Lecția 6-1

Poluări sonore.
Zgomotul prezintă un amestec de sunete discordante care produc o
impresie neplăcută auzului. Zgomotul, acționând frecvent asupra sistemului
nervos al oamenilor poate provoca boli psihice, boli de inimă, boli de rinichi
etc.. Zgomotul provoacă supraoboseală cauzând micșorarea productivității
muncii cu 10 – 15%.
S-a constatat că tulburările de auz avînd drept cauză un zgomot traumatic
tind să apară în regiunea bandei ele frecvenţă de 4000 Hz, avînd ca limite
minimală şi maximală 3000 Hz şi fi r 00 Hz. Aceasta înseamnă că scăderea
iniţială a acuităţii auditive apare la frecvenţe superioare celor implicate în
principal in vorbire (500-2000 Hz ) şi că, în consecinţă, pierderi mari pot
avea loc înainte ea efectul să devină aparent individului. Incapac i t a t e a de a
auzi ceea ce vorbesc alţii duce în timp la inadaptarea socială, tendinţe de
izolare etc. Surditatea profesională este un proces gradat de scădere a
capacităţii de a auzi, asociat cu leziuni la nivelul urechii interne, a cohleiei
şi în special a celulelor ciliare senzitive. În afară de surditatea profesională,
instalată printr-un proces „lent“, se mai pot întâlni şi cazuri accidentale de
pierdere a auzului datorită unor zgomote vibrante, impulsive.
Cercetările au evidenţiat faptul că in condiţii egale de frecvenţă şi
intensitate, acţiunea dăunătoare a zgomotului este mai accentuată cînd:
zgomotul este discontinuu sau apare sub formă de impulsuri; zgomotul este
neaşteptat; ocupă o bandă mai largă de frecvenţă; în spectrul de frecvenţă
apar şi sunete pure; zgomotul este însoţit de vibraţii mecanice. Dintre toţi
aceşti factori, discontinuitatea (intermitenţa) pare să exercite acţiunea cea
mai nocivă. Astfel, s-a stabilit că slăbirea acuităţii auditive la muncitorii
care lucrează în mediul în care zgomotele (85—90 dB) apar sub formă de
impulsuri este cu 10 dB mai mare decît atunci cînd muncitorii sînt supuşi la
un zgomot continuu de aceeaşi intensitate.
Zgomotul poate exercita un anumit efect toxic asupra organismului în
1
general. Acest lucru a fost dovedit prin cercetări experimentale efectuate pe
persoane prezentând surditate bilaterală complexă. Subiecţii erau supuşi la
un zgomot ,,alb ” a cărui intensitate creştea din 5 în 5 dB pornind de la un
nivel de 115 dB; nivelul atins era în medie de( 160 dB, dar ajungea uneori şi
la 170 dB pentru frecvenţe izolate. Puţine persoane au suportat asemenea
niveluri fără a acuza dureri, ameţeli, vibraţii, căldură, gâdilături etc. La unii
subiecţi s-au produs hemoragii timpanice, susceptibilitatea individuală fiind
însă foarte variată. La alte persoane, zgomotul a provocat nistagmus (stare
patologică manifestată prin mişcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în
toate direcţiile, datorită contracţiilor muşchilor ochilor), pragul de apariţie
fiind de 120—130 dB, la frecvenţa de 200—500 Hz.
S-au remarcat, de asemenea, efectele fiziopatologice ale zgomotului
asupra organismului. Zgomotul, după cum au constatat unii cercetători
provoacă modificări în echilibrul fiziologic al organismului. Simptomul
general este o senzaţie de mare oboseală, de slăbiciune, uneori chiar somnul
sau odihna de cîteva zile nu permit o recuperare totală. Tulburările pot
ajunge la ameţeli, sincope, cefalee şi migrene permanente, pierderea poftei
de mîncare, slăbire pronunţată (cîteva kg într-o lună), anemie.
