HERNII INGHINALE

ANATOMIE

 hernia inghinală se caracterizează printr-o anatomie extrem de complexă  toate herniile

inghinale sunt cauzate de un defect al orificiului miopectineal Fruchaud (OMP)
 OMP este o zonă de slăbiciune embrionară a pelvisului - cauzată de coborârea
testiculului / ligamentului rotund & pachetului neurovascular iliac din compartimentul
intraabdominal

LIMITE ORIFICIU MIOPECTINEAL

 există limite clare ale OMP

 limita inferioară  este reprezentată de o creastă situată pe ramul pubian
superior - cunoscută sub denumirea de linie pectineală / ligamentul lui Cooper
 pe partea laterală - limita ia forma marginii mediale a muşchiului iliopsoas
 limita superioară  este formată din fibre musculare ale muşchilor transvers
abdominal & oblic intern - aceste fibre se arcuiesc pentru a intersecta limita
medială & anume muşchiul drept abdominal
 în 3-6% dintre cazuri - muşchii arcadei superioare se continuă paralel cu dreptul
abdominal sub forma unui tendon care se inserează pe tuberculul pubic - cunoscut
sub numele de tendon conjunct
 OMP nu este un plan - ci un cilindru  forma tridimensională neregulată a OMP se modifică atunci când este privită din perspectiva anterioară (aşa cum se poate vedea în cura
herniei inghinale pe cale deschisă) / din perspectiva posterioară (ca în cazul unei abordări minim invazive) - forma acestuia este considerată a fi undeva între un oval (aşa cum se vede

n
pe cale anterioară) & un patrulater (după cum se vede din posterior)

SPAȚIILE ORIFICIULUI MIOPECTINEAL

O
 există 3 tipuri de hernii ale OMP - diferenţiate în funcţie de zona OMP în care apar
 femurale

zi
 inghinale indirecte
 inghinale directe
 OMP este subdivizat în 2 spaţii de către ligamentul ilioinghinal (ligamentul lui Poupait) - care se întinde oblic de la creasta iliacă antero-superioară la tuberculul pubic

Re
 porţiunea inferioară ligamentului ilioinghinal se numeşte canalul femural - acest spaţiu inferior al OMP este locul pe unde trec nervul + artera + vena femurală & vasele limfatice
 spaţiul gol dintre nerv & vasele limfatice  spațiu femural - locul unde apar herniile femurale
 spaţiul OMP superior ligamentului ilioinghinal poartă denumirea de canal inghinal & este locul unde cordonul spermatic / ligamentul rotund părăseşte cavitatea abdominală - acesta
este spaţiul în care se pot întâlni hernii inghinale indirecte & directe
ANATOMIE CANAL INGHINAL

 OMP nu conţine niciun strat muscular - spre deosebire de peretele abdominal

 spaţiul superior al OMP  este acoperit posterior doar de fascia transversalis & anterior de aponevroza oblicului extern - iar muşchii transvers abdominal & oblic intern se termină
ca limită superioară a acestuia (mai exact - spaţiul OMP superior este delimitat inferior + lateral de linia diagonală a ligamentului ilioinghinal & medial de muşchiul drept abdominal
& posterior de fascia transversalis & anterior de aponevroza muşchiului oblic extern)
 pătrunderea cordonului spermatic / a ligamentului rotund în canalul inghinal se realizează printr-o deschidere cranială & posterioară în fascia transversalis - această intrare poartă
denumirea de inel inghinal intern & este acoperită anterior de aponevroza oblicului extern
 ieşirea din canalul inghinal  este o deschidere anterioară & caudală prin aponevroza muşchiului oblic extern – numită inel inghinal extern & care este acoperită posterior de fascia
transversalis & această penetrare în unghi prin straturile peretelui abdominal, în două puncte diferite, realizează închiderea canalului inghinal după coborârea testiculului
 faptul că ligamentul rotund nu lasă nicio structură vizibilă în coborârea acestuia  motivul pentru care anatomia herniei inghinale este descrisă în mod obişnuit folosind un exemplu
masculin

