Sunteți pe pagina 1din 16

"LCKERFfiRGL"

ANUL IV BUDAPESTA, 15 IUNIE ST. \l. 1905. NRUL"I2

©BCU Cluj
„LUCEAFĂRUL"
Anul IV. o o o o o o o Budapesta, 15 Iunie st. v. 1905. o o o o o o o Nrul 12

APARE SUPT DIRECŢIA D-LOR:


ALEXANDRU CIURA, OCTAVIAN GOQA, OCTAVIAN C. TÄSLÄUANU.

TIPOGRAFIA LUCEAFĂRUL
Tuturor voitorilor noştri de bine, precum şi tuturor acelora, cari se
interesează de mişcarea noastră culturală, le vestim cu bucurie că în primele
zile ale lunii Iulie st. n. se va deschide institutul tipografic şi de editură
«Luceafărul». Se împlinesc tocmai trei ani decînd a apărut primul număr
al revistei noastre. In cursul acestor ani de existenţă, revista a avut să dea
piept cu multe şi felurite greutăţi, cari de multeori ne-aü poticnit şi poate
ne-ar fi zădărnicit intenţiunile curate, dacă n'am fi avut întotdeauna încredere
în sfinţenia cauzei pentru care ne-am angajat la luptă, dacă n'am fi avut
încredere în sprijinul publicului românesc, care încetul cu încetul ne-a înţeles
şi ne-a întins mînă de ajutor.
Sîntem convinşi că lărgind cercul nostru de activitate şi propagandă
culturală, nu ne va lipsi nici in viitor de acest sprijin binevoitor.
Acesta fiind ultimul număr ce apare in Tipografia «Poporul Roman»,
ne credem datori a aduce mulţumirile noastre dlui Dlmltrle Birăuţiă, pentru
serviciile de pînă acum aduse revistei. "

«Premiul Luceafărului». La concursul publicat în Nrul 6 aű intrat


foarte multe versuri, dar, durere, prea puţine s'aü putut admite. Cetitorii îşi
vor spune şi de astă dată părerea asupra poeziilor publicate, cum aű făcut-o
şi în trecut, — de sigur, însă, în număr mai mare. Cărţile postale pentru
răspunsuri se vor alătura la numărul proxim.
Tot acum mulţumim şi st. domnişoare Minerva Cosma din Sibiiü, care
a binevoit a triniite pentru acest premiu suma de 5 cor.

Aviz abonaţilor. Cu numărul prezent se încheie semestrul întîi din


anul 1905. Rugăm, prin urmare, abonaţii noştri să binevoiască a-şi înnoi
abonamente'e cît mai curînd. Acei abonaţi, cari sint încă în întîrziere cu
abonamentul pe semestrul trecut, sîntem convinşi că vor grăbi să-şi achite
cu acest prilej şi această restanţă.

Abonamentul va costa şi pe viitor


Ediţia obişnuită: . . . 1 an 12 cor. în România 16 cor.
Pentru preoţii săraci, în­
văţători şi studenţi . 1 „ 7 cor. „ „ 12 cor.
Ediţia de lux: . . . . 1 „ 20 cor. „ „ 25 cor.
Adm. Rev. „Luceafărul".

©BCU Cluj
MENIBRIÏ ACAPEMIEÏ ROMÂNE
— aleşT în sesiunea de primăvară. -

Dimitrie Onciul. consacră vechii istorii a Ţării Româneşti, pu-


blicînd în Convorbiri «Radu-Negru şi Orig.
D. Dimitrie Onciul s'a născut la 26 Octom­ princ. Ţării Româneşti». Apoi, ca profesor în
brie (7 Noembrie) 1856, la Straja în Bucovina. Cernăuţi, scoate un «îndreptar pentru ortogra­
Şi-a făcut studiile la liceul şi universitatea din fia română în usul şcoalelor din Bucovina»,
Cernăuţi, apoi la Universitatea din Vienaîn ins­ Viena 1893. In 1894 publică mai multe docu­
titutul «für österr. Geschichtsforschung» şi la mente în revista p. Istorie, Archéologie şi Fi­
Berlin. După trecerea examenelor de doctorat lologie, iar în 1897 un studiu despre «Popu-
şi de capacitate (1885) d. Onciul e rind perind laţiunea Ungariei şi Ardealului în 1720—21».
profesor la liceul şi la şcoala normală de învă­ în 1899 apar două studii de demult pornite şi
ţători şi învăţătoare şi docent de istorie la cur­ anume: unul despre istoria «Bucovinei» în
sul superior pentru învăţători de scoale civile nemţeşte în «Die öster.-ungar. Monarchie in
în Cernăuţi. La 1895, în urma studiilor publi­ Wort und Bild», volumul «Bukovina» şi «Ori­
cate asupra istoriei vechi a Românilor, e numit ginile Principatelor Române». Aceste şi sînt
profesor la catedra atunci înfiinţată — toc­ cele mai însemnate dintre scrierile pînă acum
mai pentru aceea specialitate — la Universi­ complet apărute ale dlui prof. Onciul. în 1890
tatea din Bucureşti. Delà 1 Aprilie 1900, în publică în «Lui Titu Maiorescu omagiu», stu­
urma retragere! dlui Haşdefl, ocupă şi postul diul despre «Papa Formosus în tradiţiunea
de director al Archivelor Statului. noastră istorică» şi conferinţa ţinută cu prile­
Publicaţiile dlui profesor Onciul, aproape jul serbărei de Zece Mai. In 1901 începu în
toate cu privire la istoria noastră veche, sînt Convorbiri Literare» publicarea eruditei cer­
număroase şi bazate pe o critică severă a fap­ cetări cu privire la «Titlul lui Mircea cel Bătrîn
telor studiate. Astfel în 1884 apar în «Convor­ şi posesiunile lui». In 1902 scoase în ediţie
biri Literare» studiile despre Iuga Vodă şi Dra- separată studiul scris pentru Enciclopedia Ro­
goş şi Bogdan. Anul următor cu prilejul apa­ mână «Românii în Dacia Traiană pînă la în­
riţiei scrierii dlui Xenopol «Teoria lui Roesler» temeierea principatelor», reluînd încă odată, şi
— Iaşi 1884 —, dl Onciul publică tot în Con­ de data asta definitiv, mult desbătuta Cestiune
vorbiri un lung studiu critic în care reia ces- română spre a-i arăta cu toate lămuririle ne­
tiunea delà capăt făcînd din darea de samă cesare, rostul şi soluţiunea. Insfîrşit, în
asupra cărţii dlui Xenopol un nou studiu, aparte. cursul anului 1903, face şi un studiu de istorie
In 1886 apare o noauă contribuţie «la chesti­ contimporană, singural în întreaga d-sale acti­
unea lui Iuga Vodă». In 1887, în «Programm vitate, tratînd o parte însemnată «Din istoiia
des K. K. Ober-Gymnasiums in Czernowitz» Archivelor Statului», cu prilejul aniversării a
iese studiul «Zur Geschichte der Bukovina- şi 70 de ani a d-lui Dimitrie A. Sturza, în «Pri­
în acelaşi an în «Mittheilungen des Instituts nosul» adus marelui bărbat de stat şi istoric
für österr. Geschichtsforschung» apare contri- de cătră profesorii universitari ai Facultăţii
buţiunea Zur rumänischen Streitfrage». In 1890, istorice şi alţi cîţiva scriitori.1
pelîngă dojumentele publicate în revista «Can­ în 1904 scoate în broşură «Ştefan cel mare
dela» din Cernăuţi, dl Onciul publică o altă
contribuţie «Zur Geschichte der Rumänen in
Marmarosch». Cei doi ani următori d-sa şi-i 1
Din Calendarul «Minervei> pe 1904.

