) a

le
Bu
n
ilia
Em
si
he
Urmă Model de comaraţie

org
he
G
a
op
(P
Trebuie ţinut cont de faptul că în cursul imprimării şi al prelevării
i
lu
u
or

amprentelor (chiar şi a celor de comparaţie) se pot produce modificări

t
au
ul
d
or

dimensionale (lungime, grosime), astfel că acestea nu trebuie considerate ca

ac
ăr
fă

parametri siguri de identificare. Se recomandă ca urmele să fie comparate în

lă
ta
to

mărime naturală prin juxtapunere şi suprapunere, stabilindu-se astfel asemănări

u
sa
ă
al

sau deosebiri.
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr

8. Urmele instrumentelor de spargere

ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or

În ipoteza faptelor penale în care autorul este interesat să pătrundă într-o

ea til
er en
pi d
co stu

anumită încăpere, să deschidă un sertar, un fişet, o casă de bani, diverse obiecte

ă, l
is zu
rz u
te ru

de mobilier ş.a., desigur încuiate, el apelează la cele mai diverse metode sau
in nt
te pe
Es oar

instrumente, denumite generic în literatura de specialitate „instrumente de

D

spargere” 80.
S-a dovedit aproape imposibil de enumerat aceste instrumente de
spargere, mai ales că, în marea lor majoritate, au o cu totul altă destinaţie 81, nu
sunt instrumente speciale, şi, în afară de mici excepţii, ele sunt obiecte
împrumutate din viaţa obişnuită, fie că au fost pentru moment la îndemână, fie
că făceau parte din „trusa profesională” a infractorului.

80 Gayet Jean, ABC de Police Scientifique, Editura Payot, Paris, 1973, pag. 58 –74; Ceccaldi P. F, op.

cit., pag. 63 – 66; Locard Edmund, op.cit., pag. 715 şi urm.; Suciu Camil, op. cit., pag. 264-268;
Manea Valeriu, Dumitrescu C., Curs de tehnică criminalistică, vol.1, Ediţia de Şcoală Militară de
ofiţeri activi ai MINISTERUL DE INTERNE, op. cit., pag. 152 şi urm.
81 Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 248

140
 D
Es oar
te pe
in nt
te ru
rz u
is zu
ă, l
co stu
pi d
er en
ea til
, d or
is FD
tri S
bu A
ire -U
a, VT
re
pr
od
uc
ere
a
pa
rţi
al
ă
sa
u
to
ta
lă
fă
ră
ac
or
dul
au
tor
u lu
i (P
op
a
G
he
org
he
si
Em
ilia
n
Bu
le
a )

141
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Instrumente de spargere

Prin urmare, un număr mare de infractori se vor folosi de uneltele cu

mânuirea cărora sunt obişnuiţi profesional sau ca amatori şi numai în cazuri mai
rare întâlnim spargeri efectuate de rutinaţi „în meserie”. Lăcătuşul va prefera să
acţioneze asupra părţii metalice a unei uşi, tâmplarul asupra părţii de lemn, dar
aceasta nu poate constitui un criteriu absolut şi faptul se confirmă mai mult la
spărgătorii începători 82.

82 Suciu Camil, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 264

142
 Astfel, prin instrument de spargere putem înţelege o varietate foarte mare
de obiecte, aparate adaptate sau special construite, precum şi orice corp dur,
folosite pentru a înfrânge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace utilizate
pentru protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sunt
incluse nu numai cele care se folosesc la spargere, în accepţia proprie a
cuvântului, ci şi cele care se folosesc la tăiere, apăsare, topire etc. 83

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Instrumente de spargere adaptate sau special concepute

De cele mai multe ori sunt folosite obiecte dure avute la îndemână, dar şi
obiecte sau aparate adaptate ori special construite pentru săvârşirea faptelor.
Din această categorie fac parte: leviere, răngi, şurubelniţe, cleşti, cuţite,
bricege universale, chei fixe şi mobile, pile, ferăstraie, ciocane, foarfeci, aparate de
sudură portabile, piese şi dispozitive de extracţie, menghine, scări, spirale,
burghie speciale, dălţi, târnăcoape, sfredele, ştanţe, matriţe, scule de montare-
demontare, instrumente de măsură (şubler, micrometru etc.), colecţii de chei,

83 Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, Criminalistică, Editura Junimea, Iaşi, 2001

143
şperacle, dar şi dispozitive concepute special pentru forţarea şi desfacerea
încuietorilor denumite în argoul infractorilor „pontoarcă”, „balenă”, „gură de
lup” ş.a.
De asemenea mai sunt folosite şi dispozitive care folosesc flacăra
oxiacetilenică pentru topirea uşilor din oţel de la casele de bani sau chiar
aparatură cu raze laser.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă

Instrumente de spargere
al
rţi
pa
a
ree
uc
od

După cum am arătat mai sus, instrumentele întrebuinţate de infractori

a, VT
pr
ire -U
re
bu A

sunt foarte variate. Ele cuprind atât unelte obişnuite, necesare practicării unor
tri S
is FD
, d or

profesii oneste (şurubelniţe, cleşti etc.), cât şi dispozitive special concepute în

ea til
er en
pi d
co stu

acest sens. În continuare vom descrie o parte din aceste instrumente special
ă, l
is zu
rz u
te ru

concepute şi construite pentru comitere infracţiunii.

in nt
te pe
Es oar

„Buldozerul” este un instrument conceput special pentru dizlocarea prin

D

presare a încuietorilor aplicate şi a întregii uşi, din toc. Acţiunea acestui

instrument imită, în principiu, modul de rupere a uşilor prin împingere cu forţa
fizică, din exterior spre interior. El este compus din mai multe piese care se
montează la faţa locului permiţând astfel, extinderea telescopică după lăţimea
uşii care urmează a fi forţată.
„Ruptorul” este un instrument conceput şi confecţionat special pentru
ruperea cât mai rapidă şi uşoară a butucilor de siguranţă din interiorul
încuietorilor îngropate, cunoscute sub denumirea generică de încuietori tip
„yale”.

144
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Ruptoare

Datorită decupării sale interioare de forma şi dimensiunile butucilor de

siguranţă, acesta permite îmbrăcarea lor şi, prin executarea unor mişcări laterale
(stânga-dreapta), ruperea părţii exterioare de la nivelul şurubului median de
prindere.

