See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/314141483

Managementul conflictelor de mediu

Book · June 2015

CITATIONS READS

0 1,919

5 authors, including:

Cristian Ioja Mihai Razvan Nita

University of Bucharest University of Bucharest
105 PUBLICATIONS   1,346 CITATIONS    64 PUBLICATIONS   955 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Diana Andreea Onose Athanasios Alexandru Gavrilidis

University of Bucharest University of Bucharest
40 PUBLICATIONS   647 CITATIONS    36 PUBLICATIONS   369 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

FoodPLand - Integrating food provision in urban policies in the context of land use transformation and displacement View project

A systematic analysis on the social and landscape drivers of human wildlife coexistence View project

All content following this page was uploaded by Mihai Razvan Nita on 14 July 2017.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Managementul conflictelor de mediu

CUPRINS
PREFATA ....................................................................................................................................... 4
INTRODUCERE .............................................................................................................................. 7
1. CONFLICTE DE MEDIU – ASPECTE CONCEPTUALE .......................................................................... 10
1.1 DEFINIREA CONFLICTELOR DE MEDIU ......................................................................... 12
1.2 CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE MEDIU ................................................................. 13
1.2.1 Eveniment declanșator ........................................................................................................... 13
1.2.2 Dimensiunea spațială .............................................................................................................. 14
1.2.3 Dimensiunea temporală .......................................................................................................... 15
1.2.4 Dimensiunea ecologică ........................................................................................................... 18
1.2.5 Dimensiunea socio-economică ............................................................................................... 18
1.3 FACTORII DECLANŞATORI AI CONFLICTELOR DE MEDIU.................................................. 20
1.3.1 Schimbarea ....................................................................................................................... 20
1.3.1.1 Utilizarea terenurilor și a resurselor teritoriale ............................................................. 21
1.3.1.2 Promovarea și funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului ............ 24
1.3.1.3. Implementarea unor măsuri restrictive prin legislația de mediu ................................... 28
1.3.1.4. Modificările în percepția populației ............................................................................... 29
1.3.1.5. Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente ......................................... 29
1.3.2 Competiția ............................................................................................................................... 30
1.3.3 Prevederile legislative ............................................................................................................. 31
1.3.4 Planificarea teritoriului ........................................................................................................... 34
1.4 EFECTELE CONFLICTELOR DE MEDIU ............................................................................... 38
1.4.1.Conflictele armate – precursoare și consecințe ale conflictelor de mediu ............................. 41
2. ACTORI IMPLICATI ÎN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU .................................................... 43
2.1. POZIŢIA ACTORILOR PREZENŢI ÎN CONFLICTELE DE MEDIU ........................................... 44
2.2. ROLUL ACTORILOR IMPLICAŢI ÎN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU............ 46
2.3 REGIMUL JURIDIC AL ELEMENTELOR DISPUTATE ÎN CONFLICTELE DE MEDIU ................ 51
3. TIPOLOGII ALE CONFLICTELOR DE MEDIU ..................................................................................... 57
3.1 CONFLICTE DE MEDIU ÎN FUNCŢIE DE DOMENIUL DE MANIFESTARE ............................. 57
3.2 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ PROIECŢIA TERITORIALĂ.................................................... 61
3.3 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ MODUL DE MANIFESTARE ................................................ 62
3.4 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ FUNCŢIA IMPLICATĂ .......................................................... 63
3.5 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ SPECIFICUL PUBLICULUI AFECTAT ..................................... 66
3.6 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ STADIU ŞI REZOLVARE ....................................................... 66

4. METODE DE EVALUARE A CONFLICTELOR DE MEDIU....................................................................... 68

4.1. METODE DE COLECTARE A DATELOR NECESARE PENTRU ANALIZA ŞI EVALUAREA
CONFLICTELOR DE MEDIU ..................................................................................................... 69
 4.1.1 Surse şi categorii de date ........................................................................................................ 69
4.1.2 Utilizarea chestionarelor pentru colectarea datelor necesare în evaluarea conflictelor de
mediu ............................................................................................................................................... 69
4.1.3 Utilizarea metodei expert opinion în evaluarea conflictelor de mediu ................................... 75
4.1.4 Utilizarea mass-media pentru evaluarea conflictelor de mediu ............................................. 77
4.2 METODE DE PRELUCRARE A DATELOR REFERITOARE LA CONFLICTELE DE MEDIU ......... 81
4.2.1 Analiza spaţială şi temporală a dinamicii funcţiilor cu potenţial conflictual ........................... 81
4.2.2. Analiza cluster ........................................................................................................................ 91
4.2.3. Evaluare multicriterială .......................................................................................................... 95
4.2.4. Analiza hotspot .................................................................................................................... 102
4.2.5. Analizele pe bază de studii de caz ........................................................................................ 103
5. SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE MEDIU ................................................................................ 115
5.1. EVALUAREA SITUAŢIEI INIŢIALE .................................................................................... 115
5.1.1. Învățarea colaborativă ......................................................................................................... 115
5.1.2. Transformarea conflictelor................................................................................................... 117
5.1.3. Evaluarea inițială a situației conflictuale .............................................................................. 118
5.1.4. Identificarea, prioritizarea și perceperea cauzelor conflictelor ............................................ 119
5.2. MODALITĂŢI DE GESTIONARE A CONFLICTELOR DE MEDIU ......................................... 120
5.2.1. Procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu .................................................... 120
5.2.2. Strategii participative de luare a deciziei ............................................................................. 122
5.3. FINALITATEA CONFLICTELOR DE MEDIU ...................................................................... 123
CONCLUZII ................................................................................................................................ 128
ACTIVITATI DIDACTICE .............................................................................................................. 130
DESPRE PROIECT ...................................................................................................................... 137
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 141

PREFATA
 Lecturând conținutul lucrării Managementul conflictelor de mediu, elaborată de
un colectiv condus de prof. univ. dr. Cristian Iojă, constatăm că ne aflăm în fața primei
lucrări de sinteză ce se va publica în România asupra unei probleme majore a ultimelor
trei decenii pe plan mondial și anume cea a conflictelor de mediu, ca realitate a
societăților contemporane.
Conflictele de mediu s-au diversificat în timp în raport direct cu multiplicarea și
intensificarea presiunii umane asupra mediului înconjurător, pe măsură ce acesta a fost
transformat în mediu al existenței umane.
Diferențierile în manifestarea conflictelor de mediu la nivel local, regional și
global reclamă abordări tot mai diversificate, atât în direcția evaluării cât și a legislației
menite a le diminua efectele sau a le anula.
Capitolele lucrării sunt prezentate logic, în complementaritate, deși s-a pornit de
la un raport de cercetare, rezultat din activitatea în cadrul proiectului PN II Resurse
Umane-Tinere Echipe – Modelarea impactului asupra mediului generat de
tipologiile de incompatibilități funcționale în așezările umane, finanțat de UEFISCDI.
Conceptul de conflict de mediu este știut că a avut în plan internațional o
dinamică apreciabilă în ultimele decenii ale secolului trecut și mai ales la începutul
secolului al XXI-lea. Autorii, după ce au definit conflictele de mediu, într-un cadru mult
mai extins, au precizat că se vor opri în analiza lor numai la acestea, știut fiind că există
în lumea contemporană multe alte categorii de conflicte - sociale, politice, interpersonale,
armate, etc., deși în multe situații sunt și ele generatoare de disfuncționalități ale mediului
și chiar de conflicte de mediu, dificil de gestionat și mediat.
Apreciem în mod deosebit introducerea unei noi laturi în abordarea conflictelor
de mediu, atrăgând atenția asupra locului și rolului internalităților și externalităților de
mediu în explicarea mecanismelor și managementului conflictelor de mediu.
Cum în România cercetarea în detaliu a conflictelor de mediu este la început, nu
există prea multe exemple de manifestare și rezolvare documentată a acestora. Efortul
autorilor de a preciza cu claritate că problemele dreptului mediului nu trebuie separate
radical de legislația de mediu, dar nici confundate cu aceasta din urmă, reține atenția,
căci asemenea aspecte se vor impune ca o premisă a descifrării și percepției conflictelor
de mediu, dar și ca o condiție în formarea gestionarilor și mediatorilor lor.
Diversitatea tipurilor de conflicte de mediu o regăsim în cuprinsul lucrării
prezentată ca o manifestare teritorială a acestora la nivel global, continental, regional sau
local. Un punct de vedere novator al autorilor poate fi considerat și cel referitor la
prezența conflictelor de mediu hibride, care reflectă la nivel local sinergismul celor
cronice, anticipate, fară a fi amplificate de rezidenții, gestionarii sau mediatorii
conflictelor de mediu decât foarte rar.
O atenție aparte acordă autorii agriculturii, care prin activitățile pe care le
generează, induce, nu numai în ariile protejate, distrugerea habitatelor sau a
biodiversității. Această activitate antropică, practicându-se cu mult înaintea declarării și
zonării funcționale a ariilor protejate, determină efecte negative greu de controlat și
gestionat. Știut fiind că natura este victima, nu numai a activităților determinate de
satisfacerea nevoilor umane, ci și a conflictelor armate, autorii au prezentat cu claritate
unele aspecte și efecte cu care generațiile post conflict vor trebui să trăiască ori să încerce
să la diminueze efectele.
Dimensiunea, caracteristicile și particularităţile de manifestare a conflictelor de
mediu variază pe sisteme economice şi nivele de percepție a actorilor implicați. Autorii
ne propun să considerăm dimensiunea spaţială şi teritorială a conflictelor de mediu, legată
de schimbarea utilizării terenurilor, indusă de documentele de planificare la nivel
național, regional, judeţean, zonal şi local. Planurile de amenajare a teritoriului, planurile
urbanistice şi regulamentele lor de implementare au generat în România conflicte de
mediu dintre cele mai diversificate, dar autorii s-au oprit în mod deosebit asupra celor din
ariile protejate şi din mediile urbane. Conflictele de mediu generate de expansiunea
urbană necontrolată ori de gestionarea greșită a intravilanului şi extravilanului aşezărilor
umane se constituie în exemple incorect gestionate sau mediate.
Cu siguranţă, autorii vor continua cercetările asupra conflictelor de mediu în
ariile protejate, implicând pe de o parte rezidenţii, în cazul parcurilor naturale și
utilizatorii în cazul celor naţionale, iar pe de altă parte administraţiile dornice să
implementeze corect și durabil planurile de management, respectând zonarea prevăzută
de acestea.
Pentru a realiza un management durabil al conflictelor de mediu, considerăm că
se impune să stăpâneşti procesele specifice apariţiei lor, să le anticipezi şi mai mult, să
cunoşti cum trebuie să intervii pentru atenuarea efectelor lor, încă din faza de
implementare a unui proiect potențial conflictual.
Autorii volumului de faţă au subliniat cu claritate că formarea gestionarilor
conflictelor de mediu trebuie axată în primul rând pe comportamentele umane şi să nu
excludă nici un moment OMUL din acţiunile de rezolvare a lor.
Gestionarea conflictelor de mediu presupune cunoaşterea în detaliu a metodelor
de evaluare a conflictelor şi proiecţiei lor, căci de expertiza gestionarilor şi chiar a
mediatorilor, depinde reuşita acţiunilor lor. Un manager al conflictelor de mediu trebuie
să aibă o pregătire profesională aparte, dar şi o percepţie endogenă şi exogenă a acestora.
Mediatorii conflictelor de mediu se impune să perceapă corect că afectarea stării mediului
prin diferite inserţii antropice nu produce efecte unilateral, numai asupra actorilor direct
implicați. Utilizarea resurselor naturale, a unor produse ale mediului sau a mediului în
ansamblul său, duce adesea la apariţia unei “părţi vătămate”, fără putere de apărare, care
trebuie să acceptăm că este de fapt mediul. De exemplu, defrişarea pădurilor conduce la
conflicte de mediu majore între exploatarea biologică şi eroziunea solului. Asanarea
zonelor umede, nu conduce numai la degradarea biodiversităţii, ci şi la modificarea
stabilităţii orizontului superior al solului, la crearea premiselor declanşării eroziunii
mecanice a suprafeței topografice, care poate afecta nu numai utilizarea terenurilor, ci și
confortul uman.
Subliniind cu acuratețe că medierea conflictelor de mediu, spre deosebire de alte
medieri, trebuie să respecte interesul general al mediului, în ansamblul său, dar și al
sănătății publice, autorii atrag atenția asupra nevoii de evaluare a numărului de persoane
afectate de diferite conflicte de mediu.
Accentul deosebit pe care îl pune prin întregul ei conținut lucrarea pe necesitatea
formării gestionarilor conflictelor de mediu este susținut de lipsa în România a celor
care știu să analizeze un conflict de mediu, să gestioneze activitățile de cooperare în
identificarea și rezolvarea conflictelor de mediu, dar mai mult să conștientizeze că omul,
colectivitățile umane nu trebuie excluse din rezolvarea conflictelor de mediu.
Aplicațiile practice din finalul lucrării considerăm că sunt deosebit de valoroase,
căci atrag atenția asupra nevoii de cunoaștere și evaluare corectă a teritorializării reactive
a conflictelor de mediu, acestea putând deveni un analizor al calității locuirii mai ales în
mediul urban, dar și în spațiul anumitor categorii de arii protejate.
Suport teoretic sintetic, model de evaluare, îndreptar în percepția conflictelor de
mediu, lucrarea Managementul conflictelor de mediu, o noutate în domeniu nu trebuie
să lipsească din biblioteca instituțiilor de mediu, ale administrațiilor ariilor protejate, ale
facultăților de profil și ale oricărui cercetător al stării mediului ca suport de viață pentru
comunitățile umane.

Prof.univ.emerit Maria Pătroescu

INTRODUCERE
 Conflictele sunt instrumente extrem de eficiente de dirijare constructivă a
schimbării, în situația în care sunt utilizate cu bună intenție și de către persoane
competente. Cu toate că sunt un factor important de stimulare a progresului, conflictele
nu sunt nici pe departe manifestări dorite în societatea umană. Cel mai frecvent, ele apar,
spontan sau dirijat, cu scopul de a stabili noi echilibre, a destabiliza sisteme socio-
economice, a accesa mai ușor resurse ori servicii ecosistemice sau pentru a devia atenția
de la probleme reale ce se manifestă concomitent. Chiar dacă au ca justificare încălcarea
unor prevederi legislative ori grija față de mediu, interesele de natură politică și
economică sunt, în mod categoric, combustibilii reali ai conflictelor de mediu din
societatea actuală.
Majoritatea conflictelor de mediu au o istorie complexă, în care sentimentele de
suspiciune, neîncredere, neînțelegere, lipsă de simpatie, dorință de putere, se amestecă cu
experiențe anterioare și cu interese dintre cele mai diverse ale unor actori.
Conflicte de proprietate, cele de exploatare a resurselor minerale (din care celebre
pentru România sunt cazurile Roșia Montană și explorarea gazelor de șist) ori forestiere
(campaniile împotriva defrișărilor ilegale), de conversie a spațiilor verzi urbane în spații
construite, de promovare a unor proiecte cu impact asupra mediului (pârtii de schi,
drumuri naționale, investiții în energia verde, facilități pentru managementul deșeurilor,
incineratoare umane, unități industriale cu impact semnificativ asupra mediului), de
extindere a rețelei de arii protejate naturale ori de declarare a unor specii ori habitate în
categoria de protecție strictă, reprezintă doar câteva exemple de conflicte de mediu care s-
au manifestat în societatea românească în ultimii 25 de ani.
Lipsa de maturitate sau voință în înțelegerea adevăratelor mize ale acestor
conflicte de mediu, dar și necunoașterea modalităților de implicare constructivă în diferite
stadii de desfășurare a acestora, au transformat autoritățile și comunitățile locale, în
spectatori ori participanți neputincioși, la aceste spectacole, deseori cu manifestare
publică. Astfel, implicarea ori pasivitatea față de aceste conflicte de mediu, a uzat
considerabil încrederea în instituții, în mecanismele de participare publică și de control a
abuzurilor și a limitat beneficiile la un grup extrem de restrâns de participanți.
Apariția unor organizații non-guvernamentale cu poziții foarte tranșante față de
anumite probleme de mediu a amplificat potențialul de apariție a conflictelor de mediu,
însă a crescut șansele ca acestea să aibă soluționări raționale și corecte, inclusiv pentru
grupurile cu participare pasivă. În acest cadru general, implicarea oamenilor de știință în
evaluarea conflictelor de mediu apare ca un instrument necesar pentru a asigura atât o
expertiză de specialitate, cât și un anumit nivel de transparență și corectitudine.
În acest context a apărut această lucrare, care și-a propus, dincolo de prezentarea
unor aspecte conceptuale, extrem de dezbătute în literatura științifică internațională, să
sugereze metode de analiză și evaluare a conflictelor de mediu, cu aplicabilitate în spațiul
românesc. S-a încercat astfel integrarea dimensiunii spațio-temporale cu cea socio-
istorică, fără de care un conflict de mediu nu poate fi înțeles corect și prin urmare, nici
gestionat și soluționat durabil și echitabil.
Lucrarea Managementul conflictelor de mediu prezintă principalele rezultate
obținute în cadrul proiectului Tinere Echipe PN-II-RU-TE-2011-3-028 Modelarea
impactului asupra mediului indus de tipologiile de incompatibilități în utilizarea
terenurilor din așezările umane. Proiectul a fost implementat de Universitatea din
București – Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, în
perioada 2011-2014, fiind finanțat de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea
Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).
Cartea se adresează, deopotrivă studenților și cadrelor didactice din domeniile
Geografie și Știința mediului, experților implicați în planificarea teritoriului și în
implementarea politicilor de mediu, reprezentanților instituțiilor publice și organizațiilor
non-guvernamentale.
Lucrarea este structurată în cinci capitole, care se doresc a reprezenta un cadru
metodologic pentru analiza conflictelor de mediu din așezările umane.
Capitolul 1 prezintă principalele repere conceptuale referitoare la conflictele
de mediu. Pornind de la ipoteza că situațiile conflictuale sunt evenimente nelipsite în
societatea umană, sunt prezentate principalele abordări ale noțiunii de conflict și de
conflict de mediu. Definirea conceptelor de bază este urmată de prezentarea
caracteristicilor definitorii ale conflictelor de mediu (evenimentul declanșator,
dimensiunea spațială, temporală, ecologică, socio-economică), esențiale pentru
gestionarea lor constructivă. Factorilor declanșatori li se alocă un spațiu de prezentare mai
larg, schimbarea, competiția, aspectele legislative, planificarea teritoriului și conflictele
armate, fiind considerați cei mai importanți determinanți ai conflictelor de mediu.
Capitolul 1 se încheie cu prezentarea efectelor asociate manifestării conflictelor de mediu,
în plan social, economic, ecologic și administrativ, subliniindu-se caracterul
multidimensional, ciclic și sinergic al acestora.
Capitolul 2 abordează categoriile de actori implicați în managementul
conflictelor de mediu, aceștia fiind clasificați în funcție de poziție (inițiatori, afectați
direct și indirect, neutri), de rol (părți aflate în opoziție, autorități cu rol de reglementare,
susținători, lobbiști, mediatori, experți, mass-media) și de regimul juridic al elementelor
disputate (public, privat).
Capitolul 3 prezintă principalele tipologii de conflicte de mediu, considerând
criterii extrem de diverse, care se relaționează de domeniu, proiecția teritorială, modul de
manifestare, funcția implicată, publicul afectat și stadiu în care se află. Astfel, se crează
premisa realizării unui profil sintetic al conflictului de mediu, care să permită selectarea
adecvată a mijloacelor de analiză și a metodelor de gestionare adecvată.
Capitolul 4 încheie într-o manieră logică componenta teoretică a lucrării, prin
prezentarea abordărilor utilizabile în soluționarea conflictelor de mediu. Fără a avea
pretenția de a prezenta toate instrumentele de soluționare a conflictelor de mediu, au fost
selectate câteva abordări utilizate în ultimele decenii în gestionarea conflictelor de mediu:
evaluarea situației inițiale (învățarea colaborativă, transformarea conflictelor, evaluarea
inițială, delimitarea și înțelegerea cauzelor conflictelor), procesele alternative de
rezolvare și strategiile participative de luare a deciziei. Capitolul se încheie cu
prezentarea finalității conflictelor de mediu soluționate, ce fac referire la măsuri
economice, tehnice, spațiale și legale.
Capitolul 5 constituie componenta practică a lucrării, în care sunt prezentate
detaliat metode de evaluare a conflictelor de mediu. Capitolul este structurat în două
secțiuni importante: metode de colectare a datelor (colectarea datelor existente în fluxul
administrativ, aplicarea de chestionare, metoda Delphi sau expert opinion, utilizarea
datelor din mass media) și metode de prelucrare a datelor (analiza spațială și temporală,
analiza cluster, analiza multicriterială, analiza hotspot, analiza pe bază de studii de caz).
Fiecare metodă este descrisă din perspectiva relevanței pentru procesul de analiză și
evaluare a conflictelor de mediu, fiind completată de exemple practice relevante.
Lucrarea a fost realizată în cadrul colectivului Centrului de Cercetare a Mediului
și Efectuare a Studiilor de Impact, care ne-a creat un mediu optim pentru rafinarea ideilor
și raportarea lor la realitățile societății românești. Autorii adresează sincere mulțumiri,
doamnei profesor universitar emerit Maria Pătroescu pentru ideile furnizate în
procesul de revizuire a acestei lucrări, dar mai ales pentru imensele și inestimabilele
sacrificii și investiții, pe care le-a realizat de-a lungul timpului în membrii echipei care au
realizat această lucrare.
Autorii adresează mulțumiri doctoranzilor implicați în procesul de colectare a
datelor, un rol important avându-l Cristiana Maria Ciocănea, Simona-Raluca Grădinaru și
Irina Saghin.
Mulțumiri adresăm tuturor studenților și masteranzilor, care au participat în
procesul de colectare a datelor, necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului
asociat diferitelor categorii de utilizări a terenurilor.
Îmbinarea abordării teoretice cu prezentarea rezultatelor obținute din cercetarea
avansată a conflictelor de mediu fac ca această lucrare să reprezinte un instrument extrem
de util atât pentru practicieni, cât și pentru cei interesați în formarea abilităților de
cercetare a acestei dimensiuni a societății umane.

1. Conflicte de mediu – aspecte

conceptuale
 Situațiile conflictuale reprezintă evenimente nelipsite în societatea umană. Orice
schimbare care se produce într-un teritoriu, indiferent dacă se manifestă la nivelul
componentelor naturale, socio-economice ori politico-administrative, este un potențial
generator de neînțelegeri, tensiuni și conflicte.
Noțiunea de conflict poate fi abordată din perspectivă politică, sociologică,
economică, psihologică, a științei mediului, geografică, semnificația sa esențială în toate
cazurile referindu-se la “o situație în care există o opoziție asupra unor anumite
probleme” (Jeffers, 1999). Această opoziție apare din cauza existenței unei
incompatibilități a părților, problemelor, proceselor ori rezultantelor implicate (Daniels &
Walker, 2001)
Pentru ca o situație să poată fi numită conflictuală ar trebui să prezinte: (i) un
element declanșator (de exemplu confruntare, petiție, reclamație, apel la justiție), (ii) un
prejudiciu perceput, material sau hedonic, (iii) o localizare, (iv) un cadru/context politico-
administrativ preexistent (de exemplu, documente de reglementare), (v) protagoniști cu
poziții divergente și, cel puțin în prezent, (vi) o modalitate de mediatizare (Joerin et al.,
2005). Atitudinea protagoniștilor este subiectivă, în sensul că ceea ce este perceput ca
prejudiciu de cineva, poate să nu afecteze în nici o manieră pe altcineva (Beinat & van
Drunen, 1998).
Faptul că situațiile conflictuale reprezintă o caracteristică a societății este
evidențiat și de diversitatea termenilor utilizați în limbajul curent: neînțelegere, dispută,
ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă, diferend, contradicție de interese, idei
ori sentimente, ciocnire materială ori morală, situație controversată, stare de dușmănie,
divergență, litigiu, controversă, contestare, situație încordată. În această diversitate de
termeni, conflictul este privit ca treapta de maximă ascuțire în evoluția contradicțiilor
antagoniste (DEX, 2012).
Wilmot & Hocker (1998) au realizat o descriere a modului în care sunt ilustrate
conflictele, delimitând trei categorii de asocieri:
- negative (război, violențe, situații explozive, procese, lupte, dezastru,
deficiență de comunicare);
- neutre (joc, aventură eroică, activitate de echilibrare, provocare);
- pozitive (masă de negociere, dialog).
Funcție de stadiul unei situații conflictuale, Torre et al. (2006) identifică
neînțelegeri (divergențe între doi sau mai mulți actori, ce se pot rezolva relativ simplu și
nu generează consecințe importante), tensiuni (accentuarea divergențelor între actori),
conflicte (transferarea divergențelor în plan administrativ prin intermediul petițiilor ori
reclamațiilor) și violențe (exacerbarea divergențelor și încercarea de soluționare apelând
la acte de violență).
Månsson (2014) identifică patru nivele de severitate a situațiilor conflictuale,
respectiv dispute interpersonale, dispute politico-administrative, instabilitate socială și
violențe. Wieviorka (2005) consideră că ținta conflictelor este modificarea poziției
adversarului, iar a violențelor eliminarea adversarului.
Astfel, conflictele au o valență duală: perturbator și obstacol în evoluția
armonioasă a societății umane, economiei ori mediului natural și reglator al relațiilor
umane și stimulant al progresului.
Folger et al. (1997) consideră conflictele unele dintre cele mai dramatice și
traumatizante evenimente din viață, mulți filosofi romantici militând pentru promovarea
unor măsuri de eliminarea a lor.
Pe de altă parte, Aristotel le considera elemente constitutive ale tuturor
societăților umane, fiind absurdă dorința de eradicare a lor. Ele nu sunt o patologie, ci o
modalitate de a regla raporturile sociale (Torre, 2010). Weber (1948) sugerează că
societatea variază între condiția de echilibru și conflict. Astfel, conflictul este endemic în
viața socială, dar tinde să acționeze în favoarea forței mai puternice. Coser (1956)
consideră conflictul ca un proces de stabilizare socială, ce are drept țintă ajustarea
normelor existente și distribuția puterii. Într-o astfel de abordare, este necesară
dezvoltarea unor structuri sociale flexibile, care să tolereze conflictele, să le modereze și
chiar să le instituționalizeze.
Conflictele prezintă o diversitate semnificativă de forme de manifestare, de la
conflicte interpersonale ce ajung până la conflicte între alianțe transnaționale, de la
conflicte sociale la conflicte de ordin politic-administrativ, de la conflicte culturale la
conflicte de ideologii.

1.1 DEFINIREA CONFLICTELOR DE MEDIU

O situație conflictuală poate fi considerată conflict de mediu atunci când există

cel puțin un actor care își exprimă îngrijorarea privind nerespectarea unor principii
promovate prin politicile de mediu de către planul, proiectul ori activitatea celuilalt actor
și promovează acțiuni prin care se opune acestuia (Schmidtz, 2002; Torre et al., 2014).
Prin sintagma conflict de mediu (environmental conflict, în limba engleză sau
conflit d'environnement, în limba franceză) se definește o “interacțiune incompatibilă
între cel puțin doi actori ce vizează utilizarea unei resurse naturale, în care unul dintre
actori este afectat de interacțiune, iar celălalt ignoră acest prejudiciu” (Mason & Muller,
2007). O altă definiție a acestui tip de conflict este propusă de Melé (2012), care îl
caracterizează ca pe “o plângere privind poluarea sau riscul tehnogen la care sunt expuși
cei care locuiesc în proximitatea unei activități cu impact asupra mediului”.
Lumerman et al. (2011) definesc conflictele socio-environmentale, ca fiind
conflicte ce implică populația și mediul de care aceasta depinde, ca stare de sănătate,
calitatea locuirii, securitate, etc. Ele apar când doi sau mai mulți actori sunt nemulțumiți
de distribuția unor aspecte materiale sau simbolice, legate de controlul, utilizarea ori
accesul la o resursă naturală și acționează pe baza percepției problemei. În această
perspectivă, conflictele de mediu sunt construcții sociale cauzate de diferite întâmplări și
interpretări ale grupurilor implicate în acțiuni și evenimente.
Sidaway (2005) consideră conflictele de mediu ca fiind legate în mod direct de
politicile de mediu, ele angajând participanți cu interese concurențiale și ocupând de
multe ori arena publică. Ele sunt caracterizate prin complexitate, îndreptate declarativ mai
mult spre principii decât spre avantaje materiale, cu participanți diverși ce afirmă că
reprezintă interesul public și cu dinamică puternic influențată de aspectele culturale.

1.2 CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu pot fi definite prin mai multe caracteristici, a căror

cunoaștere este esențială pentru gestionarea lor spre reducerea impactelor negative asupra
societății, mediului și economiei (Fig. 1). De aceea conflictele de mediu pot fi înțelese și
soluționate eficient prin determinarea următoarelor caracteristici: evenimentul
declanșator, dimensiunea spațială, dimensiunea temporală, dimensiunea ecologică și
dimensiunea socio-economică (Diehk & Gleditsch, 2001; Lester & Hutchins, 2013).

Fig. 1 – Dimensiuni ale conflictelor de mediu

1.2.1 Eveniment declanșator

Evenimentul declanșator poate fi legat de elemente de natură materială (de

exemplu, o infrastructură sau un echipament cu impact asupra mediului), dar și de natură
imaterială (de exemplu, conflictele referitoare la modul de gestionare al unor bunuri sau
spații de patrimoniu natural ori cultural (Melé, 2005)).
 Gama evenimentelor declanșatoare este foarte extinsă, de la dispute privind
localizarea infrastructurilor de transport (Gresch & Smith, 1985), a facilităților publice și
a modurilor de utilizare a terenurilor în zone cu restricții (Meyer & Brown, 1989) la
opoziții privind localizarea noilor proiecte de dezvoltare (Saint et al., 2009), cum ar fi
echipamente de energie regenerabilă, unități industriale ori centre comerciale. La acestea
se adaugă conflictele generate de degradarea mediului, schimbările de mediu, diminuarea
resurselor naturale regenerabile, combinarea variabilelor ecologice cu cele socio-politice
(Pearce, 2000). Acestea sunt abordate pe larg în subcapitolul 1.3.

1.2.2 Dimensiunea spațială

Fiecare conflict de mediu este înscris într-un teritoriu care îi modelează evoluția,
varietatea de actori implicați și modalitățile de gestionare. În funcție de scara de abordare
și spațiul pe care se desfășoară, conflictele de mediu pot fi punctiforme (dispute privind
construirea unui aeroport), liniare (opoziții privind construirea unei linii de cale ferată)
ori difuze (protestele împotriva utilizării pesticidelor în agricultură).
Scara de manifestare a conflictelor de mediu este o caracteristică esențială pentru
selectarea modalităților de management. Astfel, cele mai multe conflicte de mediu au
manifestare locală (Lake, 2001). Aceste conflicte la nivel local sunt relaționate cu
sindroamele referitoare la acceptabilitatea socială a unor proiecte: NIMBY (Not In My
Back Yard – Nu In Spatele Curții Mele) și LULU (Locally Unwanted Land Uses -
Utilizări ale Terenului Nedorite la Nivel Local) (Dear, 1992; Freudenburg & Pastror,
1992; Johnson & Scicchitano, 2012; Smith & Desvousges, 1986), care indică prin prisma
interesului personal că anumite moduri de utilizare a terenului, servicii sau facilități
trebuie localizate în altă parte din cauza efectelor nefaste percepute sau reale. Conform lui
Freudenburg & Pastror (1992) diferența între cele două sindroame este că NIMBY apare
când există dezacorduri privind localizarea unei funcții, pe când LULU se referă la
efectele negative ale funcției în sine.
Complexitatea acestor conflicte crește cu cât scara lor de manifestare este mai
mare. Astfel, conflictele de mediu regionale și naționale implică opoziții față de aspecte
care au consecințe mai extinse, fiind în multe situații conflicte între grupuri mari de
interese, cu valori și identitate extrem de diferite, dar și cu putere mult mai mare. Astfel
de conflicte pot apărea în cazul proiectelor de construcție a unor infrastructuri de
dimensiuni ridicate (lacuri de acumulare, autostrăzi, pasaje supraterane, magistrale de
metrou, conducte de transport a petrolului), exploatarea unor resurse de interes național
(hidrocarburi, minereuri, agregate minerale), promovării unor proiecte în arii protejate
naturale de interes național (activități de exploatare intensivă a resurselor naturale,
activități industriale), impactul lor ridicat asupra mediului natural și socio-economic
contrapunându-se interesului public invocat.
 La scară continentală și globală, actorii implicați depășesc sfera statelor
naționale, iar mecanismele de soluționare sunt mult mai complexe. Astfel de conflicte
sunt legate de nerespectarea convențiilor și tratatelor internaționale (regimul substanțelor
și deșeurilor periculoase, comerțul cu specii de plante și animale protejate, exploatarea
resurselor, etc.), identificarea unor consecințe negative ale unor intervenții antropice
(acidifierea mediului în țările nordice, transferul interstatal al poluanților, extincția
speciilor, defrișarea pădurilor), poluări accidentale (ExxonValdez, British Petroleum în
Golful Mexic), exploatarea unor resurse comune (resurse piscicole oceanice) ori de
problemele globale de mediu (deșertificare, schimbări climatice globale).
La nivel global există sindroamele NOTE (Not Over There Either - Nici Măcar
Acolo), sau NOPE (Not On Planet Earth - Nu pe Planeta Pământ), care indică opoziții
radicale privind realizarea unor proiecte (Dear, 1992). Susținătorii acestora luptă pentru
interesul general și nu cel personal sau de grup, precum în conflictele de tip NIMBY
(Wolsink, 1994).

1.2.3 Dimensiunea temporală

Funcție de dimensiunea temporală, conflictele de mediu pot fi istorice

(moștenite), actuale ori potențiale, ele putând avea caracter latent (pasiv) ori activ,
permanent ori temporal. Conflictele privind localizarea unui incinerator de deșeuri nu
sunt permanente, deoarece pot fi eliminate imediat ce se ia o decizie care conduce la un
consens. Conflictele latente nu au fost exprimate prin nici un fel de element de raportare,
fiind vorba mai mult de tensiuni ce se acumulează și se manifestă în momentul în care
evenimentul declanșator le activează (Mayer, 2009). De exemplu, există opoziții privind
potențiale perturbări, pe care o infrastructură de transport le poate genera, când aceasta se
află în stadiul de proiect, înainte ca orice fel de poluare să se fi produs. În momentul în
care această infrastructură este realizată, se poate materializa și conflictul.
Conflictele de mediu apar în faza de organizare a șantierului (din cauza
exproprierilor), în faza de construcție (traversarea unor proprietăți, extragerea de materii
prime), în faza de exploatare (externalități de mediu cu impact asupra sănătății populației)
ori în faza de postactivitate (contaminarea mediului cu substanțe persistente).
Un alt aspect important în analiza conflictelor de mediu este reprezentat de
succesiunea evenimentelor (Fig. 2).
 Fig. 2 – Succesiunea derulării conflictelor de mediu (prelucrare după Sidaway (2005))

Conflictele sunt o rezultantă a acumulării unor tensiuni, generate de cauze foarte

diverse (faza de acumulare). Tensiunile acumulate în timp tind să contureze tabere
adverse, care au tendința de a forța câștigarea a cât mai multă influență, pe fondul
existenței unor slăbiciuni ale adversarilor, incertitudinilor ori a comunicării deficitare
(faza latentă). După etapa de acumulare a tensiunilor și odată cu intensificarea acțiunilor
părților implicate începe escaladarea conflictului (faza de escaladare). Ulterior taberele
adverse caută legitimitate, putere mai mare și încearcă să-și susțină punctul de vedere,
urmărind o soluționare favorabilă (declanșare și faza activă). Această succesiune a
evenimentelor este valabilă îndeosebi pentru conflicte cu caracter cronic și care periodic
se acutizează și evoluează spre crize profunde (Fig. 3).
Astfel, la nivelul unui oraș, dezvoltatorii imobiliari și organizațiile pentru
protecția mediului care militează pentru protecția spațiilor verzi se află într-o opoziție
permanentă. Materializarea opoziției și declanșarea factuală a conflictului, cu fazele
enumerate mai sus, este strâns legată de demararea lucrărilor de defrișare și decopertare a
unei suprafețe verzi.

Fig. 3 – Evoluția conflictelor de mediu după declanșarea la nivelul comunităților umane

Încheierea unui conflict se produce printr-o decizie a părților implicate, a unei

structuri ierarhice superioare opozanților, a unui arbitru independent, acceptat de părți sau
desemnat ca atare în angrenajul social (instanțele judecătorești), ce se poate caracteriza
printr-o poziție rigidă (rezistență la schimbare, înclinarea balanței în favoarea părții
câștigătoare, revenirea conflictului la o fază latentă) ori flexibilă (acomodarea cu
schimbarea, redistribuirea echitabilă a puterii ori a beneficiilor) (Sidaway, 2005).
 1.2.4 Dimensiunea ecologică

Dimensiunea ecologică este descrisă prin relaționarea directă sau indirectă a

conflictului cu impactul asupra mediului. Conflictele de mediu se pot lega de activități cu
impact redus asupra mediului, în special în cazul celor locale, sau major, când efectele
sunt ireversibile (exploatarea resurselor neregenerabile, a unor specii până la extincție),
de lungă durată (supraexploatarea ecosistemelor), sau care afectează sănătatea umană
(poluarea apei, aerului, solului).
Dimensiunea ecologică nu este relaționată doar de efectele negative ale unor
activități antropice asupra structurii și funcționalității mediului, dar și de concordanța cu
principiile dreptului mediului, obiectivele politicilor și strategiilor de mediu și respectarea
prevederilor legislației de mediu.
Conflictele de mediu pot avea, ca motivații declanșatoare, punerea în pericol a
atingerii unor ținte stabilite prin politicile și strategiile de mediu. Organizațiile non-
guvernamentale, iar în ultimii ani și administrația publică, folosește ca argumente pentru
blocarea unor proiecte de dezvoltare, lipsa de concordanță cu politici transnaționale,
impuse prin convenții, tratate, politici sau strategii. Ținta de 26 m2 de spațiu
verde/locuitor pentru orașele din România a determinat o limitare semnificativă a
conversiei suprafețelor oxigenante în spații construite, dar și derularea unor conflicte de
mediu extrem de complexe și de interesante din perspectiva finalității.
Din perspectiva respectării principiilor dreptului mediu, relevant este conflictul
dintre conservaționiști și excepționaliști (Wilson, 2006). Dacă conservaționiștii militează
pentru urgența intervenției stopării declinului biodiversității la scară globală, regională și
locală, excepționaliștii susțin că pauperizarea biosferei poate fi compensată prin invențiile
din cercetarea genetică și robotică.

1.2.5 Dimensiunea socio-economică

Declanșarea conflictelor de mediu are mereu loc în interacțiune cu factori socio-

economici și politici, nefiind niciodată detașată de aceștia (Mason & Spillman, 2002).
Cele mai multe conflicte de mediu sunt activate de aspecte din societate, elementul social
fiind cel în jurul căruia definiția conflictului este construită (Weeks, 1992). Astfel,
grupuri de persoane unite de aceleași îngrijorări, legate de calitatea mediului și a
securității personale, se mobilizează și reacționează chiar și împotriva unor infrastructuri
care sunt în stadiul de plan ori proiect, înainte ca efecte materiale să se fi produs (Lecourt
& Baudelle, 2004).
Din punct de vedere social, conflictele de mediu sunt definite prin:
 Elemente de raportare/mediatizare. În prezent, existența unui element de
raportare este un aspect important pentru ca o situație tensionată să fie desemnată conflict
ce necesită o abordare instituțională. Acesta poate avea diverse forme:
 petiții și reclamații, care pot conduce inclusiv la acțiuni în justiție;
 manifestări publice prin care actorii afectați se grupează și acționează
pentru a lupta împotriva a ceea ce îi deranjează;
 mediatizare prin intermediul mass-media sau chiar ONG-urilor.
Actori implicați. Actorii implicați în conflicte au poziții (atitudini în procesul de
negociere, ce pot fi de revendicare, cerere ori soluționare), interese (motivații, nevoi,
dorințe), valori și convingeri (viziune) (Madden & McQuinn, 2014; Sidaway, 2005), ce
sunt influențate deseori de caracteristicile culturale locale, regionale ori naționale.
Aspectele economice, politice și administrative sunt frecvent relaționate cu dimensiunea
socială a conflictelor. În conflictele de mediu actorii pot fi statul și autoritățile publice
regionale/locale, companiile și investitorii privați, cetățenii (locuitori, turiști, proprietari
de terenuri, etc.), organizațiile pentru protecția mediului, birourile de planificare, experții
din diferite domenii de activitate, organizațiile non-guvernamentale sau grupuri
comunitare unite în funcție de similitudinea aspectelor asupra cărora există opoziție.
Actorii implicați într-un conflict de mediu pot fi cei care propun sau susțin o
activitate și cei care contestă, cu argumente convingătoare sau nu, activitatea respectivă.
Când subiectul conflictului se referă la resursele naturale, opozițiile sunt în principal între
cei care au interese în exploatarea unei resurse și cei care au drepturi sau vor protecția
resursei respective. În cazul în care conflictele de mediu se datorează unor hazarde
tehnologice, actorii care intră în conflict sunt pe de-o parte dezvoltatorii activității
poluatoare, iar pe de altă parte actorii care contestă activitatea și se simt afectați. Analiza
detaliată a caracteristicilor actorilor implicați în conflicte face obiectul capitolului 2.
Interese privind soluționarea sau menținerea conflictelor. În funcție de interesele
actorilor, există conflicte de mediu care pot fi rezolvate, în situația în care toți actorii
implicați în conflict reușesc să-și atingă obiectivele (prin negocieri și dialog ajung la
stabilirea unui compromis) și conflicte care nu pot fi rezolvate (niciun actor nu reușește
să-și atingă obiectivele dorite, conflictul devenind distructiv) (Lewicki et al., 2003).
Conflictele de mediu pot fi reactive, când există doar opoziție din partea
actorilor, fără posibilitate de negociere (de exemplu, comunitățile locale reacționează prin
proteste la efectele negative generate de o haldă de steril, care are un proprietar
necunoscut), sau proactive, când se propun alternative pentru proiectul asupra căruia
există dispute (de exemplu, comunitățile umane negociază cu proprietarul haldei
aternative viabile pentru reducerea dimensiunii efectelor negative) (Renau & Trudelle,
2012).
 1.3 FACTORII DECLANŞATORI AI CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu sunt adesea profunde, multidimensionale, prelungite,

interconectate la micro și macroscară cu alte conflicte, fiind caracterizate prin asimetrie în
distribuția puterii (Miall, 2004; Walker & Daniels, 1997).
Declanșatorii conflictelor de mediu sunt legați de: credințe (percepția a ceea ce
este corect și incorect), interese (competiția pentru resurse ori putere), date (informațiile
deficitare pentru înțelegerea conflictului), relații (modalități de comunicare deficitare,
neînțelegeri între părți) și proceduri (reglementări neclare, lipsa de transparență ori
participarea deficitară în procesul de luare a deciziei) (Lumerman et al., 2011).
Torre (2010) consideră că promovarea dezvoltării durabile și schimbarea
modelelor de consum ale populației sunt printre cei mai importanți declanșatori actuali de
conflicte de mediu. Madden & McQuinn (2014) susțin că, în general, schimbarea,
competiția, prevederile legislative și planificarea teritoriului, sunt cele mai importante
cauze ale conflictelor de mediu.

