Sunteți pe pagina 1din 5

Duminica a 3-a din Post

(a Sfintei Cruci)
Ev.Marcu 8, 34-38; 9,1
A treia Duminica a Postului Mare se numeste
Duminica Sfintei Cruci; in bisericile ortodoxe din intreaga
lume, in timpul utreniei crucea este purtata din altar pe o
tava presarata cu flori si adusa in mijlocul credinciosilor,
pentru ca sa se inchine ei si ca sa fie cinstita, ca simbol
al mantuirii noastre. Florile ce orneaza Crucea reprezinta
buna mireasma, dulceata si bunatatea care ne-a fost
daruita prin Hristos.
O scolarita din clasa I-a, care tocmai invatase
despre operatiile aritmetice, a exclamat o data cand se
afla cu tatal sau in biserica: "Uite tata, crucea aceea din
altar seamana perfect cu semnul plus, care se foloseste
la adunare".
Si a avut perfecta dreptate; de aceea, sa ne
gandim si noi astazi la binecuvantarile pe care Crucea,
acest mare PLUS ce ne-a fost dat noua, le adauga vietii
noastre:
Puterea Dumnezeiasca
Crucea este un semn ca omul se poate bizui pe
mai mult decat pe propriile sale puteri; el se poate baza
de acum si pe marea putere a lui Dumnezeu. Iisus ne
invata ca Dumnezeu da tarie celui slab. Cu toata
slabiciunea noastra, puterea venita de la Dumnezeu ne
ajuta sa invingem orice fel de greutati.
Iertarea
Celui impovarat de greutatea pacatelor sale, si
care simte ca nu va mai putea fi iertat vreodata, si ca nu
va mai putea ridica privirea catre Dumnezeu sau sa mai
priveasca in fata pe semenii sai, Crucea ii aduce
mangaierea iertarii Dumnezeiesti. "Tata, iarta-i pentru ca
nu stiu ce fac", S-a rugat Iisus de pe Cruce. Iar Sf. Pavel
spune: "Dumnezeu ne-a aratat dragostea Sa, prin faptul
ca desi eram inca pacatosi, Hristos si-a dat viata pentru
noi" (Rom 5.8). Este adevarat ca este greu sa ne iertam
pe noi insine; totusi, faptul ca Insusi Dumnezeu ne iarta,
ne ajuta ca sa ne iertam si sa facem pace cu noi insine.
Astfel, mila Dumnezeiasca poate transforma pe omul
pacatos intr-un om mantuit.
O viata noua
Crucea lui Hristos ne innoieste si ne da un scop
vietii noastre. Asa dupa cum spune Sf. Pavel, omul ce
traieste intru Hristos este un om nou. Viata aceluia ce
traieste intru Hristos capata noi teluri, noi dimensiuni si
noi valori si acela devine o noua persoana.
Viata Vesnica
Iisus a invins moartea si ne-a adus in schimb cea
mai mare comoara: Viata Vesnica 20. "Dar acum Hristos
a înviat din morti, fiind începatura (a învierii) celor
adormiti. 21. Ca de vreme ce printr-un om a venit
moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. 22. Caci,
precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor
învia."(I Cor 15) Iar in Sfanta Evanghelie dupa Ioan, Iisus
ne spune:"Eu sunt învierea si viata; cel ce crede în
Mine, chiar daca va muri, va trai"
Dragostea Dumnezeiască
Crucea este marturie a faptului ca Dumnezeu nu
ne va parasi, El nu ne va da uitarii si nu ne va lasa sa
pierim. Crucea ne spune noua ca Dumnezeu ne iubeste
intr-atat de mult incat a dat pe propriul Sau Fiu, ca sa
moara pentru pacatele noastre. Atata dragoste nu a
primit omul si nu va primi niciodata de la nimeni. Crucea
ne marturiseste dragostea fara de margini a lui
Dumnezeu, care nu s-a stins nici macar cand a fost
rastignit. Fara Cruce, inima intregului univers ramane
inchisa si inghetata. Insa prin Cruce, putem si noi spune
asemenea Sf. Pavel (Rom 8): 35. "Cine ne va desparti
pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea,
sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbracaminte,
sau primejdia, sau sabia? 36. Precum este scris:
"Pentru Tine suntem omorâti toata ziua, socotiti am fost
ca niste oi de junghiere". 37. Dar în toate acestea
suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a
iubit.
38. Caci sunt încredintat ca nici moartea, nici viata, nici
îngerii, nici stapânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor
fi, nici puterile, 39. Nici înaltimea, nici adâncul si nici o
alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de
dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul
nostru.
Victoria Finala
In credinta ortodoxa, Crucea este privita in
stransa legatura cu Invierea; in credinta noastra crucea
simbolizeaza lupta cu moartea si toate fortele rele, iar
Invierea reprezinta victoria finala asupra tuturor
acestora. Iar prin Crucea lui Hristos, invingem si noi,
dupa cum spune Sf. Pavel: "Dar sa dam multumire lui
Dumnezeu, Care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru
Iisus Hristos!" (I Cor 15.57)
Amin.

S-ar putea să vă placă și