Diagnosticul de laborator al infecţiei

Obiective: La sfârşitul acestei lucrări practice studenţii trebuie sa cunoasca:

1. regulile generale de prelevare a produselor patologice;
2. metodele microbiologiei clinice; avantaje şi dezavantaje.

1. Calitatea prelevatelor pentru examenul microbiologic

prelevate de bună calitate – rezultate utile posibile;
prelevate de calitate proastă – rezultate proste, periculoase pentru bolnavi, bani risipiţi
a. alegerea prelevatelor şi momentul prelevării;
b. prelevarea probelor înainte de instituirea tratamentului antimicrobian;
c. prelevatele patologice trebuie să fie în cantitate suficientă;
d. prelevările trebuie făcute aseptic;
e. recipientele şi instrumentele indicate pentru prelevări trebuie să fie adecvate scopului
propus;
f. transportul şi conservarea probelor – trebuie să prezerve condiția inițială a produsului
patologic și viabilitatea microorganismului infectant;
g. buletinul de analiză – cererea de analiză .

2. Metodele microbiologiei clinice

a. metode directe – evidenţiază prezenţa agentului etiologic
 tehnici rapide:
I. examen microscopic direct:
1. controlul microscopic al calităţii prelevatelor contaminate (calcularea scorului de
calitate);
2. tipul reacţiei inflamatorii (frotiu din produs patologic colorat cu albastru de
metilen);
3. bacterioscopia (informaţii cantitative şi calitative).
II. reacţii Ag-Ac pentru depistarea antigenelor microbiene în produsul patologic;
III. metode ale biologiei moleculare pentru detecţia acizilor nucleici.
 izolarea microorganismului infectant: semnificaţia clinică a izolatelor:
1. în cazul prelevatelor necontaminate, microorganismul izolat este cel care a determinat
boala;
2. în cazul prelevatelor contaminate pe traiectul de eliminare:
- microorganismul izolat nu aparţine microbiotei indigene a traiectului de eliminare,
atunci are semnificaţie clinică;
- microorganismul izolat aparţine microbiotei indigene a traiectului de eliminare,
atunci va avea semnificaţie clinică în funcţie de 2 criterii : cantitate semnificativă şi
asocierea semnificativă a prezenţei microorganismului cu prezenţa celulelor
inflamatorii;
3. în cazul prelevatelor din zone normal colonizate:
- se urmăresc numai microorganismele strict patogene care au întotdeauna
semnificatie clinică;
- pentru microorganismele condiţionat patogene implicarea etiologică se stabieşte
prin: - evidenţierea fenotipurilor patogene ale unor bacterii;
-autoserodiagnostic.
b. metode indirecte – evidenţiază prezenţa răspunsului imun
 nespecifice: leucograma, formula leucocitară, VSH, CRP;
 specifice:
Indicaţii: - agent etiologic în situs inaccesibil prelevării;

1
 - agent etiologic necultivabil;
- izolare imposibilă prin lacune ale anchetei epidemiologice;
- îndoieli privind semnificaţia clinică a izolatelor.
Dezavantaje: - rezultatele depind de capacitatea pacientului de a dezvolta răspuns imun;
-necesită un anumit timp pentru apariţia Ac.
Metode indirecte specifice:
A. in vitro
1. diagnostic serologic - criterii de semnificaţie clinică a anticorpilor izolaţi;
2. testul de detectare a producției de interferon gamma (IGRA) pentru diagnosticul
tuberculozei latente.
B. in vivo - intradermoreacţii.

Diagnosticul serologic  urmărirea răspunsului imun al pacienţilor la antigene ale

microorganismului infectant prin teste in vitro.
Criteriile de diagnostic serologic al unei infecţii acute:
a. pe două probe de ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul II / de convalescent,
recoltate la interval de 10-14 zile)
 seroconversia  absenţa anticorpilor în prima probă şi apariţia lor în cea de a doua.
 dinamica semnificativă  creşterea de cel puţin patru ori a titrului anticorpilor în a
doua probă de ser faţă de prima.
b. pe o singură probă de ser
 titrul semnificativ
 dozarea anticorpilor IgM (anticorpii răspunsului imun primar)
i. diagnosticul unei infecţii acute/ recente
ii. diagnosticul precoce al unor infecţii congenitale

Testul de detectarea a producției de interferon gamma (IGRA) pentru diagnosticul

tuberculozei latente.
Principiu: evidențiază producerea de gamma interferon de către limfocitele T efectorii, ca
răspuns la stimularea de către proteinele micobacteriene specifice pentru complexul
Mycobaterium tuberculosis.
Indicaţiile testului: poate fi folosit în toate situaţiile în care este utilizat în mod obişnuit testul
la tuberculină:
 suspiciune clinică şi radiologică de tuberculoză activă;
 contacţii pacienţilor cu forme contagioase de TBC;
 screening-ul persoanelor cu risc crescut: personalul din unităţi sanitare și instituţii de
îngrijire, persoane provenite din medii cu igienă deficitară.

Intradermoreacţiile
iii. reacţii de sensibilizare - sensibilitatea de tip întârzâiat apare în infecții cu
microorganisme facultativ intracelulare. Sensibilitatea de tip întârzâiat apare după cca
4 săptămâni de la debutul infecției și persistă pe toată durata evoluției infecției latente
sau cronice.
iv. reacții de neutralizare – intradermoreacția Schick prin care se urmărește receptivitatea
la difterie.

Bibliografie :
D. Buiuc. Microbiologie medicala, 2003, 356 – 372.