CONSIDERAȚII EMBRIOLOGICE

 înţelegerea căii de coborâre a testiculului ajută la clarificarea anatomiei canalului inghinal

 mai întâi - testiculul iese din abdomen prin inelul intern în fascia transversalis & intră
în canalul inghinal & testiculul migrează apoi medial prin spaţiul îngust dintre fascia
transversalis - posterior & aponevroza oblicului extern, anterior, deplasându-se în interiorul
peretelui abdominal & apoi, iese din canalul inghinal prin inelul superficial, orificiu situat
în aponevroza oblicului extern
 pe măsură ce testiculul coboară prin inelul intern  cordonul spermatic este înfăşurat de
fibre inferioare ale oblicului intern - formând muşchiul cremaster & fiind învelit temporar
de peritoneu
 când testiculul ajunge la poziţia sa finală în scrot  conexiunea peritoneală cunoscută sub

n
numele de proces vaginal ar trebui să se invagineze – eliminând legătura directă cu
cavitatea peritoneală

O
 învelişul din peritoneul rezidual este aderent la testicul & rămâne ca tunică vaginală
 dacă nu se obliterează conexiunea dintre tunica vaginală & peritoneul
intraabdominal  rezultatul este o hernie pediatrică la copiii mici - dacă această hernie nu este corectată, peritoneul din scrot se va umple cu lichid, crescându-şi suprafaţa & va
deveni un hidrocel – acest peritoneu trece şi prin canalul inghinal la nivelul funiculului spermatic

zi
SPAȚIILE CANALULUI INGHINAL

 herniile directe & indirecte sunt cauzate de pătrunderea conţinutului abdominal în canalul inghinal - printr-un defect la nivelul fasciei transversalis / prin orificiul intern

Re
 diferenţa dintre herniile indirecte & cele directe este dată de locaţia exactă a defectului
 la fel cum OMP este împărţit de ligamentul ilioinghinal în spaţii superioare & inferioare (canalele inghinal & femural) - spaţiul superior (canalul inghinal) este împărţit la rândul lui,
vertical, în 2 spaţii, prin intermediul arterei + venei epigastrice inferioare
 o hernie inghinală indirectă  apare atunci când conţinutul abdominal herniază lateral de vasele epigastrice
 sacul unei hernii indirecte va ieşi prin inelul inghinal intern slăbit & va urma funiculul spermatic în peretele abdominal – aceasta este şi situaţia unei hernii / a unui hidrocel pediatric
 majoritatea cazurilor de hidrocel întâlnite mai târziu în viaţă  au o hernie indirectă asociată & sunt congenitale
 o hernie inghinală directă  apare medial de vasele epigastrice - spaţiul de producere a unei hernii directe este numit istoric triunghiul lui Hesselbach - o mare parte din peretele
posterior al canalului inghinal
 când există un defect în trigonul lui Hesselbach  sacul herniei pătrunde direct în canalul inghinal - porţiunea distală a acestuia ajungând în proximitatea cordonului spermatic, dar nu
va trece prin inelul intern împreună cu acesta

TIPURI DE HERNII – ALE ORIFICIULUI MIOPECTINEAL

 spaţiul de sub ligamentul ilioinghinal + spaţiul inferior al OMP  locul unde apar hernii femurale
 cele 2 spaţii situate deasupra ligamentului ilioinghinal - spaţiile indirecte & cele directe ale OMP superior – situate lateral & medial  se dezvoltă hernii omonime
 un pacient poate avea o hernie 1 / 2 / în toate aceste 3 spaţii
 o hernie care se află atât în spaţiul direct & în cel indirect  HERNIE ÎN PANTALON – există un picior de peritoneu în ambele spaţii împărţit de vasele epigastrice care sunt fixe
 femeile prezintă rareori hernii inghinale directe
 cea mai frecventă dintre cele 3 hernii ale OMP la femei  hernia indirectă
 femeile au o incidentă mult mai mare a herniilor femurale decât bărbaţii - deoarece un pelvis mai larg înseamnă o potenţială deschidere mai largă la nivelul spaţiului femural

SITUAȚII PARTICULARE

 alte forme de prezentare a unei hernii OMP  hernia Richter - unde doar o porţiune din circumferinţa intestinului este încarcerată / strangulată prin defectul herniei & acest lucru
este destul de periculos deoarece pacientul nu va avea simptome de ocluzie intestinală - întrucât lumenul intestinal nu este implicat, putând fi prezentă numai durerea din cauza
strangulării
 o hernie prin alunecare  apare atunci când seroasa unui organ face parte din sacul herniei - acest lucru este mai frecvent în hernii directe, din cauza traiectului nemijlocit la nivelul
canalului inghinal
 este periculos - deoarece deschiderea intempestivă intraoperatorie a sacului într-o hernie de alunecare poate genera contaminarea cu conţinut intestinal a câmpului operator,

n
împiedicând utilizarea unei plase chirurgicale
 o hernie Littre  apare atunci când un diverticul Meckel simptomatic se găseşte în sacul herniar

