Duminica a 4-a din Post (a Sf.

Ioan Scărarul);
Ev.Marcu 9, 17-32; a Sfântului: Matei 4, 25-5, 1-12
Intr-o zi, un tata a adus la Iisus pe fiul sau care
era bolnav, cu speranta, ce-i drept slaba, de a fi
tamaduit. "Invatatorule", a zis el, "am adus la Tine pe fiul
meu, care are duh mut". Apoi I-a povestit chinurile
copilului, care de multe ori cadea la pamant si facea
spume la gura, iar uneori duhul cel rau il facuse sa se
arunce in foc sau in apa.
In disperarea lui, acel om incercase toate
leacurile posibile pentru a-si salva copilul, dar nu
avusese succes. In cele din urma, adusese pe copil la
ucenicii lui Iisus, dar nici acestia nu reusisera sa-l
vindece.
"Aduceti-l la Mine" a spus atunci Iisus. Si intr-
adevar, in aceste cuvinte se gaseste una din cele mai
mari taine ale vietii. Cand suntem bolnavi sau avem alte
necazuri, noi crestinii, avem intotdeauna la cine sa
mergem, pentru ca insusi Iisus cheama la sine pe cei
impovarati si chinuiti, ca sa le dea odihna si scapare.
Cate vaiete si cate suspinuri nu auzim noi in fiece zi? Iar
daca suntem cu adevarati crestini, este de datoria

1
noastra sa-i aducem la Iisus pe cei aflati in suferinta,
pentru ca la El isi vor afla ajutorul. Dar inainte de a
aduce pe altii la Hristos, trebuie sa ajungem noi intai la
El, si sa-L lasam pe El sa ne intareasca credinta; sa-L
lasam pe El sa ne rupa legatura pacatului si sa ne
mantuiasca pe noi. Apoi, vom fi in stare sa aducem si pe
ceilalti in fata Sa.
"Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?" l-a
intrebat Iisus pe om. Bineinteles ca Iisus stia foarte bine,
de cand era bolnav copilul, dar intrebarea i-a pus-o
tocmai ca sa-i dea omului curajul de a vorbi cu El si sa-si
poata descarca sufletul si a se linisti. Si intr-adevar, la
auzul acestor cuvinte blande, omul s-a mai linistit si a
inceput sa-I povesteasca. Este o mare mangaiere in a
avea pe cineva care sa ne asculte cu rabdare si cu
intelegere. De fapt, in aceasta consta marele ajutor al
rugaciunii; pentru ca avem un Dumnezeu care ne
iubeste si care vrea ca noi sa-i spunem toate necazurile
si grijile noastre. Iar omul acela, chiar asta a si facut,
desertand in fata Mantuitorului, toata amaraciunea si
suferinta ce ii coplesise viata, de ani si ani de zile.
"Dar de poţi ceva, ajută-ne..."

2
 Pe cand omul povestea acestea, copilul avu o
alta criza, care il arunca la pamant si il facu sa se
zvarcoleasca. Atunci tatal indurerat il privi pe Iisus si
spuse: "Dar de poţi ceva, ajută-ne". Este de inteles
situatia acelui om indurerat, care fusese dezamagit de
atatea ori in cautarile sale de a-si vindeca pruncul. Isi
dusese copilul cu siguranta la cei mai mari doctori iudei,
incercase toate leacurile, ba mai mult, il adusese la chiar
ucenicii lui Hristos, si nici acestia nu reusisera sa-l
vindece. Niciuna din incercarile sale disperate nu ii
ajutase. Asa ca, vedem din chiar cuvintele lui, ca nu
avea incredere totala...
Raspunsul lui Iisus vine cat se poate de prompt:
"De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede". Iar
din aceste cuvinte, intelegem ca intreaga situatie avea
legatura cu slaba credinta a acelui om. Problema care
se pune nu este cea care si-o punea el, daca Iisus are
puterea sa ne vindece; ci problema este daca noi avem
cu adevarat credinta ca El ne poate vindeca. Mesajul
trimis de Hristos in aceste versete este puternic si cat se
poate de clar: "toate sunt cu putinţă celui ce crede". Cu

3
alte cuvinte, puterea fara de margini a lui Dumnezeu
poate fi limitata numai de credinta noastra.
Iar credinta nu are putere in sine; puterea
credintei vine numai atunci cand se atinge de Hristos si
lasa sa treaca puterea Sa catre noi. Credinta este un
potir, mai mare sau mai mic, cu care alergam catre
Dumnezeu, pe care El il umple cu milostivirea Sa.
Trebuie insa sa ne apropiem de Dumnezeu cu curatenie
sufleteasca, cu pace, cu dragoste, nadejde si curaj, iar
El ne va umple potirul credintei.
Daca nu primim insa de la Hristos ceea ce
nadajduim, nu trebuie sa ne pierdem increderea in El, ci
trebuie sa ne uitam la potirul credintei noastre, la
marimea sa, dar si la starea in care se afla, pentru ca
asa cum ne spune Evanghelia de astazi "toate sunt cu
putinţă celui ce crede".
"Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele"
Doua minuni a facut atunci Iisus: una când a tamaduit
copilul bolnav, iar a doua când a intarit credinta acelui
tata. Iata cum acel om a ajuns in cateva clipe de la "de
poţi ceva, ajută-ne" la "Cred, Doamne!" Aceasta scurta
rugaciune a lui "Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele"

4
arata ca el nu dobandise credinta totala, dar a fost cinstit
si a recunoscut aceasta. Si daca ne gandim bine, care
dintre noi are acea credinta "totala". In fiecare exista un
amestec de credinta si indoieli. Dar cel mai important
lucru este sa nu ne lasam napaditi de indoieli ci sa
staruim spre a dobandi credinta, pentru ca minunile din
viata noastra nu se intampla datorita credintei noastre
perfecte, ci datorita credintei noastre imperfecte intr-un
Hristos Perfect.