Era o zi frumoasa si insorita atunci cand am decis sa plecam cu parintii spre frumosul orășel Cantemir.

Am pornit de dimineata devreme pentru a ajunge cat mai curand. Era un drum lung si stiam asta, de
aceea m-am straduit sa iau cu mine cele mai necesare lucruri. Ne-am pornit cu autocarul si am fost
foarte incantata ca bancheta din spate imi apartinea doar mie. Ma uitam pe fereastra cum fug copacii in
urma noastra si nu puteam sa nu admir frumusetea naturii in acea vara. Peste tot era verde, mii de
pasarele se roteau in cer si admiratia mea crestea la maxim. Cand dintr-o data, atunci cand era inca
putin si ajungeam la destinatie, masina s-a oprit si a renuntat sa se mai miste. Nu stiu sigur care era
cauza, insa tata trebuia sa astepte alt autocar, care tot nu venea. Eram disperata si nu stiam cu ce as
putea sa ajut. De aceea am decis sa ies din masina si sa ma uit in jur. Putin mai departe am observat o
cruce si alaturi un bazin unde curgea apa direct din izvor, cum mi-a explicat mama mai tarziu. Astfel am
decis sa investigam putin imprejurimile si am descoperit cu mirare alaturi de acel bazin o intreaga mini-
rezervatie, cu copaci frumosi si inalti, cu animale care salta aici si acolo. Fotografiam si admiram fiecare
coltisor, orice frunzulita si am fost chiar intristata cand tata ne-a anuntat ca putem porni din nou la
drum.
M'am convins inca o data ca micile neplaceri sunt oferite pentru a observa marile minuni.