CROITORU CONSTANTIN ALIN

INSTRUMENTE GEODEZICE ȘI METODE DE

MĂSURARE

-Suport de curs și lucrări practice-

CRAIOVA

2017

1
CUPRINS

Capitolul 1: GENERALITĂȚI ASUPRA MĂSURĂTORILOR TERESTRE..5

Capitolul 2:INSTRUMENTE PENTRU MĂSURAREA DIRECTĂ A

DISTANŢELOR......................................................................................................9
2.1. Instrumente expeditive..........................................................................9
2.2. Instrumente precise..............................................................................11
2.3. Verificarea, etalonarea și compararea panglicilor și ruletelor..12
2.4. Instrumente foarte precise..................................................................13
2.5. Tehnica măsurării directe a distanţelor........................................14
2.6. Erorile la măsurarea directă a distanţelor......................................16
Capitolul 3 INSTRUMENTE ŞI APARATE PENTRU MĂSURAREA
UNGHIURILOR ȘI DISTANȚELOR PE CALE INDIRECTĂ.......................18
3.1. Principiul măsurării unghiurilor........................................................18
3.2. Clasificarea aparatelor de măsurat unghiuri..................................19
3.3. Echerele: părţi componente, mod de lucru, operaţii pe teren,
precizie....................................................................................................................19
3.4. Goniometre simple...............................................................................25
3.5. Goniometre complexe..........................................................................27
3.5.1. Tahimetrul – teodolit...............................................................27
3.5.2. Dispozitive de înregistrare a unghiurilor............................32
3.6. Prezentarea unor tahimetre – teodolite..........................................37
3.6.1. Tahimetrul - teodolit Zeiss Theo 020....................................37
3.6.2. Tahimetrul – teodolit Zeiss Theo 010...................................39
3.7. Punerea în staţie a tahimetrelor: centrare, calare, punerea la punct
a lunetei.................................................................................................................40

2
Capitolul 4 METODE DE MĂSURARE A UNGHIURILOR ȘI A
DISTANȚELOR PE CALE INDIRECTĂ..........................................................44
4.1. Metode de măsurare a unghiurilor orizontale................................44
4.1.1. Metoda simplă...........................................................................44
4.1.2. Metoda turului de orizont........................................................46
4.1.3. Metoda repetiţiei.......................................................................47
4.1.4. Metoda reiteraţiei....................................................................49
4.2. Metoda de măsurare a unghiurilor verticale..................................49
4.3. Metode de măsurare a unghiurilor de orientare............................51
4.4. Măsurarea indirectă a distanţelor.................................................53
4.5. Tehnica măsurării stadimetrice a distanţelor................................57
4.5.1. Măsurarea indirectă a distanţelor pe teren şes..................57
4.5.2. Măsurarea paralactică a distanţelor...................................60
Capitolul 5 TAHIMETRELE ELECTRONICE...............................................61
5.1. Principiul de funcţionare a tahimetrului electronic Rec Elta
13C.........................................................................................................................61
5.2. Stația totală Leica TC 805.................................................................67
5.2.1. Descrierea aparatului Leica TC 805...................................68
5.3. Stația totală TOPCON 3005LN.........................................................76
5.4. Sistem global de poziționare GPS ....................................................80
5.4.1. GPS LEICA GS 09 GNSS.........................................................84
5.4.2. SISTEMUL GPS TOPCON GR-3............................................91
Capitolul 6 INSTRUMENTE DE NIVELMENT GEOMETRIC....................95
6.1. Nivelele fără lunetă..............................................................................95
6.2. Instrumente de nivel cu lunetă...........................................................97
6.2.1. Nivela Ni 030 Zeiss..................................................................97
6.2.2. Nivela automată NI 025 – Zeiss............................................99

3
 6.2.3. Nivela Ni 50 Zeiss...................................................................101
6.2.4. Nivela automată Ni 30 Zeiss..................................................102
6.2.5. Nivela automată Ni 40 Zeiss..................................................102
6.2.6. Nivela automată Koni 007 Zeiss...........................................103
6.2.7. Nivela automată Ni 002 Zeiss................................................104
6.3. Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor punctelor prin
nivelment geometric............................................................................................105

4
 Capitolul 1

GENERALITĂȚI ASUPRA MĂSURĂTORILOR TERESTRE

Ştiinţa măsurătorilor terestre a luat naştere din cele mai vechi timpuri, ca o
necesitate a oamenilor de a măsura şi a reprezenta suprafeţele de teren, atât pentru
satisfacerea nevoilor economice cât şi pentru organizarea şi trasarea lucrărilor de
construcţii, de minerit, din agricultură şi silvicultură.
Obiectivele şi conţinutul măsurătorilor terestre au evoluat în strânsă
concordanţă cu dezvoltarea principalelor ramuri din economie şi a modului de
producţie. În prezent această ştiinţă se bazează în special pe noţiuni de matematică,
trigonometrie, fizică şi astronomie. Trigonometria şi matematica pun la dispoziţie
formule şi metode de prelucrare a rezultatelor măsurătorilor. Toate instrumentele
folosite la efectuarea măsurătorilor precise de distanţe şi unghiuri sunt construite
pe baza principiilor fizicii, iar astronomia furnizează datele fundamentale de la care
se pleacă, pentru măsurarea suprafeţelor mari de teren, utilizate în stabilirea formei
şi dimensiunilor Terrei.
Studiul diferitelor forme de relief şi legile de modificare a acestora se
realizează cu ajutorul geologiei şi geomorfologiei.
Domeniile de activitate care alcătuiesc ştiinţa măsurătorilor terestre sunt:
a) astronomia geodezică;
b) geodezia;
c) topografia;
d) fotogrammetria;
e) teledetecţia;
f) cartografia;
g) desenul cartografic.

5
 a) Astronomia geodezică are drept scop determinarea coordonatelor
geografice şi a meridianului geografic, prin intermediul poziţiilor astrelor pe bolta
cerească. Determinările acestea se fac cu ajutorul unor aparate de mare
complexitate şi precizie, denumite teodolite astronomice.
b) Geodezia este ştiinţa care se ocupă cu studiul formei şi dimensiunilor
Pământului şi are drept scop determinarea geografică şi topografică a poziţiei unor
puncte fixe de pe teritoriul ţării noastre, care sunt legate între ele prin intermediul
reţelelor de triangulaţie care străbat România.
Denumirea de geodezie vine de la cuvintele greceşti geo = pământ şi dalein
= împart, ceea ce înseamnă împărţirea suprafeţei terestre în porţiuni mai mici, care
pot fi studiate mai uşor. Prin măsurătorile geodezice se obţin coordonatele
geografice sau coordonatele rectangulare, ale punctelor ce servesc la determinarea
formei şi dimensiunilor Terrei sau ca puncte pentru ridicările topografice.
Punctele determinate aflându-se la distanţe mari între ele, în calculul poziţiei
acestora se ţine seama de influenţa sfericităţii Pământului şi de refracţia
atmosferică.
c) Topografia este ştiinţa care se ocupă cu ridicarea suprafeţelor relativ
mici, considerate plane, ceea ce determină ca la calcularea coordonatelor punctelor
topografice să nu se mai ţină seama de curbura Pământului. Această ştiinţă se mai
ocupă şi cu operaţia inversă de trasare în teren, de pe un plan sau o hartă a
lucrărilor prevăzute în proiectele de execuţie.
Denumirea de “topografie” a fost dată de Claudiu Ptolemeu (150 - 87 î.e.n.)
şi provine de la cuvintele greceşti “topos” (loc) şi “graphein” (a desena). Din
aceste două cuvinte se deduce că, topografia are ca obiect măsurarea unui loc sau
teren, descrierea şi desenarea lui pe plan sau hartă.
După felul lucrărilor, topografia se divide în:
- planimetrie;

6
 - calculul suprafeţelor şi parcelarea;
- nivelment;
- topografia inginerească.
Planimetria este partea din topografie care se ocupă cu studiul aparatelor,
metodelor de măsurare şi calculelor matematice necesare pentru reprezentarea pe
planuri şi hărţi, în proiecţie orizontală a punctelor care delimitează o suprafaţă de
teren.
Calculul suprafeţelor şi parcelarea se ocupă cu determinarea ariei diferitelor
suprafeţe şi împărţirea acestora în suprafeţe mai mici, numite parcele, atât pe
planuri cât şi în teren.
Nivelmentul studiază aparatele şi metodele de lucru caracteristice ridicărilor
nivelitice, precum şi metodele de reprezentare a reliefului pe planuri şi hărţi.
Scopul urmărit de acesta este determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor
unor puncte caracteristice, cu ajutorul cărora se trasează relieful terenului.
Topografia inginerească sau specială este ştiinţa care se ocupă cu metodele
speciale de ridicare topografică, necesare proiectării şi trasării pe planuri sau pe
teren a diferitelor lucrări cu caracter ingineresc. În cadrul ei se deosebesc
următoarele discipline: topografia pentru construcţii, topografia hidrografică şi
topografia minieră.
d) Fotogrammetria este ştiinţa în care planul topografic se realizează după
fotografii speciale ale terenului, denumite fotogramme. Acestea se prelucrează în
condiţii speciale de laborator, cu aparatură fotogrammetrică de mare precizie şi
fineţe. Fotografiile se fac din avion, de la o anumită înălţime şi la o scară stabilită,
iar pe baza lor după prelucrare se întocmesc planurile şi hărţile topografice.
e) Teledetecţia se ocupă cu studierea tuturor metodelor care fac posibilă
obţinerea de informaţii asupra unui corp (scoarţa terestră) de la distanţă, din satelit.

7
 Realizarea hărţilor în acest caz se face pe baza unor fotografii speciale,
efectuate de la mare distanţă din satelit.
f) Cartografia se ocupă cu studiul proiecţiilor cartografice, cu metodele de
constituire a reţelelor cartografice, precum şi cu modul de întocmire, reproducere,
micşorare, mărire, multiplicare, manipulare şi păstrare a hărţilor.
g) Desenul cartografic sau topografic reprezintă ştiinţa întocmirii planurilor
şi hărţilor, cu ajutorul cărora se reprezintă parţial sau total suprafaţa pământului,
folosindu-se un singur plan de proiecţie.
În ultimii ani, cunoştinţele din domeniul cartografiei, fotogrammetriei şi
teledetecţiei, ca şi din alte domenii au fost cuprinse într-un sistem informaţional
geografic, ce se constituie într-o valoroasă bancă de date şi sursă de informaţii
pentru numeroase activităţi aplicative sau ştiinţifice.

8
 Capitolul 2
INSTRUMENTE PENTRU MĂSURAREA DIRECTĂ
A DISTANŢELOR

Instrumentele folosite în topografie pentru măsurarea distanţelor sunt:

- instrumente expeditive;
- instrumente precise;
- instrumente foarte precise.
2.1. Instrumente expeditive
Din această categorie fac parte:
- pasul omenesc;
- prăjina;
- compasul;
- roata de măsurat;
- lanţul;
Pasul omenesc: - lungimea pasului unui adult se poate socoti în medie egală
cu 80 cm, cu o aproximaţie de 5%.
Pentru a măsura o distanţă, fiecare persoană îşi va etalona lungimea pasului,
parcurgând o distanţă de 100 m de două, trei ori, stabilind în final o medie
aritmetică a numărului de paşi pe această distanţă. Media aritmetică făcută, se
foloseşte pentru determinarea metrică a distanţelor parcurse, pe baza numărului de
paşi făcuţi.
Prăjina: - constă într-o riglă de lemn lungă de 2-4 m, cu ajutorul căreia se
măsoară distanţele, prin aplicarea din mers pe distanţa respectivă. Pentru aflarea
distanţei dintre două puncte, numărul de prăjini rezultate pe această distanţă, se va
înmulţi cu lungimea în metri a unei prăjini.

9
 Compasul: - instrumentul mai este şi în prezent folosit la noi în agricultură
şi se confecţionează din două bucăţi de lemn, aşezate astfel încât între vârfurile lui
să avem 2 m, iar înălţimea practică a construcţiei este de 1,30-1,40 m (fig. 1).

Fig. 1. Forme de compas

Pentru măsurarea unei distanţe, compasul se aplică din mers prin rotirea în
jurul unuia din braţe şi se determină numărul de compase cuprins în lungimea
respectivă iar prin înmulţirea cu 2 m, se obţine valoarea distanţei totale.
Roata de măsurat: - este o roată oarecare căreia i se cunoaşte sau i se
calculează circumferinţa exterioară. Roata se conduce pe teren cu ajutorul unei
furci, cum ar fi cea de la bicicletă, ea având o mică piedică elastică pe una din
spiţe, care trecând pe lângă furcă produce o bătaie. Prin numărarea acestor lovituri
pe furcă, vom putea cunoaşte numărul de învârtituri ale roţii. După aceea, numărul
de învârtituri se înmulţeşte cu lungimea circumferinţei şi astfel se află distanţa
măsurată.
Lanţul: - este un instrument lung de 10-20 m, confecţionat din vergele de
fier, oţel zincat sau alamă, lungi de 20 cm.
Vergelele sunt prinse între ele cu inele din acelaşi material. La capete se află
două mânere de formă elipsoidală pe care sunt marcate reperele zero.
Din metru în metru, adică la a cincea vergea, se află un inel suplimentar, iar
din 5 în 5 m, are o plăcuţă pe care sunt înscrise valorile metrice.
10
 2.2. Instrumente precise
Din această categorie fac parte panglica de oțel și ruleta.
Panglica de oţel este instrumentul cel mai folosit la măsurarea distanţelor pe
cale directă (fig. 56. a). Aceasta este confecţionată din bandă de oţel călit cu
lungimea de 20-50 m, cu lățimea de 1,5-2 cm și grosimea de 0,4 mm iar divizarea
este făcută în metri şi decimetri. La cele două capete se termină cu inele sau
mânere groase, din alamă, care servesc la întinderea ei. Diviziunile panglicii sunt
făcute pe ambele părţi ale ei şi sunt marcate cu plăcuţe de alamă din metru în
metru, în ambele sensuri. Pentru marcarea jumătăţilor de metru se folosesc butoni
nituiţi pe panglică, iar decimetrii sunt marcaţi prin găuri circulare. Aceasta este
divizată pe o parte într-un sens, iar pe partea opusă în sens invers. Centimetrii se
apreciază pe panglică prin măsurarea cu o riglă gradată. Unele panglici au reperii
de zero, 20 sau 50 m marcați la capătul mânerului sau în afara inelului de întindere.
Pentru transport, panglica se înfășoară pe un cadru metalic.
Instrumentele ajutătoare folosite pentru măsurarea cu panglica sunt (fig. 2).

Fig. 2. Panglica de oțel și instrumentele ajutătoare

a) Întinzătoarele – confecţionate din lemn de esenţă tare sau ţeavă de fier,
lungi de 1,20 m şi cu diametrul de 3-5 cm. La unul din capete sunt ascuţite şi
îmbrăcate într-un sabot metalic. La 10-15 cm mai sus de vârful ascuţit se aşează o

11
bară transversală, care serveşte pentru a opri inelul panglicii şi pentru a-l putea
înfige în pământ, prin apăsare cu piciorul.
b) Fişele – sunt confecţionate din metal cu grosimea de 4-5 mm şi lungi de
25-30 cm. La un capăt sunt ascuţite pentru a se înfige în pământ, iar la celălalt
capăt au o îndoitură inelară. O garnitură completă are 11 fişe şi 2 inele.
c) Dinamometrele – se folosesc la măsurarea forţei de întindere a panglicii.
Ruleta - se foloseşte în măsurătorile de amănunt, la măsurarea înălţimii
semnalelor, a aparatelor în staţie, în construcţii pentru diverse lucrări mici. Este
confecţionată dintr-o panglică de metal sau pânză, ce are următoarele lungimi: 2; 5;
10; 20 m, iar lăţimea de 1-1,5 cm şi se rulează în interiorul unei cutii metalice sau
de piele. Panglica metalică sau de pânză este gradată în metri, decimetri, centimetri
şi milimetri.
2.3. Verificarea, etalonarea și compararea panglicilor și ruletelor.
Înainte de folosire, orice instrument de măsurare trebuie verificat și etalonat.
Ca verificare generală se au în vedere următoarele:
- verificarea aspectului exterior al benzii și starea diviziunilor;
- verificarea prinderii inelului de întindere în capătul panglicii;
- verificarea integrității benzii, ca aceasta să nu fie fisurată sau ruptă.
Ruletele și panglicile au lungimea nominală numai la o anumită temperatură
și forță de întindere. Toate panglicile de oţel sunt etalonate la temperatura de 15 0 –
200 C şi sub o întindere de 5 kg forţă.
Etalonarea este operațiunea de verificare riguroasă a diviziunilor benzii cu
un etalon oficial, stabilindu-se abaterile față de valorile nominale înscrise pe bandă.
Etalonarea se face în ateliere specializate autorizate de Metrologie, pe baze
speciale de etalonare, stabilindu-se în raport cu originea 0 a benzii, lungimea reală,
în dreptul diviziunilor marcate pe bandă. În urma acestei operațiuni se întocmește
un buletin de etalonare a benzii.

