14-20 mai 2012

Anul IV▪ Nr. 20 apare în fiecare joi

Preţ: 8 lei

Săptămâna
Juridică
Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Consiliu ştiinţific
Din cuprins
Monna Lisa BELU MAGDO ›› Contract de împrumut cu titlu gratuit prin care părţile au stabilit
o dobândă moratorie ce depăşeşte plafonul maxim impus prin
Pavel PERJU
normele legale. Clauză penală nulă absolut pentru cauză ilicită
›› Acţiune în constatarea unui drept de creanţă cu privire la lucrări
de îmbunătăţire aduse unui imobil, formulată în timpul derulării
contractului de închiriere. Inadmisibilitate. Caracterul susbsidiar
al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare
Director editorial
›› Suspendarea vremelnică a executării hotărârii apelate, prin ordo-
Adriana PENA nanţă preşedinţială, până la dezlegarea cererii de suspendare din
apel. Condiţii
›› Opoziţie formulată de un acţionar la înscrierea în registrul comer-
ţului a unei hotărâri A.G.A. Inadmisibilitate
›› Excluderea asociatului administrator pentru fraudă în dauna
societăţii. Condiţii
›› Părţile raportului de drept fiscal. Acţiune intentată de angajat
împotriva angajatorului, pentru obligarea la restituirea sumelor
reţinute în plus cu titlu de contribuţii şi impozit. Respingere
pentru lipsa calităţii procesuale pasive
›› Principiul ierarhiei normelor juridice. Indemnizaţia de hrană
prevăzută într-un Acord colectiv de muncă. Noua legislaţie din
materia salarizării personalului bugetar
›› Procedura de realizare a revizuirii medicale a încadrării în grad
de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă. Actul normativ
aplicabil
›› Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale

Litteris
international
 Cuprins
DREPT CIVIL
Contract de împrumut cu titlu gratuit prin care părţile
au stabilit o dobândă moratorie ce depășește plafonul
maxim impus prin normele legale. Clauză penală nulă
absolut pentru cauză ilicită « I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 885 din 10 februarie 2012 _________________ 4
Acţiune în revendicare în regim de carte funciară a unui
imobil preluat fără titlu de către Stat. Înscrierea dreptului
de proprietate al fostului proprietar și radierea înscrierii
dreptului asupra imobilului dobândit în baza cumpărării
în temeiul Legii nr. 112/1995. Preferabilitatea titlului
proprietarului tabular « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia
nr. 8277 din 22 noiembrie 2011 _____________________ 6
DREPT PROCESUAL CIVIL
Acţiune în constatarea unui drept de creanţă cu
privire la lucrări de îmbunătăţire aduse unui imobil,
formulată în timpul derulării contractului de închiriere.
Inadmisibilitate. Caracterul subsidiar al acţiunii în
constatare faţă de acţiunea în realizare « I.C.C.J., secţia
I civilă, decizia nr. 8230 din 18 noiembrie 2011 ________ 8
Declararea căii de atac a recursului peste termenul prevă-
zut de dispoziţiile procedurale. Tardivitate « I.C.C.J.,
secţia I civilă, decizia nr. 1541 din 8 martie 2012 ______10
Suspendarea vremelnică a executării hotărârii apelate,
prin ordonanţă președinţială, până la dezlegarea cererii
de suspendare din apel. Condiţii « Curtea de Apel
Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, sentinţa nr. 448 din 20 decembrie 2011 _______11
DREPT COMERCIAL
Insolvenţă. Aplicarea regimului juridic de drept comun
al nulităţii. Desfiinţarea actului subsecvent ca urmare a
anulării actului iniţial « Curtea de Apel Craiova, secţia a
II-a civilă, decizia nr. 1885 din 25 octombrie 2011 ________12
Opoziţie formulată de un acţionar la înscrierea în
registrul comerţului a unei hotărâri A.G.A. Inadmisi-
bilitate « Curtea de Apel Timișoara, secţia a II-a civilă,
decizia nr. 2330 din 13 decembrie 2011 ________________14
continuarea pe pagina următoare »
2
Index
A
Acord colectiv de muncă ................................ 17
Act de procedură ............................................ 10
Acte materiale ................................................ 19
Acţiune în anulare .......................................... 14
Acţiune în constatare ....................................... 8
Acţiune în realizare .......................................... 8
Acţiune în revendicare ..................................... 6
Acţiune penală ............................................... 19
Affectio societatis ............................................. 15
Angajator ........................................................ 16
Apel ................................................................. 11
Asculatrea părţii vătămate ............................ 23
Asociat administrator .................................... 15
C
Calitate procesuală pasivă ............................. 16
Capacitate de muncă ...................................... 18
Carte funciară .................................................. 6
Cauză ilicită ...................................................... 4
Cazuri de casare ............................................. 20
Cerere de chemare în judecată ........................ 8
Clauză penală ................................................... 4
Comparare de titluri ........................................ 6
Contract de credit .......................................... 12
Contract de ipotecă ........................................ 12
Contract de împrumut ..................................... 4
Contract de închiriere ...................................... 8
Contribuţii şi ipozite ...................................... 16
D
Dobândă ............................................................4
Domiciliu ........................................................ 10
Donaţie ..............................................................6
Drept de creanţă ...............................................8
E
Excludere asociat ........................................... 15
Execuţie vremelnică ....................................... 11
F
Fraudă în dauna societăţii ............................. 15
Funcţionar public ........................................... 17
G
Grad de invaliditate ........................................ 18
H
Hotărâre AGA ................................................. 14
Hotărâre CEDO .............................................. 21
Hotărâre de condamnare ............................... 19
continuarea pe pagina următoare »
 Cuprins (continuare)
I Excluderea asociatului administrator pentru fraudă în
Ierarhia normelor juridice ..............................17 dauna societăţii. Condiţii « Curtea de Apel Timișoara,
Imobil preluat fără titlu ................................... 6 secţia a II-a civilă, decizia nr. 269A din 6 decembrie 2011 ___15
Indemnizaţie de hrană ...................................17
Infracţiune continuată ............................ 19, 23 DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL
Insolvenţă .......................................................12 Părţile raportului de drept fiscal. Acţiune intentată de
Interes .............................................................. 8
angajat împotriva angajatorului, pentru obligarea la
Î restituirea sumelor reţinute în plus cu titlu de contribuţii
Înşelăciune ..................................................... 19 și impozit. Respingere pentru lipsa calităţii procesuale
pasive « Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, decizia nr. 4724
M din 16 noiembrie 2011 _____________________________16
Minor ..............................................................23
DREPTUL MUNCII
N
Principiul ierarhiei normelor juridice. Indemnizaţia de
Nulitate ..................................................... 4, 12
hrană prevăzută într-un Acord colectiv de muncă. Noua
O legislaţie din materia salarizării personalului bugetar
Obligaţii fiscale ...............................................16 « Curtea de Apel Brașov, secţia de contencios administrativ
Opoziţia acţionarului .....................................14 și fiscal, decizia nr. 2634 din 24 noiembrie 2011 __________17
Ordonanţă preşedinţială ................................11
DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE
P Procedura de realizare a revizuirii medicale a încadrării
Pensie de invaliditate .................................... 18 în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă.
Persoană achitată .......................................... 21
Actul normativ aplicabil « Curtea de Apel Pitești, secţia I
Personal bugetar ............................................ 17
Prejudiciu .................................................14, 15
civilă, decizia nr. 2505 din 6 decembrie 2011 ____________18
Principiul validităţii aparenţei în drept ........ 12
Proces echitabil .............................................. 21 DREPT PROCESUAL PENAL
Proprietate ........................................................6 Extinderea acţiunii penale pentru alte acte material «
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.1409 din 7 aprilie 2011 ___19
R
Recurs. Cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1)
Recurs ......................................................10, 20
Recurs în anulare ........................................... 21
pct. 2 și 12 C. proc. pen. « I.C.C.J., secţia penală, decizia
Registrul comerţului ..................................... 14 nr.1328 din 4 aprilie 2011 __________________________20
Repunere în situaţia anterioară .................... 12 Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drep-
Repunere în termen ...................................... 10 turilor Omului. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii pronun-
Revizuire ........................................................ 21 ţate în recurs în anulare « I.C.C.J., completul de 5 judecă-
Revizuire medicală ........................................ 18 tori, decizia nr.345 din 7 noiembrie 2011 _______________21
S
Salariat ........................................................... 16
DREPT PENAL
Salarizare ....................................................... 17 Infracţiune continuată. Viol. Ascultarea părţii vătămate.
Societate pe acţiuni ....................................... 14 Minor « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.724 din 24
Suspendarea executării ................................. 11 februarie 2011 ___________________________________23
T
Tardivitate ..................................................... 10
Titlu gratuit ......................................................4

V
Viol ................................................................. 23

3
 Drept civil

DREPT CIVIL
Contracte Contract de împrumut cu titlu gratuit
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 885 din 10 prin care părţile au stabilit o dobândă
februarie 2012 mo ratorie ce depăşeşte plafonul ma-
xim impus prin normele legale. Clauză
penală nulă absolut pentru cauză ilicită
(cuvinte cheie: contract de împrumut, titlu
gratuit, dobândă, clauză penală, cauză ilicită,
nulitate absolută)
C. civ., art. 968, art. 1066, art. 1586
O.G. nr. 9/2000, art. 1

În raporturile civile privind obligaţiile bănești există temei legal pentru stabilirea convenţională de
dobânzi moratorii (datorate în caz de întârziere în executarea obligaţiei) limitate la posibilitatea de a
depăși dobânda legală cu cel mult 50% pe an [art. 1 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000],
dobânzile moratorii care depășesc acest plafon legal reprezintă clauză penală interzisă, nulă absolut
pentru cauză ilicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 și ale art. 968 C.civ.
În absenţa unei clauze valabile privind dobânda convenţională cu caracter moratoriu (pentru
întârzierea în executarea obligaţiei de restituire a sumei împrumutate), daunele-interese moratorii
cuvenite împrumutătorului pentru nerestituirea la termen a împrumutului nu pot cuprinde decât
dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, conform art. 1586 C.civ.
Speţa: Reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâţii M.M. și SC V. SA Arad, solicitând obligarea acestora, în solidar,
la plata sumei de 280.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, din care 70.000 euro cu titlu de împrumut nerestituit și
210.000 euro cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate conform contractului.
Reclamantul și-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să își diminueze pretenţiile la suma de 140.000 euro, din care
70.000 euro cu titlu de împrumut nerestituit și 70.000 euro cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate conform contractului.
Pârâţii au arătat că împrumutul nerestituit este în cuantum de numai 38.000 euro, întrucât din suma rămasă nerestituită
din împrumut, de 70.000 euro, s-au achitat reclamantului, direct sau prin mandatarul acestuia, următoarele sume: 14.000
euro la data de 08.03.2006, 8.000 euro la data de 03.04.2006 și 10.000 euro la data de 07.04.2006. Pe cale de cerere
reconvenţională, pârâţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei penale din contractul de împrumut, clauză
prin care s-au stabilit penalităţile de 0,5% pe zi de întârziere.
Reclamantul și-a precizat din nou acţiunea, arătând că suma solicitată de 140.000 euro este compusă din 80.000 euro cu
titlu de împrumut nerestituit și 60.000 euro cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate conform contractului.
Tribunalul Timiș a admis, în parte, acţiunea principală, astfel cum a fost precizată de reclamant și cererile reconvenţionale
formulate de pârâţi și în consecinţă: a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 38.000 euro sau
echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de împrumut nerestituit; a constatat nulitatea absolută a clauzei
penale inserate în contractul de împrumut încheiat la data de 22.12.2005 între reclamant și pârâtul M.M., constând în
penalităţi de întârziere; a respins în rest acţiunea principală precizată.
În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul.
Recursul a fost admis.

