Sunteți pe pagina 1din 1

Despre malpraxis

La un spital județeanîntr-unul din județele cu o calitate a vieții mai scăzută există un singur
chirurg pediatru, dr. X. Acesta este recunoscut în județ pentru vechimea sa, dar nu pentru
“generozitatea” sa.
Acesta se apropie de pensieșiînultimii ani aapărut o glumăîncomunitate – cătoțicopii care
ajung la spital cu vagidureri de burtă le esteefectuată o apendectomiepână la ridicolasituație
de a se sta “la coadă” pentru “apendicită”.
Mitul ajunge la o așa o amploare încât ajunge să fie cercetat – dar din cauza faptului că
acesta efectua apendectomii clasice, când apendicele vermiform ajungea la anatomopatolog
acesta era oricum inflamat de la metoda de extracție, ne putând fi demonstrată ne-
necesitatea operațiunii.
Oamenii erau în mare parte needucați și săraci și credeau tot ce li se zicea așa că nu au fost
depuse plângeri legale.

Pe lângă implicațiile legale ale acestui fapt, implicațiile bioetice ca nerespectarea principiului
autonomiei,astfelincatpacinetii au fost vindecati de ceva ce nu sufereau.
In al doilea rand abuzul de putere printr un sistem patriarhal,abuzand de statutul sau si de
autoritatea sa.

S-ar putea să vă placă și