Tema III. Proiecte de cercetare psihopedagogică.

Obiective Unităţi de conţinut

Masterandul va fi capabil:
 să explice conceptul şi esenţa unui proiect de
cercetare;
 să elaboreze un proiect de cercetare ştiinţifică
în domeniul psihologiei şi pedagogiei;
 să evaluieze proiecte investigaţionale din
domeniul psihologic şi educaţional.
3.1. Conceptul unui proiect investigaţional;
3.2. Structurarea instrumentariului şi categoriilor
investigaţionale: actualitatea, contradicţia,
problema, obiectul, scopul, ipoteza,
obiectivele, baza conceptuală, metodele,
inovaţia ştiinţifică, valoarea practică, ideile
principale, etapele cercetării, validarea
rezultatelor, cuvinte-cheie, structura
lucrării ştiinţifice.

Repere teoretice
Proiectul de cercetare are rolul de a configura în modalităţi operaţionale situaţia de
cercetare şi de a sugera decizia strategică pentru care s-a optat în cercetare. Elaborarea
proiectului de cercetare este rezultatul unui proces de decizie raţională şi argumentată care se
fundamentează pe cunoaşterea cît mai obiectivă a situaţiilor care intervin, a resurselor umane şi
materiale implicate, a eventualelor constrîngeri practice, a strategiilor valorificabile în acel
context etc. şi pe determinarea strategiei de acţiune optime [4, p.44]. Între elementele sale
componente se stabilesc relaţii reciproce şi dependente, care alcătuiesc un sistem şi arată felul în
care intenţionăm să folosim informaţiile pentru a realiza inferenţe. În acest context este
importantă atitudinea originală şi creatoare a cercetătorului, care trebuie să valorifice proiectul de
cercetare.
Categoriilor investigaţionale cuprinse în proiectul de cercetare sunt:
1. Prezentarea problemei cercetate, care rezultă din situaţia de problemă ce apare în
procesul activităţii, din condiţiile între o anumită necesitate socială/psihologică/pedagogică şi
mijloacele existente de soluţionare adecvată a acesteia. Problema poate fi evidenţiată numai
cunoscînd bine domeniul, prin compararea cunoscutului cu ceea ce nu este cunoscut.
2. Sinteza stadiului cercetării problemei, a aspectelor rezolvate şi a celor care nu au fost
suficient rezolvate, realizarea de analize critice de către cercetător, anticiparea contribuţiilor sale
originale.
3. Formularea obiectului cercetării ştiinţifice - mulţimea proprietăţilor şi relaţiilor a căror
existenţă nu depinde de dorinţa cercetătoruluidar, ci este sesizată de el. Obiectul cercetării
psihopedagogice este un proces sau un fenomen care există independent de subiectul cunoaşterii
asupra căruia este îndeptată atenţia cercetătorului [23, p.38]. Obiectul cercetării nu trebuie să fie
infinit de mare şi oferă răspunsul la întrebarea: ce cercetăm?
4. Scopul cercetării psihopedagogice este imaginea dorită a rezultatului activităţii
cercetătorului. Definirea scopului cercetării reprezintă alegerea modalităţilor optime de
transformare a realităţii psihopedagogice existente în stare nouă. Scopul cercetării se realizează
treptat, pe etape, corespunzător unor sarcini, cu alte cuvinte scopul cercetării se concretizează în
sistemul de obiective de cercetare.
5. Obiectivele cercetării sunt proiectări anticipate ale scopului, relativ restrînse ca
extindere, sub formă de sarcini de cercetare, care prin reunirea şi integrarea lor într-un ansamblu
unitar, duc la realizarea scopului cercetării [11, p.81]. Obiectivele rezultă din scop şi prezintă
etapa atingerii lui. Obiectivele cercetării se stabilesc de către cercetător în baza analizei teoretice
a problemei investigate şi aprecierii stării ei de rezolvare în practică. Obiectivele cercetării pot
include următoarele elemente:
(1) studierea aspectelor teoretice, care fac parte din problema cercetării;
(2) cercetarea experimentală a posibilităţilor de rezolvare a problemei concrete,