Criticile referitoare la valabilitatea clauzei din
contractul de împrumut privind penalităţile de întârziere
și la posibilitatea acordării dobânzii legale sunt fondate
numai în parte.
Contrar susţinerilor recurentului, raportându-se
la clauzele clare și precise din contractul de împrumut
dedus judecăţii, instanţa de apel a interpretat corect
acest contract, atât în ceea ce privește natura lui –
împrumut cu titlu gratuit, fără dobândă (în sensul de
dobândă ca fruct civil, respectiv preţ al folosinţei lucrului
împrumutat, care nu se confundă cu dobânda moratorie
datorată în caz de întârziere în executarea obligaţiei
și care are natura juridică a daunelor-interese), cât și
în ceea ce privește natura clauzei referitoare la plata
penalităţilor de întârziere – clauză penală.
Astfel, în contract s-a stipulat obligaţia debitorului de
a restitui la scadenţă suma împrumutată „fără dobândă”;
de asemenea, s-a stipulat că în cazul nerestituirii sumei
împrumutate la termenul și în cuantumul stabilit,
debitorul datorează „plata unei penalităţi de 0,5% pe zi
de întârziere.”
Potrivit definiţiei legale date de art. 1066 C.civ.,
„clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

4

asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da
un lucru în caz de neexecutare din parte-i.”
În speţă, pârâtul M.M., „dând asigurare” că va restitui
la scadenţă suma împrumutată, „s-a legat” ca, în caz
de întârziere în executarea obligaţiei de restituire a
împrumutului, să plătească o penalitate de 0,5% pe zi de
întârziere.
Rezultă că, raportat la definiţia legală a clauzei penale,
este neîndoielnică semnificaţia juridică în acest sens a
clauzei din contractul de împrumut dedus judecăţii, prin
care împrumutatul s-a obligat să plătească o penalizare
de 0,5% pe zi de întârziere, în caz de nerestituire la
scadenţă a sumei împrumutate.
Prevăzând în contract o penalitate în caz de întârziere
în executarea de către debitor a obligaţiei de restituire
a sumei împrumutate, părţile au făcut o evaluare
convenţională anticipată a daunelor-interese moratorii,
respectiv a echivalentului prejudiciului suferit de creditor
ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, evaluare
care, din punct de vedere juridic, are semnificaţia unei
clauze penale.
În legătură cu valabilitatea unei asemenea clauze
penale în contractele de împrumut s-a pronunţat, în
recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,
prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, publicată în
M. Of. al României nr. 123 din 09 februarie 2006.
Prin această decizie în interesul legii s-a statuat că,
în aplicarea dispoziţiilor art. art. 1, art. 2 și ale art. 3
alin. (1) și (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Le-
gea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. (1)
C. civ., clauza penală prin care se stabilește obligaţia
restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub
sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda
contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală,
contravine prevederilor legii.
Așa fiind, clauza penală prin care se stabilește
obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub
sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda
contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală,
având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 și
ale art. 968 din C.civ., contravine prevederilor legii.”
În speţă, părţile au prevăzut în contract o „penalizare”
numai pentru nerespectarea termenului de restituire a
sumei împrumutate. Deci contractul este cu titlu gratuit
(pentru că nu s-a prevăzut o dobândă ca preţ al folosinţei
lucrului împrumutat și care reprezintă fruct civil) și
dobânda convenţională, respectiv „penalizarea de 0,5%
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept civil
pe zi de întârziere”, are caracter moratoriu, dar cum
această dobândă moratorie depășește plafonul maxim
impus prin norma imperativă din art. 5 alin. (1) din O.G.
nr. 9/2000, clauza penală care o prevede este nulă absolut
pentru cauză ilicită, conform dezlegărilor obligatorii din
Decizia în interesul legii nr. XI/2005 a ÎCCJ.
Pentru aceste considerente, care înlocuiesc, în parte,
motivarea din decizia recurată, în mod legal instanţa de
apel a confirmat soluţia fondului de constatare a nulităţii
clauzei penale privind obligaţia restituirii la scadenţă
a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor
de întârziere cu trimitere la decizia în interesul legii
susmenţionată.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentului, nu
există posibilitatea legală de diminuare a penalităţilor
de întârziere prevăzute în contractul părţilor la nivelul
maxim permis de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000,
deoarece potrivit celor anterior arătate, clauza prin
care se stabilesc dobânzi moratorii peste acest plafon
contravine prevederilor imperative ale legii, fiind nulă
absolut pentru cauză ilicită.
Ca atare, în absenţa unei clauze valabile privind
dobânda convenţională cu caracter moratoriu (pentru
întârzierea în executarea obligaţiei de restituire a sumei
împrumutate), daunele-interese moratorii cuvenite
împrumutătorului pentru nerestituirea la termen a
împrumutului nu pot cuprinde decât dobânda legală din
ziua cererii de chemare în judecată, conform art. 1586
C. civ.
În ce privește solicitarea recurentului-reclamant de
a-i fi acordată măcar dobânda legală cu titlu de daune-
interese moratorii, în mod greșit instanţele anterioare
au apreciat că prin primirea ei s-ar nesocoti limitele
învestirii, întrucât reclamantul nu a formulat un petit cu
acest obiect.
Prin cel de-al doilea petit din acţiunea principală,
privind plata penalităţilor de întârziere din contract,
este neîndoielnic că reclamantul a urmărit sancţionarea
pârâţilor pentru neplata la termen a împrumutului, ceea
ce permite instanţei ca, raportat la dispoziţiile art. 84
C. proc. civ., să califice acest petit ca vizând acordarea de
daune-interese moratorii.
Având în vedere considerentele expuse, recursul a fost
admis.
5
 Drept civil
Proprietate
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 8277 din 22
noiembrie 2011
(cuvinte cheie: acţiune în revendicare,
proprietate, carte funciară, donaţie, imobil
preluat fără titlu, comparare de titluri)
Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al fostului proprietar al unui imobil preluat fără
titlu de Statul Român, cu același titlu de dobândire avut anterior, îl îndreptăţește pe acesta la restituirea
imobilului și la redobândirea posesiei. Ca atare, în situaţia în care s-a dispus radierea din cartea funciară
a dreptului de proprietate al cumpărătorilor imobilului în baza Legii nr. 112/199, în cadrul acţiunii în
revendicare, este preferabil titlul fostului proprietar care are calitatea de proprietar tabular.
În speţă, instanţele de fond au stabilit situaţia de fapt,
reţinând că imobilul în litigiu a constituit proprietatea
reclamantului P.G.V., cu titlul de drept donaţie dobândit
de la G.P., conform celor de sub B+3, B+10 și că această
înscriere a reclamantului în C.F. sub B 10. a fost valabilă
illo tempore, în prezent ea fiind radiată și prin urmare,
neactuală.
Pe parcursul soluţionării prezentei pricini în recurs, s-a
dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art.
244 pct.1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a
litigiilor purtate între părţi, având ca obiect rectificarea
C.F. privind imobilul în litigiu.
Astfel, prin decizia civilă nr.784/R din 2 iunie 2009 a
Curţii de Apel Brașov, irevocabilă, a fost admisă acţiunea
formulată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu
pârâţii Ș.C. și Ș.A., s-a constatat că înscrierea dreptului
de proprietate al pârâţilor Ș.C. și A. în C.F. nr.16689 al
localităţii Brașov nr. top 6721/2/8/1 nu a fost valabil
făcută și s-a dispus radierea înscrierii dreptului de
proprietate al pârâţilor din C.F.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 6254 a Jude-
cătoriei Brașov, a fost admisă în parte cererea formulată
de reclamanţii Ș.C. și Ș.A. și s-a constatat că aceștia au
calitatea de proprietari ai imobilului situat în Brașov,
înscris în C.F. nr.108340 Brașov, provenită prin con-
versia pe hârtie a C.F. nr. 16689 Brașov, nr. topo
6721/2/8/1, compus din casă de cărămidă și teren de
332 m.p., cu titlu de cumpărare conform contractului
de vânzare-cumpărare nr. 341/1997 și atribuire prin
Ordinul Prefectului nr. 256/1999. Au fost respinse, ca
neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acţiunii prin
care reclamanţii au solicitat să se constate că înscrierea
dreptului de proprietate al pârâtului P.G.V. asupra
imobilului mai sus-menţionat, în temeiul încheierii
6
DREPT CIVIL
Acţiune în revendicare în regim de car-
te funciară a unui imobil preluat fă ră
titlu de către Stat. Înscrierea dreptu-
lui de proprietate al fostului propri-
etar şi radierea înscrierii dreptului
asupra imobilului dobândit în baza
cumpărării în temeiul Legii nr. 112/1995.
Preferabilitatea titlului proprie tarului
tabular
Legea nr. 7/1996, art. 59
Decretul-lege nr. 115/1938
nr. 45000/2009 a OCPI Brașov nu este valabilă, deoarece
efectele sentinţei civile nr. 9726/1999 a Judecătoriei
Brașov, în temeiul căreia pârâtul și-a înscris dreptul
de proprietate au încetat, faţă de existenţa dreptului
de proprietate al reclamanţilor; să se constate că
înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului P.G.V.
asupra imobilului casă și teren din C.F. nu mai este
în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului
în care locuiesc reclamanţii; rectificarea CF 108340
Brașov, în sensul radierii dreptului de proprietate al
pârâtului P.G.V. de la B+1 și revenirea la situaţia de C.F.
în favoarea vechiului proprietar, pârâtul Statul Român
și ICRAL Brașov cu drept de administrare operativă;
radierea dreptului de proprietate al Statului Român și
al dreptului de administrare operativă al ICRAL Brașov
și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor
asupra imobilului, în baza contractului de vânzare-
cumpărare nr. 341/1997.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că,
pârâtul P.G.V. a obţinut în mod irevocabil, prin decizia
nr. 784/R/2009 a Curţii de Apel Brașov, radierea drep-
tului de proprietate înscris în favoarea reclamanţilor
asupra imobilului, ca urmare a neîntocmirii încheierii de
C.F. care a stat la baza efectuării înscrierii acestui drept
real. Ulterior, în baza sentinţei civile nr. 9726/1999 a
Judecătoriei Brașov și a deciziei nr. 784/R/2009 a Curţii
de Apel Brașov, și-a intabulat dreptul de proprietate
asupra imobilului, în calitate de fost proprietar al cărui
imobil a fost preluat fără titlu de Statul Român, conform
încheierii nr. 45000/2009 a OCPI Brașov.
Soluţia pronunţată de Judecătoria Brașov a rămas
definitivă prin decizia civilă nr. 112/Ap/2011 a
Tribunalului Brașov și irevocabilă prin decizia civilă
nr. 1405/R/2011 a Curţii de Apel Brașov.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