©BCU Cluj
248 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

a dat o formă ştiinţifică şi cotinuităţii noastre


în Dacia, răsturnînd cu un prisos de argumente
teoriile potrivnice.
Tot d-sa a familiarizat, ca conducător al
Seminarului de istorie veche a Românilor, o
generaţie întreagă de studenţi, iubitori de muncă
şi adevăr, cu cercetările metodei ştiinţifice în
cercetările istoriei, iar ca director al archivelor
statului lucrează mereu pentru a da şi acestei
instituţiuni un aranjament corăspunzător ce­
rinţelor moderne şi practice.
Academia Română prin alegerea d-lui prof.
Onciul a răsplătit munca cinstită şi temeinică
a unui om de ştiinţă şi a cîştigat în d-sa pe
una din puterile cele mai erudite şi mai rod­
nice, cu care numai mîndri se poate. — t. -
Dr Ludovic Mrazec.
Noul membru al Academiei Române s'a
născut în Iunie 1867 în Craiova.
Tatăl său, farmacist, e de origine Ceh, iar
D. Onciul.
mama sa italiană din Bucureşti. S'aű stabilit
în România de mai bine de 45 ani.
şi Minai Viteazul», două cuvîntărî comemora­ Şcoalele primare şi liceale le-a făcut în Praga.
tive, una ţinută în 1901 la Ateneul Român şi De acolo s'a întors la Bucureşti, îmbrăţişînd
alta în 1904 la Putna. Ambele pe lîngă o ex­ la început studiul farmaciei, în care a luat şi
punere limpede şi exactă a domniilor marilor licenţa.
voevozî, sînt scrise cu un patriotism cald şi Dragostea faţă de studiul ştiinţelor naturale,
larg. — In 1905 a apărut a treia conferinţă mai cu seamă a mineralogiei, 1-a îndemnat să
«XXIV. Ianuarie», ţinută la o serbare şcolară se specializeze în această ramură a ştiinţei, cei-
tot în Ateneul Român. Tot în anul acesta a devenise favorită.
tipărit în Anualele Academiei Române «Datele Merge la Geneva, ajunge în scurtă vreme
cronicelor Moldoveneşti asupra anilor de domnie asistent al laboratorului de mineralogie delà
ai lui Alexandru-cel-bun», în care domnia de Universitate, pe lîngă profesorul Duparc. Devine
32 ani şi 8 lunî a acestui Domn o pune delà în curînd docent al acelei Universităţi, fiind în-
1400 Aprilie 23 pînă la 1433 Ianuarie 1.
Pe lîngă aceste tipărituri dl profesor Onciul
are în manusris Istoria Românilor delà cuce­
rirea Daciei pînă la Ştefan-cel-mare şi Vlad-
Ţepeş, seria cursurilor de trei ani delà Uni­
versitate.
Ca istoric, dl Onciul este unul dintre cei mai
erudiţi bărbaţi ai noştri, care rupînd cu tre­
cutul romantic al istoriografiei româneşti, cro-
eşte o nouă cale cercetărilor istorice, supunînd
la o critică minuţioasă şi severă mărturiile în-
doelnice, contrazicătoare şi încurcate ale vremilor
cari tăinuesc trecutul nostru. Dsa a lămurit
pentru primaoră, în mod ştiinţific şi aproape
definitiv, urzirea celor două principate române,
precum şi partea veche a istoriei noastre, mî-
necînd în toate aceste cercetări delà spusele
cronicelor indigene, pe cari le îndreaptă şi
completează cu cronicele contimporane străine
şi cu izvoarele documentare interne şi externe.
Din confruntarea şi analiza tuturor mărturiilor
reînvie trecutul nostru în toată bogăţia ori să­
răcia lui, în toată mărimea lui înălţătoare saü
micimea lui umilitoare. D-sa, pentru prima dată Dr. Ludovic Mrazec.

©BCU Cluj
Nrul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 249

Stabileşte originea formaţiunilor salifere ş: a


zăcămintelor de sare din România. De ase­
menea stabileşte distribuirea geologică a zo­
nelor petrolifere din România, lucru prin care
a promovat mult o chestiune de mare interes
economic a acestei ţări.
In afară de aceste studiază şi alte ţinuturi
din străinătate, între cari mai pe urmă Uralul.
Ca o probă mai mult despre valoarea lor,
toate aceste cercetări aü apărut mai întîî în
analele şi buletinele societăţilor de ştiinţe: din
Geneva, Viena, Petersburg, Bucureşti şi în dă­
rile de seamă ale Academiei de Ştiinţă din
Paris.
Prin activitatea sa dl Dr. Lud. Mrazec are
meritul necontestat de a fi dat impuls şi nouă
direcţie cercetărilor geologice, ce se fac în
România, şi mai cu seamă are meritul de a fi
descurcat şi de a fi statornicit, fie însuşi, fie
în colaborare cu alţii tectonica României.
Prin cercetările ştiinţifice, referitoare la pe­
Dr. N. O. Marinescu. trolul României, pe cari le-a făcut atît singur
cît şi în colaborare cu alţii, şi prin vederile
sărcinat cu aranjarea colecţiunilor de geologie şi proprii referitoare Ia genesa petrolului, în ţară
petrografie, între cari mai multe colecţiuni de a ajuns o autoritate.
însemnătate istorică. Ca profesor universitar, în predarea studiului
Lucrează apoi la Paris la Collège de France mineralogiei şi petrografie!, are meritul de a fi
împreună cu celebrii Fouqué, Michel, Lévy şi abandonat tradiţionalul metod bazat pe descrip-
Lacroix. In anul 1892, întors la Geneva, ia titlul ţiune, uzitat şi astăzi la cele mai multe uni­
de doctor în ştiinţe. versităţi, întroducînd în locu-1 un metod prag­
In Octombrie 1894 reuşeşte la concurs, iar matic, evoluţionist, întemeiat pe genesa mi­
la 1 Decembrie e numit profesor la catedra noü neralelor şi a rocelor. Iar acest metod evolu­
creată de mineralogie şi petrografie delà Uni­ ţionist, care şi-a asumat locul în toate cele­
versitatea din Bucureşti, catedră pe care o lalte discipline ştiinţifice, evident, că neapărat
ocupă şi astăzi. se impune şi în studiul mineralogiei şi al petro-
In 1902 a fost ales membru corespondent grafiei.
al Academiei Române, iar în sesiunea trecută întreaga activitate a Dluï L. Mrazec e o
membru ordinar. muncă reformatoare în ramura specialităţii dsale,
Activitatea ştiinţifică a dluï Dr. Ludovic Mrazec care a fost răsplătită după vrednicie din partea
este una dintre cele mai rodnice, numărind peste înaltei noastre instituţiuni culturale. Dr. v. M.
60 de lucrări originale.
Primele cercetări ştiinţifice le face în regiunea Dr. N. O. Marinescu.
Alpilor, mai cu seamă a Mont-Blanc-ului, Ales în secţiunea ştiinţifică. E unul dintre
asupra căruia a publicat mai multe studii. în­ cei mai de seamă medici ai României, care
tors în ţară, cercetează Carpaţii României, lă­ prin studiile sale originale a ajuns la un renume
murind prin studii minuţioase, raporturile petro- chiar şi în străinătate. Regretăm mult că ne
grafice şi geologice ale acestor munţi. lipsesc date asupra vieţii şi activităţii d-sale.

IUBIREA MEA.
Iubirea mea a fost sămînţă O floare ce-a 'ndrăznit să iese
Căzută pe pămînt steril, Tîrziu, cînd celelalte mor. . .
Iubirea mea a fost lumină Iubirea mea a fost scînteie,
Turnată fără de fitil . . . Şi m'ar fi ars cu-a ei văpăi,
A fost o biată păsărică Dar aü topit-o două lacrămî
Lovită 'n aripă din zbor, Ce-au picurat din ochii tăi.
Maria Cunţan.

©BCU Cluj
250 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

MOŞ CERBU/
Trecuse mulţi ani decînd căsuţa aceea veche piardă în prundul Prisăcelului, plin din mal în
stătea tihnită acolo in fundul ogrăzii... mal de apa tulbure şi mînioasă.
Coperişul ei vechiü de şindilă era putred Prin livezile înmugurite, păsărelele se ciugu­
acum şi pătat cu muşchiu pela poale, iar pe­ leau ciripind drăgălaş, din depărtările albastre
reţii albi aveau în faţă tot acele două ferestre s'auzeaü vestind cocorii, iar pe pajiştele svîn-
mititele, cari priveau îndrăzneţe dintre chenarul tate, copiii se jucau sgomotoşi cătînd cu ochii
de lutişor negru. în zare. Pe prispa căsuţei pline de soare, lipită
Cînd i-s'a pus temelia, Moş Cerbu era flă- din proaspăt şi aşternută cu levicer curat de
căiaş, cu mustaţa abia înfierată; iar cei doi lînă, moş Cerbu stătea aşa dus pe gîndurî şi
meri falnici din faţa ei, nişte mlădiţe. — Pe cu luleaua stinsă, uitată într'un colţ al gurii...
atunci, satul Prisaca avea numai o mînă de case, Intr'un tîrzior, bătrinul oftă adînc, îşi luă
împrăştiete şi acelea pe coastele dealurilor, iar luleaua din gură şi cu ochii umeziţi de lacrimi caută
aci împrejur, unde îşi alesese moşul — flăcăul spre grădiniţa de-alături unde lucra copila...
de atunci — locui de gospodărie, era numai O strigă.
spiniş, corhană stearpă şi pustiu... Mlădiţa răspunse şi-şî îndreptă trupul tînăr
Acuma ?... Satul Prisaca era sat mare, aplecat pe sapă. Privirea ochilor ei mari şi
iar împrejurul căsuţei lui moş Cerbu, ştiind negri se 'ncrucişă cu privirea bătrînului
ce-a fost odată, nu-ţi venea să crezi ochilor. plină de dragoste.
In faţa casei se înşira : crama cu căzi şi «Ce face Mioriţa tatii acolo?
butoae, hambarul plin de pîne, şoproanele mari — Pun nişte răsaduri, taică !
de vite şi ţarcul cu fîn. — Bine fată, bine; să dee cel de sus să fie
La dreapta, pe povârnişul coastei, negura de într'un ceas cu noroc !...
livadă se lăsa pînă la vale în gîrla Prisăce- — Să te auză Dumnezeu, tăicuţule, să fie
lului, la stînga, pe corhană în sus, se vedea ridi- precum gîndeşti», răspunse copila frumos, înce-
cîndu-se hliza de vie, apoi poenile de cosire pîndu-şi lucrul ; iar bătrînul fringîndu-şi mijlo­
umbrite ici colea de mesteacăni albi şi pletoşi ; cul se lasă iar în stăpînirea gîndurilor.
iar tocmai hăt departe peste creasta dealului se îşi îndopă luleaua cu tutun, scapără din
zarea şi geana codrului. amnar, puse iasca aprinsă de-asupra şi începu
Jos, în malul părăului s'arată ochiului moara să "tragă cînd şi cînd, pierzîndu-şi privirea prin
cu coperişul negru de scîndură, împrejur ocoa­ paenjinişul de fum albastru.
lele pline de vite şi tăpşanul din faţă cu cară Moş Cerbu, aşa cu mustăţile şi pletele
încărcate de saci. albe, plecat cum sta, cu coatele rezimate de
Dar gospodăria lui moş Cerbu pe lîngă genunchi, părea mult mai bătrîn decît era.
acest belşug dăruit de Dumnezeu ca răsplată Dar de multe ori albul perilor nu e semnul
a muncei cinstite, mai avea un alt odor, care anilor ce numără, ci urmele suferinţelor ce-a
pentru bătrîn era mai de preţ decît toate cîte se înfruntat omul; şi la el tocmai aşa era.
vedeau împrejur, ave pe Mioara, o floare de Trecut abia de vrîsta de mijloc, albise
fată nu alta... prea de timpuriu . . . totuşi avea trupul bine
Şi-i era dragă moşului ca sufletul. De trecea legat. Faţa îi era rumenă încă şi ochii negri
un prînz fără s'o vadă, fără s'o strige pe nume plini de viaţă.
ori să-i vorbească, ardea de dorul ei... Avea un semn: Cînd era vesel, — şi asta
In ziua aceea era cald şi bine. se întîmpla rar de cînd i-a răposat soţia —
Iarna grea, îmbrăcată cu bielşug de nămeţi, ţinea căciula dată pe ceafă şi mergea agale cu
se dusese încetul cu încetul şi în cuprins stă- trupul drept; iar la vreme de năcaz, îndesa
pînea Mărţişor. căciula pe o sprinceană, mergea repede bom­
De sus, din ceriul limpede, sprijinit pe umerii bănind singur, ori picăia din luleaua pe care
dealurilor înnalte, soarele căuta, cu ochii, prie­ aci o aprindea şi-o punea în gură, aci o stingea,
tenos spre satul risipit pe vale. — scuipînd în tutunul fumegînd — şi o vîra
Pe coaste, omătul muiat începuse să se pe- în carîmbul cioboatelor.
ticească tot mai mult în verdele curat al colţului De-alături, din grădină, s'aude încetişor o
de iarbă, iar prin văgăuni păraiele gîlgăiau frîntură de vers... Era un cîntec de dragoste,
înspumate, alergînd năvalnice la vale, ca să se pe care îl cîntau fetele şi flăcăii din sat...
Bătrînul tresări, îşi luă luleaua din gură şi-şî
îndreptă din noü mijlocul frînt... Era glasul
» Fragment din Povestirea «Mioara Cerbului». Mioarei lui... Ce bine şămăna cu al măsii.

