UNITATEA III.

BANII ŞI INSTITUŢIILE FINANCIARE

3.1 Ce sunt banii.
3.2 Funcțiile banilor.
3.3 Masa monetară.
3.4 Banca Națională și rolul ei într-o economie. Servicii bancare.
3.5 Inflaţia.

Probabil că v-ați pus întrebarea măcar o dată „cum au aparut banii?”. În următorul capitol vom vorbi puțin
despre bani, cum au aparut, care este scopul lor, ce funcții are banca, cum și prin ce metode politica
monetară poate înfluența economia și multe altele.
Primele monede au fost produse în secolul al VII-lea î.Hr., în Asia. Ideea s-a răspandit foarte repede, iar
grecii antici și ulterior romanii au început sa producă monede din argint și bronz. Drept garanție a valorii, pe
monede era gravat sigiliul regelui, al țării sau al orașului care le-a emis. Chinezii au inventat hartia si au fost
și primii care au introdus conceptul de bani de hartie. Pe urma, negustorii italieni, in secolul al XI-lea, au
inceput sa utilizeze hârtii de valoare, care erau utilizate numai de către negustori. In zilele noastre, banii sunt
intr-o continua evoluție. Majoritatea țărilor au monedele sale naționale, altele folosesc monedele altor țări
(de ex. Dolarul American). Până la data de 1 ianuarie 2002, majoritatea țărilor europene aveau propriile
bancnote și monede, dar moneda Euro a inlocuit monedele naționale ale multor țări, devenind moneda unica
a milioane de cetățeni europeni.
3.1. CE SUNT BANII ȘI CARE SUNT CARACTERISTICILE LOR?
Banii au o istorie lungă. S-au dezvoltat de-a lungul a mii de ani, sub o mulțime de forme: aur, dinți de delfin,
animale, lână, chihlimbar, margele, scoici, oua, condimente, grâne, ceai, sare și chiar și vite, apoi monede
din metale prețioase ca argint sau aur. Pe vremuri, inainte sa existe banii, oamenii faceau intre ei un schimb
de lucruri care aveau o anumita valoare. Acest lucru se numeste troc. De exemplu, un vanator schimba pieile
de animale cu grâu de la un fermier. Sau un pescar, de exemplu, dădea unui vanator scoici decorative in
schimbul unui topor de piatră șlefuit.
Oamenii făceau schimb de produse pe care nu le cultivau sau nu le produceau, dar de care aveau nevoie. Pe
masura ce societatea noastra a evoluat, a aparut nevoia de forme tot mai sofisticate de bani, cu o valoare care
sa nu fie subiectiva. Astfel au apărut banii, iar schimburile au devenit mai usoare pentru ca valoarea lor era
recunoscuta de toata lumea. Pe urmă au apărut bancnotele si mai nou mijloacele electronice de plată.
Economia de piaţă implică folosirea generalizată a banilor care, sub o formă sau alta, însoţesc orice acţiune
economică. Rolul banilor este de o importanţă covârșitoare în economia de piaţă, fluxul sau mişcarea lor
reprezentînd, aşa cum sublinia profesorul Paul Samuelson „sângele care irigă sistemul economic”.
Există doua categorii de bani:
 bani metalici – se referă la o moneda care conținea o cantitate exacta de metal, aur, argint, si aveau o
valoare cunoscută;
 bani fiduciari – se referă la bancnote care nu conțin valoarea pe care o reprezintă, in schimb
emitentul acesteia îi garantează valoarea.

Banii sunt mai mult decât o bucată de hartie sau o monedă metalică. Aceștea au o anumită valoare acceptată
de toata lumea, indiferent din ce țară este acea persoana. Țările sau grupuri de țări au bani diferiți. Așa cum
sunt leii, dolarii sau euro.
Banii sunt un echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza
uzului social ca mijloc de schimb și de plată. Banii sunt un instrument special, o formă particulară,
imediat mobilizată, a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă a puterii de cumpărare.

Deci, teoretic, orice ar putea servi în calitate de bani, dar ,din considerente practice, banii trebuie să posede
următoarele calităţi:
  Stabilitate. Menținerea puterii de cumpărare a monedei pe o perioadă cât mai îndelungată. Valoarea
banilor nu trebuie să fluctueze de la zi la zi , deoarece în acest caz indivizii fie îi vor economisi în
speranţa că valoarea acestora va creşte, iar agenții economici nu vor investi, fie îi vor cheltui imediat,
gândindu-se că în viitor aceştia vor valora mai puţin, ceea ce va crește cheltuielile pentru consum și va
provoca procese inflaționiste. Ambele comportamente pot fi în detrimentul economiei.
 Acceptabilitate. Moneda reprezintă un instrument care este acceptat de către toți agenții economici și
de întreaga populație a unei comunități monetare ca mijloc de schimb și de plată.
 Portabilitate. Banii moderni trebuie să fie într-o formă care ar permite să-i purtăm cu uşurinţă în
portmoneu sau buzunar.
 Durabilitate. Materialul din care sunt făcuți trebuie să fie durabil și să nu se deterioreze imediat. Din
acest motiv, majoritatea ţărilor folosesc pentru confecţionarea banilor hârtie de cea mai bună calitate sau
plastic.
 Uniformitate. Orice monedă, orice instrument monetar trebuie să fie de aceiași calitate și să poată
îndeplini aceleași funcții..
 Divizibilitate. Un avantaj principal al banilor trebuie să fie divizibilitatea în părţi mai mici. Moneda
trebuie să poată mijloci orice tranzacție, indiferent cât de mare sau de mică ar fi acesta.
 Recunoaştere. Banii trebuie să fie uşor de recunoscut, dar, în acelaşi timp, greu de falsificat.
Reproducerea monedei trebuie să fie dificilă sau imposibilă. Calitatea hârtiei şi semnele de protecţie fac
banii foarte greu de contrafăcut.
Banii pot fi monede sau bancnote. Dar pot sta cuminți și intr-un cont în bancă sau pe card. Cardul este o
bucată de plastic, în culori frumoase. Este ușor de păstrat în portmoneu, ocupă puțin loc si ne ajuta la
cumpărături.

