Republica Moldova

Ministerul Educației și Cercetării

Colegiul de Ecologie din Chișinău

Referat
Scurt istoric din geodezie

Elaborat de: Hrolovici Alexandra

Grupa: GTC – 041

Profesor: Burlac Iulian

Chișinău 2021
1. Întroducere.

Geodezia este una dintre cele mai vechi științe, care în toate timpurile a fost legată cu
necesitățile sociale ale omenirii, având o istorie bogată. Cu totate acestea, geodezia, în toate
perioadele ale dezvoltării sale, a reflectat ideile filosofice dominante a timpului, acumulând, la
rândul ei, faptele, care pe urmă au avut putere să schimbe dogmele filosofice, ce privesc
caracteristicele Pământului și locul acestuia în spațiul.

Dezvoltarea geodeziei ca știință poate fi împărțită în urmatoarele perioade:

1. Perioada antică – până sec.5 e.n.: Perioda nașterii geodeziei;

2. Perioada evului mediu – sec.6-15: declinul știinților în general și a geodesiei în special.

3. Perioada reînvierii – sec. 16-17: Această perioadă a coincis cu perioada marelor descoperiri
geografici;

4. Timpul modern – sec.18-19: Perioada perfectării precizieie instrumentelor geodezice și

topografice, precizarea calculelor, în geodezie apare noțiune de spațiul tridemnsional și însăți
a treia dimensiune (altitutdine), apare aerofotgrafiere;

5. Perioda contemporană – sec.20-până în zilele noastre: Perioada implementării active a

aerofotografierii și fotografierii cu sateliți de la orbita Pământului de la altituduni mari,
dezvoltarea activă a radiogeodeziei, geodeziei cosmice și tehnicii electronice moderne.

2. Perioda antică.

Primele semne a geodeziei și a măsurătorilor terestre în general s-au început aproape de 25

000 de ani în urmă. Având un mod de trai nomad, și fiind dependenți de migrările a animalelor,
amplasarea locurilor de trai a animalelor, plantelor alimentare, oamenii au avut nevoie de
metode de orientare în spațiu. Harta cea mai veche, datată cu 25-27 de mii de ani în urmă, a fost
descoperită de arheolog ceh B. Clima, în anul 1962, în Moravia de sud. Harta reprezenta o
bucată de colț al mamontului, cu imaginea a unui râu și teritoriile adiacente.

Aproximativ 12 000 de ani în urmă, mulțumită dezvoltării agriculturii; oamenirea trece de la

mod de trai nomad la formarea așezărilor. Agricultura a nevoit instalații de irigare, care au inclus
așa lucrări ca săparea canavelor, delimitarea terenurilor prelucrabile etc, cea ce ar fi inbosibil
fără lucrări de măsurători terestre. Cercetările științifice și descoperilel arheologice ne spun că,
deja 7000 da ani în urmă, în China, Babilon; Asiria și Egipt (mareel imperii a secolului bronz)
geodezia a atins un nivel foarte înalt.Orașele s-au dezvoltat î tempe mari, apar construcțiile
capitale din piatră, crește numărul și densitatea populației. Relațiile sociale, economice și
imoboliare dintre state, națiuni și oameni a trebuit de implementat planuri, care ar reflecta
conturul construcțiilor și amplasarea lor în spațiul față de alte construcții sau de puncte de
referință naturale (râuri, păduri, relief etc). O importanță deosebită măsurători terestre au avut în
Egipt, unde terenurile arabile au fost amplasate dealungul marelui râu Nil, din cauza că cu apa la
terenurile au fost aduse și elemente necesare creșterii plantelor (săriuri, minerale etc). Dar
periodic, râul revarsă coasta, și șterge hoatarele terenurile. Acesta a tribuit eleborarea scemelor
grafice de amplasare a terenurilor și pregătire ingenerilor, care ar elabora aceste planuri și ar
putea restabili hotarele terenurilor conform acestor planuri.

1
 În acestă perioadă a fost dominantă idea sistemului geocentric (Pământul se află în centrul
Universului), cea ce s-a reflectat în geodesia. Dar a fost dată și noțiunea de sistemul heliocentric
de către Aristotel.