În considerentele hotărârii pronunţate de Tribu-
nalului Brașov, prin care au fost respinse apelurile
declarate în cauză de reclamanţii Ș.C. și Ș.A. și de pârâtul
Statul Român, s-a reţinut că „este adevărat că dreptul de
proprietate al reclamanţilor-cumpărători potrivit Legii
nr. 112/1995 a fost statuat definitiv și irevocabil prin
decizia civilă nr. 770/R/2003 a Curţii de Apel Brașov
(...) însă reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate
de la un neproprietar, în timp ce dreptul de proprietate
al pârâtului P.V. s-a născut dintr-un titlu provenit de
la o persoană al cărui drept de proprietate nu a fost
contestat, respectiv prin donaţie, conform menţiunii de
la B+10 din C.F. 16689 Brașov.”
Totodată, s-a reţinut că hotărârea judecătorească
prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului
statului și s-a dispus rectificarea cărţii funciare nu este
constitutivă de drepturi, deoarece dreptul de proprietate
al pârâtului P.V. nu s-a născut prin dispoziţia instanţei,
ci acesta era preexistent și nu s-a înscris în C.F. ca un
drept nou. În concluzie, instanţa a constatat că titlul
pârâtului este preferabil celui al reclamanţilor, fiind
consolidat prin reînscrierea acestuia în cartea funciară
la momentul radierii dreptului reclamanţilor din aceeași
carte funciară.
Având în vedere aceste hotărâri judecătorești și faptul
că recurentul-reclamant P.G.V. și-a înscris dreptul de pro-
prietate asupra imobilului în C.F., potrivit art. 32 alin.
(1) din Decretul-lege nr.115/1938, înscrierea dreptului
de proprietate în evidenţele reale imobiliare creează
în favoarea titularului dreptului o prezumţie legală de
proprietate care nu poate fi combătută decât printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de C.F.,
întemeiată pe vreunul din motivele prevăzute de art. 34
din Decretul-lege nr. 115/1938. Or, intimaţii Ș. nu au
obţinut o asemenea hotărârea judecătorească, acţiunea
acestora în justiţie prin care au solicitat rectificarea
înscrierilor în C.F. întemeiată pe art. 34 din Legea
nr. 7/1996 fiind respinsă, ca nefondată, în mod
irevocabil, după cum deja s-a reţinut.
În situaţia imobilelor evidenţiate în regim real de
publicitate, acţiunea în revendicare se întemeiază pe
înscrierile operate în C.F., titularul dreptului înscris
putând opune dreptul său oricărei persoane care pretinde
un drept real, indiferent de titlul pe care îl deţine, dacă
acesta din urmă nu are înscris dreptul în cartea funciară.
În același sens, intabularea dreptului de proprietate al
recurentului în C.F. are forţă deplină probatorie și efect
constitutiv de drept, conform art. 17 din Decretul-lege
nr. 115/1938.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept civil
Cum reclamantul-recurent are calitatea de proprietar
tabular asupra imobilului în litigiu, iar acţiunea de
rectificare a C.F. îndreptată împotriva sa a fost respinsă,
titlul său de proprietate este preferabil faţă de titlul
pârâţilor-intimaţi, al căror drept de proprietate nu este
înscris în C.F.
Pe de altă parte, este de reţinut că prin sentinţa
civilă nr. 9726/1999 a Judecătoriei Brașov, irevocabilă,
s-a constatat nu numai nulitatea titlului statului de
preluare a imobilului și faptul că Statul Român deţine
imobilul fără titlu, dar s-a dispus și obligarea pârâţilor
SC R. SRL Brașov, Municipiul Brașov prin primar și
Consiliul Judeţean Brașov să lase în deplină proprietate
reclamantului acest imobil, precum și rectificarea CF
16689 Brașov nr. top 6721/2/8, în sensul radierii
dreptului de proprietate al Statului Român și al înscrierii
dreptului de proprietate al reclamantului. Iar, prin
decizia civilă nr. 784/R/2009 a Curţii de Apel Brașov,
irevocabilă, s-a dispus radierea înscrierii dreptului de
proprietate al pârâţilor Ș.C. și Ș.A. din C.F.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești, reclamantul
și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului,
în calitate de fost proprietar al cărui imobil a fost preluat
fără titlu de Statul Român. Acest drept a fost înscris în
C.F. ca un drept preexistent, cu același titlu de dobândire
avut anterior, respectiv cu titlu de donaţie, drept care nu
a ieșit niciodată din patrimoniul proprietarului P.V.
Urmare a hotărârii CEDO din cauza Atanasiu și având
în vedere că reclamantului i s-a recunoscut, printr-o
hotărâre judecătorească anterioară, dreptul la restituirea
imobilului solicitat în prezenta cauză, circumstanţele
factuale de natura celor din speţă permit recurentului
recunoașterea unui drept la restituirea imobilului și
îl îndreptăţesc la redobândirea posesiei. Ca urmare,
reclamantul are un „bun actual” din perspectiva C.E.D.O.
și speranţa legitimă de a-l dobândi.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte
a constatat că recursul declarat de reclamant este
fondat, astfel încât, acesta a fost admis, cu consecinţa
modificării hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul
admiterii acţiunii în parte și obligării pârâţilor să lase
reclamantului în proprietate și posesie imobilul în litigiu.
7
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Judecata
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 8230 din 18
noiembrie 2011
(cuvinte cheie: acţiune în constatare, acţiune
în realizare, interes, drept de creanţă, contract
de închiriere, cerere de chemare în judecată)
Acţiune în constatarea unui drept de
creanţă cu privire la lucrări de îmbună-
tăţire aduse unui imobil, formulată în
timpul derulării con tractului de închi-
riere. Inadmisibilitate. Caracterul sub-
sidiar al acţiunii în constatare faţă de
acţiunea în realizare

C. proc. civ., art. 111

C. civ., art. 1075, art.1423, art. 1425

Cât timp valoarea dreptului de creanţă nu poate fi stabilită cu exactitate, fiind supusă devalorizării
determinate de gradul de uzură rezultat din folosinţă sau din scăderea sporului de valoare dedus,
indirect, din scăderea valorii de piaţă a imobilelor în actualul context economic, nu există un interes
actual în formularea unei acţiuni în constatare privind determinarea cuantumului îmbunătăţirilor,
deoarece dreptul de creanţă ce se cere a fi constatat, nefiind lichid și nici exigibil, nu poate fi valorificat
prin executare. Această împrejurare a imposibilităţii executării dreptului său de creanţă justifică atât
lipsa de interes a acţiunii în pretenţii, cât și a acţiunii în constatare.
Speţa: Reclamantul I.Ţ. a chemat în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul
Român prin Ministerul Economiei și Finanţelor, solicitând să se constate calitatea sa de constructor/executant al unor lucrări
de reparaţii, amenajare, consolidare interioare și exterioare la imobilul situat în București, la anexele, dependinţele și la
dotările speciale ale imobilului aflat în administrarea RAAPPS și deţinut de reclamant în baza contractului de închiriere
precum și că este titularul unui drept de creanţă reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii, amenajări, consolidare,
dotări, în cuantum total estimat de 1.405.238 lei conform raportului de evaluare întocmit de SC T.E. SRL, lucrări realizate de
reclamant în calitate de locatar al imobilului.
Tribunalul București a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu și a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Tribunalul a arătat că reclamantul afirmă existenţa unui drept subiectiv civil, mai precis, al unui drept de creanţă, iar
justificarea interesului legitim, personal și actual este apreciat ca fiind folosul imediat pe care acesta urmează a-l deţine în
vederea valorificării dreptului său în situaţia unei eventuale înstrăinări a imobilelor închiriate, susţineri care nu se încadrează
însă în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., valorificarea drepturilor pretinse prin acţiune putând fi făcute pe
calea unei cereri separate în realizarea acestora.
Curtea de Apel București respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul.
Recursul nu este fondat.

Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii,
respectiv a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., potrivit
cu care „Partea care are interes poate să facă cerere
pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui
drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere
realizarea dreptului”.
Acest text legal stabilește raportul de subsidiaritate
al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare,
astfel încât nici o acţiune în constatare nu va fi admisă
dacă există posibilitatea ca reclamantul să își stabilească
dreptul său pe calea acţiunii în realizare, legiuitorul dând
preferinţă realizării dreptului pentru a înlătura definitiv
neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv și, numai
în măsura în care acest lucru nu este posibil, poate fi
primită o acţiune în constatarea aceluiași drept.
Acesta este motivul pentru care, constatând că există
raport de subsidiaritate, deci posibilitatea formulării
unei acţiuni în realizare, adică în pretenţii, întemeiată
pe dispoziţiile art. 1075, art. 1423 - 1425 C. civ. și ale
Legii nr. 114/1995, instanţa de apel a respins cererea ca
inadmisibilă, fără a intra în cercetarea pe fond a cauzei.
În cauză a fost aplicat numai art. 111 C. proc. civ.,
motiv pentru care în calea de atac a recursului nu se
pot invoca și analiza critici referitoare la alte temeiuri
juridice decât cele în raport de care cauza a fost analizată
efectiv.
De asemenea, criticile privind neanalizarea tuturor
legilor care au guvernat contractul de închiriere, a
tipurilor de îmbunătăţiri efectuate pe parcursul întregii
perioade a locaţiunii, neanalizarea unor probe, nu pot

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

8

determina modificarea deciziei recurate, deoarece se
referă la aspecte de fond ale acţiunii, care nu au format
obiect de analiză în cauza de faţă, în condiţiile în care
instanţele de fond s-au pronunţat exclusiv asupra
excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare.
Instanţa de apel a reţinut că nu pot fi primite
susţinerile apelantului, în sensul că dreptul de creanţă,
cât și interesul său în formularea unei acţiuni în realizare
nu sunt actuale, deoarece are calitatea de locatar al
imobilului în litigiu, iar momentul încetării contractului
de închiriere este incert și viitor, faţă de posibilitatea
chiriașului de a obţine obligarea proprietarului la plata
cheltuielilor necesare pe care le-a efectuat pentru buna
utilizare a imobilului, prin promovarea unei acţiuni în
pretenţii.
Recurentul critică această concluzie, susţinând că
momentul în care dreptul de creanţă al chiriașului
devine actual și oferă titularului calea promovării cu
succes a unei acţiuni în realizare, este acela al încetării
contractului de închiriere și al lichidării obligaţiilor
reciproce ale chiriașului și locatorului.
Înalta Curte consideră aceste apărări ca nefondate,
deoarece art. 111 C. proc. civ. prevede în mod expres, pe
lângă caracterul subsidiar al cererii în constatare, cerinţa
interesului în promovarea acţiunii în constatare.
Interesul, adică folosul practic pe care o parte îl
urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare,
trebuie să fie născut și actual.
Înalta Curte constată că nici interesul în promovarea
unei acţiuni în constatare interogatorie nu este actual,
deoarece reclamantului nu i se poate stabili valoarea
creanţei sale pe parcursul derulării contractului de
închiriere, deoarece în toată această perioadă valoarea
îmbunătăţirilor aduse imobilului este în scădere, motiv
pentru care dreptul de creanţă ce se cere a fi constatat în
prezent nu este lichid, putând fi determinat ca valoare,
numai la momentul încetării contractului de închiriere,
când părţile contractante se vor desocoti cu privire la
pretenţiile reciproce.
Cât timp valoarea dreptului de creanţă nu poate
fi stabilită cu exactitate, fiind supusă devalorizării
determinate de gradul de uzură rezultat din folosinţă
sau din scăderea sporului de valoare dedus, indirect, din
scăderea valorii de piaţă a imobilelor în actualul context
economic, nu există un interes actual în formularea unei
acţiuni în constatare interogatorie privind determinarea
cuantumului îmbunătăţirilor, deoarece dreptul de cre-
anţă ce se cere a fi constatat, nefiind lichid și nici exigibil,
nu poate fi valorificat prin executare.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept procesual civil
Această împrejurare a imposibilităţii executării
dreptului său de creanţă justifică atât lipsa de interes a
acţiunii în pretenţii, cât și a acţiunii în constatare.
Pe de altă parte, în primul capăt al cererii, recurentul
solicită constatarea unei situaţii de fapt, ceea ce este
inadmisibil, prevalându-se de faptul că dreptul său de
creanţă trebuie recunoscut pe baza identificării lucrărilor
de îmbunătăţire a imobilului pe care le-a efectuat.
Nici o astfel de apărare, aparent limitată numai la
identificarea îmbunătăţirilor efectuate asupra imobilului
- nu și a cuantumului acestora - nu poate fi primită,
în condiţiile în care reclamantul, în dorinţa sa de a-și
conserva dreptul, are la îndemână un alt mijloc decât
acţiunea în constatare interogatorie.
Este cunoscut că, în aprecierea asupra caracterului
subsidiar al acţiunii în constatare, trebuie să se aibă în
vedere că art. 111 C. proc. civ. se referă la toate mijloacele
de realizare a dreptului, nu numai la acţiunea de drept
comun, astfel cum este cererea în pretenţii. Or, faţă de
primul capăt al prezentei cereri, prin care reclamantul
dorește să se constate calitatea sa de constructor/exe-
cutant al unor lucrări de reparaţii, amenajare, conso-
lidare interioare și exterioare la imobilului aflat în admi-
nistrarea RAAPPS și deţinut de acesta în baza contrac-
tului de închiriere nr. 2945/1990, Înalta Curte apreciază
că reclamantul are posibilitatea de a formula o cerere de
asigurare a dovezilor, în condiţiile art. 235 C. proc. civ.,
potrivit căruia oricine are interes să constate de urgenţă
starea unor lucruri, mobile sau imobile, va putea cere
administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele
să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. Cererea
poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere,
în cazul când pârâtul își dă învoirea.
Formularea unei astfel de cereri va permite constatarea
stării lucrărilor pe care reclamantul le-a efectuat, la data
înregistrării cererii de asigurare de dovezi, urmând
ca, la momentul viitor al încheierii contractului de
locaţiune, reclamantul să poată solicita de la proprietar
contravaloarea lucrărilor astfel efectuate, din care se va
scădea uzura corespunzătoarei perioadei de utilizare a
imobilului.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o
corectă aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., în
raport de care acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
9
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Căi extraordinare de atac

Declararea căii de atac a recursului
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 1541 din 8 peste termenul prevăzut de dispoziţiile
martie 2012
procedurale. Tardivitate

(cuvinte cheie: recurs, tardivitate, act de

procedură, domiciliu, repunere în termen) C. proc. civ., art. 92, art. 100,
art. 101, art. 103