1.3.1 Schimbarea

Orice schimbare este un potențial generator de conflicte. Indiferent de domeniul

în care se manifestă (planificarea teritoriului, utilizarea terenurilor, industrie, agricultură,
administrație, etc.), schimbările determină repoziționări ale diferiților actori care își pot
simți interesele afectate (Torre et al., 2014). Schimbarea poate fi substanțială sau
limitată, privitoare la accesul la resurse individuale sau colective (Bouwma et al., 2010),
legată de domeniul legislativ sau de o serie de aspecte culturale.
De asemenea, ca urmare a unor informații noi sau mai bine distribuite pot apărea
schimbări în percepția și modul de abordare a unor probleme specifice, ce pot avea un
anumit potențial conflictual. De exemplu, în cazul conflictelor legate de combaterea
schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, companiile ce
lucrează în industria combustibililor fosili vor considera ca fiind nesustenabile economic
și social costurile mari necesare aplicării unor măsuri de prevenire, în timp ce
reprezentații publicului larg percep ca fiind intolerabile costurile mari ce vor apărea dacă
nu se iau măsurile corespunzătoare.
Utilizarea terenurilor, expansiunea urbană, crearea unor vecinătăți mixte,
promovarea ori funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului, inclusiv
dezvoltarea proiectelor de producere a energiei regenerabile, implementarea unor măsuri
de conservare a biodiversității (declararea de arii protejate), mutațiile pentru accesarea
resurselor, modificările legislative, divergențele culturale, poziția diferitelor grupuri de
interese, sunt principalele domenii de manifestare a schimbărilor ce pot declanșa conflicte
de mediu (Fig. 4).
 Fig. 4 - Schimbări generatoare de conflicte de mediu

1.3.1.1 Utilizarea terenurilor și a resurselor teritoriale

Modificările induse în utilizarea terenurilor și a altor resurse teritoriale, fără o

mediere prealabilă a intereselor, reprezintă cauza celor mai frecvente conflicte de mediu
la scară locală, fiind legate direct de dreptul de proprietate sau de utilizare a acestora.
Astfel, atunci când există preferințe diferite privind modul de utilizare a terenurilor
(Havel, 1986), dezacorduri privind dreptul de proprietate sau consecințe negative ale unor
utilizări învecinate (d'Estree et al., 2002), situațiile conflictuale se dezvoltă rapid (Vânău,
2011).
Aceste conflicte au fost definite de von der Dunk et al. (2011) drept conflicte ce
apar atunci când proprietarii de terenuri au interese incompatibile în legătură cu anumite
suprafeţe, rezultând din efectele negative generate de modul de utilizare al terenurilor. În
urma analizei conflictelor dintr-o zonă periurbană din Elveția, von der Dunk et al. (2011)
identifică drept motivații ale conflictelor legate de utilizarea terenurilor: 1) poluarea
fonică (declanșată de traficul rutier sau alte activități); 2) disconfortul vizual (în special
din cauza aspectului considerat inestetic al unor clădiri moderne sau facilități industriale);
3) pericolul asupra sănătății (radiațiile emise de antenele de telefonie mobilă, conflictele
NIMBY); 4) intențiile de conservare a naturii; 5) intențiile de conservare a elementelor de
patrimoniu cultural și 6) schimbările etnice și confesionale la nivelul unor comunități
umane.
Un alt factor generator de schimbare este urbanizarea, ce favorizează apariția
conflictelor de mediu în special prin crearea unor vecinătăți mixte (Fontan et al., 2012;
Ioja et al., 2014; Ioja & Tudor, 2012; Niță et al., 2014; Patru-Stupariu et al., 2011;
Pătroescu & Cenac-Mehedinţi, 1999; Stan, 2009). Astfel, apar multe vecinătăți ce pot
deveni incompatibile, câteva exemple fiind menționate în Tabelul 1.
Incompatibilitățile funcționale se referă la fapte, valori, interese, judecăți,
persoane, istorii sau aspecte culturale relaționate de teritoriu, care se situează pe poziții
divergente (Daniels & Walker, 2001). Incompatibilitățile funcționale reprezintă
juxtapunerea unor spaţii care generează contradicţii funcţionale, instabilitate şi conflicte,
conducând la deteriorarea calităţii mediului. Ele se materializează prin respingerea de
către anumite utilizări ale funcţiilor din proximitate din cauza existenţei unor externalităţi
negative de amploare, de ordin economic, social, environmental ori sanitar (Taleai et al.,
2007). Incompatibilitățile funcționale pot fi ierarhizate funcție de dimensiunea
conflictuală a asocierii cu vecinătățile astfel: utilizări incompatibile (asocierea între o
utilizare cu agresivitate ridicată și una sensibilă: rezidențial-industrie chimică, construcții
în zone strict protejate), utilizări potențial incompatibile (asociere între o utilizare
potențial agresivă și una sensibilă: cimitir-rezidențial) și incompatibilități percepute
(influențate de percepție ori de fondul cultural) (Fig. 5).
Modul în care incompatibilitățile funcționale pot genera conflicte de mediu este
dependent de: (i) dimensiunea spațiului asociat funcției conflictuale ori potențial
conflictuale, (ii) agresivitatea problemelor generate de diferitele moduri de utilizare a
terenului, (iii) dimensiunea externalităților, (iv) distanța dintre moduri de utilizare a
terenului potențial generatoare de conflict și spații sensibile (în special spații rezidențiale,
unități educaționale sau sanitare), (v) activitățile asociate și dimensiunea acestora, (vi)
numărul de locuitori expuși sau suprafața spațiilor sensibile aflate în raza critică de
manifestare a incompatibilităților (în funcție de tipul și caracteristicile modului de
utilizare a terenului, legislația națională sau anumite organisme internaționale stabilesc
dimensiuni ale zonelor de protecție obligatorii) și (vii) scara spațială la care se realizează
analiza (CCMESI, 2014).
Cauzele principale ale asocierii dintre funcţiile incompatibile sau conflictuale
sunt: extinderea firească a localităţilor, ca şi consecinţă a creşterii populaţiei, a dezvoltării
economice, a includerii unor terenuri în cadrul intravilanului (Fig. 5); greşelile de
planificare a teritoriului generate de o documentare inadecvată, interese individuale; lipsa
de spaţiu construibil în alte locaţii care să permită evitarea asocierilor nedorite; creşterea
numărului de locuitori şi cerinţa pentru servicii accesibile (de exemplu, comerciale,
medicale).
 Tabel 1
Exemple de asocieri potențial conflictuale studiate în literatura științifică internațională
Asocieri de
utilizări Categorii de
Autori Externalități negative principale
potențial activități
conflictuale
(Bloodworth et al., ex: impact asupra peisajelor, limitarea
cariere
2009) serviciilor ecosistemice
ex: risc de accidente, risc asupra sănătății,
centrale nucleare (Keller et al., 2012)
contaminarea mediului, deșeuri radioactive
centrale ex: risc asupra sănătății (ex: boli
(Liu et al., 2012)
termoelectrice respiratorii), acidifierea mediului
(Molnarova et al.,
industrial / turbine eoliene 2012; Pedersen, ex: poluare estetică, zgomot
rezidențial 2011)
combinate chimice (López-Navarro et ex: contaminarea componentelor mediului,
și petrochimice al., 2013) explozii, risc asupra sănătății
ex: ape uzate încărcate cu substanțe
abatoare (Bugallo et al., 2014)
organice, mirosuri neplăcute
ex: poluarea apelor prin deversarea apelor
tăbăcării (Gomes et al., 2011) uzate puternic cu substanțe chimice,
mirosuri neplăcute
ex: mirosuri neplăcute, zgomot, risc asupra
depozite de deșeuri (Che et al., 2013;
sănătății, scăderea atractivității și
solide Owusu et al., 2012)
productivității terenurilor
servicii ex: risc asupra sănătății populației, risc de
stații de epurare a (Lebrero et al., 2011;
publice/ contaminare a apelor și resurselor biologice,
apelor uzate Peterson et al., 2011)
rezidențial mirosuri neplăcute
(Fiedler et al., 2012;
ex: contaminarea solului, afectarea
cimitire Jonker & Olivier,
peisajului
2012)
(Suau-Sanchez et al., ex: zgomot, vibrații, poluarea aerului și a
aeroporturi
2011) solului, consum de spațiu
(Barros et al., 2013; ex: risc asupra sănătății din cauza
autostrăzi Hels & Buchwald, contaminării aerului cu poluanți, zgomot,
infrastructură 2001) fragmentarea peisajelor
de transport/ ex: risc asupra sănătății populației,
rezidențial accentuarea dezechilibrelor dintre spațiile
parcări (Davisa et al., 2010)
construite și cele verzi, zgomot, poluarea
aerului
(Bowes & Ihlanfeldt,
gări 2001; Bruinsma et ex: zgomot, insecuritate
al., 2007)
comercial/ (Kajalo & Lindblom,
centre comerciale ex: insecuritate, aglomerație
rezidențial 2010)
ex: impact social, zgomot, deșeuri,
cazinouri (Lee et al., 2010)
recreațional/ aglomerarea traficului, insecuritate
rezidențial
(Jim & Shan, 2012;
parcuri urbane ex: zgomot, insecuritate, deșeuri
Tse et al., 2012)
 Fig. 5 - Exemple de probleme generate de incompatibilitățile funcționale

1.3.1.2 Promovarea și funcționarea unor activități cu impact negativ asupra

mediului

Planurile, proiectele și activitățile cu impact negativ asupra mediului reprezintă

una dintre cele mai frecvente cauze ale conflictelor de mediu.
Activarea conflictelor legate de promovarea și funcționarea unor activități cu
impact asupra mediului apare, în special, când unul dintre factorii interesați, încearcă să
blocheze investiția, care îi este concurentă, incomodă sau nedorită. Mass-media sau
răspândirea unor zvonuri legate de impacturile negative reprezintă pârghiile utilizate
pentru activarea conflictului. Publicul nu reprezintă în acest cadru, în cele mai multe
situații, decât un simplu instrument pentru rezolvarea unor diferende și nu un beneficiar
real al avantajelor ce rezidă din procesul de negociere.
 Un cadru instituționalizat pentru gestionarea conflictelor de mediu este oferit de
procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Evaluarea impactului asupra
mediului include, în toate cele trei etape ale procesului de obținere a avizelor, acordurilor
ori autorizațiilor de mediu (încadrare, definirea domeniului evaluării și realizarea
raportului, analiza calității raportului și luarea deciziei), proceduri foarte clare legate de
participarea publicului. Astfel, instituțiile de mediu încearcă să limiteze conflictele de
mediu actuale ori viitoare prin considerarea tuturor opiniilor pertinente legate de
impacturile asupra mediului asociabile cu planul, proiectul ori activitatea propusă și
includerea lor documentată în conținutul documentelor tehnico-juridice emise.
În cazul investițiilor cu impact asupra mediului, unde grupurile de interese sunt
foarte puternice, rolul instituțiilor de mediu și uneori al publicului, devine extrem de
redus. În aceste situații, problemele de mediu devin doar motivația conflictului, care are
cauze mult mai profunde, de obicei de ordin politic ori economic.
Astfel, procedura de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă unul dintre
cadrele dorite de desfășurate a conflictelor de mediu, întrucât oferă posibilitatea găsirii
unor soluții mult mai rapide, mai raționale și mai apropiate de interesele părților
implicate.
În România, sunt puține exemple de conflicte de mediu soluționate în urma
derulării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Din acest motiv, încrederea
în acest instrument este limitată, iar conflictele de mediu legate de promovarea și
funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului își găsesc adesea alte scene
de manifestare.
Câteva exemple de activități cu impact asupra mediului, ce stau la baza
declanșării conflictelor de mediu sunt prezentate în Tabelul 2.

Tabel 2
Efecte negative asociate diferitelor utilizări ale teritoriului ce pot activa conflicte de mediu

Spații industriale
 Poluarea aerului (inclusiv mirosuri neplăcute) prin emisii de substanţe poluante ca urmare a
activităţilor de producţie şi transport (Sofar et al., 2012);
 Formarea ploilor acide ca urmare a emisiei de substanțe acidifiante în atmosferă;
 Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane prin eliminarea apelor uzate;
 Poluarea solului prin depunerea pulberilor sedimentabile eliminate în aer, prin generarea de ploi
acide sau prin infiltraţii directe de poluanţi în sol;
 Nivel ridicat de zgomot şi vibraţii generat de activităţile desfăşurate şi trafic;
 Producerea de deşeuri (Lejana & Smith, 2006), în special de deşeuri periculoase, ce pot rezulta din
activităţile industriale;
 Atragerea de organisme nedorite (şobolani, câini);
 Expunerea, în special a angajaţilor, la substanţe periculoase, ce creşte riscului de îmbolnăvire
(Marques & Lima, 2011; Morra et al., 2009);
  Disconfort vizual;
 Accentuarea segregării sociale;
 Scăderea atractivităţii pentru investiţii imobiliare a spațiilor afectate direct ori indirect de activitățile
industriale;
 Reducerea securităţii locuirii;
 Aglomerarea traficului şi intensificarea traficului greu (impact mai ridicat asupra mediului);
 Expunerea la hazarde tehnogene.
Spații medicale
 Generator de deşeuri periculoase (Voudrias et al., 2012);
 Concentrația ridicată de substanțe biologic active;
 Emisia de substanţe poluante în atmosferă (Alexis & Liakos, 2013);
 Generarea de mirosuri neplăcute, mai ales în cazul cabinetelor medicale stomatologice şi a clinicilor
veterinare localizate în cadrul clădirilor de locuinţe;
 Deversarea de substanţe complexe în sistemul de canalizare (dezinfectanţi, produse farmaceutice
nemetabolizate, substanţe active folosite în sistemul de diagnostic, medicamente) (Emmanuel et al.,
2005; Ferrando-Climent et al., 2014; Varela et al., 2013);
 Consum foarte ridicat de energie ca urmare a funcţionării continue a echipamentelor de răcire şi
încălzire în scopul menţinerii unei temperaturi constante (Santamouris et al., 1994);
 Generarea unui nivel ridicat de zgomot ca urmare a accesului ambulanţelor (în special în cazul
spitalelor de urgenţă);
 Creşterea riscului de îmbolnăvire pentru populaţia din proximitate.
Spații comerciale și de servicii
 Nivele ridicate de zgomot şi vibraţii ca urmare a creşterii traficului, în special în zona centrelor
comerciale importante;
 Poluarea aerului (compuşi organici volatili – benzen, toluen, etilbenzen, xilen, naftalen - în cazul
benzinăriilor), generate atât de mijloacele de transport care accesează spaţiul comercial sau de
servicii, cât şi de activităţile desfăşurate în cadrul acestor spaţii;
 Mirosuri neplăcute degajate de unele tipuri de activităţi (compuşi organici volatili în cazul
benzinăriilor, deşeuri organice în cazul pieţelor deschise sau chiar al halelor etc.);
 Generare de deşeuri, în special deşeuri de ambalaje şi deşeuri organice şi depozitarea lor
neconformă în cazul comerţului stradal;
 Riscuri sanitare în cazul comercializării de produse perisabile (pieţe deschise şi închise şi chiar
centre comerciale) prin nerespectarea cu stricteţe a normelor sanitare şi de igienă;
 Posibilitatea apariţiei organismelor nedorite (şobolani,câini), în cazul depozitării neconforme a
produselor alimentare şi a deşeurilor;
 Aglomerarea traficului în centrele comerciale mari;
 Atragerea comerţului stradal neorganizat (în special în jurul pieţelor deschise şi al halelor);
 Poluarea luminoasă generată de reclamele ce însoţesc centrele comerciale;
 Riscul de apariţie a unor hazarde tehnogene (explozii şi incendii);
Infrastructura de transport
 Poluarea aerului cu particule în suspensie şi gaze emise de mijloacele de transport (gaze de
eşapament, compuşi organici volatili etc.) (Corfa et al., 2004) şi de activităţile conexe ce au loc în
cadrul spaţiilor de transport (ex.: aeroporturi - monoxid de carbon (Stettler et al., 2011), ozon,
compuşi organici volatili, oxizi ai azotului (Unal et al., 2005), hidrocarburi non-metanice (Clark et
al., 1983), particulele în suspensie produse la decolare (Hsu et al., 2013; Stettler et al., 2011; Zhu et
 al., 2011));
 Mirosuri neplăcute cauzate de gazele emise (resimţite în special în autogări, autobaze) şi
depozitarea combustibililor;
 Nivele ridicate de zgomot şi vibraţii (Mato & Mufuruki, 1999), ce cresc riscul de îmbolnăvire a
angajaţilor şi a populaţiei expuse;
 Poluarea apelor ca urmare a scurgerilor accidentale de combustibil sau a spălării mijloacelor de
transport.
Servicii publice
 Poluarea aerului, în special sub influenţa depozitelor de deşeuri şi a incineratoarelor;
 Mirosuri neplăcute specifice rampelor de deșeuri (Young & Parker, 1983), staţiilor de compostare,
staţiilor de epurare a apei (Roeleveld et al., 1997) şi incineratoarelor;
 Poluarea apelor subterane sau de suprafaţă, ca urmare a infiltrării levigatului (Mwiganga &
Kansiime, 2005);
 Poluarea solului, cauzată de infiltrarea levigatului (accidental sau din cauza neoperării
corespunzătoare a depozitului de deşeuri – contaminare cu anioni, metale grele (Kasassi et al.,
2008), compuşi organici (Roots et al., 2004), modificarea pH-ului (Hernández et al., 2012)),
depozitarea cenuşii rezultate în urma procesului de incinerare, depunerea poluanţilor atmosferici pe
sol (în principal metale grele) şi de anumite practici de înhumare (contaminarea solului cu ape
reziduale, reziduuri organice şi agenți biologici);
 Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor periculoase;
 Scăderea atractivităţii zonelor din proximitate;
 Disconfort vizual;
 Creşterea riscului de îmbolnăvire în cazul depozitelor de deşeuri (Omar et al., 2012) şi al cimitirelor
(World Health Organization - Regional Office for Europe, 1998);
 Apariţia fenomenului de segregare socială (în special în proximitatea depozitelor de deşeuri).
Spații de agrement
 Nivele ridicate de zgomot generat atât de mijloacele de transport, cât şi de unele tipuri de activităţi
desfăşurate (ex.: concerte în aer liber);
 Generare de deșeuri;
 Poluare luminoasă (reclamele expuse pe faţadele clădirilor);
 Aglomerarea zonei, permanent în cazul mall-urilor sau ocazional în cazul bazelor sportive
importante sau a locaţiilor pentru organizare de evenimente în aer liber.
Terenuri și clădiri abandonate
 Poluarea aerului cu pulberi în suspensie generate de clădirile aflate într-un stadiu înaintat de
degradare sau de spaţiile demolate şi lipsite de vegetaţie;
 Atracție pentru dezvoltarea depozitelor de deşeuri neorganizate (în principal deşeuri menajere şi
deşeuri din construcţii sau demolări), ce determină mirosuri neplăcute generate de deşeurile de pe
amplasament și atragerea de organisme nedorite (câini comunitari, şobolani);
 Disconfort vizual;
 Segregare socială;
 Posibilitatea apariţiei de locuinţe improvizate;
 Insecuritate.

Dezvoltarea unor proiecte energetice verzi, ca urmare a cererii tot mai mari
pentru energia regenerabilă au determinat schimbări importante, ce se constituie în
declanșator al conflictelor de mediu. Creșterea numărului de echipamente pentru
producerea energiei eoliene (turbine eoliene), solare (panouri solare fotovoltaice),
hidroenergiei (microhidrocentrale) și a biomasei (centralele pe baza de biomasă)
generează conflicte din cauza extinderii spațiale destul de vaste și a problemelor de mediu
asociate. Turbinele eoliene pun probleme legate de estetică, zgomot (Molnarova et al.,
2012; Pedersen, 2011), afectarea biodiversității (Roscioni et al., 2014) și a calității apei
subterane (WSL, 2014). Panourile solare fotovoltaice situate la sol sunt controversate din
cauza impactului estetic, afectării habitatelor unor specii, dar și reducerii spațiului și
productivității agricole (Tsoutsos et al., 2005). Microhidrocentralele, substitutele
hidrocentralelor clasice de mari dimensiuni au generat o serie de conflicte de mediu
(Torre et al., 2014) la o scară mai mică, din cauza modificării regimului de scurgere al
apei sau afectării habitatelor și rutelor de migrație ale unor specii acvatice (Abbasi &
Abbasi, 2011).

1.3.1.3. Implementarea unor măsuri restrictive prin legislația de mediu

Înăsprirea unor reglementări promovate prin legislația de mediu este o altă

schimbare cu potențial de declanșare a conflictelor de mediu. Stabilirea țintelor pentru
controlul poluării (emisii de CO2, substanțe acidifiante, deșeuri periculoase, spații verzi,
etc.), acceptate doar politic, declanșează conflicte atunci când nu au o operaționalizare la
nivel local. Interzicerea sau limitarea utilizării unor servicii și/sau produse (de exemplu,
autovehicule poluante, motorină cu conținut ridicat de sulf) pot produce conflicte, în
situațiile când acestea sunt nerespectate și nesancționate.
Promovarea unor măsuri de conservare a biodiversității și elementelor mediului
abiotic, de reconstrucție ecologică sau de apărare a dreptului animalelor pot declanșa
conflicte de mediu în diverse situații. De exemplu, declararea ariilor protejate noi sau
extinderea celor existente pentru conservarea anumitor specii de plante ori animale
generează conflicte prin impunerea unor restricții de utilizarea unor resurse de care
populația locală depinde (Popescu et al., 2013; Rozylowicz & Dobre, 2010; Rozylowicz
et al., 2011).
Numeroase conflicte sunt alimentate de disputele între diverși actori
(administrația ariilor protejate și comunitățile locale) ca urmare a intereselor divergente
asupra unor specii.
Măsurile de reconstrucție ecologică pentru refacerea ecosistemelor degradate
generează conflicte, atunci când utilizările care aduc beneficii sociale și economice
(utilizarea agricolă) fac obiectul reconstrucției ecologice sau când aceste măsuri nu iau în
considerare utilizările învecinate (Buckley & Crone, 2008).
 Cele mai multe conflicte apar în cazul ariilor protejate situate în zonele rurale
unde populația depinde de utilizarea tradițională a terenului, iar printr-un management
restrictiv se pot pierde chiar și drepturile de proprietate (Cernea & Schmidt-Soltau, 2006).

1.3.1.4. Modificările în percepția populației

Modificările în percepția populației se constituie în declanșatori importanți ai

conflictelor de mediu la nivel local. În general, conflictele de mediu rezultă din distribuția
inechitabilă a costurilor și beneficiilor rezultate în urma dezvoltării și ca urmare a
impactului real ori potențial perceput al unei dezvoltări sau practici asupra unei folosințe
a mediului. Prin urmare, percepția actorilor implicați într-un conflict de mediu este una
din cauzele determinate ale acestuia.
Conflictele de interese dintre două grupuri de actori pot fi privite ca fiind o
funcție de costuri și beneficii percepute de aceștia, iar fiecare actor are o gamă de
rezultate acceptabile. Această gamă de rezultate acceptabile se poate modifica în timp, ca
urmare a dinamicii proceselor naturale, sociale, economice, sau pur și simplu a unei
informări superioare. Astfel, ceea ce era acceptabil la un anumit moment dat poate să
devină declanșatorul unui conflict de mediu.
În mod frecvent, unii actori acceptă anumite forme de dezvoltare pentru că le sunt
prezentate doar beneficiile lor, iar în momentul în care încep să cunoască și externalitățile
de mediu resping acea formă de dezvoltare. Lipsa de încredere între actori în cadrul unui
conflict de mediu, dar și lipsa recunoașterii de la nivele superioare a practicilor locale
(Bouwma et al., 2010) nu fac decât să accentueze rolul percepției populației în apariția
conflictelor de mediu.
Politicile elaborate de către autoritățile publice, în scopul rezolvării unor
probleme în interesul populației, de multe ori se dovedesc a fi contradictorii cu interesele
acesteia, populația reacționând când îi este amenințată siguranța (Davodeau, 2003) sau
confortul (Davodeau, 2008). Interesele, pozițiile, opiniile sau percepțiile incompatibile cu
cele ale investitorilor unor proiecte care au impact asupra mediului sunt numeroase și
vizează în special proiectele de realizare a infrastructurilor de transport (Gresch & Smith,
1985), a facilităților publice (Meyer & Brown, 1989), a facilităților de recreere, a noilor
proiecte de dezvoltare (Saint et al., 2009), precum și a echipamentelor de energie
regenerabilă.

1.3.1.5. Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente

Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente (hazarde

naturale/tehnogene ori alte situații neprevăzute) provoacă mutații semnificative, atunci
când sunt însoțite de afectarea unor bunuri comune sau personale. Astfel de evenimente
perturbă prin schimbările majore pe care le produc și determină numeroase conflicte din
cauza instabilităților pe care le induc la nivel social, economic, politic și administrativ. Ca
urmare, mișcări sociale și manifestări violente se pot activa având ca principale cauze
insuficiența unor resurse naturale sau securitatea personală.
În toate aceste situații, schimbările impuse de activitățile menționate anterior pot
fi obiectul, mijlocul sau cauza principală a conflictului de mediu (Månsson, 2014).

1.3.2 Competiția

Competiția reprezintă baza progresului tehnologic și a eficienței economice, fiind

o forță care garantează maximizarea profitului și stimularea interesului pentru
amplificarea productivității în activitatea fiecărui individ, grup de indivizi ori structuri
organizaționale (Rohlf, 2008). Adam Smith consideră competiția ca fiind acea mână
invizibilă care asigură gestionarea eficientă a unor resurse limitate, supuse presiunii
dorințelor nelimitate ale societății. În realitate, competiția nu este relaționabilă cu o
economie de piață perfectă, iar din acest motiv se constituie și într-unul dintre cei mai
importanți factori declanșatori ai conflictelor de mediu.
Elementele competitive creează conflicte, iar elementele cooperative stimulează
motivația pentru a ajunge la un consens (Swanström & Weissmann, 2005).
Haberl et al. (2014) evidențiază mai multe tipologii de manifestare a competiției
pentru resurse: producție vs. producție (hrană vs. biocombustibili), producție vs.
conservare (hrană vs. ținte de conservare), conservare vs. conservare (prioritizarea în
activitățile de conservare a diferitelor tipuri de specii ori habitate), urbanizare vs.
producție (spațiu rezidențial vs. teren arabil) și urbanizare vs. conservare (spații
construite vs. conservarea mediului). De asemenea, preluând abordarea ecologică,
competiția poate fi: prin interferență (doi agenți se afectează negativ unul pe celălalt în
încercarea de a accesa o resursă) sau pentru accesul la resurse (reducerea disponibilității
unei resurse, care generează concurență). În ambele situații, apar consecințe negative
pentru ambii actori implicați în conflict.
Conflictele de mediu pot apărea ca urmare a unor situații de deficit al resurselor
(supraexploatare și consum), dar și în cazul abundenței lor (ca urmare a unei distribuții
inechitabile a beneficiilor). În aceste situații, actorii intră în competiție pentru acces la
resursele respective.
Exploatarea comercială a resurselor regenerabile sau neregenerabile, rare sau
abundente, cât și utilizarea lor directă favorizează apariția conflictelor de mediu,
frecvente din cauza contradicției dintre normele de mediu, țintele dezvoltării economice
și/sau așteptările diferitelor grupuri (Vihervaara et al., 2010).
 Competiția pe resurse limitate (O'Lear, 2005) poate fi indusă prin: cerere (când
există pe piață o cerere deosebită pentru un anumit tip de resursă), ofertă (prin degradarea
mediului, variație naturală sau deficiențe în organizarea fluxurilor antropice este afectată
oferta unei anumite resurse) sau factori structurali (anumite grupuri din societate
beneficiază de acces diferențiat la resurse) (Mason & Spillman, 2002).
În managementul conflictelor de mediu este important să se cunoască funcțiile
terenurilor/resurselor care intră în competiție, tipurile de limitări (de exemplu, caracterul
neregenerabil), actorii care concurează și mecanismele competiției (inclusiv nivelul de
instituționalizare al acesteia).

1.3.3 Prevederile legislative

Armonia perfectă reprezintă o iluzie. De cele mai multe ori, la diferite scări
spațiale apar disfuncționalități rezultate fie din aplicarea inadecvată a legislației (în mod
intenționat sau din lipsa unei pregătiri adecvate de specialitate a decidenților) sau din
încălcarea voită a regulilor sau prevederilor legale existente (Cadoret, 2009).
În multe situații, conflictele de mediu își pot găsi cauza în prevederi legislative
ambigue, care lasă loc de interpretări în funcție de anumite interese ale actorilor, care nu
prevăd toate situațiile specifice ce pot apărea, sau care reglementează excesiv anumite
categorii de activități.
La acestea se adaugă și deficiențele în funcționarea ierarhică a instituțiilor
publice, comunicarea deficitară în procesul de luare a deciziei și dezechilibrul în
cunoaștere sau putere între actorii implicați în anumite conflicte.
Restricţiile reprezintă limitări impuse unor anumite intervenții antropice pentru
evitarea impactului negativ asupra unor bunuri publice sau considerate prioritare pentru
asigurarea promovării dezvoltării echilibrate a teritoriului. Pe de altă parte, interdicţiile se
aplică atunci când o inserție antropică poate avea consecințe foarte grave asupra mediului
sau a unei structuri existente, intervenția antropică fiind interzisă în totalitate. Restricțiile
și interdicțiile se stabilesc pentru un management mai eficient al unor componente
importante pentru societate, cum ar fi:
(i) resursele naturale: restricții privind utilizarea apei pentru irigare (MacDonald
et al., 2010), limitări privind numărul sau speciile de animale acceptate pentru pășunat,
interzicerea exploatării forestiere și a activităților de vânătoare în zonele protejate;
(ii) sănătatea și securitatea populației: restricții privind amplasarea antenelor de
telefonie mobilă care pot afecta starea de sănătate a populației, restricții pentru protecția
împotriva zgomotului (limitări de viteză ale traficului motorizat în cartierele locuite,
interzicerea claxonatului ori a utilizării sistemelor de avertizare sonoră de către
ambulanțe), restricții pentru securitatea populației (restricții privind programul de
funcționare al unor activități astfel încât să nu interfereze cu programul de odihnă al
populației: aeroporturi, gări), restricții pentru protecția calității aerului (limitarea traficului
între anumite intervale orare ori în zonele centrale), interzicerea amplasării rampelor de
deșeuri în proximitatea localităților (Ministerul Sănătății, 2014; OMS, 2000);
(iii) aspecte economice: cote de emisie a unor poluanți în mediu (de exemplu,
certificate de carbon).
(iv) aspecte administrative: restricții privind desfășurarea unor activități în zonele
de dezvoltare durabilă a ariilor protejate (construcții turistice care depășesc o anumită
capacitate), interdicții de desfășurare a unor activități în zonele de protecție integrală și
strictă a ariilor protejate (dezvoltarea de suprafețe construite, exploatarea resurselor
naturale).
În general, restricțiile și interdicțiile se formulează și implementează prin:
(i) planurile de urbanism (incluzând regulamentele locale de urbanism), ce
cuprind reglementări clare, stabilite pentru o anumită perioadă, privind utilizarea
terenurilor în unitățile administrativ-teritoriale. Relevante în această direcție sunt limitele
de dezvoltare ale intravilanului, delimitarea zonelor cu interdicție ori restricție de
construire ori de amplasare a unor categorii de zone funcționale, stabilirea regulilor
necesar a fi respectate pentru anumite unități teritoriale de referință.
(ii) planuri de management (inclusiv amenajamente), ce cuprind reglementări
privind utilizarea unor resurse naturale (biodiversitate, resurse forestiere, resurse de apă,
etc.), ținând cont de capacitatea de regenerare a resurselor, de prioritățile stabilite la
diferite niveluri decizionale ori de nevoile societății.
(iii) avize, acorduri sau autorizații, care sunt documente tehnico-juridice, ce
urmăresc o procedură administrativă care conține criterii bine stabilite pentru validarea
legalității planului, proiectului sau activității cu impact teritorial. Pentru emiterea
avizului, acordului ori autorizației se evaluează o combinație de factori naturali, sociali și
economici, avându-se în vedere respectarea unor condiții impuse de legislație sau
specificul natural, social, economic ori politic. Prin aceste documente se stabilesc nivele
maxime sau minime ce trebuie respectate de activitățile economice, distanțe minime față
de diferite funcții potențial conflictuale din proximitate, restricții și interdicții de utilizare
a spațiului, etc. Domeniile în care se solicită astfel de documente tehnico-juridice sunt
extrem de variate, reprezentative, fiind protecția mediului, gospodărirea apelor,
managementul silvic, exploatarea pastorală, construcții, sănătatea publică, managementul
deșeurilor, servicii publice, arii protejate, transporturi, securitate. Astfel de documente
certifică faptul că planurile, proiectele ori activitățile integrează restricții și interdicții
asociate diferitelor domenii sectoriale, ce le fac mai prietenoase față de mediu, societate și
economie (Jones et al., 2005).
(iv) declararea de arii protejate, care reprezintă teritorii terestre, acvatice ori
subterane, în care se promovează prioritar protecția și conservarea biodiversității și a
elementelor de peisaj. Ele impun încă de la declarare restricții și interdicții de utilizare a
teritoriului și a resurselor asociate acestuia, în scopul îndepărtării amenințărilor reale sau
potențiale pentru elementele de interes conservativ (Primack et al., 2008).
(v) instituirea de zone de protecție, care reprezintă spații prin care se separă clar
cel puțin două categorii de funcții incompatibile, de obicei una agresivă și una agresată.
Zonele de protecție pot avea zona sensibilă în interior (zona de protecție sanitară aferentă
unei surse de alimentare cu apă) ori în exterior (zona de protecție sanitară aferentă unei
ferme zootehnice). În ambele situații, zona de protecție reprezintă un teritoriu supus unor
restricții și interdicții dependente de tipul de zonă delimitată. În planificarea teritoriului
din România, sunt instituite zone de protecție în lungul căilor de comunicație, în lungul
cursurilor de apă, a lacurilor și zonei costiere, în jurul diferitelor funcții cu impact asupra
mediului (zone industriale, ferme zootehnice, spitale de boli contagioase, etc.), în
apropierea zonei de frontieră, etc.
(vi) hărțile de risc natural, care prezintă areale cu diferite grade de expunere la
diferite categorii de riscuri naturale, relevante fiind în special cutremurele, alunecările de
teren, prăbușirile, torențialitatea și inundațiile.
(vii) zonarea este un instrument de alocare spațială a unui regim specific de
gestiune a teritoriului pentru componente ale unei unități de planificare (un oraș, o
comună, o arie protejată, un bazin hidrografic), în scopul creșterii șanselor de îndeplinire
a obiectivelor stabilite prin procesul de planificare. Prin zonare se urmărește creșterea
potențialului de valorificare ori conservare a teritoriului în concordanță cu resursele
existente, dar și limitarea vecinătăților incompatibile, prin restricționarea ori interzicerea
unor asocieri de funcții. Zonarea este un instrument de planificare, care presupune
anticiparea a numeroase situații pentru un anumit teritoriu. Din acest motiv trebuie să fie
un instrument foarte flexibil, pentru a nu impune blocaje. Avantajele promovării zonării
se referă la: (a) organizarea superioară a activităţilor de planificare a teritoriului prin
integrarea adecvată a diversității resurselor teritoriale și intereselor, (b) alocarea echitabilă
a beneficiilor și costurilor aferente valorificării unui teritoriu, (c) prioritizarea arealelor ce
necesită anumite categorii de intervenții locale, (d) limitarea transformărilor semnificative
în utilizarea terenurilor prin menținerea unei continuități a managementului, (e) creșterea
șanselor de respectare a interdicțiilor și restricțiilor, atât pe domeniul public, cât și în cel
privat. Zonarea este parte integrantă a planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism, a
planurilor de management pentru arii naturale protejate, amenajamentelor silvice, etc.
Aceasta integrează aspecte extrem de diverse, fiind una dintre componentele cheie ale
documentelor în care se regăsește. Zonarea are trei componente: (a) harta zonării, ce
cuprinde limitele fiecărei zone, (b) reglementările specifice, ce include utilizările permise,
standardele și cerințele pentru fiecare zonă și (c) textul zonării, ce stabilește procedurile
de realizare a unor investiții.
Zonele cu restricții și interdicții de utilizare a teritoriului atrag atenția asupra
existenței unor priorități sectoriale (de exemplu, de conservare a biodiversității), a unor
cerințe speciale de exploatare (de exemplu, zonele de protecție din lungul căilor de
comunicație, stabilite din rațiuni de securitate) sau a unei fragilității a teritoriului (de
exemplu, vulnerabilitate la riscuri naturale) (Iojă et al., 2003). Chiar și în aceste condiții,
zonele cu restricții și interdicții de utilizare a teritoriului sunt printre cele mai susceptibile
la apariția conflictelor, întrucât foarte rar acestea sunt acceptate de comunitățile locale ori
de diferiți utilizatori de resurse. Atunci când promovarea de restricții și interdicții nu este
dublată de dezvoltarea unor mecanisme instituționale puternice pentru implementarea lor
sau de oferirea de alternative viabile, inerția societății, interesele utilizatorilor de resurse
ori a altor grupuri de interese anulează rapid astfel de reglementări și favorizează
amplificarea conflictelor de mediu.

1.3.4 Planificarea teritoriului

Planificarea este un proces care “enunță obiective pentru activități viitoare”

(Alexander, 1992) și intervine atunci când anumite schimbări declanșează impacturi
pozitive sau negative asupra unor bunuri comune (Turner, 1998). De aceea, planificarea
prin caracterul anticipator (Davidoff & Reiner, 1973) și prin rolul informativ, de control,
decizional ori consensual (Innes & Booher, 2010; Steiner, 2004) este un instrument de
anticipare, declanșare, management sau soluționare a unor astfel de conflicte, inevitabile
într-o societate cu o dinamică normală.
Planificarea teritoriului, respectiv spatial planning sau territorial planning în
limba engleză, l'aménagement du territoire în limba franceză, reprezintă modalitatea de a
coordona activitățile cu impact teritorial în scopul asigurării dezvoltării economice în
condițiile protecției mediului și respectării echității sociale. Dintre multitudinea de
aspecte cărora se adresează, planificarea teritorială se concentrează în special pe relațiile
dintre activitățile economice și cele sociale, precum și organizarea lor în locații
corespunzătoare în funcție de disponibilitatea și pretabilitatea teritoriului (Hall, 2005),
incluzând și potențialul și exploatarea biologică (Pătroescu, 1996). În acest sens,
planificarea teritorială își propune mai multe ținte, printre care cele mai importante sunt:
utilizarea rațională și protecția/conservarea resurselor naturale, dezvoltarea echilibrată a
infrastructurilor și mediului construit, precum și asigurarea unui standard optim al calității
vieții.
În România, planificarea teritoriului este inclusă în cadrul amenajării teritoriului
și urbanismului (Parlamentul României, 2001). Principiile și obiectivele promovate sunt
interrelaționate cu celelalte tipuri de planificare menționate anterior, deși cultura
planificării mediului, peisajului, modului de utilizare a teritoriului ori conservării este
încă în fază incipientă.
 În funcție de metodele promovate în procesul de planificare pentru a
rezolva/valorifica problemele/oportunitățile, planificarea teritoriului poate avea
următoarele abordări:
(i) Abordarea rațională, formală sau sinoptică (Brews & Purohit, 2007). În acest
caz planificarea este un proces comprehensiv, ideal, care se bazează pe utilizarea
informației tehnice și științifice pentru a atinge obiectivele stabilite (Brooks, 2002).
Această abordare este dominant cantitativă, ignorând elementele ce nu se pot cuantifica și
factorii interesați sau ale căror interese sunt afectate (de Smit & Rade, 1980). Innes &
Booher (2010) descriu modelul rațional de planificare, urmând o structură ierarhică de sus
în jos: “oficialii stabilesc obiectivele; cu ajutorul experților se identifică problemele;
experții oferă alternative pe care le evaluează și extrag concluzii despre eficiența lor;
decidenții, pe baza acestei informații, hotărăsc politicile și acțiunile, iar birocrații le
implementează”. Autorii critică eficiența și succesul implementării acestui model în
practică, procesul fiind considerat prea științific, prea complex și bogat în informație,
lipsit de predictibilitate, alternativele nefiind adaptate cerințelor sociale și politice
(Atkinson, 2011; Lindblom, 1959). Succesul acestui tip de planificare este limitat,
deoarece fiind un proces ideal, este dificil ca soluțiile propuse pentru rezolvarea unei
probleme să fie complet compatibile cu realitățile naturale, sociale și economice.
(ii) Abordarea incrementală urmărește ajustarea alternativelor pentru
soluționarea problemelor de planificare în concordanță cu interesele actorilor implicați în
procesul de planificare. Lindblom (1959), descria modelul incremental de luare a
deciziilor, ori metoda comparațiilor limitate și succesive, ca un proces pragmatic,
simplificat față de cel sinoptic, prin care se oferă alternative foarte apropiate ca soluții de
politicile existente. Pe tot parcursul procesului au loc mici ajustări succesive ale
alternativelor, în funcție de succesul implementării alternativei precedente, astfel încât să
corespundă cât mai bine intereselor tuturor actorilor interesați și să se evite potențialele
eșecuri în rezolvarea problemelor (Scott, 2010). Abordarea incrementală permite
improvizația (Hersperger, 2012), în sensul că se concentrează pe rezolvarea unor
probleme prezente și nu pe promovarea unor proceduri care să influențeze viitorul.
Abordarea incrementală în luarea deciziilor este adecvată pentru societățile democratice
și nepotrivită pentru cele în care deciziile se iau la nivel central. Procesul incremental
permite implicarea multor actori interesați, între care participarea populației ocupă un loc
important. Cu toate acestea, Etzioni (1973) semnala că unul din defectele modelului
incremental de planificare ar fi că decizia va reflecta interesele actorilor care au putere
politică, iar interesele celorlalți actori mai puțin importanți ca influență vor fi slab
reprezentate.
Deși planificarea incrementală este opusul planificării raționale o îmbinare a
celor două ar asigura rezolvarea cu succes a problemelor de planificare a teritoriului,
asigurarea integrării intereselor diferitelor grupuri de interese și evitarea potențialelor
consecințe neprevăzute.
(iii) Abordarea prin acordarea asistenței („advocacy”) are ca obiectiv asistarea
populației ale cărei interese nu sunt luate în considerare, de obicei, în procesul de
planificare a teritoriului. Acest tip de abordare a apărut în Statele Unite ale Americii și
promovează principiul echității (Clavel, 1994; Faludi, 1973), care se referă la accesul în
mod egal și corect al actorilor interesați de procesul de luare a deciziilor, care au legătură
cu problemele care îi afectează (Shiva, 2011). În această situație, planificatorii joacă rolul
unor avocați, acordând asistență și facilitând implicarea grupurilor de persoane
defavorizate în procesul de planificare a teritoriului. Acordarea asistenței din partea
planificatorilor este importantă pentru acel segment din populație care nu cunoaște
modalitățile de implicare în procesul de luare a deciziei. Implicarea acestei categorii în
procesul de planificare a teritoriului îi ajută să poată obține beneficii și să devină
conștienți de implicațiile planificării asupra teritoriului ce prezintă interes pentru ei. În
acest sens Harwood (2003) arată că acest tip de planificare este eficient, reușind să reducă
“rasismul de mediu” și segregarea socială prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale unei
populații defavorizate, ce este expusă permanent unor riscuri de mediu și asupra sănătății.
Printre avantajele abordării prin acordarea asistenței se regăsesc: (a) oportunitatea
regândirii anumitor politici publice, astfel încât să integreze și grupurile de populație
defavorizate (Harwood, 2003); dar și (b) promovarea aspectului democratic al planificării
teritoriului, prin încurajarea obținerii unor rezultate corecte și echitabile pentru cât mai
multe categorii sociale (Davidoff, 1965; Harwood, 2003). Deseori puterea politică sau
interesele care există la nivelul comunității pot defavoriza anumite persoane ceea ce poate
contribui la limitarea succesului acestui tip de planificare (Hersperger, 2012). În țările în
care deciziile se iau încă la un nivel central, procesul este dificil de implementat,
participarea publicului în procesele de luare a deciziei fiind limitate nu legal, ci informal.
(iv) Abordarea colaborativă sau de comunicare are ca obiectiv promovarea
dialogului pentru atingerea consensului între actorii interesați și se referă la modul în care
actorii interesați interacționează pentru a găsi rezultate benefice pentru problemele care
sunt de interes comun (Margerum, 2002). Innes & Booher (2010) caracterizează
planificarea colaborativă ca un proces care se bazează pe implicarea într-un dialog direct
a actorilor care au interese, unde fiecare își expune perspectivele cu scopul de a facilita
discuții despre problemele comune cu care aceștia se confruntă. Acest tip de planificare
ajută la stabilirea unui acord comun menit să satisfacă toate interesele actorilor,
favorizând noi modalități de abordare și rezolvare a problemelor asupra cărora există
preocupări comune. Planificarea colaborativă este un teren de contestație, care poate
favoriza conflicte interpersonale, îndreptate spre atingerea unui consens (Healey, 2006).
O implicare activă a actorilor interesați și colaborarea lor pot facilita eficiența procesului
de planificare, deoarece se pot stabili relații de încredere reciprocă (Orr et al., 2008) și se
poate ajunge ușor la un consens care să mulțumească toți actorii interesați.
(v) Abordarea activă favorizează implicarea populației locale în procesul de
planificare. Această abordare se concentrează pe implicarea rezidenților în procesul de
planificare, în scopul îmbunătățirii planurilor pe baza experiențelor rezidenților (Brews &
Purohit, 2007). Populația nu trebuie niciodată neglijată în procesul de planificare a
teritoriului (Balej et al., 2010), întrucât „o caracteristică importantă a unei societăți
sustenabile este bunăstarea cetățenilor” (Comisia Europeană, 2002). Cunoașterea
percepțiilor locuitorilor privind diferite situații poate fi folosită ca instrument cheie în
procesul de luare a deciziei la nivel local, stabilind astfel relații mai bune în teritoriul în
care se dorește intervenția prin promovarea unei planificări în concordanță cu
perspectivele locuitorilor. Multe țări stimulează participarea cetățenilor în procesul de
planificare, reprezentative fiind Olanda (Dekker & van Kempen, 2004), Elveția - unde
populația este un element cheie al planificării teritoriale (Lendi & Elasser, 1991), având
dreptul să conteste activitățile propuse de planurile de utilizare a terenurilor (denumite
Nutzungsplan) atunci când le sunt prezentate de către municipalități (von der Dunk et al.,
2011) și Statele Unite ale Americii, unde nivelul de participare activă a cetățenilor în
procesul de planificare este ridicat, existând numeroase tehnici și instrumente prin care se
asigură eficiența acestui proces (Al-Kodmany, 1999).
(vi) Abordarea tradițională („teleocracy”) oferă instrucțiuni și îndrumări
specifice pentru îndeplinirea unor scopuri bine definite. În acest sens este similară cu
planificarea rațională, dar diferă prin faptul că are un aspect democratic, permițând
participarea publicului. Instrumentele specifice sunt planurile, proiectele și programele.
Această abordare are o direcție stabilită despre ce înseamnă un standard de viață mai bun,
care trebuie urmată pentru îndeplinirea obiectivelor dorite (Alexander et al., 2012).
(vii) Abordarea modernă („nomocracy”) se caracterizează prin creativitate, fiind
adecvată situațiilor complexe, în care există percepții diferite legate de calitatea vieții.
Instrumentele acestui tip de planificare pot fi legi, reglementări și reguli, trebuind să fie
aplicabile, echitabile pentru un public larg (generale), clare (simple), să nu vizeze
obiective doar pe termen scurt, ci și pe termen-lung (stabile) și să se fi dovedit eficiente
ca urmare a evoluției de-a lungul timpului (robuste) (Alexander et al., 2012).
Aceste abordări în rezolvarea problemelor de planificare pot co-exista. De
exemplu, un proces de planificare poate fi bazat în același timp pe îndrumări specifice
pentru îndeplinirea unor scopuri bine definite (similar abordării raționale), dar poate avea
și un aspect democratic, permițând participarea publicului (similar abordării transactive),
și respectând echitatea (abordarea prin acordarea asistenței).
Fiecare dintre aceste abordări din planificarea teritoriului prezintă vulnerabilități
în apariția conflictelor de mediu, precum și instrumente pentru anticiparea și rezolvarea
lor.
 Un exemplu, în care planificarea teritoriului se poate constitui în declanșator al
conflictelor de mediu este dat de Planul de Amenajare a Teritoriului Național, care
reprezintă viziunea strategică pe termen lung a României în domeniul amenajării
teritoriului (Petrișor, 2010). De exemplu, aprobarea secțiunii a III-a a PATN – Zone
protejate a generat conflicte importante, pornind de la nivelul național și până la cel local.
Enumerarea ariilor protejate de interes național, având ca indicative doar o suprafață
totală și o localitate în care sunt amplasate, a creat un haos administrativ, ce a afectat mult
imaginea instituțiilor de mediu. Lipsa unei delimitări teritoriale clare și recunoscute la
nivel național a acestor arii protejate a facilitat intervenția antropică în cadrul lor prin
exploatări forestiere, extracții de agregate minerale, amenajarea de infrastructuri turistice,
etc. În plus, proprietarii de terenuri au avut mai mult de patru ani la dispoziție pentru a-și
valorifica resursele naturale existente în aceste spații, folosind de multe ori tehnici de
exploatare nesustenabile.
Probleme similare au apărut la nivelul planurilor de urbanism, care nu au reușit să
anticipeze schimbările semnificative în utilizarea terenurilor, care s-au declanșat în
special după anul 2005. O consecință importantă a adaptărilor continue ale prevederilor
acestor planuri de urbanism a fost realizarea suprafețelor construite în areale vulnerabile
la riscuri naturale și tehnogene, în zonele de conservare specială ale unor elemente de
patrimoniu natural și/sau cultural, în spații fără nici un fel de dotări tehnico-edilitare. Ele
au constituit germenii a numeroase conflicte de mediu, multe dintre ele nerezolvate nici
în prezent (Tudor et al., 2014).

