune și nicidecum provocate de atitudinea
de omucidere - a lovit-o iniţial cu pumnii și picioarele,
victimei faţă de aceste acte. Un anumit act ilicit poate fi
determinându-i căderea cu faţa în jos, după care în
caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent
prezenţa celor peste 60 de persoane în discotecă a apucat
într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii;
o masă, a întors-o, ţinând-o de picioarele din metal și cu

Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International

22

tăblia (blatul) mesei care era din lemn i-a aplicat două-
trei lovituri în zona capului, imediat victima prezentând
o hemoragie - sânge exteriorizat pe nas, gură și urechi
- decedând la scurt timp la faţa locului. În acest context
factual, în cadrul căruia inculpatul este acela care a iniţiat
cauzalitatea violentă având ca efect moartea victimei și
având în vedere și intervalul de timp semnificativ scurs
de la primul conflict violent minor dintre părţi, existenţa
provocării din partea victimei nu poate fi reţinută în
cauză.
Infracţiuni prevăzute în legi speciale
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1488 din 19
aprilie 2011
(cuvinte cheie: trafic de droguri, protecţia
martorilor, reducerea pedepsei, infracţiune gravă)
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind
protecţia martorilor, persoana care are calitatea de
martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis
o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi
penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea
și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au
săvârșit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la
jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aceeași lege definește și noţiunea de infracţiune gravă,
prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de
infracţiuni considerate grave, între care și infracţiunile
privind traficul de droguri.
Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2
lit. a) pct. 1 și 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia
martorilor, și care a comis o infracţiune gravă, așa cum
este definită în art. 2 lit. h) din aceeași lege, iar înaintea
sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau
facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală
a altor persoane care au săvârșit astfel de infracţiuni,
beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în
art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Dacă inculpatul - care denunţă sau facilitează iden-
tificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane
ce au săvârșit infracţiuni grave - a comis două infracţiuni,
Săptămâna Juridică nr. 6/2012 » Litteris International
Drept penal
Individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor
prevăzute în art. 72 C. pen., printre care și pericolul social
concret sporit în cauză al faptei, dat de manifestarea
violentă a inculpatului, lovirea victimei cu un corp
apt să producă vătămări, cu intensitate, producându-i
leziuni grave care au și condus la suprimarea vieţii
acesteia, justifică aplicarea unei pedepse aspre, de
natură să asigure prevenţia generală, reeducarea sa, să
dea o minimă satisfacţie rudelor îndurerate de dispariţia
prematură a victimei, precum și opiniei publice profund
marcată de asemenea fapte violente, cu încălcarea gravă
a dreptului fundamental la viaţă.
DREPT PENAL
Cauză de reducere a pedepsei.
Art. 19 din Legea nr. 682/2002. Infrac-
ţiu ne gravă
Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2),
art. 4 alin. (1)
Legea nr. 682/2002, art. 19
dintre care numai una este considerată infracţiune gravă
în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, cauza de
reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din aceeași lege
nu operează decât pentru fapta care constituie infracţiune
gravă. În consecinţă, în cazul în care inculpatul a comis
atât infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000, cât și infracţiunea prevăzută în
art. 4 alin. (1) din aceeași lege, beneficiază de cauza
de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea
nr. 682/2002 numai pentru infracţiunea prevăzută în
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care
constituie infracţiune gravă în sensul art. 2 lit. h) din
Legea nr. 682/2002, iar nu și pentru infracţiunea
prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care
nu face parte nici din categoria infracţiunilor privind
traficul de droguri, nici din categoria infracţiunilor
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei
minim special este de cel puţin 10 ani.
23
Săptămâna Juridică
Litteris
international

INFORMAŢII GENERALE:
Număr de exemplare pe an: 44
Număr de pagini: 24 / exemplar
Frecvenţa: săptămânală
În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litteris International
Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10
Cod 23581, Sector 2, Bucureşti
Tel 021.242.01.61
Mobil: 0745.327.443
Email: comenzi@saptamana-juridica.ro
redactie@saptamana-juridica.ro