Acţiunea zgomotului asupra organismului produce certe tulburări
neurovegetative, cum ar fi accelerarea ritmului cardiac, a ritmului
respiraţiei, modificări ale presiunii sanguine. Vasoconstricţia periferică
(îngustarea vaselor mici), care măreşte rezistenţa periferică şi scade
accentuat volumul pulsaţiilor, se manifestă cînd intensitatea zgomotului
depăşeşte 65 de foni şi creşte în amplitudine concomitent cu intensitatea
zgomotului. Dacă asemenea procese hemodinamice se petrec zilnic timp de
mai multe ore şi deci irigarea sanguină este redusă intr-o măsură importantă
timp îndelungat, efectul zgomotului încetează a mai fi anodin. Bunăoară, la
muncitorii care lucrează mulţi ani în zgomot intens s-a constatat o incidenţă
crescută a diferite tulburări cardiovasculare (ex; tipografi, cazangii,
turnători).
2
 La un nivel de zgomot de peste 70 de foni s-au constatat influenţe asupra
musculaturii netede a stomacului (provoacă reducerea peristaltismului),
modificări ale funcţiei renale, ale metabolismului de bază, ale salivaţiei.
Acestea sînt însă reflexe acustice interne care dispar odată cu încetarea
zgomotului. Cercetările au stabilit existenţa unei perturbări a mediului
intern, atît la om cît şi la animal, în condiţiile expunerii la zgomot intens.
Unele modificări unisonale rapide, dar de scurtă durată, sînt urmarea
stresului (scăderea potasiului plasmatic, creşterea zahărului în sînge etc.),
zgomotul producînd efecte temporare şi asupra sistemului nervos
parasimpatic, care reglează în măsură mai mare reacţiile adaptative faţă de
mediu, precum şi a excitabilităţii nervoase. Încă acum trei decenii s-a
constatat că zgomotul provoacă scăderea cronaxiei (timpul minim în care
are loc o excitaţie), creşterea excitabilităţii nervoase, precum şi perturbări
ale traseului electroencefalografic.
La cele de mai sus se mai poate adăuga influenţa negativă exercitată de
zgomot asupra altor organe senzoriale. Zgomotele intense pot provoca
senzaţii de ameţeală, greţuri, dificultăţi de menţinere a echilibrului (ex.: la
persoanele care lucrează la motoarele turboreactoarelor) etc. Nici acuitatea
vizuală nu scapă de influenţa zgomotului. Acţiunea lui se exercită asupra
cortexului occipital şi paraoccipital, alterînd aprecierea reliefului (vederea
steroscopică) şi, ca urmare, precizia activităţii. S-au observat de asemenea
modificări cromatice, în special în spectrul culorii roşii.
Zgomotul influenţează şi frecvenţa critică de fuziune a stimulărilor
intermitente luminoase (adică, în prezenţa lui o lumină care licăreşte, care
pîlpîie este văzută chiar la o frecvenţă mai mică ca fiind o lumină continuă).
Primele neajunsuri, cele de ordin psihic, apar la zgomotele de 30 de foni
(pH). cele vegetative la 65 de foni, organul auditiv este lezat la 90 de foni,
iar de la 120 de foni însăşi coordonarea mişcărilor este dificilă.
. Reducînd posibilităţile de atenţie şi concentrare, zgomotul conduce
concomitent la prelungirea timpului de reacţie, la slăbirea percepţiei şi a
3
rapacii atu de reacţie şi la diminuarea dexterităţii. Cercetările de
specialitate au stabilit că zgomotul diminuează productivitatea muncii de
concentrare cerebrală cu 50—60%, iar în activităţile fizice, zgomotele
puternice conduc la scăderea productivităţii muncii cu 40—60%. Zgomotul
influenţează negativ procesele de asimilare, de învăţare a unei meserii, a
unei operaţi 1 ' sau tehnologii. Durata de învăţare a unei metode de muncă in
condiţii de zgomot este mult mai mare decît într-un mediu normal.