determinarea dificultăţilor tipice, cauzelor;
(3) motivarea sistemului de acţiuni necesar pentru realizarea obiectivului trasat;
 (4) evaluarea experimentală a sistemului de acţiuni propus conform criteriilor de
optimizare, adică a atingerii rezultatelor maxime în condiţii existente;
(5) elaborarea recomandărilor metodice pentru cei care vor utiliza rezultatele cercetării.
Stabilirea scopului şi obiectivelor cercetării orientează cercetătorul în procesul de selectare
a ideilor, de formulare a concepţiei şi ipotezei cercetării.
6. Ipoteza reprezintă o afirmaţie conjuncturală a relaţiilor dintre două sau mai multe
variabile şi are implicaţii clare pentru testarea relaţiilor existente, face posibilă această testare [4,
p.39]. Ipoteza este, în esenţă, anticiparea unui răspuns posibil la întrebarea pe care şi-o pune
cercetătorul; ea reprezintă o posibilă explicaţie a unei probleme. Mai exact, ea reprezintă o
predicţie probabilă sau condiţională, un enunţ/propoziţie/afirmaţie/judecată de tip predictiv, cu
un anumit nivel de probabilitate referitoare la o posibilă relaţie cauzală între variabilele
independente şi dependente.
Ipotezele se exprimă logic, de regulă, prin judecăţi ipotetice de tipul „dacă..., atunci...”,
„cu cît..., cu atît...” etc. Din punct de vedere pragmatic, ipoteza dirijează procesele de culegere,
ordonare, structurare şi înţelegere a datelor şi procesul cunoaşterii; ea reprezintă elementul de
referinţă la care ne raportăm pe parcursul cercetării şi care asigură legătură între: titlul cercetării,
demersurile investigative, rezultatele obţinute, concluziile cercetării.
Pot fi evidenţiate mai multe tipuri de ipoteze: descriptive (starea de facto a obiectului);
explicative (legăturile, cauzele şi consecinţele, determinate prin afirmarea ipotezelor
descriptive); teoretice; statistice; empirice; de bază (legăturile de bază ale obiectului, care asigură
rezolvarea problemei); secundare (corelate cu cele de bază, dar importante pentru stabilirea
legăturilor obiectului) etc. Ipotezele cercetării trebuie să respecte un şir de cerinţe:
1. să fie în deplină concordanţă cu deontologia psihologică şi pedagogică şi să o respecte;
2. să beneficieze de susţinere logică şi metodologică;
3. să nu se refere la o falsă problemă;
4. să fie în deplină concordanţă cu scopul cercetării;
5. să ţină cont de complexitatea fenomenului cercetat;
6. să explice şi ale fenomene, decît cele în baza cărora a fost concepută la momentul lasării
cercetării.
În funcţie de ipoteză se aleg instrumentele de colectare a datelor empirice şi se stabileşte
modul de prelucrare a datelor.
La etapa de finalizare a cercetării ştiinţifice se fac concluzii, foarte clar specificîndu-se
valoarea cercetării realizate pentru ştiinţă şi practică. În acest context, principalele criterii de
evaluare a rezultatelor cercetării ştiinţifice sunt: valoarea ştiinţifică, valoarea teoretică şi
valoarea practică a cercetării.
Valoarea ştiinţifică caracterizează conţinutul rezultatelor cercetării, noi teze teoretice şi
recomandări practice, care anterior nu au fost cunoscute şi fixate în ştiinţa şi practica psihologică
şi pedagogică. De regulă este evidenţiată valoarea ştiinţifică a rezultatelor teoretice (legi,
principii, concepţii etc.) şi a rezultatelor practice (recomandări, mijloace, metode etc.).
Valoarea teoretică determină influenţa rezultatelor cercetării asupra concepţiilor, ideilor,
teoriilor deja existente în ştiinţa şi practica psihologică şi pedagogică.
Valoarea practică a cercetării determină schimbările care s-au produs sau por fi obţinute
prin implementarea rezultatelor cercetării în practică.
Componentele aparatului ştiinţific alcătuiesc un sistem, elemenele căruia sunt în strînsă
corespundere şi dependenţă.