3.2. FUNCȚIILE BANILOR

Banii îndeplinesc următoarele funcţii:
 Funcția de măsurător al valorii
 Mijloc de schimb
 Mijloc de plată
 Mijloc de tezaurizare (acumulare)
 Mijloc de depozit de valoare
 Funcția de bani universali.

Funcția de măsurător al valorii

Cu ajutorul banilor măsurăm valoarea tuturor mărfurilor și evaluam activitățile economice, cheltuielile si
rezultatele trecute, prezente si viitoare. Banii îndeplinesc aceasta funcție in calitate de bani ideali, prezența
lor nefiind neapărat necesară. Unitatea bănească proprie fiecărei țări constituie etalonul general, care difera
de la o tara la alta. Expresia băneasca a măsurări valorii este prețul.
Mijloc de schimb
Banii sunt un intermediar in schimbul de marfurii. O dată cu aparitia banilor schimbul sub forma trocului
(Marfă-Marfă) este inlocuit cu schimbul de marfa contra bani adica Marfă-Bani -Marfă (schimbul de
marfuri prin intermediul banilor). Aceasta formula contine doua acte distincte si anume: M-B (vanzarea) si
B-M (cumpararea). Aceste doua acte pot fi de multe ori separate in timp si spatiu. Banii indeplinesc functia
de mijloc de schimb in calitate de bani reali (prezenti efectiv) in numerar sau in conturile bancare.
Mijloc de plată
Banii indeplinesc această funcție in cele mai diferite imprejurari si anume: la plata salariilor, la plata
impozitelor, chiriilor, amenzilor, la plata datoriilor față de creditori, datorii rezultate din cumpararea
marfurilor pe credit sau din imprumuturile de bani.
Mijloc de tezaurizare (acumulare)
Acumularea de bani, in special de aur, pentru o perioada mai lunga de timp, cu un anumit scop a fost
denumita de stiinta economica tezaurizare. Tezaurizarea a fost o operatiune specifica formatiunilor
precapitaliste. Dupa aceea si mai ales in zilele noastre, datorita dezvoltarii creditului tezaurizarea clasica si-a
pierdut sensul, deoarece moneda de hartie nu are valoare proprie si se depreciaza, iar cei ce poseda bani pe
care doresc să-i economisească, ii depun la bănci pentru a obține dobandă.
Mijloc de depozit de valoare 
Dacă un bun nu este un mijloc de tezaurizare a valorii, el nu va fi acceptat ca mijloc de schimb. Această funcție poate fi
indeplinită de  bunurile care îşi păstrează valoarea în timp, permite economisirea/acumularea valorilor (puterii de
cumpărare). Funcția respectivă ne spune că obţinerea venitului şi efectuarea cheltuielilor pot avea loc în momente diferite de timp
și permite amânarea unor cheltuieli - de exemplu, separarea momentului de livrare a mărfii şi momentului de achitare a
ei. Astfel apar mijloacele băneşti temporar disponibile, prin aceasta se introduce factorul „timp”. Putem vorbi
despre apariţia creditului (în lat.credit - el crede) și despre lichiditate - capacitatea activului de a fi transformat în mijloc de
schimb rapid şi uşor (fără pierderi).
Functia de bani universali este indeplinita de bani în relațiile dintre țări. In această calitate a funcționat
mai mult timp marfa aur, indeplinind functia de măsură a valorii, mijloc de schimb și de plată. In prezent, in
relatiile dintre țări funcționează monedele convertibile (dolarul, euro, yenul etc.).

3.3.  MASA MONETARĂ

Masa monetară este formată din numerar, compus din banknote și moneda metalică și bani scripturali, adica
sume de bani din conturile bancare ale agentilor economici (persoane fizice, societăți comerciale, instițutii)
sau din conturile de la casele de economii.
Masa monetară reprezintă totalitatea mijloacelor banesti aflate în circulație în economie într-o
anumită perioadă.
Marimea masei monetare este determinata de o serie de factori economico-financiari si anume:
volumul bunurilor economice oferite de piata, nivelul preturilor si tarifelor, viteza de rotatie a
banilor (adica numarul mediu de operatiuni de vanzare-cumparare si de plati efectuate de o
unitate monetara într-o anumita perioada de timp).

