Economia în pandemie

 Chiar dacă pandemia a ajuns să fie omniprezentă în preocupările şi

comportamentul nostru, economia continuă să existe şi să funcţioneze, deşi
unii dintre decidenţii noştri politici o tratează ca pe o rudă săracă. Sunt prea
puţin sau deloc analizate efectele asupra economiei ale unor măsuri cu
caracter exclusiv sanitar, fără a se încerca realizarea unui echilibru între
atenţia acordată atât crizei sanitare cât şi celei economice.
 Actuala criză economică trebuie considerată ca o criză a ofertei de producţie.
Problemele de sănătate au redus disponibilitatea pentru muncă a unui număr
mare de angajaţi şi contractori şi rezultatul este o reducere a anumitor
producţii. Prin urmare, criza economică se caracterizează prin schimbări
structurale ceea ce face ca soluţia reală a crizei să nu fie căutată în politici
monetariste de subvenţii şi ajutoare, ci în politici care să permită
producătorilor să aibă cea mai mare libertate posibilă de a-şi relua activităţile
obişnuite şi de a permite modificările necesare ale structurilor productive.
Criza economică actuală este în special o criză a aprovizionării, deoarece
multe companii sau antreprenori independenţi au fost obligaţi să-şi reducă
activităţile din cauza închiderii, ceea ce face imposibil pentru mulţi angajaţi,
dar şi pentru antreprenori să îşi continue activitatea.
 Criza cauzată de coronavirus reprezintă o amenințare pentru economia
europeană și pentru nivelul de trai al cetățenilor. În timpul acestei crize
sanitare, este vital să protejăm nu numai sectoarele critice ale economiei, ci
și activele, tehnologia și infrastructura noastră. Însă, înainte de toate,
trebuie să protejăm locurile de muncă și lucrătorii.
 Impactul economic al crizei provocate de coronavirus variază de la un sector
industrial la altul și de la o întreprindere la alta. Acesta depinde de o serie de
factori, printre care posibilitatea de adaptare la întreruperile din lanțul de
aprovizionare, existența stocurilor sau dependența de procesele de producție
„exact la timp”.
 Decalajele dintre România şi marea majoritate a ţărilor europene se vor
menţine, condamnându-ne la ocuparea unui loc marginal şi inferior în
ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad înalt şi periculos de
dependenţă faţă de evoluţia şi dinamica pieţelor ţărilor aflate în centrul de
forţă al Uniunii Europene.
 Explicaţia acestei situaţii rezidă în tipul şi modul de funcţionare a structurii
economiei româneşti. Actuala structură a economiei româneşti se situează pe
 ultimul cerc concentric al integrării europene dacă se consideră centrul
acestuia nucleul occidental al UE.

 Această structură s-a realizat prin influenţe exclusiv externe, prin

pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor, urmare a
faptului că nu a existat o strategie naţională pe termen lung menită să
definescă priorităţile structurale pe baza analizei factorilor naţionali de
avantaj comparativ. Economia românească a fost transformată într-un
subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri şi
produse de lohn pentru pieţele occidentale. Este o structură care a
transformat economia românească într-o piaţa dependentă de import, a
condus la un proces de involuţie a nivelului de dezvoltare industrial. Ca
urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie şi a infuziei haotice de
capital străin s-a accentuat direcţia de economie ”manufacturieră de
asamblare” în dauna caracterului de economie ”de inovare şi cercetare”.
 Această direcţie trebuie schimbată pentru a putea spera nu numai într-o
relansare a economiei după criza coronavirus, dar şi într-o mai bună
poziţionare pe scara competiţională europeană şi mondială.