În sensul textului art. 103 alin.(1) C. proc. civ., împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică
repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută și
nici depășită de parte.
Motivul invocat de parte în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege,
în sensul că și-a ales domiciliul la o persoană care locuiește într-un sat izolat, unde poștașul nu ajunge
regulat, primind astfel decizia instanţei de apel cu întârziere, nu îndeplinește cerinţele art. 103 alin.(1)
C. proc. civ.
(...) Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat cărora legea le dă dreptul să primească corespondenţa -
recurs, înregistrat pe rolul instanţei la data de 6 aprilie s.n.) nu a fost găsită”, conform dovezilor de comunicare
2011, deși hotărârea atacată a fost comunicată la data de de la dosar, la data de 4 martie 2011, nu se poate susţine
4 martie 2011. că reclamanţii au primit decizia după data înscrisă pe
La termenul din 8 martie 2012 instanţa a invocat dovada de comunicare.
excepţia tardivităţii căii de atac declarate, iar reclamanţii În consecinţă, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea
au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursu- cerinţelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea
lui, motivat de faptul că locuiesc în străinătate, iar împu- de repunere în termenul de declarare a recursului a fost
ternicitul lor, C.A. domiciliază în com. Broșteni, jud. Vran- respinsă ca neîntemeiată.
cea, o localitate izolată la care poștașul nu ajunge regulat. Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată
Examinând cu prioritate cererea de repunere în din oficiu la termenul din 8.03.2012, Înalta Curte a
termenul de declarare a recursului, Înalta Curte a reţinut reţinut următoarele:
următoarele: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea ori- este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea
cărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de pro- nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin.(1) C. proc.
cedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage
când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau
În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea partea dovedește că a fost împiedicată printr-o îm-
mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în prejurare mai presus de voinţa ei.
termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei În speţă, decizia atacată a fost comunicată recurenţilor
majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de la data de 4 martie 2011, la domiciliul ales, așa cum
parte, ceea ce nu este cazul în speţă. rezultă din dovezile de comunicare, care îndeplinesc
Motivul invocat de apărătorul reclamanţilor în jus- toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea
tificarea împiedicării de a declara recurs în termenul pre- nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
văzut de lege nu îndeplinește cerinţele art. 103 alin. (1) Raportat la data comunicării deciziei atacate și la mo-
C. proc. civ. dul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1)
Astfel, reclamanţii au susţinut că și-au ales domiciliul și alin.(5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe
la procurator C.A., iar acesta locuiește într-un sat izolat, zile, cum este și cel de recurs, urmează a se reţine că
unde poștașul nu ajunge regulat, astfel că a primit decizia termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de
instanţei de apel cu întârziere. 21 martie 2012.
Contrar susţinerilor recurenţilor, actul comunicării deci- Reclamanţii au declarat, însă, recurs la data de
ziei recurate la domiciliul procuratorului este unul valabil. 6.04.2011, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301
În condiţiile în care reclamanţii și-au indicat C. proc. civ.
domiciliul ales la acest procurator, iar modalitatea de Întrucât reclamanţii au declarat recurs peste termenul
comunicare a hotărârii judecătorești s-a realizat prin legal și nu au făcut dovada unor motive obiective de repu-
afișare „pe ușa principală a locuinţei destinatarului”, nere în termen, Înalta Curte a respins recursul ca tardiv.
pentru că „nici o persoană de la punctul 1 (dintre cele
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
10

Execuţia vremelnică
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, sentinţa nr. 448
din 20 decembrie 2011
(cuvinte cheie: suspendarea executării, ordonanţă
preşedinţială, execuţie vremelnică, apel)
Suspendarea provizorie, pe cale de ordonanţă președinţială, conform art. 280 alin. (5) C. proc. civ., a
sentinţei supuse apelului, poate fi acordată doar până la soluţionarea cererii de suspendare făcută odată
cu apelul, conform art. 280 alin. (1) C. proc. civ., și nu până la soluţionarea apelului.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, Secţia a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data
de 16.12.2011, și înregistrată sub nr. 1198/39/2011,
petenta SC X. SRL, în contradictoriu cu intimata SC Y.
SRL, a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 581 și urm.,
precum și art. 280 C. proc. civ., cerere de ordonanţă
președinţială, prin care a solicitat să se dispună sus-
pendarea provizorie a efectelor sentinţei civile
nr. 2185/07.11.2011, pronunţată de Tribunalul Suceava,
în dosarul nr. 7807/86/2011.
În motivare a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite
în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile
art. 581 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea
provizorie a sentinţei tribunalului.
Condiţia urgenţei este dovedită în primul rând
pentru a preîntâmpina punerea în aplicare a măsurilor
dispuse prin sentinţa Tribunalului Suceava. Faţă de
iminenţa modificării sentinţei pronunţate, urmare a
admiterii apelului, petenta este îndreptăţită să solicite
suspendarea efectelor sentinţei, evitând astfel produ-
cerea unor consecinţe deosebit de grave asupra tuturor
celor implicaţi în acest litigiu.
Caracterul vremelnic rezultă din însuși petitul
cererii introductive, petenta solicitând ca măsura să fie
luată pentru o durată determinată, respectiv până la
soluţionarea cererii de apel declarate împotriva sentinţei
nr. 2185/07.11.2011.
Condiţia neprejudecării fondului este îndeplinită
prin însăși natura cererii care are ca obiect asigurarea
desfășurării în bune condiţii a activităţii societăţii, în
condiţii normale de activitate, și nu în condiţii de real
pericol, permiţând astfel instanţei de apel să se pronunţe
asupra apelului formulat. Astfel, prin dispunerea măsurii
solicitate pe cale de ordonanţă președinţială, nu se aduce
cu nimic atingere aspectelor deduse judecăţii în cadrul
dosarului de fond.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept procesual civil
DREPT PROCESUAL CIVIL
Suspendarea vremelnică a executării
hotărârii apelate, prin ordonanţă pre-
şedinţială, până la dezlegarea cererii
de suspendare din apel. Condiţii
C. proc. civ., art. 280 alin. (5)
Prin sentinţa nr. 448/20.12.2011, Curtea de Apel
Suceava a respins cererea, ca neîntemeiată, și a dispus
restituirea cauţiunii consemnate la CEC, reţinând
următoarele:
Potrivit art. 280 alin. (1) C. proc. civ., „cererea pentru
suspendarea executării vremelnice se va putea face fie
odată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanţei de
apel”, iar potrivit alin. (5), „până la dezlegarea cererii de
suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic,
prin ordonanţă președinţială, chiar înainte de sosirea
dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. (4)”.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că,
pe calea ordonanţei președinţiale, în prezenta cauză,
suspendarea poate fi acordată până la soluţionarea
cererii de suspendare din apel. Or, din înscrisurile depuse
la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta a formulat
apel împotriva sentinţei a cărei suspendare a solicitat-o
și, mai mult, nu rezultă că a formulat o cerere de
suspendare conform art. 280 alin. (1) C. proc. civ., odată
cu apelul, sau ulterior, în faţa instanţei de apel. Mai mult,
la dezbaterea cauzei, petenta SC X. SRL, prin avocat,
a solicitat suspendarea provizorie, pe cale ordonanţă
președinţială, a sentinţei civile nr. 2185/07.11.2011,
până la soluţionarea apelului, or, așa cum s-a arătat mai
sus, suspendarea provizorie, conform art. 280 alin. (5)
C. proc. civ., poate fi acordată doar până la soluţionarea
cererii de suspendare reglementată de art. 280 alin. (1)
C. proc. civ., în cauză nefăcându-se dovada că această din
urmă cerere a fost formulată.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 581
raportat la art. 280 alin. (1) și (5) C. proc. civ., a respins
cererea ca neîntemeiată.
11
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă Insolvenţă. Aplicarea regimului juridic

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, decizia
nr. 1885 din 25 octombrie 2011
(cuvinte cheie: insolvenţă, nulitate, repunere în
situaţia anterioară, contract de credit, contract de
ipotecă, principiul validităţii aparenţei în drept)
de drept comun al nulităţii. Desfiin-
ţarea actului subsecvent ca urmare a
anulării actului iniţial
Legea nr. 85/2006, art. 85 alin. (1) şi (2)
C.civ., art. 1746

Dispoziţiile art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 nu își găsesc aplicarea în cauză, deoarece
reglementează o ipoteză total diferită de cea a speţei, stabilind dreptul persoanei care dobândește un
titlu sau o garanţie ori un alt drept real de la debitorul supus procedurii (și nicidecum de la un terţ)
asupra unui bun susceptibil de a fi recuperat ca urmare a anulării transferului fraudulos încheiat de către
debitoare cu privire la acel bun. Prin urmare, în cauză își găsește aplicarea regimul juridic de drept comun
al nulităţii.
Speţa: Prin sentinţa nr. 1076 din 20.06.2011, pronunţată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt, s-a respins ca
nefondată contestaţia formulată de contestatoarea SC Banca X. SA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea care a invocat că în mod greșit lichidatorul a refuzat înscrierea
sa în tabelul obligaţiilor debitoarei SC E.G.E. SA, în condiţiile în care între bancă și SC P.E. SRL s-au încheiat un contract de
credit și contractele de ipotecă autentificate sub nr. 605 - 612/04.07.2008, pentru un credit de 493.000 lei. Astfel, creanţa
trebuia înscrisă potrivit art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, deoarece banca are instituită ipotecă asupra bunului imobil al
debitoarei, ipoteca sa fiind înscrisă în cartea funciară.
Recursul este nefondat.

Judecătorul-sindic a apreciat în mod corect asupra
conţinutului și efectelor ipotecilor invocate de către
contestatoarea SC Banca X. SA, deoarece ipoteca este o
garanţie reală imobiliară, în accepţiunea art. 1746 din
vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor.
Chiar dacă se constituie printr-un contract accesoriu
celui de credit, ipoteca dă creditorului doar dreptul de
urmărire a bunului și de preferinţă pentru satisfacerea
creanţei sale, deoarece ipoteca nu valorează fideiusiune.
În speţă, judecătorul-sindic a apreciat în mod just că
SC Banca X. SA nu poate fi înscrisă în tabelul obligaţiilor
debitoarei SC E.G.E. SA cu creanţa pretinsă, această
creanţă putând fi opusă de către bancă doar debitoarei
sale, SC P.E. SRL, cu care a încheiat contractul de credit,
SC E.G.E. SA fiind terţ faţă de contractul de împrumut.
Soluţia celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la
anularea vânzărilor efectuate de către lichidator, este, de
asemenea, corectă, în raport de excepţia nulităţii actelor
subsecvente, invocată în apărare de către lichidator.
Dispoziţiile art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006
nu își găsesc aplicarea în cauză, deoarece reglementează
o ipoteză total diferită de cea a speţei, stabilind dreptul
persoanei care dobândește un titlu sau o garanţie ori
un alt drept real de la debitorul supus procedurii (și
nicidecum de la un terţ) asupra unui bun susceptibil de
a fi recuperat ca urmare a anulării transferului fraudulos
încheiat de către debitoare cu privire la acel bun.
Prin urmare, în cauză își găsește aplicarea regimul
juridic de drept comun al nulităţii. Astfel, se reţine că
nulitatea actului juridic reprezintă o sancţiune ce lipsește
actul de efectele juridice contrare legii.
Efectele nulităţii sunt guvernate de trei principii:
principiul retroactivităţii, principiul repunerii în si-
tuaţia anterioară (exprimat prin expresia restitutio in
integrum) și principiul potrivit căruia anularea actului
iniţial atrage desfiinţarea actului subsecvent (ilustrat
prin adagiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis).
Potrivit acestor trei principii, hotărârea judecătorească
prin care s-a aplicat sancţiunea nulităţii actului juridic,
prin excepţie de la principiul procesual al relativităţii
efectelor hotărârilor judecătorești, produce efecte și
împotriva subdobânditorilor de drepturi, chiar dacă
aceștia nu au fost părţi în litigiu, efecte ce se justifică
prin cerinţa restabilirii ordinii de drept încălcate prin
încheierea actului juridic nul/ anulat.
Principiile retroactivităţii, repunerii în situaţia
anterioară și principiul potrivit căruia anularea actului
iniţial atrage desfiinţarea actului subsecvent reprezintă
o aplicaţie, o consecinţă a principiului potrivit căruia
nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are:
nemo dat quod non habet.