145
 „Extractorul” este un instrument conceput special pentru extragerea prin
depresare a încuietorilor aplicate.
Acţiunea acestui instrument imită, în principiu, modul de rupere a uşilor
prin tragere cu forţa fizică, din interior spre exterior. El este compus din mai
multe piese care se montează la faţa locului.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Extractoare

Hoţii care preferă să lucreze „mai fin” au realizat un dispozitiv special

sub formă de pieptene numit „pontoarcă” 84, care are cinci dinţi flexibili din oţel şi

84 Păşescu G., Examinarea urmelor de deschidere şi forţare a încuietorilor îngropate, comunicare

prezentată la Întrunirea Europeană a Examinatorilor Urmelor de Încălţăminte şi Instrumente,

Helsinki, 1995

146
 tip „yale”.

D
Es oar
te pe
in nt
te ru
rz u
is zu
ă, l
co stu
pi d
er en
ea til
, d or
is FD
tri S
bu A
ire -U
a, VT
re
pr
od
uc
ere
a
pa
rţi
al
ă
sa
u
to
ta
lă
fă
ră
ac
or
dul
au
tor
u lu
i (P
op
a
G
he
org
he
si
Em
ilia
n
Bu
le
a )
care se introduce în interiorul butucului de siguranţă a broaştelor îngropate de

147
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă

Diverse pontoarce şi chei

ta
to
u
sa
ă
al
rţi

După introducerea pieptenului se adaugă o jumătate de cheie care a fost

pa
a
ree

secţionată longitudinal pentru a se realiza presarea ştifturilor de contact din

uc
od
a, VT
pr
ire -U
re

interiorul cilindrilor de siguranţă. Pe capătul acestor ştifturi rămân urme care pot
bu A
tri S
is FD

fi observate doar cu microscopul portabil sau de laborator.

, d or
ea til
er en
pi d

Un spărgător de încuietori, mai ingenios, a inventat „cipometrul”, un

co stu
ă, l
is zu

aparat compus dintr-o tijă prevăzută cu un palpator conectat la un dinamometru

rz u
te ru
in nt
te pe

cu cadran indicator circular.

Es oar
D

Pe măsură ce tija înaintează în interiorul încuietorii, palpatorul citeşte

numărul şi dispunerea ştifturilor de contact ale încuietorii, care apar pe cadran.
În funcţie de aceste date, „inventatorul” îşi fabrică în câteva minute cheia
potrivită cu ajutorul celei de-a doua componente a „invenţiei”, un minibanc de
lucru mobil, prevăzut cu menghină, freză şi alte componente.
În concluzie, instrumentele, sculele şi dispozitivele folosite la forţarea
sistemelor de închidere şi asigurare, se clasifică astfel:
a) instrumente şi dispozitive folosite la ruperea şi acţionarea sistemelor de
asigurare;
b) prese folosite la extragerea sistemelor de asigurare;
c) prese folosite la îndepărtarea şildurilor sau ornamentelor sistemelor de
asigurare;

148
 d) instrumente folosite la acţionarea zăvoarelor sistemelor de asigurare;
e) instrumente şi dispozitive folosite la acţionarea sistemelor de asigurare;
f) depărtătoare pentru sistemele de închidere;
g) instrumente şi dispozitive folosite la forţarea prin rotire (distrugerea
ştifturilor sau verturilor) a sistemelor de asigurare;
h) instrumente şi dispozitive folosite la secţionarea sistemelor se
asigurare;
i) alte instrumente, dispozitive şi aparate folosite la forţarea sistemelor de
închidere şi asigurare.

Clasificarea urmelor instrumentelor de spargere

Pornind de la principiul conform căruia „este imposibil ca un răufăcător să

) a
le
acţioneze şi mai ales să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune o acţiune criminală,

Bu
n
ilia
fără să lase urme ale trecerii sale”, putem încerca să definim urmele lăsate de

Em
si
he
instrumentele de spargere ca fiind: absolut tot ceea ce a rămas material, vizibil

org
he
sau invizibil, la locul infracţiunii, ca urmare a interacţiunii dintre infractor,
G
a
op
(P
mijloacele folosite de acesta, în speţă instrumentele de spargere, şi elementele
i
lu
u
or

componente ale mediului unde s-a realizat infracţiunea.

t
au
ul
d
or

Forma urmelor create de instrumente depinde de următorii factori: felul

ac
ăr
fă

instrumentului folosit, procedeul utilizat, natura suportului asupra căruia s-a

lă
ta
to

acţionat.
u
sa
ă
al

După tipul instrumentelor de spargere, urmele lăsate de acestea pot fi

rţi
pa
a
re

clasificate în urme de adâncime sau de suprafaţă, statice ori dinamice şi, de

e
uc
od
a, VT

regulă, vizibile.
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Potrivit mecanismului de formare, urmele create de instrumente sunt

, d or
ea til
er en

împărţite în următoarele categorii 85: de tăiere, de lovire, de înţepare, de apăsare,

pi d
co stu
ă, l
is zu

de tăiere - alunecare, create prin detaşarea unor fragmente din instrumente şi,
rz u
te ru
in nt

după unii autori, urme de ardere şi de topire, urme lăsate de chei potrivite ş.a. De
te pe
Es oar
D

regulă sunt întâlnite urmele create prin apăsare (forţare), frecare şi tăiere.

