PENTRU ADMITEREA LA EXAMEN:

SPEȚA 1

Mihai, în vârstă de 52 ani era bolnav, suferind de deficiențe mintale, astfel încât, asupra acestuia
a fost instituită măsură de ocrotire sub formă de tutelă, pe un termen de 5 ani, începând cu
13.04.2019. De Mihai avea grijă, nepotul acestuia, Vasile, care avea dreptul de a exercita tutela.
Fiind plasat periodic în spitale pentru îngrijiri, Mihai a făcut cunoștință cu Elena.
Împreună au hotărât să întemeieze o familie. La data de 12.01.2020, Vasile a aflat despre această
decizie a lui Mihai și consideră că ea este irațională și că nu-i va da acordul pentru ca căsătoria să
fie încheiată. Mihai afirmă că el niciodată nu își va exprima acordul pentru ca căsătoria să poată
fi încheiată nici după expirarea celor 5 ani pentru care tutela a fost instituită, afirmând că starea
de sănătate a lui Mihai doar se înrăutățește.

Răspundeți la întrebări:
1) Stabiliți care sunt măsurile de ocrotire, reglementate de Codul Civil al Republicii Moldova?
Articolul 65.
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de
exerciţiu pe altă cale legală şi care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe
fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori
exprima voinţa poate beneficia de o măsură de ocrotire, instituită în funcţie de starea
sau situaţia sa.
(2) Dacă nu s-a dispus altfel, măsura de ocrotire are ca scop ocrotirea atît a
persoanei, cît şi a intereselor patrimoniale ale acesteia. Măsura de ocrotire poate fi
limitată la unul din aceste două domenii.
(3) Măsurile de ocrotire pot fi contractuale (contractul de asistenţă, mandatul de
ocrotire în viitor) și judiciare (ocrotirea provizorie, curatela, tutela).
(4) Toate măsurile de ocrotire se instituie şi se exercită în condiţiile respectării
drepturilor și libertăţilor fundamentale şi a demnităţii persoanei. Măsurile de ocrotire
urmăresc interesul şi bunăstarea persoanei în privința căreia se instituie şi
favorizează, pe
cît este posibil, autonomia acesteia.
(5) Viaţa sexuală constituie o componentă a vieţii private şi a libertăţii individuale, iar
orice restricţie a acesteia trebuie să fie legitimă, adecvată şi proporţională scopului
urmărit.
(6) La luarea oricărei decizii care vizează persoana în privința căreia este instituită o
măsură de ocrotire (persoana ocrotită) sau interesele patrimoniale ale acesteia,
instanţa de judecată, autoritatea tutelară și persoana însărcinată cu ocrotirea
(asistentul, mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor, ocrotitorul
provizoriu, curatorul, tutorele, membrii consiliului de familie) vor acorda prioritate
dorinţelor şi sentimentelor persoanei ocrotite, exprimate de sine stătător sau, la
solicitarea acesteia, cu ajutorul persoanei de încredere. Dorințele și sentimentele
persoanei ocrotite vor avea prioritate, chiar dacă sînt susceptibile de a expune
persoana ocrotită unui anumit risc, cu excepţia cazului în care ea se expune unui risc
grav ce nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri
suplimentare.
(7) Persoana de încredere este orice persoană aleasă liber de către persoana ocrotită
pentru a fi asistată în comunicare. În absenţa unei alegeri, persoana de încredere,
solicitată de persoana ocrotită, va fi desemnată de către centrul comunitar de
sănătate mintală.
2) În care situații este instituită tutela ca formă de ocrotire judiciară?
Articolul 102. Cazurile cînd pot fi instituite măsurile de ocrotire judiciare sub forma
curatelei și tutelei
(1) În privința persoanei care, fără a fi lipsită complet de discernămînt, are nevoie, în
temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1), să fie asistată în mod continuu poate fi instituită
măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei.
(2) Curatela se instituie doar dacă prin ocrotirea provizorie nu se va putea asigura
ocrotirea suficientă a persoanei.
(3) În privința persoanei care, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1), trebuie să fie
reprezentată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub
forma tutelei.
(4) Tutela se instituie doar dacă nici prin ocrotirea provizorie şi nici prin curatelă nu
se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.