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

12

Așa cum a susţinut recurenta, regula quod nullum est,
nullum producit effectum comportă excepţii, printre care
și situaţia aparenţei de drept (principiul error communis
facit ius).
Principiul error communis facit ius, numit și principiul
validităţii aparenţei în drept, înlătură nulitatea actului
care a fost încheiat într-o eroare comună și invincibilă.
Acest din urmă principiu este însă, ca orice excepţie,
de strictă interpretare și are în vedere situaţii în care,
spre exemplu, înregistrările în registrul de stare civilă
au fost făcute de către o persoană necompetentă, care
a exercitat în mod public atribuţiile de delegat de stare
civilă și care sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu
avea, în realitate, această calitate.
Situaţia de fapt descrisă de către recurenta contes-
tatoare, reprezentarea sa că persoana care a constituit
ipotecile este proprietara bunurilor aduse în garanţie
și că același lucru l-au considerat lucrătorii de la cartea
funciară, judecătorul delegat, instanţa care a pro-
nunţat sentinţa nr. 2197/04.06.2007, ca și notarul
care a autentificat contractele de ipotecă, nu descriu
o aparenţă de drept, ci chiar dreptul rezultând din
actele de proprietate pe care le deţinea în acel moment
constituitorul SC P.E. SRL.
Este neîndoielnic faptul că banca a acţionat cu bună-
credinţă și aceasta este, de regulă, situaţia dobânditorilor
de drepturi din actele subsecvente celor sancţionate cu
nulitatea, dar buna-credinţă nu constituie o excepţie
de la principiile retroactivităţii, repunerii în situaţia
anterioară și principiului potrivit căruia anularea actului
iniţial atrage desfiinţarea actului subsecvent decât în
ipoteza bunurilor mobile.
Critica bazată pe motivul de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată,
în condiţiile în care judecătorul sindic a grupat argu-
mentele invocate de către contestatoare și a răspuns
tuturor motivelor de nulitate cu care a fost învestit.
În plus, se reţine că dreptul de proprietate asupra
lucrărilor efectuate la spaţiile aflate în construcţie între
data încheierii convenţiei translative de proprietate
dintre SC P.E. SRL și SC E.G.E. SA și momentul anulării
acestei tranzacţii revine, prin accesiune imobiliară,
proprietarului în mod retroactiv E.G.E. SA.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept comercial
SC P.E. SRL poate pretinde eventual un drept de
creanţă pentru contravaloarea acestor lucrări.
Prin urmare, nu are nici o relevanţă sub aspectul
analizat, al nulităţii actelor subsecvente, eventuala
desocotire dintre SC P.E. SRL și SC E.G.E. SA cu privire la
lucrările efectuate, după cum nu are relevanţă cine este
titularul autorizaţiei de construire a acestor lucrări.
În consecinţă, judecătorul-sindic a reţinut în mod
corect că anularea actului juridic prin care SC P.E. SRL
a dobândit imobilul descris ca investiţie în curs, prin
sentinţa nr. 1214 din 16.11.2009, pronunţată de
judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt, ca fiind fraudulos,
atrage anularea contractelor de ipotecă subsecvente,
încheiate de către SC P.E. SRL cu SC Banca X. SA.
Totodată, Curtea reţine că intabularea dreptului nu
împiedică verificarea de către instanţă a valabilităţii
actului juridic ce i-a dat naștere.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că,
întrucât dreptul de ipotecă al SC Banca X. SA asupra
garsonierelor a fost desfiinţat ca efect al anulării
dreptului de proprietate al constituitorului acestor ipo-
teci, susţinerea că vânzarea de către lichidator a bunu-
rilor restituite, ca efect al repunerii în situaţia anterioară
încheierii actului juridic anulat, ar fi valabilă, este lipsită
de suport.
Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub
sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. ar
putea fi invocată doar de adjudecatarii garsonierelor,
singurele persoane ce ar putea pretinde o vătămare ce
nu s-ar putea înlătura, necitarea acestor persoane fiind
fără consecinţe faţă de recurentă.
13
 Drept comercial
Funcţionarea societăţilor comerciale
Curtea de Apel Timișoara, secţia a II-a civilă,
decizia nr. 2330 din 13 decembrie 2011
(cuvinte cheie: hotărâre AGA, registrul
comerţului, opoziţia acţionarului, societate pe
acţiuni, acţiune în anulare, prejudiciu)
Un acţionar într-o societate pe acţiuni nu are deschisă calea opoziţiei la înregistrarea unei hotărâri a
adunării generale a asociaţilor prin care, susţine el, în mod abuziv a fost exclus din structura acţionariatului
societăţii comerciale, deși deţine un anumit număr de acţiuni, ci acesta trebuie să formuleze o acţiune în
anularea respectivei hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 din legea-cadru.
Potrivit art. 61 și 62 din Legea societăţilor comerciale,
creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin
hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului
constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care
să solicite instanţei judecătorești să oblige, după caz,
societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat,
prevederile art. 57 fiind aplicabile în mod corespunzător.
Astfel cum este reglementată în prezent opoziţia,
aceasta este o veritabilă acţiune în răspundere civilă
delictuală (aspect cunoscut și de către recurentă),
menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o
hotărâre a asociaţilor sau o decizie a lichidatorilor,
după caz. În consecinţă, pentru a-i putea fi considerată
admisibilă opoziţia, petentul (opozant) trebuie să facă
dovada prejudiciului, a faptei ilicite (în acest caz specific,
hotărârea asociaţilor sau decizia lichidatorului atacată)
și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Dacă, din anumite motive, prejudiciul invocat nu poate
fi reparat în modalitatea specială a opoziţiei, victima
poate formula și o acţiune de drept comun de acoperire a
pagubei, în temeiul art. 998-999 C.civ.
Efectele unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor
pot prejudicia asociaţii – care au deschisă acţiunea
în anularea hotărârii prevăzută de art. 132 din Legea
nr. 31/1990, ori terţii – care au deschisă calea opoziţiei
prevăzute de art. 61 din legea-cadru; de asemenea,
asociaţii înșiși vor exercita opoziţie în condiţiile art. 61,
în cazurile expres prevăzute de lege – art. 263 și art. 266
din același act normativ. În consecinţa admiterii opoziţiei,
asociaţii sunt obligaţi la „repararea prejudiciului”; aceas-
tă „reparaţie” înseamnă modificarea hotărârii ori pro-
iectului de repartizare a activului, ori refacerea bilanţu-
lui final de lichidare – cum este cazul în situaţia prevă-
zută de art. 266, întocmai ca în cazul opoziţiei reglemen-
tate derogativ prin art. 206, art. 208, art. 231 ori art.
243 din Legea societăţilor comerciale. Astfel, art. 206
alin. (2) prevede că asociaţii vor trebui să decidă în
termen de o lună de la data rămânerii irevocabile a
14
DREPT COMERCIAL
Opoziţie formulată de un acţionar la
înscrierea în registrul comerţului a
unei hotărâri A.G.A. Inadmisibilitate
Legea nr. 31/1990, art. 61-62, art. 132
hotărârii de admitere a opoziţiei unui creditor particular
(și nu social), dacă renunţă la prelungirea duratei
societăţii peste durata fixată prin actul constitutiv ori
dacă îl exclud pe asociatul debitor; art. 208 alin. (4)
împiedică producerea efectelor unei hotărâri de reducere
a capitalului social, până la îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de acest text, printre care și oferirea de garanţii
adecvate creditorilor sociali; art. 231 reglementează
opoziţia exercitată împotriva hotărârii asociaţilor prin
care revin asupra unei hotărâri de dizolvare, fără însă
a preciza efecte speciale ale admiterii opoziţiei; art.
243 prevede că exercitarea opoziţiei creditorului uneia
dintre societăţile care ia parte la fuziune sau la divizare
determină suspendarea executării fuziunii sau divizării,
până la pronunţarea hotărârii irevocabile, de asemenea
fără a preciza efecte speciale ale admiterii opoziţiei.
În toate aceste situaţii expres reglementate, opoziţia
exercitată de creditor are scopul împiedicării efectelor
unei hotărâri a asociaţilor, luate în detrimentul inte-
reselor lor; prin urmare, la data introducerii opoziţiei,
prejudiciul, deși iminent – acesta fiind și sensul sus-
pendării executării hotărârii contestate –, nu există. Sco-
pul opoziţiei nu este repararea prejudiciului, în sensul
unei acţiuni în pretenţii, ci împiedicarea producerii unui
prejudiciu, opoziţia nefiind echivalată acţiunii în preten-
ţii, întemeiată pe răspunderea delictuală, a cărei admi-
tere ar determina debitorul să plătească o sumă de bani.
Faţă de cele mai sus arătate, este evident că un
acţionar într-o societate pe acţiuni nu are deschisă calea
opoziţiei la înregistrarea unei hotărâri A.G.A. prin care,
susţine el, în mod abuziv a fost exclus din structura
acţionariatului societăţii comerciale, deși deţine, precum
în speţă, 23.632 acţiuni, reprezentând 10,241% din
capitalul social, ci acesta trebuie să formuleze o acţiune
în anularea respectivei hotărâri, în conformitate cu
dispoziţiile art. 132 din legea-cadru.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Excluderea asociatului administrator
Curtea de Apel Timișoara, secţia a II-a civilă, pentru fraudă în dauna societăţii.
decizia nr. 269A din 6 decembrie 2011 Condiţii

(cuvinte cheie: excludere asociat, fraudă în dauna

societăţii, prejudiciu, asociat administrator, Legea nr. 31/1990, art. 222 lit. d)
affectio societatis)

Noţiunea de „fraudă în dauna societăţii” presupune prejudicierea conștientă, intenţionată de către

administrator a intereselor societăţii prin acte juridice de natură a micșora substanţial patrimoniul
acesteia.
Affectio societatis, caracter special al consimţământului cerut pentru încheierea unui contract de
societate, trebuie păstrat pe întreg parcursul existenţei societăţii, ca intenţie de a colabora la derularea
obiectivelor societare, iar respectarea rigorilor interesului societar trebuie observată pe toata durata
societăţii. Asociatul vinovat de fraudă încalcă obligaţia de affectio societatis, adică obligaţia de fidelitate
faţă de societate și faţă de ceilalţi asociaţi, făcând raportul său juridic obligaţional cu ceilalţi asociaţi și
cu societatea rezolubil.
În esenţă, apelantul invocă în sprijinul cererii sale de are ca suport exercitarea atribuţiilor în calitate de
excludere a asociatului pârât faptul că, fără ca el să aibă administrator sau exercitarea drepturilor și obligaţiilor
cunoștinţă, intimatul a comis o fraudă în dauna societăţii societare în simpla calitate de asociat, iar aceasta mai
prin aceea că a semnat un contract și un act adiţional la ales în condiţiile trimiterii la art. 80 din legea-cadru.
acesta, precum și facturile emise de o altă societate – SC Sancţiunea excluderii poate fi aplicată asociatului
Y. SRL, pentru prestarea de către dl. Q.M. în favoarea administrator atunci când revocarea este considerată
SC T. SRL Arad a unor servicii de consultanţă, deși insuficientă nu strict pentru abuzul de putere și
această persoană era remunerată pentru respectivele încălcarea limitelor mandatului, ci pentru orice acţiune
servicii de către societatea mamă – SC C. Italia Spa., sau inacţiune frauduloasă în dauna societăţii, așadar nu
prin aceasta cauzând o pagubă patrimoniului social și pentru frauda ce este în poziţie să o săvârșească, anume
comiţând o fraudă în dauna societăţii comerciale, ceea ce datorită ocupării funcţiei de administrator, ci pentru
se încadrează în sfera de acţiune a prevederilor art. 222 orice delict intenţionat săvârșit în dauna societăţii, iar
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată. aceasta tocmai datorită calităţii sale de administrator și
Affectio societatis, caracter special al consimţământului a încrederii de care trebuie să se bucure titularul acestei
cerut pentru încheierea unui contract de societate, funcţii și pe care administratorul împricinat a trădat-o.
trebuie păstrat pe întreg parcursul existenţei societăţii, În condiţiile în care din cuprinsul procesului-verbal
ca intenţie de a colabora la derularea obiectivelor al ședinţei adunării generale a asociaţilor SC T. SRL
societare, iar respectarea rigorilor interesului societar Arad, la care au participat toţi cei trei asociaţi, inclusiv
trebuie observată pe toata durata societăţii. Deturnarea reclamantul, rezultă fără putinţă de tăgadă că apelantul
exerciţiului drepturilor asociaţilor de la scopul lor social a avut cunoștinţă de datoria către SC Y. SRL, evidenţele
se poate materializa într-o fraudă în dauna societăţii sau contabile ale societăţii intimate atestând existenţa
în folosirea semnăturii sau a capitalului social în interes debitului rezultat din facturarea serviciilor prestate
personal de către asociatul administrator. Asociatul în baza contractului de consultanţă tehnică încheiat
vinovat de fraudă încalcă obligaţia de affectio societatis, de cele două societăţi comerciale, asociaţii aprobând
adică obligaţia de fidelitate faţă de societate și faţă de situaţiile financiare prezentate de administratorul
ceilalţi asociaţi, făcând raportul său juridic obligaţional social, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile
cu ceilalţi asociaţi și cu societatea rezolubil. pentru a caracteriza activitatea pârâtului intimat ca
Prin fraudă în dauna societăţii se înţelege, în fiind una frauduloasă în dauna societăţii și, prin urmare,
principiu, orice acţiune sau omisiune intenţionată (în nu este incident cazul de excludere prevăzut de lit. d) a
ciuda formulării legale – „comitere” – ce pare a trimite alin. (1) al art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată,
doar la acţiunea frauduloasă) săvârșită de asociatul împrejurarea că dl. Q.M era trimis și plătit în mod direct
administrator, indiferent dacă acesta are sau nu atribuţii de către societatea mamă – SC C. Italia Spa., beneficiind
de reprezentare și indiferent dacă prejudiciul condiţionat de o dublă remunerare pentru același serviciu, neavând
de lege se introduce în sfera gestiunii interne sau în sfera relevanţă sub acest aspect.
relaţiilor cu terţii, precum și indiferent dacă fraudarea