Pentru munca de concepţie, pentru activitatea personalului din birou sau
pentru sălile de studiu, nivelul general de zgomot cuprins în anumite
intervale poate fi caracterizat ca:
foarte liniştit 30—40 dB
liniştit 40—50 dB
moderat 50—60 dB
zgomotos 60—70 dB
foarte zgomotos peste 70 dB
Lupta pentru combaterea zgomotelor începe încă de pe planşeta de desen
a arhitectului, în timpul elaborării planurilor clădirilor, şi continuă pînă la
utilizarea mijloacelor de protecţie individuală. Ea se desfăşoară pe mai
multe planuri: prevenirea producerii zgomotului; prevenirea propagării lui;
reducerea intensităţii percepţiei senzoriale a zgomotului; înlăturarea
efectelor patologice ale lucrului în mediul zgomotos. Întrucît se ştie că
nivelul zgomotului, exprimat în dB, scade cu pătratul distanţei de la sursa de
zgomot, se recomandă plasarea birourilor, sălilor de desen, a tuturor
încăperilor in care se desfăşoară munci intelectuale cît mai departe posibil
de sursele de zgomot.
Cea mai eficientă metodă de combatere a zgomotului este eliminarea lui
chiar de la sursă. În acest scop trebuie înlocuite piesele zgomotoase ale
maşinilor şi utilajelor prin altele, silenţioase : angrenaje făcute cu roţi din
răşini sintetice, pinioane helicoidale în locul celor standard, suprimarea
curelelor de transmisie şi adoptarea transmisiei prin motoare electrice,
4
izolarea pieselor zgomotoase ale maşinilor etc.
După epuizarea tuturor posibilităţilor de eliminare a zgomotului de la
sursă se mai poate obţine încă o reducere suplimentară a nivelului
zgomotului într-o încăpere, prin utilizarea plăcilor fonoabsorbante, făcute
din materiale moi şi poroase (plută, pîslă etc.), cu un slab coeficient de
reflectare.
Măsurile de protecţie individuală, luate în cazurile în care lucrătorul
trebuie să stea într-un loc în care nivelul zgomotului nu este mai mic decît
valorile limită (85—95 dB), constau în protejarea auzului prin obturarea
canalului auditiv extern cu tampoane de vată sau de ceară. În felul acesta,
zgomotul poate fi redus cu pînă la 30 dB. Se mai folosesc şi tampoane din
materiale sintetice (selectoane), care sînt mai permeabile la sunetele joase
decît la cele înalte şi, deci, reduc în mai mică măsură inteligibilitatea
vorbirii. Dezavantajul acestor mijloace constă în aceea că nu oferă o
protecţie suficientă decît dacă sînt corect folosite, şi cu timpul provoacă o
iritaţie eczematoasă a canalului. Pînă acum protecţia cea mai bună o oferă
aparatele antifonice de forma receptoarelor telefonice (care acoperă tot
pavilionul urechii), cu ele obţinându-se o reducere a zgomotului în medie de
40 dB pentru frecvenţele mai mari de 5000 Hz.
Legislația în vigoare prevede respectarea normelor cu referire la
evitarea zgomotelor la locurile de muncă. în categoria surselor legislative
care se referă la protecția lucrătorilor împotriva zgomotelor la locurile de
muncă se include Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr.362 din
27.05.2014 care este prezentată integral în continuare.
Hotărîre Nr. 362 din 27.05.2014
Cerinţe minime privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
pentru sănătatea şi securitatea lor generate sau care pot fi generate de
expunerea la zgomot, în special împotriva riscurilor pentru auz
Capitolul I
DEFINIŢII 1.
