Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TERMOCHIMIE
Consideraţii teoretice
O porţiune limitată din univers ocupată de un număr mare de particule, se numeşte
sistem macroscopic. Mărimile macroscopice prin care se caracterizează un sistem, precum şi
comportarea sa faţă de mediul înconjurător, se numesc parametrii macroscopici. Aceştia pot
fi externi şi interni.
Parametrii externi sunt mărimile macroscopice determinate de poziţia corpurilor
exterioare sistemului, care nu intră în sistem. Aceştia depind de coordonatele corpurilor
exterioare, de exemplu: volumul unui sistem, intensitatea unor câmpuri de forţe exterioare etc.
Parametrii interni (exemplu: presiunea, temperatura, energia, etc.) sunt mărimile
fizice determinate de mişcarea şi distribuţia în spaţiu a particulelor sistemului. Parametrii
interni depind şi de mărimile parametrilor externi, din cauză că distribuţia particulelor
constituente ale sistemului depinde de distribuţia corpurilor exterioare acestora.
Starea unui sistem fizic este complet determinată de un număr de parametri
independenţi. Atunci când toţi parametrii independenţi ce caracterizează starea unui sistem
sunt constanţi, spunem că sistemul se află în echilibru termodinamic. Parametrii ce
caracterizează starea de echilibru termodinamic a sistemului se numesc parametrii
termodinamici. Un parametru important ce caracterizează starea unui sistem fizic este
energia, care se defineşte ca fiind măsura generală a unei mişcări materiale (mişcare
mecanică, mişcare termică, mişcarea microparticulelor etc.). Energia totală a unui sistem se
compune din energie externă şi energie internă.
Energia externă cuprinde energia de mişcare a sistemului ca întreg şi energia acestuia
într-un câmp de forţe. Energia internă a sistemului cuprinde energia tuturor formelor de
mişcare şi de interacţiune dintre particulele constituente: energia mişcării de translaţie şi de
rotaţie a moleculelor, energia mişcării de vibraţie a atomilor, energia interacţiunii moleculare,
energia intraatomică, energia intranucleară etc.
Atunci când un sistem termodinamic interacţionează cu mediul înconjurător, are loc
un schimb de energie. Energia poate fi schimbată cu mediul exterior, fie cu variaţia
parametrilor externi, fie fără variaţia acestor parametri. Cantitatea de energie schimbată de
sistem numai cu variaţia parametrilor externi se numeşte lucru mecanic L, iar cantitatea de
energie schimbată de sistem fără variaţia parametrilor externi se numeşte căldură, Q.
Căldura nu este o funcţie de stare, ci o funcţie de transformare. Cantitatea de căldură,
având dimensiunile unei energii, se măsoară cu aceeaşi unitate ca şi aceasta: joule-ul (J) sau
cu unităţi tolerate: caloria (cal); kilocaloria (kcal). Transformarea între unităţi se face folosind
echivalentul mecanic al caloriei (cal):
1 cal = 4,18 [J]
Caloria se defineşte ca fiind cantitatea de căldură necesară unui gram de apă distilată
să-şi ridice temperatura cu 1ºC între 19,5 şi 20,5ºC.
Se numeşte căldură specifică c, cantitatea de căldură necesară unităţii de masă pentru
a-şi ridica temperatura cu 1ºC într-o transformare dată şi se defineşte:
Q
c (1)
m t
unde, Q - cantitatea de căldură dată masei m pentru a-i ridica temperatura cu ∆t grade.
Cum ∆t este un interval finit de temperatură, căldura specifică se consideră căldură
specifică medie pe intervalul de temperatură respectiv.
Pentru un interval infinitezimal de temperatură, relaţia (1) devine:
1
Q 1
c (2)
dT m
Capacitate caloricã molară C este cantitatea de cãldurã necesarã unui mol de
substanţã sã-şi ridice temperatura cu un grad.
Q
C (3)
nt
unde n – numãr de moli
În cazul gazelor se poate vorbi de căldura specifică la volum constant, cv şi căldura
specifică la presiune constantă, cp, acestea fiind diferite între ele.
În cazul solidelor, în condiţii obişnuite avem: c c p 0 (variaţiile de volum fiind
mici).