Urme formate prin lovire

Urmele instrumentelor de spargere formate prin lovire sunt întâlnite mai

rar din cauza evitării lor de către infractori, din cauza zgomotului inerent, iar în
cazurile în care totuşi s-au format şi sunt descoperite sunt un indiciu preţios
asupra împrejurărilor în care a avut loc spargerea. Urmele formate prin lovirea
obiectelor indică trei posibilităţi: la locul şi în timpul spargerii nu erau de faţă alte

85 Suciu Camil, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 265

149
persoane decât spărgătorii, persoanele existente la locul faptei au fost imobilizate
sau lichidate, persoanele de la locul spargerii au lucrat în complicitate cu
spărgătorii 86.
Urmele formate prin lovire se realizează cu instrumente cum ar fi: ciocan,
rangă, topor, târnăcop, cuţit, cleşte etc. Corpul uman sau obiectul poate fi lovit,
formându-se o urmă de suprafaţă sau de adâncime (în funcţie de natura
materialului primitor), care va reda, în general, mai mult sau mai puţin fidel,
aspectul instrumentului folosit ori al unei părţi din acesta 87.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
re

Aceste urme sunt întâlnite la vitrinele magazinelor, geamurile locuinţelor,

e
uc
od
a, VT
pr

parbrizele sau geamurile portierelor de la autoturisme. Obiectele creatoare nu

ire -U
re
bu A
tri S
is FD

lasă urme utile identificării. De aceea în cursul cercetării la faţa locului, se caută
, d or
ea til
er en

aceste obiecte creatoare pe care de obicei făptuitorii le abandonează, fiind

pi d
co stu
ă, l
is zu

preocupaţi de transportul bunurilor însuşite şi părăsirea cât mai grabnică a

rz u
te ru
in nt
te pe

locului faptei 88.

Es oar
D

Pentru a nu produce zgomote, făptuitorii aplică mai întâi o bandă adezivă

pe sticla de la geam, parbriz etc., apoi lovesc cu obiecte avute la îndemână.
Uneori, aceste obiecte lasă imprimat conturul şi forma lor, unele urme produse
fiind utile pentru stabilirea apartenenţei de grup a acestor obiecte 89.
În acelaşi timp cu lovirea unui obiect se produce şi un fenomen de frecare-
alunecare, acesta fiind aspectul dinamic al urmei, moment în care pot fi
imprimate urme striaţii pe obiectul primitor, în condiţiile în care acesta este mai

86 Suciu Camil, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 264
87 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 252
88 Ciopraga A., Iacobuţă Ioan, Criminalistică, Editura Junimea, op. cit., pag. 90-91

89 Vicol Ion, Examinarea urmelor formate prin lovire, Colectiv în Colectiv,Tratat Practic de

Criminalistică, Vol. III, Editura I.G.M., Bucureşti, pag. 69 şi urm.

150
moale decât instrumentul. Aceste urme striaţii nu redau aspectul general al
instrumentului creator, dar prin forma lor au o deosebită valoare de identificare
în procesul examinărilor traseologice.
Ca aspect, urma de lovire nu redă ansamblul general al instrumentului
folosit. De obicei, ea păstrează doar proeminenţe ale suprafeţelor de contact.
Obiectul primitor trebuie să aibă proprietăţi plastice pentru a reţine şi păstra
caracteristicile instrumentului creator. Urma formată prin lovire permite
stabilirea apartenenţei la gen pe baza caracteristicilor generale privind forma,
dimensiunile şi adâncimea. Adâncimea oferă date şi cu privire la forţa de aplicare
a loviturii.
În ceea ce priveşte caracteristicile individuale, în momentul lovirii se
produce o comprimare şi o uşoară alunecare a obiectului creator pe suprafaţa de
contact, este posibilă şi crearea de striaţii care pot oferi următoarele caracteristici

) a
le
Bu
individuale: forma profilurilor semirotunde, forma şănţuleţelor şi formele

n
ilia
Em
specifice create de unele defecţiuni ale obiectului, de exemplu, o ştirbitură a unei

si
he
laturi a muchiei ciocanului, a gurii şurubelniţei etc.

org
he
G
a
op
(Pi
Urmele de tăiere
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac

Urmele formate prin tăiere se prezintă tot ca urme dinamice. Acestea,

ăr
fă
lă

dacă se formează într-un material care poate reda caracteristicile reliefului lamei
ta
to
u
sa

tăietoare (cuţit, topor, patent) sub formă de striaţii, pot conduce la identificarea
ă
al
rţi
pa

instrumentului folosit 90.

a
ree
uc

Acestea se datorează acţiunii instrumentului tăietor prin apăsare,

od
a, VT
pr
ire -U
re

alunecare, frecare şi despicare asupra corpului uman sau a unui obiect. Prin
bu A
tri S
is FD
, d or

tăiere, în urmă este reprodus microrelieful exterior al tăişului şi al părţilor

ea til
er en
pi d
co stu

laterale ale instrumentului folosit 91.

ă, l
is zu
rz u

Urmele de tăiere se produc prin acţiunea mecanică a obiectului creator de

te ru
in nt
te pe
Es oar

urme, care este mai dur şi apt de a tăia, a străpunge obstacolul asupra obiectului
D

primitor de urmă, care are o consistenţă mai slabă şi este capabil să păstreze
detaliile urmelor create, care au aspect de striaţii paralele. Poziţia acestor striaţii
ne poate dovedi că tăierea s-a efectuat cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă 92.
Urmele de tăiere por fi grupate după natura instrumentelor folosite la
tăiere. Dintr-o primă subgrupă a acestor instrumente fac parte: dalta, toporul,
cuţitul, care produc urme dinamice, în timp ce obiectul creator pătrunde în masa

90 Iakubovskaia Ian, Unele aspecte ale identificării urmelor de tăiere, în Revista Probleme de medicină

legală şi de criminalistică, vol. I, Bucureşti, 1964, pag. 76

91 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 254

92 Iakubovskaia Ian, Unele aspecte ale identificării urmelor de tăiere, în Revista Probleme de medicină

legală şi de criminalistică, vol. I, Bucureşti, 1964, pag. 76-78

151
obiectului primitor şi detaşează o porţiune din aceasta. Pe suprafaţa tăiată de
topor, cuţit, daltă se vor imprima detaliile obiectului creator, sub formă de striaţii
paralele, cu valoare de identificare 93.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
Urme striaţii create prin tăiere
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac

Din a doua subgrupă fac parte urmele produse de diferite categorii de

ăr
fă
lă

cleşti sau foarfece. Aceste instrumente pot fi folosite la tăiat materiale textile sau
ta
to
u
sa

tablă şi formează urme de dimensiuni mici, mai greu de observat cu ochiul liber,
ă
al
rţi
pa

însă oferă suficiente elemente pentru stabilirea apartenenţei de grup, având

a
ree

forme caracteristice şi inconfundabile.