1.4 EFECTELE CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu au un rol extrem de complex la nivelul societății umane,

fiind considerate indicatori ai schimbărilor care apar la nivel teritorial, catalizatori ai
dialogului între diferite grupuri de interese, reglatoare ale relațiilor sociale, instrumente de
gestionare al proximităților geografice ori modalități de rezistență împotriva centralizării
deciziei (Torre, 2010). Ele sunt o obsesie a societății actuale determinată de neîncrederea
atingerii unor ținte politice, sociale, economice cu origine sau consecințe legate de mediu
(Sidaway, 2005).
Efectele conflictelor asupra mediului pot fi ierarhizate pe trei nivele:
 directe (cauzate de distrugerea fizică a ecosistemelor sau a speciilor și de
eliberarea unor substanțe poluante în mediu);
 indirecte (rezultate din strategiile actorilor de a combate efectele modificărilor
socio-economice și pierderea serviciilor ecosistemice de bază);
 instituționale (afectarea funcționării normale a instituțiilor publice, a programelor
și mecanismelor de coordonare a politicilor publice).
 Conflictele sunt în primul rând semnale ale schimbărilor care apar la nivelul
societății, indiferent de domeniul în care se manifestă (politic, administrativ, tehnologic,
utilizarea terenurilor ori în relațiile dintre diferite grupuri de interese). Ele sunt declanșate
de inerția societății tradiționale, frica față de consecințele negative ale unor proiecte noi,
impactul negativ asupra societății asociat unor activități, atingerea intereselor unor
grupuri ori persoane sau schimbările de mediu actuale (creșterea incidenței hazardelor
naturale, schimbările climatice globale).
În al doilea rând, conflictele stimulează dialogul dintre diferite grupuri de
interese, unele dintre acestea, de obicei, neglijate în procesul de luare a deciziei.
Participarea la luarea deciziei nu este mereu un garant al succesului, însă oferă
posibilitatea actorilor implicați să se ierarhizeze din punct de vedere al pozițiilor,
argumentelor ori a priorităților.
Hirschman (1970) consideră că după angajarea în conflict, actorii implicați au
posibilitatea să accepte tacit regulile stabilite, să se retragă din conflict ori să continue să
se opună. Această implicare colectivă sau individuală contribuie, uneori, la întărirea
relațiilor sociale și la creșterea capacității de reacție a comunității împotriva unor proiecte
ori activități ce îi lezează interesele.
Conflictele reprezintă o modalitate de semnalare a tensiunilor legate de
proximitățile geografice (suprapunerea intereselor pe o anumită zonă, neînțelegeri legate
de limite, consecințe negative generate de o utilizare vecină), ce pot genera consecințe
mult mai serioase, în cazul în care sunt neglijate.
Dincolo de beneficiile conflictelor, nu trebuie neglijate aspectele negative, cum ar
fi decredibilizarea perdanților, escaladarea și degenerarea în violențe, îngreunarea sau
chiar blocarea procesului decizional, alegerea unor soluții greșite impuse de grupul cel
mai puternic ori cu cea mai bună poziție, apariția unor fenomene sociale greu de gestionat
(Sidaway, 2005).
Decredibilizarea perdanților este de cele mai multe ori o modalitate prin care un
conflict devine latent, potențialul acestuia de a se reactiva și asocia cu alte categorii de
conflicte fiind foarte ridicat. Decredibilizarea perdanților este o problemă reală, mai ales
atunci când sunt afectate instituții administrative. Prejudicierea autorității instituțiilor
publice din domeniul protecției mediului este o problemă reală și în societatea
românească, pe fondul asocierii acesteia cu alte probleme structurale (deficitul de
finanțare, atractivitatea redusă pentru resursa umană înalt calificată, noutatea
instrumentelor promovate în raport cu alte domenii, etc.). Astfel, conflictele pot
determina îngreunarea ori chiar blocarea procesului decizional, în condițiile, în care
instituțiile administrative sunt cele decredibilizate.
Escaladarea și degenerarea în violențe este un risc important asociat conflictelor
și apare atunci când în grupurile de interese care se confruntă, modalitățile radicale de
rezolvare sunt preferate în locul de negociere. Violențele sunt asociate cu distrugeri de
bunuri, iar uneori cu afectarea integrității fizice a participanților.
Orice conflict trebuie evaluat prin perspectiva contextului ecologic, socio-
cultural, economic, politic sau administrativ în care se desfășoară și care îi preia efectele
pozitive sau negative (Bogale et al., 2006). Consecințele conflictelor de mediu se referă la
pierderea resurselor naturale, amenințarea habitatelor, afectarea sustenabilității,
persistența unor externalități de mediu (poluarea apelor, aerului, solului) sau la
accesibilitate, restricții sau excluderi, deschideri sau relaxări (Torre et al., 2014).
În cazul conflictelor de mediu anumite segmente ale populației percep consecințe
negative asociate cu relocarea activităților, schimbarea sistemelor de proprietate sau
restricționarea accesului la anumite resurse, putând determina fenomene precum
competiția pe resurse limitate, migrații sau destabilizare politică.
Existența unor conflicte de mediu favorizează apariţiei zonelor afectate de
segregare socială, spaţiile cu calitate deficitară a factorilor de mediu fiind în general
ocolite de categoriile sociale cu un nivel de trai ridicat.
În cazul efectelor ecologice ale conflictelor de mediu, natura problemelor nu este
întotdeauna înțeleasă, având în vedere complexitatea proceselor ecologice și insuficienta
cunoaștere a lor în anumite regiuni și de către anumite comunități locale (Bogale et al.,
2006). Având în vedere eterogenitatea spațiului, a utilizării terenurilor sau a funcțiilor
acestuia în general, externalitățile de mediu se desfășoară în mod diferit și impacturile
sunt resimțite în mod diferențiat la nivelul unor categorii specifice.
Existența conflictelor de mediu impune promovarea sistemelor de co-
management al resurselor (Widmark, 2009) și o mai mare atenție în gestionarea relațiilor
cu drepturile de proprietate, ce reprezintă elemente foarte sensibile, mai ales la nivel local
(Peltonen & Sairinen, 2010).
Un areal în care se manifestă conflicte de mediu are o atractivitate scăzută pentru
dezvoltarea de activități economice și investiții, fiind practic un cerc închis, care
împiedică dezvoltarea economică a zonei respective. Scăderea atractivităţii zonelor din
proximitatea conflictelor de mediu, precum și scăderea prețului terenurilor sunt uneori
instrumente economice pe care unii dintre actorii conflictului le urmăresc activ, fiind
direct interesați.
De asemenea, managementul anumitor conflicte de mediu necesită un consum
foarte ridicat de resurse ca urmare a funcţionării continue a echipamentelor (Santamouris
et al., 1994).
Efectele administrative ale conflictelor de mediu se pot referi la adaptarea
metodelor și procedurilor de lucru ale acestor instituții pentru a răspunde nevoilor
individuale sau ale comunității locale, la definirea mai clară a competențelor și
responsabilității acestora pe categorii de probleme specifice, sau chiar la declinarea
competențelor în cazuri speciale. Pe de altă parte, conflictele de mediu pot conduce la
blocaje în domeniul administrativ.
Uneori conflictele de mediu sunt exploatate și de părți politice care nu sunt direct
implicate în acestea tocmai pentru a pune o presiune suplimentară într-o anumită direcție
(Cadoret, 2009) și a capitaliza presiunea publică din conflictul respectiv.
Definirea politicilor publice trebuie să plece întotdeauna de la nevoile publicului,
în general, dar și în funcție de nevoile specifice ale anumitor categorii sociale sau etnice.
Conflictele de mediu pot avea un rol activ în remodelarea și structurarea politicilor
publice.

1.4.1.Conflictele armate – precursoare și consecințe ale conflictelor de mediu

Conflictele armate sunt declanșate de un lanț complex de cauzalități, în care

intervin de la ideologii și politici până la factori economici și comerciali. Conflictele
armate reprezintă o cauză importantă a apariției problemelor de mediu la scară locală,
regională și globală. Relația între problemele de mediu și conflictele armate este foarte
complexă, conflictele de mediu fiind atât precursori, cât și rezultante ale războaielor.
Astfel, sunt deja de notorietate, în perioada actuală, războaiele geofizice, care
urmăresc: (a) provocarea unor fenomene (ploi torenţiale, uragane, grindină, avalanşe,
etc.), care să afecteze grav teritoriul inamicului şi mai ales, acele spaţii în care se află
elemente ale industriei de război, sisteme de arme, îndeosebi strategice, depozite şi
resurse; (b) modificarea compoziţiei aerului, apei şi altor elemente, pe suprafeţe întinse,
care să provoace pierderi imense sau să genereze o succesiune de fenomene distrugătoare;
(c) modificări orientate în stratul de ozon sau în ionosferă care să afecteze grav un anumit
teritoriu; (d) acţiuni (explozii termo-nucleare, stimularea erupţiei unor vulcani etc.), care
să producă modificări ale mediului; (e) creşterea catastrofală a nivelului apelor, inundaţii
şi chiar cutremure de pământ; (f) modificări grave ale mediului marin; (g) acţiuni
punctiforme asupra unor regiuni din zonele polare, ecuatoriale sau cu hidrocarburi care să
genereze fenomene distrugătoare; (h) acţiuni climatice (Bădescu, 2014).
Tocmai din acest motiv, există reglementări internaționale, promovate prin
convenții și tratate, care încearcă să limiteze, pe cât posibil, utilizarea războiului geofizic,
ca formă de desfășurare a conflictelor armate. În această direcție, reprezentative sunt
Convenţia cu privire la interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului în
scopuri militare sau în orice alte scopuri” ENMOD (1976), Convenţia cu privire la
utilizarea cursurilor de apă internaţionale şi alte scopuri decât navigaţia (1976) și
Protocolul adiţional la convenţiile de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor
armate internaţionale (1949).
 Degradarea terenurilor prin exploatarea neconformă a unor resurse naturale
(suprapășunat, defrișări, exploatări miniere în carieră, braconaj), construcția unor
obiective economice cu impact transfrontalier (baraje, sisteme de irigații, depozite de
substanțe ori deșeuri periculoase, unități industriale de capacitate mare), afectarea unor
valori de patrimoniu natural cu valoare culturală (simboluri locale) ori accidentele
tehnologice majore (deversarea unor substanțe chimice în mediu) au favorizat, și ele,
declanșarea unor conflicte armate cu precădere în zonele afectate de sărăcie.
Concurența pentru controlul resurselor este de cele mai multe ori cauza principală
a transformării conflictelor de mediu în conflicte armate, indiferent dacă această
concurență este legată de paradoxul bunăstării (așa numitul blestem al resurselor) sau de
deficitul resurse.
Conflictele dintre activitățile de cultură a plantelor și crescătorii de animale în
sistem nomad din zonele aride și semiaride privind accesul la terenuri și la resurse de apă
reprezintă unul dintre cele mai comune exemple ale modului în care conflictele de mediu
degenerează în conflicte armate. Un exemplu în acest sens este conflictul din Darfur,
Sudan dintre păstorii arabi și fermierii africani, care a fost accentuat de seceta din 1970.
Bilanțul acestui conflict, care a cunoscut peste 40 de confruntări armate între 1931-2000,
este de circa 500000 morți și 2 milioane de refugiați.
Dincolo de rațiuni de securitate, accesul la resurse de apă reprezintă una dintre
cauzele importante ale conflictului arabo-israelian. De exemplu, războiul din 1967 a fost
activat de faptul că Israelul a deviat cursul fluviului Iordan, după care Siria a realizat o
contradeviere. În urma acestui conflict, Israelul a obținut, printre altele, controlul integral
al Lacului Tiberiada, care asigură 25% din consumul de apă din Israel.
Războaiele din Golf reprezintă un alt exemplu de conflicte relaționate de interesul
de control al resurselor naturale, în acest caz cele de petrol, în care consecințele asupra
mediului au fost majore. Evacuarea a 25-50 milioane de barili de petrol în zona
continentală și a 6-8 milioane de barili în zona marină, dublată de incendierea lor a
constituit una dintre cele mai grave catastrofe de mediu din istorie, ce a produs daune de
peste 100 miliarde de dolari.
 2. Actori implicati în managementul
conflictelor de mediu
Din perspectivă socială, conflictele de mediu sunt rezultatul nemulțumirii
exprimate de unele componente ale societății, în raport cu acțiuni întreprinse/planificate
de proprietari sau utilizatori de resurse din sfera publică ori privată (Havel, 1986). Pe
lângă baza obiectivă și cuantificabilă a factorilor declanșatori, este extrem de importantă
înțelegerea poziției, intereselor și percepției părților implicate în conflict (Madden &
McQuinn, 2014).
Conflictele de mediu pot fi privite ca: (a) etapă într-un proces mai larg de
coordonare a aspirațiilor actorilor implicați, (b) modalitate de acceptare în procesul
decizional a unor noi actori și (c) supapă de rezolvare a anumitor probleme de către
autoritățile publice (Torre et al., 2014).
În acest context, orice componentă a societății, dacă percepe o anumită problemă
ca afectându-i credințele, interesele sau poziția, se poate constitui într-un actor implicat
într-un conflict (Hirschman, 1970).
Clasificarea actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu este
dificilă datorită heterogenității lor, a complexității conflictelor, varietății intereselor,
regimurilor de proprietate și de autoritate, care se juxtapun, formelor de administrare și
management local, regional, național sau internațional (Hersperger, 1994).
Managementul conflictelor de mediu prezintă un interes deosebit în societatea
actuală, devenind esențial pentru: (a) persoane fizice și juridice implicate/afectate direct
ori indirect de conflicte de mediu; (b) instituții administrative care gestionează proceduri
ce implică participarea publicului în procesul de luare a deciziei (evaluarea impactului
asupra mediului, planificarea teritoriului, etc.); (c) instituții interesate de îmbunătățirea
eficienței și a imaginii publice; (d) instituții interesate de promovarea obiectivelor
dezvoltării durabile.
Din punct de vedere administrativ, instituțiile responsabile de soluționarea
petițiilor, plângerilor, litigiilor, proceselor, etc., ce activează diferite conflicte de mediu,
sunt cele mai interesate de înțelegerea în detaliu a conflictelor de mediu. Între aceste
instituții, reprezentative la nivelul României sunt:
- Comisariatul General al Gărzii de Mediu cu structurile subordonate
(instituția responsabilă de asigurarea controlului în domeniul protecției
mediului, ce presupune inclusiv aplicarea de sancțiuni contravenționale, la
care se adaugă constatarea faptelor ce se constituie în infracțiuni de mediu);
- Agenția Națională pentru Protecția Mediului cu instituțiile subordonate din
teritoriu (asigură coordonarea procedurii de evaluare a impactului asupra
 mediului pentru planuri, proiecte și activități cu impact asupra mediului, dar
și managementul efectiv al unor componente ale politicii de mediu);
- primăriile unităților administrativ-teritoriale (responsabile de promovarea
obiectivelor protecției mediului la nivel local, în relație cu tot ce vizează
planificarea teritoriului);
- Inspectoratele Teritoriale de Poliție și Jandarmeria (asigurarea ordinii
publice și a respectării legislației);
- Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare (asigură controlul
respectării legislației silvice);
- administrațiile ariilor protejate naturale (asigură îndeplinirea obiectivelor de
management pentru care ariile protejate au fost instituite);
- tribunalele și celelalte structuri judiciare (asigură soluționarea juridică a
conflictelor de mediu).
Dintre criteriile ce se pot utiliza în clasificarea actorilor implicați în conflicte de
mediu, relevante și utilizabile în mod practic sunt: (a) poziția în cadrul conflictului; (b)
rolul actorilor ce intervin în managementul conflictelor de mediu; (c) regimul juridic al
bunurilor sau serviciilor disputate, incluzând și formele de asociere juridică.

2.1. POZIŢIA ACTORILOR PREZENŢI ÎN CONFLICTELE DE MEDIU

Indiferent de forma sa, într-un conflict de mediu există cel puțin două părți active
aflate în opoziție. Împrumutând terminologia unui proces penal, acestea sunt partea
inculpată și partea vătămată. În realitate, cele două sintagme sunt acoperite din
perspectivă juridică numai în situația în care se ajunge în fața unei instanțe judecătorești,
în cadrul unui proces penal. Partea inculpată include pe cei care se fac responsabili, prin
acțiune sau pasivitate, de un prejudiciu adus celeilalte părți. Aceasta din urmă, partea
vătămată, are o percepție asupra evenimentelor care o împinge să reacționeze și astfel să
declanșeze conflictul.
Pe lângă entitățile opozabile direct, există însă o tipologie mult mai extinsă de
actori implicați în conflictele de mediu, din perspectiva poziției pe care se plasează (Fig.
6).
Grupul actorilor care generează/inițiază conflictele de mediu este unul extrem de
heterogen, practic orice componentă a societății putându-se afla la un moment dat în
această ipostază (Jelšovská, 2011). În mod frecvent însă, conflictele de mediu sunt
determinate de acțiunile părților mai dinamice ale societății, între care se află agenții
economici (antreprenori individuali, companii din agricultură, industrie extractivă,
energetică, manufacturieră, transporturi, construcții, etc.) (Boni et al., 2014; Suzuki,
2013), structurile administrative ale unităților administrativ-teritoriale (prin proiecte de
dezvoltare, resistematizare a teritoriului, înființare de arii protejate etc.) (Emborg et al.,
2012; Ghanbarpour & Hipel, 2009; Schröter et al., 2014) și persoanele fizice ce dețin
terenuri pe care le valorifică.

Fig. 6 – Ierarhizarea actorilor după poziția implicării în conflictele de mediu

Grupul actorilor afectați de conflicte de mediu este constituit de regulă din

segmente ale populației, de la indivizi până la întregi comunități, instituții publice sau
private. Actorii afectați au, de obicei, o poziție defavorabilă, care este speculată de către
partea agresoare. Poziția necorespunzătoare se referă la imagine defavorabilă, potențial de
reacție redus determinat de lipsa unor mecanisme eficiente, acceptanță publică limitată,
resurse financiare insuficiente pentru susținerea punctului de vedere. Astfel, actorii
afectați sunt instituții publice deficitare ca putere de decizie, proprietari de terenuri ori
comunități cu resurse de acțiune limitate sau care nu știu cum să reacționeze împotriva
agresorului. Reprezentative în această direcție sunt majoritatea administrațiilor ariilor
protejate naturale din România, care au resurse financiare și umane reduse, nu au planuri
de management aprobate de către Autoritatea Centrală pentru Protecția Mediului, nu au
suportul celorlalte instituții din teritoriu și nici al comunităților umane.
Grupul actorilor implicați indirect în conflictele de mediu include entitățile care
nu sunt în mod direct nici responsabile, nici afectate, în raport cu un conflict de mediu
dat. Ele sunt componente anexe nucleului primar al conflictului, care opune două părți cu
manifestări antagonice, fiind generate de societate în timp istoric în scopul evitării și
soluționării conflictelor de mediu. Au roluri diversificate, cum ar fi cele de reglementare,
susținere, reprezentare, mediere sau arbitraj (cutumiar sau instituționalizat prin instanțe
juridice).
Părțile neutre conflictelor de mediu nu au tangență directă cu un anumit conflict
de mediu, la un moment dat. Distanțarea geografică, domeniul de activitate diferit, lipsa
informației sau a capacității de interpretare a acesteia, dezinformarea, dezinteresul (pentru
persoane fizice) sunt tot atâtea motive pentru care grupul neutru este unul numeros.
Această categorie are însă un potențial deosebit de a mări grupul susținătorilor uneia sau
alteia dintre părțile implicate direct în conflict. În această direcție, în conflictele de mediu
din prezent, au devenit foarte importante campaniile de presă destinate convingerii celor
neutri să susțină cel puțin declarativ, dacă nu și prin acțiuni, actorii implicați direct în
conflict.
Rezidenții locali, indiferent de faptul că sunt sau nu proprietari sau utilizatori de
resurse, sunt de regulă fie responsabili, fie cei mai afectați în conflictele de mediu.
Diferitele moduri de locuire, diferențiate material, cultural, etnic, religios etc., implică
viziuni și necesități contradictorii care pot da naștere la conflicte de mediu (Kinnas, 2001;
Li, 2014; Paz et al., 2013). Locuirea presupune condiții de mediu de un nivel cât mai bun,
sub aspectul calității aerului, nivelului de zgomot, esteticii peisajelor, riscurilor existente.
Acestea nu sunt întotdeauna compatibile cu unele utilizări mai problematice sau chiar cu
alte vecinătăți rezidențiale. Spre exemplu, construcția unor imobile rezidențiale
multifamiliale cu regim de înălțime ridicat în mijlocul unui cartier de locuințe individuale
este foarte probabil să genereze o situație conflictuală, deși profilul funcțional este
același. Din motivele enumerate mai sus, rezidenții locali se regăsesc frecvent în
dinamica conflictelor de mediu, pe poziții dintre cele mai diferite, de la părți direct
implicate (generează sau reacționează la un prejudiciu perceput) până la implicare
indirectă sub diferite forme sau neutralitate.

2.2. ROLUL ACTORILOR IMPLICAŢI ÎN MANAGEMENTUL

CONFLICTELOR DE MEDIU

Actorii implicați direct în conflictul de mediu, ce includ părțile aflate în opoziție

directă, se manifestă ca atare, prin acțiuni care au consecințe materiale, de protest, de
semnalare, de informare, de atragere a atenției, de apelare la instanțele de judecată. Ele
includ entitățile care prin acțiunile sau pasivitatea lor creează percepția unui prejudiciu,
precum și entitățile ce resimt prejudiciul și acționează/reacționează în consecință.
Autoritățile cu rol de reglementare sunt de regulă autorități publice, care fixează
prin actele legislative pe care le emit, cadrul general și/sau particular în care se desfășoară
o anumită activitate. Autoritățile respective creează cadrul legislativ în virtutea sistemului
de drept acceptat la nivelul teritoriului considerat. Trebuie avute în vedere specificitățile
sistemelor de drept, unele acordând o importanță deosebită cutumelor locale sau
deciziilor precedente.

Fig. 7 – Clasificarea după rol a actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu

În societatea modernă există numeroase autorități cu rol de reglementare a

conflictelor de mediu, organizate ierarhic, dar și pe domenii de activitate. Sub aspect
ierarhic, există inclusiv autorități cu rol de reglementare la nivel global, cum ar fi de
exemplu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) (Hoefnagel & Bode, 2001).
La nivel internațional au fost adoptate o serie de acorduri multilaterale de mediu,
incluzând Protocolul de la Montreal asupra substanțelor care distrug stratul de ozon,
Convenția privind diversitatea biologică, Convenția privind comerțul internațional cu
specii de plante și animale sălbatice (CITES sau Convenția de la Washington) (IUCN,
1973), etc., care au anvergură globală prin numărul mare de state semnatare și distribuția
lor geografică. Aceste organisme au stabilit reglementări care sunt acceptate prin
convenții, tratate și protocoale de statele semnatare. Astfel, conflictul legat de
comercializarea blănurilor de specii protejate este unul notoriu la scară globală, în care
secretariatul CITES a reușit să impună numeroase limitări industriei de profil.
 În mod curent însă, autoritățile direct implicate în reglementarea conflictelor de
mediu sunt afiliate structurilor statale. Administrația publică are un rol extrem de
complex, dar centrat pe calitatea de decident în politicile publice. Implicarea în proiectele
de dezvoltare de noi infrastructuri, extinderea spațiilor rezidențiale, stimularea
activităților economice sau planificarea de ansamblu a teritoriului administrat pun
frecvent administrația publică în postura de parte care generează conflicte de mediu,
contrapusă rezidenților din spațiile afectate. Chiar dacă proiectele au o justificare în
interesul general, în plan local efectele negative sunt suficiente pentru a genera opoziție.
Dintre autoritățile cu rol de reglementare a conflictelor de mediu din România,
atribuții majore revin Parlamentului și Guvernului. Parlamentul creează cadrul general de
reglementare a conflictelor de mediu, plecând de la premisele menționate în Constituție,
între acestea, de bază fiind, drepturile fundamentale ale omului. O serie de componente
ale guvernului, între care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice, Ministerul Transporturilor, au atribuții de reglementare directă sau indirectă a
diferitelor aspecte importante în derularea, dar și în managementul conflictelor de mediu.
La nivel local, reglementarea conflictelor de mediu cade în principal în sarcina
Consiliilor Județene, respectiv a Consiliilor Locale (orașe și comune) și a primăriilor.
Autorități cu acest profil, de reglementare, sunt uneori considerate responsabile
de declanșarea conflictelor de mediu și în această postură presate să își asume
coordonarea procesului de soluționare al conflictelor de mediu pentru că: (a) au emis
reglementări care favorizează, permit sau legalizează acțiuni și activități din cadrul unor
proiecte de natură a crea prejudicii în spațiile învecinate, (b) nu creează un cadru legal
care să descurajeze acele practici cu potențial de prejudiciere, (c) mențin un vid legal,
orice fiind permis. De exemplu, absența unor reglementări clare privind activitățile de
explorare și exploatare a gazelor de șist stimulează dezvoltarea conflictelor de mediu între
agenții economici interesați de exploatare, autoritățile publice și comunitățile locale.
Grupul actorilor care susțin și/sau reprezintă părțile implicate în conflictele de
mediu este format din persoane fizice sau juridice care se implică mai mult sau mai puțin
în conflict, urmărind o soluționare favorabilă părții reprezentate, deși nu sunt direct
responsabili sau afectați. În această categorie pot fi incluse diverse forme de asociere a
persoanelor fizice, organizații non-guvernamentale reprezentând interesul public, ce
activează cu roluri diferite în cadrul mecanismelor de soluționare a conflictelor de mediu.
Particularizarea acestei categorii de actori, care intervin în conflictele de mediu susținând
una dintre părțile direct implicate, este dată de baza largă de finanțare, asigurată în
principal de un număr mare de persoane fizice care contribuie individual. Astfel, există un
grad mare de independență în raport cu interese nominale și o libertate de acțiune
considerabilă. Aici pot fi incluse partidele politice, asociațiile proprietarilor de teren,
asociațiile profesionale, organizațiile non-guvernamentale din domeniul protecției
mediului.
Un exemplu de inițiativă care grupează forme de asociere din domenii diferite,
dar cu obiective comune legate de interesul social general și care s-a implicat, din această
perspectivă, în conflicte de mediu din România, este Alianța pentru o Românie Curată
(ARC). Inițiativa este susținută de Grupul pentru Dialog Social (GDS), Cartel Alfa,
Societatea Academică din România (SAR), Freedom House, Centrul Român de Politici
Europene, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),
Societatea Timișoara, Edu-Cer, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Alma Mater,
Grupul pentru Reforma Universitară, Asociația Culturală Ariergarda și Salvați
Bucureștiul.
Grupând aceste organizații de interes social general, reprezentative la nivel
național prin obiective, independență politică și economică, numărul de membri, tipologia
și calitatea lor, Alianța pentru o Românie Curată se implică în conflictele de mediu de
partea societății civile, contrapunându-se acelor interese și inițiative din domeniul politic,
administrativ ori economic, percepute ca având consecințe negative nejustificate
comparativ cu beneficiile obținute de ansamblul societății.
Activitatea ARC îmbracă de regulă forme moderne, susținute prin intermediul
platformei on-line http://www.romaniacurata.ro/, utilizată pentru a semnala diverse
încălcări ale legislației, abuzuri de putere, proiecte nocive ale administrației publice, acte
de corupție. De asemenea, platforma on-line servește la informarea publicului cu date
independente de fluxul administrativ în privința unor probleme controversate, dar și la
educarea acestuia.
În România, asociațiile și organizațiile din sfera societății civile ce activează în
protecția mediului, dar nu numai, tind să alcătuiască o rețea extrem de eficientă care
informează și mobilizează cetățenii pentru a bloca activitățile percepute ca distructive
(Tabel 3).
Grupurile de reprezentare și susținere a intereselor la nivel politic și
administrativ (lobby) (Fig.7) sunt o prezență din ce în ce mai des întâlnită și acceptată.
Modelul american, cel care încearcă transparentizarea totală a procesului de susținere a
diverselor interese în raport cu autoritățile publice, este cel mai complex și funcțional.
Grupurile de lobby sunt asociate cu reprezentarea unor interese particulare pragmatice, de
regulă din sfera economică și cu capacitatea de a influența activitatea unor decidenți
publici semnificativi. Activitatea grupurilor de lobby este bine finanțată de susținătorii
care vor beneficia în mod direct de rezultatele presiunilor exercitate.

Tabel 3
 Proiecte și inițiative care au declanșat manifestări de protest din partea unor componente ale
societății civile din România
Motivul conflictului Inițiază conflictul Reprezentanți ai societății civile
care se opun (aflați în prim plan)
Proiectul de exploatare a rezervelor de aur și Roșia Montana Gold Asociația Alburnus Maior
argint din Munții Apuseni (4282 ha în zona Corporation (RMGC)
Roșia Montană, Alba)
Exploatarea minereurilor auro-argentifere din S.C. Deva Gold S.A. Mining Watch
perimetrul Certeju de Sus, Hunedoara Asociația România Curată
Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu în S.C. Kronospan Sebeş Asociația PrimaNatura
scopul introducerii în funcțiune a unei S.A. Grupul de Inițiativă Civică Sebeş
instalaţii suplimentare cu o capacitate de
60.000 de tone de formaldehidă pe an (pe
lângă cea actuală care produce 30.000 de
tone anual) (Sebeș, Alba)
Realizarea studiului de fezabilitate pentru Primăria Municipiului Grupul de iniţiativă „Salvaţi
parcarea subterană de sub Parcul Eminescu Arad Parcul Eminescu”
(Arad)
Dezvoltarea unui proiect imobiliar pe un S.C. Construcţii Asociația Salvați Bucureștiul
teren de două ha retrocedat în Parcul Locuinţe Noi CHI SRL Ecocivica
Tineretului / defrișarea ilegală a unor arbori
Acorduri petroliere de concesiune pentru Guvernul României Asociaţia România Dreaptă
explorare / dezvoltare / exploatare încheiate (A.N.R.M.) / Chevron Greenpeace CEE România
între A.N.R.M. și Chevron pentru Romania Exploration Asociația Salvați Bucureștiul
perimetrele EX 18 – Vama Veche, EX 19 – and Production S.R.L. Asociația Pro Vulcan
Adamclisi, EX 17 – Costinești, respectiv E V Asociația Euro – Agora
– 2 Bârlad

Organismele care asigură arbitrajul în conflictele de mediu (Fig.7) sunt persoane

fizice sau instituții, independente în raport cu părțile implicate și problema investigată, cu
capacitatea și autoritatea de a dirija procesul de obținere a unei soluții echitabile. Este
vorba atât de entități care generează un sistem de reguli ce asigură ordonarea raporturilor
sociale legate de conflictele de mediu, dar și de unele care interpretează și oferă soluții în
baza cadrului de reglementare existent.
Instituțiile din sfera justiției (Fig.7) sunt implicate în conflictele de mediu în
momentul în care aceste conflicte ajung în instanțele judecătorești. În baza procedurilor
legale, analizând fiecare caz în toată complexitatea sa, emit hotărâri prin care oferă o
soluționare adecvată, eventual cu obligația atribuirii unor despăgubiri juste către partea
afectată.
Experții au rolul de a oferi informație obiectivă și nepartizană atât părților
implicate direct in conflictul de mediu, dar și instituțiilor cu rol de mediere, administrației
publice, aparatului de justiție ori altor părți interesate. Competența lor poate fi strict
tehnică, într-un anumit domeniu științific, juridică sau una complexă. Pot să se constituie
în structuri mai complexe, de tipul instituțiilor de consultanță și lobby.
Mediatorii sunt o verigă intermediară de rezolvare a unui conflict de mediu,
situați în cronologia rezolvării conflictului între înțelegerea amiabilă directă a părților și
soluționarea în instanța judecătorească. Mediatorii desfășoară activități de identificare a
tuturor părților implicate în conflict, delimitare clară a conflictului, evaluare a
necesarului de informație pentru fiecare parte interesată, estimare a posibilităților de a
ajunge la o înțelegere amiabilă și obținere a unui corp comun acceptat de informație. Ei
procedează ulterior la dialoguri bilaterale cu fiecare parte și convin asupra unui document
consensual, în ultimă fază implementând soluția delimitată ca fiind viabilă (Rauschmayer
& Wittmer, 2006). Rezolvarea conflictelor de mediu determinate de înființarea de arii
protejate necesită, spre exemplu, o abordare cât mai de finețe, care să determine pe cât
posibil actorii locali, între care și populația, să sprijine aceste inițiative în mod real, pe
termen nedefinit și nu doar declarativ, utilizarea mediatorilor fiind cea mai bună soluție
(Halamish-Leshem & Amit-Cohen, 2013). Diversitatea de situații conflictuale din
domeniul mediului, în care medierea se poate dovedi absolut necesară, este însă foarte
mare (Troja, 2003).
Mass-media, de la presa scrisă tradițională, până la posturile de televiziune și
radio, dar și formele moderne, propagate pe internet (de exemplu, blog-urile) intervin în
conflictele de mediu ca suport de comunicare și de transmitere a informației către părțile
interesate. Rolul formelor de comunicare în conflictele de mediu, având ca suport
internetul, a devenit esențial, permițând o semnalizare rapidă a acestora (număr extrem de
mare de observatori) și coagularea opiniilor publicului larg în vectori de presiune masivă
asupra factorilor decizionali.

2.3 REGIMUL JURIDIC AL ELEMENTELOR DISPUTATE ÎN

CONFLICTELE DE MEDIU

Clasificarea actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu după

regimul juridic al elementelor disputate se poate realiza considerând drept criterii tipul de
proprietate și forma de asociere juridică.
O mare parte a conflictelor de mediu sunt asociate încălcării drepturilor de
proprietate. Conflictele respective apar de cele mai multe ori din cauza atribuirii de către
proprietari a unor folosințe care afectează, în mod real sau perceput, existența și
activitățile unor persoane aflate în vecinătatea proprietăților (von der Dunk et al., 2011).
Formele clasice de proprietate, în funcție de care se individualizează actori sociali
specifici, sunt proprietatea publică și proprietatea privată.
 Proprietatea publică este definită în România, conform art. 1 din Legea nr. 213
din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ca
bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public (Parlamentul
României, 1998). Aceasta aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ale
acestuia: instituțiile de stat naționale, județene și cele ale comunelor, orașelor și
municipiilor.
Definirea proprietății publice este extrem de importantă întrucât acoperă un
spectru extrem de larg de componente ale mediului, de la resurse de subsol și sol,
terenuri, corpuri de apă, până la spațiul aerian sau spectrul de frecvențe radio (Tabel 4).
Din enumerarea bunurilor care fac obiectul proprietății publice, rezultă că există
un potențial imens de apariție a conflictelor de mediu determinat de interesele tot mai
diversificate pentru accesul și controlul acestor resurse, atât de către instituțiile publice
ale statului, cât mai ales de cele private.
Diversitatea acestor conflicte este imprimată nu numai de varietatea bunurilor și
domeniilor în care se manifestă, dar și de multitudinea de entități ce exercită drepturile de
proprietate publică, pe diferite paliere ierarhic-teritoriale și de competență sectorială. În
România, exercitarea dreptului de proprietate publică se produce de regulă prin
intermedierea unor instituții abilitate ca atare, de exemplu Administrația Națională a
Resurselor Minerale (managementul resurselor minerale) sau Administraţia Naţională
,,Apele Române” (managementul resurselor de apă). La nivel județean și local,
managementul resurselor de patrimoniu este exercitat în mai mică măsură prin structuri
decizionale intermediare și mai mult în mod direct de autoritățile publice județene
(Consilii Județene și Prefecturi), respectiv locale (Consilii Locale și Primării), în
condițiile în care nu se invocă și se demonstrează interesul național.
Tabel 4
Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale (prelucrare după Legea nr. 213/1998)
Domeniul 1. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, inclusiv din zona
public al economică exclusivă și platoul continental;
statului 2. spaţiul aerian;
3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele râurilor și lacurilor, apele
subterane, zona economică exclusivă și platoul continental;
4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi, care fac parte din fondul forestier naţional;
5. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii
solului; terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de
învăţământ agricol şi silvic;
6. parcurile naţionale, rezervaţiile naturale şi monumentele naturii, patrimoniul natural al
Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;
7. infrastructura căilor ferate, rutiere, navale și maritime;
8. reţelele de transport al energiei electrice, spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi
de distribuţie de telecomunicaţii, canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru
 irigaţii, cu prizele aferente, conductele de transport al ţiţeiului, produselor petroliere,
gazelor naturale;
9. lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a
energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional, sau cele cu tranşe pentru
atenuarea undelor de viitură;
10. digurile de apărare împotriva inundaţiilor, lucrările de regularizare a cursurilor de ape,
cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice, meteorologice şi de calitate a apelor;
11. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare;
12. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare, pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de
apărare a ţării;
13. pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare
situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate;
14. statuile şi monumentele declarate de interes public național, ansamblurile şi siturile
istorice şi arheologice, muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional;
15. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea instituțiile publice.
Domeniul 1. drumurile judeţene;
public 2. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul
judeţean propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes judeţean, cum sunt:
biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de
uz sau interes public naţional sau local;
3. reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile
de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora.
Domeniul 1. drumurile comunale, vicinale şi străzile;
public local 2. pieţele publice, comerciale, parcurile publice, zonele de agrement;
al 3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;
comunelor, 4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staţiile de tratare şi epurare
oraşelor şi a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
municipiilor 5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum
şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele,
policlinicile, locuinţele sociale;
6. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
7. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate
de interes public naţional;
8. terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea
persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
9. cimitirele orăşeneşti şi comunale.

Un exemplu relevant este cel al conflictelor legate de exploatarea resurselor de

subsol, care implică degradarea unor componente ale mediului la nivel local (Lewin et al.,
2011; Llamas & Martínez-Santos, 2005). Astfel, există instituții publice care încurajează
exploatarea resurselor și instituții publice care sunt împotrivă. Deși sunt în aceeași măsură
parte a statului, prin caracterul lor local sau prin atribuții specifice, sunt mult mai
apropiate de grupuri de interese private.
Astfel, explorarea și ulterior exploatarea resurselor petroliere reprezintă un
domeniu de activitate în responsabilitatea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale
(ANRM) și este privită ca o modalitate generatoare de venituri suplimentare la bugetul de
stat. Suprapunerea perimetrelor de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor
petroliere cu proprietățile private ale localnicilor, determină apariția unor conflicte de
nerespectare a drepturilor de proprietate. Sensibilitatea cea mai ridicată o reprezintă
suprapunerea exploatărilor peste terenurile arabile, ce asigură în multe situații necesarul
de hrană al comunităților umane. Dificultatea asocierii celor două activități productive,
precum și percepția negativă a publicului în raport cu activitățile de exploatare a
resurselor minerale a generat proteste importante ale comunităților locale, reprezentate de
organizații nonguvernamentale, dar și de autorități publice locale.
Unele dintre activitățile companiilor și regiilor naționale intră în conflict cu
interese din domeniul privat sau cu necesități ale comunităților și autorităților locale.
Regia Națională a Pădurilor Romsilva are ca principală atribuție gestionarea fondului
forestier aflat în proprietatea statului, dar desfășoară și alte activități colaterale. Astfel,
Direcţia Silvică Arad a defrişat în 2014 o parte din Pădurea Somoş, de pe raza Ocolului
Silvic Criş, pentru realizarea unui complex de vânătoare. În condiţiile în care pădurea, de
aproximativ 700 de hectare, face parte din Situl Natura 2000 ROSPA0015 Câmpia
Crişului Alb şi Crişului Negru, Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a emis în
22.02.2011 o decizie de încadrare în care se menționa că se permite realizarea
complexului numai dacă „nu se vor executa tăieri de arbori în vederea realizării
investiţiei”. Astfel, s-a dezvoltat un conflict de mediu, între RNP Romsilva - Direcția
Silvică Arad și autoritățile responsabile de managementul ariilor protejate.
Instituțiile care administrează proprietățile publice, ce promovează proiecte
posibil generatoare de conflicte de mediu sunt întâmpinate cu o opoziție puternică, au
posibilitatea de a invoca o cauză de utilitate publică, conform articolului 17 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Parlamentul European, 2010). În acest
articol se menționează că “folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele
impuse de interesul general”.
Cauza de utilitate publică este, de exemplu, invocată pentru a desfășura activități
care altfel nu ar fi tolerate în cadrul siturilor Natura 2000. Motivele pentru care astfel de
activități sunt permise se leagă de generarea pe termen lung a unui număr mare de locuri
de muncă, asigurarea dezvoltării și competitivității economice a comunităților locale,
securitatea publică.
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile (ceea ce înseamnă că nu pot fi
înstrăinate, ci doar date în administrare, concesionate sau închiriate), insesizabile (nu pot
fi supuse executării silite) şi imprescriptibile (nu pot fi dobândite prin uzucapiune sau prin
efectul posesiei de bună credință) (Parlamentul României, 1998). Din aceste motive au un
potențial generator de conflicte de mediu important, neexistând flexibilitate în direcția
urmării unor soluții legale de trecere în proprietate privată.
 Proprietatea privată este garantată prin articolul 44 din Constituția României
(Adunarea Constituantă, 2003). În același articol se menționează că dreptul de proprietate
privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei
vecinătăţi, precum şi a celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului. De asemenea, dreptul de proprietate este menționat în articolul 17 din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Parlamentul European, 2010).
Dreptul la proprietate privată revine oricărei persoane fizice, structuri asociative,
dar și statului și unităţilor sale administrativ-teritoriale (cu excepția componentelor
domeniului public). Astfel, în calitatea lor de deținători ai dreptului de proprietate privată,
acești actori pot fi implicați în conflicte de mediu. De cele mai multe ori este vorba de
dispute legate de terenuri sau elemente aflate pe acestea, în situații în care nu se asigură
respectarea sarcinilor privind protecția mediului și buna vecinătate.
Doar în situația în care se demonstrează existența unui interes general, autoritatea
publică poate folosi o proprietate privată, având însă obligația de a-l despăgubi pe
proprietar pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru
alte daune imputabile autorităţii. Exproprierea se poate produce doar dacă există o cauză
de utilitate publică și numai după o despăgubire corectă. Modalitatea despăgubirii pentru
limitările dreptului de proprietate se stabilește de comun acord cu proprietarul sau, în caz
de divergenţă, prin hotărâre judecătorească, creând astfel premisele de manifestare a unor
conflicte asupra despăgubirilor respective.
Un exemplu relevant de conflicte ce intervin din perspectiva raporturilor dintre
proprietatea publică și cea privată, este cel al proiectelor mari de infrastructură urbană,
precum fluidizarea traficului, crearea de spații de gestionare a deșeurilor, dezvoltarea
economică etc., dar care implică afectarea dreptului de proprietate sau calitatea vieții
locuitorilor din imediata proximitate a proiectelor. Pasajul Basarab, Bulevardul Uranus
(tronsonul Buzești – Berzei), penetrația Splaiul Independentei - Ciurel - autostrada
București-Pitești sunt toate proiecte de infrastructură rutieră care au generat conflicte între
autoritățile publice și proprietarii de terenuri și imobile din zonele respective, atât în faza
de consultare publică, cât și în cea de construcție. Consecințele negative au fost
importante asupra celor expropriați pe o cauză de utilitate publică, aceștia nefiind uneori
despăgubiți conform așteptărilor, pierzând valori imposibil de cuantificat material prin
demolarea unor imobile cu valoare istorică sau culturală. După finalizarea
infrastructurilor, locuitorii din vecinătate sunt afectați de intensificarea traficului,
poluarea aerului, zgomote și vibrații în forme accentuate față de situația inițială.
O altă diferențiere din punct de vedere juridic a actorilor implicați în conflicte de
mediu este dată de modul individual sau forma asociativă în care aceștia se manifestă.
Astfel, există persoane fizice și persoane juridice, fiecare dintre acestea având o tipologie
de interese care determină conflicte de mediu specifice.
 Articolul 25 din Noul Cod Civil (Parlamentul României, 2011) definește
persoana fizică ca fiind individul, titular de drepturi şi de obligaţii civile, iar persoana
juridică ca fiind orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este
titulară de drepturi şi de obligaţii civile.
Legislația românească și cea internațională prevăd existența unor drepturi
fundamentale ale omului. Între acestea apare și dreptul la ocrotirea sănătății, în art. 34 din
Constituția României (Adunarea Constituantă, 2003), afirmându-se că statul este obligat
să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. În art. 35 se spune că statul
recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos, asigură cadrul
legislativ pentru exercitarea acestui drept, în timp ce persoanele fizice și juridice au
îndatorirea de a proteja și ameliora calitatea mediului înconjurător.
Competiția persoanelor fizice și juridice pentru utilizarea unor resurse teritoriale
cu caracter limitat (terenuri, resurse și servicii ecosistemice) implică în mod incontestabil
apariția de conflicte de mediu. În acest context este important accesul liber la justiție (art.
21 din Constituția României), care are calitatea de instrument fundamental, dar nu unic,
pentru rezolvarea conflictelor de mediu.
Persoana juridică reprezintă un colectiv de oameni, care au o organizare proprie,
un patrimoniu distinct de cel personal al membrilor și un scop propriu, devenind titular de
drepturi subiective civile și de obligații civile.
Clasificarea persoanelor juridice poate fi făcută după mai multe criterii, după cum
urmează:
- după formă: particulare (private), cooperabile (obștești) și mixte;
- după naționalitate: române și străine;
- după sediul acestora: cu sediul în țară și cu sediul în străinătate;
- după corelația dintre acestea: principale și anexe;
- după regimul juridic aplicabil: de drept public și de drept privat;
- după natura scopului: cu scop patrimonial și cu scop nepatrimonial.
Această diferențiere a persoanelor juridice este importantă în soluționarea
conflictelor de mediu, întrucât există reglementări specifice pentru fiecare categorie, ce
diferă de la un spațiu geografic la altul. Spre exemplu, legislația românească nu a permis
multă vreme persoanelor juridice străine să dețină terenuri în România. Cetățenii sau
companiile din altă țară, care doreau acest lucru trebuiau să înființeze o persoană juridică
românească, care să le permită achiziția.
Existența persoanelor juridice ca actori implicați într-un conflict de mediu duce la
creșterea complexității problemelor ce trebuie rezolvate. Presiunea socială a comunității,
care impune individului o anumită conduită astfel încât să nu afecteze interesele sau
dorințele celorlalți indivizi, nu mai este un factor atât de puternic în situația în care o
persoană juridică funcționează ca un instrument impersonal de atingere a unor scopuri
fixate la înființare.
 3. Tipologii ale conflictelor de mediu
Conflictele de mediu cunosc o diversitate foarte mare a formelor de manifestare,
determinată de diferitele modalități de asociere a factorilor declanșatori, de complexitatea
aspectelor socio-culturale și naturale, de implicațiile politice și economice din ce în ce
mai profunde și de faptul că tot mai mulți actori le folosesc pentru a-și regla raporturile de
putere.
Clasificarea conflictelor de mediu, chiar și pe baza unor criterii simple, facilitează
înțelegerea substanței lor, ce permite mai apoi realizarea de reglaje ale distribuției puterii,
esențială pentru dirijarea acestora de o manieră constructivă și nu distructivă.
Criteriile de clasificare a conflictelor de mediu pot fi legate de domeniul de
manifestare, extinderea spațială, durată, actori implicați ori relaționare cu diferite
politici publice.