12
 Compararea panglicilor și ruletelor se poate face și în timpul măsurătorilor,
folosind comparatoare de teren. Comparatorul se realizează pe un teren orizontal,
folosind o panglică etalonată, are reperii așezați la distanța de 50 m și sunt marcați
pe teren prin borne de beton.
Se mai poate face o comparare a panglicilor una față de cealaltă, la aceiași
temperatură și cu aceiași forță de întindere.
2.4. Instrumente foarte precise
În această categorie de instrumente intră:
- firul invar;
- riglele geodezice.
Firul invar – este confecţionat dintr-un aliaj de 64% oţel şi 36% nichel, cu
un coeficient de dilatare practic neglijabil. Principiul de construcţie are la bază,
faptul că un fir relativ subţire şi practic inextensibil, sprijinit la cele două capete ale
sale sub tensiune egală şi constantă, are o lungime a corzii constantă.
Lungimea firului este de obicei de 24 m, prevăzut la capete cu câte o riglă
gradată milimetric, de 82 mm lungime, având marcate pe ele reperele (zerourile)
care indică lungimea de etalonare a firului.
Pentru măsurarea distanţelor el este susţinut de următoarele anexe: două
trepiede cu scripeţi şi cu două greutăţi de câte 10 kg pentru întindere, două trepiede
cu reperi mobili pentru marcarea şi citirea diviziunilor de pe riglete, o lunetă pentru
alinierea picheţilor şi a firului, o nivelă pentru nivelmentul fiecărui panou şi un
gabarit de oţel pentru pichetarea traseului.
Întinderea uniformă a firului se face cu cele două greutăţi care se atârnă la cele
două capete, cu ajutorul unor scripeţi fixaţi pe trepied (fig. 3).
Aliniamentul care se măsoară, se jalonează în prealabil cu teodolitul sau
luneta şi se pichetează cu ţăruşi din 24 în 24 m, folosind firul sau panglica de oţel.
Precizia de măsurare cu acest instrument este de 1 mm la 1.000 m.

13
 Fig. 3. Firul invar
Riglele geodezice – au lungimea de 5 m cu secţiunea de 4-5 cm,
confecţionate din lemn de pin, impregnat cu ulei de in fiert sau din lemn de mahon,
divizată în decimetri cu ţinte şi în metri cu vopsea alb – negru (fig. 4). Pentru
terenurile înclinate sunt însoţite de o riglă cu picior care asigură măsurarea
distanţelor la orizontală şi determinarea diferenţelor de nivel.

Fig. 4. Rigla geodezică

2.5. Tehnica măsurării directe a distanţelor
Pentru măsurarea distanţelor trebuie să ţinem seama de anumite principii ca:
1) Instrumentele să fie verificate şi să fie admise în lucru numai dacă se
încadrează în limitele toleranţei constructive.
2) Traseul pe care se face măsurarea trebuie să fie curăţit de buruieni,
mărăcinişuri, bolovani, pietre mari sau culturi.
3) Terenul să fie accesibil cu piciorul şi să fie stabil.
4) Măsurarea să urmărească cât mai fidel aliniamentul, să nu se măsoare în
zig-zag. În acest sens se jalonează aliniamentul de măsurat amplasându-se cât mai
multe jaloane.

14
 5) Pe terenurile înclinate, măsurarea se va face fie la orizontală, fie înclinat,
pe versant, făcându-se apoi calcule de reducere la orizontală.
Pentru a se realiza măsurarea unui aliniament în bune condiţii, echipa de
lucru este formată dintr-un operator şi două ajutoare. Echipa desfăşoară panglica
de pe inel cu atenţie pentru a nu se forma bucle şi se va amplasa pe direcţia
aliniamentului. Ajutoarelor li se repartizează instrumente anexe, şi anume:
ajutorului din faţă, inelul cu fişele, un întinzător şi dinamometru, iar celui din spate
un inel pe care se vor aduna fişele şi un întinzător. Cei care lucrează se amplasează
pe aliniamentul de măsurat, care în prealabil a fost jalonat, primul ţinând un capăt
al panglicii cu reperul în dreptul ţăruşului de unde se începe măsurarea, al doilea se
aliniază pe traseu, după indicaţiile operatorului. După ce s-au stabilit pe aliniament,
lucrătorul al doilea întinde de panglică uitându-se la gradaţia dinamometrului şi
înfige o fişă în dreptul reperului panglicii. Se eliberează panglica de către
lucrătorul din spate şi aceasta va fi trasă pe aliniament de lucrătorul din faţă.
Operaţia se repetă până când se termină lungimea aliniamentului, iar lucrătorul din
spate adună fişele şi pe baza acestora, se stabileşte lungimea aliniamentului, din
următoarea relaţie:
D = L x n + r, în care:
D = distanţa măsurată în m;
L = lungimea panglicii în m;
n = numărul fişelor înfipte pe aliniament;
r = restul distanţei de la ultima fişă până la ţăruş sau bornă;
După ce s-a măsurat distanţa pe teren, aceasta trebuie redusă la orizontală,
deoarece pe planuri sau hărţi aceasta se reprezintă numai sub această formă.
D0 = Di x cos i sau
D0 = Di x sin z, în care:
D0 = distanţa orizontală;

15
 Di = distanţa înclinată;
i = unghiul de înclinare al terenului;
z = unghiul zenital.
2.6. Erorile la măsurarea directă a distanţelor
Distanţele se măsoară de trei-patru ori, pentru a avea certitudinea unei
măsurători corecte. După aceea se face media măsurătorilor, care ne dă media cea
mai probabilă a distanţelor. Diferenţa dintre valorile celor patru măsurători, nu
trebuie să fie mai mare decât ordinul cm. Măsurătorile eronate cu abateri mai mari
de la şirul de valori obţinute se vor elimina. În tehnica topografică se constată
totuşi că se obţin greşeli şi erori.
Greşelile - sunt imprecizii mari datorate neatenţiei operatorului, ca de
exemplu pierderea unei fişe, citirea greşită pe panglică a distanţei e.t.c., fapt ce
conduce la repetarea măsurătorii.
Erorile (diferenţa dintre valoarea unei mărimi rezultată din măsurare şi o
valoare de referinţă, de precizie superioară primei valori) pot fi de două feluri:
sistematice şi accidentale.
Erorile sistematice se datorează unor cauze permanente, care acţionează în
mod constant, după legi mai mult sau mai puţin cunoscute. De exemplu, folosirea
unei panglici cu lungimea efectivă de 50 m, dar care din construcţie are lungimea
reală de 50,05 m. Aceste erori sistematice se elimină prin următoarele calcule:
- corecţia de etalonare (Ce) este dată de relaţia:
D
Ce = - E , unde:
L
E = eroarea de etalonare, în mm;
D = distanţa măsurată, în m;
L = lungimea panglicii de oţel, în m.
- corecţia de temperatură (Ct) este dată de relaţia:

16
 t 0  200 C D
Ct =   3mm , în care:
5 50
Ct = corecţia de temperatură în mm, pentru panglica de 50 m;
t0 = temperatura la care s-a făcut măsurarea;
200 C = temperatura de etalonare;
3 mm = modificările suferite de panglică pentru fiecare 50C.
- corecţia de întindere (Ci) se calculează cu următoarea formulă:
1000
Ci = L (F - Fe), în care:
ES
E = modulul de elasticitate al oţelului, în kgf/cm2;
S = secţiunea panglicii, în cm2;
L = lungimea panglicii în m;
F = forţa de întindere a panglicii la măsurarea în kg f;
Fe = forţa de întindere a panglicii la etalonare în kg f.
Erorile accidentale - sunt abateri care influenţează într-un mod întâmplător,
cu cantităţi mici, dar apreciabile în total, în plus sau în minus şi care nu se pot
elimina. Ca erori accidentale putem avea: neverticalitatea fişelor, grosimea fişelor,
frecarea neuniformă a panglicii de sol în timpul întinderii, întinderea inegală,
vântul şi temperatura.
Precizia măsurării directe a distanţelor
Toleranţa admisă la măsurarea directă a distanţelor, între două măsurători
efectuate în teren şes cu panta până la 5g, este dată de formula:
3
 (0,0045  D   D)
T= 7500 , pentru extravilan;

T=  0,003  D , pentru intravilan.

Pentru terenurile cu panta între 5g - 10g, toleranţa de mai sus se majorează cu
35%, între 10 - 15g cu 70%, iar la panta peste 15g cu 100%.

17
 Capitolul 3

INSTRUMENTE ŞI APARATE PENTRU

MĂSURAREA UNGHIURILOR ȘI DISTANȚELOR PE CALE
INDIRECTĂ

3.1. Principiul măsurării unghiurilor

Pe teren dintr-un punct pot fi duse vize în toate direcţiile şi sub diferite
înclinări, obţinându-se trei feluri de unghiuri, ce caracterizează fiecare viză dusă şi
anume:
- unghiuri orizontale, rezultate din deschiderea a două planuri verticale ce
trec prin direcţia aleasă (fig. 5. a);
- unghiuri verticale, rezultate din înclinarea vizei faţă de planul orizontal
(fig. 5. b);
- unghiuri de orientare, măsurate de la direcţia nordului magnetic (geografic)
până la viza dusă, în sensul acelor de ceasornic (fig. 5. a).

Fig. 5. (a,b) Principiul măsurării unghiurilor

Din figura (5. a) se observă că între deschiderea planului vertical 1-2 şi 1-3,
s-a format un unghi notat cu , acesta este un unghi orizontal. Tot din această
figură, se observă că între direcţia nordului "N" şi planurile verticale 1-2 şi 1-3 se

18
formează două unghiuri θ1-2 şi θ1-3, care sunt unghiuri de orientare. Unghiul format
între nordul magnetic (omega) şi nordul geografic (θ) se numeşte declinaţie
magnetică (  ).
Din figura alăturată (5. b), se poate observa că între planul orizontal 1-3 şi
planul înclinat 1-2, se formează două unghiuri notate cu Z şi i, care sunt unghiul
zenital "Z" şi unghiul de înclinare "i".
Unghiul zenital (Z) este unghiul format între verticala locului dată de firul de
plumb şi planul înclinat 1-2, iar unghiul de înclinare (i) este unghiul format de
planul orizontal 1-3 cu planul înclinat 1-2.
3.2. Clasificarea aparatelor de măsurat unghiuri
Aparatele folosite pentru măsurarea unghiurilor se numesc goniometre.
După precizia lor acestea se împart în:
1. Instrumente simple cu ajutorul cărora se măsoară unghiuri orizontale fixe.
Se cunosc sub denumirea de echere.
2. Goniometre simple - permit înregistrarea unghiurilor numai într-un singur
plan (orizontal sau vertical). Din această categorie fac parte: grafometrul,
pantometrul, busola topografică, busola geologică, eclimetrul.
3. Goniometre complexe - permit înregistrarea unghiurilor în ambele planuri
(orizontal şi vertical). Din această categorie fac parte, tahimetrele, teodolitele şi
staţiile totale.
Aparatele simple sau complexe, pot fi înzestrate cu o busolă sau declinator
cu ajutorul cărora se pot măsura unghiurile de orientare.
3.3. Echerele: părţi componente, mod de lucru, operaţii pe teren,
precizie
Aceste instrumente sunt foarte simple, atât constructiv cât şi în modul lor de
folosire pe teren, la parcelare, la pichetare, la ridicări şi coborâri de perpendiculare.
În funcţie de tipul constructiv, echerele se clasifică astfel:

19
 a) echere improvizate;
b) echere mecanice sau arpentor;
c) echere cu oglinzi sau cu reflexie;
d) echere cu prisme.
a) Echerele improvizate
Un astfel de instrument este construit din trei scânduri lungi de 3, 4, 5 m şi o
lăţime de 4-6 cm, aşezate astfel încât să formeze un triunghi dreptunghic (fig. 6).

4m
5m

3m
Fig. 6. Echerul sub formă de triunghi dreptunghic
Pentru ridicarea unei perpendiculare cu aceste echere, se aşează una din
catetele triunghiului pe aliniamentul ales şi cu ajutorul unui jalon fixăm capătul
perpendicularei, pe cealaltă catetă în vârful triunghiului.
Echerul în formă de cruce este construit din două şipci, lungi de 80-100 cm
şi late de 6-10 cm, care sunt prinse perpendicular una pe cealaltă cu ajutorul unor
cuie (fig. 7).

Fig. 7. Echerul sub formă de cruce

20
 Pe acestea se trasează două perpendiculare, al căror capăt se materializează
prin intermediul unor cuie. În timpul lucrului, echerul se amplasează pe un jalon
sau o tijă din lemn.
Pentru a putea fixa şi unghiurile de 450 (50g), se recomandă construirea unei
planşete rotunde sau pătrate cu latura de 60-80 cm, pe suprafaţa căreia se vor trasa
perpendiculare (fig. 8).

Fig. 8. Planșeta topografică

b) echerele mecanice sau arpentor
Echerele sunt construite din tablă de alamă având forma de cilindru, prismă
octogonală, sferă sau trunchi de con.
Au diametrul de 8,0 - 10,0 cm şi înălţimea de 20-30 cm. La partea inferioară
se termină cu o ambază tronconică, care-i permite să fie fixat pe un suport
oarecare. Pe feţele laterale se află nişte fante (orificii) numite pinule.
Aceste pinule sunt aşezate astfel încât să formeze patru planuri de vizare,
două câte două perpendiculare între ele. Dintre aceste pinule, patru sunt mai mari
având pe mijloc un fir de păr şi se numesc pinule obiectiv. Celelalte patru au
lăţimea mai mică 0,1- 0,3 mm şi sunt denumite pinule ocular (fig. 9).

21
 Fig. 9. Echere mecanice
Cu ajutorul echerului arpentor se pot ridica şi coborî perpendiculare pe
aliniamente date. Pentru aceasta se aşează tija şi echerul în punctul din care dorim
să ridicăm perpendiculara şi vizând printr-o pereche de pinule, pe aliniamentul de
bază, vom prinde în planul de vizare, jaloanele de pe acest aliniament.
Se va viza prin pinulele perpendiculare un jalon, pe care-l ţine un ajutor de
operator, dirijându-l până când jalonul se va suprapune peste firul de păr.
c) Echerul cu două oglinzi
Este compus dintr-o montură metalică de forma literei "V", având
deschiderea de 50g. Pe laturile acestei monturi se află aşezate câte o oglindă, în aşa
fel încât pe deasupra lor să se poată construi o ferestruică, prin care să se vizeze
jalonul.
Montura metalică se termină cu un mâner de care se poate lega un fir cu
plumb pentru materializarea punctului de staţie (fig. 10).

Fig. 10. Echerul cu două oglinzi

22
 Pentru a ridica o perpendiculară, se deplasează cu echerul pe un aliniament
dat A-B, pe care prindem imaginea celor două jaloane în oglinzi, iar dintr-un punct
de pe aliniament dirijăm un ajutor de operator, privind prin ferestruica aflată
deasupra oglinzii, astfel încât să se vadă în acelaşi timp suprapuse, jaloanele din
punctele A şi B cu jalonul pe care-l are ajutorul de operator. Dacă aceste imagini
sunt suprapuse, atunci se va obţine un aliniament perpendicular pe aliniamentul A-
B.
d) Echerele cu prisme
1. Echerele cu o prismă triunghiulară - acest tip de echere au o prismă de
forma unui triunghi dreptunghic, cu faţa ipotenuzei argintată şi a catetelor
neacoperite. Această prismă este fixată într-o carcasă de ebonită.
Din poziţia acestuia faţă de aliniament apar două cazuri:
- când între raza incidentă (care pătrunsă în prismă suferă o singură reflexie
totală) şi raza emergentă se formează un unghi de 100g, rezultând o imagine
mobilă, necorespunzătoare pentru trasări de perpendiculare.
- când între cele două raze, prin fenomenul de dublă reflexie totală rezultă un
unghi drept, cu o imagine fixă. Acest al doilea caz se realizează când ipotenuza
prismei se află în poziţie paralelă cu aliniamentul.
2. Echerul cu două prisme pentagonale - se compune din două prisme
pentagonale suprapuse, care au câte două feţe perpendiculare şi neacoperite, iar
celelalte feţe argintate şi acoperite. Aceste prisme sunt fixate într-o carcasă din
ebonită, cu o deschidere comună pentru câte o faţă neacoperită a lor, acestea fiind
spre dreapta la prisma de jos şi spre stânga la prisma de sus. La echerul Zeiss, cu
două prisme pentagonale în locul firului cu plumb, este prevăzută o tijă metalică
(fig. 11).
Pentru ridicarea unei perpendiculare, echerul se aşează cu tija cu plumb
deasupra punctului din care dorim să ridicăm perpendiculara, se îndreaptă pe

23
aliniament încât imaginea jalonului din A, aflat în dreapta, să fie văzută în prisma
de jos, iar în prelungirea acesteia, în prisma de sus, se află imaginea jalonului din
B, aflat în stânga.

Fig. 11. Echerul cu două prisme pentagonale

Privind pe deasupra echerului, se dirijează un ajutor de operator astfel încât
acesta să fixeze un jalon, în prelungirea imaginilor A şi B din prisme (fig. 12).

Fig. 12. Principiul echerului cu două prisme pentagonale

Dacă dorim să coborâm o perpendiculară, prin mişcări corespunzătoare se
aşează echerul pe aliniament, aducând în prelungire imaginile din prisme, ale celor
două jaloane din punctele A şi B de pe aliniament, cu imaginea jalonului din
punctul de unde dorim să coborâm perpendiculara, astfel încât dacă privim pe
deasupra echerului, cele trei imagini să fie situate pe aceiaşi linie în plan vertical.

24
 3.4. Goniometre simple
Instrumentele din această grupă se caracterizează prin faptul că, permit
înregistrarea unghiurilor numai într-un singur plan: orizontal sau vertical.
a) Grafometrul - este un instrument de tip vechi, alcătuit dintr-un semicerc şi
o riglă alidadă, care are o rotaţie concentrică faţă de cerc şi este prevăzută cu
verniere pentru citirea unghiurilor la cele două extremităţi.
Atât rigla, cât şi cercul dispun la extremităţi de pinule duble ocular şi
obiectiv, pentru vizarea directă a semnalului topografic. Aparatul se instalează pe
un trepied simplu de lemn.
b) Pantometrul - este un aparat format din doi cilindri coaxiali suprapuşi
(fig. 13). Cilindrul superior, mai mic, poartă pe el un cerc alidad prevăzut cu
verniere, pentru înregistrarea unghiurilor. Cilindrul inferior, mai mare dispune de
un cerc gradat sau limb, divizat în grade. Vizarea se face prin pinulele duble
prevăzute în pereţii celor doi cilindri, în dreptul reperelor de citire. Aparatul
dispune de o mişcare generală (se rotesc ambele cercuri solidar) şi o mişcare
înregistratoare sau alidadă (când se roteşte numai cercul alidad). Pantometrul se
fixează pe o tijă din lemn.