5
 1. În sensul prezentelor Cerinţe minime privind protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor generate
sau care pot fi generate de expunerea la zgomot, în special împotriva
riscurilor pentru auz (în continuare – Cerinţe minime), parametrii fizici
utilizaţi ca elemente predictive de risc se definesc după cum urmează:
presiunea acustică de vîrf (Ppeak) – valoarea maximă a presiunii
acustice instantanee, măsurată cu ponderarea în frecvenţa „C”; nivelul de
expunere zilnică la zgomot (Lex,8h) (dB(A) re. 20 µPa) – media ponderată
în timp a nivelurilor de expunere la zgomot pentru o zi de lucru nominală de
8 ore, definită de standardul internaţional ISO 1999:2013, punctul 3.1;
această noţiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă,
inclusiv zgomotul intermitent; nivelul de expunere săptămînală la zgomot
(Lex,8h) – media ponderată în timp a nivelurilor zilnice de expunere la
zgomot într-o săptămînă nominală de 5 zile lucrătoare de 8 ore, definită de
standardul internaţional ISO 1999:2013 punctul 3.1 (nota 2)
.
Capitolul II
Valori limită de expunere şi valori de expunere la zgomot de la care se
declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii
lucrătorilor.
2.Valorile limita de expunere si valorile de expunere de la care se
declanjeaza actiunea angajatorului privind securitatea si protectia sanatatii
lucratorilor în raport cu nivelurile de expunere zilnică la zgomot şi
presiunea acustică de vîrf sînt fixate după cum urmează:
1) valori limită de expunere la zgomot: LEX,8h = 87 dB(A) şi,
respectiv, Ppeak =200 Pa1 );
2) valori superioare de expunere la zgomot de la care se declanşează
acţiunea: Lex,8h = 85 dB(A) şi, respectiv, Ppeak = 140Pa2 );
3) valori inferioare de expunere la zgomot de la care se declanşează
acţiunea: Lex,8h = 80 dB(A) şi, respectiv, Ppeak = 112Pa3 ).
6
 Note: 1) 140 dB (C) în relaţie cu 20 µPa. 2) 137 dB (C) în relaţie cu 20
µPa. 3) 135 dB (C) în relaţie cu 20 µPa
4) pentru celelalte categorii de lucrători şi angajaţi care nu au legătură
directă cu zgomotul în activitatea lor profesională, de asemenea, pentru
zgomotul constant, valorile limită de expunere se stabilesc conform altor
documente normative, care sînt în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova.
3. Atunci cînd se aplică valorile limită de expunere la zgomot, la
determinarea expunerii efective a lucrătorului la zgomot se va lua în
considerare atenuarea asigurată de mijloacele individuale de protecţie
auditivă purtate de către lucrător. La stabilirea valorilor de expunere la
zgomot de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea
şi protecţia sănătăţii lucrătorilor nu se vor lua în considerare efectele nici
ale unui astfel de mijloc de protecţie .
4. În situaţii pe deplin justificate şi în cazul activităţilor în care
expunerea zilnică la zgomot are variaţii semnificative de la o zi de lucru la
alta, în scopul aplicării valorilor limită de expunere şi a valorilor de
expunere de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea
şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, trebuie să se folosească nivelul săptămînal
de expunere la zgomot în locul nivelului de expunere zilnică la zgomot,
pentru evaluarea nivelurilor de zgomot la care sînt expuşi lucrătorii, cu
condiţia:
1) ca nivelul săptămînal de expunere la zgomot indicat prin
monitorizare adecvată să nu depăşească valoarea limită de expunere de 87
dB(A);
2) să se ia măsuri adecvate pentru reducerea la minimum a riscurilor
asociate cu aceste activităţi.
Capitolul III OBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR Secţiunea 1
Determinarea şi evaluarea riscurilor la zgomot
5. Pentru îndeplinirea obligaţiilor definite în art. 10 alin. (4) şi art. 13
din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008 şi
7
în art. 30 pct. 7 din Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind
supravegherea de stat a sănătăţii publice, angajatorul trebuie să evalueze
riscurile profesionale şi să măsoare nivelurile de zgomot la care sînt expuşi
lucrătorii.
6. Metodele şi aparatura de măsură utilizate trebuie să fie adaptate la
condiţiile existente, luînd în considerare, în special, caracteristicile
zgomotului care este măsurat, durata expunerii, factorii de mediu şi
caracteristicile aparaturii de măsură. Metodele şi aparatura de măsură
utilizate trebuie să permită determinarea parametrilor definiţi la punctul 1 al
prezentelor Cerinţe minime şi să se stabilească dacă, într-o situaţie
respectivă, sînt depăşite valorile prevăzute la punctele 2-4 ale prezentelor
Cerinţe minime.