În functie de acești factori, marimea masei monetare se exprimă prin formula:

                                                            M = PY/V ,
unde P – nivelul preturilor si tarifelor; Y = cantitatea bunurilor economice puse in vanzare; V = viteza de
rotație a banilor.
                   
O problema fundamentala a oricărei economii o constituie asigurarea  echilibrului monetar, care se
realizează atunci când cantitatea de moneda aflată pe piață este in concordanță cu cererea de moneda, ambele
fiind in concordanta deplina cu cererea si oferta de bunuri si servicii.
Echilibrul pe piața monetară este determinat de i
rata dobânzii (i). Rata dobânzii este instrumental M
S

principal în funcție de care se calculează dobânda. exces

Rata dobânzii se exprimă procentual, in format i1
de cerere

anual. De exemplu, o rata a dobânzii de 10%,

înseamnă că pentru a împrumuta 1.000 lei pe 1 an, ie E

trebuie sa plătim 10%. Suma efectiv care trebuie i2

plătita este denumita dobândă. In cazul de mai D
exces M
sus, dobânda este de 100 lei (1.000 x 10%). de ofertă

M
M
P

unde MD – cererea de bani; MS – oferta de

bani; i – rata dobănzii.

În cazul unui exces de cerere de monedă se înregistrează o creștere în rata dobânzii și pentru a reveni la
echilibru rata dobânzii trebuie să scadă și, invers. În cazul unui exces de ofertă de monedă se înregistrează o
reducere în rata dobânzii și pentru a reveni la echilibru rata dobânzii trebuie să crească.
Masa monetară aflată în circulație este determinată de cantitatea de bunuri și servicii oferite în această
economie, sau mai bine spus, de Produsul Intern Brut creat. Dacă masa monetară depășește valoarea PIB-lui
pot fi generate procese inflaționiste, dacă este mai mică, atunci avem insuficiență de masă monetară și putem
înregistra deflație.
Reglementarea (ajustarea) masei monetare o face Banca Centrala (în Republica Moldova Banca
Națională) ca banca de emisiune, prin emisiunea sau retragerea de bani.
            a) Emisiunea de bani se face in urmatoarele situatii:
• cresterea volumului de bunuri si servicii;
• acoperirea deficitului bugetului de stat;
• acordarea de moneda nationala agentilor economici in schimbul celei straine prin intermediul
pietei valutare.
            b) Retragerea (diminuarea) numerarului intervine in urmatoarele situatii:
• scaderea volumului de bunuri și servicii de pe piata;
• existența excedentului bugetar;
• vânzarea de monedă străină în locul celei naționale;
După cum am spus, masa monetară include totalitatea mijloacelor de cumpărare şi de plată, ce deservesc
circuitul economic din ţară, aparţinând menajelor, întreprinderilor şi statului.

3.4. Banca Națională și rolul ei într-o economie. Servicii bancare.

În Evul Mediu, când oamenii au conştientizat că banii – monedele din aur şi argint – erau incomode de
purtat şi puteau fi lesne furate, pentru a fi mai siguri, oamenii au recurs la bijutieri - primii cămătari care
eliberau recipise în schimbul monedelor date la păstrare (amanet). Astfel, primii cămătari ofereau servicii
oarecum similare celor prestate de actualele bănci.
Negustorii acceptau recipisele ca plată pentru bunuri, fiind siguri că puteau să le schimbe pe aur la atelierele
bijutierilor. Cu timpul, negustorii şi călătorii, care aveau sume mari de bani, foloseau tot mai mult recipisele,
fapt ce a creat premise pentru apariţia în Europa de Vest a primilor bani de hârtie.
Iniţial, recipisele şi banii de hîrtie aveau o acoperire integrală în aur, confirmînd existenţa unei anumite
cantităţi de aur depozitate la cămătar.

Peste un timp bijutierii au observat că deseori oamenii retrăgeau mai puţin aur decît depuneau, ceea ce i-a
condus la ideea împrumutării unei părţi din aurul deponenţilor contra unei plăţi-dobîndă. Deseori şi persoa-
nele care luau împrumuturi preferau recipise de hîrtie în locul metalului propriu-zis. De fapt, bijutierii
„făceau" bani, mărind cantitatea lor în circulaţie şi creând premise pentru dezvoltarea activităţii bancare
moderne.

Prima bancă centrală din lume a fost înființată în anul 1668, în Suedia și era denumită Sveriges Riksbank.
Banca se afla în subordinea Parlamentului, astfel că regele nu putea avea acces asupra băncii. În anul 1897,
Sveriges Riksbank obține dreptul de a emite bancnote. Cea mai veche bancă privată datează încă din 1472.
Aceasta se numește Banca Monte dei Paschi, este din Siena și își desfășoară activitatea și în prezent. Banca
Națională a României a fost fondată în anul 1880 și a fost cea de a cincisprezecea bancă centrală din lumii.

Banca Națională a Moldovei a fost înființată prin

Decretul Președintelui Republicii Moldova la 4 iunie
1991, cu desemnarea guvernatorului Leonid
Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naționale
a Moldovei este asigurarea și menținerea stabilității
prețurilor.