©BCU Cluj
Nrul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 251

I-se pare că s'a întors timpul cu treizeci şi Să luaţi seama bine la ceea ce vă spui eü.
mai bine de ani în urmă şi că aude cîntînd Mai întîi are să facă nepoata Magdalina scăl-
pe Magdalina, răposata lui nevastă, în vre­ dători şi legături cu burueni de care i-am ară­
murile cînd i-s'aprinsese sufletul de dragostea ei. tat eü, pînă cînd s'o simţi grea. De-acolo
Iar fi plăcut să nu se mai isprăvească cîn- înainte să cerceteze biserica în fiecare Dumi­
tecul acela, să tremure aşa mult, mult de tot necă şi sărbătoare, să plătească preotului ca
şi el s'asculte lăsîndu-se în voia năvalnicilor s ă i scoată părticică, să cadă la sf. Daruri, iar
aduceri aminte . . . dar cîntecul conteni. Moş la sfîrşitul sf. Liturghii să îngenunche la uşa
Cerbu îşi şterse ociiii cu mîneca cămeşoiului, sf. Altar ca să-şi desbrace preotul sf. odăjdii
prinse luleaua din noü în dinţi şi oftă plin de pe capul ei.
durere. Să faceţi aşa, draga măicuţei, şi de n'are să
Cînd şi-a prăpădit pe mătuşa Magdalina, fie bine, să mă blăstemaţi pe mine...
Dumnezeu s'o ierte, era tot pe-o vreme ca asta, Asta pînă la facere.
aşa în primăvară ; de atunci trecuse timp de Da-acolo ca să meargă toate cu bine, tot
şeisprezece ani... cu Dumnezeu înainte...
Aşa-i fusese scris se vede... Cînd s'aü fost
luat amîndoi, eraü tineri, tineri de tot, de-a Ascultaţi ce vă spun. Cum s'o naşte copilul
putere a fi nişte băieţi. Aü făcut nuntă fru­ să-1 cîntăriţi pînă la dram.
moasă dinaintea căsuţei mititele — pe atunci De-o fi să vă dăruască Dumnezeu cu fecior,
nouă-nouţă, cu ferestre de sticlă şi stîlpii aveţi să faceţi luminare dintr'un bulgăr de
înfloriţi cu dalta — şi-au dus viaţă cu îngă- ceară, taman de greutatea pruncului; iar de-o
duialâ, avînd spor la muncă şi mergîndu-le fi odraslă de parte femeiască, luaţi ceară cît
toate în plin. de trei ori greutatea ei şi faceţi atunci trei
Timp de cinsprezece ani, poate şi mai bine, lumînări, — căci de, aşa-i lăsat delà Dumnezeu,
aü trăit fără să-şi spue unul altuia «cuvînt le­ femeea tot cu păcate mai multe — şi cum zic
gănat» ; aveau însă un singur năcaz : nu le făcliile acelea să le aprindeţi în biserică în
trăiau copiii. faţa icoanei Maicei Domnului.
De altfel Magdalina era femee voinică, fru­ Iacă, de-ţi face aşa, gura măicuţii, să ştiţi
moasă, dar ce folos, căci făcea copiii tot morţi, că-ţi avea parte de feciori».
ori aşa de bicisnici că ab a apucau Sf intui Botez; Oamenii, doriţi cum eraü să se vadă odată
şi lucrul acesta le era pricină de mare durere. şi-odată :u odrasle în casa lor, aü ascultat
Nădăjduind că doar şi or da peste leac, se sfatul măicuţii aceleia şi după 9 luni, într'un
jeluiaü şi ei în toate părţile. Unii ziceau că post mare, aü aprins la icoana Precistei trei
trebue să fie la mijloc vr'un «făcut» de mină făclii de ceară.
vrăşmaşă, alţii că aü «Sancă» în casă şi dacă Le ascultase Dumnezeu ruga şi le dăruise
nu ş'or căuta, se poate să rămînă fără urmaşi. pe Mioara, dar se vede că preţul mlădiţei a
Cu gîndul că doar şi doar s'o nimeri să-şi fost cu mult mai scump decit răsplata celor
dee peste leac, aü umblat bieţii oameni din trei luminări.
babă 'n babă, aü băut fel de fel de burueni,
aü bătut drumurile p in toate părţile unde au Cît nu s'a ajuns, a plătit Magdalina cu
zeaü câ-şi are sălaşul vre-un gîcitor vestit.. . viaţa ei...
aü plătit bani mulţi unui preot văduv de le-a Iată de ce fiecare primăvară i-aduce înaintea
scris «carte de sancă», dar tot înzadar. ochilor vremurile stinse... De-atunci şi pînă
într'o vară se întîmplă însă că s'abate pela astăzi a trăit aşa văduv, îndulcind amarul vieţeî
casa Cerbului o călugăriţă bătrînă... Creştinii cu nădejdea că are să-şi vadă copila mare,
aü primit-o cu drag şi din una în alta, ca cei gospodină harnică la tîrla ei, cu copilaşi mulţi
cu durerea, s'aü dat în vorbă şi despre năcazul împrejur, şi el, bătrîn şi gîrbov, sâ se răsfeţe
lor, şi Măicuţa bătrînă nu le-a eşit din casă în gănguritul nepoţilor.
pînă nu i-a învăţat ce să facă... Cică le-a Cum stetea acuma pe prispă, dus pe gînduri
fost zis: «Gura maicii, pînă acum aţi umblat cu cu privirea perdută în ceaţa albăstrue a fumului
fel de fel de «bongoaze», cu lucruri diavoleşti, de tutun, moş Cerbu îşi vedea visul aevea.
şi după-cum spuneţi nu v'aü fost de nici un Trăia între nepoţi, îi juca pe genunchi şi zîmbia
folos... Să încercaţi de aici înainte şi cu lucruri auzindu-i par'că cum îl striga de frumos «Tată
sfinte. moşule» ! i. Ciocîrlan.

©BCU Cluj
252 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

CĂLĂTORII ÎN GRECIA.
II.
La Tanagra.

