Sunteți pe pagina 1din 1

Plăcintă cu spanac şi brânză

Ingrediente reteta Placinta cu spanac si branza:


 pentru umplutura:
 2 borcane spanac
 300 g branza sarata
 2 oua
 o ceapa
 4 linguri ulei
 sare si piper
 pentru aluat:
 300 ml apa
 2 oua
 3 linguri ulei
 un pliculet drojdie
 o lingurita sare
 o lingurita zahar
 faina cat cuprinde (aprox. 750 g)

Modul de preparare a retetei


Scurgem cat putem de bine spanacul si il tocam marunt. Daca folosim spanac proaspat
sau congelat, acesta trebuie neaparat oparit inainte. Dam branza pe razatoare si batem
ouale.
Taiem ceapa solzisori si o calim doua-trei minute, apoi adaugam spanacul, branza,
sarea si piperul. Nu este nevoie sa le calim prea mult, cateva minute sunt suficiente.
Dupa aceea punem compozitia intr-un castron, o lasam putin sa se raceasca si
adaugam cele doua oua. Amestecam bine si am terminat pregatirea umpluturii de
spanac si branza.
Pentru aluatul placintei, punem faina intr-un vas si facem o "gaura" in mijloc in care
punem apa calduta (nu fierbinte!), 3 linguri de ulei, o lingurita sare, o lingurita zahar si
pliculetul de drojdie. Amestecam pana cand se va topi drojdia.
Dupa ce s-a topit drojdia, adaugam ouale si incepem sa incorporam treptat faina. Cand
incepe sa se mai ingroase aluatul, incepem sa il framantam cu mana pana cand se
intareste si nu se mai lipeste de maini (un aluat exact ca pentru paine).
Lasam aluatul la crescut timp de 15-20 minute. Tapetam cu faina blatul de lucru si
intindem o foaie de marimea tavii in care urmeaza sa coacem placinta. Pentru aceasta
vom folosi 2/3 din aluat. Punem foaia placintei in tava si deasupra ei intindem uniform
umplutura de spanac si branza.
Cu restul de 1/3 din aluat vom face "gratarul" de deasupra placintei. Adica vom modela
suvite de aluat cam de grosimea unui deget. Asa cum se vede si in poze, vom aseza
oblic suvitele peste umplutura placintei, pentru a obtine aspectul de romburi.
Incingem bine cuptorul si bagam placinta cu spanac si branza la copt pentru o jumatate
de ora. Apoi scoatem placinta din cuptor, o ungem cu un galbenus batut si o mai lasam
la copt inca zece minute.

S-ar putea să vă placă și