3) Indicați categoriile de persoane care nu pot fi tutore sau curator

Articolul 55.(4) Nu poate fi tutore sau curator:
a) minorul;
b) persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare;
c) cel decăzut din drepturile părinteşti;
d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate;
f) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul
legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
g) cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele minorului pus sub tutelă sau
curatelă;
h) cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita
singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) cel căruia i s-a revocat calitatea de tutore, curator sau ocrotitor provizoriu din
culpa sa;
j) cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana
asupra căreia se instituie tutela sau curatela;
k) cel care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
l) cel care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția rudei
minorului de până la gradul al IV-lea inclusiv;
m) cel care nu este rudă cu minorul de până la gradul al IV-lea inclusiv sau nu a
stabilit relații apropiate cu acesta.

4) Stabiliți în care condiții poate fi încheiată căsătoria dintre Mihai și Elena.

In cazul in care tutela a costatat gresit sau nu sa afirmat corect ca starea de sanatate a lui Mihai
sa agravat, pentru a demostra capacitatea sa

SPEȚA 2:

Ion, în vârstă de 16 ani a decis să se angajeze la muncă în calitate de curier pentru 4 ore pe zi.
După 2 luni de muncă a decis să își ia un telefon performant de la o companie, în împrumut. După 10
zile părinții acestuia au aflat și au mers către companie (vânzător) cu solicitarea de a declara nulitatea
contractului pe motivul lipsei acordului acestora la încheierea contractului. Ion a confirmat legalitatea
încheierii contractului

• Stabiliți temeiurile de declarare a nulității aplicabile în speță

Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia
este instituită o măsură de ocrotire judiciară
(1) Actul juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură
deocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) poate fi declarat nul de
instanţa dejudecată dacă, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea
fi încheiat valabilîn numele persoanei doar prin intermediul ocrotitorului provizoriu,
curatorului sau tutorelui său. Acțiunea în anulare poate fi introdusă de către
persoana ocrotită sau oricare dintre
persoanele însărcinate cu ocrotirea ei.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul
cauzat celeilalte părţi prin încheierea actului juridic declarat nul dacă se
demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că în privința celeilalte părți este instituită
o măsură de ocrotire judiciară.
Soluționați speța, argumentând poziția părții pe care o luați (părinți sau Ion)

Articolul 26. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice

Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă
lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu încuviințarea părinţilor sau a reprezentantului legal,
practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare)
se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu încuviințarea ambilor părinţi sau a reprezentantului
legal, iar în lipsa unei astfel de încuviințări, prin hotărîre judecătorească.

Ion nu a atins virsa majoratului pentru a putea icheia astfel de contracte de imprumut fara acordul
parintilor ,din acest considerent putem sa deducem ca vinzatorul care a permis acest imprumut a
procedat inlegal in fata legii astfel parintii lui Ion pot sa adreseze in instanta de judecata si sa declare
nulitatea acestui contract

SPEȚA 3:

Eugen a plecat de acasă pe 02.01.2012 fără ca să mai ea careva semne despre locul aflării sale.
Rudele acestuia s-au adresat în instanța de judecată la data de 02.01.2015 prin care au solicitat
declararea lui Eugen ca fiind decedat. Tatăl lui Eugen a moștenit averea fiului său, iar din patrimoniul
succesoral făcea parte și un imobil, pe care tatăl lui Eugen l-a donat fratelui lui Eugen - Ion.

La data de 23.04.2016, spre mirarea rudelor, Eugen s-a întors acasă. Acesta a aflat că casa nu-i
mai aparține. Ion a refuzat să întoarcă casa, motivând că nu-i mai aparține, fiindcă i-a donat-o fiicei sale.
Eugen s-a adresat în instanța de judecată.

Soluționați speța.

Articolul 52. Declararea persoanei decedată

(1) Persoana poate fi declarată decedată prin hotărîre a instanţei de judecată dacă timp de 3 ani la
domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce
prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit
accident.

(2) Un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată
decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.
(3) Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind
declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o
primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este
declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate.

(4) Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.

Articolul 53. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată

(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de
judecată anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.

(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă
persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după
declararea decesului său.

(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la data
dobîndirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de
rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.

(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au
fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din
vînzarea bunurilor.

Se adresează cu cerere de chemare în instanța de judecată, cu scopul anulării hotărârii judecătorești

privind declararea decesului său. Din moment ce intră în vigoare noua hotărâre, deja irevocabilă și
definitivă, se adresează cu altă cerere în judecată, pentru a i se restitui bunurile(art.52)

Articolul 53, instanța anulează hotărârea. Persoana declarată decedată poate cere restituirea
bunurilor.Reiese că fratele nu trebuie să restituie bunurile,in schimb, tatăl, dacă decide instanța așa,
trebuie să îi restituie în bani valoarea bunurilor.