3. Perioda Evului Mediu.

Cu începutul evului mediu, așa cum s-a petrecut și cu alte științe, geodesia intră în perioada
de retrogradare. Rolul geodeziei este foarte mic, și constă în niște probleme primitive de
măsurători în agricultură și domeiul militar. O barieră de dezvolare a geodeziei, reprezenta
viziunea religioasă asupra lumii. Dogmele religioase, în mai mare parte creștine, au oferit teorie
de crearea lumii de Dumnezeu, că Pământul este plat și se află în cenrtul Universului. Deci, dacă
deja în antichitate, Aristotel a propus modelul de sisitemul heliocentric, în evul mediu aceste
cunoștințe au fost distruse sau pierdute. Mai mult biserica a stopat dezvoltrea cât științelor
precise și naturale în general, atât și a geodesiei în special, prin distrugerea textelor științifice
antice, respingerea metodei experimentale de cunoaștrea lumii, urmărirea savanților, care s-au
revoltat de dogmele creștine. Spre exemplu în sec.6, comerciant Kozma Indikoplov, după o serie
de călătorii prin Persia, Aravia, India și Afica de est, a scris o operă monumentală „Topografia
Creștină”, în care nega predarea lui Ptolemeu, și a reprezentat Pământul în forma unui
dreptunghi, care are o lungime de două ori mai mare decât lățime, este înconjurat de pereții din
cristal, care ca o cupolă se convergesc în centru. Acestă operă a avut o răspândire largă pe tăt
teritoriul a Europei, inclusiv și Rusia, unde a fost recunoscută până în sec.17. Din cauza
dogmelor creștine, a rămas neobservată descoperire Americii de Nord de către vikinguri. În fel
asemănător au activat adepții și altor religii nou concepute, cum ar fi Islamul, dar! Spre
deosebire de creștini arabii au conitnuat unele studii științifice, au tradus în limba arabă textele
savanților Greciei antice, au preluat cunoștințele de la statele cucerite. Într-un moment, chir
preiau de la Grecia titlu de Centrul mondial științific. Din domeniul geodeziei, au făcut așa
realizări, cum sunt, lucrările pentru determinarea dimensiunii sferei pământeștiî în sec.9, cu o
precizie avansată. Au fost primite datele: lungimea curmei de 10 egală cu 111,88 km și lungimea
circumferinței pământești egală cu 40 277 km. Lucrările asemănătoare au fost repetate doar în
sec.17. Tot de către savanții arabi a fost inventată camera obscura, din care se începe fotografia
și mai apoi fotogrammetria. Au fost făcute multe descoperiri în domeniul astronomic.

4. Perioada reînvierii.

La secolele 16-17, în Europa se începe era Marelor Descoperiri Geografici. Primii, care au
început o serie lungă de descoperiri, au fost portughezii. În urma câtorva călătorii marine, în anul
1468 cercetătorii au înconjurat extremitatea sudică a Africii, căutând o nouă cale maritimă în
India, și creînd harta. Hristofor Columb, tot căuta o cale către India, dar fiind sigur că Pământul
are o formă sferică, a decis să meargă la west, crezând că va ajunge India de pe altă parte, dar a
întâlnit pe calea lui un continent necunoscut nou – America, la 12 octombrie, anul 1492. În anul
1497 Vasco da Gama înconjoară Capul Bunei Speranțe, și în anul 1498 ajunge la Calcuta,
deschidând în așa mod calea maritimă spre India. În anii 1519-1522, Fernando Maghelan comite
prima călătorie în jurul lumii. Expediția lui Meghelan a dovedit că într-adevăr Pământul are o
formă sferică și că Pământul se rotește în jurul axei sale de la est spre west. Acesta a fost dovedit
prin faptul că, veniind înapoi la Spania, unde și-a luat startul expediția, a fost duminica, 7
septembrie, dar după calcule navigatorilor trebuia să fie sâmbătă, 6 septembrie. Asta se explică
prin faptul că, mergând întotdeauna la west, călătorii a făcut un cerc în jurul Pământului spre
direcția zilnică a Pământului. Perioda Marelor Descoperiri geografici se sfârșește cu a doua

2
călătorie în jurul lumii, efectuată de Francis Drake în anii 1577-1580. În urma descoperirilor au
fost dovedite următoarele lucruri:

- Pământul este izolat în spațiu;

- Rotație în jurul axei sale a Pământului și direcția acesteia;
- Dominarea suprafeței apelor deasupra pământului.

