COLEGIUL DE ECOLOGIE

Curs de prelegeri

TOPOGRAFIE

Profesor de specialitate: Florică Mariana

 Capitolul 4: Tahimetrie. Instrumente pentru ridicări
tahimetrice. Întocmire planuri topografice

 4.1 Principiul ridicării tahimetrice;

 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică;

 4.3 Drumuirea tahimetrică. Ridicarea detaliilor;

 4.4 Întocmirea planului ridicării tahimetrice.

2
 4.1 Principiul ridicării tahimetrice
Tahimetria este tehnica măsurătorilor topografice care foloseşte
anumite instrumente numite tahimetre şi efectuează concomitent atât
ridicarea planimetrică cât şi ridicarea altimetrică pentru reprezentarea
suprafeței terestre în plan.

Cuvântul tahimetrie înseamnă în traducere din greacă măsurare rapidă.

Ridicările tahimetrice sunt
rapide, deoarece măsurarea
distanţelor se face pe cale
indirectă, măsurându-se în acelaşi
timp, unghiurile orizontale,
verticale şi diferenţele de nivel,
ceea ce permite ca, numai printr-o
singură viză de la punctul de
staţie la un punct oarecare de pe
teren (pichet), să se determine
poziţia punctului în raport cu
punctul de staţie, în plan şi pe
verticală.
3
 4.1 Principiul ridicării tahimetrice
Tahimetria se aplică la ridicarea suprafeţelor de teren din zonele cu
relief accidentat, peste cursuri de apă, pe şantierele de construcţii şi în
localităţi, unde măsurarea directă a distanţelor cu panglica de oţel de 50 m
este dificilă, iar măsurarea indirectă a distanţelor este mult mai rapidă şi
asigură aceleaşi precizii, iar uneori precizii superioare.
În funcţie de tahimetrele folosite pe teren la măsurarea elementelor
topografice, se disting următoarele trei categorii de ridicări tahimetrice:
 tahimetrie clasică, care utilizează teodolite-tahimetre prevăzute cu lunetă
stadimetrică şi mire centimetrice, cu ajutorul cărora, se determină pe
cale optică distanţele orizontale sau înclinate dintre puncte;
 tahimetrie modernă, care utilizează tahimetre autoreductoare şi mire
tahimetrice speciale, cu ajutorul cărora, se obţine direct pe teren
distanţele reduse la orizont şi diferenţele de nivel dintre puncte;
 tahimetrie electronică, care utilizează staţii totale de măsurare, ce poartă
denumirea şi de tahimetre electronice, cu ajutorul cărora se măsoară pe
baza programelor integrate şi a funcţiilor automate de care dispun, atât
unghiurile orizontale şi verticale, cu o precizie de 2"÷5", cât şi distanţele,
cu o precizie de 2mm÷5 mm. 4
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
În prezente cele mai utilizate instrumente pentru ridicări tahimetrice
sunt folosite tahimetrele electronice.
Tahimetrele electronice denumite şi staţii inteligente sau staţii totale,
reprezintă o generaţie nouă de aparate, funcționând după același principiu
cu teodolitele, dar ceea ce le deosebește esențial de acestea este faptul că
sunt instrumente electronice, capabile să comunice cu operatorul, să
măsoare în teren și să memoreze sau să calculeze majoritatea elementelor
topografice.
Tahimetrele electronice au fost concepute şi realizate de către diverse firme
constructoare, dintre care, se remarcă firmele: Zeiss – Oberkochen, din Germania;
Leica – Heerbrugg, din Elveţia; Sokkia – Japonia şi altele.
Stație totală (Leica TCR):

5
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Elementele componente ale staţiei totale Leica TCR

6
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Aceste componente au un rol anumit și precizează caracteristicile
principale din punctul de vedere al utilizatorului.
Microprocesorul - o unitate centrală înglobată într-un singur circuit
integrat, fiind considerat creierul instrumentului. Principala lui caracteristică
este viteza de lucru.
Rolul microprocesorului este de a realiza:
 operații matematice pentru determinarea valorii direcțiilor / unghiurilor și a
distanțelor măsurate, media mai multor unghiuri, compensarea lor în tur
de orizont, media mai multor distanțe măsurate între două afișări
succesive, calculul distanței reduse la orizont și a diferenței de nivel,
coordonatele punctului vizat, orientarea din coordonate, intersecții înainte
și înapoi, suprafețe, distanța între puncte cunoscute, corecția datorată
curburii terestre etc;
 monitorizarea stării generale a stației totale și anume: calarea, gradul de
încărcare a bateriei de acumulatori, intensitatea semnalului recepționat de
dispozitivul pentru măsurarea distanței, sesizarea / comunicarea erorilor
în funcționare.
7
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Dispozitivul EDM (Electronic Distance Measurement) - realizează
măsurarea electronică a distanțelor folosind unde din spectrul
electromagnetic. Din punct de vedere constructiv, EDM este amplasat in
lunetă, iar undele sunt emise de obicei de-a lungul sau paralel cu axul de
viză. In principiu, pentru determinarea distanţei se măsoară diferenţa de fază
între unda emisă și cea receptată (procedeul fazic) sau timpul în care
semnalul se re-intoarce în instrument (procedeul cu impulsuri)