Delà staţiunea Schimatari pînă la ruinele ora­


şului Tanagra e o depărtare de vre-o trei Ki­
lometri. Cine vrea, tocmeşte un agoiat (cărăuş)
şi poate merge călare. Dar am preferit să merg
pe jos, ştiind că de-alungul drumului ce duce
din cîmpie la Tanagra s'aü deschis mii de mor­
minte, în care s'aü găsit nepreţuite comori de
artă antică, îngropate de peste două mii de ani
de mîna evlavioasă a Tanagrenilor.
Tanagra a fost un oraş mai mult saü mai
puţin obscur în analele istoriei eline. Toată vaza
sa politică şi-a cîştigat-o din gelozia dintre Atena
şi Teba, cetăţile rivale, cari şi-au disputat cu
armele stăpînirea ei. Cea mai de seamă faptă
ce a văzut acest oraş beoţian, e ciocnirea sîn-
geroasă întîmplată cătră mijlocul veacului al V-lea
între Atenieni şi Spartani, în care cei dintîî
aü fost cotropiţi în urma trădării călărimei tesa-
liote prin trecerea ei în tabăra duşmană. Dar
Fată, ameninţînd cu fusul pe Amor tupilat în braţele eî.
Atenienii n'aü întîrziat să bată pe Spartani şi
să-şi verse năcazul pe bieţii Tanagreni, ale că­
ror ziduri le-aü stricat din temelii. Oraşul însă se ridică mai tîrziu după dărimarea Tebei de
cătră Alexandru cel mare şi ajunge la cea mai
înaltă înflorire sub domnia Romanilor, cînd ves­
tit era prin bogăţiile lui, prin vinul desfătător,
prin casele -î împodobite cu portice largi şi cu
picturi iscusite.
Martorul acestei bunestări a Tanagreï e Pa-
usania, cunoscutul călător grec, din epoca An-
toninilor. El ne vorbeşte de frumoasele temple
ale Tanagreï, îndeosebi de templul lui Bachus,
în care se află statuia acestui zeü, lucrată în
marmură de marele artist Calomis ; de teatrul,
ale cărui rămăşiţi şi acuma se văd printre ruine,
şi de alte clădiri şi curiozităţi ce oraşul îmbia
ochilor vizitatorului în vechime. Vrednică de
însemnat e observaţia acestui călător cu privire
la evlavia locuitorilor, cari singurii dintre Elini
nu zidiaü templele cu casele lor de-avalma, ci
deosebit unele de altele, şi anume templele mai
sus de locuinţele lor, la aer curat şi departe
de necurăţenia oamenilor. Numai un singur mo­
nument era aşezat în mijlocul cetăţii — monu­
mentul poetei Corinna, fiica Tanagreï, cea mai
mare personalitate, care prin daru-î dumnezeesc
a cinstit locul de naştere şi a fost fala lui.
Numele Corinnei ne este astăzi cunoscut mai
mult prin celebra carte a scriitoarei franceze
Mme de Staël decît prin istoria literaturei ; căci
din toată opera-î literară nu ne-a rămas decît
o brumă de versuri — nici măcar cît am moş­
tenit delà colega ei Sappho, neuitata cîntăreaţă
a iubirii ferbinţi. Vîlfa ce s'a făcut în preajma
Jocul «cu cotyle». (de-acălare.)

©BCU Cluj
Niul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 253

cad în perioada aşa numită elenistică, perioada


anterioară ocupaţiei romane.
Pe atunci s'a desvoltat în Tanagra această
artă curioasă a cărei înălţime nu o cunoaşte
încă arta industrială modernă. Păstrarea acestor
statuete e de-o mare însemnătate nu numai
pentru istoria artei, căci sînt o icoană fidelă şi
cea mai bine conservată a spiritului artistic con­
temporan, ci şi pentru cunoaşterea mai adîncă
a vremilor, căci prin ele ne apropiem mai vîr-
tos de sufletul so ietăţii antice şi surprindem
pînă şi cele mai intime manifestări ale ei. La-
turea populară şi familiară din traiul celor vechi,
oricît de mult ne-ar înfăţişa-o arta mare, ar
fi rămas abia gîcită de noi, dacă norocul n'ar
fi scos la lumină aceste teracote, acest popor
de păpuşi, — căci abia sînt mai mari decît o
şchioapă, — în care viaţa antică vibrează şi se
mişcă în ochii noştri cu bucuriile şi suferinţele
ei, cu grijile şi patimile ei, cu jocurile şi pe­
trecerile ei de tot felul.
Am ocolit de cîtevaori grămezile năruiturilor
împrăştiate peste coasta dealului Ceryceion, am
văzut ici şi colo păstrat ceva din zidul încun-
Fată pe-o stîncă, — priveşte visătoare. jurător al cetăţii, am constatat cele trei porţi
prin care furnicau odinioară Tanagrenii şi co­
ei în vechime, s'a întemeiat pe triumful dobîn- municau cu Teba, Atena şi Halcida, am văzut
dit de ea în repeţite rîndurî asupra şcolarului urmele teatrului — nici un templu, nici un mo-
ei Pindor, regele poeziei lirice a Eladei. Acesta
era un triumf extraordinar în ochii Elinilor şi
de-aceea Pausania caută să-1 explice punîndu-1
în legătură cu neîntrecuta frumseţe personală a
poetei.
Cu toate aceste, numele Tanagrei ar fi rămas
înmormîntat în noaptea necunoscutului, dacă
neaşteptatele descoperiri făcute în cuprinsul ei
delà 1873 încoace n'ar fi atras luarea aminte
a lumii învăţate. De atunci el a devenit popular.
Căci cine n'a auzit de minunatele statuete de
teracotă din Tanagra ? Aproape toate muzeele
mari europene (şi mai ales cel din Paris, din
Londra, Berlin şi Atena) posed din ele exem­
plare de-o neasemuită măiestrie. Cultul mor­
ţilor făcuse ca Tanagrenii să depuie în mormin­
tele lor, alăturea de cadavru, tot felul de obiecte
de preţ—piese de toaletă şi de trebuinţă pen­
tru casă, care erau scumpe răposatului saü re-
posatei, căci cu ele şi printre ele îşi petrecuse
veacul : oglinzi, brăţare şi salbe, cutii de talis-
manuri şi mirezme, găteli şi jucării copilăreşti,
apoi vase pentru hrana şi băutura mortului,
străchini, garăfi, cupe şi lămpi, dar mai pre sus
de toate «minunile fărîmicioase», figurinele de
teracotă. Ele, caşi mormintele, judecate după
stilul lor, sînt din diferite epoci, dar cele mai
multe şi mai drăgălaşe sînt de bunăseamă de
pe la sfîrşitul veacului al patrulea şi începutul
veacului următor dinaintea erei creştine, şi deci
Fată şezînd. Citeşte un diptychon. (Probabil un răvaş de dragoste)

©BCU Cluj
254 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

nument, nici o zidire ! Am stat în mijlocul dă- sul şi ameninţă să bată cu el pe vicleanul Cu-
rimăturilor şi am căutat să reconstruesc în minte pidon, care fără voie i s'a suit pe genunchi şi
povestea unui trecut care nu se maî întoarce nu-i dă răgaz la lucru cu neastîmpărul lui. Şi
nici odată. Mă vedeam amestecat în mulţime iată alta, care răzuită de oameni, îşi duce mîh-
prin mijlocul pieţii şi mă abăteam pela prăvă­ nirea departe, în pustiu şi odihnindu-se pe o
liile coroplaştilor, a plăzmuitorilor de figurine, stîtică, rămîne cu gîndul pribeag, cu privirea
şi admiram comorile de teracote ce eraü ex­ în depărtări, visătoare! Ce mîndreţe de linii,
puse acolo. înt i îmî desfătam privirea cu ade­ ce farmec în starea şi ţinuta ei ! Mai iată alta,
văratele păpuşi, cari reprezentau scene din viaţa o minune de fiinţă gingaşe şi drăgostoasă, ră­
copiilor. Cîte jocuri şi pozne de-ale lor nu se pitor de simplă şi naivă, care ţine două tăbliţi
desfăşurau înaintea mea ! Aici îmbrăcat în că- acoperite cu slove ; stă adîncită cu totul şi soarbe
măşuţa-î scurtă un piciü voios şi buclat poartă cu ochii cuvintele mîngăioase si dragi, de bună
o minge în mînă ori o punguliţă cu arşice. seamă scrise de o mînă adorată. Iată apoi co­
Aid dă drumul sfîrlezeî ori cercului vîrtelnic. cheta cum ţine în faţă oglinda de metal, şi
Maî departe se înhamă la o căruţă saü se din adins retrasă puţin înapoi se uită în ea sub
maschiază în chip comic şi totuşî face pe se­ îndemnul unei deşărtăciuni curioase, dar nevi­
riosul de-ţî vine să pufneşti de rîs ! Mai încolo novate, a cărei mulţumire e pentru dînsa un
încalecă dragile-i dobitoace — cocoşi, gîşte, izvor de o negrăiţi plăcere. Alături, ce frumoasă
berbeci — şi se bate cu ele pînă nu mai poate, e baccanta, care ostenită de joc şi zburdare în
ca să apuce ciorchina de struguri. Iată-1 ici cinstea Zeului ce serbiază, se lasă pe o stîncă
copilul devenit «efeb», fecior voinic, cum merge şi adoarme cu capul răzimat ca de-o pernă de
la şcoală supraveghiat de pedagogul său. Iată-1 braţul ei moale şi rotunior, pe cîtă vreme bra­
la gimnastici, în faţa măiestrului, în haină de ţul celalalt îi atîrnă graţios supt povara tobei,
palestră şi cu pălăria de pîslă pe cap Ca sol­ care stă să-i scape din mînă ! Şi altele, şi
dat poartă o lance ; ca atlet se unge cu unt de altele nenumărate se părîndă în ochii mei şi se
lemn. Nu arareori se ia la trîntă cu crestaţii întrec prin eleganţă şi mîndrie, saű cu mişcări
cocoşi, — luptă vestită în toată Grecia. repezi şi cu nazuri şirete deşteaptă dorul sprin­
ţar şi sturlubatec în preajma lor, saű uimesc prin
Iată apoi un cor de statuete fermecătoare, felurimea şi dibăcia învîrtiturilor lor; ca muzi­
care-mi arătau pe fata din Tanagra delà vîrsta cante, cîntă din liră saü din flaut; ca dănţui­
ei cea mai fragedă pînă la jocurile şi coche­ toare, se înalţă ritmic şi daü zbor liber paşilor
tăriile femeii depline. Şi stăm acolo, ca pironit, minunaţi în vîrtejul sunetelor armonioase ale
privind la tot exemplarul feluritele chipuri, cum cîntecului !
damele eline se îmbrăcau şi se găteau şi ce
anume colori si mijloace rafinate întrebuinţau, Trezit din acest vis frumos, înzădar căutam
pentru a-sî asigura eleganţa. Ce mai toalete şi urmele atelierelor, în cari necunoscuţii modela­
cosmetice! Ce bogăţie de veşminte, de materii tori ai statuetelor de lut, inspiraţi de marii mă­
fine şi ce discrete colori şi bine orînduite fal­ iestrii ai vremii şi întrecîndu-se cu dînşii, îşi
duri ! Ce mai giuvaericale şi dichisuri pe ele ! făuriau dintr'un material atît de modest, aceste
şi cum ştiau ele să-şi văpsiască părul şi să mici capodopere de artă industrială. Nu mai ve­
şi-1 clădiască cu iscusinţă pe cap, şi cum îşi deam nici lutul pregătit pentru tipar, nici figu­
zugrăviau ochii şi obrazul! şi cum îşi acope- rinele ce eşiau abia schiţate dintr'însul, nici pre­
riaü trupşorul plin şi mlădios cu stofe largi şi lucrarea şi migălirea lor artistică, nici zbicitul
îndemînatice şi-şi umbriaü faţa îmbujorată cu lor la soare şi coacerea lor în cuptor, nici scăl­
o pălărie rotundă şi ţuguiată, şi cu eventaliul datul lor în laptele de var, prin care se făcea
îşi răcoriau pieptul de căldura soarelui şi a văpseala lor cumpenită şi dulce. Şi mi se părea
inimei tinere şi doritoare! că păşesc ca într'un cimitir în care veştedă
Le vedeam surprinse în fel de fel de scene zăcea o lume tînără şi cu nemaispusă însu­
şi jocuri, cu a căror prilej se desvăluiau atîtea fleţire îndrăgită de soarele frumosului, care
drăgălaşii şi vrăji de forme şi atitudini feme- face de douăori mai scumpă legătura sufletelor
nine, cari răpiau publicul elin şi făceau atît noastre cu vrăjitul zi m bet al razelor de soare
de spornic negoţul acestor teracote. Aici eraü si cu neagra ţărînă care ne naşte şi ne soarbe!
înfăţişate jucînd cu mingea, coalea aruncînd în îmi venia par'că'n auz şivoiul atotcutropitor
aer arşicele, ca să le prindă pe podul mînii, al vremii şi mi se strîngea inima de jelea frum-
mai încolo dîndu-se în scrînciob. Apoi părechi seţii mistuite sub pămîntul călcat de picioarele
apropiate şi înlănţuite cu drag, saü una pur- mele, şi-mi făcea mai dureros-fermecată poezia
tînd în spate pe alta ca pedeapsă că a fost pustiului şi a melancoliei.
bătută în joc, cînd aü dat cu piatra saü cu Cu aceste gîndurî am părăsit valea bătrînu-
mingea la ţintă. Apoi altele . . . mai ales una, lui Ăsopos şi întorcîndu-mă la staţia Schima-
care mai din glumă mai din neadins ridică fu­ tari am apucat cu trenul calea spre Teba. în