Perioda acesta nu doar a dăruit omenirii noile descoperiri și cunoștințe, dar a pus și noile
probleme. Cea mai importantă a fost – determinarea poziției în spațiul. Spre timpul acesta deja
au fost consolidate așa noțiuni ca latitudinea și longitudinea. Prima este ușor determinabilă: după
înălțimea la care se află Soarele în amiază adevărată, sau după înălțimea la care se află Steaua
Polară deasupra orizontului. Lucrurile au fost mult mai comlicate cu determinarea longitudinii.
Prima metoda de încredere de determinare a longitudinii a fost propusă în 1510. Constă în
determinarea diferenței dintre timp local și timpul meridianului de origine și necesită cronografi
foarte preciși. Metoda nu s-a folosit larg, pentru că primul cronograf suficient precis apare abia
în anul 1759.

În fața navigatorilor a stat și o altă problemă – hărți, sau mai degrabă insufuciența și
inexactitate catastrofală a hărților. Începând cu anul 1500, geodeziștii încep să implementeze
metoda astronomică de detrminare a coordonatelor punctelor, în hărțile tot mai des se indică
scara, dar pentru a se orienta, în locul paralelui mic, care trece prin Marea Mediteraneană, se ia
Ecuatorul. Începând cu a doua jum. a sec. 15 sunt implementate metodele de proiecțiile
cartografice. În anul 1554, savantul olandez Gherard Mercator a emis a hartă gravată pe 15 foi
de cupru a Europei, iar în anul 1569 o hartă mai mare pe 18 foi, unde a fost prezentată grila de
coordonate gradică, compusă din meridiane și paralele în proiecția specială. Mai târziu,
Merkator a editat mai multe hărți și atlasuri, și însăși cuvântul “atlas” în sensul în care noi îl
cunoaștem, s-a provenit din faptul că pe foaie de titlu a unui atlas a fost imaginea cestui titan
mific, care ține cerul.

În același timp, sunt executate și micile măsurători topografice, cu implementarea

instrumentelor primitive. În anul 1590, Johann Pretorius a inventat-o pe menzula – o măsuță
pentru desen tehnic, pe care planul poate fi desenat direct în timpul preluării măsurătorilor. La
sfârșitul sec.16, Matias Odar, cu ajutorul cordonului de măsurare, busolei și quadrantului
efectuează sondaj topografic al Saxoniei. În aceași perioadă, în lucrările lui Diggis, pentru prima
dată este menționat teodolitul pentru măsurarea unghiurilor orizontale. Primele construcții a
teodolitului au fost fără componente optice. Mai târziu, cu inventarea în anul 1608 telescopului,
acesta a fost implementat mai întâi în construcția nivelei, și mai târziu Jean Picard l-a
implementat în teodolit, și mai mult a adăugat scară de numerare pentru măsuarea direcțiilor. În
anul 1674, Montari a inventat telemetru de ață cu unghuil permanent.

În anul 1615, Wilebord Snellius, pentru prima dată implementează metoda triangulației
pentru calcule liniare a lungimii arcului de meridian dintre bering și Alcmar. Apar primele
manuale și instrucțiuni privind efectuarea lucrărilor de măsurători terestre. Pentru eleborarea
hărților a teritoriilor mari a fost larg implememntată proiecția trapezoidală și proiecția lui Apian,
care au slujit ca un exemplu pentru elaborarea proiecțiilor pseudocilindrice.