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

15
 Drept financiar şi fiscal
Obligaţii fiscale
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, decizia nr. 4724
din 16 noiembrie 2011
(cuvinte cheie: obligaţii fiscale, contribuţii şi
impozite, calitate procesuală pasivă, salariat,
angajator)
Reţinerea și virarea impozitelor și a contribuţiilor datorate de salariaţi sunt operaţiuni pe care anga-
jatorul le efectuează în calitate de mandatar al organelor financiare, iar raportul juridic de drept fiscal se
încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal.
Plata impozitelor și contribuţiilor prin reţinere la sursă nu schimbă calitatea de contribuabil a salari-
atului și nici nu îl transformă pe angajator într-un subiect al raportului juridic bugetar, acesta acţionând
doar ca un mandatar legal al organului fiscal teritorial.
În mod legal s-a reţinut de către instanţa de fond că
pârâta SC I. SA, în calitate de fost angajator, nu are cali-
tate procesuală pasivă în acţiunea prin care reclamanta a
solicitat restituirea impozitului pe venit și a contribuţii-
lor la asigurările sociale calculate asupra sumelor primite
cu titlu de salarii compensatorii la concediere.
Obligaţia angajatorului de a calcula și reţine impozi-
tele și contribuţiile de asigurări sociale pentru angajaţii
săi nu îl transformă pe acesta într-un debitor în sensul
art. 25 alin. (1) C. proc. fisc., întrucât reţinerea și virarea
impozitelor și a contribuţiilor datorate de salariaţi sunt
operaţiuni pe care angajatorul le efectuează în calitate
de mandatar al organelor financiare, iar raportul juridic
de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și
organul fiscal.
Este adevărat că legea nu reglementează expres că
angajatorul este un mandatar al bugetului de stat, însă
acesta are obligaţia de a calcula și reţine lunar contribu-
ţiile și impozitele aferente drepturilor acordate angaja-
ţilor și de a le vira la bugetul de stat, iar aceste operaţi-
uni nu se realizează în temeiul raportului de muncă, ci
al unui raport juridic de drept fiscal, ale cărui subiecte
sunt statul prin organele financiare care au atribuţii în
realizarea veniturilor bugetare, respectiv contribuabilii,
în speţă persoana fizică obligată la plata impozitelor și a
contribuţiilor.
Plata impozitelor și a contribuţiilor prin reţinere la
sursă nu îi schimbă calitatea salariatului de contribuabil,
dar nici nu îl transformă pe angajator într-un subiect al
raportului juridic bugetar, acesta acţionând doar ca un
mandatar legal al organului fiscal teritorial.
Contrar celor invocate de recurentă, în lipsa unor pre-
vederi exprese, art. 117 alin. (1) C. proc. fisc., respectiv
Ordinul nr. 1899/2004 nu se aplică numai contribuabili-
lor persoane juridice. Este adevărat că art. 117 alin. (2),
16
DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL
Părţile raportului de drept fiscal. Ac-
ţiune intentată de angajat împotriva
angajatorului, pentru obligarea la resti-
tuirea sumelor reţinute în plus cu titlu
de contribuţii şi impozit. Respingere
pentru lipsa calităţii procesuale pasive
C. proc. fisc., art. 25, art. 117
(3) și (4) se referă expres la persoane fizice, însă este o
situaţie de excepţie care se referă la regularizarea anuală
a impozitului pe venit.
Potrivit art. 117 C. proc. fisc. și Ordinului MFP nr.
1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și
de rambursare a sumelor de la buget, persoanele inte-
resate pentru restituirea unor sume de bani reţinute cu
titlu de impozite și contribuţii la buget trebuie să formu-
leze o cerere adresată organului fiscal competent, în ca-
uză unitatea ANAF de la domiciliul contribuabilului, iar
acest organ urmează a admite ori respinge cererea prin
act administrativ fiscal, în funcţie de prevederile legale
incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin
act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut
cererea, acesta poate să introducă contestaţie la tribunal
la secţia de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu
care în acel cadru procesual, instanţa competentă pentru
aplicarea legislaţiei fiscale, sesizată legal, în contradicto-
riu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod
corect și legal s-a realizat reţinerea și virarea sumei de
bani cu titlu de impozit și contribuţii de asigurări socia-
le de către angajator din plăţile compensatorii acordate
salariatului cu ocazia concedierii colective. În situaţia în
care cererea de restituire formulată nu este soluţionată,
cel interesat este îndreptăţit să acţioneze organul admi-
nistrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condiţi-
ile legii contenciosului administrativ.
În consecinţă, Curtea apreciază că faţă de modul în
care a fost formulată acţiunea, pârâta SC I. SA nu are
calitate procesuală pasivă, ceea ce împiedică analizarea
motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei.
Ţinând seama de aceste considerente, Curtea aprecia-
ză că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că
o va menţine ca atare, urmând să respingă ca nefondat
recursul declarat de recurentă.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

Salarii
Curtea de Apel Brașov, secţia de contencios
administrativ și fiscal, decizia nr. 2634 din 24
noiembrie 2011
(cuvinte cheie: salarizare, ierarhia normelor
juridice, personal bugetar, acord colectiv de
muncă, indemnizaţie de hrană, funcţionar public)
Indemnizaţia de hrană prevăzută într-un Acord colectiv de muncă nu mai poate fi plătită dacă nu se
regăsește reglementată în noua legislaţie din materia salarizării personalului bugetar, de la data la care
aceasta din urmă a intrat în vigoare, fără ca această legislaţie să aibă însă efecte retroactive.
Tribunalul Covasna a admis acţiunea reclamanţilor
I.B., O.S., S.A., D.I.C., S.O. în contradictoriu cu pârâţii
Primarul Comunei M, Consiliul Local M și Comuna M,
având ca obiect obligarea de alocare și de plată către
reclamanţi (funcţionari publici) a indemnizaţiei de
hrană începând cu data de 1.01.2010 și în continuare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul
Primarul Comunei M, solicitând admiterea recursului,
modificarea sentinţei civile atacate și respingerea
acţiunii reclamanţilor pe fond.
Recursul este fondat.
Noua legislaţie din materia salarizării personalului
bugetar – O.U.G. nr. 1/2010, respectiv Legea nr. 330/2009
– prevede în mod expres faptul că prin contractele sau
acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi
negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială
care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009,
iar indemnizaţia de hrană prevăzută în art. 31 alin.
(9) din Acordul colectiv de muncă negociat și încheiat
la nivelul Primăriei Comunei M nu se mai regăsește
reglementată ca drept salarial/ de natură salarială în
prevederile legale cadru, recente, menţionate mai sus.
Împrejurarea că aceste drepturi de natură salarială au
fost reglementate prin acord colectiv de muncă adoptat
anterior intrării în vigoare a legii/ ordonanţei de urgenţă
a Guvernului (nr. 330/2009, respectiv nr. 1/2010) nu
implică o salvgardare, o conservare a acestui drept de
natură salarială și după intrarea în vigoare a noii legislaţii
din domeniul salarizării unitare a bugetarilor, deoarece
la confluenţa (aparentă în prezenta cauză, însă ipotetică
în raţionamentul juridic pe care s-ar baza acordarea
și pentru viitor a acestor drepturi salariale) dintre
principiul neretroactivităţii legii și cel al ierarhiei/ forţei
juridice a normelor juridice, are prioritate în aplicare
principiul forţei juridice superioare a normelor juridice.
Astfel, în ierarhia normelor juridice, legea, respectiv
ordonanţa de guvern, fie ea simplă ori de urgenţă, sunt
superioare ca forţă juridică faţă de un acord colectiv
de muncă, care are în definitiv natura juridică de
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Dreptul muncii
DREPTUL MUNCII
Principiul ierarhiei normelor juridice.
Indemnizaţia de hrană prevăzută
într-un Acord colectiv de muncă.
Noua legislaţie din materia salarizării
personalului bugetar
Legea nr. 330/2009
O.U.G. nr. 1/2010
contract. Așadar, acordul colectiv de muncă este actul
normativ (chiar legea părţilor fiind, cum este denumit
în doctrină) care trebuie să se conformeze legii (ca act
juridic al Parlamentului, adoptată potrivit procedurilor
constituţionale și publicată, după promulgare, în
Monitorul Oficial al României, Partea I), să fie adaptat
la imperativele legii/ ordonanţei de guvern, chiar dacă
legea intră în vigoare ulterior acordului colectiv de
muncă. În această din urmă situaţie nu se pune în
discuţie o aplicare retroactivă a legii, ci numai con-
formitatea actelor normative inferioare faţă de legea
nouă cu aceasta din urmă, conformitate care produce
efecte juridice numai pentru viitor, potrivit principiului
activităţii legii (tempus regit actum) consacrat de art. 15
alin. (2) din Constituţie.
Ca atare, conformitatea acordului colectiv de muncă cu
noile prevederi cu putere de lege din domeniul salarizării
unitare a bugetarilor privește momentul de la care legea
a intrat în vigoare, nicidecum perioada anterioară, astfel
că o interpretare în sensul retroactivităţii legii la speţă
ar fi eronată. De altfel, însăși acţiunea introductivă a
reclamanţilor se sincronizează cu momentul de la care
legea nouă privind salarizarea unitară a bugetarilor își
produce efectele, anume 1.01.2010, cererea reclamanţilor
fiind centrată pe acordarea și pentru viitor, ulterior datei
de 1.01.2010, a indemnizaţiei de hrană.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 312
C. proc. civ., văzând și art. 3041 C. proc. civ., instanţa de
control judiciar a admis recursul declarat în cauză și a
modificat sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii
acţiunii introductive a reclamanţilor I.B., O.S., S.A.,
D.I.C., S.O. în contradictoriu cu pârâţii Primarul
Comunei M, Consiliul Local M și Comuna M, având ca
obiect obligarea de alocare și de plată către reclamanţi a
indemnizaţiei de hrană începând cu data de 1.01.2010 și
în continuare.
17
 Dreptul securităţii sociale

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

Asigurări sociale Procedura de realizare a revizuirii me-

Curtea de Apel Pitești, secţia I civilă, decizia nr. dicale a încadrării în grad de invali-
2505 din 6 decembrie 2011 ditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă.
Actul normativ aplicabil
(cuvinte cheie: revizuire medicală, grad de
invaliditate, pensie de invaliditate, capacitate de
muncă) Legea nr. 19/2000
Legii nr. 119/2010