Dacă în Evul Mediu negustorii depindeau în exclusivitate de onestitatea cămătarilor, în prezent siguranţa
depunerilor şi funcţionarea sistemului bancar sunt reglementate de autorităţile de stat şi Banca Centrală.
Legislaţia Republicii Moldova defineşte banca ca o „instituţie financiară care atrage de la persoane fizice şi
juridice depozite... şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face
investiţii pe propriul cont sau risc". Banca Naţională a Moldovei (BNM) joacă rolul de Bancă Centrală a ţării
noastre, reglementează şi supraveghează activitatea băncilor comerciale, care deservesc toate persoanele
fizice şi juridice.
Banca Națională a Moldovei (BNM) are următoarele atribuții de bază:
 Stabilirea și implementarea politicii monetare și valutare în stat;
 Activitatea de bancher și agent fiscal al statului;
 Licențierea, supravegherea și reglementarea activității instituțiilor financiare;
 Supravegherea sistemului de plăți în Republica Moldova și facilitarea funcționării eficiente a
sistemului de plăți interbancare;
 Emisiunea monedei naționale;
 Stabilirea regimului cursului de schimb al monedei naționale;
 Păstrarea și gestionarea rezervelor valutare ale statului;
 Întocmirea balanței de plăți a statului;
 Reglementarea și supravegherea activității de prestare a serviciilor de plată și a activității de
emitere a monedei electronice;
 Reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova s.a.
Băncile comerciale oferă clienţilor săi un spectru larg de servicii:
 Atragerea şi păstrarea depozitelor. Într-o economie de piaţă cetățenii îşi depozitează
economiile la bănci, fiind siguri că banii pot fi ulterior recuperaţi cu o dobândă. Băncile oferă o
protecţie sigură împotriva calamităţilor naturale, a incendiilor şi a furturilor şi, de regulă, garantează
restituirea economiilor până la o anumită sumă a depozitului, în cazul în care banca are dificultăţi de
rambursare integrală a banilor depuşi prin asigurarea depozitelor.
 Acordarea de împrumuturi, credite. Funcţia principală a băncilor este de a acţiona ca „in-
termediar financiar" între deponenţi - persoanele care doresc să-şi păstreze banii pentru a-i folosi pe
viitor, şi debitori – persoanele care iau credite, pentru că au nevoie de bani la moment. Din
economiile deponenţilor, băncile acordă împrumuturi firmelor şi consumatorilor, încasînd dobînzi
care sunt principalele surse de venit. Pe de altă parte, împrumuturile permit firmelor finanţarea
activităţii curente şi investiţii de perspectivă, iar consumatorilor le asigură acces imediat la bunuri,
urmând să le achite din cîştigurile viitoare.
 Gestionarea şi transferarea de fonduri. Deservirea conturilor curente ale clienţilor
-colectarea veniturilor în cont, efectuarea plăţilor prin virament, încasarea şi eliberarea sumelor în
numerar şi alte tranzacţii în numele clienţilor, constituie o parte considerabilă a operaţiunilor
bancare, contribuind la o circulaţie eficientă a banilor în economie şi la gestionarea rapidă şi în
siguranţă a conturilor firmelor şi persoanelor fizice. Acestea sunt principalele tipuri de credite oferite
de către bănci.
Creditele puse la dispoziție de către bănci sunt:
 credite de consum;
 credite pentru investiții imobiliare;
 alte tipuri de credite.
Pe lângă bănci, mai există și anumite instituții financiare care pun la dispoziție tipuri de credite care nu se
găsesc în portofoliul băncilor: împrumut rapid, împrumut rapid online, împrumuturi până la salariu.

Împrumut rapid și împrumuturi rapide on-line

Aceste tipuri de împrumuturi se acordă adesea în situații de urgență, când este necesară o sumă
de bani de care cetățenii nu dispun în acel moment.