O
 hernia Amyand  conţine apendicele cecal

CONSIDERAȚII CLINICE

zi
TABLOU CLINIC

 în funcţie de severitatea simptomelor - se va stabili care este următorul pas în managementul pacientului
 s-a demonstrat că o hernie asimptomatică / o hernie a OMP cu simptome minime provoacă rareori complicaţii  prin urmare - supravegherea atentă este suficientă, nefiind

Re
necesară intervenţia chirursicală, dar majoritatea vor necesita intervenţii în viitor
 herniile femurale asimptomatice  trebuie operate - pentru că există mai multe şanse să se încarcereze / stranguleze
 pacienţii cu hernii simptomatice ale OMP  prezintă o proeminenţă în regiunea inghinală - aceasta se poate mări odată cu orice ↑ a presiunii intraabdominale – cum ar fi ridicarea
de greutăţi / tusea
 herniile OMP sunt de obicei asociate cu
o disconfort
o dureri
o arsuri
o o durere mai puţin intensă - care este mai pronunţată după ortostatism prelungit
 la examenul clinic  proeminenţa unei hernii inghinale directe / indirecte va apărea deasupra ligamentului ilioinghinal - putându-se extinde până la scrot / labia mare // o hernie
femurală se va simţi complet sub ligamentul ilioinghinal
 dacă examenul clinic nu este concludent  o ecografie poate fi de ajutor
 CT & IRM-ul  de obicei - nu aduc niciun beneficiu
 pacientul / medicul ar trebui să poată reduce (cel puţin parțial) pseudotumora într-o hernie simptomatică simplă
 noţiunile de încarcerare & strangulare  se aplică la herniile OMP în aceeaşi măsură ca la herniile peretelui abdominal
 reducerea herniilor recent încarcerate  poate fi încercată la un pacient stabil hemodinamic & fără modificări ale analizelor de laborator - cu monitorizare postreducţie
 semnele clinice referitoare la strangulare vor justifica explorarea operatorie - fiind necesară uneori o laparotomie separată dacă amploarea ischemiei nu poate fi evaluată printr-o
incizie inghinală

ANTECEDENTE PERSONALE CHIRURGICALE

 strategia chirurgicală va fi diferită pentru o primă intervenţie de reparare a unei hernii a OMP faţă de o recidivă - iar intervenţiile abdominale anterioare pot necesita liza aderenţelor
într-o intervenţie minim invazivă planificată

CARACTERISTICI ALE HERNIEI

 în prima etapă - în cazul unei hernii a OMP  trebuie stabilit dacă tumefacţia se află deasupra / sub ligamentul inghinal & dacă este vorba despre o hernie inghinală / femurală
 nu există nicio examinare clinică / imagistică ce poate diferenţia în mod cert hernia inghinală directă de cea indirectă

n
 tehnicile chirurgicale pentru repararea celor 2 tipuri de hernii inghinale sunt identice
 herniile femurale - situate în spaţiul inferior al OMP  necesită metode diferite - deoarece implică închiderea unui spaţiu diferit al OMP

O
TEHNICI CHIRURGICALE

 alegerea tehnicii chirurgicale pentru cura herniilor OMP  se bazează pe preferinţa chirurgului + starea clinică a pacientului

zi
 toate abordările chirurgicale respectă aceleaşi principii  cura herniei trebuie efectuată fără tensiune - iar plasa nu trebuie folosită în cazul plăgilor contaminate
 există o varietate de abordări chirurgicale ale herniilor OMP - ce pot fi împărţite în 2 categorii
 abordarea anterioară (deschisă)

Re
 abordarea posterioară (minim invazivă)
 deşi aceste 2 strategii pot fi folosite şi pentru herniile peretelui abdominal - forma neregulată a OMP face ca anatomia să fie destul de diferită, în funcţie de locul de unde priveşte
chirurgul
ABORDARE ANTERIOARĂ

 necesită o incizie a canalului inghinal  peretele anterior al canalului inghinal (aponevroza oblicului extern) este deschis & hernia este redusă & defectele directe ± indirecte de la
nivelul peretelui posterior al canalului inghinal sunt reparate - acest lucru se poate face cu / fără plasă
 utilizarea unei proteze este standardul pentru OMP astăzi