În aplicarea art. 6 alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale a emis Ordinul nr. 1418
privind aprobarea Procedurii de încadrare în grade de invaliditate în vederea înscrierii la pensia de
invaliditate și a Procedurii de verificare a încadrării în grad de invaliditate. Ordinul a fost publicat în M.
Of. nr. 696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare la data de 22.10.2010.
Rezultă așadar că numai de la data de 22.10.2010 s-a născut obligaţia de verificare a încadrării în grad
de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă, verificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 119/2010
și ale Ordinului nr. 1418/2010.
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 4573/90/2010 trebuie îndeplinită în termen de un an, dar nu de la data
pe rolul Tribunalului Vâlcea, D.M., în contradictoriu cu intrării în vigoare a legii, ci de la data intrării în vigoare a
intimata Casa Judeţeană de Pensii V., a solicitat instanţei procedurii prevăzute la alin. (1) al art. 6. Potrivit acestui
să o oblige pe intimată să anuleze decizia asupra text, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare
capacităţii de muncă nr. 1440/08.10.2010 și să emită o a Legii nr. 119/2010, prin ordin al ministrului muncii,
nouă decizie; să dispună repunerea părţilor în situaţia familiei și protecţiei sociale, se va aproba procedura de
anterioară emiterii acesteia, în conformitate cu decizia încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la
asupra capacităţii de muncă nr. 4970/08.07.2010. pensie de invaliditate.
Prin sentinţa civilă nr. 960/28.09.2011 a fost admisă În aplicarea art. 6 alin. (1), Ministerul Muncii a emis
contestaţia, a fost anulată decizia asupra capacităţii de Ordinul nr. 1418. Ordinul a fost publicat în M.Of.
muncă nr. 1440/08.10.2010 emisă de intimata Casa nr. 696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în
Judeţeană de Pensii V. și s-a dispus repunerea părţilor în vigoare la data de 22.10.2010.
situaţia anterioară. Rezultă așadar că numai de la data de 22.10.2010
Intimata Casa Judeţeană de Pensii V. a formulat recurs. s-a născut obligaţia de verificare a încadrării în grad de
Recursul nu este fondat. invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă, verificare
întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 119/2010 și ale
Contestatoarea este încadrată în gradul II de
Ordinului nr. 1418/2010.
invaliditate și este beneficiara unei pensii de invaliditate.
Ca atare, orice revizuire anterioară acestei date nu poate
În anul 2010 ea a fost supusă revizuirii gradului de
avea drept temei decât Legea nr. 19/2000 și Ordinul nr.
invaliditate, iar prin decizia nr. 4970/08.07.2010 s-a
340/2001, așa cum corect a reţinut de altfel și tribunalul.
stabilit același grad II de invaliditate.
Conform art. 41 din Secţiunea C a Ordinului
Deși noul termen de revizuire a fost stabilit peste
nr. 340/2001, deciziile rămase definitive pot fi revizuite
un an, în fapt, la data de 8.10.2010 a fost emisă decizia
în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală
nr. 1440/08.10.2010, prin care s-a stabilit că în prezent
și recuperare a capacităţii de muncă care le-a emis, la
contestatoarea nu se mai încadrează în niciun grad de
sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale
invaliditate.
C.N.P.A.S., or, în speţă, nu există dovezi privind vreo
Casa Judeţeană de Pensii V. a susţinut în recursul sesizare a organelor de control ale C.N.P.A.S. În decizia
său că revizuirea medicală a contestatoarei s-a făcut în asupra capacităţii de muncă nr. 1440/08.10.2010
conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. se face menţiunea „reexpertizare conform Legii nr.
119/2010, care reglementează obligaţia de verificare 119/2010”, însă, în primul rând, Curtea apreciază că o
a încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor în atare menţiune nu face dovada existenţei unei sesizări
termen de un an de la intrarea în vigoare a legii. din partea C.N.P.A.S., iar, în al doilea rând, așa cum s-a
Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 instituie arătat, o revizuire la data de 8.10.2010 nu putea fi făcută
într-adevăr obligaţia Casei Naţionale de Pensii de a în baza Legii nr. 119/2010.
organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul
pensionarilor aflaţi în evidenţă, iar această obligaţie ca nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

18

Acţiunea penală
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.1409 din 7 aprilie
2011
(cuvinte cheie: acţiune penală, acte materiale,
înşelăciune, infracţiune continuată, hotărâre de
condamnare)
În cazul în care constată că fapta dedusă judecăţii nu constituie o infracţiune distinctă de înșelăciune,
ci un act material care intră în conţinutul unei infracţiuni continuate de înșelăciune pentru care s-a
pronunţat anterior o hotărâre definitivă de condamnare, instanţa reunește cauza cu cea în care s-a
pronunţat hotărârea definitivă de condamnare și pronunţă o nouă hotărâre de condamnare în raport cu
toate actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate de înșelăciune, conform art. 335
alin. (2) C. proc. pen., desfiinţând hotărârea anterioară de condamnare.
În speţă, s-a reţinut că inculpatul H.D., în calitate de
administrator al societăţii comerciale E., a comunicat
prin e-mail, la data de 15 aprilie 2006, părţii vătămate
societatea comercială D. o comandă, arătându-se
interesat de achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte
și că, la data de 12 mai 2005, numitul B.C., în calitate
de reprezentant al părţii vătămate, a întocmit factura
fiscală și a livrat inculpatului marfă în valoare de 4.053
lei. Pentru achitarea preţului, inculpatul a emis biletul la
ordin scadent la data de 10 iunie 2005, dată la care a fost
introdus la plată, însă, din lipsă de disponibil, biletul la
ordin a fost refuzat.
Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul
a precizat că, deși la data emiterii avea disponibil în cont,
a efectuat plăţi, astfel că partea vătămată nu a putut
să-și îndestuleze creanţa. Inculpatul a precizat că fapta
ce constituie obiectul prezentei cauze nu constituie o
infracţiune unică, ci un act material din conţinutul unei
infracţiuni continuate pentru care Tribunalul Galaţi l-a
condamnat deja.
Vinovăţia inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii
a fost dovedită cu probele administrate atât în cursul
urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească.
În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a reţinut că
fapta inculpatului H.D. care, în luna mai 2005, a indus
în eroare pe reprezentanţii societăţii comerciale D., cu
ocazia încheierii unei convenţii de vânzare-cumpărare
a unor produse de îmbrăcăminte, prin prezentarea ca
adevărată a împrejurării nereale că poate achita preţul
cu un bilet la ordin, deși nu avea disponibil în cont,
împrejurare pe care, dacă societatea co-contractantă ar
fi cunoscut-o, nu ar mai fi vândut marfa, cauzându-se o
pagubă în valoare de 4.053 lei, s-a constatat că întrunește
elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune
prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
În mod corect s-a constatat că fapta dedusă judecăţii
nu este o infracţiune unică, ci un act material al
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept procesual penal
DREPT PROCESUAL PENAL
Extinderea acţiunii penale pentru alte
acte materiale
C. proc. pen., art. 335 alin. (2)
infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin.
(1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)
și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care inculpatul
H.D. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 289
din 1 iunie 2007 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin
neapelare la data de 13 iulie 2007, la o pedeapsă de 12
ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-
a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani. În aceste condiţii,
în baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost revocat
beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 5 ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2666 din 2
octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin
decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curţii de
Apel Ploiești, din care a rămas neexecutat un rest de
622 zile închisoare și, în baza art. 61 alin. (1) teza a
III-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-
a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani cu restul de 622
zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2666 din 2
octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, dispunându-se
ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită
la 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
Raportat la situaţia de fapt expusă, s-a constatat,
referitor la modalitatea de comitere a faptei și la data
comiterii faptei deduse judecăţii, că aceasta constituie
un act material al infracţiunii continuate de înșelăciune
pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin
sentinţa penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galaţi,
definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007,
fiind îndeplinite condiţiile de existenţă ale infracţiuni
continuate – conform art. 41 alin. (2) C. pen.
Faţă de această situaţie, în mod corect s-a dispus
reunirea cauzei cu cea care a făcut obiectul dosarului
19
 Drept procesual penal
penal în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 289 din 1
iunie 2007 a Tribunalului Galaţi.
În baza art. 335 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus
desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 289 din 1 iunie
2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi, definitivă prin
neapelare la data de 13 iulie 2007 și, în baza dispoziţiilor
art. 344 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării
juridice a faptei deduse judecăţii privind pe inculpatul
H.D. din infracţiunea de înșelăciune prevăzută în
art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin.
(1) lit. a) C. pen. (faptă din mai 2005) în infracţiunea de
înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și
(5) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1)
lit. a) C. pen. (faptă din perioada martie - mai 2005) și, în
această încadrare juridică, s-a aplicat inculpatului pentru
întreaga activitate infracţională o pedeapsă privativă de
libertate individualizată conform criteriilor prevăzute în
art. 72 C. pen.
Având în vedere că fapta dedusă judecăţii a fost
săvârșită înainte de împlinirea duratei de 5 ani închisoare
aplicată prin sentinţa penală nr. 2666 din 2 octombrie
2001 a Judecătoriei Ploiești, s-a constatat în mod corect
că sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
Căi ordinare de atac
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1328 din 4 aprilie
2011
(cuvinte cheie: recurs, cazuri de casare)
Instanţa de fond, deși reţine în expozitivul sentinţei
că inculpata C.G. a fost trimisă în judecată pentru forma
simplă a infracţiunii de complicitate la trafic de minori și
fără aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., conform dispozi-
tivului a dispus achitarea inculpatei pentru complicitate
la trafic de minori în forma agravată prevăzută în art. 13
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea
art. 41, art. 42 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Instanţa de apel, fără să observe această nelegalitate,
dispune condamnarea inculpatei C.G. pentru săvârșirea
infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art.
13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplica-
rea art. 41, art. 42 C. pen., reţinând participarea aceste-
ia în forma complicităţii la traficarea de către inculpata
Ţ.V. a minorelor T.I. și B.A. deși, la rândul său, reţine în
expozitiv că această inculpată a fost trimisă în judecată
pentru complicitate la traficarea de către inculpata Ţ.V.
numai a minorei T.I.
20
Totodată, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art. 61 alin. (1) teza a II-a și a III-a C. pen. în raport cu
antecedentele penale ale inculpatului.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod
just că, efectuând operaţiunea de reindividualizarea a
pedepsei, având în vedere și actul material de înșelăciune
săvârșit de inculpat în dauna părţii vătămate societatea
comercială D., cu un prejudiciu relativ mic de 4.053
lei, pedeapsa nou aplicată inculpatului pentru toată
activitatea sa infracţională, de 13 ani închisoare, apare
vădit disproporţionată în raport cu gradul de pericol social
și cu valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiunea care
a fost adăugată ca act material în conţinutul infracţiunii
pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin
sentinţa penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galaţi.
În considerarea acestui aspect, instanţa de apel a dat
eficienţă deplină criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen.,
argumentând în considerente că scopul pedepsei astfel
stabilită poate fi atins, așa cum prevăd dispoziţiile art.
52 C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a
respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
DREPT PROCESUAL PENAL
Recurs. Cazurile de casare prevăzute
în art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi 12 C. proc.
pen.
C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi 12
Dacă instanţa de apel a dispus condamnarea inculpa-
tului, direct în apel, pentru complicitate la forma agra-
vată a infracţiunii de trafic de minori, săvârșită faţă de
două victime, deși inculpatul a fost trimis în judecată
pentru complicitate la forma simplă a acestei infracţi-
uni, săvârșită faţă de o singură victimă, fără a schimba
încadrarea juridică, conform art. 334 C. proc. pen., este
incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1)
pct. 12 C. proc. pen. Într-o astfel de situaţie, dacă instan-
ţa de apel a dispus condamnarea inculpatului, direct în
apel, pentru forma continuată a complicităţii la infrac-
ţiunea de trafic de minori, reţinând în sarcina inculpa-
tului un al doilea act material pentru care inculpatul nu
a fost trimis în judecată, săvârșit faţă de a doua victimă,
fără ca, în prealabil, să extindă acţiunea penală, conform
art. 335 C. proc. pen., este incident și cazul de casare pre-
văzut în art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., referitor la
nelegala sesizare a instanţei.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Căi extraordinare de atac Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii

I.C.C.J., completul de 5 judecători, decizia nr.345 Europene a Drepturilor Omului. Soluţii.
din 7 noiembrie 2011 Desfiinţarea hotărârii pronunţate în
recurs în anulare
(cuvinte cheie: revizuire, hotărâre CEDO, proces
echitabil, persoană achitată, recurs în anulare)
C. proc. pen., art. 4081

În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului la un

proces echitabil, prevăzut în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor
fundamentale, constând în condamnarea persoanei achitate printr-o hotărâre definitivă, ca urmare a
admiterii recursului în anulare, consecinţele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil continuă
să se producă și nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârii prin
care s-a admis recursul în anulare și respingerea, ca nefondat, a acestuia.