3.1 CONFLICTE DE MEDIU ÎN FUNCŢIE DE DOMENIUL DE

MANIFESTARE

Indiferent de scara de manifestare, de durată, de diversitatea actorilor implicați,

de complexitatea cauzelor și a impactelor, de interesele angrenate, conflictele de mediu
sunt definite printr-o dimensiune socială, economică, ecologică și administrativă.
În funcție de dimensiunea pregnantă a conflictelor de mediu, Mola-Yudego &
Gritten (2010) definesc trei clase în care pot fi integrate conflictele de mediu: socio-
ecologice (de utilizare a terenurilor și/sau a resurselor asociate), economico-ecologice
(determinate de planurile și proiectele de dezvoltare) și socio-economice (relaționate în
special de drepturile de proprietate) (Fig. 8).
Conflictele legate de modul de utilizare a terenurilor și/sau resurselor asociate.
Havel (1986) definea acest tip de conflicte ca dezacorduri care apar atunci când există
preferințe diferite între actori privind modul de utilizare a acelorași terenuri și/sau resurse.
În aceeași manieră, von der Dunk et al. (2011) afirmă că acest tip de conflicte apare “ori
de câte ori actorii interesați de utilizarea terenurilor și/sau resurselor asociate (actorii
aflați în conflict) au interese incompatibile față de aceleași bunuri”. În această categorie
sunt incluse conflictele legate de selectarea unei anumite categorii de utilizări a
teritoriului (conservare vs. dezvoltare, culturi agricole vs. culturi pentru biocombustibili)
ori de valorificare a diferitelor categorii de resurse și servicii ecosistemice (apă, resurse
forestiere, resurse neregenerabile, energie). Din această categorie, conflictele de
conservare și cele relaționate de energie sunt printre cele mai dinamice, aceasta și pentru
că sunt evoluții relativ noi ale societății. Un exemplu reprezentativ este proiectul de
creare a rețelei ecologice Natura 2000. Rețeaua Natura 2000 este unul dintre cele mai
ambițioase proiecte promovate de Uniunea Europeană, îndreptat spre reducerea
pierderilor de biodiversitate și utilizarea socială inteligentă a serviciilor ecosistemice în
spațiul european (Jackson, 2011; Popescu et al., 2014). Extinderea rapidă a rețelei pe baza
unor argumente dominant științifice, realizarea și implementarea planurilor de
management ale siturilor Natura 2000 fără implicarea populației locale, promovarea unor
măsuri de reabilitare, reintroducerea unor specii, înăsprirea managementului,
ambiguitatea limitelor, regulilor ori a interpretării conceptelor de stare ecologică
favorabilă, integritate ecologică, impact negativ asupra speciilor și habitatelor (Harich et
al., 2013; Hiedanpaa, 2002; Maikhuri et al., 2000; Popescu et al., 2014; Stoll-Kleemann
et al., 2001; Tsianou et al., 2013; von Ruschkowski & Mayer, 2011) au alimentat acest
gen de conflicte.
În România, siturile Natura 2000 ocupa 22,68% din teritoriul național, astfel încât
competiția dintre activitățile de conservare și cele de dezvoltare are spații și forme de
manifestare extrem de vaste și diverse. Declarate începând cu anul 2007 fără consultarea
populației ori actorilor locali, siturile Natura 2000 au moștenit numeroase neînțelegeri
legate de valori fundamentale, epuizarea resurselor, dezechilibre socio-economice, lipsa
unor dispoziții instituționale clare legate de drepturile de proprietate (Brown & Raymond,
2014), prezența unor amenințări (extinderea așezărilor umane, a activităților economice
cu impact asupra mediului ori a infrastructurilor (Pietrzyk-Kaszyńska et al., 2012),
precum și existența unor percepții negative (Buijs & Lawrence, 2013).

MEDIU

Conflicte socio- Conflicte

environmentale economico-
environmentale

De utilizare a Conflicte de
resurselor dezvoltare

SOCIAL ECONOMIE
Conflicte de
proprietate

Conflicte
socio-
economice

Fig. 8 - Tipuri de conflicte de mediu funcție de dimensiunea pregnantă a conflictelor de mediu

după Sze & Sovacool (2013)
 Conflictele locaționale. Lake (2001) definește acest tip de conflicte ca
manifestări la nivel local, care apar atunci când un anumit segment din populație crede că
este afectat în mod negativ de localizarea unei activități considerată poluatoare sau
nedorită din numeroase motive. Conflictele locaționale reprezintă terenul de manifestare a
cunoscutelor sindroame (NIMBY, NOTE, etc.), care indică faptul că anumite moduri de
utilizare a terenului, servicii sau facilități trebuie localizate în altă parte din cauza
efectelor nefaste percepute sau reale. Acest gen de conflicte apar predominant în spațiul
așezărilor umane, mai ales în situația expansiunii necontrolate a rezidențialului și a
apropierii lor de funcții incompatibile cu acestea (zone industriale, spații destinate
serviciilor publice, etc.). Un exemplu este conflictul dintre investitorii imobiliari din zona
sudică a municipiului București și unitatea industrială de tratare a deșeurilor animaliere
Protan, unde motivul invocat a fost legat de impactul major asupra mediului, inacceptabil
pentru rezidenții din zonă.
Conflictele peisagistice. Peisajul, ca rezultantă a interacțiunilor naturale și
culturale, este o sursă de conflicte din cauza pretențiilor contradictorii de a-l valorifica
sau de a decide modul în care este planificat (O’Neill & Walsh, 2000; Steiner, 2004).
Davodeau (2008) definea conflictele peisagistice ca o „expresie a tensiunii dintre
proprietarii privați și autoritățile publice și a neînțelegerii dintre spațiul public și cel
privat, favorizată de recunoașterea valorii patrimoniale a peisajului, ce îl face un bun
comun, legitimizând intervenția autorităților publice”. Conflictele relaționate cu
amplasarea parcurilor eoliene sunt printre cele mai cunoscute conflicte peisagistice
manifestate în spațiul european. Patrimonializarea peisajului, ce capătă un rol de
protecție, conservare și valorizare, contribuie la limitarea intervențiilor care ar putea
favoriza conflictele.
Conflictele de patrimoniu se referă la opoziții ale reprezentaților administrației
publice ori a locuitorilor în legătură cu managementul anumitor valori de patrimoniu
natural sau cultural (Melé, 2005). Cauzele acestui tip de conflicte derivă din interesul de
exploatare a unor resurse de patrimoniu natural ori dorința de modificare/desființare a
unor construcții de patrimoniu cultural (Joerin et al., 2005; Melé, 2005). Pierderea
resurselor și serviciilor ecosistemice, pierderea drepturilor de proprietate asupra unui
teritoriu cu elemente de patrimoniu, dezvoltarea anumitor vecinătăți ce afectează
elementele de patrimoniu, pierderea identității locale din cauza degradării patrimoniului
natural sau construit sunt declanșatorii acestor conflicte (Renau & Trudelle, 2012). Un
exemplu este conflictul Catedral Plaza din municipiul București, unde un imobil de
birouri, cu regim de înălțime P+10, a fost ridicat în imediata proximitate a Catedralei
romano-catolice Sfântul Iosif, monument arhitectural cu valoare patrimonială, afectându-i
stabilitatea.
Conflictele de planificare se referă la opozițiile privind potențialele perturbări
promovate printr-un plan public sau privat. Diferă de conflictele anterior prezentate, prin
faptul că opoziția se manifestă încă din faza de studiu de fezabilitate și nu după ce
poluarea s-a produs (AESOP, 2012; Lecourt & Baudelle, 2004). Aceste conflicte sunt
legate dominant de politicile autorităților publice, promovate în scopul rezolvării unor
probleme de interes comun, care în realitate nu corespund cerințelor și necesităților
populației în ansamblu sau anumitor grupuri. Aceste conflicte apar și din cauza implicării
deficitare a populației în procesul de luare a deciziei. Un exemplu reprezentativ este legat
de stabilirea amplasamentului Catedralei Mântuirii Neamului, existând, de-a lungul
timpului mai multe alternative: Parcul Carol, Piața Unirii, Sfânta Vineri și în final
proximitatea Palatului Parlamentului. Mai ales în cazul primei locații, societatea civilă a
reacționat extrem de puternic împotriva distrugerii spațiului verde și a ideii de mutare a
Monumentului Eroilor Comuniști din Parcul Carol în Parcul Tineretului, determinând
ulterior schimbările succesive ale amplasamentului.
Conflictele funciare sunt conflictele privind drepturile de proprietate asupra
terenurilor. Wehrmann (2008) identifică principale cauze ale conflictelor funciare, și
anume: deficiențele pieței funciare și ale instituțiilor responsabile de managementul
terenurilor, perioadele de tranziție ale societății, interesele economice ale unor grupuri de
indivizi, practicile ilegale și corupția din domeniul funciar. Consecințele acestui tip de
conflicte sunt legate de afectarea economiei, degradarea mediului și a calității vieții,
pierderea încrederii în instituțiile și autoritățile responsabile de managementul terenurilor.
Conflictele mediatice sunt conflictele care transferă dezbaterea în mass-media și
mediul online. În mod frecvent, o parte a actorilor participanți la această categorie de
conflicte nu sunt direct afectați de către acestea, dar se substituie în actori interesați din
motive civice sau politice. Acestea tind să devină din ce în ce mai frecvente, relevante
fiind în special campaniile de semnare a unor petiții (împotriva vânătorii în parcurile
naționale și naturale, a defrișării unor zone de interes conservativ, etc.).
Conflictele emoționale sunt specifice predominant sistemelor cu implicare redusă
a publicului în procesul de luare a deciziei. Abordarea non-participativă nu permite
înțelegerea unor aspecte profunde din societate, precum atașamentul față de un spațiu
(Creighton et al., 2008), atracția pentru unele activități (Mann & Schraml, 2006),
atașamentul față de un loc de muncă (Kennedy & Vining, 2007), importanța valorilor
morale (Buijs & Lawrence, 2013), interesele profunde (Adams, 1997) și prin urmare nici
integrarea lor în planurile de dezvoltare. Emoțiile sunt reacții afective de intensitate
mijlocie, de durată relativ scurtă și având o cauză definită, însoțite adesea de modificări
ale activității organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate (Fridja,
1986). Emoțiile sunt reacții inteligente la percepția valorilor culturale și etice, la situații
necunoscute, inconsistente ori neașteptate, ce activează teama de pierdere a unor valori
personale sau de grup (Nussbaum, 2001). Emoțiile pot avea o manifestare pozitivă
(respect, atașament față de locuri, ființe vii ori alte elemente naturale, empatie, simpatie)
ori negativă (teamă, furie, dezgust, mâhnire). În funcție de intensitatea emoțiilor
angrenate Buijs & Lawrence (2013) identifică conflicte cu încărcare emoțională
puternică (bazate pe raționamente motivate și dominate de atitudini și comportamente
fundamentate), conflicte cu încărcare emoțională moderată (prevalează cunoștințele
referitoare la situația analizată) și non-emoționale (nu se bazează pe cunoștințe, ci doar pe
atitudini și comportamente, deseori iraționale).
Dziedzicki (2001) delimitează conflicte substanțiale, procedurale, structurale și
decizionale, luând în calcul preocupările și așteptările structurilor implicate (Fig.9).

Fig. 9 – Categorii de conflicte în funcție de preocupările decizionale și procedurale

(prelucrare după Dziedzicki (2001))

3.2 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ PROIECŢIA TERITORIALĂ

Scara spațială de raportare reprezintă un alt criteriu care permite clasificarea

conflictelor de mediu.
Conflictele de mediu cu proiecție globală și continentală se referă la dezacordul
privind managementul internațional al problemelor globale ce pot duce la conflicte. În
această categorie intră răspunsul și adaptarea activităților umane la fenomene, precum
schimbările climatice globale (conflictele legate de taxele de emisie a gazelor cu efect de
seră), poluarea oceanului planetar (depozitarea deșeurilor radioactive în oceane),
despăduririle din zonele tropicale (boicotul uleiului de palmier din țările ecuatoriale,
boicotul cărnii de vită de la fermele braziliene, dezvoltate în pădurile amazoniene),
protecția biodiversității (interzicerea vânătorii balenelor, descurajarea utilizării în
vestimentație a blănurilor animalelor rare, limitarea prin Convenția CITES a utilizării
unor specii ori produse din specii rare sau amenințate) sau managementul organismelor
modificate genetic (acceptarea culturilor modificate genetic în spațiul Uniunii Europene).
Conflictele cu proiecție teritorială națională și regională apar cu precădere prin
promovarea unor proiecte de dezvoltare cu impact ridicat asupra mediului. Proiectele de
dezvoltare cu impact foarte mare asupra stării mediului, care au potențial ridicat de
dezvoltare a unor conflicte de dimensiune națională, sunt cele care vizează resurse
strategice (de exemplu, gaze de șist, minereuri aurifere), dezvoltarea unor infrastructuri
majore (autostrăzi, linii de mare viteză, baraje, sisteme de irigații) ori care au potențial de
transfer al impacturilor asupra unui teritoriu mai amplu (centrale atomoelectrice).
Beneficiile unor astfel de proiecte sunt îndeosebi vizibile la nivelul instituțiilor centrale în
timp ce comunitățile umane din aceste regiuni periferice nu văd toate aceste beneficii, și
de multe ori este nevoie de compensații sau de integrarea acestora în cadrul proiectelor
(Mason & Spillman, 2002).
În cazul conflictelor cu proiecție teritorială locală, cauzele sunt extrem de
diverse, putând fi legate de asocierea unor funcții sensibile cu funcții conflictuale (spaţii
industriale, rampe și incineratoare de deșeuri, stații urbane de epurare a apelor uzate,
aeroporturi, spitale de boli contagioase), de intoleranțe locale (respingerea unor funcții
considerate nesanogene, cum ar fi benzinăriile, cabinetele medicale private, laboratoarele,
clinicile, spaţiile de agrement, casele de pariuri), depășirea capacității de suport a
mediului (Owens & Cowell, 2002). În cazul conflictelor locale, impacturile sunt de obicei
mai severe la limita de contact dintre utilizările aflate în conflict și descresc ca și
magnitudine odată cu îndepărtarea de aceasta (Parker, 1998). Factorul locației fixe,
definit prin faptul că anumite folosințe sunt fixate de o anumită locație și nu pot fi
transferate în alte regiuni (Norris, 2001), are un rol important în condiționarea
caracterului local al conflictelor dezvoltate.

3.3 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ MODUL DE MANIFESTARE

După modul de manifestare al conflictelor de mediu, Bouwma et al. (2010)

identifică trei categorii de conflicte de mediu: diferențe de opinie (viziuni diverse asupra
problemei analizate), divergențe (diferențe asupra soluției unei probleme, dar existența
cooperării și negocierii pentru găsirea interesului comun) și conflicte propriu-zise (atât
diferențe asupra soluției, cât și neîncredere în partenerul de dialog).
Într-o altă abordare, Cadoret (2009) delimitează (Fig. 10):
  Conflicte de mediu cronice, cu frecvență mare de recidivă a episoadelor de
maxim, ce duc la apariția unor inovații la nivel organizațional;
 Conflicte de mediu anticipate, rezultă din puternica mobilizare a actorilor și din
teama lor de schimbare, fiind intens promovate și contribuind la promovarea unor
decizii importante;
 Conflicte de mediu discrete, nu sunt atât de mediatizate, dar beneficiază de o
presiune socială destul de puternică, mai ales în primele stadii de manifestare.
Se pot identifica și conflicte de mediu hibride, care au caracteristici confuze și
prezintă numai anumite caracteristici ale conflictelor integrate în clasele anterioare.

Conflicte cronice

Conflicte hibride

Conflicte anticipate Conflicte discrete

Fig. 10 – Categorii de conflicte de mediu după modul de manifestare (Cadoret, 2009)

3.4 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ FUNCŢIA IMPLICATĂ

Funcția implicată în cadrul conflictului de mediu poate fi un indicator important

al magnitudini impacturilor rezultate, dar și a specificităților conflictului respectiv. Mai
mult, atunci când apar asocieri de funcții, conflictele de mediu sunt caracterizate printr-o
puternică dimensiune socială și economică.
În cazul conflictelor de mediu după funcția implicată sunt importante două
elemente:
- complexitatea (în comparație cu multe alte tipuri de conflicte, cele rezultate din
asocierea unor funcții implică frecvent o multitudine de actori cu interese și poziții
divergente);
 - scara (de cele mai multe ori conflictele în utilizarea terenurilor transcend scara
comunității și implică actori de la scară regională, națională sau internațională, devenind
astfel policentrice) (Sze & Sovacool, 2013).
În urma asocierii unor funcţii cu caracter incompatibil sau conflictual pot apărea
conflicte cu teme variate, de diferite intensităţi şi implicând diferiţi actori. Conflictele pot
fi de natură socială, economică sau de mediu. Principalele tipuri de conflicte generate de
asocierea de funcţii incompatibile sunt:
 Conflicte cu rezidenţii pentru închiderea sau relocarea spaţiului ce generează
externalităţi negative;
 Conflicte cu rezidenţii pentru reducerea problemelor externalizate;
 Conflicte cu ONG-urile determinate de agresivitatea funcţiei cu potențial
conflictual (în general funcţia industrială);
 Conflicte cu rezidenţii pentru obţinerea de compensaţii ca urmare a disconfortului
suportat;
 Conflicte cu autorităţile locale.
O scurtă trecere în revistă a principalelor categorii de funcții ne va permite să
evidențiem funcțiile a căror asociere nu este recomandată cu acestea (atât prin prisma
efectelor induse cât și a celor recepționate), dar și câteva principii generale pentru
evitarea apariției în aceste cazuri a conflictelor de mediu.
În cazul ariilor protejate, fie că ele sunt rezervații științifice, parcuri naturale sau
naționale, rezervații ale biosferei, geoparcuri, zone umede de importanță internațională
sau situri Natura 2000, principalele conflicte se înregistrează între activitățile umane și
managementul biodiversității. Funcțiile care pot afecta ariile protejate au o diversitate
ridicată, dependentă în principal de regimul de protecție și activitățile permise sau
restricționate prin managementul ariei protejate. La rândul lor, ariile protejate pot genera
conflicte prin afectarea altor funcții precum terenurile agricole (fiind permisă doar
agricultura extensivă, fără mecanizare ori utilizare de fertilizatori chimici și pesticide),
spațiile rezidențiale și de agrement (sunt necesare avize ale administrațiilor ariilor
protejate pentru a se putea construi în zonele amplasate în afara intravilanelor
localităților), activitățile intensive de exploatare a resurselor sau alte tipuri de activități
industriale.
Zonele fragile ecologic sunt reprezentate de zone umede, zone de coastă, zone
afectate de diferite categorii de riscuri naturale de intensitate ridicată, zone montane ori
zone cu diferite valori de patrimoniu natural (Primack et al., 2008). Funcţiile care
afectează zonele fragile ecologic sunt reprezentate de spațiile industriale cu potențial
poluant ridicat, depozitele de deșeuri, incineratoare, activități agricole intensive, ferme
zootehnice, spații importante de transport sau spații rezidențiale. O caracteristică
importantă a acestora este că de obicei ele transcend limitele administrative la diferite
scări, și prin urmare gestionarea conflictelor de mediu cu acestea este mai dificilă.
 Funcțiile industriale, indiferent de tipul activității (extractivă, energetică,
metalurgică, chimică, materiale de construcție, textilă, etc.) pot genera conflicte de mediu
atunci când sunt amplasate în relație cu alte funcții precum spaţii naturale vulnerabile sau
de interes natural deosebit (Parlamentul European, 2012), spaţii rezidenţiale, spitale,
hoteluri şi alte tipuri de unităţi de cazare în regim hotelier, școli şi grădiniţe, centre
comerciale, locuri de joacă ori de recreere.
Funcțiile medicale se pot referi la spitale (de urgenţă, de boli infecţioase, de boli
psihice, etc.), policlinici, laboratoare de analize, dispensare, cabinete medicale, institute
de cercetare cu specific medical sau clinici şi cabinete veterinare. Aceste funcții pot fi
afectate de amplasarea în vecinătate a unor surse de poluare (aeroport, trafic greu,
activități industriale) și la rândul lor pot determina conflicte de mediu dacă în proximitate
se află spații rezidențiale, școli, grădinițe, creșe, etc.
Spaţiile comerciale şi de servicii (hipermarketuri, pieţe deschise, pieţe în hale,
farmacii, magazine de metalo-chimice, comerţ stradal organizat, benzinării, unităţi cu
capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, spălătorii auto, ateliere
mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie, vulcanizări, etc.) sunt afectate de prezența
unor activități industriale și la rândul lor pot afecta spațiile rezidențiale sau pe cele
medicale.
Infrastructurile de transport (aeroporturi, gări, autobaze, parcări, autogări,
depouri, noduri multimodale, etc.) pot fi afectate de regimul de construcție al spațiilor din
proximitate (înălțimea clădirilor, de exemplu) și la rândul lor pot influența spațiile
rezidențiale, pe cele medicale ori unitățile de învățământ.
Serviciile publice (staţii de epurare/tratare a apei, staţii de transfer/compostare a
deşeurilor, rampe/incineratoare de deşeuri, cimitire, staţii de transformare electrică,
adăposturi pentru animale comunitare) pot afecta o multitudine de funcții precum spațiile
rezidențiale, spațiile medicale, unități de învățământ, spații verzi, terenuri agricole, lăcașe
de cult, arii protejate sau spații naturale fragile ecologic.
Spaţiile de agrement (restaurante, mall-uri, spații pentru organizarea de
evenimente, casele de pariuri, săli de jocuri, cazinouri, baze sportive) sunt afectate de
spaţiile industriale cu impact ridicat asupra mediului, depozitele și incineratoarele de
deşeuri, staţiile de compostare a deşeurilor și staţiile de epurare a apelor, pentru ca
acestea la rândul lor să determine apariția conflictelor de mediu în cazul asocierii cu
spațiile rezidențiale, medicale și unitățile de învățământ.
Terenurile agricole sunt afectate de depozitele de deșeuri, spațiile industriale cu
potențial poluator ridicat, incineratoare sau ariile protejate. Funcțiile cel mai frecvent
afectate de terenurile agricole sunt zonele umede, alte activități agricole și spațiile
rezidențiale.
Funcțiile zootehnice sunt afectate de depozitele de deșeuri și spațiile industriale
cu potențial poluant ridicat și pot duce la apariția unor conflicte de mediu când sunt
asociate cu funcții precum spațiile rezidențiale, spații medicale, unități de ȋnvățământ,
spații de agrement sau arii protejate.

3.5 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ SPECIFICUL PUBLICULUI

AFECTAT

În raport cu specificul publicului implicat, conflictele de mediu pot fi de tip

interconflicte (se desfășoară în cadrul unui singur grup de utilizatori) și intraconflicte
(între grupul de utilizatori și alt grup din exterior) (Hui & Bao, 2013).
În funcție de dimensiunea socială pe care o dezvoltă, (Hui & Bao, 2013)
delimitează conflicte intrapersonale, interpersonale, intrasociale, intersociale și
internaționale.
Categorii speciale sunt reprezentate de conflictele etno-politice, ce se bazează pe
diferențierile etnice, ca mecanism de identificare și mobilizare pentru a uni oamenii
(Mason & Spillman, 2002) și conflictele migratorii interne sau transfrontaliere, ce
rezultă din cauza migrațiilor voluntare sau forțate a populației, una din cele mai frecvente
consecințe ale degradării mediului.

3.6 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ STADIU ŞI REZOLVARE

Conflictele de mediu au o durată de desfășurare variabilă, pe baza căreia pot fi

delimitate o serie de tipologii. În general, pentru apariția conflictului este nevoie de
materializarea conflictului, apariția unor actori, delimitarea motivului apariției
conflictului și manifestarea propriu-zisă a conflictului (Torre et al., 2006).
Odată apărute, conflictele de mediu suferă o multitudine de procese de
transformare, între care rețin atenția articularea ori dezintegrarea lor, polarizarea sau
depolarizarea, complicarea ori simplificarea, escaladarea sau diminuarea, construcția sau
distrugerea. Majoritatea teoriilor conflictelor consideră actorii, interesele și problemele
generate drept fixe, căutând soluții menite să reducă sau să elimine contradicțiile. Cu
toate acestea, actorii și interesele se schimbă de-a lungul timpului drept consecință a
dinamicii sociale, economice și politice a societății.
Conflictele de mediu pot fi:
 anticipative sau preventive, când ele iau naștere înainte ca problema propriu-zisă
să apară fizic (Torre et al., 2014);
 incipiente, când au apărut actorii conflictului și s-a identificat cu claritate motivul
conflictului, dar acesta nu s-a desfășurat încă;
 în desfășurare, când apar forme de manifestare clară ale conflictului;
  încheiate, când conflictul de mediu s-a soluționat ori a fost abandonat de către
unul sau mai mulți actori.
Conflictele de mediu nu reprezintă situații statice, ci au o dinamică a cărei
intensitate variază pe parcursul ciclului de viață al acestuia (Swanström & Weissmann,
2005). În general, conflictele tind să fie descrise drept ciclice în raport cu nivelurile de
intensitate și repetitive în ceea ce privește apariția ciclurilor.
După stadiul rezolvării, conflictele de mediu pot fi în plan conceptual (există doar
diferențe de opinie asupra unor subiecte, dar conflictele propriu-zise nu au început), în
derulare (la momentul actual există actori care au percepții sau interese contrare și care se
află în conflict), latente (deși conflictul nu a dispărut, efectele sale nu sunt resimțite pe o
perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp), nerezolvate (unul dintre actori a părăsit
conflictul) sau rezolvate (s-a găsit o soluție pentru conflictul respectiv).
 4. Metode de evaluare a conflictelor
de mediu
Evaluarea conflictelor de mediu reprezintă o temă de mare actualitate în
cercetarea științifică internațională, în contextul promovării unor ținte politice,
administrative, dar mai ales socio-economice, legate de economie circulară, economie
verde, dezvoltare durabilă, protecția și conservarea mediului ori utilizarea eficientă a
resurselor naturale și îndeosebi a celor nereglementabile la scara vieții umane. Procesul
de evaluare a conflictelor de mediu este foarte complex, cauzele principale fiind legate
de:
- Varietatea conflictelor de mediu în funcție de: scara de manifestare (globală,
continentală, regională, locală), factorii declanșatori (schimbări, competiție,
planificarea teritoriului), motivații (poluarea aerului, mirosuri, zgomot,
poluarea apelor, hazarde asupra sănătății, etc.) (von der Dunk et al., 2011),
modul de gestionare și utilizare a resurselor naturale (Kennedy et al., 1998),
actori implicați (populație, autorități, asociații non-guvernamentale, agenți
economici) (Humphreys & Walmsley, 1991).
- Dificultatea cuantificării factorilor declanșatori și a efectelor generate de
conflictele de mediu, din cauza complexității lor și a gradului ridicat de
interconectare a efectelor la nivelul teritoriului, populației și economiei.
- Diversitatea țintelor promovate prin politicile de mediu și a instrumentelor
de gestionare a conflictelor de mediu generează dificultăți în special în cazul
conflictelor cu caracter transnațional. Această heterogenitate, în special la
nivel politic, face dificilă comparația între conflictele de mediu din diferite
state, fiind întotdeauna necesară relaționarea lor cu contextul național.
- Existența unor reguli neclare în planificarea teritoriului permite un grad
ridicat de interpretare și o evaluare proprie, conform intereselor de moment
ale părților implicate. În ceea ce privește regulile ce trebuie respectate în
momentul inserării unor funcții sau demarării unor activități antropice cu
potențial de a cauza conflicte, incoerența, aplicarea deficitară ori
nerecunoașterea acestor reglementări îngreunează considerabil realizarea
unor analize ori evaluări referitoare la suprafețele cu vulnerabilitate de
apariție a conflictelor de mediu.
- Diversitatea actorilor afectați de conflictele de mediu (în funcție de gradul de
cultură, educație, nivel de trai, etc.) generează diferențe semnificative între
diferite regiuni. Astfel, unele grupuri sociale tind să neglijeze anumite
probleme de mediu, dacă activitățile care le generează le conferă beneficii
 economice, în timp ce altele pot fi extrem de sensibile la anumite efecte, ca
urmare a nivelului de educație și/sau trăsăturilor culturale în care s-au format.

4.1. METODE DE COLECTARE A DATELOR NECESARE PENTRU

ANALIZA ŞI EVALUAREA CONFLICTELOR DE MEDIU

4.1.1 Surse şi categorii de date

Complexitatea conflictelor de mediu determină varietatea de date utilizabile în

evaluarea lor, dar în același timp îngreunează considerabil procesul de evaluare.
Datele utile în acest demers pot fi obţinute din baze de date existente (Ioja, 2013),
fie pot fi generate prin aplicare a numeroase metode de cercetare.
Printre instituțiile publice care pot oferi informații utile în vederea evaluării
conflictelor de mediu, conform legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de
interes public, se numără Comisariatul Național al Gărzii de Mediu (date cu privire la
sesizări relaționate cu existența sau potențiala apariție a unor conflicte de mediu,
derularea unor conflicte de mediu), Agențiile pentru Protecția Mediului (date cu privire la
conținutul documentelor tehnico-juridice aferente unor funcții conflictuale, calitatea
mediului ca rezultantă a acțiunii unor funcții conflictuale), primăriile (planuri urbanistice
generale, zonale și de detaliu, hărți de zgomot, informații cu privire la spațiile verzi),
Institutul Național de Statistică (date referitoare la numărul și structura populației dintr-o
zonă potențial a fi expusă unor conflicte de mediu, dotarea cu diferite tipuri de
infrastructuri la nivelul unităților administrativ teritoriale, caracteristicile activităților
economice), Administrația Națională Apele Române (hărți de hazard și risc la inundații),
Direcțiile de Sănătate Publică (date referitoare la starea de sănătate a populației), etc. La
aceste instituții se adaugă institutele de cercetare, agenții economici cu potențial de
declanșare a conflictelor de mediu, organizațiile non-guvernamentale implicate în diferite
conflicte, bazele de date online, materialele bibliografice și materialele cartografice,
precum sunt hărțile topografice, ortofotoplanurile și aerofotogramele, planurile cadastrale,
hărțile tematice, etc. (Ioja, 2013).

4.1.2 Utilizarea chestionarelor pentru colectarea datelor necesare în evaluarea

conflictelor de mediu

Chestionarul reprezintă un instrument de investigare format dintr-un ansamblu de

întrebări, ordonate logic şi psihologic, ce poate fi aplicat direct (în prezenţa unui operator
de anchetă) sau indirect (on-line, prin poşta,) în vederea înregistrării şi analizei ulterioare
a răspunsurilor (Chelcea, 2004). Chestionarele au un grad mare de aplicabilitate, fiind
utilizate cu succes în studii sociale, economice și de mediu pentru analiza unei game
foarte diversificate de probleme. Ele pot furniza informaţii cantitative sau calitative şi
prezintă adeseori un grad ridicat de subiectivism (Colibaba, 2001).
În analiza și evaluarea conflictelor de mediu, chestionarele de opinie pot fi
utilizate în aprecierea percepţiei populaţiei, referitoare la asocierea unor funcţii,
necesitatea amenajării unor facilităţi (Ioja et al., 2011), atitudinea față de activităţi
relaţionate cu protecţia şi conservarea mediului (Dimech et al., 2009; Yang et al., 2011)
sau realizarea unor proiecte (Morgan-Davis & Waterhouse, 2010).
Avantajele utilizării chestionarelor sunt legate de potențialul ridicat de colectare a
unui volum apreciabil de date de la un număr mare de persoane într-o perioadă scurtă de
timp (Ackroyd, 1981). Limitările metodei sunt legate în primul rând de gradul ridicat de
subiectivitate și de riscul prea mare de a genera date incorecte (Milne, 1999).
Pentru ilustrarea modalităților de aplicare a acestei metode în analiza și evaluarea
conflictelor de mediu, se vor prezenta rezultatele a trei studii, ce au vizat evaluarea
percepției populației în raport cu asocierea diferitelor tipuri de zone funcționale din
România.
În vederea realizării acestei analize au fost alese ca şi studii de caz funcţii
reprezentative la diferite scări spaţiale: nivel macroteritorial (funcția industrială), nivel
mezoteritorial (spitale, gară/autogară, depou/parcare, hypermarket) și nivel microteritorial
(magazine de comercializare a produselor chimice, benzinării, cabinete medicale
individuale).
Evaluarea percepției populației cu privire la asocierea diferitelor tipuri de zone
funcționale a presupus aplicarea a două categorii de chestionare: unul centrat pe spațiile
industriale (aplicat la nivelul orașelor industriale afectate de reconversie), iar al doilea pe
asocierea mai multor tipuri de zone funcționale cu spațiul rezidențial (aplicat la nivel
național, atât în așezări urbane, cât și rurale).
Analiza percepției populației față de procesul de reconversie al spațiilor
industriale s-a realizat pe un eșantion de 193 respondenți, în 15 orașe industriale din
România, în perioada mai-octombrie 2012. Din totalul intervievaților, 96% au cunoscut
funcția inițială a sitului analizat, iar 78% anul în care activitatea a fost. Atașamentul
populației față de activitatea industrială inițială este demonstrat de considerarea faptului
că activitatea a fost benefică pentru localitate de către 53,9% dintre respondenți și de
faptul că 57,4% consideră funcția actuală ca fiind proastă sau foarte proastă. Imaginea
pozitivă a activităților industriale este generată de faptul că ele ofereau locuri de muncă
populației, în comparație cu rata deosebit de mare a șomajului în prezent. Viziunea
populației față de spațiile în care au funcționat activități industriale este predominant
legată de reactivarea funcției inițiale sau reconversia către altă ramură industrială (Tabel
5), care să le ofere locuri de muncă. De remarcat faptul că populația nu a considerat o
problemă importantă impactul asupra mediului asociat activităților industriale.
 Tabel 5
Percepția populație privind conversia spațiilor industriale
Soluție propusă Ponderea respondenților
Revenirea la funcția inițială 39,9
Conversia către altă industrie 38,9
Conversia în spații comerciale 2,1
Conversia în rezidențial 1,5
Conversia în parc logistic 0,5
Conversia în parc sau grădină publică 0,5
Conversia în spații de servicii 4,7
Păstrarea ca patrimoniu industrial sau muzeu 0
Alte opinii 11,9

Populația acceptă în foarte mică măsură procesul de reconversie al unităților

industriale, întrucât acestea constituiau principalul loc de muncă pentru mediile urbane
mici și mijlocii și, în multe cazuri, a ruralului.
Un alt doilea chestionar, a fost aplicat în municipiul București, în perioada 2011-
2013, pe un eșantion de 1156 respondenți și a evaluat percepția populației în raport cu
asocierea diferitelor tipuri de zone funcționale (Tabel 6). Eșantionul a fost alcătuit din
48,16% femei și 51,84% bărbați. 33,27% dintre intervievați au studii superioare, iar
repartiția în funcție de grupele de vârstă a fost 4,01% sub 18 ani, 5,01% între 18 și 40 ani,
35,26% între 40 și 65 de ani și 15,32% peste 65 de ani.
Tabel 6
Chestionar pentru evaluarea percepției populației în raport cu diferite asocieri de zone funcționale

Compatibilă Incompatibilă Indiferentă

Funcție Justificare*
Cu funcția rezidențială
Spațiu industrial
Spital
Gară/autogară
Depou/parcare
Hypermarket
Magazin de produse
chimice
Benzinărie
*poluare fonică, insecuritate, mirosuri neplăcute, depozitarea deșeurilor, risc de îmbolnăvire, risc de incendiu,
poluare luminoasă, disconfort vizual, poluarea aerului
 Între funcțiile percepute ca incompatibile cu spațiile rezidențiale se numără
zonele industriale (75,4%), magazinele de comercializare a produselor chimice (56,9%),
benzinăriile (51,2%) și gările/autogările (49,6%). Funcțiile percepute ca fiind compatibile
au fost școlile și grădinițele (78,8%), hypermarket-urile (69%), spitalele (64,5%), fast-
food-urile (49,7%) și parcările (37,1%) (Fig. 11).
Se remarcă în special nivelul scăzut de informare al populației cu privire la
efectele negative asupra mediului generate de anumite funcții, cum ar fi spațiile medicale
și hypermarket-urile. Astfel, populația percepe vecinătatea și accesibilitatea rapidă a lor
ca pe un avantaj, ce anulează sau trece în plan secund eventualele dezavantaje.

magazin produse chimice 12,37

56,92
fast-food 19,72 49,74
hypermarket 17,12 69,03
depou, parcare 37,11
28,89
gara, autogara 22,49
49,65
scoala, gradinita 7,87 78,8
spital 18,68 64,53
benzinarie 22,75
51,2
spatiu industrial 6,14
75,4
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90

compatibil incompatibil

Fig. 11 – Percepția respondenților (%) în raport cu compatibilitatea unor zone funcționale urbane
cu spațiile rezidențiale

O a treia analiză a vizat evaluarea percepției populației față de benzinăriile situate

în proximitatea spațiilor rezidențiale. Observațiile de teren, ce au precedat aplicarea
chestionarelor, au evidențiat un număr ridicat de benzinării construite în proximitatea
spațiilor rezidențiale. Acest aspect contravine reglementărilor impuse prin legislația din
România, care, pentru a evita riscurile tehnogene și poluarea aerului, interzice orice fel de
construcție pe o distanță de 25 m față de limita exterioară a benzinăriilor. De asemenea, în
legislațiile internaționale este evidențiat faptul că impactul negativ al benzinăriilor asupra
calității aerului se resimte pe o rază de 50-100 m în funcție de numărul de rezervoare și
pompe (Morales Terres et al., 2010).
 În acest scop a fost realizat un chestionar cu șase itemi (Tabel 7), ce evidențiază
aspecte referitoare la asocierea benzinăriilor cu spațiile rezidențiale, cu accent pe
externalitățile resimțite.
Tabel 7
Chestionarul de evaluare a percepției rezidenţilor privind amplasarea benzinăriilor în proximitatea
spațiilor rezidențiale
Aspecte Componente Nr. Întrebarea
sociale
Opinie Asocierea benzinăriei 1 Cum consideraţi amplasarea benzinăriei în apropierea
cu spaţiul rezidenţial unui spaţiu de locuit? Variante răspuns:
Î1: indiferentă, o greşeală de amplasare, indiferentă, nu
există altă alternativă
Externalităţile 2 Vă afectează amplasarea benzinăriei?
resimţite
Impact asupra Scăderea calităţii 3 Ce probleme generează existenţa benzinăriei?
mediului şi mediului Variante răspuns:
sănătăţii Î2: Nu / Da, dacă da în ce fel
Proximitate Vecinătate potenţială 4 Cât de departe locuiţi de benzinărie?
sursă de degradare Variante răspuns:
Î3: Poluare fonică, insecuritate, mirosuri neplăcute,
depozitarea deşeurilor, risc de îmbolnăvire, risc de
incendiu, poluare luminoasă, disconfort vizual, poluarea
aerului, nu generează probleme, alte răspunsuri
Probleme de sănătate 5 Pentru cei care locuiesc în proximitatea benzinăriilor,
există vreo problemă de sănătate pe care puteţi să o
asociaţi cu prezenţa benzinăriei?
Variante răspuns:
Î4: foarte aproape (contact vizual direct), aproape (sunt
percepute anumite disfuncționalități), departe
Date socio- Profilul intervievatului 6 Adresa, Profesia, Vârsta, Sexul, Nivel de educaţie
demografice

Au fost aplicate 681 de chestionare în proximitatea a 50 de benzinării,

reprezentând 38% din cele existente, în anul 2013, în municipiul București, situate în
apropierea unor spații rezidențiale. Chestionarele au fost aplicate direct în perioada
noiembrie – decembrie 2011, numai persoanelor cu domiciliul în zona din imediata
apropiere a benzinăriilor. Eșantionul pe care a fost aplicat chestionarul a fost format în
proporție de 47,3% din persoane cu vârsta între 18 și 40 de ani, 34,6% din persoane între
40-65 de ani, 13,5% din persoane peste 65 de ani și 4,6% persoane sub 18 ani. 38,9% din
persoanele intervievate au studii superioare, iar 47,13% dintre ele sunt reprezentate de
femei.
Rezultatele aplicării chestionarului evidențiază faptul că numai 18,2% dintre
persoanele intervievate consideră amplasarea benzinăriilor în proximitatea spațiilor
rezidențiale ca fiind corespunzătoare, restul populației privind-o fie ca indiferentă
(23,7%), fie ca pe o greșeală de amplasare (45,8%). În aceste condiții, 69,2% dintre
persoanele intervievate au declarat că nu sunt afectate de amplasarea benzinăriilor în
proximitatea spațiilor rezidențiale, deși 71% dintre ele locuiesc aproape de benzinării
(47,19%) sau foarte aproape (23,81%).
În ceea ce privește problemele generate de existența benzinăriilor 61,52% dintre
respondenți au indicat mai mult de o problemă dintre cele menționate în chestionar.
25,91% din populația chestionată asociază benzinăriilor riscul de incendiu, următoarele
probleme ca importanță fiind poluarea aerului (19,95%), mirosurile neplăcute (16,75%) și
poluarea fonică (12,74%). 16,74% dintre persoanele intervievate nu asociază nici un fel
de problemă cu prezența benzinăriilor în proximitatea spațiilor rezidențiale (Fig. 12).

1,13
poluare fonica
12,74 insecuritate
19,95
mirosuri neplacute
6,78
depozitarea deseurilor
4,39 risc de imbolnavire

3,14 16,75 risc de incendiu

poluare luminoasa
disconfort vizual
25,91 7,84 1,38 poluarea aerului
alte raspunsuri

Fig. 12 – Probleme asociate de către populația chestionată benzinăriilor aflate în proximitatea

rezidențialului

În urma analizelor statistice s-a constatat că nu există diferențe semnificative în

funcție de sex în ceea ce privește răspunsurile referitoare la amplasarea benzinăriilor în
proximitatea spațiilor de locuit (χ2(1)=0.0,26, p=0,873), percepția referitoare la existența
unor probleme percepute direct (χ2(1)=0,03, p=0,861), generarea de probleme de către
benzinării (χ2(1)=0,0, p=0,996) și numărul de probleme generate (χ2(1)=0,135, p=0,713).
De asemenea, distanța la care persoanele chestionate locuiesc față de benzinării nu a
generat diferențe semnificative în răspunsurile date pe temele menționate anterior.
Persoanele care s-au declarat afectate direct de amplasarea benzinăriei în
proximitatea spațiului de locuit au raportat mai puține probleme generate de benzinării
decât cei care nu s-au declarat direct afectați (χ2(1)=135,215; p<0,01). De asemenea,
persoanele care au considerat benzinăriile incompatibile cu funcția rezidențială au
identificat un număr mai mare de probleme generate de acestea comparativ cu cei care le-
au considerat indiferente sau compatibile, existând diferențe semnificative între grupuri.
Persoanele care au considerat asocierea dintre rezidențial și benzinării drept o greșeală de
amplasare au identificat cel mai scăzut număr de probleme de mediu derivate.

4.1.3 Utilizarea metodei expert opinion în evaluarea conflictelor de mediu

Consultarea experţilor (metoda Delphi) a devenit o metodă științifică recunoscută

în evaluarea impactului asupra mediului, după anii `50, când Olaf Helmer şi Norman
Dalkey au utilizat-o pentru prima oară într-un astfel de proces. Formatul original al
metodei se referă la existenţa unui grup de experţi, care nu se cunosc și nu interacționează
între ei, care completează un chestionar cuprinzând întrebări din aria lor de expertiză.
Ulterior primesc un feed-back de la un expert integrator, sub forma unui raport statistic ce
cuprinde toate răspunsurile experților, după care procesul se repetă (Munier, 2004).
Scopul final este omogenizarea răspunsurilor şi stabilirea unui consens cu privire la o
anumită abordare (Mskkonen et al., 2012). În funcţie de tema abordată, resursele
existente şi numărul experţilor consultaţi, metoda poate suferi modificări.
Una dintre problemele des abordate de literatura de specialitate în legătură cu
această metodă a fost definirea statutului de „expert”, deoarece pentru ca rezultatele
metodei să fie valide este necesar în primul rând să se răspundă la întrebarea „ce persoane
vor fi incluse în grupul de experţi?”. În sens clasic, „expert” reprezintă o persoană care
are cunoştinţe de specialitate, acumulate prin practică (training), studiu (educaţie) sau
experienţă (Kangas & Leskinen, 2005) şi îndeplineşte o serie de criterii prestabilite
(Canavese et al., 2014).
Astfel, expert poate fi oricine are experienţă relevantă şi extensivă în domeniul
temei de interes (Fazey et al., 2006), incluzând atât profesionişti în domeniu, cât şi
membrii cu experienţă ai publicului (Krueger et al., 2012). Lane et al. (2006) susține că
persoanele care locuiesc sau lucrează într-o anumită zonă reprezintă de multe ori grupul
de experţi ideali, deoarece pe lângă expertiza profesională, au experienţa de zi cu zi, care
nu este decât parţial accesibilă prin observaţie ştiinţifică. Uneori, literatura de specialitate
foloseşte termenul de „expert” în mod pragmatic pentru a descrie orice persoană a cărei
opinie poate fi de interes (Krueger et al., 2012).
Alegerea eşantionului de experţi trebuie să asigure diversitate de opinie,
credibilitate şi minimizarea redundanţei informaţiei (Knol et al., 2010; Page et al., 2012)
Metoda se dovedeşte de o utilitate ridicată în situaţiile în care: (a) informaţiile
referitoare la relaţia dintre variabile este incompletă, fiind necesară opinia experţilor
pentru a o stabili (Canavese et al., 2014), (b) nu toate informaţiile necesare pot fi
exprimate în termeni cuantificabili (Janssen et al., 2010), limitând astfel aplicarea altor
metode care se bazează pe prelucrări numerice, (c) este dificilă obţinerea anumitor
informaţii într-o perioadă optimă de timp, dar există persoane care au lucrat în domeniu o
perioadă îndelungată şi cunosc anumite detalii utile (Whitfield et al., 2008). Cu toate
acestea, dovezile fizice ar trebui să aibă întotdeauna întâietate în faţa opiniilor (Heman &
Raybould, 2014).
Avantajele utilizării metodei sunt legate de faptul că experţii au suficient timp
pentru a analiza datele şi a lua o decizie (Kuo et al., 2005), nu sunt constrânşi de grupul
din care fac parte bazându-se pe anonimat (Kim et al., 2013) şi nefiind interesaţi direct în
rezultatul analizei (cum pot fi de exemplu anumiţi agenţi economici) se poate conta pe un
grad ridicat de obiectivitate din partea lor. De asemenea, această metodă permite
sintetizarea numerică a opiniei experţilor, lucru foarte important în cazul studiilor care se
bazează pe cantităţi reduse de informaţie (Eycott et al., 2011).
Limitările metodei sunt legate de disponibilitatea experţilor şi acceptul lor de a
participa la studiu, înclinarea lor de a gândi precum grupul din care fac parte (Kuhnert et
al., 2010), sau interpretarea greşită a întrebărilor.
Un exemplu de utilizare a metodei Delphi în evaluarea conflictelor de mediu este
legată de ierarhizarea potențialului conflictual al diferitelor categorii de funcții urbane. În
dorința de a realiza o astfel de evaluare, a fost elaborat un chestionar cu 8 secțiuni, fiecare
aferentă relației dintre spațiul de locuit și o funcție urbană și anume:
- spații industriale (industrie extractivă și industrie prelucrătoare – energetică,
siderurgică, metalurgică etc.),
- spații medicale (spital, policlinică, cabinet medical, laborator),
- spații comerciale (hypermarket, piață deschisă și închisă, mall etc.),
- infrastructuri de transport (aeroport, gara, autogară, depou etc.),
- lăcașe de cult (biserici de diferite confesiuni),
- servicii publice (rampă de deșeuri, stație de epurare a apei, incinerator,
cimitir etc.),
- spații de agrement (restaurant, fast-food etc.) și
- terenuri abandonate (cu sau fără clădiri abandonate pe ele).
În fiecare secțiune au fost abordate aspecte care se referă la: (a) cauzele apariției
asocierilor dintre spațiile rezidențiale și funcțiile urbane menționate anterior, (b)
avantajele care pot apărea ca urmare a unei astfel de asocieri, (c) dimensiunea impactului
în funcție de specificul activității, (d) probabilitatea apariției diferitelor tipuri de probleme
la nivelul spațiilor de locuit, (e) indicatorii ce trebuie monitorizați, (f) eventuale măsuri de
diminuare a problemelor de mediu generate, (g) probabilitatea apariției diferitelor tipuri
de conflicte și (h) necesitatea creării unei zone de protecție.
Prin aplicarea acestui chestionar asupra opiniei experților s-a urmărit: ierarhizarea
potențialului conflictual al funcțiilor urbane, realizarea unei comparații între opiniile
persoanelor implicate direct în procesul de planificare și a acelora care participă doar la
consultări publice.
În cadrul studiului au fost considerați experți persoane cu studii superioare, având
cel puțin 5 ani de experiență în domeniul în care activează. Au fost angrenați atât experți
din domeniul științelor mediului și planificării teritoriale, cât și din alte domenii,
nerelaționate direct cu conflictele de mediu.
Chestionarul a fost completat online, în perioada februarie 2013 – mai 2014, de
către 107 experți (96 români și 11 străini), cu diverse profesii (geografi, urbaniști,
arhitecți, matematicieni, biologi, ingineri, economiști, etc.).
Rezultatele au evidențiat faptul că experții consideră spațiile industriale,
terenurile abandonate și serviciile publice ca fiind incompatibile sau potențial generatoare
de conflicte, dacă sunt situate în proximitatea spațiului rezidențial. Spațiile medicale,
comerciale și de transport prezintă, conform studiului, un potențial conflictual mediu în
timp ce lăcașele de cult și spațiile de recreere sunt considerate complementare spațiilor de
locuit.