Există un avantaj atât în cazul unui împrumut rapid, cât și în cazul unui împrumut rapid on-line și anume
faptul că puteți obține suma de bani într-un timp foarte scurt, fără mari pierderi de timp. Chiar și pe loc, în
anumite situații. Pentru a putea aplica pentru un împrumut rapid, trebuie să completați un formular sau să
dați un simplu apel telefonic. În cazul unui împrumut rapid, nu se percep comisioane sau taxe suplimentare,
iar dobânda rămâne fixă încă de la semnarea cererii de finanțare și până la returnarea ultimului bănuț. Doar
că rata dobînzii, de obicei, este mai mare.
Asemănător unui împrumut rapid este și împrumutul online. Un împrumut rapid online este foarte avantajos
pentru simplul fapt că necesită doar un compiuter și acces la internet. Pentru a putea obține un împrumut
rapid online este nevoie de completarea unui formular și dovada veniturilor lunare care să demonstreze
faptul că puteți achita ratele. Dar trebuie să știți că în cazul nereturnării sumei de bani, instituția financiară își
rezervă dreptul legal de a recupera suma respectivă.
Alte servicii bancare :
 Operaţiuni cu valută străină. Băncile pot cumpăra sau vinde valută străină în beneficiul propriu sau
pentru clienţii lor. Importatorii, exportatorii şi călătorii sunt principalii utilizatori ai acestor servicii.
 Operaţiuni de depozitare-păstrare. Multe bănci oferă, contra unei anumite taxe, clienţilor lor, cutii
pentru depozitarea în siguranţă a bunurilor de valoare.
 Operaţiuni cu carduri. Unele bănci obţin venituri semnificative operînd cu carduri. Cardurile de
debit nu aduc profit băncilor; în schimb pentru utilizarea unui card de credit clientul plăteşte un
comision anual, plus dobînda la soldul neplătit.
 Operaţiuni cu hîrtii de valoare. Unele bănci desfăşoară operaţiuni de brokeraj. în calitatea lor de
brokeri (agenţi de bursă), unele bănci cumpără şi vînd hîrtii de valoare în numele clienţilor.
 Asigurare. Într-o serie de ţări există bănci care pot vinde clienţilor poliţe de asigurare pe viaţă.
 Acreditive. Băncile pot facilita comerţul prin intermediul acreditivelor. Prin aceste documente,
banca îi garantează uneia din părţi (de exemplu, vînzătorului) că plata va fi efectuată dacă se îndeplinesc
anumite condiţii (cum ar fi, livrarea mărfii). Acreditivele se folosesc, de regulă, în comerţul exterior.
Pentru administrarea acreditivelor, băncile primesc un comision.
 Investiţii. Băncile pot cumpăra din cont propriu titluri de valoare, inclusiv emise de guvern. Ele pot
obţine profit din comercializarea titlurilor, precum şi din dobînda plătită de guvern deţinătorilor acestor
titluri.
 Consultanţă. Un domeniu de activitate al băncilor este acordarea clienţilor asistenţă în afaceri. În
ultimii ani a devenit extrem de semnificativă asistenţa acordată firmelor implicate în fuzionări şi
preluări.
Banii datează din vremurile demult apuse, având la bază trocul. Monedele, banii și sistemul bancar s-au
dezvoltat atât de mult, încât în zilele de astăzi avem modalități de plată la care nici nu ne-am fi gândit în
urmă cu 100 de ani. De la apariția banilor ca categorie economică, aceștia progresează permanent. Acest
progres se manifestă prin înlocuirea formelor vechi cu altele noi, modificarea condițiilor de utilizare și
creșterea rolului lor în economie. Precursorii banilor au fost anumite mărfuri selectate în calitate de
echivalent în tranzacții de schimb (animale, blănuri etc.), pe parcurs banii au căpătat alte multe forme.De
ex: Banul-marfă. ( Specificul acestei forme a banilor este că ei se foloseau atât în calitate de etalon și
mijloc de plată, cât și în calitate de marfă, adică materialul din care erau confecționați avea întrebuințare
direct), banii metalici (avantajul banilor metalici, pe lângă durabilitate ca material și stabilitate ca etalon,
este ușurința de gestionare a masei monetare -- ei ușor trec din sfera de circulație (mijloc de plată) în sfera
de tezaurizare (mijloc de acumulare) și invers. Dezavantajele includ cheltuieli mari de confecționare
(batere) a monedelor, extragerea limitată a minereului de aur, etc.), banii-semn (bancnotele de hârtie cu
„acoperire” în metal prețios, banii semn ofereau un grad mai mare de divizibilitate și portabilitate). Forma
pură a banului-semn include, în primul rând, bancnotele și monedele emise de către autoritățile de stat.
(monedele metalice, hârtie -- bancnote, cecuri, cambii).
Banii scripturali (Bani care aparți unitatilor economice, persoanelor fizice sau juridice, aflați in cont la
diferite banci și institutii financiare sub forma depozitelor la vedere, soldurilor creditoare ale conturilor
curente la banci, depunerilor la vedere si soldurilor creditoare de la banca de emisiune (mai putin activele
altor banci depuse la banca de emisiune), depozitelor in conturi curente la casele de economii. Nu au
existenta fizica, materiala, dar se pot transforma in bani numerar, tot asa cum banii numerar se pot
transforma in bani scripturali.
Cardul electronic – instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare
autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții, este un  tip de cartelă magnetică prin care
se pot face plăți cu mijloace electronice. (există carduri de debit, de credit)
Criptomoneda - criptovalută (din engleză CryptoCurrency) este un tip de monedă digitală, virtuală,
nebancară, care poate fi folosită ca mijloc de plată, apărută recent pe piață (2008).
Termenul "criptocurrency" a intrat în uz după publicarea unui articol despre Bitcoin - o monedă digitală și
un sistem de plăți. Bitcoin este creatura lui Satoshi Nakamoto, Doar că nu se știe sigur, nu este încă
cunoscut cu certitudine, ce fel de persoană sau grup de oameni se află în spatele acestui pseudonim.
Conceptul de sistem de plăți descentralizat Nakamoto l-a făcut cunoscut la 31 octombrie 2008. Principiile
de baza al acestuia sunt: anonimatul pentru toți participanții din sistem, protecția împotriva fraudei și
independența față de organizații și structuri de reglementare. Denumirea de criptomonedă indică faptul că
acest mijloc de plată utilizează criptografia și este descentralizat pentru a controla tranzacțiile și preveni
dubla cheltuială, o problemă curentă pentru valutele digitale. Este o valută fără jurisdicție. Activ financiar
cu grad sporit de risc. Nu credem că are șanse să înlocuiască moneda cu funcțiile clasice. Deci,
conștientizăm faptul că din momentul apariției banii evoluează permanent și cine știe cât o să mai
evolueze?