uc
od
a, VT
pr
ire -U
re

Cele două lame care acţionează în direcţii opuse lasă urme care încep din
bu A
tri S
is FD

exteriorul obiectului primitor şi sfârşesc în masa acestuia. La fiecare apăsare pe

, d or
ea til
er en
pi d

mânerul instrumentului se taie un fragment din obiectul primitor şi, pentru a se

co stu
ă, l
is zu
rz u

continua tăierea, trebuie ca operatorul să schimbe poziţia foarfecelor, urmând o

te ru
in nt
te pe

linie dreaptă, şi să apese din nou mânerele. La fiecare apăsare, respectiv ridicare
Es oar
D

a foarfecelui, în materialul primitor rămâne o urmă caracteristică, sub formă de

„coadă de rândunică”.
O a treia subgrupă, conţine burghiele şi sfredelele pentru străpuns
materialul din lemn şi metal. Urmele produse de acestea în masa obiectului
primitor sunt caracteristice, dar au o valoare de identificare mai redusă. Acţiunea
de înaintare a sfredelelor în obiectul primitor produce detaşări de material din
acesta.

93Constantin I.R., Examinarea urmelor formate prin frecare-alunecare, Colectiv în Colectiv,Tratat Practic
de Criminalistică, Vol. III, I.G.M, Bucureşti, 1980, pag. 66 şi urm.

152
 Folosirea burghielor pentru forţarea diverselor obiecte este întâlnită mai
ales la desfacerea sistemelor de încuiere-descuiere de la uşi, ferestre, dulapuri
metalice sau din lemn, ori la detaşarea unor părţi din anumite obiecte.

Urme de apăsare

Urmele de apăsare mai sunt denumite şi „urme de forţare”, şi sunt cele

mai frecvent întâlnite la faţa locului. În general acestea sunt urme statice şi de
adâncime, care reproduc profilul exterior al instrumentului folosit. Sunt întâlnite
la forţarea uşilor, ferestrelor, sertarelor, a caselor de bani etc.
Dintre instrumentele folosite în mod obişnuit, la crearea acestor urme,
menţionăm: răngile, levierele, şurubelniţele, punţile, penele din metal sau din
lemn şi alte corpuri dure.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar

Urme de apăsare
D

Asemenea urme se întâlnesc pe corpul uman şi pe cele mai diverse obiecte

(din lemn, metal, pe vopsea, zidărie etc.). De obicei aceste urme rămân în locurile
de îmbinare (încheiere) şi în crăpăturile unor obiecte, în locurile de asamblare a
anumitor piese (broaşte, foraibăre, cârlige), precum şi în locurile de presare cu
diferite matriţe.
Odată cu formarea urmelor de apăsare, de la caz la caz, se pot forma şi
urme de alunecare (frecare) sau de perforare, de exemplu în cazul violării
sigiliilor din plumb folosite la vagoane şi containere.
În cazul când suportul este mai rezistent decât instrumentul folosit sau
sfărâmicios (sticla, varul, lemnul uscat etc.), nu se pot crea urme de adâncime

153
care să redea forma obiectului creator. Este vorba de efectul aşa-zisei „plasticităţi
relative” a obiectului primitor, care nu reţine complet detaliile părţii exterioare
instrumentului creator 94.
Urmele de apăsare prezintă o valoare de identificare mai redusă, pentru
că detaliile obiectului creator sunt mai puţin semnificative.

Urme de înţepare

În ipoteza folosirii unor instrumente care acţionează cu o anumită

suprafaţă utilizabilă (sulă, andrea, vârfuri de şurubelniţă, de cuţit, de pile, de
tirbuşon, ace etc.), se creează aşa-zisele urme de înţepare (împungere).
Urmele de înţepare pot fi create cu orice corp ascuţit, atunci când se
acţionează pe axa longitudinală. Astfel, cuţitul împins cu vârful într-o bucată de

) a
scândură creează o urmă de înţepare. În funcţie de grosimea şi duritate

le
Bu
n
ilia
materialului, de instrumentul cu care se acţionează, urmele de înţepare pot crea

Em
si
canale oarbe sau străpunse. Perforările sunt create mai rar în scopul uşurării

he
org
detaşării unor bucăţi de material 95.

he
G
a
op
Instrumentele pot lăsa caracteristici generale sau individuale, care pot (Pi
lu
u

determina tipul obiectului creator şi identificarea acestuia, în funcţie de duritatea

tor
au
ul

materialului în care sunt lăsate urmele.

d
or
ac

Caracteristicile generale care pot fi avute în vedere sunt: forma orificiului

ăr
fă
lă
ta

de intrare şi a celui de ieşire, precum şi dimensiunile acestuia.

to
u
sa

Examinarea urmei în speţă şi de comparaţie poate evidenţia următoarele

ă
al
rţi
pa

caracteristici individuale: forma profilurilor semirotunde din striaţii, forma

a
ree
uc

şănţuleţelor din striaţii, dispunerea profilurilor faţă de şănţuleţe, dimensiunile

od
a, VT
pr
ire -U
re

profilurilor şi şănţuleţelor şi formele create de defecţiuni ale instrumentelor

bu A
tri S
is FD
, d or

înţepătoare. De precizat faptul că succesiunea urmelor are o importanţă majoră,

ea til
er en
pi d
co stu

întrucât ultima dintre ele păstrează cele mai valoroase caracteristici de

ă, l
is zu
rz u

identificare.
te ru
in nt
te pe

Urmele de înţepare sunt urme de adâncime care nu redau prea multe

Es oar
D

detalii ale instrumentului care să ajute la identificarea lui. Aceste urme pot fi
găsite pe diferite suporturi cum ar fi: metal, lemn, hârtie, pământ, zid, obiecte
textile, piele etc.

Urme de frecare – alunecare

Ca urmare a forţării diverselor obstacole, instrumentele folosite pot lăsa

urme de frecare-alunecare, care au un caracter dinamic, fie de adâncime, fie de
suprafaţă, de deformare sau de distrugere parţială a materialului.