Fig. 13. Pantometrul

25
 c) Busola topografică - este în formă pătratică de dimensiuni mari, fiind
prevăzută cu un vizor special cu pinule. Cercul busolei topografice trebuie să fie
gradat în sens invers sensului de mişcare al acelor ceasornicului, cu scopul de a
permite înregistrarea directă a orientărilor, prin citiri făcute în dreptul acului
magnetic. Busola se instalează pe un trepied.
d) Busola geologică - este de dimensiuni mai mici şi poate fi purtată în
buzunar. Ea serveşte la ridicări expeditive (sumare), în cadrul diverselor discipline
(geomorfologice, geologie, botanică, pedologie e.t.c.) şi pentru orientare, în
general. Este formată dintr-o cutie metalică pătrată, care închide cercul gradat şi
cercul magnetic.
Tot în interiorul cutiei se află un clinometru cu ajutorul căruia se poate
înregistra unghiul de pantă al terenului. Vizorul se află în exteriorul cutiei şi este
prevăzut cu pinule. Pe una din laturile busolei se află o riglă gradată pentru
reducerea la scară.
e) Eclimetrul - este un instrument independent, care serveşte la înregistrarea
unghiurilor de pantă. Există mai multe tipuri de eclimetre: unul este eclimetrul
Geoinstrument, format dintr-un tambur gradat aşezat în poziţia orizontală a
reperului. Pentru obţinerea unghiului vertical se vizează în punctul opus al pantei
cu ajutorul vizorului.
Prin înclinarea instrumentului, în raport cu panta, se înregistrează pe
tamburul gradat valoarea unghiului de pantă.
Eclimetrul produs de firma Freiberger Parazision Mechaniot are
caracteristici diferite (fig. 14).

Fig. 14 Eclimetrul Freiberger

26
 El este înzestrat cu o nivelă cilindrică care-i permite menţinerea liniei
orizontale, ca linie de bază.
Cu ajutorul unui vizor telescopic se obţine înclinarea liniei de pantă, faţă de
orizontala indicată de nivelă, iar apoi se citeşte la un dispozitiv de înregistrare
prevăzut cu vernier, valoarea unghiului în grade sexagesimale. Eclimetrul
Freiberger este folosit direct în mină.
3.5. Goniometre complexe
Din această categorie fac parte: tahimetrele şi teodolitele. Acestea sunt
aparate moderne prevăzute cu lunetă şi cu posibilitatea de a înregistra unghiuri în
ambele planuri: orizontal şi vertical. Ele sunt înzestrate cu dispozitive perfecţionate
de citire, care le asigură precizii bune şi foarte bune.
3.5.1. Tahimetrul - teodolit
Teodolitul este un instrument care servește atât la măsurarea direcțiilor
orizontale spre două sau mai multe puncte din teren, cât și a înclinării acestor
direcții.
Teodolitul poate fi considerat o combinație dintre un goniometru folosit
pentru măsurarea direcțiilor orizontale și un eclimetru folosit la măsurarea
înclinării acestor direcții
Acest aparat este format dintr-o ambază, în care se fixează aparatul şi din
corpul aparatului propriu - zis.
La ambază se deosebesc: - 3 şuruburi de calare, o placă de bază arcuită şi
corpul triunghiular al ambazei. Ambaza se ataşează la trepied, prin intermediul
unui şurub de fixare care se înşurubează în placa de bază.
Aparatul propriu - zis, dispune de trei axe şi anume: - axa principală sau
verticală, în jurul căreia se roteşte întregul aparat, axa secundară sau orizontală,
pe care se montează luneta aparatului şi axa optică a lunetei. Cele trei axe prin
construcţie se întâlnesc în acelaşi punct, sub un unghi de 100 g. Piesele aparatului

27
sunt montate pe axa principală şi pe axa secundară, constituind cele două părţi
componente ale tahimetrului.
Partea inferioară a aparatului este formată din două cercuri concentrice, care
se rotesc în jurul axei principale şi anume: cercul gradat sau limbul şi cercul alidad.
În timpul măsurării direcțiilor orizontale, limbul rămâne fix, iar alidada, care
susține indicii de citire, se rotește în jurul axei comune-mișcare înregistratoare.
Teodolitele optico-mecanice au cercurile gradate din sticlă, prezentând
următoarele avantaje:
- gradațiile pe sticlă sunt mai rezistente și mai contrastante;
- gravarea diviziunilor se face fotomecanic, asigurându-se o precizie ridicată
la gradarea cercurilor;
- permite centralizarea citirilor într-un singur microscop.
Cercurile pot fi gradate sexagesimal sau centezimal, iar sensul cifrării este
orar.
Pentru măsurarea corectă a unghiurilor orizontale limbul trebuie să fie
orizontal și să rămână fix, iar alidada cu indicii de citire trebuie să fie centrică cu
cercul gradat și să execute mișcări de rotație în jurul axei comune.
Cercul vertical serveşte la înregistrarea unghiurilor verticale. El se
construiește din același material ca și cercul orizontal iar modul de gradare se face
asemănător.
Pentru a măsura unghiuri verticale, cercul vertical gradat (limbul) trebuie să
se rotească solidar cu luneta în jurul axei secundare a teodolitului, iar linia ce
unește indicii de citire trebuie să fie într-un plan orizontal sau vertical.Cercul
vertical este astfel montat încât linia ce unește gradațiile 0 g - 200g să se găsească în
același plan cu axa de vizare a lunetei.
Cercul vertical trebuie să îndeplinească următoarele condiții constructive:
- să fie centric cu axa secundară a teodolitului;

28
 - limbul trebuie să se rotească solidar cu luneta;
- cercurile să se găsească într-un plan vertical paralel cu axa principală a
teodolitului;
- linia 0g - 200g să se afle în același plan cu axa de vizare a lunetei.
Aproape toate teodolitele oferă posibilitatea măsurării unghiurilor zenitale,
indicii de citire fiind dispuși într-un plan vertical, iar verticalizarea acestora este
asigurată prin nivele sau prin compesatoare care asigură verticalizarea automată a
indicilor de citire.
Furca aparatului este o piesă în forma literei U sau V, prinsă pe alidadă,
făcând corp comun cu aceasta şi are rolul de a susţine axul secundar. Pe furcă se
găsesc o serie de accesorii ca: busola, pârghii, şuruburi de presiune pentru mişcări
generale şi micrometrice. La aparatele moderne, braţele furcii sunt goale în
interior, permiţând unei raze de lumină prinsă pe oglindă, să treacă şi să parcurgă
cu ajutorul unei prisme ansamblul limb şi cercul vertical şi să se asigure citirea
centralizată a celor două unghiuri: vertical şi orizontal.
Nivelele- sunt dispozitive pentru calare şi ele pot fi: sferice şi cilindrice (fig.
15 a,b).

Fig. 15. Tipuri de nivele

Nivela cilindrică este formată dintr-o fiolă umplută cu eter, pe care sunt
marcate reperele, prin mai multe gradaţii liniare. Aceasta servește la calarea fină a
instrumentului.
Nivela sferică este formată dintr-o fiolă de sticlă, având partea superioară
sub formă de calotă sferică. Fiola este umplută cu eter sau alcool și este închisă

29
ermetic. Ea este inclusă într-o cutie metalică de protecție care este prinsă cu trei
șuruburi de suport
Schema de principiu a teodolitului

Fig. 16. Schema de principiu a teodolitului

1 - ambaza;
2 - şuruburi de calare;
3 - placa de bază;
4 - şurub micrometric pentru mişcarea în plan orizontal;
5 - şurub micrometric pentru mişcarea în plan vertical a lunetei;
6 - buton pentru obturarea citirii la cercul vertical;
7 - pârghii pentru blocarea mişcării în plan orizontal şi vertical;
8 - furca aparatului;
9 - complexul limb (format din cercul gradat şi alidad);
10 - eclimetrul;
11 - luneta;
12 - axul secundar al aparatului;
13 - axul principal al aparatului.

30
 14 - oglinda aparatului.
Luneta - teodolitului este un dispozitiv optic, care servește în principal
pentru vizarea obiectelor din teren care se văd clare și mărite.
Luneta este modernă de tip analitic, formată din două tuburi: obiectiv şi
ocular.
Obiectivul lunetei are funcția de a forma imaginea obiectelor vizate. El este
un sistem optic convergent și acromatic, format din cel puțin două lentile, o lentilă
biconvexă și o lentilă concav-convexă. Lentilele pot fi lipite între ele sau să fie
montate în tubul obiectiv la anumite distanțe între ele (fig. 17).

Fig. 17. Luneta topografică

Obiectivele instrumentelor geodezice au distanța focală cuprinsă între 100-
700 mm.
La obiectivele clasice lentilele sunt dispuse astfel încât să înlăture aberația
de sfericitate și aberația cromatică.
La lunetele de construcție modernă se folosesc teleobiective, care permit
construirea unor lunete de dimensiuni mici, dar cu o putere de mărire foarte mare.
Acestea sunt formate dintr-un grup de 2 sau 3 lentile anterioare și una sau două
lentile posterioare, care servesc și la focusare.
Reglarea lunetei se face de la ocular şi de la manşonul de focusare numit
moletă. De la ocular se reglează claritatea firelor reticulare, prin rotire, în funcţie
de dioptriile fiecărei persoane. Această operaţie se face o singură dată la începutul
vizărilor dintr-o staţie.

31
 De la moleta de focusare (cremalieră) se acţionează asupra lentilei analitice,
care culisează în interiorul tubului obiectiv, obţinându-se claritatea imaginii.
Operaţia se efectuează pentru fiecare vizare în parte, în două etape:
- se îndreaptă luneta spre un fond deschis și se rotește de ocular până când
imaginea firelor reticulare este clară, iar firele sunt bine conturate;
- se îndreaptă luneta spre obiectul din teren și se acționează de manșonul de
focusare, până ce imaginea obiectului din teren este clară.
Mişcarea lunetei este asigurată, ca şi celelalte două mişcări de la partea
inferioară a aparatului, de un şurub de fixare şi unul micrometric. Şurubul de fixare
serveşte la blocarea mişcării în plan vertical a lunetei, iar cel micrometric, la
acţionarea sa lentă pe o amplitudine limitată.
3.5.2. Dispozitive de înregistrare a unghiurilor
Diviziunile înscrise pe cercul orizontal şi vertical se pot citi cu ajutorul a
două tipuri de dispozitive şi anume:
a) Mecanice – din această grupă face parte vernierul.
b) Optice – folosind în acest sens, microscoape paralele cu lunetă, prevăzute
cu fir (reper), cu scăriţă, cu tambur şi reticul mobil.
Vernierul este un dispozitiv metalic fixat, pe cercul alidad, la capetele unui
diametru trasat pe o direcţie oarecare, format din “n” diviziuni ce corespund n-1
diviziuni elementare ale cercului sau riglei gradate.
Tahimetrele dispun de două verniere, diametral opuse la cele două cercuri
(orizontal şi vertical).
Vernierul circular este un dispozitiv alcătuit dintr-un sector de cerc, divizat
care circulă în lungul cercului gradat, permiţând subdivizarea celei mai mici
diviziuni de cerc (fig. 18).

32
 Fig. 18. Vernierul circular
Principiul vernierului se bazează pe inegalitatea de mărime între gradaţiile
de pe cerc şi cele de pe rigletă. Ele se află în raportul dat de relaţia:
n · b = (n-1) a
în care:
a = valoarea celei mai mici diviziuni de pe cerc;
b = mărimea unei diviziuni de pe rigletă (vernier);
n = numărul total de diviziuni de pe rigletă.
Pentru a putea face o citire la vernierul unui aparat este necesar să
cunoaştem în prealabil precizia acestuia.
Precizia vernierului – se află în primul rând sistemul de gradaţie al cercului,
de la acest aparat. Pentru aceasta se urmăresc diviziunile sale în sensul acelor de
ceasornic: pot fi 3600 (sexagesimal) sau 400g (centezimal). După aceea se
determină valoarea celei mai mici diviziuni de pe cercul gradat, adică (a) – prin
numărarea diviziunilor din intervalul fiecărui grad.
1g 100 c
a=   25 c .
4 4

După aceea se numără diviziunile totale de pe vernier şi se înlocuiesc datele

în formula preciziei:
a 25 c
p=   1c .
n 25 c

33
 Citirea vernierului – după fixarea mişcării înregistratoare se citeşte pe cerc
în sensul acelor de ceasornic, valoarea diviziunilor depăşite de reperul zero al
vernierului. Apoi se citeşte pe vernier, în acelaşi sens, numărul diviziunilor până la
coincidenţă cu o diviziune de pe cerc. Numărul de diviziuni de pe vernier se
multiplică cu valoarea preciziei, iar rezultatele obţinute se adaugă la citirea făcută
anterior pe cerc.
- citirea pe cerc _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 348g50c
- citirea pe vernier (21 div. X) _ _ _ _ _ 21c
- citirea totală _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 348g71c
Microscopul cu scăriţă. Este un dispozitiv, construit dintr-un microscop cu
puterea de mărire de 30 -50X, prevăzut în interior cu o lamelă gradată numită scală
sau scăriţă, care se suprapune în câmpul microscopului cu imaginea diviziunilor de
pe cerc. Condiţia de construcţie este următoarea: lungimea scăriţei să se cuprindă
exact între spaţiul dintre două diviziuni de cerc, iar sensul de gradare al acestuia să
fie invers faţă de sensul diviziunilor de pe ax.
Microscopul cu citire centralizată – acest tip de microscop este adaptat la
tahimetrele – teodolitele, construite în ultimii 30-40 de ani. El este montat lângă
corpul lunetei, permiţând citirea simultană la cele două cercuri pe ecrane separate.
Imaginile sunt preluate de către un fascicul de lumină, de pe cercurile de sticlă ale
aparatului şi aduse în câmpul microscopic. Imaginile de pe cerc se suprapun cu
scăriţa gradată pe o lamelă în tubul microscopului.
Microscopul ataşat tahimetrelor, are un sistem de gradaţie al cercului şi al
scăriţei, practic standardizat. La aparatele firmei Zeiss, cercul este divizat şi scris
din grad în grad, iar scăriţa este la rândul său împărţită în 100 diviziuni.
Precizia se obţine astfel:
a 1g 100 c
p=    1c ; cu posibilitatea de aproximare de 10cc.
n 100 100

34
 Citirea la microscopul cu scăriţă centralizată se face după aceleaşi reguli ca
la tipul cu citire directă (fig. 19).

Fig. 19. Microscopul cu citire centralizată

- citirea la cercul orizontal
HZ = 239g89c
- citirea la cercul vertical
V = 98g50c
Microscopul cu micrometru optic – acest microscop este divizat în 500 părţi
şi mişcarea sa acţionată de la un tambur exterior, corespunde unei curse de 10 c.
Imaginea diviziunilor de la micrometru apare pe un mic ecran în câmpul
microscopului, iar precizia sa rezultă din relaţia:
10 c 1.000 cc
p=   2 cc .
500 500

Citirea la microscopul optic se face în două părţi succesive ale imaginii din
câmpul microscopului.
În prima poziţie A, după vizarea semnalului topografic, se citeşte pe ecranul
mare la microscop valoarea gradelor şi fracţiunilor de grad (a câte 20 c), până la
reperul fix marcat pe câmpul microscopului. Citirea se face pe sectorul de cerc
superior, cu cifrele în poziţie normală (fig. 20).

35
 Fig. 20. Citirea la microscopul cu micrometru optic
În a doua poziţie B, se face mai întâi suprapunerea diviziunilor de sus cu
cele de jos, prin rotirea tamburului exterior. După aceasta se realizează citirea la
microscopul optic, în ecranul mic, valoarea minutelor în partea stângă, iar a zecilor
de secunde în partea dreaptă şi a secundelor care se numără, ţinând seama că
precizia este de 2cc.
Valoarea citită la microscop se adaugă la citirea înregistrată la cercul gradat,
pe ecranul mare.

Citirea se face astfel:

- citirea pe cercul gradat _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 80g + 40c (2x20c)
- citirea pe micrometru _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3c + 66cc (60cc +06cc)
- citirea totală _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 80g 43c 66cc.
Accesoriile sunt:
- o busolă sau declinatorul care se fixează provizoriu pe unul din suporţii
axului secundar şi serveşte la măsurarea unghiului de orientare.
- firul cu plumb este o greutate de formă conică sau cilindroconică, care se
atârnă sub ambază, cu ajutorul unei sfori, permiţând centrarea aparatului.
- trepiedul aparatului este un dispozitiv anexă al oricărui aparat topografic.
El este compus din trei picioare de lemn extensibile (sau telescopice), armate la
bază prin saboţi metalici, pentru fixarea în pământ. Capul trepiedului este

36
confecţionat din metal, constituind aşa numita platformă a trepiedului, pe care se
instalează aparatul.
3.6. Prezentarea unor tahimetre - teodolite
Având în vedere numărul mare de aparate construite în ultimul timp, ne
propunem să prezentăm cele mai perfecţionate existente în producţie.
3.6.1. Tahimetrul - teodolit Zeiss Theo 020 - este reprezentativ pentru
această grupă. El se fixează într-o ambază obişnuită, alcătuită din aceleaşi piese ca
la tahimetre (fig. 21).
Tahimetrul - teodolit este dotat cu cercuri gradate de sticlă, atât cel orizontal,
cât şi cel vertical, având ca dispozitiv de citire un microscop cu scăriţă centralizată.
Sistemul optic al acestui microscop este alcătuit dintr-o serie de lentile şi
prisme, care conduc imaginea de la cercuri în câmpul microscopic, montat lângă
corpul lunetei.
Pentru acest scop, fasciculul de lumină este introdus în aparat prin
intermediul oglinzii, care poate fi orientată după sursa de lumină.