5. Timpul modern.

Această periodă reprezintă o eră a măsurătorilor: din an în cește necesitatea în măsurători

terestre, sunt perfectate metode și practicele existente și elaborate unele noi, sunt perfectate și

3
create instrumentele, ai căror precizia tot creștea. În sec.18 succesele semnificative în geodezie și
cartografie a atins Mihail Vasilievici Lomonosov, care a elaborat proiectul de nivelare între
Marea Neagră și Caspică, propunând o metodă nou de determinare a azimutului, a
implememntat ridicarea topografică cu ajutorul camerei-obscure. În a doua jumătate a secolului
17, Isaac Neton a formulat Legea Gravitației, ce a dus la schimbări masive în înțelegrea formae
și poziției Pământului în spațiu, a fost justificată teoretic forma elipsoidală a Pământului. Acest
fapt, în sec.18, a cauzat necesitatea în desfășurarea măsurătorilor gradice noi. Pentru a dovedi
acest lucru a fost necesar de a efectua două măsurători gradice pe latitudini semnificativ diferite,
și după să fie comparați lungimile arcelor. Pentru rezolvarea practică a acestei probleme, la
jumătatea sec.18, Academia de Științe din Franța trimite două expediții. Prima expediție (1735-
1742), condusă de Charles Marie de la Condamine și Pierre Bouguer, a efectuat măsurătorile a
arcei meridianului sub ecuator, pe platoul montan la hotar dintre Peru și Ecuador. Expediția a
determinat lungimea arcului de 10 – 110,6116 km. A doua expediție, condusă de Pierre Louis
Moreau de Maupertuis și Alexis Claude Clairaut, a luat loc în Laplandia, lîngă cercul polar
nordic, în gura râului Torneo. Expediția a determinat lungimea arcului de 10 – 111,9467 km.
Acestă diferență de 1,3 km a dovedit că Pământul nu are formă de o sferă perfectă. Multiple
măsurători a arcelor de meridian pe teritoriu Franței au ajutat la determinarea precisă a lungii
unui metru, determinată ca 1/10 000 000 partea a meridianului Din Paris.

O contribuție mare în știința geodeziei a adus și altă personalitate Carl Friedrich Gauss. Este
persoană care a pus începutul tiinței speciale – geodeziei superioară. A elaborat un șir de lucrări
despre studii fundamentale a potențialului magnetismului terestru. În anul 1821 începe ridicarea
topografică masivă pentru eleborarea hărții a Regatului Hanoverian. Lucrările se sfârșesc abia în
anul 1844. În acest timp au fost determinate coordonatele a 2578 de punctegeodezice, dintre care
500 au fost determinate de Gauss personal; a perfectat metoda de măsurare ultraprecisă a
unghiurilor orizontale; a implementat proiecția lui proprie specială. Măsurările făcute de Gauss
stau la aceași nivel de precizitate cu cele moderne. În concluzie, a determinat, că în realitate
forma reală a Pământului se diferă de modelul lui matematic – elipsoidul de rotație.

6. Perioda contemporană.

Acestă perioadă ste caracterizată prin efectuarea măsurătorilor ultraprecise. În anul 1925, este
făcută o triangulație dificilă de efectuat dintre insula Corsica și coasta Franței, lungimele minimă
și maximă a laturii au fost de 196 km și 271 km respectiv.

În același timp creștea și calitatea instrumentelor pentru efectuarea măsurătorilor terestre.

Inginerul Heinrich von Wild, în anul 1918 construiește micrometrul optic, nivelade contact, șine
de precizie gradate (prototipul mirelor). În anul 1922 a produs în serie primul teodolit optic cu
cercurile de stică pentru măsuarea unghiurilor. Cu dezvoltarea tehnicii de calcul electronic,
implementării acestuia în domeniul, crește precizia calculelor și productivitatea muncii. Un rol
important în îmbunătățirea metodelor de reflecția în plan a suprafeței Pământului, a jucat
implementarea aerofografierii și fotografierii spațiale. În anul 1971 apare primul tahimetru
electronic (stația totală) Geodimeter 700. Aparatul măsura unghiurile verticale și orizontale,
determina distanțele și a costat 12 000 dolarii SUA. În ultimul timp, unele tahimetre sunt dotate
cu regimuri de manipulare la distanță.