Lucru individual CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE CIVILE

Actul juridic este un concept general obţinut printr-un proces de abstractizare, generalizare a
carterelor comune diferitelor acte. Astfel, o clasificarea a actelor juridice civile este necesară pentru o
mai bună cunoaştere a acestei instituţii principale a dreptului civil. Criteriile după care pot fi clasificate
actele juridice sunt destul de numeroase, noi ne vom referi la principalele criterii:

După numărul părţilor şi exprimarea voinţei lor:

Acte unilaterale – în care numai o singură parte îşi exprimă voinţa (procura, testamentul, anunţarea
concursului, promisiunea publică a unei recompense, acceptarea unei succesiuni, recunoaşterea unui
copil, mărturisirea, denunţarea unilaterală a contractului, oferta etc.). Este important de accentuat că
în cazul acestor acte voinţa este manifestată de către o singură parte, dar nu de o singură persoană.
Acte bilaterale – în care se exprimă voinţa ambelor părţi ale raportului juridic. Actul juridic civil
bilateral tipic este contractul. Contractele, după conţinutul lor, pot fi clasificate în contracte
unilaterale şi contracte bilaterale. Contractul unilateral este un act juridic bilateral care dă naştere la
obligaţii numai în sarcina uneia din părţi, cealaltă parte având numai drepturi, cum este contractul de
împrumut (prin contractul de împrumut o parte, numită împrumutător, se obligă să dea în
proprietatea celeilalte părţi, numită împrumutatul, bani sau alte bunuri fungibile, iar acesta se obligă
să restituie banii în aceiaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate, cantitate la expirarea termenului
pentru care i-au fost date), contractul de comodat (prin contract de comodat o parte, numită
comodant, dă cu titlu gratuit un bun în folosinţa celeilalte părţi, numită comodatar, iar aceasta se
obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat), contractul de donaţie (prin
contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlul
gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar)). Contractul bilateral este tot un act bilateral, care dă
naştere la obligaţii atât pentru o parte cât şi pentru cealaltă parte, adică în aceste contracte fiecare
parte este atât debitor cît şi creditor.

Acte multilaterale – în care se exprimă voinţa a trei sau mai multor părţi. Spre deosebire de actele
juridice civile bilaterale, care reprezintă majoritatea actelor juridice civile, cele multilaterale sunt mai
puţine la număr. Sunt multilaterale contractele de societate, adică actele prin care mai multe părţi se
asociază pentru realizarea unui scop comun, aducându-se contribuţia lor.

După scopul urmărit la încheierea lor:

Acte juridice cu titlu oneros sunt acele acte în care ambele părţi primesc un folos patrimonial
(contractul de vânzare-cumpărare, transport, leasing, arendă etc.). Toate contractele se prezumează a
fi cu titlu oneros.

Acte juridice cu titlu gratuit sunt acele acte în care numai o parte primeşte un folos patrimonial
(testamentul, contractul de donaţie, contractul de împrumut fără procente ş.a.) Acest act este făcut cu
scopul de a gratifica (animus donanti).

Actele cu titlu oneros şi cele cu titlu gratuit se subdivid în câte 2 categorii. Actele cu titlu oneros sunt:
comutative sau aliatorii. Actele comutative sunt acele acte cu titlu oneros în care părţile cunosc sau
pot cunoaşte, chiar din momentul încheierii lor, existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le revin
( contractul de vânzare-cumpărare). Actele aliatorii sunt acele acte cu titlu oneros în care părţile au
posibilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi, de care fac să depindă existenţa sau întinderea
obligaţiei (jocul loto, contractul de rentă viageră, contractul de asigurare).