Fig. 21. Teodolitul Theo 020 A

37
 1 - obiectivul lunetei; 2 - cleme pentru blocarea şi eliberarea mişcării
cercurilor; 3 - ocularul dispozitivului de centrare optică; 4 - şuruburi pentru
mişcarea cercurilor; 5 - ambaza; 6 - ocularul lunetei; 7 - oglindă pentru
introducerea luminii în aparat; 8 - clema pentru trecerea de la mişcarea generală la
cea de înregistrare; 9 - şurub de fixare a teodolitului în ambază; 10 - şurub de
calare.
Fasciculul este condus apoi, în mod diferenţiat, prin mai multe lentile şi
prisme triunghiulare la cele două cercuri ale aparatului pe care le străbate, culegând
astfel imaginea gradaţiilor.
Imaginile sunt apoi refractate de mai multe ori şi aduse, prin intermediul
unei prisme pentagonale împreună, în câmpul unui microscop cu scăriţă montat la
nivelul ocularului lunetei. În câmpul microscopului apar simultan citirile de la
ambele cercuri, jos cercul vertical, notat cu V şi sus cercul orizontal, notat cu Hz.
Precizia la acest dispozitiv este 1c, cu estimaţia de 25cc.
Mişcările în plan orizontal ale aparatului, generală şi înregistratoare, sunt
acţionate de un şurub micrometric şi de la o pârghie de fixare. Există însă un
dispozitiv special, prevăzut cu o clapă, care prin apăsare, face posibilă trecerea de
la mişcarea generală la cea înregistratoare şi invers. Aceste dispozitive asigură o
rapiditate în manevrarea aparatului şi o simplificare în modul de construcţie.
Mişcarea lunetei este asigurată de o pârghie fixată la extremitatea axului
orizontal şi de la un şurub micrometric aşezat sub aceasta. Punerea la punct a
lunetei se face de la un manşon (cremalieră) de focusare, montat în partea
anterioară a acesteia. Puterea sa de mărire este de 25 X, iar imaginea este inversată.
Aceste tahimetre – teodolite sunt prevăzute cu un eclimetru gradat cu reperul
zero pe direcţia verticală, iar diviziunile 100g – 300g pe linia orizontalei
eclimetrului permiţând înregistrarea unghiurilor zenitale (măsurate faţă de direcţia
verticalei locului).

38
 Eclimetrul aparatului are un dispozitiv de calare automată a reperelor 100 g –
300g, eliminându-se astfel şurubul de fină calare şi nivela eclimetrului.
3.6.2. Tahimetrul – teodolit Zeiss Theo 010 - este un aparat modern,
dispunând de câteva caracteristici. Mişcările în plan orizontal şi vertical sunt
acţionate de la pârghii separate şi şuruburi micrometrice, ca la tahimetrul Theo
020. Luneta aparatului este de construcţie originală, fiind de dimensiuni mici şi
prevăzută cu oglinzi speciale (principală şi de intercepţie) care fac posibilă
scurtarea vizei şi obţinerea unei puteri de mărire de 32 X. Luneta are un câmp
vizual de 1,20 şi poate fi rotită complet, în ambele sensuri.
Aparatul este prevăzut de asemenea, cu un dispozitiv de centrare optică şi cu
prismă specială pe eclimetru, prin care se obţine o imagine de contact.
Teodolitul Zeiss Theo 010 A este un aparat modern, înzestrat cu cele mai
noi dispozitive. Partea mecanică este construită pe baza schemei tahimetrului
teodolit Theo 020. Partea optică a aparatului este însă mult perfecţionată faţă de
teodolitele descrise mai sus (fig. 22).
Micrometrul optic al aparatului, construit după acelaşi principiu ca la
celelalte teodolite, prezintă o îmbunătăţire importantă la lectura citirilor. Aceasta se
face prin afişaj în ecrane separate pentru grade şi zeci de minute simplificând
lectura şi eliminând posibilele greşeli. În câmpul microscopului pot fi aduse, în
mod alternativ, imaginea cercului orizontal sau a celui vertical, prin rotirea unui
buton exterior.
Mişcările aparatului, la cercul orizontal şi la cercul vertical, sunt acţionate
prin aceleaşi mecanism cu pârghii şi şuruburi micrometrice coaxiale ca la aparatul
Theo 020 A.

39
 Fig. 22. Teodolitul Theo 010
1 – prisma nivelei de calare; 2 – moleta de focusare a imaginii; 3 – ocularul
lunetei; 4 – ocularul microscopului de efectuare a citirilor; 5 – nivela torică; 6 –
ambaza; 7 – şurubul de fixare a teodolitului în ambază; 8 – şurub de calare; 9 –
ocularul dispozitivului de centrare optică; 10 – obiectivul lunetei; 11 – rozeta
micrometrului optic; 12 - cleme pentru blocarea cercului orizontal şi vertical; 13 –
şuruburi pentru mişcarea cercurilor.
Ca şi alte teodolite, aparatul dispune de o mişcare independentă a limbului,
care se operează de un buton special. Luneta aparatului are o putere de mărire de
28 X, iar imaginea pe care o redă este neinversată.
Eclimetrul este înzestrat cu un dispozitiv de calare automată, care permite
orizontalizarea aproape instantanee a reperelor de 100g – 300g ale cercului vertical.
Unghiurile înregistrate la eclimetrul acestui aparat sunt unghiuri zenitale, măsurate
faţă de direcţia verticalei. Teodolitul este echipat, ca piese accesorii, cu o busolă
sau un declinator, pentru determinarea nordului magnetic.
3.7. Punerea în staţie a tahimetrelor: centrare, calare, punerea la punct
a lunetei

40
 Pentru a se putea efectua măsurarea cât mai corectă a unghiurilor şi
distanţelor trebuie să efectuăm următoarele operaţii:
a) centrarea aparatului în punctul de staţie;
b) calarea sau orizontalizarea aparatului;
c) punerea la punct a lunetei.
a) Centrarea aparatului în punctul de staţie – această operaţie constă în
amplasarea axului principal al aparatului, firul cu plumb şi punctul matematic al
bornei topografice pe aceiaşi linie verticală.
Centrarea se face:
mecanic – prin aşezarea aparatului deasupra punctului, având în vedere să se
respecte două condiţii de bază şi anume:
1 – platforma trepiedului să fie cât mai orizontală;
2 – firul cu plumb să cadă exact pe punctul matematic (la intersecţia dintre
cele două diametre).
Înainte de amplasarea aparatului pe punctul matematic se aduce platforma
aparatului la înălţimea pieptului operatorului.
Ca să se realizeze centrarea perfect, se aşează aparatul pe trepied, după care
se prinde de acesta prin intermediul şurubului pompă şi se asigură aparatului o
mişcare de translaţie pe trepied, până când se constată că firul cu plumb cade exact
pe punctul matematic.
optic – aparatele moderne, sunt prevăzute cu un microscop amplasat în
interior, prin care se poate urmări dacă se respectă condiţia ca: axul principal al
aparatului, firul cu plumb şi punctul matematic să se afle pe aceeaşi verticală. Dacă
se respectă această condiţie, punctul matematic se va afla în centrul optic al
microscopului, adică în cerculeţul gravat pe acesta.
b) Calarea sau orizontalitatea aparatelor – operaţia se face cu scopul de a
aşeza cercul orizontal al aparatului într-o poziţie perfect orizontală, iar axul

41
principal al aparatului care face corp comun cu cercul orizontal să se amplaseze
perfect vertical (fig. 23).

poziţia I poziţia II poziţia III

Fig. 23 Calarea aparatului
Calarea aparatului se face folosind cele 3 şuruburi de calare amplasate pe
ambază sub forma unui triunghi şi sunt dispuse la 1200 unul faţă de celălalt.
Realizarea acestei operaţii se face astfel: - se aşează nivela torică de pe furca
aparatului paralel cu două şuruburi de calare, după care se acţionează cu aceeaşi
intensitate de cele două şuruburi, dar în sens opus (folosind ambele mâini), până
când bula de aer apare între cele două repere de pe nivelă. După aceea se roteşte
aparatul cu 100g (deci nivela cilindrică are o poziţie perpendiculară, pe cea iniţială)
şi se acţionează cel de-al treilea şurub, până când şi în această poziţie bula de aer a
nivelei se găseşte între cele două repere.
Această operaţie se repetă de 2-3-4 ori, până când în ambele poziţii bula de
aer se menţine între reperele nivelei. Pentru a verifica dacă aparatul nu este
dereglat, în final se aşează nivela cilindrică (torică), paralel cu cele două şuruburi
de calare folosite, după care se roteşte luneta cu 200g (cap la cap) şi se observă
dacă bula de aer se menţine între reperele nivelei (dacă da, operaţia este perfectă).
Dacă nu se menţine, se face rectificarea aparatului eliminând jumătate din
eroare, prin acţionarea celor două şuruburi de calare, iar jumătate prin rectificarea

42
nivelei torice, ridicând de un capăt sau altul până când se aduce bula între cele
două repere.
c) Punerea la punct a lunetei – se face cu scopul de a se putea efectua citirea
corectă pe stadie şi vizarea corectă a semnalelor, acţionând asupra cremalierei sau
moletei, care se găseşte pe tubul obiectiv, până când imaginea este perfect clară şi
este formată în planul firelor reticulare.
Punerea la punct a lunetei, se face ori de câte ori se modifică distanţa de la
aparat până la stadie sau până la semnal. Claritatea firelor reticulare se realizează
din cremaliera tubului ocular, se face înainte de vizare, o singură dată şi nu de
fiecare dată când se modifică distanţa.

43
 Capitolul 4
METODE DE MĂSURARE A UNGHIURILOR
ȘI A DISTANȚELOR PE CALE INDIRECTĂ

4.1. Metode de măsurare a unghiurilor orizontale

Măsurarea unghiurilor orizontale se face prin intermediul a patru metode:
1 – metoda simplă;
2 – metoda turului de orizont;
3 – metoda repetiţiei;
4 – metoda reiteraţiei.
4.1.1. Metoda simplă
Această metodă este folosită în cazul unghiurilor singulare măsurate pentru
unele puncte de radiere răzleţe, sau pentru măsurarea unghiurilor interioare sau
exterioare ale drumuirilor, în cazul ridicărilor de suprafeţe mici de teren (fig. 24).

Fig. 24. Metoda simplă

Citirea unghiurilor se face în ambele poziţii ale lunetei:
a) cu eclimetrul în partea stângă, deci în poziţia normală (N);
b) cu eclimetrul în partea dreaptă a operatorului, deci în poziţie răsturnată
(R);

44
 Se consideră unghiul 1,O,2, al cărei valoare trebuie determinată. Pentru
aceasta în punctul O, se fixează aparatul, se centrează pe punctul matematic, se
calează şi se introduce zero vernier în coincidenţă cu zero cerc gradat.
Se blochează mişcarea înregistratoare şi se eliberează pârghia de mişcare în
plan orizontal – neînregistratoare. După aceea se vizează jalonul din punctul 1, se
blochează mişcarea neînregistratoare.
Pentru a viza jalonul din punctul 2, mai întâi deblocăm mişcarea
înregistratoare, după care deblocăm şi mişcarea neînregistratoare şi rotim aparatul
în sensul acelor de ceasornic, până când prindem în colimatorul lunetei, baza
jalonului din punctul 2. După aceea se blochează mişcarea neînregistratoare cu
luneta pe jalon, iar din şurubul de fină mişcare, amplasăm firul vertical reticular pe
mijlocul jalonului.
La vernierul V1 şi V2 se citesc gradaţiile de pe cercul gradat pe care le vom
nota cu C1 şi C1 ± 200g.
Valoarea unghiului rezultă direct din citirea de pe cerc, deoarece s-a pornit
de la viza spre semnalul din 2, cu citirile de 0g la V1 şi 200g la V2.
Introducerea diviziunii zero vernier în coincidenţă cu zero cerc gradat pe
direcţia O1, nu este obligatorie. Se poate porni şi cu o citire oarecare C1, după care
se vizează semnalul din 2, efectuându-se citirea C2.
Pentru aflarea unghiului şi în cea de a doua poziţie, cu eclimetrul în dreapta,
se roteşte luneta în plan vertical cu 200g şi se revine din nou pe semnalul din 1.
După vizarea acestuia se fac citirile la ambele verniere, obţinându-se întotdeauna
valori care se diferenţiază faţă de poziţia N, cu 200g.
Se roteşte aparatul în sensul acelor de ceasornic şi se vizează semnalul din 2,
după care se efectuează citirile la cele două verniere. Datele obţinute se trec în
carnetul de teren (tabelul 1).

45
 Tabelul 1
Calculul unghiurilor orizontale prin metoda simplă

Vize Citiri Valoarea

Media Media
Poz.
de vernierul V1  V2 unghiului
lunetei NR
la 2
2
la V1 V2 ( )

N 80g56c 280g57c 80g56c50cc

1 80g57c
R 280g57c 80g58c 280g57c50cc
0 14g75c50cc
N 95g31c 295g32c 95g31c50cc
2 95g32c50cc
R 295g33c 95g34c 295g33c50cc

Media între V1 şi V2 şi între N şi R se efectuează numai la minute şi

secunde, păstrându-se pentru fiecare viză, valoarea gradelor de la V1 şi poziţia N.
Valoarea definitivă a unghiului rezultă din scăderea citirilor C 1-C2, din
coloana a 7 – a.
4.1.2. Metoda turului de orizont
Se foloseşte în cazul ridicărilor prin metoda radierii şi la măsurarea
unghiurilor de triangulaţie.
Această metodă se caracterizează prin faptul că în jurul punctului de staţie
101, trebuie să ducem mai multe vize dispuse sub formă de raze, pentru a măsura
unghiurile.
Viza de bază se duce mai întâi spre un punct cunoscut (de drumuire, de
triangulaţie de ordin superior) şi apoi în sensul acelor de ceasornic, se vizează

46
punctele semnalizate, înregistrându-se citirile în ambele poziţii ale lunetei şi la
ambele verniere sau microscoape.
În ridicările topografice independente, metoda este des folosită la ridicările
de detaliu, luându-se prima viză de bază, punctul cel mai îndepărtat de staţie, de
unde se fac măsurătorile de unghiuri. Pentru a măsura unghiurile la metoda
radierii, se vizează având zero “0” vernier în coincidenţă cu zero “0” cerc gradat,
jalonul din punctul ales ca aliniament de bază (101 – 102).
După aceea se roteşte aparatul în sensul acelor de ceasornic şi se măsoară pe
rând unghiurile, formate de aliniamentele respective, cu aliniamentul de bază (fig.
25).

Fig. 25. Metoda turului de orizont

Ultima viză se efectuează tot pe aliniamentul de bază şi acesta trebuie să se
închidă exact pe 400g, dacă nu se închide înseamnă că nu s-au efectuat corect
citirile.
Datele se trec în caietul de teren, într-un tabel asemănător cu cel de la
metoda simplă.
4.1.3. Metoda repetiţiei
Această metodă se caracterizează prin aceea că, fiecare unghi este măsurat
de mai multe ori pe sectoare de cerc diferite. Valoarea lui se determină din
diferenţa ultimei şi primei citiri, împărţită la numărul repetiţiilor.

47
 Folosirea acestei metode este necesară de obicei pentru stabilirea unei
precizii mari a unghiurilor singulare, măsurate cu tahimetrul.
Se consideră unghiul 101-0-102, al cărei valoare trebuie determinată prin
această metodă. Pentru aceasta se staţionează în punctul 0 cu aparatul, după care se
vizează semnalul din 101 şi se fac citirile la cele două verniere sau la microscopul
tahimetrului şi se înscriu în carnetul de teren.
După aceea se deblochează mişcarea înregistratoare şi se roteşte aparatul în
sensul acelor de ceasornic, până când viza ajunge în punctul 102 şi se blochează pe
semnal. Se aduce aparatul rotindu-l în sens direct, iar pe semnalul din punctul 101
şi după ce l-am vizat, se eliberează pârghia mişcării înregistratoare şi se duce pe
semnalul din 102, efectuând astfel cea de a doua repetiţie. Reţinem că în carnetul
de teren avem înscrise, numai citirile de la începutul şi de la sfârşitul operaţiei de
măsurare a unghiurilor.
Se observă că unghiul se măsoară succesiv de mai multe ori, luându-se ca
punct de plecare, de fiecare dată, punctul la care a fost oprită operaţia precedentă.
Datele se înscriu şi se calculează conform tabelului 2.
Tabelul 2.
Vize Media Valoarea
Nr. Citiri Unghi
V1  V2
De adevărată
2
rep la dedus
la a unghiului
V1 V2

101 18g60c20cc 218g61c30cc 18g60c75cc 111g 41c 55 cc

5
5 0 111g41c55cc
102 130g52c70cc 330g51c70cc 130g52c30cc 23g28c31cc

48
 4.1.4. Metoda reiteraţiei
Este o măsurare repetată a unghiurilor din jurul unui punct, pe porţiuni
diferite ale cercului gradat. Metoda are aplicaţie în triangulaţia de diferite ordine,
în geodezie şi topografie şi se execută în mod obişnuit cu tahimetrele.
Pentru aplicarea metodei se fixează în primul rând numărul de reiteraţii şi
valorile de plecare ale acestora. De exemplu, dacă se doreşte să se refacă 4
400 g
reiteraţii cu un tahimetru modern vom avea:  100 g , iar valorile de origine ale
4

reiteraţiilor vor fi: 0g, 100g, 200g, 300g.