4.1.4 Utilizarea mass-media pentru evaluarea conflictelor de mediu

Presa reprezintă unul dintre actorii importanți ai zilelor noastre, ca urmare a

ușurinței cu care transmite informația către populație, având o influență din ce în ce mai
mare în viață cotidiană. Presa de ştiri reprezintă „principalul sistem de interpretare a
evenimentelor” folosit de societatea modernă (Schmidt et al., 2013), având un rol foarte
important în creşterea gradului de conştientizare a populaţiei şi diseminarea informaţiei.
Presa s-a diversificat în ultimii ani, iar presa tradiţională a pierdut monopolul în favoarea
mijloacelor de diseminare online.
În legătură cu problemele de mediu, un procent ridicat al populaţiei se informează
numai din presă, bazându-se pe ea în cercetarea şi prezentarea informaţiei (Zucker, 1978).
Media reprezintă una dintre căile prin care știința ajunge la politicieni și la publicul larg
(Lidskog & Olausson, 2013), dar acest lucru se întâmplă deseori prin modificarea
contextului problemelor de mediu și reformularea mesajelor.
În ceea ce privește conflictele de mediu, presa funcționează parțial ca spațiu
pentru înfruntările dintre factorii interesați (Wodak et al., 1999) și, parțial, ca actor social,
care poate determina cursul evenimentelor. În același timp este un actor independent, cu
un punct de vedere propriu (Lidskog & Olausson, 2013). Ea poate asigura comunicarea și
transparența punctelor de vedere asupra problemei. În același timp, presa oferă un spațiu
de discuții și reprezintă un element important în formarea opiniilor, deoarece la dezbateri
pot lua parte organizaţii de mediu, agenţi economici şi reprezentanţi ai administraţiei
locale şi centrale (Steffek, 2009).
 Modul în care presa alege să prezinte anumite subiecte influenţează modul în care
publicul, actorii locali şi organismele interesate la nivel naţional şi internaţional percep
aceste probleme şi ulterior acţionează asupra lor (Gandiwa et al., 2014). De asemenea,
este important numărul de apariții în presă pe un anume subiect, aspect ce depinde de
editorii fiecărei publicații sau emisiuni. Un număr mare de apariţii în presă poate inocula
publicului ideea că subiectul e important, în timp ce apariţiile sporadice îl pot face să
treacă neobservat (Dotson et al., 2012)
Avantajele utilizării mass-media pentru evaluarea dimensiunii conflictelor de
mediu rezidă din volumul mare de informații ce poate fi obținut, dublat de faptul că astfel
se pot analiza conflictele reale, în curs de desfășurare. Bazele de date rezultate din scanări
ale conținutului materialelor tipărite sau difuzate pot fi utilizate pentru aplicarea unor
metode de analiză complexe, cum ar fi analiza statistică sau analiza cluster. Un exemplu,
de centralizare a informațiilor provenite din materialele din presa scrisă este prezentat în
Tabelul 8.
Limitările metodei sunt legate de experiența care stă la baza alegerii publicațiilor
/ canalelor ce vor fi folosite pentru realizarea bazei de date, deoarece este imposibil luarea
în considerare a tuturor tipurilor de mass-media și a tuturor materialelor apărute pe o
anumită temă din cauza cantității foarte mari de informație ce trebuie analizată. De
asemenea, trebuie luați în considerare factorii politici și economici care pot influența
funcționarea presei. În unele state, presa este manipulată de factorii politici sau se auto-
cenzurează pentru a păstra o relație bună cu instituțiile politice și economice (Tong,
2014). Alte probleme ce pot apărea în legătură cu datele obținute din presă se referă la
existența de prejudecăţi în prezentarea problemelor de mediu (Voyer et al., 2013),
selectarea şi sublinierea unor faţete ale evenimentelor, promovarea unor anumite
interpretări (Entman, 2004) sau neacordarea dreptului la replică.
În plus, trebuie avut în vedere faptul că interesul media nu este mereu similar cu
cel al populației sau al autorităților publice (Soroka, 2002).
În scopul ilustrării utilității folosirii presei în analiza conflictelor de mediu s-a
apelat la un studiu de caz referitor la poziția diferiților actori în legătură cu exploatarea în
România a gazelor de șist prin fracturare hidraulică.
 Tabel 8
Model de centralizare a datelor din mass media

Nr.
paginii la Localizar Actori Actori
care este Numărul ea Cauze implicați implicați Încercări de
articolul / de pagini Data Momentul Obiectul conflictul mențio Probleme Dimen- pro si contra si Elemente rezolvare a
Ziar total alocat Rubrica articol articolului conflictului ui nate menționate siunea jusificari jusificari informale conflictului

Se vor prezenta doar elementele existente în articolul din ziar. În cazul lipsei informației se trece -.
1) Ziarul analizat.
2) Numărul paginii la care este prezentat articolul în ziar și numărul total de pagini al ziarului.
3) Numărul de pagini alocat articolului (se vor folosi până la fracțiuni de ¼ pagină).
4) Rubrica la care apare (de exemplu actualități, știri, diverse, etc.).
5) Data articolului.
6) Momentul articolului: (a) Începutul conflictului; (b) Conflict în derulare; (c) Conflict încheiat; (d) nu se poate identifica.
7) Obiectul conflictului (se precizează concret, așa cum apare în articol): implementarea unui proiect rezidențial lângă o zonă sensibilă (pădure, lac, arie protejată);
practicile agricole ale unor fermieri; o poluare accidentală, o defrișare, un proiect, o decizie luată împotriva comunității, etc.
8) Localizarea conflictului (județ, localitate, cartier, stradă, zonă, alte indicative menționate).
9) Cauzele menționate ale conflictelor: interesele politice ori economice, demararea unui proiect, ineficiența autorităților, implicarea unor ONG-uri, populația nu a fost
informată, populația locală respinge proiectul, depozitarea necontrolată a deșeurilor, câinii fără stăpân, etc.
10) Probleme (efecte) menționate pentru situația conflictuală, ce s-au produs sau se pot produce: zgomot, afectarea sănătății, distrugerea habitatelor, poluarea aerului și apei,
creșterea expunerii la inundații, distrugerea unor bunuri, poluarea solului etc.
11) Dimensiunea cauzelor și efectelor (transfrontalieră, națională, locală).
12) Actori implicați în conflict (pro) – se vor menționa așa cum apar în articol, cu denumire clară, obiect de activitate.
13) Actori implicați in conflict (contra) – se vor menționa așa cum apar în articol, cu denumire clară, obiect de activitate, dacă sunt percepuți ca agresori.
14) Pretențiile actorilor care se împotrivesc activității care a declanșat conflictul: primirea de compensații ori despăgubiri, stoparea activității ori proiectului, includerea unor
condiții speciale proiectului.
15) Justificările actorilor care au declanșat conflictul: implementarea proiectului este necesar pentru societate, nu se vor aduce nici un fel de prejudicii mediului și oamenilor,
va crește numărul de locuri de muncă.
16) Modalități informale de raportare a conflictului: manifestări de stradă fără autorizație, blocarea străzilor sau orice altfel de acțiune informală, violențe – se va prezenta
numărul de persoane estimate că participă, ce organizații reprezintă, pe cine susțin, dacă au fost înregistrate violențe.
17) Încercări de rezolvare a conflictului prin: negocieri, consultare publică, mediere, recurs judiciar sau alte tehnici. Cine este mediatorul? (instituția statului, ONG-uri, etc.)
 Baza de date dezvoltată a conținut informații referitoare la: (a) actorii implicați
(autorități, oameni de știință, agenți economici și ONG-uri) și poziția lor față de fracturarea
hidraulică în cadrul articolelor de presă, (b) principalele tipuri de impact menționate în cadrul
articolelor sau reportajelor (economic, social sau de mediu), (c) tipul de impact în funcție de
categoria de mass-media în care a fost prezentat și de nivelul spațial (național sau european),
(d) atitudinea și impactul evidențiat de diferite publicații.
În ceea ce privește explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică
în România se disting trei categorii de actori (Tabel 9):
- susținători: cei care susțin astfel de proiecte și sunt de acord cu implementarea
lor – agenții economici (86,8% dintre articolele din mass-media care tratează
acest subiect reflectă o atitudine pozitivă cu privire la el) și autoritățile (71,6%),
- opozanți: cei care sunt total împotriva acestui tip de proiecte – organizațiile non-
guvernamentale (în 96,2% dintre articolele în care ONG-urile ating subiectul
atitudinea reflectată este una negativă),
- oamenii de știință, care are un punct de vedere mult mai echilibrat (43,2%
împotrivă, 36,4% neutru, 20,5% pozitiv).

Tabel 9
Tipul de impact pe categorii de mass-media (%)

Impact economic Impact social Impact de mediu

TV
Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv
Total TV RO 11,6 3,7 59,2 58,1 2,7 39,2 63,9 30,3 5,9
Total TV EU 0,0 0,0 100,0 57,1 14,3 28,6 90,9 9,1 0,0
Total TV 11,6 3,2 85,3 58,0 3,7 38,3 66,2 28,5 5,4

Impact economic Impact social Impact de mediu

ZIAR
Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv
Total ziar RO 0,8 5,6 93,5 46,2 9,9 44,0 66,2 31,8 1,9
Total ziar EU 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0
Total ziar 0,8 5,6 93,7 49,5 9,3 41,2 68,1 30,1 1,8

Din punct de vedere al impacturilor pe care acest tip de proiecte l-ar putea produce,
poziția mass-media evidențiază un impact economic pozitiv (91,9% dintre articolele care pe
această temă), în timp ce impactul social ar depinde de categoria socială în care se regăsește
fiecare persoană (50,8% impact negativ, 42,5% impact pozitiv). Referitor la impactul asupra
mediului este recunoscut faptul că se va resimți o diminuare a calității mediului (68,4%
impact negativ).

4.2 METODE DE PRELUCRARE A DATELOR REFERITOARE LA

CONFLICTELE DE MEDIU

4.2.1 Analiza spaţială şi temporală a dinamicii funcţiilor cu potenţial conflictual

Analiza spațială reprezintă procesul de examinare a locațiilor, atributelor și relațiilor

dintre componente teritoriale, folosind proprietățile lor topologice, geometrice sau
geografice. Analiza spaţială porneşte de la analize de bază, cum ar fi selectarea după
caracteristici a unor entităţi spaţiale ce îndeplinesc anumite criterii sau selectarea după
localizare, dar poate presupune reclasificare, analize de proximitate, interpolare, modelare ori
analiză geostatistică (Maantay & Ziegler, 2006). Pentru realizarea analizelor spațiale se
utilizează tehnicile GIS, care se bazează pe existența unor materiale cartografice care pot fi
georeferențiate (Niță, 2012) și pe baza cărora se pot realiza straturi tematice conținând
locațiile și caracteristicile unor elemente și fenomene.
În domeniul conflictelor de mediu, analizele spațiale se pot dovedi foarte utile, fiind
necesare pentru: (a) evidențierea locațiilor funcțiilor conflictuale ori cu potențial conflictual
(Prather et al., 2008), (b) aprecierea gradului de compatibilitate dintre două funcții (una
sensibilă și una cu potențial de a cauza conflicte), (c) delimitarea suprafețele expuse unui
anumit risc (funcție de reglementările în vigoare sau de impactul potențial al activității
(Onose et al., 2013)), (d) identificarea spațiilor omogene după anumite criterii (Beeco &
Brown, 2013) sau (e) calcularea tendințelor la nivel regional (Hu et al., 2014; Niță et al.,
2014).
Analiza spațială poate oferi o focalizare asupra obiectivelor de management și a
uneltelor necesare în planificarea mai eficientă a teritoriului (Prather et al., 2008) și
promovarea unor măsuri pentru situațiile de urgență (Santos et al., 2014).
Dezavantajele analizei spațiale sunt legate de calitatea datelor și propagarea erorii
(eroarea finală a analizei va fi reprezentată de suma erorilor ce se regăsesc în fiecare strat
introdus în analiză), autocorelarea spațială (dacă datele sunt autocorelate multe dintre
tehnicile de analiză spațială nu pot fi aplicate), problema modificării unității spațiale (dacă
analizele sunt realizate folosind unități spațiale arbitrare, modelele rezultate pot fi efectul
acestora) și eroarea ecologică (presupunerea că dacă au fost găsite anumite relații între datele
agregate ele vor exista și pentru indivizi) (Gregory, 2002).
 Utilizarea metodei în relație cu conflictele de mediu este prezentată în continuare,
fiind selectat ca exemplu reprezentativ analiza distribuției spațiale a funcțiilor cu potențial
conflictual în relație cu spațiile rezidențiale din municipiul București.
În prezent, spaţiile rezidenţiale din municipiul Bucureşti sunt reprezentate prin două
categorii importante: locuinţele unifamiliale (rezidenţial cu densitate redusă a populației:
15,15% din suprafaţa oraşului și 59,62% din suprafaţa spaţiilor rezidenţiale) şi locuinţele
colective (rezidenţial cu densitate ridicată a populaţiei: 10,26% din suprafaţa oraşului,
40,37% din suprafața spațiului rezidenţial) (Onose et al., 2013).
În perioada 1976-2005, suprafața ocupată de spațiul rezidențial a rămas aproximativ
constantă, principala modificare constând în conversia unor zone ocupate de rezidențial
unifamilial în cartiere rezidențiale colective. Abia după acest moment, boom-ul imobiliar a
dus la creșterea suprafeței rezidențiale cu aproximativ 1,5% din suprafața administrativă a
orașului.

Tabel 10
Distanţe pentru zonele de protecţie aferente anumitor funcţii conform legislaţiei şi cercetărilor
ştiinţifice în domeniu (Onose, 2013)

Funcţie Distanțele folosite pentru buffere (metri)

1,2
Spaţiu industrial 300 5001,2 10001,2
Incinerator 5007 10001 1500
7 1
Depozit de deșeuri 500 1000 1500
6 1
Staţii de epurare a apelor uzate 60 300 -
1
Aeroport 1000
Spital 501 100 200
1 7
Spații de transport 50 100 2001
Spaţiu comercial 50 100 200
1 3
Cimitir 50 100 2504
Benzinărie 25 505 1005
1
(Ministerul Sănătății, 1997)
2
(Environmental Protection Authority, 2005)
3
(Government of Saskatchevan, 1996; United States Congress, 1974)
4
(World Health Organization - Regional Office for Europe, 1998)
5
(Morales Terres et al., 2010)
6
(Wastewater Comittee of the Great Lakes - Upper Mississippi River Board of State and Provincial Public Health
and Environmental Managers, 2004)
7
(Environmental Protection Authority, 2000)
 Pentru a putea evidenția spațial impactul categoriilor de funcții potențial conflictuale,
au fost luate în considerare distanțele recomandate ca zone de protecție sanitară pentru
diferite tipuri de funcții urbane, în scopul de a nu afecta eventualele spații rezidențiale din
proximitate (Tabel 10). Distanţele variază în funcţie de agresivitatea pe care anumite funcţii o
înregistrează pentru mediu şi sănătatea umană.
Pentru identificarea arealelor expuse la efectele negative induse de funcţiile potenţial
conflictuale s-a utilizat metoda multiple buffer ring (analiză de proximitate), cu opţiunea de
excludere a suprafeţelor funcţiilor analizate din bufferul final și analize spaţiale menite să
identifice zonele rezidenţiale expuse acestor categorii de funcţii.
În urma analizelor spațiale efectuate pentru cele 11 tipuri de funcții potențial
conflictuale în cazul asocierii cu anumite funcții sensibile, au fost calculate suprafețele de
spațiu rezidențial unifamilial și colectiv (Tabel 11), aflate în cadrul zonelor de protecție ale
funcției potențial conflictuale.
Tabel 11
Suprafețe de spații rezidențiale unifamiliale și colective, situate în cadrul zonelor de protecție a
funcțiilor potențial cauzatoare de incompatibilități funcționale (Onose, 2013)
Funcţie Rezidențial unifamilial (ha) Rezidențial colectiv (ha)
Zona Zona Zona Total Zona Zona Zona Total
1* 2* 3* 1* 2* 3*
Spaţiu industrial activ 428.18 363.84 837.6 1629.62 235.27 318.87 868.34 1422.48
Industrial abandonat 455.95 404.8 1068.94 1929.69 348.12 325.88 612.17 1286.17
Incinerator 8.93 42.83 132.19 183.95 9.01 55.98 79.4 144.39
Depozit de deșeuri 6.72 0.69 13.69 21.1 0 0 0 0
Staţii de epurare 0 0 0 0 0 0 0 0
Aeroport 84.791 20.276
Spital 46.35 76.09 202.5 324.94 28 52.78 125.97 206.75
Spații de transport 21.54 34.32 93.77 149.62 13.03 20.42 52.15 85.6
Spaţiu comercial 31.43 44.89 136.91 213.23 33.99 76.13 220.33 330.45
Cimitir 38.25 47.45 199.67 285.36 21.4 49.3 198.69 269.52
Benzinărie 3.35 11.39 52.03 68.01 2.49 10.05 57.74 70.28
*Zonele 1,2 și 3 corespund celor definite în Tabelul 10, conform legislației și cercetărilor științifice în domeniu

S-a constatat că în municipiul București funcțiile în ale căror zone de protecție se

regăsesc cele mai extinse spații rezidențiale sunt industrialul activ și industrialul abandonat.
Fig. 13 - Distribuția spațială a principalelor categorii de funcții generatoare de conflicte de mediu în
Municipiul București (2010)
 Unitățile industriale active se regăsesc, în special în zonele periferice ale orașului
(Fig. 13), însă dimensiunea zonei de protecție și tipul de planificare caracteristic perioadei
socialiste fac ca ele să continue să aibă în zona de protecție importante suprafețe rezidențiale
(Pătroescu & Borduşanu, 1999).
Spațiul industrial abandonat este reprezentat în special de fostele spații industriale
situate în interiorul perimetrului construit (platformele industriale Panduri-Viilor, Obor-
Pantelimon, etc.). Ele reprezintă dovada sistemului defectuos de planificare teritorială care
funcționează în prezent, deoarece mai mult de jumătate din spațiile industriale închise după
1989 se încadrează acum în această categorie, restul fiind supuse conversiei și reconversiei.
Serviciile publice (depozitele de deșeuri, incineratoarele, stația de epurare a apelor
uzate) sunt optim localizate în raport cu spațiul rezidențial. Singura funcție a cărui zonă de
protecție afectează o suprafață mai importantă de spațiu rezidențial este reprezentată de
incineratorul uman din Parcul Tineretului, închis în anul 2002 din cauza nerespectării
legislației de mediu.
O altă funcție conflictuală a fost aeroportul internațional Aurel Vlaicu. Din cauza
extinderii spațiilor rezidențiale în proximitatea acestuia, aeroportul a fost închis pentru trafic
comercial în vara anului 2012, fiind în prezent utilizat pentru zboruri private și de agrement.
În consecință, dimensiunea impactului pe care îl generează și care se propagă asupra spațiilor
rezidențiale din proximitate s-a redus semnificativ.
Arealele rezidențiale situate în zonele de protecție ale spitalelor au o suprafață destul
de extinsă din cauza localizării predilecte a acestor funcții în zonele populate. Spațiile de
transport în schimb sunt mai bine situate în relație cu spațiile rezidențiale, având un impact
considerabil mai redus asupra acestora.
Spațiile comerciale de mari dimensiuni reprezintă o caracteristică a economiei de
piață și au pătruns în interiorul mediilor urbane după anul 2000. Spațiile comerciale de mari
dimensiuni sunt situate în mare parte pe amplasamentul fostelor obiective industriale (de
exemplu, Cora Pantelimon, Cora Lujerului, AFI Cotroceni, Promenada Mall) sau pe foste
terenuri virane (Carrefour Orhideea, Plaza România). Funcția comercială are un impact mai
redus decât cea industrială, principala problemă cauzată fiind legată de intensificarea
traficului și a problemelor derivate (poluare atmosferică, zgomot, aglomerație).
O analiză spațială mai detaliată s-a realizat în cazul dinamicii relației dintre spitale și
spații rezidențiale, în municipiul București. În vederea identificării corecte a spitalelor s-a
utilizat platforma online a Colegiului Medicilor din România (Colegiul Medicilor din
Municipiul București, 2013). Au fost identificate 70 de spitale publice, spitalele private
nefiind luate în considerare.
 Spitalele reprezintă o funcție necesară în cadrul așezărilor umane. Atât populația, cât
și experții o consideră ca fiind compatibilă cu spațiul rezidențial, dar, în condițiile în care
distanțele de protecție stabilite de legislație nu sunt respectate pot apărea efecte negative
asupra locuitorilor (Pǎtroescu et al., 2012).
Analiza spațială evidențiază o distribuție neuniformă a spitalelor în cadrul teritoriului
administrativ al municipiului București, înregistrându-se o densitate mare în zona centrală și
în sectoarele 1 și 2 și o densitate foarte scăzută în sectoarele 5 și 6 (Fig. 14).

Fig. 14 – Distribuția spațială a spitalelor și a potențialelor zone de protecția ale acestora în cadrul
Municipiului București
 Analiza de proximitate a evidenţiat faptul că 1,26% din spaţiile rezidenţiale
unifamiliale şi 1,13 % din spaţiile rezidenţiale colective sunt situate la mai puţin de 50 m faţă
de un spital. Aceste cifre subliniază respectarea în mare măsură a distanţelor de siguranţă
impuse de legislaţie. Efectul negativ generat de spitale poate fi diminuat în mare măsură prin
izolarea clădirilor spitalului prin intermediul unui spaţiu verde ori prin gard plin. Suprafața
totală de spațiu rezidențial situată în proximitatea spitalelor ajunge la 324,94 ha în cazul celor
unifamiliale (8,85% din suprafață lor totală) și la 206,75 ha (8,32% din suprafața lor totală) în
cazul celor plurifamiliare (Fig. 15).

10

6
% Rezidential unifamilial
4 Rezidential colectiv

0
0-50m 50-100m 100-200m Total

Fig. 15 – Ponderea spațiului rezidențial situat la diferite distanțe față de spitale în municipiul București

O altă analiză realizată se referă la dinamica spațială a asocierii dintre spațiile

rezidențiale și aeroporturi. Municipiul Bucureşti a fost, pentru mult timp, deservit de două
aeroporturi: Aeroportul Internaţional Henri Coandă, situat în oraşul Otopeni, şi Aeroportul
Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa), localizat in cadrul teritoriului administrativ al capitalei
și parțial al orașului Voluntari. Începând cu luna mai 2012, Aeroportul Băneasa a fost închis
pentru cursele comerciale, rămânând deschis numai pentru aeronave mici şi, în general, curse
private. Închiderea aeroportului a fost cauzată atât de factori politici cât şi economici.
Dezvoltarea capitalei, a generat extinderea suprafeţelor construite în aproape toate spaţiile din
proximitatea aeroportului (Cartierul Pipera din oraşul Voluntari, Cartierul ANL Henri
Coandă, spaţiul comercial Băneasa şi noul cartier rezidenţial Băneasa, încă în stadiu de
construcţie) şi chiar pe fostele terenuri aparţinând acestuia, care după anul 2000 au fost
vândute către dezvoltatori imobiliari privaţi.
 Dezvoltarea rezidenţială a avut loc ignorând legea cu privire la zonele de protecţie
necesare în jurul pistelor de aterizate ale aeroporturilor (1 km de la axul pistei în toate
direcţiile) (Ministerul Sănătății, 1997). Această dezvoltare rezidenţială care impunea şi
asigurarea unui anumit standard de calitate a vieţii, împreună cu planurile de dezvoltare ale
sudului Municipiului Bucureşti care includ construcţia unui nou aeroport şi cu decizia de
construcţie a unui nou terminal pentru Aeroportul Otopeni, au justificat în final închiderea
aeroportului Băneasa.
Zona de protecţie a aeroportului se întinde pe teritoriile administrative ale
Municipiului Bucureşti şi ale oraşului Voluntari. Pentru a evidenţia dinamica temporală a
spaţiilor construite din proximitatea aeroportului au fost utilizate hărţi topografice pentru
momentul iniţial al analizei (1976-1977) şi ortofotoplanuri pentru momentele ulterioare.
Concentrarea analizei pe perioada de după anul 2000 a fost cauzată pe de o parte de faptul că
nu există materiale cartografice la rezoluţii sau scări optime pentru perioada 1980-2000, dar
şi de faptul că în Bucureşti şi Voluntari, dinamica cea mai accentuată a spaţiilor construite
este caracteristică perioadei 2005-2010.
Astfel, analizele au evidenţiat faptul că suprafaţa construită din Municipiul Bucureşti
aflată la mai puţin de 1 km de aeroport s-a dublat în decursul perioadei analizate (153,36 ha
în 1977 față de 310,66 ha în 2013). Principalele tipuri de suprafeţe dezvoltate sunt spaţiile
rezidenţiale (cartierul ANL Henri Coandă, noul cartier Băneasa) şi spaţiile de servicii
(Complexul comercial Băneasa). În ceea ce priveşte cartierul Pipera din oraşul Voluntari,
suprafeţele construite aflate în proximitatea aeroportului, reprezentate în cea mai mare parte
de spaţii rezidenţiale, şi-au mărit suprafaţa de 20 de ori (15,23 ha în 1977 față de 281,55 ha în
2013).
Dinamica temporală în cazul celor două unităţi administrative a fost diferită (Fig.
16). În municipiul Bucureşti extinderea spaţiilor construite a cunoscut un vârf în perioada
2005-2008 (creştere cu 65% în 2008 faţă de 2005), în timp ce în orașul Voluntari extinderea a
avut loc în două etape principale: prima între 1990-2000, iar cea de-a doua concomitent cu
maximul înregistrat în capitală (creştere de 47,5% în 2008 faţă de 2005).
Extinderea spaţiilor construite din orașul Voluntari în perioada 1990-2000 a fost
determinată în primul rând de retrocedările masive de terenuri şi de impulsul general al noilor
proprietari de a parcela şi vinde terenurile pentru a obţine un profit mai mare decât în cazul în
care le-ar fi păstrat ca suprafeţe arabile. Peste această cauză principală s-au suprapus o serie
de elemente secundare, care în contextul favorabil al perioadei 2005-2008 au atins un maxim
de importanţă şi s-au făcut resimţite atât la nivelul zonelor periurbane, cât şi în cadrul
teritoriului administrativ al capitalei.
Aceşti factori, susţinuţi de contextul politic şi economic favorabil, se referă la
simplificarea procedurilor de obţinere a creditelor şi ieftinirea lor, dezvoltarea unei clase de
mijloc şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, preţul redus al terenurilor, în special în
zonele periferice, profitabilitatea ridicată a sectorului imobiliar, apariţia unor noi modele de
locuire (comunităţile închise, dorinţa de a locui într-un mediu mai puţin artificializat decât cel
din centrul marilor metropole etc.) şi iniţiativele administrative legate de crearea unor spaţii
locative sociale (cartierele ANL).

350

300

250

200
ha Bucuresti
150 Voluntari

100

50

0
1977 2002 2005 2008 2010 2013

Fig. 16 – Dinamica temporală a spaţiului construit situat la o distanţă mai mică de 1 km faţă de
Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu

Înainte de închidere, aeroportul Băneasa afecta în Municipiul Bucureşti o suprafaţă

de 105 ha spaţiu rezidenţial, reprezentat de 20,28 ha spaţiu rezidenţial colectiv (cartierul de
blocuri cu 4 etaje Băneasa), 54,71 ha spaţiu rezidenţial unifamilial (Cartierul Băneasa Veche)
şi 30,09 ha spaţiu rezidenţial construit în perioada 2005-2012 (Cartierul ANL Henri Coandă
şi partea construită din zona rezidenţială Băneasa, situată la nord de aeroport) (Fig. 17).
Fig. 17 – Dinamica temporală a suprafețelor rezidențiale aflate în zonă de protecție a Aeroportului
Internațional ”Aurel Vlaicu”
 Un impact redus putea fi resimţit şi de locuitorii cartierelor, care se află de-a lungul
culoarului de zbor al aeronavelor (ex. Cartierul Bucureştii Noi, nordul cartierului Pipera din
Voluntari).

4.2.2. Analiza cluster

Analiza cluster este o tehnică ce are ca scop identificarea similarităţilor dintre

indivizii dintr-o bază de date, grupându-i pe cei cu valorile similare pentru toate variabilele
câte doi pentru a forma un cluster. Clusterii sunt apoi grupaţi între ei câte doi pe acelaşi
criteriu al similarităţii, iar procesul poate continua până se formează un singur cluster (Barr &
Prillwitz, 2012). O decizie importantă şi subiectivă în cadrul acestei analize se referă la
numărul de clusteri la care aceasta se va opri şi care vor fi introduşi apoi în analize (Wheelar
et al., 2004). În luarea acestei decizii este important să se ţină cont de omogenitatea internă a
clusterilor (Barr & Prillwitz, 2012), astfel încât variaţia dintre grupuri să fie cât mai mare, iar
cea din cadrul fiecărui grup, cât mai mică (Nelson et al., 2010). Există însă și variante ale
analizei cluster care stabilesc numărul optim de clusteri.
În domeniul analizei conflictelor de mediu, analiza cluster a fost folosită pentru a
grupa conflictele pe categorii în funcție de tipul externalităților pe care le produc (von der
Dunk et al., 2011) și pentru a împărți populația în grupuri în funcție de percepția față de
conflictele de mediu. Metoda ar putea fi utilă și pentru delimitarea zonelor omogene, în ceea
ce privește tipurile sau numărul de conflicte de mediu prezente.
Printre avantajele metodei se numără faptul că poate evidenția asociații și o structură
a datelor ce nu a fost observată anterior.
Dezavantajele analizei cluster sunt legate de dimensiunea mare a setului de date
necesar pentru o analiză validă și de determinarea numărului optim de clusteri.
Ca studiu de caz al utilizării analizei cluster, s-a considerat identificarea tipologiilor
de conflicte de mediu în funcție de problemele percepute pentru fiecare tip de
incompatibilitate, utilizând ca date de intrare rezultatele chestionarelor și expert opinion.
Utilizarea acestei analize a permis identificarea grupurilor de conflicte de mediu care pot
apărea în funcție de problemele de mediu, sociale și economice percepute pentru fiecare tip
de incompatibilitate funcțională.
Obiectivul este de a identifica grupuri de incompatibilități funcționale în așezările
umane care sunt similare în ceea ce privește problemele percepute de experți pentru a putea
crea o tipologie a conflictele de mediu.
 Pentru a aplica această metoda s-au utilizat 51 de funcții incompatibile cu funcția de
locuire reprezentând cazurile și 18 probleme de mediu, sociale și economice ce pot fi
generate de aceste incompatibilități constituind variabilele (Tabel 12). Datele sunt continue
reprezentând numărul de probleme de mediu percepute pentru fiecare funcție incompatibilă.

Tabel 12
Exemple de funcții incompatibile și variabile utilizate în analiza cluster
ACTIVITĂȚI PROBLEME DE MEDIU GENERATE
Industria extractivă Poluarea aerului
Industria energetică Poluarea apelor Disconfort vizual
Spitale de boli psihice Zgomot
Spitale de dermatologie Contaminarea solului
Policlinici Depozitarea neconformă de deşeuri
Hipermarketuri Expunerea la substanţe periculoase
Farmacii Scăderea securităţii locuirii
Autogări Scăderea atractivităţii pentru investiţii urbane
Parcări Consumul sau blocarea terenului
Biserici ortodoxe Aglomerarea traficului
Biserici protestante Atragerea comerţului stradal neorganizat
Biserici neoprotestante
Sinagogi
Stații epurare
Cimitire
Restaurante
Case pariuri
Cazinouri

Numărul maxim de apariții al unei probleme percepute a fost de 62, iar media
numărului de apariții al problemelor percepute pentru toate categoriile de incompatibilități
funcționale a fost 15. Pentru 20% din incompatibilitățile funcționale au existat < 99 frecvențe
ale problemelor percepute, pentru 49% au fost 100-299 frecvențe ale probleme percepute,
pentru 25% au fost 300-599, iar pentru 6% din incompatibilitățile funcționale au fost > 600.
Tipul de analiză cluster utilizat a fost analiza cluster ierarhică aglomerativă (von
der Dunk et al., 2011). Această metodă consideră fiecare caz (fiecare tip de incompatibilitate
funcțională), ca fiind el însuși un cluster. În pașii următori, clusterele care sunt similare sunt
combinate, în final rezultând un singur cluster conținând toate cazurile anterioare. Această
metodă folosește distanțele între obiecte atunci când formează clusterele. Modurile diferite de
a defini distanța între două grupuri sau doi indivizi implică metode diverse.
 Pentru a răspunde la întrebarea de cercetare propusă: “Ce tipologii de conflicte de
mediu pot fi identificate în funcție de problemele percepute pentru fiecare caz de
incompatibilitate?” distanța între clustere s-a calculat folosind metoda “cel mai apropiat
vecin” (Nearest neighbor), utilizând distanța euclidiană (Euclidean distance – distanța
măsurată în linie dreaptă).
Înainte de începerea procesului de clusterizare, variabilele au fost verificate dacă sunt
afectate de coliniaritate. Fiind vorba de probleme de mediu, sociale și economice este de
așteptat să existe corelații între acestea. De exemplu, se așteaptă o corelație strânsă între
variabilele “poluarea aerului” și “afectarea stării de sănătate a populației”. Utilizarea
coeficientului de corelație Pearson, pentru a determina dacă există corelații strânse între
variabile se confirmă că există câteva variabile strâns corelate, cu valori peste 0,90. De
exemplu, “contaminarea solului” este strâns corelată cu “afectarea sănătății populației”
(corelație 0,96), la fel ca și “disconfort vizual” strâns corelată cu “afectarea calității serviciilor
publice” (corelație 0,95). Pentru a putea aplica analiza de cluster variabilele care înregistrează
o corelație puternică (peste 0,90) vor fi eliminate.
Primul rezultat al analizei cluster este programul de aglomerare al clusterilor
(agglomeration schedule), care arată clusterele care au fost combinate la fiecare pas și
distanțele la care a avut loc această combinare. Acest program de aglomerare a clusterilor
ajută la decizia privind numărul de clustere ce trebuie reținut din date. Trecerea de la o soluție
1-cluster la o soluție 2-clustere apare în mai toate analizele și nu trebuie tratată ca un indicator
sigur pentru luarea unei decizii privind numărul de clustere ce trebuie reținut (Mooi &
Sarstedt, 2011).
Pasul la care distanța face un salt mai mare este 46, iar o soluție 5-clustere (51-46=5)
ar putea fi potrivită. Pe baza dendrogramei (arborele de clasificare) se poate decide
aproximativ asupra numărului de segmente ce trebuie reținute. Schimbarea distanței
clusterelor arată în dendrogramă că o soluție 5-clustere, 6-clustere ar putea fi potrivită.
Gruparea conflictelor pe baza problemelor percepute pentru diverse tipuri de
incompatibilități funcționale ce pot genera conflicte utilizând analiza de cluster determină 5
grupuri de conflicte:
Primul cluster cuprinde incompatibilitatea dintre industriile extractivă, metalurgică,
materiale de construcții, energetică și chimică (n=5) cu funcția de locuit. Conflictele acestui
cluster sunt cauzate în principal de problemele percepute care au frecvențe maxime:
“zgomot”, “apariția zonelor de segregare socială”, “afectarea siguranței locuirii”,
“aglomerarea traficului” și “depozitarea necontrolată a deșeurilor”. Acest tip de conflicte
poate fi numit “Insecuritate”. Includerea activităților industriale în zonele dens locuite este
percepută ca o amenințare care declanșează conflicte din cauza emisiilor poluatoare,
traficului, deșeurilor generate și noilor grupuri sociale, care nu stabilesc interacțiunii pozitive
cu celelalte grupuri sociale.
Al doilea cluster se referă la incompatibilitatea dintre industriile constructoare de
mașini, textilă, serviciile medicale, comerciale, de agrement, serviciile publice, lăcașe de cult
și infrastructura de transport (n=41) cu funcția de locuit. Toate aceste tipuri de
incompatibilități funcționale generează conflicte cu maxim la problemele “aglomerarea
traficului” și “poluare luminoasă”. În consecință putem numi acest tip de conflict “Disconfort
senzorial”. Aceste două tipuri de industrie sunt separate de clusterul anterior, deoarece sunt
percepute ca având un potențial mai scăzut de producere a conflictelor specifice clusterului 1.
Maximul înregistrat la poluarea luminoasă este argumentat de prezența spațiilor comerciale,
serviciilor medicale și a spațiilor de agrement în acest cluster, deoarece majoritatea folosesc
panouri publicitare luminoase.
Al treilea cluster (n=1) cuprinde incompatibilitatea dintre industria alimentară cu
funcția de locuit. Conflictele din acest cluster înregistrează maxim la problemele ce țin de
“apariția animalelor nedorite”. Acest tip de conflict poate fi numit “Risc asupra sănătății
publice”. Apariția animalelor ca: șobolani, câini fără stăpân etc. sunt considerați vectori
potențiali de transmitere a bolilor.
Clusterul 4 (n=2) se referă la incompatibilitatea dintre gări și autogări cu funcția de
locuire. Conflictele din acest cluster înregistrează maxim la problemele ce țin de “atragerea
comerțului stradal neorganizat”. Acest tip de conflict poate fi numit “Insalubritate”. În
România, comerțul neorganizat este specific acestor spații, afectând estetica urbană, traficul și
generând deșeuri.
Ultimul cluster (n=2) cuprinde incompatibilitatea dintre terenurile abandonate cu
funcția de locuit. Conflictele din acest cluster se diferențiază de conflictele din celelalte
clustere, deoarece înregistrează cel mai mic maxim la problemele ce țin de “aglomerarea
traficului”, “poluarea luminoasă” și “atragerea comerțului stradal neorganizat” și o valoare
ridicată la “depozitarea necontrolată a deșeurilor”. Acest tip de conflict poate fi numit “Impact
vizual negativ”.
Toate cele 5 tipuri de conflicte selectate pe baza problemelor percepute pentru fiecare
tip de incompatibilitate: “Insecuritate”, “Disconfort senzorial”, “Risc asupra sănătății
publice”, “Insalubritate” și “Impact vizual negativ” nu se exclud reciproc, oricând putând
exista relații între acestea (Tabel 13).
 Tabel 13
Extras din statistică descriptivă pentru soluția 5-cluster
N Minim Maxim Deviație medie Deviație standard
Zgomot 5 24 55 40.80 12.256
Segregare 5 18 41 28.20 9.257
Locuire 5 24 47 33.60 8.591
Animale 5 5 14 8.60 4.099
Trafic 5 22 38 32.80 6.261
Luminos 5 5 15 8.80 3.701
Comerț 5 2 16 6.20 5.762
Deșeuri 5 39 53 47.60 5.225
Soluție 5 1 1 1.00 0.000

4.2.3. Evaluare multicriterială

Analiza multicriterială se referă la conceptele, metodele și modelele care ajută la

evaluarea unor alternative, pe baza unor criterii (Baredo, 1996), exprimată prin greutăți,
valori sau intensități ale preferinței, cu scopul de a ajunge la cea mai bună decizie (Beinat &
Nijkamp, 1998; Hossain et al., 2009; Rosso et al., 2014).
Criteriul reprezintă un parametru utilizat pentru cuantificarea contribuţiei unui atribut
în caracterizarea unui proiect sau a unei situaţii existente sau susceptibile de a se materializa
prin implementarea unor planuri, programe, proiecte (Munier, 2004). Nu există proceduri
standard pentru determinarea numărului şi al claselor de criterii ce trebuie folosite într-o
analiză. Criteriile pot acoperi o gamă largă de domenii: de mediu, tehnice, de siguranţă,
sociale, economice, spaţiale şi temporale.
Metodologia generală de aplicare a evaluării multicriteriale urmărește următorii pași
(Beinat & Nijkamp, 1998; Jeong et al., 2013; Munier, 2004):
- Stabilirea criteriilor / indicatorilor și sub-criteriilor, care trebuie realizată ținându-
se cont de relevanța pentru studiu și de disponibilitatea datelor (Ioja et al., 2014);
- Realizarea unei baze de date care să conțină informațiile necesare pentru a
calcula indicatorii stabiliți pentru fiecare dintre alternativele luate în discuție;
- Folosirea Procesului de Ierarhizare Analitică (AHP) pentru stabilirea greutății
criteriilor (importanța relativă a unui criteriu în comparație cu celelalte) (Saaty,
1990).
- Calcularea valorilor indicatorilor ce definesc criteriile și sub-criteriile;
- Normalizarea / standardizarea valorilor indicatorilor – Indicatorii introduși în
analiză pot fi exprimați prin unități de măsură diferite (număr locuitori, hectare,
 procente etc.) și pentru a putea fi comparați trebuie standardizați prin valori
adimensionale (Sudhakaran et al., 2013). Standardizarea se poate realiza prin
programare matematică (Munier, 2004), transformând cea mai proastă valoare ce
a fost înregistrată de indicator în 1 și cea mai bună în 100. Valorile standardizate
se pot calcula fie ca procent fie conform formulei propuse de Ioja et al. (2014):
- Calcularea scorurilor parțiale pentru fiecare criteriu (produsul dintre valoarea
standardizată și greutatea criteriului);
- Agregarea scorurilor parțiale specifice fiecărui criteriu pentru a obține scorurile
totale pentru fiecare alternativă;
- Reprezentarea spațială a distribuției scorurilor obținute de fiecare alternativă în
cazul în care este posibil
Evaluarea multicriterială este o metodă utilă în evaluarea conflictelor de mediu
deoarece facilitează dezbaterea între părțile implicate în conflict (Uniunea Europeană, 2005).
Ea poate fi folosită cu succes pentru alegerea strategiei optime de localizare sau funcționare a
unui proiect, pentru stabilirea unei strategii de conservare în cazul existenței conflictelor între
populație și organismele responsabile cu această problemă sau pentru ierarhizarea unor spații
în funcție de anumite caracteristici.
Avantajele evaluării multicriteriale sunt flexibilitatea, reducerea prejudecăților
implicate în luarea deciziilor, înlesnirea ajungerii la un consens în cazul deciziilor de grup
(Zahir, 1999), găsirea unei soluții prin simplificarea situațiilor complexe (Uniunea
Europeană, 2005).
Printre dezavantajele metodei se poate număra faptul că agregarea valorilor obținute
pentru fiecare criteriu permite ca scoruri foarte bune înregistrate pentru anumite criterii să
compenseze scoruri foarte proaste, pierzându-se informații în momentul în care se analizează
doar rezultatele finale. De asemenea, dacă numărul de criterii este mare, compararea și
ierarhizarea lor prin procesul de ierarhizare analitică poate fi mult îngreunat (Macharias et al.,
2004). Caracteristica ce dă modelului subiectivitate este acordarea importanței relative a
criteriilor unul față de celălalt, iar pentru minimizarea acestui aspect este recomandată
realizarea unei analize de senzitivitate.
Pentru a exemplifica aplicarea metodei evaluării multicriteriale s-a optat pentru o
analiză ce are ca scop ierarhizarea unităţilor administrativ teritoriale din aria metropolitană a
Municipiului Bucureşti în funcţie de dimensiunea problemelor teritoriale generate de cimitire
în relație cu spațiile rezidențiale.
În analiză au fost utilizate 8 criterii (Tabel 14) şi 98 de alternative corespunzând
unităţilor administrativ teritoriale din aria metropolitană.
 Tabel 14
Indicatorii folosiți în analiza multicriterială

Categoria Cod Nume Cea mai Explicație Greutate

indicator proastă
situație
Agresivitatea A Suprafaţă Valoarea Tendinţa suprafeţelor cimitirelor între 1975 şi 2005 0,168
directă a cimitire maximă (%)
cimitirelor Ilustrează adaptarea la nevoile societăţii, fiind un
important factor generator de potenţiale conflicte
teritoriale
C Suprafaţă Valoarea Tendinţa spaţiilor rezidenţiale situate la mai puţin de 0,218
rezidenţial maximă 50 m de cimitire între 1975 şî 2005 (%)
în 50 m Arată dimensiunea conflictelor teritoriale actuale
directe dintre cimitire şi spaţiile rezidențiale
0,386
Factorii de B Suprafaţă Valoarea Tendinţa suprafeţei spaţiilor rezidenţiale între 1975 şi 0,099
influenţă rezidenţial maximă 2005 (%)
specifici ariei Ilustrează adaptarea la nevoile de locuire ale
metropolitane populaţiei
a Municipiului D Populaţie Valoarea Tendinţa numărului de locuitori între 1975 şi 2005 0,09
Bucureşti maximă Evidenţiază presiunea indirectă pentru extinderea
cimitirelor, dar şi a altor funcţii urbanistice
E Distanţă Valoarea Distanţa faţă de Municipiul Bucureşti (m) 0,13
Municipiul minimă Factor de influenţă important, municipiul Bucureşti
Bucureşti având o parte din serviciile de înhumare acoperite de
către cimitirele din unităţile administrativ teritoriale
din proximitate
F Mortalitate Valoarea Tendinţa mortalităţii populaţiei între 1975-2005 0,087
maximă Factor de presiune directă pentru extinderea
cimitirelor
0,406
Oferta de G Agricol Valoarea Procentul suprafeţei agricole în anul 2005 (%) 0,092
spaţiu a minimă Ilustrează disponibilul de spaţiu pentru dezvoltări
teritoriului viitoare
H Forestier şi Valoarea Procentul suprafeţei forestiere şi acvatice în anul 0,111
acvatic minimă 2005
Indicator al potenţialului de reechilibrare teritorială
0,203
 Selectarea criteriilor s-a realizat pe baza corelaţiei existente între acestea şi suprafaţa
cimitirelor şi a impactului pe care îl au în creşterea potenţialului cimitirelor de a cauza
conflicte.
Evaluarea dinamicii spaţiale şi temporale a cimitirelor şi a factorilor de corelaţie s-a
realizat la nivel de unitate administrativ teritorială, folosind ca şi an de referinţă anul 1975.
În vederea obţinerii datelor spaţiale necesare calculării valorii indicatorilor A, C, G şi
H a fost folosită o bază de date spaţială conţinând suprafeţele rezidenţiale, agricole,
forestiere, acvatice şi ale cimitirelor pentru momentele 1975 şi 2005. Arealul ce ar trebui să
fie inclus în zona de protecţie a cimitirelor – 50 m – conform (Ministerul Sănătății, 1997) a
fost delimitat folosind analizele de proximitate (metoda buffer), iar zonele rezidenţiale ce
sunt situate în cadrul acestui areal (B) au fost extrase printr-o analiză de tip poligon.
Pentru indicatorii număr de locuitori (D) şi mortalitate (F) au fost utilizate date
statistice pentru anii 1975 şi 2005 la nivel de unitate administrativ teritorială, din baza de date
publică a Institutului Naţional de Statistică (www.insse.ro).
Distanţa la care sunt poziţionate cimitirele faţă de nucleul urban central (E) a fost
calculată din punctul central al poligoanelor reprezentând suprafaţa cimitirelor faţă de
kilometrul 0 al Municipiului Bucureşti.
Valorile de tendinţă a indicatorilor A, B, C, D, F au fost exprimate ca raport între
valoarea din 2005 şi cea din 1975.
În vederea stabilirii greutăţii criteriilor a fost aplicat procesul de ierarhizare analitică.
Valorile finale sunt rezultatul unei medieri realizate prin metoda Delphi între 6 experţi în
domeniul planificării teritoriului.
Omogenizarea datelor s-a realizat folosind programarea matematică prin
transformarea lor în procente, considerându-se valoarea cea mai proastă egală cu 1 (minimul
pentru E, G şi H şi maximul pentru A-D şi F) şi cea mai bună egală cu 100. Valorile
omogenizate intermediare (dintre minim şi maxim) la nivel de unitate administrativ teritorială
au fost determinate conform ecuaţiilor prezentate în articolul publicat de Ioja et al. (2014).
Prin înmulţirea greutăţii criteriilor cu valorile normalizate pentru fiecare criteriu în
parte s-au obţinut opt scoruri parţiale. Scorul final pentru fiecare unitate administrativ
teritorială s-a obţinut prin însumarea celor 8 scoruri parţiale. Scorul final poate oscila între 1
(situaţia cea mai proastă) şi 100 (situaţia cea mai bună).
Pentru ierarhizarea potenţialului de apariţie al conflictelor de tip cimitir-rezidenţial la
nivelul unităţilor administrativ teritoriale au fost delimitate clase conform bibliografiei de
specialitate (Adler et al., 2010; Dixon et al., 2009).
 Indicatorii referitori la tendinţele înregistrate de suprafeţele cimitirelor şi
rezidenţialului, de populaţie şi de mortalitate au valori concentrate într-un interval relativ
restrâns, datorită faptului că reprezintă raportul valorilor înregistrate în două momente
diferite (F: 0,8 – 2,64 ± 0,32; B: 0,43 - 2,53, ± 0,29). În contrast, valorile ce caracterizează
distanţa faţă de capitală, procentele de teren agricol şi suprafeţe naturale, au un grad de
concentrare mult mai redus (E: 6351,5 - 67377; ± 14347,22) (Tabel 15).
În urma procesului de ierarhizare analitică a criteriilor, s-a stabilit că cele mai
importante criterii pentru ierarhizarea potenţialului de apariţie a conflictelor de tip cimitir-
rezidenţial sunt tendinţa suprafeţei rezidenţiale situate în 50 m faţă de cimitire între 1975 şi
2005 (0,218) şi tendinţa înregistrată de suprafaţa ocupată de cimitire în perioada 1975-2005
(0,168). Totuşi, categoria de indicatori care are cea mai mare pondere în analiză (0,406) este
cea a factorilor de influenţă specifici ariei metropolitane a Municipiului Bucureşti, datorită
faptului că include cel mai mare număr de indicatori.