7. Metodele de măsură utilizate pot include eşantionarea care trebuie să
fie reprezentativă pentru stabilirea gradului de expunere personală a
lucrătorului.
8. Evaluarea riscurilor profesionale şi măsurarea prevăzute la punctul 5
al prezentelor Cerinţe minime trebuie să fie planificate şi efectuate de către
serviciile de protecţie şi prevenire competente la intervale adecvate, luînd în
considerare, în special, prevederile art. 11 din Legea securităţii şi sănătăţii
în muncă şi art. 18 pct. 5 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice. Datele obţinute din evaluarea riscurilor profesionale şi măsurarea
nivelului de expunere la zgomot trebuie să fie păstrate într-o forma care să
permită consultarea lor ulterioară.
9. Atunci cînd se efectuează determinarea şi evaluarea riscurilor
profesionale, la aprecierea rezultatelor măsurătorilor trebuie să se ţină
seama de erorile de măsurare determinate în conformitate cu practica
metrologică.
10. În temeiul art. 10 alin. (4) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
şi art. 42 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice
angajatorul, în desfăşurarea evaluării riscurilor profesionale, trebuie să
8
acorde o atenţie deosebită:
1) nivelului, tipului şi duratei expunerii, inclusiv expunerii la zgomot
intermitent;
2) valorilor limită de expunere şi valorilor de expunere de la care se
declanşează acţiunea, stabilite la punctele 2 – 4 ale prezentelor Cerinţe
minime;
3) oricărui impact asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor care aparţin
unor grupuri sensibile la riscuri specifice;
4) oricărui impact asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor rezultat din
interacţiunile dintre zgomot şi substanţele ototoxice din mediul de lucru,
precum şi dintre zgomot şi vibraţii, în măsura în care este posibil din punct
de vedere tehnic;
5) oricărui impact indirect asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor
rezultat din interacţiunile dintre zgomot şi semnalele de avertizare sau alte
sunete care trebuie percepute pentru a reduce riscul de accidentare;
6) informaţiilor privind emisia de zgomot furnizate de producătorii
echipamentelor de muncă;
7) existenţei unor echipamente de muncă alternative, proiectate pentru a
reduce emisia de zgomot;
8) extinderii expunerii la zgomot peste orele de lucru normale, pe
răspunderea angajatorului;
9) informaţiilor adecvate obţinute în urma supravegherii sănătăţii,
inclusiv informaţiilor publicate, în măsura posibilului;
10) punerii la dispoziţia lucrătorilor a mijloacelor de protecţie auditivă
cu caracteristici adecvate de atenuare.
11. Angajatorul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor
profesionale în conformitate cu art. 13 lit. a) din Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă şi să stabilească măsurile care trebuie întreprinse în
conformitate cu punctele 12 – 22 din prezentele Cerinţe minime. Evaluarea
riscurilor profesionale trebuie să fie înregistrată pe un suport adecvat care să
9
asigure păstrarea datelor. Evaluarea riscurilor profesionale se actualizează
cu regularitate, în special dacă s-au produs modificări semnificative în urma
cărora ar putea deveni caducă sau atunci cînd rezultatele supravegherii
sănătăţii îi dovedesc necesitatea.