Descrieţi serviciile pe care le oferă Banca Centrală băncilor comerciale.

Este oare absolut necesar controlul şi supravegherea sistemului bancar de către Banca
Centrală? De ce?

DE CE SE SCHIMBĂ VALOAREA BANILOR?

Aţi auzit vreodată pe cineva spunînd: „Cînd eram de vîrsta ta, banii aveau o putere de cumpărare mai mare
decît acum. Dulciuri, transportul, hainele - toate costau foarte puţin. Acum cu 1 leu nu mai poţi cumpăra
nimic. Pe vremuri puteai vedea un film , puteai cumpăra cinci îngheţate, etc..... Zile de aur!!!"
Pentru a explica acest fenomen economiştii folosesc termenii puterea de cumpărare sau valoarea banilor,
care descrie cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate cu o anumită sumă de bani. Când preţurile
cresc, puterea de cumpărare a banilor scade şi invers. Sau, cu alte cuvinte, cînd preţurile cresc, valoarea
banilor scade; cînd preţurile scad, valoarea banilor creşte.

Valoarea banilor se masoară prin puterea lor de cumparare, exprimată prin cantitatea de bunuri
materiale si de servicii ce se pot procura cu o unitate monetară. Rolul hotărator in acest sens
revine nivelului și evoluției prețurilor și tarifelor.

Tendinţa de creştere a preţurilor se numeşte inflaţie. Tendinţa de descreştere a preţurilor se numeşte deflaţie.
Valoarea monedei naţionale scade în perioadele de inflaţie şi creşte în perioadele de deflaţie. Pe durata
secolului al XX-lea în majoritatea ţărilor puterea de cumpărare a monedei naţioanle s-a micşorat continuu, cu
mici intervale de deflaţie, cînd puterea de cumpărare a crescut.

Ce știm despre Leul moldovenesc?

Pregătirile pentru introducerea valutei naţionale au început în anul 1992, când Parlamentul a adoptat 2
documente cu privire la valută şi asigurarea leului moldovenesc. A fost creat un comitet special pentru
introducerea în circulaţie a valutei naţionale. Astfel, la 29 noiembrie 1993, a fost pus în circulaţie leul
moldovenesc, conform cursului de 1000 cupoane - pentru 1 leu. Tot atunci un dolar valora 3,85 lei. La
început a fost leul de 1 leu. Apoi, în aprilie 1994, a fost emisă bancnota cu valoarea nominală de 5 lei. O
lună mai târziu au fost puse în circulaţie bancnotele de 10 lei şi 50 de lei; în septembrie 1995 au apărut
bancnotele de 100 şi de 200 de lei şi abia peste patru ani, în 1999, au fost emise cele de 500 de lei. Cea mai
recentă bancnotă pusă în circulaţie a fost tipărită în octombrie 2003 şi este de 1000 de lei. Desenele de pe
valuta moldovenească sunt opera artistului plastic Gheorghe Vrabie, căruia i s-a propus să realizeze modelul
bancnotelor şi monedelor naţionale după ce a creat stema R. Moldova şi stema şi drapelul municipiului
Chişinău.
Simbolul bancnotei naţionale a devenit Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Denumirea monedei noastre
naționale a fost preluată de la leul românesc, care, la rândul său, provine de la leul rampant de pe reversul
talerilor olandezi (leeuwendaalder) care au circulat în principatele româneşti între anii 1650-1700. Cele opt
bancnote cu valoare nominală de la 1 - la 1000 lei se tipăresc în Franţa. Monedele, însă, sunt bătute la
Chişinău, cu excepţia celor de 50 de bani, care se fabrică în Cehia.

Imaginaţi-vă că sunteţi managerul unei companii. Ce strategie de stabilire a

volumului de producţie şi a preţului veţi alege, dacă în ţară se preconizează o creştere
inflaţionistă?

3.5. CE ESTE INFLAŢIA ŞI CARE ESTE IMPACTUL EI ASUPRA ECONOMIEI?

Inflația este un dezechilibru macroeconomic care poate fi prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o
creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale, ca
rezultat al necorespunderii masei monetare Produsului Intern Brut creat în economie. Inflația este un
indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative,
etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.
Nu putem vorbi despre inflație doar ca un process de creștere a prețurilor, deoarece caracteristicile inflației
nu sunt doar creșterea prețurilor. Inflația:
 este un proces de depreciere a banilor atât pe plan naţional, cât şi în raport cu alte monede;
 este un proces de creştere durabilă şi generalizată a preţurilor şi tarifelor;
 este expresia unui dezechilibru monetar şi material, manifestat atât pe piaţa monetară cât şi pe piaţa
bunurilor economice;
 este influenţată de numeroase aspecte psihologice (de ex. de teama instabilităţii economice şi folosind
mecanismul creditului, populaţia aduce în "prezent" o cerere viitoare de consum, șocurile economice,
anticipările, etc).
În funcţie de amploarea procesului inflaţionist în teoria şi practica economică s-au încetăţenit mai multe
tipologii (forme) ale inflaţiei:
• Inflația lentă – se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de până la 5%. Termenul a fost
propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea Tufts, în 1959.
• Inflația moderată (persistentă) – reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 5-10%. Definiția inflației
moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer, primul vice-
director executiv al FMI, în 1993.
• Inflație galopantă – cea care conduce la dublarea preţurilor în decurs de un an,creșterea depășește 15%
anual, expresie şi sursă a unor ample dezechilibre în economie.
• Megainflaţia – denumire relativ nouă, ce reflectă un fenomen inflaţionist foarte accentuat şi greu de
stăpânit de către autorităţile guvernamentale, apărut atunci când inflaţia depăşeşte pragul formei galopante.
Creşterile de preţuri se situează între 100% şi 150% anual.
• Hiperinflația – reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună (ceea ce reprezintă 13000 pe an).
Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Universitatea
Columbia, în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină, dacă
rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel.