©BCU Cluj
Nrul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 255

curînd am lăsat în urmă, departe, înălţimile albe romoniţă Adierile curate şi purtătoare de mi-
de zăpadă ale insulei Eubea şi am o cotit spre reazmă îmi învioriau plămînii şi simţiam o îndoită
apus. După vre-o jumătate de ceas de drum binefacere, aceea a naturii împrimăvărate şi a
printre munţi şi dealuri înverzite, s'a desfăşu­ urmelor bogate ale trecutului
rat în faţa mea, întins ca o mare de zmarald, Desfătarea ochilor mei lacomi de orizonturi
netezişul cîmpiei tebane, pe alocurea însînge- noi n'a contenit, decît numai cind am auzit
rată de floarea macului mai rumân par'că de- glasul conductorului care vestea sosirea nostră
cît ori unde şi brumată de mulţimea florilor de la Teba. Dr. George M trnu.

LA „BAPEA <£E0R<£E".
Dacă l-ai cunoscut odată pe badea George, stă în liniştita şi împăcata viaţă de familie, aşa
trebue să-î fi făcut o mare ocară, să fi avut cum o înţeleg Germanii şi pe care de timpuriu
faţă de el o purtare prea ţigănoasă ca să te minţile fragede trebue să o deprindă.
ocolească şi să nu vie singur cătră tine, ori «N'aveam pe ce scrie şi am rupt delà Ale­
unde ar fi, ori cu cine s'ar afla, — şi să nu le xandru. . . Cîtă hîrtie îmi strică el, să stric şi
întrebe, încet, clipind din gene : eü odată pe a lui ! . . . »
«Ziua bună. Ce mai faci? încotro?» Sfios şi foarte decent, pornografia oraşului
Dacă eşti gospodărit te întreabă de nevastă ; n'a izbutit să strîmbe sufletul curat, adevărat
de copii, dacă ai. Cînd te ştie că n'ai, îl auzi : ardelenesc al lui badea George. Arareori iese din
«De ce n'ai?» gura lui cîte o glumă mai deocheată şi atunci nu
Este mai mult o dojana, naivă, fără nici un atît că-i face plăcere să o povesteasc-5, nici câ
gind rău; pe urmă rîde pe sub mustaţă, nu se foloseşte de acest mijloc ca printr'o fami­
cu viclenie, căci ori de cîte ori e vorbă de liaritate exagerată să cîştige mai cu dinadinsul
copii, de sigur frumoasa-i minte sboară la simpatia celorlalţi, — ci, fiindcă «spunînd unul
Alexandru, şi poate în adins te întreabă, de una, altul alta, trece mai degrabă vremea»,
dorul şi în dragul lui: intră voios în horă, povesteşte, aşa cum îi vine,
«L-am dat la Saşi, să boscorodească nem­ fără să caute cuvintele, fără nici o preocupa-e
ţeşte. Şi-i e greü, sărăcuţu, numai cu puii ăia de valoarea literară a frazelor.
de străini. Şi cum mă roagă să nu-1 mai daü!... Cînd îl agrăeşti bună-oară:
Mi-e milă destul, dar n'am ce să-î fac. Trebue «Ai mai văzut pe cutare, bade?»
să înveţe nemţeşte: acolo e ţîţa cea bună!» Pe dată-ï altul, îţi râspunJe nemulţumit:
Şi glasul e schimbat şi uită, că mai are pe «L'am v ă z u t . . . . Cu omul ăla nu poţi
cineva în faţă : vorbi de nici unele; numa porcării spune în-
«Mie acuma ce mai îmi trebue ? Nimic, tr'una. Nu se fereşte nici dacă mai e pe acolo
dar nimic! îl am pe Alexandru: toată viaţa vre-o femee Cucoanelor poate să le placă
mea este a lui! Să nu vorbesc într'un ceas lucrurile astea, nu zic ba ; d'apăi ori ce treabă
rău, nu ştiu ce m'aş face fără el». cu socoteala ei....»
De cîte ori nu-1 zăreşti în grădina Cişm'giu, Dacă stă mal mult, scoate pachetul cu tutun :
stînd răzimat de cîte un copac, cu o gazetă des­ veşnic praf şi veşnic pe fund. Tutun are în
chisă în mînă, din care nu poate prinde un totdeauna, foaie şi chibrit nici odată:
bob, — cu ochii spre poteca pe unde trebue «Las' că daü eü acu peste unul cu foiţă».
să-î vină feciorul. Adesea se ascunde, par' că Apucăturile aceste de boem sînt aşa de fi­
n'ar vrea să-şi dea de gol slăbiciunea, toată reşti şi de naturale, încît fac parte din far­
iubirea cea mare, — să pară că întîmplător îi mecul propriei lui persoane. Badea nu poate
păzeşte calea. fi altfel, precum o floare nu poate să aibă de
L-am întîlnit acolo într'o primăvară. Avea în cît anume faţă şi nu alta....
buzunar un teanc de hîrtie strinsă în două, *
hîrtie de şcoală, liniată. Am putut ceti slova Nu ştiu să-1 fi auzit cîndva, folosindu-se de
trudită, începătoare a lui Alexandru : Dein vorbe ca : poet, poezie, inspiraţie, e t c . . . . Gă­
Heim sei deine Welt, — fraza se repeta la fie­ seşte totdeauna un aşa chip de a încunjura
care cap de rînd, ca un refren al fericirii ce cuvinte ca aceste, fie că sînt prea şterse unde
aü umblat printre atîtea mînî şi acum uu-i
1
Continuăm acum publicarea articolului domnului mai spun nimic, fie că dintr'o foarte înţeleasă
V. Cioflec, care din lipsă de spaţiu, nu s'a putut pune discreţie nu vrea să dea a se pricepe, că ase­
întreg în numărul festiv, N. R. menea olimpice cuvinte i-s'ar putea poirivi