PROCEDEU ALLOPLASTIC LICHTENSTEIN

 o operaţie pe cale anterioară (efectuată cu plasă) care acoperă suprafaţa anterioară a peretelui posterior
al canalului inghinal  este cunoscută sub numele de TEHNICA LICHTENSTEIN
 într-o intervenţie Lichtenstein clasică  plasa este fixată pe suprafaţa posterioară a canalului
inghinal & acoperă spaţiile directe + pe cele indirecte ale OMP – superior de ligamentul ilioinghinal
 marginile plasei  sunt fixate pe limitele spaţiului superior al OMP
 o breşă este creată în plasă – superior  pentru a permite funiculului spermatic să pătrundă în canalul
inghinal - creând astfel un nou inel inghinal intern
 aponevroza oblicului extern este suturată deasupra plasei - dar lăsată deschisă inferior  generând un nou
inel inghinal superficial

PROCEDEE TISULARE

 deşi utilizarea plaselor chirurgicale în abordarea anterioară este standardul astăzi - deoarece tehnica implică
 tensiune mai mică
 o rată de recidivă ↓
 durere mai puţin intensă

n
 aceste intervenţii chirurgicale sunt utile în situaţiile unui câmp operator contaminat  deoarece nu necesită utilizarea unei proteze & contribuie la limitarea riscului de infecţie,
fiind prin urmare (sunt mai rar folosite azi)
 cu toate că detaliile tehnice ale procedeelor tisulare nu sunt solicitate la examene standard  chirurgii adresează adesea întrebări pe acest subiect în cadrul stagiilor - mai ales în ceea

O
ce priveşte utilizarea lor în herniile femurale

PROCEDEE TISULARE

zi
TIPURI DE HERNII ALE ORIFICIULUI
SUTURA DEFECTULUI OBSERVAȚII
MIOPECTINEAL
tendonul conjunct la ligamentul Cooper femurală

Re
McVay tendonul conjuct la ligamentul ilioinghinal & directă incizia de relaxare este necesară pentru a reduce tensiunea
lateral indirectă
directă incizia de relaxare este necesară pentru a reduce tensiunea
Bassini tendonul conjunct la ligamentul ilioinghinal
indirectă NU se foloseşte pentru hernia femurală
 considerată fără tensiune
directă NU se foloseşte pentru hernia femurală
Shouldice complexă - în mai multe straturi
indirectă poate avea cea mai redusă rată de recidivă dintre procedeele
tisulare

ABORDARE POSTERIOARĂ

 abordarea posterioară a herniilor inghinale & femurale este de obicei efectuată laparoscopie / robotic  cele 2 tehnici principale minim-invazive sunt
 abordarea extraperitoneală totală (TEP)
 abordarea transabdominală preperitoneală (TAPP)
 ambele abordări posterioare implică 3 incizii mici & utilizează întotdeauna o proteză
 abordarea posterioară protetică  este unica tehnică în care o singură bucată de plasă va acoperi toate cele 3 spaţii ale OMP – din acest motiv, herniile femurale ar trebui reparate
printr-o abordare posterioară
 diferenţa principală între cele 2 tehnici posterioare  amplasarea camerei & a instrumentelor raportat la peritoneu
 procedeul TEP nu implică intrarea în cavitatea peritoneală  se creează un spaţiu între muşchiul drept abdominal & peritoneu - prin care se efectuează întreaga operaţie & se poate
face numai cu echipament laparoscopie
 procedeul TAPP  implică pătrunderea în cavitatea peritoneală într-o manieră similară cu orice altă intervenţie minim-invazivă - peritoneul este disecat de pe întregul OMP & plasa
este poziţionată & ulterior peritoneul este reataşat (acest lucru se poate face laparoscopic & robotic)
 ambele proceduri  implică plasarea unei proteze între peritoneu şi OMP & sunt la fel de utile pentru herniile directe + indirecte + femurale

ALEGEREA UNEI TEHNICI

 atunci când se alege abordarea chirurgicală optimă pentru repararea herniei  aceasta trebuie adaptată la nevoile specifice ale pacientului
 procedeele protetice trebuie oferite tuturor pacienţilor - indiferent dacă este aleasă o abordare deschisă sau minim-invazivă - acest lucru este valabil dacă presupunem că

n
utilizarea plasei nu este contraindicată
 în caz de contaminare a câmpului chirurgical

