CATEDRALA ADORMIREA MAICII DOMNULUI

GIURGIU / 14.04.2019

Cuvânt la Duminica a 5-a din Post

(a Cuv. Maria Egipteanca)
Ev.Marcu 10, 32- 45
Iubiți credincioși!
Iată, am ajuns la a cincea duminică din Post,
apropiindu-ne şi mai mult de patima şi învierea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trece
repede. Ochii duşmanilor sufletului nostru sunt
aţintiţi asupra noastră. Să ne amintim de cuvintele
spuse de Hristos discipolilor: “De ce dormiţi?
Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită”
(Luca 22,46). Vorbind de demonii care ne chinuie
sufletele, Hristos spunea: “Acest neam de demoni
cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi
cu post” (Marcu 9,29).

1
 Mântuitorul, părăsind Galileea şi Samaria,
trece râul Iordanului, lasă în urmă Ierihonul şi se
urcă pe drumul ce duce spre Ierusalim, acel mare
oraş care de-a lungul istoriei i-a ucis pe profeţii lui
Dumnezeu şi omorât cu pietre pe cei trimişi de El
în ajutor. În aceeaşi direcţie cu Iisus mergeau
mulţimi mari de oameni, pentru a sărbători Paştele.
Pelerinii cântau frumoasele cuvinte ale
psalmistului: “Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis
mie: În casa Domnului vom merge!” În locul
acestor cântece bucuroase, Hristos le spune însă
ucenicilor: “Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul
Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor”.
Apostolii nu pot să înţeleagă aceste cuvinte. Se
întreabă dacă profeţia lui Hristos despre pătimirea
care va urma se va împlini cu adevărat. Se uită unii
la alţii. Nimeni nu ştie răspunsul. Fiecare se aştepta
la poziţii regale, la o împărăţie pământească, la

2
tronuri seculare pe care să stea şi să judece cele
doisprezece triburi ale lui Israel. Ce dezamăgire!
Sf. Ioan Gură de Aur spunea: “Crucea era încă
îndepărtată în viitorul lor; nici nu primiseră încă
harului Sfântului Duh. După răstignire, după
Rusalii, după venirea Sfântului Duh, ei aveau să
înţeleagă pe deplin semnificaţia poziţiilor lor.”
Hristos continuă însă cu profeţia Lui. Nu se opreşte
la cruce. Are un mesaj de speranţă. Pentru prima
oară în lunga istorie a omului la orizont se vede
speranţa. “Curaj!”, proclamă El. “În a treia zi voi
învia din morţi!”
În mijlocul dezvăluirii acestei profeţii, de
Iisus se apropie doi fii ai lui Zevedeu, Iacob şi
Ioan, care au să facă o cere unică pentru Învăţător.
Matei ne spune că mama lor i-a ajutat în această
iniţiativă: “A venit la El mama fiilor lui Zevedeu,
împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de

3
la El” (Matei 20,20). Ei au cerut două tronuri de
autoritate lumească, unul de-a dreapta şi unul de-a
stânga lui Iisus. Ei nu înţeleseseră profeţia lui
Hristos: unde în câteva zile două cruci însângerate
vor sta, una de-a stânga şi una de-a dreapta
Domnului nostru, cei doi fraţi visau două tronuri
de prinţi. Iisus le răspunde: “Nu ştiţi ce cereţi!” Cât
de bine se aplică aceste cuvinte ale lui Hristos
nouă, astăzi, celor care nu ştim ce îi cerem lui
Hristos. De câte ori îi cerem lui Hristos acele
lucruri cu care ne îmbie lumea: glorie omenească,
sănătate, plăceri senzuale, putere şi dominaţie
asupra altora. Aceste lucruri le cerem de la Hristos,
iar de la lume cerem acele lucruri pe care doar
Hristos, prin Biserica Sa, le poate da: viaţa
adevărată, adevărul, mântuirea, harul,
răscumpărarea, sfinţirea. Cineva spunea despre
această confuzie a vremurilor noastre: creştinii

4
folosesc limbajul ateilor şi ateii folosesc
vocabularul creştinilor.
Pentru a fi mai exact, credincioşii din
parohiile noastre, din comunităţile noastre, aşteaptă
adesea lucruri greşite de la Biserică. Laicul vrea să
aibă poziţia clericului, în timp ce clericul este prea
interesat de afacerile laicului. Cât de potrivite sunt
pentru noi aceste cuvinte ale lui Hristos: “Nu ştiţi
ce cereţi!” Dorim să o luăm înaintea altora, să
conducem peste alţii, chiar dacă aceasta nu
coincide cu etica creştină. Cât de diferit este însă
modul în care Hristos înţelege să fii primul. Pentru
El a fi primul înseamnă a fi slujitorul tuturor, fără
să aştepţi ceva în schimb. Cel care se crede
superior să ia ligheanul şi ştergarul de la Hristos şi
să spele picioarele fraţilor lui. Adevărata demnitate
şi glorie creştină se bazează nu pe ocuparea
primelor locuri la petreceri, nici pe mândrie ori

5
aroganţă, ci pe umilinţă, pe slujirea cu iubire a
celorlalţi creştini. Hristos este absolut indiferent
faţă de numărul de prieteni din înalta societate pe
care îi avem. Pe El nu îl interesează din ce
grupare exclusivistă facem parte. În fapt te numeri
printre primii atunci când îi vizitezi pe cei din
spitale, când speli rănile celor bolnavi, când
hrăneşti săracii, când conduci orbii, când speli
picioarele fraţilor tăi, când pe ceilalţi îi pui înaintea
ta. “Nu în strălucirea coroanei”, scrie Sf. Fotie, “ci
în eroismul ligheanului cu care Domnul a spălat
picioarele discipolilor săi stă valoarea şi vrednicia
unui adevărat conducător”.
Butoaiele goale fac mult zgomot; cele pline
sunt mai tăcute dar mai ferme. Grâul stă într-o
vreme verde, ferm, drept; dar când se coace,
greutatea boabelor îl apleacă asemenea unei femei
bătrâne. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă, la 1

6
Corinteni 12,31, să râvnim cu ardoare la cele mai
bune daruri, cele mai meritorii talente şi calificări –
nu cele care aduc glorie de pe buzele oamenilor, ci
cele care ne permit să îl slujim pe Dumnezeu, dar
şi pe oameni. Aceste daruri trebuie să le căutăm
doar pe căi morale – prin rugăciune şi efort
interior.
Iubiți credincioși!
Dacă vrem să fim primii în ochii Domnului
trebuie să imităm nu pe conducătorii acestei lumi
ci pe Hristos Domnul nostru, care “n-a venit ca să i
se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea
sufletul răscumpărare pentru mulţi”.
Amin!