Tabel 15
Parametrii statistici ce caracterizează datele brute şi valorile standardizate

Date brute Valori standardizate

Indicator Deviație Deviație
Medie Maxim Minim Medie
standard standard
A 1,58 5,87 0,65 0,94 18,46 17,81
B 1,38 2,53 0,43 0,29 45,29 13,55
C 1,19 4,29 0 0,81 27,22 18,66
D 0,9 2,51 0,36 0,24 24,92 11,25
E 29095,93 67377 6351,5 14347,22 37,55 23,28
F 1,42 2,64 0,8 0,32 33,31 17,08
G 76,67 93,4 38,31 13,03 70,08 23,48
H 11,18 43,15 0,35 9,61 26,14 22,22

După ce au fost calculate valorile specifice fiecărui indicator pentru fiecare unitate
administrativ teritorială în parte, acestea au fost reprezentate grafic pentru a se putea analiza
distribuția lor spațială.
Tendința înregistrată de suprafața ocupată de cimitire (A) are valorile cele mai
ridicate în imediata proximitate a municipiului București. Acest fapt se datorează atât
creșterii populației în zonă, cât mai ales externalizării de către capitală a acestui tip de servicii
publice, Bucureștiul deținând în afara propriului teritoriu administrativ cele 20000 de locuri
de veci impuse de lege în eventualitatea producerii de calamități naturale. În ceea ce privește
tendința înregistrată de rezidențialul situat la mai puțin de 50 m de cimitir (C), în perioada
1975-2005, distribuția spațială a valorilor este neuniformă. Se pot observa valori mari în
proximitatea Municipiului București, dar valori asemănătoare caracterizează și unități
administrativ-teritoriale din nordul sau sud-estul ariei metropolitane (Fig. 18).

Fig. 18 – Distribuția spațială a indicatorilor referitori la agresivitatea directa a cimitirelor (A și C)

Tendința generală înregistrată de spațiile rezidențiale în aria metropolitană a

Municipiului București (B) a fost de creștere în perioada 1975-2005, cu maxime înregistrate
în nordul ariei metropolitane, de-a lungul drumului național ce face legătura cu zona turistică
de pe Valea Prahovei și în proximitatea capitalei. Valorile maxime înregistrate de acest
indicator se pot corela și cu existența spațiilor naturale (păduri și suprafețe acvatice utilizate
în scop de agrement) (Fig. 19).
Creșterea populației (D) s-a resimțit în special în proximitatea Bucureștiului și în
zona nordică a ariei metropolitane, dar și în sud, în proximitatea orașului Oltenița
Valorile ridicate ale mortalității (F) evidențiază zonele cu o populație îmbătrânită și
eventuale deficiențe în ceea ce privește sistemul sanitar. Aceste zone se concentrează în
special în sud-estul ariei metropolitane. Tendința de îmbătrânire a populației din această zonă
poate fi corelată cu caracterul său profund rural și, conform modelului de locuire actual al
populației, cu dorința de retragere în mediul rural, odată cu atingerea vârstei de pensionare.
 Fig. 19 - Distribuția spațială a indicatorilor referitori la factorii de influență specifici ariei
metropolitane a Municipiului București (B, D, E și F)

Oferta de teren agricol (G) a ariei metropolitane este una importantă, subliniind
existența unei rezerve suficiente de teren utilizabil pentru dezvoltarea de noi proiecte
rezidențiale. Procentul de suprafețe forestiere și acvatice evidențiază zonele cele mai atractive
pentru construcția zonelor rezidențiale. Distribuția spațială a celor doi indicatori este
complementară (Fig. 20).
 Fig. 20 - Distribuția spațială a indicatorilor referitori la oferta de spațiu a teritoriului (G și H)

Agregarea scorurilor finale pentru cele 98 de unități administrativ teritoriale a

evidențiat proximitatea municipiului București ca zonă în care potențialul de apariție al
conflictelor de tipul cimitir – spațiu rezidențial este ridicat. Valorile maxime evidențiază clar
zona în care orașul își externalizează anumite probleme și servicii, în special pe direcțiile est
și sud-est. Valori foarte ridicate se înregistrează de asemenea pentru Buftea (al doilea sistem
urban ca importanță al ariei metropolitane) și Mogoșoaia (Fig. 21).

4.2.4. Analiza hotspot

Arealele critice se referă la spaţiile care în raport cu o anumită caracteristică (de

exemplu, diversitatea biologică, nivelul de poluare atmosferică, densitatea spaţiilor verzi,
etc.) înregistrează valori extreme care le evidenţiază ca având probleme importante din acel
punct de vedere (Onose, 2013).
Arealele critice pot fi identificate printr-o multitudine de metode printre care analiza
spațială, calculele cu rastere sau analiza hotspot. Analiza hotspot evidențiază clusterii / datele
semnificative din punct de vedere statistic, identificând modelele spațiale cu semnificație.
Pornind de la rezultatele analizei multicriteriale referitoare la ierarhizarea
potențialului de apariție al conflictelor de tipul cimitir versus spațiu rezidențial s-a realizat o
analiză hotspota simplă prin intermediul instrumentelor GIS.
 Fig. 21 – Ierarhizarea unităților administrativ teritoriale din aria metropolitană a Municipiului
București în funcție de potențialul de apariție al conflictelor cimitir-rezidențial

Analiza a evidențiat unitățile administrativ teritoriale ale căror scoruri au înregistrat

diferențe semnificative față de medie. Harta distribuției spațiale a hotspots-urilor (diferențe
semnificative în sens pozitiv) și coldspots-urilor (diferențe semnificative în sens negativ)
(Fig. 22) a evidențiat primul inel de unități administrativ teritoriale din jurul Bucureștiului
(Mogoșoaia, Voluntari, Pantelimon, Glina, Popești Leordeni etc.) ca având valori
semnificativ mai ridicate decât media ariei metropolitane, în timp ce extremitatea sud-estică a
arealului analizat (Ulmeni, Chiselet) a înregistrat valori semnificativ mai scăzute.

4.2.5. Analizele pe bază de studii de caz

Analizele pe bază de studii de caz reprezintă incursiuni empirice într-un proces sau
fenomen contemporan, numit caz, care este selectat din lumea reală (Yin, 2003).
Studiile de caz sunt utile, atunci când se dorește obținerea unor informații detaliate
referitoare la modul de desfășurarea unui eveniment în context real. În evaluarea conflictelor
de mediu se pot utiliza toate categoriile de studii de caz, respectiv explicative (explicarea
cauzelor și efectelor unei situații conflictuale), descriptive (descrierea unui element static sau
dinamic ce caracterizează un conflict de mediu) și exploratorii (delimitarea unor elemente
noi, necunoscute la începutul demersului).
Avantajul metodei rezidă din faptul că se pretează cel mai bine pentru evidențierea
unei multitudini de situații, fiind ușor utilizabilă pentru cazuri revelatoare (inaccesibile în
mod uzual cercetătorilor), exemplare (bune practici), unice (evenimente spontane), extreme
(asociate unor situații de risc) ori tipice (specifice unui teritoriu).

Fig. 22 – Distribuția spațială a coldsporturilor și hotspoturilor în aria metropolitană a municipiului

București

Un demers important în aplicarea acestei metode este cel al planificării și structurării

analizei, pentru a reduce din nuanțele subiective și a crește potențialul comparativ al datelor
obținute. În acest context, fundamentarea teoretică, definirea cazului (unitatea de analiză a
metodei: persoană, organizație, comportament, eveniment, proces ori fenomen) și realizarea
designului reprezintă etape cheie în construirea demersului științific.
Aplicarea metodei pentru evaluarea conflictelor de mediu s-a realizat folosind trei
studii de caz, selectate pentru analiza conflictelor și a succesului procesului de soluționare pe
baza criteriilor stabilite de Beck (2004), Sze & Sovacool (2013) și Orr et al. (2008) (Fig. 23).
Cele trei studii de caz au fost: (i) alegerea amplasamentului pentru construirea Catedralei
Mântuirii Neamului, (ii) dezvoltarea unui proiect rezidențial în proximitatea unității
industriale pentru tratarea deșeurilor animaliere PROTAN Glina, și (iii) controlul expansiunii
necontrolate a spațiilor construite ale localităților Lepșa și Greșu, situate în zona de
management durabil a Parcului Natural Putna Vrancea.

Fig. 23 - Criteriile și subcriteriile selectate pentru evaluarea procesului, după Tudor et al. (2014)

Criteriile selectate pentru ierarhizarea eficienței procesului de soluționare a

conflictelor de mediu sunt:
- stabilirea unui acord final: indicator important al succesului în soluționarea
conflictelor de mediu (Beck, 2004), mai ales când este durabil și eficient
economic, social și ecologic.
- eficiența: beneficiile economice și sociale oferite de proiectul propus.
- echitatea: egalitatea actorilor în influențarea procesului de luare a deciziei.
- sustenabilitatea: acțiunile pentru conservarea resurselor și impacturile curente și
pe termen lung asupra mediului și domeniului socio-cultural.
 - compatibilitatea: cât de adecvată este locația proiectului cu reglementările
existente (Tudor et al., 2014).
Din aceste criterii au derivat o serie de subcriterii referitoare la calitatea rezultatului
procesului de soluționare (sustenabilitatea economică și de mediu, eficiența economică și
socială, și fezabilitatea legală a acestuia), dar și la implicarea și colaborarea actorilor
implicați.
Pentru a ierarhiza cele trei studii de caz după succesul procesului de soluționare a
conflictului, s-a utilizat Procesul Analitic de Rețea dezvoltat de Thomas Saaty (Saaty, 2001)
și software-ul Super Decisions 2.2.3 (Super Decision Software, 2012). Procesul Analitic de
Rețea este un instrument ce ajută în luarea deciziilor, fiind diferit de Procesul Ierarhic
Analitic (Analytic Hierarchy Process - AHP), deoarece nu urmează o structură ierarhică,
permițând interacțiuni în cadrul și între elementele rețelei. Astfel, s-a construit un model
simplu de rețea (Fig. 24), unde primul nivel reprezintă principalul obiectiv al deciziei,
următoarele două niveluri reprezintă criteriile și subcriteriile utilizate în evaluare, iar ultimul
nivel cele trei studii de caz care urmează a fi evaluate pe baza criteriilor și subcriteriilor.
Criteriile și subcriteriile au fost evaluate subiectiv prin acordarea unei greutăți în
funcție de scala celor 9 puncte a lui Saaty pentru intensitatea importanței (1 - de aceeași
importanță, egal; 2 - între egal și moderat; 3 - moderat; 4 - între moderat și puternic; 5 –
puternic; 6 - între puternic și foarte puternic; 7 - foarte puternic; 8 - între foarte puternic și
extrem și 9 - extrem). Evaluarea studiilor de caz conform criteriilor și subcriteriilor selectate
s-a realizat pe baza informațiilor regăsite în media sau provenite de la persoanele implicate în
procesul de soluționare a conflictelor. Acordarea greutății criteriilor a fost realizată de către
autori.
Pentru a stabili influența fiecărui element al rețelei asupra celorlalte s-au realizat
comparații între acestea. Rezultatele acestor comparații au fost apoi calculate ca priorități.
Criteriul ‘acord final’ a fost selectat ca element asupra căruia cele patru criterii (‘eficiență’,
’echitate’, ’sustenabilitate’, și ’compatibilitate’) au o influență considerabilă, deoarece de
atingerea unui acord final depinde modul de abordare al celor patru criterii în procesul de
soluționare a conflictului.
Întrebările care au fost adresate în efectuarea comparațiilor au fost:
(1) într-o pereche de criterii (de exemplu, ‘eficiență’ și ‘echitate’), cât de mult un
membru al perechii (de exemplu, ‘eficiență’) influențează succesul procesului de soluționare
a conflictului (criteriul ‘acord final’) în comparație cu celălalt membru al perechii (de
exemplu, ‘echitate’)?;
 (2) ce criteriu/subcriteriu a fost mai proeminent în fiecare proces de soluționare a
conflictului?;

Fig. 24 - Relațiile stabilite între elementele rețelei (prelucrare după Tudor et al. (2014))

(3) care este cel mai de succes studiu de caz, luând în considerare fiecare criteriu și
subcriteriu? (Tabel 16);
(4) care este cel mai important subcriteriu pentru fiecare criteriu? (Tabel 16);
(5) în care studiu de caz fiecare criteriu/subcriteriu a fost mai dominant, atunci când
studiile de caz au fost comparate între ele? (Tudor et al., 2014).
 Tabel 16
Comparația dintre cele trei studii de caz funcție de subcriteriul eficiența acordului final folosind
Procesul Ierarhizării Analitice
Priorită Ideal
Amplasarea Proximitatea imobilului Expansiunea ți
catedralei de PROTAN localităților din PNPV

Amplasarea catedralei 1 5 1/7 0.183 0.244

Proximitatea imobilului
1/5 1 1/5 0.062 0.083
de PROTAN
Expansiunea
7 5 1 0.753 1
localităților din PNPV

După efectuarea comparațiilor pentru fiecare situație derivată din întrebările

menționate anterior, programul Super Decision a calculat o matrice (unweighted supermatrix)
care include toți vectorii rezultați. Suma coloanelor din această matrice nu este egală cu 1,
deoarece clusterele sunt interdependente, astfel ponderile egale cu 1 trebuie calculate.
Programul calculează altă matrice (weighted supermatrix) luând în calcul prima matrice
(unweighted supermatrix), conform vectorilor rezultați din comparațiile celor 3 clustere ale
rețelei: ‘Criterii’, ‘Subcriterii’ și ‘Studiile de caz’. Ridicând cea de-a doua matrice (weighted
supermatrix) la putere până când aceasta devine stabilă, rezultă o altă matrice (limit matrix)
unde toate coloanele au aceleași valori, arătând prioritățile componentelor rețelei pentru a
decide care este cel mai de succes proces de soluționare.
Programul Super Decisions ierarhizează studiile de caz cele mai de succes în funcție
de comparațiile anterioare și valorile prioritizate (Fig. 25).

Proiecte Ideal Normal

Expansiunea localităților
1 0,655114
din PNPV
Proximitatea imobilului
0,132991 0,087124
de fabrica de ecarisaj

Amplasarea catedralei 0,393461 0,257762

0 0,2 0,4 0,6 0,8 1

Fig. 25 - Ierarhizarea proiectelor în programul Super Decision

Studiul de caz I: Alegerea amplasamentului pentru construirea Catedralei Mântuirii
Neamului, București

Ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului datează încă din anul 1881, dar a fost
reactivată imediat după căderea regimului comunist, când s-a iniţiat un studiu, nefinalizat,
pentru alegerea amplasamentului construirii acesteia. Concret, începând cu anul 1995 s-au
inițiat demersurile pentru construirea Catedralei Mântuiri Neamului. Mai multe alternative au
fost propuse pentru localizarea acesteia. La sfârșitul anului 2007 se începe construcția
catedralei, nefinalizată nici în prezent.
În ceea ce privește, criteriul acord final, rezultatul dorit (stabilirea amplasamentului
catedralei) a fost obținut, după prezentarea mai multor alternative.
Prima alternativă a vizat amplasarea catedralei în Parcul Carol, în zona
Monumentului Eroului Necunoscut, pe o suprafaţă de 4,5 ha. Conflictele relaţionate cu
această propunere au fost legate de distrugerea unui spațiu verde de interes metropolitan,
amplasat într-o zonă caracterizată printr-un deficit de spaţii verzi publice şi distrugerea unui
monument istoric din perioada comunistă (Mausoleul eroilor comuniști).
Cea de-a doua alternativă a vizat amplasarea construcției în Parcul Unirii, pe o
suprafaţă de 2 ha. În anul 2001, Guvernul României a aprobat transmiterea terenului,
proprietate publică a statului din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti
în administrarea Patriarhiei Române pentru realizarea construcției. Condițiile de fundament și
suprafața redusă au fost argumentele principale pentru renunțarea la această locație.
Cea de-a treia alternativă a vizat axul Bulevardului Unirii, la intersecţia străzilor
Mircea Vodă şi Nerva Traian. La solicitarea Patriarhiei, Consiliul General al Municipiului
Bucureşti a aprobat noua funcție a acestui teren, iar Guvernul României a transmis din
administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Patriarhiei
Bisericii Ortodoxe Române, terenul proprietate publică a statului, în suprafaţă de 4,1 ha. In
anul 2002, Guvernul României a modificat hotărârea anterioară, reducând suprafaţa destinată
proiectului de la 4,1 ha la 2.9 ha. În acest mod, terenul a devenit insuficient pentru funcția
propusă și s-a renunțat la alternativă.
Cea de-a patra alternativă a vizat din nou Parcul Carol, parc de patrimoniu și zonă
protejată în municipiul București. O nouă hotărâre de guvern este emisă, prin care terenul
proprietate publică a statului, în suprafaţă de 5,2 ha, situat în Parcul Carol, se transmite din
administraţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administraţia Patriarhiei
Bisericii Ortodoxe Române, pentru a fi construită Catedrala Mântuirii Neamului. Această
alternativă a suscitat cele mai aprige dezbateri și implicări ale organizațiilor non-
guvernamentale.
Cea de-a cincea alternativă, pe Dealul Arsenalului, în imediata vecinătate a Palatului
Parlamentului, s-a dovedit a fi cea mai potrivită pentru amplasarea catedralei. Printr-un act
legislativ, terenul trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, fiind
transmis cu titlu gratuit în proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi destinat
exclusiv construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuiri Neamului.
În ceea ce privește eficiența, pretabilitatea construcției a fost investigată pentru
fiecare din cele cinci alternative. Argumentele pentru amplasarea în Parcul Carol sunt legate
de: (i) apropierea de reședința patriarhală, (ii) existența unui spaţiu curat, liniştit, și elevat,
(iii) configurația reliefului permitea o vizibilitate foarte bună și (iv) terenul pe care s-a
amenajat Parcul Carol a aparţinut inițial Mitropoliei Ţării Româneşti. Amplasarea în Parcul
Unirii s-a dovedit a fi inadecvată, deoarece terenul este la o cotă foarte joasă şi cu o rezistenţă
slabă (din cauza celor două magistrale subterane ale metroului bucureştean şi a canalului prin
care sunt dirijate apele râului Dâmboviţa). Amplasarea pe Bulevardul Unirii s-a dorit,
deoarece terenul era mai înalt decât cel din Piaţa Unirii, nu era construit, situat aproape de
Palatul Mitropoliei, şi nu presupunea studii speciale de urbanism. Spațiul destinat construcției
catedralei de pe Bulevardul Unirii a fost redimensionat și implicit considerat insuficient
pentru amploarea construcției, cu anexele ei. Amplasamentul asupra căruia s-a luat decizia
finală, Dealul Arsenalului, oferă un spaţiu mult mai generos ca suprafaţă (11 ha),
neconstruit, cu posibilitatea de a edifica şi construcţiile adiacente catedralei, fără a afecta
vecinătăţile sau vreo zonă verde, având şi căi foarte bune de acces, și un trecut religios. Un
rezultat pozitiv al procesului de soluționare are atât beneficii economice cât și sociale. Ca
urmare a unei asemenea construcții se așteaptă ca numărul de turiști să crească în perioada
sărbătorilor religioase, dar și oportunitățile pentru aducerea împreună a unui număr mare de
creștini vor putea fi diversificate.
Referitor la criteriul echitate, propunerea construirii catedralei în Parcul Carol a avut
un amplu ecou în opinia publică, generând puncte de vedere diferite, exprimate în Parlament
şi în presă. Au fost reiterate argumente legate de prima propunere a amplasării, respectiv
distrugerea Parcului Carol, unul din parcurile reprezentative ale Bucureştilor. Parcul Carol
reprezintă o formaţie de o rară unitate, la care participă un peisaj amenajat de excepţie, valori
de artă şi arhitectură, precum şi memoria istorică a locului. De asemenea, decizia finală,
amplasarea catedralei pe Dealul Arsenalului, a atras depunerea a 48 de cereri de retrocedare a
unor terenuri care însumau o suprafață de 0,5 ha. Ținând cont de faptul că suprafaţa
revendicată era foarte mică (loturi de 100-200 m²), s-au demarat demersuri pentru
despăgubirea proprietarilor cu terenuri în zona de nord a Capitalei, ei fiind dispuşi să accepte
această soluţie în favoarea construcției catedralei. În prezent, conflictele sunt eliminate și
decizia privind amplasamentul curent este considerată corectă de către comunitate.
În ceea ce privește sustenabilitatea, realizarea construcției este relaționată mai mult
cu beneficiile economice și sociale pe termen lung decât cu beneficiile pentru mediu. Un
singur beneficiu poate fi identificat, și anume amenajarea unui parc de protecție pe o
suprafață de 7 hectare pe Dealul Arsenalului, restul de 4 hectare aparținând catedralei şi
clădirilor anexe.
Referitor la compatibilitate, s-a considerat că realizarea catedralei nu este
compatibilă cu amplasarea în Parcul Carol, deoarece nu poate coexista alături de fostul
Monument al Eroilor Comunişti și dăunează structurii și calității parcului. Propunerea de
amplasare pe Bulevardul Unirii a fost considerată incompatibilă cu studiile şi documentaţiile
întocmite pentru amplasarea edificiului, deoarece ar fi fost plasată în mijlocul şoselei, fără
posibilităţi de realizare a unei pieţe pietonale şi devierea circulaţiei prin două pasaje
subterane. Consiliul Local al Primăriei Sectorului 4 a aprobat în anul 2003 Planul Urbanistic
Zonal pentru construirea catedralei, pe terenul în suprafaţă de 5,2 ha, situat în Parcul Carol, şi
a eliberat certificatul de urbanism, pe baza hotărârii ca monumentul eroilor comunişti din
Parcul Carol să fie transferat în Parcul Tineretului. Acest document a fost anulat în
septembrie 2004, când Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea de anulare a autorizaţiei de
construire emisă de Primăria Sectorului 4 pe motiv că Primăria Sectorului 4 a autorizat
demontarea imobilului fost monument al eroilor comunişti în vederea eliberării
amplasamentului destinat construirii Catedralei Mântuirii Neamului.
În urma acestei evaluări, deciziile luate ca urmare a efectuării comparațiilor în
Procesul Analitic de Rețea au atribuit cele mai mari valori criteriului eficiență (32%) și
subcriteriului beneficii economice (27%), care au fost considerate cele mai importante în
luarea deciziei finale.

Studiul de caz II: Amplasarea unui imobil rezidențial în proximitatea unității

industriale PROTAN, București

Un al doilea studiu de caz se referă la amplasarea unui imobil rezidențial în

proximitatea unității industriale PROTAN (Sucursala Popești Leordeni). Conflictul a fost
declanșat de acuzațiile pe care PROTAN le-a adresat firmei imobiliare investitoare, că i-ar fi
sabotat activitatea. Conflictul este declanșat de interesele imobiliare ale firmei investitoare
care dorea închiderea activității fabricii PROTAN, din cauza problemelor de mediu generate
de aceasta și care, cu siguranță, ar fi diminuat interesul clienților față de imobilul rezidențial.
 În ceea ce privește criteriul acord final, acesta nu a fost obținut prin negocieri,
conflictul soluționându-se prin vinderea imobilului rezidențial către Primăria Municipiului
București, care l-a transformat în imobil cu locuințe sociale.
Referitor la eficiență, printre beneficiile imobilului rezidențial se invocă dezvoltarea
zonei din punct de vedere urbanistic. Terenul era viran, ușor accesibil din Municipiul
București și cu un risc seismic scăzut. Mai mult, terenul era ieftin tocmai datorită proximității
de fabrica Protan, rampei de deșeuri Glina, stației de epurare a municipiului București și
implicit a mirosurilor pestilențiale, degajate îndeosebi în sezonul estival. Pe de altă parte,
fabrica de ecarisaj aduce beneficii mult mai mari. Este cea mai importantă fabrică de ecarisaj
din țară, iar închiderea ei ar putea provoca un dezastru ecologic, deoarece deșeurile de origine
animală dintr-o arie mult mai extinsă (multe ferme zootehnice și centre de prelucrare a cărnii
din sudul țării) nu ar putea fi preluate de alte firme de același profil, fabrica de ecarisaj
PROTAN neutralizând zilnic 150 tone de deșeuri animale.
În ceea ce privește echitatea, părțile interesate au colaborat, organizându-se întâlniri
la primăria orașului Popești Leordeni, dar fără a se ajunge la un consens. Opoziții legate de
prezența fabricii de ecarisaj au existat în principal din partea firmei imobiliare, care a început
o campanie împotriva acesteia prin intermediul unui cotidian local, deținut chiar de
proprietarul firmei. Numeroase ONG-uri, care s-au alăturat firmei imobiliare, și plângerile
locatarilor au dus la un moment dat la închiderea fabricii pentru două săptămâni.
Referitor la sustenabilitate, nu a existat nici o evaluare a impactului asupra mediului
a construcției imobilului rezidențial în zona de influența a unor obiective poluatoare. A fost
dat doar un acord de principiu din partea Agenției Regionale pentru Protecția Mediului
București-Ilfov, respectarea unor anumite condiții prin care se stipula construcția imobilului
rezidențial. Când s-a început construcția imobilului, fabrica de ecarisaj a trimis notificări, atât
către municipalitate, cât și către autoritățile sanitare și de mediu, prin care a cerut luarea în
considerare a prezenței sale în proximitate. Agenția de Protecția Mediului Ilfov a avertizat
firma investitoare că zona este improprie pentru dezvoltarea imobiliară, dar aceasta și-a
asumat răspunderea pentru continuarea construcției. Pe de altă parte, fabrica de ecarisaj nu
deținea filtre performante pentru controlul mirosurilor neplăcute și instalații noi de
neutralizare a gazelor emise. De asemenea, în timpul acestui conflict fabrica de ecarisaj nu
deținea nici stație de epurare a apelor uzate.
În ceea ce privește compatibilitatea, imobilul rezidențial este amplasat într-un spațiu
necorespunzător, și anume în zona de protecție sanitară a depozitului ecologic de deșeuri
Glina și în proximitatea fabricii de ecarisaj Protan.
 Conform rezultatelor comparațiilor calculate cu ajutorul software-ul utilizat pentru
modelul Procesului Analitic de Rețea, criteriul atingerea unui acord final (cu o valoare
prioritară de 46%) și subcriteriul beneficii economice (cu o valoare prioritară de 31%) au fost
cele mai importante pentru succesul procesului de soluționare.

Studiul de caz III: Expansiunea necontrolată a spațiilor construite ale localităților

Greșu și Lepșa situate în zona de management durabil a Parcului Natural Putna-
Vrancea

Planul Urbanistic General al comunei Tulnici, pe teritoriul căreia se regăsesc

localitățile Greșu și Lepșa, a fost aprobat în anul 1997, suportând ulterior numeroase
modificări în special pentru extinderea intravilanului și, în consecință, creșterea prețului
terenurilor construibile, dezvoltarea caselor de vacanță și a facilităților pentru turism fiind
printre cele mai importante cauze ale extinderii semnificative a spațiilor construite în această
zonă. Din anul 2004, prin Hotărârea de Guvern 2151/2004, localitățile menționate au fost
incluse în Parcul Natural Putna Vrancea. Conflictul a început în anul 2009 între Consiliul
Științific al Parcului Natural Putna Vrancea și Primăria comunei Tulnici, când au fost
respinse mai multe solicitări de extindere a intravilanului, inclusiv în zona Greșu-Lepșa.
Argumentul Consiliului Științific era legat de faptul ca prin unirea celor două localități s-ar fi
fragmentat un traseu de acces al speciilor de animale către resursa de apă, reprezentată de râul
Putna, deci distrugerea unui coridor ecologic.
În ceea ce privește, criteriul acord final, rezultatul dorit (protejarea coridorului
important pentru animalele sălbatice) a fost atins ca urmare a unui compromis între Consiliul
Științific și Primăria comunei Tulnici. Consiliul Științific dorea protecția, în timp ce primăria
dorea includerea acesteia zone în intravilan și transformarea în zonă de dezvoltare durabilă
pentru autorizarea construcțiilor. Acest compromis a însemnat extinderea zonei de dezvoltare
durabilă în alte locații, cu condiția ca zona Greșu-Lepșa să fie protejată pentru importanță pe
care o are în special pentru carnivorele mari, în calitate de coridor de mișcare.
În ceea ce privește eficiența, până în anul 2002 zona aferentă celor două localități era
semi-abandonată, cu o populație îmbătrânită. Atractivitatea acesteia din punct de vedere
turistic și peisagistic a stârnit interesul pentru construcția caselor de vacanța și a pensiunilor,
dar nu de către localnici, ci de către investitori din județele vecine județului Vrancea, în
special Brăila și Galați. Singurul beneficiu al expansiunii construcțiilor ar fi cel legat de
revitalizarea zonei din punct de vedere turistic, dar acestea ar avea un impact negativ asupra
râului Putna, afectându-i calitatea apelor, dar și asupra peisajului prin modificarea radicală a
esteticii inițiale. De asemenea, autorizarea construcțiilor în zona în care s-a dezvoltat
conflictul ar fi condus la unirea intravilanelor celor două localități, lucru nepermis nici de
legislația din domeniul amenajării teritoriului și nici de cea din protecția mediului.
Referitor la echitate, procesul de negociere pentru a se ajunge la compromis a fost
dominat de câțiva proprietari de terenuri, afectați direct de interdicțiile de construire impuse.
Aceștia au încercat să forțeze Consiliul Științific să modifice zonarea Parcului Natural Putna-
Vrancea și să includă teritoriul în zona de dezvoltare durabilă. Ca răspuns la aceste presiuni
Consiliului Științific a decis crearea unei comisii de analiză a situației, alcătuită din
reprezentanți ai primăriei Tulnici, ai proprietarilor de terenuri, administrației parcului și un
reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului Focșani. Comisia a rezolvat majoritatea
cererilor de extindere a intravilanului, cu excepția celor din zona coridorului ecologic,
obligând primăria să renunțe la solicitările de includere în intravilan a zonei dintre localitățile
Greșu și Lepșa. Proprietarii de terenuri din zona Greșu-Lepșa s-au declarat nemulțumiți de
decizie, întrucât interesul acestora era de a construi, nu de a valorifica terenul după funcția
inițială.
În ceea ce privește sustenabilitatea, planul de management al Parcului Natural Putna-
Vrancea (PNPV, 2014) este relaționat cu beneficiile potențiale pe termen lung ale desemnării
zonei Greșu-Lepșa drept coridor ecologic. Decizia finală este considerată sustenabilă, întrucât
unirea celor două localități ar fi contribuit la fragmentarea habitatului carnivorelor mari și a
altor specii.
Referitor la compatibilitate, în prezent planul de management al Parcului Natural
Putna Vrancea este trimis către Ministerul Mediului, urmând a fi aprobat cu zona Greșu-
Lepșa drept coridor ecologic și zonă de management durabil. Planul General de Urbanism al
comunei Tulnici este în curs de avizare și nu cuprinde nici o pretenție legată de acest spațiu.
În acest studiu de caz, în urma efectuării comparațiilor, criteriul sustenabilitate (o
valoare de 56%) și cu o valoare mult mai mică, subcriteriul sustenabilitate de mediu (o
valoare de 27%) au fost prioritare pentru soluționarea de succes a conflictului.
Majoritatea metodelor prezentate în acest capitol, își propun să obiectivizeze analiza
conflictelor de mediu, în condițiile în care acestea sunt definite prin numeroase caracteristici
ce pot fi interpretate subiectiv (localizare și derulare în timp, motivații, dimensiunea
impacturilor asupra diferitelor categorii de actori, distribuția puterii, legitimității și urgenței
rezolvării conflictelor de mediu) (Adam et al., 2015). De altfel, metodele prezentate acoperă
o limitare importantă a studiilor anterioare, legată de integrarea în analiza conflictelor de
mediu a caracteristicile spațiului, cu valențele lui naturale, istorice, sociale, economice și
politice.
 5. SoluȚionarea conflictelor de mediu

Soluționarea conflictelor de mediu a devenit o provocare pentru tot mai mulți

cercetători și practicieni, date fiind impacturile economice, de mediu, sociale și politice
asociate lor. Indiferent de dimensiunile pe care le capătă, conflictele de mediu au o proiecție
socială importantă, care dacă nu este gestionată inteligent, poate să conducă la afectarea
calității vieții, tensiuni și violențe, distrugerea valorilor patrimoniale ale mediului,
dezechilibre economice ori blocaje instituționale.
Managementul unui conflict de mediu se referă la “îmbunătățirea tangibilă” a
efectelor acestuia, printr-un set de acțiuni promovate cu scopul de a conduce conflictul către
rezolvare (Sidaway, 2005). Succesul managementului echivalează cu rezolvarea conflictului
sau cu atragerea de beneficii din derularea lui, aspectele care au stat la baza disputei fiind
luate în considerare și îmbunătățite. Există și situații când prin managementul conflictelor nu
se reușește îmbunătățirea situației, în acest context intervenind o terță parte pentru a ajuta la
soluționare. Finalitatea unei rezolvări se referă la găsirea unei soluții și obținerea unui acord
semnat.
Managementul conflictelor de mediu diferă de la o situație la alta, deoarece fiecare
conflict este unic, în funcție de evenimentul care îl declanșează, actorii implicați,
dimensiunea teritorială, elementele de raportare, dar și de contextul administrativ și cultural.
Complexitatea conflictelor de mediu a condus și la elaborarea a numeroase strategii de
management, foarte diverse din punct de vedere al abordării.

5.1. EVALUAREA SITUAŢIEI INIŢIALE

5.1.1. Învățarea colaborativă

Un cadru general pentru managementul conflictelor de mediu este oferit de Daniels

& Walker (2001). Autorii descriu modul în care managementul unui conflict poate conduce
la progres, urmând pașii descriși într-un “triunghi al progresului” (Fig. 26). Autorii susțin că
progresul este mai important decât succesul în rezolvarea conflictelor de mediu. Conturarea
acestui triunghi face parte din prima etapă a metodei de management a conflictelor de mediu,
numită învățare colaborativă, având rolul de a contribui la înțelegerea situației conflictuale și
a rolului deținut de părțile implicate. De asemenea, pe baza acestui triunghi se poate stabili
care este potențialul de colaborare între actorii afectați. Conturarea triunghiul include trei
pași:
(i) evaluarea relațiilor între părțile implicate în conflict (statut, interese, obiective,
îngrijorări, etc.);
(ii) identificarea procedurilor pentru gestionarea conflictului și luarea unei decizii;
(iii) evaluarea esenței situației conflictuale, care se referă la identificarea problemelor
care au generat conflictele și asupra cărora se negociază.

Fig. 26 - Progresul în managementul unui conflict de mediu, prelucrare după Daniels & Walker (2001)

De exemplu, conform celor trei pași în conturarea triunghiului pentru managementul

unui conflict declanșat de exploatarea unei resurse limitate, este important să se cunoască:
(i) Actorii principali și secundari. În acest sens Mitchell (1980) au propus trei criterii
de bază pentru identificarea actorilor cărora ar trebui să li se acorde prioritate în procesul
decizional: (a) puterea (legitimă sau nu) a actorilor afectați, (b) legitimitatea relației lor cu
situația conflictuală și (c) urgența pe care cerințele lor o necesită. Actorii afectați pot deține
doar unul, două sau toate cele trei atribute. Cei care le dețin pe toate sunt actorii cărora
trebuie să li se acorde prioritate în procesul decizional.
(ii) Interesele și îngrijorările actorilor. În demersul de soluționare este esențială
identificarea actorilor care au interese în exploatarea economică a resurselor și actorii care au
drepturi ori doresc protecția resurselor. În același timp, îngrijorările actorilor sunt la fel de
importante, întrucât influențează relațiile de colaborare și de încredere.
(iii) Intensitatea conflictului. Reprezintă un aspect esențial în demararea procedurilor
de soluționare a conflictelor de mediu, implicând cunoașterea aspectelor legate de prezența
unor manifestări violente sau mișcări sociale, implicarea actorilor care au autoritate
decizională, ori existența procedurilor ce pot fi utilizate pentru diminuarea situației
conflictuale (de exemplu, dezbateri publice);
 (iv) Problemele cheie. Se referă la acele aspecte asupra cărora se încearcă ajungerea la
un consens. Identificarea lor nu este deloc facilă, mai ales în cazul conflictelor latente sau în
care conflictul de mediu este doar un simplu mijloc de reglare a unor dezechilibre din
societate.

5.1.2. Transformarea conflictelor

Transformarea conflictelor de mediu este o metodă pentru managementul lor, acestea

având un caracter complex datorită faptului că ascund alte categorii de conflicte, un exemplu
fiind cele sociale (Madden & McQuinn, 2014). Transformarea conflictului conceptualizează
conflictele ca oportunitate pentru schimbarea pozitivă a relațiilor cauzale, a proceselor de
luare a deciziei și a formei conflictului pe termen lung, având ca motto ”going slow to go
fast”.
Procesul de transformare a conflictului ia în considerare cauzele sociale, psihologice
și intangibile, care sunt înrădăcinate în situația conflictuală. Luarea lor în calcul într-un
proces de rezolvare, crește șansele ca rezultatul final să fie mulțumitor pentru toate părțile
afectate. În acest proces, actorii implicați sunt încurajați să-și schimbe atitudinea de rivalitate
și neîncredere, ajungând în final să colaboreze și să coopereze.
Conform Madden & McQuinn (2014) există trei niveluri ale conflictului care
necesită soluționare: disputa, conflicte latente și conflicte de identitate înrădăcinate. Disputa
se referă la manifestarea tangibilă a conflictului și poate fi rezolvată simplu, dacă elementul
care a declanșat-o este remediat. Dacă în schimb există conflicte latente rezultate din
interacțiunile trecute ale actorilor aflați în conflict, atunci se va căuta o altă oportunitate
pentru rezolvarea conflictului. Conflictele de identitate includ valori, credințe, nevoi socio-
psihologice ale cel puțin unei persoane implicate în conflict. Acestea sunt intangibile,
ambigue și secrete. Pentru a rezolva aceste tipuri de conflicte ascunse, se propun trei pași
similari celor din “triunghiul progresului” (Daniels & Walker, 2001), cu diferența că în loc de
proceduri, se utilizează termenul de proces, deoarece procesul are un caracter mult mai
flexibil.
Cei trei pași se referă la evaluarea esenței, relațiilor și proceselor. Pentru rezolvarea
conflictelor latente și a celor de identitate, procesul și relațiile sunt cele mai importante.
Procesul implică stabilirea unui set de acțiuni pentru proiectarea modului în care decizia va fi
luată. Eficiența lui crește durabilitatea soluțiilor și întărește relațiile dintre actorii implicați.
Relațiile dintre participanți pot fi sursa conflictului, deoarece dacă nu-și pot acoperi nevoile
socio-psihologice adânc înrădăcinate, ei pot subestima și sabota soluțiile oferite pentru
rezolvarea conflictului.

5.1.3. Evaluarea inițială a situației conflictuale

Un alt exemplu de cadru general pentru managementul unui conflict de mediu, în

care evaluarea situației conflictuale este înțeleasă ca fiind crucială în a conduce conflictul
către rezolvare, este oferit de Bean et al. (2007). Autorii recomandă următorii 4 pași necesari
evaluării inițiale a situației conflictuale (Fig. 27):

Fig. 27 - Pași în evaluarea conflictelor de mediu (prelucrare după Bean et al. (2007))

(i) Identificarea elementelor cheie ale conflictului de mediu. Aceasta presupune

selectarea următoarelor aspecte:
 - situația și contextul disputei: dacă conflictul este anticipat (de exemplu, prin studiile
de evaluare a impactului asupra mediului al unui proiect) sau dacă conflictul a fost
deja conturat;
- rolul în procesul de evaluare (responsabilitățile actorilor în relație cu procesul de
evaluare);
- rezultatele urmărite prin colaborare informativă, transparentă și documentată
științific.
(ii) Considerarea aspectelor de ordin etic este esențială, întrucât ele determină
evoluția procesului de rezolvare a conflictelor. Astfel, este important să nu existe conflicte de
interese, actorii să fie de bună-credință, iar soluțiile propuse să fie legale.
(iii) Determinarea rezultatului evaluării se realizează prin rapoarte scrise, verbale sau
prin relaționarea cu experiența specialiștilor ori a actorilor credibili implicați în conflict.
(iv) Selectarea instrumentelor și tehnicilor adecvate monitorizării și soluționării
conflictului trebuie realizată încă din prima fază, fiind esențială înțelegerea modalităților de
obținere a informațiilor și de comunicare a lor către actorii interesați.

5.1.4. Identificarea, prioritizarea și perceperea cauzelor conflictelor

Rapoport (1974) sugera că delimitarea și înțelegerea cauzelor conflictelor sunt

importante în găsirea celor mai adecvate metode pentru a le rezolva. Delimitarea cauzelor
reprezintă un pas important în managementul unui conflict de mediu și poate fi realizată prin
utilizarea unor tehnici, precum interpretarea contextului (Shmueli, 2008). Interpretarea
contextului este o tehnică cognitivă și de comunicare, întrucât informația complexă este
filtrată, clarificată, simplificată și ierarhizată de către indivizi pentru înțelegerea unor anumite
aspecte care stau la baza situației conflictuale, cu scopul de a facilita atingerea unui consens
sau compromis. Factorii care influențează interpretarea informației se referă la contextul
cultural, politic, social, economic, experiențele de viață, statutul, dar și percepțiile celor care
fac interpretarea. Sunt identificate cinci aspecte importante pentru delimitarea cauzelor
conflictelor de mediu, ca etapă esențială în soluționarea acestora:
- Principiile sociale, care influențează procesul de luare a deciziei și modul în care
părțile aflate în conflict le percep (de exemplu, dreptate, echitate, acces la
informație).
- Modul în care părțile aflate în conflict comunică rezultatele dorite pentru situația
conflictuală.
- Problemele actuale și modul în care părțile aflate în conflict interacționează.
 - Modul în care părțile aflate în conflict văd structura disputei.
- Modul în care părțile aflate în conflict percep propriul lor comportament și al
celor din jur, dar și modul cum evaluează relațiile dintre participanți.