O
 în herniile strangulate cu ischemie / necroză
 prezenţa unei leziuni intestinale incidentale
 a fost demonstrat faptul că tehnicile minim-invazive îmbunătăţesc viteza de recuperare a pacientului - datorită prezenţei unei dureri mai puţin intense

zi
 procedeele minim-invazive sunt acum puternic recomandate pentru  hernia unilaterală nerecidivată & hernia femurală
 sunt tehnicile preferate în cazul femeilor - pentru că pot repara hernii femurale oculte
 tehnicile deschise & mari & anatomice - precum McVay & Bassini  au fost înlocuite cu reparaţii protetice & deschise – cu morbiditate ↓ (cum ar fi procedeul Lichtenstein)

Re
 odată cu introducerea & evoluţia tehnologiilor minim-invazive ca opţiuni rentabile - cu o morbiditate şi mai mică decât in cazul procedeelor deschise  aceste abordări au devenit din
ce în ce mai populare - permiţând revenirea mai rapidă & sigură la activităţile cotidiene
COMPLICAȚII POSTOPERATORII FRECVENTE

 în zilele noastre - reparaţiile herniilor OMP (indiferent de abordare)  sunt efectuate în ambulatoriu
 pacienţii părăsesc serviciul medical imediat după finalizarea intervenţiei & este esenţial ca ei să fie consiliaţi cu privire la aşteptările postoperatorii
 pacientul poate resimţi inflamaţia postoperatorie / apariţia unor echimoze pe scrot / labii / penis - acest aspect poate fi alarmant, deoarece tumefierea ş& echimozele pot apărea la
distanţe variabile faţă de inciziile vizibile la utilizarea peretelui abdominal
 atunci când se foloseşte o abordare deschisă  o zonă de hipoestezie poate fi observată la nivelul inciziei tegumentare
 odată cu regenerarea inervaţiei superficiale  pacientul poate resimţi simptome de parestezie - cum ar fi arsurile / furnicăturile
 5-10% dintre pacienţi vor resimţi o durere cronică după cura herniei OMP
 durerea cronică este considerată a fi acea durere resimţită la locul intervenţiei - care persistă mai mult de 12 săptămâni
 există 3 nervi care pot fi prinşi / deterioraţi în zona de reparaţie a herniei  cel mai cunoscut dintre aceştia este nervul ilioinghinal – care traversează canalul inghinal & trece de-a
lungul funiculului spermatic / a ligamentului rotund
 pcienţii cu leziuni la nivelul acestui nerv vor prezenta durere care iradiază spre scrot / labii & se agravează odată cu poziţia şezândă pe perioade îndelungate
 la examinare se decelează de obicei o amorţeală la nivelul hemiscrotului / labiei mari & nivelul feţei mediale a coapsei
 nervul ilioinghinal nu trece prin inelul inghinal intern & prin urmare este mai frecvent deteriorat în timpul unei abordări deschise a canalului inghinal
 daunele vor fi similare cu cele aduse ramurii genitale a nervului genitofemural
 nervul genitofemural  trece prin inelul inghinal intern & este prin urmare cel mai adesea lezat în timpul unei intervenţii minim-invazive a herniei
 afectarea nervului cutanat lateral femural  provoacă amorțeală la nivelul feţei antero laterale a coapsei - sunt numeroase cauze pentru acest lucru, în principal legate de
compresia externă, dar afectarea acestui nerv se poate face şi în timpul curei herniei OMP
 ocazional – pacienţii pot simţi plasa folosită pentru a repara hernia  ceea ce poate duce la un disconfort prelungit în locul respectiv

ORHITĂ

 restricţia fluxului de sânge către / dinspre testicul poate provoca orhita - acest lucru este mai frecvent în cura herniei recurente, deoarece plexul venos pampiniform va fi fost
compromis la aceşti pacienţi, din cauza cicatricii de la reparaţia prealabilă

n
 pacientul poate prezenta un testicul tumefiat & sensibil - aceste simptome trebuie diferenţiate de inflamaţia care apare în mod obişnuit după rezolvarea herniei OMP
 orhita este în general limitată - iar pentru tratarea ei AINS ar trebui să fie suficiente

O
 o devascularizare completă a testiculului este mai putin obişnuită - deoarece există circulaţie colaterală din alte artereâ
 pe termen lung - poate apărea atrofia testiculară în orice testicul cu circulaţie compromisă

zi
SINDROMUL DURERII INGHINALE PERSISTENTE

 există momente în care un pacient se va prezenta cu dureri inghinale & nicio hernie clară la examenul clinic – această situaţie a fost întâlnită pentru prima dată la atleţi, motiv
pentru care a fost denumită istoric hernia sportivului / inghinodinia / pubalgia atletică / hernia de hochei / hernia Gilmore