94 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 252

95 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. III, 1976, pag. 71

154
 Aceste urme sunt specifice burghielor şi ferăstraielor, bomfaierelor ş.a.,
fiind prin excelenţă dinamice, servind mai mult la determinări de grup, o
identificare a instrumentului fiind greu de realizat în condiţiile ştergerii
detaliilor, prin însăşi acţiunea de frecare a dinţilor ferăstrăului, pilei sau pânzei
de bomfaier 96.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

În cazul acestor urme, forma exterioară a instrumentului folosit nu poate

fi imprimată, însă caracterul dinamic al urmei din care rezultă striaţiile constituie
un element important în identificarea traseologică individuală.
Astfel de urme se găsesc în cazul forţării sistemelor de încuiere-descuiere
cu chei potrivite ori şperacle. Introducându-se în sistemul de încuiere o cheie
potrivită ori un şperaclu, prin rotirea acestora se acţionează altfel decât cu cheia
originală pe verturi sau pe celelalte mecanisme, formându-se unele urme

96 Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 248

155
specifice, sub formă de zgârieturi. In astfel de situaţii, cu ocazia cercetării la faţa
locului nu se fac încercări cu cheia originală în sistemele de încuietori, întrucât se
pot distruge sau deteriora urmele create de cheia potrivită sau de şperaclu 97.
Urme atipice de frecare sunt cele rezultate din pilire, care se găsesc, de
regulă, pe obiecte având o grosime redusă (verigi de lacăt, cârlige, siguranţe,
pervaz din lemn etc.). Acestea sunt urme în general dinamice, de profunzime,
care nu redau caracteristicile proprii ale suprafeţei obiectului creator.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Urme de frecare-alunecare create prin tăierea verigii lacătului cu ferăstrăul

97 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 254

156
 Detaliile urmelor produse pe suprafaţa obiectului primitor, apoi în masa
acestuia, prezintă o valoare redusă de identificare. De aceea, pilitura este strânsă
cu ajutorul magneţilor şi rumeguşului, pentru a se examina compoziţia (reţeta de
fabricaţie) pulberilor metalice rezultate din uzura acestora 98.
Tocmai în acest sens, la descoperirea unor astfel de urme este necesară
fixarea cât mai rapidă a aspectului lor, întrucât, cu trecerea timpului,
neregularităţile din urmă se pot deforma (în cazul lemnului, pământului etc.),
astupa sau oxida.
În ceea ce priveşte forma generală a urmei, de exemplu în cazul
burghiului sau sfredelului, aceasta este circulară, iar în fundul său, când orificiul
nu este pătruns, se vor găsi striaţii circulare caracteristice celor două cuţite ale
burghiului; securea ori cuţitul lasă o urmă-orificiu sub formă de pană; dalta ori
cleştele creează striaţii rectilinii; foarfeca lasă urme rectilinii întrerupte din loc în

) a
le
loc şi reîncepute cu o oarecare deviere faţă de punctul de oprire; freza ori pânza

Bu
n
ilia
circulară de ferăstrău creează urme circulare cu diametrul obiectului retezat, iar

Em
si
he
pila sau bomfaierul creează urme de frecare pe un drum du-te-vino ş.a.m.d. 99

org
he
În ceea ce priveşte forma şi dispunerea striurilor, la daltă acestea se

G
a
op
(P
sfârşesc către una din marginile materialului tăiat, apărând o urmă de strivire-
i
lu
u
or

alungire şi una de rupere abia perceptibilă. În cazul cleştelui, striurile se

t
au
ul
d
or

formează din ambele margini ale materialului şi aproximativ la mijloc apare o

ac
ăr
fă

alungire cu rupere. La ghilotină striurile merg până dincolo de jumătatea

lă
ta
to

grosimii obiectului retezat după care apare urma unei rupturi bruşte fără
u
sa
ă
al

alungire ca la daltă.
rţi
pa
a
re

Dacă striurile din urmă sunt fine, acestea indică gradul de şlefuire a lamei
e
uc
od
a, VT

de tăiere sau a suprafeţei instrumentului. În speţă, un topor poate fi foarte fin, iar
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

altele, de acelaşi model, pot prezenta porozităţi cu striaţii adânci şi foarte mari.
, d or
ea til
er en

Dimensiunile urmei redau uneori pe cele ale lamei de tăiere sau ale
pi d
co stu
ă, l
is zu

obiectului utilizat, de exemplu lăţimea şurubelniţei, a lamei ori a levierului.

rz u
te ru
in nt

Unghiul de întâlnire a două suprafeţe ale obiectului, precum şi curbura lamei, a

te pe
Es oar
D

suprafeţei sau a muchiei obiectului creator ajută categoric şi rapid la eliminarea

sau, după caz, includerea unor instrumente în grupul celor care trebuie să fie
examinate sau nu în continuare.
Din categoria caracteristicilor individuale fac parte: profilul striaţiilor,
redat prin diagrama profilului; înălţimea asperităţilor şi adâncimilor; eventualele
urme ale ştirbiturii lamei, muchiei sau suprafeţei; continuitatea liniară a
striaţiilor, care trebuie să aibă în vedere acelaşi plasament al liniilor din urma în
litigiu comparativ cu urma creată în mod experimental; urmele materie care s-au
depus în urmele-striaţii ca detaşări din substanţa obiectului creator.

98 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 107
99 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. III, 1976, pag. 66

157
 Urmele de ardere şi de topire

Urmele formate prin ardere şi prin topire servesc mai puţin la

identificarea instrumentului, în schimb sunt apte să indice pe autorul spargerii,
cum ar fi de exemplu, urmele de metal topit de pe hainele autorului unui furt
dintr-o casă de bani 100.
Aceste urme, datorită particularităţilor fizice şi chimice, prezintă pe
obiecte caracteristici generale şi individuale atât în ceea ce priveşte forma, cât şi
în ceea ce priveşte structura acestora.
Astfel, urmele de ardere prezintă următoarele caracteristici generale:
plasamentul urmei faţă de focarul arderii; gradul arderii în exteriorul sau în
interiorul obiectului supus examinării; modificările de formă, culoare şi

) a
le
dimensiune ale părţii din obiect care nu a fost supusă arderii; forma şi culoarea

Bu
n
ilia
funinginii şi cenuşei rezultate din ardere; apariţia unor microincendii; elementele

Em
si
he
arderii complete sau incomplete (carbonizare, elemente de sfărâmiţare, cenuşă

org
he
uniformă sau diversă, blocuri de sudură şi zgură); topirea (garniturilor, vopselei,