5.2. MODALITĂŢI DE GESTIONARE A CONFLICTELOR DE MEDIU

5.2.1. Procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu

De cele mai multe ori, conflictele de mediu complexe nu pot fi gestionate și conduse
către rezolvare fără implicarea unei terțe părți care asistă întregul proces (Emerson et al.,
2009). Procesele în care actorii sunt asistați de o terță parte, care îi ajută să ajungă la un
consens sunt numite procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu (EADR,
Environmental Alternative Dispute Resolution). Conform lui Andrew (2001) și Glasl (1999),
tehnicile alternative de rezolvare a conflictelor de mediu diferă în funcție de intensitatea
conflictului, putând fi de facilitare, moderare, consultare, consultare socio-terapeutică,
conciliere, mediere, arbitrare, adjudecare, dar și de negociere (Fig. 28).
Facilitarea poate fi utilizată destul de timpuriu în procesul de rezolvare a conflictelor
de mediu. Rolul facilitatorului este de a aduce actorii împreună, aceștia fiind capabili de a lua
singuri o decizie.
Moderarea și consultarea (socio-terapeutică) sunt similare facilitării cu diferența că
terța parte moderează/calmează atitudinile și comportamente actorilor, îi ajută să își modifice
percepția.
Concilierea este mai mult îndreptată spre negociere și este fezabilă atât timp cât încă
există comunicare între actori.
Medierea este cea mai utilizată în rezolvarea conflictelor de mediu. Este un proces cu
caracter informal (Nawaz & Sattar, 2008), în care o terță parte ajută actorii să se asculte și să
ia o decizie acceptată reciproc. Medierea se poate realiza oricând, principala condiție care
trebuie respectată fiind ca actorii să fie dispuși să găsească un compromis. Scopul medierii
este ca părțile aflate în conflict să găsească soluții fezabile pentru problemele de interes
comun. Caracterul privat, lipsit de prejudecăți și necoercitiv al medierii ajută la stabilirea
încrederii între părțile aflate în conflict (Maser & Pollio, 2012).
Medierea unui conflict de mediu se poate realiza în trei etape: (i) etape de pre-
negociere în care se stabilește forma de negociere, (ii) negocierea propriu-zisă cu scopul de a
obține un acord și (iii) etapa de post-negociere, cu scopul de a implementa acordul și de a-i
monitoriza eficacitatea (Sidaway, 2005).
Fig. 28 - Metode alternative de rezolvare a conflictelor de mediu (prelucrare după Wehrmann (2008))
 În toate aceste tehnici, terța parte nu are puterea să ia decizia, doar se preocupă de
managementul procesului, actorii fiind cei care pot lua decizia finală.
În schimb, arbitrarea nu are un caracter obligatoriu, iar decizia se poate lua de către
o terță parte.
În cazul adjudecării, decizia îi revine unei autorități influente, fiind mai puțin dorită,
deoarece conflictul a atins apogeul, iar stabilirea comunicării sau negocierii între actori nu
mai este posibilă.
Negocierea reprezintă tehnica în care terța parte nu se implică, iar comunicarea se
desfășoară față în față între actorii implicați în conflict. Participarea actorilor este voluntară,
aceștia colaborând pentru a lua o decizie de interes comun (Raiffa et al., 2007). Negocierea
este strâns legată de mediere, existând conceptul de negociere mediată (Susskind & Ozawa,
1986), unde există o terță parte care gestionează procesul de luare a deciziei.
Analizând o serie de studii existente în literatură, Beck (2004) concluzionează că
aceste tehnici alternative de rezolvare a disputelor de mediu sunt mai puțin costisitoare și
aduc o satisfacție mai mare în relație cu rezultatele obținute. Andrew (2001) a arătat în
studiul său că cele trei tehnici alternative (negocierea, facilitarea și medierea) sunt mai
eficiente în rezolvarea conflictelor de mediu decât metodele convenționale legale de
rezolvare a conflictelor.
Metodele legale de rezolvare a conflictelor au primit numeroase critici, deoarece
favorizează pronunțarea unei sentințe doar în favoarea unei singure părți, și nu alocă
importanță relațiilor viitoare. În același timp, ele sunt costisitoare, consumatoare de timp și
nu permit controlul rezultatului de către nici una din părți, deoarece acestea nu sunt implicate
direct în procesul de luare a deciziei, ci sunt reprezentate legal de o persoană juridică
(Sidaway, 2005).

5.2.2. Strategii participative de luare a deciziei

Strategiile participative de luare a deciziei funcționează pe principiile negocierii, ce

au ca țintă atingerea consensului. Ele urmăresc printre altele delegitimizarea emoțiilor, care
sunt parte a unor interese.
Atingerea unui consens este strâns legată de negocieri și mediere. Această tehnică are
rolul de a îndepărta neînțelegerile dintre actori, creând un mediu relaxat, non-conflictual. Într-
un proces de atingere a consensului deciziile se iau ca urmare a colaborării între toate părțile
afectate de conflict (Sidaway, 2005). Autorul evidențiază intervenția unui facilitator care
asistă procesul și care se asigură că negocierile sunt realizate într-un mod care încurajează
participarea și colaborarea tuturor părților afectate de conflict (de exemplu, interesele părților
sunt respectate, drepturile legale nu sunt afectate, confidențialitatea este asigurată).

5.3. FINALITATEA CONFLICTELOR DE MEDIU

Eficiența managementului conflictelor de mediu se cuantifică prin succesul rezolvării

lor. Numeroase studii din literatura internațională au elaborat criterii pentru evaluarea
eficienței proceselor de rezolvare a conflictelor de mediu (Beck, 2004; Emerson et al., 2009;
Orr et al., 2008; Susskind et al., 1999; Susskind & Ozawa, 1986). De exemplu, printre
primele studii care oferă criterii pentru evaluarea eficienței rezolvării conflictelor de mediu,
se numără Susskind & Ozawa (1986). Conform autorilor citați anterior, conflictul a fost
rezolvat cu succes dacă: (i) acordul negociat este acceptat de toate părțile aflate în conflict,
(ii) rezultatele procesului sunt percepute ca echitabile de către comunitate, (iii) rezultatele
procesului maximizează câștiguri comune, (iv) rezultatele procesului iau în considerare
evenimentele din trecut, (v) acordul este atins cu cheltuieli minime și timp redus și (vi)
procesul îmbunătățește relațiile dintre părțile aflate în conflict.
Finalitatea rezolvării unui conflict poate genera mai multe situații (Jurin et al., 2010)
(Tabel 17):
(1) câștig – câștig (win-win), când actorii implicați în conflict reușesc fiecare să-și
atingă obiectivele (în general, prin negocieri și dialog, în urma cărora ajung la stabilirea unui
compromis). Acest tip de situație este ideală, dar în același timp se întâmplă destul de rar.
Este de dorit o situație câștig-câștig, în urma căreia conflictul capătă o conotație pozitivă,
deoarece reușește să îndeplinească obiectivele actorilor, care în multe cazuri se referă la
protecția resurselor sau îndepărtarea unor surse poluatoare;
(2) câștig – pierdere (win-loss) sau pierdere – câștig (loss-win) reprezintă situația în
care o parte a actorilor reușește să-și atingă obiectivele, în timp ce cealaltă parte nu reușește,
considerând procesul de rezolvare a conflictului un eșec. Este una din situațiile în care se
întâlnește cel mai des utilizarea puterii (politice, financiare) din partea unor actori pentru a-i
intimida pe ceilalți actori;
(3) pierdere – pierdere (loss-loss) este situația când nimeni nu reușește să-și atingă
obiectivele dorite. În acest context conflictul devine distructiv.
 Tabel 17
Finalitatea rezolvării conflictelor de mediu
Denumire Ce fac actorii Explicație

Cooperare Câștig – Câștig Ambele părți conlucrează și caută soluții pentru găsirea
resurselor necesare acoperirii pretențiilor inițiale ale fiecăruia.

Compromis ½ Câștig – ½ Câștig Fiecare parte renunță la unele solicitări, astfel încât din conflict
fiecare iese cu beneficii sensibil egale.

Renunțare Pierdere – Câștig Una dintre părți câștigă, bazându-se în special pe renunțarea
celeilalte la toate pretențiile solicitate.

Competiție Câștig – Pierdere Una dintre părți câștigă, nemaiexistând suficiente resurse
pentru acoperirea nevoilor celeilalte.

Evitare Pierdere – Pierdere Toate părțile implicate în conflict pierd.

Orr et al. (2008) descriu un cadru dezvoltat de câteva agenții din Statele Unite ale
Americii, unde este prezentat un model pentru evaluarea performanței și a succesului în
rezolvarea conflictelor de mediu. Cadrul descris de autori include factorii și condițiile care,
dacă sunt abordate împreună, pot favoriza rezultate eficiente și de succes (Fig. 29).

Fig. 29 - Cadru de evaluare a succesului unui proces de rezolvare a conflictelor de mediu (prelucrare
după Orr et al. (2008))
 În Tabelul 18 sunt oferite câteva exemple de instrumente și tehnici care au condus la
rezolvarea cu succes a unor conflicte de mediu. Aceste tehnici combină atât elemente
participative, cât și tehnice, științifice, ceea ce le crește eficiența în atingerea unui acord final
care să satisfacă cerințele tuturor actorilor implicați în conflict.

Tabel 18
Instrumente și tehnici de rezolvare conflictelor de mediu
Conflicte de mediu Instrumente și tehnici pentru rezolvare

1 Conflicte datorate intereselor de conservare a Bază de date pentru evaluarea serviciilor

pădurilor boreale și intereselor de dezvoltare a ecosistemice oferite de pădurile boreale (servicii de
utilizărilor incompatibile cu acestea și anume aprovizionare, suport și de reglare), dar și aspectele
infrastructură, turism, managementul pădurilor sociale (evaluarea serviciilor culturale, interviuri,
(Vihervaara et al., 2010) chestionare)

2 Conflicte declanșate de implementarea unui Workshop-uri cu actorii implicați pe baza unui

proiect urban și îngrijorările actorilor cu privire sistem multimedia în care este prezentată evaluarea
la siguranță, aspecte de mediu și economice științifică a situației (problemele de mediu,
(Timmermans & Beroggi, 2000) economice, sociale și tehnologice) și interesele
actorilor.

3 Conflicte între interesele păstorilor de reni și
interesele de dezvoltare a unor utilizări
incompatibile cu păstoritul, între care un loc
aparte îl ocupă silvicultura, mineritul, turismul
(Sandström et al., 2003)
Teledetecție și tehnici GIS (utilizate pentru
producerea informației ecologice și realizarea unei
colaborări eficiente între actorii afectați)

4 Conflicte ca urmare a schimbărilor în modul de Proces de învățare socială (implică experți și

utilizare a terenurilor datorită plantațiilor de cercetători care oferă informația tehnică și științifică
lemn de esență tare (Leys & Vanclay, 2011) asupra problemei, rezidenți, actori cheie și un
facilitator)

5 Conflicte între industria de minerit și Comunicarea eficientă (consultări publice), cercetare

comunitate (Hilson, 2002) privind problemele generate de industria respectivă,
pachete de compensații

6 Conflicte între utilizarea vehiculelor de teren Re-interpretarea conflictelor folosind metodologia Q

(ATV) și utilizările adiacente (păduri) (Asah et (importantă pentru cunoașterea conflictului și a
al., 2012) relațiilor dintre părțile aflate în conflict)

7 Conflicte între activitățile de minerit la scară Medierea, cooperarea (acorduri de coabitare,

mică și companiile mari de minerit (Andrew, consultări publice), cunoaștere (educația pentru
2003) mediu, tehnică, aspecte de siguranță)
 Finalitatea unui conflict este de multe ori legată de modalitățile prin care s-a încercat
atenuarea acestuia încă din faza incipientă. Un instrument pentru atenuarea efectelor este
informarea populației asupra riscurilor pe care le presupune proiectul. Dezvoltatori greșesc de
multe ori în privința diseminării informației, fiind afectat gradul de participare publică și
atrăgând opoziții și conflicte.
Greșelile care trebuie evitate se referă la confidențialitate, excluderea unor actori
afectați (în special rezidenți), răspândirea zvonurilor în defavoarea proiectului, care nu sunt
negate de către dezvoltatori, lipsa intervenției în a răspunde la îngrijorările exprimate de către
cetățeni, dar și prezentarea tardivă a planurilor, hărților și simulărilor vizuale privind
infrastructura în cauză (Maillé & Saint-Charles, 2014).
Nu întotdeauna finalitatea unui conflict reușește îmbunătățirea relațiilor dintre părțile
afectate. De multe ori sunt implementate și strategii post-conflict care pot ajuta în
reconsolidarea relațiilor și stabilitatea acordului final. Reconcilierea este una dintre aceste
strategii post-conflict, având rolul de a întări relațiile dintre părțile implicate în situația
conflictuală. Pentru succesul reconcilierii este important ca interesele părților să fie deja
cunoscute și înțelese (Henle et al., 2008).
De cele mai multe ori, reconcilierea are rolul de a împăca cerințele populației cu cele
ale dezvoltatorului pentru a reduce presiunea conflictelor. Această "împăcare" se poate
realiza prin:
(i) Măsuri economice, precum compensații, despăgubiri, subvenții, sau stimulente.
De exemplu, în cazul unui conflict declanșat de construirea unor infrastructuri majore,
precum barajele, în care populația este nevoită să migreze pentru a lăsa loc unor astfel de
infrastructuri (Mason & Spillman, 2002), întărirea relațiilor dintre aceștia se poate realiza
prin oferirea de compensații sau despăgubiri pentru terenul la care populația a fost nevoită să
renunțe.
(ii) Măsuri spațiale și fizice, precum garduri, sau alte delimitări spațiale. De exemplu,
în cazul unui conflict declanșat de poluarea fonică produsă de o anumită infrastructură, aceste
bariere fizice pot avea rolul de limitare a zgomotului, astfel încât relațiile dintre populația
afectată și proprietarul infrastructurii să fie îmbunătățite.
(iii) Măsuri tehnice pot fi implementate în urma derulării unor conflicte de mediu,
având drept finalitate îmbunătățirea calității mediului și implicit, îmbunătățirea calității vieții.
(iv) Măsuri legale, precum sancțiuni acordate celor care au produs pagube pentru a
echilibra și îmbunătăți relațiile dintre cei care produc prejudicii și cei asupra cărora aceste
prejudicii s-au manifestat.
 Nuanța complexă a conflictului de mediu se păstrează inclusiv în faza de soluționare,
finalitatea acestuia putând fi constructivă ori distructivă. Indiferent de nuanță, conflictele de
mediu sunt o realitate a societății moderne, a căror gestionare trebuie să devină prioritate, cel
puțin pentru autoritățile de mediu.
 CONCLUZII
Evaluarea conflictelor de mediu tinde să devină un obiect de studiu interesant pentru
Științele Vieții și Pământului, în contextul în care dimensiunea spațială, socială, economică și
instituțională a efectelor acestora, devine un coordonator important al evoluției societății.
Schimbările, concurența, avalanșa de politici, strategii ori planuri de mediu
promovată în ultimii ani, precum și instrumentele inovative folosite de actorii implicați
favorizează conturarea unor conflicte de mediu din ce în ce mai complexe, ale căror efecte
negative tind să se resimtă la nivelul unor componente semnificative din societate. În același
timp, beneficiile rezultate din derularea conflictelor de mediu se limitează la grupuri de
interese din ce în ce mai bine organizate, care preferă să coordoneze evoluțiile dorite din plan
secund, utilizând ca actori instituții publice, organizații non-guvernamentale ori persoane
fizice.
În plus, instituționalizarea participării publicului în procesul de luare a deciziei,
stabilită prin numeroase directive europene (Directiva Cadru Apă, Directiva Habitate,
Directiva Evaluarea Impactului asupra Mediului), a amplificat semnificativ rolul societății
civile și al cetățenilor în gestionarea resurselor și serviciilor ecosistemice.
În acest context, diversificarea conflictelor de mediu, având obiectul, mijlocul sau
cauza principală legată de aspecte politice, administrative, sociale ori economice din
domeniul protecției și conservării mediului tinde să devină o evoluție firească a societății.
Soluționarea lor constructivă este un deziderat important, ce are ca țintă limitarea
potențialului de cronicizare și de degenerare în violențe.
Aprofundarea aspectelor conceptuale și metodologice inițiate prin această lucrare
este de mare actualitate practică, de un real interes fiind:
 Dezvoltarea de metode pentru evaluarea muticriterială a zonelor vulnerabile
la apariția diferitelor categorii de conflicte de mediu.
 Organizarea bazei de date cu caracteristicile cantitative și calitative ale
conflictelor de mediu, utilizând mass-media, rapoartele instituțiilor de profil
ori alte surse de documentare.
 Testarea de noi metode de analiză a datelor cantitative și calitative legate de
conflictele de mediu, în scopul amplificării șanselor de soluționare durabilă
și echitabilă a acestora.
 Abordarea interdisciplinară a relației dintre conflictele de mediu și reziliența
ecosistemelor naturale și umane.
  Evaluarea detaliată a caracteristicilor conflictelor de mediu în siturile Natura
2000, ca parte a procesului de management al acestora.
 Propunerea de instrumente de analiză preliminară a contextului pentru
evitarea dezvoltării de conflicte de mediu în timpul procesul de consultare a
publicului derulat în cadrul diferitelor proceduri (evaluarea impactului asupra
mediului, planificarea teritoriului, realizarea de planuri de management,
planuri de acțiune pentru mediu, etc.).
Conflictele de mediu sunt o certitudine a faptului că politicile de mediu tind să aibă
consecințe directe în plan social, economic și administrativ. Coordonarea lor inteligentă poate
crește șansele conturării în societatea românească a unor comunități umane durabile, în care
beneficiile să fie distribuite echitabil, calitatea vieții să ajungă la un nivel acceptabil, iar
componentele capitalului natural să își păstreze viabilitatea.
 ACTIVITATI DIDACTICE
Capitolul 1 – Conflicte de mediu – aspecte conceptuale

▌Conflictele de mediu sunt percepute și definite, în general, ca un fenomen negativ. Găsiți

conotații pozitive ale conflictelor de mediu?

▌Identificați sinonime pentru termenul conflict de mediu.

▌Care considerați că a fost elementul declanșator al conflictului de mediu de la Roșia

Montană?

▌Enumerați în ordinea importanței elementele ce definesc dimensiunea spațială a conflictului

de mediu legat de funcționarea unei rampe de deșeuri menajere în proximitatea unui cartier
rezidențial din nordul municipiului București.

▌Copșa Mică este o localitate din județul Sibiu, recunoscută prin problemele de poluare
istorică, determinate de cele două unități industriale în perioada comunistă: Carbosin
(producătoare de negru de fum) și Sometra (producătoare de plumb, zinc și cositor). Evaluați
dimensiunea temporală a conflictelor de mediu din localitate.

▌Evidențiați caracteristicile conflictului de mediu determinat de proiectul de construcție a

pârtiei de schi în Parcul Național Ceahlău, pe baza informațiilor citat în lista bibliografică
Tudor et al (2014).

▌La nivelul unui oraș mic din România se propune construirea unei unități industriale cu
profil metalurgic de capacitate ridicată. Ce instrumente are populația din localitatea
respectivă pentru a preîntâmpina apariția unor probleme de mediu?

▌În bazinul hidrografic inferior al Siretului există numeroase exploatări de agregate minerale
(nisipuri și pietrișuri). Exploatarea acestor resurse a determinat adâncirea albiei minore a
Siretului, având drept consecință scăderea nivelului piezometric al apelor subterane. În
această situație, care sunt actorii ce pot intra în competiție și care sunt resursele naturale ce
pot activa conflicte de mediu?
▌Zona de nord a municipiului București s-a confruntat în ultimii 25 de ani cu un fenomen
accentuat de schimbare a modului de utilizare a terenurilor și dezvoltare a suprafețelor
construite (în principal rezidențiale și comerciale). Analizând cartograma zonei ce prezintă
dinamica spațiului construit ce aparține orașului Voluntari (județul Ilfov), identificați
potențiale conflicte de mediu ce pot apărea în perspectivă.

▌Asociați următoarele utilizări urbane în funcție de potențialul lor de a determina apariția

conflictelor de mediu (de la 1 – indiferente, 2 – potențial slab, 3 – potențial mediu, 4 –
potențial ridicat, 5 –incompatibile) și explicați punctajele acordate.

Rezidențial Autogară Spital de Grădină Cazinou

colectiv psihiatrie zoologică
Rezidențial colectiv
Autogară
Spital de psihiatrie
Grădină zoologică
Cazinou
▌Ce instrumente există sau pot fi folosite pentru controlul apariției incompatibilităților
funcționale, generatoare de conflicte de mediu, la nivelul unei așezări urbane?

▌Exemplificați situații în care ambiguitățile legislative, au contribuit la conturarea de

incompatibilități funcționale în așezările umane din România.

▌Zonarea reprezintă unul din instrumentele de management folosite în cazul ariilor protejate
pentru a limita efectele negative asupra mediului și a atinge obiectivele de conservare pentru
speciile și habitatele protejate. Menționați implicațiile economice, sociale și de mediu ale
propunerii de zonare a Parcului Natural Porțile de Fier, prezentată mai jos.

▌Ce efecte ar putea avea un conflict între crescătorii de animale din Parcul Natural Putna-
Vrancea și Administrația ariei protejate?

▌Menționați conflicte armate, care au fost activate de către conflicte de mediu.

▌Una din cauzele frecvente ce duc la apariția conflictelor de mediu este reprezentată de
resimțirea de către un anumit grup a unor efecte negative generate de o activitate specifică. În
condițiile în care există puține soluții tehnice pentru eliminarea sau diminuarea acestor efecte
negative, ce soluții putem găsi pentru a reduce potențialul conflictual al situației?

Capitolul 2 – Actori implicați în managementul conflictelor de mediu

▌Ce rol poate juca Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin într-un conflict generat
de exploatarea ilegală a calcarului din zonele de management durabil ale Parcului Natural
Porțile de Fier?

▌Menționați poziția ONG-urilor implicate în conflictul de mediu legat de exploatarea gazelor

de șist prin fracturare hidraulică din România după rolul lor în managementul conflictului
respectiv.

▌Prin analiza sintezelor privind activitatea organizației non-guvernamentale Salvați

Bucureștiul (http://www.salvatibucurestiul.ro/), evidențiați poziția în diferite conflicte de
mediu derulate între 2010-2014. Care sunt tipurile de conflicte în care s-a implicat, care a fost
poziția și ce rezultate s-au obținut în urma implicării?

Capitolul 3 – Tipologii de conflicte de mediu

▌Infrastructura rutieră de transport este un element central al dezvoltării unei societăți. În

România, distribuția și calitatea acesteia este încă la un nivel destul de scăzut. Considerând
aceste argumente, apreciați că exproprierile cu plata unor sume minime pentru terenurile
respective reprezintă o soluție rapidă de dezvoltare a infrastructurii rutiere?

▌În mediile urbane mari, dezvoltatorii imobiliari au reale probleme în găsirea suprafețelor de
terenuri deschise pentru implementarea proiectelor lor, iar deseori sunt nevoiți să apeleze la
reconversii ale unor spații situate în țesuturi urbane compacte. Spre exemplu, Catedral Plaza
este un imobil de birouri cu 10 etaje ce a fost construit în proximitatea Catedralei romano-
catolice Sfântul Iosif. Sunteți de acord cu astfel de practici de dezvoltare urbană?

▌Argumentați-vă poziția în legătură cu conflictul determinat de gestionarea câinilor

comunitari din municipiul București.
▌Încadrați următoarele conflicte de mediu după proiecția lor teritorială (respectiv scara
spațială de raportare).

Descrierea conflictului de mediu Globală Continentală Națională Regională Locală

Construcția unei termocentrale într-

un oraș mic din Câmpia Română
Industria de producere a cimentului
vs specialiști în schimbări climatice
Grădina zoologică Băneasa vs.
spațiul rezidențial din proximitate
Exploatarea minieră de la Roșia
Montană
Construcția microhidrocentralelor
pe râurile din Munții Făgăraș
Fast-food la parterul blocului vs
spațiu rezidențial colectiv
Construcția Bulevardului Uranus din
municipiul București
Rețeaua Natura 2000 vs. agricultură
Exploatările forestiere din județele
Harghita și Covasna vs. instituții
pentru protecția mediului

Capitolul 5 – Metode de evaluare a conflictelor de mediu

▌Elaborați o fişă de colectare a datelor din fluxul administrativ necesare analizei unui
conflict de mediu generat de un agent economic care activează în domeniul termoenergiei, ce
utilizează drept combustibil lignitul.

▌ Realizaţi un chestionar pentru evaluarea percepţiei populaţiei faţă de promovarea unui

incinerator uman într-o comunitate rurală cu profil legumicol din regiunea Banatului.

▌ Utilizând formatul propus în tabelul 8 din cuprinsul lucrării, centralizați elementele

specifice ale conflictelor de mediu din județul Prahova, prezentate în presa online din anul
2014.
▌ Interpretați rezultatele prezentate în tabelul următor, obținute din aplicarea unui chestionar
de percepție, ce evaluează acceptanța dezvoltării unei rețele de transport pe șină într-o
localitate urbană din România cu o populație de 200 000 locuitori.

Grup de interese Acord Indiferență Dezacord Nr.

(%) (%) (%) intervievați

Populație locală 76 12 2 53

Administrație publică 64 13 23 17

Societăți de asigurări 16 15 69 19

Taximetriști 9 41 50 22

Turiști 75 25 0 4

Agenți economici mici și mijlocii 40 25 35 20

▌Caracterizați un conflict de mediu, utilizând conținutul tabelulului următor.

Indicator Explicare Descriere

Nume Numele generic prin care este identificat conflictul
respectiv.
Motivația conflictului Care sunt cauzele care au favorizat apariția conflictului?
Elementele Ce a declanșat conflictul (situație, reclamație, afectarea
declanșatoare unor interese)?
Dimensiunea temporală De când a început, dacă este continuu sau în salturi, când
s-a soluționat sau se preconizează soluționarea?
Dimensiunea spațială Aria de manifestare a conflictului.
Dimensiunea socio- Principalele implicații ale conflictului la nivel social și
economică economic.
Dimensiunea ecologică Principalele implicații ale conflictului la nivelul mediului.
Actori implicați Identificați și nominalizați tipologiile de actori (pro,
contra, mediatori, neutri)
Tipologia conflictului Tipul conflictului după domeniul de manifestare,
proiecția teritorială, modul de manifestare, funcția
implicată, publicul afectat și stadiul de rezolvare.
Mecanisme de Formele de manifestare: în teren, administrativ, judiciar,
exprimare presă, social-media.
Metode de evaluarea a Principalele metode științifice care pot fi utilizate în
conflictului analiza și evaluarea conflictului
Forme de rezolvare Cele care au funcționat / au fost folosite până acum / idei
pentru rezolvare viitoare
▌Cum considerați distanţele pentru zonele de protecţie, stabilite prin Ordinul119/2014 pentru
aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, din
perspectiva realismului aplicării în așezările umane din România?

▌Din analiza figurii 12 din cuprinsul lucrării, determinați incompatibilități de mediu cu

areal de manifestare în sectorul 3 al municipiului București.

▌Selectați criterii pentru proritizarea zonelor cu conflicte potențiale de mediu, determinate de

fermele zootehnice într-o zonă metropolitană. Utilizând procesul de ierarhizare analitică,
stabiliți greutatea fiecărui criteriu.

Capitolul 5 - Soluționarea conflictelor de mediu

▌Care sunt aspectele de ordin etic care trebuie luate în considerare pentru soluționarea unui
conflict de mediu determinat de o fermă privată de mistreți din comuna Balc, județul Bihor,
care îi crește pentru susținerea unor activități de vânătoare?

▌Puteți identifica, în funcționarea instituțiilor administrației publice locale, regionale sau

naționale existența unor strategii participative de luare a deciziei?

▌ În teorie și în practică, există idei diferite despre ce înseamnă succesul în procesul de

rezolvare a conflictelor de mediu. De exemplu:
1. Conflictele de mediu sunt rezolvate cu succes, dacă a fost obținut un acord final semnat.
2. Finalitatea unui conflict de mediu este de succes, dacă părțile aflate în conflict au colaborat
și există beneficii în mod egal pentru toți actorii.
3. Procesul unui conflict de mediu este de succes, dacă este eficient economic (costurile sunt
justificate de beneficii), echitabil (grupurile dezavantajate au fost implicate în proces) și
sustenabil din punct de vedere al mediului (managementul sustenabil al resurselor naturale
este luat în considerare).
Descrieți, folosind exemple, fiecare afirmație. Pe care o preferați?
 DESPRE PROIECT
Lucrarea Managementul conflictelor de mediu prezintă principalele rezultate obținute
în cadrul proiectului Tinere Echipe PN-II-RU-TE-2011-3-028 Modelarea impactului asupra
mediului indus de tipologiile de incompatibilități în utilizarea terenurilor din așezările
umane. Proiectul a fost implementat de Universitatea din București, Centrul de Cercetare a
Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, în perioada 2011-2014, fiind finanțat de către
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Inovării (UEFISCDI).
Echipa proiectului a fost alcătuită dintr-un investigator principal (Ioan Cristian Iojă),
doi cercetători postdoctorali (Gabriel Ovidiu Vânău, Mihai Răzvan Niță), doi studenți
doctoranzi (Diana Andreea Onose, Athanasios Alexandru Gavrilidis), la care s-au adăugat alți
doctoranzi ori masteranzi (Constantina-Alina Tudor, Simona-Raluca Grădinaru, Cristiana-
Maria Ciocănea, Irina Saghin).
Proiectul și-a propus să dezvolte metode de evaluare a impacturilor generate de
diferite asocieri de utilizări ale terenurilor din așezările umane din România, ce se pot
constitui în factori declanșatori de conflicte de mediu. Actualitatea temei proiectului este una
deosebită, în contextul în care, în așezările umane din România sunt extrem de active procese
legate de creșterea suprafețelor construite și a celor ocupate de diferite infrastructuri,
includerea funcțiilor periferice în interiorul localităților ori reconversia funcțiilor productive
sau de protecție. Toate acestea cresc riscul de apariție a incompatibilităților între diferite
moduri de utilizare a terenurilor, generând contradicții funcționale, instabilitate și conflicte.
Înțelegerea dinamicii spațiale și funcționale a acestor incompatibilități este esențială pentru
promovarea unor măsuri de planificare teritorială durabilă.
Scopul proiectului a fost să demonstreze că o mai bună cunoaștere a conflictelor de
utilizare, generate de incompatibilitățile între diferite moduri de utilizare a terenurilor pot
determina o îmbunătățire a calității mediului.
Obiectivul general a fost acela de a dezvolta metode integrate de predicție a
impactului asupra mediului generat de incompatibilitățile în utilizarea terenurilor în așezările
umane.
Obiectivele specifice au urmărit: (a) analiza reglementărilor cu rol în prevenirea și
combaterea apariției incompatibilităților funcționale; (b) identificarea tipologiilor de
incompatibilități funcționale, pe baza unor criterii reprezentative; (c) evaluarea factorilor
generatori de incompatibilități funcționale; (d) evaluarea multicriterială a principalelor
categorii de conflicte de mediu și a impacturilor specifice generate; (e) analiza dinamicii
spațiale și temporale a impactului asupra mediului asociat conflictelor de mediu la nivelul
așezărilor umane reprezentative; (f) dezvoltarea de modele de predicție a impactului asupra
mediului determinat de incompatibilitățile funcționale și (g) propunerea de soluții pentru
limitarea impactului asupra mediului al incompatibilităților funcționale.
În cadrul proiectului au fost publicate 11 articole în reviste cotate ISI ori indexate în
baze de date internaționale, cu un factor de impact cumulat de 10,958:
 Iojă, I.C., Grădinaru, S.R., Onose, D.A., Vânău, G.O., Tudor, C.A. (2014), The potential
of school green areas to improve urban green connectivity and multifunctionality, Urban
Forestry & Urban Greening 13(4), p.704-713, Factor de Impact ISI 2,133
 Tudor, C.A., Iojă, I.C., Stupariu, I., Niță, M., Hersperger, A. (2014), How successful is the
resolution of land-use conflicts? A comparison of cases from Switzerland and Romania,
Applied Geography, 47, p.125-136, Factor de Impact ISI 2,650
 Iojă, I.C., Niță, M.R., Vânău G.O., Onose, D.A., Gavrilidis A.A. (2013), Using multi-
criteria analysis in identifying spatial land-use conflicts in the Bucharest Metropolitan Area,
Ecological Indicators, 42(1), p.112-121, Factor de impact ISI 3,230
 Tudor, C.A., Iojă, I.C., Hersperger, A., Pătru-Stupariu, I. (2013), Is the Residential Land
Use Incompatible with Cemeteries Location? Assessing the Attitudes of Urban Residents,
Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, 8(2), p. 153 – 162; Factor de
Impact ISI 1,495
 Niță, M.R, Iojă, I.C., Rozylowicz, L., Onose, D.A., Tudor, C.A. (2013), Land-use
consequences of cemeteries evolution in the Bucharest Metropolitan Area, Journal of
Environmental Planning and Management; 57(7), p. 1066-1082, Factor de Impact ISI 1,450
 Iojă, I.C., Onose, D.A., Grădinaru, S.R., Șerban, C. (2012), Waste management in public
educational institutions of Bucharest city, Romania, Procedia Environmental Sciences, 14
Landscape, Environment, European Identity, p. 71-78; Indexat ISI
 Iojă, I.C., Tudor, C.A. (2012), Temporal analysis of incompatible land-use and land-
cover: The proximity between residential areas and gas station in Bucharest suburban area
in Procedia Environmental Sciences, 14, Landscape, Environment, European Identity, p. 49–
58; Indexat ISI
 Niță, M.R., (2012), Mapping favorability for residential development. Case study:
Bucharest Metropolitan Area, Procedia Environmental Sciences, 14, Landscape,
Environment, European Identity, p. 59-70; Indexat ISI
 Onose, D.A., Iojă, I.C., Vânău, G.O., Niță, M.R., Ciocănea, C.M., Mirea, D. (2013),
Spatial and Temporal Dynamics of Residential Areas Affected by the Industrial Function in a
Post-Communist City – Case Study Bucharest, Real Corp 2013, p.822-830
 Saghin, I., Gavrilidis, A.A., Iojă, I.C. (2011), Urban Regeneration through Industrial
Restructuring of Brownfields in the Local Economies of Post-Communist Countries. Case
study: Romania, Isocarp Congress 2011, Wuhan
 Saghin, I., Iojă, I.C., Gavrilidis, A.A., Cercleaux, L., Niță, M.R., Vânău, G.O. (2012)-
Perception of the Industrial Areas Conversion in Romanian Cities- Indicator of Human
Settlements Sustainability, Isocarp 2012 Conference Proceedings, Perm, Rusia, Track 2
(isocarp.org).
Proiectul a asigurat cadrul pentru realizarea a trei teze de doctorat, toate finalizate cu
calificativul excelent:
 Onose Diana-Andreea – Modelarea interrelaţiilor dintre componentele structurale,
funcţiile urbane şi calitatea mediului în Municipiul Bucureşti în vederea planificării durabile
a teritoriului, coordonator științific prof.univ.dr. Maria Pătroescu
 Gavrilidis Athanasios-Alexandru – Efecte spaţiale şi peisagere ale dinamicii şi expansiunii
urbane în România. Studiu de caz Municipiul Ploieşti, coordonator științific prof.univ.dr.
Ileana Stupariu
 Tudor Constantina-Alina - Conflicte locaţionale şi peisagere în România: caracteristici
spaţiale şi planificare teritorială sustenabilă, coordonator științific prof.univ.dr. Ileana
Stupariu
În cadrul proiectului a fost organizat și Workshopul Conflicte de mediu: planificare,
evaluare și management, ce a oferit un cadru optim pentru discutarea unor subiecte de mare
interes pentru cercetarea științifică din domeniul Științei mediului, relaționate logic cu
evaluarea conflictelor de mediu. Scopul workshopului a vizat și facilitarea dialogului
interdisciplinar dintre cadre didactice, cercetători, practicieni și reprezentați ai autorităților
publice, cu preocupări în domeniul analizării ori a evaluării și soluționării conflictelor de
mediu.
Principalele teme propuse în cadrul workshopului au fost: (a) Conflicte de mediu -
aspecte conceptuale și practic-aplicative; (b) Metode de analiză spațială și temporală a
conflictelor de mediu; (c) Proiecția socio-economică a conflictelor de mediu; (d) Tipologii
ale conflictelor de mediu; (e) Măsuri de prevenire și soluționare a conflictelor de mediu.
Pe parcursul workshopului au fost prezentate patru plenare de către personalități
științifice consacrate la nivel mondial: Andre Torre (Institute National de la Reserche
Agronomique, Franța – The role of conflicts and negociations in environmental and land-use
conflicts), Ioan Ianoș (Universitatea din Bucuresti – Land-use conflicts – genesis by a pasive
urban management), Anna Hersperger (Swiss Federal Institute for Forest, Snow and
Landscape Research – Land-use conflict anticipation and resolution: insight for spatial
planning) și Jürgen Breuste (Universitatea din Salzburg, președinte al Society for Urban
Ecology – Urban Ecosystems Services: Urban green spaces as providers).
Cele patru plenare au fost continuate de discuții și comunicări științifice ale
diferitelor studii de caz legate de conflictele de mediu, susținute de cercetători din România,
Polonia, Belgia, Germania și Malaezia. Workshopul a inclus și trei module de practică, care
au vizat prezentarea unor zone cu conflicte de mediu din România.
Astfel, rezultatul cel mai important al proiectului este relaționat de formarea unei
echipe de cercetători tinere cu un înalt grad de pregătire, ce va contribui la creșterea
vizibilității cercetării științifice românești prin publicarea de articole cotate ISI, participarea
la manifestări științifice internaționale, îmbunătățirea politicilor și strategiilor de mediu și
amenajare a teritoriului și la dezvoltarea de metode de evaluare a conflictelor de mediu.
 BIBLIOGRAFIE