Secţiunea 2
Evitarea sau reducerea expunerii la zgomot
12. Riscurile generate de expunerea la zgomot trebuie să fie eliminate
la sursă sau trebuie reduse la minimum, ţinînd seama de progresul tehnic şi
de existenţa măsurilor de control al riscului la sursă. Reducerea riscurilor
generate de expunerea la zgomot trebuie să se bazeze pe principiile generale
de prevenire prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea securităţii şi sănătăţii în
muncă şi art. 42 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice,
luînd în considerare:
1) alte metode de lucru care presupun mai puţină expunere la zgomot;
2) alegerea unor echipamente de muncă adecvate, care să emită, ţinînd
seama de natura activităţii desfăşurate, cel mai mic nivel de zgomot posibil,
inclusiv posibilitatea de a pune la dispoziţia lucrătorilor echipamente de
muncă, care respectă dispoziţiile legislaţiei naţionale, al căror obiectiv sau
efect este de a limita expunerea la zgomot;
3) proiectarea şi amenajarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru;
4) informarea şi instruirea profesională adecvată a lucrătorilor privind
utilizarea corectă a echipamentelor de muncă în scopul reducerii la
minimum a expunerii acestora la zgomot;
5) reducerea zgomotului prin mijloace tehnice:
a) reducerea zgomotului aerian, de exemplu cu ajutorul elementelor de
compartimentare, spaţiilor tampon, căptuşelilor fonoabsorbante;
b) reducerea zgomotului structural, de exemplu prin montare de
tampoane sau dublaje fonoizolante;
6) măsuri adecvate de întreţinere a echipamentelor de muncă, a locului
de muncă şi a sistemelor de la locul de muncă;
10
 7) organizarea muncii astfel încît să se reducă zgomotul prin:
a) limitarea duratei şi intensităţii expunerii;
b) stabilirea unor pauze suficiente de odihnă în timpul programului de
lucru.
13. În baza evaluării riscurilor profesionale prevăzute la punctele 4 – 10
ale prezentelor Cerinţe minime, atunci cînd sînt depăşite valorile de
expunere superioare de la care se declanşează acţiunea, angajatorul trebuie
să stabilească şi să aplice un plan de masuri tehnice şi organizatorice pentru
reducerea expunerii la zgomot, ţinînd seama, în special, de masurile
prevăzute la punctul 12 al prezentelor Cerinţe minime.
14. În baza evaluării riscurilor profesionale prevăzute la punctele 4 –
10 ale prezentelor Cerinţe minime, locurile de munca în care lucrătorii pot fi
expuşi la un zgomot care depăşeşte valorile de expunere superioare de la
care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia
sănătăţii lucrătorilor trebuie să fie semnalizate. Aceste locuri de muncă
trebuie, de asemenea, delimitate, limitîndu-se şi accesul la ele, dacă este
posibil din punct de vedere tehnic şi dacă riscul expunerii justifică acest
lucru.
15. În cazul în care, datorită naturii activităţii, lucrătorii beneficiază de
utilizarea locurilor de odihnă aflate în responsabilitatea angajatorului,
zgomotul în aceste locuri trebuie să fie redus la un nivel compatibil cu
scopul amenajării lor şi cu condiţiile de utilizare a acestora.
16. La aplicarea art. 22 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
angajatorul trebuie să adapteze măsurile prevăzute la punctele 12 – 15 ale
prezentelor Cerinţe minime la necesităţile lucrătorilor care aparţin
grupurilor sensibile la riscuri specifice.
Secţiunea 3
Protecţia individuală împotriva riscurilor generate de expunerea la
zgomot.
17. În cazurile în care riscurile generate de expunerea la zgomot nu pot
11
fi prevenite prin alte mijloace, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie
mijloace individuale de protecţie auditivă, adecvate şi corect ajustate, în
conformitate cu anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.138 din 10 februarie
2009 „Cu privire la aprobarea unor reglementări tehnice”, pe care aceştia
trebuie să le utilizeze în condiţiile stabilite mai jos:
1) cînd expunerea la zgomot depăşeşte valorile inferioare de expunere
de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia
lucrătorilor mijloace individuale de protecţie auditivă;
2) cînd expunerea la zgomot atinge sau depăşeşte valorile de expunere
superioare de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind
securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, lucrătorii trebuie să utilizeze
mijloacele individuale de protecţie auditivă;
3) mijloacele individuale de protecţie auditivă trebuie să fie alese
astfel încît să elimine sau să reducă la minimum riscurile pentru auz.