©BCU Cluj
256 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

vreodată. Poezia e subiectul cel maî părăsit al doi să nu-1 ştie şi să nu-I cunoască dărnicia.
luî badea George, n'aduce nici odată vorba Cum se apropie nevoiaşul, badea îşi bagă
de ea. Şi imprudenţa celui care încearcă să-1 mîna in buzunarul pantalonului, îşi pipăie banii :
spovedească, capătă răspunsuri la cari, bun «Ei, ce-i? Ai dat de vre-un năcaz?»
înţeles, nu se aştepta. Şi după ce-1 ascultă, îi dă cît poate şi cît
Odată, o cunoştinţă nouă 1-a şi întrebat: are ; are un franc : dă un franc ; are cinci : dă
«Cum scrieţi Dv., domnule Coşbuc, poeziile cinci ; are un pol : dă un pol
cele minunate?» *
Şi aşa te ia, de nu ştii dacă-i glumă ori de
vorbeşte serios : în lungile seri de vară, dacă te brodeşti la
«Dumneata ai făcut cîndva comedii d'astea? aceeaşi masă, supt acelaş frunziş, şi dacă cineva
Nici odată ? Uite meşteşugul : Te închizi singur dintre cei pe care-i ascultă bucuros, spune o
în odaie, întorci cheia bine, de două ori. Iţi amintire din călătorie, ori de demult, care
scoţi ghetele, dacă ai, şi-ţi pui picioarele în pică frumos, la locul ei, badea George se
apă. Apa să fie ori rece ori fierbinte, după schimbă, — pe dată pălăria cenuşie pe care o
cum ai plăcere să scrii. Răceala-i bună la poartă de obiceiü îi pare prea grea, se des­
copere şi o razimă de o cracă :
descripţii. Vreai ceva mai înflăcărat, mai liric,
atunci torni din ibricul cu apă caldă... Te «Eü înainte de a mă însura, ba şi după
aşezi la masă frumos, îţi iai o poză îmbufnată chiar, cînd n'aveam ce face, ori mi-se ura,
şi te uiţi în oglindă. Lîngă oglindă baţi un mă duceam la gară şi întrebam : ce tren pleacă
cui, un cui mare, dacă se poate un piron. Te acu? Trenul de Moldova, ori de Severin, ori
uiţi în vîrful cuiului, pînă începe mîna să altul, — treceam la casă şi scoteam un bilet
umble singură. In felul ăsta poţi scrie un vo­ încotrova. Mă suiam în tren şi la staţie mă
lum într'o noapte, fără să bagi de seamă...» dam jos, de multe ori chiar înainte, după cum
mi-se părea. Mi-aduc aminte într'o vară, era
Atunci o slabă dogoare îi rumeneşte obrajii o zăpuşeală, o arşiţă, vai de om. Nu plouase
de multe ori palizi. Şi dacă te cuminţeşti, dacă de mult, se răsucise holdele, — n'aveaü nici
nu-1 mai superi, badea uită. lăcustele ce bea. M'am dat jos şi m'am aşezat
* supt un păr sălbatic, între două drumuri. în
Cînd te chiamă acasă, poimîne bunăoară, îţi mijlocul sămănăturilor prăpădite, pe pămîntul
face îndată socoteala: tare ca fierul, — pe o biată iarbă gălbejită,
«Ce-i poimîne? Fie ori ce zi numai Mier­ îmi- era milă, îmi era urît, aş fi plîns... Cum
curi să nu fie ! Miercuri vin la noi cucoane ; stăm acolea. aud două glasuri cari se apro­
plec după amiazi... Nu ştiu să mă înţeleg cu piau. Mă uit : Un român înainte, cu capul gol,
ele: cu modele lor, tiri-tiril piri-piri! nu ştiu cu cămaşa ruptă, înota în praful de o palmă,
cum fac ele, cu glasurile alea ascuţite, coco­ şi după el, la vre-o doi paşi, o femee cu o
loşesc aşa lucrurile, că totdeauna ele aü drep­ desagă după umăr. Mergeau amîndoi cu ca­
tate, înainte îmi plăcea să stau, de curiozi­ petele în pămînt:
tate. Cele dintîi cari soseaü eraű două ve­ — Mai bine-i aşa? — «N'avem pămînt!» —
cine, mofturoase, făcute pe obraz cu cîte flea­ Dică mă asculta-i... — «N'avem pămînt!» La
curi toate ! . . . Le umbla gura la amîndouă şi tot ce-i spunea femeia, răspundea la fel:
amîndouă, mă rog, literate. Cum intrau pe uşă : «N'avem pămînt!» Slabi, osteniţi, plini de praf,
— Ce mai face domnul Coşbuc al nostru? aü trecut pe lîngă mine, fără să mă vază.
Ce mal face ? . . . Am cetit ceva foarte frumos S'aü tot dus cei fără de pămînt şi m'am uitat
de Dvoastră ! . . . în urma lor, pînă ce nu i-am mai văzut...»
Cînd le auzeam aşa, mă treceau sudorile, Şi fiindcă fiecare dintre cei de faţă înţe­
eram sigur că trebue să vie vre-o prostie ! . . . legeau ale cui sînt şi de unde vin glasurile
Pînă acuma babele astea două, aü fost sin­ acelea înăbuşite, nu s'a ferit să mai spue:
gurii mei critici, în cari am. avut niţică încre­ «Ce pae mi-am aprins în cap cu : Noi
dere » „, vrem pămînt 1 Un domn mare de pe atunci —
Cătră cinci, cînd se duce în tîrg să joace şah, şi d'acum, — m'a chemat la el, acasă, şi mi-a
iarna mai cu seamă, nu trece de poartă, fără să spus răstit, între patru ochi: «Dacă mai scrii
se opriască, fără să privească la dreapta şi la încă o bucată în felul ăsta, în douăzeci şi patru
stînga, pe amîndouă trotuarele. In totdeauna tre­ de ore treci graniţa! Nouă aicea revoluţionari
bue să aştepte la casa lui badea George cineva, nu ne trebue !...»
afară. Ori vre-un funcţionar fără slujbă, ori Departe, albeau zorii dimineţii. Tăceam cu
vre-un student sărac, ori vre-un popă de la ţară, toţii. Badea George căzuse pe gînduri:
cu antiriul ghemuit şi cu potcapul ieşit de soare, «Ar fi fost mai bine dacă rămîneam în Ardeal!»
— popi mai aies, căci nu cred să se găsească V. Cioflec.

©BCU Cluj
Nul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 257

LA PUTHA. şi procedeurile generale ale literelor, ştiinţelor


şi artelor;
Departe zările sînt limpezi 9. Artele frumoase;
Şi din splendoarea 'ntregii firi' 10. Higiena, asistenţa publică şi economia
Cu strai de raze 'nveşmîntat e socială ;
Locaşul sfintei mănăstiri. 11. Cultul;
12. Trecutul (secţiunea retrospectiva).
Din larg de şesuri poposit-aü * * *
Şi de prin munţi întunecoşi,
în jurul zidurilor negre Reuniunea femeilor române din Sibiiü,
Talazuri albe de pioşi . . . care şi pînă acuma a desvoltat o activitate
serioasă şi vrednică de toată lauda, realizează,
Vrăjesc cîntările de preoţi prin înfiinţarea Şcoalel pentru economia şi in­
întinsa mare de norod, dustria casei, o idee veche şi o dorinţă obştească.
Şi glasul clopotelor cheamă Noua şcoală se va deschide la toamnă şi va
Pe 'n veci slăvitul voevod. dura în fiecare an delà 1 Septembre pînă la
31 Iulie. Instrucţiunea va cuprinde; a) învăţămînt
Dar cînd genunchele se pleacă practic: pregătirea bucatelor şi a pînei; con­
Şi-atîtea gînduri înfloresc, servarea legumelor şi a poamelor; spălatul,
Din vremi ce pururi lumina-vor călcatul şi îngrijirea rufelor ; curăţirea şi ţinerea
întregul suflet românesc, în ordine a locuinţei ; grădinăritul ; confecţionarea
rufelor; b) învăţămînt teoretic: economia de
Un dor ascuns mă răzvrăteşte casă, chimia bucătăriei, contabilitatea, igiena,
Şi nu-mi dă pace să mă 'nchin : îngrijirea bolnavilor şi literatura română.
— Părinte-al neamului, stâpîne, Această şcoală c'un program atit de practic,
Tu ştii că dormi supt cer străin? de sigur, va crea un frumos contingent de
gospodine şi mame bune, cari, să sperăm, vor
G. Tutoveanu. desarma pe încetul ceata făr, de căpătîi a
burlacilor.
* * *

CRONICĂ. f Mussafia. De cîte-ori mă întorceam acasă


delaViena mă întrebau cunoscuţi vechi şi noi,
Expoziţia generată română. In România foşti studenţi ai universităţii din capitala
se fac mari pregătiri pentru a serba împlinirea Austriei: «Mai trăeşte Mussafia?» Anul acesta
alor patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol, nu le mai pot răspunde acel «da» care-i îm­
care coincide cu încheiarea alor 1800 ani delà bucura, căci bătrinul romanist a închis ochii
colonizarea Daciei. Pe întinsul cîmp de supt Co- pentru totdeauna la 7 Iunie, în oraşul lui
trocenî, lîngă Bucureşti, se va aranja o expo­ Dante, în Florenţa. Cu puţine săptămîni înainte,
ziţie, care va reoglindi, în toate ramurile, starea fostul ministru Villari îi oferia, cu ocazia ju­
actuală a vieţii româneşti de pretutindeni. bileului său de şaptezeci de ani, în numele
Sperăm că la această serbare naţională vom numeroşilor săi elevi şi admiratori, un prinos
lua parte şi noi în număr cît mai mare şi cît de recunoştinţă la care aü conlucrat romaniştii
mai demn, mai cu seamă după experienţa fo­ tuturor naţiunilor europene. In fruntea acestei
lositoare ce o vom face la Sibiiü. Va fi un cărţi se găseşte enumerarea tuturor studiilor şi
prilej rar, înălţător, de a ne desfăta cu toţii articolelor de filologie şi istorie literara scrise
împreună, privind munca noastră a tuturora supt de Mussafia delà 1858 încoace, nu mai puţine
un cer senin şi liber . .. de 336. Ele sînt dovada cea mai vădită despre
Expoziţia va cuprinde următoarele diviziuni. activitatea rodnică şi multilaterală a acestui
1. Agricultura; erudit cu vaste cunoştinţe, care era în acelaş
2. Silvicultura; timp un spirit deosebit de ager, un literator
3. Horticultura şi viticultura; distins şi un muncitor răbdător, adunînd
4 Creşterea vitelor şi zootechnia, piscicul­ cu minuţiositate datele cari aveau să-i dove­
dească aserţiunile. Şi precum n'a fost nici o
tura şi pescuitul; parte a gramaticei limbilor romanice asupra
5. Mine şi cariere; căreia să nu-şi fi spus cuvîntul său deschizător
6. Industriile; de căi, astfel nu a fost nici o limbă romanică,
7. Geniul civil şi militar, arhitectura, mecanica despre care să nu fi scris studii pline de cla­
şi electricitatea, mijloace de transport, armata; ritate şi înţelegere. Astfel prin cele două studii
8. Instrucţiunea şi educaţiunea. Instrumentele