Actele cu titlu gratuit se împart în: liberalităţi şi acte dezinteresate. Liberalităţile sunt actele în temeiul
cărora urmează să se transmită gratificatului un bun, o fracţiune de patrimoniu sau un patrimoniu.
Sunt liberalităţi donaţiile şi legatele (testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje
patrimoniale (legat) fără a o desemna în calitate de moştenitor. Obiectul legatului poate fi
transmiterea în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte din
patrimoniul succesoral, îndeplinirea unei munci, prestarea de servicii etc.) Actele dezinteresate sunt
acele acte în temeiul cărora nici un bun nu urmează să iasă din patrimoniul celui care procură altuia
un folos, de exemplu: împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit (prin contract de mandat o parte
(mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice,
iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului).
După modul de încheiere:

Acte consensuale (provine de la latinescul „consensus» - înţelegere) sunt acele acte care se consideră
încheiat şi drepturile şi obligaţiile părţilor apar din momentul când părţile au ajuns la un consens
(înţelegere), deci. Aceste acte iau naştere prin simpla manifestare de voinţă a părţilor (exemple:
vânzarea-cumpărarea schimbul, mandatul, actul de acceptarea a succesiunii).

Acte reale (provine de la latinescul „res» - lucru) sunt actele care se consideră încheiate şi drepturile şi
obligaţiile părţilor apar din momentul transmiterii bunului (exemple: împrumutul, depozitul,
transportul de mărfuri).

Acte solemne (numite şi formale) sunt acele acte pentru formarea cărora, simpla manifestare de
voinţă este insuficienţă, legea cerând ca voinţa să îmbrace o formă specială. Forma cerută este o
condiţie de valabilitate (exemple: donaţia, vânzarea-cumpărarea unor imobile, testamentul.

După momentul procedurii efectelor lor:

Acte între vii sunt actele efectele cărora se produc în timpul vieţii subiectelor de drept care le încheie
şi reprezintă marea majoritate a actelor juridice civile (exemple: contractul de vânzare-cumpărare, de
mandat, de transport, de împrumut, de depozit etc.)

Acte pentru cauză de moarte sunt actele de a căror esenţă este producerea efectelor numai la
moartea autorului lui, aceste acte fiind făcute tocmai în considerarea morţii (exemple: testamentul,
contractul de vânzare -cumpărare cu condiţia întreţinerii pe viaţă, donaţia de bunuri viitoare,
asigurarea asupra vieţii). Pentru ca un act să fie considerat mortis cauza nu este de ajuns ca efectele să
se producă după moartea autorului actului, ci este necesar ca evenimentul morţii să reprezinte un
element intrisec structurii actului respectiv, astfel ca să nu-şi poată produce efectele decât numai în
cazul survenirii decesului.

După efectele lor:

Acte constitutive sunt acele acte prin care se creează raporturi juridice care au un conţinutul lor
drepturi şi obligaţii, inexistente anterior. Actele de constituire a unei ipoteci, a unui uzufruct sunt
constitutive.

Acte translative sunt acele acte prin care se strămută un drept dintr-un patrimoniu în altul (exemple:
contractul de vânzare-cumpărare, cesiunea de creanţă)

Acte declarative sunt actele care definitivează drepturile preexistente (exemplul: partajul, tranzacţia).

După importanţa lor în raport cu un bun sau un patrimoniu:

Acte de conservare – actele care reprezintă o măsură de preîntâmpinare a pierderii unui drept, deci
este vorba de un act care este menit să păstreze un drept în patrimoniul unei persoane. Actul de
conservare este totdeauna avantajos (exemple: întreruperea unei prescripţii, înscrierea unei ipoteci,
somaţia).

Acte de administrare – actele prin care se tinde la o punere în valoare, la o normală exploatare a unui
bun sau a unui patrimoniu (exemple: perceperea, încasarea şi folosirea fructelor şi veniturilor,
reparaţiile de întreţinere, asigurarea unor bunuri.
Acte de dispoziţie – actele care au ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu
sarcini reale a unui bun (exemple: vânzarea, donaţia, constituirea asupra unui bun, a dreptului de
uzufruct, superficie, ipotecă, gaj, renunţarea la un drept). Aceste acte prin consecinţele lor sunt cele
mai importante.

După modalitatea de încheiere:

Acte strict personale (contractul matrimonial, testamentul etc.) şi

Acte încheiate prin reprezentare. Actele juridice civile pot fi încheiate atât personal cât şi prin
reprezentare. Numai că există o categorie de acte care nu pot fi făcute prin reprezentare. Actul strict
personal este actul care nu poate fi încheiat prin reprezentare (testamentul, căsătoria, recunoaşterea
filiaţiei).

După corelaţia dintre ele:

Acte juridice principale – actele care au o existenţă desinestătătoare, independente.

Acte juridice accesorii – actele existenţa cărora depind de un alt act.

Marea majoritatea a actelor juridice civile sunt acte principale.

Elev: Secrieru Mihai,grupa-105