Abbasi, T., & Abbasi, S. A. (2011). Small hydro and the environmental implications of its extensive
utilization. Renewable and Sustainable Energy Reviews, 15(4), 2134–2143.
Ackroyd, S. (1981). Data Collection in Context: Longman.
Adam, Y. O., Pretzsch, J. r., & Darr, D. (2015). Land use conflicts in central Sudan: Perception and
local coping mechanisms. Land Use Policy, 42, 1-6.
Adams, W. M. (1997). Rationalization and conservation: Ecology and the management of nature in the
United Kingdom. Transactions of the Institute of British Geographers, 22(3), 277-291.
Adler, S., Hubener, T., Drebler, M., Lotter, A., & Anderson, N. J. (2010). A comparison of relative
abundance versus class data in diatom-based quantitative reconstructions. Journal of
Environmental Management, 91, 1380-1388.
Adunarea Constituantă, Constituția României modificată şi completată prin Legea de revizuire a
Constituţiei României nr. 429/2003 (2003).
AESOP. (2012). Asociaţia Şcolilor Europene de Planificare Retrieved Accesat pe 5 Octombrie 2012,
from http://www.aesop-planning.eu/blogs/en_GB/planning-conflict
Al-Kodmany, K. (1999). Using visualization techniques for enhancing public participation in planning
and design: process, implementation, and evaluation. Landscape and Urban Planning, 45, 37-
45.
Alexander, E. R. (1992). A transaction cost theory of planning. Journal of the American Planning
Association, 58, 190-200.
Alexander, E. R., Mazza, L., & Moroni, S. (2012). Planning without plans? Nomocracy or teleocracy
for social-spatial ordering. Progress in Planning, 77(2), 37-87.
Alexis, G. K., & Liakos, P. (2013). A case study of a cogeneration system for a hospital in Greece.
Economic and environmental impacts. Applied Thermal Engineering, 54(2), 488-496.
Andrew, J. S. (2001). Examining the Claims of Environmental ADR Evidence from Waste
Management Conflicts in Ontario and Massachusetts. Journal of Planning Education and
Research, 21(2), 166–183.
Andrew, J. S. (2003). Potential application of mediation to land use conflicts in small-scale mining.
Journal of Cleaner Production, 11(2), 117–130.
Asah, S. T., Bengston, D. N., Wendt, K., & Nelson, K. C. (2012). Diagnostic reframing of intractable
environmental problems: Case of a contested multiparty public land-use conflict. Journal of
Environmental Management, 108, 108-119.
Atkinson, M. M. (2011). Lindblom's lament: Incrementalism and the persistent pull of the status quo.
Policy and Society, 30(1), 9-18.
Balej, M., Raška, P., Anděl, J., & Chvátalová, A. (2010). Memory of a Landscape – A Constituent of
Regional Identity and Planning? In J. Anděl, I. Bičík, P. Dostál, Z. Lipský & S. G.
Shahneshin (Eds.), Landscape Modelling. Geographical Space, Transformation and Future
Scenarios (Vol. 8). Netherlands: Springer.
Baredo, C. J. I. (1996). Sistemas de informacion geografica y evaluacion multicriterio en el
ordanacion del territorio. Madrid: RA-MA Editorial.
Barr, S., & Prillwitz, J. (2012). Green travelers? Exploring the spatial context of sustainable mobility
styles. Applied Geography, 32, 798-809.
Barros, N., Fontes, T., Silva, M. P., & Manso, M. C. (2013). How wide should be the adjacent area to
an urban motorway to prevent potential health impacts from traffic emissions? Transportation
Research Part A: Policy and Practice, 50, 113–128.
Bădescu, S. V. (2014). Impactul activităților militare asupra mediului, from
http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/impactul-actiunilor-militare-asupra-
mediului/
Bean, M., Fisher, L., & Eng, M. (2007). Assessment in Environmental and Public Policy Conflict
Resolution: Emerging Theory, Patterns of Practice, and a Conceptual Framework. Conflict
Resolution Quarterly, 24(4), 447-468.
Beck, J. A. C. (2004). Defining and evaluating success in environmental conflict resolution. In T. P.
d'Estree & B. B. G. Colby (Eds.), Braving the currents: Evaluating Environmental Conflict
Resolution in the River Basins of the American West (pp. 16-54). Boston: Kluwer Academic
Publishers.
Beeco, J. A., & Brown, G. (2013). Integrating space, spatial tools and spatial analysis into the human
dimensions of parks and outdoor recreation. Applied Geography, 38, 76-85.
Beinat, E., & Nijkamp, P. (Eds.). (1998). Multicriteria Analysis for Land-Use Management.
Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.
Beinat, E., & van Drunen, M. (1998). Spatial conflicts in transport policies: an exploration of the
perspectives of regional and local actors. In E. B. a. P. Nijkamp (Ed.), Multicriteria Analysis
for Land-Use Management. Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic Publishers.
Bloodworth, A. J., Scott, P. W., & McEvoy, F. M. (2009). Digging the backyard: Mining and
quarrying in the UK and their impact on future land use. Land Use Policy, 26(1), S317–S325.
Bogale, A., Taeb, M., & Endo, M. (2006). Land ownership and conflicts over the use of resources:
Implication for household vulnerability in eastern Ethiopia. Ecological Economics, 58(1),
134-145.
Boni, A., Garibay, C., & McCall, M. (2014). Sustainable mining, indigenous rights and conservation:
conflict and discourse in Wirikuta/Catorce, San Luis Potosi, Mexico. GeoJournal, 1-22.
Bouwma, I. M. R., van Apeldoorn, R., & Kamphorst, D. A. (2010). Current practices in solving
multiple use issues of Natura 2000 sites: Conflict management strategies and participatory
approaches Alterra. Wageningen, the Netherlands.
Bowes, D. R., & Ihlanfeldt, K. R. (2001). Identifying the Impacts of Rail Transit Stations on
Residential Property Values. Journal of Urban Economics, 50(1), 1-25.
Brews, P., & Purohit, D. (2007). Strategic Planning in Unstable Environments. Long Range Planning,
40, 64-83.
Brooks, M. P. (2002). Planning Theory for Practitioners. Chicago and Washington, D. C.: Planners
Press, American Planning Association.
Brown, G., & Raymond, C. M. (2014). Methods for identifying land use conflict potential using
participatory mapping. Landscape and Urban Planning, 122, 196-208.
Bruinsma, F., Pels, E., Priemus, H., Rietveld, P., & van Wee, B. (2007). Railway Development.
Impacts on Urban Dynamics: Physica-Verlag Heidelberg.
Buckley, M. C., & Crone, E. (2008). Negative Off-Site Impacts of Ecological Restoration:
Understanding and Addressing the Conflict. Conservation Biology, 22(5), 1118–1124.
Bugallo, P. M. B., Andrade, L. C., de la Torre, M. A., & López, R. T. (2014). Analysis of the
slaughterhouses in Galicia (NW Spain). Science of the Total Environment, 481, 656–661.
Buijs, A., & Lawrence, A. (2013). Emotional conflicts in rational forestry: Towards a research agenda
for understanding emotions in environmental conflicts. Forest Policy and Economics, 33(0),
104-111.
Cadoret, A. (2009). Conflict dynamics in coastal zones: a perspective using the example of
Languedoc-Rousillon (France). Journal of Coastal Conservation, 13(2-3), 151-163.
Canavese, D., Siquiera Ortega, N. R., & Queiros, M. (2014). The assessment of local sustainability
using fuzzy logic: An expert opinion system to evaluate environmental sanitation in the
Algarve region, Portugal. Ecological Indicators, 36, 711-718.
CCMESI. (2014). Modelarea impactului asupra mediului al tipologiilor de incompatibilități
funcționale din așezările umane, TE - Tinere Echipe BucureștiȘ Centrul de Cercetare a
Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.
Cernea, M. M., & Schmidt-Soltau, K. (2006). Poverty risks and national parks: policy issues in
conservation and resettlement. World Development, 34, 1808–1830.
Che, Y., Yang, K., Jin, Y., Zhang, W., Shang, Z., & Tai, J. (2013). Residents’ concerns and attitudes
toward a municipal solid waste landfill: integrating a questionnaire survey and GIS
techniques. Environmental Monitoring and Assessment, 185, 10001–10013.
Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si calitative. Bucuresti: Ed.
Economica.
Clark, A. I., McIntyre, A. E., Perry, R., & Lester, J. N. (1983). Air quality measurement in the vicinity
of airports. Environmental Pollution Series B, Chemical and Physical, 6(4), 245-261.
Clavel, P. (1994). The evolution of advocacy planning. Journal of the American Planning Association,
60(2), 146-149.
Colegiul Medicilor din Municipiul București. (2013). Listă spitale și unități sanitare din Municipiul
București, from http://www.cmb.ro/spitale/
Colibaba, D. (2001). [Net]Chestionarul - instrument valoros în cercetarea pieței. Revista Informatica
Economica, 3(19), 62-67.
Comisia Europeană. (2002). Citizen satisfaction with the local community.
Corfa, E., Maury, F., Segers, P., Fresneau, A., & Albergel, A. (2004). Short-range evaluation of air
pollution near bus and railway stations. Science of The Total Environment, 334–335(0), 223-
230.
Coser, L. (1956). The Functions of Social Conflict. New York: The Free Press.
Creighton, J. H., Blatner, K. A., & Carroll, M. (2008). People, place, and politics: The role of place
attachment and conflict in forest communities. Western Journal of Applied Forestry, 23(4),
232-235.
d'Estree, T. P., Dukes, E. F., & Navarette-Romero, J. (2002). Environmental Conflict and its
Resolution. In R. B. Bechtel & A. Churchman (Eds.), Handbook of Environmental
Psychology. New York: John Wiley & Sons.
Daniels, S. E., & Walker, G. B. (2001). Working Through Environmental Conflict: The Collaborative
Learning Approach. Connecticut: Praeger.
Davidoff, P. (1965). Advocacy and pluralism in planning. Journal of the American Institute of
Planners, 31(4), 277-295.
Davidoff, P., & Reiner, T. A. (1973). A Choice Theory of Planning. In A. Faludi (Ed.), A Reader in
Planning Theory Pergamon Press.
Davisa, A. Y., Pijanowskia, B. C., Robinsona, K., & Engelb, B. (2010). The environmental and
economic costs of sprawling parking lots in the United States. Land Use Policy, 27(2), 255–
261.
Davodeau, H. (2003). La sensibilite paysagere. A l'epreuve de la gestion territoriale. Paysages et
politiques publiques de l'amenagement en pays de la Loire. Universite d'Angers, Angers.
Davodeau, H. (2008). Des conflits révélateurs de la territorialisation du projet de paysage. Exemples
ligériens. In T. Kirat & A. Torre (Eds.), Territoires de conflits, analyses des mutations de
l'occupation de l'espace: L'Harmattan.
de Smit, J., & Rade, N. L. (1980). Rational and non-rational planning. Long Range Planning, 13(2).
Dear, M. (1992). Understanding and Overcoming the NIMBY Syndrome. Journal of the American
Planning Association, 58(3), 288-300.
Dekker, K., & van Kempen, R. (2004). Urban governance within the Big Cities Policy Ideals and
practice in Den Haag, the Netherlands. Cities, 21(2), 109–117.
DEX. (Ed.) (2012). Academia Romana.
Diehk, P. F., & Gleditsch, N. P. (Eds.). (2001). Environmental Conflict. Oxford: Westview.
Dimech, M., Darmanin, M., Smith, P., Kaiser, M., & Schembri, P. (2009). Fishers' perception of a 35-
year old exclusive Fisheries Management Zone. Biological Conservation, 142, 2691-2702.
Dixon, S. J., Heinrich, N., Holmboe, M., Schaefer, L., Reed, R. R., Trevejo, J., & Brereton, R. G.
(2009). Application of classification methods when gropu sizes are unequal by incorporation
of prior probabilities to three common approaches: application to simulations and mouse
urinary chemosignals. Chemometrics and Intelligent Laboratory Systems, 99, 111-120.
Dotson, D., Jacobson, S., Kaid, L., & Carlton, S. (2012). Media Coverage of Climate Change in Chile:
A Content Analysis of Conservative and Liberal Newspapers. Environmental
Communication, 6(1), 64-81.
Dziedzicki, J. M. (2001). Gestion des conflits d'amenagement de l'espace: quelle place pour les
processus de mediation? Teza de doctorat in Amenagement de l'espace et urbanisme,
Universite Francois Rabelais, Tours, Franta.
Emborg, J., Walker, G., & Daniels, S. (2012). Forest Landscape Restoration Decision-Making and
Conflict Management: Applying Discourse-Based Approaches. In J. Stanturf, D. Lamb & P.
Madsen (Eds.), Forest Landscape Restoration (Vol. 15, pp. 131-153): Springer Netherlands.
Emerson, K., Orr, P., Keyes, D., & McKnight, K. (2009). Environmental Conflict Resolution:
Evaluating Performance Outcomes and Contributing Factors. Conflict Resolution Quarterly,
27(1), 27-64.
Emmanuel, E., Perrodin, Y., Keck, G., Blanchard, J. M., & Vermande, P. (2005). Ecotoxicological risk
assessment of hospital wastewater: a proposed framework for raw effluents discharging into
urban sewer network. Journal of Hazardous Materials, 117(1), 1-11.
Entman, R. M. (2004). Projections of power: Framing news, public opinion and U.S. foreign policy.
Chicago: The University of Chicago Press.
Environmental Protection Authority. (2000). Guidlines for separation distances.
Environmental Protection Authority. (2005). Guidance for the assessment of environmental factors (in
accordance with the Environmental Protection Act 1986) - Separation distances between
industrial and sensitive land uses (Vol. 3). Western Australia.
Etzioni, A. (1973). Mixed-scanning : A "Third" Approach to Decision-making*. In A. Faludi (Ed.), A
Reader in Planning Theory: Pergamon Press.
Eycott, A., Marzano, M., & Watts, K. (2011). Filling evidence gaps with expert opinion: The use of
Delphi analysis in least-cost modelling of functional connectivity. Landscape and Urban
Planning, 103, 400-409.
Faludi, A. (1973). A reader in planning theory: Pergamon Press.
Fazey, I., Fazey, J. A., Salisbury, J. G., Lindenmayer, D. B., & Dovers, S. (2006). The nature and role
of experiential knowledge for environmental conservation. Environmental Conservation,
33(1), 1-10.
Ferrando-Climent, L., Rodriguez-Mozaz, S., & Barcelo, D. (2014). Incidence of anticancer drugs in an
aquatic urban system: From hospital effluents through urban wastewater to natural
environment. Environmental Pollution, 193, 216-223.
Fiedler, S., Breuer, J., Pusch, C., Holley, S., Wahl, J., Ingwersen, J., & Graw, M. (2012). Graveyards
— Special landfills. Science of the Total Environment, 419, 90–97.
Folger, J. P., Poole, M. S., & Stutman, R. K. (1997). Working throught conflict. New York: Longman.
Fontan, J. M., Hamel, P., & Morin, R. (2012). Ville et conflicts. Action collective, justice sociale et
enjeux environnementaux. Laval: Presses de l'Universite de Laval.
Freudenburg, W., & Pastror, S. (1992). NIMBYs and LULUs: Stalking the Syndromes. Journal of
Social Issues, 48(4), 39-61.
Fridja, N. (1986). The Emotions. Cambridge: University of Cambridge.
Gandiwa, E., S., S., van Bommel, S., Heitkonig, I., Leeuwis, C., & Prins, H. (2014). Spill-over effect
in media framing: Representations of wildlife conservation in Zimbabwean and international
media, 1989-2010. Journal of Nature Conservation, 22, 413-423.
Ghanbarpour, M. R., & Hipel, K. (2009). Sustainable development conflict over freeway construction.
Environment, Development and Sustainability, 11(2), 241-253.
Glasl, F. (1999). Konfliktmanagement. Ein Handbuch für Führungskräfte, Beraterinnen und Berater.
Bern/Stuttgart.
Gomes, L., Troiani, E. P., & Nozaki, J. (2011). Analysis of the environmental impact on a stream: is
only tannery to blame? Environmental Monitoring and Assessment, 173(1-4), 489–498.
Government of Saskatchevan. (1996). The Cemetery Regulations (Regina, Saskatchewan). The Queen
Printer.
Gregory, I. (2002). A Place in History. A guide to using GIS in historical research Retrieved from
http://hds.essex.ac.uk/g2gp/gis/
Gresch, P., & Smith, B. (1985). Managing Spatial Conflict: The Planning System in Switzerland.
Progress in Planning, 23, 155-251.
Haberl, H., Mbow, C., Deng, X., Irwin, E. G., Kerr, S., Kuemmerle, T., Mertz, O., Meyfroidt, P., &
Turner II, B. L. (2014). Finite Land Resources and Competition. In K. C. Seto & A. Reenberg
(Eds.), Rethinking Global Land Use in an Urban Era (pp. 35–69). Cambridge: MIT Press.
Halamish-Leshem, R., & Amit-Cohen, I. (2013). Mediation agreement to resolve an environmental
conflict and its social implications: the case of Wadi Zalmon (Israel National Park).
GeoJournal, 78(2), 373-387.
Hall, P. (2005). Urban and Regional Planning (Fourth edition ed.): Routledge.
Harich, F. K., Treydte, A. C., Sauerborn, J., & Owusu, E. H. (2013). People and wildlife: Conflicts
arising around the Bia Conservation Area in Ghana. Journal for Nature Conservation, 21(5),
342-349.
Harwood, S. A. (2003). Environmental Justice on the Streets Advocacy Planning as a Tool toContest
Environmental Racism. Journal of Planning Education and Research, 23, 24-38.
Havel, J. J. (1986). Land use conflicts. In B. Dell, A. I. M. Hopkins & B. B. Lamont (Eds.), Resilience
in Mediterranean-type Ecosystems. Dordrecht: Dr W. Junk Publishers.
Healey, P. (2006). Collaborative Planning: Shaping places in fragmented societies (2nd ed.). New
York: Palgrave Macmillian.
Hels, T., & Buchwald, E. (2001). The effect of road kills on amphibian populations. Biological
Conservation, 99(3), 331–340.
Heman, R., & Raybould, A. (2014). Expert opinion vs. empirical evidence. GM Crops & Food:
Biotechnology in Agriculture and the Food Chain, 5(1), 8-10.
Henle, K., Alard, D., Clitherow, J., Cobb, P., Firbank, L., Kull, T., McCracken, D., Moritz, R. F. A.,
Niemelä, J., Rebane, M., Wascher, D., Watt, A., & Young, J. (2008). Identifying and
managing the conflicts between agriculture and biodiversity conservation in Europe–A
review. Agriculture, Ecosystems & Environment, 124(1-2), 60–71.
Hernández, A. J., Bartolomé, C., Pérez-Leblic, M. I., Rodríguez, J., Álvarez, J., & Pastor, J. (2012).
Ecotoxicological diagnosis of a sealed municipal landfill. Journal of Environmental
Management, 95, Supplement(0), S50-S54.
Hersperger, A. (1994). Landscape ecology and its potential application to planning. Journal of
Planning Literature, 9(1), 14-29.
Hersperger, A. (2012). Wald- und Landschaftsplanung (Planificarea peisjaului si a padurii). ETH
(Swiss Federal Institute of Technology in Zurich) and WSL (Swiss Federal Institute for
Forest, Snow and Landscape Research).
Hiedanpaa, J. (2002). European-wide conservation versus local well-being: the reception of the Natura
2000 Reserve Network in Karvia, SW-Finland. Landscape and Urban Planning(61), 113-123.
Hilson, G. (2002). An overview of land use conflicts in mining communities. Land Use Policy, 19(1),
65-73.
Hirschman, A. O. (1970). Exit, Voice, and Loyalty. Cambridge Mass.: Cambridge University Press.
Hoefnagel, S. J. H., & Bode, A. U. D. (2001). Achievements and Limitations of International
Environmental Regimes and Institutions in Positive Dispute Prevention: UNEP’s Role. In E.
Petzold-Bradley, A. Carius & A. Vincze (Eds.), Responding to Environmental Conflicts:
Implications for Theory and Practice (Vol. 78, pp. 283-308): Springer Netherlands.
Hossain, M. S., Chowdhury, S. R., Das, N. G., Sharifuzzaman, S. M., & Sultana, A. (2009).
Integration of GIS and multicriteria decision analysis for urban aquaculture development in
Bangladesh. Landscape and Urban Planning, 90, 119-133.
Hsu, H.-H., Adamkiewicz, G., Houseman, E. A., Zarubiak, D., Spengler, J. D., & Levy, J. I. (2013).
Contributions of aircraft arrivals and departures to ultrafine particle counts near Los Angeles
International Airport. Science of The Total Environment, 444(0), 347-355.
Hu, Q., Pan, F., Pan, X., Zhang, D., Li, Q., & Pan, Z. (2014). Spatial analysis of climate change in
Inner Mongolia during 1961-2012, China. Applied Geography, in press.
Hui, E. C. M., & Bao, H. (2013). The logic behind conflicts in land acquisitions in contemporary
China: A framework based upon game theory. Land Use Policy, 30(1), 373-380.
Humphreys, J. S., & Walmsley, D. J. (1991). Locational conflict in metropolitan areas: Merbourne and
Sydney, 1989. Australian Geographical Studies, 29, 313-328.
Innes, J., & Booher, D. E. (2010). Planning with complexity. London: Routledge.
Ioja, I. C. (2013). Metode de cercetare și evaluare a stării mediului. București: Ed. Etnografică.
Ioja, I. C., Niță, M. R., Vânău, G. O., Onose, D. A., & Gavrilidis, A. A. (2014). Using multi-criteria
analysis for the identification of spatial land-use conflicts in the Bucharest Metropolitan Area.
Ecological Indicators, 42, 112-121.
Ioja, I. C., Rozylowicz, L., Pătroescu, M., Niță, M. R., & Vânău, G. O. (2011). Dog walkers' vs. other
visitors' perceptions: The importance of planning sustainable urban parks in Bucharest,
romania. Landscape and Urban Planning, 103(1), 74-82.
Ioja, I. C., & Tudor, C. A. (2012). Temporal analysis of incompatible land-use and land-cover: The
proximity between residential areas and gas stations in Bucharest suburban area. 2011
International Conference of Environment-Landscape-European Identity, 14, 49-58.
Iojă, I. C., Rozylowicz, L., & Tetelea, C. (2003). Categorii de zone fragile ecologic în România (pp.
206-212). București: Ed. Promotal.
IUCN, CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora)
(1973).
Jackson, A. L. R. (2011). Renewable energy vs. biodiversity: Policy conflicts and the future of nature
conservation. Global Environmental Change, 21(4), 1195-1208.
Janssen, J. A. E. B., Krol, M. S., Schielen, R. M. J., Hoekstra, A. Y., & de Kok, J. L. (2010).
Assessment of uncertainties in expert knowledge, illustrated in fuzzy rule-based models.
Ecological Modelling, 221, 1245-1251.
Jeffers, J. N. R. (1999). Conflict analysis and resolution. In M. Walkey, I. R. Swingland & S. Russell
(Eds.), Integrated Protected Area Management. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.
Jelšovská, K. (2011). Environmental Conflict Analysis. In G. Meško, D. Dimitrijević & C. B. Fields
(Eds.), Understanding and Managing Threats to the Environment in South Eastern Europe
(Vol. 2, pp. 365-377): Springer Netherlands.
Jeong, J. S., Garcia-Moruno, L., & Hernandez-Blanco, J. (2013). A site planning approach for rural
buildings into a landscape using a spatial multi-criteria decision analysis methodology. Land
Use Policy, 32, 108-118.
Jim, C. Y., & Shan, X. (2012). Socioeconomic effect on perception of urban green spaces in
Guangzhou, China. Cities, 31, 123–131.
Joerin, F., Pelletier, M., Trudelle, C., & Villeneuve, P. (2005). Analyse spatiale des conflits urbains.
Enjeux et contextes dans la région de Québec. Cahiers de Géographie du Québec, 49, 319-
342.
Johnson, R., & Scicchitano, M. (2012). Don’t call me NIMBY: Public attitudes toward solid waste
facilities. Environment and Behavior, 44(3), 410–426.
Jones, C., Baker, M., Carter, J., Jay, S., Short, M., & Wood, C. (2005). Strategic Environmental
Assessment and Land Use Planning: Routledge.
Jonker, C., & Olivier, J. (2012). Mineral contamination from cemetery soils: Case study of
Zandfontein cemetery, South Africa. International Journal of Environmental Research and
Public Health, 9(2), 511-520.
Jurin, R., Roush, D., & Danter, J. (2010). Managing Conflicts Environmental Communication. Skills
and Principles for Natural Resource Managers, Scientists, and Engineers. New York:
Springer-Verlag.
Kajalo, S., & Lindblom, A. (2010). The perceived effectiveness of surveillance in reducing crime at
shopping centers in Finland. Property Management, 28(1), 47-59.
Kangas, J., & Leskinen, P. (2005). Modelling ecological expertise for forest planning calculations -
rationale, examples and pitfalls. Journal of Environmental Management, 76(2), 125-133.
Kasassi, A., Rakimbei, P., Karagiannidis, A., Zabaniotou, A., Tsiouvaras, K., Nastis, A., &
Tzafeiropoulou, K. (2008). Soil contamination by heavy metals: Measurements from a closed
unlined landfill. Bioresource Technology, 99(18), 8578-8584.
Keller, C., Visschers, V., & Siegrist, M. (2012). Affective Imagery and Acceptance of Replacing
Nuclear Power Plants. Risk Analysis, 32(3), 464-477.
Kennedy, D., Holloway, D., Weinthal, E., Falcon, W., Ehrlich, P., Naylor, R., May, M., Schneider, S.,
Fetter, S., & Choi, J. (1998). Environmental Quality and Regional Conflict. New York:
Carnegie Commission on Preventing Deadly Conflict - Carnegie Corporation of New York.
Kennedy, J., & Vining, J. (2007). Natural resources conflicts: Why do emotions matter? Natural
resources conflicts and the role of manager's emotions. Journal of Sustainable Forestry,
24(4), 23-50.
Kim, M., Jang, Y. C., & S., L. (2013). Applications of Delphi-AHP methods to select the priorities of
WEEE for recycling in a waste management decision-making tool. Journal of Environmental
Management, 128, 941-948.
Kinnas, Y. N. (2001). Cultural Differentiation as a Source of Environmental Conflict. In E. Petzold-
Bradley, A. Carius & A. Vincze (Eds.), Responding to Environmental Conflicts: Implications
for Theory and Practice (Vol. 78, pp. 83-94): Springer Netherlands.
Knol, A. B., Slottje, P., van der Slujis, J. P., & Lebret, E. (2010). The use of elicitation in
environmental health impact assessment: a seven step procedure. Environmental Health,
9(19), 9-19.
Krueger, T., Page, T., Hubacek, K., Smith, L., & Hiscock, K. (2012). The role of expert opinion in
environmental modelling. Environmental Modelling & Software, 36, 4-18.
Kuhnert, P. M., Martin, T. G., & Griffiths, S. P. (2010). A guide to eliciting and using expert
knowledge in Bayesian ecological models. Ecology Letters, 13(7), 900-914.
Kuo, N. W., Hsiao, T. Y., & Yu, Y. H. (2005). A Delphi-matrix approach to SEA and its application
within the tourism sector in Taiwan. Environmental Impact Assessment Review, 25, 259-280.
Lake, R. W. (2001). Locational Conflict (NIMBY) Encyclopaedia of the Social and Behavioural
Sciences (pp. 9019-9024). London: Elsevier Science.
Lane, S. N., Brookes, C. J., Heathwaite, A. L., & Reaney, S. (2006). Surveillant science challenges for
the management of rural environments emerging from the new generation difuse pollution
models. Journal of Agricultural Economics, 57(2), 239-257.
Lebrero, R., Bouchy, L., Stuetz, R., & Muñoz, R. (2011). Odor Assessment and Management in
Wastewater Treatment Plants: A Review. Critical Reviews in Environmental Science and
Technology, 41, 915-950.
Lecourt, A., & Baudelle, G. (2004). Planning conflicts and social proximity: a reassessment.
International Journal of Sustainable Development, 7(3), 287-301.
Lee, C. K., Kang, S. K., Long, P., & Reisinger, Y. (2010). Residents’ perceptions of casino impacts: A
comparative study. Tourism Management, 31, 189–201.
Lejana, R. P., & Smith, C. S. (2006). Incompatible land uses and the typology of cumulative risk
Environmental Management, 37(2), 230-246.
Lendi, M., & Elasser, H. (1991). Raumplanung in der Schweiz. Eine Einführung. Zürich: Verlag der
Fachvereine.
Lester, L., & Hutchins, B. (Eds.). (2013). Environmental conflict and the media. New York: Peter
Lang.
Lewicki, R., Gray, B., & Elliott, M. (2003). Making Sense of Intractable Environmental Conflicts.
Concepts And Cases (2nd ed.): Island Press.
Lewin, J. E., Strutton, D., & Paswan, A. K. (2011). Conflicting Stakeholder Interests and Natural Gas:
A Macromarketing Perspective. Journal of Macromarketing.
Leys, A. J., & Vanclay, J. K. (2011). Social learning: A knowledge and capacity building approach for
adaptive co-management of contested landscapes. Land Use Policy, 28, 574-584.
Li, D. (2014). The Conflict of Value and Contemporary Civilization Value Theory (pp. 293-330):
Springer Berlin Heidelberg.
Lidskog, R., & Olausson, U. (2013). To spray or not to spray: The discursive construction of contested
environmental issues in the news media. Discourse, Context and Media, 2, 123-130.
Lindblom, C. E. (1959). The science of ‘muddling through’. Public Administration Review, 19, 79-88.
Liu, X., Lessner, L., & Carpenter, D. (2012). Association between Residential Proximity to Fuel-Fired
Power Plants and Hospitalization Rate for Respiratory Diseases. Environmental Health
Perspectives, 120(6), 807-810.
Llamas, M., & Martínez-Santos, P. (2005). Intensive Groundwater Use: Silent Revolution and
Potential Source of Social Conflicts. Journal of Water Resources Planning and Management,
131(5), 337-341.
López-Navarro, M. A., Llorens-Monzonís, J., & Tortosa-Edo, V. (2013). The Effect of Social Trust on
Citizens’ Health Risk Perception in the Context of a Petrochemical Industrial Complex.
International Journal of Environmental Research and Public Health, 10(1), 399-416.
Lumerman, P., Psathakis, J., & Ortiz, M. (2011). Climate Change Impacts on Socio - environmental
Conflicts: Diagnosis and Challenges of the Argentinean Situation. Brussels: Initiative for
Peacebuilding.
Maantay, J., & Ziegler, J. (2006). GIS for the Urban Environment. Redlands, California: ESRI Press.
MacDonald, D. H., Crossman, N. D., Mahmoudi, P., Taylor, L. O., Summers, D. M., & Boxall, P. C.
(2010). The value of public and private green spaces under water restrictions. Landscape and
Urban Planning, 95(4), 192–200.
Macharias, C., Springael, J., de Brucker, K., & Verbeke, A. (2004). Promethee and AHP: The design
of operational synergies in multicriteria analysis. Strengthening Promethee with ideas of
AHP. European Journal of Operational Research, 153, 307-317.
Madden, F., & McQuinn, B. (2014). Conservation’s blind spot: The case for conflict transformation in
wildlife conservation. Biological Conservation, 178, 97–106.
Maikhuri, R. K., Nautiyal, S., Rao, K. S., Chandrasekhar, K., Gavali, R., & Saxena, K. G. (2000).
Analysis and resolution of protected area-people conflicts in Nanda Devi Biosphere Reserve.
Environmental Conservation(27), 43-53.
Maillé, M. E., & Saint-Charles, J. (2014). Fuelling an Environmental Conflict through Information
Diffusion Strategies. Environmental Communication, 8(3), 305-325.
Mann, C., & Schraml, U. (2006). Application and test of an analysis model to explain impact
perceptions in recreation areas. Allgemeine Forst- und Jagdzeitung, 177(12), 224-234.
Månsson, A. (2014). Energy, conflict and war: Towards a conceptual framework. Energy Research &
Social Science, 4, 106-116.
Margerum, R. D. (2002). Collaborative Planning : Building Consensus and Building a Distinct Model
for Practice. Journal of Planning Education and Research, 21, 237-253.
Marques, S., & Lima, M. I. (2011). Living in grey areas: Industrial activity and psychlogical health.
Journal of Environmental Psychology, 31, 314-322.
Maser, C., & Pollio, C. A. (2012). Resolving environmental conflicts: CRC Press.
Mason, S., & Muller, A. (2007). Transforming Environmental and Natural Resource Use Conflicts. In
M. Cogoy & K. W. Steininger (Eds.), The Economics of Global Environmental Change:
International Cooperation for Sustainability. UK: Edward Elgar Publishing.
Mason, S., & Spillman, K. (2002). Environmental Conflicts and Regional Conflict Management
Welfare Economics and Sustainable Development (Vol. II).
Mato, R. R. A. M., & Mufuruki, T. S. (1999). Noise pollution associated with the operation of the Dar
es Salaam International Airport. Transportation Research Part D: Transport and
Environment, 4(2), 81-89.
Mayer, B. (2009). Staying with Conflict: A Strategic Approach to Ongoing Disputes: Jossey-Bass.
Melé, P. (2005). Conflits patrimoniaux et régulations urbaines. Ville Société, Territoire - UMR CNRS
CITERES Université de Tours, 23, 51-57.
Melé, P. (2012). Pour une géographie des conflits urbains de proximité en Amérique Latine.
Géocarrefour, 87(1).
Meyer, W. B., & Brown, M. (1989). Locational conflict in a nineteenth-century city. Political
Geography Quartely, 8(2), 107-122.
Miall, H. (2004). Conflict transformation: a multi-dimensional task. Berlin: Berghof Handbook for
Conflict Transformation, Berghof Research Center for Constructive Conflict Management.
Milne, J. (1999). Questionnaires: Advantages and Disadvantages. Aberdeen: Centre for CBL in Land
Use and Environmental Sciences, Aberdeen University.
Ministerul Sănătății. (1997). Ordinul 536/1997 din 23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă
și a recomandărilor privind mediul de viață al populației. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 140
din 3.07.1997.
Ministerul Sănătății. (2014). Ordin nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă
și sănătate publică privind mediul de viață al populației.
Mitchell, R. C. (1980). Public Opinion on Environmental Issues result of a National Opinion survey.
Washington D.C.: Council on Environmental Quality.
Mola-Yudego, B., & Gritten, D. (2010). Determining forest conflict hotspots according to academic
and environmental groups. Forest Policy and Economics, 12(8), 575-580.
Molnarova, K., Sklenicka, P., Stiborek, J., Svobodova, K., Salek, M., & Brabec, E. (2012). Visual
preferences for wind turbines: Location, numbers and respondent characteristics. Applied
Energy, 92, 269–278.
Mooi, E., & Sarstedt, M. (2011). A concise guide to market research: the process, data and methods
using IBM SPSS Statistics: Springer-Verlag.
Morales Terres, I. M., Minarro, M. D., Ferradas, E. G., Caracena, A. B., & Rico, J. B. (2010).
Assessing the impact of petrol stations on their immediate surroundings. Journal of
Environmental Management, 91(12), 2754-2762.
Morgan-Davis, C., & Waterhouse, T. (2010). Future of the hills of Scotland: Stakeholders' preferences
for policy priorities. Land Use Policy, 27, 387-398.
Morra, P., Lisi, R., Spadoni, G., & Maschio, G. (2009). The assessment of human health impact caused
by industrial and civil activites in the Pace Valley of Messina. Science of The Total
Environment, 407, 3712-3720.
Mskkonen, M., Paatari, S., Jantunen, A., & Viljainen, S. (2012). Competition in the European
electricity markets - outcomes of a Delphi study. Energy Policy, 44, 431-440.
Munier, N. (2004). Multicriteria Environmental Assessment - A Practical Guide. Dordrecht: Kluver
Academic Publicher.
Mwiganga, M., & Kansiime, F. (2005). The impact of Mpererwe landfill in Kampala–Uganda, on the
surrounding environment. Physics and Chemistry of the Earth, Parts A/B/C, 30(11–16), 744-
750.
Nawaz, M., & Sattar, F. (2008). Sustainable Land Use using Consensus Mapping and Conflict
Resolution. Aerospace and Electronic Systems Magazine, IEEE, 23(7), 32-38.
Nelson, P., Oberg, A., & Nelson, L. (2010). Rural gentrification and linked migration in the United
States. Journal of Rural Studies, 26, 343-352.
Niță, M. R. (2012). Dinamica rezidențialului în Zona Metropolitană a Municipiului București și
proiecția ei în starea mediului. București: Ed. Universității din București.
Niță, M. R., Ioja, I. C., Rozylowicz, L., Onose, D. A., & Tudor, A. C. (2014). Land use consequences
of the evolution of cemeteries in the Bucharest Metropolitan Area. Journal of Environmental
Planning and Management, 57(7), 1066-1082.
Norris, P. E. (2001). Land use change, resource competition and conflict in Southern United States:
discussion. Journal of Agricultural and Applied Economics, 33(02).
Nussbaum, M. C. (2001). Upheavals of Thought. Cambridge: Cambridge University Press.
O'Lear, S. (2005). Resource concerns for territorial conflict. GeoJournal, 64(4), 297-306.
O’Neill, J., & Walsh, M. (2000). Landscape conflicts: preferences, identities and rights. Landscape
Ecology, 15, 281–289.
Omar, D., Karuppanan, S., & AyuniShafiea, F. (2012). Environmental Health Impact Assessment of a
Sanitary Landfill in an Urban Setting. Procedia - Social and Behavioral Sciences, 68(0), 146-
155.
OMS. (2000). Methods of Assessing Risk to Health from Exposure to Hazards Released from Waste
Landfills. Organizatia Mondiala a Sanatatii.
Onose, D. A. (2013). Modelarea interdependențelor dintre componentele structurale, funcțiile urbane
și calitatea mediului din Municipiul București în vederea planificării durabile a teritoriului.
Teză de doctorat, Universitatea din București.
Onose, D. A., Ioja, I. C., Vânău, G. O., Niță, M. R., Ciocănea, C. M., & Mirea, D. A. (2013). Spatial
and temporal dynamics of residential areas affected by the industrial function in a post-
communist city. Case study Bucharest. Real Corp 2013 Planning Times, 821-830.
Orr, P., Emerson, K., & Keyes, D. (2008). Environmental Conflict Resolution Practice and
Performance: An Evaluation Framework. Conflict Resolution Quarterly, 25(3), 283-301.
Owens, S., & Cowell, R. (2002). Land and limits. Interpreting sustainability in the planning process.
London: Routledge - Taylor and Francis Group.
Owusu, G., Oteng-Ababio, M., & Afutu-Kotey, R. L. (2012). Conflicts and governance of landfills in a
developing country city, Accra. Landscape and Urban Planning, 104(105– 113).
Page, T., Heathwaite, A. L., Thompson, L. J., Pope, L., & Wilows, R. (2012). Eliciting fuzzy
distribution from experts for ranking conceptual risk model components. Environmental
Modelling & Software, 36, 19-34.
Parker, D. C. (1998). Economic Impacts Of Edge Effects Externalities On Land Use Decisions.
Parlamentul European, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02) (2010).
Parlamentul European. (2012). Directiva 2012/18/UE (SEVESO III) a Parlamentului European și a
Consiliului.
Parlamentul României. (1998). Legea 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia.
Parlamentul României. (2001). Legea 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.
Monitorul Oficial nr. 373 din 10 iulie 2001
Parlamentul României. (2011). Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul
Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011.
Pǎtroescu, M., Iojǎ, I. C., Rozylowicz, L., Vȃnǎu, G. O., Niţǎ, M. R., Pǎtroescu Klotz, I., & Iojǎ, A.
(2012). Evaluarea integratǎ a calitǎţii mediului în spaţii rezidenţiale. Bucureşti: Ed.
Academiei Romȃne.
Patru-Stupariu, I., Stupariu, M. S., Cuculici, R., & Huzui, A. (2011). Understanding landscape change
using historical maps. Case study Sinaia, Romania. Journal of Maps, 206-220.
Paz, S., Ayalon, O., & Haj, A. (2013). The potential conflict between traditional perceptions and
environmental behavior: compost use by Muslim farmers. Environment, Development and
Sustainability, 15(4), 967-978.
Pătroescu, M. (1996). Subcarpații dintre Râmnicu Sărat și Buzău. Potențial ecologic și exploatare
biologică. București: Ed. Carro.
Pătroescu, M., & Borduşanu, M. (1999). Politici de protecţie a mediului în Municipiul Bucureşti şi
zona sa metropolitană. Comunicări de geografie, 3(1), 24-32.
Pătroescu, M., & Cenac-Mehedinţi, M. (1999). Scenarii de restructurare ecologică urbană specifice
ariei urbane şi metropolitane a Bucureştiului. Analele Universităţii Spiru Haret, Seria
Geografie, 2(1), 43-48.
Pearce, F. (2000). Consequences environnementales du la guerre Notre Planete - UNESCO.
Pedersen, E. (2011). Health aspects associated with wind turbine noise–Results from three field
studies. Noise Control Eng J, 59, 47-53.
Peltonen, L., & Sairinen, R. (2010). Integrating impact assessment and conflict management in urban
planning: Experiences from Finland. Environmental Impact Assessment Review, 30(5), 328-
337.
Peterson, J. D., Murphy, R. R., Jin, Y., Wang, L., Nessl, M. B., & Ikehata, K. (2011). Health Effects
Associated with Wastewater Treatment, Reuse, and Disposal. Water Environment Research,
83(10), 1853-1875.
Petrișor, A. I. (2010). The Theory and Practice of Urban and Spatial Planning in Romania: Education,
Laws, Actors, Procedures, Documents, Plans, and Spatial Organization. A Multiscale
Analysis. Serbian Architectural Journal, 2(2), 139-154.
Pietrzyk-Kaszyńska, A., Cent, J., Grodzińska-Jurczak, M., & Szymańska, M. (2012). Factors
influencing perception of protected areas—The case of Natura 2000 in Polish Carpathian
communities. Journal for Nature Conservation, 20(5), 284-292.
PNPV. (2014). Planul de management al Parcului Natural Putna Vrancea.
Popescu, V. D., Rozylowicz, L., Cogalniceanu, D., Niculae, I. M., & Cucu, A. L. (2013). Moving into
Protected Areas? Setting Conservation Priorities for Romanian Reptiles and Amphibians at
Risk from Climate Change. Plos One, 8(11).
Popescu, V. D., Rozylowicz, L., Niculae, I. M., Cucu, A. L., & Hartel, T. (2014). Species, Habitats,
Society: An Evaluation of Research Supporting EU's Natura 2000 Network. PLoS ONE,
9(11), e113648.
Prather, J. W., Noss, R. F., & Sisk, T. D. (2008). Real versus perceived conflicts between restoration
of ponderosa pine forest and conservation of the Mexican spotted owl. Forest Policy and
Economics, 10, 140-150.
Primack, R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L., & Iojă, I. C. (2008). Fundamentele conservării diversităţii
biologice. Bucureşti: Editura AGIR.
Raiffa, H., Richardson, J., & Metcalfe, D. (2007). Negotiation Analysis. The Science and Art of
Collaborative Decision Making. U.S.: Belknap Press.
Rapoport, A. (1974). Conflict in man-made environment: Penguin Books.
Rauschmayer, F., & Wittmer, H. (2006). Evaluating deliberative and analytical methods for the
resolution of environmental conflicts. Land Use Policy, 23(1), 108-122.
Renau, L. R., & Trudelle, C. (2012). Le Conte de deux cites: Analyse comparative des conflits urbains
de Montreal et Valence, 1995–2010. The Canadian Geographer / Le G´eographe canadien,
56(1), 58–79.
Roeleveld, P. J., Klapwijk, A., Eggels, P. G., Rulkens, W. H., & van Starkenburg, W. (1997).
Sustainability of municipal waste water treatment. Water Science and Technology, 35(10),
221-228.
Rohlf, W. D. J. (2008). Introduction to Economic Reasoning. Boston: Addison-Wesley.
Roots, O., Henkelmann, B., & Schramm, K.-W. (2004). Concentrations of polychlorinated dibenzo-p-
dioxins and polychlorinated dibenzofurans in soil in the vicinity of a landfill. Chemosphere,
57(5), 337-342.
Roscioni, F., Rebelo, H., Russo, D., Carranza, M. L., Di Febbraro, M., & Loy, A. (2014). A modelling
approach to infer the effects of wind farms on landscape connectivity for bats. Landscape
Ecology, 29(5), 891-903.
Rosso, M., Bottero, M., Pomarico, S., la Ferlita, S., & Comino, E. (2014). Integrating multicriteria
evaluation and stakeholders analysis for assessing hydropower projects. Energy Policy, 67,
870-881.
Rozylowicz, L., & Dobre, M. (2010). Assessing the threatened status of Testudo hermanni boettgeri
Mojsisovics, 1889 (Reptilia: Testudines: Testudinidae) population from Romania. North-
Western Journal of Zoology, 6(2), 190-202.
Rozylowicz, L., Popescu, V. D., Patroescu, M., & Chisamera, G. (2011). The potential of large
carnivores as conservation surrogates in the Romanian Carpathians. Biodiversity and
Conservation, 20(3), 561-579.
Saaty, T. (2001). Decision Making with Dependence and Feedback: The Analytic Network Process :
the Organization and Prioritization of Complexity. Pittsburgh: RWS Publications.
Saaty, T. L. (1990). How to make a decision: The analytic hierarchy process. European Journal of
Operational Research, 48, 9-26.
Saint, P. M., Flavell, R. J., & Fox, P. F. (2009). NIMBY Wars. The Politics of Land Use. Hingham,
Massachusetts: Saint University Press.
Sandström, P., Pahlén, T. G., Edenius, L., Tømmervik, H., Hagner, O., Hemberg, L., Olsson, H., Baer,
K., Stenlund, T., Brandt, L. G., & Egberth, M. (2003). Conflict Resolution by Participatory
Management: Remote Sensing and GIS as Tools for Communicating Land-Use Needs for
Reindeer Herding in Northern Sweden. Royal Swedish Academy of Sciences, 32(8), 557-567.
Santamouris, M., Dascalaki, E., Balaras, C., Argiriou, A., & Gaglia, A. (1994). Energy performance
and energy conservation in health care buildings in Hellas. Energy Conversion and
Management, 35(4), 293-305.
Santos, M., Bateira, C., Soares, L., & Hermenegildo, C. (2014). Hydro-geomorphologic GIS database
in Northern Portugal, between 1865 and 2010: Temporal and spatial analysis. International
Journal of Disaster Risk Reduction, 10, 143-152.
Schmidt, A., Ivanova, A., & Schafer, M. (2013). Media attention for climate change around the world:
A comparative analysis of newspaper in 27 countries. Global environmental change, 23,
1233-1248.
Schmidtz, D. (2002). Natural enemies: An anatomy of environmental conflict. In D. Schmidtz & E.
Willott (Eds.), Environmental ethics: What really matters, what really works (pp. 417–424).
New York: Oxford University Press.
Schröter, B., Sessin-Dilascio, K., Meyer, C., Matzdorf, B., Sattler, C., Meyer, A., Giersch, G., Jericó-
Daminello, C., & Wortmann, L. (2014). Multi-level governance through adaptive co-
management: conflict resolution in a Brazilian state park. Ecological Processes, 3(1), 1-13.
Scott, R. J. (2010). The Science of Muddling Through Revisited. E:CO, 12(1), 5-18.
Shiva, V. (2011). Equity: The Shortest Way to Global Sustainability. In C. C. Jaeger, J. D. Tàbara & J.
Jaeger (Eds.), European Research on Sustainable Development (Vol. 1): Springer Berlin
Heidelberg.
Shmueli, D. F. (2008). Framing in geographical analysis of environmental conflicts: Theory,
methodology and three case studies. Geoforum, 39, 2048–2061.
Sidaway, R. (2005). Resolving environmental disputes: from conflict to consensus. London:
Earthscan.
Smith, V. K., & Desvousges, W. H. (1986). The Value of Avoiding a LULU. The Value of Economics
and Statistics, 68, 293-299.
Sofar, M., Potchter, O., Gnaim, N., & Gnaim, J. M. (2012). Environmental nuisances from industrial
activities in residential areas of Arab municipalities in Israel. Applied Geography, 35, 353-
362.
Soroka, S. (2002). Agenda-setting dynamics in Canada. Vancouver: UBC Press.
Stan, A. (2009). Peisajul periferiilor urbane–revitalizarea peisageră a zonelor periferice. Bucureşti:
Editura Universităţii Ion Mincu.
Steffek, J. (2009). Discursive legitimation in environmental governance: Discourse and Expertise in
Forest and Environmental Governance. Forest Policy and Economics, 11, 313-318.
Steiner, F. (2004). The living landscapes. Washinton D.C.: Island Press.
Stettler, M. E. J., Eastham, S., & Barrett, S. R. H. (2011). Air quality and public health impacts of UK
airports. Part I: Emissions. Atmospheric Environment, 45(31), 5415-5424.
Stoll-Kleemann, S., O’Riordan, T., & Jaeger, C. C. (2001). The psychology of denial concerning
climate mitigation measures: evidence from Swiss focus groups. Global Environmental
Change, 11(2), 107-117.
Suau-Sanchez, P., Pallares-Barbera, M., & Paül, V. (2011). Incorporating annoyance in airport
environmental policy: noise, societal response and community participation. Journal of
Transport Geography, 19(2), 275-284.
Sudhakaran, S., Latemann, S., & Amy, G. L. (2013). Appropriate drinking water treatment processes
for organic micropollutants removal based on experimental and model studies - a multi-
criteria analysis stusy. Science of the Total Environment, 442, 478-488.
Super Decision Software. (2012). Creative Decisions Foundation, from
http://www.superdecisions.com/
Susskind, L., McKearnan, S., & Thomas-Larmer, J. (1999). The consensus building handbook.
Thousand Oaks: Sage.
Susskind, L., & Ozawa, C. (1986). Mediated Negotiation in the Public Sector. The American
Behavioral Scientist, 27(2), 255-279.
Suzuki, Y. (2013). Conflict Between Mining Development and Nomadism in Mongolia. In N.
Yamamura, N. Fujita & A. Maekawa (Eds.), The Mongolian Ecosystem Network (pp. 269-
294): Springer Japan.
Swanström, N. L. P., & Weissmann, M. S. (2005). Conflict, Conflict Prevention and Conflict
Management and beyond: a conceptual exploration (Concept Paper ed.).
Sze, M. N. M., & Sovacool, B. K. (2013). Of fast lanes, flora, and foreign workers: Managing land use
conflicts in Singapore. Land Use Policy, 30(1), 167-176.
Taleai, M., Sharifi, A., Sliuzas, R., & Mesgari, M. (2007). Evaluating the compatibility of multi-
functional and intensive urban land uses. International Journal of Applied Earth Observations
and Geoinformation, 9, 375-391.
Timmermans, J. S., & Beroggi, G. E. G. (2000). Conflict resolution in sustainable infrastructure
management. Safety Science, 35, 175-192.
Tong, J. (2014). Environmental Risks in Newspaper Coverage: A framing analysis of investigative
reports on environmental problems in 10 chinese newspapers. Environmental
Communication.
Torre, A. (2010). Conflits environnementaux et territoires. In B. Zuindeau (Ed.), Développement
durable et territoire (pp. 518): Presses Universitaires du Septentrion.
Torre, A., Aznar, O., Bonin, M., Caron, A., Chia, E., Galman, M., Lefranc, C., Melot, R., Guerin, M.,
Jeanneaux, P., Kirat, T., Paoli, J. C., Salazar, M. I., & Thinon, P. (2006). Conflits et tensions
autour des usages de l’espace dans les territoires ruraux et périurbains. Le cas de six zones
géographiques françaises. Revue d’Économie Régionale & Urbaine, 3, 411-450.
Torre, A., Melot, R., Magsi, H., Bossuet, L., Cadoret, A., Caron, A., Darly, S., Jeanneaux, P., Kirat, T.,
Pham, H. V., & Kolokouris, O. (2014). Identifying and measuring land-use and proximity
conflicts: methods and identification. SpringerPlus, 3, 85.
Troja, M. (2003). Resolving Environmental Conflicts. Mediation and Negotiation as Institutional
Capacities for Social Learning. In H. Breit, A. Engels, T. Moss & M. Troja (Eds.), How
Institutions Change (pp. 233-267): VS Verlag für Sozialwissenschaften.
Tse, M. S., Chau, C. K., Choy, Y. S., Tsui, W. K., Chan, C. N., & Tang, S. K. (2012). Perception of
urban park soundscape The Journal of the Acoustical Society of America, 131, 2762 - 2771.
Tsianou, M. A., Mazaris, A. D., Kallimanis, A. S., Deligioridi, P.-S. K., Apostolopoulou, E., & Pantis,
J. D. (2013). Identifying the criteria underlying the political decision for the prioritization of
the Greek Natura 2000 conservation network. Biological Conservation, 166(0), 103-110.
Tsoutsos, T., Frantzeskaki, N., & Gekas, V. (2005). Environmental impacts from the solar energy
technologies. Energy Policy, 33(3), 289–296.
Tudor, C. A., Ioja, I. C., Patru-Stupariu, I., Nita, M. R., & Hersperger, A. M. (2014). How successful is
the resolution of land-use conflicts? A comparison of cases from Switzerland and Romania
Applied Geography, 47, 125–136.
Turner, T. (1998). Landscape planning and environmental impact design (2nd edition ed.): Routledge.
Unal, A., Hu, Y., Chang, M. E., Talat Odman, M., & Russell, A. G. (2005). Airport related emissions
and impacts on air quality: Application to the Atlanta International Airport. Atmospheric
Environment, 39(32), 5787-5798.
United States Congress. (1974). Safe Drinking Water Act.
Uniunea Europeană. (2005). Multi-criteria analysis, from
http://ec.europa.eu/europeaid/evaluation/methodology/tools/too_cri_whe_en.htm#03
Varela, A. R., Ferro, G., Vredenburg, J., Yanık, M., Vieira, L., Rizzo, L., Lameiras, C., & Manaia, C.
M. (2013). Vancomycin resistant enterococci: From the hospital effluent to the urban
wastewater treatment plant. Science of The Total Environment, 450–451(0), 155-161.
Vânău, G. O. (2011). Interfaţa spaţial-funcţională dintre Municipiul Bucureşti şi teritoriul suport al
acestuia. Bucureşti: Editura Universitară.
Vihervaara, P., Kumpula, T., Tanskanen, A., & Burkhard, B. (2010). Ecosystem services–A tool for
sustainable management of human–environment systems. Case study Finnish Forest Lapland.
Ecological Complexity, 7, 410-420.
von der Dunk, A., Grêt-Regamey, A., Dalang, T., & Hersperger, A. (2011). Defining a typology of
peri-urban land-use conflicts –A case study from Switzerland. Landscape and Urban
Planning, 101(2), 149-156.
von Ruschkowski, E., & Mayer, M. (2011). From Conflict to Partnership? Interactions between
Protected Areas, Local Communities and Operators of Tourism Enterprises in Two German
National Park Regions Journal of Tourism and Leisure Studies, 17(2), 147-181.
Voudrias, E., Goudakou, L., Kermenidou, M., & Softa, A. (2012). Composition and production rate of
pharmaceutical and chemical waste from Xanthi General Hospital in Greece. Waste
management, 32(7), 1442-1452.
Voyer, M., Dreher, T., Gladstone, W., & Goodall, H. (2013). Who cares wins: The role of local news
and news sourcesin influencing community responses to maxine protected areas. Ocean &
Coastal Management, 85, 29-38.
Walker, G., & Daniels, S. (1997). Foundations of natural resource conflict: conflict theory and public
policy. In B. Solberg & S. Miina (Eds.), Conflict Management and Public Participation in
Land Management. (Vol. 14, pp. 13-36): EFI Proceedings, European Forestry Institute.
Wastewater Comittee of the Great Lakes - Upper Mississippi River Board of State and Provincial
Public Health and Environmental Managers. (2004). Recommended Standards for
Wastewater facilities - Policies for the design, review and approval of plans and specifications
for wastewater collection and treatment facilities. New York: Health Research Inc., Health
Education Services Division.
Weber, M. (1948). From Max Weber. Essays in Sociology. London: Routledge & Kegan Paul.
Weeks, D. (1992). The Eight Essential Steps to Conflict Resolution.
Wehrmann, B. (2008). Land Conflicts. A practical guide to dealing with land disputes. In UN-
HABITAT (Ed.). Eschborn.
Wheelar, D., Shaw, G., & Barr, S. (2004). Statistical techniques in geographical analysis. Londra:
Fulton.
Whitfield, D. P., Ruddock, M., & Bullman, R. (2008). Expert opinion as a tool for quantifying bird
tolerance to human disturbance. Biological Conservation, 141, 2708-2717.
Widmark, C. (2009). Forestry and reindeer husbandry in northern Sweden – the development of a land
use conflict. Rangifer, 26(2), 43.
Wieviorka, M. (2005). After New Social Movements. Journal of Social, Cultural and Political
Protest, 4(1), 1-19.
Wilmot, W. W., & Hocker, J. L. (1998). Interpersonal conflict. Boston: McGraw-Hill.
Wilson, E. O. (2006). Creația - un apel la salvarea vieții pe Pământ. București: Editura Herald.
 Wodak, R., de Cillia, R., Reisigl, M., & Liebhart, K. (1999). The discursive construction of national
identity. Edinburgh: Edinburgh University Press.
Wolsink, M. (1994). Entanglement of interests and motivesȘ Assumption behind NIMBY-theory on
facility siting. Urban Studies, 31(6), 851-866.
World Health Organization - Regional Office for Europe. (1998). The impact of cemeteries on the
environment and public health - An introductory briefing. Denmark.
WSL. (2014), from http://www.wsl.ch/fe/landschaftsdynamik/projekte/renewable_energy/index_EN
Yang, C. M., Li, J. J., & Chiang, H. C. (2011). Stakeholders' perspective on the sustainable utilization
of marine protected areas in Green Islanf, Taiwan. Ocean & Coastal Management, 54, 771-
780.
Yin, R. K. (2003). Applications of case study research (Second Edition ed. Vol. 34): Sage
Publications.
Young, P. J., & Parker, A. (1983). The identification and possible environmental impact of trace gases
and vapours in landfill gas. Waste Management & Research, 1(3), 213-226.
Zahir, S. (1999). Clusters in group: Decision making in the vector space formulation of the analytic
hierarchy process. European Journal of Operational Research, 112, 620-634.
Zhu, Y., Fanning, E., Yu, R. C., Zhang, Q., & Froines, J. R. (2011). Aircraft emissions and local air
quality impacts from takeoff activities at a large International Airport. Atmospheric
Environment, 45(36), 6526-6533.
Zucker, H. G. (1978). The variable nature of news media influence. In B. D. Rubin (Ed.),
Communication Yearbook 2 (pp. 225-245). New Brunswick.

View publication stats