TEMA: GESTIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN

LUNG
1 Gestiunea investițiilor
2 gestiunea mijloacelor fixe
3 Gestiunea capitalului propriu și a datoriilor pe termen lung
 1. Obiectul gestiunii financiare
Coordonarea relaţiilor dintre
componentele mediului financiar al
întreprinderii

GESTIUNEA
FINANCIARĂ

2. Rolul gestiunii financiare 3. Responsabilităţile operaţionale

Stăpînirea constrîngerilor financiare - Analiza financiară
fundamentale şi urmărirea - Gestiunea fin. pe termen lung
obiectivelor financiare majore - Gestiunea fin. pe termen scurt

Figura: Conţinutul gestiunii financiare

Gestionarea eficientă a întreprinderii presupune
îndeplinirea a cel puţin trei condiţii, şi anume:
-obţinerea unei rentabilităţi sperate de acţionari, în
raport cu alte oportunităţi de investiţii oferite de piaţa
financiară;
-asigurarea unei bune solvabilităţi a întreprinderii în
relaţiile cu oricare dintre clienţi, ţinând cont de mediul
aleator în care lucrează şi de factorii de risc;
-realizarea unei bune flexibilităţi de acţiune pentru toţi
„actorii” întreprinderii: acţionari, creditori, furnizori,
clienţi, statul, etc.
Active imobilizate Capital permanent
Imobilizări necorporale , inclusiv CAPITAL PROPRIU
licenţe şi mărci, drepturi de autor,
programe informatice, etc
Fond comercial I. Capital social şi neînregistrat
Avansuri acordate pentru imobilizări II. Prime de capital
necorporale
II. Imobilizări corporale, inclusiv: III. Rezerve
Terenuri IV. Profit (pierdere
Mijloace fixe V. Rezerve din reevaluare
Resurse minerale VI. Alte elemente de capital propriu
Active biologice imobilizate DATORII PE TERMEN LUNG
Investiţii imobiliare
Avansuri acordate pentru imobilizări
corporale
III. Investiţii financiare pe termen lung
IV. Creanţe pe termen lung şi alte active
imobilizate
 Tema MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII.
FINANŢAREA ŞI RECUPERAREA LOR

6.1 Caracteristica mijloacelor fixe

6.2. Politica de calcul a amortizării mijloacelor fixe
6.3. Indicatorii ce caracterizează eficienţa utilizării mijloacelor fixe
6.4. Surse de finanţare a mijloacelor fixe
Conform SNC, Activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către
entitate ce provin din fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă
obţinerea unor beneficii economice;

În funcţie de gradul de lichiditate, activele se divizează în:

1) active circulante, care reprezintă activele ce se aşteaptă să fie consumate în
ciclul normal de activitate, vîndute sau primite în termen de 12 luni sau care
reprezintă numerar;
2) active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepţia celor
circulante.
Mijloacele fixe sunt bunuri materiale, al căror preţ unitar depăşeşte plafonul stabilit
de legislaţie, aflate în sfera producţiei, comercializării şi prestaţiilor de servicii o
perioadă mai mare de un an.

În prezent, sunt considerate mijloace fixe bunurile care îndeplinesc cel puţin una din
două condiţii:
1.Valoarea de intrare mai mare de 6000 lei

2.Perioada de recuperare mai mare de un an

 Caracteristicile principale ale MF sunt:

- participă în mai multe cicluri de producţie

- se consumă treptat, transferând valoarea lor asupra

produselor şi serviciilor sub formă de uzură

- se recuperează când uzura cumulată devine egală cu

valoarea de intrare a mijlocului fix.
Structura mijloacelor fixe reflectă compoziţia acestora, care, conform bilanţului
contabil, include: clădiri, construcţii speciale (poduri,drumuri asfaltate…), maşinile,
utilajele şi instalaţiile tehnice; mijloacele de transport; inventarul şi mobilierul; alte mijloace fixe
(investiţii capitale pentru mijloace fixe primite în leasing operaţional, fonduri de bibliotecă etc.).
 Din momentul în care s-au produs, dar mai ales în procesul
folosirii, mijloacele fixe se uzează.