În consecinţă, se va executa câte o înregistrare a unghiurilor în tur de
orizont, pentru fiecare reiteraţie, pornindu-se de la valorile notate mai sus şi
făcându-se compensare în tur de orizont. Apoi se calculează media valorilor (la
minute şi la secunde).
4.2. Metoda de măsurare a unghiurilor verticale
Această metodă se foloseşte pentru cunoaşterea valorilor unghiurilor
verticale, utilizate pentru reducerea distanţelor la orizontală şi pentru calculul pe
cale trigonometrică, a diferenţei de nivel între puncte.
Unghiurile verticale sunt de două feluri (fig. 26, tab. 3):
a) unghiuri zenitale;
b) unghiuri de pantă sau de înclinare.

a) unghiul de înclinare b) unghiul zenital

Fig. 26. Măsurarea unghiurilor verticale

49
 Tabelul 3.
Sensul de Unghiul de Unghiul zenital
măsurare faţă pantă (Z)
de orizontală (înclinare)
Viza de sus i1 = 12g Z1 = 88g
Viza de jos i2 = 388g Z2 = 112g
Se observă că este posibil să facem trecerea de la unghiurile zenitale la cele
de pantă şi invers, astfel:
I1  100 g  Z1  100 g  88g  12 g
I 2  Z 2  100 g  112 g  100 g  12 g

La măsurarea unghiurilor verticale se instalează aparatul într-una din

extremităţile aliniamentului şi se vizează cealaltă, la înălţimea aparatului (fig. 27).

Fig. 27. Măsurarea unghiurilor verticale

Se face calarea nivelei eclimetrului, la aparatele prevăzute cu un asemenea
dispozitiv, după care se citeşte mărimea unghiului vertical, la scăriţa cercului
vertical.
La aparatele cu citire optică centralizată, concomitent cu valoarea unghiului
orizontal se poate citi şi mărimea unghiului vertical, pe ecranul de culoare galbenă
notată cu V.

50
 4.3. Metode de măsurare a unghiurilor de orientare
Metoda constă în măsurarea directă pe teren a orientărilor laturilor, fiind
importante deoarece, se pot calcula coordonatele punctelor. Modul acesta de
măsurare a orientărilor laturilor se foloseşte în special la ridicările topografice prin
metoda drumuirii şi radierii.
Metoda orientărilor directe prezintă avantajul că permite obţinerea pe cale
directă a acestora, prin măsurarea pe teren. Pentru a se determina orientările
laturilor unui poligon, mai întâi se măsoară orientarea laturii de plecare, cu ajutorul
busolei topografice sau a declinatorului ataşat la tahimetru.
Spre exemplificare se dă următorul poligon (fig. 28):
În acest sens, se instalează aparatul în punctul 101, introducându-se zero în
aparat şi se blochează mişcarea înregistratoare. Se ataşează pe braţul furcii busola
sau declinatorul şi cu mişcarea neînregistratoare liberă se îndreaptă luneta spre
direcţia nordului magnetic, conform indicaţiei acului magnetic.

Fig. 28. Măsurarea directă a orientărilor

După aceea se deblochează mişcarea înregistratoare şi se roteşte aparatul în
sensul acelor de ceasornic, vizând semnalul din punctul 102 şi se obţine orientarea
θ101-102, care se înregistrează în carnetul de teren.

51
 Orientările punctelor 102, 103, 104, pot fi măsurate în continuare sau se pot
calcula, pornind de la orientarea de bază după următoarele formule:
θ101-102 = cunoscută
θ102-103 = θ101-102 + 200g -  '2

θ103-104 = θ102-103 + 200g -  3'

θ104-101 = θ103-104 + 200g -  '4

Verificare:
θ101-102 = θ104-101 + 200g -  1' - această orientare trebuie să fie egală cu
orientarea la plecare θ101-102.
Formula de mai sus se utilizează numai în cazul în care se cunosc unghiurile
interioare (  ' ).
Unghiurile interioare trebuie compensate, înainte de a se utiliza în cadrul
formulelor de calcul a orientărilor, după următoarea relaţie:
n


i 1
i  200 g (n  2) - suma unghiurilor interioare într-un poligon.

n = numărul de unghiuri.
Dacă se cunosc unghiurile exterioare (β) şi ele au fost compensate în
prealabil cu ajutorul următoarei relaţii:
n

 i  200
i 1
g
(n  2) - suma unghiurilor exterioare într-un poligon.

n = numărul unghiurilor.
Atunci orientările se vor calcula astfel:
θ101-102 = cunoscută
θ102-103 = θ101-102 + β2’ – 200g
θ103-104 = θ102-103 + β3’ - 200g
θ104-101 = θ103-104 + β4’ - 200g
Verificare:

52
 θ101-102 = θ104-101 + β1’ - 200g = θ101-102 cunoscută.
Dacă au fost măsurate direct orientările în teren atunci putem calcula valorile
unghiurilor orizontale astfel:
α1 = θ101-104 - θ101-102 β1 = 400g - α1
α2 = θ102-101 - θ102-103 β2 = 400g - α2
α3 = θ103-102 - θ103-104 β3 = 400g - α3
α4 = θ104-103 - θ104-101 β4 = 400g - α4
Exemplu: α2' = 120g 21c; θ101-102 = 68g40c
θ102-103 = θ101-102 + 200g – α’2 = 68g 40c + 200g – 120g 21c = 148g19c
Dacă s-au măsurat unghiurile exterioare: β2’ = 279g 79c
θ102-103 = θ101-102 + β2’ – 200g = 68g 40c + 279g 79c – 200g = 148g 19c
4.4. Măsurarea indirectă a distanţelor
Pentru evitarea greutăţilor şi micşorarea timpului necesar în cazul măsurării
directe a distanţelor, au fost concepute numeroase metode şi aparate prin care
distanţele să fie obţinute indirect fără parcurgerea efectivă a traseelor.
Principiul metodei – această metodă se bazează pe asemănarea triunghiurilor
care se formează prin observarea pe miră a proiecţiilor firelor stadimetrice (fig.
29).

Fig. 29. Principiul metodei de măsurare indirectă a distanțelor

Din triunghiurile asemenea OAB şi Oab, se pot obţine următoarele relaţii:

53
 D H d
 ; de unde: D = H
d h h

D = distanţa de la aparat la stadie;

d = distanţa de la ocular la plăcuţa reticulară;
H = valoarea citită pe stadie între proiecţiile firelor stadimetrice (s-j);
h = distanţa dintre firele stadimetrice pe plăcuţa reticulară a lunetei.
La acelaşi aparat raportul d
, se menţine neschimbat şi se numeşte constanta
h

stadimetrică, notată cu K, de unde rezultă că:

D=K·H

Aparate şi instrumente
La măsurarea stadimetrică a distanţelor se folosesc tahimetrele şi teodolitele
care au gravate pe plăcuţa reticulară firele stadimetrice.
Lunetele aparatelor sunt de două feluri: analitice şi neanalitice. De
asemenea, pentru măsurarea indirectă a distanţelor se utilizează şi stadia (miră),
care este un instrument auxiliar.
Stadiile după felul construcţiei sunt de mai multe tipuri:
a) stadii topografice obişnuite;
b) stadii cu panou;
c) stadii tahimetrice.
a) Stadia topografică obişnuită: - are lungimea de 4 m şi este formată din
două jumătăţi de câte 2 m şi din bara de fixare cu mâner sau pârghie de blocare a
stadiei (fig. 30).

54
 Fig. 30. Stadia topografică
Diviziunile mirei se aplică pe un fond alb din cm în cm. Cele de la primul şi
al treilea metru sunt de culoare neagră sau albă, iar cele de al doilea şi al patrulea
metru sunt de culoare roşie.
Diviziunile sunt grupate din decimetru în decimetru şi sunt amplasate
alternativ la stânga şi la dreapta axei verticale a scării gradate.
Decimetrii sunt numerotaţi de la 0-39 astfel: dm cu soţ la stânga axei
verticale, iar dm fără soţ la dreapta axei verticale. Numerele care marchează dm se
înscriu cu negru.
- cifra 2 de pe miră reprezintă metri sau mii de milimetri.
- cifra 3, 4, 5, 6 reprezintă decimetri sau sute de milimetri;
- fiecare picior al E – ului şi intervalele de culoare alternativă, reprezintă
centimetri sau zeci de milimetri;
- milimetrii pe miră se aproximează.
Citirea la mira obişnuită: (fig. 31)

Fig. 31. Citirea la mira obișnuită

55
 - citirea sus “s” = 2.440 mm;
- citirea mijloc “m” = 2.400 mm;
- citirea jos “j” = 2.360 mm.
Din imagine (fig. 123) se observă că:
2.440  2.360
m=  2.400mm .
2

s j
Dacă din citire  m, atunci trebuie să se refacă citirea, deoarece nu a
2
fost făcută corect.
b) Stadia cu disc sau panou: - este o miră ca şi celelalte, cu deosebirea că ea
se ataşează pe un disc sau panou, care alunecă în lungul mirei, iar faţa gradată în
raport cu aparatul are poziţia în acelaşi sens cu axa de vizare, adică spre ajutor (fig.
32).

Fig. 32. Mira cu panou

La această miră operatorul vizează centrul panoului, iar ajutorul citeşte
înălţimea panoului corespunzător vizei orizontale a aparatului.
c ) Stadii tahimetrice sau mire tahimetrice: - La distanţe mai mari de 200 m,
citirile de pe mirele topografice obişnuite se fac cu greu şi erori. Dacă nu se pot citi
exact centimetrii, înseamnă că eroarea pentru un centimetru echivalează cu un
metru pe teren.

56
 În tahimetrie, distanţele de la aparat la stadie sunt mari, de aceea s-a impus
necesitatea construirii unor mire care să asigure o citire precisă la distanţe mari
numite mire tahimetrice (fig. 33).
Mirele tahimetrice au diviziuni de câte 2 cm şi sunt grupate în dubli
centimetri albi şi roşii sau albi şi negrii. Metrii la astfel de mire tahimetrice sunt
marcaţi prin tachete de culori diferite.

Fig. 33. Mire tahimetrice

Alte mire tahimetrice au diviziuni din cm în cm, iar pe margini se fac
diviziuni de câte 10 cm, în benzi verticale şi de culori alternative: alb cu roşu sau
alb cu negru.
La fiecare metru, se marchează pe marginea dreaptă a mirei cu câte un disc
mic cu diametrul de 5 mm, colorat în patru sectoare. Pe marginea stângă a mirei,
un disc colorat marchează înălţimea obişnuită a aparatului (1, 25 m sau la 1,40 m).
4.5. Tehnica măsurării stadimetrice a distanţelor
4.5.1. Măsurarea indirectă a distanţelor pe teren şes
Se deosebesc două cazuri: 1 – când aparatul are lunetă stadimetrică
neanalitică; 2 – când aparatul are lunetă stadimetrică analitică.
1) Determinarea distanţei în cazul când aparatul are lunetă stadimetrică
neanalitică.

57
 Fie de măsurat distanţa AB, situată pe teren şes. Se instalează aparatul în
punctul A, iar în B se aşează mira în poziţie verticală. Figurând mersul razelor,
rezultă triunghiurile EFG şi MFP, care sunt asemenea:
Fi H d H f
Se poate scrie:  sau  , de unde d = H .
VF h f h h

 K cunoscut şi constant, se numeşte constantă stadimetrică şi are

f
Raportul
h

valoarea egală cu 100, adică lentila obiectivului se construieşte astfel încât distanţa
ei focală să fie de 100 ori mai mare decât distanţa dintre firele stadimetrice.
Din figura 34, se vede că:
D=d+f+e
în care:
f = distanţa focală a lentilei obiectiv, cunoscută şi constantă;
e = distanţa de la centrul optic al lentilei obiectiv la centrul aparatului, care
este cunoscută şi constantă, adică f + e = c.
D = K·H + c
2) În cazul lunetei analitice
D = K · h = 100 · H, deoarece f + e = c = 0.
În vederea realizării acesteia, se citeşte pe miră numărul generator EC = H,
iar de pe pantă se calculează cu aceeaşi formulă ca şi pe teren şes.
D = K · H – în cazul lunetei analitice;
D = K · H + c – în cazul lunetei neanalitice.

Fig. 34. Măsurarea distanței pe teren șes

58
 Procedeul cu mira verticală: - ca să se realizeze măsurarea distanţei AB, se
instalează în punctul A aparatul. Se îndreaptă apoi luneta spre mira aşezată în
punctul B şi ţinută în poziţie verticală, cu ajutorul unei nivele sferice (fig. 35).

Fig. 35. Măsurarea distanțelor cu mira verticală

După aceea se fac citirile la firele stadimetrice şi aplicând relaţia cunoscută,
se calculează distanţa înclinată.
Di = K (s-j)
Datorită faptului că mira se ţine perpendicular pe orizontala AB şi nu
perpendicular pe direcţia de vizare se creează între acestea două poziţii unghiul α,
cu care trebuie corectată valoarea distanţei. Acest unghi α se citeşte pe eclimetru, la
vernierul V.
Di = K(s-j) cos i
sau
Di = K(s-j) sin Z.
Pentru a avea distanţa redusă la orizontală între A şi B adică Do A-B, valoarea
obţinută precedent, trebuie să se înmulţească din nou cu cos i sau cu sin Z, ceea ce
face ca relaţia de mai sus să se scrie astfel:
Do = Di cos i = K(s-j) cos2i sau Do = K(s-j) sin2 Z
Dacă dorim să aflăm distanţa în m:

59
 K (s  j) cos 2 i
Do 
1.000
de unde K = 100.
K (s  j) sin 2 Z
Do 
1.000

Exemplu: Să se stabilească distanţa între punctele A şi B, având efectuate

următoarele citiri:
S = 1.830 mm.
M = 1.500 mm. Unghiul Z = 97g 45c
J = 1. 170 mm
K(s  j)sin 2 Z 100(1.830  1.170) 660
Do    sin 2 97 g 45 c   0,999564  65,78m
1.000 1.000 10

4.5.2. Măsurarea paralactică a distanţelor

Această metodă necesită prezenţa a doi operatori. Primul pune teodolitul în
staţie la o extremitate a distanţei de măsurat, iar al doilea face aceeaşi operaţie cu
mira orizontală la cealaltă extremitate (fig. 36).
Se vizează apoi cu teodolitul cele 2 repere ale mirei înregistrându-se astfel φ.
Valoarea cotangentei unghiului se extrage din tabelele trigonometrice de
valori naturale sau cu ajutorul microcalculatoarelor electronice.

Fig. 36. Măsurarea paralictică a distanței

Notând cu 2φ unghiul paralactic al distanţei, distanţa orizontală este: Do
 
 ctg , iar în cazul în care mira orizontală are 2m, Do = ctg
AB
= .
2 2 2

60
 Capitolul 5
TAHIMETRELE ELECTRONICE
Aceste tipuri sunt denumite şi staţii inteligente sau staţii totale şi reprezintă o
generaţie nouă de aparate care au în componenţa lor elemente de vârf ale mecanicii
fine, electronicii şi opticii. Concepţia constructivă a unui astfel de tahimetru
reuneşte în cadrul unei singure unităţi portabile de dimensiunile şi aspectul unui
teodolit obişnuit, componentele necesare măsurării cu ajutorul undelor
electromagnetice a unghiurilor orizontale şi verticale, precum şi a distanţelor de
orice fel, distanţe măsurate între punctele pe teren, distanţe reduse la orizontală,
diferenţe de nivel, coordonate relative pe axa X şi Y sau chiar toate aceste distanţe
amintite între două puncte vizate dintr-o staţie.
De asemenea, are un centru de memorie proprie şi memorie exterioară,
coordonate de programe de calcul specifice operatorului, pentru una din funcţiile
specifice necesare lucrărilor topo-geodezice executate. Datele memorate pot fi
transferate în memoria unui PC, de unde cu ajutorul unor programe de prelucrare a
datelor, performante se obţin elementele grafice specifice topo-geodeziei, care cu
ajutorul unor plottere ataşate la PC pot fi desenate.
Introducerea şi folosirea tahimetrelor electronice în practică constituie o
soluţie globală în dezvoltarea şi automatizarea lucrărilor topografice de ridicare şi
trasare, reprezentând o adevărată revoluţie în domeniu cu efecte benefice de
randament şi cost.
5.1. Principiul de funcţionare a tahimetrului electronic Rec Elta 13C
Acest aparat este compus din tahimetrul propriu – zis şi o unitate de calcul,
prevăzută cu memorie pentru înregistrarea datelor.
Părţile componente sunt:
- un ecran în patru linii de afişaj cu câte 40 de caractere fiecare, având
rezoluţia de 240x30 pixeli;

61
 - o tastatură formată din 24 de taste (butoane) cu funcţii multiple;
- acumulatori de alimentare de 4,8 V şi 2 Ah;
- generator de semnal acustic;
- memorie internă de 500 de linii;
- interfaţă de comunicare cu computerul;
- memorie externă – cartelă PCMCIA – 1Mb;
- un cerc orizontal şi unul vertical, electronice;
- o lunetă şi distomatul pentru măsurarea distanţelor.
Comenzile aparatului REC ELTA (fig. 37) :

Fig. 37. Comenziile aparatului Rec Elta

1. mâner; 2- şuruburile mânerului; 3 – şurubul de închidere a capacului
bateriei; 4 – şurubul de ajustare pentru telemetru; 5 – caseta bateriei; 6 – vizor
iluminat pentru afişare; 7 – focusare (reglaj); 8 – reglarea reticulului; 9 – ocular; 10
– rama ocularului; 11 – colimatorul; 12 – nivela alidadei; 13 – comenzi de bază
(program); 14 – ecran; 15 – generatorul semnalului acustic; 16 – tastatură; 17 –
interfaţă; 18 – suport mobil; 19 – şurubul suportului mobil; 20 – parasolar; 21 –