8
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Memoria electronică (colectorul de date) - este componenta cu rol
de păstrare a informațiilor (meniul de funcții, programe de lucru în teren,
date măsurate) și înlocuiește carnetul de teren folosit la tahimetrele clasice.
Datele măsurate și codurile specifice ale punctelor sunt introduse automat,
printr-o simplă acționare de tastă, de obicei ENT (enter).
După poziția lor față de instrument, memoriile pot fi: incorporate, când
sunt conținute în carcasa stației totale (card, stick) și externe, prinse de
trepied și legate prin cablu de instrument.
După funcțiile îndeplinite, memoria poate fi: internă, folosită pentru
înregistrarea datelor măsurate (JOB) și a coordonatelor punctelor
cunoscute (known data), etc., și de lucru, unde se încarcă (upload)
coordonatele stației, a punctelor de referință, etc.,

9
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Comunicarea între memorie și calculatorul personal se face prin:
 descărcarea datelor (download), operaţie ce se referă la trecerea din
memorie în computer a datelor măsurate, în general: distanţă înclinată,
unghi orizontal si vertical, însoţite de numărul și codul punctului;
 încărcarea memoriei (upload), prin care se urmăreste transferul din
computer a unor aplicaţii software sau a coordonatelor punctelor
cunoscute din teren.
Tastatura și display-ul - sunt grupate de regulă într-un panou orientat
spre operator.
Tastatura este o grupare de taste,
fiecare având una sau mai multe funcții,
servind pentru transmiterea comenzilor de
la operator către stația totală. Comenzi ca:
pornire/oprire, selectarea modului de lucru,
a funcțiilor, meniurilor și submeniurilor
stației, introducerea de valori numerice
sau text etc. Numărul tastelor este variabil
de la un instrument la altul, tendința fiind
de a folosi taste multifuncționale. 10
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
Display- ul (ecranul de afișare) reprezintă interfața de comunicare
între operator și stația totală. A fost realizat la început pe bază de LED–uri
(Light Emitting Diode = diode emițătoare de lumină), iar acum exclusiv pe
LCD (Liquid Crystal Display = display cu cristale lichide). Unele stații totale
au două ecrane de afișare, corespunzătoare poziției I și a II-a a lunetei. Un
ecran este caracterizat de numărul de linii afișate și de numărul de
caractere/linie.
Afișajul constă în mesaje care se referă la: valorile măsurate (unghi
orizontal, vertical, distanță), meniul folosit, modul de lucru, coordonatele
punctului vizat, coduri, constanta prismei, corecția atmosferică, starea
bateriei, autodiagnoză în cazul unor probleme în funcționare, erori apărute
în comunicarea microprocesorului cu diferite componente (EDM,
compensator automat, senzori pentru unghi, memorie ROM, transmiterea
datelor etc).
Bateria de acumulatori și încărcătorul
asigură energia pentru măsurători, funcționarea
microprocesorului, comunicarea mesajelor pe display,
iluminarea reticulului și a display-ului, emiterea de
semnale sonore sau luminoase de avertizare a
11
operatorului etc.
 4.2 Instrumente pentru ridicarea tahimetrică
În funcţie de datele măsurate şi calculate pe teren cu ajutorul staţiilor
totale şi a utilizării unui calculator compatibil, se vor parcurge următoarele
etape pentru realizarea în sistem automatizat a reprezentării grafice a
suprafeţelor de teren, care au făcut obiectul ridicării tahimetrice:
 Transferarea datelor din memoria tahimetrului electronic în memoria
calculatorului;
 Prelucrarea datelor măsurate, după un program specializat (de exemplu
Credo), în vederea obţinerii coordonatelor punctelor măsurate;
 Folosirea unui program (de exemplu, softul GeoniCS - utilizat pentru
întocmirea planurilor la scări mari) care să realizeze pe ecranul
calculatorului raportarea grafică a punctelor de drumuire şi de radiere
determinate prin coordonatele spaţiale x, y şi h;
 Transferarea reprezentării grafice realizate pe ecranul calculatorului la
un plotter (masă de desen), cu ajutorul căruia se efectuează
transpunerea pe un suport nedeformabil (hârtie albă, hârtie calc, etc.) a
planului topografic.