©BCU Cluj
258 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905

ale sale Zar rumänischen Vokalisation (1868) DĂRÎ PE SEAMĂ Şl NOTIŢE


şi Zur rumänischen Formenlehre (1869) Mussafia
puse temelia cercetărilor sistematice de gramatică BIBLIOGRAFICE.
istorică românească. Mai de mult ţinea din Autonomia Românilor greco-catolici. Sub titlul
cînd în cînd şi cîte un curs de filologie ro­ acesta a apărut acum de curînd o broşură ungurească
mână la Viena, la carî asistau toţi studenţii (L. Gyárfás Elemér: A román görög katolikusok auto­
români fără deosebire de specialitatea în care nómiája : 8° mare 45 pp. Bpest 1905) cuprinzînd un
lucrau. De atunci, fireşte, aü trecut mulţi ani studiü apărut în revista «Katolikus Szemle» şi care are
şi lucrurile s'aü schimbat. . . meritul de a tracta, în mod obiectiv şi cu suficientă
Adolf o Mussafia s'a născut la 1835 în Spalato. informaţie istorică, problema cea grea în faţa căreia
Ajungînd în Viena la universitate, se dedică se află biserica română greco-catolică. — In introdu­
studiului medicineî. Interesul său cel mare pentru cere se daü cîteve reflexii istorice şi iuridice asupra
limba şi literatura italiană îl făcu însă în raportului dintre stat şi biserică şi se arată nizuinţele
curînd să schimbe cariera apucată. La o pre­ timpurilor mai recente de a separa biserica de stat
legere de literatura italiană — povesteşte d-1 asigurîndu-i autonomia, care ar fi chemată să creeze
Friedwagner — nu se găsi nici un ascultător armonie atît între stat şi biserică, cît şi între cler şi
care să poată interpreta cîte-va versuri grele elementul mirean.
din Dante, pe cari nu le ştia esplica nici lec­ Această tendinţă s'a ivit şi în sînul Maghiarilor ca­
torul universitar. Atunci se sculă M. şi le tălmăci tolici, cari de trei decenii încoacï stăruiesc neîntrerupt
cu uşurinţă. în curînd după aceea deveni el pentru cîştigarea unei autonomii bisericeşti, la care să
lector, iar mai tîrziu (1860) fu numit pro­ participe şi elementul laic, lucru, pe care de altfel bi­
fesor de filologie romanică la catedra înfiinţată serica catolică nu-1 prea admite.
atunci. încetul cu încetul faima sa străbătu în După cum e contemplată, această autonomie va avea
toate părţile, mai ales era stimat în Italia. Dar
un caracter escluziv şi pronunţat unguresc aşa încit
şi în Viena fu împărtăşit de cele mai înalte ono­
înfiinţarea ei ar constitui un pericol pentru existenţa
ruri la cari poate ţînti un profesor universitar :
bisericel gr. catolice româneşti, care pînă acum şi-a
numit mai întîi consilier, i se deschiseră mai
tîrziu porţile senatului, iar academia îl numără avut organizaţia el separată, pe bază naţională româ­
de mult între membrii ei cei mai activi. nească, nefiind nici de cum atîrnătoare de biserica ro-
mano-catolică din Ungaria. Autorul numitei broşuri caută
Dacă însă oamenii i-aü recunoscut totdeauna în trecutul bisericii unite urmele independenţii ace­
meritele şi i-aü putut oferi distincţii înalte, soartea steia, înşirînd cîteva din epocele principale ale istoriei
pizmaşe i-a dat o suferinţă grea şi dureroasă, noastre bisericeşti, precum : influenţa reformaţiunii
pe care a avut s'o supoarte mai mult de trei­ asupra bisericii româneştl-ardelene, unirea şi urmările
zeci de ani şi care nu-i permitea de cîţi-va ani el, politica episcopului Klein, despre care afirmă, greşit,
încoace să mai ţină cursuri la Universitate, — lui că e autorul petiţiei delà 1791 (pg, 25 nota 1), articoliî
care cu adevărat fericit se simţia numai pe VI şi VII din 1744, prezentîndu-1 pe cel din urmă ca
catedră. Nu voi uita nici odată vizita ce i-am
un eveniment epocal (!) în istoria bisericii unite. în­
făcut-o mai în urmă. După ce mi-a vorbit
cheie reflexiunile istorice cu înfiinţarea metropoliei din
mult timp despre direcţiile noui în filologie,
Blaj, prin bulla «Ecclesiam Christi» din 20 Nov. 1853,
pe cari nu le aproba întotdeauna, cînd îmi
întinse mîna din fotoliu in care-I ţîntuia boala, dată de cătră papa Pius IX, care eximînd biserica unită
îmi zise : «De cîte ori urci pe catedră să ţîi de sub jurisdicţiunea primatelui din Strigoniü îi asi­
seamă de un lucru : în momentul acela nu eşti gură independenţa, recunoscută şi garantată în urmă
savant, ci dascăl. Cînd scrii o carte de ştiinţă şi din partea statului maghiar prin articolul de lege
trebuie să te gîndeşti la cel mai inteligent ce­ XXXIX din 1868.
titor, cînd faci însă un curs eşti dator să ţii Mai tîrziu încercările mitropolitului Vancea de-a cîş-
seama de ascultătorul cel mai puţin pregătit». tiga şi pe seama Românilor greco-catolici o autonomie
Şi avea dreptate. în felul celei cîştigate de Şaguna pentru Românii orto­
Dr. S. Puşcariu. docşi, au rămas fără succes. Conchemarea unuT sinod
* la care să participe şi elementul mirean, nu i-s'a con-
ces, căci tocmai pe atunci (1869) s'a început înfiin­
Cu bucurie anunţăm reapariţia revistei bîrlădane ţarea unei autonomii catolice, care ca instituţie de drept
«Făt Frumos». Numărul continuativ, 20, cuprinde arti­ public să se estindă peste toate bisericile catolice din
colul dlul Iorga : La desvălirea monumentului lui V. Ungaria, fără deosebire de rit, şi căreia ar fi să-i cază
Alexandri ; Cîntul VIII din Infernul lui Dante, trad. de jertfă şi metropolia română din Blaj. La congresele,
N. Gane ; frumoasa poezie «După luptă» a d. D. Nanu, cîte s'aü ţinut cu scopul acesta delà 1869 pînă în tim­
o schiţă şi cronica de Emilgar, conducătorul entuziast pul de faţă, metropoliţil din Blaj — spre cinstea
al acestei bune reviste. lor fie zis! — n'aű voit să ia parte, ci dimpotrivă aű
protestat totdeauna energic contra acestor tindinţl de