62
reperul înalt al axelor de balans; 22 – centrare optică; 23 – senzor de temperatură;
24 – mişcare fină pe orizontală; 25 – mişcare fină pe verticală; 26 – şurub pentru
fixare orizontală; 27 – şurub pentru fixare verticală; 28 – şurubul lagărului axial;
29 – modulul de memorie; 30 – şurub de fixare; 31 – buton de pornire şi oprire; 32
– racordul trepiedului; 33 – şurub pentru nivelul circular; 34 – contor.
La utilizarea tahimetrului REC ELTA 13C, se parcurg următoarele etape de
lucru:
1. Iniţializarea tahimetrului. După instalarea în staţie (centrare, calare)
aparatul se porneşte apăsând tasta ON, apărând pe ecran denumirea aparatului.
Pentru a se putea lucra cu REC ELTA 13C, este necesar mai întâi să se
iniţializeze cercul orizontal şi cercul vertical. Se iniţializează mai întâi cercul
vertical prin mişcarea lunetei de sus în jos, urmărindu-se ecranul şi răspunzând la
indicaţiile existente pe acesta (toate prescripţiile sunt în limba română).
Apoi se iniţializează cercul orizontal, mişcând tahimetrul în plan orizontal,
urmărind mesajele de pe ecran.
2. Introducerea datelor iniţiale pentru măsurare. Pentru a putea începe
măsurătorile, într-o staţie este necesar să se introducă, în prealabil, următoarele
date:
- înălţimea aparatului în staţie;
- înălţimea reflectorului, care se citeşte pe bastonul reflectorului;
- constanta adiacentă a prismei;
- temperatura aerului;
- presiunea aerului sau înălţimea barometrului – ultimele două sunt folosite
de calculatorul tahimetrului la corectarea automată a măsurătorilor efectuate;
- scara – de preferat se foloseşte valoarea 1.000.000 (reprezintă de fapt
raportul dintre distanţa calculată din coordonate şi distanţa de măsurat în teren între
aceleaşi două puncte);

63
 - constanta PPM (- 5.000, 5.000).
Introducerea datelor de mai sus se realizează cu tasta INP după care cu
ajutorul cursorului tastaturii numerice şi a tastei ENT.
3. Moduri de măsurare. Pentru executarea măsurătorilor în teren, aparatul
dispune de mai multe programe care pot fi utilizate de operatorul topograf după
cum urmează:
Programul MĂSURARE
* Realizează măsurarea următoarelor date din teren:
- distanţa măsurată între aparat şi prismă;
- unghiul orizontal sau orientarea;
- unghiul vertical.
* Dă posibilitatea calculării în teren a următoarelor elemente:
- distanţa redusă la orizontală;
- diferenţa de nivel relativă;
- coordonatele relative (ΔX şi ΔY) dintre aparat şi punctul vizat.
Programul COORDONATE
Acest program dă posibilitatea realizării drumuirilor tahimetrice sprijinite
sau în circuit închis, pornind de la puncte staţionate de coordonate cunoscute şi
calculând direct în teren coordonatele punctelor de drumuire şi a celor radiate. De
asemenea, definind punctele unui contur măsurat, se poate determina suprafaţa
cuprinsă de acest contur.
Programul SPECIAL
Cu ajutorul acestui program se pot realiza lucrări de topografie inginerească:
trasări de aliniamente, unghiuri, pante, racordări de aliniamente, taluzuri, suprafeţe
de secţiuni transversale etc.
Programul RECTIFICĂRI / SETARE

64
 Acest program dă posibilitatea operatorului să aleagă unităţile de măsură
folosite pentru măsurătorile din teren.
De asemenea, se pot verifica cu acest program, parametrii de funcţionare ai
aparatului REC ELTA 13C.
Programul TRANSFER DATE
Acest program realizează transferul reciproc de date dintre aparat şi un PC,
imprimantă, modem, bandă magnetică e.t.c.
Programul EDITOR
Cu acest program se poate modifica şi completa înregistrările realizate în teren
Programul DOS – PC
Existenţa acestui program, îi dă posibilitatea operatorului topograf să
utilizeze programele şi datele aflate în memoria exterioară a aparatului de pe
cartela magnetică PCMCIA.
4. Realizarea unui tur de orizont cu ajutorul tahimetrului REC ELTA 13C.
Turul de orizont, după cum se ştie, se realizează într-o staţie de drumuire
tahimetrică. Pentru a putea înţelege cum se lucrează cu tahimetrul electronic REC
ELTA 13C, se vor prezenta etapele de lucru:
Etapa I:
- centrarea aparatului – firul cu plumb sau centrarea optică să fie pe punctul
de staţie şi platforma trepiedului să fie cât mai orizontală;
- calarea aparatului – axa ZZ a aparatului să coincidă cu verticala locului ce
trece prin punctul topografic şi se realizează cu ajutorul nivelei torice de calare şi a
şuruburilor de calare din ambază. Se precizează că dacă nu s-a efectuat corect
calarea, aparatul va afişa, pentru direcţia măsurată, numai zecile şi sutele de grade,
fără minute şi secunde.
Etapa a II – a. Orientarea aparatului pe direcţia nordului magnetic:
- se porneşte aparatul apăsând tasta ON;

65
 - se iniţializează cercurile aparatului – paragraful 1;
- se introduc datele de bază în aparat cu tasta INP – paragraful 2;
- se apelează programul MĂSURARE cu tasta 1;
- se apelează sub - programul SET HZ cu tastele FCT + 8;
- dacă se orientează aparatul spre nordul magnetic cu un declinator sau o
busolă, atunci se va mişca, în plan orizontal aparatul până se va avea pe busolă sau
declinator direcţia nord, după care se va introduce în aparat ZERO 0g00c00cc;
- dacă se orientează aparatul spre direcţia nord magnetic, utilizând o
orientare cunoscută, atunci va trebui să se vizeze către punctul de orientare
cunoscută, după care se vor introduce în aparat orientarea cunoscută; pentru
ambele situaţii, după introducerea lui zero sau a orientării cunoscute se va apăsa
tasta ENT de două ori.
Etapa a III – a. Măsurarea punctelor radiate.
După punerea în staţie a aparatului (centrare şi calare) şi orientarea
aparatului, se va intra în programul MĂSURARE.
După ce apar elementele programului MĂSURARE pe ecran, se va viza
primul punct din turul de orizont al drumuirii tahimetrice – punctul înapoi, după
următorii paşi:
- se vizează punctul;
- se introduce denumirea punctului – acesta se scrie cu ajutorul alfabetului şi
a numerelor existente în memoria aparatului apăsând tasta ABC;
- se apasă tasta ENT – acesta va memora numărul punctului vizat şi toate
datele măsurate pentru direcţia respectivă. Pentru punctele radiate se folosesc
diferite coduri pentru acelaşi tip de punct vizat, uşurând unirea punctelor la
întocmirea planului de situaţie.

66
 Operaţiile descrise pentru prima direcţie din turul de orizont se repetă pentru
fiecare direcţie vizată, în sensul acelor de ceasornic, toate punctele măsurate în
turul de orizont.
După măsurarea tuturor punctelor din turul de orizont, se va închide turul de
orizont, citind din nou direcţia de origine, unde va trebui să se găsească această
mărime a orientării, care se încadrează în toleranţă. Operaţiile descrise mai sus pot
fi repetate succesiv în mai multe staţii şi astfel vom realiza o drumuire tahimetrică.
De asemenea, acest tahimetru mai dispune şi de alte posibilităţi de măsurare
în teren şi de aceea se mai numeşte STAŢIE TOTALĂ.
5.2. Stația totală Leica TC 805
Stația totală - este un instrument opto-electronic complex, destinat
măsurarii direcțiilor orizontale, unghiurilor verticale și distanțelor, măsuratori pe
care le înregistrează/ memorează și procesează (Badea Gheorghe, 2005).
Denumirea provine de la integrarea într-un singur aparat a componentelor
unui teodolit, a modulului EDM (Electronic Distance Measurement) și a blocului
electronic ce permite stocarea, prelucrarea și afisarea elementelor culese din teren.
Principiul de funcționare explicat simplist constă în măsurarea timpului
scurs de la emiterea unei unde electro-optice până la recepționarea ei sau în
compararea fazelor undelor emise/receptate.
Sistemul microprocesor, elementul de bază al stației totale are în structura
sa:
- panoul de control, cu tastatura și afisajul aferente. Prin intermediul
meniului operatorul poate face diferite selecții, poate introduce date,etc.;
- interfața ce permite transferul bidirecțional al datelor spre/de la un
echipament periferic;
- memoria pe care se inregistrează datele pentru transferul lor în calculator;

67
 - dispozitivul de calcul ce efectuează operațiile cerute de programele
corespunzătoare;
- alte dotări, ce variază de la un tip de aparat la altul.
Aplicațiile software sunt numeroase și se referă atât la rezolvarea unor
probleme de ridicare în plan, cat și de trasare a construcțiilor,de calcul a ariilor,etc..
Noile tipuri de stații totale prezintă multiple perfecționari constructive, de
automatizare, care conduc la mărirea randamentului,ca de exemplu: măsurarea
distanței fără prisma reflectoare spre unele puncte (stâlpi,colțuri de
casă,garduri,etc.).Unele instrumente pot căuta singure,cu ajutorul unui servomotor
ȋncorporat, prisma reflectoare purtată de operator,
înregistrând automat elementele măsurate.
Stațiile totale își găsesc aplicabilitatea în majoritatea lucrărilor de îndesire a
rețelei de sprijin, completare a rețelei geodezice naționale, reperaj
fotogrammmetric, ridicare a detaliilor topografice prin radieri, încadrare în rețeaua
geodezică a ridicărilor topografice.
5.2.1. Descrierea aparatului Leica TC 805
Staţia totală TC 805 este produsă de firma Leica Geosystems din Elveţia,
fiind destinată lucrărilor de ridicare topo, trasare şi construcţii.
Aparatul este compus din tahimetrul propriu-zis şi unitatea de calcul
prevăzută cu memorie pentru înregistrarea datelor.
În figura 38 sunt prezentate principalele părţi componente ale aparatului:

68
 Fig. 38. Părţile componente
1 – Cătare optică;
2 – Ghid integrat al luminii (EGL);
3 – Şurub pentru mişcarea verticală;
4 – Baterie;
5 – Suport pentru bateria GEB111;
6 – Capacul bateriei;
7 – Ocular; şurub pentru focusarea reticolului
8 – Şurub pentru focusarea imaginii;
9 – Mâner detaşabil cu şuruburi de montare;
10 – Interfaţă serială RS232;
11 – Şuruburi de calare;
12 – Obiectiv cu dispozitiv încorporat de măsurare a distanţei electronic
(EDM);
13 – Ecran;
14 – Tastatură;
15 – Nivelă circulară;

69
16 – Tasta pornit/oprit;
17 – Tasta de declanşare;
18 – Şurub pentru mişcare orizontală.
Pe tastatură apar următoarele elemente:

70
 Sub tastele netede, o selecţie a comenzilor şi funcţiilor listate pe linia de jos
a ecranului pot fi activate cu tasta corespunzătoare funcţiei (F1, F2, F3 sau F4) -
fig. 39.:

71
 Fig.39. Apelarea tastei „DIST”
Pentru a începe măsurătorile într-o staţie este necesară parcurgerea
următoarelor etape:
- centrarea aparatului – cu ajutorul fasciculului laser, în aşa fel încât spotul
luminos să fie pe punctul de staţie şi ambaza cât mai orizontală (fig.40.).

Fig.40. Centrarea aparatului

72
 - calarea aparatului – în aşa fel încât axa verticală a aparatului să coincidă cu
verticala locului ce trece prin punctul topografic. Acest lucru se realizează cu
ajutorul nivelei cilindrice şi a şuruburilor de calare de pe ambază. În cazul în care
operaţiunea de calare nu s-a efectuat corect, aparatul va afişa un mesaj de eroare şi
nu va înregistra nici o măsurătoare (fig.41.).

Fig.41. Calarea aparatului

Înainte de începerea măsurării trebuie setat job-ul în care se vor salva toate
datele culese pe teren. Toate datele sunt salvate în JOBS. Job-urile sunt similare cu
directoarele unui computer şi pot fi afişate, editate sau şterse separat. Aparatul
poate avea maxim 10 job-uri, din care unul este prestabilit (DEFAULT). Toate

73
datele înregistrate după definirea job-ului sunt stocate în acest director, data şi ora
fiind introduse automat în sistem şi nu pot fi modificate.
După setarea job-ului se trece la setarea blocului de staţie. Se apasă tasta
SETUP din ecranul de măsurare care activează definirea staţiei şi a orientării.
Staţia se defineşte prin numele ei: se aduce cursorul pe „StID” şi se introduce
numărul staţiei precum şi înălţimea aparatului „hi”, după care se validează cu tasta
„ENTER”.
Ultima setare înainte de începerea măsurătorii propriu-zise este setarea
orientării. Cu orientarea, direcţia Hz poate fi introdusă manual sau punctele cu
coordonate cunoscute pot fi setate.
a) Pentru intrare manuală:
- se tastează F1 pentru introducerea orientării Hz oarecare;
- se introduce direcţia Hz, înălţimea reflectorului şi a PtID;
- tasta [ALL] declanşează măsurarea şi setează orientarea, în timp ce tasta
[REC] înregistrează direcţia Hz şi setează orientarea.
b) Metoda cu coordonate: pentru a determina orientarea, poate fi folosit un
punct vizat de coordonate cunoscute:
- se tastează F2 ca şi orientare cu coordonate;
- introducerea orientării numărului punctului şi determinarea punctului găsit;
- Introducerea şi confirmarea înălţimii reflectorului. Pentru determinarea
orientării maxim 5 puncte vizate cu coordonate cunoscute pot fi folosite.
Programele încorporate măresc considerabil funcţionalitatea aparatului,
uşurând munca de măsurare în teren şi de calcul în birou. În memoria internă sunt
înregistrate următoarele programe:
- Ridicare;
- Trasare;
- Distanţa continuă;

74
 - Arie;
- Staţie pentru retrointersecţie;
- Linie/Arc de referinţă;
- Înălţime îndepărtată;
- Construcţii;
- Cogo;
- Cale 2D.
Cu programul „Ridicare” (Surveying) se pot măsura un număr nelimitat de
puncte. Este comparabil cu măsurarea simplă, diferă doar modul de orientare,
definire a staţiei şi codare.
Aplicaţia pentru „Trasare” calculează elementele cerute pentru trasarea
punctelor din coordonate sau manual prin introducerea unghiurilor, distanţelor
orizontale şi înălţimilor. Se poate realiza trasarea coordonatelor din memorie,
trasare polară, ortogonală sau carteziană.
Programul „Staţie pentru retrointersecţie” (Free station) este folosit pentru a
determina poziţia instrumentului de la măsurători cu minimum două şi maximum
cinci puncte cunoscute.
„Referinţa Liniei/Arc” – facilitează trasarea sau verificarea liniilor clădirilor,
secţiunile drumurilor,. săpături simple, etc.
În aplicaţia „Arie” se calculează on-line arii definite de un număr nelimitat
de puncte unite prin linii drepte. Punctele pot fi măsurate, selectate din memorie
sau introduse de la tastatură.
Programul „Înălţime îndepărtată” permite determinarea unor puncte situate
exact deasupra bazei prismei, fără o prismă la punctul vizat.
Aplicaţia „Construcţii” permite definirea unei construcţii prin combinarea
stabilirii instrumentului de-a lungul unei linii a construcţiei, măsurarea şi trasarea
punctelor faţă de linie.