12
 4.3 Drumuirea tahimetrică. Ridicarea detaliilor
Ridicările tahimetrice se sprijină pe punctele reţelelor geodezice de
planimetrie şi de nivelment, fiind executate prin aceleaşi metode
cunoscute de la planimetrie şi de altimetrie, din care, se precizează:
 metoda drumuirii tahimetrice sprijinite sau închise;
 metoda drumuirii combinată cu metoda radierilor;
 metoda drumuirii combinată cu metoda profilelor transversale;
 metoda radierilor tahimetrice, pe suprafeţe mici.
Operaţiile de teren ale unei drumuiri tahimetrice sunt identice cu cele
prezentate în cazul unei drumuiri planimetrice, cu deosebirea că distanţele
se măsoară pe cale indirectă (optică/stadimetrică).
Pentru determinarea poziţiei planimetrice a punctelor drumuirii se
măsoară unghiuri orizontale şi lungimea laturilor, iar altitudinile punctelor
de drumuire se determină prin metoda nivelment trigonometric.
Ridicarea teritoriului se face din punctele reţelei de ridicare. La staţie
se instalează teodolitul - tahimetru, se aduce în poziţia de lucru şi se
suprapune diametrul zero al limbului cu direcţia unei laturi a reţelei, care
este acceptată ca axă polară. În acest caz lecturile pe cercul orizontal al
limbului vor arăta mărimea unghiurilor polare - aceasta micşorează
volumul lucrărilor la staţie. 13
 4.3 Drumuirea tahimetrică. Ridicarea detaliilor
Pentru determinarea distanţei polare reduse la orizont se utilizează
relația: 2
d  ( Kn  C ) cos 
Pentru determinarea diferenţei de nivel h dintre staţie şi punctul de
pichet se măsoară înălţimea de instalare a teodolitului (înălţimea aparatului)
it şi unghiul de înclinaţie γ. Dacă vizarea pe miră s-a făcut la punctul cu
lectura v, atunci diferenţa de nivel se calculează după formula:
h  d  tg  it  v

iar cota punctului de pichet: H  H st  h

Pentru micşorarea volumelor de calcul, vizarea se face la punctul cu
lectura citită pe miră v  it

Atunci: h  d  tg

La ridicarea reliefului şi situaţiei se determină poziţia punctelor

caracteristice, care se depun pe plan. Folosind aceste puncte se
construiesc pe plan elementele situaţiei şi reliefului. 14
 4.4 Întocmirea planului ridicării tahimetrice
Întocmirea planurilor și hărților
topografice este scopul final al ridicărilor
planimetrice și altimetrice (sau ridicării
tahimetrice).
În funcție de scara de reprezentare
aleasă și de mărimea suprafeței
reprezentate rezultă dimensiunile foii de
plan pe care se va realiza însăși planul.
Din punct de vedere practic, pentru
realizarea planului topografic este
necesar să se cunoască următoarele
elemente:
 Coordonatele tuturor punctelor care urmează să fie reprezentate;
 Schițele de teren cu formele detaliilor planimetrice și altimetrice;
 Scara de reprezentare;
 Semnele convenționale corespunzătoare.
La întocmirea planului se poate folosi o culoare unică sau mai multe
culori (albastru pentru hidrografie, maro sau sepia pentru curbe de nivel,
verde pentru vegetație, etc.). 15
 4.4 Întocmirea planului ridicării tahimetrice
Etapele de întocmire a planurilor topografice:
 Se trasează un dreptunghi (sau pătrat) care va fi cadrul interior al planului și va
reprezenta limita suprafeței de reprezentat (se va lua în considerație
coordonatele maxime și minime ale punctelor pe abscisă și ordonată);
 Spre exteriorul cadrului interior se va trasa cadrul ornamental la o distanță de
circa 10-12mm;
 În spațiul cadrului interior se va trasa caroiajul rectangular (caroiaj kilometric) al
planului format dintr-o rețea de pătrate cu latura de 10 cm, liniile acestei rețele
reprezintă valori rotunde ale coordonatelor X și Y;
 După mărimea coordonatelor rectangulare pe plan se depun punctele reţelei de
ridicare (drumuirii) şi se scriu denumirile lor;
 Se reprezintă detaliile planimetrice prin metodele de ridicare utilizate. Lângă
punctele de pichet se scrie numărul lor şi cotele;
 În corespundere cu schiţa de teren, se desenează contururile, iar obiectele
terenului se notează prin semnele topografice convenţionale;
 Se verifică corectitudinea reprezentării. Precizia de reprezentare a punctelor pe
plan trebuie să fie de 0,5-1mm;
 După construirea situaţiei se trece la reprezentarea reliefului de desenare a
curbelor de nivel, prin metoda de interpolare a punctelor cu cote determinate prin
ridicare altimetrică;
16
 În final se realizează inscripțiile numerice și explicative ale planului.
4.4 Întocmirea planului ridicării tahimetrice
Exemple de planuri topografice la scara 1: 500

17
VA MULȚUMESC
pentru atenție!!!

ÎNTREBĂRI???

18