Care sunt cauzele inflaţiei?

Cauzele inflaţiei pot fi analizate pe rând, fiecare dintre acestea generând o anumită formă de inflaţie.
 Economistul american M. Friedman explică faptul că inflaţia este legată de oferta de monedă,
creşterea acesteia fiind de natură subiectivă sau obiectivă (inflaţie prin monedă). M. Friedman
apreciază că inflaţia este totdeauna un fenomen monetar, excesul de monedă reprezentând rădăcinile
acesteia.
 Altă cauză a inflaţiei o constituie excesul de cerere solvabilă (inflaţia prin cerere). Este cea
mai obişnuită formă a inflaţiei care are la bază creşterea cererii agregate în faţa căreia oferta este
inelastică.
 Inflaţia prin costuri apare în situaţia în care costurile de producţie cresc mai rapid decât
productivitatea muncii, de fapt primesc un impuls de creştere care va fi reflectat în creşterea inflaţiei.
Atragerea unor factori de producţie rari ale căror preţuri sunt superioare în raport cu productivitatea
marginală ,rezultat a unor proaste alocări ale resurselor.
 Inflaţia generată de cerere
Situaţia în care „sunt prea mulţi bani pentru prea puţine Pg
AD1
bunuri" este . Cînd cererea pentru bunuri şi servicii creşte AS

mai repede decît posibilităţile economiei de a satisface AD

această cerere, preţurile vor creşte. Paradoxal, dar în Pe1

timpul crizelor de producţie sau în perioade de război, Pe
când întreprinderile îşi încetează sau îşi reorientează
producţia, cererea, de obicei, întrece oferta.

Y
Ye Ye1

Suma de bani de care dispune populaţia este relativ mare, iar industria nu are capacitatea de a mări volumul
de producţie. Ca rezultat preţurile cresc.
Inflaţia generată de costuri
Creşterea nivelului general al preţurilor datorată creșterii Pg AS1
AD AS
prețurilor pentru materia primă sau factorii de producția și
provoacă o creștere a costurilor de producţie. Cînd în 1973
şi 1979 Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) Pe1

a impus restricţii asupra exportului de petrol, preţul Pe

„aurului negru” pe piaţa internaţională a crescut de 4 ori și

a atins valori record..

Y
Ye1 Ye

Managerii firmelor producătoare de bunuri şi servicii au mărit preţurile de vînzare pentru a acoperi costurile
şi pentru a-şi menţine profiturile.
Odată cu creşterea preţurilor, angajaţii au cerut
majorarea salariilor pentru a face faţă costului
sporit al vieţii, astfel generînd o spirală a
inflaţiei.

Cine suferă şi cine beneficiază de pe urma inflaţiei?

Inflaţia îi afectează pe oameni în mod diferit: unii au de suferit, alţii înregistrează beneficii.
Cei care suferă sunt de obicei persoanele cu venituri fixe,
persoanele care fac economii, oamenii care dau bani cu
împrumut şi oamenii de afaceri.
 Oamenii care trăiesc din venituri fixe. În perioadele
de inflaţie, costul vieţii creşte. De aceea, este necesar să cîştigi
mai mult pentru a-ţi menţine nivelul de trai. Care este creşterea
necesară? Cel puţin – pe măsura creșterii ratei inflaţieii.