G
a
op
(P
anumitor metale), scrumizarea, polimerizarea, emisiunea de gaze şi fum şi
i
lu
u
or

influenţa acestora asupra altor obiecte înconjurătoare 101.

t
au
ul
d
or

În ceea ce priveşte caracteristicile individuale ale arderii, acestea sunt

ac
ăr
fă

specifice fiecărui obiect şi se interpretează în strânsă legătură cu caracteristicile

lă
ta
to

generale. Tocmai din acest punct de vedere, trebuie să se cunoasă comportarea

u
sa
ă
al

obiectelor din metal şi lemn, a hârtiei, toxicelor, produselor petroliere ş.a. în

rţi
pa
a
re

timpul arderii, care trebuie să fie în strânsă legătură cu procesul acesteia, care are
e
uc
od
a, VT

mai mulţi factori caracteristici, şi anume: temperatura de aprindere şi cea de

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

ardere, arderea propriu-zisă, viteza de propagare a flăcării, emisiunea de căldură,

, d or
ea til
er en

lumină, de gaze şi fum.

pi d
co stu
ă, l
is zu

Ţinându-se cont de faptul că în procesul de ardere, în cele mai multe

rz u
te ru
in nt

cazuri, apare şi deformarea unor obiecte, trebuie să fie luate în seamă şi

te pe
Es oar
D

următoarele: schimbarea obiectului din punct de vedere geometric, a densităţii şi

tensiunii interne, a momentului mecanic sau electric şi a modului de plasare a
particulelor, dislocarea şi demagnetizarea. Pentru cercetarea acestor caracteristici,
expertul criminalist, foloseşte cunoştinţele şi cercetările din domeniul fizicii
atomice şi mecanicii cuantice.

100 Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 249
101 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. III, 1976, pag. 73

158
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Urme de ardere şi topire

, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu

În cazul caracteristicilor generale ale urmelor de topire, din punct de

rz u
te ru
in nt
te pe

vedere al formei, de regulă, se interpretează împreună cu cele de ardere,

Es oar
D

deoarece în majoritatea cazurilor aceste fenomene coexistă.

Aceste urme apar în urma folosirii unor instrumente de spargere
împrumutate din alte domenii de activitate. Astfel de instrumente pot fi: aparatul
de sudură, lampa de gaz, aparate care folosesc flacăra oxiacetilenică etc.

Urme specifice cheilor potrivite

Pe lângă categoriile importante de urme ale instrumentelor de spargere,

enumerate şi prezentate mai sus, în literatura de specialitate mai sunt evidenţiate
şi alte tipuri de urme, dintre care distingem urmele specifice cheilor potrivite sau
încuietorilor simple şi a încuietorilor tip „yale”.

159
 În cadrul cercetării de laborator a încuietorilor simple şi a încuietorilor tip
„yale” pot fi puse în evidenţă următoarele caracteristici generale:
- fragmente microscopice desprinse din cheile false sau din instrumentele
folosite, care, printr-o cercetare fizico-chimică, pot oferi date despre tipul
cheii sau al instrumentului folosit;
- urme de plastilină sau de ceară descoperite pe zimţii şi şanţurile cheilor
originale, care indică modul folosit pentru copierea modelului lor;
- fragmente de metal rezultate din pilirea zimţilor cheilor false sau a
suprafeţei lor de lucru, care indică modalitatea folosită de făptuitor,
furnizând şi date despre structura acestora;
- urme de funingine rămase pe suprafeţele de lucru ale mecanismului,
care demonstrează că modalitatea de copiere a cheii originale s-a făcut
cu ajutorul uneia brute, afumate în prealabil 102.

) a
le
În timpul examinării acestor urme, se pot evidenţia, însă, şi caracteristici

Bu
n
ilia
individuale, cum ar fi:

Em
si
he
- scrijelituri şi striaţii pe muchia şi suprafeţele laterale ale zăvorului şi în

org
he
jurul orificiului cheii, la broaştele simple, acestea fiind create de chei

G
a
op
(P
false mai mari, în timpul răsucirii lor în broască;
i
lu
u
or

- striaţii dezordonate pe suprafeţele laterale şi muchia zăvorului, când se

t
au
ul
d
or

încearcă deblocarea lui cu un şperaclu simplu din fier sau oţel;

ac
ăr
fă

- scrijelituri şi striaţii pe muchia şi suprafeţele laterale ale zăvorului,

lă
ta
to

verturilor şi în jurul orificiilor cheii, pe interiorul capacelor, ca urmare a

u
sa
ă
al

introducerii unor chei false;

rţi
pa
a
re

- striaţii şi scrijelituri pe capacele laterale ale cutiilor mecanismelor, ca

e
uc
od
a, VT

urmare a dilatării firungului cheii în vederea introducerii alteia cu un

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

profil diferit;
, d or
ea til
er en

- striaţii pe capetele ştifturilor la încuietorile cu cilindru, în urma

pi d
co stu
ă, l
is zu

introducerii unor chei false, a forţării şi răsucirii butucului. De regulă,

rz u
te ru
in nt

acestea sunt perpendiculare pe direcţia canalului, fiind create de zimţii

te pe
Es oar
D

cheii în momentul răsucirii;

- striaţii fine pe capetele ştifturilor în urma încercării de blocare a lor cu
ace de oţel;
- striaţii fine pe mecanismele broaştelor cu opritori şi ale lacătelor, în urma
încercării de degajare a verturilor cu sârme de oţel sau blocarea acestora
cu mai multe ace;
- striaţii pe capetele cheilor cu bărbie, ca urmare a răsucirii acestora din
exterior cu diferite instrumente ori a împingerii lor afară, atunci când
sunt neasigurate 103.

102 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. III, 1976, pag. 75

103 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. III, 1976, pag. 75

160
 În urma examinării acestor urme create de instrumente de spargere cum
ar fi: şperacle, ace de oţel, pontoarce, chei potrivite etc., criminalistul poate să-şi
dea seama, după modul de operare şi instrumentul folosit, dacă are de-a face cu
un infractor novice sau cu un altul experimentat.