18. Angajatorul trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura utilizarea
mijloacelor individuale de protecţie auditivă şi este obligat să verifice
eficienţa măsurilor întreprinse la aplicarea punctului 17 din prezentele
Cerinţe.
Secţiunea 4
Limitarea expunerii la zgomot
19. Expunerea lucrătorului la zgomot, determinată potrivit punctului 3
al prezentelor Cerinţe minime, nu trebuie să depăşească, în nici un caz,
valorile limită de expunere.
20. Dacă, în pofida măsurilor luate pentru aplicarea prezentelor Cerinţe
minime, se constată expuneri la zgomot peste valorile limită de expunere,
angajatorul trebuie:
1) să ia măsuri imediate de reducere a expunerii sub valorile limită;
2) să identifice cauzele expunerii excesive;
3) să adapteze măsurile de prevenire şi protecţie pentru a evita orice
12
repetare.
Secţiunea 5
Informarea şi formarea lucrătorilor. Consultarea şi participarea
lucrătorilor
21. Angajatorul trebuie să asigure informarea şi instruirea lucrătorilor
expuşi la locul de muncă la un nivel de zgomot cu valori egale sau mai mari
decît valorile inferioare de expunere, de la care se declanşează acţiunea
angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi
a reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă privind riscurile generate de expunerea la zgomot, în
special în ceea ce priveşte:
1) natura acestor riscuri;
2) măsurile luate în aplicarea prezentelor Cerinţe minime pentru a
elimina sau a reduce la minimum riscurile generate de zgomot, inclusiv
împrejurările în care se aplică aceste măsuri;
3) valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se
declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii
lucrătorilor, prevăzute la punctele 2 – 4 ale prezentelor Cerinţe minime;
4) rezultatele evaluării riscurilor profesionale şi măsurării zgomotului,
efectuate în conformitate cu punctele 5 – 11 ale prezentelor Cerinţe minime,
însoţite de o explicaţie a semnificaţiei acestora şi a riscurilor profesionale
potenţiale;
5) folosirea corectă a mijloacelor de protecţie auditivă;
6) utilitatea şi metoda de depistare şi semnalare a simptoamelor
vătămării auzului;
7) condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii şi
scopul acestei supravegheri, în conformitate cu punctele 23 – 26 ale
prezentelor Cerinţe minime;
8) practicile profesionale sigure care reduc la minimum expunerea la
zgomot.
13
 22. Consultarea şi participarea lucrătorilor sau a reprezentanţilor
lucrătorilor cu responsabilităţi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă privind aplicarea prezentelor Cerinţe minime se vor desfăşura în
conformitate cu art. 15 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, care se
vor referi în special la:
1) evaluarea riscurilor profesionale şi identificarea masurilor care
trebuie luate, prevăzute la punctele 5 – 11 din prezentele Cerinţe minime;
2) măsurile destinate să elimine sau să reducă riscurile generate de
expunerea la zgomot, prevăzute la punctele 12 – 15 din prezentele Cerinţe
minime;
3) alegerea mijloacelor individuale de protecţie auditivă prevăzute la
punctul 17 subpunctul 3) al prezentelor Cerinţe minime.

Capitolul IV
SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE

23. Fără a aduce atingere art. 21 din Legea securităţii şi sănătăţii în

muncă, în scopul prevenirii şi detectării cît mai repede posibil a oricărui
efect nociv asupra stării de sănătate care rezultă din expunerea la zgomot,
angajatorul trebuie să asigure o supraveghere adecvată a stării de sănătate a
lucrătorilor. Supravegherea sănătăţii trebuie să contribuie la prevenirea şi
diagnosticarea rapidă a oricărei afecţiuni legate de expunerea la zgomot.