Altfel spus, dacă costul vieţii a crescut cu 10% în 2018, o persoană cu un salariu anual de 10000 lei în anul
2001 va trebui să aibă un salariu de 11000 lei (10000 + 10%) în 2019.Anumite categorii de persoane (de
exemplu, pensionarii, care au pensii fixe) nu pot să-şi mărească venitul pentru a contracara efectele inflaţiei.
Din această cauză, nivelul lor de viaţă scade. Pentru a proteja aceste categorii, politicile de protecţie socială
trebuie să ţină cont de efectele inflaţiei.
 Deponenţii. Persoanele care îşi plasează banii în depozite bancare sau titluri de valoare, care le
garantează un venit fix - dobînda. Dacă rata dobînzii este mai mică decît rata inflaţiei, suma finală de bani
(suma depozitului împreună cu dobînda) va avea o putere de cumpărare mai mică decît suma iniţială.
 Creditorii. Persoanele care dau bani cu împrumut sunt în aceeaşi situaţie ca şi persoanele care fac
economii. Dacă pe durata împrumutului inflaţia creşte, banii returnaţi vor valora mai puţin decît valoarea
împrumutului iniţial. Iată de ce rata dobînzii trebuie să fie mai mare ca rata inflaţiei, pentru a asigura
valoarea iniţială a împrumutului plus un venit.
 Firmele. Inflaţia afectează negativ afacerile, întrucât managerii pot cu greu anticipa creşterea costurilor
şi a preţurilor și investițiile devin ineficiente.
Cei care beneficiază de pe urma inflaţiei sunt persoanele care nu au venituri fixe, debitorii şi Guvernul.
 Persoane care nu au venituri fixe. În perioadele de inflaţie persoanele sau firme care reușesc să
obțină venit sau să achite salariile de mai multe ori pe lună reuşesc mai uşor să-şi mărească preţurile şi să
achite salarii mai mari angajaţilor. Dacă sporurile sunt mai mari decît rata inflaţiei, nivelul de viaţă al
acestor persoane va creşte. Rezultatul este o marjă a profitului mai mare în timpul acestei perioade.
 Debitorii. Persoanele care au luat împrumuturi în perioada de inflaţie vor înapoia bani care vor
valora mai puţin decît suma împrumutată. Dacă dobînda împrumutului este mai mică decît rata inflaţiei, cei
care au luat credite vor beneficia de această diferenţă.
 Guvernul. Majoritatea guvernelor colectează un impozit progresiv pe venit. Aceasta înseamnă că
rata impozitului creşte odată cu creşterea venitului. În timpul inflaţiei, cu creșterea nominală a veniturilor vor
crește și impozitele.

Cum poate fi determinată mărimea ratei inflației?

Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt:
a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);
b) indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI);
c) deflatorul PIB (IP).
 Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse
semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă. Componentele acestui coş şi
ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de către Biroul Naţional de Statistică pe baza unor
studii efectuate prin sondaj asupra gospodăriilor din Republica Moldova.

Potrivit normelor minime de produse alimentare incluse în coșul minim de consum, moldovenilor le revin
pentru o zi 260 grame de pâine, 45 grame de carne, 220 mililitri de lapte și 39 grame de pește. Pentru
ciocolată, s-a stabilit o normă de 3 de grame pe zi, pentru unt – 6 grame, iar pentru ceai – doar 2 grame
zilnic. Cafeaua nu este inclusă deloc în acest coș necesar pentru supraviețuire.
[http://agora.md/analize/112/populatia-republicii-moldova-traieste-la-limita-minimului-de-existenta]

Este recunoscut faptul că inflația nu este un fenomen dezirabil pentru oricare economie, mai ales în cazul în
care rata inflației trece de nivelul de echilibru al pieței (pentru Moldova 5%).
Din acest motiv toate economiile prin politici
antiinflaționiste încearcă să reducă sau să stopeze
creșterea ratei inflației, dar nu orice politică poate fi
acceptată într-o economie și nu toate politicile au acelaș
efect în diferite economii. Politicile antiinflaționiste pot
fi promovate cu diferite scopuri (economice, politice,
geoeconomice, etc), în acest context putem vorbi despre
diferite instrumente și metode de promovare a acestora.

În dependență de factorii care provoacă inflația putem vorbi despre diferite instrumente folosite. De
exemplu:
 Măsuri de indexare a veniturilor:
• salariilor fixe ;
• pensiilor ;
• dobânzilor ;
 Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
• politică monetară riguroasă, cu scopul de a evita excedentul de monedă în economie;
• politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un
nivel echilibrat a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite,
a nivelului impozitelor și taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
• politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a
ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;
 Măsuri de stimulare a ofertei:
• o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se
evite creșterea costurilor;
• creșterea capacității de adaptare a producției la cerințele pieții;
• stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții, progres tehnologic, prin forța
de muncă de calificare înaltă, inovații, prin creșterea productivității factorilor de producție.
Consecințele inflației provoacă dezechilibre în economie, au consecințe asupra tuturor domeniilor de
activitate economică, cum ar fi: scăderea puterii de cumpărare a banilor, reducerea capacității de cumpărare
a populației; redistribuirea veniturilor și a avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată
înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (in moneda națională); rata dobânzii este
influențată de rata inflației.

Cost al inflației – consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în

ansamblul.

În final, trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen deosebit de complex şi, încă, insuficient
cunoscut, fapt reflectat atât de teoria, cât şi practica economică mondială. În acest context, nu există o soluţie
unică şi magică de combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluţiile pot fi diferite, în funcţie de realităţile
şi tradiţiile fiecărei ţări. Influența inflației asupra economiei naționale poartă un caracter contradictoriu. Pe
de o parte, inflația moderată duce la creșterea cererii, care la rândul său stimulează dezvoltarea proceselor de
producere. Pe de altă parte, inflația în creștere duce la micșorarea consumului și a economiilor, reducerea
investițiilor și exporturilot, majorarea importurilor, creșterea deficitului balanței de plăți. În rezultatul
inflației se redistribuie venitul național în favoarea păturilor cu veniturile înalte și în detrementul restului
populației. Cel mai mare pericol inflația prezintă pentru persoanele cu veniturile fixe, creditorilor și
populației, ce deține economiile (primordial în cash).

De ce este nevoie de promovat politici antiinflaționiste și care sunt efectele

inflației într-o economie?

Explicaţi esenţa noţiunii Indicile Preţurilor de consum (IPC). În ce constă

interdependenţa dintre acest indice şi nivelul inflaţiei?