Căutarea, descoperirea şi interpretarea urmelor de spargere

Căutarea urmelor instrumentelor de spargere se face prin mai multe metode

şi procedee, dintre care menţionăm: observarea nemijlocită cu ochiul liber, căutarea
cu mijloace optice, acustice, pe diverse suporturi purtătoare, respectiv pe podea,
tavane, pe pământ, pe victimă, mobilier, sertare, mecanisme de închidere-
deschidere, sigilii, vagoane de marfă, containere, autoturisme, case de bani, pereţi,
uşi, ferestre, şi alte obiecte pe care se presupune că s-ar putea găsi.

) a
le
Cercetarea se face în mod sistematic şi cu multă atenţie, astfel încât după

Bu
n
ilia
efectuarea operaţiunilor, să existe certitudinea că s-au găsit urmele şi alte

Em
si
he
mijloace materiale de probă necesare pentru identificarea făptuitorului şi aflarea

org
he
adevărului.

G
a
op
(P
În afara observării nemijlocite cu ochiul liber, urmele se caută folosind
i
lu
u
or

lupa, surse de lumină obişnuită şi de radiaţii ultraviolete, îndeosebi pentru a

t
au
ul
d
or

descoperi urmele latente sub formă de pete, cele cu dimensiuni mici.

ac
ăr
fă

Pentru căutarea obiectelor metalice pe suprafeţe mai mari, în iarbă,

lă
ta
to

ascunse în ziduri, sub podea, în mobilă, se utilizează detectoare de metale cu

u
sa
ă
al

semnalizare acustică. Obiectele metalice aruncate în lacuri, puţuri, bălţi, râuri pot
rţi
pa
a
re

fi descoperite folosind magneţi sau electromagneţi în funcţie de greutatea

e
uc
od
a, VT

obiectului căutat.
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

În timpul căutării acestor urme nu se ating cu mâna obiectele purtătoare,

, d or
ea til
er en

deoarece există pericolul distrugerii particulelor mici de materie rămase pe ele

pi d
co stu
ă, l
is zu

sau a altor urme 104.

rz u
te ru
in nt

Trebuie să se acorde o atenţie deosebită descoperirii fragmentelor

te pe
Es oar
D

desprinse din instrumentele folosite, chiar pe un perimetru mai întins, care pot
ajuta la determinarea obiectelor creatoare din care provin. Atât pe căile de acces,
cât şi pe câmpul infracţional, este necesară căutarea cu insistenţă a
instrumentelor creatoare de urme, fără de care nu se poate face identificarea.
Aşadar, rezultatele obţinute în căutarea urmelor depind de mijloacele
tehnice care stau la dispoziţie şi de priceperea cu care sunt mânuite, de
perseverenţa şi pregătirea celui care caută urmele.
Prin interpretare se înţelege operaţia logică prin care se precizează
semnificaţia unei formule sau informaţii, prin înlocuirea variantelor din care este
alcătuită cu argumente, în funcţie de un anumit domeniu105.

104 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 256

161
 Interpretarea urmelor instrumentelor revelate la faţa locului permite
obţinerea de indicii importante nu numai cu privire la natura actului infracţional
în sine, dar şi la alte aspecte referitoare la tipul de instrumente folosite şi,
bineînţeles, la modul de operare al autorului. Totodată, pot fi desprinse date
referitoare la specializarea sau profesia infractorului, la activităţile desfăşurate la
faţa locului, la alte împrejurări în care a fost săvârşită infracţiunea 106.
În cea ce priveşte instrumentul utilizat, acesta poate fi indicat de forma şi
aspectul urmei găsite la locul faptei. De exemplu, după profunzimea şi urmele
create în lemn, se poate aprecia dacă s-a folosit un topor, ferăstrău sau un alt
instrument tăietor. De asemenea, în cazul unei urme de secţionare în obiecte
metalice este posibil să se stabilească dacă urma a fost creată prin folosirea unei
pânze de bomfaier sau a unui aparat de tăiere prin topire. După urmele lăsate de
instrumente pe materialele în care au fost ambalate (hârtie, materiale textile,

) a
le
lemn, plastic etc.) se pot trage concluzii cu privire la dimensiunile, felul şi genul

Bu
n
ilia
instrumentelor, caracteristicile sau particularităţile lor etc.107

Em
si
he
În momentul în care este găsit un instrument de spargere la faţa locului

org
he
care prezintă elemente care atestă o folosire recentă, se poate face presupunerea

G
a
op
(P
că există în câmpul infracţional şi urme create de el, ceea ce impune căutarea lor.
i
lu
u
or

Interpretarea urmelor ajută nu numai la identificarea instrumentelor

t
au
ul
d
or

creatoare, ci şi la stabilirea modului în care s-a acţionat cu acestea. În acest sens,

ac
ăr
fă

nu este suficient să se stabilească că şurubelniţa a acţionat asupra încuietorii unui

lă
ta
to

sertar, ci este necesar să se arate, că ştirbitura suferită de aceasta se putea produce

u
sa
ă
al

numai în anumite condiţii.

rţi
pa
a
re

Tot în urma interpretării urmelor instrumentelor de spargere, se pot

e
uc
od
a, VT

stabili acţiunile întreprinse de făptuitor, precum şi condiţiile în care acesta a

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

săvârşit fapta. Astfel, dacă se găsesc urme de lovire, înseamnă că la locul faptei
, d or
ea til
er en

nu era nicio persoană sau, dacă era, atunci aceasta s-a aflat în complicitate cu
pi d
co stu
ă, l
is zu

făptuitorul sau a fost lichidată. Tot în prezenţa acestor urme de lovire, care
rz u
te ru
in nt

presupun zgomot, persoanele aflate în vecinătatea locului acţiunii s-ar fi putut

te pe
Es oar
D

sesiza sau au existat alte surse sonore mai puternice care ar fi putut acoperi
zgomotele produse.
Interpretarea urmelor poate furniza organului de urmărire penală
informaţii cu privire la anumite fapte care au fost simulate sau care au fost
comise de alte persoane decât adevăraţii infractori.
Sub aspect teoretic, problema „împrejurărilor negative” 108 sau a simulării
infracţiunilor se reduce la constatarea unor urme a căror apariţie nu poate fi

105 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 470

106 Gayet Jean, ABC de Police Scientifique, Editura Payot, Paris, 1973, pag. 58-61; Suciu Camil,
Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 285-287
107 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 256

108 Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 122-123

162
explicată în ambianţa locului unde au fost găsite sau la absenţa altor urme care
nu puteau lipsi din locul respectiv în cazul unor manopere infracţionale 109.
De exemplu, existenţa unor urme de pilitură metalică în interiorul
încăperii de la uşa căreia ar fi fost tăiat lacătul dovedeşte că operaţia de tăiere nu
s-a făcut în exterior sau că pilitura a fost pusă în acel loc şi deci nu s-a produs o
spargere sau prezenţa unor instrumente într-un anumit loc poate să ducă la
concluzia că, de fapt, este vorba de o înscenare 110.