(...) La data de 29 iulie 2005, revizuentul a sesizat
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclamând,
în esenţă, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 din
Convenţie, pe motivul condamnării sale în urma unui
recurs în anulare introdus de procurorul general și pe
motivul duratei excesive a procedurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
hotărârea pronunţată la data de 7 decembrie 2010, a
declarat cererea admisibilă în ceea ce privește capetele
de cerere întemeiate pe dispoziţiile art. 6 parag. 1 din
Convenţie – referitoare la securitatea raporturilor
juridice și la durata procedurii – și inadmisibilă pentru
celelalte capete de cerere, decizând că a fost încălcat
art. 6 parag. 1 din Convenţie ca urmare a nerespectării
principiului securităţii raporturilor juridice. (...)
Urmare a pronunţării hotărârii Curţii Europene a
Drepturilor Omului, la 23 septembrie 2011, revizuentul
a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completul
de 5 judecători, cu o cerere de revizuire întemeiată
pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen., solicitând, în
esenţă, admiterea cererii, desfiinţarea deciziei nr. 58
din 14 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie,
Completul de 9 judecători și, în rejudecare, respingerea,
ca nefondat, a recursului în anulare, cu menţinerea
deciziei nr. 4262 din 7 octombrie 2003 a Curţii Supreme
de Justiţie, Secţia penală, în cauză fiind îndeplinite
condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 4081 C. proc.
pen.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 4081
C. proc. pen., având în vedere constatările Curţii
Europene a Drepturilor Omului, dar și concluziile
revizuentului, se apreciază că cererea este întemeiată și
va fi admisă, pentru considerentele ce urmează:
Raportând cererea formulată la prevederile art. 4081
alin. (1) și (2) C. proc. pen. rezultă că aceasta respectă
condiţiile de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Raportând considerentele hotărârii instanţei euro-
pene cauzei de faţă, în speţă procedurii judiciare de-
clanșată prin promovarea căii extraordinare de atac a
recursului în anulare de către procurorul general, se
constată că potrivit dispoziţiilor art. 409 și urm. C. proc.
pen., în vigoare la data promovării căii extraordinare
de atac (ulterior abrogate prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 576/2004) și aplicabile soluţionării cauzei (potrivit
art. II din Legea nr. 576/2004), orice hotărâre definitivă
poate fi atacată cu recurs în anulare de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
și Justiţie din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei,
pentru motivele indicate de art. 410 C. proc. pen., în
termenele stabilite de art. 411 C. proc. pen.
Din interpretarea coroborată a prevederilor legale
anterior invocate se constată că această cale de atac nu
putea fi promovată în mod direct de către părţile din
cauza soluţionată prin hotărâre definitivă, existând
posibilitatea declarării, atât în favoarea, cât și în
defavoarea condamnatului, exclusiv de către procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
și Justiţie.
Rezultă, așadar, că în ceea ce privește situaţia juri-
dică a persoanei condamnată sau achitată prin hotă-
râre definitivă, exista posibilitatea modificării acesteia
consecutiv finalizării, prin hotărâre definitivă, a jude-
căţii, noua hotărâre pronunţându-se pe baza verificării
hotărârilor anterior pronunţate, potrivit normelor de
procedură aplicabile judecăţii în recurs (respectiv pe
baza materialului dosarului și a oricăror înscrisuri noi
depuse).
Prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului
s-a constatat că acordarea posibilităţii doar unei părţi
de a exercita o cale de atac reprezintă o încălcare a

Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

21
 Drept procesual penal
principiului egalităţii armelor, precum și a principiului
securităţii raporturilor juridice, neputând fi acceptată
teza reexaminării unei hotărâri definitive și executorii
pe baza unor argumente invocate și examinate anterior
de către instanţe, deoarece în modalitatea arătată poate
fi nesocotit interesul părţii de a beneficia de stabilirea
definitivă printr-o hotărâre judecătorească a unei situaţii
juridice.
În cauza dedusă judecăţii, prin promovarea recursului
în anulare, hotărârile pronunţate în cauză în al doilea
ciclu procesual au fost criticate pentru greșita încadrare
juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului N.M.
și comiterea, în recurs, a unei grave erori de fapt, prin
achitarea aceluiași inculpat, hotărârile fiind pronunţate
cu încălcarea legii; s-a apreciat că încadrarea juridică justă
a faptei comisă de către inculpat era de omor calificat,
faptă pentru care s-a solicitat condamnarea inculpatului.
Instanţa sesizată cu soluţionarea acestei căi de atac a
procedat la soluţionarea cauzei pe baza probelor anterior
administrate și a dispus condamnarea inculpatului
pentru comiterea infracţiunii prevăzută în art. 314
C. pen., constatând că pedeapsa a fost graţiată, în
condiţiile în care printr-o hotărâre definitivă a instanţei
de recurs inculpatul fusese achitat, în urma parcurgerii
procedurii de judecată reglementată de legea procesuală
în vigoare, în derularea căreia procurorul beneficiase
de posibilitatea reală și efectivă de a invoca toate
argumentele apreciate ca pertinente, prin promovarea
recursului în anulare nefiind relevate aspecte noi,
survenite ulterior judecării cauzei sau care nu au putut
fi invocate cu acel prilej.
Se reţine, de asemenea, că împrejurarea că instanţa
a constatat graţierea pedepsei este irelevantă faţă de
soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpat.
Se constată că, în realitate, recursul în anulare
completa sistemul căilor de atac, creând posibilitatea
unei noi verificări a hotărârii pentru aceleași argumente
care au fost invocate anterior, dându-se posibilitatea ca
în baza manifestării de voinţă a unei singure părţi să se
rejudece o cauză soluţionată definitiv.
22
Raportând, așadar, consideraţiile cuprinse în
hotărârea instanţei europene cauzei de faţă, se reţine că
admiterea căii de atac a recursului în anulare a încălcat
dreptul inculpatului la un proces echitabil sub aspectul
nerespectării principiilor egalităţii armelor și securităţii
raporturilor juridice.
Se reţine, totodată, că dreptul inculpatului la un
proces echitabil, garantat de Convenţie, a fost încălcat
prin promovarea și admiterea căii de atac a recursului
în anulare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
constatând această încălcare.
Consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se
producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii atacate, respectiv prin desfiinţarea
hotărârii pronunţată în soluţionarea recursului în
anulare și, în rejudecare, prin respingerea acestuia, ca
nefondat.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor
art. 4081 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea
de revizuire formulată de revizuentul N.M. împotriva
deciziei nr. 58 din 14 martie 2005, pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie și Justiţie, Completul de 9 judecători,
s-a desfiinţat decizia atacată și, rejudecând, s-a respins,
ca nefondat, recursul în anulare declarat împotriva
deciziei nr. 4262 din 7 octombrie 2003 pronunţată de
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, privind pe
inculpatul N.M. și s-a menţinut decizia nr. 4262 din
7 octombrie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de
Justiţie, Secţia penală, cu privire la inculpatul N.M.
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International

Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.724 din 24
februarie 2011
(cuvinte cheie: infracţiune continuată, viol, minor,
ascultarea părţii vătămate)
Fapta inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu o minoră care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în
mod repetat, la diferite intervale de timp, pe parcursul a două luni de zile, în realizarea aceleiași rezoluţii
infracţionale, prin constrângerea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de viol în
formă continuată, prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Prin sentinţa nr. 156 din 3 august 2010 a Tribunalului
Gorj, secţia penală, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit.
a) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a
fost condamnat inculpatul M.D. la 7 ani închisoare.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul
M.D., care a vizat numai latura penală a cauzei,
motivându-se, în esenţă, faptul că partea vătămată a fost
de acord cu întreţinerea raporturilor sexuale, situaţie în
care se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei în
infracţiunea prevăzută în art. 198 C. pen.
Prin decizia nr. 225 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de
Apel Craiova, secţia penală și pentru cauze cu minori, s-a
admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat sentinţa
atacată, în parte și s-a schimbat încadrarea juridică a
faptei din infracţiunea prevăzută în art. 197 alin. (1)
și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în
infracţiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs, între alţii,
procurorul.
Sub aspectul motivului de critică din recursul
declarat de procuror, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
are în vedere pertinenţa acestuia întrucât, în mod
judicios, încadrarea juridică este cea de viol în formă
continuată prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind statuată corect
de către instanţa de fond, reţinându-se corelativ greșita
schimbare a acesteia de către instanţa de prim control
judiciar.
În declaraţiile date procurorului în cursul urmăririi
penale și instanţei de judecată, inculpatul M.D. a
recunoscut că, pentru a înfrânge opunerea victimei
minore P.C., a dezbrăcat-o forţat, ţinând-o de mâini și,
totodată, ameninţând-o că o va bate până o va omorî,
iar înainte de a pleca acasă a ameninţat din nou partea
vătămată că dacă va comunica cele întâmplate o va bate
până o va omorî și, în aceleași împrejurări, a întreţinut
din nou raport sexual cu victima. Aceste declaraţii de
recunoaștere a săvârșirii infracţiunii de viol, de către
Săptămâna Juridică nr. 20/2012 » Litteris International
Drept penal
DREPT PENAL
Infracţiune continuată. Viol. Ascultarea
părţii vătămate. Minor
C. pen., art. 41 alin. (2), art. 197 alin. (1) şi (3)
C. proc. pen., art. 77, art. 484
inculpat, se coroborează cu declaraţiile date de victima
minoră P.C. în cursul urmăririi penale și al judecăţii în
primă instanţă și cu celelalte probe administrate în
cauză.
Că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale
victima a relatat adevărul rezultă chiar din declaraţia
martorei P.N., străbunica acesteia, dată la 30 iunie 2010
în primă instanţă, în care aceasta precizează că victima
i-a cerut să nu-l mai primească pe inculpat în casă, fără
să îi spună motivul acestei cereri – declaraţie relevantă
în privește așa-zisul acord al victimei pentru întreţinerea
de relaţii sexuale cu inculpatul (cu concluzia că motivul
pentru care nu l-a denunţat a fost teama de ameninţările
acestuia).
Cât privește motivarea inculpatului în legătură cu
recunoașterea infracţiunii de viol, din cursul urmăririi
penale și la primul termen de judecată – că ar fi fost
constrâns la aceasta – relevantă este și declaraţia
martorului M.I., din care rezultă că acesta a recunoscut
săvârșirea infracţiunii de viol în prezenţa sa și a
apărătorului care-l asista, fără a fi supus unei cercetări
abuzive.
Declaraţiile date de victima P.C. – ulterior, în faţa
primei instanţe la 20 august 2010 și în faţa instanţei
de apel la 3 noiembrie 2010 – trebuie apreciate avându-
se în vedere și relaţiile de rudenie între părţi, care
realizând ce sancţiune se va aplica inculpatului – pentru
infracţiunea de viol comisă – au încercat „o iertare în
familie”. O asemenea concluzie în ce privește valoarea
probantă a acestor din urmă declaraţii ale victimei se
poate deduce și din precizarea făcută de inculpat în faţa
instanţei de apel – în sensul că a înţeles că mama sa ar fi
avut o discuţie cu părinţii părţii vătămate ca să îl ierte și
să primească un pământ – știută fiind situaţia materială
precară a familiei victimei.
Așa fiind, rezultă că încadrarea juridică corectă ce
trebuie dată infracţiunii comise de inculpatul M.D. este
în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
23
Săptămâna Juridică
Litteris
international

INFORMAŢII GENERALE:
Număr de exemplare pe an: 44
Număr de pagini: 24 / exemplar
Frecvenţa: săptămânală
În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litteris International
Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10
Cod 23581, Sector 2, Bucureşti
Tel 021.242.01.61
Mobil: 0745.327.443
Email: comenzi@saptamana-juridica.ro
redactie@saptamana-juridica.ro