75
 5.3. Stația totală TOPCON 3005LN (fig. 42)

Fig.42. Stația totală TOPCON 3005LN

Stațiile totale TOPCON 3005LN conțin mai multe programe pentru
măsurători, împreună cu funcții de colectare de date și setarea parametrilor care pot
fi folosite pentru diverse tipuri de măsurători profesionale și pentru construcții.
Memoria internă permite efectuarea ușoară a managementului fișierelor,
inclusiv adaugarea, ștergerea, modificarea și transferul datelor. Stațiile totale din
seria 3005LN pot măsura fară reflector pe distanțe mari cu precizie înalta pe
diverse materiale sau culori cum ar fi ziduri, stâlpi, dealuri, pământ, lemne, etc.
Pentru țintele greu acesibile, măsurătoarea fără reflector poate fi folosită cu succes.
Părți componente ( fig. 43, fig. 44):
mâner de prindere;
șuruburi pentru atașarea mânerului;
punctul central al aparatului;
telescop optic pentru verificarea centrării aparatului;
ambaza;
șuruburi de calare;
nivela circulară;
ecran+tastatură;
puncte de ghidare;
obiectiv;

76
 orificiu laser;
indicator laser;
vizor;
suport baterie;
baterie încadrată BT-52QA;
șurub de fină mișcare verticală;
șurub de fina mișcare orizontală;
conector pentru sursa de alimentare;
conector semnal serial;
nivela orizontală;
ocular;
manșon de focusare;
manșon de reglare a firelor reticulare;

Fig. 43. Elemente componente ale stației totale Topcon 3005LN

77
 \
Fig. 44. Elemente componente ale stației totale Topcon 3005LN
Display și tastatură (fig. 45):

Fig. 45. Display-ul și tastatura stației totale Topcon 3005LN

V-unghi vertical;
HR-unghi orizontal dreapta(β);
HL-unghi orizontal stânga(α);
HD-distanța orizontală;
VD-altitudine relativă;
SD-distanța înclinată;

78
 Tastatura (fig. 46):

Fig. 46. Taste principale ale stației totale Topcon 3005LN

- : utilizată pentru a preseta anumite elemente;

- :utilizată pentru a măsura coordonate;

- :utilizată pentru a măsura distanțele;
- ANG: pentru măsurarea unghiurilor;
- MENIU: tastă pentru intrarea în arborele de meniuri;
- ESC: revine la pagina anterioară;
- ENT: se apasă după înregistrarea valorilor;
- POWER: tasta on/off;
- F1-F4: taste de selectare a răspunsurilor la mesajele afișate (Ex: F1
+0SET: setează unghiul orizontal la 0 grade 0 min 0 sec);

- - taste de navigare în meniu;

Programe:
1. Remote Elevation measurement (REM): permite măsurarea de la
distanță a cotelor punctelor inaccesibile;
2. Missing Line Measurement (MLM): măsurători de distanțe orizontale,
distanțe înclinate, altitudine și direcții orizontale între 2 puncte;
3. Setting Z Coordinate of Occupied Point: determinarea cotelor punctului
de stație;

79
 4. Area Calculation: calculul automat al suprafețelor din coordonate sau din
elemente măsurate (distanțe orizontale, orientări și unghiuri);
5. Point to Line Measurement: această metodă este utilizată pentru
determinarea coordonatelor punctelor în funcție de coordonatele punctului de
origine A(0;0) și linia AB ca și axă a Nordului.
5.4. Sistem global de poziționare GPS
Construirea rețelelor geodezice cu ajutorul sateliților artificiali a reprezentat
de la început un progres tehnico-ştiinţific, dar de-a lungul timpului a suferit o serie
de perfecționări, care au dus în final la creșterea productivității și la mărirea
preciziei de determinare a poziției absolute a punctelor.
Primul sistem de poziționare globala a fost Navy Navigational Satellite
System (NNSS) denumit și sistem TRANSIT. A fost proiectat în anul 1958 și
dezvoltat de armata SUA, în principal pentru determinarea poziției exacte a
navelor și avioanelor militare.
Din anul 1964 a început sa fie accesat și de utilizatorii civili pentru navigație
și poziționare, fiind de asemenea, introdus de către geodezi în lucrările lor.1
Sistemul global de navigație prin sateliți GNSS (Global Navigation Satellite
System) folosește tehnica de poziționare a obiectelor statice sau în mișcare, în orice
moment, oriunde s-ar găsi pe suprafața Pământului, în apă sau în aer. El furnizează
utilizatorilor informații actuale în timp real, ca soluții precise pentru navigarea în
siguranță.
Un sistem global de poziționare GPS (Global Positioning System) este un
subsistem GNSS prin sateliți, utilizat doar pentru a furniza informațiile necesare
determinării poziției unor puncte pe suprafața terestră. În sectorul topo-geodezic
aplicarea tehnologiei GPS are drept rezultat determinarea coordonatelor unor
antene receptoare instalate de regulă în punctele unei rețele geodezice.
1
Păunescu C., Curs de geodezie – topografie, vol. III, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004

80
 Întreaga configurație GPS este cuprinsă comprimat în 3 segmente distincte:
A. Segmentul spațial – constituit din constelația de sateliți ce orbitează în
jurul pământului;
B. Segmentul de control –poziționat la ecuator pentru a controla sateliții,
care monitorizează întregul sistem;
C. Segmentul utilizator – compus din utilizatorii civili și militari care
receptează și utilizează segmentul GPS.
A. Segmentul spațial - pentru faza sa finală segmentul spațial al sistemului
satelitar NAVSTAR GPS era prevăzut cu 24 de sateliți, dispuși în 6 plane orbitale,
câte 4 sateliți în fiecare plan orbital și care evoluau la o înălțime de 20200 km
deasupra Pământului, transmițând în permanentă unde radio codificate. Din cei 24
de sateliți, 21 erau considerați normali operaționali, iar restul de 3 de rezervă,
a căror scop primordial era acela, de a înlocui eventualii sateliți operaționali
defecți. Sateliții de rezervă emit însă și ei semnale radio și din acest motiv, mai
sunt numiți și sateliți de rezervă activi..
Fiecare satelit GPS are la bord mai multe dispozitive atomice foarte exacte și
emite semnale în două benzi de frecvență L1 și L2. În sistemul de navigație
GLONASS fiecare satelit este caracterizat prin frecventa lui proprie (Frequency
Division Multiple Access)2.
B. Segmentul de control constă într-o stație de control principală, 5 stații
monitor și 4 antene de sol plasate în 5 locuri aflate la ecuator care se pot clasifica,
în funcție de de sarcini și funcționalități în stația de control principală, stații
monitoare și stații de control la sol3.
Segmentul de control depistează/localizează sateliții GPS și actualizează poziția lor
de orbitare, le calibrează și le sincronizează ceasurile.

2
Neuner J., Sisteme de poziţionare globală – Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2000
3
Neuner J., Sisteme de poziţionare globală – Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2000

81
 O altă funcție importantă este aceea de a determina orbita fiecărui satelit și
de a-i prevedea direcția pentru următoarele 24 de ore. Această informație este
introdusă și transmisă fiecărui satelit și este difuzată subsecvenţial de la acesta.
Acest lucru permite receptorului să cunoască unde ar trebui să se afle fiecare
satelit. Semnalele sateliților sunt citite la Ascension, Diego, Garcia și Kwajalein.
Apoi măsurătorile sunt transmise la stația principală de control în Colorado
Springs unde sunt procesate în vederea depistării eventualelor erori ale fiecărui
satelit. Apoi informația este retransmisă celor 4 stații de monitorizare echipate cu
antene și reîncărcate (retransmise sateliților).
C. Segmentul utilizator se referă la orice deținător de receptoare GPS
pentru a recepta/capta semnalul în vederea determinării poziției sau/și timpul.
Aplicațiile tipice în cadrul acestui segment sunt: deplasările pe sol (pentru călători,
excursioniști), locația vehiculelor, topografie, navigație pe ape și aeriană, controlul
mașinilor, etc.
În vederea obținerii unor puncte de sprijin, în Sistemul de Proiecție Stereo-
1970 trebuie folosite puncte din Rețeaua Geodezică de Stat, de ordin superior, care
se vor măsura GPS în funcție de un punct de referință fix.
La îndesirea rețelei geodezice naționale de triangulație sau GPS, când
distanțele dintre puncte nu depășesc 35- 40 km, se recomandă alegerea unor
procedee adecvate de lucru, care să asigure precizia centimetrică cerută de normele
tehnice și un timp de observație cât mai scurt pentru asigurarea unui spor de
productivitate
În aceste condiții în cazul lucrării actuale s-a utilizat procedeul RTK cu
determinări de timp real, direct pe teren, fiind de departe cea mai avantajoasă dar și
mai pretențioasă ca dotare. Cu ajutorul acestui procedeu comunicarea cu stația de
referință se face prin unde radio, necesare la transmiterea datelor și corecțiilor.
Receptoarele GPS cuprind:

82
 - receptorul GPS propriu-zis;
- antena: platforma antenei și preamplificator;
- cablu conector;
- apărători împotriva semnalelor reflectate;
- cabluri;
- baterie (internă și/sau externă);
- bastoane de măsurare a înălțimii antenei.
Principiul de functionare al GPS-ului este acela de a folosi sateliții în spațiu
ca puncte de referință pentru localizarea la sol. Printr-o măsurare foarte exactă a
distanței în linie dreaptă dintre receptor și cel puțin 4 sateliți se poate determina
poziția oricărui punct de pe Pământ (latitudine, longitudine, altitudine).
Metode de determinare a poziției punctelor prin măsurători GPS
Există mai multe tehnici de măsurare care pot fi folosite de majoritatea
receptorilor pentru măsurătorile GPS.
Geodezul ar trebui să aleagă cea mai adecvată tehnică pentru realizarea
măsurătorilor.
Metoda statică – presupune măsurători cu două sau mai multe receptoare
GPS amplasate pe punctele care urmează să fie determinate și care sunt staționate
simultan, o perioadă mai mare de timp, numită sesiune de observații. Durata
acesteia este stabilită în funcție de lungimea laturilor, numărului de sateliți
utilizabili, de geometria segmentului spațial observabil, precum și de precizia de
determinare a punctelor noii rețele.
Metoda statică – relativă – folosită pentru organizarea rețelelor de control
locale, îndesire de rețele, etc., asigurând cele mai bune precizii. Precizia obținută
este în corelare directă cu timpul de staționare și înregistrare a semnalelor de la
sateliții GPS, tipul de receptoare folosit, utilizarea în prelucrare a orbitelor precise.

83
 Metoda cinematică – folosită pentru măsurarea de detalii și măsurarea de
mai multe puncte într-o succesiune rapidă. Este o modalitate foarte eficientă pentru
măsurarea mai multor puncte situate aproape unul de altul. În orice caz, dacă există
obstrucții spre cer ca și poduri, copaci, clădiri înalte, etc, și mai puțin de 4 sateliți
pot fi observați, echipamentul trebuie reinițializat, fapt care poate lua 5-10 minute.
O tehnică de procesare cunoscută ca On The-Fly (OTF) a făcut un mare progres în
minimizarea acestei restricții.
Metoda de măsurare în timp real RTK folosește o legătură de transmitere a
datelor radio pentru a transmite datele de la satelit, de la bază la mobil. Aceasta
face posibilă calcularea coordonatelor și afișarea acestora în timp real, în timpul
desfășurării măsurătorilor. Este folosită pentru aplicații similare metodei
cinematice.
Metoda de măsurare combinată – Combinarea primelor trei metode poate
asigura executarea oricărui proiect oricât de amplu, cu condiția cunoașterii și
aprecierii corecte a locului și momentului unde se pretează a fi utilizată fiecare
metodă.
5.4.1. GPS Leica GS 09 GNSS4
Sistemul GPS GS09 Leica poate fi folosit într-o larga varietate de moduri
de operare, oferind un sistem de topografie complet. Folosind doar SmartAntenna
GS09 si controlerul CS09, combinate cu accesoriile corespunzătoare, vi se oferă
mai multe moduri de operare a acestora. Controlerul cu programul SmartWorx se
bazează pe conceptul familiar Leica System 1200 (fig.47).

4
XXX - Manual de utilizare stația totală LEICA GS 09

84
 Fig.47. GPS Leica GS 09 GNSS5
Făcut acum și mai ușor de folosit cu meniul bazat pe icoane, acesta va
asigura o productivitate sporita.
RTK Rover - cu o greutate redusa si fără cabluri este ușor de folosit întreaga zi.
Construit excepțional de robust, roverul RTK rezistă la utilizare în condiții
grele de lucru și la căderi.
Setarea ușoară a unei stații de referință RTK necesită doar SmartAntenna
GS09, modemul radio și bateria. Adăugând și controlerul CS09 se pot face
măsurători statice și colecta date brute.
Rover de rețea ROMPOS - Leica GS09 funcționează perfect în orice rețea
de stații permanente. Corecțiile de rețea sunt recepționate prin modemurile
GSM/CDMA sau folosind un telefon mobil.
Principalele componente ale sistemului GS09 sunt conținute într-o singură
cutie de transport.
Cutia de transport pentru SmartStation și accesoriile livrate cuprinde
(fig. 48):
a) Modem GFU;
b) Suport pentru antenă GRT146;
c) Card de memorie;
d) Manuale;

5
http://www.geoserving.ro/sisteme-gnss-gps/leica-gs09

85
 e) Controller CS09;
f) Adaptor 900 pentru antenă;
g) Clemă pentru baston GHT63;
h) Dispozitiv pentru măsurarea înălțimii instrumentului;
i) Suport pentru modem GHT58;
j) Ambaza;
k) Cheie pentru rectificare.

Fig.48. Componentele GPS Leica GS 09 GNSS

Cutia de transport pentru SmartStation si accesoriile livrate cuprinde
(fig. 49):
a) Manuale;
b) Card de memorie;
c) Prisma 3600 GRZ4 / GRZ122;
d) Pen pentru ecran;
e) CD-uri cu software;
f) Acumulatori GEB 211/GEB 212;

86
 g) Dispozitiv GHT56;
h) Adaptor 900 pentru antenă;
i) Acumulator GEB221;
j) Controller CS09;
k) Placa de susținere GHT39.

Fig.49. Componentele GPS Leica GS 09 GNSS

Componentele controller-ului CS09 sunt (fig. 50):
a) Clema inferioara pentru prinderea pe baston;
b) Cleme superioare pentru prinderea pe baston;
c) Cleme superioare pentru prindere;
d) Pen pentru ecran;
e) Cleme inferioare pentru prindere;
f) Port de alimentare si port USB integrate;
g) Compartimentul pentru acumulator si card de memorie.

87
 Fig.50. Componentele controller-ului CS09
Porturile Bluetooth sunt integrate în interiorul controller-ului CS09 pentru
conexiunea cu antena GS09 și cu telefoanele mobile.
Descrierea tastaturii (fig. 51):
a) F1 … F6 - Taste de tip funcții;
b) Taste alfa;
c) Tasta CAPS;
d) F7 … F12 - Taste programabile;
e) Tastele SPACE și SHIFT;
f) Tasta ENTER;
g) Taste săgeți sau taste direcționale;
h) Tastele CE, ESC, USER, PROG;
i) Taste numerice;
j) Tasta simbolului Windows.

88
 Fig. 51. Tastatura
Părți componente ale ecranului (fig. 52):
a) Timpul; f) Iconițe;
b) Titlul ; g) ESC;
c) Pagina ; h) CAPS;
d) Aria ecranului ; i) Iconița SHIFT;
e) Linia de mesaje ; j) Taste soft;

Fig.52. Părțile componente ale ecranului

Indicatoarele luminoase de tip LED ale antenei

89
 Antena GS 09 are indicatori de tip LED (Light Emitting Diode) care indică
starea antenei.
Descrierea indicatorilor LED

Dacă Este atunci

OFF Nici un satelit nu este urmărit
CLIPEŞTE Mai puțin de 4 sateliți sunt urmăriți și nu este
VERDE disponibilă o poziție încă
TRK
VERDE Sunt disponibili destui sateliți pentru a calcula o
poziție
ROSU Antena GS06 se inițializează
VERDE Bluetooth este în modul date și este gata pentru
conectare
VIOLET Bluetooth se conectează
BT
ALBASTRU Bluetooth este conectat
CLIPEŞTE Se transferă date
ALBASTRU
OFF Antena este oprită
VERDE Tensiunea este ok
PWR CLIPEŞTE Tensiunea este mică. Timpul rămas se află în
VERDE dependență de tipul de măsurare ales, de
temperatură si de vârsta bateriei

90
 5.4.2. SISTEMUL GPS TOPCON GR-3
Descrierea Sistemului GPS Topcon GR-3
Sistemul GPS Topcon GR-3 cuprinde (fig.53.):
- două receptoare GR-3 915 folosite ca bază și rover;
- patru baterii reîncarcabile;
- două pachete de baterii alcaline;
- două încarcatoare de baterie moderne;
- trepied cu înalțime reglabilă;
- jalon de 2m;
- receptor GRS 1.

Fig. 53. Sistemul GPS Topcon GR-3

Receptorul GR-3 are încorporat un sistem unic, dublu de comunicare,
prezentând tehnologie celular și radio. Oferind tehnologie Spread Spectrum de 915
MHz intern Tx/Rx sau radio digital UHF, GR-3 poate servi fie ca bază RTK sau
sistem rover. Optional, utilizând sistemul cu modem de comunicare intern
GSM/GPRS/CDMA prin slotul de card SIM ușor accesibil, un utilizator își poate
extinde sfera dincolo de capabilitatile radio sau poate utiliza ambele receptoare ca
sisteme rover fără o bază fixă sau sistem rețea
(http://www.gisromania.ro/Topcon_gps.htm).
Receptorul Topcon GR-3, este disponibil acum cu noul sistem radio digital
UHF folosind tehnologie DSP. Acest proges tehnologic furnizează fiabilitate mai

91
mare și performantă față de vechea tehnologie analogică UHF și stabilește noi
standarde pentru performantă, precizie și design inovator (fig. 54.).

Fig. 54. Receptor GPS Topcon GR-3

Este primul receptor G3 ( GPS, Glonass, Galileo) GNSS din lume.

Trăsături GR-3:
- Radio UHF sau Spread Spectrum
- Design robust avansat al sistemului
- Comunicare celular opțională intern GSM/GPRS/CDMA
- 72 canale universale de urmărire
- Tehnologie Bluetooth Wireless
- Urmărire Satelitară G3 (GPS, Glonass, Galileo)
GR-3 promovează accesul ușor la cardul de memorie SD și baterii duble
care pot fi schimbate pentru operațiuni continue nelimitate. Tehnologia internă
Bluetooth Wireless furnizează utilizatorilor GR-3 avantajul unui sistem fără cablu
cu orice controler de teren Topcon.
Receptorul GRS – 1 este primul receptor GNSS din lume care indeplinește
și funcția de controler de teren (fig. 55.).

92
 Fig. 55. Receptorul GRS – 1
Caracteristici GRS – 1:
- Cel mai mic și ușor receptor rover
- Precizie RTK de 1cm
- Receptor cu dublă frecvență, 72 de canale GPS+GLONASS
- Receptor rapid - 100 Hz
- Telefon celular integrat (GSM, CDMA)
- Procesor XScale de 806MHz
- Display luminous, touch-screen
- Cameră integrată; busolă
- Sisitem de operare Windows Mobile 6.1
- Bluetooth incorporate tehnologie wireless și conectivitate LAN Wireless
Noul GRS-1(Geodetic Rover System) de la Topcon este primul sistem rover RTK
din lume activat pe rețea de constelație dublă. Este primul receptor GNSS
manevrabil si controller de teren avand un procesor rapid, memorie marită, cameră
incorporată și busolă digitală. De asemenea sunt integrate slot pentru card de

93
memorie SD, modem optional GSM sau CDMA intern și conectivitate prin LAN
Wireless și tehnologie wireless Bluetooth.
GRS-1 realizează trei scopuri principale și evolutive pentru un receptor GNSS:
dimensiuni mici, greutate minima si disponibilitate. Furnizeaza capabilitate DGPS
printr-o antenă interna L1, perfect pentru GIS și navigare. Se poate trece instant la
frecvență dublă care ofera o precizie RTK centimetrica/ constelatie dubla GNSS
adaugand un jalon din fibra de carbon cu antena externa PGA-1 apoi se poate face
conexiunea la reteaua GNSS locală prin modem intern. Ca un beneficiu adaugat,
GRS-1 poate fi folosit ca si sistem receptor static cu post procesare.