24. Lucrătorii a căror expunere la zgomot depăşeşte valorile superioare
de expunere de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind
securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor au dreptul să beneficieze de un
control al auzului efectuat de către un medic. Dacă evaluarea riscurilor
profesionale şi măsurările prevăzute la punctul 5 al prezentelor Cerinţe
minime indică un risc pentru sănătatea lucrătorilor a căror expunere la
zgomot depăşeşte valorile inferioare de expunere de la care se declanşează
acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor,
14
aceştia, de asemenea, au dreptul la un control audiometric preventiv. Aceste
controale au ca obiectiv diagnosticarea precoce a oricărei pierderi auditive
datorate zgomotului şi păstrarea funcţiei auditive.
25. Pentru fiecare lucrător care face obiectul supravegherii sănătăţii, în
conformitate cu punctele 23 şi 24 ale prezentelor Cerinţe minime, trebuie să
fie întocmită şi actualizată o fişă medicală individuală. Fişele medicale
trebuie să conţină un sumar al rezultatelor supravegherii sănătăţii. Acestea
trebuie să fie păstrate într-o formă adecvată care să permită consultarea
ulterioară, ţinîndu-se seama de dispoziţiile legislaţiei în vigoare privind
secretul medical. Copiile de pe fişele medicale pertinente se prezintă
autorităţii competente, la cerere. Fiecare lucrător, la cerere, are acces la fişa
medicală individuală.
26. În cazul în care, în urma supravegherii funcţiei auditive, se
constată că un lucrător prezintă o deteriorare identificabilă a auzului, un
medic sau un specialist, dacă medicul consideră necesar, constată dacă este
probabil ca deteriorarea să fie rezultatul expunerii la zgomot la locul de
muncă. În acest caz:
1) lucrătorul este informat de medic sau de altă persoană cu calificarea
adecvată privind rezultatele sale personale;
2) angajatorul trebuie:
a) să revizuiască evaluarea riscurilor profesionale realizată conform
punctelor 5 -11 ale prezentelor Cerinţe minime;
b) să revadă măsurile prevăzute, conform punctelor 12 – 18 ale
prezentelor Cerinţe minime, pentru eliminarea sau reducerea riscurilor
profesionale;
c) să ţină seama de recomandările medicului, în vederea aplicării
oricărei măsuri necesare pentru a elimina sau reduce riscurile profesionale,
în conformitate cu punctele 12 – 18 ale prezentelor Cerinţe minime, inclusiv
posibilitatea de a transfera lucrătorul la un alt loc de muncă, unde nu există
risc de expunere;
15
 d) să organizeze supravegherea sistematică a sănătăţii şi să asigure
reexaminarea stării de sănătate a oricărui alt lucrător care a suferit o
expunere asemănătoare.
Pentru a stabili sporuri la salariu pentru muncă în condiții când nivelul
zgomotului este mai jos decât limita admisibilă se efectuează evaluarea
condițiilor de muncă cu aparatajul respectiv, datele se introduc în tabela
respectivă (vezi tabela 1.6).

Tabela 1.6
Clasele condiţiilor de muncă în funcţie de nivelurile zgomotului,
vibraţiei cumulate şi locale, infra- şi ultrasunetului la locul de muncă
Denumirea factorului, indicele, unitatea Clasa condiţiilor de muncă Clasa 4 -
de măsură clasa 31 - nocive periculoase
Gradul 1 gradul 2 gradul 3 gradul 4 (extreme) (5
(1 (2 (3 (4 puncte)
punct) puncte) puncte) puncte)
1 2 3 4 5 6
Depăşirea NOA
ZgomotNivelul echivalent al sunetului, 5 15 25 35 >35
dBA
Vibraţia localăNivelul echivalent corect 3 6 9 12 >12
al vitezei de vibraţie, dB
Vibraţia cumulatăNivelul echivalent 6 12 18 24 >24
corectat al vitezei de vibraţie, dB
InfrasunetNivelul total al presiunii 5 10 15 20 >20
sonore, dB lin
Ultrasunet în aerNivelul presiunii 10 20 30 40 >40
sonore în 1/3 benzi octavice de
frecvenţă, dB
Ultrasunet de contractNivelul vitezei de 5 10 15 20 >20
vibraţie, dB

16
17