Re
 de obicei - este cauzată de tensiune la nivelul muşchilor adductori care se inserează pe pubis
 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
 accidente sportive / de muncă
o întindere musculară (adductori)
 o slăbirea rezistenței canalului inghinal
o osteită pubiană
 afectare a articulației șoldului
LOW FORM
o Lezarea articulației femuro-acetabulare
o Osteoartrită
o Fractură prin avulsie
o Osteonecroză
o Ruptură de labrum
o Microfractură
 genitourinară
VIE + DOP
o Varicocel
o ITU
o Endometrioză
o Durere de ligament rotund
o Orhialgie
o Prostatită
 GI
o aderențe intra-abdominale
o BII

n
o diverticulită
o sindrom de intestin iritabil

O
 anamneza va demonstra adesea că pacientul a simţit o ruptură / un discomfort atunci când a ridicat o greutate / tuşit / participat la sporturi care necesită o accelerare rapidă
 factorii agravanţi - precum senzaţia de tracţiune continuă / de ruptură inghinală din timpul activitătii fizice  trebuie să fie decelaţi
 mişcările bruşte - cum ar fi o rotaţie puternică  pot agrava durerea

zi
 odihna va atenua simptomele - dar simptomatologia algică va reveni odată cu reluarea activităţilor
 în cazurile de durere inghinală cronică  va exista adesea o evoluţie a simptomelor – de obicei prin agravarea acestora odată cu activitatea fizică susţinută
 cel mai important este dacă pacientul a simţit vreodată o formaţiune pseudotumorală în regiunea inghinală
 toţi pacienţii trebuie întrebaţi despre schimbări apărute în micţiune / tranzit intestinal - deoarece asocierea unei slăbiciuni la nivelul planşeului pelvin poate genera constipaţie / ↑

Re
frecvenţei urinare
 examinarea  trebuie să înceapă cu pacientul aflat în ortostatism - dacă hernia inghinală este prezentă, ar trebui să fie uşor de identificat prin palpare, în special dacă se asociază şi o
manevră Valsalva
 dacă nu se obiectivează hernia  examenul clinic al regiunii inghinale se va repeta în clinostatism - scopul acestei evaluări este de a izola & de a identifica punctele de inserție
musculară / tendinoasă lezate
 pentru a evalua adductorul lung  la nivelul şoldului trebuie efectuate rotaţia + flexia + extensia - cu & fără a opune rezistenţă (pacientul poate resimţi durere în urma presiunii
digitale la nivelul inserţiei adductorului lung prin efecuarea aceastei manevre)
 inserțiile muşchiului drept abdominal + a fasciei transversalis + a aponevrozei oblicului extern la nivelul pubisului  ar trebui să fie de asemenea evaluate - palparea acestor puncte de
inserţie în timpul unei manevre de ridicare poate fi utilă în identificarea structurii afectate
 la examinarea tuberculului pubic  durerea la palpare sugerează osteita ca sursă
 studiile radiologice joacă rar un rol important în diagnosticarea unui pacient cu o hernie inghinală demonstrabilă - ecografia poate fi utilizată în cazul unei zone inghinale dificil de
examinat, pentru a exclude o hernie / o patologie testiculară
 CT  poate evalua alte patologii ale zonei inghinale & este mai puţin dependentă de operator faţă de ecografie
 IRM-ul  este examenul ales atunci când sunt suspectate leziunile de tendon şi muşchi - în sindromul de durere inghinală pubiană
 IRM poate dezvălui dezvoltarea asimetrică a muşchilor / inflamaţia de la nivelul fasciei pubiene
 dacă se suspectează osteita de pubis  este recomandată o scanare a osului
 atunci când durerea în regiunea inghinală este suferinţa principală & cauza nu este hernia simptomatică  tratamentul non-chirurgical este cea mai bună abordare terapeutică
 studii multiple au demonstrat că durerea prezentă înainte de intervenţia chirurgicală este cel mai bun factor predictiv al dezvoltării unei dureri cronice & debilitante – după operaţie 
semnificaţia acestui aspect este de o deosebită importanţă
 managementul non-chirurgical  este următorul pas & include
o AINS
o limitarea activităţii fizice
o terapie de recuperare fizică
 tratamentul chirurgical al unei hernii inghinale concomitente cu durerea inghinală nerezolvată  este o decizie care necesită o gândire atentă a chirurgului + discuţii sincere cu
pacientul cu privire la eventualitatea unui prognostic ⊕

n
O
zi
Re