Q
Mărimea m c C se numeşte capacitate calorică a corpului de masă m şi
t
reprezintã cantitatea de cãldurã necesarã sistemului sã îşi ridice temperatura cu un grad.
În continuare se vor studia cateva reacţii chimice însoţite de efecte termice.
2
în care, C - reprezintă capacitatea calorică,
Ccal - reprezintă capacitatea calorică a calorimetrului (ce include vasul termostatat,
agitatorul şi senzorul de temperaturã) numită şi constanta calorimetrului. (Fig. 2)
CR - reprezintă capacitatea calorică a sistemului reactant.
m - reprezintă masa, [g] a fiecărei componente din sistem.
J
c - reprezintă căldura specifică, a fiecărei componente din sistem.
g grd
3
Q Ccal mR c t (7)
Deoarece căldura acceptată sau cedată de mediu este egală cu căldura cedată sau
acceptată de sistemul de reacţie, căldura de reacţie, la presiune constantã, este egalã cu
variaţia de entalpie:
Q
r H (8)
n
unde, n - numărul de moli al unei substanţe participante la reacţie.
Căldura de neutralizare a unui acid cu o bază reprezintă cantitatea de căldură
degajată la formarea unui mol de apă (H2O) dintr-un ion gram de protoni H+ şi un ion gram de
grupe hidroxil (OH)-.
Pentru reacţiile dintre acizii şi bazele tari, în soluţii apoase diluate, entalpia de
neutralizare are aceeaşi valoare, H 57,3 [kJ / mol H 2O] 13,7 [kcal / mol H 2O] , la
18oC, (291 K) şi 1 atm, indiferent de natura acidului şi a bazei.
Practic, la neutralizarea acizilor tari cu baze tari în soluţie apoasă se produce
reacţia de formare a unui mol de apă:
H aq HO H 2 O (9)
Deoarece acizii şi bazele tari sunt electroliţi tari, disociază total (Fig. 3) şi prin
urmare reacţia de neutralizare se poate scrie ca o reacţie ionică, de exemplu:
( H Cl ) ( Na OH ) Na Cl H 2 O(1) (10)
( aq ) ( aq ) ( aq ) ( aq ) ( aq ) ( aq )
în care, reducând termenii asemenea, rezultă ecuaţia (9).
Când acidul, baza sau ambele sunt electroliţi slabi, deci sunt parţial disociaţi în
soluţie, entalpia de neutralizare este mai mică, datorită energiei consumate pentru
disocierea lor.
Procesul de dizolvare a substanţelor este însoţit de un efect termic, denumit căldură
de dizolvare, care depinde de interacţiile moleculelor sau ionilor substanţei (ex. NaCl -
clorură de sodiu) care se dizolvă cu moleculele dizolvantului, (H 2O). De exemplu, în cazul
4
cristalelor Na+Cl− ionice în apă, căldura de dizolvare la presiune constantă, D dizH, poate fi
explicată în felul următor: într-o primă etapă sub acţiunea apei, ionii imobili de Na+ şi Cl−
care ocupă nodurile reţelei cristaline sunt îndepărtaţi unii de alţii până la distanţe atât
de mari, încât forţa coulombiană de interacţiune dintre ei devine nulă; ionii devin
independenţi şi mobili în apă (Fig. 4). Acest proces absoarbe energia din exterior, drept
pentru care dizolvarea sărurilor ionice are loc cu scădere de temperatură.
Aparatură şi substanţe: calorimetru (Fig. 2), pahar Berzelius, pisetã cu apã distilatã,
sticle cu soluţii, cilindru gradat, tãviţã de cântãrire, bec de gaz, sitã de azbest şi termometru,
baghetã de sticlã.
Vasul termostatat - compus dintr-un vas introdus într-un vas mai mare, între cele două
găsindu-se un izolator termic sau spatiu vidat, cu rolul de a diminua schimbul de căldură cu
exteriorul.
Bagheta de sticlã – necesarã pentru omogenizarea temperaturii amestecului, înaintea
citirii indicaţiilor senzorului de temperaturã.
Termometru - va indica temperatura amestecului din interiorul calorimetrului.