©BCU Cluj
Nrul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 259

contopire şi cutropire şi aü cerut, să li-se încuviin­ adunaţi într'un congres separat unde să-şi organizeze
ţeze lor ţinerea unul congres separat, ceea-ce, fireşte, el o autonomie a-parte !
li-s'a refuzat. D'aceea la conferinţa din Alba-Iulia (în Urmează după aceste concluzia inevitabilă din partea
13 April 1871) întrunindu-se 50 preoţi şi 85 mireni unul autor maghiar : independenţa, de care s'aű bu­
aű enunţat, că toate hotărîrile pe cari le va aduce con­ curat Românii gr. cat. a fost fructul unor împrejurări
gresul autonomie general, cu privire la Românî, (de politice favorabile lor ; constelaţia politică de azi le
nobis sine nobis) le vor considera ca neexistente. poate nimici, ori cel puţin stînni toate drepturile
Maî tîrziu, într'un memorand adresat (1897) cătră co­ istorice, cîte le-aű avut pînă acum !
roană şi primatele din Strigoniü, aű arătat că numai Vechia zicală : *Man hat Gewalt, so hat man Recht» !
atunci poate avea catolicizmul viitor între Români dacă (Faust II 183).
se asigură pe sama provinciei metropolitane greco- întreg studiul e bazat pe «Părţile alese» ale lui Bariţ,
catolice o organizaţie autonomică independentă, iar în compilaţiile lui Jancsó şi mal ales pe scrierile mal re­
conferinţa ţinută la Cluj în acelaş an, 57 preoţi şi 131 cente ale părintelui Bunea, pentru care autorul are
mireni formulînd de noű protestul şi postulatele bise­ multe cuvinte elogioase. (L.)
ricii rom. gr. cat, adaugă că taceste postulate nu cu­
prind nici decum o abzicere, fie chiar şi tacită, delà Th. A l e x i : Rumänish-deatsches Wörterbuch, für
îndreptăţirea ei asupra fondurilor comune ale bisericii Schule und Umgang, 2 Aufl., Kronstadt, Zeidner 1905.
catolice din Ungaria». — Preis 4'50 Kronen.
O carte e numai atunci bună cînd îsi îndeplineşte
Intr'aceea o comisie de 27, împuternicită de cătră scopul. Dicţionarul român-german al dlui Alexi e în­
congresul din 1870, a elaborat un proiect de statut tocmit anume pentru copiii de şcoală şi pentru cores­
autonomie, conform căruia catolicilor de rit grecesc ar pondenţa comercială. De-aceea multele neologisme şi
fi să li-se conserve autonomia de pînă acum numai puţinele provincialisme pe cari le conţine sînt la locul
în cestiunile de rit, disciplină bisericeas ă, organizaţie lor. Ediţia aceasta, a doua, e cu mult mal bogată
internă şi fundaţiuni proprii, iar toate celelalte afaceri decît cea dintîl, precum ne-o arată o comparaţie cît de
ar avea să le reguleze de aci înainte congresul general superficială. Bine înţeles că înainte de a scrie aceste
unguresc. In contra acestui proiect, sinodul archidie- şire nu mi-am luat timpul să citesc tot dicţionarul, ci
cesan din Blaj (22 Nov. 1899) a înaintat iarăşi un m'am mulţumit să răsfoiesc cartea şi să fac une.e probe
protest hotărît şi impozant, redactat de părintele Dr. din cari am căpătat impresia că lucrarea e făcută în
Augustin Bunea, în care se arată că tendenţele de mod conştienţios. Dacă am găsit şi unele greşeli, ele
a contopi metropolia română într'un organizm strein, se explică mai ales prin întrebuinţarea fără destulă
sînt cu totul contrare tradiţiei şi dreptului istoric şi dacă critică a lucrărilor de lexicografie de pînă acuma, saű
acele îşi vor ajunge scopul, Românii mal curînd vor prin mania ardelenească de a traduce cuvinte compuse
fi aplicaţi a părăsi unirea, decît să jertfească indepen­ nemţeşti prin corespondente româneşti. Astfel grije de
denţa bisericii 1er. Acest protest s'a trimis primatelul bolnav nu-I echivalentul lui Krankenpflege etc., iar cu-
din Strigoniü şi prin dînsul congiesului autonomie din vîntul rină (corect: rină) nu însemnează de loc Vliess;
1902, care nici nu 1-a luat în dezbatere, ci 1-a înapoiat dar greşeala aceasta a făcut-o mal întîi Cihac, delà
primateluî pentru «răspuns şi lămurire mai amănunţită». care a luat-o fără nici o critică dl Şăineanu, pentru-ca
Adecă ad acta] să i-o transmită dlui Alexi.
Elaboratul comisiei de 27 aşteaptă acum sancţionarea Evitarea astorfel de greşeli presupune însă cunoştinţe
din partea Maiestăţii Sale. Şi ce se va alege de biserica pe cari nu le poate avea un diletant, iar gravitatea
română gr. cat., dacă acest făt al escluvizmulul maghiar lor nu e aşa de mare încît să împedece cartea de a
va primi aprobarea prea înaltă? Autorul nu cearcă face bune servicii ^cercurilor căror se adresează. Pe
nici o combinaţie pentru cazul acesta, ci aşează faţă cînd ortografia cuvintelor germane e cea nouă, a celor
în faţă două păreri, cari s'aű ivit în cercurile româ­ române e neconsecventă prin faptul că cele dintîl coaie
neşti: una e a dlul Dr. Alex. Vajda-Voevod. care scria păstrează ortografia veche, pe cînd în cele din urmă
în Tribuna din Sibiiű (7 Oct. 1899), că în "momentul autorul a încercat să adopteze ortografia Academiei,
cînd s'ar decreta autonomia ungurească şi prin%ceasta sistemizată în decursul publicării dicţionarului.
desnaţionalizarea bisericii unite, atunci credincioşii ace­ Editorului care pentru un preţ mic a dat o carte tipă­
stei biserici să treacă la biserica naţională neunită, să rită cu caractere frumoase şi pe hîrtie bună, i-se cu­
se reunească cu fraţii lor de sînge. Contrară acesteia vine laudă. Dr. S. P.
e părerea dlul Dr. Aug. Bunea, care susţine că tre­
cerea la biserica neunită ar fi o imposibilitate morală Dl Augustin Paul îşi tipăreşte în volum foiletoanele
şi recomandă coreligionarilor săi ca scut de apă1- mai"de seamă ain «uazeta transilvaniei», dîndu"-le
rare, contra autonomiei ungureşti, rezistenţa pasivă, titjul~lărg «între Someş şi Prut» (Minerva. Bucureşti,
adecă să nu execute nimic din hotărîrile lor, (catolici­ 1905). Volumul în cea mal mare parte a lui cuprinde
lor nemaghiari!) ci să-I ignoreze ca pe nişte rătăciţi nntf df j^lătftrip, -cari sînt scrise într'o limbă simplă,
şi nedemni de numele de catolici şi să stărue fără necăutatljşLxotecta. Dl Paul nu- face literatură şi artă,
preget, pînă cînd li-se va împlini dorinţa de a se vedea descriind cele văzute în călătoriile dsale, ci e un cro-^

©BCU Cluj
260 LUCEAFĂRUL Nful 12, 1905

nicar obiectiv al faptelor, carî interesează mai mult pe APARE: ABONAMENTUL :


cel ce vrea să cunoască colţuri din viaţa românească La I şi 15 a fiecărei luni, stil v. Edifia de lux: 20 cor. Str. 25 cor
pe an.
puţin observate de alţiî. Astfel sînt articolele : In Prejmer, Preţul acestui număr 50 b. Ediţia simplă:
în Treiscaune, Românii cart nu ştiu româneşte şi Un­ In România 65 bani Pe 1 an 12 cor., pe jumătate
de an 6 cor.
gurii carî nu ştiu ungureşte. In cimiterul comunei Prej­ Pentru străinătate 1 an 16 cor.
mer dscopere date noui asupra familiei Caracas, care
are o importanţă istorică, literară şi culturală. Tot în Redacţia şi Administraţia:
matricula acelei parochil găseşte numele unor refugiaţi IV., STR. ZÖLDFA, 7.
din România, pe vremea revoluţiei din 1821. Mal pre­
ţioase sînt informaţiile despre Român» din Treiscaune. Tipografia cPOPORUL ROMÂN», Budapesta, VII., Amazon-u. 6—8.
cari şi-au uitat cu desăvîrşire limba maternă, fără
să-şl piardă conştiinţa de Români. Cazuri analoge se
găsesc în întreaga Săcuime pînă în Qiurgeű; pretu­
tindeni găseşti Români de aceştia, cari se deosebesc de
ceilalţi conlocuitori sacul numai prin credinţă şi prin
aceea că poartă părul lung şi cămaşa scurtă peste cioa­
reci. Dacă-i întrebi ce neam de oameni sînt, răspund
sfioşi : gör. katti. (saü keleti) oláh. In centrul Săcuimil
chiar şi preoţii lor români, uniţi cei mai mulţi, se
poartă raşi şi abia ştiu o vorbă două românească. Ge­
neraţia mai tînără fiind silită să urmeze cursuri mai
sistematice la Blaj, învaţă bine româneşte şi se întorc
între credincioşii lor ca cei mai înflăcăraţi apostoli ai
românismului. Aud că 'n unele părţi băeţii eşiţf din
şcoala primară vorbesc deja româneşte binişor, aşa că
peste o generaţie două, urmîndu-se mereu munca de
redeşteptare, ne putem aştepta la o deplină recucerire.
In aceste articole dl Paul are date exacte asupra nu­
mărului locuitorilor, a traiului lor etc., cari sunt de mare
folos documentar. Volumul mai conţine şi nişte amintiri
de ale autorului despre Episcopul Pavel al Orăzii-mari, primul institut
scrise cu multă pielate şi dragoste. Ele ne înfă­
ţişează credincios viaţa puritană şi simplă, inima, de (hemigrafic.
darnică şi firea blajină a acestui bun părinte sufletesc,
Esecută clişee în aramă
care a făcut atita bine neamului nostru.
Restul volumului cuprinde mal mult note subiective, şi ţine, pe lîngă garan­
cari numai atunci ar merita o menţionare specială, cînd ţie şi preţurî moderate.
ar fi îmbrăcate în formă literară, — unele dintre ele şi aşa,
copii fidele, cum sînt, cuprind lucruri vrednice deHuan
aminte. \ T. $ubajK$tvm.Szeirtkirályi ukzal3

INSTITUT DE CREDIT ŞI DE ECONOMII, SOCIETATE PE ACTIÏ.


SEDIUL : ORĂŞTIE, CASELE PROPRII.
<\ Fondată la 1885. — Capital social: 500,000 cor. — Fonduri: 400,000 cor. \>
— ^ ^ Starea depunerilor: peste 2.400,000 cor. ^
Primeşte : Depuneri spre fructificare, delà particulari cu 4V2%
= ^ = D a r e a de v e n i t după interese o s o l v e ş t e i n s t i t u t u l separat. = =
Depuneri şi ridicări făcute prin p o ş t ă se efectuiesc cu r e î n t o a r c e r e a poştei.
PROPRIETATEA ŞI EDITURA REDACŢIEI. Red.-resp.: MIHAI STAN.

©BCU Cluj