Obţinerea modelelor de comparaţie

Modelele pentru comparaţie se obţin pe cale experimentală, fiind realizate
în condiţii cât mai apropiate de cele în care au fost create urmele, de obicei, pe
suporturi asemănătoare cu cele pe care au rămas urmele găsite la faţa locului şi
prin acelaşi mecanism. De asemenea, se execută cu instrumentele care se

) a
le
presupune că au lăsat urmele, de regulă cele lăsate sau găsite la locul săvârşirii

Bu
n
ilia
infracţiunii.

Em
si
he
În anumite situaţii, când modelele pentru comparaţie se creează cu

org
he
instrumente de tăiere (confecţionate din metal), pentru a se evita producerea

G
a
op
(P
unor noi modificări pe lama acestora, probele experimentale se iau la început pe
i
lu
u
or

un suport moale (plastilină, ceară, plumb etc.), în scopul stabilirii poziţiei şi

t
au
ul
d
or

unghiurilor sub care s-a acţionat cu instrumentele la faţa locului, iar în final pe
ac
ăr
fă

un suport asemănător celui purtător al urmei în litigiu 111.

lă
ta
to

Din cauza deformărilor care pot apărea în timp sau a modificării ori
u
sa
ă
al

distrugerii din diferite motive a instrumentelor de spargere găsite la faţa locului,

rţi
pa
a
re

se impune obţinerea cât mai rapidă a modelelor pentru comparaţie. Modelele de

e
uc
od
a, VT

comparaţie obţinute se păstrează până la soluţionarea cauzei.

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en

Fixarea şi ridicarea urmelor

pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt

A fixa urmele înseamnă a evidenţia cu exactitate locul unde au fost

te pe
Es oar
D

descoperite, „forma”, dimensiunile şi particularităţile lor, raporturile spaţiale faţă

de obiectele înconjurătoare 112.
Principalele metode de fixare a urmelor create de instrumentele de
spargere sunt cele amintite anterior, respectiv :
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în cuprinsul căruia se vor
consemna: locul unde au fost găsite urmele, dimensiunea, culoarea, forma,
aşezarea lor, poziţia faţă de celelalte urme sau mijloace materiale de probă, starea
în care se află şi dacă pot face obiectul unei expertize sau constatări tehnico-

109 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 35-37
110 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 257
111 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 257

112 Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, op. cit., pag. 154 şi urm.

163
ştiinţifice, dacă s-au fotografiat sau nu, prin ce metode s-au ridicat, conservat,
cum s-au ambalat şi sigilat;
- fotografia, ca metodă de fixare a urmelor, se execută potrivit regulilor de
fotografiere judiciară la faţa locului (fotografie schiţă, a obiectelor principale, de
detaliu);
- mulajele se pot ridica cu una dintre următoarele substanţe: ghipsul,
plastilina, masele plastice Kerr şi Momax, latexul, cleiul de valţuri, negocolul,
aliaje metalice uşor fuzibile, pelicula de copiat urme, materiale termoplastice etc.,
care vor fi alese în funcţie de natura obiectului purtător şi de formatul urmei.
Substanţa din care se prepară mulajul trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: să redea fidel relieful urmei, mulajul nu trebuie să se deformeze din
cauze specifice substanţei folosite, să poată fi desprinsă cu uşurinţă de pe urmă.
În practică se folosesc frecvent pentru fixare, pe lângă cele arătate mai sus,

) a
le
filmul judiciar şi videograma judiciară, care, de asemenea, se anexează la procesul-

Bu
n
ilia
verbal.

Em
si
he
org
he
Ridicarea urmelor
G
a
op
(Pi
lu
u
or

Este evident că, după descoperirea şi fixarea urmelor la locul faptei,

t
au
ul
d
or

acestea trebuie să fie ridicate şi transportate la laborator, unde există mijloace

ac
ăr
fă

tehnice adecvate pentru o examinare amănunţită.

lă
ta
to

Ridicarea urmelor se poate face prin mai multe moduri:

u
sa
ă
al

- ridicarea obiectului purtător de urmă, dacă acesta nu este voluminos

rţi
pa
a
re

sau greu;
e
uc
od
a, VT

- decuparea din obiect a porţiunii purtătoare de urmă, dacă prin aceasta

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

nu este alterată valoarea, utilizarea ori estetica obiectului;

, d or
ea til
er en

- fotografierea la scară a urmei;

pi d
co stu
ă, l
is zu

- mulaj, care, de regulă, se aplică la urmele de adâncime 113.

rz u
te ru
in nt

În aplicarea acestor metode se au în vedere următoarele reguli: indiferent

te pe
Es oar
D

de metodele care se aplică, în prealabil este obligatoriu să se execute o fotografie

la scară sau se aplică una sau alta dintre metode în funcţie de natura urmei care
trebuie să fie ridicată.
Este absolut necesar să se manifeste maximum de atenţie pentru a nu se
crea urme suplimentare în timpul ridicării, deoarece pot îngreuna sau pot face
imposibilă identificarea ori pot conduce la erori.
Aceste metode nu ridică probleme deosebite; de reţinut este faptul că
fotografia la scară trebuie să se execute cu obiectivul aparatului de fotografiat
perpendicular pe planul urmei, iar lângă aceasta se aşează un etalon de măsură
pentru a putea recunoaşte pe fotografie dimensiunile detaliilor.

113 Colectiv,Tratat Practic de Criminalistică, vol. I, 1976, pag. 247 şi urm.

164