5
Determinarea constantei calorimetrului
6
Rezultate şi calcule
Substanţe: soluţii apoase de HCl (acid clorhidric) – acid monoprotic tare; 1M,
H2SO4 (acid sulfuric) 1M – acid diprotic tare; NaOH (hidroxid de sodiu) 0.5M - bazã tare;
NH4OH (hidroxid de amoniu) 0.5M – bazã slabã.
7
Din sticlã se toarnã întâi în paharul Berzelius o cantitate de soluţie NaOH
0.5M, apoi în cilindrul gradat pânã la 50 mL. Se trece în vasul termostatat.
Se introduce termometrul în vasul termostatat şi se începe înregistrarea
temperaturii. Dupã ce temperatura devine constantã, se noteazã temperatura iniţialã
(t1).
Peste soluţia aflată în vasul termostatat se adaugă 25 mL HCl 1M, mãsuraţi cu
cilindrul gradat. Se agită cu bagheta de sticlã şi se aşteaptã cca. 3 minute pânã când
aceasta rămâne constantă şi se noteazã temperatura finală (t2).
Calorimetrul se goleşte şi se spalã. Se spalã şi cilindri gradaţi, bagheta de sticlã
şi paharele Berzelius. Se procedează în mod asemănător şi pentru celelalte 2 reacţii de
neutralizare indicate în tabelul de mai jos, folosind aceleaşi volume de acid şi bază (50
mL NaOH 0.5M cu 25 mL H2SO4 1M; 50 mL NH4OH 0.5M cu 25 mL HCl 1M).
Rezultate şi calcule
Se completează tabelul următor:
Nr. ti tf Q H H
Reacţia chimică
crt. [C] [C] [J] [J/mol] [kcal/mol]
1 HCl + NaOH NaCl+ H2O
2 H2SO4+2NaOHNa2SO4+ 2H2O
3 HCl + NH4OH NH4Cl + H2O
Ccal = ? [J/grad]
8
Determinarea căldurii de dizolvare
Rezultate şi calcule
Se completează tabelul următor:
m M n ti tf Dt Q DH DH
Sarea
[g] [g/mol] [mol] [oC] [oC] [0C] [J] [J/mol] [cal/mo]
NH4Cl 2
NaNO3 2
9
Se calculează numărul de moli n de substanţă dizolvată raportând masa de substanţă
(m = 2g) la masa ei moleculară M.
Exemplu: pentru KNO3 (azotat de potasiu):
AK = 39 [g/mol]
AN = 14 [g/mol]
AO = 16 [g/mol]
ACl=35.5 [g/mol]
AH = 1 [g/mol]
ANa = 23 [g/mol]
M KNO3 = 39 + 14 + (316)= 101 [g/mol]
m
n ; n = 2/101 0,02 moli.
M
Se calculează entalpia de dizolvare diz H conform relaţiei (8).
Întrebãri:
1. Ce este caloria, cãldura de neutralizare şi cãldura de reacţie?
2. Procesele de neutralizare efectuate sunt endoterme sau exoterme? Cum este efectul
termic al reacţiei de neutralizare dintre acidul sulfuric (H 2SO4) şi hidroxidul de sodiu
(NaOH) comparativ cu efectul termic al reacţiei de neutralizare dintre acidul clorhidric
(HCl) şi hidroxidul de sodiu (NaOH)? Dar efectul termic al reacţiei de neutralizare
dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de sodiu (NaOH) comparativ cu cel al
reacţiei dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de amoniu (NH 4OH)? Argumentaţi
rãspunsurile!
3. Procesele de dizolvare efectuate sunt endoterme sau exoterme? Argumentaţi
rãspunsul!
4. Procesele de neutralizare sunt de aceeaşi naturã (endotermã sau exotermã) precum cele
de dizolvare? Argumentaţi rãspunsul!
5. În referat este prezentatã reacţia de neutralizare dintre acidul clorhidric (HCl) şi
hidroxidul de sodiu (NaOH) ca o reacţie ionică. Puteţi aplica acest model pentru a
scrie ionic reacţiile: KOH + HNO3 şi LiOH + H2SO4?
10