94
 Capitolul 6
INSTRUMENTE DE NIVELMENT GEOMETRIC

Nivelmentul geometric se execută cu instrumente speciale, care dau vize

orizontale.
Aceste instrumente se împart în:
- instrumente de nivel simple sau elementare, fără lunetă;
- instrumente de nivel cu lunetă, sau nivele.
6.1. Nivelele fără lunetă sunt:
- nivela zidarului, bolobocul, nivela cu apă şi nivela cu tub de cauciuc.
Nivela zidarului: - este de forma unui triunghi dreptunghic isoscel prevăzut
cu un fir cu plumb care în dreptul indexului, pe ipotenuză are materializată (pe
rigla orizontală) o linie verticală (fig. 56).

Fig. 56. Nivela zidarului

Bolobocul: - este alcătuit dintr-o riglă de stejar în care sunt montate două
nivele torice F1 şi F2 pe direcţie perpendiculară. Determinarea diferenţei de nivel se
face cu ajutorul unei scânduri denumită lată (fig. 57).

95
 Fig. 57. Bolobocul
Nivela cu apă: - bazată pe principiul vaselor comunicante, este compusă
dintr-un tub metalic de 1 m la capetele căruia se găsesc două tuburi de sticlă în care
se toarnă apă colorată, aceasta fiind fixată pe un trepied. Suprafaţa liberă a
lichidului din tuburi formează un plan orizontal de vizare (fig. 58).

Fig. 58. Nivela cu apă

Nivela cu tub de cauciuc - se bazează pe acelaşi principiu numai că tubul
metalic este înlocuit de unul flexibil de cauciuc, mult mai lung. Acest tip de nivelă
se utilizează în special în construcţii (fig. 59).

Fig. 59. Nivela cu tub de cauciuc

96
 6.2. Instrumente de nivel cu lunetă - din punct de vedere al alcătuirii şi al
modului de rectificare, instrumentele de nivel cu lunetă se pot clasifica în 3 grupe
şi anume: nivele fixe (rigide); nivele reversibile, nivele cu lunetă independentă.
Instrumentele de nivel fixe (rigide) se caracterizează prin aceea că lunetele lor sunt
fixate, în sensul că nu pot fi ridicate de pe suportul lor şi nici rotite în jurul axei lor
longitudinale.
În general luneta instrumentelor de nivel fixe este susţinută de un suport – arbore,
care-i asigură mişcarea în jurul axei principale.
Luneta unor instrumente de nivel dispune de o mişcare de basculare care se
realizează cu ajutorul unui şurub de fină centrare, care se găseşte pe suportul
lunetei. Instrumentele de nivel dispun în mod obişnuit de două nivele: una sferică
şi alta de precizie (fig. 60).

Fig. 60. Schema unei nivele fixe

1- şurubul de rectificare al nivelei; 2. – şurubul de rectificare al firelor
reticulare; 3. – şurubul de fină centrare. S nivela sferică. P. nivela de precizie.
6.2.1. Nivela Ni 030 Zeiss - este o nivelă prevăzută cu un şurub de fină
centrare şi cu un cerc orizontal de sticlă la care citirile se fac cu ajutorul unui
microscop cu scăriţă, al cărui ocular este aşezat sub ocularul lunetei. Calarea

97
aproximativă se face cu ajutorul nivelei sferice, iar pentru calarea precisă se
foloseşte o nivelă de contact.
Nivela este destinată lucrărilor de precizie mijlocie, iar dacă se foloseşte
dispozitivul micrometric cu placă cu feţe plane - paralele şi mira invar, nivela
poate fi folosită ca instrument de precizie (fig. 61).

Fig. 61. Nivela Ni 030 – Zeiss

Caracteristicile principale ale acestui instrument sunt:
- mărirea lunetei = 25 ori; diametrul obiectivului = 35 mm şi câmpul lunetei
1,6; constanta stadimetrică = 100; distanţa minimă de vizare = 1,8 m, aproximaţia
este de până la ± 0,5 cm; diametrul cercului orizontal = 75 mm; valoarea unei
diviziuni de pe cerc = 100, respectiv 10’; precizia de citire = 10, respectiv 1’;
mărirea microscopului = 15 ori; numărul diviziunilor tamburului micrometrului
optic = 100; valoarea unei diviziuni de pe tambur = 0,5 mm.
Nivela cu orizontalizarea automată a axei de vizare
În vederea creşterii randamentului ridicărilor nivelitice s-au conceput şi
realizat instrumente de nivelment geometric fără nivelă torică de contact. La aceste
instrumente se realizează orizontalizarea automată a axei de vizare cu ajutorul unui
compensator, după ce în prealabil se efectuează o calare aproximativă cu nivela
sferică şi şuruburile de calare sau penele de calare. Din punct de vedere constructiv
se disting trei categorii de compensatoare: cu pendul, cu nivelă şi cu lichid.

98
Precizia nivelelor cu orizontalizare automată a axei de vizare este determinată de
puterea de mărire a lunetei şi de precizia compensatorului folosit.
În funcţie de precizia de măsurare a diferenţelor de nivel, se consideră: nivela de
precizie medie, cu o eroare medie pătratică de determinare a diferenţelor de nivel (
 ± 6 mm / km) şi nivele de înaltă precizie care au această eroare  ± 0,5 mm / km.
A. Nivele automate cu compensatoare cu pendul: - pentru orizontalizarea
automată a axei de vizare, s-au realizat diferite tipuri de compensatoare mecanice,
care din punct de vedere al principiului de lucru deplasează reticulul şi
compensatoare optico-mecanice, cu rol de schimbare a traseului unei raze
orizontale de la obiectivul vizat în luneta nivelei, din care se prezintă:
1. Nivela automată cu compensatoare cu pendul, de precizie medie: -
dintre nivelele din prima generaţie se menţionează tipurile: 5173 Filotehnica
Salmoiraghi – Milano; NI – D1 – Budapesta; NI 025 Zeiss Jena, iar din generaţii
mai noi se evidenţiază NI 50 – Zeiss Jena.
6.2.2. Nivela automată NI 025 – Zeiss: - este un instrument care realizează o
eroare medie pătratică de ± 2,5 mm / km de nivelment dublu.
Instrumentul se manipulează uşor, deoarece are o greutate mică, iar aspectul său
general este dat de corpul lunetei, de forma unei cutii paralelipipedice, pe care este
montată o nivelă sferică cu ajutorul căreia se efectuează calarea aproximativă.
Părţile componente reprezentate în vederea generală a nivelei NI 025 (fig. 253 a) şi
în schema optică (fig. 62) sunt:
- corpul lunetei (1) cu obiectivul (2), reticulul (3), ocularul (4) şi sistemul de
focusare cu şurub (5);
- compensator optic cu pendul, fixat în interiorul lunetei între dispozitivul de
focusare şi placa reticulară, fiind format din două prisme triunghiulare (6) fixate pe
corpul pendulului (7) şi o prismă pentagonală (8) fixată pe corpul lunetei. Pendulul
(7) este fixat printr-o articulaţie cu arc (9) sub prisma fixă (8), fiind prevăzut cu o

99
greutate (10), care la înclinări mici ale lunetei pendulează sub acţiunea gravitaţiei
în interiorul unui cilindru (11). Între greutate şi cilindru se formează vid, ce
determină stabilizarea oscilaţiilor pendulului.

Fig. 62. Nivela NI 025 Zeiss

- orizontalizarea aproximativă a instrumentului se face cu ajutorul
şuruburilor de calare şi a unei nivele sferice (12), fixată pe cutia lunetei (1), fiind
prevăzută cu oglinda (13);
- cercul orizontal gradat (14), cu ocularul microscopului de citire a
diviziunilor (15) permite măsurarea unghiurilor orizontale cu o precizie de 10 c, în
sistemul centezimal (400g);
- mişcarea lunetei în plan orizontal este acţionată de un şurub (16) fără
sfârşit, care asigură deplasarea în jurul axului (17);
Pentru executarea observaţiilor de nivelment, se aşează instrumentul în staţie, se
calează aproximativ cu nivela sferică (12), apoi se vizează prin ocularul lunetei (4)
o miră şi se face mai întâi citirea la firul nivelor (Cm), iar pentru control se
efectuează şi citirile Cj (firul stadimetric inferior) şi Cs (firul stadimetric superior).

100
 Media celor două citiri Cj şi Cs trebuie să fie egală cu citirea de la firul
nivelor (Cm). Se consideră citirile: Cj = 1730 şi Cs = 2050, de unde rezultă Cm (Cj
+ Cs) / 2 = 1890, care reprezintă citirea efectuată la firul nivelor (fig. 253 c), în
limitele unei abateri de 1-2 mm.
6.2.3. Nivela Ni 50 Zeiss: - este o nivelă uşor manevrabilă, cu imagine
directă, fiind prevăzută cu cerc orizontal gradat (400g) sau (3600) care permite
măsurarea unghiurilor cu o precizie de 0,1g sau 0,10. Cu acest instrument de nivel
se poate executa nivelmentul geometric şi tehnic, cu o eroare medie pătratică de ±
3,0 mm / km de nivelment dublu (fig. 63).

Fig. 63. Tipuri de nivele Ni

101
 2. Nivele automate cu compensatoare cu pendul, de precizie: - din grupa
nivelelor automate de precizie (  ± 2 mm / km de nivelment dublu) se menţionează
seriile mai vechi de tipul Ni-B3 MOM Budapesta şi NA 2 Wild – Heerbrugg AG,
iar din noua linie a nivelelor automate ale firmei Carl Zeiss – Jena se evidenţiază:
nivela Ni 30 şi nivela Ni 40.
6.2.4. Nivela automată Ni 30 Zeiss: - (fig. 63) prezintă o serie de
modernizări, ceea ce îi conferă o precizie superioară la executarea lucrărilor de
nivelment geometric şi de nivelment tehnic:
- eroarea medie pătratică pe 1 km dublu de nivelment: ± 1,0 mm;
- luneta: mărimea M = 32 X; diametrul obiectivului = 45 mm; imaginea
directă; câmpul de vizare la 100 m = 2,3 m; iar K = 100;
- compensatorul cu pendul, realizează orizontalizarea automată a axei de
vizare în limitele unei precizii de ± 0,5”;
- cercul orizontal gradat în sistemul centezimal 400g sau sexagesimal 3600,
cu diviziuni 1g /10 şi estimaţia de o,1g / 0,10;
- sensibilitatea nivelei sferice: 15’ / 2 mm;
- distanţa maximă de vizare pe mire centimetrice: 120 m.
6.2.5. Nivela automată Ni 40 Zeiss: - nivela Ni 40 (fig. 63) prezintă
următoarele caracteristici:
- eroarea medie pătratică pe 1 km dublu de nivelment: ± 2,0 mm;
- luneta: mărirea M = 25 X; diametrul obiectivului = 35 mm; imaginea
directă; câmpul de vizare la 100 m = 2,5 m; iar K = 100;
- compensatorul cu pendul: precizia de orizontalizare ± 0,5”;
- cercul orizontal: 400g /3600, cu diviziuni 1g / 10 şi estimaţia de 0,1g / 0,10;
- sensibilitatea nivelei sferice: 150 / 2 mm;
- distanţa maximă de vizare: 100 m.

102
 3. Nivele automate cu compensatoare cu pendul, de înaltă precizie: - din
grupa instrumentelor de nivel compensator, care asigură lucrărilor de nivelment o
înaltă precizie (  ± 0,5 mm / km), se disting următoarele tipuri: 5190 Filotecnica
Salmoiraghi; Koni 007 Zeiss; Ni 002 Zeiss şi altele.
6.2.6. Nivela automată Koni 007 Zeiss: - în cazul nivelei Koni 007 – Zeiss,
se realizează orizontalizarea axei de vizare printr-o mişcare de translaţie optică prin
intermediul unui compensator format dintr-o prismă pendul, suspendată într-o
lunetă periscopică (fig. 64).
- corpul lunetei (1) este fixat în poziţie verticală, fiind protejat de carcasa (2),
în care se găseşte: placa de sticlă pentru protecţie (3); prisma pentagonală (4);
lentila de focusare (5); obiectivul (6); reticulul (7); ocularul (8);

Fig. 64 Nivela Ni 007

- compensatorul optic cu pendul (9) format dintr-o prismă pendulantă (10); o
prismă de reflexie (11) a razei de lumină cu 100g şi articulaţii (12);

103
 - orizontalizarea aproximativă se face cu ajutorul nivelei sferice (13),
prevăzută cu o carcasă (14) şi cu şuruburi de rectificare (15);
- cercul orizontal gradat (16), cu ocularul microscopului de citire (17) şi
părţile optice componente (18, 19, 20);
- mişcarea în plan orizontal este acţionată prin clema de blocare (21) şi
şurubul micrometric (22);
- tambur micrometric (23) şi şurubul de fixare (24);
- construcţia inferioară cuprinde: ambaza (25), şuruburi de calare (26), placa
de tensiune (27) şi placa de bază (28);
- trepiedul (29), cu şurubul de fixare (30) şi cârligul firului cu plumb (31);
- Din punct de vedere practic, nivelul Koni 007 Zeiss, se foloseşte atât în
lucrările de înaltă precizie, fiind utilizat cu micrometrul optic cu lamele cu feţe
plan – paralele şi mire cu bandă de invar, cât şi în lucrările de nivelment tehnic,
când micrometrul poate fi blocat, iar în locul mirelor cu bandă de invar, se folosesc
mirele centimetrice.
6.2.7. Nivela automată Ni 002 Zeiss: - în construcţia nivelei Ni 002 (fig. 65)
se disting următoarele părţi componente: luneta (1), geamul de protecţie (2), cătare
optică (3), prismă de iluminare a scalei micrometrice (4), nivela sferică (5), oglinda
(6), ocular (7), şurub de focusare (8), şurub de acţionare a micrometrului optic (9),
şurub de fină mişcare în plan orizontal (10), ambaza (11), şuruburi de calare (12),
placa de tensiune (13), placa de bază (14), trepiedul (15), şurub de fixare a
aparatului pe trepied (16) şi cârligul pentru suspendarea firului cu plumb (17).
În schema optică a nivelei Ni 002 (fig. 65) se prezintă sistemul de măsurare,
de transmitere a imaginii şi de observare, care se compune din: geamul de protecţie
(2) în formă de lentilă – pană, obiectivul (18), care include reticulul (19) şi oglinda
pendulată sau oscilantă (20), ale cărei oscilaţii sunt oprite de un amortizor cu aer
(21), prevăzut cu un buton de comutaţie a pendulului (22).

104
 Micrometrul optic este fixat pe corpul lunetei, fiind solidar cu obiectivul
(18), pe care se află o scară a micrometrului (23), iar deasupra ei indicele
micrometrului (24). Pentru iluminarea micrometrului s-a prevăzut prisma (4), prin
care, lumina pătrunde la indicele (24), iar imaginea acestuia este reflectată pe
oglinda (25) şi apoi peste scara micrometrului (23).
Deci, imaginea scării şi a indicelui micrometrului sunt transmise în planul de
măsurare (26), peste care se va suprapune imaginea mirei (27) şi a reticulului (19),
precum şi imaginea nivelei sferice.

Fig. 65. Nivela Ni 002

6.3. Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor punctelor prin
nivelment geometric
Nivelmentul geometric poate fi:
A. simplu: - de capăt;

105
 - de mijloc.
B. compus: - de capăt;
- de mijloc.
A. Nivelmentul geometric simplu:
a) Nivelmentul simplu de capăt sau înainte: - fie aliniamentul A-B ale cărui
extremităţi sunt marcate prin borne sau ţăruşi la nivelul solului. Staţionând cu
aparatul în A, se vizează pe mira verticală din punctul B.
Dacă se cunoaşte cota punctului A, atunci cota punctului B, ZB se determină prin
relaţia: Z B  Z A  Z AB (fig. 66).

Fig. 66. Nivelmentul geometric de capăt

Observaţie. Dacă din punctul A, de cotă cunoscută ZA, urmează să se
transmită cotele la mai multe puncte din jurul punctului A, este mai comod să se
folosească orizontul instrumentului Oi
, din care se scad succesiv citirile făcute în
fiecare punct ce urmează a fi nivelat.
Oi  ZA  i ZB  Oi  b Z C  O i  c.
; ;
b) Nivelmentul simplu de mijloc: - aceasta constă în determinarea diferenţei
de nivel între două puncte A şi B, pe baza orizontului aparatului aşezat la mijlocul
distanţei dintre cele două puncte şi a citirilor făcute pe mire în A şi B (fig. 67).

106
 Fig. 67. Nivelmentul simplu de mijloc
Presupunând că lucrările se desfăşoară de la punctul A către punctul B, mira
din A se va numi mira dinapoi, iar mira din B mira dinainte. Citirea de pe mira din
A se numeşte citire înapoi, iar citirea din B citire înainte. Instrumentul nivelitic se
aşează la jumătatea distanţei A-B şi se fac citirile pe mira din A şi pe mira din B.
Z  a  b; deci deferenţa de nivel este egală cu citirea pe mira dinapoi din care
se scade citirea pe mira dinainte. Cota punctului B în funcţie de cota punctului A
va fi: Z B  Z A  Z AB .

Dacă şi la acest nivelment se urmăreşte să se transmită cotele la mai multe

puncte din jurul punctului de staţie, se apelează la orizontul instrumentului.
Oi  ZA  i de unde ZB  Oi  b ; Z C  O i  c.

Distanţa dintre două mire consecutive poartă denumirea de niveleu (panou)

iar distanţa dintre instrumentul de nivel şi miră se numeşte portee. Se recomandă
ca porteele să nu aibă lungimi mai mari de 100-150 m pentru ca citirile pe miră să
fie mai precise.

107