Uzura fizică constituie baza materială a pierderii valorii mijlocului fix,

fiind determinată de întrebuinţare, de acţiunea unor factori naturali.
Uzura fizică este influenţată de cel puţin 2 factori:
- Intensitatea utilizării mijloacelor fixe,
- Condiţiile de utilizare
Uzura morală are loc atunci când mijloacele fixe se demodează, se
învechesc din punct de vedere tehnologic, apar altele cu însuşiri
superioare.
 O măsură de protecţie împotriva uzurii morale este stabilirea unei durate de
serviciu a mijlocului fix mai mica decât durata de viaţă tehnică numită
durata de funcţionare utilă (durata de utilizare).
Durata de funcţionare utilă se stabileşte în funcţie de următorii factori:
 experienţa de lucru cu un asemenea activ;

 starea reală a obiectului (nou sau utilizat);

 tendinţele moderne în domeniul fabricării produselor la care obiectul pus în

funcţiune participă;

 condiţiile climaterice;

 condiţiile de păstrare;

 condiţiile utilizării activului în procesul de producţie (condiţii nocive, în reacţii

chimice etc.).
Ca urmare a uzurii fizice, mijloacele fixe trebuie să fie supuse unui regim de
întreţineri şi reparaţii care necesită cheltuieli.
Din punct de vedere financiar, amortizarea reprezintă un fond – o sumă de
bani ce se detaşează din valoarea mijloacelor fixe şi care permite întreţinerea
şi reparaţia acestora, iar în cazul apariţiei uzurii morale sau la finele perioadei
de funcţionare utilă - înlocuirea acestora cu altele.
Amortizarea se calculează lunar pentru fiecare obiect de evidenţă amortizabil pornind
de la valoarea amortizabilă a obiectului şi durata de utilizare a acestuia.

Durata de utilizare şi valoarea reziduală a fiecărui obiect se determină de către entitate

în mod independent la data transmiterii obiectului în utilizare. Pentru unele obiecte
valoarea reziduală poate fi nesemnificativă, respectiv, ea se consideră egală cu zero la
calcularea amortizării.

Amortizarea calculată pentru un obiect în perioadă de gestiune se înregistrează ca

majorare a costurilor şi/sau cheltuielilor curente (de exemplu, amortizarea utilajelor
tehnologice a entităţii se include în costul de fabricare al produselor în mod direct sau
indirect, iar amortizarea clădirii administrative se atribuie la cheltuieli curente).
5.2. Metode de calcul a amortizării
metoda liniară, metoda unităţilor de producţie, metoda de
diminuare a soldului.
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile
pe parcursul duratei de utilizare a obiectului. Suma amortizării
pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează ca raport dintre
valoarea amortizabilă a obiectului şi numărul perioadelor (anilor,
lunilor, zilelor) în cadrul duratei de utilizare a obiectului. Norma
amortizării este constantă pe toată durata de utilizare şi se
calculează ca raportul dintre 100% şi durata de utilizare (în ani,
luni, zile). După expirarea duratei de utilizare valoarea contabilă a
obiectului este egală cu valoarea reziduală.
Metoda unităţilor de producţie prevede calcularea
amortizării ca produsul mărimii amortizării pe unitate
de produs (servicii) şi a volumului de produse
fabricate (servicii prestate) în perioada de gestiune.
Mărimea amortizării pe unitate de produs (servicii) se
calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă şi
numărul de unităţi de produse (servicii) total
planificat.
 Metoda în raport cu volumul de produse fabricate (proporţională)
Uzura se calculează ţinând cont numai de volumul produselor fabricate,
kilometrajul parcurs ş.a., după următorul procedeu:

1. Se calculează uzura ce revine unei unităţi de producţie (Uzurau/p) ca

raportul dintre valoarea uzurabilă (Vuz) şi capacitatea de producţie a
utilajului (Qtotal ):

Uzurau/p = Vuz / Qtotal

2. Uzura anuală se calculează ca produsul dintre norma de uzură (uzura

pe unitate de produs) şi volumul producţiei prevăzute a se fabrica anual
(Qanual ):

Uzura anuală = Uzurau/p  Qanual

Uzura anuală calculată prin Metoda în raport cu volumul de produse
fabricate (proporţională) este determinată de volumul efectiv de
produse fabricate sau servicii prestate în anul de gestiune şi va varia în
raport cu modificarea volumului de producţie, iar valoarea de bilanţ se va
micşora întocmai cu aceeaşi sumă până se va egala cu valoarea
probabilă rămasă.
Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate
(norme) fixe a amortizării care poate fi majorată conform politicilor
contabile a entităţii nu mai mult decît de două ori în comparaţie cu
norma prevăzută conform metodei liniare. Calcularea amortizării în
baza metodei de diminuare a soldului se efectuează în felul următor:

1.pentru prima perioadă de gestiune norma majorată a amortizării se

aplică faţă de costul de intrare a obiectului;

2.pentru următoarele perioade (cu excepţia ultimei) norma majorată a

amortizării se aplică faţă de valoarea contabilă a obiectului la finele
perioadei precedente;

3.pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca

diferenţa dintre valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei
precedente şi valoarea sa reziduală.
În cazul în care în cursul anului au loc modificări ale volumului activelor
imobilizate pentru stabilirea amortizării se utilizează o valoare medie anuală.
Aceasta se determină în funcţie de intrările şi ieşirile de mijloace fixe:
La fiecare categorie de proprietate se aplică următoarele norme de amortizare:

Categoria de proprietate Norma de uzură, %

I 5
II 8
III 12,5
IV 20
V 30
Mărimea amortizării mijloacelor fixe ce urmează a fi dedusă se determină prin
înmulţirea bazei valorice a mijloacelor fixe, la sfîrşitul perioadei de gestiune, ce se
raportă la o anumită categorie de proprietate, la norma de uzură respectivă
prevăzută la alin.(8).

Baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune se determină ca

valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune, majorată cu valoarea
mijloacelor fixe nou-procurate şi cu suma corectărilor şi micşorată cu suma de la
comercializarea lor sau cu baza valorică ajustată în cazul altor ieşiri.

Valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune ce se raportă la

categoria respectivă de proprietate se determină ca diferenţă dintre baza valorică a
mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune precedente şi suma uzurii
calculate a perioadei de gestiune precedente.
 Se stabileşte următoarea ordine de evidenţă a
proprietăţii pe categorii:
a) pentru proprietatea raportată la categoria I, calcularea
amortizării se face pentru fiecare obiect;
b) pentru proprietatea raportată la categoriile II-V,
calcularea amortizării se efectuează prin aplicarea normei
de uzură la baza valorică a categoriei respective.
c) pentru proprietatea ce reprezintă investiţii efectuate la
mijloacele fixe care fac obiectul unui contract de leasing
operaţional, locaţiune, concesiune, arendă, uzura se
calculează în modul stabilit pentru categoria de proprietate
la care se atribuie mijloacele fixe respective.
Indicatorii de apreciere a eficienţei mijloacelor fixe:

1. indicatorii de structură;
2. indicatorii care caracterizează gradul de folosinţă a
mijloacelor fixe;
3. indicatorii de eficienţă a mijloacelor fixe.
 Indicatorii de structură a mijloacelor fixe

1 Rata imoblizărilor Rim.=ATL/Ta≤2/3 ATL-active pe termen lung

Ta-total active
2 Rata mijloacelor fixe Rmf.=MF/ATL MF-mijloace fixe
ATL-active pe termen lung
3 Compoziţia mijloacelor Kmf=MFa/MFt MFa-mijloace fixe active
fixe MFt-total mijloace fixe
Indicatorii care caracterizează gradul de folosinţă a mijloacelor fixe

Gradul de utilizare a Cp=Qf/Qmax. Qf-cantitatea produselor efectiv

capacităţii de producţie fabricate
Qmx.-capacitatea totală a
mijlocului fix
Coeficientul de utilitate Kut=(Vinv.-Uzac.)/Vinv. Vinv.-valoarea de inventor
Uzac.-uzura acumulată
Coeficientul de uzură Kuz.=Uzac./Vinv. Vinv.-valoarea de inventor
acumultă Uzac.-uzura acumulată
Coeficientul de reînoire a Kreîn.=MFintr./MFt. MFintr-mijloacele fixe intrate în
mijloacelor fixe perioada raportată
MFt-valoarea mijloacelor fixe la
sfîrşit de perioadă
Coeficientul scoaterii din uz Ks=MFs/MFt MFs.=mijloacele fixe scoase din
funcţiune
MFt.-total mijloace fixe la
început de an
 Indicatorii de eficienţă a mijloacelor fixe
Valoarea producţiei marfă Vpm=Q/MF*1000 Q-valoarea produselor
ce revine la 1000 lei fabricate
mijloace fixe MF-valoarea mijloacelor
fixe
Valoarea adăugată ce revine VAmf=Pb/MF*1000 Pb-profitul brut
la 1000 lei mijloace fixe MF-valoarea mijlaocelor
fixe
Profit net ce revine la 1000 Pnmf=Pn/MF*1000 Pn-profitul net
lei mijloace fixe MF-valoarea mijloacelor
fixe
Rentabilitatea mijloacelor Rmf=RO/Vmf RO-rezultatul
fixe operaţional
Vmf-valoarea medie
anuală a mijloacelor fixe
- randamentul mijloacelor fixe
- indicatori ce caracterizează gradul de
folosinţă a mijloacelor fixe
- indicatori de structură
 I. Interne
 amortizarea
 Profit net
 Dezinvestiţii
 Contribuţii interne, etc
 II. Externe
 Credite bancare
 Emisiuni de obligaţiuni
 Leasingul, etc.
 Fondul de uzură

Creşteri de
capital propriu
Surse interne

Profitul net de
dezvoltare

Creditul
obligatar
Surse
de finanţare
Subvenţii de stat

Creditul bancar
pe termen lung
Surse externe

Leasingul

Figura 1.1 Surse de finanţare a mijloacelor fixe